ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ECONOMIE

ŞOMAJUL ÎN ROMÂNIA

CAUZE ŞI EFECTE

Coordonator ştiinţific:

Lect. Univ. Dr. MORARU LIVIU CĂTĂLIN

Student:

BUCUREŞTI

2010

Cuprins

Introducere...........................................................................................................................................................4

Capitolul I............................................................................................................................................................5

1.1. Şomajul: Aspecte conceptuale.................................................................................................................5

1.2. Caracteristicile şomajului........................................................................................................................6

1.3. Formele şomajului...................................................................................................................................7

1.4. Măsurarea şomajului..............................................................................................................................11

1.5. Cauzele şomajului..................................................................................................................................12

1.5.1. Cauzele şomajului după teoria clasică............................................................................................12

1.5.2. Cauzele şomajului după economiştii ofertei...................................................................................13

1.6. Efectele social-economice ale şomajului...............................................................................................15

1.7. Măsuri de diminuare a şomajului şi a efectelor sale..............................................................................18

1.7.1 Politici active....................................................................................................................................18

1.7.2 Politici pasive....................................................................................................................................19

Capitolul II: Şomajul în Uniunea Europeană....................................................................................................20

2.1. Comparaţie între rata şomajului din România şi rata şomajului din ţările Uniunii Europene................22

2

Capitolul III: Şomajul în România.....................................................................................................................26

3.1. Evoluţia şomajului în România..............................................................................................................26

3.2 Evoluţia ratei şomajului în perioada 1991 – 2009..................................................................................27

3.3 Studiu comparativ între rata şomajului în judeţul Braşov şi rata şomajului în judeţul Prahova..............33

Concluzii............................................................................................................................................................38

Bibliografie........................................................................................................................................................40

Anexe.................................................................................................................................................................42

3

Introducere

În lucrarea de faţă am urmărit evidenţierea celor mai importante probleme legate de şomaj,

analizând evoluţia acestuia în România.

În primul capitol am prezentat aspectele conceptuale ale şomajului precum şi principalele

caracteristici ale acestuia. Capitolul continuă cu prezentarea formelor de manifestare a şomajului şi

cu modalităţile de măsurare prin intermediul indicatorilor absoluţi (numărul de persoane) şi relativi

(rata şomajului). Din punct de vedere al cauzelor ce determină apariţia şomajului se disting cele

după teoria clasică (rigidităţi instituţionale, imperfecţiunea informaţiei, neconcordanţa între structura

cererii de muncă şi structura ofertei de muncă) şi cele determinate de economiştii ofertei

(externalităţi legate de imperfecţiunea informaţiei, intervenţia statului prin instrumente ca: salariul

minim pe economie, fiscalitate şi legislaţie, relaţiile de muncă centralizate sau descentralizate).

Urmează detalierea efectelor sociale şi economice ale şomajului asupra economiei, descrierea legii

lui Okun şi analiza relaţiei dintre inflaţie şi şomaj. În finalul capitolului am prezentat măsurile luate

pentru diminuarea şomajului prin politici active şi pasive.

În cel de-al doilea capitol am analizat şomajul în Uniunea Europeană prezentând evoluţia şi

efectele acestuia. Capitolul continuă cu o analiză a evoluţiei ratei şomajului în perioada aprilie 2009

– aprilie 2010 în care am studiat modul în care a fost influenţat şomajul de recesiunea economică în

care ne aflăm.

În ultimul capitol am prezentat evoluţia ratei şomajului în România prezentând evoluţia

acestuia. În prima parte am prezentat evoluţia şomajului în perioada tranziţiei de la economia de

planificată la economia de piaţă. Capitolul continuă cu analiza evoluţiei şomajului înainte şi după

1989, evidenţiind nivelurile minime şi maxime ale fenomenului, dar şi studierea contextului

economic naţional ce a determinat creşterea sau scăderea acestuia. În partea finală a celui de-al

treilea capitol am prezentat o analiză comparată a şomajului din judeţul Prahova cu şomajul din

judeţul Braşov şi a efectelor acestuia. Am prezentat evoluţia nivelului şomajului în cele două judeţe

precum şi modul în care acesta a afectat tinerii, femeile şi bărbaţii.

4

Capitolul I

1.1. Şomajul: Aspecte conceptuale

În ansamblul factorilor de producţie, cel mai important loc îl ocupă omul cu forţa sa de

muncă, de unde şi necesitatea folosirii eficiente şi depline a acestei resurse. Rolul acestui factor, în

ansamblul condiţiilor de producţie, este acela că omul trebuie să-şi pună în valoare aptitudinile fizice

şi intelectuale în actul productiv, omul integrându-se social numai dacă este ocupat, dacă îşi găseşte

un loc de muncă. Aşa se explică de ce nefolosirea forţei de muncă înseamnă nu numai o risipă de

energie dar şi un atentat la pacea socială. Individul, cu toate realizările în planul ştiinţei şi tehnicii, a

rămas să-şi câştige existenţa pe calea muncii, el continuă şi va continua să aibă imperioasă nevoie de

un loc de muncă. În consecinţă, deşi munca în sine nu poate fi socotită o plăcere, ci doar un mijloc,

o cale spre ea, nemunca nu este încadrabilă la rubrica pozitivului. „Şomajul, pentru că aceasta este

nemunca, indiferent de cauze şi de forme este perceput ca un fenomen negativ cu adânci şi multiple

implicaţii în întreg organismul economic şi social.”1

Şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute

teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Şomajul este tratat prin prisma unor multiple modalităţi de analiză şi evaluare de către

literatura de specialitate, de către statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii,

Comisia de Statistică, Organizaţia Naţiunilor Unite), iar dimensiunea şi durata sa ridică o serie de

probleme privind definirea, cauzele, formele de manifestare şi posibilităţile de reducere a acestora.

Şomajul este un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional, un excedent al ofertei

faţă de cererea de muncă, ce are în prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv

existenţa stării de ocupare deplină a forţei de muncă.

Şomajul se mai poate defini şi ca o stare de inactivitate economică, totală sau parţială,

aparţinând celor care nu au un loc de muncă, sunt în căutarea unuia, dar nu-şi pot găsi de lucru.

Şomajul este locul de confruntare al cererii globale şi ofertei globale de muncă.

Şomerii sunt acele persoane, din cadrul populaţiei active disponibile, care doresc să lucreze

şi caută un loc de muncă. În rândul şomerilor se includ şi persoanele care nu găsesc unde să se

angajeze, dar şi cele care şi-au pierdut locul de muncă.

1 Ignat Ion; Clipa Neculai; Pohoata Ion; Luţac Gheorghe, “Economie Politică”, Editura Economică, 1998, p.3555

Biroul Internaţional al Muncii defineşte şomerul ca fiind „persoana cu vârsta de peste 15

ani, aptă de muncă, disponibilă şi fără un loc de muncă”2.

Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: „acea

persoană care caută un loc de munca remunerat, şi care nu are un asemenea loc în mod curent”3.

Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de

plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de

muncă.

În România, conform Legii 1/1991, sunt consideraţi şomeri persoanele apte de muncă, ce nu

pot fi încadrate, datorită lipsei de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor.

1.2. Caracteristicile şomajului

Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a. Nivelul şomajului care se determină, absolut şi relativ, în funcţie de masa şomajului şi

rata şomajului.

Masa şomajului este caracterizată de numărul persoanelor care, la un moment dat, întrunesc

condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Cu alte cuvinte, ea constă în populaţia activă

disponibilă, din acea forţă de muncă neocupată.

Dacă se are în vedere un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) şi numărul şomerilor la

începutul perioadei, atunci numărul şomerilor la sfârşitul perioadei rezultă din creşterea (ajustarea)

cifrei iniţiale cu intrările în rândul şomerilor şi cu ieşirile din rândurile acestora în acel orizont de

timp.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între

numărul de şomeri şi populaţia activă.

b. Intensitatea şomajului este o altă caracteristică în funcţie de care se pot distinge:

şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul

parţial, care constă în diminuarea activităţii unei persoane, în special prin reducerea duratei

săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; şomajul deghizat, specific

2 Angelescu Coralia, “Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, p. 2563 Dobrotă Niţă, „Economie politică”, Editura Economică, Bucureşti 1997, p.401

6

mai ales ţărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate

mică.

c. Durata şomajului sau perioada de şomaj este cuprinsă între momentul pierderii locului de

muncă până la reluarea activităţii. Nu există o durată a şomajului definită prin lege, dar în

numeroase ţări există reglementări ale perioadei pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj.

Această perioadă are o tendinţă de creştere, atingând până la 18-24 de luni.

d. Structura şomajului sau a componentelor acestuia este formată de clasificarea şomerilor

după anumite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională

căreia îi aparţin, sex, categorii de vârstă etc.

În ultimul timp se acordă o mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe şi categorii de

vârstă. S-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, iar tinerii de până la 25 de

ani şi bătrânii de peste 50 de ani sunt mai afectaţi în raport cu restul populaţiei active.

1.3. Formele şomajului

Complexitatea naturii şomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite, în

funcţie de preponderenţa factorilor generatori şi nu numai.

a. Şomajul voluntar, determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul şi

condiţiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci

când lucrează.

Figura 3. Şomaj voluntar

7

W

W*

L* L’

Cererea de muncă

Oferta de muncă

L

În condiţii de echilibru pe piaţa muncii nu va exista şomaj involuntar, adică nu vor exista oameni

care să dorească să se angajeze în condiţiile salariului existent şi să nu o poată face. Dacă piaţa este

perfectă, informaţia este la rândul său perfectă, astfel încât cererea şi oferta de muncă se ajustează

rapid, determinând o mare flexibilitate a salariilor4. În consecinţă va exista numai şomaj voluntar,

reprezentat de tot ceea ce depăşeşte L*. Explicaţia acestui şomaj se află în faptul că există persoane

care se vor mulţumi cu ajutorul de şomaj, pentru că angajarea poate fi prea costisitoare, comparativ

cu avantajele la care se renunţa (de exemplu, o casnică preferă să aibă grijă de copii, pentru că

ajutorul de şomaj plus suma de bani pe care ar fi trebuit să o plătească pentru îngrijirea copiilor

depăşeşte W*)

b. Şomajul involuntar apare în situaţia în care decizia de trimitere în şomaj aparţine

întreprinzătorului, fiind determinată de cauze care-şi au originea mai ales pe piaţa bunurilor şi

serviciilor: lipsa pieţelor de desfacere, insuficienţa cererii etc.

c. Şomajul natural (rata naturală a şomajului) corespunde funcţionării normale a pieţei

muncii şi este asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în

orice ţară, dacă depăşeşte nivelul său natural.

