PLAN DE SEMINAR

CATEDRA : Drept civil și drept procesual civil

DATA:

DURATA: 4 ore şi 40 de minute

TEMA SEMINARULUI : Aspecte generale privind desfăşurarea procesului civil

(continuare); Încheierea de şedinţă; Încuviinţarea probelor.

RESURSE:

a. Logistice : foi flipchart, carioci, laptop, proiector;

b. Didactice: dosar de studiu.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

Până la sfârşitul seminarului, va trebui ca auditorii:

1. Să identifice unele dintre elementele de conținut ale încheierii de ședință întocmite

la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (cu privire la: verificarea

competenței, estimarea duratei procesului, informarea părților asupra posibilității de

administrare a probelor de către avocați);

2. Să redacteze o încheiere de încuviințare a probei testimoniale;

3. Să deprindă abilități necesare administrării probelor în procesul civil.

METODE DE FORMARE: conversația, explicația, exercițiul, problematizarea, studiul

de caz, prezentare Powerpoint (opțional), jocul de rol.

METODE DE EVALUARE: aprecieri verbale, feedback pe baza unui exercițiu la prima vedere.

DESFĂȘURAREA SEMINARULUI (descrierea activităților/unitate de timp):

I. Activitatea I (aproximativ 90 minute). Identificarea unora dintre elementele de

conținut ale încheierii de ședință întocmite la primul termen de judecată la care

părțile sunt legal citate (cu privire la: verificarea competenței, estimarea duratei

procesului, informarea părților asupra posibilității de administare a probelor de către

avocați). Pornind de la dosarul nr. 14105/302/2012 se va întocmi o încheiere de

încuviințare a probei testimoniale.

1

II. Discuții posibile (aproximativ 90 minute):

- aspecte de drept tranzitoriu: condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a

probelor constituite sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii lor (art. 26

alin. 1 C.pr.civ.); în schimb, condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a

probelor nepreconstituite se stabilesc în conformitate cu legea în vigoare la data

începerii procesului (art. 24 alin. 1 C.pr.civ.); cât privește administrarea probelor

(indiferent că este vorba de probe preconstituite sau nepreconstituite), ea este

guvernată de legea în vigoare la momentul realizării efective a administrării lor;

- delimitare temporală a etapei cercetării procesului. S-ar putea spune că

cercetarea procesului (reprezentând cea de-a doua etapă a judecății, alături de

dezbaterea fondului) începe după fixarea primului termen de judecată (a se vedea D.

N. Teohari/V. Dănăilă, în G. Boroi, (coordonator), O. Spineanu-Matei, A. Constanda,

C. Negrilă, V. Dănăilă, D. N. Teohari, G. Răducan, D. M. Gavriș, F. G. Păncescu, M.

Eftimie, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, vol. I, art. 1-526, Ed.

Universul juridic, București, 2013, p. 534, citat în continuare autor/Noul Cod de

procedură civilă. Comentariu pe articole). Ea se finalizează atunci când judecătorul

declară formal prin încheiere terminată cercetarea procesului (art. 244 alin. 1

C.pr.civ.). Este posibilă redeschiderea cercetării procesului? Două ar fi situațiile care

ar pune în discuție reluarea acestei etape a judecății: a) atunci când la termenul

stabilit pentru dezbaterea fondului se constată că se impune punerea în discuție a

unor excepții care nu au fost soluționate în timpul cercetării procesului ori care pot fi

invocate în orice stare a pricinii (art. 390 C.pr.civ.) sau când se impune completarea

ori refacerea unor probe (art. 391 C.pr.civ.), în condițiile în care atât soluționarea

excepțiilor cât și administrarea de probe sunt activități care dau conținut cercetării

procesului (art. 237 alin. 2 pct. 1 și pct. 7 C.pr.civ.). În nici unul dintre aceste cazuri

nu are însă loc o redeschidere a cercetării procesului, din moment ce din cuprinsul

