seminarortodoxconstanta.files.wordpress.com · Web view”Lumina lui Hristos” coborâtă pe...

Lumina lui Hristos de la Malul Mării

Cuvântul Chiriarhului

,, Hristos se naşte, slăviţi-L!’’

Iubiţi fii duhovniceşti,

Crăciunul este zi de mare şi aleasă bucurie, pentru că nu îşi are începutul la oameni, ci la Dumnezeu. O peşteră devine cerul coborât pe pământ…Oare nu poate să devină şi o inimă acelaşi cer coborât pe pământ?

Oricâţi ar fi anii vieţii noastre trebuie să ajungem la vârsta Pruncului Iisus, în care vedem curăţia, nevinovăţia, dragostea, bucuria şi pacea sufletului. Aceeași curăție sufletească o descopăr an de an și în sufletele tinerilor seminariști, care calcă pragul Seminarului nostru teologic din Constanța.

Deși este o instituție teologică tânără, Seminarul Teologic din Constanța și-a câștigat respectul pe plan local și național printr-o bogată activitate teologică și culturală.

Apariția revistei Seminarului Teologic din Constanța pecetluiește legătura vie dintre elevi și profesori, aceștia din urmă fiind conștienți că problema formării şi dezvoltării caracterului religios-moral, capabil să înfrunte noianul adâncului păcatelor din societatea contemporană, este complexă.

”Lumina lui Hristos” coborâtă pe pământ și la ”Malul Mării”, preînchipuie risipirea întunericului păcatului şi a morţii, pentru că pământul se va umple de lumina cunoştinţei adusă nouă de Domnul vieţii. Astfel, umbra se îndepărtează, întunericul se risipeşte, iar în locul lor renasc viaţa şi sfinţenia, pacea şi armonia între oameni, căci Dumnezeu, Izvorul vieţii, face din pământ cer, revărsând asupra noastră oceanul său de bunătate.

Hristos este ”Lumina care luminează tuturor”, și încă de la nașterea Sa, El aduce această lumină și bucurie în sufletele oamenilor, oferindu-le nădejdea și bucuria mântuirii. În acest context soteriologic se înscrie și activitatea teologică și culturală a Seminarului nostru, care prin lansarea acestei reviste, urmărește

îmbogățirea duhovnicească a credincioșilor din eparhia noastră.

Aș dori, ca ”Lumina lui Hristos de la Malul Mării”, să pătrundă în sufletele tuturor creștinilor și să le aducă acestora pacea lui Hristos.

Noi, cei din Dobrogea, deşi nu avem Peştera Betleemului, avem răsadul acesteia adus de Sfântul Apostol Andrei şi aşezat în peştera ce-i poartă numele. Colindul Sfântului Andrei ne arată că trebuie să venim cu lumânări aprinse, având candelele împodobite, cu sufletele primenite şi cu inimile deschise, ca să ne umplem de darul Vieţii.

Nu de la mine vă aduc ceea ce vă vorbesc, ci din dragostea lui Dumnezeu care m-a pecetluit şi m-a întărit în misiunea arhierească şi vreau să vă dăruiesc tot ceea ce mi-a dăruit Hristos. Iar ca păstor voi stărui să vă conduc sufletele spre Împărăţia cea cerească.

Vă binecuvântez cu dragoste părintească, rugând pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să reverse şi de acum înainte peste noi şi peste întreaga Biserică darurile Sale cele bogate.

Al vostru Arhipăstor şi lui Hristospururea rugător,

† T E O D O S I E,

Anul I, Nr. I, Septembrie-Ianuarie 2009-2010 Pag. 1


ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

ARGUMENTUM

,,Lumina lui Hristos de la Marea Neagră’’ este o revistă de cultură, educaţie şi divertisment realizată de cadrele didactice şi de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Dionisie Exiguul’’.

Ideea unei reviste s-a născut odată cu instituţia însăşi dar concretizarea acestui ambiţios proiect nu a fost deloc uşoară. Tipografiile prea scumpe, numărul resurselor umane destul de redus din primii ani (Seminarul şi-a deschis porţile în primul an pentru 2 clase de elevi) au zădărnicit eforturile conducerii. Astfel, până-n prezent, în Seminar a circulat semestrial un buletin informativ, realizat în regie proprie, care conţinea date despre activităţile şcolare şi extracurriculare desfăşurate în liceul nostru. Bilanţul pe anul şcolar 2008-2009 ne-a determinat să tragem nişte concluzii. Am văzut ce am făcut şi ce n-am făcut şi s-au stabilit nişte obiective. În această lungă listă de obiective se afla şi realizarea unei noi reviste de liceu care să conţină, nu doar informaţii despre activitatea Seminarului, ci să aibă drept scop educarea şi motivarea elevilor seminarişti.

Problema formării şi dezvoltării omului moral de mâine, capabil să se confrunte cu greutăţile societăţii contemporane, este complexă. În liceu se pun bazele formării simţului moralităţii, ale aprecierii binelui şi răului care constituie o latură esenţială a vieţii. Stimularea imaginaţiei şi creativităţii elevilor, folosirea în mod plăcut şi util a timpului liber, evaluarea activităţii creative a seminariştilor prin publicarea creaţiilor acestora, socializarea şi formarea personalităţii elevilor prin activitatea de grup, au fost câteva dintre argumentele care ne-au motivat să realizăm revista Seminarului nostru.

Aşadar proiectul a fost aprobat de conducere, care ne-a asigurat că ne va acorda tot sprijinul lor, şi…,,am purces’’ la drum. Alegerea numelui potrivit, a cadrelor didactice şi a seminariştilor dornici să scrie în revistă, a celei

mai bune oferte din partea tipografiilor, a momentului şi locului de lansare etc., a dus la pierderea multor ore din timpul nostru liber.

Colectivul de redacţie a venit cu idei şi sugestii asupra a ceea ce se poate publica în revistă, a triat şi corectat materialele dar, în acelaşi timp, i-a îndemnat pe elevii seminarişti să compună în conformitate cu propria lor individualitate şi originalitate. S-a avut în vedere faptul că activităţile educative, bine motivate şi mai ales bine organizate, pot avea ecou în sufletul elevului toată viaţa, contribuind la formarea personalităţii sale.

S-au scris mii de cuvinte, s-au stricat multe instrumente de scris şi s-au consumat mulţi nervi. Oricum, totul e istorie. Important este că primul număr a apărut şi poate fi citit de părinţi, profesori, elevi, de oricine, oricând. Ne propunem să realizăm, în acest an şcolar, şi un al doilea număr, de data aceasta în preajma sfintelor sărbători de Paşti, la fel cum acest număr l-am legat de tematica Crăciunului şi a prăznuirii Sf. Andrei.

Dar, cred că s-au spus destule. Mai bine să dăm pagina şi să ne continuăm lectura.

Redacția

Seminarul Teologic de la Constanţa: duh şi tradiţie într-o şcoală nouă

Un scurt istoric al Seminarului

Martori ai unor frământări –zicem noi– fără precedent în parcursul existenţei învăţământului românesc, aşteptăm toţi, profesori, elevi şi părinţi de elevi deopotrivă, ca maşinăria infernală a reformei în domeniu, condusă cu viteză, de cele mai multe ori peste limita suportabilă, de mai marii educaţiei ce se vrea naţională, să se aşeze, în sfârşit, la drum întins şi fără restricţii, spre mulţumirea prea blândului popor al dascălilor despre care se spune că sunt veşnic nemulţumiţi, spre consolarea elevilor care niciodată nu ştiu ce-i aşteaptă, spre alinarea disperării părinţilor care nu ştiu ce să mai creadă, dar şi pentru relaxarea privirilor încordate ale U.E. în efortul de a ne aduce la numitorul



comun dorit, perceput de noi, românii, ca paradis în care covrigii nu-şi găsesc alt loc decât pe cozile purtate cu conştiinciozitate de patrupezi canini, toţi din rasa nobilă numită „lipsa grijii zilei de mâine”.

În această aşteptare care a devenit, pentru unii, mod firesc de viaţă, alţii încearcă să-şi facă loc strigând din răsputeri că riscăm să devenim orbi (faţă de glasul conştiinţei suntem surzi demult) şi să nu mai vedem ceea ce este atât de evident: obârşia învăţământului nostru - tinda Bisericii - uitată în favoarea mai convenabilului „facultativ” şi facilului „opţional” vis a vis de Religie, de parcă limba română, pritocită tot în umbra eclesială de pe vremea vechilor cazanii, ar putea fi, pentru vorbitorii ei, facultativă ori opţională (remarcă făcută de ortodoxul declarat Dan Puric la adresa iconoclaştilor moderni care, odată cu icoanele, voiau să scoată şi Religia din şcoală).

Ne aducem aminte că după decembrie 1989 peisajul învăţământului românesc, proaspăt eliberat de roşul aprins al cravatei de pionier, primea, fără prea mare entuziasm, culoarea sobră cu miros de tămâie a învăţământului seminarial teologic, prilej cu care suflarea didactică laică afla că seminariştii sunt tot elevi, poate chiar „mai elevi” decât alţii, iar profesorii lor dornici să şteargă urmele schismei care îndepărtase şcoala românească de Biserica mamă.

De atunci şi până astăzi cele câteva seminarii teologice de tradiţie neîntreruptă care scăpaseră nedesfiinţate (Bucureşti, Neamţ, Buzău, Craiova, Caransebeş) s-au înmulţit printr-o tainică rodire, duhul de şcoală teologică

prinzând rădăcini în lungul şi-n latul patriei, uneori reînviind tradiţii apuse sub greutatea vremilor, alteori răsărind în locuri neumbrite vreodată de darul uceniciei celor chemaţi la preoţie.

În anul Domnului 2001, venirea IPS Teodosie la cârma spirituală a românilor de la malul mării a găsit bătrânul Tomis cu un timid început de învăţământ teologic universitar, precum şi cu un seminar teologic ceva mai închegat tocmai la Tulcea, care însă nu îşi trăgea seva din pământul călcat de paşii sfinţi ai lui Andrei Apostolul, fiind mai degrabă, alături de cel din Galaţi, o întruchipare a tradiţiei radiate de emblematicul seminar buzoian, întemeiat la 1836 de vrednicul episcop Kesarie.

Când spunem că credinţa noastră creştină este de origine nemijlocit apostolică, ne şi putem imagina spaţiul românesc ca o clasă de învăţăcei primind învăţăturile sfinte de la cel mai pregătit profesor de Creştinism: Andrei întâiul chemat la apostolie, ucenic al lui Hristos în a cărui grijă am fost încredinţaţi atunci când apostolii au ieşit să propovăduiască neamurilor. Locul magistrului este întotdeauna la catedră; socotind lucrurile la scara cuvenită (unde elevii sunt un popor iar clasa, o ţară) şi lăsând timpul în abstract, Tomisul ni se descoperă dintr-o dată ca „muntele fericirilor” la poalele căruia nefericiţii, spălaţi de valul de neoprit iscat de sub paşii Galileeanului, învaţă, radioşi, credinţa cea nouă.

Tocmai acest loc binecuvântat era lipsit de o verigă importantă pentru succesiunea apostolică dăruită neamului nostru: seminarul teologic, şcoala credinţei şi a luminii lui Hristos care trebuie să lumineze tuturor. De aceea, noul Întâistătător al scaunului ierarhilor scitani, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, întru luminată binevoire şi judecată arhierească, a hotărât şi a binecuvântat începutul Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Constanţa, sub ocrotirea unui învăţat monah dobrogean la origine şi al lumii întregi prin ştiinţa sa, Dionisie Exiguul, trăitor în secolele V – VI şi canonizat anul trecut cu zi de prăznuire la 1 septembrie, care „a ostenit întru sprijinirea monahismului dobrogean, pământ în care a odrăslit, luând aminte la erudiţia şi contribuţia sa, la cunoaşterea



creştinismului răsăritean în apus, prin lucrări de cronologie, fiind recunoscut ca părinte al erei creştine, iar prin traducerea Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Canoane s-a arătat mare iubitor de sfinţenie şi unitate a Bisericii" (din Tomosul de proclamare a canonizarii Sfantului Dionisie Exiguul citit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la slujba solemnă din 2 noiembrie 2008).

Noul seminar avea să cuprindă şi o Şcoală de cântăreţi bisericeşti (trei ani de studiu), numită „Gherontie Nicolau” în amintirea pasiunii acestui episcop tomitan (1926 – 1942) pentru muzica bisericească, în timpul arhipăstoririi căruia a fiinţat, pentru o perioadă scurtă, un seminar teologic la Constanţa.

La 15 septembrie 2001 începeau cursurile două clase de profil teologic (a IX – a seminar şi a IX – a cântăreţi) în cadrul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa, şcoală mamă care se oferise să găzduiască noua formă de învăţământ aparţinând filierei vocaţionale din care oraşul de la malul mării nu cunoscuse până atunci decât partea de artă şi partea sportivă. Ascultarea de veghetor la bunul mers al şcolii a fost încredinţată părintelui Marius Moşteanu iniţial, iar după un an, subsemnatului. Corpul profesoral era alcătuit din tineri (care astăzi sunt doar cu câţiva ani mai puţin tineri) numiţi de IPS Teodosie prin tainica înainte-vedere a aşezării oamenilor potriviţi la locurile potrivite, cu ştiinţa inspectoratului şcolar al judeţului, ei înşişi foşti – nu cu mult timp înainte – elevi de seminar.

Elevii au primit dintru început botezul unui nou regulament şcolar, nebănuit de ei până atunci şi care amintea de povestirile din armată ale taţilor ori fraţilor mai mari; treptat, cuvintele „internat”, „cantină”, „meditaţie”, rugăciunea dar nu aceea pe care o ştiau de la mama sau de la bunica, ci aceea cu „R” mare care îi aduna pe holul cu icoane şi cu candelă, „grupa de rând la biserică” şi altele de acest fel au intrat în limbajul de zi cu zi al elevilor de parcă s-ar fi născut cu ele. Prin oraşul şi aşa cosmopolit îşi făcea loc o nouă ţinută: costumul de seminarist cu tunică; sărbătorile de iarnă trimiteau prin case noi cete de colindători, la auzul cărora gazdele exclamau cu bucurie: „au venit băieţii de la seminar!”

Poate că în mediul şcolar constănţean seminarul nu a fost privit mereu ca un membru al familiei, fiind socotit de multe ori o rudă îndepărtată şi exotică, filiaţia dublă – bisericească şi de stat – fiind greu de asimilat pentru cei care intrau în contact direct cu noi.

Cu toate acestea, elevii seminarişti au căpătat siguranţa apartenenţei lor de Biserică, dată fiind apropierea de profesorii lor dar mai ales simţind ocrotirea părintească a Ierarhului, prin care orice necaz se sfârşea, orice neputinţă se împlinea şi oricare întristare se schimba repede în bucurie. Mult mai bun decât drept cu copilăriile unora dintre elevi, pe care noi, profesorii, le vedeam „grave abateri disciplinare” în intenţia de a aplica litera regulamentului, Ierarhul ne-a învăţat şi pe noi cum să fim mai întâi „părinţi” şi mai apoi „profesori”, reunind cele două calităţi în efortul de formare şi modelare a viitorilor buni samariteni ceruţi de încrederea în Biserică a poporului, încredere mereu clasată în fruntea sondajelor de opinie.

În anul 2003 şcoala şi-a căpătat identitate proprie, prin deciziile Sfântului Sinod şi Ministerului Educaţiei, dar şi-a pierdut spaţiul fizic de desfăşurare a activităţii, potrivit hotărârii emise axiomatic de conducerea colegiului gazdă: „aici nu e loc de două şcoli şi de doi directori...”. A urmat un fel de exod al poporului ales, din şcoală în şcoală, pe uşi străine, uneori cu piedici puse de alţii pentru pricini inventate, alteori găsiţi vinovaţi că existăm într-un sistem în care nu este loc de coexistenţă.

