10-Iugoslavia-cauze

13
Spatiul fostei Republici Iogoslavia se află situat intre Europa Centrală şi aceea de Sud-Est ceea ce a făcut posibil ca lumea ce îl populează să asimileze elementele specifice culturii turco- musulmane care a dominat Sud-Estul continentului timp de cinci sute de ani(l353-l878), dar şi pe acelea ce au caracterizat formatiunea statală a habsburgilor. Civilizaţiile turcă şi germană s-au intilnit la jumătatea drumului expansiunii lor pe teritoriile populate de sârbi, croaţi. albanezi, bulgari, români şi maghiari. Cele două civilizaţii conţin valori ce se resping reciproc, de unde şi tentaţia de a slmplifica lucrurile şi a admite că astfel s-au iscat conflctele dintre populaţiile ce s-au format ca naţiuni si care trăiesc pe teritoriul fostei lugoslavii. Samuel Huntington avansează ipoteza potrivit căreia în zona la care ne referim ar exista un conflict al civilizaţiilor, în sensul că ea ar reprezenta frontiera dintre Orient si Europa, adică intre două seturi de valoricare poartă mai de grabă semnele diferenţei decât acelea ale asemănării (Huntington, 1997). In Evul Mediu Peninsula Balcanică se defineşte prin existenţa a trei religii distincte, ortodoxă, catolică şi islamica. Populaţia sărbo-slavă, apropiată de fostul Imperiu bizantin, a îmbrăţişat religia ortodoxă. Populaţia croată şi slavii din Bosnia au adoptat religia catolică, influenta regatului maghiar fiind evidentă în secolele al XI-lea - al-XVI-lea. Izolarea Bosniei a făcut posibilă apariţia unei a treia biserici care a atras pe multi slavi din regiune, este vorba de Biserica Bosniacă. In 1463, Bosnia a fost cucerită de otomani, iar in câtiva ani a avut loc un proces de trecere la islamism. Anexarea Bosniei-Herţegovina la Imperiul austro-ungar a avut loc În anul 1908, moment care a atras după sine o mişcare solidară a sârbilor, inceputul secolului al XX-lea este marcat de corelarea activităţii sârbilor din Voivodina, Croaţia şi Bosnia- Herţegovina. Anexarea Bosniei a provocat cele dintăi conflicte între sârbi şi croaţi. Celor 645.000 de sîrbi din Croaţia nu li s-a recunoscut specificitatea naţională, pretinzându-se trimiterea lor 1n teritoriul regiunii Bosnia. Acest conflict a rămas viu în conştiinţa celor două entităţi, continuând să apese relaţiile sârbo-croate şi după al doilea război mondial. Atît 1

description

iugo

Transcript of 10-Iugoslavia-cauze

Spatiul fostei Republici Iogoslavia se afl situat intre Europa Central i aceea de Sud-Est ceea ce a fcut posibil ca lumea ce l populeaz s asimileze elementele specifice culturii turco-musulmane care a dominat Sud-Estul continentului timp de cinci sute de ani(l353-l878), dar i pe acelea ce au caracterizat formatiunea statal a habsburgilor. Civilizaiile turc i german s-au intilnit la jumtatea drumului expansiunii lor pe teritoriile populate de srbi, croai. albanezi, bulgari, romni i maghiari. Cele dou civilizaii conin valori ce se resping reciproc, de unde i tentaia de a slmplifica lucrurile i a admite c astfel s-au iscat conflctele dintre populaiile ce s-au format ca naiuni si care triesc pe teritoriul fostei lugoslavii. Samuel Huntington avanseaz ipoteza potrivit creia n zona la care ne referim ar exista un conflict al civilizaiilor, n sensul c ea ar reprezenta frontiera dintre Orient si Europa, adic intre dou seturi de valoricare poart mai de grab semnele diferenei dect acelea ale asemnrii (Huntington, 1997). In Evul Mediu Peninsula Balcanic se definete prin existena a trei religii distincte, ortodox, catolic i islamica. Populaia srbo-slav, apropiat de fostul Imperiu bizantin, a mbriat religia ortodox. Populaia croat i slavii din Bosnia au adoptat religia catolic, influenta regatului maghiar fiind evident n secolele al XI-lea - al-XVI-lea. Izolarea Bosniei a fcut posibil apariia unei a treia biserici care a atras pe multi slavi din regiune, este