1 Cartea Obiect Cultural

2
Școala Gimnazială Dorna Arini Cartea- obiect cultural (2) Citește cu atenție următorul text: ”- Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care îl vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris și sufletul celor care l-au citit, l-au trăit și l-au visat. Ori de câte ori o carte își schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său crește și se întărește. Cu mulți ani în urmă, când tatăl meu m-a adus aici pentru prima oară, locul ăsta era deja bătrân. Poate la fel de bătrân ca orașul însuși. Nimeni nu știe cu siguranță de când există sau cine au fost cei care l-au creat. Am să-ți spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. Când o bibliotecă dispare, când o librărie își închide porțile, când o carte se pierde în uitare, cei care cunoaștem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp, trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie, noi le vindem și le cumpărăm însă, în realitate, cărțile nu au stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel. Crezi că vei putea să păstrezi secretul ăsta?” (Carlos Ruiz Zafon- Umbra vântului) *sanctuar,e (s.n.)=parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt. tom, tomuri (s.n)=volum, carte. Cerințe: 1)Extrage din textul dat patru cuvinte care fac parte din câmpul lexical al cărții. 2)Construiește, pornind de la cuvintele pe care le-ai găsit anterior, câte o figură de stil: epitet, comparație, personificare, repetiție, enumerație, inversiune. 3)Personajul din textul de mai sus vorbește despre un sanctuar al cărților uitate. Imaginează-ți cum ar putea să arate un astfel de loc și descrie-l în 5-7 rânduri. 4)Având în vedere afirmația , prezintă, în 3-5 rânduri, relația pe care o ai cu cărțile preferate.

description

cartea-obiect cultural

Transcript of 1 Cartea Obiect Cultural

Page 1: 1 Cartea Obiect Cultural

Școala Gimnazială Dorna Arini

Cartea- obiect cultural (2)

Citește cu atenție următorul text:”- Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care îl

vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris și sufletul celor care l-au citit, l-au trăit și l-au visat. Ori de câte ori o carte își schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său crește și se întărește. Cu mulți ani în urmă, când tatăl meu m-a adus aici pentru prima oară, locul ăsta era deja bătrân. Poate la fel de bătrân ca orașul însuși. Nimeni nu știe cu siguranță de când există sau cine au fost cei care l-au creat. Am să-ți spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. Când o bibliotecă dispare, când o librărie își închide porțile, când o carte se pierde în uitare, cei care cunoaștem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp, trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie, noi le vindem și le cumpărăm însă, în realitate, cărțile nu au stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel. Crezi că vei putea să păstrezi secretul ăsta?”

(Carlos Ruiz Zafon- Umbra vântului)

*sanctuar,e (s.n.)=parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt. tom, tomuri (s.n)=volum, carte.

Cerințe:1) Extrage din textul dat patru cuvinte care fac parte din câmpul lexical al cărții.2) Construiește, pornind de la cuvintele pe care le-ai găsit anterior, câte o figură de stil:

epitet, comparație, personificare, repetiție, enumerație, inversiune.3) Personajul din textul de mai sus vorbește despre un sanctuar al cărților uitate.

Imaginează-ți cum ar putea să arate un astfel de loc și descrie-l în 5-7 rânduri.4) Având în vedere afirmația , prezintă, în 3-5 rânduri, relația pe care o ai cu cărțile

preferate.5) Înainte de a exista o carte și un cititor, trebuie să existe un scriitor. Imaginează-ți o zi

din viața acestui scriitor talentat și notează programul zilnic pe care crezi că îl poate avea acesta, enumerând 4-5 activități.

6) Imaginează-ți că tocmai ai fost numit paznicul cărților uitate din sanctuarul secret. Redactează un anunț de ziar, prin care încerci să găsești noi proprietari pentru unele dintre aceste cărți.

7) Notează cinci efecte pozitive și inedite pe care consideri că le poate avea lectura pentru cei de o vârstă cu tine.

8) În trecutul îndepărtat, primele forme de scriere se realizau sub forma unor desene făcute pe pereții unor peșteri. Experimentează și tu acest fel de transmitere a mesajelor, realizând un desen prin care să reprezinți lectura ta preferată.

9) Fii creativ/ă! Redactează o scurtă descriere a cărții preferate , sub forma unei rețete culinare. Asociază personajele, întâmplările, impresiile și orice altceva cu diferite ingrediente și pași urmați în prepararea unei specialități de mâncare. Nu uita sarea și piperul!

Page 2: 1 Cartea Obiect Cultural

BIBLIOGRAFIE: Romonții Adrian Nicolae, ”Limba și literatura română. Auxiliar pentru clasa a VI-a”, ed. Delfin, București, 2015, pag. 16-21.