În acest timp tot Înaltpreasfinţitul ne-a fost sprijin şi călăuză, încât şcoala are acum



internat propriu cu dotări moderne (unde, fapt rar întâlnit, majoritatea elevilor se bucură de sprijin integral pentru masă şi cazare prin aportul personal al Întâistătătorului), a dobândit un teren destul de mare pentru construirea unei noi clădiri care să răspundă cerinţelor speciale ale unei şcoli teologice, a realizat achiziţiile necesare pentru amenajarea unei biblioteci, a unui paraclis şi a laboratoarelor şcolare.

Până în prezent seminarul tomitan a acordat diplome de absolvire la cinci promoţii de elevi seminarişti (ţinându-se cont de trecerea de la 5 la 4 ani de studiu care a avut ca rezultat încheierea ciclului pentru două promoţii în acelaşi timp în 2008 – clasele a XII – a şi a XIII – a), precum şi la șase promoţii de elevi ai şcolii de cântăreţi. Având posibilitatea să observăm cum şi-au continuat studiile ori activitatea, nu de puţine ori s-a făcut simţită satisfacţia efortului încununat cu împliniri, aflându-ne elevii printre studenţii fruntaşi de la Facultatea de Teologie, câte unul chiar şef de promoţie, ori cu realizări cu totul deosebite, fiecare pe unde viaţa l-a purtat.

Acum, cine cunoaşte Seminarul de la Constanţa îl poate defini astfel: ierarhul locului, IPS Teodosie, prezent în şcoală – după cuvântul apostolului – „cu timp şi fără timp”; profesori cu pregătire deosebită, ştiinţifică dar mai cu seamă spirituală, angrenaţi într-un învăţământ interactiv în care ei înşişi învaţă permanent; elevi care caută ceva ce nu găsesc în altă parte şi anume slujirea lui Dumnezeu prin slujirea semenilor; împreună-rugarea, cel mai de preţ timp al vieţii omului, care la seminar se înfiripă din momentul în care doi sau trei repetă laolaltă „Doamne strigat-am”

pentru ora de Psaltică de a doua zi; colindele de Crăciun şi serbarea care nu se uită niciodată; corul seminarului, corul psaltic, dar şi grupurile corale care încântă credincioşii la Liturghiile oficiate duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare în tot mai multe parohii; multe altele, mai mici sau mai mari, uşor de sesizat mai ales pentru ochiul celui care, la rându-i, a trecut odată prin băncile seminarului...

Toate acestea pot fi adunate în ceea ce numim „duhul sau tradiţia seminarului”, care în urmă cu câţiva ani nu era, dar acum este la Constanţa şi va fi câtă vreme paşii Sfântului Andrei nu se vor şterge de pe acest pământ şi din credinţa oamenilor de aici dornici de lumina lui Hristos izvorâtă din candela învăţământului teologic.

Pr. Prof. Dr. Bogdan Moise

Interviu cu Părintele Director Ilie Petre

R: Preacucernice Părinte Profesor, sunteţi noul director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Dionisie Exiguul’’ Constanţa. Cu ce sentiment întâmpinaţi proaspăta dumneavoastră învestire?

Ca absolvent al Seminarului Teologic din Bucureşti, am păstrat vie în suflet amintirea acestei perioade frumoase, conştient fiind de rolul deosebit pe care l-a avut în formarea mea de slujitor al Bisericii. Timpul petrecut la seminar reprezintă pentru mine piatra din capul unghiului, în ceea ce priveşte formarea mea profesională ulterioară. Astfel, întoarcerea în Seminar îmi trezeşte nostalgii, dar în acelaşi timp mă responsabilizează şi mă motivează în misiunea de a modela caracterele şi minţile acestor tineri, care se pregătesc să slujească Sfânta Biserică.

R: O radiografie recentă a chinuitei reforme din Învăţământul românesc, care, deşi a pornit de la bune intenţii de integrare europeană, a neglijat tradiţiile şi experienţa naţională, ne arată că am coborât prin superficialitate. Încă din 1998 ex-ministrul Andrei Marga, invocând statisticile UNESCO, atrăgea atenţia că şcoala românească a ajuns de pe locul 7 în lume în 1972 pe locul 34 în 1998. Cum se ,,asortează’’



tradiţionalismul specific şcolilor teologice cu politica globalisto-integristă prin care se cere, discret, atenuarea identităţii naţionale?

În contextul actual, pentru păstrarea identităţii naţionale e nevoie de o integrare care să ţină seama de tradiţia, cultura şi credinţa acestui neam binecuvântat de Dumnezeu. Credinţa în mod deosebit, reprezintă condiţia principală pentru păstrarea identităţii poporului care, prin lucrarea Sfântului Apostol Andrei, s-a născut creştin. De aceea, consider că învăţământul teologic actual are datoria sfântă de a încerca să menţină acel echilibru între tradiţie şi inovaţie, oferind necontenit modele de vieţuire creştină.

R: În calitate de fost seminarist ce părere aveţi de elevul actual? Cum apreciaţi evoluţia lui? Aveţi încredere în noua generaţie?

Elevul de astăzi nu este un elev comod pentru profesor. Respectul lui se câştigă printr-o bună pregătire şi prin aplicarea psihologiei elevului, pe care o învaţă, şi care nu trebuie să rămână doar în faza de teorie. Aplecarea spre cunoaştere trebuie să fie pe primul plan în relaţia cu elevii. Pornind de la o bună relaţie, înveţi, ca profesor, foarte multe de la elevi. Ajungi să înţelegi vârsta lor, momentul şi cum să mergi către ei cât mai eficient. Atât în trecut cât şi în prezent copiii au dat dovadă de sete de cunoaştere şi astfel cadrelor didactice nu le mai rămâne decât să îi îndrume spre ştiinţă, spre cunoaştere şi spre izvorul învăţăturii care este Dumnezeu.

R: Având în vedere hibele învăţământului actual - problemele bugetare, programele eronat gândite pedagogic, îmbâcsite şi confuze, neglijarea condamnabilă a laturii educative - credeţi că şcoala anilor ce vor urma va putea juca un rol în redresarea morală şi intelectuală a naţiunii?

Învăţământul teologic românesc a reuşit să supravieţuiască pe parcursul istoriei sale nenumăratelor atacuri şi influenţe de secularizare si inovaţie, păstrându-şi tradiţia şi identitatea. Ba chiar a reuşit să formeze teologi şi intelectuali de renume mondial, care s-au impus în teologia panortodoxă şi nu numai, ca adevărate repere morale şi ştiinţifice.

De aceea, mă declar încrezător în capacitatea școlii românești de a juca un rol esențial în devenirea morală și intelectuală a tinerilor.

R: Ce sfat le-aţi da celor care vor să urmeze această şcoală?

Fiind direct implicat pot spune doar că îi aştept cu drag. Aici vor găsi un liceu cu un climat moral sănătos în care punem accentul atât pe pregătirea intelectuală a seminariştilor cât şi asupra conduitei lor morale şi spirituale. Şcoala noastră teologică promovează valori autentice, care dăinuie de milenii şi care merită să fie cunoscute de cât mai mulţi tineri care, odată ce vor fi ajuns aici, vor descoperi adevăratul sens al existenţei şi al vieţii.

R: Câţi elevi aveţi în prezent?Seminarul Teologic Dionisie Exiguul din

Constanţa are un număr de 170 de tineri seminarişti.

R: Ce proiecte aveţi în desfăşurare?În acest moment Seminarul are în derulare

mai multe proiecte dar cel mai important este programul internaţional Comenius.

R: Ce vă propuneţi pentru viitorul apropiat?

Pornind de la cuvintele Mântuitorului Hristos, care le spunea ucenicilor: ,,cu dor am dorit …”, tot aşa şi noi avem o dorinţă arzătoare la bunul Dumnezeu şi anume, aceea de a dobândi un spaţiu adecvat procesului de învăţământ care să ne permită să desfăşurăm activităţile şi proiectele pe care le întreprindem.

Vă mulţumesc părinte director pentru interviul acordat şi vă urăm o inepuizabilă forţă de muncă spre binele Seminarului nostru.

Interviu realizat de Prof. Drd. Carmen Ciornea

Performanțele Seminarului Teologic din Constanța

Istoria de nici un deceniu a Seminarului nu face altceva decât să exprime modul în care aceasta şcoală tânără, dar, în acelaşi timp, adânc înfiptă în tradiţia teologică a oraşului şi a zonei, a



cunoscut o dezvoltare continuă, atât prin efortul depus de elevii care au studiat aici cât şi de profesorii care i-au îndrumat.

Pregătirea seminariştilor este îmbogăţită, pe lângă orele de curs obişnuite, asemenea unui liceu normal, de practica liturgică din parohiile ortodoxe constănţene şi de participarea la repetiţiile de cor. Cercurile de ştiinţe socio-umane, desfăşurate în mod periodic, sunt o dovadă certă a preocupării unităţii noastre şcolare de a oferi tinerilor seminarişti posibilitatea de a se perfecţiona şi în alte domenii pentru ca, ulterior, să aibă posibilitatea de a susţine examenul de admitere în învăţământul superior şi la alte facultăţi decât Teologia.

O altă particularitate a vieţii de seminarist ar fi aceea că pentru elevul teolog ziua de curs începe zilnic la orele 7.30, prin rugăciunea de dimineaţă, urmând ca mai apoi cursurile să se desfăşoare obişnuit.

Ca dovadă a bunei pregătiri a elevilor stau mărturie numeroasele premii obţinute de elevii seminarişti la Olimpiadele şcolare organizate pe plan judeţean sau naţional, ceea ce denotă seriozitatea elevilor şi îndrumarea susţinută a profesorilor înspre realizarea performanţelor la clasă şi a unei pregătiri continue.

Performanţe

2001

- Elevii Seminarului au participat la olimpiadele

şcolare, faza judeţeană, la multiple discipline, ocupând locuri fruntaşe. - În luna decembrie Seminarul susţine un Concert de Colinde în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.

2002 -Elevii seminarişti se remarcă pe plan judeţean prin concertul coral susţinut de Zilele Constanţei, 21-24 mai pe scena Teatrului de Vară. -Coriştii au înregistrat o casetă cu Liturghia psaltică. -Pe 30 noiembrie în aula Universităţii ,,Ovidius’’, Constanţa, Seminarul susţine un Concert de Colinde. -Elevul Rustea Iuliean obţine premiul I la Concursul interjudeţean ,,Ioan Petru Culianu’’, Iaşi la secţiunea creaţie literară.

2003

- Deşi şcoală tânără, Seminarul se dovedeşte o instituţie adânc înfiptă în tradiţia teologică a oraşului şi a zonei, remarcându-se şi în acest an prin concertele corale prilejuite de diverse ocazii, cum ar fi: Serbarea Colindelor precum şi Zilele Constanţei. -Elevii Seminarului au participat la olimpiadele şcolare, faza judeţeană, la multiple discipline, ocupând locuri fruntaşe. -Elevul Rustea Iuliean obţine premiul I la Concursul interjudeţean ,,Ioan Petru Culianu’’, Iaşi la secţiunea creaţie literară.

2004

- Elevii Seminarului au participat la olimpiadele şcolare, faza judeţeană, la multiple discipline, ocupând locuri fruntaşe. -Pe 30 noiembrie Seminarul susţine un Concert de Colinde în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.-1 martie- debutul editorial al elevului seminarist Rustea Iuliean cu volumul de poezii ,,În râna timpului’’.

2005



-La ediţia din 2005 a Concursului Naţional "Mihai Eminescu", organizat de Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau’’, sub egida Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în sala mare a Palatului Naţional al Copiilor, între 15 şi 16 ianuarie, elevul Panthazi Doru Emanuel-anul IV-obţine marele premiu decernat de către conf. univ. dr. Laura Manolache, Universitatea de Muzică, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, Bucureşti. -La faza naţională a Concursului ,,Tinere Condeie’’, pe data de 5 iunie, la sediul Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei nr. 115, Bucureşti, în prezenţa conducerii Ministerului Educaţiei şi Inovării şi a Uniunii Scriitorilor, elevului Rustea Iuliean i-a fost decernat premiul ,,Junior, acordat celor mai valoroase cărţi scrise de elevi remarcaţi pe plan naţional şi internaţional prin performanţele literare. Premiul i-a fost înmânat de către dl. Tudor Opriş, preşedintele juriului. -Elevii seminarişti se remarcă, şi în acest an, pe plan judeţean prin concertul coral susţinut de Zilele Constanţei, 21-24 mai pe scena Teatrului de Vară. -Seminarul a susţinut un spectacol cultural-artistic în cadrul Concursului de limba şi literatura română ,,Mihai Eminescu’’, etapa internaţională, desfăşurată la Constanţa şi va primi o diplomă pentru participare cu distincţia ,,realizator de programe’’, semnată de preşedintele executive - prof. univ. dr. Liviu Papadima. ". Spectacolul a fost transmis pe postul local de televiziune – TV Neptun. - Pe 30 noiembrie Seminarul susţine un Concert de Colinde în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.

2006

-La faza naţională a Olimpiadei de Religie desfăşurată la Tulcea, elevii Catană Alexandru Bogdan - anul IV şi Buzea - anul V, au obţinut menţiuni la disciplinele Dogmatică şi I.B.O.R. -La concursul interjudeţean de creaţie literară religioasă organizat cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la înfiinţarea Seminarului

Teologic ,,Chesarie Episcopul’’ din Buzău, elevul Rustea Iuliean din anul IV a obţinut premiul I ,poeziile fiindu-i publicate în volumul colectiv de autori laureaţi. -La ediţia din 2006 a Concursului Naţional "Mihai Eminescu", organizat de Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau’’, sub egida Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în Sala de Spectacole a Centrului Cultural al Ministerului şi Internelor, între 15 şi 17 ianuarie, elevul Panthazi Doru Emanuel -anul V- obţine premiu I. Trupa de teatru a Seminarului va fi premiată de Comitetul Naţional Român pentru drepturile Omului( Convenţia ONU) pentru rezultatele deosebite obţinute la cea de aIV-a ediţie a ,,Concursului Naţional’’<<Mihai Eminescu>>’’. -La data de 14 decembrie Seminarul a organizat, la Teatrul Naţional Constanţa, un concert caritabil intitulat “Fii îngerul lor de Crăciun”. Fondurile obţinute în urma acestui spectacol au fost oferite, pe data de 23 decembrie, sub formă de cadouri, Casei de Copii “Fairplay”. La realizarea acestui concert şi-au adus contribuţia corul Facultăţii de Arte, trupa de teatru şi corul Seminarului Teologic din Constanţa, care, aşa cum consemna şi ziarul local Telegraf,( ediţia de vineri, 15 decembrie) ,,au delectat numerosul public cu arii şi colinde cunoscute, introducînd spectatorii în atmosfera apropiatelor sărbători de Crăciun. Coordonată de prof. Carmen Ciornea, trupa de teatru a Seminarului Teologic a interpretat sceneta “Ispita”, iar corul aceleiaşi instituţii a interpretat, sub bagheta dirijorilor Valeriu Croitoru şi Gheorghe Tistu, mult îndrăgitele colinde de Crăciun”. Pelicula realizată a fost prezentată la postul local de televiziune. -La Festivalul internaţional de satiră şi umor ,,Mărul de aur’’, de la Bistriţa, elevul Rustea Iuliean a obţinut menţiune. -Elevii seminarişti se remarcă, şi în acest an , pe plan judeţean prin concertul coral susţinut de Zilele Constanţei, 21-24 mai pe scena Teatrului de Vară. -Seminarul a contribuit la buna desfăşurare a Festivităţii de Premiere a Scriitorilor pentru



activitatea literară din anul 2005, desfăşurate de Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Dobrogea în data de 3 iunie. Au participat scriitorii: Ovidiu Dunăreanu (Preşedintele Uniunii Scriitorilor - Filiala Dobrogea), Constantin Cioroiu, Ion Codrescu, Ştefan Cucu, Emilia Dabu, Ion Faiter, Dan Ioan Nistor, Nicolae Rotund, Arthur Porumboiu ş.a. Diplome de Onoare s-au acordat Înaltpreasfinţitului Teodosie şi doamnei Carmen Ciornea, redactor la Radio şi profesoară de limba şi literatura română a Seminarului. Elevii au susţinut un mic moment artistic.