vorba de Biserica Bosniac. In 1463, Bosnia a fost cucerit de otomani, iar in ctiva ani a avut loc un proces de trecere la islamism. Anexarea Bosniei-Heregovina la Imperiul austro-ungar a avut loc n anul 1908, moment care a atras dup sine o micare solidar a srbilor, inceputul secolului al XX-lea este marcat de corelarea activitii srbilor din Voivodina, Croaia i Bosnia-Heregovina. Anexarea Bosniei a provocat cele dinti conflicte ntre srbi i croai. Celor 645.000 de srbi din Croaia nu li s-a recunoscut specificitatea naional, pretinzndu-se trimiterea lor 1n teritoriul regiunii Bosnia. Acest conflict a rmas viu n contiina celor dou entiti, continund s apese relaiile srbo-croate i dup al doilea rzboi mondial. Att srbii, ct i croaii au avut legturi strnse cu vecintile imediate la inceputul secolului al XX-lea, n funcie de care au depins nelegerile sau nenelegerile lor. Un segment al populaiei srbeti a fost atras de habsburgi care le oferi ser ansa afirrnrii in sfera profesiunilor militare; un altul, a fost sedus de ideea panslavist rus; n sfrit, o a treia categorie s-a apropiat de maghiari, care i-au ncurajat n dezvoltarea comerului. Croaii au fost i ei mprii n orientri contradictorii: o parte a conservat inrudirile culturale cu maghiarii; o alta, a preferat influena vienez; o a treia categorie s-a apropiat de Italia iar a patra s-a preocupat de relaiile cu musulmanii din Bosnia-Heregovina (Francois Fejto,1992). .n pofida legturilor tradiionale cu austriecii datnd din secolul al XVl l l-Iea, anexarea Bosniei-Heregovina a creat primul moment tensionat srbo-austriac, ce avea s se observe n mprejurarea n care la Sarajevo, n 1914, fusese asasinat prinul motenitor al Imperiului austro-ungar. Alturi de aspectele amintite, complexitatea politic a zonei a fost dublat de amestecul politice-diplomatic al Rusiei ariste ncepnd din 1875-1878, anii celei dinti mari crize balcanice (Farrar,L.L. 1996) Acest fond politic, n preajma primului rzboi mondial, face ca micarea srbilor, la fel ca aceea croat, ceh, slovac , maghiar i romn s conin mai multe opiuni ideologice. Remarcabile sunt dou, una care indic radicalizarea aciunilor politice n favoarea crerii statului national al tuturor srbilor i alta, care arat c o parte a cercurilor politice i culturale pledaser pentru ideea federalizrii, fie a imperiului, fie a comunitilor srb i creat. Tendina naionalist este puternic, nfiinarea la 1880 a Partidului Naional Srb accentuand aceast direcie. Pe de alt parte, liderii croai i srbi caut puncte de comunicare i de nelegere, iugoslavismul avnd ctig de cauz n cele din urm prin atracia exercitat de politica episcopului croat Strossmayer i a politicianului srb Garaanin, care susinuser ideea unirii celor dou entiti cultural-tradiionale pentru formarea unei naiuni sub numele de iugoslav, Dup primul rzboi mondial, in decembrie 1918 a fost creat Regatul Srbilor, Croailor i Siovenilor care va primi numele de Iugoslavia in anul 1929. Era vorba de o entitate ce prea inspirat de ideologia federativ profesat n cadrul fostului imperiu dualist, n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, srbii i-au asumat unilateral riscul rzboiului cu Reich-ul, adic fr consultarea croai lor i slovenilor. Lovitura de stat din 25-26 martie 1941 avea s-I proclame rege pe Petru al II-lea, anulnd Pactul semnat cu Hitler n ziua precedent. De aici a izbucnit rzboiul germano-iugoslav. Germania avea sa favorizeze crearea statului marionet Croaia, Hitler susinnd dreapta radical croat, incompetenta i ngustimea puterii ustae. Aceste polarizri au favorizat reluarea conflictelor croato-srbe. Problemele ridicate de administrarea zonei blocaser 125.000 de militari germani pe teritoriile etno-istorice din care fusese construit statul iugoslav (Rotschild, 1993). Bosnia-Heregovina devenise n acel moment simbolul luptei de partizani, locul