102 TEORIA SOCIALA Sunt $i eu cu totul pentru explica[ia cauzal3; nimic din natura formelor sociale nu sugereazS cS nu ar fi cauzaie. Totu$i, oamenii de ^tiintfi se implies §i Intr-o formS distinctS de teoretizare pe care o voi numi constitutivS. O parte din spatiul care ii separS pe pozitivi§ti de postpozitivi§ti in ^tiinjele sociale se datoreazft, cred, unei concepmaliziri gre§ite a acestor douS tipuri de teoretizare. Conform pozitivistilor, cercetatorii din domeniul §tiintelor naturale nu practicS teoretizarea constitutiv9 §i de aceea privilegiazS teoria cauzaia; conform postpozitivi§tilor, cercetatorii din domeniul ^tiintelor sociale nu ar irebui sa practice teoretizarea cauzaia §i, ca urmare, fevori-zeaza teoria constitutiva. Dar de fapt toji oamenii de ^tiin^S praclicS ambele forme de teoretizare; teoriile cauzaie §i cele constitutive pur §i simplu pun intrebari diferite. Teonile cauzaie intreabS „de ce ? " §i intr-o anumita misurS „cum ? T e o r i i l e consti­tutive intreaba „cum este posibil ? " §i „ce ? ". Aceste intrebari transcend diviziunea dintre $tiintele naturale §i cele sociale $i la fel fac si formele de teoretizare ce corespund acestor intrebari. Astfel, raspunsurile la intrebarile constitutive despre lumea sociaia vor avea mai multe in comun cu raspunsurile la intrebarile constitutive despre lumea naturaia decSt cu raspunsurile la intrebarile cauzaie despre lumea sociaia. Acest fapt este adevSrat de§i cei care investigheazS intrebari constitutive pot utiliza metode diferite cand se gandesc la lumea naturaia in contrast cu lumea sociaia. Cu alte cuvinte, argumentez in favoarea unei abordari a investigaiiei sociale conduse de intrebare, intr-o incercare de a transforma polemica epistemologica a celei de-a Treia Dezbateri in diferenie meiodologice mai benigne. In aceasta sectiune, voi face o distinclie intre doua tipuri de teoretizare | i voi sublinia importanja teoretizarii constitutive.

Aceasta chestiune are relevania directa pentru cSteva dintre Intrebarile-cheie din teoria RI de prim ordin. Proiectul sistemului de state presupune ca structura sistemului international conteaza in politica mondiaia. Pentru a explica pe deplin cum conteaza, trebuie sS ideniificam §i sS separam efeciele sale cauzaie de cele constitutive. Semni-ficatia unei astfel de separatii poate fi observata de-a lungul ambelor axe din figura 2, pe care am prezentat-o !n capitolul 1 (p. 60). De-a lungul axei X (materialism contra idealism), cercetatorii din cadrul curentelor dominante au tending de a trata ideile ca pe nigte „variabile" care interacjioneaza cu forjele materiale pentru a produce rezulta-tele. Ei pun intrebarea „Cat de mult din varia^ia rezultatelor comportametale este explicata de idei, nu de putere §i de interes?". Aceasta este o intrebare cauzaia ce ilustreaza un aspect important ai diferenjei pe care o fac ideile. Totusi, ideile contribuie §i la constituirea simajiilor sociale §i a semnificajiei fortelor materiale. Aceasta nu este o afirmajie cauzaia §i e ceea ce materialijtii resping in ultima instanja. De-a lungul axei Y (individualism contra holism), cercetatorii din cadrul curentelor principale au tendin^a de a trata relatia dintre agenta $i structura ca pe una de „interactiune" intre entitap care existS independent una de cealalta. Ei pun intrebarea „in ce masura structurile produc agentii sau viceversa) ? §i aceasta este o intrebare cauzaia $i surprinde un aspect important al diferentei pe care o ^ structurile. Tom$i, structurile sociale contribuie §1 la constituirea actorilor cu anumite identitati si inierese. Aceasta nu este o afirmatie cauzaia §1 e ceea ce individuali§tii resping in

REALISMUL STIINTIFIC §1 FORMELE SOCIALE 109 ultima instanta. Ipotezele dislinctiv constnictiviste despre rolul ideilor §i eel al structurii sociale in politica mondiaia sunt in principal despre efectele constitutive.