2007

-La ediţia din 2007 a Concursului Naţional "Mihai Eminescu", organizat de Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau’’, sub egida Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în Sala Mare a Palatului Naţional a Copiilor, Bucureşti între 15 şi 17 ianuarie trupa de teatru a Seminarului va obţine premiul de interpretare pentru rezultatele deosebite obţinute la cea de aV-a ediţie a ,,Concursului Naţional’’<<Mihai Eminescu>> la secţiunea teatru-interpretare.-La faza naţională a Olimpiadei de Religie desfăşurată la Râmnicu Vâlcea în perioada 10-13 aprilie, elevul Catană Alexandru Bogdan – anul V a obţinut menţiune la disciplina Dogmatică. -Seminarul se dovedeşte o instituţie adânc înfiptă în tradiţia teologică a oraşului şi a zonei, remarcându-se şi în acest an prin concertele corale prilejuite de diverse ocazii, cum ar fi: Serbarea Colindelor precum şi Zilele Constanţei.

2008 -În ediţia 2008 a Concursului ,,Ritmuri de toacă’’, organizat de Episcopia Giurgiului cu prilejul aniversării zilei Seminarului Teologic din Giurgiu, elevul Reziuc Radu Andrei a obţinut premiul I. -În perioada 23-24 mai, în cadrul Festivalului de artă corală şi folclor, ediţia a VII-a, Constanţa corul psaltic al Seminarului condus de Diac.

Marius Murariu va obţine diploma de participare. -La prima ediţie a Concursului coral ,,Tineri, lăudaţi pe domnul!’’, organizat de Patriarhia Română şi de Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, Seminarului nostru i s-a decernat premiul al III-lea.-Seminarul este cooptat în cadrul proiectului interjudeţean "Credinţa, lumina sufletelor noastre", concurs de creaţie literară adresat elevilor de nivel gimnazial şi liceal din judeţele Constanţa şi Tulcea. Corul ,,Filotheos’’, din cadrul Seminarului, a susţinut un scurt moment artistic.-În ediţia a II-a a Concursului ,,Vapoare pe Marea Neagră ’’ lansat în cadrul programului,, Ziua Internaţională a Mării Negre’’, Seminarul este implicat la secţiunea creaţie literară prin doamna profesoară Carmen Ciornea care a făcut parte din membrii juriului.-La faza naţională a Olimpiadei de Religie desfăşurată la Satu-Mare, în perioada 10-14 aprilie 2008, elevul Bunescu Alexandru Ioan, anul V a obţinut menţiune la disciplina IBOR.

În acest fel, Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Dionisie Exiguul’’ din Constanţa şi-a făcut loc în conştiinţa oamenilor, fiind privit nu numai ca un liceu oarecare, ci, mai mult decât atât, ca o veritabilă şcoală a vieţii creştine, în care tineri din toate colţurile Arhiepiscopiei Tomisului şi ale ţării, se îndeletnicesc cu studiul, cu rugăciunea şi cu slujirea, arătând încă de pe-acum care le este menirea: slujirea Bisericii lui Hristos şi a semenilor.

Prof. Drd. Carmen Ciornea

Noi perspective asupra literaturii

În anii '60 un jurnalist american spunea, spre amuzamentul tuturor, că "în câțiva ani, oricine va dori, va fi celebru pentru 15 minute". Remarca sa a fost privită cu ironie la vremea aceea. Timpul a trecut și vremurile actuale ne obligă să-i dăm dreptate. Mass-media, gândită inițial ca un mijloc de a oferi informații necesare oamenilor, afișează personaje lipsite de



moralitate, capabile de orice pentru acele 15 minute de ieșire din anonimat.

Aceste personaje, smulse parcă din comediile lui Caragiale, nu fac decât să inoculeze ideea că se poate reuși făra perseverență. Mentalitățile vulnerabile ale adolescenților reînvie un pseodocult al personalității, în centrul căruia stau personaje fără character, incapabile să ofere lecții de viață conform realității. Valori umane există, dar sistemul actual nu este capabil nici să le găsească și nici să le afișeze pe cele existente. Acest lucru îl conștientizăm doar când e prea tarziu. Moartea unei personalități ne aduce cu picioarele pe pământ și suferim că am avut lângă noi pe cineva de la care aveam ce învăta.

Moartea lor ne ucide și pe noi, asemenea unei picături chinezești; încet, dar sigur. Nu se grăbește nimeni, nu-i așa? E tristă și perioada în care mass-media ne amintește de momentul '89. La sfârșit de decembrie, televiziunile ne prezintă un decor, deja transformat în clișeu, în care tinerii uciși sunt reprezentați ca eroii care au răsturnat tirania ceaușistă. Adevarul iese la iveala doar când te uiți, dacă poți, în ochii părinților acelor tineri. Nu vei descoperi niciun sentiment înălțător; doar durere și lacrimi. Pentru că ei știu că nu s-a schimbat aproape nimic.

Redobândirea libertăților fundamentale nu este un argument care să demonstreze că jertfa lor a avut un rost. După ce au trecut zilele de comemorare, majoritatea oamenilor vor da din nou pe OTV, să vadă ce pantofi de firmă și-au

luat soții Columbeanu sau cu câte grame s-a îngrășat Magda Ciumac. De aceea putem spune că totul a fost în zadar... Deznodământul acestui scenariu se va vedea peste câțiva ani. Deja mulți adolescenți cred că Marin Sorescu "a fost jucător al Universității Craiova" sau că Minulescu este patronul unui club de fotbal. Una dintre soluții ar fi să nu încerci să-ți cauți un model în viața reală, ci să încerci să devii tu însuți un model pentu ceilalți. E greu, dar te ține ocupat o viață întreagă.

Modelele pot fi găsite și în literatură, deoarece autorii prin atribuțiile lor, creează un plan secundar, extratextual, unde imaginația fiecăruia, impulsionată de firul narativ, dă naștere unei lumi ideale. Multe întrebări specifice perioadei adolescentine, și-ar găsi răspunsurile în această lume. Însă toată lumea acuză o lipsă de timp. Aici e momentul în care omul începe să-și piardă valoarea, și în fiecare zi se trezește mai prost decât ieri. Printre cauzele acestei involuții se numără și messengerul. Privit la început ca un serviciu de socializare, "mess-ul" a ajuns o rutină în viața fiecărui internaut. Deja nu mai vezi cupluri ținându-se romantic de mână, iar declarațiile de dragoste rostite cu vocea tremurând de emoție, nu mai există.

Aproape totul se rezumă la "vorbim pe mess". Impactul psihologic este negativ, deoarece tinerii uită să interacționeze la nivel fizic. Se formează caractere incapabile să stabilească orice tip de relație în lumea normală. Astfel, o generație pierdută între agende electronice de



ultimă generație, cumpărate pentru a ține minte la ce oră trebuie să-și bea cafeaua, sisteme de securitate create pentru a închide ușa dormitorului și roboți programați să spele podeaua din living, este redusă mintal intenționat, doar pentru a fi nevoită să cumpere mai multe dispozitive inutile. Este într-adevăr nevoie de o evoluție în orice domeniu, dar de la culme la abisul intelectual, nu este decât un pas mic.

E dureros să asiști conștient la distrugerea unei generații și să nu poți face nimic. E și mai dureros să nu încerci să faci nimic. Eu am încercat să vă expun unor idei.

Aș vrea să cred că fiecare zi reprezintă o șansă în plus pentru a învăța ceva nou, că mintea umană este încă mobilă, funcționează și se mișcă înainte, că aici sus, în cap, se află cheia evoluției, și nu într-un program care vrea să demonstreze că binarul este mai deștept și mai creator decât neuronul. Cu ocazia sfârșitului, nu pot decât să urez tuturor, un sincer și dureros "România trezește-te, sunt atâtea de făcut!'

Munteanu AlexandruCls. a XII-a B

Poezia religioasă franceză

Se poate spune că poezia religioasă este o poezie angajată, deoarece ia poziţie atunci când devine o armă pusă în serviciul unei cauze. A se angaja este o apartenenţă a oricărui poet care apără valori, denunţă injustiţii, afirmă convingeri. Ea se plasează deci sub dublul semn al mărturisirii şi al denunţării, al rezistenţei şi al luptei, chiar dacă nu este vorba decât de o luptă de idei.

Poezia religioasă este la fel de veche ca şi poezia franceză, dacă ne gândim că primul text literar scris în franceză, intitulat «Le Cantilène de Sainte Eulalie», datând din secolul IX, este nu doar prima manifestaţie de poezie religioasă, dar şi un exemplu de credinţă.

Poezia religioasă ia o adevărată turnură la sfârşitul secolului XVI, odată cu epoca războaielor religioase. Începând cu secolul XVII,

poeţii s-au aplecat în mod special asupra «Antichităţii biblice».Să nu uităm că Romantismul, la început, dorea să exprime liric geniul Creştinismului.

Sunt mulţi prozatori care redeschid porţile unui paradis pierdut. Poezia este un dar sfânt, se spune. Paul CLAUDEL scria: «Visul artei este cu atât mai important cu cât răul de care suferim, de mai multe secole, este o ruptură mult mai mică între credinţă şi raţiune, decât între credinţă şi imaginaţie, devenită incapabilă să stabilească un acord între cele două părţi ale universului vizibil şi invizibil ».

În secolul XX, poeţii care au scris poezie religioasă au alăturat-o unui catolicism fervent, chiar dacă au trecut la un misticism ezoteric.

Vă prezentăm doar câteva exemple, din perioade istorico-literare diferite:

Clément MAROT (1496 - 1544)

CREDO IN DEUM

Je croy en Dieu le Pere tout puissant,Qui crea Terre, et Ciel resplendissant,Et en son Filz unique Jesuschrist,Nostre Seigneur, conceu du Sainct Esprit,

Et de Marie entiere Vierge né,



Dessoubz Pilate à tort passionné,Crucifié, mort en croix estendu,Au Tumbeau mis, aux Enfers descendu,

Et qui de mort reprint vie au tiers jour,Monta lassus au Celeste sejour,Là où il sied à la Dextre du Pere,

Pere Eternel, qui tout peult, et tempere,Et doibt encor' de là venir icy,Juger les Mortz, et les Vivans aussi.

CREDO IN DEUM

Cred în Dumnezeu Tatăl, a toate ziditor,Ce a făcut Pământul şi Cerul orbitor,Şi-n unicu-I Său Fiu, Iisus ChristosAl nostru Domn, din Duhul Sfânt milos,

Din pântecul Precistei Fecioare zămislit,În vremea lui Pilat din Ponţiu, chinuit,Şi răstignit, pe cruce mort,În infern coborât după darea de ort,

Care din morţi a treia zi a înviat,Şi s-a suit la Ceruri, într-un divin palat,Tatălui stându-I în măreaţa-I dreaptă,

Părinte veşnic, ce toată lumea-ndreaptă,Şi care întru slavă va reveni aici,Să ne judece iarăşi, de la mari la cei mici.

Arnauld d’ANDILLY (1589-1674)

DE LA GRANDEUR INCOMPEHENSIBLE DE DIEU

Ne prétends pas connaître un Dieu dans son essence,Puisqu’au seul Infini ce pouvoir est donné.Il ne serait pas Dieu, si ton esprit bornePouvait de tout son être avoir la connaissance.Cette même grandeur qui le montre aux humainsPar les rares beautés des œuvres de ses mainsLa dérobe à ses yeux par l’éclat de sa gloire.Ainsi lorsque leur cœur ne veut pas l’adorer,Par un étrange crime ils refusent de croireCelui que leur raison ne saurait ignorer.

DESPRE MĂREŢIA DE NEÎNŢELES A DOMNULUI

Nu pretinde pe Domnul să-L cunoşti în esenţă,Căci numai Nesfârşitul are putinţă dată.El n-ar fi Dumnezeu, dacă fiinţa-ţi limitatăAr putea să-I resimtă divina Lui prezenţă. Aceeaşi măreţie prin care El se-aratăPrin rare frumuseţi, presus de orice artă, O dezbracă-n ochi de slăvita-I sclipire,Când sufletul refuză să-L adore,Când pare-o crimă gestul de smerireFaţă de Cel pe care mintea nu poate să-L ignore.



Alfred MÉTÉRIÉ (1875-1902)

LA PRIÈRE DES ARTISTES

Seigneur, tournez-vous donc vers le bois calme et tristeOù solitairement s’enfoncent les artistes.Ne les confondez pas avec les baladins,Les jongleurs de talent et les faux écrivains,Mais unissez chez eux en une seule flameL’humilité du coeur et la fierté de l’âme.Si le vide infini, si le commun méprisDe leurs songes trop beaux doivent être le prix,Qu’indifférents à tout et qu’oublieux d’eux-mêmes,Leurs jours mystérieux brillent comme un poème.Sauvez leur rêve ailé de toute impureté,Des vulgaires douceurs de la célébrité,Du bonheur misérable, et des biens qu’on envie,Et qu’enfin leur destin vaille mieux que leur vie...

RUGĂCIUNEA ARTIŞTILORTe-ntoarce, Doamne, acum, spre codrii calmi şi triştiÎn care se afundă însinguraţi artişti.Să nu-i confunzi cu trupa de ambulanţi actori,Cu jongleri talentaţi ori cu falşi scriitori,Dar dă-le tuturor, ca-ntr-o lumină vie,A inimii smerire şi-a gândului mândrie.Dacă pustiul veşnic şi-al tuturor dispreţPentru ale lor vise, acesta este preţ,Indiferenţi la toate, cu-o viaţă de boem,Misterul existenţei îl schimbă în poem.Salvează a lor vis de orice-impuritate,Şi de păcatul dulce dat de celebritate,De fericiri şi bunuri ce trec ca şi o ceaţă,Şi fie-le destinul mai mult decât o viaţă...

Prof. Drd. Elena Roşioru

Crăciunul pe meleaguri dobrogene

De multe ori m-am întrebat, oare cum ar fi dacă Nașterea Domnului s-ar serba vara…? Sau cum am fi sărbătorit Crăciunul dacă am fi locuit în ,,țările calde”…? Cred că mi s-ar părea ciudat sau înteresant…Așa ceva însă mi s-a dat să

trăiesc aici, pe meleagurile dobrogene. Datorită climei blânde, determinată de influența blajină a Mării Negre, se poate spune că locuitorii străvechiului polis Tomis trăiesc Crăciunul văratec, adică au parte de Nașterea Domnului pe o vreme mai caldă de cât la munte. Acest fapt poate părea straniu căci una este să auzi colinde la munte în dangătul clopoțeilor de la gâtul cailor ce trag la sanie și sub cetina încărcată de omăt a brazilor seculari și alta e să auzi colindând la malul mării. Totuși, nu este deloc rău și neplăcut, dacă ne gândim că magii au cutreierat prin deșert și Nașterea Domnului s-a petrecut la Bethleem, deci în ,,țările calde”.