Definirea ratei naturale a şomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări în acest

sens.

Unii economişti definesc rata naturală a şomajului ca fiind rata la care atât salariile cât şi inflaţia

sunt, fie stabile, fie la nivele acceptabile. „După alţi autori rata naturală a şomajului este rata la

care locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de şomeri, în timp ce o altă definiţie afirmă

că rata naturală a şomajului este nivelul şomajului la care orice creştere în cererea agregată nu

determină reducerea şomajului”5.

d. Şomajul keynesian. John Maynard Keynes pleacă de la observaţia clasică potrivit căreia

“salariile trebuie să reflecte productivitatea marginală a muncii, dar se adaugă că în realitate

indivizii şi sindicatele negociază salarii nominale”6. Negocierile se bazează pe anticipările cu

privire la preţuri şi pe salariile nominale ale celorlalţi, astfel că nu se poate preciza cu exactitate

valoarea salariului real. În plus, negocierile se desfăşoară la anumite intervale de timp, iar salariul

este constant între negocieri, ceea ce înseamnă că oferta de muncă este perfect elastică.

De exemplu, dacă salariul profesorilor se negociază o dată la trei ani, timp de trei ani el

4 Flexibilitatea salariilor = salariile cresc rapid când creşte cererea de muncă şi scad atunci când creşte oferta de muncă5 Roman Monica, „Resursele umane în România. Evaluare şi eficienţă”, editura ASE, Bucureşti, 2003, p.1106 Dudian Monica, „Economie”, ediţia a doua, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p. 191

8

rămâne fix, iar oferta de muncă a acestora este perfect elastică.

Figura 4. Şomajul Keynesian

Dacă vom considera că punctul E0 corespunde ratei naturale a şomajului, reducerea cererii de

muncă antrenează reducerea gradului de ocupare şi un şomaj involuntar L0-L1. Keynes susţine că

şomajul astfel rezultat se datorează insuficienţei cererii de bunuri şi servicii produse cu ajutorul

factorului muncă, astfel că reducerea salariului real7 nu va aduce echilibrul înapoi în E0 deoarece

reducerea salariului real prin reducerea salariului nominal8 determină pe de o parte creşterea cererii

de muncă, dar pe de altă parte reducerea cererii de bunuri şi servicii pe piaţă, întrucât venituri mai

mici înseamnă consum mai mic. Reducerea consumului antrenează un efect de multiplicare asupra

venitului naţional, astfel că măreşte riscul ca recesiunea să se prelungească.

Keynes susţine că statul poate modifica, prin acţiuni în direcţia creşterii cererii globale,

raportul dintre preţurile relative ale muncii, pe de o parte, şi al celorlalte bunuri, pe de altă parte, în

favoarea firmelor. În acest fel salariile reale sunt cele care scad, prin creşterea mai rapidă a preţurilor

faţă de creşterea salariilor nominale.

e. Şomajul ciclic „este generat de evoluţia ciclului economic”9. În faza de criză, şomajul

7 Salariul real = acea cantitate de mărfuri şi servicii care poate fi procurată, într-o anumită perioadă de timp, de către un salariat cu suma de bani reprezentând salariul nominal. Mărimea salariului real depinde de mărimea salariului nominal net, dar şi de modificarea preţurilor şi tarifelor.8 Salariul nominal = suma de bani pe care o primeşte o anumită persoană pentru munca prestată în temeiul unui contract de muncă.9 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009

9

Salariul nominal (W)

W*

0 L1 L0Cantitatea de muncă (L)

Oferta de muncă

Cererea de muncă

E1 E0

sporeşte ca urmare a scăderii producţiei, a activităţilor economice şi creşterii numărului de

falimente, cu deosebire a întreprinderilor mici şi mijlocii, sau care decurge direct din restrângerea

activităţii economice în anumite anotimpuri ale anului.

f. şomajul conjunctural, cauzat de „alternanţa perioadelor de prosperitate şi depresiune,

caracterizează lumea industrializată.”10

g. şomajul sezonier, provocat de „influenţa factorilor naturali asupra activităţilor din

construcţii şi agricultură”11. Apare ca efect al unei structuri înguste de ramuri şi subramuri,

caracteristică pentru ţările în curs de dezvoltare. Diversificarea ramurilor ar oferi şanse mari de

absorbţie a forţei de muncă.

h. Şomajul structural este determinat de „tendinţele de restructurare economică, geografică,

zonală, socială etc. care au loc în diferite ţări, mai ales sub incidenţa crizei energetice, a revoluţiei

tehnico-ştiinţifice, a închiderii firmelor nerentabile, a perimării unor produse şi, odată cu acestea, a

unor meserii, datorită modificării gustului şi opţiunilor consumatorilor”12.

În perioadele de restructurări esenţiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziţiei de

la economia centralizată la economia de piaţă, şomajul structural reprezintă principala formă de

şomaj.

i. Şomajul tehnologic este determinat de „înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele

noi, precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice care conduc la restrângerea

locurilor de muncă. Procesul generator constă în substituirea muncii cu capitalul.”13

j. Şomajul tehnic este o stare de „inactivitate forţată, impusă de discontinuităţile care survin

în procesele de producţie: greve, defecţiuni ale unor maşini şi utilaje, întreruperea energiei etc.”14

k. Şomajul fricţional sau tranzitoriu este starea de „inactivitate momentană (termen scurt)

care corespunde unei situaţii sau faze intermediare între încetarea activităţii unui loc de muncă şi

încadrarea la un nou loc de muncă.”15

Şomajul fricţional apare deoarece piaţa muncii este inerent dinamică, datorită imperfecţiunii

fluxului de informaţii şi deoarece trebuie să treacă un timp până când şomerii şi firmele ce oferă

slujbe vacante să se găsească unii pe altii.

10 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200911 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200912 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200913 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200914 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200915 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009

10

l. Şomajul total presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii

(falimente, restructurarea profitului întreprinderii, închiderea unor unităţi nerentabile).

m. Şomajul parţial constă în reducerea duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu

diminuarea corespunzătoare a salariului ( săptămâna incompletă sau ziua de muncă redusă).

n. Şomajul deghizat cuprinde persoane declarate şi înregistrate la Agenţia de Ocupare a

Forţei de Muncă în categoria şomerilor, dar care, în realitate, lucrează fără contract de muncă, dar

beneficiază de toate drepturile prevăzute în legile privind şomerii.

o. şomajul aparent „constatat şi măsurat efectiv de către instituţii specializate, de regulă

autorizate oficial, şi care în cele mai multe ţări dă dreptul la indemnizaţii sau ajutoare ce

compensează parţial pierderea salariului”.16

1.4. Măsurarea şomajului

Măsurarea şomajului este o problemă de aproximare a proporţiilor, structurii, intensităţii şi

duratei acestuia. Pentru această analiză, în toate ţările cu economie de piaţă concurenţială, au luat

naştere instituţii specializate ce aplică modalităţi specifice de înregistrare a şomajului.

Măsurarea se realizează prin intermediul indicatorilor absoluţi şi relativi.

Indicatorii absoluţi sunt cei care se referă la numărul efectiv de şomeri, se exprimă în „persoane”

sau „mii persoane” şi se determină lunar, trimestrial sau anual. Numărul şomerilor este calculat în

corelaţie cu variabilele demografice (vârstă, sex, stare civilă), dar se ţine cont şi de pregătirea

profesională, nivelul studiilor sau de repartiţia teritorială.

Indicatorul relativ este unul din cei mai importanţi indicatori macroeconomici, şi anume rata

şomajului. Prin intermediul acesteia se apreciază intensitatea şomajului. Determinarea ratei

şomajului se face, cel mai adesea, prin raportarea numărului total de şomeri (Ş) la populaţia activă

(PA)17 şi se exprimă în procente:

16 Angelescu Coralia, „Economie”, ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 200917 Rata şomajului se mai poate determina prin raportarea numărului de şomeri la populaţia activă disponibilă, forţa de muncă sau populaţia ocupată

11

Acest indicator se poate determina în modalităţi diverse, relaţiile de calcul putând să difere în

practică, în funcţie de legislaţia naţională sau de informaţiile disponibile.

Informaţiile cele mai precise, privind rata şomajului, sunt obţinute prin intermediul

recensămintelor ce asigură o sursă comună datelor pentru cei doi indicatori ce determină rata. Rata

şomajului, calculată prin intermediul recensămintelor, este una foarte apropiată de standardele

internaţionale.

Indicatorii statistici prin care se apreciază şomajul se determină prin intermediul unor metode

statistice.

În România numărul de şomeri se determină prin intermediul rencensămintelor, a anchetelor prin

sondaj, prin prelucrarea datelor oferite de instituţii guvernamentale – Ministerul Muncii.

Rata şomajului şi numărul şomerilor se mai determină, în afară de recensăminte, şi prin alte

metode statistice aplicate de către Institutul Naţional de Statictică (Ancheta Asupra Forţei de Muncă

în Gospodării - AMIGO) şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

1.5. Cauzele şomajului

1.5.1. Cauzele şomajului după teoria clasică

Teoria neoclasică identifică următoarele cauze ale şomajului:

a. Rigidităţi instituţionale - sindicatele sau legea salariului minim - care împiedică funcţionarea

normală a pieţei muncii. De exemplu, când cererea de muncă scade, puterea de monopol a

sindicatelor împiedică reducerea salariului real şi, pe această cale, creşte producţia oferită de firme,

creştere pentru care există piaţă de desfacere.

b. Imperfecţiunea informaţiei. “Dacă informaţia ar fi perfectă, oricine ar putea să-şi găsească cel mai

bun loc de muncă instantaneu şi fară costuri”18. În realitate, oferta de muncă este neomogenă şi

locurile de muncă sunt foarte diferite unele faţă de altele. Pentru a-şi găsi locul de muncă dorit,

indivizii suportă anumite costuri: timp, bani, costuri ce vor vrea să le recupereze printr-un salariu

mai mare.

