041_RO_RO

Structurile sistemelor de educaţie şi formare din Europa

România

Ediţia

2009/10

European CommissionEuropean Commission

STRUCTURILE SISTEMELOR DE EDUCAŢIE ŞI FORMARE DIN EUROPA

ROMÂNIA 2009/2010

Autori

În ordine alfabetică:

Mariana BILŢ Veronica – Gabriela CHIREA

Cornelia DUMITRIU Mihaela IONESCU

Nicoleta LIŢOIU Mirela NEGREANU

Firuţa Antoaneta TACEA Angela TEŞILEANU

Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre sistemele de educaţie din Europa, puteţi consulta baza de date EURYBASE (http://www.eurydice.org), baza de date Cedefop

(http://www.cedefop.europa.eu/etv/Information_resources/NationalVet/Thematic/) şi site-ul Fundaţiei Europene pentru Formare Profesională (http://www.etf.europa.eu/)

http://www.eurydice.org/

http://www.cedefop.europa.eu/etv/Information_resources/NationalVet/Thematic/

http://www.etf.europa.eu/

România (2009/2010)

Structurile sistemelor de educaţie şi formare din Europa 3/65

CUPRINS

INTRODUCERE: CONTEXTUL GENERAL AL POLITICILOR ............................................................. 5

1. EDUCAŢIA ŞI FORMAREA INIŢIALĂ: ORGANIZARE, FINANŢARE ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII................................................................................................................................................................. 7

1.1 ORGANIZAREA SISTEMULUI DE EDUCAŢIE ŞI FORMARE INIŢIALĂ .................................................... 7 1.2 DISTRIBUŢIA RESPONSABILITĂŢILOR........................................................................................... 9 1.3 FINANŢARE............................................................................................................................. 10 1.4 ASIGURAREA CALITĂŢII............................................................................................................ 11 1.5 STATISTICI ............................................................................................................................. 12

2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR ...................................................................................................... 13

2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR ...................................................................................................... 13 2.1 ADMITEREA ............................................................................................................................ 15 2.2 ORGANIZAREA TIMPULUI, GRUPURI ŞI LOCUL DE DESFĂŞURARE................................................. 15 2.3 CURRICULUMUL...................................................................................................................... 15 2.4 EVALUAREA............................................................................................................................ 16 2.5 CADRELE DIDACTICE............................................................................................................... 16

3. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR............................................................................................................... 19 3.1 ADMITEREA ............................................................................................................................ 19 3.2 ORGANIZAREA TIMPULUI, GRUPURI ŞI LOCUL DE DESFĂŞURARE................................................. 20 3.3 CURRICULUMUL...................................................................................................................... 20 3.4 EVALUAREA, PROGRESUL ŞI CERTIFICAREA.............................................................................. 23 3.5 ORIENTARE ŞI CONSILIERE ...................................................................................................... 24 3.6 CADRELE DIDACTICE............................................................................................................... 24

4. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR ........................................................................................................ 26 4.1 ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR INFERIOR ....................................................................................... 26

4.1.1. Învăţământul secundar inferior - Gimnaziu...................................................................... 26 4.1.1.1 Admiterea .................................................................................................................... 26 4.1.1.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare................................................. 27 4.1.1.3 Curriculumul naţional pentru ciclul gimnazial .............................................................. 27 4.1.1.4 Evaluarea, progresul şi certificarea............................................................................. 30 4.1.1.5 Orientare şi consiliere.................................................................................................. 31 4.1.1.6 Cadre didactice şi formatori......................................................................................... 32 4.1.2. Învăţământul secundar inferior – Liceu (ciclul inferior) .................................................... 32 4.1.2.1 Admiterea .................................................................................................................... 33 4.1.2.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare................................................. 33 4.1.2.3 Curriculumul naţional pentru ciclul inferior al liceului .................................................. 34 4.1.2.4 Evaluarea, progresul şi certificarea............................................................................. 37 4.1.2.5 Orientare şi consiliere.................................................................................................. 37 4.1.2.6 Cadre didactice şi formatori......................................................................................... 38

4.2 ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR SUPERIOR...................................................................................... 38 4.2.1 Admiterea......................................................................................................................... 38 4.2.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare ..................................................... 39 4.2.3 Curriculumul naţional pentru ciclul superior al liceului..................................................... 39 4.2.4 Evaluarea, progresul şi certificarea ................................................................................. 43 4.2.5 Orientare şi consiliere ...................................................................................................... 45 4.2.6 Cadre didactice şi formatori ............................................................................................. 45

România (2009/2010)

4/65 Structurile sistemelor de educaţie şi formare din Europa

5. ÎNVĂŢĂMÂNTUL POST-SECUNDAR NON-TERŢIAR ................................................................... 47 5.1 ADMITEREA ............................................................................................................................ 47 5.2 ORGANIZAREA TIMPULUI, GRUPURI ŞI LOCUL DE DESFĂŞURARE................................................. 48 5.3 CURRICULUMUL...................................................................................................................... 48 5.4 EVALUAREA, PROGRESUL ŞI CERTIFICAREA.............................................................................. 49 5.5 ORIENTARE ŞI CONSILIERE ...................................................................................................... 50 5.6 CADRE DIDACTICE ŞI FORMATORI............................................................................................. 50

6. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR .......................................................................................................... 51 6.1 ADMITEREA ............................................................................................................................ 51 6.2 CONTRIBUŢIILE STUDENŢILOR ŞI SPRIJIN FINANCIAR.................................................................. 53 6.3 ORGANIZAREA ANULUI UNIVERSITAR ........................................................................................ 54 6.4 EVALUAREA, PROGRESUL ŞI CERTIFICAREA.............................................................................. 54 6.5 ORIENTARE ŞI CONSILIERE ...................................................................................................... 56 6.6 PERSONALUL UNIVERSITAR ..................................................................................................... 57

7. EDUCAŢIA ŞI FORMAREA CONTINUĂ.......................................................................................... 59 7.1 POLITICĂ ŞI CADRUL LEGISLATIV .............................................................................................. 59 7.2 DISTRIBUŢIA RESPONSABILITĂŢILOR......................................................................................... 60 7.3 FINANŢARE............................................................................................................................. 62 7.4 PROGRAME ŞI FURNIZORI ........................................................................................................ 62 7.5 ASIGURAREA CALITĂŢII............................................................................................................ 64 7.6 ORIENTARE ŞI CONSILIERE ...................................................................................................... 64 7.7 CADRE DIDACTICE ŞI FORMATORI............................................................................................. 64

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ŞI SITE-URI........................................................................................ 65

România (2009/2010)


INTRODUCERE: CONTEXTUL GENERAL AL POLITICILOR

Numele de România a fost adoptat în 1862, după fondarea statului-naţiune prin unirea celor două Principate româneşti, Valahia şi Moldova, în 1859.

Date generale:

• Forma de guvernământ: republică

• Amplasare: în partea de SE a Europei Centrale, la intersecţia paralelei 45º N cu meridianul 25º E, pe cursul inferior al Dunării; are ieşire la Marea Neagră

• Vecinătăţi: Ungaria la Vest, Serbia la SV, Ucraina la Nord şi Est, Republica Moldova la NE şi E, Bulgaria la Sud.

• Suprafaţa: 238,391 km2 (locul 12 ca mărime în Europa)

• Limba oficială: Română

• Populaţie: 21.504.442 (1 iulie 2008; sursa: Institutul Naţional de Statistică)

• Naţionalităţi: români 89,5%, unguri (inclusiv secui) 6,6%, rromi (ţigani) 2,5%, alţii 1,4%

• Religia: ortodocşi: 86,8%, romano-catolici 4,7%, reformaţi 3,2%, penticostali 1,5%, alţii 3,8%

• Capitala: Bucureşti (din 1862)

Din punct de vedere administrativ, teritoriul României este organizat în comune, oraşe şi judeţe. România are 41 de judeţe, plus municipiul-capitală Bucureşti care are un statut similar cu acela de judeţ. Ca populaţie, România este a 43-a ţară în lume şi a 9-a în Europa. 54,9% din populaţie locuieşte în oraşe şi localităţi şi 45.1% în zona rurală. Populaţia masculină reprezintă 48,8% şi cea feminină 51,2% din totalul locuitorilor.

Ieşind în 1990 dintr-un regim totalitar, România este astăzi o democraţie cu legi democratice şi economie de piaţă. Dezvoltările recente şi preocupările pe termen scurt şi mediu în toate domeniile au fost orientate spre aderarea la Uniunea Europeană, eveniment realizat în 1 ianuarie 2007.

România este o republică, organizată conform principiului separării puterilor legislative, executive şi judecătoreşti, în cadrul unei democraţiei constituţionale.

Preşedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat şi poate deţine cel mult două mandate de 5 ani. Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Organul legislativ este Parlamentul României, care este ales prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale, pe o perioadă de patru ani (471 de membri în legislatura 2008-2012) şi este bicameral – Senatul României (137 de membri) şi Camera Deputaţilor (334 de membri).

Organul executiv este Guvernul României, condus de primul-ministru. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.

România (2009/2010)


Domeniul educaţiei şi formării profesionale este administrat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). În exercitarea atribuţiilor sale specifice, MECTS cooperează la nivel central cu alte ministere şi structuri instituţionale subordonate Guvernului.

Cadrul legal general pentru organizarea, administrarea şi funcţionarea educaţiei în România este stabilit prin Constituţie, Legea învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare) – lege organică, legi ordinare şi ordonanţe de guvern. Procedurile şi regulamentele specifice sunt stabilite prin hotărâri ale guvernului şi ordine ale Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Principiile de bază privind învăţământul în România sunt stabilite de Constituţie, Capitolului II „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, Articolul 32 „Dreptul la învăţătură”.

Legea învăţământului reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ.

Potrivit prevederilor Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), învăţământul în România este o prioritate naţională şi vizează dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane şi formarea personalităţii autonome şi creative („idealul educaţional”). Toţi cetăţenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ, indiferent de condiţia socială şi materială, de gen, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă. Statul promovează principiile învăţământului democratic şi garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului educaţional, în beneficiul individului şi al întregii societăţi. Statul promovează, de asemenea, principiile educaţiei permanente.

România (2009/2010)


1. EDUCAŢIA ŞI FORMAREA INIŢIALĂ: ORGANIZARE, FINANŢARE ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII

1.1 Organizarea sistemului de educaţie şi formare iniţială 4 1 2 3 5 6 7 8 9 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 10

GRADINIŢA ŞCOALA PRIMARĂ GIMNAZIU

AN DE COMPLETARE

ŞCOALADE ARTE ŞI MESERI

LICEU

ŞCOALA POSTLICEALĂ

UNIVERSITATE

-/n/-

>>

Preprimar – CITE 0(în responsabilitatea Ministerului Educaţiei)

Primar – CITE 1

Structură unică (fără separare instituţională între CITE 1 şi CITE 2) Postsecundar non terţiar – CITE 4

Preprimar – CITE 0 (în responsabilitatea altui minister decât cel al educaţiei)

Terţiar – CITE 5B

Cursuri cu program redussau combinate şcoală - loc de muncă

Secundar superior general – CITE 3

Secundar superior profesional – CITE 3

Secundar inferior general – CITE 2 (inclusiv preprofesional)

Secundar inferior profesional – CITE 2

Terţiar – CITE 5A

Învăţământ obligatoriu cu program complet Învăţământ obligatoriu cu program redus An complementar

Experienţă profesională obligatorie + durată

Studii în străinătate

Alocare la nivelurile CITE: CITE 0 CITE 1 CITE 2

Sistemul de educaţie din România are următoarele componente principale: învăţământul preşcolar, învăţământul obligatoriu (învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior), învăţământul secundar superior, învăţământul tehnic şi învăţământul profesional şi formarea profesională, învăţământul post-secundar/neterţiar şi învăţământul superior/terţiar. Această structură se bazează pe niveluri interconectate, fiecare nivel reprezentând o etapă fundamentală a parcursului elevilor/studenţilor şi tinerilor din România care duce la dobândirea unei educaţii şi a unei cariere.

Învăţământul preşcolar (grădiniţa): ultimul an de grădiniţă (numit anul pregătitor pentru şcoală) face parte din învăţământul obligatoriu şi implică pregătirea explicită pentru învăţământul primar. Învăţământul preşcolar se adresează copiilor cu vârsta între 3 şi 6/7 ani. Scopul său este de a asigura atât servicii de îngrijire în cursul zilei, cât şi experienţe specifice de grădiniţă la o vârstă timpurie, cu un accent din ce în ce mai mult pe pregătirea pentru educaţia/şcolarizarea formală.

Acest nivel de învăţământ se realizează atât în instituţii publice, marea majoritate, cât şi în instituţii particulare.

Învăţământul obligatoriu

Învăţământul obligatoriu cuprinde învăţământul primar (4 ani) şi învăţământul secundar inferior care constă în 4 ani de gimnaziu, urmaţi de primii 2 ani de învăţământ liceal sau de şcoala de arte şi meserii (în lichidare începând cu anul şcolar 2009-2010).

Elevii încep învăţământul primar la 6/7 ani şi timp de 4 ani studiază pe baza cadrului oferit de Curriculumul naţional, care este stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior.

Învăţământul secundar superior: învăţământul liceal şi învăţământul profesional

Învăţământul secundar superior este organizat ca al doilea ciclu al învăţământului liceal (ciclul superior al liceului).

Învăţământul liceal în Romania durează de regulă patru ani, din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, la forma de învăţământ de zi, sau cinci ani, la forma de învăţământ seral sau fără frecvenţă. Cele

România (2009/2010)


aproximativ 1400 de instituţii sunt aproape în totalitate publice, dar în ultimii ani au apărut tot mai multe şcoli particulare, predominant în zonele urbane.

Învăţământul profesional şi tehnic

În cadrul învăţământului profesional şi tehnic se asigură formarea profesională iniţială în concordanţă cu reglementările specifice învăţământului obligatoriu secundar (10 clase) şi cu cele ale învăţământului liceal (clasele a IX-a – a XII-a/a XIII-a), filiera tehnologică. Pregătirea profesională de care beneficiază elevii din învăţământul profesional şi tehnic se realizează prin două rute:

• învăţământ liceal, filiera tehnologică, care include:

o ciclul inferior al liceului (clasele a IX-a – a X-a), care conduce la obţinerea certificatului de competenţe profesionale nivel 2 de calificare profesională (nivel 3 EQF, nivel 2 ISCED) în trei profiluri: resurse naturale şi protecţia mediului, tehnic şi servicii, începând cu clasa a IX-a, şcolarizată din anul şcolar 2009-2010, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 40 din 22 aprilie 2009;

o ciclul superior al liceului, (clasele a XI-a – a XII-a), care conduce la obţinerea certificatului de competenţe profesionale nivel 3 de calificare profesională (nivel 4 EQF, nivel 3 ISCED);

• ruta progresivă de profesionalizare, (în lichidare începând cu anul şcolar 2009-2010) care include:

o şcoala de arte şi meserii (clasa a X-a şcolarizată din anul şcolar 2009-2010), care permite obţinerea certificatului de calificare de nivel 1;

o clasa a XI-a, anul de completare, care permite obţinerea certificatului de calificare de nivel 2;

o clasele a XII-a – a XIII-a, organizate în liceele tehnologice, care permit obţinerea certificatului de calificare de nivel 3 (nivel 4 EQF, nivel 3 ISCED).

Învăţământul profesional şi tehnic include de asemenea:

• Şcoala postliceală ca rută specializată de pregătire, cu durata de 1-3 ani, care duce la obţinerea unui certificat de competenţe de nivel 3 avansat;

• Şcoala de maiştri ca învăţământ postliceal, prin care se asigură formarea profesională a maiştrilor instructori pentru învăţământul profesional şi tehnic şi a maiştrilor din economie şi care duce la obţinerea unui certificat de competenţe de nivel 3 avansat (tehnician specializat).

Învăţământul post-secundar (postliceal) le oferă absolvenţilor şcolilor de învăţământ secundar ocazia de a dobândi formare profesională avansată. Programele pot fi repetitive sau organizate special pentru a răspunde nevoilor unor anumiţi angajatori. Cea de-a doua situaţie este strâns legată de oferta continuă de formare la locul de muncă pentru angajatori. O astfel de formare poate fi formală sau informală, formarea formală fiind cel mai mult asociată cu şcolile postliceale.

România (2009/2010)


Învăţământul superior/terţiar

Din anul 2005, sistemul de învăţământ superior din România este organizat în trei cicluri: studii universitare de licenţă, studii universitare de master şi studii de doctorat, compatibile cu cadrul european al calificărilor şi prevăzute prin Legea nr. 288 din 2004.

Absolvenţii de învăţământ secundar superior pot candida la admiterea la un program de studii universitare de licenţă pe baza metodologiei concursului de admitere specifice fiecărei universităţi şi fiecărui program de studii. Admiterea depinde în general de rezultatele elevului la examenul naţional de la sfârşitul învăţământului secundar superior (Bacalaureat), rezultatele obţinute pe parcursul şcolii de învăţământ secundar superior şi rezultatele la examenul de admitere organizat de universitate.

Învăţământul superior este în principal de stat, dar şi particular. Sistemul de învăţământ superior din România cuprinde 56 de universităţi de stat, 30 de universităţi particulare acreditate şi 20 de universităţi particulare autorizate.

1.2 Distribuţia responsabilităţilor

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reprezintă autoritatea la nivel central şi este responsabil la nivel naţional în principal de:

• elaborarea şi implementarea politicilor şi a strategiilor educaţionale pe termen mediu şi lung;

• iniţiative specifice pentru fundamentarea hotărârilor de guvern în domeniul educaţiei şi în domenii asociate;

• aprobarea programelor şcolare, a standardelor naţionale de evaluare şi a reţelei de unităţi şcolare;

• distribuţia resurselor financiare de la bugetul de stat către inspectoratele şcolare;

• asigurarea protecţiei sociale în educaţie, propunerea măsurilor corespunzătoare către Guvern şi autorităţile locale;

• stabilirea procedurilor pentru recunoaşterea şi echivalarea diplomelor şi a certificatelor obţinute în străinătate;

• stabilirea structurii învăţământului preuniversitar de stat, a sesiunilor de examene şcolare, a perioadelor de competiţii şcolare şi a vacanţelor şcolare.

Inspectoratul şcolar, câte unul în fiecare judeţ din România şi în Bucureşti (6, unul în fiecare sector, plus unul general) reprezintă autoritatea la nivel intermediar şi asigură în principal:

• distribuţia resurselor financiare de la minister/bugetul de stat către şcoli;

• numirea directorilor de şcoală;

• politica cu privire la personalul didactic şi aprobarea profilurilor şi specializărilor pentru care se organizează procesul de învăţământ;

• monitorizarea performanţelor şi activităţilor elevilor şi cadrelor didactice;

• condiţiile educaţionale din toate şcolile, împreună cu administraţia publică locală;

• înfiinţarea de unităţi de învăţământ public şi propunerea către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu privire la reţeaua şcolară locală şi cifra de şcolarizare;

România (2009/2010)


• frecventarea şcolii pe durata învăţământului obligatoriu, împreună cu administraţia publică locală.

Unitatea şcolară reprezintă ultimul element în acest lanţ al responsabilităţilor şi autorităţii de sus în jos. În consecinţă, printre alte responsabilităţi şi sarcini, unitatea şcolară:

• este responsabilă de organizarea şi implementarea programelor educaţionale şi a modului în care sunt utilizate resursele financiare;

• trimite la inspectoratul judeţean lista de profiluri şi specializări care vor fi oferite, lista cu personalul didactic etc.

• este responsabilă pentru formarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic;

• asigură condiţiile şi resursele corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale;

• este primul factor responsabil de monitorizarea elevilor şi a cadrelor didactice şi de desfăşurarea activităţilor de evaluare în vederea asigurării calităţii.

1.3 Finanţare

Alocaţia publică pentru sistemul de educaţie a crescut constant în ultimii ani, ajungând la aproximativ 6% din PIB-ul României. Din acest punct de vedere, România rămâne una dintre puţinele ţări UE care alocă cu mult sub 10% din PIB educaţiei. Învăţământul obligatoriu este finanţat integral de stat. Situaţia se schimbă la următoarele niveluri de învăţământ, dar nu în mod semnificativ, sprijinul financiar de la stat acoperind în mare parte cheltuielile cu educaţia, chiar şi în sectorul învăţământului superior.

Alocaţia publică pentru învăţământul superior a crescut semnificativ în ultimii trei ani, determinată în principal de creşteri ale cheltuielilor capitale. Alocaţia publică totală pentru învăţământul superior a fost de peste 0,8% din PIB în 2007 şi 2008.

Un procent de aproximativ 64% din finanţarea publică a unei universităţi provine din alocările de la guvern, iar 36% din fondurile proprii, rezultate din taxe şi activităţi de consultanţă, cercetare ştiinţifică, proiecte externe, activităţi de micro-producţie şi cazarea studenţilor (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, 2006). În 1999, România a trecut de la un sistem de finanţare a învăţământului superior pe bază de intrări la o combinaţie între finanţarea bazată pe numărul de studenţi şi cea bazată pe calitate, prin aplicarea unei metodologii elaborate de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). Bugetul învăţământului superior este propus Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de CNFIS pentru următorul an financiar pe baza datelor oferite de fiecare universitate. În fiecare an, guvernul aprobă numărul total de burse de studiu pentru fiecare domeniu de studii şi fiecare ciclu de studii universitare pentru care se vor asigura fonduri pe baza cerinţelor de dezvoltare economică şi socială a ţării. Ministerul distribuie bursele de studii universităţilor în funcţie de indicatorii de calitate şi de capacitatea instituţională printr-un ordin de ministru. Fiecare universitate distribuie apoi bursele de studiu pe programe de studii şi cicluri de studii în conformitate cu propria strategie.

Învăţământul superior este gratuit pentru studenţii care studiază pe locurile finanţate de la stat; instituţiile pot impune totuşi taxe acestor studenţi pentru înscrierea la examenul de admitere, înmatriculare şi reexaminări.

România (2009/2010)


1.4 Asigurarea calităţii

Asigurarea calităţii şi managementul calităţii reprezintă un efort sistematic în România, controlat din punct de vedere instituţional. Prin urmare, construirea capacităţii instituţionale a fost la fel de importantă ca împuternicirea multitudinii de actori, participarea lor activă şi sprijinul acestora.

În sub-sistemul învăţământului preuniversitar (de la nivelul învăţământului preşcolar la nivelul învăţământului secundar superior inclusiv) modelul determinat de îmbunătăţirea calităţii se bazează pe sistemul de sprijin al acţiunilor coordonate şi coerente întreprinse la nivel naţional, regional şi local.

La nivel naţional, strategia de asigurare a calităţii în sistemul de educaţie este implementată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Această agenţie răspunde de:

• evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de unităţile de învăţământ preuniversitar;

• autorizarea, acreditarea şi evaluarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Scopul evaluării externe este în principal (i) să certifice capacitatea şcolilor de a îndeplini standardele de calitate, (ii) să aibă un rol în dezvoltarea unei „culturi a calităţii” în instituţiile de învăţământ preuniversitar, şi (iii) să recomande Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului politici şi strategii în vederea îmbunătăţirii calităţii educaţiei.

În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ universitar, în 2006 a fost înfiinţată o agenţie similară, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

Una dintre schimbările majore a fost aceea că universităţile sunt acum supuse unui control mai puţin strict din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Totuşi, în fiecare universitate, creşterea autonomiei trebuie să fie însoţită de dezvoltarea unui sistem de asigurare a calităţii care garantează calitatea educaţiei oferite şi pune în evidenţă diferenţele dintre universităţi în ceea ce priveşte performanţele educaţionale. Universiăţile sunt conştiente că atragerea studenţilor este determinată în mare măsură de abilitatea lor de a obţine rezultate tangibile. De asemenea, în universităţile din România este în curs de implementare un sistem efectiv de asigurare a calităţii în vederea pregătirii pentru competiţia viitoare cu alte universităţi.