Asadar, primul mare eveniment din istoria mântuirii, Nașterea Mântuitorului, are condiții deosebite la malul mării și seamănă izbitor de mult cu timpurile biblice ale înfăptuirii sale. Colindul străbun (de la termenul latin ,,colo, ere”- a se închina) aduce închinarea noastră împreună cu a îngerilor, a magilor și a păstorilor la ieslea din Bethleem unde ,,un prunc înfășețel”se naște pe această lume ,,grea de rele”! ,,Din an în an” pornesc la drum colindătorii care anunță vestea bună tuturor și urează ,,cu strămoșii” în cor cele bune poporului român. Crenguțele de măr care se pun la înflorit de Sfântul Andrei, când de fapt începe cu colindul Sfântului Andrei vremea pregătitoare a Crăciunului, semnifică bucuria noastră pentru Nașterea Domnului. Și dacă ne gândim că lemnul crucii a fost, probabil, din măr, ne explicăm de ce crenguțele cu flori se transformă în Vinerea Patimilor în crengi cu spini… Nădajdumin că nu vom fi noi cei care vom așeza spinii păcatelor pe fruntea Mântuitorului ci, vom aduce, ca magii, daruri de fapte bune: aur, smirnă sau tămâie.

Pr. Prof. Dr. Bogdan-Ioan Brutaru

Relaţia dintre trup şi suflet în teologie şi în ştiinţă

În dialogul dintre ştiinţă şi teologia ortodoxă, clarificarea dualismului antropologic, înţeles ca dihotomism, ar putea corecta multe



concepţii cu privire la om. Trebuie clarificată existenţa celor două componente, precum şi natura relaţiei lor. Clarificarea acestei relaţii dintre trup şi suflet oferă o antropologie autentică, motiv pentru care este necesar ca ştiinţa să dialogheze cu teologia pe această temă, deoarece amândouă sunt formatoare de convingeri care se reflectă în viaţa omului.

Va fi interesant de urmărit dezbaterea pe această temă, deoarece ştiinţa, fiind ancorată în principiile ei imuabile, nu va abdica niciodată de la ele dacă ideile teologice par să le contrazică. Spre exemplu, potrivit ştiinţei, dacă natura influenţei dintre trup şi suflet ar fi energetică, ei nu ar fi de acord cu acestă ipoteză, deoarece încalcă primul principiu al termodinamicii. Pe de altă parte, o altă ramură din ştiinţă, psihologia, consideră că două lucruri nu pot să interacţioneze dacă sunt diferite. Ele trebuie să fie din acelaşi material ca să poată interacţiona. Aşadar ştiinţa nu concepe o interacţiune între trup şi suflet dacă ele nu sunt ”înrudite” substanţial, sau dacă nu ”decurg” una din cealalaltă (teoria epifenomenalismului).

S-ar putea ca problema să nu poată fi rezolvată deoarece atât răspunsul pe care îl aşteaptă ştiinţa de la teologie, cât şi răspunsul pe care îl aşteaptă teologia de ştiinţă să nu se realizeze. Teologia nu o să accepte niciodată o antropologie strict naturală, iar ştiinţa nu o să se mulţumească niciodată cu răspunsurile antinomice și apofatice ale teologiei, precum cea a Sf. Grigorie de Nyssa, acceptată de teologia ortodoxă: „ este cert că sufletul şi trupul sunt diferite, însă cum aderă sufletul la trup nu ştim”. Teologia îl numeşte apofatism antropologic.

Însă trebuie aşezate premizele abordării antropologiei din ambele puncte de vedere ale problemei pentru a se realiza o viziune comună şi complementară asupra înţelegerii fenomenului uman.

Percepţia ştiinţei asupra naturii umane se bazează atât pe date empirice cat şi pe date teoretice. Astfel, pe baza datelor empirice natura umană se caracterizează prin două seturi de proprietăţi, care se sesizează la nivelul perceptibil: proprietăţi materiale şi proprietăţi mentale sau psihice. Analiza acestor proprietăţi

pe baza metodologiei ştiinţifice conduce către trei variante de concepere a acestora, privind sursa şi statutul ontologic al acestora. Toate cele trei variante reprezintă forme de dualism, sau variante de înţelegere a proprietăţilor naturii umane.

1. Prima variantă se numeşte interacţionism şi propune posibilitatea ca sufletul şi trupul, mintea şi creierul să se influenţeze cauzal reciproc. Această variantă presupune un dualism substanţial, în care fiecare componentă a naturii umane este deosebită substanţial de cealaltă, dar păstrează posibilitatea de a interacţiona reciproc. Perspectiva se bazează pe experienţa comună, zilnică, în care sesizăm cum proprietăţile fizice influenţează proprietăţile sau stările mentale şi psihice.

2. A doua variantă se numeşte paralelism. Această variantă intenţionează să conserve integritatea fiecărei componente a naturii umane, considerând inacceptabilă şi improbabilă interacţiunea lor, care le-ar reduce reciproc. Viziunea îi aparţine lui Descartes şi este o viziune împărtăşită de biologie, care, în intenţia de a nu se reduce la vreo altă ştiinţă, cum ar fi fizica, nu vede nici o posibilitatea ca sufletul să influenţeze un organism atât de complex şi bine organizat.

3. A treia variantă se numeşte epifenomenalism. Potrivit acestei teorii proprietăţile mentale şi psihice sunt cauzate de proprietăţile fizice. Această variantă exclude constituţia dihotomică a naturii umane, mizând pe un monism fizicalist, în care este inexplicabil cum ceva fizic poate produce ceva non-fizic, în afara posibilităţii lui substanţiale. Această teorie se prezintă ca un mod de a reduce întrega realitate la o formă de existenţă fizică sau materialistă.

Aceste trei viziuni caracterizează modul de percepere bazat pe setul de proprietăţi duale, viziuni în care se regăseşte şi ştiinţa. Până la apariţia mecanicii cuantice ştiinţa a abordat fenomenul uman prin toate cele trei variante, însă revoluţia pe care a produs-o mecanica cuantică a însemnat o răsturnare de poli în înţelegerea relaţiei dintre mental sau psihic şi fizic, prin redefinirea conceptului de materie. Această nouă viziune se prezintă ca o combinaţie între interacţionism şi epifenomenalism, însă de data această nu materia generează mentalul sau



psihicul ci, ambele componente concresc natural, cel material din cel mental, care se identifică cu evenimentele cuantice.

Aşadar, asemenea afirmaţiei părintelui Stăniloae, între materie şi spirit există o „înrudire”, însă ce fel de natură este această „înrudire” ne plasează pe două poziţii până acum diferite, însă cu posibilitatea de a deveni complementare. Cum spuneam mai devreme, cele trei forme de percepere a constituţiei umane caracterizează ştiinţa sub o ramură sau alta. În studiul de faţă mă voi opri asupra viziunii mecanicii cuantice asupra fenomenului uman, şi în special voi aduce în discuţie concepţiile unor filosofi ai ştiinţei, care au interpretat şi conjugat datele mecanicii cuantice cu date din psihologie, pentru a forma o viziune despre om.

Astfel, aşa cum am început această secţiune a studiului, şi ştiinţa se caracterizează printr-o serie de date empirice. Potrivit lui H. Stapp natura întreagă se prezintă ca fiind alcătuită din două tipuri de lucruri complet diferite: lucruri materiale şi lucruri sub formă de idei. Pentru a formula o înţelegere raţională a influenţei reciproce dintre aspectul material şi cel mental, aceste două componente trebuie să fie înţelese ca aspecte ale unui anumit material primar unic. Nu se cunoaşte însă natura acestui material primar unic, ci putem presupune că are caracter de idee.

Viziunea acestui om de ştiinţă asupra relaţiei dintre mental şi material conjugă concepţia asupra materiei a lui Werner Heisenberg cu concepţia asupra minţii a lui William James. Viziunea este destul de interesantă deoarece interpretează datele mecanicii cuantice ca identificându-se cu datele psihologice sub forma unui izomorfism. Viziunea aceasta este în ultimă instanţă naturalistă, deoarece presupune o continuitate naturală între mental şi material.

Încercarea de a fundamenta relaţia dintre mental şi material tot pe baze naturale reiese dintr-o serie de date experimentale şi din coerenţa logică care se impune. Logica lui W. James cere ca două lucruri să fie la fel ca să poată interacţiona. Altfel, nu se poate explica prin ce se realizează această interacţiune. Dacă interacţiunea este energetică, se consideră că s-ar

încălca primul principiu al termodinamicii, însă apărătorii acestei posibilităţi consideră că acest principiu este valabil numai pentru sisteme închise, nu deschise cum este omul.

William James consideră că, din punctul lui de vedere pentru ca mintea să poată interacţiona cu trupul trebuie ca şi acesta să aibă tot caracter de idee. Ceea ce înseamnă că între minte şi trup trebuie să existe continuitate naturală de substanţă, în cazul acesta sub formă de idee, prin care să se realizeze tranziţia de la o stare la alta.

Ceea ce trebuie subliniat ca importanţă deosebită pentru studiul de faţă este ideea pe care o propune mecanica cuantică prin aceşti interpreţi ai ei, şi anume posibilitatea interacţiunii dintre suflet şi trup sau minte şi creier pe baza unei continuităţi de substanţă, o continuitate naturală, făcând trimitere la substratul fundamental al existenţei: ideea sau logosul.

Propunerea seamănă izbitor de mult cu o problemă din teologia creaţiei. Astfel, în Geneză I, 1-2, se vorbeşte de un material primordial din care Dumnezeu a creat toată existenţa; cea văzută şi cea nevăzută. Dacă Dumnezeu a creat totul pe baza unui material primordial sau o substanţă primordială, atunci se poate presupune că a creat şi sufletele din acelaşi material primordial, întrucât în întreaga creaţie trebuie să existe posibilitatea uniri şi recapitulării în Hristos, în urma căruia Dumnezeu să devină totul în toate.

Viziunea pare asemănătoare viziunii teologice, însă se distanţează de aceasta întrucât nu presupune ca dimensiune complementară şi superioară a fiinţei umane prezenţa în om a unui aspect care-l ridică peste posibilităţile naturale şi-i conferă acestuia calităţile modelului său după care a fost creat. Prezenţa harului dumnezeiesc în natura umană face ca modelul său, chipului lui Dumnezeu, să se imprime în natura umană ca o pecete asupra şi înlăuntrul omului, prin care acesta din urmă este structurat ca persoană şi în egală măsură pus în relaţie cu Dumnezeu.

Acesta este piscul pe care ştiinţa nu-l poate escalada întrucât pentru a ajunge la el trebuie să posezi puterea de cunoaştere a Duhului, „care toate le cunoaşte, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”. Omul este după chipul lui



Dumnezeu şi în consecinţă, aşa cum spunea Sf. Grigorie de Nyssa, este tot ceea este Dumnezeu, numai că este prin har.

Chiar dacă incursiunile ştiinţifice în realitatea fenomenului uman sunt benefice şi bine intenţionate, ceea ce trebuie să cunoască ştiinţa din partea teologiei este că, oricât de multe ar cunoaşte ea despre om, rămâne ceva inaccesibil oricărei cunoaşteri ştiinţifice, iar această neputinţă nu îi va putea permite să realizeze singură niciodată o imagine completă despre om. Apofatismul antropologic pe care îl promovează teologia se referă la „rădăcinile” pe care omul le are în Dumnezeu, la modelul său prin care se defineşte ca şi chip al Lui, iar pentru a-l cunoaşte deplin pe el înseamnă că îl poţi cunoaşte deplin pe Dumnezeu.

Iată de ce dialogul dintre ştiinţă şi teologie nu numai că este benefic, dar este şi necesar în contextul în care simţim din ce în ce mai imperios dictonul: „cunoaşte-te pe tine însuţi”.

Pr. Prof. Drd. Ionuț Rusu

Activitatea liturgic-didactică a Seminarului din Constanța

Seminarul Teologic poate fi considerat tărâmul de pregatire şi formare spirituală a viitorului slujitor. Este poarta de intrare în ambianţa duhovnicească a unui urcuş, pe care fiecare elev trebuie să-l ţintească.

Noi, ce ce slujim în şcolile teologice trebuie să fim capabili să-i învăţăm pe elevii seminarişti, prin vorbă şi prin faptă , calea libertăţii personale exercitate intr-un aşezământ bisericesc orânduit, de comuniune. Trebuie să creăm acea atmosferă duhovnicească ca toţi să poată vorbi şi să fie ascultaţi în căutarea comună a adevărului lui Dumnezeu: Scriptura, Liturghia, Sinoadele Ecumenice, canoanele, icoanele, Părinţii şi Sfinţii.

La rândul lor, elevii noştri teologi trebuie să îmbine cât mai armonios studiul academic cu rugăciunea liturgică şi strădania spirituală. Şi atunci prin comportamentul, caracterul şi conduita lor pot fi exemple vii în primul rând pentru comunitatea din care fac parte cât şi pentru colegii lor din alte ramuri ale învăţământului şcolar.

De aceea în cadrul Seminarului nostru Teologic liceal din Constanţa avem un program liturgic axat mai ales pe formarea duhovnicească a elevului seminarist, program menit să întregească conştiinţa fiecăruia ca viitor slujitor al lui Dumnezeu.

Programul liturgic zilnic în cadrul Seminarului teologic se desfăşoară astfel:

-rugăciunea dimineaţă-ora 7.00 (cămin)-rugăciunea seara-ora 20.00 (catedrală)In fiecare zi de miercuri de peste

săptămână se oficiază între orele 6.30-8.00 Sfânta Liturghie la biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, de către un preot şi un diacon ce fac parte din corpul profesoral al Seminarului teologic, după un tabel stabilit la început de semestru şcolar, cu aprobarea IPS Teodosie.

In fiecare zi de vineri de peste săptămână se oficiază slujba Vecerniei, la Catedrala Sf. Ap. Petru şi Pavel , la care participă câte o grupă din fiecare clasă. Fiecare clasă fiind împărţită la rândul ei în patru grupe, în ordine alfabetică.

Programul liturgic se extinde după caz şi în alte forme, cum ar fi:

La mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, ami ales atunci când



este un praznic împărătesc sau hramul mănăstirii, participă alături de IPS Teodosie toţi elevii seminarişti atât la slujba privegherii în seara respectivă cât şi a 2-a zi la oficierea Sf. Liturghii.

O parte dintre elevii seminarişti sunt angrenaţi în activitatea bisericească a unor parohii, acolo unde desfăşoară activităţi liturgice conform rânduielii respectivei biserici. Dând exemplu de o comportare ireproşabilă şi întru totul adecvată unui elev seminarist, de o pregătire muzicalo-liturgică corespunzătoare, unii sunt angajaţi permanent.

Alţii sunt constituiţi în grupuri mai mici şi desfăşoară practica liturgică la diferite biserici (coruri psaltice, corale bisericeşti etc)

Uneori ne constituim în aşa numitele cercuri liturgice şi dezbatem anumite subiecte de interes şcolar (ultimele cărţi editate). De exemplu ultima oară am analizat conţinutul cărţii “Indrumător liturgic“ al părintelui Gh. Safta din Târgovişte.

PROGRAM DUHOVNICESC

Fiecare elev seminarist îşi are propriul duhovnic , fie unul dintre profesorii Seminarului, fie Ierarhul locului sau un alt preot

Se menţine o legătură strânsă cu preoţii de la sate, dar şi de la oraşe, acolo unde elevii îşi desfăşoară activitatea bisericească (practica liturgică, îndrumarea duhovnicească)

Toţi sunt conştienţi de nevoia unui duhovnic experimentat, de calăuză duhovnicească

pentru ca într-adevăr calea noastră spre mântuire înseamnă a face voia lui Dumnezeu, a-i urma calea şi a-i păzi poruncile.

Pr. Prof. Ciprian Rus

Minunata Sărbătoare a Crăciunului

Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. In 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie “zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu data variabilă. O poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime.

In jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. In secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii. Incă nu este clară originea acestui gest. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, a “darurilor de la Moş Crăciun”.