Teoretizarea cauzaia CSnd spunem ca „X cauzeaza Y", presupunem ca: 1) X §1Y exista independent unul de ceiaialt; 2) X preceda Y din punct de vedere temporal; 3) in absenta lui X, Y nu ar putea avea loc. Primele doua conditii trebuie sa fie evidentiate aici pentru ca ele nu sunt adevarate in cazul argumentelor constitutive, dar de obicei nu pun probleme cercetarii de tip cauzal. Principala provocare pentru aceasta din urma este a creia conditie contrafactuaia, deoarece „nu putem spera niciodalS sa cunoa^tem cu certi-tudine un efect cauzal"^. Ca urmare, exista imotdeauna problema separarii cauzarii de corelare, a asocierii necesare de asocierea accidentaia. in filosofia §tiintei este o practica obi§nuita sa se faca distinclie intre o abordare empirista §i una realista a acestei probleme^^. Ca §i mai sus, difereniele dintre ele sunt legate de atitudinile feta de inferenta bazata pe cea mai buna explica^ie §i riscul epistemic.

Voi vorbi despre empiri§ti mai intai. Modelul logic empirist al explicaliei cauzaie, denumit de obicei modelul deductiv-nomologic sau „D-N", i§i are originea in discu(ia seminaia a lui David Hume despre cauzalitaie'*. Hume a argumentat ca, atunci cand vedem cauze putative urmate de efecte, adica atunci c^nd am indeplinit condi^iile (1) §i (2), nu putem fi siguri dec^t de fapml ca ele se afia intr-o relajie de conjuncjie Constanta. Mecanismul concret prin care X cauzeaza Y nu este observabil (§i, ca unnare, este incert), iar invocarea sa e, in consecinia, nelegiiima din punct de vedere epistemic. Chiar daca exista necesitate in natura, nu o putem cunoa^te. Cum putem satisface atunci a treia conditie, contrafacmaia, a cauzalitapi, care implica necesiute ? Deoarece nu sunt dispu$i sa admita existen^a mecanismelor cauzaie neobservabile, care ar necesita o inferen^a bazata pe cea mai buna explicatie, empiristii logici inlocuiesc necesitatea logicd cu cea naturaia. Relafia dime cauza $i efect din natura esie reconsiruita ca o relaiie deductiva intre premisa §i concluzie in logica, legile comportamentale servind ca premisa, iar evenimentele de explicat drept concluzie. Aceasta pasUreaza intuitia ca ccea ce difereniiaza cauzarea de corelare este necesitatea relatiei, ^ a a ne face vulnerabili din punct de vedere epistemic la acuza^ia de a fi metafizici in cercetarea noastra.

Ca si analiza empirista a neobservabilelor, modelul D-N a fost conceput doar ca o reconstructie a logicii §tiintifice. Nu a fost proiectat ca o prescriplie pentru practicarea stiintei. fntr-adevar, multe explicatii din §tiiniele naturale nu sunt pre-zentate in termeni D-N. Totu§i, unii cercetatori din domeniul stiinjelor sociale nu au

96. King, Keohane §i Verba (1994, p. 79). 97. Pentru prezentSri gcnerale ale diferentelor, vezi Keat §i Urry (1982). McMuUin (1984b) $i

Strawson (1987). 98. Hume (1748/1988); pentru modelul D-N, vezi Hempel §i Oppenheim (1948), precum §i

Gunnell (1975).

104 TEORIA SOCIALA (inut com de acest aspect $i au luat modelul D-N ca pe o descriere a modului cum ar trebui sS arate explicaiiile $tiinlifice. (Sa ne reamimim citatui din Bueno de Mesquita, p. 76 mai sus.) Acest fapt poate afecta in mod negativ practica §tiinieior sociale in mai multe feluri. De exemplu, prin efortul de a g^si legi comportamentale aparent necesare explicatiilor cauzaie, in $tiintele sociale pot fi neglijate forme de investigajie ce ar putea fi valoroase, precum studiile de caz istorice, care nu contribuie la acest efort. in stiintele sociale se poate recuige §i la presupuneri de tip „ca §1 cum" false ca substimen^i ai legilor pe care nu le-am descoperit inci. Si, pentru cS. intr-o relatie deductivS explicafia si predic^ia sunt echivalente, cercetatorii din domeniul stiin^elor sociale se pot concentra prea mult asupra mijloacelor de predic(ie si mai pu^in asupra scopului explicatiei.

in ftlosofia siiin[ei, afirma^ia cS explicajia si predic(ia sunt echivalente a fost primul element al modelului D-N care nu a stat in picioare. Se pare CSL sunt multe leorii despre care credem cS e7q)lica lucrurile, insS nu pot face predicjii, precum tectonica plScilor sau teoria evolujionista. /4simetria explicaliei si a prediciiei este acum 0 noiiune conveniionaia. chiar si printre empiri§ti**, dar acest fapt nu viciazS modelul D-N ca un model de explicaiie.