Din această perspectivă, principiile esenţiale ale sistemului de asigurare a calităţii în România se concentrează pe:

• dimensiunea europeană, caracterizată de integrarea în Spaţiul European al Învăţământului Superior a tuturor instituţiilor de învăţământ superior din România;

• responsabilitatea instituţională, considerată drept un concept bazat pe principiul autonomiei universitare;

• diversitatea instituţională, garantată prin evaluarea externă a calităţii tuturor programelor de studii;

• cooperarea dintre toate componentele sistemului educaţional ca părţi ale aceluiaşi sistem;

• un sistem bazat pe performanţe, cu referire la poziţia obţinută în urma asigurării/evaluării calităţii;

• identitatea instituţională, prin influenţarea bunelor practici şi a structurilor reuşite în ceea ce priveşte calitatea academică;

România (2009/2010)


• autooevaluarea instituţională internă, universităţile prezentând specificitatea culturii calităţii prin rapoarte de autoevaluare şi asigurând îmbunătăţirea continuă a performanţelor lor;

• evaluarea externă, prin monitorizarea rezultatelor raportate de universităţi, analiza performanţelor şi a relaţiei cu realitatea instituţională declarată (incluzând activităţile elevilor, conformitatea cu standardele declarate);

• îmbunătăţirea calităţii – obiectivul principal al tuturor instituţiilor de învăţământ superior şi, prin urmare, al sistemului de asigurare a calităţii din România.

1.5 Statistici

Tabel 1 ÎNVĂŢĂMÂNTUL PE NIVELURI DE EDUCAŢIE

TOTAL 2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 Unităţi 18012 14396 11865 8484 8230 8221

Învăţământ preşcolar 7616 5687 3769 1720 1731 1718 Învăţământ primar şi gimnazial 8714 7023 6411 5045 4737 4727

Învăţământ liceal 1397 1413 1410 1421 1426 1444 Învăţământ profesional şi de ucenici (unitati

independente) 79 77 90 115 147 147 Învăţământ postliceal şi de maiştri (unitati

independente) 84 79 78 79 83 79

Învăţământ superior 122 117 107 104 106 106 Populaţia şcolară 4472493 4403880 4360831 4345581 4404581 4324992 Copii în grădiniţe 636709 644911 648338 648862 650324 652855 Elevi - total 3214999 3108634 2996029 2911213 2846904 2781039

Elevi înscrişi în clase l-VIII 2122226 1996604 1900561 1842208 1789693 1752335 Elevi înscrişi în licee 758917 773843 767439 780925 791348 784361

Elevi înscrişi în şcoli profesionale 279124 289494 284412 250383 220335 189254 Elevi înscrişi în şcoli postliceale şi de maiştri 54732 48693 43617 37697 45528 55089

Studenţi - total 620785 650335 716464 785506 907353 891098 din total: studenţi străini care studiază în

România 9006 8935 9944 10396 11095 11887

Personal didactic 281272 285861 281034 277318 276849 275426 Învăţământ preşcolar 34585 35288 35755 36555 37348 38253

Învăţământ primar şi gimnazial 150510 150168 144489 141601 138972 138560 Învăţământ liceal 58925 62192 61914 62048 61620 60647

Învăţământ profesional şi de ucenici 5782 6290 6234 5643 5939 5129 Învăţământ postliceal şi de maiştri 1333 1066 1099 888 1006 864

Învăţământ superior 30137 30857 31543 30583 31964 31973

Sursa: Anuarul Statistic al României 2009, Institutul Naţional de Statistică, 2010.

Tabel 2 GRADUL DE CUPRINDERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT A POPULAŢIEI DE VÂRSTĂ ŞCOLARĂ [%]

2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 3-6 ani 81,0 81.6 80.4 80.9 81.8 81.7 7-10 ani 98,2 98.0 98.0 97.0 96.0 95.0 11-14 ani 94,2 93.6 96.2 95.0 94.4 94.4 15-18 ani 73,0 74.9 73.5 75.7 77.4 79.2 19-23 ani şi peste 43,3 45.7 51.2 55.9 63.8 63.3

TOTAL 74,2 74.9 76.0 77.3 79.7 79.6

Sursa: Anuarul Statistic al României 2009, Institutul Naţional de Statistică, 2010.

România (2009/2010)


2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

În România, învăţământul preşcolar este parte a sistemului de învăţământ public şi funcţionează în baza Legii Educaţiei nr.84/1995, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preşcolar (2000) şi a Curriculumului naţional. În ultimii ani s-au petrecut numeroase schimbări în planul politicilor educaţionale, cu impact asupra întregului sistem, dar şi în mod special adresate învăţământului preşcolar.

În curând se va aplica o nouă lege a educaţiei, care vorbeşte despre educaţia timpurie ca parte a sistemului de educaţie, care de această dată, cuprinde şi educaţia timpurie a copiilor de la 4 luni la 3 ani şi cea care se desfăşoară în grădiniţe, de la 3 la 6/7 ani. Este pentru prima oară când în textul legislativ se utilizează conceptul educaţie timpurie, şi este promovată ideea de educaţie timpurie de la 4 luni la 6/7 ani.

De asemenea, din septembrie 2008, educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 si 6/7 ani se desfăşoară în baza unui nou curriculum naţional.

Principalele obiective ale educaţiei timpurii a copilului cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6/7 ani sunt:

• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.

• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;

• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

În timp ce pentru intervalul de vârstă 4 luni - 3 ani, serviciile de educaţie timpurie incă nu sunt disponibile, intrucât abia va intra în vigoare legislaţia care reglementează aceste servicii, pentru copiii de 3-6/7 ani acestea sunt oferite în grădiniţe publice şi private.

Educaţia timpurie preşcolară acoperă intervalul de vârstă 3-6/7ani, iar frecventarea serviciilor nu este obligatorie, cu excepţia ultimului an, care conform noii legi va fi obligatoriu, sub forma anului pregătitor pentru şcoală ce va face parte, din punct de vedere al structurii sistemului de educaţie din învăţământul primar, înainte de clasa I. Cu toate acestea, cuprinderea copiilor în grădiniţe în România are o rată ridicată in comparaţie cu alte state din Centrul si Sud Estul Europei, care s-a imbunătăţit de la an la an.

Ca o tendinţă a ultimilor ani, rata de cuprindere pe niveluri de vârstă înregistrează îndeosebi pentru vârstele mici o creştere constantă. Dacă până în urmă cu 7-8 ani, rata de cuprindere înregistra valori de peste 80% pentru vârsta de 6 ani (o dată cu trecerea începutului şcolarităţii obligatorii de la 7 la 6 ani, în anul şcolar 2002/2003, numărul celor de 6 ani în grădiniţă a mai scazut). După cum indică datele referitoare la perioada 2001-2007, numărul copiilor cu vârsta de 3-5 ani a înregistrat valori din ce în ce mai crescute (vezi tabelul de mai jos).

România (2009/2010)


Rata specifică de cuprindere şcolară, pe vârste, în învăţământul preşcolar

Age 2000/ 2001

2001/ 2002

2002/ 2003

2003/ 2004

2004/ 2005

2005/ 2006

2006/ 2007

Total 39.1 40.5 44.1 54.8 55.2 55.0 58.1 Urban 42.6 44.9 51.4 60.9 60.1 60.3 62.7

Rural 36.2 36.9 38.4 49.9 50.8 50.1 53.7 Fete 40.2 41.7 44.8 56.0 56.1 56.6 59.4

3

Baieti 38.2 39.4 43.4 53.4 54.2 53.4 56.9

Total 58.7 63.3 66.5 75.2 75.9 75.0 76.7 Urban 60.7 64.4 70.9 77.1 78.0 77.7 77.4

Rural 57.1 62.3 62.9 73.7 74.1 72.7 76.0 Fete 60.1 64.3 67.9 76.1 76.9 75.5 78.2

4

Baieti 57.4 62.3 65.1 74.3 74.9 74.6 75.4

Total 76.4 76.6 83.2 85.7 86.2 86.0 85.4 Urban 77.5 77.6 84.6 86.7 88.3 88.1 86.1

Rural 75.5 75.7 82.1 84.8 84.5 84.3 84.8 Fete 77.7 78.0 84.0 86.7 86.5 86.3 85.8

5

Baieti 75.3 75.2 82.5 84.7 85.9 85.8 85.1

Total 87.9 89.9 90.4 67.8 70.3 76.5 78.2 Urban 93.8 96.7 97.4 78.0 80.1 85.8 84.7

Rural 83.0 84.4 84.7 59.5 61.9 68.6 72.6 Fete 88.6 90.8 91.3 67.7 70.5 76.4 77.7

6

Baieti 87.3 89.2 89.6 67.8 70.1 76.6 78.7

Sursa: Date bazate pe informnatii furnizate de Institutul National de Statistica, in perioada 2001-2007.

Grădiniţele sunt înfiinţate de către inspectoratele şcolare judeţene, iar cele private se pot înfiinţa doar cu aprobarea inspectoratelor şcolare.

În România in prezent funcţionează un număr de aproximativ 5000 de grădiniţe cu personalitate juridică şi 8000 de structuri arondate şcolilor, numărul grădiniţelor din mediul rural fiind mai mare decât cele din mediul urban. Raportat la numarul de copii cu vârstă de 3-7 ani, reţeaua de grădiniţe din România nu asigură necesarul de locuri pentru cuprinderea tuturor cererilor exprimate de familii pentru înscrierea copiilor în grădiniţă. Acest fenomen caracterizează îndeosebi zona urbană.

În majoritatea cazurilor, clădirile grădiniţelor sunt separate de clădirile şcolilor şi beneficiază de mobilier şi grupuri sanitare specifice vârstei.

Serviciile educaţionale oferite în grădiniţele publice sunt gratuite, părinţii contribuind doar pentru gustarea copiilor.

În ultimii ani, interesul şi preocuparea pentru educaţia timpurie a crescut simţitor, fapt demonstrat de existenţa unei Strategii Naţionale pentru Educaţie Timpurie (elaborată în 2003), a Proiectului de Reformă a Educaţiei Timpurii 2006-2011 (co-finanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 105 mil. Euro), a Proiectului pentru Educaţie Timpurie Incluzivă 2006-2011 (co-finanţat de Guvernul României şi Banca Mondială), precum şi a elaborării cu sprijinul UNICEF a Reperelor fundamentale privind învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere la 7 ani (2007-2009), un document de politică publică ce promovează abordarea integrată a serviciilor de educaţie, ingrijire şi protecţie a copiilor mai mici de 7 ani şi dezvoltarea globală a copilului. Toate aceste eforturi au avut ca principal scop:

• creşterea accesului la serviciile de educaţie a copiilor mai mici de 7 ani, îndeosebi al celor din mediul rural şi celor aparţinând categoriilor dezavantajate social;

România (2009/2010)


• creşterea calităţii serviciilor de educaţie pentru copiii mai mici de 7 ani şi familiile acestora;

• promovarea abordării globale a dezvoltării copilului şi perspectivei intregate a serviciilor de educaţie, îngrijire şi protecţie.

2.1 Admiterea

Inscrierea copiilor la grădiniţă se face în limita locurilor disponibile, pe criteriul vârstei, al proximităţii domiciliului de grădiniţă şi dacă mai au fraţi înscrişi în grădiniţă. Părinţii au libertatea alegerii furnizorului de servicii, ţinând cont de criteriile mai sus menţionate. La înscrierea în grădiniţă, părinţii trebuie să prezinte personalului grădiniţei documente care prezintă istoricul stării de sănătate a copilului, rezultate ale analizelor recente, precum şi informaţii speciale care necesită atenţie din partea personalului educaţional şi de îngrijire. Copiii cu nevoi educaţionale speciale pot fi înscrişi în grădiniţe, iar în cei cu dificultăţi atestate printr-un diagnostic de specialitate, pot beneficia de un profesor de sprijin. Situaţia însă nu este valabilă în toate cazurile.

2.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare

În funcţie de tipul de program pe care îl desfăşoară, există trei tipuri de grădiniţe:

• grădiniţe cu program normal, care asigură servicii educaţionale şi de îngrijire pană la miezul zilei (5 ore) – foarte răspândite în mediul rural;

• grădiniţe cu program prelungit, care asigură servicii educaţionale şi de îngrijire până după-amiază (10 ore) – mai frecvente în mediul urban;

• grădiniţe cu program săptămânal, care asigură servcii educaţionale pe parcursul unei saptămâni, de luni până vineri.

În funcţie de numărul copiilor înscrişi, grădiniţele organizează grupe în funcţie de vârstă: grupă mică (3-4 ani), grupă mijlocie (4-5 ani) şi grupă mare/pregătitoare (5-6 ani). Întrucât înscrierea în clasa I conform legii începe o dată cu vârsta de 6 ani împliniţi până la data începerii anului şcolar doar dacă părintele doreşte înscrierea copilului la acea vârstă, în prezent în grupa mare/pregătitoare sunt cuprinşi şi copii cu vârsta mai mare de 6 ani, chiar 7 ani.

Grupele au ca unic criteriu de organizare vârsta, educaţia realizându-se în grupuri mixte. Există grădiniţe în mediul rural, unde din cauza numărului mic de copii, grupele sunt eterogene din punct de vedere al vârstei.

Numărul minim de copii, care conform legii este permis pentru organizarea unei grupe, este de 10 copii şi maxim de 20 de copii.

2.3 Curriculumul

Începând cu 1 septembrie 2008, în educaţia timpurie preşcolară se aplică un nou curriculum, ale cărui noutăţi sunt determinate de promovarea unei noi abordări a educaţiei timpurii:

• promovarea dezvoltării globale a copilului (cuprinzând toate domeniile de dezvoltare menţionate în documentul Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie);

• promovarea educaţiei centrate pe specificul dezvoltării şi învăţării la copilul mic (promovarea jocului, a explorării, a experimentării, a interacţiunilor cu mediul) şi pe pregătirea acestuia pentru şcoală şi pentru viaţă;

România (2009/2010)


• centrarea pe nevoile individuale, interesele şi ritmul individual de dezvoltare a copilului în organizarea, desfăşurarea şi evaluarea învăţării, punându-se accent pe caracterul spontan şi natural al învăţării;

• promovarea principiului conform căruia orice experienţă trăită în grădiniţă este o experienţă de învăţare pentru copil, incluzând aici şi momentele de rutină, de tranziţie, de sosire/plecare de la grădiniţă, de servire a mesei, de culcare etc.

• promovarea libertăţii de alegere a cadrului didactic în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de învăţare, orientându-se după obiectivele formulate în curriculum.

Prin apariţia acestui curriculum s-a facut tranziţia de la activităţi centrate pe anumite domenii de cunoaştere (centrarea pe cunoştinţe) spre domenii experienţiale (centrarea pe experienţe de învăţare). Curriculumul stabileşte obiectivele cadru şi de referinţă pe 5 domenii experienţiale (care nu coincid cu cele cinci domenii de dezvoltare, dar le acoperă prin fomularea lor), este stabilit la nivel central şi este aplicat în toate grădiniţele din sistemul public.

Se promovează cu preponderenţă învăţarea prin joc, explorare, experimentare, prin cooperare, oferind copilului libertatea exprimării, libertarea alegerii şi oportunitatea de contexte de învăţare cât mai variate.

Curriculumul este însoţit de un ghid de bune practici, care sprijină cadrele didactice în aplicarea noului curriculum, oferă sugestii de organizare a mediului de învăţare pentru a răspunde nevoilor şi intereselor diverse ale copiilor, dar şi pentru a oferi situaţii de învăţare variate, precum şi sugestii privind tipurile de materiale de învăţare corespunzătoare grupei de vârstă căreia i se adresează.

2.4 Evaluarea

Conform noului curriculum, evaluarea se realizează continuu pe baza observării şi datele culese sunt consemnate în portofoliul copiilor, alături de lucrările acestora. La finalizarea grădiniţei, cadrul didactic completează o fişă psihopedagogică de caracterizare a dezvoltării copilului, cu care acesta se înscrie în clasa I. Această fişă psihopedagogică diferă la de judeţ la judeţ şi nu are valoarea de a recomanda sau nu înscrierea în clasa I. Copiii care înregistrează probleme de dezvoltare sunt îndrumaţi de către cadrul didactic, prin părinţii lor, la cabinete specializate pentru terapie sau consiliere sau spre servicii specializate de educaţie.

În grădiniţe nu este permisă testarea copiilor sau acordarea de calificative sau note. Prin noul curriculum este promovată ideea încurajării şi dezvoltării imaginii pozitive de sine, a încrederii în forţele proprii ale copiilor şi progresul individual în ritm propriu.

2.5 Cadrele didactice

Pregătirea iniţială a cadrelor didactice din grădiniţe este asigurată în prezent, conform procesului de la Bologna, în universităţi, prin intermediul Departamentelor de Formare a Personalului din Învăţământul Preşcolar şi Primar, urmând un program de studii cu o durată de trei ani, în urma cărora primesc diplomă de licenţă în pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi pot ocupa funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar sau pentru învăţământul primar.

Întrucât formarea iniţială, înainte de adoptarea deciziilor în urma procesului de la Bologna, se asigura prin intermediul liceelor şi colegiilor pedagogice, în prezent cadrele didactice care ocupă funcţii didactice în sistem, îşi pot completa studiile prin înscrierea la programele de licenţă şi master din universităţi.

România (2009/2010)


Pregătirea continuă a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar este obligatorie şi este reglementată prin legea Statutul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Conform acestei legi, cadrele didactice trebuie să acumuleze, pe perioada a 5 ani de zile, 90 de credite trasnferabile, în urma parcurgerii de cursuri de formare continuă acreditate.

În prezent în România se derulează prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în cadrul Programului de Reformă a Educaţiei Timpurii, un program naţional de formare continuă a întregului personal din sistemul de educaţie timpurie preşcolară, în urma căreia fiecare cadru didactic, director şi consilier psihopedagogic care lucrează în grădinţă primesc atestate de formare continuă şi un număr de credite profesionale.

Cadrele didactice din sistemul de educaţie timpurie preşcolară au însă libertatea alegerii din oferta de formare a furnizorilor acreditaţi de Centrul Naţional pentru Formarea Personalului din Învăţământul Preuniversitar, a acelor cursuri care răspund cel mai bine nevoilor lor de formare.

În ultimii ani, ponderea personalului didactic calificat din sistemul de educaţie timpurie preşcolară a crescut, persistând însă diferenţe între mediul ruban şi cel rural, în dezavantajul celui din urmă (vezi tabelul de mai jos).

Ponderea personalului calificat în învăţământul preşcolar:

Învăţământ preşcolar

Total 84.9 Urban 89.6 2000/2001 Rural 79.1 Total 88.6 Urban 92.8 2001/2002 Rural 83.6 Total 86.4 Urban 88.7 2002/2003 Rural 83.6 Total 93.9 Urban 97.4 2003/2004 Rural 89.7 Total 94.7 Urban 97.3 2004/2005 Rural 91.5 Total 94.0 Urban 96.6 2005/2006 Rural 90.7 Total 93.7 Urban 96.2 2006/2007 Rural 90.6

Sursa: Raport privind starea învăţământului 2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008.

Funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar sunt stabilite în Statutul personalului didactic (Legea 128/1997), astfel pentru învăţământul pre-primar funcţia didactică este: educatoare/educator, institutoare/institutor, profesor pentru învăţământul pre-primar.

Procesul de selecţie, recrutare şi angajare pentru educatoare/educatori, institutoare/institutori, profesor pentru învăţământul pre-primar se bazează pe examinare competitivă anuală (concurs naţional pentru toate posturile sau catedrele vacante publicate la nivel naţional). Examinarea competitivă are un caracter deschis - poate participa orice persoană care satisface condiţiile de studii stabilite prin Statutul personalului didactic (Legea 128/1997). Coordonarea metodologică este asigurată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) în timp ce organizarea şi desfăşurarea, la nivel local, sunt asigurate de inspectoratele şcolare şi de anumite unităţi de învăţământ (unităţi de învăţământ reprezentative) stabilite de MECTS.

Selecţia, recrutarea şi angajarea educatoarelor/educatorilor, institutoarelor/institutorilor, profesorilor pentru învăţământul pre-primar pentru posturi sau catedre în învăţământul pre-primar privat se

România (2009/2010)


bazează pe procedura de recrutare deschisă. Unităţile de învăţământ pre-primar private acreditate sau autorizate provizoriu au deplină responsabilitate în derularea procesului de selecţie, recrutare şi angajare pentru posturile sau catedrele proprii. Procesul trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile generale ale Legii învăţământului şi Statutului personalului didactic. Mai exact, procedura de recrutare deschisă trebuie să se bazeze pe concurs deschis către orice persoană care satisface condiţiile de studii stabilite de Statutul personalului didactic pentru funcţia didactică respectivă. Unităţile de învăţământ pre-primar acreditate sau autorizate provizoriu trebuie să informeze inspectoratele şcolare asupra rezultatelor finale ale procesului.

România (2009/2010)


3. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Învăţământul primar face parte din învăţământul obligatoriu. Este organizat în şcoli de stat şi private. Conform Legii Învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), învăţământul primar include clasele I-IV şi este organizat pentru elevi cu vârsta cuprinsă între 6 ani şi 10 ani. O clasă din învăţământul primar lucrează cu un singur cadru didactic şi cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 25.

Învăţământul primar este oferit în mod egal tuturor copiilor, inclusiv celor cu nevoi educaţionale speciale fie în unităţi de învăţământ special, fie în unităţi de învăţământ de masă. Învăţământul primar asigură oportunităţi egale tuturor copiilor pentru realizarea primei etape a educaţiei de bază („educaţia elementară”) şi pentru continuarea studiilor.

Unităţile de învăţământ primar de stat sunt înfiinţate de inspectoratele şcolare judeţene, cu acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi sunt finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale (oraş, comună; judeţ numai pentru învăţământ special).

Învăţământul primar de stat funcţionează în unităţi şcolare independente sau în şcoli cu clasele I-VIII. În mediul urban, învăţământul primar poate fi de asemenea organizat în unităţi de învăţământ cu clasele I-XII. În mediul rural, sunt organizate şcoli de învăţământ primar independente în special în satele în care numărul de copii este prea mic pentru a organiza de asemenea şi învăţământ gimnazial (clasele V-VIII).

Conform nevoilor şi posibilităţilor locale şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare judeţene pot organiza unităţi de învăţământ sau clase cu predare completă sau parţială în limbile minorităţilor naţionale sau numai cu studiul limbii materne.

Conform Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), în sistemul naţional de învăţământ, de stat şi privat, pot fi iniţiate şi organizate alternative educaţionale: programul Step by Step; sistemul educaţional Waldorf; pedagogia Montessori; tehnicile Freinet; planul Jena.

Suportul financiar asigurat de la bugetul statului şi/sau bugetele locale pentru familiile cu copii în învăţământul primar de stat este inclus în următoarele măsuri: asigurarea manualelor şcolare gratuite pentru învăţământul primar; burse şcolare pentru elevi; asigurarea gratuită a rechizitelor şcolare pentru elevii care provin din familii dezavantajate; asigurarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV şi preşcolarii din grădiniţele cu program normal.

Agenţii economici, persoanele fizice sau juridice pot înfiinţa unităţi de învăţământ primar particulare cu aprobarea inspectoratele şcolare judeţene şi în conformitate cu prevederile legii şi conform unei proceduri de acreditare. Criteriile de evaluare pentru învăţământul privat preuniversitar se referă la domeniile fundamentale de organizare şi de funcţionare: personal didactic, conţinut, bază materială şi activitate financiară. Standardele naţionale pentru fiecare criteriu sunt diferenţiate în funcţie de nivelul de învăţământ şi sunt stabilite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP). Planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare aferente trebuie să fie similare sau alternative celor utilizate în învăţământul de stat şi trebuie să corespundă standardelor naţionale. Finanţarea şcolilor private este realizată conform normelor financiare în vigoare şi este asigurată de iniţiatori şi prin taxe plătite de părinţi. Taxele de şcolarizare sunt stabilite autonom de unităţile de învăţământ, în cadrul general stabilit de lege.

3.1 Admiterea

Conform prevederilor Legii învăţământului, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la începutul anului şcolar sunt înscrişi în clasa I de către autorităţile educaţionale locale. În urma cererii scrise a

România (2009/2010)


părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal, pot fi înscrişi în clasa I şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. În acelaşi timp, părintele, tutorele sau susţinătorul legal pot cere amânarea cu un an a înscrierii copiilor în clasa I, chiar dacă aceştia au împlinit vârsta de 6 ani până la începerea anului şcolar.