art. 390 C.pr.civ. rezultă că legiuitorul stabilește o linie de demarcație între

cercetarea procesului și această etapă intermediară, poziționată între cercetarea

procesului și dezbaterea în fond a cauzei (a se vedea V. Dănăilă, Noul Cod de

procedură civilă. Comentariu pe articole, p. 545); b) atunci când instanța dispune

repunerea cauzei pe rol în temeiul art. 400 C.pr.civ.. Se pare că nici în acest caz nu

are loc o redeschidere a cercetării procesului, ci, mai degrabă, o reactivare a etapei

2

intermediare, situate între cercetarea procesului și cea a dezbaterilor în fond, pentru

cel puțin următoarele argumente: redeschiderea formală a cercetării procesului ar

revitaliza posibilitatea părților de a-și exercita drepturi procedurale limitate temporal

la momentul finalizării cercetării procesului, or repunerea cauzei pe rol se realizează

punctual pentru a se administra probe noi sau pentru a se obține lămuriri asupra unor

aspecte rămase neelucidate; s-ar prelungi nejustificat durata procesului prin aceea

că instanța va fi din nou în situația de a închide cercetarea procesului și de a acorda

termen pentru dezbaterea în fond a cauzei; poate și din această cauză s-a apreciat

că încheierea prin care instanța a dispus închiderea cercetării procesului are caracter

interlocutoriu (a se vedea M. Tăbârcă, Drept rocesual civil, vol. II, Ed. Universul

Juridic, București, 2013, p. 247);

- estimarea duratei procesului. Estimarea duratei procesului trebuie realizată la

primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Ascultarea lor se face

numai în măsura în care ele sunt prezente la termenul de judecată. Estimarea

duratei procesului se realizează în funcție de împrejurările cauzei (obiect,

complexitate, caracterul urgent al unei proceduri). Deși textul lasă să se înțeleagă că

estimarea duratei se realizează cu precădere, ea ar fi mult mai realistă dacă s-ar

realiza ulterior încuviințării probelor care ar urma să fie administrate în cauză, cu atât

mai mult cu cât acest moment procedural s-ar putea consuma și el la primul termen

de judecată;

- posibilitatea instanței de a invoca din oficiu decăderea părților din dreptul de

a propune probe atunci când, prin ipoteză, ele au fost solicitate peste termen.

Din cuprinsul art. 254 alin. 2 pct. 5 C.pr.civ. rezultă că nu va interveni decăderea

părților din dreptul de a propune atunci când există acordul expres al acestora

asupra administrării probei propuse peste termen. Textul îngăduie constatarea că, în

absența unui atare consimțâmânt, instanța este îndreptățită să invoce din oficiu

decăderea părții din dreptul de a propune probe. Este adevărat că, în mod firesc,

răspunsul la problema discutată ar fi trebuit să pornească de la calificarea normelor

care reglementează decăderea, ca fiind de ordine publică sau de ordine privată. Sub

acest aspect, problema este în continuare (la fel ca și sub vechea reglementare)

controversată. S-a susținut astfel că norma instituită de art. 254 alin. 1 C.pr.civ. ar

avea natura unei norme imperative instituite în scopul desfășurării în bune condiții a

3

procesului civil, calificare care, neîndoielnic, justifică și posibilitatea instanței de a

invoca din oficiu decăderea (în acest sens, a se vedea: D. V. Dănăilă, Noul Cod de

procedură civilă. Comentariu pe articole, pp. 569-571), dar și că ea este de ordine

privată, însă, chiar și în această situație, ea poate fi invocată și de către instanță din

oficiu, din moment ce numai acordul expres al părților o poate înlătura (D. N. Teohari,

Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, p. 437). În cele din urmă,

semnificativ este regimul juridic al decăderii, care, sub aspectul problemei aici

discutate, recunoaște instanței dreptul de a invoca din oficiu decăderea;