O obieclie mai serioasd la adresa empirismului logic este CSL, desi a fost rezonabil in cazul lui Hume, avand in vedere nivelul stiintei din vremea lui, sa respingS discutiile despre mecanismele cauzaie s* necesitatea namraia ca fiind metafizice, acelasi iucru nu e rezonabil astazi™. Fara indoiaia, stiinta observabilelor este expusa erorii §i, daca ne gfindim ca singurele lucruri care conteaza in chip de cunoa§tere sunt certitudinile analitice ale matematicii, atunci abordarea D-N are sens. Totusi, avand in vedere capacitatea noastra crescanda de a manipula lumea, o inferenta bazata pe cea mai buna explicaiie sugereaza ca astazi intelegem mult mai multe despre strucmra sa profunda decat cu 250 de ani in urma. E rezonabil sa negam ca ceea ce cred oamenii de $tiinia ca stiu despre mecanismele cauzaie care guvemeaza reaciiile nucleare este cunoa§tere? Din aceasta perspectiva istoricizata (care consti-mie perspectiva Argiunenmlui Definitiv), acuzatia ca realistii se implica in invocari „metafizice" pare sa fie deosebil de nefondata. De fapt, scepticismul continuu apare si mai rupt de realitate in lumina succesului stiiniific.

in sfarsit, subordonarea faia de o lege nu este de fapt o explicaiie reaia, in sensul de a raspunde la intrebarea de ce s-a intamplat un anumit lucru, ci pur si simplu o cale de a spune ca acel lucru e un exemplar al unei regularitaii*^'. In ce sens am explicat pacea dintre SUA si Canada prin subordonarea sa fata de generalizarea ca „democratiile nu se lupta una cu cealalta" ? Atunci cand ceea ce dorim cu adevarat este sa stim de ce democraiiile nu se lupta una cu cealalta, a raspunde la aceasta intrebare in termenii unor legi de ordin superior nu face decat sa impinga intrebarea

99. De exemplu, vezi van Fraassen (1980). 100. Vezi, de exemplu, McMuUin (1978, pp. 142--143), Schlagel (1984). Kornblith (1993, p. 30)

51 Glennan (1996). 101. McMuHin {1984b, p, 214).

REALISMUL §TIINTIFIC §1 FORMBLE SOCIALE 105 CU un pas inapoi. Problema mai ampia este aici e§ecul de a face o distinctie intre motivele pentru care un eveniment e de a§teptat s5 se intample (ca un exemplar al unei regularitati) §i explica^ia motivului pentru care el are loc*** . Cauzarea este o relatie din namrft, nu din logica. Este important sa cercetam regularitajile acolo unde exista, atat pentru a ne spori capacitatea de predictie, cat §i pentru a distinge modele de rezultate la nivel de populajie. insa pentru a raspunde la intrebarea „de c e ? " trebuie sa aratam cum functioneaza un proces cauzal, lucru care depinde de cunoa§-terea mecanismelor. Aceasta presupune o disponibilitate de a suporta riscurile epistemice asociate cu inferenia bazata pe cea mai buna explicatie, dar prin acceptarea acestor riscuri realistii cred ca sunt intr-o companie buna: „in ultimele trei secole, explicatia retroductiva (IBE) a devenit treptat acceptata ca forma de explicatie de baza in majoritatea sectiunilor §tiintelor namrale**'"^. Si, chiar daca nu se descriu ca realijli sau nu vorbesc despre inferenja bazata pe cea mai buna explicajie, in smdiul lor despre metoda stiinjifica in §tiintele sociale Gary King, Robert Keohane §i Sidney Verba se concentreaza de fept asupra modurilor in care infereniele bazate pe cea mai buna explicaiie pot fi fScute sa sune cat mai plauzibil'^.