Organizarea anului şcolar pentru învăţământul primar este decisă anual, la nivel central, prin ordin de ministru. Planurile cadru pentru învăţământul primar, aprobate prin ordin de ministru, cuprind alocările orare (minime şi maxime) pentru fiecare disciplină şi an de studiu, pe săptămână.

Învăţământul primar funcţionează de obicei în program de dimineaţă, în fiecare zi a săptămânii (sistem cu 5 zile de şcoală pe săptămână). Durata orelor de curs este de 45-50 de minute şi fiecare oră de curs este urmată de o pauză de 10-15 minute. Majoritatea unităţilor de învăţământ organizează o pauză de 20 de minute după a treia oră de curs. Orarul săptămânal şi orarul zilnic pentru învăţământul primar sunt stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în urma consultării cadrelor didactice şi părinţilor.

Pentru învăţământul primar, ca şi în cazul învăţământului preşcolar, anul şcolar în România cuprinde două semestre, patru vacanţe în timpul cursurilor şi o vacanţă de vară. Calendarul exact al anului şcolar este stabilit anual prin ordin al ministrului educaţiei. Anul şcolar 2009/2010 are 35 de săptămâni de şcoală (sistem cu 5 zile de şcoală pe săptămână), însumând 173 de zile lucrătoare, începe în data de 01.09.2009 şi se termină în data de 31.08.2010.

3.3 Curriculumul

Curriculumul pentru învăţământul primar face parte din Curriculumul naţional care, conform Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ, al programelor şi al manualelor şcolare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi aplicate corespunzător clasei (anului de studiu).

Pentru învăţământul primar, planurile-cadru de învăţământ stabilesc, pentru fiecare an de studiu/clasă: numărul total – minim şi maxim – de ore pe săptămână; disciplinele de studiu obligatorii şi numărul minim şi maxim de ore pe săptămână alocat fiecăreia dintre acestea; numărul minim şi maxim de ore pe săptămână alocat global, la decizia şcolii, pentru construirea unei oferte curriculare locale (minimum o disciplină opţională şi, după caz, aprofundări şi/sau extinderi ale disciplinelor obligatorii).

Curriculumul naţional pentru învăţământul primar este structurat în două componente: trunchiul comun şi curriculumul la decizia şcolii. Trunchiul comun reprezintă oferta educaţională comună şi obligatorie pentru toţi elevii, stabilită la nivel naţional, constând din aceleaşi discipline de învăţământ, aceleaşi alocări orare – corespunzător unui an de studiu – pentru care se aplică aceleaşi programe şcolare. Curriculumul la decizia şcolii reprezintă ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare pe care fiecare unitate şcolară le propune în mod direct elevilor dintr-o anumită clasă, în cadrul ofertei curriculare proprii.

Obiectivele educaţionale (obiective cadru şi obiective de referinţă) vizate în învăţare, conţinuturile învăţării şi standardele curriculare de performanţă ale tuturor disciplinelor de studiu din planul-cadru de învăţământ sunt precizate în programele şcolare. Obiectivele-cadru se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei de studiu şi orientează organizarea acesteia pe întreg parcursul învăţământului primar. Obiectivele de referinţă specifică rezultatele aşteptate ale învăţării la finalul unui an de studiu şi urmăresc progresia în formarea de capacităţi şi achiziţia de cunoştinţe ale elevului de la un an de studiu la altul. Tot în programele şcolare, obiectivelor de referinţă le sunt asociate exemple de activităţi de învăţare, cu rol de orientări metodologice pentru

România (2009/2010)


proiectarea demersului didactic în scopul atingerii obiectivelor şi, implicit, a standardelor curriculare de performanţă. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi a obiectivelor de referinţă propuse. Unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu alte domenii constitutive ale disciplinelor de studiu vizate. Standardele curriculare de performanţă sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare; acestea reprezintă enunţuri sintetice în măsură să indice gradul în care sunt atinse de către elevi, la finele învăţământului primar, obiectivele curriculare. În mod concret, standardele curriculare de performanţă sunt specificaţii de performanţă ale cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor formate prin curriculum.

În cazul disciplinelor de studiu pentru care planul-cadru de învăţământ prevede plajă orară (număr minim şi maxim de ore pe săptămână), programa şcolară a fiecărei discipline delimitează un corp comun de obiective de referinţă şi de conţinuturi obligatorii, reprezentând curriculumul nucleu (core curriculum), stabilite pentru numărul minim de ore pe săptămână, precum şi obiective de referinţă şi conţinuturi reprezentând extinderi ale curriculumului nucleu – pentru cazul în care se optează pentru numărul maxim de ore pe săptămână, prevăzut în planul-cadru de învăţământ.

Structura ofertei curriculare locale şi numărul exact de ore pe săptămână pentru fiecare disciplină obligatorie se stabileşte pe baza consultării părinţilor, elevilor şi altor parteneri educaţionali, în condiţiile aprobării de către consiliul profesoral, de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. Numărul total de ore pe săptămână trebuie să se încadreze în limitele minimă şi maximă stabilite de planurile-cadru de învăţământ pentru fiecare clasă. Curriculumul la decizia şcolii este format din una sau mai multe discipline opţionale şi, după caz, din aprofundări sau extinderi ale disciplinelor obligatorii pentru care planul-cadru prevede plajă orară. Aprofundările se referă la diversificarea activităţilor de învăţare, aplicându-se numai în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor şi conţinuturilor prevăzute de programa şcolară în anii anteriori. Extinderile se adresează elevilor care manifestă interes în studiul suplimentar al disciplinei de învăţământ şi vizează obiectivele şi conţinuturile suplimentare propuse de programa şcolară. Opţionalele sunt alte discipline decât cele prevăzute în planul-cadru corespunzător clasei (anului de studiu) şi presupun utilizarea unor programe şcolare cu obiective de referinţă şi conţinuturi ale învăţării noi, altele decât cele prevăzute de programele şcolare obligatorii. Programele şcolare pentru disciplinele opţionale pot fi elaborate la nivel local, necesitând avizul inspectorului de specialitate din inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, sau pot fi preluate din oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. În oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii sunt promovate exemplele de bună practică, programe şcolare pilotate la nivel naţional prin diverse programe educaţionale naţionale şi internaţionale.

Curriculumul naţional pentru clasele I – IV este structurat în următoarele şapte arii curriculare (delimitate pe baza unor principii şi criterii de tip epistemologic şi psihopedagogic): I. Limbă şi comunicare, II. Matematică şi ştiinţe ale naturii, III. Om şi societate, IV. Arte, V. Educaţie fizică şi sport, VI. Tehnologii, VII. Consiliere şi orientare. Disciplinele şi activităţile opţionale se pot organiza în oricare dintre aceste arii curriculare.

Planurile-cadru pentru învăţământul primar, aprobate prin Ordinele ministrului educaţiei nr. 4686/2003 şi 5198/2004, cuprind disciplinele de studiu, organizate în arii curriculare, şi alocările orare corespunzătoare prezentate în tabelul de mai jos:

Clasa Aria curriculară/Disciplina I II III IV

I. Limbă şi comunicare 7-8 7-8 7-9 7-9

Limba şi literatura română 7-8 7-8 5-7 5-7

Limba modernă 1 - - 2-3 2-3

II. Matematică şi ştiinţe ale naturii 4-5 4-5 4-6 4-6

România (2009/2010)


Matematică 3-4 3-4 3-4 3-4

Cunoaşterea mediului 1 1 - -

Ştiinţe ale naturii - - 1-2 1-2

III. Om şi societate 1 1 2-3 4-6

Educaţie civică - - 1-2 1-2

Istorie - - - 1-2

Geografie - - - 1-2

Religie 1 1 1 1

IV. Arte 2-3 2-3 2-3 2-3

Educaţie muzicală 1-2 1-2 1-2 1-2

Educaţie plastică 1-2 1-2 1-2 1-2

V. Educaţie fizică şi sport 2-3 2-3 2-3 2-3

Educaţie fizică 2-3 2-3 2-3 2-3

VI. Tehnologii 1-2 1-2 1-2 1-2

Abilităţi practice 1-2 1-2 - -

Educaţie tehnologică - - 1-2 1-2

VII. Consiliere şi orientare 0-1 0-1 0-1 0-1

Număr total de ore pe săptămânăpentru trunchiul comun 17 17 18 20

Curriculum la decizia şcolii/ discipline opţionale 1-3 1-3 1-4 1-4

Număr minim de ore pe săptămână 18 18 19 21

Număr maxim de ore pe săptămână 20 20 22 24

În învăţământul cu predare în limba română, elevii aparţinând minorităţilor naţionale pot studia, la cerere, disciplina limba şi literatura maternă, ca parte a trunchiului comun. Numărul de ore alocat acestei discipline este de 3-4 ore pe săptămână în fiecare an de studiu şi se adaugă la numărul minim de ore pe săptămână prevăzut în planul-cadru de învăţământ.

Pentru învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, disciplina limba şi literatura română este studiată în 4 ore pe săptămână, iar disciplina limba şi literatura maternă este studiată în 7-8/5-7 ore pe săptămână în clasele I-II şi, respectiv, III-IV.

Conform prevederilor Curriculumului naţional, limbile moderne fac parte din trunchiul comun, studiul limbii moderne 1 începând în clasa a III-a. În aceste condiţii, un număr relativ important de unităţi de învăţământ, utilizând posibilităţile curriculumului la decizia şcolii, oferă opţional studiul limbii moderne 1 începând cu clasa I.

Pentru elevii cu aptitudini – în şcoli cu program suplimentar sau integrat (de artă sau sportiv) – se alocă suplimentar ore pentru pregătirea de specialitate, în ariile curriculare corespunzătoare. Numărul de ore pe săptămână pentru acest tip de şcolarizare este mai mare decât în cazul programului normal întrucât vizează obţinerea performanţei.

Pentru elevii cu dizabilităţi, în funcţie de tipul şi de gradul acestora, se aplică sau curriculumul pentru învăţământul de masă, cu alocarea suplimentară de ore pentru terapii specifice compensatorii, psihodiagnoză, educaţie socială etc., sau un curriculum special, aprobat, de asemenea, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; acesta include atât planuri-cadru de învăţământ, programe şi manuale şcolare, cât şi materiale didactice ajutătoare, elaborate conform tipului şi gradului dizabilităţii respective.

România (2009/2010)


În învăţământul primar pot fi utilizate la clasă doar manuale şcolare şi materiale auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru majoritatea disciplinelor există trei manuale alternative, aprobate de minister, pentru fiecare clasă. În funcţie de specificul clasei de elevi, fiecare cadru didactic stabileşte la începutul anului şcolar manualul pentru fiecare disciplină. Tot cadrul didactic are libertatea, dar şi responsabilitatea de a decide cu privire la metodele de predare-învăţare-evaluare aplicate în activitatea cu elevii, luând în considerare structura clasei, materialele didactice existente în şcoală şi urmând orientările metodologice oferite în Curriculumul naţional şi în publicaţiile de specialitate.

3.4 Evaluarea, progresul şi certificarea

Evaluarea elevilor trebuie realizată pe parcursul întregului semestru de către cadrul didactic care lucrează cu clasa respectivă, în mod regulat şi pentru toate disciplinele (obligatorii sau opţionale). Fiecare semestru include perioade dedicate consolidării şi evaluării competenţelor achiziţionate de elevi (evaluare formativă şi sumativă) – decise de cadrul didactic care lucrează cu clasa respectivă. În mod obişnuit aceste perioade sunt stabilite către sfârşitul semestrului şi cadrele didactice urmăresc: îmbunătăţirea rezultatelor procesului de predare-învăţare; sistematizarea cunoştinţelor dobândite de elevi; stimularea performanţelor elevilor cu rezultate foarte slabe şi foarte bune.

Metodele şi instrumentele de evaluare sunt stabilite de cadrul didactic în funcţie de vârsta şi particularităţile psihologice ale elevilor, luând de asemenea în considerare specificitatea disciplinei. Evaluarea poate fi orală, în scris, bazată pe activităţi practice, pe referate şi proiecte, interviuri, portofolii, precum şi alte instrumente elaborate de catedrele unităţii de învăţământ şi aprobate de director sau elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de inspectoratele şcolare.

În timpul învăţământului primar, fiecare evaluare a elevilor (continuă, formativă sau sumativă) pentru fiecare disciplină se materializează într-un calificativ dintre următoarele: „insuficient”, „suficient”, „bine” şi „foarte bine” şi „excelent”. Calificativul final semestrial şi anual pentru fiecare disciplină trebuie să fie încadrat în unul dintre cele patru calificative menţionate anterior. Evaluarea elevilor se face pe baza standardelor curriculare stabilite în cadrul Curriculumul naţional şi standardelor de evaluare şi descriptorilor de performanţă stabiliţi la nivel national, pentru fiecare disciplină şi fiecare clasă.

Calificativul acordat de cadrul didactic în urma fiecărei evaluări trebuie să fie comunicat elevului. Cadrele didactice au de asemenea obligaţia de a înregistra calificativele acordate în catalogul clasei şi în carnetele elevilor. La sfârşitul fiecărui semestru şi la sfârşitul anului şcolar, calificativele finale pentru fiecare disciplină sunt înregistrate în catalogul clasei şi în carnetele elevilor. Calificativul final pentru fiecare disciplină este de asemenea trecut în registrul matricol al unităţii de învăţământ. Datele şcolare oficiale ale elevilor pentru întreaga perioadă de şcolarizare sunt cele trecute în cataloage şi în registrul matricol – documente şcolare cu regim de arhivare permanent la nivelul unităţii de învăţământ, iar ulterior la Arhivele Statului.

În învăţământul primar elevii pot promova de la o clasă la alta dacă pentru fiecare disciplină studiată în clasa considerată au obţinut calificativul anual final cel puţin „suficient”.

Conform legislaţiei în vigoare, sunt declaraţi repetenţi elevii care se află la începutul anului şcolar în una dintre următoarele situaţii: au obţinut calificativul anual „insuficient” la mai mult de două discipline; au obţinut la purtare calificativul anual „insuficient”, indiferent de mediile obţinute la disciplinele de studiu; elevii corigenti la cel puţin o disciplină, care nu se prezintă la examen sau nu promovează examenul; elevii amânaţi la cel puţin o disciplină, care nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situaţiei şcolare.

România (2009/2010)


Pentru învăţământul primar nu există un examen de absolvire sau o certificare formală, absolvenţii învăţământului primar fiind promovaţi direct în gimnaziu.

3.5 Orientare şi consiliere

În majoritatea cazurilor consilierea educaţională (şcolară) în timpul învăţământului primar este asigurată de cadrul didactic lucrând în cooperare cu părinţii elevilor şi psihologul şcolar. Curriculumul naţional cuprinde aria curriculară Consiliere şi orientare dedicată consilierii şcolare a elevilor. În cazul învăţământului primar, planurile-cadru de învăţământ prevăd posibilitatea alocării, din curriculumul la decizia şcolii, a unei ore pe săptămână pentru consiliere şi orientare. Există, de asemenea, ofertă centrală de programe şcolare pentru această arie curriculară, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

3.6 Cadrele didactice

Funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar sunt stabilite în Statutul personalului didactic (Legea 128/1997), astfel pentru învăţământul primar funcţia didactică este: învăţător/învăţătoare; institutor/institutoare sau profesor pentru învăţământul primar.

Cerinţele minime privind formarea iniţială pentru funcţia didactică de învăţător/învăţătoare, institutor/institutoare sau profesor pentru învăţământul primar sunt: absolvirea cu examen de diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, ori absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire, urmată de un curs în domeniul psihopedagogic şi metodic specific.

Formarea iniţială pentru funcţia de învăţător/învăţătoare, institutor/institutoare sau profesor pentru învăţământul primar furnizată în învăţământul formal este completată cu o perioadă de inserţie cu durată de minim 2 ani. În timpul acestei perioade, cadrele didactice debutante sunt angajate pe bază de contract de muncă în condiţii identice cu cele ale cadrelor didactice angajate definitiv, conţinând aceleaşi responsabilităţi, drepturi şi obligaţii (inclusiv norma didactică, salariu etc.). Pe durata acestui stagiu iniţial, personalul didactic debutant este asistat de inspectorul şcolar de specialitate şi de un mentor desemnat de directorul unităţii de învăţământ. După perioada minimă de 2 ani stabilită de lege, cadrele didactice debutante pot susţine examenul de definitivare în învăţământ – o evaluare prin intermediul căreia se certifică pentru persoanele respective competenţele profesionale necesare activităţii didactice. Examenul de definitivare în învăţământ devine obligatoriu după 2 ani de la încheierea stagiului iniţial, iar cadrele didactice debutante pot susţine de maximum 3 ori examenul într-o perioadă de 5 ani. Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în condiţiile legii nu mai pot lucra ca şi cadre didactice calificate.

Procesul de selecţie, recrutare şi angajare pentru funcţia de învăţător/învăţătoare, institutor/institutoare sau profesor pentru învăţământul primar se bazează pe examinare competitivă anuală (concurs naţional pentru toate posturile sau catedrele vacante publicate la nivel naţional). Examinarea competitivă are un caracter deschis – poate participa orice persoană care satisface condiţiile de studii stabilite prin Statutul personalului didactic (Legea 128/1997). Coordonarea metodologică este asigurată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) în timp ce organizarea şi desfăşurarea, la nivel local, sunt asigurate de inspectoratele şcolare şi de anumite unităţi de învăţământ (unităţi de învăţământ reprezentative) stabilite de MECTS.

Selecţia, recrutarea şi angajarea pentru funcţia de învăţător/învăţătoare, institutor/institutoare sau profesor pentru învăţământul primar pentru posturi sau catedre în învăţământul primar privat se bazează pe procedura de recrutare deschisă. Unităţile de învăţământ primar private acreditate sau autorizate provizoriu au deplină responsabilitate în derularea procesului de selecţie, recrutare şi angajare pentru posturile sau catedrele proprii. Procesul trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile generale ale Legii învăţământului şi Statutului personalului didactic. Mai exact, procedura

România (2009/2010)


de recrutare deschisă trebuie să se bazeze pe concurs deschis către orice persoană care satisface condiţiile de studii stabilite de Statutul personalului didactic pentru funcţia didactică respectivă. Unităţile de învăţământ primar acreditate sau autorizate provizoriu trebuie să informeze inspectoratele şcolare asupra rezultatelor finale ale procesului.

Dezvoltarea profesională a învăţătorilor/învăţătoarelor, institutorilor/institutoarelor sau profesorilor pentru învăţământul primar este un proces care implică mai multe etape. Este vorba de perfecţionarea prin gradele didactice/profesionale care pot fi obţinute după definitivarea în învăţământ, obţinute în această ordine: gradul didactic II şi gradul didactic I, succedată de formarea continuă (perfecţionarea) o dată la 5 ani. În acelaşi timp, Statutul personalului didactic stipulează că personalul didactic din învăţământul preuniversitar participă la programe de formare continuă cel puţin o dată la 5 ani sau oricând acest lucru este recomandat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sau de inspectoratul şcolar judeţean. Condiţia se consideră îndeplinită de cadrele didactice care în intervalul dat au obţinut definitivarea în învăţământ sau oricare dintre gradele didactice.

Conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului 4796/2001, perfecţionarea periodică a cadrelor didactice este structurată în module cuantificate în credite transferabile. Standardul minim pentru perfecţionarea periodică a cadrelor didactice este de 90 de credite profesionale transferabile.

Unele discipline, cum ar fi: limbile străine, religia, educaţia fizică şi muzica din învăţământul primar pot fi predate de către profesori de specialitate sau de învăţători/învăţătoare, institutori/institutoare sau profesori pentru învăţământul primar numai dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin atestat eliberat de instituţia de învăţământ absolvită pentru limba respectivă, validate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

România (2009/2010)


4. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR

4.1 Învăţământul secundar inferior

Învăţământul secundar inferior face parte din învăţământul obligatoriu şi oferă tuturor elevilor oportunităţi egale în continuarea studiilor în nivelurile educaţionale subsecvente. Se realizează în două etape prin gimnaziu si liceu – ciclul inferior sau scoală de artă si meserii.

În ceea ce priveşte specializarea studiilor, structura învăţământului secundar inferior este următoarea:

• în gimnaziu (clasele V-VIII) nu există o specializare a studiilor – învăţământul gimnazial este furnizat ca învăţământ general, pentru elevi în vârstă de 10-14 ani;

• la liceu – ciclul inferior – este organizat în trei filiere de studiu – teoretic, tehnologic şi vocaţional, divizate în profiluri şi specializări, pentru clasele IX-X, pentru elevi în vârstă de 14-16 ani;

• Scoala de arte si meserii este organizată pe baza calificărilor profesionale oferite, pentru clasele IX-X, pentru elevi în vârstă de 14-16 ani.

4.1.1. Învăţământul secundar inferior - Gimnaziu

Învăţământul gimnazial (clasele V-VIII) constituie primul stagiu al învăţământului secundar inferior, urmând educaţiei elementare realizate în primele patru clase.

Învăţământul gimnazial poate fi organizat în diverse tipuri de unităţi de învăţământ, dar cel mai frecvent este organizat împreună cu învăţământul primar în şcoli generale cu clasele I-VIII. În special în mediul urban, se pot de asemenea întâlni şcoli care oferă atât învăţământ primar, cât şi învăţământ secundar (clasele I-XII/XIII) sau numai învăţământ secundar (clasele V-XII/XIII).

În majoritatea judeţelor se organizează învăţământ de artă şi învăţământ sportiv pentru elevii cu aptitudini în aceste domenii, şcolarizarea realizându-se, de regulă, începând cu clasele primare. Unităţile în care se organizează învăţământul de artă şi învăţământul sportiv pot fi cu program suplimentar sau cu program integrat şi se aprobă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea inspectoratelor şcolare. În învăţământul de artă şi în învăţământul sportiv, planurile-cadru de învăţământ sunt adaptate profilului, studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, iar programele şcolare respectă obiectivele stabilite pentru profilul respectiv.

4.1.1.1 Admiterea

În învăţământul gimnazial (clasele V-VIII; învăţământ general) sunt admişi toţi elevii care au promovat învăţământul primar (clasele I-IV).

Trecerea de la învăţământul primar la cel gimnazial este condiţionată numai de promovarea primelor patru clase. În unele cazuri, unităţile de învăţământ includ în oferta lor educaţională clase de a V-a cu predare intensivă a unei limbi moderne. În astfel de situaţii, unităţile de învăţământ organizează testarea absolvenţilor claselor a IV-a – respectiv evaluarea competenţelor de comunicare în limba română şi în limba modernă respectivă, precum şi evaluarea competenţelor de bază la matematică. Această situaţie se produce de asemenea în cazul unor şcoli – cunoscute pentru performanţele deosebite – pentru care cererea depăşeşte oferta educaţională efectivă. Planul de şcolarizare aprobat anual pentru clasa a V-a asigură global un număr de locuri cel puţin egal cu numărul absolvenţilor învăţământului primar în fiecare localitate sau în localităţi învecinate în mediul rural.

România (2009/2010)


4.1.1.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare

Organizarea anului şcolar pentru învăţământul secundar este decisă anual prin ordin al ministrului educaţiei.

Învăţământul secundar funcţionează în fiecare zi a săptămânii (sistem cu 5 zile de şcoală pe săptămână). Durata orelor de curs este de 50 de minute şi fiecare oră de curs este urmată de o pauză de 10 minute. În şcolile funcţionând în două schimburi din cauza capacităţii de şcolarizare reduse, anumite clase îşi încep programul la ora 12, 13 sau 14. Orarul săptămânal şi orarul zilnic pentru învăţământul secundar sunt stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în urma consultării cadrelor didactice şi părinţilor.

Pentru învăţământul secundar, anul şcolar în România cuprinde două semestre, trei vacanţe în timpul cursurilor şi o vacanţă de vară. Calendarul exact al anului şcolar este stabilit anual prin ordin al ministrului educaţiei. Anul şcolar 2009/2010 are 35 de săptămâni de şcoală (sistem cu 5 zile de şcoală pe săptămână), însumând 173 de zile lucrătoare, începe în data de 01.09.2009 şi se termină în data de 31.08.2010.

4.1.1.3 Curriculumul naţional pentru ciclul gimnazial

Curriculumul pentru învăţământul secundar face parte din Curriculumul naţional care, conform Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ, al programelor şi al manualelor şcolare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi aplicate corespunzător nivelului/ciclului educaţional şi clasei (anului de studiu).