18 Dudian Monica, „Economie”, ediţia a doua, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.19012

c. Neconcordanţa dintre structura cererii de muncă şi structura ofertei de muncă. Datorită faptului că

nomenclatorul ocupaţiilor se modifică frecvent determină cererea unor meserii din ce în ce mai

puţin, în timp ce pentru altele nu există suficienti ofertanţi.

1.5.2. Cauzele şomajului după economiştii ofertei

Economiştii ofertei descriu mai multe cauze ale şomajului astfel:

a. Externalitaţile legate de imperfecţiunea informaţiei. Curba lui Beveridge19 descrie relaţia

dintre şomeri şi locurile de muncă:

Figura 1. Curba Beveridge

Cu cât curba este mai aproape de origine, cu atât se produce mai rapid ajustarea între locurile

de muncă libere şi şomeri. O curbă îndepărtată de origine indică o ajustare dificilă, explicată în

principal prin opacitatea mare a informaţiei şi lipsa disponibilităţii de adaptare.

b. Intervenţia statului prin instrumente ca: salariul minim pe economie, fiscalitate şi legislaţie.

Salariul minim reprezintă „salariul fixat pe cale legală, având ca scop protejarea

salariaţilor”20. Eficacitatea salariului minim ca instrument de redistribuire a veniturilor este adesea

19 W.H.Beveridge - economist şi sociolog englez20 Dudian Monica, „Economie”, ediţia a doua, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008

13

Curba Beveridge

0Rata şomajului

Rata locurilor de muncă libere

criticată, deoarece determină creşterea costului muncii, fiind susceptibil că exercită efecte nefaste

asupra activităţii economice.

Dacă nivelul iniţial al salariului minim este relativ mic, o creştere a acestuia nu va antrena un

efect negativ asupra ocupării forţei de muncă din economie. În schimb, dacă salariul minim este

destul de ridicat, o creştere a acestuia va influenţa în sens negativ nivelul ocupării din economie.

Impactul salariului minim asupra nivelului ocupării este relativ neglijabil, cu o singură

excepţie: tinerii.

Figura 2. Salariul minim

Aşa cum observăm din graficul de mai sus, la un salariu de echilibru W*, nivelul ocupării

este L*. Dacă statul stabileşte un nivel al salariului minim, W’, cererea de muncă scade la L1, iar

oferta de muncă creşte la L0. Diferenţa între L0 şi L1 reprezintă şomajul involuntar. Putem spune deci

că stabilirea unui salariu minim în economie provoacă şomaj – şi aceasta mai ales în rândul

populaţiei tinere.

Tinerii (cuprinşi în intervalul de vârstă 15 – 24 de ani) care intră pe piaţa muncii sunt în

general lipsiţi de experienţă şi, din acest motiv, productivitatea muncii este foarte scăzută în cazul

lor. În această situaţie, firmele nu vor accepta să ofere un salariu mai mare decât productivitatea

muncii şi tocmai din acest motiv sunt preferaţi lucrătorii cu experienţă, mai productivi.

Munca este cea mai impozitată marfă, iar taxele măresc costul muncii pentru angajator. Ele

împart preţul muncii în două: un preţ plătit de angajator, mare, şi altul, primit de salariat, mai mic.

14

O0

C0

L

W

W’

W*

L1 L* L0

Rezultatul este reducerea cererii de muncă, simultan cu scăderea ofertei de muncă, rezultatul fiind

nedeterminat. Aşadar dacă se constată creşterea şomajului, soluţia este diminuarea fiscalităţii. Pe de

altă parte, transferurile sub forma indemnizaţiei de şomaj şi ajutoarele sociale conduc la apariţia

fenomenului de hazard moral: creşterea cuantumului şi duratei ajutorului de şomaj măreşte costul

oportun al timpului de muncă, astfel că numărul şomerilor voluntari creşte.

Legislaţia induce costuri angajatorilor întrucât prevede costuri de concediere, costuri cu

pregătirea personalului şi bariere în calea desfacerii contractului de muncă.

c. Relaţiile de muncă: centralizate – dacă negocierile se fac între sindicate şi organizaţii

patronale – sau descentralizate.

Pentru aprofundarea cauzelor şomajului trebuie luate în consideraţie, în unitatea lor, asemenea

procese demo-economice, economice, tehnico-ştiinţifice, cum sunt: evoluţia populaţiei active,

dinamica producţiei naţionale, rata de creştere economică şi modificarea sensului ei, tehnicile şi

tehnologiile folosite, progresul tehnico-ştiiţific, restructurările agenţilor economici, independent de

impulsurile acestora, conjunctura internă şi internaţională etc.

1.6. Efectele social-economice ale şomajului

Cele mai importante efecte economice şi sociale ale şomajului sunt:

a. Reducerea produsului intern brut21 determinată de faptul că „cei care nu lucrează nici nu

produc, astfel încât timpul de muncă al acestora este iremediabil pierdut”22. Un decalaj

recesionist, caracterizat printr-o subutilizare a forţei de muncă, presupune un produs intern

brut mai mic decât cel potenţial. Diferenţa între produsul intern brut efectiv şi cel potenţial

este în acest fel pierdută, chiar dacă decalajul se corectează pe termen lung.

b. Creşterea cheltuielilor cu protecţia socială. Cu cât şomajul este mai îndelungat şi afectează

mai mulţi salariaţi, cu atât transferurile sociale vor fi mai mari şi vor agrava bugetul public.

c. Reducerea eficienţei forţei de muncă, datorită pierderii dexterităţii celor deveniţi şomeri, mai

ales dacă şomajul este de lungă durată.

d. Reducerea veniturilor individuale ale salariaţilor concediaţi, care antrenează o reducere a

consumului acestora şi o extindere a sărăciei;

21 Produsul intern brut exprimă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale de pe piaţă, realizate cu ajutorul factorilor de producţie din interiorul unei ţări, într-o perioadă de timp determinată.22 Dudian Monica, „Economie”, ediţia a doua, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p. 194

15

e. Efecte sociale generale: creşterea criminalităţii, sinuciderilor, cerşetorilor, etc;

f. Efecte asupra sănătăţii psihice a şomerului: stări depresive, sentimentul de excludere din

societate, etc.

Legea lui Okun

Arthur M. Okun23 a arătat care este relaţia de interdependenţă dintre şomaj si PNB24 (în

termeni reali), în anii 1960, relaţie cunoscută, în ştiinţa economică, sub denumirea de legea Okun.

Deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor materiale şi serviciilor, iar

şomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că ridicarea nivelului şomajului trebuie să

fie însoţită de reducerea volumului real al PNB. „Interrelaţia negativă între nivelul şomajului şi

volumul PNB este numită legea Okun.”25

Existenţa interrelaţiei negative între aceste variabile se exprimă prin tendinţa conform căreia

sporirea şomajului este concomitentă cu scăderea volumului real al PNB.

Se poate da o mai riguroasă expresie cantitativă legii Okun:

Schimbarea PNB (real, în procente) = 3% - 2 * schimbarea nivelului şomajului

Dacă nivelul şomajului rămâne neschimbat, atunci se manifestă legitatea, conform căreia

ritmul de creştere a PNB (real) – ritm determinat de sporirea populaţiei, de acumulare de capital şi

de procesul tehnico-ştiinţific – este de 3%. În plus, prin fiecare sporire a nivelului şomajului cu un

punct procentual ritmul de creştere a PNB se reduce cu 2%. Dacă, de pildă, creşte rata şomajului de

la 6% la 8%, atunci modificarea volumului real al PNB va fi: 3-2*(8-6) = 3-4 = -1. Deci,

corespunzător legii Okun, în acest caz, PNB scade cu 1%, arătând o pantă descrescătoare în

economia ţării.

Relaţia inflaţie – şomaj

23 Economist american (1928-1980) cunoscut pentru legea care îi poartă numele24 Produsul naţional brut, reprezintă valoarea totală a tuturor bunurilor şi serviciilor produse de firmele naţionale. Se măsoară ca: produsul intern brut plus venitul din afara graniţelor al agenţilor economici naţionali, minus venitul câştigat în aceeaşi perioadă de către investitorii străini în interiorul frontierelor ţării.25 Dobrotă Niţă, “Economie politică”, Editura economică, Bucureşti, 1997, p. 412

16

Datorită faptului că economia naţională este reprezentată de un sistem complex,

componentele sale de echilibru (creşterea economică, ocupare-şomaj, inflaţie, raporturi economico-

financiare externe) sunt corelate între ele şi se intercondiţionează. Datorită complexităţii

conexiunilor şi a faptului că acestea sunt contradictorii, nu se pot stabili măsuri care să rezolve

simultan şi sigur componentele de echilibru.

Pe termen lung se poate observa existenţa unei relaţii între componentele echilibrului şi evoluţia

cererii agregate, pe termen scurt ele au o stare independentă, toate cele patru componente depinzând

de evoluţia cererii agregate în funcţie de fazele ciclului economic.

În faza de expansiune economică, cererea agregată creşte rapid determinând reducerea

diferenţei între producţia potenţială şi cea efectivă. Astfel, se înregistrează rezultate favorabile în

ceea ce priveşte două dintre obiectivele politicii macroeconomice: producţia creşte rapid, iar şomajul

se reduce. Pe de altă parte, celelalte două se agravează, inflaţia crescând prin cerere şi, datorită

creşterii preţurilor, produsele naţionale devin mai puţin competitive pe piaţa mondială – se reduce

exportul – în timp ce produsele străine sunt mai ieftine pe piaţa internă – creşte importul – ceea ce

determină un deficit de cont curent al balanţei de plăţi. În urma deficitului se deteriorează nivelul

echilibrului cursului de schimb al monedei naţionale – va creşte – ce va determina scumpirea

importurilor şi, deci, întreţinerea inflaţiei.