n care armata lui Hitler fusese umilit prin incapacitatea ei de a nfrnge lupta de eliberare condus de comunistul Iosip Broz Tito. Micrile de rezisten ale populatiilor din amintita regiune deveniser foarte puternice, fapt care s-a vzut n special in cursul anului 1944. Dup 1945 s-a reuit nc o dat controlul politicii etnice din zon, Tito fiind ultimul strateg convingtor al federalismului. EI a reuit s reconstruiasc Iugoslavia intr-un moment istoric puin prielnic i s menin o pace a popoarelor regiunii pe fondul n care federaia ce o conducea coninea ase republici: Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Heregovina, Croaia, Slovenia. Unele dintre aceste republici erau populate de comuniti confesionale i tradiional-lingvistice diferite. Exemplele Bosniei i Kosovo-ului sunt cele mai edificatoare n acest din urm sens, ele indicnd - atunci cnd funciona o minim autonomie local - posibilitatea coabitrii maselor. Tito a demontat multe contradicii printr-o abilitate diplomatic, printr-o form sui-generis de dictatur, dar mai ales cu ajutorul unui bagaj informaional i al unor reflexe mentale formate in perioada studiilor sale la Viena. El a reuit s coaguleze populaiile n jurul ideii iugoslave nc n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, s aduc o contribuie excepional la nfrngerea nazismului, s pstreze, dar mai ales s consolideze forma statal in condiiile politicii postbelice cnd ideologia dominant a statelor zonei a fost aceea comunist. Pluralismul politic i comunitar in sensul democraiilor occidentale nu a fost insa aspiratia dinti a politicii liderului de la Belgrad. n cel mai bun caz, ideea comunist a nlocuit parial naionalismul. Dar aceasta nu a nsemnat c fenomenele sociale i naionale specifice zonei au putut fi depite. Ceea ce se observ este c deprinderile dure ale comunitilor au fost transferate n beneficiul guvernelor naionaliste sau fundamentaliste constituite la Belgrad n 1987, la Zagreb i Sarajevo dup 1990. Chestiunea minoritilor a rmas intre problemele nerezolvate, astfel c o dat cu dispariia liderului iugoslav, conflictele interetnice au revenit in prim plan. Populaia regiunii Kosovo a trit in ultimul secol sub ase regimuri diferite, punctate de variate ocupaii militare interne i externe. Unii istorici cred c o parte nsemnat a locuitorilor din Kosovo au perceput aceste regimuri ca fiind amenintoare sau ca surse de opresiune. Dominaiile otoman, srb, iugoslav indic o varietate de situaii politice. n cursul secolului al XIX-lea, n vremea dominaiei otomane, elita social din Kosovo fusese preocupat de legalizarea poziiilor cucerite prin violen. Atunci cnd aceast elit a nceput s gndeasc n termeni politici, ea a ncercat s-i prelungeasc dominatia social formulnd ideea provinciei autonome albano-otomane. ranii srbi care au locuit in zon nu au fost avantaiati de tipul de coabitare impus prin legea celui mai tare. De aici conservarea unei latente stri conflictuale. Rzboaiele balcanice din anii 1912-1913 au avut ca rezultat ncorporarea Kosovo n Regatul Serbiei. Dup primul rzboi mondial, provincia a intrat in componena Regatului Iugoslavia. Sub regimul statal srb sau iugoslav din perioada interbelic practicile politice in Kosovo s-au bazat pe o conducere cu ajutorul unei poliii opresive (Dogo, 1997). Dup al doilea rzboi, Kosovo s-a reintors la statul iugoslav, ceea ce a provocat o nou nemulumire albanezo-sarb. Kosovo a opus o puternic rezisten fa de suveranitatea exercitat asupra sa de ctre noul stat iugoslav. Populaia local a socotit c noul regim nu era altceva dect o impunere. n pofida anilor de nemulumire ce au urmat, elita albanez din KosoVO i va schimba radical poziia comparativ cu perioada interbelic, Va coopera cu puterea, iar n anii 1960- 1980, va reui s dezvolte o proprie administraie. Autonomia acordat de liderul iugoslav Iosip Broz Tito s-a dovedit