Curriculumul naţional pentru învăţământul secundar este elaborat în concordanţă cu structura învăţământului secundar şi acoperă atât un segment al învăţământului obligatoriu (reprezentat de gimnaziu, care este urmat sau de ciclul inferior al liceului sau, alternativ, de şcoala de arte şi meserii), cât şi un segment al învăţământului post-obligatoriu (reprezentat de ciclul superior al liceului). Luând în considerare diversitatea de interese şi de nevoi de formare ale elevilor cu vârste cuprinse între 11 şi 18/19 ani, Curriculumul naţional pentru învăţământul secundar se caracterizează prin diversitate structurală, manifestată mai accentuat la nivelul filierelor teoretică, vocaţională şi tehnologică din învăţământul liceal, precum şi la nivelul rutelor de profesionalizare – directă/progresivă – din învăţământul profesional şi tehnic.

În România, unul dintre obiectivele programului de guvernare 2009-2012 este „introducerea unui curriculum şcolar bazat pe competenţe”; realizarea acestui obiectiv a făcut necesară dezvoltarea modelului curricular al disciplinelor de studiu, centrat pe competenţe, prin raportare la cele opt domenii de competenţe-cheie recomandate de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene (1. Comunicare în limba maternă, 2. Comunicare în limbi străine, 3. Competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, 4. Competenţă digitală, 5. A învăţa să înveţi, 6. Competenţe sociale şi civice, 7. Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, 8. Sensibilizare şi exprimare culturală).

Proiectarea curriculumului pe competenţe răspunde cercetărilor din psihologia cognitivă, conform cărora prin competenţă se realizează transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a deprinderilor în situaţii noi. Astfel, începând cu anul şcolar 2009-2010, în întreg învăţământul secundar se aplică un model de proiectare curriculară centrat pe competenţe. Acest model de proiectare curriculară reprezintă un element de noutate doar pentru gimnaziu (clasele V-VIII), având în vedere că în segmentele următoare ale învăţământului secundar (clasele IX-XII/XIII) modelul de proiectare curriculară centrat pe competenţe se aplică din anul şcolar 2000-2001.

România (2009/2010)


Pentru învăţământul gimnazial care – la fel ca şi nivelul educaţional anterior (învăţământ primar) – are un traseu unic de formare, planurile-cadru de învăţământ stabilesc, pentru fiecare an de studiu/clasă: numărul total – minim şi maxim – de ore pe săptămână; disciplinele de studiu obligatorii şi numărul minim şi maxim de ore pe săptămână alocat fiecăreia dintre acestea; numărul minim şi maxim de ore pe săptămână alocat global, la decizia şcolii, pentru construirea unei oferte curriculare locale.

Planurile-cadru pentru învăţământul gimnazial, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3638/2001, structurează oferta educaţională în două componente: trunchiul comun şi curriculumul la decizia şcolii. Trunchiul comun reprezintă oferta educaţională comună şi obligatorie pentru toţi elevii, stabilită la nivel naţional, constând din aceleaşi discipline de învăţământ, alocări orare – corespunzător unui an de studiu – pentru care se aplică aceleaşi programe şcolare. Curriculumul la decizia şcolii reprezintă ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare pe care fiecare unitate şcolară le propune în mod direct elevilor dintr-o anumită clasă, în cadrul ofertei curriculare proprii (minimum o disciplină opţională şi, după caz, aprofundări şi/sau extinderi ale disciplinelor obligatorii).

Noile programe şcolare pentru gimnaziu, aprobate prin Ordinele ministrului educaţiei nr. 5097/2009 şi 5098/2009, se aplică în anul şcolar 2009-2010. Programele au fost elaborate din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – implementat în sistemul românesc de învăţământ la mijlocul anilor ‘90 – la modelul centrat pe competenţe. Adoptarea acestui model a actualizat formatul programelor şcolare, a realizat unitatea de concepţie a acestora (prin abordarea unitară şi sistemică a Curriculumului naţional) şi a asigurat racordarea la dezvoltările curriculare actuale, orientate prioritar spre rezultatele explicite şi evaluabile ale învăţării (prin regândirea demersului didactic din perspectiva achiziţiilor finale ale învăţării şi prin accentuarea dimensiunii acţionale în formarea personalităţii elevului).

Competenţele generale, competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, precum şi valorile şi atitudinile vizate în învăţământul gimnazial sunt precizate în noile programele şcolare. Competenţele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate şi de complexitate, şi orientează demersul didactic către achiziţiile finale ale elevului. Competenţele specifice corelate cu unităţi de conţinut se formează pe parcursul unui an de studiu şi sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în formarea acestora. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte realizarea competenţelor; unităţile de conţinut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie. Demersul de proiectare curriculară acordă conceptului de competenţă semnificaţia unui „organizator” în relaţie cu care sunt stabilite finalităţile învăţării, sunt selectate conţinuturile specifice şi sunt organizate strategiile de predare-învăţare-evaluare. Valorile şi atitudinile sunt prezentate într-o listă explicită şi au rolul de a accentua dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a disciplinelor de studiu, la atingerea finalităţilor educaţiei. Tot în programele şcolare sunt incluse şi sugestii metodologice; acestea au rolul de a orienta proiectarea demersului didactic şi realizarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare în concordanţă cu specificul disciplinei.

Structura ofertei curriculare locale şi numărul exact de ore pe săptămână pentru fiecare disciplină obligatorie se stabileşte pe baza consultării părinţilor, elevilor şi altor parteneri educaţionali, în condiţiile aprobării de către consiliul profesoral, de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. Numărul total de ore pe săptămână trebuie să se încadreze în limitele minimă şi maximă stabilite de planurile-cadru de învăţământ pentru fiecare clasă. Curriculumul la decizia şcolii este format din una sau mai multe discipline opţionale şi, după caz, din aprofundări sau extinderi ale disciplinelor obligatorii pentru care planul-cadru prevede plajă orară. Aprofundările se referă la diversificarea activităţilor de învăţare, aplicându-se numai în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al competenţelor şi conţinuturilor prevăzute de programa şcolară în anii anteriori. Extinderile se adresează elevilor care manifestă interes în studiul suplimentar al disciplinei de învăţământ şi vizează competenţele şi conţinuturile suplimentare propuse de programa şcolară. Opţionalele sunt alte discipline decât cele prevăzute în planul-cadru corespunzător

România (2009/2010)


clasei (anului de studiu) şi presupun elaborarea unor programe şcolare cu noi competenţe specifice şi noi conţinuturi ale învăţării, altele decât cele prevăzute de programele şcolare obligatorii. Programele şcolare pentru disciplinele opţionale pot fi elaborate la nivel local, necesitând avizul inspectorului de specialitate din inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, sau pot fi preluate din oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. În oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii sunt promovate exemplele de bună practică, programe şcolare pilotate la nivel naţional prin diverse programe educaţionale naţionale şi internaţionale.

Curriculumul naţional pentru învăţământul gimnazial (clasele V-VIII) este structurat în următoarele şapte arii curriculare (delimitate pe baza unor principii şi criterii de tip epistemologic şi psihopedagogic): I. Limbă şi comunicare, II. Matematică şi ştiinţe ale naturii, III. Om şi societate, IV. Arte, V. Educaţie fizică şi sport, VI. Tehnologii, VII. Consiliere şi orientare. Disciplinele şi activităţile opţionale se pot organiza în oricare dintre aceste arii curriculare.

Planurile-cadru de învăţământ pentru gimnaziu (clasele V-VIII) aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3638/2001, cuprind disciplinele de studiu, organizate în arii curriculare, şi alocările orare săptămânale corespunzătoare, prezentate în tabelul de mai jos:

Clasa Aria curriculară/Disciplina

V VI VII VIII

I. Limbă şi comunicare 9-10 8-9 8-9 9-10

Limba şi literatura română 5 4 4 4

Limba modernă 1 2-3 2-3 2-3 2-3

Limba modernă 2 2 2 2 2

Limba latină - - - 1

II. Matematică şi ştiinţe ale naturii 5-6 8 10 9-10

Matematică 4 4 4 4

Fizică - 2 2 2

Chimie - - 2 2

Biologie 1-2 2 2 1-2

III. Om şi societate 3-5 3-5 4-5 6-7

Cultură civică 0-1 0-1 1-2 1-2

Istorie 1-2 1-2 1-2 2

Geografie 1-2 1-2 1-2 2

Religie 1 1 1 1

IV. Arte 2-3 2-3 2-3 1-2

Educaţie plastică 1-2 1-2 1-2

Educaţie muzicală 1-2 1-2 1-2 1-2

V. Educaţie fizică şi sport 2-3 2-3 2-3 1-2

VI. Tehnologii 1-2 1-2 1-2 1-2

Educaţie tehnologică 1-2 1-2 1-2 1-2

VII. Consiliere şi orientare 1 1 1 1

Număr total de ore pe săptămână alocate pentru trunchiul comun 23 25 28 28

Discipline opţionale 1-3 1-3 1-2 1-2

Număr minim de ore pe săptămână 24 26 29 29

Număr maxim de ore pe săptămână 26 28 30 30

România (2009/2010)


În învăţământul cu predare în limba română, elevii aparţinând minorităţilor naţionale pot studia, la cerere, disciplina limba şi literatura maternă; numărul de ore alocat acestei discipline este de 3-4 ore pe săptămână în fiecare an de studiu şi intră în trunchiul comun.

În învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, planu-cadru de învăţământ prevede, de asemenea, studierea următoarelor discipline: limba şi literatura română – 5 ore pe săptămână la clasa a V-a, respectiv 4 ore pe săptămână la clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a; limba şi literatura maternă – într-un număr de ore egal cu acela pentru limba şi literatura română, prevăzut în planul-cadru general; istoria şi tradiţiile minorităţilor – 1 oră pe săptămână, la clasele a VI-a şi a VII-a. Pentru învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, studiul celei de-a doua limbi moderne este la decizia şcolii, în acest caz putându-i-se aloca 2 ore pe săptămână.

Pentru elevii cu aptitudini – în şcoli cu program suplimentar sau integrat (de artă sau sportiv) – se alocă suplimentar ore pentru pregătirea de specialitate, în ariile curriculare corespunzătoare Educaţie fizică şi sport sau, după caz, Arte). Numărul de ore pe săptămână pentru acest tip de şcolarizare este mai mare decât în cazul programului normal, întrucât vizează obţinerea performanţei.

Pentru elevii cu dizabilităţi, în funcţie de tipul şi de gradul acestora, se aplică sau curriculumul pentru învăţământul de masă, cu alocarea suplimentară de ore pentru terapii specifice compensatorii, psihodiagnoză, educaţie socială etc., sau un curriculum special, aprobat, de asemenea, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; acesta include atât planuri-cadru de învăţământ, programe şi manuale şcolare, cât şi materiale didactice ajutătoare, elaborate conform tipului şi gradului dizabilităţii respective.

În învăţământul gimnazial pot fi utilizate la clasă doar manuale şcolare şi materiale auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru majoritatea disciplinelor există trei manuale alternative, aprobate pentru fiecare an de studiu. În funcţie de nivelul elevilor, fiecare cadru didactic stabileşte la începutul anului şcolar manualul pentru fiecare disciplină. Tot cadrul didactic are libertatea, dar şi responsabilitatea de a decide cu privire la metodele de predare-învăţare-evaluare aplicate în activitatea cu elevii, luând în considerare structura clasei, materialele didactice existente în şcoală şi urmând orientările metodologice oferite în Curriculumul naţional şi în publicaţiile de specialitate.

4.1.1.4 Evaluarea, progresul şi certificarea

Evaluarea elevilor trebuie realizată pe parcursul întregului semestru de către cadrele didactice care lucrează cu clasa respectivă, în mod regulat şi pentru toate disciplinele (obligatorii sau opţionale). Fiecare semestru include perioade dedicate consolidării şi evaluării competenţelor achiziţionate de elevi (evaluare formativă şi sumativă) – decise de cadrul didactic care lucrează cu clasa respectivă. Pentru anumite discipline stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi care fac parte din trunchiul comun elevii trebuie să susţină teze semestriale din întreaga programă şcolară a semestrului respectiv. Perioada de consolidare şi evaluare este stabilită în mod obişnuit către sfârşitul semestrului.

Metodele şi instrumentele de evaluare sunt stabilite de cadrul didactic în funcţie de particularităţile psihologice ale elevilor, luând de asemenea în considerare specificitatea disciplinei. Evaluarea poate fi orală, în scris, bazată pe activităţi practice, pe referate şi proiecte, interviuri, portofolii, precum şi alte instrumente elaborate de catedrele unităţii de învăţământ şi aprobate de director sau elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de inspectoratele şcolare.

În învăţământul secundar, evaluarea performanţelor elevilor pentru fiecare disciplină se materializează prin note de la 1 la 10, corespunzând în mare următoarelor niveluri de realizare: de la 1 la 4 – insuficient, de la 5 la 7 – suficient, de la 7 la 9 – bine, iar de la 9 la 10 – foarte bine.

România (2009/2010)


Cadrele didactice au obligaţia de a înregistra nota în catalogul clasei şi în carnetele elevilor, în rubrica corespunzătoare disciplinei şi menţionând data evaluării.

Datele şcolare oficiale ale elevilor pentru întreaga perioadă de şcolarizare sunt cele trecute în cataloage şi în registrul matricol – documente şcolare cu regim de arhivare permanent la nivelul unităţii de învăţământ, iar ulterior la Arhivele Statului.

La sfârşitul fiecărui semestru şi la sfârşitul anului şcolar cadrele didactice au obligaţia de a încheia situaţia şcolară a fiecărui elev pentru fiecare disciplină (obligatorie sau opţională). Încheierea situaţiei şcolare constă în calcularea şi înregistrarea în documentele şcolare ale unităţii de învăţământ a mediei finale pentru fiecare disciplină (prin rotunjire pentru mediile semestriale). Nota obţinută la teză contează ca 25% din media semestrială a disciplinei considerate. Media semestrială se consideră „legal constituită” dacă este calculată pe baza numărului minim de note prevăzut de Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ preuniversitar.

Notele la purtare sub 7 trebuie decise de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ. În învăţământul secundar, la sfârşitul fiecărui an şcolar dirigintele acordă într-o ceremonie oficială distincţii elevilor care au obţinut primele trei medii generale din clasă şi media 10 la purtare.

În învăţământul secundar, elevii pot promova de la o clasă la următoarea – în cadrul aceluiaşi ciclu sau nivel educaţional – dacă au obţinut pentru fiecare disciplină studiată în anul şcolar considerat cel puţin media finală 5 si cel putin nota 6 la purtare.

La sfârşitul primului semestru şi la sfârşitul anului şcolar, fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a raporta situaţia statistică a elevilor – atât la inspectoratul şcolar judeţean, cât şi la filiala locală a Institutului Naţional de Statistică. Directorul unităţii de învăţământ trebuie să menţioneze în raportul său semestrial şi anual de activitate situaţia şcolară a elevilor. Situaţiile statistice sunt centralizate de Institutul Naţional de Statistică şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi devin parte din Anuarul statistic şi din raportul anual de evaluare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Toţi absolvenţii învăţământului gimnazial, primesc certificat de absolvire si foaia matricola. Aceasta este emisă de unitatea de învăţământ şi listează toate disciplinele studiate în clasele V-VIII cu mediile anuale corespunzătoare, precum şi mediile anuale generale pentru fiecare clasă. Pentru elevii care nu îşi continuă studiile în aceeaşi unitate de învăţământ, foaia matricola este în mod obligatoriu transmisă unităţii de învăţământ în care se muta elevul.

4.1.1.5 Orientare şi consiliere

Orientarea şcolară/profesională pe parcursul învăţământului secundar este asigurată prin Curriculumul naţional şi realizată de către dirigintele clasei, în cooperare cu părinţii elevilor şi cu consilierul şcolar. Curriculumul Naţional cuprinde aria curriculară Consiliere şi orientare pentru care planurile-cadru de învăţământ alocă o oră pe săptămână la toate nivelurile învăţământului secundar (gimnazial, liceal, şcoala de arte şi meserii, anul de completare).

Pentru această arie curriculară există o ofertă centrală de programe şcolare aprobate prin Ordin al ministrului educaţiei, care stabilesc diferenţiat, în funcţie de nivelul de învăţământ căruia i se adresează (gimnazial, liceal, şcoala de arte şi meserii, anul de completare), obiectivele şi conţinuturile educaţionale vizate, furnizând, de asemenea, şi sugestii metodologice care orientează activitatea cadrelor didactice pentru realizarea obiectivelor/dezvoltarea competenţelor specifice acestei arii curriculare.

Inspectoratele şcolare judeţene organizează anual un târg educaţional cu durata de 5 zile, cunoscut sub numele de „Festivalul Şanselor Tale”. Unităţile de învăţământ îşi prezintă oferta lor educaţională

România (2009/2010)


(planul de şcolarizare, specializări, curriculumul la decizia şcolii etc.) precum şi calitatea educaţiei oferite (condiţii educaţionale, resurse, eficienţa internă şi externă, relaţiile cu industria etc.). Conducerile unităţilor de învăţământ şi diriginţii facilitează şi organizează vizite pentru elevii lor la târgul educaţional, cu scopul de a sprijini orientarea lor şcolară şi profesională.

4.1.1.6 Cadre didactice şi formatori

Funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar sunt stabilite în Statutul Personalului Didactic (Legea 128/1997), astfel pentru învăţământul gimnazial funcţiile didactice sunt: profesor, profesor-psihopedagog, profesor-pedagog social, maistru-instructor.

Cerinţele minime privind formarea iniţială pentru:

• funcţia de profesor în învăţământul gimnazial – absolvirea, cu examen de licenţă, ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior sau a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretuluişi Sportului – studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;

• funcţia de maistru-instructor – absolvirea cu examen de diplomă a unei Şcoli postliceale în domeniu, precum şi efectuarea unui stagiu de cel puţin 3 ani în domeniu; pentru această funcţie trebuie îndeplinită şi condiţia de absolvire a cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

În funcţie de domeniul de referinţă şi specializarea studiilor, profesorii din învăţământul secundar sunt calificaţi pentru predarea unei discipline (marea majoritate) sau a maximum două discipline (specific absolvenţilor de învăţământ superior de scurtă durată).

În instituţiile de învăţământ superior formarea profesională este furnizată prin activităţile specifice organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din instituţia de învăţământ superior respectivă. Conform prevederilor Legii Învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), planurile de învăţământ pentru formarea profesională sunt integrate cu planurile generale de învăţământ ale facultăţilor (model paralel sau concurent de formare) şi formarea profesională este oferită ca program opţional. Formarea devine obligatorie pentru studenţii care decid să urmeze activităţile specifice (este încheiat un „contract” între studenţi şi DPPD).

Planul de învăţământ pentru formarea profesională furnizată prin DPPD este stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Procesul de selecţie, recrutare şi angajare pentru profesorii din învăţământul gimnazial este similar cu cel descris la secţiunea 3.6.

4.1.2. Învăţământul secundar inferior – Liceu (ciclul inferior)

Liceul este unitatea de învăţământ care oferă absolvenţilor de gimnaziu cu certificat de absolvire posibilitatea de a se specializa în diverse domenii teoretice şi de a se pregăti pentru piaţa muncii şi/sau pentru continuarea studiilor în nivelurile educaţionale subsecvente – învăţământul post-secundar non-terţiar. Învăţământul liceal este organizat în trei filiere de studiu:

● Filiera teoretică oferind două profiluri: umanist şi real;

România (2009/2010)


● Filiera tehnologică oferind trei profiluri educaţionale: tehnic, servicii şi exploatarea resurselor naturale şi protecţia mediului;

● Filiera vocaţională, organizată pe cinci profiluri/specializări: militar, ordine si securitate publica, teologic,sportiv, de artă şi pedagogic.

Filiera teoretică este organizată,de regula, în licee teoretice şi este în principal dedicată pregătirii elevilor pentru dobândirea unor calificări superioare prin învăţământul superior. Filiera tehnologică este organizată în licee tehnologice cu unul sau mai multe profiluri şi câteva specializări – oferind absolvenţilor învăţământului obligatoriu atât posibilitatea obţinerii unei calificări profesionale de nivel 3, cât şi posibilitatea de a se pregăti pentru învăţământul superior sau postliceal.

4.1.2.1 Admiterea

Absolvenţii de gimnaziu sunt admişi la liceu – ciclul inferior al liceului (clasele IX-X) – pe baza unei proceduri de selecţie şi repartiţie stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Absolvenţii de gimnaziu îşi pot continua studiile în ciclul secundar inferior al învăţământului obligatoriu conform opţiunii lor şi ca urmare a unei proceduri de selecţie şi repartiţie stabilită de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Criteriul folosit pentru această procedură de selecţie şi repartiţie este „media de admitere”.

În învăţământul profesional şi tehnic, respectiv în învăţământul liceal – filiera tehnologică –, admiterea elevilor care au absolvit nivelul gimnazial se realizează în conformitate cu prevederile metodologice ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, valabile pentru întreg învăţământul liceal – de exemplu, Metodologia de organizare si desfăsurare a admiterii în învăţământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2009-2010, Anexa I la OMECT nr. 5166 din 29.08.2008, privind aprobarea metodologiei de organizare si desfăsurare si a calendarului admiterii în învăţământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2009-2010 (http://www.admitere.edu.ro/2009/). În acord cu aceste documente, criteriul pe baza căruia se realizează admiterea în învăţământul liceal profesional şi tehnic se constituie din media de admitere, calculată în funcţie de media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, cu o pondere de 50%, şi de media generală obţinută la tezele cu subiect unic (respectiv la examenul de capacitate, pentru absolvenţii de până în anul 2003 inclusiv, ori la testele naţionale, pentru absolvenţii din promoţiile 2004-2007), de asemenea cu o pondere de 50%. Repartizarea elevilor se realizează computerizat, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de scolarizare.

Cifra de şcolarizare, în cazul învăţământului profesional şi tehnic, se stabileşte în urma unui proces de analiză şi de consultare la nivel regional şi local – Planul regional de acţiune pentru învăţământ (PRAI), Planul local de acţiune pentru învăţământ (PLAI) –, concretizat în propuneri ale inspectoratelor şcolare judeţene, incluse ulterior în prevederile legale referitoare la planul de şcolarizare.

4.1.2.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare

Pentru învăţmântul secundar inferior – liceu, ciclul inferior, profilurile teoretic şi vocaţional, vezi secţiunea 4.1.1.2.

Pentru învăţământul profesional şi tehnic, structura anului şcolar 2009/2010 reuneşte 2 semestre, totalizând între 36 de săptămâni (178 de zile lucrătoare) şi 39 de săptămâni (193 de zile lucrătoare), respectiv între 1050 şi 1170 de ore de curs pe an. Activitatea la clasă se desfăşoară pe durata a 5 zile pe săptămână. Durata orei de curs este de 50 de minute, iar numărul de ore pe săptămână variază între 29 şi 30 (a se vedea OMECI 3411 din 16.03.2009).

România (2009/2010)


În conformitate cu prevederile legale în vigoare, numărul de elevi din clasă este cuprins între 10 şi 30. În anul şcolar 2008/2009, aşa cum se precizează în Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Bucureşti, 2009, în învăţământul liceal şi profesional, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, unui profesor i-au revenit, în medie, 15 elevi.

4.1.2.3 Curriculumul naţional pentru ciclul inferior al liceului

Ciclul inferior al liceului (clasele IX-X) face parte din învăţământul secundar inferior şi constituie, alături de şcoala de arte şi meserii, unul dintre cele două traseele educaţionale alternative pentru finalizarea învăţământului obligatoriu. Spre deosebire de învăţământul gimnazial, care are un traseu unic de formare, ciclul inferior al liceului este organizat pe trei filiere (teoretică, vocaţională, tehnologică), fiecare dintre acestea subordonând diferite profiluri şi specializări/domenii de pregătire.

Oferta curriculară pentru ciclul inferior al liceului – reprezentată de planuri-cadru de învăţământ, programe şi manuale şcolare – este organizată în trei componente: trunchi comun, curriculum diferenţiat şi curriculum la decizia şcolii, pentru filierele teoretică şi vocaţională, respectiv curriculum în dezvoltare locală, pentru filiera tehnologică. Trunchiul comun şi curriculumul diferenţiat constituie ofertă centrală, iar curriculumul la decizia şcolii, respectiv curriculumul în dezvoltare locală, reprezintă oferta educaţională stabilită la nivelul unităţii de învăţământ.