- posibilitatea reclamantului de a propune probe la primul termen de judecată la

care este legal citat. Art. 132 din vechiul Cod de procedură civilă era interpretat în

sensul că reclamantul putea propune la prima zi de înfățișare probe noi pe care nu

le-a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De o manieră asemănătoare

se pronunță și art. 204 C.pr.civ. care îndreptățește reclamantul să propună dovezi noi

până la primul termen de judecată. Textul trebuie însă citit în corelație cu art. 254 alin

1 C.pr.civ. și, mai ales, cu art. 254 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ.. Din interpretarea sa

sistematică se degajă concluzia că reclamantul poate propune probe noi numai dacă

necesitatea probei rezultă din modificarea cererii de chemare în judecată, ceea ce

înseamnă că dovezile trebuie să privească elementele de noutate pe care le-a adus

actul modificator. Prin urmare, soluția care decurge din cuprinsul dispozițiilor noului

Cod este substanțial diferită de cea consacrată de vechiul art. 132 C.pr.civ.. Art. 204

C.pr.civ. nu reprezintă o nouă șansă pentru reclamantul nediligent de a propune

probele pe care a omis să le menționeze în cuprinsul cererii de chemare în judecată,

ci doar de a propune probe noi determinate de formularea cererii adiționale [totuși, o

anumită inerție imprimată de semnificația atribuită art. 132 C.pr.civ. poate fi

semnalată în interpretarea art. 204 C.pr.civ., din moment ce s-a arătat că textul

îngăduie reclamantului să propună probe noi, a căror necesitate rezultă din cuprinsul

întâmpinării sau al cererii reconvenționale (independent deci de modificarea cererii

de chemare în judecată – s.n.- S.I.V.). A se vedea în acest sens G. C. Frențiu, D.

Băldean, Noul cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 415]. Sub

un alt aspect, este însă de observat că art. 254 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ. nu distinge sub

aspectul momentului la care are loc modificarea cererii de chemare în judecată. Prin

urmare, chiar dacă ea este ulterioară primului termen de judecată la care reclamantul

este legal citat, reclamantul este îndreptățit să propună probe noi determinate tocmai

4

de incidența actului modificator. Sigur, cerința premisă este ca pârâtul să își

manifeste în mod expres acordul cu privire la modificarea cererii de chemare în

judecată, așa cum pretinde art. 204 alin. 3 C.pr.civ.

- administrarea probei în camera de consiliu. Deși este deja un truism, aplicarea

art. 261 alin. 1 C.pr.civ. (text care nu reprezintă, de altfel, decât o reiterare în materia

probelor a art. 240 alin. 1 C.pr.civ.) care privește administrarea probelor în camera

de consiliu a fost amânată prin art. XII al Legii nr. 2/2013 până la data de 01 ianuarie

2016, textul urmând să se aplice numai proceselor începute după această dată;

- sancțiunea întocmirii înscrisului sub semnătură privată cu nerespectarea

cerinței multiplului exemplar (art. 274 C.pr.civ.) sau a menționării formulei „bun

și aprobat” (art. 275 C.pr.civ.). Cele două formalități sunt condiții prevăzute pentru

valabilitatea înscrisului ca mijloc de probă. Absența lor este de natură să conducă la

anularea instrumentului probator, cu posibilitatea valorizării sale prin efectul

conversiunii ca început de dovadă scrisă. De altfel, aceasta este și singura indicație

oferită de art. 276 C.pr.civ., text care are ca obiect de reglementare tocmai

sancțiunea care intervine în cazul nerespectării celor două formalități. Din păcate,

dispozițiile procedurale nu sunt deloc lămuritoare asupra naturii nulității care

intervine, relativă sau absolută. Problema nu este lipsită de semnificație: spre

exemplu, dacă reclamantul invocă în susținerea cererii sale, ce tinde la restituirea

unui împrumut acordat pârâtului, un înscris (care constată operațiunea juridică)

redactat pe un formular tipizat care poartă semnătura pârâtului, absența mențiunii