Adepiii unui constructivism mai dens ar putea obiecta ca discu[iile despre „meca-nisme" cauzaie reflecta un discurs excesiv de materialist care interpreteaza gre§it rolul regulilor §i al intelesurilor despre sine in via^a sociaia, pe care ei le considera constitutive mai curand decat cauzaie"^. Desigur, termenul mecanism nu este ideal (de§i nu este clar cum am putea vorbi despre cauzare fara el) §i interpretivi§tii au dreptate cand afirma ca reguUIe §i inielesurile despre sine joaca atat un rol constitutiv, cat §i unul cauzal in viaja sociaia. Tom§i, este important sa subliniem §i fapml ca sunt multe moduri in care societatea este cauzata intr-o maniera mecanistica §i ar trebui ca unul dintre obiectivele §tiinielor sociale sa fie intelegerea acestor relaiii °*. Interaciiunea sociaia este partial un proces cauzal de ajustare reciproca §i are adesea efecte neintentionate. Socializarea este partial un proces cauzal de invajare a identi-tatilor. Normele sunt cauzaie in masiu'a in care reglementeaza comportamentul. Motivele sunt cauze in masura in care ofera motivatia si energia pentru actiune. 5i asa mai departe. Toate aceste fenomene implica reguli si intelesuri despre sine („idei"), dar aceasta nu le impiedica sa aiba efecte cauzaie. O alta maniera de a ^ a r a aplicarea termenului mecanism la viata sociaia ar fi operarea unei distinctii intre doua intelesuri ale sale, unul mai restrans, care se refera la sistemele interne ale unor masini reale, precum ceasurile, si unul mai larg, ce se refera la sisteme care stmt doar analoage ma§inilor, cum ar fi cazul „mecanismului de piata". intelesul mai larg nu impune nicio „restrictie a priori in ceea ce prive§te tipurile de interactiuni

102. Keat si Urry (1982, pp. 27-32), Sayer (1984. p. 123). 103. McMulIin (1984b, p. 211). 104. King, Keohane §i Verba (1994); vezi §i Cook ?i Campbell (1986). 105. De exemplu. Fay (1986). 106. Pentru discutii despre mecanismele cauzaie din viala socialS, vezi Stinchcombe (1991),

precum §i Hedstrom gi Swedberg (1996).

106 TEORIA SOCIALA permisibile care pot avea loc intre pSrtile mecanismului'"^ §i, ca urmare, ar putea ajuta la depa$irea aaxieta[ii legate de mecaforele mecanistice din $tiintele sociale.

Modelul realist al explicaliei cauzaie nu genereazS prescriptii metodologice specifice. Nu inseamnd C3L speciali^tii in $tiinte sociale ar trebui sa evite cercelirile cantitative, teoretizarea deductiva ori sa i§i dezvolte capacitatea de a fece previziuni. Ar trebui sa ne implicam in astfel de practici oricand o cer obiectele §i domeniul de investigatie. Principala semnificatie a realismului pentru teoretizarea cauzaia se manifesta in cazurile in care nu sunt disponibile generalizari de tip lege, fie din moiiv ca avem de-a face cu evenimente unice, fie deoarece complexitatea sau caracteml deschis al sistemului nu faciliteaza generalizarea. In astfel de cazuri, empiristul logic ar trebui sa renun[e la explica(ia cauzaia; realisml nu. Pentru eel din urma, stiinta este despre descrierea mecanismelor, nu despre subordonare de regularitati. Nucleul acestei descrieri esie „trasarea procesului", care in jtiintele sociale necesita in ultima instanta studii de caz §1 eruditie istorica'*^. Unii cercetatori din domeniul §tiintelor sociale considera realisraul o jusuficare fUosofica a preferintei pentru smdii de caz in locul altor metode"**, de§i studiile de caz se confrunta cu acelea§i probleme de deduclie care afecteaza §i celelalte metode"**. fn opirua mea, adevarata lectie a realismului in domeniul explicatiei cauzaie este a incuraja o abordare pragmatica. criteriul metodologic fiind sa recurgem la orice ne ajuta sa intelegem cum fiinctioneaza lumea. Metodele potriviie pentru a raspunde la o intrebare pot fi diferite de cele necesare pentru alta. Realismul stiintific corecteaza acele filosofii ale stiintei care afirma ca toate explicatiile trebuie sa se conformeze unui singur model, dar in rest lasa stiinta in seama oamenilor de stiinta.