Crăciunul românesc este altceva decât cel nemţesc, grecesc sau american. Este mai mult decât cadouri sub brad şi beculeţe colorate, este celebrarea Naşterii lui Iisus. Crăciunul românesc este sărbătoarea vieţii şi a luminii, a soarelui invocat în cea mai lungă noapte a anului, cea a solstiţiului de iarnă, pentru a căpăta puteri şi a



învinge întunericul, iar ziua să înceapă din nou să crească. Cu mii de ani în urmă, strămoşii noştri, care trăiau într-o minunată armonie cu natura şi cu ritmurile ei, sărbătoreau în noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie evenimentul solstiţiului de iarnă, perioadă critică în mersul Timpului. Soarele se afla atunci în cel mai "slab" moment a l sau, dându-ne cea mai scurtă zi din tot anul, iar anticii credeau că nu mai are forţă şi trebuie hrănit şi ajutat.

În unele zone ale ţării, se rostogolesc de pe dealuri roţi aprinse în noaptea de Crăciun, în altele se aprind buşteni - poate urme ale unor străvechi ritualuri solare. Probabil, oamenii acelor vremi credeau într-o divinitate a vieţii şi a morţii, a învierii şi a vieţii de dincolo, care guverna ritmul existenţei lor pământene, al vegetaţiei, al agriculturii. Viaţa şi moartea erau considerate două faţete fireşti ale aceleiaşi realităţi, iar strămoşii noştri nu cunoşteau teama de moarte şi de neant, care a făcut din societatea zilelor noastre o societate depresivă şi stresată. Ei aveau un reper de nezdruncinat: credinţa în nemurirea sufletului.

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de

dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate.

În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte Sfintei familii daruri pastoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Mos Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou.Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii.Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: “Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, “O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, “Domnuleţ şi Domn în



cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în “Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele românesti, inclusiv cele din judeţul Alba. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceasta zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor. Copiii din satele de pe Valea Secaşului pornesc să colinde pe la casele oamenilor, iar gazdele trebuie să-i primească pe colindatori. In unele sate se mai păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Să ne amintim că în ziua de Crăciun izbândesc lumina şi viaţa şi să nu lăsăm vremurile cele noi şi agitate să ne îndepărteze de spiritualitatea pământului nostru, de sensurile adânci ale sărbătorii şi să ne transforme în simpli consumatori de petreceri.

Prof. Adăscăliței C.

Rădăcinile colindului

An de an, în Ajunul Crăciunului, este vremea colindatului. Casele, frumos decorate în spiritul Crăciunului, lucind de curățenie, își așteaptă colindătorii încă de dimineață. În orașe, această tradiție este dusă mai departe, în general, de copii și de tineri, care formează grupuri și colindă casele oamenilor, cântând diverse colinde. În lumea rurală, în schimb, încă se mai întâlnesc grupuri de adulți colindând.

Colindul este un ritual compus din cântece (colinde), dar și dansuri, și anume gesturi de ceremonie. Colindele transmit diverse urări, de sănătate, de bogăție, de rod bogat, în anul ce urmează. De asemenea, există numeroase colinde cu mesaj religios. După ce termină de cântat colindele, grupul primeste de la cel vizitat un dar. Conform tradiției, se oferă copiilor colaci, nuci și mere, iar adulții primesc țuică fiartă, vin și cozonac. Colindatul este un obicei străvechi pe aceste meleaguri (mai este răspândit și la vecinii noștri, în Ungaria și Bulgaria), fiind premergător creștinismului, de pe vremea când populația din această zonă era păgână. Ulterior, obiceiul a fost creștinizat, textele colindelor fiind adaptate unui conținut biblic. Obiceiul colindatului își are obârșia în vechea tradiție păgână de celebrare a Calendelor, sărbători romane închinate soarelui. Calendele desemnează un obiect rotund, cu trimitere directă la puternicul astru solar preamărit de romani. Colindele se cântau în cerc închis (obicei păstrat și azi), un nou simbol al rotundului, al soarelui. Timp de șase zile, colindătorii (doar bărbați) realizau un cerc invizibil în jurul comunității, pentru a o proteja mai apoi de venirea Anului Nou, când demonilor li se dădea drumul pe pământ. În prezent, la țară, obiceiul cere împărțirea de colaci, de nuci și de obiecte rotunde, cu trimitere directă la simbolismul păgân. Obiceiul colindatului cu măşti se pierde în negura vremilor, fiind de fapt rezultatul practicilor magice precreştine, dinaintea Anului Nou, peste care s-a "grefat" sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. ”Oleleul” mai există și astăzi în zonele dobrogene. Se adună o ceată de băieţi și



bărbaţi tineri care pleacă la colindat. Unul dintre ei este costumat astfel: pe cap mască roşie, cu gură mare, cu dinţi lungi, cu coarne legate între ele de ardei roşii, iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poartă o şubă mare, miţoasă, făcută din blană de oaie. Toată costumaţia este menită să înspăimânte. ”Oleleul” pleacă la colindat, copiii ies pe la porţi și pe stradă să îl vadă și se ţin după grupul de colindători. Din când în când, ”oleleul” se întoarce spre copii, speriindu-i. Cei mici ţipă și fug extrem de speriați. ”Oleleul” și ceata lui merge cu colinda numai la casele oamenilor înstăriţi și foarte gospodari, nu din poartă-n poartă! Sunt primiţi cu voioşie și mândrie mare de către gazde, li se dau bani, sunt puşi la masă şi li se dă de mâncare şi de băut. Indiferent de modul în care sunt prezentate colindele iernii, diversitatea obiceiurilor regionale ne învăluie pe fiecare dintre noi într-o aură de armonie totală, eliberându-ne de grijile vieții cotidiene.

Bădilă AndreiCls. a IX-a A

Crăciunul şi sărbătorile de iarnă în societatea românească actuală

Folclorul românesc este o colecţie vastă de credinţe şi tradiţii păstrate încă din cele mai vechi timpuri, unele chiar de pe timpul dacilor şi romanilor. Majoritatea lor însă sunt de origine creştină, motiv pentru care, mediul rural, unde încă se păstrează tradiţiile religioase, este propice pentru conservarea acestor credinţe, care până la urmă, ne şi definesc ca popor.

Printre cele mai frumoase perioade ale anului este perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru comunitatea de până la începutul sec. al XX-lea, aceasta era perioada şezătorilor, întrucât, în nopţile lungi de iarnă, era vreme destulă pentru lucrul de mână, dar şi pentru distracţii; era şi acesta un moment când se cunoşteau flăcăii cu fetele, ca să se căsătorească după Bobotează. Pentru societatea românească de astăzi, acele vremuri au ajuns doar o amintire.

În graba de a ne moderniza, de a “ţine pasul” cu societatea occidentală, în ultimii ani am început să ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de originile noastre, de folclor, de credinţă, de tot ceea ce ne face români cu adevărat. Sărbătorile de iarnă, odată prilej de bucurie şi veselie, în prezent şi-au pierdut aproape toată semnificaţia, devenind nişte găselniţe comerciale, şi un pretext de distracţie şi excese, ce nu au nici o legătură cu credinţele şi tradiţiile strămoşilor noştri. Romanii aveau obiceiul de a împodobi un pom, o ramură verde, numai la nunta şi la înmormântarea unui tânăr nenunţit. Mai târziu se prefera pomul “de vâsc”, ţinut astăzi în casă de Anul Nou, în credinţa că aduce noroc. Un obicei întâlnit pe tot globul, de curând şi pe teritoriul României este acum împodobirea bradului de Crăciun cu jucării, lumini, globuri, beteală. De dată recentă (în România, până la sfârşitul sec. al XIX-lea, se întâlnea numai în casele nemţilor care locuiau prin oraşe), acesta nu face parte din tradiţiile vechi româneşti, ci a fost preluat din Occident, fiind un obicei protestant la origine. Cel puţin pentru mine, imaginea sărbătorilor de iarnă, asa cum ne sunt prezentate în mass-media, este una deplorabilă, acestea fiind desacralizate, lipsite de simplitatea şi “spiritul” pe care ar trebui să le cultive în sufletele oamenilor. La fel ca şi Halloween-ul, Valentine's Day, Crăciunul, şi toată luna decembrie de fapt, a devenit perioada cumpărăturilor fără măsură, a cadourilor, a colindelor cântate doar pentru bani, fără a li se cunoaşte semnificaţia. Simţim oare că odată cu Sf. Nicolae începe magia iernii, a sfintei Naşteri, a bucuriei de a împărţi cu alţii? Sărbătorile ideale, in viziunea românului de astăzi arată ca în reclamele scumpe, cu multă zăpadă şi Moş frumos şi bogat îmbrăcat în roşu, cu o sanie strălucitoare. Se adaugă la toate acestea familiile fericite ai căror copii înoată printre zecile de cadouri desăvârşit ambalate, în timp ce colindători de profesie cântă atât de frumos colinde în limba engleză. Realitatea însă este cu totul alta; mirosul de cozonaci “ca la mama acasă”, colacii şi covrigeii pentru “Bună dimineaţa” de odinioară, încep să fie înlocuite de produse de patiserie din supermarketuri, mai ales în tinerele cupluri, unde,



acaparaţi de muncă, preferă să cumpere ceea ce gospodinele pregăteau cu mare drag până acum nu mult timp. Sărbătorile normale însă, sunt cele din familiile normale, unde Moş Crăciun seamănă izbitor cu bunicul sau vecinul de la doi. Aceste sărbători încep cu miros de pomana porcului şi cu “Bună dimineaţa la moş ajun” cântat dimineaţa devreme. Urmează negreşit masa îmbelşugată, împărţirea darurilor şi îmbrăţişările stângace dar sincere ale rudelor pe care nu le-am văzut poate de la Crăciunul trecut. Şi toate acestea pe fondul învechitelor colinde ale lui Hruşcă, sau mai nou al manelelor ce răsună din multe apartamente. Sărbătorile reale, cele pe care le trăim de câţiva ani încoace, sunt cele care încep cu 1 Decembrie. Cuprind parade militare, discursuri populiste, analize televizate, stirile de la ora 5 unde se arată cetăţeni turmentaţi amendaţi de poliţie, ori culeşi de prin şanţuri, ori spitalizaţi din cauza exceselor de băutură ori mâncare deja la ordinea zilei. Urmează un 6 decembrie, care dă startul nebuniei cumpărăturilor, şi pentru care ghetuţele lustruite îşi pierd semnificaţia datorită mărimii lor nesemnificative. De acum şi până după revelion are loc marea încercare a fiecăruia de a se menţine cât mai aproape de nivelul de snobism al celorlalţi. Bucuria de a dărui este cu mult depăşită de nevoia de a fi văzut în cât mai multe locuri la modă, iar conştiinţa este liniştită prin daruri mărunte pentru cei cu nevoi mari. Bradul tradiţional din casele părinteşti se transformă în bradul perfect, opulent, împodobit de profesionişti cu cât mai multe ornamente multicolore, în vreme ce colindătorii sunt ţinuţi la distanţă de interfoane. Nici colindele nu mai sunt cum erau odată, cântate în spiritul Crăciunului şi al Naşterii Mântuitorului. Copiii şi adolescenţii vin la colindat în speranţa că vor primi bani, nu colaci ori nuci sau covrigi de casă, adesea neştiind exact despre ce cântă, cine este pruncul Iisus sau de ce se colindă în primul rând; în loc de tradiţionalul “Crăciun Fericit”, se foloseşte mai mult sintagma “Sărbători Fericite!”, ca şi cum numele acestor sărbători nu ar conta de fapt, când Moş Crăciun şi cadourile sale este mai important decât Naşterea Mântuitorului. Toate acestea devin

superficiale, nimeni nu mai înţelege adevăratul sens al Sfintelor Sărbători. Deşi în unele zone ale ţării încă se respectă multe din aceste tradiţii, în special în mediul sătesc, sub forma colindelor, dansurilor specifice fiecărei regiuni, fenomenul de înstrăinare de propriile noastre origini continuă, sub semnul “evoluţiei”, “modernizării”. Nu susţin că acestea nu ar fi benefice, dar oare, în acest proces, nu uităm oare cine suntem cu adevărat? Snobismul, incultura, sau pur şi simplu dezinteresul ne depărtează din ce în ce mai mult, mai ales pe noi, noua generaţie, de “rădăcinile” noastre strămoşeşti, de spiritul creştin şi adevăratul Crăciun, când veselia Naşterii Domnului ar trebui să aducă lumină în sufletele şi familiile noastre, iar nu nişte simboluri artificiale şi în fond, inutile. Copiii noştri vor şti oare cine este pruncul Iisus? Dacă da, îl vor considera oare mai important decât Moş Crăciun, sau superficialitatea va conduce şi generaţiile viitoare? Nu putem răspunde încă la această întrebare. Putem totuşi să “păzim” ce încă mai avem, şi să ne bucurăm de adevăratele Sfinte Sărbători, împreună cu cei apropiaţi sufletului nostru.

Roșioru ȘtefanCls. a XII-a B

Obiceiuri și tradiții din Maramureș

Luminată şi plină de încărcătură duhovnicească, sărbătoarea Naşterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbăvitorul şi Mântuitorul nostru. Chemarea tainică de a porni cu gând bun, fiecare pe drumul magilor din răsărit, însoţiţi de steaua credinţei, cu dorinţa de a-L reîntâlni pe Cel care, mereu iertător, a îndumnezeit lumea prin valoarea naşterii şi a jertfei Sale, învie în fiecare din noi cu prilejul Crăciunului. Cuvântul ,,crăciun’’ este înrudit cu termenul de origine latină ,,creatio’’ (latina cultă) care înseamnă ,,precum o creaţie’’. Dumnezeu a coborât în lume cu scopul rezidirii acesteia,



aducând împăcarea prin Fiul Său, cel ce va ridica păcatele lumii. Plină de parfum divin, minunata sărbătoare a naşterii Domnului, Crăciunul, revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici îşi luminează aceste zile semănând bucurie prin vestea colindelor, recompensaţi fiind cu daruri creştineşti. Maramureşul îmbracă sfânta haină a acestei sărbători poate mai deosebit ca niciunde în lume. Colindele, asemenea unor rugi înălţate spre ceruri, deschid uşile inimilor și ale caselor de maramureşeni vrednici, cu frică și respect pentru Dumnezeu. În sfânta noapte nu doarme nimeni, căci de la casa preotului încep cetele de colindători, precum un regal, ducând pretutindeni salba lor de colinde. Maramureşul este un loc în care se pot auzi glasurile copiilor şi ale tinerilor dar și ale celor bătrâni care vestesc Naşterea Domnului Iisus Hristos, dar, întâi de toate, întrebând: ,,Slobodu-i a colinda?’’. La colindă, echipele se formează din băieţi care cheamă fete la colindat, cu mult timp înainte de Crăciun. Fiecare băiat cheamă câte o fată cu care vrea să-şi petreacă ”sara” de Crăciun. Grupurile de tineri, îmbrăcaţi de sărbătoare, umblă pe la fiecare membru al grupului, cântând pe la fiecare câte o colindă, iar, după ce termină de colindat, se rosteşte cererea: ,,Să ajungeţi gazde, multe sări ca sara din iastă sară şi ca ziua de mâne!’’, iar gazda răspunde: ,,Să aveţi noroc! Poftiţi în casă!’’. Colinda tinerilor este răsplătită cu câte un pahar de ”horincă”, colăcuţi şi fructe.

,,Colăcuţul’’ dat copiilor este un simbol al soarelui. ,,Colăcuţul’’ sau ,, colăcelul’’, cum mai spun maramureşenii, este un simbol al soarelui, deoarece, dospirea aluatului, din care se face, semnifică fertilitatea. Putem spune şi despre măr, că este aliment sacru şi ,,fruct al cunoaşterii’’ sau despre nucă, că este asemănată cu ,,oul cosmic’’! Toate acestea se regăsesc pe mesele de Crăciun şi în toate gospodăriile din Maramureş, chiar dacă modernismul începe să-şi facă loc și in zonele rurale.

