ESEU - TEXT POETIC DIN PERIOADAPAŞOPTISTĂScrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text poetic din perioada paşoptistă . În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:- evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică, prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice;- sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă, simbol central, figuri semantice – tropii, elemente de prozodie etc.);- exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales.

Introducere: paşoptismul & Dacia literarăPoezia şi proza paşoptistă răspund în general direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail

Kogălniceanu în articolul Introducţie din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că este operă e influenţă socială, adaptată la momentul istoric şi chiar politic, conformă cu idealurile de libertate, egalitate şi unire. Acum se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor. Reprezentanţi precum Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Costache Negruzzi sunt receptaţi de către Paul Cornea „oamenii începutul de drum”. Paşoptismul românesc este varianta autohtonă a Romantismului Biedermeier care are caracteristici precum: idilismul, intimismul, temperarea pasiunilor, înclinaţia spre moralitate, resemnarea, valorile domestice, confortul spiritual, de asemenea elementele clasice şi iluministe se combină şi se confundă cu cele romantice.

Revista care impune pentru prima oară un program substanţial pentru crearea literaturii naţionale este Dacia literară, apărută la Iaşi în anul 1840, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu. Revistă programatică, Dacia literară formulează, în Introducţiune, principalele surse tematice care stau la baza unei literaturi naţionale: folclorul autohton, istoria naţională şi natura patriei. În spiritul acestei recomandări novatoare se va dezvolta literatura noastră preromantică (momentul paşoptist) şi romantică (Eminescu), până aproape de începutul secolului nostru (semănătorismul şi poporanismul vin pe aceeaşi direcţie). De asemenea, revista se adresa românilor din toate cele trei ţări române, într-un moment politic dificil, în care unirea nu era încă posibilă. Această deschidere către toţi românii reprezintă primul pas către clădirea unei literaturi şi a unei limbi unitare. totodată, prin această revistă se atrage pentru prima oară atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă o literatură constituită exclusiv din traduceri. Odată cu Dacia literară începe să se estompeze moda traducerilor din literatura de duzină şi începe să se creeze o literatură originală. Kogălniceanu propune şi constituirea unui sistem de valori, printr-o critică obiectivă. Toate aceste idei au contribuit la crearea curentului naţional şi au deschis drumul literaturii moderneUniversul liricVasile Alecsandri este cel mai de seamă reprezentant al perioadei paşoptiste a literaturii române, supranumit de Mihai Eminescu, în arta poetică "Epigonii", "rege al poeziei". Creaţia sa este amplă şi conţine atât elemente romantice, cât şi clasice. Debutează în 1840, cu nuvela "Buchetiera de la Florenţa"; abordează, pe parcursul îndelungatei activităţi literare, toate cele trei genuri: genul liric (volumele de versuri "Doine şi lăcrămioare", "Mărgăritarele", "Pasteluri", "Ostaşii noştri"), genul epic ("Istoria unui galbân şi a unei parale", "Balta Albă", "Vasile Porojan", "Dridri" ş.a.), genul dramatic ("Farmazonul din Hârlău", "lorgu de la Sadagura", "Coana Chiriţa în laşi", "Chiriţa în provinţie", "Despot - Vodă", "Sânziana şi Pepelea" ş.a.). Calitatea sa de scriitor este dublată de aceea de folclorist; Alecsandri publică prima culegere de poezii populare, intitulată "Poezii populare ale românilor"(1852).Ciclul "Pasteluri"- prezentare generalăCiclul "Pasteluri" a fost publicat în revista "Convorbiri literare"(1868-1869), constituind etapa deplinei maturităţi artistice a autorului, dominată, la nivelul formei, de rigorile clasice. Pastelul este specia literară a genului liric în versuri, creată şi dusă la celebritate, în literatura română, de Vasile Alecsandri, în care sedescrie un tablou de natură; în mod direct, poetul exprimându-şi sentimentele faţă de peisajul zugrăvit. Termenul de "pastel" este preluat din pictură, desemnând un peisaj în creion moale, uşor colorat. Poezia preia trăsăturile operei plastice, bazându-se pe descriere, la care se adaugă profunda corespondenţă între sentiment şi tabloul de natură schiţat şi prezentarea peisajelor în mişcarea ciclică a anotimpurilor. Din cele aproximativ treizeci de poezii - pastel scrise de Alecsandri, se pot desprinde toate 'fazele color patru anotimpuri: "Oaspeţii primăverii", "Cucoarele", "Plugurile", "Concert în luncă", "Bărăganul", "Serile de la Mirceşti", "Sfârşit de toamnă", "Gerul", "Viscolul", "Mezul iernei", "lama" ş.a. În ceea ce priveşte universul lor tematic, G.Călinescu afirma: "<Pastelurile> sunt un calendar al spaţiului rural şi al muncilor câmpeneşti."Apariţie. Temă. Titlu

Poezia "Malul Şiretului" a fost publicată în "Convorbiri literare", în mai 1869. Tema ei este prezentarea naturii, considerată de autor spaţiul vital al eternei regenerări Vasile Alecsandri este cel mai de seamă

reprezentant al perioadei paşoptiste a literaturii române, supranumit de Minai Eminescu, în arta poetică "Epigonii", "rege al poeziei". Creaţia sa este amplă şi conţine atât elemente romantice, cât şi clasice.