Planurile-cadru de învăţământ pentru ciclul inferior al liceului grupează disciplinele de studiu în cele 7 arii curriculare prevăzute de Curriculumul naţional: Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Consiliere şi orientare, Tehnologii. Prin aceasta se realizează continuitatea dintre planurile-cadru pentru clasele I-VIII şi cele pentru clasele IX-X.

Planurile-cadru de învăţământ pentru ciclul inferior al liceului asigură, prin structura trunchiului comun, studierea de către toţi elevii – indiferent de filieră, profil, specializare/domeniu de pregătire – a unui nucleu de discipline de învăţământ, care include atât în clasa a IX-a, cât şi în clasa a X-a, limba şi literatura română, limba modernă 1, limba modernă 2, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, religie, educaţie fizică, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, la care se adaugă logică, argumentare şi comunicare – doar în clasa IX-a – şi psihologie şi educaţie antreprenorială – doar în clasa a X-a. Pentru studierea acestor discipline este alocat un număr total de 19 ore pe săptămână. Pentru trunchiul comun se aplică aceleaşi programe şcolare la nivelul tuturor filierelor, profilurilor şi specializărilor din structura ciclului inferior al liceului; oferta de trunchi comun, astfel, asigură premisele de egalitate de şanse pentru toţi elevii cuprinşi în clasele IX-X de liceu.

În învăţământul cu predare în limba română, elevii aparţinând minorităţilor naţionale pot studia, la cerere, disciplina limba şi literatura maternă, cu acelaşi număr de ore şi cu aceeaşi poziţie în planul-cadru de învăţământ ca şi disciplina limba şi literatura română.

În învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, în planul-cadru corespunzător filierei, profilului şi specializării/domeniului de pregătire se include, în aria curriculară limbă şi comunicare, disciplina limba şi literatura maternă, cu acelaşi număr de ore şi cu aceeaşi poziţie ca şi pentru disciplina limba şi literatura română.

În anul şcolar 2009-2010, în ciclul inferior al liceului se aplică noi planuri-cadru de învăţământ.

Pentru filierele teoretică şi vocaţională, conform Ordinului ministrului educaţiei nr. 3410/2009, în trunchiul comun – TC şi în curriculumul diferenţiat – CD sunt cuprinse alocările orare corespunzătoare tuturor disciplinelor de învăţământ care se studiază în mod obligatoriu în cadrul unei specializări.

În anul şcolar 2009-2010, se aplică programe şcolare noi doar pentru disciplinele pentru care au fost operate modificări de alocări orare în noile planuri-cadru de învăţământ, comparativ cu anul şcolar

România (2009/2010)


anterior. Competenţele generale, competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, precum şi valorile şi atitudinile vizate în ciclul inferior al liceului sunt precizate în programele şcolare. Competenţele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate şi de complexitate, şi orientează demersul didactic către achiziţiile finale ale elevului. Competenţele specifice corelate cu unităţi de conţinut se formează pe parcursul unui an de studiu şi sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în formarea acestora. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte realizarea competenţelor; unităţile de conţinut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie. Demersul de proiectare curriculară acordă conceptului de competenţă semnificaţia unui „organizator” în relaţie cu care sunt stabilite finalităţile învăţării, sunt selectate conţinuturile specifice şi sunt organizate strategiile de predare-învăţare-evaluare. Valorile şi atitudinile sunt prezentate într-o listă explicită şi au rolul de a accentua dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a disciplinelor de studiu, la atingerea finalităţilor educaţiei. Tot în programele şcolare sunt incluse şi sugestii metodologice; acestea au rolul de a orienta proiectarea demersului didactic şi realizarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare, în funcţie de specificul clasei de elevi.

Structura ofertei curriculare locale, realizată prin curriculumul la decizia şcolii, se stabileşte pe baza consultării părinţilor, elevilor şi altor parteneri educaţionali, în condiţiile aprobării de către consiliul profesoral, de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. În clasele a IX-a şi a X-a, ciclul inferior al liceului, curriculumul la decizia şcolii pentru poate include, după caz, unu – maximum două din următoarele tipuri de opţional: opţionalul de aprofundare – derivat din oricare din disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau, după caz, în curriculumul diferenţiat, urmărind aprofundarea competenţelor specifice ale disciplinei vizate, prin noi unităţi de conţinut, altele decât cele prevăzute în programa şcolară valabilă pentru specializarea respectivă; opţionalul de extindere – derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau, după caz, în curriculumul diferenţiat, urmărind extinderea competenţelor generale ale disciplinei, prin noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, corelate cu cele din oferta centrală a specializării respective; opţionalul ca disciplină nouă – care introduce într-o anumită arie curriculară, un nou obiect de studiu, altul decât cele prevăzute în oferta centrală a specializării, şi formulează noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, altele decât cele ale programelor şcolare pentru disciplinele prevăzute în planul-cadru; opţionalul integrat – care introduce ca obiect de studiu o nouă disciplină, structurată în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe arii curriculare, şi formulează noi competenţe specifice – complexe, integrative şi noi conţinuturi – interdisciplinare.

Programele şcolare pentru disciplinele opţionale pot fi elaborate la nivel local, în acest caz necesitând avizul inspectorului de specialitate din inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, sau pot fi preluate din oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii sunt promovate exemplele de bună practică, programe şcolare pilotate la nivel naţional prin diverse programe educaţionale naţionale şi internaţionale.

În ciclul inferior al liceului oferta centrală de curriculum poate include, după caz, studiul intensiv al informaticii sau studiul unei limbi moderne în clase cu program intensiv sau bilingv – în situaţia în care resursele materiale şi umane ale şcolii permit acest lucru.

În ciclul inferior al liceului pot fi utilizate la clasă doar manuale şcolare şi materiale auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru majoritatea disciplinelor există trei sau mai multe manuale şcolare alternative, aprobate pentru fiecare an de studiu. În funcţie de nivelul elevilor, fiecare cadru didactic stabileşte la începutul anului şcolar manualul pentru fiecare disciplină. Tot cadrul didactic are libertatea, dar şi responsabilitatea de a decide cu privire la metodele de predare-învăţare-evaluare aplicate în activitatea cu elevii, luând în considerare structura clasei,

România (2009/2010)


materialele didactice existente în şcoală şi urmând orientările metodologice oferite în Curriculumul naţional şi în publicaţiile de specialitate.

Pentru filiera tehnologică, ciclul inferior al liceului, curriculumul, ca parte a Curriculumului naţional, se caracterizează printr-o serie de aspecte specifice precum:

• structurarea planurilor-cadru de învăţământ pe următoarele componente: trunchi comun (TC), curriculum diferenţiat (CD), curriculum în dezvoltare locală (CDL); trunchiul comun contribuie, prin disciplinele de învăţământ din structura sa şi prin alocările orare aferente acestora, la educaţia de bază a elevilor, asigurată prin învăţământul obligatoriu; curriculumul diferenţiat şi curriculumul în dezvoltare locală contribuie, prin modulele din structura lor şi prin alocările orare aferente acestora, la calificarea profesională de nivel 2 a elevilor, aşa cum se precizează în Ordonanţa de urgenţă nr. 40/2009;

• proiectarea curriculară a disciplinelor de învăţământ din componenţa trunchiului comun (TC), care este orientată de principiile de proiectare curriculară specifice Curriculumului Naţional;

• proiectarea curriculară a modulelor din componenţa curriculumului diferenţiat (CD) şi a curriculumului în dezvoltare locală (CDL), care este orientată de standardele de pregătire profesională, definite în concordanţă cu nivelurile 1 şi 2 de calificare profesională;

• fundamentarea standardelor de pregătire profesională pe unităţi de competenţe şi includerea în structura acestora a următoarelor componente: titlul unităţii de competenţe, nivelul de calificare, valoarea creditelor, competenţele/rezultatele învăţării, criteriile de performanţă, precizări privind aplicabilitatea criteriilor de performanţă, probe de evaluare;

• elaborarea curriculumului în dezvoltare locală ca ofertă educaţională specifică fiecărei unităţi de învăţământ, care include orele alocate în planurile-cadru de învăţământ, ofertă realizată în parteneriat cu agenţi economici, prin care se asigură cadrul pentru realizarea unei instruiri care să permită, în contextul tehnologic oferit de agenţii economici locali, formarea în totalitate a competenţelor tehnice de specialitate descrise în Standardele de pregătire profesională.

Pentru ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, începând cu anul şcolar 2009-2010 se aplică planurile-cadru de învăţământ aprobate prin Ordinele ministrului educaţiei nr. 3411/2009 şi nr. 3412/2009. Elementele de noutate incluse în aceste documente se referă atât la structura planurilor-cadru, cât şi la componentele acestei structuri. Astfel, pentru clasele a IX-a şi a X-a, componenta structurală curriculum la decizia şcolii (CDS) este înlocuită prin curriculum în dezvoltare locală (CDL), realizându-se astfel unificarea structurală a tuturor planurilor-cadru pentru învăţământul profesional şi tehnic. Modificările apărute la nivelul componentelor acestei structuri vizează alocările orare aferente disciplinelor de învăţământ/modulelor şi disciplinele de învăţământ/modulele incluse în fiecare dintre componentele TC şi CD.

Modulele din componenţa curriculumului diferenţiat reflectă specificul celor 3 profiluri de formare profesională, care reunesc, la rândul lor, domenii de pregătire, astfel:

• profilul tehnic include domeniile: mecanică, electric, energetic, electronică şi electrotehnică, automatizări, construcţii şi lucrări publice, telecomunicaţii, textile-pielărie, transporturi;

• profilul servicii include domeniile: turism şi alimentaţie, comerţ, estetica şi igiena corpului omenesc;

• profilul resurse naturale şi protecţia mediului include domeniile: industrie alimentară, chimie industrială, agricultură, creşterea animalelor, protecţia mediului.

România (2009/2010)


În cadrul filierei tehnologice, pe parcursul claselor a IX-a şi a X-a, un rol semnificativ în proiectarea curriculumului îl au unităţile de competenţe cheie (UCC). Acestea au rolul de orientare a formării elevilor spre dobândirea de achiziţii ale învăţării transferabile, importante atât în integrarea socială a acestora, cât şi pe piaţa muncii. Unităţile de competenţe cheie sunt definite în concordanţă cu Cadrul european de referinţă al competenţelor cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii şi întră în structura fiecăreia dintre calificările profesionale de nivel II, oferite prin învăţământul profesional şi tehnic.

Unităţile de competenţe cheie se concretizează în curriculumul din învăţământul profesional şi tehnic astfel:

1. direct, unei unităţi de competenţe cheie din structura standardului de pregătire profesională (SPP) corespunzându-i un anumit domeniu disciplinar, din structura ofertei curriculare – de exemplu, unităţilor de competenţe cheie Comunicarea în limba modernă, Utilizarea calculatorului şi prelucrarea informaţiei, Dezvoltarea personală în scopul obţinerii performanţei le corespund, în curriculumul pentru învăţământul profesional şi tehnic, domeniile disciplinare: Limba modernă, TIC, Orientare şi consiliere vocaţională;

2. indirect, prin agregare cu unităţi de competenţe tehnice generale (UTG) sau cu unităţi de competenţe specializate (UCS) din structura standardului de pregătire profesională (SPP), modulele de curriculum particularizându-le în mod specific, pentru fiecare calificare profesională – de exemplu, unităţile de competenţe cheie Lucrul în echipă, Comunicarea şi numeraţia, Igiena şi securitatea muncii sunt concretizate în mod specific în standarde de pregătire profesională şi în module de curriculum componente ale ofertei centrale, specifice diferitelor calificări profesionale din cadrul învăţământului profesional şi tehnic;

3. indirect, prin agregare cu unităţi de competenţe tehnice generale (UTG) sau cu unităţi de competenţe specializate (UCS) din structura standardului de pregătire profesională (SPP), oferta curriculară specifică fiecărei unităţi de învăţământ, dezvoltată în parteneriat cu agenţii economici – curriculum în dezvoltare locală (CDL) – concretizând prioritar, în mod specific, unităţi de competenţe cheie – de exemplu, unităţile de competenţe cheie Rezolvarea de probleme şi Satisfacerea cerinţelor clientului sunt avute în vedere pentru a fi particularizate prioritar la nivelul curriculumului în dezvoltare locală;

4. direct, în aplicaţiile practice specifice diferitelor calificări profesionale din învăţământul profesional şi tehnic, proiectate pentru a se desfăşura sub coordonarea agenţilor economici – de exemplu, unităţile de competenţe cheie Organizarea locului de muncă, Pregătirea pentru integrarea la locul de muncă, Tranziţia de la şcoală la locul de muncă.

4.1.2.4 Evaluarea, progresul şi certificarea

Evaluarea elevilor din învăţământul secundar inferior – ciclul inferior al liceului se realizează ca la evaluarea din gimnaziu (4.1.1.4).

Nu există o examinare la sfârşitul primului ciclu de liceu; elevii primesc un certificat se absolvire şi un portofoliu pentru educaţie permanentă. În funcţie de rezultatele obţinute pe parcursul primului ciclu, elevii pot continua studiile în ciclul superior de liceu conform unei metodologii de admitere aprobate prin ordin de mInistru.

4.1.2.5 Orientare şi consiliere

Vezi secţiunea 4.1.1.5.

România (2009/2010)


4.1.2.6 Cadre didactice şi formatori

Funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar sunt stabilite în Statutul Personalului Didactic (Legea 128/1997), astfel pentru învăţământul liceal funcţiile didactice sunt: profesor, profesor-psihopedagog, profesor-pedagog social, maistru-instructor.

Cerinţele minime privind formarea iniţială pentru:

• funcţia de profesor în învăţământul liceal – absolvirea cu Examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior sau echivalentă acesteia, în profilul postului, sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

• funcţia de maistru-instructor – vezi secţiunea 4.1.1.6.

Procesul de selecţie, recrutare şi angajare pentru profesorii din învăţământul gimnazial şi liceal este similar cu cel descris la secţiunea 3.6.

4.2 Învăţământul secundar superior

Învăţământul secundar superior oferă tuturor absolvenţilor învăţământului obligatoriu (ciclul inferior al liceului, respectiv, ai şcolii de arte şi meserii) posibilitatea de a se specializa în diverse domenii – teoretice, profesionale şi vocaţionale – în scopul pregătirii pentru piaţa muncii şi/sau continuării studiilor în nivelurile educaţionale subsecvente. Pentru absolvenţii şcolii de arte şi meserii accesul în ciclul superior al liceului este condiţionat de absolvirea anului de completare şi de dobândirea certificatului de calificare profesională de nivel 2.

În ceea ce priveşte specializarea studiilor, structura învăţământului secundar superior, este următoarea:

• Liceu – ciclul superior este organizat în trei filiere de studiu – teoretic, tehnologic şi vocaţional, divizate în profiluri şi specializări, pentru clasele XI-XII, pentru absolvenţii de licee ciclul inferior (elevi în vârstă de 16-18/19 ani);

• Anul de completare este organizată pe baza calificărilor profesionale oferite, organizat numai pentru absolvenţii de şcoli de arte şi meserii care doresc să-şi continue studiile în ciclul superior al liceului şi/sau să dobândească certificatul de calificare profesională de nivel 2. (În lichidare începând cu anul şcolar 2009/2010.)

4.2.1 Admiterea

În ciclul superior al liceului (clasele XI-XII) sunt admişi numai absolvenţii ciclului inferior al liceului, respectiv absolvenţii şcolii de arte şi meserii care au obţinut certificatul de calificare de nivel 2, pe baza unei proceduri de selecţie şi repartiţie stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ciclul superior al liceului este organizat în aceleaşi filiere, profiluri şi specializări ca şi ciclul inferior al liceului.

Trecerea la ciclul superior al liceului (clasele XI-XII) depinde de ruta educaţională urmată şi de competenţele achiziţionate pe parcursul învăţământului obligatoriu. Accesul absolvenţilor ciclului inferior al liceului la diferitele filiere, profiluri şi specializări oferite în cadrul ciclului superior al liceului se realizează pe baza unei metodologii elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

România (2009/2010)


Absolvenţii şcolii de arte şi meserii cu certificat de calificare profesională de nivel 1 trebuie să urmeze şi să promoveze anul de completare în scopul de a obţine un nivel de calificare profesională superior şi de a continua studiile în ciclul superior al liceului. Anul de completare asigură atât dezvoltarea în continuare a competenţelor profesionale, cât şi completarea competenţelor generale până la nivelul standardelor curriculare stabilite pentru ciclul inferior al liceului.

4.2.2 Organizarea timpului, grupuri şi locul de desfăşurare

Vezi secţiunea 4.1.2.2.

4.2.3 Curriculumul naţional pentru ciclul superior al liceului

Ciclul superior al liceului (clasele XI-XII/XIII) acoperă integral învăţământul secundar superior şi reprezintă învăţământ post-obligatoriu. Ciclul superior al liceului este organizat pe trei filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică; filierele teoretică şi vocaţională subordonează diferite profiluri şi specializări, în timp ce filiera tehnologică este organizată pe calificări profesionale.

Oferta curriculară pentru ciclul superior al liceului – reprezentată de planuri-cadru de învăţământ, programe şi manuale şcolare – este organizată în trei componente: trunchi comun, curriculum diferenţiat şi curriculum la decizia şcolii, pentru filierele teoretică şi vocaţională, respectiv curriculum în dezvoltare locală, pentru filiera tehnologică. Cele trei componente depind semnificativ de filieră, profil şi specializare/calificare profesională. Caracteristica esenţială a acestora este dată de diminuarea ponderii ofertei educaţionale centrale (reprezentată de trunchiul comun şi de curriculumul diferenţiat) şi de creşterea ponderii curriculumului la decizia şcolii/curriculumului în dezvoltare locală; se asigură astfel premisele pentru coparticiparea elevului la constituirea propriului traseu de formare şi pentru creşterea responsabilităţii şcolii în gestionarea ofertei curriculare, în raport cu nevoile educaţionale identificate la nivel local.

În învăţământul cu predare în limba română, elevii aparţinând minorităţilor naţionale pot studia, la cerere, disciplina limba şi literatura maternă, cu acelaşi număr de ore şi cu aceeaşi poziţie în planul-cadru de învăţământ ca şi disciplina limba şi literatura română.

În învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale, în planul-cadru corespunzător filierei, profilului şi specializării/domeniului de pregătire se include, în aria curriculară limbă şi comunicare, disciplina limba şi literatura maternă, cu acelaşi număr de ore şi cu aceeaşi poziţie ca şi pentru disciplina limba şi literatura română.

În anul şcolar 2009-2010, în ciclul superior al liceului se aplică noi planuri-cadru de învăţământ.

Pentru filierele teoretică şi vocaţională, conform Ordinului ministrului educaţiei nr. 3410/2009, în trunchiul comun – TC şi în curriculumul diferenţiat – CD sunt cuprinse alocările orare corespunzătoare tuturor disciplinelor de învăţământ care se studiază în mod obligatoriu în cadrul unei specializări. Trunchiul comun este stabilit la nivel central şi cuprinde disciplinele de învăţământ, cu alocările orare corespunzătoare, care sunt comune tuturor specializărilor din cadrul aceluiaşi profil. Trunchiul comun vizează aprofundarea unor competenţe-cheie – dobândite în învăţământul obligatoriu şi relevante pentru traseul de formare al elevului –, precum şi dobândirea unor competenţe specifice, comune pentru toate specializările din cadrul fiecărui profil de formare. Curriculumul diferenţiat este stabilit la nivel central şi cuprinde disciplinele de învăţământ, cu alocările orare corespunzătoare, care sunt specifice pentru fiecare specializare din cadrul unui profil; curriculumul diferenţiat vizează cu precădere dezvoltarea competenţelor specifice necesare specializării. Elevii beneficiază astfel de fundamentele unei formări diversificate, utile pentru continuarea studiilor şi pentru integrarea socio-profesională ulterioară.

România (2009/2010)


Competenţele generale, competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, precum şi valorile şi atitudinile vizate prin curriculum în ciclul superior al liceului sunt precizate în programele şcolare. Competenţele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate şi de complexitate, şi orientează demersul didactic către achiziţiile finale ale elevului. Competenţele specifice corelate cu unităţi de conţinut se formează pe parcursul unui an de studiu şi sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în formarea acestora. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte realizarea competenţelor; unităţile de conţinut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie. Demersul de proiectare curriculară acordă conceptului de competenţă semnificaţia unui „organizator” în relaţie cu care sunt stabilite finalităţile învăţării, sunt selectate conţinuturile specifice şi sunt organizate strategiile de predare-învăţare-evaluare. Valorile şi atitudinile sunt prezentate într-o listă explicită şi au rolul de a accentua dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a disciplinelor de studiu, la atingerea finalităţilor educaţiei. Tot în programele şcolare sunt incluse şi sugestii metodologice; acestea au rolul de a orienta proiectarea demersului didactic şi realizarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare, în funcţie de specificul clasei de elevi.

Structura ofertei curriculare locale, realizată prin curriculumul la decizia şcolii, se stabileşte pe baza consultării părinţilor, elevilor şi altor parteneri educaţionali, în condiţiile aprobării de către consiliul profesoral, de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. Curriculumul la decizia şcolii poate include următoarele tipuri de opţional: opţionalul de aprofundare – derivat din oricare din disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau, după caz, în curriculumul diferenţiat, urmărind aprofundarea competenţelor specifice ale disciplinei vizate, prin noi unităţi de conţinut, altele decât cele prevăzute în programa şcolară valabilă pentru specializarea respectivă; opţionalul de extindere – derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau, după caz, în curriculumul diferenţiat, urmărind extinderea competenţelor generale ale disciplinei, prin noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, corelate cu cele din oferta centrală a specializării respective; opţionalul ca disciplină nouă – care introduce într-o anumită arie curriculară, un nou obiect de studiu, altul decât cele prevăzute în oferta centrală a specializării, şi formulează noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, altele decât cele ale programelor şcolare pentru disciplinele prevăzute în planul-cadru; opţionalul integrat – care introduce ca obiect de studiu o nouă disciplină, structurată în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe arii curriculare, şi formulează noi competenţe specifice – complexe, integrative şi noi conţinuturi – interdisciplinare.

Programele şcolare pentru disciplinele opţionale pot fi elaborate la nivel local, în acest caz necesitând avizul inspectorului de specialitate din inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, sau pot fi preluate din oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În oferta centrală pentru curriculum la decizia şcolii sunt promovate exemplele de bună practică, programe şcolare pilotate la nivel naţional prin diverse programe educaţionale naţionale şi internaţionale.

În ciclul superior al liceului oferta centrală de curriculum poate include, după caz, studiul intensiv al informaticii sau studiul unei limbi moderne în clase cu program intensiv sau bilingv – în situaţia în care resursele materiale şi umane ale şcolii permit acest lucru.

În ciclul superior al liceului pot fi utilizate la clasă doar manuale şcolare şi materiale auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru majoritatea disciplinelor există trei sau mai multe manuale şcolare alternative, aprobate pentru fiecare an de studiu. În funcţie de nivelul elevilor, fiecare cadru didactic stabileşte la începutul anului şcolar manualul pentru fiecare disciplină. Tot cadrul didactic are libertatea, dar şi responsabilitatea de a decide cu privire la metodele de predare-învăţare-evaluare aplicate în activitatea cu elevii, luând în considerare structura clasei, materialele didactice existente în şcoală şi urmând orientările metodologice oferite în Curriculumul naţional şi în publicaţiile de specialitate.

România (2009/2010)


Pentru filiera tehnologică, ciclul superior al liceului, curriculumul este, de asemenea, parte a Curriculumului naţional, se caracterizează prin aceleaşi aspecte specifice precum curriculumul pentru ciclul inferior al liceului, însă modulele din componenţa curriculumului diferenţiat sunt proiectate în concordanţă cu acele calificări profesionale de nivel 3, avute în vedere pentru acest nivel de şcolarizare. Aceste calificări profesionale pentru care se asigură pregătirea profesională prin învăţământul preuniversitar sunt aprobate prin hotărâre de guvern, în urma consultării cu partenerii sociali constituiţi în comitete sectoriale. Pentru anul şcolar 2009-2010, documentul care reglementează acest aspect este Hotărârea nr. 866 din 13 august 2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare.