Sunt extrem de rare situaţiile în care podelele casei sunt acoperite cu fân proaspăt, iar sub faţa de masă sunt puse paie pentru dobândirea bunăstării. Superstiţiile persistă și sunt ținute cu

sfințenie de localnici. Astfel, nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, în special câte o bucăţică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de boli. Despre cei care plâng în ajunul Crăciunului se crede că vor plânge tot anul care vine, iar în dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe față cu apă de izvor, în care se pune un bănuţ de argint.

Un lucru important, care nu trebuie uitat, este bradul de Crăciun. Dacă odinioară se împodobea cu nuci, mere ori şiraguri de fasole albă, în loc de beteală, acum acestea sunt înlocuite de beculeţe şi globuri chinezeşti.

În încheiere, vreau să vă transmit una dintre urările noastre din Maramureș:

”Turtureaua vântului Bate-n poarta gândului, Tăt cântă și ciripeşte Și la gazdă se gândeşte. Să fii gazdă sănătos C-ai ajuns Crăciun frumos! Şi găzdoaia veseloasă C-o tomnit bine prin casă! Pe la uşi cu flori de rug La fereşti cu flori domneşti Și pe masă cinci oieji Și-ar fi zece tăt ar trece Că suntem vreo cincisprezece.”

Rasofor Micle Mihai-GavrilCls. a XII-a A

Din activitatea artistică a Seminarului

a. Proză scurtă

O ”înviere” de Crăciun



Tăcerea din salonul spitalului părea din altă lume şi parcă vibra în auzu-mi ca o întrebare nearticulată: când se va termina totul? Nu mă puteam hotârî să mă duc şi să cercetez. Nesiguranţa aceasta era îngrozitoare, dar certitudinea ar fi fost şi mai îngrozitoare. Am început să asud şi, în cele din urmă, nemaiputând suporta absenţa oricărei forme de comunicare, luai decizia de a merge la biserică. Simţeam nevoia de a mă depărta cât mai mult de acel loc. Trecui prin faţa Mall-ului Tomis, al cărui iluminat puternic îmi părea sinistru, provocându-mi usturimi oculare. Cineva îmi aruncă o privire binevoitoare în semn de salut. În dosul impunătoarei clădiri răsărea tăcută, severă biserica. Clopotele îngânau sec o incantaţie cu vibraţii sonore stranii. În mijlocul bisericii se distingea silueta unui preot atât de gras încât înfăţişarea lui părea obscenă dar, cu toate acestea, îşi dădea silinţa să fie cât se poate de demn. Purtarea lui inspira deschiderea umană, prietenia, fără ostentaţie, bunăvoinţa, dar în acelaşi timp, siguranţa de sine, transparenţa, ca o consecinţă a echilibrului lăuntric, profund. Inima îmi bătea cu putere. Simţii că o forţă străină mă luase în stăpânire şi gesturile-mi erau dictate de o voinţă exterioară. Stam în genunchi, în faţa icoanei Sfintei Maria cu pruncul Iisus în braţe, şi încercam să mă rog. Gâtul îmi era uscat ca o iască şi, instinctiv, dusei mâna să-l pipăi, ca pentru a vorbi mai uşor: ,,Quem Deus vult perdere, prius dementat’’. Repet, până la epuizare, proverbul latin iar fundalul sonor al vecerniei de dinaintea Crăciunului îi imprimă conotaţii mistice, ezoterice. Tăcerea mă dezmeticeşte şi constat că am rămas singur. Ridic privirile iar ,,ochii’’ icoanelor îmi par odihnitori şi paşnici. Spaţiu securizant. De fiecare dată când mă aflu într-un edificiu bisericesc, am această senzaţie de acalmie totală, de parcă individualitatea s-a topit şi, odată cu ea, toate frământările unei conştiinţe gregare. Şi totuşi... Sărut icoanele, aprind lumânări şi ies clătinându-mă pe picioare, ca un om toropit de somn. Deşi, de afară se auzeau cuvintele guturale ale colindelor, mi se părea că sunt înconjurat din

toate părţile de o tăcere supranaturală. Auzeam oftatul abia simţit al vântului când trecea pe sub copaci, făcând crăcile uscate să trosnească ostentativ, înfiorându-mă. Cât va mai dura starea aceasta? Ajunsesem la capătul puterilor. Mă urc mecanic într-un troleibuz şi ajung în faţa spitalului. Poticnit, dar hotărât, intru pe holul incintei. Albul pereţilor exercita asupra mea o presiune insuportabilă, împrumutându-mi o acută lipsă de vitalitate. Din sala de operaţie ies apatici, obosiţi, cu un cumplit aer condescendent, medicii şi asistentele. N-am crezut că vederea vreunui semen mă va umple de o spaimă atât de grea. Era foarte cald, dar îmi simţeam trupul înfiorat ca de friguri şi mă luptam din răsputeri să nu clănţăn din dinţi, căci mâinile şi picioarele îmi erau sloiuri de gheaţă. Mă durea capul de simţeam că înnebunesc. Se părea că toate spaimele nebuneşti se dezlănţuiseră şi încercau să-mi iasă din ţeastă. Doctorul Georgescu sta cu ochii întredeschişi iar vorbele lui se auzeau domoale, întocmai ca suspinul vânturilor de seară când înfioară frunzele salcâmilor:

- S-a făcut tot ceea ce omeneşte se putea face. De acum numai providenţa va decide.

Îl privesc impersonal şi tresar la auzul cuvintelor proprii

- Pot să-mi văd copilul?- Am să-l trimit în rezerva 402, îmi

răspunde acesta şi de data aceasta simt în vocea sa o inflexiune ce-i trădează emoţia.

Ridic privirea şi văd un om istovit, astenic, cu cearcăne atât de accentuate încât ovalul feţei capătă o aură tragică. Mâinile şi picioarele subţiri, lungi îmi aminteau de un Don Quijote de operetă. Zămbesc sinistru şi mă bălbăi stupid în încercarea de a articula o frază de mulţumire. Tresar, când aud paşii şterşi ai medicului, îndreptându-se spre sala de operaţii. Sunt condus neutru de o infirmieră în rezervă. Straniu este că există o economie de cuvinte cutremurătoare. Privirile furişe, temătoare, care-mi accentuează anxietatea până la paroxism, sunt singura formă de comunicare interumană. Zgomotul tărgii pe rotile sună mecanic, strident, terifiant. Uşa se deschide



şi doi asistenţi îmi aşază copilul pe pat. Orice sunet se materializează şi mă izbeşte fizic; trupul meu se contractă la fiecare cuvânt al corpului medical, ca şi cum ar fi crivelat de o rafală de gloanţe:

- Ia-l de picioare...Ridică-l acum... Mă uit la Andrei ca la un obiect străin, care nu-mi aparţine; ceva care merită toată atenţia, întrucât este un lucru ce nu se relevă oricui sau oricum;mă pândesc încordat aşteptând orice reacţie care să-mi confirme că exist. Am senzaţia de scindare interioară şi aştept să văd ce face alter-ego-ul meu pe care îl observ acum pasiv, împietrit, incapabil de a schiţa un gest, preocupat mai mult de ceva interior, o emoţie profundă, capabilă să sintetizeze acest episod vizionat cu exactitate de dublul meu. Suntem lăsaţi singuri - tată şi fiu – în spaţiul claustrofob al rezervei. Iau mâna lui Andrei – rece şi slăbită – şi o ţin în mâna mea. Rămân nemişcat până în clipa când tăcerea fu tulburată de un horcâit neaşteptat şi prelung. Horcăitul era îngrozitor şi părea că vine din altă lume.

- Andrei, sunt aici! Strig înfrigurat iar vocea mea sună dramatic.

- Mă doare...! suflă el abia simţit.- Stai liniştit, zic însufleţit. Ai fost

operat şi eşti în deplină siguranţă. Voi cere medicului să-ţi administreze analgezice.

Trecu o vreme destul de lungă până când copilul îmi răspunse:

- Nu vreau! Nu mai suport acele!- Nu vorbi copilării! Stai liniştit şi, în

curând, te vei simţi tot atât de bine ca şi înaintea accidentului.

- Dă-mi ceva de băut, zise Andrei. Umezeşte-mi buzele. Cu mâna tremurândă îi turnai puţină apă plată pe batistă şi îi dusei la gură, iar el sorbi cu lăcomie. Păru că prinde puteri iar obrajii i se rumeniră puţin. Nu ştiam ce să fac, aşa încât stăteam nemişcat şi mă uitam la faţa lui.

- Spune-mi ce vrei să fac şi voi face întocmai, zisei eu.

- Tu nu mai poţi face nimic!

Era nespus de impresionant să te uiţi la el, cum sta îngrozit în acel pat. El – fiinţă ingenuă, virgină – care, paradoxal, avea un trup atât de epuizat şi de sfârşit încât te făcea să te cutremuri.

- Mâine e Crăciunul, zise el cu glas stins.

- Doamne! Ce n-aş da să fi fost eu în faţa maşinii ăleia blestemate! Te-am strigat, dar...

- Ssst! De ce te frămânţi?! Închise ochii şi înfrigurat mă gândii că poate nu-i va mai deschide niciodată. M-am aşezat lângă pat încordat. Noaptea părea că nu se mai sfârşeşte. Apoi, dintr-o dată o suită de medici şi asistente intrară în îngusta rezervă.Toţi se aşezară lângă patul lui Andrei, urmărind tăcuţi cum medicul Georgescu îl examina minuţios.

- Ce caută toţi oamenii aceştia aici? întrebai revoltat pe dl. Georgescu. N-au ce căuta aici. N-au dreptul să intre în cameră. Afară! Alungaţi-i pe toţi!

Trupul meu se încordase, asemeni unui resort, iar violenţa verbală îmi aducea o nebănuită satisfacţie. Tonul meu iritat l-a trezit pe Andrei, căci deschise din nou ochii, care acum i se tulburară. Voia să spună ceva, dar glasul lui era atât de slăbit, încât a trebuit să-mi dau toată silinţa ca să-l pot înţelege.

- Lasă-i, tată...viaţa mea e în mâinile lor...trebuie să mă examineze.

- Mă iertaţi, am replicat imediat, jenat de ieşirea-mi infantilă.

Vizita a continuat într-o linişte mormântală. Întorsei spatele şi privi laş spre fereastră. Stelele străluceau puternic, nepăsătoare, pe întinderea nesfârşită a cerului.

- Domnul Dramu! Mă răsucii străfulgerat. În încăpere rămăseserăm doar noi trei.

- Starea copilului dumneavoastră se va stabili în următoarele 12 ore. Vă înţeleg starea de surescitaţie, sunt şi eu părinte, dar trebuie să realizaţi că noi suntem responsabilii direcţi ai supravegherii lui!

Ezită , după care îmi şopti patetic înainte de a ieşi:



- Roagă-te, tăticule, roagă-te! Şi o lacrimă grea, voluminoasă îi brăzdă obrazul supt.

În urma lui scârţâitul uşii mă cutremură. Am început să plâng cu sughiţuri, întocmai ca un copil.

- Vino mai aproape, suflă Andrei. M-am aplecat spre el. Copilul sta cu ochii închişi iar vorbele lui izvorau plăpând, întocmai ca suspinul valurilor mării când ajung la ţărm.

- Mai dă-mi apă căci vreau să vorbesc. De astă dată îi întinsei un pahar de apă. Cu o sforţare fantastică a voinţei, Andrei îşi adună parcă toate puterile.

- Să nu deznădăjduieşti, tată! Sunt pregătit! M-am rugat! Ştiu că moartea nu e sfârşitul...voi merge la mama...în Ceruri.

- Nu vreau să te aud vorbind astfel! Nu trebuie să gândeşti astfel! Te vei face bine! Trebuie să lupţi! Nu vreau să rămân singur!

Făcu o pauză ca să se odihnească.- Tată, tu eşti un om evlavios. Nu mă

contrazice. Aş vrea...- Voi face tot ceea ce-mi ceri, răspunsei

în şoaptă.- Vreau să ascult colindele de Crăciun

pe care le ascultam cu toţii pe vremea când mama...când eram o familie întreagă. Şi un pom cu steluţe multe, multicolore, cu... se înnecă şi făcu o pauză ca să se odihnească.

- Stai liniştit, Andrei. Voi face întocmai. Am ieşit imediat pe hol. Am găsit o infirmieră bătrână pe care am implorat-o, cu toată disperarea de care poate da dovadă un părinte, să-mi cumpere un brad şi să mi-l împodobească. Am coborât cu liftul. Simţeam că mă sufoc, că mi s-a blocat respiraţia, de parcă organele interne mi s-ar fi umflat (inima, plămânii) invadându-mi întreaga cavitate toracică...ceva, o greutate inexplicabilă împiedica manifestarea organică firească a fiinţei mele. Observ toate aceste senzaţii ca şi când n-ar fi vorba de corpul meu ci de-al altuia. Mă simt grotesc că simt şi altă durere decât cea sufletească.

Alerg la taxi şi ajung (nu ştiu când, cum?) acasă. Acasă? Mă uit străin la acest conglomerat de mobilă. Caut discul cu colindele de Crăciun care îi plăcea atât de mult Magdei. Şi sunt atât de singur...M-apucă un puseu de plâns dar mi-l reprim ruşinat. Mă urc în taxiul care mă aşteaptă şi îi cer şoferului să mă ducă cât mai repede la destinaţie. Cobor împleticit dar, ajuns în dreptul liftului, găsesc aici o mare de oameni. Intru în panică şi încep să urc furtunos scările, cutremurat de o spaimă profundă. Sudoarea-mi rece se prelinge pe faţă, îmi intră în ochi, tulburându-i. ,,Doamne , nu mă lasa singur! ’’îmi spun necontenit iar drumul până la Andrei mi se pare nesfârşit. Pătrund în rezervă. Minune! Ce mult înnobilează bradul acesta jumulit, împodobit sărăcăcios, spaţiul rece al salonului. Îmi privesc copilul. Părea că doarme. Pun combina pe noptiera din dreptul patului şi dau drumul la muzică. Andrei oftă. Buzele i se mişcau abia peceptibil şi a trebuit să mă aplec foarte aproape de el ca să-l pot înţelege:

- Ţine-mă de mână, şopti băiatul meu.Colindele, într-un crescendo muzical, pun stăpânire pe mine ceasuri întregi, iar notele par a se încăleca într-o gamă incendiară, dizolvând orice trăire dramatică. Sufletul mi se dilată într-o variaţie ascendentă, pe o scară a cărei ultimă treaptă mă leagă indestructibil de Dumnezeu. Leagănul acestuia este la capătul vibraţiilor noastre. Nimic nu-mi pare acum mai potrivit, în a găsi ataşarea de Dumnezeu, decât a intona cântecele naşterii lui Iisus. Scufundarea în aceste incantaţii îmi oferă un refugiu de propria mea individualitate. Imersiunea în divin mă scapă deodată de ispita propriei existenţe.

- Tată, a venit Moş Crăciun!Mă ridic stupefiat de parcă aud o voce din altă lume. Andrei mă priveşte jucăuş iar în obrajii rotunzi are o roşeaţă uşor perceptibilă. În lumina dimineţii zăresc silueta medicului care ţine în brațe un minunat căţel de pluş.

- Aşa este, Andrei! Moş Crăciun nu te-a uitat nici anul acesta, spuse dl. Georgescu.

Se întoarse apoi spre mine şi, aplecat spre urechea mea, şopti însufleţit:



- Domnule Dramu, se pare că Moş Crăciun nu v-a uitat nici pe dumneavoastră căci v-a făcut cel mai frumos dar posibil: v-a înapoiat copilul! îmi spuse acesta cu un zâmbet larg, frumos, neînchipuit de frumos...