a fi oportun, ncurajnd condiiile speciale in ceea ce privete educaia i resursele pentru infrastructur. Acesta a fost socotit primul moment care indica o dezvoltare "normal" a provinciei, Kosovo (Dogo, 1997). Conceptul de conflict revine in prim plan n momentul in care Serbia restaureaz prin conducerea preedintelui Milosevici suveranitatea total asupra provinciei, refuznd sa mai acorde autonomie. Aa s-a ajuns la nerecunoaterea instituiilor albaneze de ctre stat i la nerecunoaterea statului de ctre majoritatea populaiei locale. Bosnia - Heregovina i Kosovo sunt regiuni n care populaiile au coabitat panic sub conducerea Imperiului Otoman i sub aceea a liderului iugoslav, losip Broz Tito. Cu- alte cuvinte, entitile turc i iugoslav au reuit s asigure funcionarea societii pe principiile pluralismului cultural i religios, au gsi.t soluiile de compromis utile comunicrii transetnice. Marca Dogo, specialist n istoria Europei Orientale este de prere c otomanii au neglijat dezvoltarea economic a regiunilor avute sub dominaie, cazul Kosovo fiind de notorietate. EI mut ns ntreaga responsabilitate a problemei social-politice a Kosovo-ului pe seama Imperiului Otoman. Ceea ce s-a petrecut in momentele n care conflictele au luat locul coabitrii panice se datoreaz nu mai puin faptului c centralismele pe criterii etnice i monoculturalismul radical au profitat c principiile societii civile nu avuseser nc impact asupra unor ntinse segmente sociale. ncurajate de dizolvarea celor dou imperii cu un caracter federativ, acela otoman i acela austro-ungar, naionalismele i integrismele au fost i sunt factori care trebuie luai in considerare n mprejurarea In care ncercm s aflm adevratele rdcini istorice ale conflictelor din Bosnia-Heregovia i Kosovo. S reinem c populaia din Kosovo a beneficiat de propaganda rnonoculturalismului albanez i srb fr s fi sesizat i mai ales fr s fi avut ansa de a profita ndeajuns de acele puine momente cnd a fost cu putin promovarea platformei a societatii civile.gata VICTOR NEUMANN

Cauzele dezmembrarii Iugoslaviei 1. Cauze economico-socialenelepciunea convenional, exemplificat de scrierile fostului ambasador american n Iugoslavia Robert Zimmermann, const n explicarea situaiei grele din Balcani ca datorndu-se unui "naionalism agresiv", rezultat inevitabil al tensiunilor religioase i etnice cu rdcini adnci n istorie. De asemenea, s-a fcut mare caz i de jocul de putere din Balcani precum i de confruntrile ntre personalitile politice: Tudjman i Milosevici vor sa sfrtece n buci Bosnia-Heregovinao. (Milos Vasic et al., War Agamst Bosnia) . Cauzele economice i sociale ale conflictului sunt obturate de cortina de imagini i analize fcute n interesul propriu. Criza economic adnc nrdcinat care a precedat rzboiul civil a fost ignorat mult timp.Adoptate n mai multe etape ncepnd cu 1980, reformele impuse de creditorii Belgradului au dus ara la un dezastru economic i politic, antrennd dezintegrarea sectorului industrial i demontarea pas cu pas a sistemului iugoslav de Welfare State. n ciuda nealinierii politice a Belgradului i a relaiilor comerciale extensive cu SUA i UE, administraia Reagan a vizat economia iugoslav intr-un document cu grad ridicat de secret din 1984, o aa-numit National Security Decision Directive (NSDD 133) numit Politica SUA fa de Iugoslavia. O versiune cenzurat, accesibil din 1990, a acestui document era foarte apropiat de coninutul unei alte directive asupra Europei de Est elaborate n 1982 (NSDD 54). Obiectivele sale incIudeau eforturi extinse de a promova o "revoluie linitit" care s rstoarne partidele i guvernele comuniste ... in paralel cu reintegrarea statelor est-europene n orbita pieei mondiale) .Tendinele secesioniste alimentnd diviziuni etnice i sociale s-au nteit concomitent tocmai cu o perioad de srcire grav a populaiei iugoslave. Prima faz a reformei