De asemenea, pentru ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, începând cu anul şcolar 2009-2010 se aplică planuri-cadru de învăţământ noi. Acestea sunt aprobate prin Ordinele ministrului educaţiei nr. 3412/2009 şi nr. 3423/2009.

În conformitate cu documentele reglatoare anterior menţionate, în cadrul ciclului superior al liceului se asigură şcolarizarea pentru mai mult de 30 de calificări profesionale:

Şi în cadrul acestui nivel de şcolarizare, în structura standardelor de pregătire profesională se regăsesc unităţile de competenţe cheie, adecvate nivelului 3 de calificare, menţinându-şi rolul de de orientare a proiectării curriculumului în direcţia formării elevilor spre dobândirea de achiziţii ale învăţării transferabile.

Pentru învăţământul profesional şi tehnic, şcoala de arte şi meserii (clasele a IX-a – a X-a) face parte din învăţământul secundar inferior şi constituie, la fel ca şi ciclul inferior al liceului, unul dintre cele două traseele educaţionale pe care le pot urma elevii pentru finalizarea învăţământului obligatoriu. Acest traseu este inclus în ruta progresivă de profesionalizare, fiind urmată de anul de completare (clasa a XI-a), care permite obţinerea certificatului de calificare de nivel 2, această clasă reprezentând în acelaşi timp o pasarelă către următorul nivel de calificare, respectiv către ciclul superior al învăţământului liceal (clasele a XII-a – a XIII-a), care permite obţinerea certificatului de calificare de nivel 3 (nivelul 3 ISCED).

Curriculumul diferenţiat, care conferă specificitate şcolii de arte şi meserii, este proiectat în conformitate cu standardele de pregătire profesională adecvate domeniilor pentru care se asigură calificarea profesională prin Şcoala de arte şi meserii. Acestea sunt următoarele (conform Hotărârii Guvernului nr. 866 din 13 august 2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare): mecanică, electromecanică, electronică automatizări, chimie industrială, materiale de construcţii, electric, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, agricultură, silvicultură, comerţ, turism şi alimentaţie, industrie alimentară, fabricarea produselor din lemn, industrie textilă şi pielărie, tehnici poligrafice, estetica şi igiena corpului omenesc.

Structura modulelor care constituie curriculumul derivat din standardele de pregătire profesională, în cazul şcolii de arte şi meserii, ca şi pentru întreg învăţământul profesional şi tehnic, constă în:

• competenţele corespunzătoare unităţii/unităţilor de competenţe din Standardul de pregătire profesională;

• conţinuturi şi contexte de învăţare corespunzătoare competenţelor prevăzute ca rezultate ale învăţării;

• sugestii şi recomandări privind procesul de predare-învăţare-evaluare (inclusiv pentru elevii cu cerinţe educative speciale – CES);

România (2009/2010)


• exemple de instrumente de evaluare.

În cazul anului de completare (clasa a XI-a), curriculumul diferenţiat este proiectat în concordanţă cu standardele de pregătire profesională corespunzătoare acelor calificări profesionale prevăzute în documentele reglatoare amintite anterior, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 866 din 13 august 2008. Astfel, sunt peste 100 de calificări pentru care se oferă şcolarizarea în cadrul anului de completare.

Curriculumul pentru ciclul superior al învăţământului liceal (clasele a XII-a – a XIII-a) din cadrul învăţământului profesional şi tehnic este proiectat astfel încât să permită obţinerea certificatului de calificare de nivel 3 (nivel 4 EQF, nivel 3 ISCED) în peste 30 de calificări.

Pentru întreaga rută progresivă de profesionalizare, începând cu anul şcolar 2009-2010 se aplică planuri-cadru de învăţământ noi. Acestea sunt aprobate prin Ordinele ministrului educaţiei nr. 3412/2009, 3313/2009 şi 3423/2009.

Mobilitatea orizontală între ruta progresivă de profesionalizare şi învăţământul liceal, filiera tehnologică, este posibilă, prin recunoaşterea competenţelor profesionale obţinute pe cale formală.

Pentru întreg învăţământul profesional şi tehnic, procesul de proiectare a curriculumului, la nivel naţional, include următoarele etape:

• elaborarea Standardelor de pregătire profesională (SPP) de către iniţiatori, sub coordonarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), pe baza nevoilor de calificare profesională identificate;

• validarea Standardelor de pregătire profesională de către comitetele sectoriale;

• elaborarea planului de învăţământ, pe baza SPP, de către CNDIPT în colaborare cu Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Profesional (CNCEIP);

• elaborarea curriculumului pentru aria curriculară Tehnologii, sub coordonarea CNDIPT, pe baza Standardelor de pregătire profesională validate;

• avizarea curriculumului de către comisiile naţionale de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

• aprobarea curriculumului de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

De asemenea, la nivel local, procesul de proiectare a curriculumului în dezvoltare locală include următoarele etape:

• identificarea nevoilor de formare profesională la nivel local;

• elaborarea Curriculumului în dezvoltare locală (CDL), pe baza specificului local al agenţilor economici parteneri ai unităţii de învăţământ;

• avizarea CDL de către: Consiliul de Administraţie al şcolii, reprezentantul Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social;

• aprobarea CDL de către inspectoratele şcolare.

De asemenea, este semnificativ pentru procesul de proiectare curriculară în învăţământul profesional şi tehnic faptul că în documentele reglatoare în vigoare este prezentată structura planurilor-cadru pentru clasa a IX-a, învăţământ de zi şi învăţământ seral, cu următoarele componente: trunchi comun – TC, curriculum diferenţiat – CD, curriculum în dezvoltare locală – CDL. Trunchiul comun şi curriculumul diferenţiat cuprind disciplinele de învăţământ/modulele, cu alocările orare corespunzătoare, care se studiază în mod obligatoriu în cadrul unui domeniu de pregătire de bază.

România (2009/2010)


Curriculumul în dezvoltare locală cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare specifice fiecărei unităţi de învăţământ, ofertă realizată în parteneriat cu agenţii economici.

În anul 2009-2010 sunt promovate o serie de aspecte inovatoare relative la curriculumul din învăţământul profesional şi tehnic, iniţiate în cadrul proiectelor PHARE, precum: revizuirea continuă a calificărilor pentru care se asigură şcolarizarea în cadrul învăţământului profesional şi tehnic, revizuirea continuă a standardelor de pregătire profesională şi a curriculumului pentru un număr semnificativ de calificări, elaborarea de materiale de învăţare adecvate specificului învăţării în contexte aplicative, aplicarea eficientă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în procesul didactic, centrarea învăţării pe elev, aplicarea principiului integrării, în cazul elevilor cu cerinţe educative speciale.

4.2.4 Evaluarea, progresul şi certificarea

Evaluarea elevilor din învăţământul secundar superior – ciclul superior al liceului se realizează ca la evaluarea din gimnaziu (4.1.1.4).

Învăţământul liceal este finalizat prin examen de bacalaureat, diversificat în funcţie de filieră, profil şi specializare, şi în funcţie de opţiunile candidaţilor. Conform prevederilor Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), examenul de bacalaureat este un examen naţional extern.

Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidaţii trebuie să obţină minim nota 5 la fiecare probă, iar media finală trebuie să fie minim 6. Promovarea examenului este atestată prin Diploma de bacalaureat eliberată de unitatea de învăţământ şi menţionând notele obţinute la fiecare probă, precum şi media finală a examenului. Diploma de bacalaureat conferă absolvenţilor dreptul de a-şi continua studiile în învăţământul superior, conform criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de instituţiile de învăţământ superior. Absolvenţii liceu care nu promovează examenul de bacalaureat pot primi la cerere o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ, atestând că au terminat studiile liceale. Această adeverinţă conferă absolvenţilor dreptul de a-şi continua studiile în învăţământul post-secundar non-terţiar, conform criteriilor generale de admitere stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi criteriilor specifice de admitere stabilite de unităţile de învăţământ.

Conform documentelor reglatoare în vigoare, procesul de evaluare şi certificare din învăţământul profesional şi tehnic românesc este proiectat ca parte integrantă a procesului educaţional şi de formare profesională iniţială desfăşurat prin învăţământul preuniversitar. În acelaşi timp, evaluarea şi certificarea în învăţământul profesional şi tehnic sunt adecvate atât scopurilor şi obiectivelor specifice învăţământului preuniversitar, ai cărui absolvenţi se pot orienta fie către învăţământul terţiar, fie către piaţa muncii, cât şi obiectivelor specifice învăţării pe tot parcursul vieţii. În acest context, la baza certificării se află demonstrarea competenţelor specificate explicit în standardele de pregătire profesională.

Un aspect important în evaluarea realizată în învăţământul profesional şi tehnic este asigurarea coerenţei între evaluarea curentă şi cea cu scop de certificare, cu ajutorul principiului complementarităţii scopurilor şi obiectivelor celor doua forme de evaluare. Astfel, evaluarea curentă, continuă, internă contribuie la formarea competenţelor profesionale prevăzute ca rezultate ale învăţării (competenţe cheie, unităţi de competenţe generale, unităţi de competenţe tehnice şi unităţi de competenţe specializate) în Standardul de pregătire profesională. Aceasta se realizează atât în contextul şcolii, de către cadrele didactice, dar şi la agentul economic (în cazul pregătirii practice) de către cadrele didactice şi tutori (specialişti desemnaţi de agentul economic pentru îndrumarea şi urmărirea activităţii de practică).

România (2009/2010)


Evaluarea cu scop de certificare se realizează prin examen, la finalizarea unui parcurs de pregătire profesională şi este condiţionata de demonstrarea, pe parcursul formării, a dobândirii tuturor unităţilor de competenţe din Standardul de pregătire profesională. Documentul care reglementează din punct de vedere metodologic examenul de certificare este Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar, care a început să se aplice începând cu anul şcolar 2008-2009, aprobată prin OMECT nr. 5172/29.08.2008. În conformitate cu prevederile acestui document, evaluarea pentru certificarea nivelurilor 1, 2 şi 3 de calificare profesională se finalizează cu dobândirea certificatului de calificare profesională. Evaluarea pentru certificare include o probă practică şi o probă orală, complementară celei practice, ambele fiind proiectate pe baza listei publice naţionale de teme. Pentru calificările de nivel 1, temele sunt însoţite de fişe de evaluare care conţin criterii de apreciere a performanţelor elevilor în conformitate cu Standardul de pregătire profesională, iar pentru calificările de nivel 2 şi 3, evaluarea proiectelor realizate de candidaţi şi a susţinerii orale a acestora are la bază o fişă de evaluare elaborată la nivel naţional. Structura proiectului trebuie să includă: (a) pagina de titlu cu: datele de identificare ale unităţii de învăţământ, ale candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, în conformitate cu Nomenclatorul calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar în vigoare; (b) cuprinsul; (c) argumentul; (d) conţinutul propriu-zis; (e) bibliografia; (f) anexele.

Examinarea este realizată de comisii mixte, formate din cadre didactice şi din reprezentanţi ai agenţilor economici cu care unităţile de învăţământ au încheiate convenţii de practică.

Accesul la examenele de certificare a calificării profesionale este asigurat pentru:

• elevii care au absolvit şi promovat şcoala de arte şi meserii sau şcoala de ucenici, pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1;

• elevii care au absolvit şi promovat anul de completare sau şcoala profesională, pentru obţinerea certificatului de calificare profesională, nivel 2;

• elevii care au absolvit şi promovat clasa a XII-a, cursuri de zi (ruta directă), respectiv clasa a XIII-a cursuri de zi (ruta progresivă de pregătire profesională), serale şi cu frecvenţă redusă, din cadrul învăţământului liceal, filiera tehnologică.

Atât absolvenţilor şcolii de arte şi meserii, cât şi celor ai anului de completare şi ai ciclului superior al învăţământului liceal, filiera tehnologică, li se eliberează, în condiţiile promovării examenului de certificare a calificării profesionale, certificatul de calificare profesională – nivel 1, 2 sau 3. De asemenea, acestor absolvenţi li se eliberează atât certificate de absolvire – după caz, a Şcolii de arte şi meserii, a anului de completare, a ciclului superior al învăţământului liceal, filiera tehnologică –, cât şi portofoliul personal pentru educaţie permanentă, în care sunt precizate inclusiv acele competenţe dobândite prin curriculumul diferenţiat.

Organizarea şi desfăşurarea examenelor de certificare a calificării profesionale sunt coordonate, la nivel naţional, de Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare – CNEC, constituită în fiecare an şcolar şi funcţionând în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În plan local sunt constituite de asemenea comisii de evaluare şi certificare, iar la nivelul centrelor de examen sunt constituite comisii de examinare.

Certificarea profesională asigură absolvenţilor accesul la oportunităţile identificate pe piaţa muncii, dar nu poate fi valorificată la nivelul învăţământului superior. Încă nu sunt proiectate rute de profesionalizare şi/sau calificări care să înceapă la nivelul învăţământului preuniversitar şi să fie continuate în învăţământul superior.

România (2009/2010)


Elevii din cadrul învăţământului profesional şi tehnic participă, de asemenea, la evaluările şi examinările naţionale al căror conţinut se fundamentează pe disciplinele neincluse în curriculumul diferenţiat – de exemplu, examenul de bacalaureat –, beneficiind astfel de accesul la învăţământul superior, în conformitate cu acele condiţii de admitere prevăzute pentru acest nivel de şcolarizare.

Asigurarea calităţii procesului de examinare cu rol de certificare se realizează prin participarea unui reprezentant – o persoană externă centrului de examen – desemnat de Centrul Judeţean de Evaluare şi Certificare, care îndeplineşte rolul de monitor de calitate, care observă şi evaluează modul de organizare şi de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale.

4.2.5 Orientare şi consiliere

Pentru ciclul superior al liceului, profil teoretic şi vocaţional, vezi secţiunea 4.1.1.5.

Consilierea şi orientarea elevilor, în cadrul învăţământului profesional şi tehnic se realizează prin:

• disciplina Orientare şi consiliere vocaţională, prevăzută pentru filiera tehnologică, clasele a XI-a şi a XII-a, ruta directă de calificare, şi pentru clasele a XII-a şi a XIII-a, ruta progresivă de calificare, a cărei programă şcolară este aprobată prin Ordinul ministrului nr. 3488/23.03.2006;

• cabinetele de asistenţă psihopedagogică, organizate în unităţile de învăţământ cu mai mult de 800 de elevi, subordonate centrelor judeţene de asistenţă psigopedagogică (Şcolile cu mai puţin de 800 de elevi apelează la serviciile unităţilor de asistenţă psihopedagogică organizate în alte şcoli.);

• centrele judeţene de resurse si asistenţă educaţională, organizate la nivelul fiecărui judeţ;

• activitatea profesorilor diriginţi, orientată de documente reglatoare în vigoare, în relaţie cu părinţii elevilor şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu profil educaţional şi ai agenţilor economici locali;

• activitatea de pregătire practică a elevilor, realizată în parteneriat cu agenţi economici locali, în cadrul căreia, un rol major îl au tutorii de practică şi relaţia directă cu angajaţii.

4.2.6 Cadre didactice şi formatori

Pentru cadrele didcatice din învăţământul liceal, ciclul superior al liceului, vezi secţiunea 4.1.2.6.

Pentru învăţământul profesional şi tehnic, cadrele didactice sunt formate în conformitate cu reglementările în vigoare privind formarea iniţială şi continuă, care se aplică pentru întreg învăţământul preuniversitar. În practica didactică propriu-zisă, roluri specifice sunt atribuite acelor cadre didactice care coordonează activitatea practică a elevilor, în cadrul relaţiei de parteneriat cu agenţii economici. Dintre aceste cadre didactice, maiştrii instructori constituie o categorie specifică pentru învăţământul profesional şi tehnic, pentru care sunt prevăzute centre de perfecţionare specifice şi orientări metodologice specifice, care orientează formarea continuă a acestora, fără să existe încă standardul ocupaţional pentru această funcţie didactică.

În prezent, formarea iniţială pentru cariera didactică a personalului din învăţământul secundar este asigurată prin structuri specializate din cadrul universităţilor (Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic). În acest context, dobândirea competenţelor pedagogice se realizează modular, prin pregătire teoretico-practică, de-a lungul anilor de studiu academic, fiind bazată pe un model paralel (concurent). Promovarea formării profesionale oferite astfel este atestată printr-un certificat de absolvire emis de instituţia de învăţământ superior. Alternativ, absolvenţilor de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică li se oferă posibilitatea de a urma cursurile DPPD-urilor după angajare. Astfel, formarea iniţială pentru cariera didactică se realizează în paralel cu cea ştiinţifică –

România (2009/2010)


de specialitate, de-a lungul anilor de studiu în universitate. În analizele realizate, referitoare la sistemul de formare a cadrelor didactice, această organizare este prezentată ca fiind generatoare de disfuncţionalităţi, pe lângă o serie de efecte pozitive. Aceste disfuncţionalităţi vizează: lipsa unei motivaţii precise pentru cariera didactică, poziţionarea marginală, în programul general de studiu academic, a disciplinelor psihopedagogice şi metodice în raport cu cele de specialitate, fragmentarea pregătirii psihopedagogice, prin eşalonarea acesteia pe mai mulţi ani de studiu, ineficienţa practicii pedagogice. În prezent, în conţinutul formării iniţiale a cadrelor didactice pentru învăţământul profesional şi tehnic nu sunt prevăzute elemente specifice relative la specificitatea rolurilor acestora, în cadrul acestui sistem.

În anul şcolar 2009-2010 au apărut reglementări – de exemplu, OM nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar – în care sunt prevăzute elemente inovative referitoare la formarea cadrelor didactice, care vizează aspecte precum:

• delimitări terminologice, conceptuale (formarea iniţială – proces continuu şi cumulativ de dobândire şi dezvoltare a competenţelor personalului didactic, care se întemeiază pe conceptul educaţiei permanente; formarea continuă – proces prin care se asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculumului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie; competenţele – ansambluri integrative de cunoştinţe, deprinderi, motivaţii şi atitudini care mijlocesc comportamentul profesional şi garantează acţiunea expertă în domenii şi în contexte specifice de activitate pentru profesia didactică);

• structura modelului abordării prin competenţe (Sistemul de competenţe valorifică acele categorii şi niveluri de competenţă cu care operează Cadrul European al Calificărilor şi Cadrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior, incluzând: două categorii fundamentale de competenţe: a. competenţe profesionale – competenţe cognitive şi funcţional-acţionale, b. competenţe transversale – competenţe de rol şi de dezvoltare personală şi profesională.);

• instituţiile implicate în organizarea formării continue (a. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin direcţiile de profil; b. Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar; c. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei; d. Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar; e. Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic; f. instituţiile de învăţământ superior acreditate, centre de formare/perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar; g. inspectoratele şcolare; h. casele corpului didactic; i. unităţile de învăţământ preuniversitar – centre de perfecţionare abilitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; j. Palatul Naţional, palatele judeţene şi cluburile copiilor şi elevilor; k. federaţiile sportive naţionale; l. fundaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii nonguvernamentale care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar; m. structurile organizatorice/instituţionale abilitate pentru implementarea programelor internaţionale la care România este parte sau a programelor cu finanţare internaţională al căror beneficiar este Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; n. alţi furnizori de programe de formare continuă, acreditaţi potrivit legii).

Acest model este coerent cu oferta de formare realizată prin învăţământul profesional şi tehnic, centrată, de asemenea, pe competenţele, ca rezultate ale învăţării, specificate în standardele de pregătire profesională, fără să facă însă specificări la cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestui sistem.

România (2009/2010)


5. ÎNVĂŢĂMÂNTUL POST-SECUNDAR NON-TERŢIAR

Învăţământul postliceal (post-secundar non-terţiar) este realizat prin scolile postliceale si scolile de maiştrii.

Învăţământul post-secundar non-terţiar cuprinde 1-3 ani de studii şi este organizat la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau ca urmare a unor solicitări specifice venite din partea agenţilor economici sau alte instituţii interesate. Învăţământul post-secundar non-terţiar, numit învătământ postliceal, poate fi urmat numai de absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, în funcţie de specializare.

Cadrul legislativ general pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului secundar şi post-secundar non-terţiar, este asigurat de Legea învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare). Aplicarea legii este asigurată prin hotărâri de guvern, prin ordine ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ale altor autorităţi publice centrale.

Învăţământul post-secundar non-terţiar (postliceal) asigură formarea profesională ca tehnicieni şi maiştri (nivel 3 avansat de calificare profesională) pentru a lucra în diverse domenii specifice calificarii. Absolventul învăţământului trebuie să dovedească următoarele achiziţii exprimate în termeni de competenţe de cunoaştere, de execuţie şi sociale:

● cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul de specializare, operaţionale în realizarea proceselor tehnologice sau în activitatea socio-economică;

● cunoştinţe antreprenoriale şi legislative care să permită conducerea unei întreprinderi mici sau mijlocii sau a unor procese tehnologice, economice, sociale sau administrative;

● cunoştinţe de bază în domeniul TIC care să faciliteze administrarea şi conducerea unei întreprinderi sau a unor procese tehnologice, economice, sociale sau administrative;

● abilităţi de comunicare în 1-2 limbi străine, aplicabile domeniului respectiv de activitate.

Învăţământul postliceal (post-secundar non-terţiar) este în mod obişnuit organizat de unităţile de învăţământ care au clase de liceu tehnologic – în aceleaşi profiluri şi specializări sau în profiluri şi specializări similare, pentru a asigura atât o utilizare mai eficientă a bazei materiale existente (echipamente, ateliere şcolare, alte resurse) şi a resurselor umane, precum şi o îmbunătăţire a eficienţei financiare.

Conform prevederilor Legii învăţământului, sunt solicitate taxe de şcolarizare pentru învăţământul post-secundar non-terţiar şi acestea sunt achitate de cursanţi şi/sau de agenţii economici, instituţiile etc. care solicită şcolarizarea. Taxele de şcolarizare sunt stabilite de unitatea de învăţământ astfel încât să acopere costurile legate de educaţia şi formarea profesională oferite. Unităţile de învăţământ post-secundar non-terţiar pot de asemenea să stabilească taxe de înregistrare pentru acoperirea costurilor legate de admitere.

5.1 Admiterea

Cifrele de şcolarizare pentru toate nivelurile educaţionale din învăţământul de stat sunt stabilite anual prin hotărâre de guvern, pe baza propunerilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Conform prevederilor Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), propunerea ministerului este precedată de o succesiune de etape de fundamentare-proiectare-consultare implicând: autorităţile administraţiei publice locale, inspectoratele şcolare judeţene, comitetele locale pentru dezvoltarea parteneriatului social în învăţământul profesional, sindicatele reprezentative ale cadrelor didactice, alţi parteneri. În fiecare judeţ cifrele de

România (2009/2010)


şcolarizare pentru unitatile de învăţământ public sunt stabilite prin ordin ministerial, conform prevederilor hotărârii de guvern care reflecta rezultatele procesului de consultare.

În învăţământul post-secundar non-terţiar (şcoli postliceale şi şcoli de maiştri) sunt admişi absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat pe baza unei metodologii de admitere stabilite de unitatea de învăţământ conform criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În majoritatea cazurilor, admiterea candidaţilor se face pe baza unui examen de admitere.

Pentru admiterea în şcoala de maiştri este inclusă condiţia suplimentară a unei vechimi în muncă de cel puţin 3 ani până la începutul primului an de studiu, într-o meserie corespunzând specializării studiilor. Metodologia de admitere este stabilită de unităţile de învăţământ conform criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În cazul în care numărul de candidaţi depăşeşte numărul de locuri sau la solicitarea expresă a agentului economic care finanţează şcolarizarea, unitatea de învăţământ organizează un examen de admitere. Conţinutul examenului de admitere este stabilit de unitatea de învăţământ, conform specializării studiilor. În anumite cazuri – dacă specializarea solicită deprinderi specifice – examenul de admitere poate fi precedat de un test de aptitudini eliminatoriu.


Organizarea anului şcolar pentru învăţământul post-secundar non-terţiar este decisă anual prin Ordin al ministrului educaţiei.