Când se atinge punctul de vârf al creşterii economice inflaţia şi dezechilibrul balanţei de plăţi

devin probleme acute, în ciuda efectelor pozitive pe care le înregistrează producţia şi şomajul.

În faza de recesiune scăderea cererii agregate determină o reducere a locurilor de muncă şi o

creştere a şomajului, în timp ce inflaţia începe să scadă, iar deficitul balanţei de plăţi începe să se

reducă.

În asemenea împrejurări, autorităţile implicate în politica economică sunt în faţa unei mari

dileme. Dacă vor adopta o politică a creşterii economice se va reduce şomajul, dar va creşte inflaţia

şi deficitul balanţei de plaţi. În sens invers, dacă vor adopta o politică de deflaţie, se va reduce

inflaţia şi deficitul balanţei de plăţi, dar va creşte şomajul.

În urma unei analize a şomajului, economistul A.W. Philips a observat existenţa unei relaţii

invers proporţionale între rata inflaţiei şi cea a şomajului.

Rata inflaţiei

17

Curba Philips

Rata

şomajului

Figura 6. Curba Philips

Analizând serii de date ale inflaţiei şi şomajului, economiştii au remarcat faptul că „legătura

inversă, stabilă, între cei doi indicatori nu este întotdeauna valabilă”26. Pe termen scurt se poate

vorbi de o anumită substituire între inflaţie şi şomaj, dar pe termen lung nu este posibilă dovedindu-

se că, cu cât este mai mică rata şomajului cu atât este mai mare rata inflaţiei.

1.7. Măsuri de diminuare a şomajului şi a efectelor sale

1.7.1 Politici active

Politicile active constau în măsuri ce previn şomajul în rândul persoanelor care au un loc

de muncă şi contribuie la (re)integrarea şomerilor în diferite activităţi.

Principalele acţiuni, măsuri de promovare a politicilor active, sunt :

a. Stimularea cererii agregate, de exemplu creşterea cheltuielilor guvernamentale, având ca

scop diminuarea şomajului. Există însă pericolul inflaţiei, măsura putând fi aplicată mai ales

în condiţii de deflaţie;

b. Reforma pieţei de muncă în sensul asigurării unei mai mari flexibilităţi a salariului;

26 Roman Monica, „Resursele umane în România. Evaluare şi eficienţă”, editura ASE, Bucureşti, 200318

c. Reducerea efectului de hysteresis27, prin eliminarea hazardului moral. Se propune limitarea

perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, efectuării de către aceştia a unor munci publice

ş.a.;

d. O atenţie mai mare acordată educaţiei şi pregătirii profesionale în concordanţă cu cerinţele

existente pe piaţa muncii;

e. Organizarea de cursuri de calificare sau recalificare a şomerilor în concordanţă cu structura

profesională a locurilor de muncă;

f. Stimularea agenţilor economici prin pârghii economico-financiare, în extinderea activităţii

economice;

g. Încurajarea investiţiilor prin acordarea de facilităţi în vederea relansării economiei şi a

creşterii economice, a creării de noi locuri de muncă;

h. Acordarea de facilităţi întreprinderilor care angajează şomeri, tineri absolvenţi;

i. Acordarea de facilităţi care să stimuleze mobilitatea forţei de muncă de la o zonă la alta, de

la un sector de activitate la altul (de exemplu indemnizaţii de transfer, locuinţe);

j. Formarea şi specializarea tinerilor în domenii de perspectivă îndelungată care să le ofere o

mobilitate profesională ridicată.

În România, şomajul poate fi redus prin creşterea investiţiilor, care să reechilibreze piaţa

bunurilor şi serviciilor.

Măsurile active vizează populaţia ocupată în vederea preîntâmpinării riscului de şomaj.

Adaptarea forţei de muncă la cerinţele unităţii în care lucrează diminuează riscul persoanelor

respective de a deveni şomeri.

1.7.2 Politici pasive

Politicile pasive se concretizează în măsuri şi acţiuni care să asigure şomerilor involuntari un

anumit venit pentru un trai decent sau de subzistenţă. Politica pasivă raspunde la cele două cerinţe în

măsura în care stimulează crearea de noi locuri de muncă şi fixează un cuantum al venitului incitator

la muncă.

27 Efect de hysteresis = are loc atunci când se înregistrează o redresare pe piaţa muncii, dar şomerii nu se reintegrează pe piaţa forţei de muncă şi ajung să beneficieze de ajutoare de şomaj pe o perioadă lungă sau de prestaţii pentru incapacitate de muncă sau pentru pensionare anticipată.

19

Venitul asigurat şomerului este indemnizaţia de şomaj sau ajutorul de şomaj şi se acordă pe o

perioadă determinată de timp. În România, legislaţia prevede ca ajutorul de şomaj să se acorde pe o

perioadă de 270 de zile, iar mărimea sa se calculează în funcţie de perioada în care s-a cotizat la

fondul de şomaj şi de veniturile obţinute de şomer în perioada în care a lucrat. Şomajul afectează, în

prezent, în special tinerii şi femeile, iar din cauza recesiunii în care ne aflăm şomajul are o tendinţă

de creştere de lungă durată.

În cazul depăşirii perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, din imposibilitatea găsirii

unui loc de muncă, în unele ţări se mai acordă, pentru un interval de timp, ajutor de şomaj sau

alocaţie de sprijin. Acestea constau în sume fixe, lunare cu mult mai mici decât indemnizaţia de

şomaj.

Capitolul II: Şomajul în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană reprezintă „o asociere voluntară de state care îşi propune să realizeze o

uniune mai strânsă între popoarele europene, prin cooperare fondată pe principiile democraţiei,

statului de drept şi ale unei pieţe libere care să permită un grad ridicat de protecţie socială.”28

Sub această denumire, Uniunea Europeană a apărut oficial pe scena internaţională în 1993, odată cu

intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht29.

Uniunea Europeană are ca principale obiective:

creşterea ocupării forţei de muncă;

consolidarea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin instituirea

cetăţeniei Uniunii Europene;

28 Ghica Luciana, “România şi Uniunea Europeană”, editura Meronia, Bucureşti, 2006, p. 17-1829 Semnat de către douăsprezece state europene. Se stabilesc cinci criterii pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a adopta moneda euro: criteriul ratei inflaţiei, criteriul ratei dobânzii, deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB, datoria publică sa fie sub 60% din PIB, criteriul cursului de schimb.

20

dezvoltare echilibrată şi durabilă, prin consolidarea coeziunii economice şi sociale, prin

construirea unui spaţiu fără frontiere interioare, şi prin stabilirea unei uniuni economice şi

monetare;

dezvoltarea şi menţinerea Uniunii Europene ca spaţiu al libertăţii, în cadrul căruia este

asigurată libera circulaţie a persoanelor, ce va deveni efectivă în condiţiile unui consens

politic în interiorul Uniunii Europene ce permite adoptarea unor politici sociale, coerente şi

consistente;

Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este în prezent cea mai mare piaţă unică din

lume, însumând aproape jumătate de miliard de consumatori. De asemenea, Uniunea Europeană este

cel mai important actor comercial la nivel mondial, fiind cel mai mare exportator de produse, cel

mai mare importator de servicii, precum şi principala piaţă pentru aproape 70% din statele lumii.

Deşi Uniunea Europeană este cel mai mare bloc economic din lumea de astăzi ea se confruntă cu

problema şomajului.

Există mai multe motive care au condus la situaţia actuală pe piaţa ocupării forţei de muncă.

Primul motiv îl reprezintă dificultăţile de a face faţă şocurilor macroeconomice. Uniunea

Europeană nu a putut anticipa pierderea locurilor de muncă datorată acestei crize şi a fost lipsită de

politici economice coordonate, orientate spre realizarea creşterii şi stabilităţii.

Al doilea motiv, îl reprezintă problemele legate de capacitatea de a face faţă transformărilor

actuale de pe piaţa muncii. Disfuncţionalităţile politicilor de pe piaţa muncii şi a sistemelor de

protecţie socială au acutizat şomajul transformându-l în şomaj pe termen lung

Raspunsul la această problemă îl reprezintă Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de

muncă ce are scopul de a sprijini statele membre în efortul de a se moderniza şi adapta la cerinţele

actuale al pieţei muncii.

Printre cauzele şomajului se mai numără intrarea noilor solicitanţi pe piaţa muncii, ezitarea

întreprinderilor de a angaja, reconversiunile economice, situaţia economică a utilizatorilor, statutul

social al ofertanţilor de muncă, procesele demo-economice, economice şi tehnico-ştiinţifice.

Evoluţia economică impune reconversiunea activităţii şi o mobilitate mai mare a lucrătorilor.

Femeile, în special cele tinere, sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii datorită intrării mai

numeroase a acestora pe piaţa muncii. Mulţi şomeri sunt împiedicaţi să obţină un nou loc de muncă

datorită nivelului scăzut de educaţie sau de uzura abilităţilor şi calificărilor fiind puşi în situaţia de a

nu face faţă posturilor oferite.

21

O altă cauză a şomajului o reprezintă puternica migraţie a forţei de muncă. Extinderea zonei

euro fără o strategie bine corelată în adoptarea monedei unice în ţările candidate poate determina

creşterea puternică a migraţiei forţei de muncă.