Prof. Drd. Carmen Ciornea

Darul lui Dumnezeu

Este frig. Pantalonii vechi şi rupți în mai multe locuri nu mai pot împiedica frigul să invadeze picioarele. Nu e nimeni pe stradă iar pe cer se îngrămădesc nori de zăpadă... Un copil părăsit de toată lumea, fără bani, fără casă, fără familie stătea pe o bancă, în parc, în mijlocul nopţii şi se gândea la ce o să mănânce ziua următoare. Iar peste doar două zile va veni Crăciunul. Oare Moşul va uita din nou de el? Iar o să-şi petreacă sărbătorile pe stradă, simţind mirosul îmbietor al mâncării şi al prăjiturilor pe care le pregăteau gospodarii? Ce putea să facă? Să muncească? Nu îl angajează nimeni că are doar 7 ani! Fără ajutorul cuiva nu va putea să facă nimic. Într-un târziu se hotârî să se culce, neştiind ce va face mâine. Spuse rugăciunea de seară, se întinse pe băncuţă şi adormi. Dar noaptea aceea n-a fost o noapte oarecare. Cu toate că dormea afară, în frig, iar vântul bătea sălbatic, băieţelul nu simţi nimic. Ba chiar, la un moment dat, o boare de aer cald parcă l-a învăluit. S-a trezit. În acel moment l-a orbit o lumină foarte puternică. La început, s-a speriat neînţelegând ce se întâmplă. Nu putea să privească aceea lumină, dar deodată auzi: -Pentru c-ai fost un băiat cuminte şi credincios anul acesta vei primi «Darul lui Dumnezeu». Atunci băiatul îşi făcu semnul crucii şi se puse în genunchi: -Doamne, Tu eşti? Dintr-o dată se auzi un glas:

-Cine-i acolo? Băiatul întoarse capul. Era un poliţist. -Ce cauţi acolo? Iarăşi tu? De câte ori ţi-am spus să nu te mai prind aici? Și îl luă de ureche, târându-l spre ieşirea din parc. Copilul se uită înapoi dar nu a mai văzu nimic în locul în care se arătase lumina aceea puternică. Ajuns în stradă, nu ştia ce să creadă. Să fi fost un vis sau chiar Dumnezeu, Care i-a vorbit tocmai lui? Îl va ajuta oare Acesta, făcând o minune? Pe stradă văzu soarele care, deşi dimineaţă, nu reuşea să-şi facă loc printre nori. Aceştia se încăpăţânau parcă din ce în ce mai tare dar, într-un târziu, reuşiră să-şi scuture şi ei mătreaţa. «Poate s-o fi deschis Biserica» gândi băiatul şi porni să se adăpostească în ”Casa Domnului”. Ajuns aici, tocmai cobora un tânăr preot din maşina lui. Pe faţa lui copilul citi bunătate, milostenie şi blăndeţe. Încurajat de înfăţişarea preotului, băieţelul zdrenţuros se apropie iar părintele, când îl zări, rămase înduioşat, intuind parcă necazurile prea mari care apăsau pe umerii micuţului nostru: -Tu ce faci aici? îl întrebă acesta. Ochii lui albaştri, părul blond şi pielea-i catifelată îl făcură pe preot să creadă că este un înger care îi ieşise în cale. - Stăteam aici să vină cineva să deschidă biserica. - Dar de ce? - Păi, nu am unde sta. - Nu ai casă? - Nu! - Nici părinţi? - Nu! Nu am! răspunse el în timp ce o lacrimă i se prelingea pe obraz. - Dar tu ai mâncat ceva astăzi? - Nu! - Atunci, vino cu mine. Preotul îl luă şi îl duse într-o odaiţă unde aduse multe bucate alese. Nu mai mâncase băiatul aşa de bine de foarte mult timp. Mulţumi pentru



masa şi merse în biserică să se roage. În aceea zi s-a tot gândit în fel şi chip ce se întamplase în parc noaptea trecută. Ce putea să fie aceea lumină, aceea voce? Ce-o însemna «Darul lui Dumnezeu» ? Seara veni părintele şi îi spuse: - Fiule, urmează-mă! - Unde? - La mine acasă! Se urcară în maşină şi plecară. Ajunşi la locuinţa preotului, o casă nu prea mare, dar curată şi frumos împodobită, băieţelul fu poftit înăuntru. De afară se simţea mirosul minunat al mâncării preparate de preoteasă. În faţa uşii se afla un brad înalt şi împodobit cu cele mai frumoase podoabe. Nu mai văzuse niciodată un pom de Crăciun aşa de frumos. A mers la el şi l-a atins. A rupt o crenguţă pe care, după ce a mirosit-o, a pus-o în buzunarul de la piept. Între timp, părintele se dusese într-o cameră alăturată, de unde aduse nişte haine noi, albe ca laptele. Merse la copil şi, punând mâna pe umărul lui, îl întrebă: -Cum te cheamă? Băiatul tresări şi se întoarse. -Cristian! Părintele îi arătă hainele. - Îţi plac? Copilului i se umeziră ochii mari şi sări de gâtul lui să îl îmbrăţişeze. -Bine, spuse preotul. Vino cu mine să te spăl bine. Vei îmbrăca hainele şi vei înnopta aici în seara asta, în patul tău. Atunci feciorului îi reveni în minte aceea lumină puternică din parc şi pricepu ce trebuia să înțeleagă prin «Darul lui Dumnezeu». Era dorinţa lui de la 4 ani: o familie. Se duseră cei doi în baie şi, după ce ieşiră, Andrei era curat ca lacrima şi îmbrăcat în haine noi. Preoteasa îl invită la masă şi îi dădu de mâncare ce au avut ei mai bun. După masă copilul se duse la culcare.

În camera lui începea să se furişeze lumina şi băiatul se trezi. Dormise foarte bine. Se uită împrejur şi se gândi că fusese un vis tot ceea ce se întamplase ziua trecută. Nu. Era adevărat. Se făcuse deja târziu. Se îmbracă şi coborî. Părintele nu era acasă, însă preoteasa făcea mâncare. Andrei se oferi să o ajute şi au trebăluit în bucătărie toată ziua. Feciorul nu a mai făcut niciodată mâncare în ajunul Crăciunului la căldura, în bucătărie, alături de o femeie atât de blăndă şi bună pe care tare ar fi vrut s-o numească ,,mama’’ sa. Când se întoarse părintele Cristian, cuprins de bucurie, se duse la el şi îl îmbrăţişă. Se făcuse târziu, afară ningea frumos, în casă era cald, şi băiatul asculta colinde. Canapeaua fină şi pufoasă din sufragerie era atât de primitoare încât, până să-şi dea seama, adormi. Dimineaţa se trezi foarte devreme. Era încă întuneric şi în încăpere se simţea un frig ascuţit. Cu toate acestea, copilul se ridică grăbit şi se duse la bradul cel înalt, din fata uşii, unde îl aşteptau multe cadouri. Fericit, se întoarse la icoana din spatele lui, se puse în genunchi şi spuse rugăciunea de dimineaţă. Deodată tăcerea fu spartă de glasul voios al preotului:-Bună dimineaţa! strigă părintele.Cristian tresări şi alergă să se cuibărească în braţele larg deschise: -Crăciun fericit, tată!

Radu SimaCls. a IX-a B

Vicii

Trăiesc într-o generaţie pe care curiozitate o împinge să facă lucruri necugetate. Copii cad în plasa ispitelor, care sunt la tot pasul, și nu mai scapă de ele.

Aceste ispite se transformă în obiceiuri și apoi în vicii. Din cauza dorinței de a fi la modă oamenii nu pot renunța la aceste vicii. Odată cu înaintarea tehnologiei s-a înregistrat și înmulțirea



viciilor.Până nu demult țigările, drogurile și

alcoolul erau denumite cele mai populare vicii, dar, odată cu schimbarea stilului de viață al omului au apărut și alte vicii care încearcă să le detroneze pe cele vechi. Una dintre cele mai actuale, care face foarte multe victime, este tehnologia. Acum este la modă să fii în pas cu tehnologia. Cel care nu foloseşte calculatorul este catalogat de cei din jur ca fiind un om prost sau învechit, dar mulți trec în cealaltă extremă: dependența. Calculatorul sau internetul pot deveni un drog începând cu primul joc, care te facinează de la cel dintâi click pe care îl faci. Aşa treci de la o simplă relaxare la dependență. De aceea, în multe țări, internetul a fost catalogat drept periculos, recomandându-se utilizarea lui cu asistența părinților. China este prima ţară din lume care a catalogat dependenţa de internet drept o afecţiune clinică, ca urmare a numărului crescut de utilizatori care petrec ore în şir navigând în spaţiul virtual. Potrivit definiţiei, simptomele includ dorinţa de a sta permanent on-line, probleme fizice sau mentale, irascibilitate sau dificultăţi de concentrare. La români, unele dintre viciile des întâlnite în Occident, nu au câştigat teren. Fără a avea rigurozitatea unei cercetări sociologice, dar ţinând cont de observaţiile psihoterapeuţilor, putem spune că viciile frecvente la români sunt următoarele: cafeaua, drogurile, țigările, telenovele, computerul, telefoanele mobile și jocurile de noroc. Multe persoane neagă că ar avea vicii, considerând că pot să-şi stăpânească dependenţele şi că se pot opri oricând, dar nu o fac. Foarte puțini cer ajutorul unor specialişti și când o fac este din cauza presiuni familiei. Foarte puţini sunt dispuşi să ceară ajutor specializat, mai ales dacă sunt dependenţi de alcool, jocuri de noroc sau chiar droguri. Când este vorba despre tutun, cafea, ciocolată - vicii care afectează sănătatea, dar care permit funcţionarea în condiţii relativ normale - oamenii preferă să testeze singuri metode care să-i conducă ulterior la renunţare.

Pentru a nu va pierde controlul aspura

corpului încercaţi a sta cat mai departe de acestea. Cocoș Mihai

Cls. a X-a

Dacă nu noi, atunci cine?

Noua generație, așa numita generație pro, tratată cu rezerve de către autorități, are opinii diferite față de cele ale societății de consum îngropată în cotidian și se declară reacționari ai propriei lor conștiințe. Copii ale unui occident cu tipologii greu de reprodus, acestea sunt caracteristicile tinerilor de azi!

De ce? Răspunsul este simplu: nu se mai acceptă mediocritatea! Este nevoie de un sistem educațional care să promoveze spiritualitatea, intelectualul și practica, nu de unul în continuă schimbare și care dezorientează tânărul cu diferitele moduri de evaluare! Suntem conștienți că trăim într o țară cu un apreciabil retard față de occident, dar trebuie să ieșim din conul de umbră în care am intrat. Încercăm prin Olimpiade internaționale caștigate, sportivi tineri medaliați ai Olimpiadelor, informaticieni apreciați și cautați de companiile mamut ale Lumii…de ce totuși ne este ignorat protestul? Atitudinea noastră, a tinerilor, displace? De ce nu ne ascultă nimeni?

Este perioada în care televiziunea este văzută ca principalul factor ce determină creșterea agresivității tinerilor și a violenței în societate. Astfel avem și prima generație de tineri crescută cu televiziunea, cu spectacolul violenței televizate, cu amplificarea prezentării violenței în mass media, în filme, în carte, s.a.m.d.! Nu noi, oare suntem aceia? Cu cât scenele sunt mai numeroase, cu atât impactul lor nefast este mai puternic. Televiziunea este ca o otrava, ea acționând cu atât mai intens cu cât doza este mai puternică. Televiziunea a ajuns să fie privită ca o școală a crimei și a delincvenței! Oare așa trebuie să crească copiii de mâine? Legalizarea prostituției, un fenomen mondial, constituie un factor de imoralitate care conduce la degradarea făpturi umane, la eșecul civilizației. Întreaga propagandă mediatică realizată în favoarea legalizării prostituției se sprijină pe temeiuri false. Motivele invocate



ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influență, corupție, etc) ale structurilor mafiote. Această decădere a omului lovește latura profunda a omului, implicit pe cea crestina. Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templul al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu?” (Corinteni 6, 18-19). Prin urmare prostituția, ca desfrâu, golește trupul de prezența Duhul Sfânt, căci îl preschimbă din făptură a Duhului, într-unul decăzut și muribund. Ce vom înțelege noi, tinerii, că înseamnă libertatea, sau familia? Dacă ținem seama de riscul îmbolnăvirii cu SIDA, putem aprecia gradul de amenințare pe care-l prezintă prostituția asupra familiei și a societății. Sfânta Scriptură ne arată că “a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său, bărbat și femeie și i-a binecuvântat, zicând: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facerea 1, 27-28) Așadar, în calitate de elev seminarist inițiat în tainele moralității, nu pot decât să îndemn la fapta făcută de Ponțiu Pillat, să ne spălăm pe mâini de acest păcat împotriva firii omenești! Biserica noastră consideră că nu legalizarea, ci stoparea prostituției și recuperarea celor prinși de ea, constituie calea firească de însănătoșire morală. De ce distrugem totul? Am început cu făptura creștină, vom continua probabil cu mediul înconjurător și într-un final ne vom distruge pe noi înșine! Vom auzi frecvent voci care se vor ridica și vor spune: drogați și alcoolici! Nu este nici pe departe adevărat! De ce nu țineți cont că și noi, cei mulți, îi respingem? Oare nu vrem și noi o lume mai buna? Însă, voi, cei mari, ați provocat războaiele a căror efecte s-au răsfrânt asupra nostră. Voi, cei mari, distrugeți lumea cu experimentele atomice și chimice… De ce ni se refuză dreptul de a trăi? Ce ne va mai rămâne în vremurile mai de pe urmă? Dumnezeu, unica speranță! Realizați că noi nu facem nimic pentru a-L ajuta!? Am avea nevoie mai mult de sprijin spiritual decât material. Moralitatea, ceva abstract! Atât legile scrise cât și cele nescrise ale moralității au conținut în ansamblul lor

onestitatea, devotamentul, încrederea și iubirea. Cel mai complex cod de legi al omului moral este Decalogul, care a primit în Noul Testament o formă desăvârșită, cele nouă Fericiri! De-a lungul întregii noastre existențe ca popor, normele nu au ieșit din sfera făpturii creștine. De ce să stopăm aceste tradiții omenești autentice și împrumutăm falsul frumos al celor din Occident? Oare nu avem și noi o sărbătoare a iubirii, autohtonă? Cu ce este mai presus Saint Valentine’s Day de Dragobete? Să revenim la valorile românești reprezentate de creștinătatea ortodoxă. Am putea propune soluții concrete…de ce nu ne ascultă nimeni? Oferiți-ne condiții decente și nu vom mai pleca din țară! Fenomenul migraţiei este un fenomen general, care a determinat de-a lungul istoriei, schimbări la nivel global, de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic şi economic. Studiile arată că după Revoluția din anul 1989, când au murit mii de tineri pentru a oferi generațiilor următoare o țară liberă, valul românilor sătui și sceptici în privința nou-născutei democrații, și-a îndreptat atenția asupra țărilor vecine, democratice în adevăratul sens al cuvântului. Această situaţie creează o serie de oportunităţi, mai ales de ordin economic şi cultural, dar şi numeroase șanse. Șansele propuse sunt de ordin economic, prin locuri de muncă convenabile din punct de vedere financiar, social-educativ, prin contactul cu o nouă mentalitate și civilizație, pastoral-misionar, prin acte de mărturie de credință ortodoxă în spațiul occidental, etc. Dar cum partea pozitivă nu poate exista fără cea negativă, iată că apare și reversul medaliei. Remarcăm dintre efectele nedorite ale fenomenului emigraţiei: slăbirea sau chiar distrugerea familiei, prin îndepărtarea unuia dintre membrii ei, știrbirea demnității umane, prin acceptarea oricărui fel de muncă sau nerecunoașterea studiilor, efecte demografice, prin emigrarea tuturor tinerilor și scăderea numărului populației, și pierderea identității confesionale datorită căsătoriilor românilor ortodocși cu persoane de alte confesiuni. În încercarea de a ne păstra demnitatea, să contribuim la conservarea identității naționale și



religioase. În fața acestui fenomen să ne deschidem la dialog cu Statul și mai ales cu Biserica, unde găsim strategii care să prevină problemele generate de emigrație!