Pentru învăţământul post-secundar non-terţiar numărul de ore pe săptămână depinde de specializare şi de durata studiilor şi este stabilit prin curriculumul care trebuie să fie aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

5.3 Curriculumul

Conform legislaţiei în vigoare (Hotărârea Guvernului 867/2008), învăţământul post-secundar non-terţiar asigură calificare profesională de nivel 3 avansat pentru următoarele domenii:

● şcoala postliceală: mecanică, informatică, electronică si automatizari, energetică, construcţii, instalaţii si lucrari publice, transporturi, fabricarea produselor din lemn, silvicultura, agricultura, protectia mediului, servicii, comert, turism si alimentatie, textile-pielarie, productie media, economic, estetica si igiena corpului omenesc, sanatate şi asistenţă pedagogică

● şcoala de maiştri: mecanic, electric, chimie, minier, petrol şi gaze, energetic, metalurgie, materiale de constructii, construcţii, instalatii si lucrarti publice, fabricarea produselor din lemn, transporturi, textile-pielărie, Industrie alimentara, agricultura.

Proiectarea curriculară pentru formarea profesională iniţială se bazează pe unităţile de competenţă ale standardului de pregătire profesională. Standardul de pregătire profesională asigură corespondenţa dintre programul de formare profesională şi cerinţele unuia sau mai multor standarde ocupaţionale. Standardul de pregătire profesională prezintă unităţile de competenţă ale specializării şi, în cadrul fiecărei unităţi de competenţă, competenţele care urmează a fi dezvoltate prin procesul de formare profesională – structurate în competenţe de cunoaştere, competenţe de execuţie şi competenţe sociale. Calificarea profesională este organizată pe bază de credite transferabile şi este oferită în sistem modular pentru majoritatea specializărilor. Cele două categorii de unităţi de competenţă – competenţe cheie şi competenţe profesionale şi tehnice – cuprind la acest moment un număr variabil de credite, conform nivelului de calificare:

● Nivelul 1 – 30 credite din care 15 pentru competenţe cheie şi experienţă practică şi 15 pentru competenţe profesionale şi tehnice;

România (2009/2010)


● Nivelul 2 – 15 credite din care 5 pentru competenţe cheie şi experienţă practică şi 10 pentru competenţe profesionale şi tehnice;

● Nivelul 3 – 30 credite din care 10 pentru competenţe cheie şi experienţă practică şi 20 pentru competenţe profesionale şi tehnice.

Conform echivalării convenţionale „1 credit = 60 de ore de educaţie şi formare profesională”, numărul de ore din planul cadru trebuie să însumeze, de exemplu, minimum 1800 de ore certificabile pentru nivelul 1 de calificare profesională.

Curriculumul pentru învăţământul post-secundar non-terţiar este de asemenea bazat pe standardul de pregătire profesională. Atât curriculumul cât şi standardul de pregătire profesională pentru o anumită specializare sunt elaborate în colaborare de unitatea de învăţământ, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Centrul pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic.

Standardul de pregătire profesională include:

● Definirea specializării

● Lista unităţilor de competenţă ale specializării

● Prezentarea competenţelor necesare pentru practicarea specializării, grupate pentru fiecare unitate de competenţă pe: competente de cunoastere, competente de executie, competente sociale

● Recomandări pentru dezvoltarea de curriculum şi materiale auxiliare: unităţi de conţinut (disciplinare şi modulare) corelate pe orizontală si verticală, tipuri de conţinuturi

● Recomandări privind formele de evaluare, examinare şi certificare potrivite cu tipul de pregătire profesională pentru specializarea aleasă

Curriculumul pentru învăţământul post-secundar non-terţiar este dezvoltat în module determinate de structura unităţilor de competenţă. Pentru fiecare modul sunt dezvoltate criterii de performanţă – bazate pe unităţile de competenţă şi competenţe specifice. Criteriile de performanţă se referă la condiţiile (calitate, cantitate, durată, loc etc.) şi nivelurile minime de realizare a competenţelor achiziţionate prin conţinuturi.


Regulile generale şi specifice privind evaluarea, notarea şi promovarea elevilor sunt stabilite în cadrul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (Ordin Ministerial 4925/2005).

Finalizarea învăţământului post-secundar non-terţiar se realizează printr-un examen de absolvire reglementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Examenul de absolvire este un examen mixt intern – extern constând dintr-o probă practică, o probă scrisă şi elaborarea şi prezentarea unui proiect – toate legate de specializarea studiilor. Pentru a promova examenul, candidaţii trebuie să obţină minim nota 6 la prroba practică şi respectiv prezentarea proiectului şi nota 5 la proba scrisă; suplimentar, media finală a examenului trebuie să fie minim 6. Promovarea examenului este atestată printr-un certificat de calificare profesională de nivelul 3, specificând nota obţinută şi competenţele profesionale dobândite. Nivelul de calificare profesională 3 obţinut prin şcolile postliceale şi şcolile de maiştri este definit ca „tehnician specialist” şi respectiv „maistru” (Hotărârea Guvernului 1246/2001). Certificatul este emis de unitatea de învăţământ şi conferă absolvenţilor dreptul de a practica pe piaţa muncii meseria înscrisă. Pentru absolvenţii care nu promovează

România (2009/2010)


examenul, unitatea de învăţământ poate elibera la cerere o adeverinţă specificând nivelul educaţional promovat şi meseria/specializarea, menţionând în clar „fără examen de absolvire”.


Similar cu secţiunea 4.2.5.

5.6 Cadre didactice şi formatori

Similar cu secţiunea 4.2.6.

România (2009/2010)


6. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Conform prevederilor Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), universităţile şi celelalte instituţii de învăţământ superior sunt autonome şi au dreptul de a stabili şi implementa propriile lor politici de dezvoltare, în cadrul legislativ stabilit de legislaţia în vigoare. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului coordonează activitatea universităţilor şi a celorlalte instituţii de învăţământ superior, respectând autonomia universitară. Autonomia universitară este corelată cu principiul responsabilităţii personale şi publice pentru calitatea întregii activităţi didactice şi ştiinţifice realizată în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Sistemul naţional de învăţământ din România are un caracter deschis. La nivelul învăţământului superior, caracterul deschis este asigurat prin Carta universitară. Carta universitară este adoptată de senatul universitar şi stabileşte ansamblul de drepturi şi obligaţii, precum şi normele care reglementează activitatea din comunitatea universitară în fiecare domeniu. Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, ale administrării şi ale finanţării. Din punct de vedere financiar, autonomia universitară se realizează ca drept de gestionare a fondurilor alocate de la bugetul de stat sau provenite din alte surse, potrivit legii şi răspunderii personale. Învăţământul superior de stat este finanţat de la bugetul statului pe bază de contracte de finanţare încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi instituţiile de învăţământ superior. Întreaga bază materială a învăţământului superior se află în proprietatea şi administrarea instituţiilor de învăţământ superior.

Învăţământul se realizează prin instituţii de învăţământ: universităţi, institute, academii de studii şi şcoli de studii postuniversitare. Misiunea instituţiilor de învăţământ superior este de învăţământ şi de cercetare sau numai de învăţământ.

Din anul 2005, sistemul de învăţământ superior din România este organizat în trei cicluri: studii de licenţă, studii de master şi studii de doctorat, compatibile cu cadrul european al calificărilor şi prevăzute prin Legea nr. 288 din 2004.

6.1 Admiterea

Admiterea în învăţământul superior în anul universitar 2008-2009 s-a realizat în conformitate cu Ordinul 3331/04.03.2009 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul superior pentru anul universitar 2009-2010. În conformitate cu acest document, admiterea în învăţământul superior pentru fiecare ciclu de studii universitare – licenţă, masterat, doctorat – se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de fiecare universitate, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare.

Pentru toate ciclurile de studii universitare, cifrele de şcolarizare finanţate de la bugetul statului sunt stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Numărul de locuri finanţate de la bugetul statului, pentru care se organizează admiterea, sunt alocate fiecărei instituţii de învăţământ superior de stat prin Ordin ministerial. În plus faţă de aceste locuri, instituţiile de învăţământ superior de stat sunt autorizate să accepte un număr de studenţi care acceptă să achite contravaloarea studiilor (Legea 441/2001). Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aprobă anual numărul exact de locuri cu plată în fiecare instituţie de învăţământ superior, pe baza propunerilor senatelor universitare şi conform standardelor academice de evaluare şi acreditare. Taxele de studiu sunt stabilite de senatele universitare.

Candidaţii pot concura simultan pentru mai multe specializări sau pentru mai multe instituţii de învăţământ superior. Un candidat admis poate urma însă o singură specializare pe loc finanţat de la bugetul statului, pe durata normală a studiilor. Studenţii din instituţiile de învăţământ superior private acreditate care sunt admişi pe locuri finanţate de la bugetul statului pot beneficia de recunoaşterea

România (2009/2010)


studiilor efectuate, conform prevederilor stabilite de senatul universitar şi pe baza creditelor transferabile achiziţionate. Aceeaşi prevedere se aplică şi studenţilor din învăţământul superior de stat dacă sunt admişi într-o instituţie de învăţământ superior privată acreditată.

Absolvenţii învăţământului privat acreditat au dreptul să urmeze o a doua specializare în instituţii de învăţământ superior de stat, conform prevederilor legii şi în condiţiile stabilite de Carta Universitară.

În cazul admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, ca şi în anul universitar anterior, conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completarile ulterioare, admiterea în învăţământul superior public şi privat este organizată pe domenii de studiu. Acestei categorii de studii i se asociază un număr de credite de studiu care variază între 180 şi 240. Admiterea se organizează în una sau două sesiuni, ale căror perioade, ca şi probele de concurs, sunt stabilite prin metodologii proprii de către facultăţi şi sunt făcute publice. Admiterea poate fi susţinută în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale, daca disciplinele de concurs au fost studiate în liceu în limba respectivă, şi, de asemenea, într-o limbă de largă circulaţie internaţională, pentru studiile organizate în acea limbă, cu îndeplinirea condiţiei de susţinere obligatorie a unei probe de competenţă lingvistică.

Candidaţii la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă sunt absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau cu diplomă echivalentă cu aceasta. Pentru candidaţii care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, şi la cele internaţionale, instituţiile de învăţământ superior pot prevedea, în metodologiile proprii şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, condiţii specifice de admitere, altele decat posiblitatea de a se înscrie fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, la cursurile a două specializări. De aceasta prevedere se poate beneficia o singură dată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

În cazul admiterii în ciclul de studii universitare de masterat, candidaţii pot fi atât absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului de studii universitare de licenţă, cât şi absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată. Astfel, admiterea în ciclul de studii universitare de masterat este condiţionată de obţinerea diplomei după finalizarea studiilor universitare de licenţă. Acestei categorii de studii i se asociază un număr de credite de studiu care variază între 90 şi 120, putându-se ajunge la o limită inferioară de 60 de credite, în funcţie de durata studiilor universitare de licenţă. Pentru profesii reglementate prin norme ori recomandări sau bune practici europene, ciclul I (studii universitare de licenţă) şi ciclul II (studii universitare de masterat) pot fi oferite comasat într-un program unitar de studii universitare cu o durata cuprinsa între 5 şi 6 ani, la învăţământul de zi, diplomele obţinute fiind echivalente titlului de master.

Admiterea în ciclul de studii universitare de masterat se organizează pentru acele domenii pentru care instituţiile de învăţământ superior acreditate organizează studii universitare de licenţă, precum şi alte domenii stabilite prin ordin ministerial (Ordinul nr. 4666/03.08.2009 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3.628/2008 privind aprobarea programelor de studii universitare de masterat evaluate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Programele de studii universitare de masterat sunt înfiinţate prin hotărâri ale senatelor instituţiilor de învăţământ superior evaluate cu calificativul „grad de încredere ridicat” de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – hotărâri ale senatului care sunt ulterior înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (conform Ordinului nr. 5056/2008 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la înfiinţarea şi organizarea programelor universitare de masterat).

În cazul admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat, candidaţii sunt absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lunga durată. Admiterea pentru acest ciclu de studii se organizează pe domeniile aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în

http://www.legestart.ro/Legea-288-2004-organizarea-studiilor-universitare-%28Njg2OTM-%29.htm

România (2009/2010)


cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în acest sens, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Atât admiterea, cât şi organizarea şi funcţionarea studiilor pentru doctorat sunt reglementate prin hotărâre a guvernului.

Admiterea în ciclul de studii universitare de doctorat se organizează pe bază de concurs, la începutul anului academic, iar organizarea este gestionată de o comisie de admitere constituită din conducători de doctorat şi alţi specialişti cu titlul de doctor şi funcţia didactică cel puţin de conferenţiar universitar sau cercetător ştiinţific gradul II. Pot face parte din comisia de admitere şi specialişti din alte ţări care satisfac aceste condiţii. Concursul de admitere conţine, pe lângă probele de specialitate, un examen de competenţă lingvistică pentru o limbă de circulaţie internaţională. Decizia privind admiterea este este formulată de către comisie, conform rezultatelor obţinute de candidaţi şi în limita numărului de locuri stabilit.

Pentru toate ciclurile de studii universitare pot candida cetaţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevazute de lege pentru cetăţenii români.

6.2 Contribuţiile studenţilor şi sprijin financiar

Conform legislaţiei în vigoare (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), finanţarea de la bugetul de stat se asigură de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în concordanţă cu cifra de şcolarizare alocată fiecărui domeniu sau fiecărei/fiecărui specializări/program de studii. Mecanismul de finanţarea asigură administrarea descentralizată a fondurilor, precum şi implicarea comunităţilor locale în alocarea de resurse financiare suplimentare pentru educaţie. Alocaţia financiară pentru fiecare instituţie de învăţământ este calculată pe baza sumei din bugetul statului care corespunde fiecărui student. Această sumă este stabilită în funcţie de nivelul şi specificul educaţional, precum şi pe baza altor indicatori educaţionali, în special cei referitori la calitatea educaţiei. Senatele universitare stabilesc autonom numărul de locuri cu plată. În acest caz, taxele de şcolarizare sunt stabilite de senatele universitare, conform costurilor educaţiei oferite.

Instituţiile de învăţământ pot beneficia şi de alte surse de finanţare, în condiţiile legii: venituri din diversele activităţi organizate (servicii educaţionale, inclusiv formare profesională continuă pentru adulţi, închirieri, activităţi de micro-producţie etc.), subvenţii, donaţii, sponsorizări şi taxe. Fondurile create din aceste surse sunt în întregime administrate şi utilizate la nivelul instituţiilor de învăţământ, fără a afecta alocaţiile bugetare.

Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare de la buget o singura data, pentru fiecare dintre cele 3 cicluri de studii universitare. Dacă este depăşită durata învăţământului gratuit, cheltuielile privind şcolarizarea sunt suportate de către studenţi.

Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii (premiile I, II, III, menţiune, premii speciale) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului constituie o excepţie. Aceştia beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, la cursurile a două specializări. De această prevedere se poate beneficia o singură dată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere, necesare pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, pentru fiecare dintre cele 3 cicluri de studii universitare. Cuantumurile acestor taxe sunt aprobate de senatele universitare. De asemenea, senatele universitare pot prevedea, prin metodologiile proprii de admitere, scutirea de la plata acestor taxe sau reducerea lor.

România (2009/2010)


Pentru fiecare ciclu de studii universitare, copiii personalului didactic sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în invăţământul superior, o singură dată, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.

Pentru toate cele 3 cicluri de studii universitare, sunt acordate burse şi alte forme de sprijin material şi financiar, conform unor criterii specifice. Bursele pentru ciclurile de studii universitare 2 şi 3 sunt acordate pe bază de concurs reglementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de senatele universitare. De asemenea, studenţii beneficiază de: asistenţă medicală şi psihologică gratuită, în cabinete medicale şi psihologice universitare ori în policlinici şi unităţi spitaliceşti de stat, reduceri în privinţa costului transportului public intern (cu excepţia transportului aerian), precum şi pentru pentru intrări la muzee, concerte, teatru, operă, film şi alte evenimente culturale şi sportive organizate de instituţiile de stat. Studenţii orfani beneficiază de transport intern gratuit (cu excepţia transportului aerian).

Studenţii cazaţi în campusurile universitare trebuie să achite parţial costurile necesare. Bursele acordate studenţilor acoperă parţial sau total aceste costuri.

În ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, condiţiile prevăzute de lege la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, pentru cetăţenii români, se aplică şi pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.

6.3 Organizarea anului universitar

Pentru ciclul de studii universitare de licenţă, ciclul de studii universitare de masterat şi pentru studiile universitare de doctorat (şcoli doctorale), durata anului universitar 2009-2010 este stabilită, în termeni generali, la nivelul Ministerului Educaţiei, Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – durata perioadelor pentru cursuri, pentru activităţile practice şi pentru examene. În cadrul senatelor universitare, în baza autonomiei universitare, este decisă organizarea acestor perioade, alternanţa cu perioadele de vacanţă – cu excepţia sărbătorilor oficiale.

Anul universitar a început în jurul datei de 1 octombrie şi se va încheia în luna iulie, datele variind de la o universitate la alta şi de la un ciclu de studii la altul. În acord cu autonomia universitară, sunt incluse activităţi didactice – de exemplu: susţinerea de proiecte de cercetare pentru sttudenţii înscrişi la Şcolile doctorale şi pe parcursul lunii septembrie. Ca regulă, în structura anului universitar sunt incluse două semestre, fiecare având 14 săptămâni, în cadrul cărora sunt organizate activităţi precum: cursuri, seminarii, activităţi practice. Fiecare semestru se finalizează cu o perioadă numită sesiune de examene, urmată de o perioadă de vacanţă.


Pentru învăţământul superior, în baza autonomiei universitare, documentele care reglementează la nivel intern evaluarea studenţilor sunt regulamentele privind evaluarea studenţilor, elaborate în cadrul diferitelor universităţi/facultăţi. Acestea includ şi norme referitoare la condiţiile de promovare a anilor de studiu. Planurile de învăţământ, fişele disciplinelor şi Suplimentele de diplomă includ informaţii referitoare la evaluarea studenţilor, în special în privinţa tipului de evaluare finală sau chiar descrierea sumară a conţinutului procesului de evaluare a studenţilor. De asemenea, acest tip de informaţii se regăsesc şi în metodologiile/instrumentele referitoare la evaluarea cadrelor didactice sau în documentele referitoare la asigurarea calităţii în instituţiile de învăţământ superior. De exemplu, Ghidul activităţilor de evaluare a calităţii programelor de studii universitare şi a instituţiilor de învăţământ superior (ARACIS, 2006) include sistemul de evaluare a studenţilor ca o componentă a evaluării conţinutului procesului de învăţământ.

România (2009/2010)


În cazul studiilor universitare de licenţă şi al studiilor universitare de masterat, se realizează evaluarea pe parcurs (curentă, continuă), pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, pe durata celor aproximativ 14 săptămâni din structura semestrelor. Acest tip de evaluare se asociază în cele mai multe dintre cazuri cu activităţile de seminar, de laborator sau cu activităţile practice. Evaluarea finală (sumativă) se realizează fie ca examen scris, fie ca verificare orală, fie sub formă de colocviu, în cadrul celor două sesiuni ordinare de examene cu care se finalizează fiecare semestru şi în cadrul sesiunilor de reexaminare, organizate pentru acei studenţi care nu au promovat una sau mai multe discipline de studiu în timpul sesiunilor ordinare de examene. Evaluarea curentă, realizată în cadrul seminariilor sau al laboratoarelor, în funcţie de regulamentele diferitelor universităţi sau facultăţi, se regăseşte cu o anumită pondere în rezultatul final pentru o anumită disciplină de studiu sau poate condiţiona accesul studenţilor la evaluarea finală, în cadrul sesiunii de examene şi cunoaşte o difersitate de forme – proiect, observare sistematică a activităţii studenţilor, portofoliu etc. Criteriile de evaluare pentru fiecare disciplină de învăţământ sunt implicite curriculumului universitar, a cărui proiectare este orientată de competenţe. În cadrul sistemului de evaluare, la nivel naţional, notarea se realizează prin note distribuite pe scala 1-10.

La examinarea studenţilor, la final de semestru, participă două cadre didactice. Rezultatele examinării studenţilor (notele) sunt înregistrate în carnetele studenţilor şi în documentele oficiale ale instituţiei (cataloage, registre matricole). Conform prevederilor Legii învăţământului (Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare), instituţiile de învăţământ superior pot stabili anumite taxe pentru reexaminări, în scopul de a acoperi cheltuielile suplimentare.

Evaluarea studenţilor înscrişi la studii universitare de doctorat, evaluarea este focalizată pe aspecte specifice cercetării ştiinţifice şi se concretizează în susţinerea de examene şi de referate de cercetare ştiinţifică (cel puţin 3 din fiecare categorie). Aprecierea performanţelor studenţilor doctoranzi se face cu ajutorul calificativelor, pentru examenele şi referatele de cercetare ştiinţifică susţinute. În prezent, în cadrul şcolilor doctorale – ca formă inovativă de organizare a studiilor postuniversitare –, evaluarea studenţilor este reglementată prin regulamentele interne de funcţionare şi se focalizează atât pe disciplinele studiate în cadrul cursurilor şi al seminariilor frecventate, cât şi pe activitatea de cercetare ştiinţifică. În anul universitar 2009-2010 au fost organizate evenimente ştiinţifice la nivel naţional (proiecte de tip FSE), în contextul cărora a fost pusă în dezbatere problematica evaluării – modalităţi de evaluare, tipuri, forme etc. – pentru şcolile doctorale.

În cadrul învăţământului superior, nu se poate vorbi despre existenţa unor mecanisme unitare de recunoaştere a achiziţiilor anterioare ale învăţării dobândite în sistemul de învăţământ preuniversitar. O excepţie ar putea fi considerată exceptarea de la examenul de admitere a olimpicilor.

În privinţa recunoaşterii achiziţiilor anterioare ale învăţării dobândite în învăţământul superior, prin aplicarea sistemului creditelor transferabile, este posibilă gestionarea flexibilă atât pentru echivalarea studiilor realizate în universităţi din ţară şi din străinătate, cât şi pentru promovarea anilor de studii Astfel, numărul maxim de puncte de credit transferabile în ECTS este stabilit de Consiliul fiecărei facultăţi. În cazul în care studentul urmează perioade de studii în alte universităţi/facultăţi (din ţară şi/sau din străinătate), în conformitate cu reglementările stabilite de către fiecare facultate, creditele obţinute vor fi recunoscute în facultatea de origine. Cerinţele privind promovarea sunt formulate la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior, în termeni precum: număr de încercări pentru a promova examenul pentru o anumită disciplină, număr de discipline promovate/nepromovate, procent minim de examene promovate.

Pentru absolvenţii învăţământului superior de scurtă durată cu diplomă de absolvire există reglementări privind posibilitatea acestora de a-şi continua studiile în învăţământ superior, în aceeaşi specializare sau în specializări similare, în vederea obţinerii titlului de licenţiat.

România (2009/2010)


Învăţământului superior de lungă durată se finalizează cu examen de licenţă sau cu examenul de diplomă, organizat pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Conţinutul examenului şi criteriile specifice sunt stabilite de senatele universitare. Absolvenţii care promovează examenul de licenţă primesc titlul de licenţiat în profilul şi specializarea respectivă, atestat printr-o diplomă emisă de instituţia care organizează examenul. Absolvenţii care nu promovează examenul de licenţă sau de diplomă pot primi, la cerere, un certificat de studii universitare şi o copie de pe foaia matricolă specificând toate disciplinele studiate şi notele obţinute.

Studiile de masterat se încheie cu prezentarea unei disertaţii în specializarea studiilor. Nota minimă de promovare a disertaţiei este 6. Promovarea este atestată prin diplomă de master.