2.1. Comparaţie între rata şomajului din România şi rata şomajului din ţările Uniunii Europene

Evoluţia ratei şomajului în ţările Uniunii Europene în perioada 1998 – 2009 (%):

geo\time 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009EU (27 countries)

: : 8.7 8.5 8.9 9 9.1 8.9 8.2 7.1 7 8.9

Belgia 9.3 8.5 6.9 6.6 7.5 8.2 8.4 8.5 8.3 7.5 7 7.9Bulgaria : : 16.4 19.5 18.2 13.7 12.1 10.1 9 6.9 5.6 6.8Republica Cehă

6.4 8.6 8.7 8 7.3 7.8 8.3 7.9 7.2 5.3 4.4 6.7

Danemarca 4.9 5.2 4.3 4.5 4.6 5.4 5.5 4.8 3.9 3.8 3.3 6Germania 9.1 8.2 7.5 7.6 8.4 9.3 9.8 10.7 9.8 8.4 7.3 7.5Estonia : : 13.6 12.6 10.3 10 9.7 7.9 5.9 4.7 5.5 13.8Irlanda 7.5 5.6 4.2 3.9 4.5 4.6 4.5 4.4 4.5 4.6 6.3 11.9Grecia 10.8 12 11.2 10.7 10.3 9.7 10.5 9.9 8.9 8.3 7.7 9.5Spania 15 12.5 11.1 10.3 11.1 11.1 10.6 9.2 8.5 8.3 11.3 18Franţa 11 10.4 9 8.3 8.6 9 9.3 9.3 9.2 8.4 7.8 9.5Italia 11.3 10.9 10.1 9.1 8.6 8.4 8 7.7 6.8 6.1 6.7 7.8Cipru : : 4.9 3.8 3.6 4.1 4.7 5.3 4.6 4 3.6 5.3Letonia 14.3 14 13.7 12.9 12.2 10.5 10.4 8.9 6.8 6 7.5 17.1Lituania 13.2 13.7 16.4 16.5 13.5 12.5 11.4 8.3 5.6 4.3 5.8 13.7Luxemburg 2.7 2.4 2.2 1.9 2.6 3.8 5 4.6 4.6 4.2 4.9 5.4Ungaria 8.4 6.9 6.4 5.7 5.8 5.9 6.1 7.2 7.5 7.4 7.8 10Malta : : 6.7 7.6 7.5 7.6 7.4 7.2 7.1 6.4 5.9 6.9Olanda 3.8 3.2 2.8 2.2 2.8 3.7 4.6 4.7 3.9 3.2 2.8 3.4Austria 4.5 3.9 3.6 3.6 4.2 4.3 4.9 5.2 4.8 4.4 3.8 4.8Polonia 10.2 13.4 16.1 18.3 20 19.7 19 17.8 13.9 9.6 7.1 8.2Portugalia 5 4.5 4 4.1 5.1 6.4 6.7 7.7 7.8 8.1 7.7 9.6România : 7.1 7.3 6.8 8.6 7 8.1 7.2 7.3 6.4 5.8 6.9Slovenia 7.4 7.3 6.7 6.2 6.3 6.7 6.3 6.5 6 4.9 4.4 5.9Slovacia 12.6 16.4 18.8 19.3 18.7 17.6 18.2 16.3 13.4 11.1 9.5 12Finlanda 11.4 10.2 9.8 9.1 9.1 9 8.8 8.4 7.7 6.9 6.4 8.2Suedia 8.2 6.7 5.6 5.8 6 6.6 7.4 7.6 7 6.1 6.2 8.3Regatul Unit 6.1 5.9 5.4 5 5.1 5 4.7 4.8 5.4 5.3 5.6 7.6Sursa: Eurostat

22

După trei ani de declin, rata şomajului în Uniunea Europeană a început să crească în primul

trimestru al anului 2008, în urma crizei economice. De atunci rata şomajului, în special cea în rândul

tinerilor, a crescut excesiv. În primul trimestru al anului 2009, rata şomajului în rândul tinerilor între

15-24 de ani a fost de 18.3%, semnificativ mai mare decât rata totală a şomajului de 8.2%. Rata

şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a crescut mai repede decât cea totală şi astfel 5 milioane

de tineri nu mai aveau un loc de muncă între primul trimestru al anului 2008 şi cel al anului 2009.

Tinerii au fost cei mai afectaţi de declinul datorat crizei economice, rata şomajului în rândul

tinerilor crescând cu 3.7 procente, în timp ce rata totală a şomajului a crescut cu 1.5 procente. Rata

şomajului în rândul tinerilor a crescut în toate statele membre exceptând Bulgaria, unde a scăzut de

la 13.9%, în primul trimestru al anului 2008, la 13.5%, în primul trimestru al anului 2009. Cele mai

mari creşteri a ratei şomajului în rândul tinerilor au fost înregistrate în Letonia (de la 11% la 28.2%),

Estonia (de la 7.6% la 24.1%) şi Lituania (de la 9.5% la 23.6%), iar cele mai mici creşteri au fost în

Germania (de la 10.2% la 10.5%) şi Polonia (de la 17.8% la 18.2%)

Toate statele membre au înregistrat o rată mai mare a şomajului în rândul tinerilor decât rata

totală a şomajului în primul trimestru al anului 2009. Rata şomajului în rândul tinerilor a variat de la

6%, în Olanda, la 33.6%, în Spania, în timp ce rata totală a şomajului a variat de la 2.9%, în Olanda,

la 16.5%, în Spania. Cele mai mari diferenţe au fost în Italia (24.9% rata şomajului în rândul

tinerilor şi 7.4% rata totală a şomajului ), Spania (33.6% şi 16.5%) şi Suedia (24.2% şi 7.7%). Cele

mai mici diferenţe au fost înregistrate în Germania (10.5% şi 7.4%), Olanda (6.0% şi 2.9%) şi

Danemarca (8.9% şi 4.7%).

Ratele şomajului în rândul tinerilor, bărbaţi şi femei, au fost aproape egale in primul

trimestru al anului 2008 (14.7% în rândul femeilor şi 14.6% în rândul bărbaţilor). În primul

trimestru al anului 2009 rata şomajului a crescut la 19.1% în rândul bărbaţilor tineri faţă de 17.4% în

rândul femeilor tinere. Prin urmare în UE şi în majoritatea statelor membre, creşterea ratei şomajului

a afectat mai mult bărbaţii tineri decât femeile tinere. În primul trimestru al anului 2009 rata

şomajului în rândul bărbaţilor tineri a fost mai mare decât cea a femeilor tinere în 16 din cele 27 de

state membre. În primul trimestru al anului 2008 această situaţie s-a regăsit în 11 state membre.

Rata totală a şomajului în Uniunea Europeana (%)23

04/

2009

05

/2009

06/

2009

07/

2009

08

/2009

09/

2009

10/

2009

11/

2009

12

/2009

01/

2010

02/

2010

03/

2010

04/

2010

EU27 8.7 8.9 8.9 9.0 9.1 9.2 9.3 9.5 9.6 9.5 9.6 9.7 9.7

Bărbaţi 8.7 8.8 9.0 9.1 9.2 9.3 9.6 9.7 9.8 9.7 9.8 9.8 9.8

Femei 8.7 8.8 8.9 8.8 8.9 9.0 9.2 9.2 9.3 9.3 9.3 9.4 9.5

Tineri

sub 25

de ani

19.3 19.5 19.6 19.9 20.1 20.2 21.0 21.2 21.4 20.5 20.6 20.6 20.6

Sursa: Eurostat

În timp ce pentru Uniunea Europeană creşterea şomajului a început în martie 2008, statele

membre au fost afectate în mod diferit de criză. Toate au înregistrat creşteri, dar debutul creşterii

variază considerabil de la o ţară la alta.

Spania şi Italia au fost primele state membre în care rata şomajului a început să crească.

Acestea au fost urmate de Irlanda, Luxemburg, Letonia şi Lituania. În Franţa rata şomajului a

început să crească din februarie 2008. Estonia, Finlanda, Regatul Unit, Belgia, Grecia, Portugalia,

România, Danemarca, Austria şi Suedia au înregistrat creşteri în al doilea trimestru din anul 2008,

celelalte ţări înregistrând creşteri în a doua jumătate a anului.

Cele mai afectate ţări de şomaj au fost Spania şi ţările baltice. În Estonia rata şomajului a

urcat în mai puţin de un an de la 3.7% la 15.6%30. Letonia şi Lituania au înregistrat creşteri ale ratei

şomajului triple31.

Piaţa muncii spaniolă a fost deasemenea lovită puternic de criza actuală. Un debut de

creştere a şomajului în mai 2007, combinat cu o expansiune rapidă lunară a dus la 2.6 milioane de

şomeri. După doi ani Spania are cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europeană (18.7%). În

2009 numărul şomerilor a crescut mai ales în urma disponibilizărilor din sectorul construcţilor şi a

imigranţilor cu pregătire slabă. Fiind unul dintre cele mai mari state membre creşterea şomajului a

avut o influenţă majoră asupra cifrelor europene. În prezent 20% din totalul şomerilor trăiesc în

Spania. Guvernul spaniol prognozează că numărul imigranţilor care vor sosi în Spania va scădea cu

40%, în condiţiile în care ţara trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 50 de ani.

30 În primul trimestru al anului 200931 De la cea mai scăzută valoare din noiembrie 2007 până în primul trimestru al anului 2009.

24

În Italia rata şomajului în 2008 a fost de 6.9%, în 2009 crescând până la 7.8%. Se estimează

că până în 2011 rata şomajului ar putea ajunge la 11.8%.

Germania, Olanda şi Austria au avut cele mai mici creşteri ale ratei şomajului în anul 2009.

În Marea Britanie tinerii au fost cei mai afectaţi de şomaj. În trimestrul al treilea a anului

trecut, numărul şomerilor a ajuns la 1.86 milioane de persoane. Numărul care au solicitat ajutor de

şomaj a crescut în noiembrie până la 1.07 milioane, cu 75.000 persoane mai mult decât luna

precedentă.

Situaţia este similară în Suedia, care prevede cea mai dură recesiune din ultimii 30 de ani.

Economia suedeză a intrat în recesiune în al treilea trimestru al anului 2008, situaţia agravându-se

până în prezent.

Bărbaţii au fost mult mai afectaţi decât femeile de criza actuală. Sectorul construcţiilor şi

industria constructoare de maşini au fost puternic afectate, prin acestea fiind afectaţi predominant

bărbaţii. În 14 state membre rata şomajului feminin încă depăşeşte rata şomajului masculin, cel mai

semnificativ în Grecia, Italia, Slovacia şi Republica Cehă. În contrast se află Letonia, Irlanda,

Lituania, Estonia şi România unde rata şomajului în rândul bărbaţilor depăşeşte rata şomajului

feminin cu peste 2 puncte procentuale. Între primul trimestru al anului 2008 şi cel al anului 2009,

rata şomajului masculin a crescut mai mult decât rata de sex feminin în toate ţările membre

exceptând Malta, Polonia şi România.