macro-economice iniiate n 1980, cu puin timp nainte de moartea marealului Tito, a intensificat dezastrul economic i politic ... O cretere economic diminuat, acumularea datoriei externe i mai ales povara serviciului acesteia precum i devalorizarea monedei a dus la prbuirea nivelului de trai a iugoslavului de rnd... Criza economic amenina stabilitatea poltic...i tindea de asemenea spre agravarea tensiunilor etnice care fierbeau, Aceste reforme, nsoite de semnarea acordurilor privind reealonarea datoriilor cu credirorii guvernamentali i privai, au slujit de asemenea la slbirea instituiilor statului federal, crend diviziuni politice ntre Belgrad i guvernele republici lor i provinciilor autonome. Primul mi.nistru Milka Planinc, care fusese desemnat s realizeze programul. a trebuit s promit FMI o mrire imediat a ra~elo~ de rabat, i chiar mai mult, pentru arsenalul de masun reaganiste ... . Dup faza iniial a reformei macro-economice din 1980, creterea industrial a diminuat cu 2,8% In perioada 1980-87, scz.nd la zero n 198788 I. la -10% n 1990.Acordul cu FMI Pachetul economic a fost lansat n ianuarie ~ 990 printr-un acord stand-by cu FM~ (SBA) ~ u~ mprumut de Ajustare Structural. d~n partea BancI~ Mondiale (SAL ll). Cerinele de limitare a buge~lul reclamnd redirecionarea veniturilor federale catre serviciul datoriei conduceau la suspe~dare~ transferului de pli spre guvemele provinciilor I republicilor autonome, aprinznd ~stfel procesul politic de balcanizare i de secceslune: Guvernu~ Serbiei a respins programul de austeritate al. lUI Markovic care a determinat n mod categoric o manifestaie de protest a 650.000 de muncito:i srbi ndreptat mpotriva guvernului federal.8 M~carea sindical s-a unit in aceast lupt: rezlsten~ muncitorilor a trecut peste deosebirile etnice, atunci cnd srbi, croai, bosniaci. ~i sloveni s-a~ mobil;zat ( ... ) umr la umr CU colegii lor de munca ( ... )>>. Reforma intreprinderilor din 1989 adoptat sub premierul Ante Markovic a jucat un rol central n aducerea l~ faliment a sectorului industrial. Prin \ 990, rata anuala de cretere a P!B s-a prbuit la _7,5%.10 n \ 9~ 1, PIB-ul a continuat s scad cu nc 15 procente, Iar producia industrial s-a prbuit cu 21 de proce~te.I.~ Programul de restructurare cerut de_ cr~dltorll Bolgradului era menit s aboleas~a. sistemul intreprinderilor deinute de salariai. .Legea ntreprinderii din 1989 reclam desfitnare~ organizaiilor de baz in ce privete munca a~~c~ata (BAOL)>>.Mai multe acte legislative importante au fost implementate n grab, cu ~siste[)a }ur~tilor l consilierilor occidentali. O noua lege a banc~lor. a fost romulgat 'in intenia de a declana lichidarea p .' M It "Bncilor populare" deinute m asociaie. al mu de jumtate din bncile din ar au fost astfel desfiinate punndu-se accentul pe formarea institutiilor independente orientate spre profit.15 Prin 1990 sistemul bancar tripartit - care era alctuit din Banca Naional a Iugoslaviei.. di~ bncile naionale ale celor opt republici i provincn- autonome i din bncile comerciale - a fost dezmembrat sub egida Bncii Mondiale.!e Un. imprumut de ajustare a sectorului financiar din partea Bncii Mondiale a fost negociat n 1990. EI trebuia adoptat de guvernul de la Belgrad in 1991 ... Progra:rnarea falimentului ntreprinderile industriale au fost cu grija clasificate. n cadrul reformelor sponsorizare de Banca MondiallFM1 creditul pentru sectorul industrial a fost ngheat cu scopul de a accelera procesul de falimentare. Aa-numitele mecanisme de ieire erau puse la punct prin intermediul clauzelor Actului Operatiunilor Financiare din 1989.17 Acestea stipulau c dac o intreprindere rrnnea insolvabil timp de 30 de zile, trebuia organizat o adunare cu creditorii si pn n maxim 15 zile pentru a se ajunge la un aranjament. Acest mecanism permitea creditorilor (inclusiv bncile naionale i strine) s-i converteasc automat imprumuturile ntr-o prghie de control a intreprinderilor insolvabile.Prin dispoziiile acestei legi, guvernul nu era autorizat s intervin. Iar n cazul n care nu se ajungea la un aranjament, urma s fie iniiate procedurile de declarare a falimentului, asta nsernnnd ca muncitorii s nu beneficieze de salarii compensatorii. 