1 decembrie discurs de ziua națională

2
1 DECEMBRIE Domnule Director, stimați colegi , dragi elevi la 1 decembrie sărbătorim cu toții ziua națională a României, zi ce a marcat în anul 1918 visul de secole ale înaintașilor noștri de a trăi într-o singură țară după un lung șir de lupte și sacrificii umane . Acest proces istoric de făurire a statului unitar român a înregistrat puternice seisme în anul 1600 când Mihai Viteazul reușise să săvârșească cea dintâ unire a Țărilor Române , iar mai apoi în anul 1859 când a avut loc Mica Unire a celor doua Principate Moldova și Țara Românească sub conducerea bravului domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Un alt capitol din procesul constituirii statului național îl reprezintă războiul de independență din anii 1877-1878 consfințit pe câmpul de luptă când jugul otoman a fost înlăturat după crâncene bătălii . Ultimul pas pentru reîntregirea țîrii l-a reprezentat primul război mondial (1914-1918) , unde România alături de blocul militar Antanta reușește să elibereze provinciile asuprite, idealul Unirii afirmându-se prin eforturi, jertfe și eriosm din partea ostașilor români pe câmpurile de luptă din Transilvania, Dobrogea, de pe Valea Jiului și de pe Argeș, precum și cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz . Experiența istorică a relevat cu tărie faptul că unitatea politică era singura cale de rezistență în fața presiunilor covârșitoare făcute de Marile Puteri vecine, doar ea asigura supraviețuirea ființei etnice românești . Prima provincie care s-a unit cu Patria mamă , servind drept exemplu pentru celelalte provincii, a fost Basarabia la 27 martie în ședința Sfatului Țării . Patriarhul mișcării de eliberare națională din Basarabia, Vasile Stroiescu spunea următoarele : ,, În Basarabia subjugată, cu toate sforțările de un secol ale autocratismului rus, lucrările conștiinței naționale nu s-au stins. Țarismul a putut numai să împiedice ieșirea la suprafață a acestor simțăminte naționale, dar nu a reușit niciodată să le suprime . ” A doua provincie care s-a alipit României a fost Bucovina, la data de 15 noiembrie 1918 când în cadrul Congresului general al Bucovinei, Comitetul Executiv al Consiliului Național din Bucovina hotărăște unirea . Pe lângă reprezentanții oficiali, o mare mulțime de oameni s-a adunat în jurul clădirii unde s-a ținut congresul din dorința de a fi părtași la mărețul eveniment . După citirea declarației de unire , ,,sala se ridică și aplauzele se prefac într-un vuiet de codru bântuit de furtună”, nota în memoriile sale profesorul Ion Nistor, unul din artizanii acestui act istoric .

description

discurs

Transcript of 1 decembrie discurs de ziua națională

Page 1: 1 decembrie discurs de ziua națională

1 DECEMBRIE

Domnule Director, stimați colegi , dragi elevi la 1 decembrie sărbătorim cu toții ziua națională a României,zi ce a marcat în anul 1918 visul de secole ale înaintașilor noștri de a trăi într-o singură țară după un lung șir delupte și sacrificii umane .Acest proces istoric de făurire a statului unitar român a înregistrat puternice seisme în anul 1600 când Mihai Viteazul reușise să săvârșească cea dintâ unire a Țărilor Române , iar mai apoi în anul 1859 când a avut locMica Unire a celor doua Principate Moldova și Țara Românească sub conducerea bravului domnitor, AlexandruIoan Cuza. Un alt capitol din procesul constituirii statului național îl reprezintă războiul de independență din anii 1877-1878 consfințit pe câmpul de luptă când jugul otoman a fost înlăturat după crâncene bătălii . Ultimul pas pentru reîntregirea țîrii l-a reprezentat primul război mondial (1914-1918) , unde România alături de blocul militar Antanta reușește să elibereze provinciile asuprite, idealul Unirii afirmându-se prin eforturi, jertfeși eriosm din partea ostașilor români pe câmpurile de luptă din Transilvania, Dobrogea, de pe Valea Jiului și de peArgeș, precum și cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz .Experiența istorică a relevat cu tărie faptul că unitatea politică era singura cale de rezistență în fața presiunilorcovârșitoare făcute de Marile Puteri vecine, doar ea asigura supraviețuirea ființei etnice românești .Prima provincie care s-a unit cu Patria mamă , servind drept exemplu pentru celelalte provincii, a fost Basarabiala 27 martie în ședința Sfatului Țării .Patriarhul mișcării de eliberare națională din Basarabia, Vasile Stroiescu spunea următoarele :,, În Basarabia subjugată, cu toate sforțările de un secol ale autocratismului rus, lucrările conștiinței naționale nus-au stins. Țarismul a putut numai să împiedice ieșirea la suprafață a acestor simțăminte naționale, dar nu a reușitniciodată să le suprime . ” A doua provincie care s-a alipit României a fost Bucovina, la data de 15 noiembrie 1918 când în cadrul Congresului general al Bucovinei, Comitetul Executiv al Consiliului Național din Bucovina hotărăște unirea . Pe lângă reprezentanții oficiali, o mare mulțime de oameni s-a adunat în jurul clădirii unde s-a ținut congresul din dorința de a fi părtași la mărețul eveniment . După citirea declarației de unire , ,,sala se ridică și aplauzele se prefac într-un vuiet de codru bântuit de furtună”,nota în memoriile sale profesorul Ion Nistor, unul din artizanii acestui act istoric . În zilele când românii din Bucovina, își rosteau hotărârea de unire cu România, în Transilvania se pregătea ultimulact al marii epopei naționale . La 1 decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunări Naționale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, aclamat de o impresionantă adunare populară înnumăr de peste 100.000 de oameni, veniti din toate ungherele țării cu trenul, căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore, încununa celelalte acte de unire de la Chișinău și Cernăuți . Într-o atmosferă înălțătoare, în mijlocul aprobărilor unanume și a unui entuziasm fără margini, Vasile Goldișcitește Rezoluția Unirii : ,, Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanțiilor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilorlocuite de dânșii cu România . Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întregBanatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre . ” La ceasurile 12 în ziua de 1 decembrie , prin votarea unanimă a rezoluției, unirea Transilvaniei cu România era săvârșită . Trebuie să apreciem că, la această, măreață realizare si-au adus contribuția o serie de personalități remarcabile ca :Ion Inculeț și Pan Halipa în Basarabia, Iancu Flondor și Ion Nistor în Bucovina, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu șiȘtefan Ciceo-Pop, Episcopul ortodox Miron Cristea și cel greco catolic, Iuliu Hosu în Transilvania . Înfăptuirea statului național a permis națiunii române să-și pună în valoare energiile, capacitățile sale creatoareîn slujba progresului economic, al dezvoltării științei, învățământului și culturii . Evoluând în cadrul regimuluide democrație parlamentară, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieți moderne, aducându-și pe plan internațional o contribuție substanțială la opera de pace și securitate . Eforturile și sacrificiile românilor până astăzi să fie spre binele nostru comun iar tricolorul, ca simbol al statuluiRomân, să ne amintească tuturor că suntem cu toți responsabili de viitorul societății românești iar curajul civicmanifestat de înaintașii noștri să ne fie drept exemplu .