Tinerii au fost categoria cea mai afectată de şomaj. În primul trimestru al anului 2009 rata

şomajului în rândul tinerilor variază de la 6% în Olanda la 33.6% în Spania. La sfârşitul anului rata

şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani la nivelul Uniunii Europene a fost de 21.0%. Cele mai

mici rate au fost în Olanda (7.6%), iar cele mai mari în Spania (44.5%) şi Letonia (43.8%).

În România, în al doilea trimestru al anului 2009, persistenţa incertitudinilor privind

perspectivele de afaceri a determinat companiile private să continue aplicarea măsurilor de

restructurare a activităţii. Măsurile de reducere a personalului s-au reflectat în accentuarea scăderii

numărului de salariaţi pe ansamblul economiei şi în menţinerea tendinţei ascendente a ratei

şomajului32. Cu restrângeri ale numărului de angajaţi de circa 20% comparativ cu perioada similară

a anului 2008, industria uşoară, industria mobilei, industria metalurgică se numără printre activităţile

cele mai afectate.

32 În luna iunie rata şomajului a urcat cu încă 0.3 puncte procentuale faţă de luna mai, până la 6.3%25

Şi în al treilea trimestru din 2009 efectele restrângerii activităţii economice au continuat să

afecteze condiţiile de pe piaţa forţei de muncă. Astfel, rata şomajului s-a menţinut pe o traiectorie

ascendentă ajungând, în luna septembrie, la 7.3% pe fondul disponibilizărilor recente efectuate de

companii, dar şi al înscrierii în şomaj a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ din promoţia 2009.

Restructurarea activităţii economice şi persistenţa unui sentiment de incertitudine în rândul

angajatorilor au condus la majorarea ratei şomajului înregistrat în decembrie la 7.7%. Cele mai

importante reduceri de personal s-au consemnat în industrie şi construcţii.

Reducerile de personal au continuat şi în primul trimestru al anului 2010, în martie şomajul

urcând până la 7.9%, în contextul disponibilizărilor efectuate în transportul pe căi ferate şi al

continuării ajustărilor cu forţa de muncă în industria prelucrătoare.

Capitolul III: Şomajul în România

3.1. Evoluţia şomajului în România

În situaţia tranziţiei, piaţa muncii din România evoluează ca o piaţă a dezechilibrelor pe care

cererea sistemului economico-social este inferioară ofertei de muncă la nivel sectorial, ocupaţional

etc. În principal, aceste dezechilibre de pe piaţa muncii, sunt determinate de factori economici ce au

condus la scăderea cererii de muncă datorate scăderii drastice şi prelungite a economiei, a

instabilităţii şi incoerenţei din planul reformelor economice. Din perspectiva structurilor

ocupaţional-profesionale, educaţional-formative, comportamentale, dezechilibrele sunt determinate

de influenţele factorilor ce ţin de oferta de muncă. În plus, aceste dezechilibre sunt generate şi de

slaba eficienţă a mecanismelor de ajustare a cererii şi ofertei de muncă, de rigidităţile pieţei muncii

şi de segmentarea acesteia.

26

Aflată în faţa adoptării unei strategii de tranziţie la economia cu piaţă concurenţială, apariţia

şomajului în România se explică pornind de la faptul că acesta este concomitent cu potenţialul

economic, cu capacităţile de producţie nefolosite sau parţial folosite, într-o ipostază de recesiune

economică profundă, ceea ce face ca venitul naţional să fie mai mic decât îi permite productivitatea

muncii. Pentru a înţelege apariţia şi manifestarea şomajului din România trebuie luată în calcul şi

problema salariilor. Specialiştii consideră că rigiditatea salariului în privinţa scăderii impulsionează

sporirea şomajului.

Şomajul a devenit principala formă de dezechilibru de pe piaţa muncii în România din anul

1991, an în care a fost promulgată Legea numărul 1 privind protecţia socială a şomerilor şi

reintegrarea lor profesională.

Din examinarea principalelor aspecte ale apariţiei şomajului se desprind câteva trăsături:

Creşterea însemnată a numărului şomerilor pe întregul parcurs al tranziţiei la economia cu

piaţă concurenţială

Şomajul afectează în special femeile şi tinerii. Cauzele care determină apariţia şomajului în

rândul tinerilor sunt: preferinţa patronatelor pentru angajarea unor persoane cu experienţă în

activitate, lipsa locurilor de muncă care intră prima dată pe piaţa muncii. Şomajul mare în

rândul femeilor este datorat unei mentalităţi învechite privind rolul femeii în societate.

Şomajul se menţine prin procese de natură economică – lipsa de capital, declinul economiei

– şi social-culturale – mobilitatea redusă a forţei de muncă pe plan teritorial, neconcordanţa

dintre opţiunile profesionale ale celor care caută de lucru şi cerinţele vieţii social-economice.

Şomajul este un fenomen legat de dezvoltarea economică, industrială şi postindustrială.

3.2 Evoluţia ratei şomajului în perioada 1991 – 2009

Anul Rata şomajului

înregistrat (%)

Număr de şomeri

1991 3 337.440

1992 8.2 929.019

1993 10.4 1.164.705

1994 10.9 1.223.925

1995 9.5 998.43227

1996 6.6 657.564

1997 8.9 881.435

1998 10.4 1.025.056

1999 11.8 1.130.296

2000 10.5 1.007.131

2001 8.8 826.932

2002 8.4 760.623

2003 7.4 658.891

2004 6.3 557.892

2005 5.9 522.967

2006 5.2 460.495

2007 4.0 367.838

2008 4.4 403.441

2009 7.8 709.383

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

În România, şomajul din prima parte a secolului a existat, dar dimensiunea lui era numeric

redusă, industria folosind doar o mică parte a populaţiei active din cadrul celei urbane – în 1930

populaţia urbană era de 3.051.253 persoane, iar în 1948 a ajuns la 3.713.139 persoane. Se constată

că numărul şomerilor din România a crescut în prima parte a secolului ajung în anul 1937 la 10.851

de persoane, şomaj corespunzător unei creşteri economice industriale incipiente.

În timpul celui de-al doilea război mondial s-a introdus legea privind regimul muncii pe timp

de război ce a determinat în plan juridic şi politic desfiinţarea forţată a şomajului.

După terminarea războiului, până la evenimentele din 1989, în România se manifesta

şomajul deghizat. Nedeclararea şomajului era legată de creşterea economică industrială într-un ritm

rapid, urbanizarea masivă prin aglomerarea populaţiei în oraşe şi de construirea unor obiective de

interes public integrate într-o strategie centralizată de utilizare a resurselor.

28

După anul 1989 şomajul a crescut într-un mod rapid, cota sa crescând cu 2-3% pe an. Acest

şomaj este al unei societăţi postindustriale, al unei societăţi în care se diminuează ocuparea

industrială, se dezindustrializează33.

În perioada industrializării s-a manifestat o creştere a ponderii resurselor de muncă ocupate

în industrie, creştere înregistrată şi în România postbelică. Industrializarea s-a realizat şi pe baza

creşterii ponderii factorului de muncă utilizat în industrie prin atragerea unei părţi din populaţia

devenită disponibilă din agricultură, dar şi prin integrarea tinerilor în activităţile industriale.

Creşterea industrializării a avut o influenţă favorabilă asupra utilizării resurselor de muncă ale ţării,

datorită nivelului superior al productivităţii din industrie faţă de agricultură.

În agricultură, în urma procesului de modernizare s-a constatat o reducere a populaţiei

ocupate de la 74.1% în anul 1950 la 27.5% în 1989. După 1989 ocuparea în agricultură a avut o

evoluţie anacronică, opusă tendinţei de scădere pe plan mondial, populaţia ocupată în agricultură

crescând consistent34. Această creştere a fost datorată, în mare parte, de pierderea unui număr mare

de lucrători din industrie şi construcţii, ceea ce i-a determinat să revină în agricultură, astfel,

populaţia ocupată în agricultură a crescut la 37.5% în anul 1999.

Participăm, totodată, şi la o terţializare a economiei35 ce a cuprins îndeosebi comerţul, transporturile,

comunicaţiile şi informatizarea activităţilor. În această situaţie cauza şomajului o constituie scăderea

ofertei agregate cauzată de creşterea costurilor şi scăderea productivităţii muncii şi capitalului.

Pe parcursul anilor de tranziţie formele, caracteristicile, dimensiunile şi dinamica şomajului

din România au evoluat.

Evoluţia şomajului în perioada 1991-2000 reflectă raportul negativ între dinamica producţiei

naţionale şi cea a şomajului – când producţia a scăzut, şomajul s-a extins. Între 1990-1992 declinul

puternic al economiei a determinat creşterea puternică a şomajului. Uşoara creştere din 1994-1996 a

fost urmată de o descreştere a şomajului, dar, din cauza scăderii puternice a producţiei naţionale, a

urmat o creştere corespunzătoare a şomajului în perioada 1997-2000. În această perioadă reducerile

de personal au afectat în special populaţia ocupată în industrie, în construcţii, transporturi şi în

sectorul financiar-bancar.

Corelaţia dintre dinamica şomajului şi cea a economiei este evidenţiată de două momente.

Primul este în perioada 1994-1996 când producţia naţională a crescut cu 16.6%, în timp ce şomajul a 33 Industria nu mai creşte din punct de vedere cantitativ, dar se reînnoieşte, trecând spre o nouă calitate, în urma unei restructurări globale, având influenţe diferite în toate ramurile economiei.34 În 2002 a crescut cu 6.2% faţă de anul 1989.35 terţializarea economiei = preponderenţa serviciilor în crearea PIB şi în ocuparea populaţiei

29

scăzut cu 46.3%, respectiv cu 566.420 persoane. Al doilea moment este reprezentat de perioada

1997-1999 când producţia naţională a scăzut cu 26.2%, în timp ce şomajul a crescut cu 71.9%,

respectiv 472.700 persoane.