18 n 1989, dup sursele oficiale, 248 ntreprinderi au fost aduse la faliment sau Iichidate, iar 89.400 de muncitori au fost dai afar.19 Pe parcursul primelor nou luni ale lui 1990, ca urmare direct a adoptrii programului FMI, alte 889 de ntreprinderi, cu o for de muncii nsumnd 525.000 de salariai, au fost supuse procedurilor de faliment.20 Cu alte cuvinte, n mai puin de doi ani, "mecanismul declanator" (sub auspiciile Actului Operaiunilor Financiare) a condus la concedierea a mai mult de 600.000 de muncitori (dintr-un total al forei de munc industriale de ordinul a 2,7 milioane). Cea mai mare concentrare de ntreprinderi in faliment i de muncitori concediai sa regsit in Serbia, Bosnia-Heregovina, Macedonia i Kosovo.21 Numeroase ntreprinderi conduse de ctre Consiliile autonome ale muncitorilor au incercat s evite falimentul suspendndu-i plata salariilor. O jumtate de milion de muncitori reprezentnd aproximativ 20% din fora de munc industrial nu au fost pltii n timpul primelor luni din 1990, pentru a putea fi satisfcute cerinele creditorilor sub constrngerea "aranjamentelor" stipulare prin legea Organizaiilor financiare. O dat cu falimentul ntreprinderilor industriale, omajul a devenit amenintor, veniturile reale ajunseser n cdere liber, programele sociale se nruiau gene rnd n snul populaiei o atmosfer de disperare social i de lips de speran. Atunci cnd dl. Markovic i-a iniiat in cele din urm "privatizarea programat", oligarhiile republicilor, care deja i propovduiau propria viziune asupra unei "renateri naionale", in loc s aleag ntre o veritabil pia iugoslav i hiperinflaie, au optat pentru rzboiul care ngduia disimularea adevratelor cauze ale catastrofei economice.22 Situaia care a predominat n lunile precednd secesiunea Creaiei i Sloveniei (iunie 1991) indic deplina magnitudine i brutalitate a procesului de dezmembrare industrial, confirmat de exemplele falimentelor din 1989~90. Aceste exemple totui nu ofer dect o imagine parial pentru a descrie situaia existent la nceputul programului de falimentare. Acesta a fost urmat neabtut pe toat perioada rzboiului civil i dup aceea... Programe de restructurare industrial similare au fost impuse de creditorii externi statelor succesoare ale Iugoslaviei. Banca Mondial a estimat c In septembrie 1990 existau nc 2.435 de ntreprinderi productoare de pierderi, dintr-un total de 7.531.23 Cu alte cuvinte, aceste 2.43"5 de firme cuprinznd mai mult de 1,3 milioane de salariai au fost etichetate ca insolvabile prin intermediul clauzelor Actului Operatiunilor Financiare, ceea ce a implicat deschiderea imediat a procedurilor de declarare a falimentului. Dac ne reamintim c 600.000 de salariai fuseser deja concediai ca urmare a falimentelor declarate nainte de septembrie 1990, atunci putem nelege ce a nsemnat ca, dintr-un total de 2,7 milioane de lucrtori, 1,9 milioane s fi fost declarai de prisos. Firmele insolvabile aparineau in cea mai mare parte domeniilor produciei de energie, industriei grele, metalurgiei, industriei forestiere i textile, firme formnd cea mai mare parte a ntreprinderilor industriale din Iugoslavia (n septembrie 1990), i care reprezentau 49,7% din totalul forei de munc industriale (rmase i angajate).24 Aflate n slujba unor vaste interese strategice, msurile de austeritate au condus astfel la aezarea bazelor unei recolonizri a Balcanilor. n campania pentru alegerile multi-partide din 1990 politica economic de urmat s-a situat n centrul dezbaterilor, iar coaliiile separatiste i-au debarcat pe comuniti