„bun și aprobat” cu urmarea anulării înscrisului poate fi invocată și de către instanță

din oficiu sau numai de către pârât? Pare că este mai pregnant interesul privat ocrotit

prin dispoziía legală analizată. Consecința: nulitatea este una relativă, astfel că, în

absența invocării ei de către pârâtul interesat, instanța ar trebui să considere

înscrisul suficient pentru probarea raportului juridic dedus judecății (în contextul

reglementării anterioare noului Cod de procedură civilă, cu privire la art. 1179 C.civ.

și, respectiv, art. 1180 C.civ., s-a exprimat atât punctul de vedere în sensul căruia

cele două texte ar cuprinde norme care ocrotesc un interes privat, cât și opinia în

sensul căreia ele ar conține norme care ocrotesc un interes public (a se vedea G.

Boroi, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol. 1, Ed. All Beck, București,

2001, text și nota de subsol nr. 1 de la p. 373, precum și p. 374);

5

- admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic cu o

valoare mai mare de 250 de lei (sau pentru care legea pretinde forma scrisă ad

probationem) atunci când există acordul expres sau tacit al părților să

folosească această probă (art. 309 alin. 4 pct. 4 C.pr.civ.). Cu alte cuvinte, părțile

ar putea încheia o convenție asupra admisibilității probei testimoniale, chiar în acele

cazuri în care ea nu este permisă. Textul reprezintă una din aplicațiile art. 256

C.pr.civ., care, cu valoare generală, îngăduie părților să convină asupra admisibilității

mijloacelor de probă. Cu privire la manifestarea tacită de voință în sensul utilizării

probei testimoniale, urmează să își găsească aplicarea art. 1196 C.civ. (în afara unui

alt reper legislativ), în sensul căruia un anumit act sau fapt are valoare de

consimțământ numai atunci când el exprimă în mod neîndoielnic acordul părții la

perfectarea convenției. Transpunând acest text de lege problemei discutate, s-ar

putea considera că reprezintă acordul tacit al pârâtului în sensul utilizării probei

testimoniale: faptul de a nu-și fi exprimat punctul de vedere asupra cererii

reclamantului de încuviințare a probei testimoniale formulate în cuprinsul cererii de

chemare în judecată; lipsa sa de opoziție, când, deși prezent la termenul de

judecată, nu se opune probei testimoniale propuse de către reclamant sau solicită și

el, în apărare, tot proba cu martori. În principiu, absența sa la termenul de judecată

când s-ar cere pentru prima dată dovada cu martori nu are valoarea unui acord tacit

de natură să conducă la admisibilitatea acestei probe. Totuși, acordul tacit al

pârâtului ar putea fi „provocat”, procedându-se de o manieră similară celei

reglementate de art. 406 alin. 4 C.pr.civ. în materia renunțării la judecată. Astfel, el ar

putea fi citat cu mențiunea de a-și exprima poziția asupra solicitării de probațiune a

reclamantului. Refuzului lui de a-și exprima punctul de vedere i s-ar putea da

valoarea unei manifestări de voință în sensul utilizării în cauză a probei testimoniale.

Mutatis mutandis, cele arătate cu privire la modalitatea de interpretare a art. 309 alin.

4 pct. 4 C.pr.civ. se aplică și cât privește semnificația ce trebuie atribuită art. 315 alin.

2 C.pr.civ.

III. Procesul simulat (aproximativ 100 minute). Conform calendarului stabilit, în

cadrul seminarului auditorii, potrivit rolului asumat, vor participa la administrarea

probelor, urmând ca, ulterior, să fie întocmită și încheierea de ședință de către toți

auditorii (eventual o încheiere de către fiecare echipă). Întocmirea încheierii se poate

6

realiza și în afara seminarului, conținutul ei urmând a fi discutat în cadrul seminarului

următor.

7