Studiile pentru doctorat se încheie cu susţinerea publică a unei teze, evaluată de o comisie de specialişti aprobată de senatul universitar. Membrii comisiei elaborează referate de analiză conţinând evaluări generale şi analitice şi concluzia lor privind valoarea ştiinţifică a tezei, exprimându-şi acordul sau dezacordul privind acordarea titlului de. Decizia finală a comisiei este luată prin vot deschis imediat după susţinerea tezei, în prezenţa candidatului şi a publicului. Pentru teze de doctorat care probează calităţi deosebite de creativitate se poate acorda una dintre distincţiile „Summa cum laude”, „Magna Cum Laude” sau „Cum Laude”. Titlul ştiinţific de doctor este acordat prin ordin ministerial, în urma confirmării din partea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a propunerii IOD. Diploma de doctor este emisă de IOD pe baza ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Suplimentul la diplomă este un document a cărui acordare este reglementată printr-un ordin ministerial adoptat în aprilie 2000. În prezent, acesta este eliberat automat şi gratuit de către toate instituţiile de învăţământ terţiar, pentru programele de licenţă şi masterat, în limba romană şi engleză.

Absolvenţii învăţământului superior sunt încadraţi pe piaţa muncii, în acord cu reglementările specifice diferitelor domenii ocupaţionale.


În învăţământul superior, activitatea de orientare şi consiliere este reglementată prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3235/10.02.2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de licenţă, în care este prevăzută înfiinţarea în universităţi a centrelor de consiliere şi orientare în carieră, pentru a-i sprijini pe studenţi să ia decizii adecvate în structurarea propriei traiectorii de formare. În baza acestei reglementări, la nivelul universităţilor funcţionează sub diferite denumiri (departament de consultanţă, oficiu de consiliere şi orientare în carieră, centru de orientare şi consiliere profesională etc.) asemenea centre de consiliere şi orientare în carieră, a căror misiune, în termeni generali, este aceea de a facilita inserţia socio-profesională a absolvenţilor prin: realizarea de analize ale pieţei muncii, consilierea studenţilor în scopul identificării intereselor personale şi profesionale, informarea continuă a studenţilor privind oportunităţile de studiu şi de angajare etc. Din analiza activităţilor specifice a acestor centre reiese focalizarea prioritară, pentru studenţii din primii ani, pe consilierea academică, având ca scop adaptarea la solicitările şi standardele specifice învăţământului superior, iar pentru studenţii din ultimii ani, pe orientarea în carieră, bazată pe informaţii direct correlate cu piaţa forţei de muncă.

De asemenea, în cadrul fiecărei universităţi, instrumentele de evaluare a cadrelor didactice prevăd un criteriu corelat cu activitatea de consiliere şi orientare în carieră a studenţilor, respectiv cel referitor la relaţia cadrului didactic cu studenţii, căruia îi sunt subordonaţi o serie de indicatori care detaliază acest aspect, precum: receptivitatea faţă de interesele studenţilor, faţă de stilurile de învăţare ale acestora etc.

România (2009/2010)


6.6 Personalul universitar

Pentru învăţământul superior, Statutul personalului didactic (Legea 128/1997) stabileşte următoarele funcţii didactice: preparator universitar, asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar şi profesor universitar consultant.

Cerinţele minime privind formarea iniţială (studiile) pentru cadrele didactice depind de funcţia didactică. Funcţiile didactice din învăţământul superior, stabilite în cadrul Statutului personalului didactic (Legea 128/1997), după nivelul educaţional, sunt după cum urmează:

● Pentru funcţia de preparator universitar, asistent universitar – absolvirea cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior sau cu diplomă echivalentă acesteia, ori a unei instituţii academice postuniversitare, precum şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (pentru asistent universitar se aplică şi criterii minime de vechime);

● Pentru funcţia de lector universitar sau şef de lucrări – absolvirea cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior sau cu diplomă echivalentă acesteia, ori a unei instituţii academice postuniversitare, absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum şi calitatea de doctorand sau titlul de doctor (se aplică şi criterii minime de vechime);

● Pentru funcţia de conferenţiar universitar şi profesor universitar – absolvirea cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior sau cu diplomă echivalentă acesteia, ori a unei instituţii academice postuniversitare, absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum şi titlul de doctor (se aplică şi criterii minime de vechime).

Formarea iniţială pentru toate funcţiile didactice în România este bazată pe un model paralel (concurent) – însemnând că educaţia şi formarea în specialitate este combinată cu formarea profesională pentru cariera didactică în cadrul aceleiaşi secvenţe educaţionale. Pentru anumite funcţii didactice este necesară o formare profesională suplimentară – care poate fi considerată ca făcând parte din formarea iniţială, dar care are de obicei loc după absolvirea nivelului educaţional necesar funcţiei didactice respective (de exemplu studii pentru doctorat pentru funcţiile didactice conferenţiar universitar şi profesor universitar etc.).

Instituţiile care asigură formarea iniţială a cadrelor didactice şi durata minimă a programelor de formare (studiilor) depind de nivelul educaţional pentru care este pregătit cadrul didactic (cerinţe minime necesare pentru fiecare funcţie; durate pentru învăţământ de zi):

● Preparator universitar: instituţie de învăţământ superior de lungă durată şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic; durata formării iniţiale – 4-6 ani;

● Asistent universitar: instituţie de învăţământ superior de lungă durată (4-6 ani) şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (se aplică şi criterii minime de vechime);

● Lector universitar sau şef de lucrări: instituţie de învăţământ superior de lungă durată (4-6 ani), absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum şi calitatea de doctorand sau titlul de doctor (se aplică şi criterii minime de vechime);

România (2009/2010)


● Conferenţiar universitar şi profesor universitar: instituţie de învăţământ superior de lungă durată (4-6 ani), absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum şi titlul de doctor (se aplică şi criterii minime de vechime).

Selecţia, recrutarea şi angajarea cadrelor didactice pentru posturi sau catedre din învăţământul superior se bazează pe procedura de recrutare deschisă. Instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu au deplină responsabilitate în derularea procesului de selecţie, recrutare şi angajare pentru posturile sau catedrele proprii. Procesul trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile generale ale Legii Învăţământului şi Statutului personalului didactic.

Procedura de recrutare deschisă trebuie să se bazeze pe concurs deschis către orice persoană care satisface condiţiile de studii stabilite de Statutul personalului didactic pentru funcţia didactică respectivă. Rezultatele concursului sunt valabile numai pentru instituţia de învăţământ superior organizatoare.

România (2009/2010)


7. EDUCAŢIA ŞI FORMAREA CONTINUĂ

Educaţia şi formarea profesională a adulţilor prin sistemul educaţional este realizată prin programe specifice iniţiate şi organizate de instituţii de stat şi private în spiritul parteneriatului social şi utilizând metode care se concentrează pe o abordare multimedia: învăţământ la distanţă, video-conferinţe, instruire asistată de calculator etc. Educaţia şi formarea profesională a adulţilor prin sistemul educaţional asigură completarea educaţiei de bază, formarea profesională şi educaţia civică – inclusiv educaţia pentru cetăţenie activă.

Criteriile şi metodologia de acreditare a instituţiilor care furnizează educaţie şi formare profesională pentru adulţi, precum şi examenele finale, certificatele emise şi procedurile de certificare sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi/sau de Ministerul Culturii şi Cultelor – în funcţie de tipul de program oferit. Conform regulilor şi procedurilor stabilite, instituţiile care furnizează educaţie şi formare profesională pentru adulţi pot emite diplome şi certificate recunoscute la nivel local şi/sau naţional. Aceleaşi autorităţi sunt responsabile cu stabilirea normelor metodologice pentru organizarea şi durata programelor de educaţie şi formare a adulţilor prin sistemul educaţional. Educaţia şi formarea adulţilor prin sistemul educaţional este asigurată prin formatori specializaţi pe domenii, din ţară sau din străinătate.

Conform legislaţiei specifice privind formarea profesională a adulţilor (Legea 375/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 129/2000), adulţii sunt definiţi ca persoanele care au vârsta la care pot stabili raporturi de muncă şi pot participa la programele de formare profesională. Adulţii au drepturi egale de acces la formarea profesională, fără discriminări pe criterii de vârstă, sex, rasă, origine etnica, apartenenţă politică sau religioasă. Legea privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (Legea 202/2002) subliniază dreptul egal pentru ambele sexe de a participa la programe de formare profesională, precum şi de a beneficia de consiliere şi orientare profesională. Accesul adulţilor, angajaţi sau şomeri, la formarea profesională este un drept garantat de Codul muncii (Legea 53/2003).

7.1 Politică şi cadrul legislativ

Obiectivul politicii de educaţie continuă şi formare profesională a adulţilor este de „a facilita accesul la cultură şi ştiinţă al tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, în vederea adaptării lor la schimbările majore care se produc în viaţa socială”.

Cadrul legislativ general pentru educaţia adulţilor este asigurat de:

• Legea învăţământului nr. 84/1995, modificată de Legea nr. 131/1995, care prevede că educaţia permanentă face parte din structura sistemului naţional de învăţământ;

• Legea nr. 2/1971 care se referă la formarea profesională a adulţilor;

• Legea nr. 5/1985 care se referă la formarea profesională continuă a adulţilor;

• Hotărârea de Guvern nr. 288/1991 şi Legea nr. 1/1991 care se referă la protecţia socială a şomerilor şi recalificarea lor profesională;

• Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 cu privire la formarea profesională a adulţilor (republicată);

• Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (republicată), modificată şi completată de Legea nr. 559/2004;

România (2009/2010)


• Legea nr. 268/2009 privind Aprobara Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială (conţine 13 articole referitoare la Consiliul Naţional de Formare Porfesională a Adulţilor şi la Comitetele Sectoriale).

7.2 Distribuţia responsabilităţilor

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are un rol important în asigurarea educaţiei continue şi a adulţilor, participând la stabilirea priorităţilor cu privire la proiectarea curriculară, impunerea standardelor de calitate, elaborarea de instrumente pentru evaluarea şi acreditarea programelor de educaţie a adulţilor. Instituţiile subordonate pot oferi, pe bază contractuală, asistenţă organizatorilor care doresc să iniţieze cursuri de educaţie a adulţilor. Direcţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului responsabilă de educaţia continuă este Serviciul Educaţie Continuă din cadrul Direcţiei Generale pentru Educaţie Continuă, Formarea şi Perfecţionarea Personalului Didactic.

Alte ministere şi societăţile comerciale pot organiza diferite forme de formare profesională sau cursuri de recalificare pentru angajaţi. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizează împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cursuri pentru a asigura protecţie socială şi crearea de noi oportunităţi de locuri de muncă.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului oferă programe de educaţie non-formală, cu teme precum stimularea activităţilor comunitare sau revitalizarea comunităţilor rurale. Ministerul Sănătăţii organizează programe referitoare la protecţia împotriva SIDA, consumul de droguri, educaţia contraceptivă şi planificarea familială etc.

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor este un organism tripartit, care are rol consultativ în fundamentarea şi promovarea politicilor şi strategiilor în domeniul formării profesionale a adulţilor.

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor coordonează şi controlează la nivel naţional:

• autorizarea furnizorilor de formare profesională, prin comisiile de autorizare teritoriale;

• elaborarea de standarde ocupaţionale;

• evaluarea şi certificarea competenţelor care au fost dobândite într-un context formal, non-formal şi informal.

Din anul 2004, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor îndeplineşte rolul de autoritate naţională pentru calificări.

Atribuţii ale Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor:

• Avizează proiectele de acte normative care au ca obiect formarea profesională a adulţilor;

• contribuie la dezvoltarea cadrului metodologic pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională, certificarea formării profesionale a adulţilor, evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite în mod non-formal şi informal;

• asigură asistenţă metodologică, coordonează şi controlează activitatea comisiilor de autorizare;

• monitorizează furnizorii autorizaţi de formare profesională;

• elaborează şi actualizează Registrul naţional al furnizorilor de formare autorizaţi;

• aprobă criterii specifice şi proceduri pentru elaborarea şi utilizarea standardelor ocupaţionale;

România (2009/2010)


• aprobă standarde ocupaţionale;

• autorizează centrele de evaluare a competenţelor şi certifică evaluatorii de competenţe;

• elaborează şi actualizează Registrul naţional al calificărilor;

• efectuează activităţi de pregătire, transfer de cunoştinţe şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate;

• colaborează cu organizaţii guvernamentale şi organizaţii naţionale şi internaţionale pentru îndeplinirea obiectului său de activitate;

• dezvoltă şi implementează metodologiile privind analiza ocupaţională;

• dezvoltă şi implementează metodologiile privind calificările;

• dezvoltă şi implementează metodologiile privind validarea calificărilor;

• dezvoltă şi implementează metodologiile privind certificarea competenţelor profesionale şi a calificărilor;

• sprijină înfiinţarea comitetelor sectoriale şi coordonează activitatea acestora;

• avizează rapoartele anuale de activitate ale comitetelor sectoriale;

• participă la proiecte şi programe naţionale şi internaţionale în domeniul formării continue.

Institutele de cercetare, asociaţiile profesionale şi sindicatele sunt implicate în calitate de actori sociali în organizarea de cursuri de educaţie continuă şi formare profesională a adulţilor. Acestea asigură personal specializat, structuri organizatorice sau facilităţi speciale. De asemenea, posturile de televiziune şi de radio şi presa scrisă sprijină şi promovează acest tip de formare.

Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar are misiunea de a asigura diversitatea şi calitatea ofertei de formare continuă pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar prin acreditarea, monitorizarea şi evaluarea programelor de formare continuă. Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar are următoarele atribuţii:

• elaborarea standardelor profesionale pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi a cadrelor de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar;

• coordonarea elaborării criteriilor şi a procedurilor de acreditare a programelor de formare;

• acreditarea printr-o comisie specializată a programelor de formare continuă, propuse de furnizorii de formare, pe baza standardelor şi a metodologiilor aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

• iniţierea şi derularea de studii privind conţinutul, proiectarea, realizarea şi evaluarea pregătirii personalului din învăţământul preuniversitar;

• iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi de formare şi dezvoltare profesională în domeniul educaţional, finanţate din fondurile unor programe naţionale şi internaţionale;

• iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi de dezvoltare profesională în domeniul educaţional, pentru a răspunde concluziilor rezultate din cercetările de marketing în formarea continuă;

• iniţierea şi desfăşurarea de analize privind nevoile şi metodologia de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar;

România (2009/2010)


• îndrumarea şi coordonarea furnizorilor de programe de formare continuă, în concordanţă cu standardele, criteriile şi metodologiile aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

• diseminarea şi actualizarea permanentă a ofertei de programe de formare continuă.

Formarea continuă (perfecţionarea) cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este un drept. În acelaşi timp, Statutul personalului didactic stipulează că personalul didactic din învăţământul preuniversitar participă la programe de formare continuă cel puţin o dată la 5 ani sau oricând acest lucru este recomandat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sau de inspectoratul şcolar judeţean. Condiţia se consideră îndeplinită de cadrele didactice care în intervalul dat au obţinut definitivarea în învăţământ sau oricare dintre gradele didactice.

Conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului 4796/2001, perfecţionarea periodică a cadrelor didactice este structurată în module cuantificate în credite transferabile. Standardul minim pentru perfecţionarea periodică a cadrelor didactice este de 90 de credite.

7.3 Finanţare

Principalele organizaţii responsabile pentru finanţarea educaţiei continue şi a formării profesionale a adulţilor sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Responsabilitatea pentru finanţarea cursurilor care se concentrează pe dezvoltarea resurselor umane dintr-un anumit domeniu revine ministerului sau organismului administraţiei centrale interesat. Cheltuielile cu astfel de programe sunt incluse în categoria cheltuielor cu investiţiile.

Implicarea societăţilor comerciale în finanţarea educaţiei continue şi a formării profesionale a adulţilor este foarte redusă. Cele mai multe fonduri provin de la bugetul de stat, fiind alocate recalificării profesionale a şomerilor. Autorităţile locale contribuie la finanţarea cursurilor de educaţie continuă şi formare profesională a adulţilor dacă sunt implicate instituţii aflate sub autoritatea lor. În general, costul cursurilor de învăţământ deschis şi la distanţă este acoperit de participanţi.

7.4 Programe şi furnizori

În general, organizarea programelor de educaţie continuă pentru adulţi şi formare profesională a adulţilor este asemănătoare educaţiei formale. Cursurile sunt de zi sau cu frecvenţă redusă, incluzând clase de seral, cursuri prin corespondenţă şi învăţământ la distanţă. Cursurile pentru grupuri care aparţin minorităţilor etnice se predau în limba minorităţii respective.

Principalele tipuri de instituţii din domeniul educaţiei adulţilor sunt:

• universităţile populare, care oferă diverse cursuri şi programe de formare profesională a adulţilor;

• instituţii de învăţământ superior care oferă o mare varietate de cursuri, de la cursuri de perfecţionare a cadrelor didactice la cursuri de specializare;

• casele corpului didactic, care asigură perfecţionarea cadrelor didactice; acestea sprijină departamentele pentru pregătirea personalului didactic din universităţi în organizarea de cursuri de formare continuă;

• instituţii care oferă învăţământ prin corespondenţă şi la distanţă;

• instituţii aflate în subordinea unor diferite ministere, care asigură formare continuă pentru

România (2009/2010)


angajaţii lor;

• închisorile care organizează cursuri de învăţământ de bază pentru analfabeţi;

• persoane juridice de drept public sau privat sau persaone fizice care au prevăzut în actul constitutiv sau, după caz, în autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi independente, că pot desfăşura activităţi de formare profesională;

• organizaţii nonguvernamentale şi fundaţii.

Cerinţele de admitere la cursurile de educaţie continuă şi formare profesională sunt precizate în cadrul fiecărui program. Uneori, admiterea depinde de vârstă. În alte cazuri, este necesar un anumit nivel iniţial de educaţie (un certificat de absolvire a unei şcoli de învăţământ secundar inferior, a unei şcoli de învăţământ secundar superior sau a unei universităţi). În situaţiile în care există o cerere mare pentru anumite cursuri, se pot organiza examene de admitere.

Principalele grupuri ţintă pentru educaţia continuă şi formarea profesională sunt: persoanele care doresc să urmeze un program de formare profesională sau recalificare, persoanele care doresc să dobândească noi competenţe pentru domenii căutate, cum ar fi economie, management sau administraţie, persoanele care doresc să dobândească noi competenţe în cadrul aceleiaşi calificări, persoanele care doresc să obţină o nouă calificare, şomerii, persoanele confruntate cu dificultăţi sociale şi economice, persoanele practic analfabete, persoanele care nu au frecventat sau au abandonat şcoala.

În general, principalele obiective ale programelor de educaţie continuă şi formare profesională a adulţilor sunt:

• să asigure complementaritatea dintre formarea iniţială şi formarea continuă şi dintre educaţia formală, informală şi non-formală;

• să ofere a doua şansă pentru cei care nu au finalizat învăţământul obligatoriu;

• să faciliteze achiziţia de noi cunoştinţe specifice unei profesii sau recalificarea profesională;

• să asigure noi metode de organizare şi management.

Cursuri de educaţie continuă şi formare profesională sunt organizate sub formă de module de învăţământ seral, orele desfăşurându-se 2-3 zile pe săptămână, pentru persoanele angajate, sau în blocuri compacte de învăţământ la zi, cu durata de până la 9 luni, pentru şomeri. Cea mai mare parte a acestor cursuri sunt organizate de agenţiile de ocupare a forţei de muncă şi au drept scop reintegrarea persoanelor care se confruntă cu dificultăţi în activităţile socio-economice.

Cursurile de învăţământ la distanţă sunt organizate în special de instituţii de învăţământ superior şi au de regulă o durată cu 1-3 ani mai mult decât cursurile obişnuite.

Curriculumul este proiectat de instituţiile organizatoare. Totuşi, pentru a fi recunoscut la nivel naţional, curriculumul trebuie să treacă printr-un proces de evaluare şi să fie acreditat de o autoritate competentă (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor).

Cursurile de educaţie continuă şi formare profesională a adulţilor sunt permanent revizuite şi actualizate de instituţia organizatoare şi urmăresc din ce în ce mai mult dezvoltarea de noi competenţe de bază legate de învăţarea pe tot parcursul vieţii.

România (2009/2010)


Cadrele didactice pot alege metodele de predare pe care le consideră cele mai potrivite. Prin urmare, se folosesc o mulţime de metode: prelegeri, seminarii, conversaţie, metode de formare personalizată, studii de caz, metode active şi interactive etc.

Programele şcolare pentru educaţia continuă şi formarea profesională a adulţilor acoperă diverse programe precum: cursuri de citire şi scriere, formare profesională şi recalificare pentru şomeri, utilizarea calculatorului, limbi străine, precum şi domenii de specializare din învăţământul superior: ştiinţe sociale (istorie, ştiinţe politice, psihologie, antropologie, etnologie, religie, economie, drept), medicină şi sănătate, inginerie, cultură şi civilizaţie, literatură şi arte.

7.5 Asigurarea calităţii

Nu există prevederi speciale pentru asigurarea calităţii în domeniul educaţiei continue şi formării profesionale a adulţilor. Principala modalitate folosită pentru asigurarea calităţii formării profesionale este acreditarea cursurilor care trebuie să îndeplinească criteriile stabilite de autorităţile competente.


Agenţiile de ocupare a forţei de muncă sunt responsabile pentru serviciile de îndrumare/consiliere destinate în mod special unor grupuri dezavantajate (în principal persoane cu un nivel redus de calificare sau şomeri). Acestea oferă informaţii şi consiliere referitoare atât la oportunităţile de formare profesională, cât şi la cele de locuri de muncă, asigurând astfel coerenţa necesară între oferta de formare şi cererea de forţă de muncă.

7.7 Cadre didactice şi formatori

Persoanele care asigură activităţi de predare şi formare în cadrul educaţiei continue şi formării profesionale a adulţilor nu au o denumire specifică în nomenclatorul meseriilor. În general, aceste persoane sunt cadre didactice şi formatori din învăţământul secundar sau profesional, sau cadre didactice din învăţământul superior, în funcţie de tipul cursului.

La nivel naţional, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se ocupă de formarea cadrelor didactice şi a formatorilor, prin care se asigură specializarea în folosirea metodelor corespunzătoare pentru educaţia adulţilor. Prin urmare, departamentele pentru pregătirea personalului didactic din învăţământul superior şi agenţiile de ocupare a forţei de muncă organizează cursuri speciale în domeniul andragogiei.

Nu există prevederi speciale pentru asigurarea calităţii formării personalului care lucrează în domeniul educaţiei continue şi formării profesionale a adulţilor. Există totuşi cerinţe specifice pentru diferite tipuri de programe de formare, care sunt destinate să asigure calitatea formării.

România (2009/2010)


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ŞI SITE-URI

Referinţe bibliografice

Anuarul Statistic al României (Romanian Statistical Yearbook 2009), Institutul Naţional de Statistică, 2010.

Constituţia României (Constitution of Romania) (http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339)

Eurybase Romania 2007/2008, Eurydice (www.eurydice.org)

Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ 2007 (Report on the State of Education 2007), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008 (http://www.edu.ro/index.php/articles/c483/).

Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ 2008 (Report on the State of Education 2008), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008 (http://www.edu.ro/index.php/articles/c483/).

Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ 2009 (Report on the State of Education 2009), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, 2009 (http://www.edu.ro/index.php/articles/c483/).

Site-uri

Preşedintele României (The Administration of the President of Romania): http://www.presidency.ro/

Camera Deputaţilor (Chamber of Deputies): www.cdep.ro

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (Ministry of Education, Research, Youth and Sports): www.edu.ro

Agentia Naţională Pentru Calificările din Invăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social (National Agency for Qualifications in Higher Education and Partnership with Economic and Social) http://www.acpart.ro

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (National Agency for Community Programmes in the Field of Education and Vocational Training) www.anpcdefp.ro

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar ARACIP (Romanian Agency for Quality Assurance in School Education): http://aracip.edu.ro/

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior ARACIS (Romanian Agency for Quality Assurance in Higher Education): http://www.aracis.ro/

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (National Centre for Vocational Education and Training Development): www.tvet.ro

Centrul Naţional de Evaluare şi Evaluare (http://www.edu.ro/index.php/articles/c862/)

Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţămăntul Preuniversitar (The National Centre for School Teacher Training): http://www.cnfp.ro

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (The National Adult Training Board): www.cnfpa.ro

Consiliul Naţional Pentru Finanţarea Învăţământului Superior (National Council for Higher Education Financing): http://www.cnfis.ro/index.html

Institutul Naţional de Statistică (National Institute of Statistics): www.inns.ro

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (Institute for Educational Sciences): www.ise.ro

http://www.tvet.ro/

041_RO_RO

Documents

Transcript of 041_RO_RO