n Croaia, Bosnia-Hertzegovina i Slovenia. Urmnd victoriei decisi ve din mai 1990 n Croaia a Uniunii Democratice - de dreapta - sub conducerea lui Franjo Tudjman, secesiunea Creaiei a primit recunoaterea formal din partea ministrului de externe german Hans Dietrich Genscher care era intrun contact permanent, aproape zilnic, cu omologul su de la Zagreb.25 Germania nu numai c a favorizat secesiunea, dar ea a forat mna diplomaiei internaionale i a exercitat presiuni asupra aliailor si occidentali pentru a obine recunoaterea independenei Sloveniei i Croaiei. Granitele interne ale Iugoslaviei snt rezultatul celui de-al doilea rzboi mondial cnd Croaia (care includea atunci teritoriul Bosniei-Hertzegovina) a fost un satelit al Axei sub regimul fascist al ustailor: expansiunea german a fost nsoit de un val crescnd de naionalism i de xenofobie ... Germania a cutat s aib mn liber din partea aliailor ei pentru a-i urmri elurile de dominaie economic n toat Miile/europa ... 26 Pe de alt parte, Washingtonul favoriza o unitate slab, ncurajnd n acelai timp dezvoltarea democratic ... Secretarul de stat J. Baker le-a spus preedintelui Creaiei, Franjo Tudjman, i preedintelui Sloveniei, Milan Kucan, c Statele Unite nu vor ncuraja i nici nu vor sprijini o secesiune unilateral..., dar dac trebuie s se desprind, a insistat ca ei s-o fac pe calea unui acord negociat...))27 Restructurarea macro-economic aplicat Iugoslaviei n numele agendei politice neoliberale a contribuit fr ndoial la distrugerea unei ri ntregi. Cu toate astea, de la nceputul rzboiului in 1991, rolul central al reformei macro-economice a fost cu grij ignorat i negat de ctre mass-media mondial. Piaa liber a fost prezentat ca fiind soluia i unica baz pentru reconstrucia unei economii zdruncinate de rzboi. Un jurnal detaliat al rzboiului i al procesului de nfptuire a pcii a fost prezentat de presa oficioas. Impactul social i politic al restructurrii economice n Iugoslavia a fost ters cu grij din contiina noastr social i din nelegerea colectiv a ceea ce s-a ntmplat de fapt. Doar diviziunile culturale, etnice i religioase snt evideniate, ele fiind prezentate n mod dogmatic drept singura cauz a crizei, cnd de fapt acestea sint consecine ale unui proces mult mai profund de fragmentare economic i politic. Ruina unui sistem economic, incluznd preluarea mijloacelor de producie, extinderea pieelor i goana dup teritoriu in Balcani constituie cauza real a conflictului. Ceea ce e n joc n Iugoslavia snt vieile a milioane de oameni. Reforma macro-economic le distruge modul de via, le anuleaz dreptul la munc, hran i adpost, cultura i identitatea naional.. . Frontierele snt redefinire, ntregul sistem juridic este revizuit, intreprinderile auto-gestionate snt aduse la faliment, sistemul financiar i bancar distrus, programele i instituiile sociale demolate.,. Aruncnd o privire retrospectiv, merit s fie amintite realizrile sociale i economice ale Iugoslaviei din perioada postbelic (nainte de 1980): creterea PlB a fost de aproximativ 6,1% pe an timp de douzeci de ani (1960- 1980), a existat asisten medical gratuit cu un medic la 550 de locuitori, rata alfabetizrii era de ordinul a 91 %, speran de via de 72 de ani .. ,37 . Iugoslavia este o oglinda pentru programe similare de restructurare economic aplicate nu numai n rile n curs de dezvoltare, dar n ultimii ani i n Statele Unite, Canada i Europa Occidental ... Leacul economic puternic este rspunsul, pretutindeni n lume, popoarele sint determinate s cread c nu exist alt soluie: ntreprinderile trebuie nchise, muncitorii trebuie concediai iar programele sociale trebuie abrogate... n acest context trebuie neleas criza economic din Iugoslavia. mpinse la extrem, reformele din Iugoslavia snt reflectarea crud a unui model economic) distructiv impus de agenda neoliberal societilor naionale din ntreaga lume.

4