Din anul 2000, rata şomajului a început să se reducă pe fondul reluării creşterii economice. A

scăzut continuu, în anul 2005, ajungând la 5,9 %. Şomajul maxim a fost atins în anul 1994 când

aproape 1,3 milioane de persoane nu aveau loc de muncă.

În comparaţie cu anii anteriori, numărul persoanelor intrate în şomaj, ca urmare a

disponibilizărilor, a fost mult mai mic numai faţă de anul 2003, numărul şomerilor scăzând cu

92.442 persoane. În anul 2005 rata şomajului a scăzut până la 5.9%.

În perioada 2001-2005 populaţia ocupată în agricultură a scăzut, însă această scădere nu

poate fi considerată una reală datorită faptului că majoritatea celor care lucrează în agricultură nu

sunt înregistraţi ca angajaţi în acest sector.

Sectorul construcţiilor a fost singurul sector unde populaţia ocupată a crescut în toate

regiunile ţării.

În aceeaşi perioadă, sectorul serviciilor a înregistrat un trend ascendent asemănător celui din

construcţii.

În anul 2006, în România erau înregistraţi 460.495 de şomeri, iar rata şomajului era de 5.2%,

în scădere faţă de anul 2005.

În ultimele două luni ale anului 2008, datorită crizei economice au fost peste 50.000 de

disponibilizări în mediul privat. Problemele cele mai mari au fost în industria siderurgică şi industria

constructoare de maşini, urmând ca la sfârşitul lunii ianuarie să fie trimişi în şomaj aproximativ

70.000 de angajaţi din domeniul construcţiilor.

În anul 2009 s-a înregistrat o creştere a şomajului acesta ajungând la 7.8% la sfârşitul anului.

În primele două luni 92.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă, potrivit ANOMF36. Sectorul

privat a recurs la reduceri masive de personal, îndeosebi în primele trei trimestre ale anului. În

schimb, în sectorul bugetar, măsurile de limitare a cheltuielilor salariale au fost aplicate abia în

partea a doua a anului şi au vizat eliminarea unor prime şi sporuri, precum şi impunerea unor

concedii fără plată. Cele mai afectate industrii în anul 2009 au fost cele în domeniul textilelor,

constructoare de maşini, agroalimentară, industria chimică şi petrochimică, dar şi cei din domeniul

construcţiilor.

36 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.30

Evoluţia ratei şomajului în funcţie de sex

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Pe fondul reducerii activităţii economice (îndeosebi în industrie), şomajul în rândul femeilor a

crescut rapid. Rata superioară a şomajului în rândul populaţiei feminine, în primii ani ai tranziţiei, se

datorează restructurării unor ramuri în care populaţia feminină era predominantă, dar şi

comportamentului discriminatoriu manifestat de unii patroni.

Cele mai afectate de şomaj sunt persoanele de sex feminin din grupa de vârstă de 50 de ani şi

peste37 şi cele din grupa de vârstă 15-25 de ani38.

Începând cu anul 1997 se observă o inversare a raportului, creşterea gradului de ocupare a

populaţiei feminine fiind rezultatul dezvoltării sectorului serviciilor. Rata şomajului înregistrat în

rândul femeilor era la sfârşitul anului 2003 de 7.8%, remarcându-se îmbunătăţirea condiţiei femeii

tinere aflate în şomaj, ca rezultat al aplicării politicilor de stimulare a egalităţii de şanse.

În anul 2006 rata şomajului în rândul bărbaţilor a fost de 6.4% faţă de cea a femeilor care a

fost de 5.2%

Evoluţia ratei şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani37 Datorită procesului mai lent de recalificare şi reintegrare profesională a populaţiei vârstnice, în special a celei feminine.38 Datorită dificultăţilor în angajare a tinerelor absolvente.

31

Sursa: Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării - AMIGO 

Din punct de vedere al structurii şomajului pe grupe de vârstă cea mai dificilă situaţie se

întâlneşte la tineri.

Cauza principală a ponderii mare a şomajului în rândul tinerilor se situează în domeniul

investiţiilor, al creării de noi locuri de muncă, al necorelării corespunzătoare a pregătirii profesionale

efectuate în şcoli şi universităţi şi cerinţele efective ale locurilor de muncă create de diferiţi agenţi

economici.

Dacă tinerii ajung şomeri este rezultatul imperfecţiunii mecanismului social, educaţional, a

imobilizării sistemului de alocare a mijloacelor de educare, informare şi utilizare a informaţiilor în

privinţa cererii şi ofertei de muncă. Este absolut necesar ca pe piaţa muncii echilibrarea cererii cu

oferta să se facă instituţionalizat, pe fondul unui cadru legislativ cât mai cuprinzător şi elastic.

Ponderea şomerilor între 15-25 de ani în totalul şomerilor a avut o evoluţie fluctuantă, dar cu

o tendinţă de reducere. În anul 1995 44% dintre şomerii înregistraţi aveau sub 25 de ani, iar în anul

2002 – an în care şomajul a început să se stabilizeze – ponderea ajunsese la 18.5%. Dacă în cursul

primilor ani de tranziţie persoanele cu experienţă îşi găseau mai repede un loc de muncă în

comparaţie cu tinerii, ulterior a crescut fenomenul pierderii locului de muncă de către persoanele

care avuseseră până atunci perioade lungi de activitate.

32

În anul 2006 rata şomajului în rândul tinerilor a avut nivelul cel mai ridicat ajungând la 21%,

afectând în mare măsură absolvenţii învăţământului mediu şi scăzut, pentru care rata şomajului a

fost de 7.8%, respectiv 7.6%, comparativ cu 3.8%39.

Un alt criteriu al şomajului îl constituie diferenţierea şomerilor după statutul educaţional. În

anul 1999 ponderea cea mai mare în rândul şomerilor o aveau muncitorii – aproximativ 75% din

totalul şomerilor - urmaţi de cei cu studii medii – aproximativ 22% din totalul şomerilor – cei cu

studii superioare având o pondere de aproximativ 3%.

În România cei cu studii superioare sunt cei mai puţin afectaţi de şomaj, chiar dacă asta

presupune ca aceştia să lucreze în alte domenii decât în cele pentru care au fost specializaţi, aici

intervenind şi uşurinţa acestora de a se policalifica. Corelaţia dintre nivelul şomajului şi nivelul de

educare şi formare profesională este o caracteristică generală a şomajului actual.

3.3 Studiu comparativ între rata şomajului în judeţul Braşov şi rata şomajului în judeţul Prahova

Evenimentele care au marcat istoria judeţului Prahova sunt dezvoltarea comerţului şi

prelucrarea resurselor naturale. Datorită exploatării de petrol din zona oraşului Ploieşti, încă de

timpuriu, acesta a devenit un oraş industrial, aici construindu-se prima rafinărie din lume. Deoarece

Ploieştiul era cel mai mare producător de petrol din Europa, acesta a fost denumit „Capitala aurului

negru”. Deşi în prezent cantitatea de ţiţei extras în zonă scade continuu, cele patru rafinării

prelucrează cantităţi însemnate, produsele rafinate fiind transportate prin conducte spre Bucureşti,

Constanţa şi Giurgiu.

Oraşul a rămas ancorat în această industrie, cu preponderenţă în industria extractivă de

prelucrare a ţiţeiului şi industrii legate de această ramură (construcţii de maşini, echipamente

electrice, întreţinere, etc.).

În perioada regimului comunist municipiul Ploieşti ocupa primul loc, după Bucureşti, în

privinţa valorii producţiei industriale realizate.

39Rata înregistrată pentru şomerii cu studii superioare.

33

În prezent principalele domenii de activitate sunt: industria petrolieră, industria constructoare

de maşini şi componente, industria chimică, industria alimentară, industria tutunului, industria

construcţiilor, industria textilă, etc.

Judeţul este cel mai urbanizat din ţară, având două municipii şi 12 oraşe, cu un grad mare de

industrializare şi diversificare a activităţii. Prahova ocupă o poziţie fruntaşă în topul judeţelor din

punct de vedere al volumului de prime brute subscrise40, ocupând locul patru în clasamentul la nivel

naţional, după Sibiu, Cluj şi Timiş. Această bună poziţionare este datorată numărului mare de

investitori străini, puternicii industrializări şi a faptului că, în anul 2008, a fost judeţul cu cel mai

mare buget alocat de Guvern.

Efectele crizei economico-financiare au facut însă, ca Prahova să se numere printre cele mai

afectate judeţe de şomaj. În luna aprilie, anul curent, Prahova ocupa locul doi pe ţară, după Dolj, cu

un număr de peste 30.000 de şomeri. Această situaţie este datorată faptului că, în urma crizei,

firmele, atât cele noi cât şi cele cu tradiţie, au fost nevoite să-şi înceteze activitatea.

Economia judeţului Braşov înseamnă pe lângă turism şi industria construcţiilor de maşini,

industria prelucrării metalelor, industria chimică, construcţii, transporturi. Dacă până nu demult

Braşovul era asociat cu industrii cum sunt construcţiile de tractoare şi autocamioane sau producţia

de rulmenţi, acum industria grea a fost înlocuită cu firme de mici dimensiuni cu eficienţă superioară.

Dezvoltarea serviciilor, a industriei alimentare, chimice, metalurgice, a producerii lemnului sunt

dovezi ale schimbării economiei locale.

40 Prime brute subscrise = prime încasate şi de încasat, inclusiv primele de reasigurare şi de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în perioada de referinţă, înainte de deducerea oricărei sume din acestea.

34

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Judeţul Prahova s-a confruntat cu primele mari disponibilizări în anul 1997, disponibilizări

datorate programelor de restructurare de către marile societăţi cu capital de stat şi regiilor autonome.

Situaţia a continuat până în anul 1999 numărul şomerilor la sfârşitul anului fiind de 51.902 persoane.

După anul 2000 situaţia s-a mai ameliorat, numărul persoanelor fără un loc de muncă fiind în

scădere. Între anii 2005-2007 atât rata şomajului cât şi numărul şomerilor au avut un trend

descrescător. La sfârşitul anului 2007 erau înregistraţi 12.124 de şomeri din care 6.502 nu beneficiau

de drepturi băneşti.