Titlul denumeşte o locaţie reală foarte draga autorului, malul râului Şiret, pe care are posibilitatea să-l admire În plimbările prin împrejurimile moşiei sale de la Mirceşti. Poezia este alcătuită din patru catrene cu versuri lungi (15-16 silabe), ritm trohaic şi rimă împerecheată, structurate în două secvenţe lirice, astfel „poezia este în mod esenţial, limbaj figurativ, orientat astfel încât forma ei să fie deoptrivă expresivă şi evocativă” (Harold Bloom). Ea conţine descrierea unui peisaj matinal feeric, conturând o imagine a cărui „sens este în stare născândă” (Bachelard)Compoziţie

Prima secvenţă lirică surprinde momentul îngânării dintre noapte şi zi: "aburii uşori" ai întunericului sunt comparaţi cu "fantasme", care dispar pe nesimţite. Atmosfera creată este dominată de mister, completat de imaginea "râului luciu" personificat ("se-ncovoaie sub copaci") şi comparat cu "un balaur" cu "solzii de aur". Imaginea vizuală este deosebită, autorul reuşind să zugrăvească sugestiv felul în care elementele naturii ("lunca", "ramuri", "râul", "copaci") sunt puse în evidenţă de o lumină aparte, "în faptul zilei". Peisajul este de o frumuseţe rară, vestind parcă victoria luminii, a strălucirii (redată prin epitetele "luciu", "de aur") în luptă cu întunericul.

În a doua secvenţă lirică, discursul devine subiectiv, prin prezenţa mărcilor gramaticale specifice ("eu", "mă duc", "mă aşez", "privesc"), iar lectorul treptat este tot mai implicat în descoperirea unui „univers de sens” (Maingueaneau) sau „a sensului ascuns” (Baudelaire). Omul, un intrus în spaţiul mirific al naturii, este surprins într-o stare de contemplaţie, admirând apa râului, "o salcie pletoasă", "o mreanâ", "sălbaticele raţe", elemente care, prin frumuseţea şi simplitatea lor, încântă sufletul uman şi stimulează imaginaţia. În descrierea apei Şiretului, autorul porneşte de la concret ("apa curge") către planul imaginar, în care aceasta este redată artistic prin intermediul personificării ("ea se perde", "adoarme la bulboace", "săpând malul nisipos"). Personificată este şi "salcia pletoasă", care "lin pe baltă se coboară". Toate aceste elemente statice din natură sunt însufleţite de către imaginaţia poetică. Apariţia vieţuitoarelor este redată prin intermediul imaginilor motorii: o mreană care vrea să prindă o "viespe sprintioară", "sălbaticele raţe" care poposesc pe luciul apei şi care o întunecă pentru o clipă, fiind comparate cu "un nour trecător". De la planul naturii percepută contemplativ de către eul liric, se trece la un plan al meditaţiei asupra frumuseţii inepuizabile a ceea ce ne înconjoară. La fel ca "nourul trecător" din strofa anterioară, "gândirea" omului captivat de peisajul din jur "se tot duce-ncet la vale", urmând cursul râului. Nostalgia eternităţii, dorinţa omului de a împrumuta o fărâmă din veşnicia naturii reprezintă esenţa meditaţiei poetice ("şi gândirea mea furata se tot duce [...]/ Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale").

Forfota vieţuitoarelor din luncă este redată prin verbul "clocoteşte" şi culminează cu ivirea unei şopârle de smarald care contemplă, la rândul ei, omul care admiră frumuseţea din jurul său. Imaginea vizualăsugerează comuniunea dintre fiinţa umană şi elementele naturii.

Cadrul natural constituie, pentru Alecsandri, spaţiul prielnic pentru a crea, locul liniştii sufleteşti, al încetării timpului obiectiv şi al instalării duratei imaginare.

ConcluzieAşadar, Pastelurile sunt [...] cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii

române îndeobşte." (Titu Maiorescu), şi răspund orientării paşoptiste care încearcă să contureze un proiect cultural. Bazat pe intuiţie, Kogălniceanu reclamă o autonomie a esteticului căci dacă literatura nu trebuie să se izoleze de realităţile social-politice, este obligatoriu ca măcar să se delimiteze de acestea. Prin inspiraţia din natură, din frumuseţile plaiurilor, Vasile Alecsandri se înscrie pe prima treaptă a literaturii originale, care lasă în urmă „mania traducţiilor” reusind să creeze un text „asemenea labirintului lui Dedal: care îl închide în el pe autorul său, iar când lectorul îşi asumă acel text devine şi el captiv”(Umberto Eco)