Domnilor! Oare am înțeles greșit democrația? Ar trebui să găsim modele demne de urmat mult mai simplu. Tot vedem în cadrul mass-mediei, pe care am umbrit-o mai sus, “modele”care ne arată ca în orice pădure există și uscături, și nu în mediul populației de rând, ci în cel al profesorilor, avocaților, juriștilor, al categoriei oamenilor cu pregătire! Nu sunt admisibile astfel de comportamente! Eliminați din mass-media ridicolul și nu îl veți mai întâlni în societate! Acceptăm critica dumneavoastră, a oamenilor mari, dar dumneavoastră sunteți pregătiți pentru o simplă lecție de moralitate din partea noastră, a tinerilor din așa-zisa ”generație pro”? Poate dacă ne-am uni puterile și am găsi acele idealuri pierdute, s-ar elimina cauza negativă care a provocat ruptura dintre generatiile noastre!

Gavrilă Ciprian, Absolvent

b. Poezie

E vremea competenței de doi bani, a celor răsplătiți pentru tăcere, analfabeților săltați la rangul de decani ce-au lingușit și înșelat făcând avere

Nu mai e timp să pui o floare la poetică doar n-au fost ei cine știe cinen-aveau averi și nu erau nici șefidoar niște bieși căutatori în stele

"Ce Eminescu, Blaga sau Coșbuc Niște-amărâți fără importanță Uitați-vă la noi cine suntem avem și vilă, limuzină și paradă"

E vremea morții celei mai cumpliteprin punere de cercuri peste frunți ne mor căutătorii, cititorii în stele uciși și osândiți de cei cu bani; prea mulți.

Când în Lumină nu mai poți să crezi Te-ndrepți din vina ta spre Întunericul Orbecăind doar după zdrăngănitul de monezi Și suntem toți egali; cinstitul cu nemernicul.

Munteanu AlexandruCls. a XII-a B

Rugăciune pentru Sfântul Andrei

Sfinte-apostole Andrei,Al românilor temei,Neîncetat noi te rugămŞi imnuri îţi înălţăm.

Cu-nvăţătura ta cea dreaptă Pe mulţi tu i-ai întorsLa viaţă înţeleaptă Şi la Iisus Hristos.

Apostole chemat,Cu sfânta ta putereŞi harul ţie datde rost şi mângâiere !Prière à Saint André

Saint Apôtre André,Protecteur des Roumains,Nous voudrions te prier



Que tu sois notre Saint!

Dans ta vie juste toujoursA côté de nous fusAvec ton grand amourPour notre cher Jésus.

Saint grand Apôtre,Aime-nous beaucoupEt sois toujours le nôtre,Sans cesse auprès de nous !

Diaconu Gheorghiţă, Cls. a X-a

Bucurie sfântă

Îngeraşul meu iubit,Paşii mi-ai călăuzit,M-ai păzit, m-ai îndrumat, Calea dreaptă am urmat,

După cum mi-ai arătatŞi în bine m-ai schimbat!Mulţumesc lui Dumnezeu Că eşti îngeraşul meu!

Îl măresc pe Domnul SfântCe-a trimis Fiu pe pământ,Pe Măcuiţa de har plinăŞi pe-Andrei ce va să vină!

Aştept Sfântul NicolaeCu bunătăţi în odaieŞi Crăciunul minunatFie Domnul lăudat!

Joie divine

Mon ange bien chéri,Dont les pas j’ai suivis,Mon guide, mon gardien,Tu m’as protégé le chemin.

Toi, le bien tu m’as montréEt je suis ainsi changé.Je remercie à grand DieuQue tu sois mon âme, mes yeux!

Je bénie Dieu le PèreEt son Fils, venu sur terre,L’adorée Vierge MarieEt André, en Roumanie.

J’attends la Saint-NicolasPour manger du chocolat.Le Noël et son esprit,Que Dieu soit béni! Cărăvan Toma Bogdan, Cls. a X-a

c. Pictură



Spârcaci Mihai, Cls. a X-a Știați că....

...Cel mai vechi canal din lume a fost descoperit la Iawa, pe malul Iordanului? Datează din jurul anului 3200 î. D. Hr....primii care au navigat pe Oceanul Atlantic au fost fenicienii? Evenimentul datează din sec. IV-III î. D. Hr....cea mai veche peșteră în sare din lume se află în țara noastră? Este la Mânzălești, în Munții Buzăului....dintre afluenții Dunării, cel mai mare debit îl are râul Sava? Acesta înregistrează 1800mc\s și are o lungime de circa 946 km....ursulețul Koala din Australia nu este un urs, ci un marsupial? A fost descoperit în 1796.... Delta Dunării are cea mai bogată faună ornitologică din lume? Este vorba despre 250 de specii de păsări din Nordul și Sudul Europei.



...cel mai vechi observator astronomic din lume a fost descoperit la Machu Picchu în Peru? Se află la o altitudine de 3000 de metri....cea mai veche scriere din lume a fost descoperită în țara noastră, la Tărtăria? Are o vechime de aproximativ 6000 de ani, cu o mie de ani mai mult decât mult-cunoscuta scriere mesopotamiană.... Sfântul Ciprian al Cartaginei, înainte să fie epicop al Cartaginei, a fost vrăjitor?

Să vorbim corect

Deseori suntem tentaţi să ignorăm modul de a vorbi al celor de lângă noi şi, din nefericire, ajungem să neglijăm propriul limbaj. Dar, aşa cum spunea Tudor Vianu, ’’cine comunică, se comunică’’, iar greşelile comise nu transmit, cu siguranţă, informaţii măgulitoare despre nivelul nostru de cultură interlocutorilor. De aceea, ne propunem prin această rubrică permanentă a revistei noastre să sfidăm ,,moda’’ lansată de limbajul adolescentin contemporan şi să ajustăm greşelile de diferite tipuri şi categorii pe care le facem în vorbire, având uneori falsa impresie că doar aşa putem deveni ,,celebri’’ printre amici.

Aşadar, poţi fi ,,cool’’ şi dacă vorbeşti corect, poţi fi ,,trendy’’ şi fără să foloseşti, în exces, termeni argotici sau elemente de jargon. Te provocăm să pui în practica vorbirii tale ordine şi să ne semnalezi eventualele greşeli ale altora, pentru a le supune atenţiei şi corecta pe parcurs.

Iată câteva propuneri!Greşeli de pronunţare:G: broşe, cămeşe, cenuşe, grije, ţigare, uşeC: broşă, cămaşă, cenuşă, grijă, ţigară, uşă...............................................................................G: teneşi, vereghete, plastec, petec, purece, sălbatec, siringă, trimeteC: tenişi, verighete, plastic, petic, purice, sălbatic, seringă, trimite..............................................................................G: optisprezece, patrusprezece, ştrangula, serviciC: optsprezece, paisprezece, strangula, serviciu.

G=greşeală C=corect

Povestiri onomastice

Puţini dintre noi, atunci când se recomandă sau sunt recomandaţi cuiva se gândesc la originea numelui lor, la semnificaţiile străvechi ale acestora. În goana după false valori străine, împrumutate cosmopolit dupa principiul că ce e de la alţii e mai bun, a venit vremea reîntoarcerii numelor româneşti, cu conotaţii deseori religioase. Iată câteva propuneri:GABRIEL – în ebraică, Gabri’El (Dumnezeu a fost puternic), desemna pe purtătorul veştilor cereşti, vestitorul divin al naşterii Mariei;EMILIAN – în gr. înseamnă “duios”, “blând” (se sărbătoreşte pe 18 iulie);STEFAN – în gr. Stephanos – “coroana”, “ghirlanda”, “cununa” (semnul biruinţei); se sărbătoreşte pe 27 decembrie;ILIE – în ebraica Elijahu (alcătuit din doua nume ale divinităţii: Eli si Jahve), cu sensul “Domnul e adevăratul Dumnezeu”, 20 iulie;MAGDALENA – cea originară din provincia Galileea, satul Magdala (înţelesul toponimului este de migdal, dar şi “turn”, “castel”) – 22 iulie;PETRU – corespondent grecesc al aramaicului kepha/ chefa (“piatra”) - 29 iunie;ELENA – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin grecescul ”helane” (“torţă”, dar şi “foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin grecescul hele (“lumina arzătoare a soarelui”) cu presupunerea că Helena a fost o străveche divinitate indoeuropeană a luminii solare. Se sărbătoreşte pe 21 maiIULIU /IULIA – nume de origine latină, amintind de numele divinităţii supreme romane Iovis (Jupiter sau Joe). Sunt, de fapt, două nume gentilice, sărbătorite pe 18 mai.În numerele viitoare, vă propunem altă serie de “Povestiri onomastice”. Şi dacă, între timp, v-aţi regăsit în cele de mai sus şi urmează să fiţi sărbătoriţi, redacţia vă urează anticipat “LA MULŢI ANI !”



Admiterea la Seminarul Teologic Liceal Orotodox „Sf. Dionisie Exiguul” din

Constanța

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei VI,33)

La seminariile teologice, cursuri de zi, conform Ordinului MECT 5166/29.08.2008, se pot înscrie absolvenți de gimnaziu care au promovat testele naționale sau care au obținut certificat de capacitate, care au media generală de absolvire a claselor V-VIII minimum 7,00 și media minimum 9,00 la purtare.

La școala de cântăreți bisericești se pot înscrie absolvenți de gimnaziu care au promovat sau nu teslete naționale, respectiv examenul de capacitate. Atât la Seminarul Teologic cât și la Școala de Cântăreți Bisericești se organizează probe de aptitudini, care constau din probe orale si probe scrise.

PROBE ORALE

a) verificarea dicției prin:♦ rostirea uneia din rugăciunile: Împărate

ceresc, Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Psalmul 50, Crezul, Cuvine-se cu adevărat, Apărătoare Doamnă;

b) verificarea aptitudinilor muzicale prin:♦ intonarea uneia dintre următoarele

cântări bisericești: Sfinte Dumnezeule; Cu noi este Dumnezeu; Doamne al puterilor; Troparul Învierii; Tatăl nostru; Troparul Rusaliilor; Fie numele Domnului binecuvântat; Binecuvântat esti HristoaseDumnezeul nostru; Colinde cu conținut religios;

♦ intonarea unui cântec patriotic (Desteaptă-te române; Limba noastră - Al. Cristea; Țara Mea - D. G. Chiriac; Imnul eroilor - I. Brătianu; Pui de lei - I. Brătianu)

♦ verificarea auzului muzical prin luarea tonului după pian si prin intonarea gamei Do major, a arpegiului si a unor sunete din gamă;

♦ verificarea simțului ritmic.Pentru examenul la proba muzicală nu se

vor verifica noțiunile teoretice. Probele orale vor fi apreciate cu calificativul admis/respins.

PROBE SCRISE

Lucrare scrisă, cu durata de două ore, la Religie. Subiectele pentru proba scrisă se elaborează din programa scolară de religie, clasele a VII-a – a VIII-a. Lucrarea scrisă se apreciază cu note de la 1 la 10.

Dosarul pentru înscrierea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox (clasa a IX-a) și Școala de Cântăreți Bisericești va cuprinde:

1) Cerere de înscriere, formular care se va primi în momentul admiterii;

2) Certificat de naștere – copie legalizată;3) Certificat de botez (ortodox) - copie

legalizată;4) Fișa medicală (original);5) Fișa de înscriere, în original, eliberată

de unitatea de învățământ gimnazial;6) Recomandarea Consiliului parohial;7) Binecuvântarea Chiriarhului locului;Vizita medicală este obligatorie si

eliminatorie.Planul de școlarizare propus pentru anul

școlar 2009 – 2010 este:Liceu – Teologic – 1 clasă a IX-a 28 de

locuri;SAM - Școala de Cântăreți – 1 clasă a IX-

a 28 de locuri;AC – An de completare – 1 clasă a XI-a

28 de locuri.După absolvirea liceului se susțin

examenele de Bacalaureat și Atestare a cunoștințelor teologice.Finalitățile învățământului sunt:

♦ predarea Religiei în școală (nivel mediu);

♦ posibilitatea accederii în formații corale profesioniste;

♦ pregătirea de specialitate pentru Facultatea de Teologie;

♦ posibilitatea susținerii examenului de admitere în învățământul superior și la alte facultăți decât teologia.



Graficul de admitere

Conform OMECT 5166/29.08.2008.♦ 12-15 iunie 2009 – înscrierea pentru

probele de aptitudini;♦ 16-18 iunie 2009 - desfășurarea probelor

de aptitudini: vizita medicală (eliminatorie), muzica (admis/respins), cunoștințe religioase (scris). Candidații declarați admiși nu vor mai intra în repartizarea computerizată.

Pentru detalii suplimentare și material pregătitor vă rugăm să vă adresați serviciului Secretariat al unității. Persoană de contact: Pr. Murariu Olivian, tel. 0744.665080; 0731324654

NOTĂ:

1. La probele orale si practice nu se admit contestați. La proba scrisă se admit contestații.

2. Media finală de admitere se calculează astfel :

(3 MA + Apt) : 4 =MFA unde:MA = media de admitere, obținută

conform Metodologiei de organizare si desfăsurare a admiterii în învățământul liceal si profesional de stat.

Apt = nota la proba scrisă (pentru specializarea teologie), respectiv media probelor de aptitudini, obținută ca medie aritmetică a notelor la probele practice si la proba scrisă (pentru specializarea patrimoniu)

MFA= media finală de admitere.3. Media finală minimă de admitere este

6.00. La medii egale, departajarea Candidaților se va face după media obținută la testele naționale. Dacă egalitatea persistă, departajarea se va face după nota obținută la lucrarea scrisă din cadrul probelor de aptitudini.

4. Candidatilor respinsi la probele de aptitudini li se înapoiaza dosarele si vor fi îndrumati sa se înscrie la alte licee.

T e m e p e n t r u e x a m e n u l s c r i s

Teme din Programa Scolara de Religie pentru clasele a VlI-a si a VIII-a, ca subiecte pentru proba scrisa de la examenul de admitere in Seminariile Teologice si Scolile de Cantareti Bisericesti, dupa cum urmeaza:

1. Dumnezeu Creatorul2. Fericirile3. Minunea din Cana Galileii Mântuitorul

Hristos binecuvintează şi ajută familia4. Sărbători în cinstea sfinţilor5. Sărbători în cinstea Maicii Domnului6. Postul - împărţire şi importanţă7. Ierarhi de seamă din Istoria Bisericii

Ortodoxe Române: Antim Ivireanul, Varlaam, Andrei Şaguna

8. Sfântul Vasile cel Mare: ctitor al insituţiilor de caritate (filantropice)

9. Dumnezeu Judecătorul10. Învierea lui Lazar - rodul iubirii lui

Hristos pentru prietenii Săi.11. Vindecarea celor zece leproşi -

recunoştinţa faţă de binefăcători12. Sfânta Liturghie – Rugăciunea

atotcuprinzătore a Bisericii13. Autocefalia B.O.R. Ridicarea la

rangul de Patriarhie14. Organizarea Bisericii Ortodoxe

Române în prezent

Bibliografie:-Sfanta Scriptura, -Mica Biblie, -Invatatura de Credinta Ortodoxa -Manual de Istoria Bisericii Ortodoxe

Romane pentru Seminariile Teologice, autor Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu.

Pr. Olivian Murariu



Elevii seminariști în vizită la Biblioteca Județeană din Constanța, ca urmare a parteneiatului încheiat între Seminarul Teologic și Biblioteca Județeană.


seminarortodoxconstanta.files.wordpress.com · Web view”Lumina lui Hristos” coborâtă pe...

Documents

Transcript of seminarortodoxconstanta.files.wordpress.com · Web view”Lumina lui Hristos” coborâtă pe...