Întrerupătorul Automat

Întrerupătoarele automate de joasă tensiune se folosesc la instalaţii electrice pentru uz casnic şi instalaţii din domeniul comercial şi industrial. Un întrerupător automat este un comutator electric automat destinat să protejeze circuitele electrice împotriva scurtcircuitelor, astfel încât circuitul protejat să nu sufere stricăciuni din cauza efectelor termice provocate de un curent mai mare decât cel nominal. Spre deosebire de siguranţele electrice, care după fiecare declanşare trebuiesc înlocuite (deoarece se arde fuzibilul), întrerupătoarele automate trebuiesc doar reanclanşate (manual sau automat), după înlăturarea defectului. Întrerupătoarele automate există într-o largă diversitate de mărimi, de la întrerupătoare miniatură până la întrerupătoare de foarte mari dimensiuni, folosite la tensiuni foarte înalte (e.g. 400kV). Numărul de poli poate fi 1, 1+N, 2, 2+N, 3, 3+N.

Un întrerupător este alcătuit din următoarele componente:1 – actuator pârghie; 2 – mecanism actuator; 3 – contacte, permit trecerea curentului când se ating unul de altul şi nu permit trecerea acestuia când sunt despărţite; 4 – terminale; 5 – bandă bimetalică; 6 – şurub de calibrare, permite producătorului să ajusteze foarte precis curentul de trecere după asamblarea întrerupătorului; 7 – solenoid; 8 – camera de stingere a arcului electric.

A. Modul de funcţionare

A.1. Releul magnetic şi releul termic

Întrerupătoarele au în construcţie un releu magnetic, care comandă declanşări foarte rapide în caz de scurtcircuit, care este, de altfel, şi funcţia principală a întrerupătoarelor. Curentul magnetic este reglabil şi se alege mai mare decât al supracurenţilor temporari de scurtă durată, cum ar fi cei ce apar la pornirea motoarelor. Întrerupătoarele pot fi prevăzute şi cu releu termic. Acesta funcţionează pe principiul bi-metalului, oferind o protecţie temporizată la deschidere, în funcţie de suprasarcină.

Întrerupătoarele automate pot fi prevăzute şi cu releu de detecţie al curenţilor reziduali, care detectează posibilele scurgeri de curent spre exteriorul circuitului. Ele măsoară suma curenţilor prin cele trei faze, care în condiţii normale trebuie să fie zero, orice altă valoare (peste un anumit prag reglabil) ducând la întrerupere sau alarmare.

Deşi întrerupătoarele pot avea şi funcţia de pornire/oprire a consumatorului, acest regim de funcţionare nu este recomandat, deoarece ele sunt garantate la un număr limitat de închideri/deschideri.

A.2. Arcul electric

În primele momente ale unui scurtcircuit, întrerupătorul şi circuitul protejat sunt străbătute de un curent mult peste cel nominal. Când se deschid contactele întrerupătorului, între ele se formează un arc electric. Rolul de stingere a acestui arc revine camerei de stingere a întrerupătorului. Întrerupătoarele automate folosite la tensiuni mari au ca mediu de stingere a arcului electric vidul, gaze inerte (ca hexaflorura de sulf – SF6) sau uleiul.

Întrerupătoarele moderne sunt construite cu limitare de curent, astfel că în cazul unui scurtcircuit, curentul nu atinge valoarea maximă teoretică. Curentul maxim pe care îl poate întrerupe un întrerupător poartă numele de capacitate de rupere. La depăşirea acestui curent, întrerupătorul, deşi declanşează, este posibil să nu reuşească să stingă arcul electric format între contactele sale, curentul de scurtcircuit (sau cel limitat) circulând în continuare, putându-se produce avarii serioase.

A.3. Curentul nominal

Standardul internaţional IEC 60898-1 defineşte curentul nominal (In) al întrerupătoarelor automate de uz casnic ca fiind curentul la care acesta poate funcţiona neîntrerupt (la o temperatură ambiantă de 30°C). Valorile uzuale ale curentului nominal al întrerupătoarelor sunt: 6A, 10A, 16A, 25A, 32A, 40A, 50A, 63A, 80A, 100A, 160A, 250A, 400A, 630A, 800A, 1000A, 1250A, 1600A, 2500A, etc. Din punct de vedere al curentului magnetic (Im), întrerupătoarele sunt din categoria „B” (Im

= 3÷5 In), „C” (Im = 5÷10 In) sau „D” (Im = 10÷20 In).La alegerea unui întrerupător trebuie să respecte criteriile de selectivitate,

adică să nu întrerupă, în caz de defect, înaintea unui alt întrerupător situal în aval, şi nici după unul situat în amonte. Selectivitatea poate fi de curent sau de timp.

Exemplu de întrerupător:Caracteristici tehnice

ELECTRICENumăr de poli: 2 poliTensiune nominală: 230/400V; 50/60HzCapacitatea de rupere: 6 kACaracteristica de declanşare: CValoarea maximă a siguranţei fuzibile din amonte: maxim 100 A gG (>6 kA)Clasa de selectivitate: 3Temperatura mediului: - 5°C ... +40°CGrad de protecţie: IP40 montat în carcasăAnduranţă: >8000 cicluriCurent nominal: 6; 10; 16; 20; 25; 32; 40; 50; 63 A

MECANICEÎnălţimea decupării în placa de protecţie: 45 mmÎnălţimea aparatului: 80 mmLăţimea 17,5 mm/polMontaj: pe şină DIN (35 mm)

Vlădeanu Petru - Grupa 3215Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Entrerup%C4%83tor_automat