În prima jumătate a anului 2008 rata şomajului a scăzut constant până în luna iunie. Din luna

iulie valorile au început să crească datorită concedierilor colective şi individuale, dar şi datorită

absolvenţilor noii promoţii care nu şi-au găsit imediat un loc de muncă, la sfârşitul anului rata

şomajului fiind de 3.9%.

Datorită crizei economice, în anul 2009 numărul şomerilor a crescut de la o lună la alta, la

sfârşitul anului înregistrându-se 28.321 şomeri. Domeniile cele mai afectate de şomaj au fost

industria constructoare de maşini şi utilaje, fabricarea produselor nemetalice, construcţiile şi

fabricarea de echipamente electrice.

35

Cei mai mulţi şomeri sunt înregistraţi în mediul rural, iar în funcţie de nivelul de instruire cei mai

afectaţi de şomaj au fost absolveţii de învăţământ gimnazial şi profesional, urmaţi de absolvenţii de

învăţământ liceal şi postliceal, cei mai puţini şomeri fiind absolvenţii de învăţământ universitar.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Braşovul a fost un mare judeţ industrial în perioada comunistă. Peste 10.000 de persoane

lucrau în fabrici şi uzine ca Tractorul, Roman, Rulmentul, Hidromecanica,etc.

Judeţul a început să se confrunte cu o rată mare a şomajului după perioada comunistă, în anul

1999 rata şomajului în judeţ ajunsese la 11%.

Relansarea creşterii economice la nivel naţional în anii 2000-2001 a condus la diminuarea

şomajului. Situaţia a început să se îmbunătăţească uşor începând cu anul 2005 când, pentru prima

oară în ultimii 10 ani, rata şomajului a scăzut sub 9%. În 2006 venirea noilor investitori în judeţ au

determinat o scădere a ratei şoamjului până la 6.1%.

În anul 2008 Braşovul s-a aflat în primele 5 judeţe din ţară cu rata cea mai mică a şomajului

şi anume 4.3%, deci sub media pe ţară. Investitorii deveniseră tot mai atraşi de această zonă şi de

potenţialul judeţului, însă o dată cu venirea crizei şomajul a început să crească din nou foarte mult,

ajungând la 8.7% în anul 2009.

36

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

În analiza şomajului în funcţie de sex se observă că rata şomajului în rândul femeilor, în anul

2005, în judeţul Prahova este cu 3 procente mai mică decât cea a judeţului Braşov. Aceeaşi evoluţie

se observă şi la rata şomajului în rândul bărbaţilor, aceasta fiind mai mică cu 2 procente în judeţul

Prahova în comparaţie cu judeţul Braşov.

Rata şomajului în rândul femeilor la nivelul judeţului Prahova a scăzut la 5% în anul 2006,

fiind mai mică decât cea a judeţului Braşov cu 0.8 procente. Rata şomajului în rândul bărbaţilor a

fost de 5.2% în judeţul Prahova şi 6.4% în judeţul Braşov.

În anul 2007 se observă o scădere a ratei şomajului în rândul femeilor cu 0.8 procente în

judeţul Prahova faţă de rata şomajului în rândul femeilor din judeţul Braşov (5%). Rata şomajului în

rândul bărbaţilor a scăzut cu 1.7 procente în judeţul Prahova, comparativ cu anul anterior. Rata

şomajului masculin în judeţul Braşov a fost de 5.1%.

La sfârşitul anului 2008 Rata şomajului în rândul femeilor a fost aceeaşi în ambele judeţe

(4.7%), în Prahova aceasta crescând cu 0.5% faţă de anul precedent, comparativ cu judeţul Braşov

unde a scăzut cu 0.3%. Rata şomajului masculin în judeţul Prahova a fost de 3.2%, iar cea a

judeţului Braşov de 3.9%.

În anul 2009, datorită crizei economice, Rata şomajului feminin a crescut la 8.8%, în judeţul

Prahova, şi la 8.9% în judeţul Braşov. Rata şomajului în rândul bărbaţilor a crescut la 9.2% în

Prahova şi la 8.5% în Braşov.

37

Concluzii

Şomajul apare ca un dezechilibru economic cu numeroase efecte negative asupra populaţiei

şi a evoluţiei economiei. Printre aceste efecte negative se numără reducerea produsului intern brut,

creşterea cheltuielilor cu protecţia socială, reducerea eficienţei forţei de muncă.

Pentru populaţie, şomajul este, de asemenea, un fenomen negativ, acesta determinând

reducerea veniturilor individuale ale salariaţilor concediaţi acest lucru antrenând o reducere a

consumului acestora şi o extindere a sărăciei.

Şomerii sunt acele persoane care doresc să lucreze şi caută un loc de muncă remunerat. În

rândul şomerilor se include şi persoanele care nu-şi găsesc unde să se angajeze, dar şi cei care şi-au

pierdut locul de muncă.

Măsurarea şomajului este o problemă de aproximare şi se realizează prin intermediul

indicatorilor absoluţi – numărul de şomeri - şi relativi – rata şomajului.

Uniunea Europeană, deşi este cel mai mare bloc economic, se confruntă cu problema

şomajului.

Motivele care au condus la situaţia actuală de pe piaţa forţei de muncă a Uniunii Europene

sunt: dificultăţile de a face faţă şocurilor macroeconomice, problemele legate de capacitatea de a

face faţă transformărilor actuale de pe piaţa muncii, disfuncţionalităţile politicilor de pe piaţa muncii

şi a sistemelor de protecţie socială ce au condus la acutizarea şomajului, ezitarea întreprinderilor de

a angaja, puternica migraţie a forţei de muncă etc.

În Uniunea Europeană cele mai mari creşteri ale ratei şomajului au fost în Spania şi ţările

baltice, în timp ce Germania, Olanda şi Austria au avut cele mai mici creşteri ale ratei şomajului în

2009. Bărbaţii au fost mult mai afectaţi de criza actuală decât femeile datorită faptului că sectorul

construcţiilor şi industria constructoare de maşi au fost cele mai afectate.

În România şomajul s-a declanşat odată cu trecerea de la economia planificată la economia

de piaţă. Până în anul 1990 în România se manifesta şomajul deghizat. Din anul 1991, odată cu

promulgarea legii numărul 1 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională,

38

şomajul a crescut într-un mod rapid, cota sa crescând cu 2-3% pe an, principala ramură care a

disponibilizat forţa de muncă fiind industria.

În agricultură ocuparea a avut o evoluţie anacronică după 1989, opusă tendinţei de scădere

pe plan mondial, populaţia ocupată crescând consistent, creştere datorată de pierderea unui număr

mare de muncitori din industrie şi construcţii.

Evoluţia şomajului în perioada 1991-200 reflectă raportul negativ între dinamica producţiei

naţionale şi cea a şomajuluii. În această perioadă reducerile de personal au afectat în special

populaţia ocupată în industrie, construcţii, transporturi şi sectorul financiar-bancar.

Rata şomajului a avut un nivel maxim în anul 1994 (10.9%) când 1.3 milioane de persoane

nu aveau un loc de muncă. Începând cu anul 2000 şomajul a început să se reducă pe fondul reluării

creşterii economice.

În perioada 2001-2005 populaţia ocupată în agricultură a scăzut, în timp ce sectorul

construcţiilor a fost singurul unde populaţia ocupată a crescut în toate regiunile ţării.

În anul 2008, datorită crizei economice, au fost peste 50.000 de disponibilizări în mediul

privat în ultimele două luni ale anului. Problemele cele mai mari au fost în industria siderurgică,

industria constructoare de maşini şi domeniul construcţiilor.

În anul 2009 sectorul privat a recurs la reduceri masive de personal, mai ales în primele

trimestre ale anului. Cele mai afectate industrii din 2009 au fost cele în domeniul textilelor, industria

constructoare de maşini şi agroalimentară, dar şi domeniul construcţiilor.

În funcţie de categoria de sex, şomajul a afectat în special populaţia feminină în primii ani ai

tranziţiei datorită restructurării ramurilor în care femeile erau predominante. Cele mai afectate au

fost femeile din categoria de vârstă de 50 de ani şi peste, dar şi cele sub 25 de ani. Din anul 1997 se

înregistrează o inversare a raportului, creşterea gradului de ocupare a populaţiei feminine fiind

datorat dezvoltării sectorului serviciilor.

39

Bibliografie

Angelescu Coralia: Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009

Angelescu, Coralia; Ciucur Dumitru; Aceleanu, Mirela: Economia României şi Uniunea

Europeană, Vol.I & II, Editura ASE, Bucureşti, 2005

Dinu Marin; Socol Cristian; Marinas Marius: Economie Europeană, Editura Economică,

Bucureşti, 2004

Dobrotă Niţă: Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

Dobrotă Niţă – coordonator: Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999

Dudian Monica: Economie, Ediţia a doua, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008

Ghica Luciana: România şi Uniunea Europeană, Editura Meronia, Bucureşti, 2006

Giarini, Orio; Liedtke, Patrick M.: Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii,

Editura ALL BECK, 2001

Grigore, Liliana: Piaţa muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000

Ignat Ion; Clipa Neculai; Pohoata Ion; Luţac Gheorghe; Economie Politică, Editura

Economică, Bucureşti, 1998

Mureşan Maria – coordonator: Experienţe istorice de integrare economică europeană,

Editura ASE, Bucureşti, 2006

40

Oprescu, Gheorghe: Piaţa muncii în România, Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1999

Roman Monica: Resursele umane în România. Evaluare şi eficienţă, Editura ASE,

Bucureşti, 2003

Stiglitz Joseph E.; Walsh Carl E.: Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005

*** www.insse.ro

*** www.epp.eurostat.ec.europa.eu

*** www.anofm.ro

*** www.prahova.anofm.ro

*** www.ajofm-bv.ro

*** Raportul anual BNR 1998-2009

*** Buletine lunare BNR 2009-2010

41

Anexe

Anexa 1

Sursa: Eurostat

Anexa 2

Sursa: Eurostat

42

Anexa 3

Sursa: Eurostat

Anexa 4

Sursa: Eurostat

43

Anexa 5

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

44