Teoretizarea constitutive In masura In care explicatiile cauzaie depind de descrierea mecanismelor cauzaie mai ciuind decat de subordonarea evenimentelor anumitor legi, „raspunsurile la intrebarile de lip «de ce?» (cu alte cuvinte, la solicitarea unor explicatii cauzaie) necesita raspunsuri la intrebari de tip «cum ? »§i «ce ? » " . In masura in care intrebarile de tip „cum ? " si «ce ? " sum utilizate pentru a raspunde o intrebare de tip „de ce ? ", ele fac parte dintr-o explicatie cauzaia, insa a raspunde la aceste intrebari poate fi si un scop in sine. Unele intrebari de tip „cum ?" sunt clar de tip „cum ? ", a§a cum este „Cum a inceput al Doilea Rizboi Mondial?". La aceastS intrebare s-ar raspunde cu o explicatie „genetica", o forma de explicatie cauzaia care arata cum s-a produs un anumit rezultat"^. Totusi, alte intrebari de tip „cum? " iau forma „cum &steposibiH ",

107. Glennan (1996, pp. 51-52), 108. Vezi George (1979), precum si George §i McKeown (1985). 109. De ejtemplu, Sayer (1984, pp. 219-28). 110. King, Keohane $i Verba (1994). 111. Keat si Urry (1982. p. 31). 112. Cross (1991, p. 245).

REALISMUL gTIlNJIFIC §1 FORMELE SOCIALE 107

a§a cum este „Cum a fost posibil al Doilea Rftzboi Mondial?", care nu constituie solicitarea unei explicatii cauzaie. La fel sunt §i intrebarile de tip „ce?", prcciun „Ce este suveranitatea?" In loc sa intrebe cum §i de ce o conditie X precedenta temporal a produs un Y cu existenta independenta, intrebarile de tip „cum este posibil?" §i de tip „ce?" sunt solicitari de explicare a strucwrii care constituie pe X §i pe Y inainte de toate.

Formele naturale §1 cele sociale pot fi constituite in doua moduri. Unul este prin structura lor intemd. Apa este constituita de structura atomica HjO; fiintele umane sunt constituite de structurile lor genetice; doctorii sunt constituiti (partial) de sensurile proprii care defmesc forma sociaia cunoscuta sub denumirea de „doctor" ; statele sunt constituite (partial) de strucmrile organizaiioiiale care le confera un monopol teritorial asupra violentei organizate. !n fiecare caz, structurile interne nu cauzeaza proprietatile asociate lor, in sensul de a fi conditii antecedente pentru efecte cu existenta independenta, ci mai curdnd fac posibile aceste proprietati. Cand luam in considerare proprietatile formelor naturale §i ale celor sociale prin referire la structurile lor interne, ne implicam in „reductionism", care caracterizeaza cea mai mare parte a stiintei %\ mare parte din psihologie"^. !n $tiin(ele sociale, el ia forma doctrinei atomismului (o forma radicaia de individualism), care incearca sa reduca societatea la proprietatile intrinsece ale individului (vezi capitolul 4). Nu trebuie sa fim atomi§ti insa pentru a recunoa§te rolul studierii structurilor interne. Tot ceea ce se cere este ca o entitate sa aiba o structura interna care sa ajute la explicarea proprietatilor sale, aspect ce, a$a cum am sugerat mai sus, variaza de la o forma sociaia la alta.

Formele pot fi constituite %\o a doua maniera, holista, de structurile exteme in care sunt integrate. Aceasta idee ar putea Ti valabiia chiar %\n cazul unor fonne namrale, insa este un argument dificil de construit §1 nu voi face acest lucru aici"^. Totusi, voi argumenta in capitolul 4 ca exista elemente solide in iavoarea afirmatiei ca formele sociale sunt adesea constimite intr-o masura importanta de strucmri discursive exteme. !n unele cazuri, aceste structuri plaseaza formele sociale in relatii de necesitate conceptuaia cu alte forme sociale: stapSnii sunt constituiti de relatia lor cu sclavii, profesorii de studenji, paironii de clienti. in alte cazuri, structurile exteme nu fac altceva decat sa specifice ce sunt formele sociale: „incaicarile unor tratate" sunt constimite de un discurs care define§te promisiuni, ^razboiul" de un discurs ce legitimeaza violenta de stat, „terorismur de un discurs care delegitimeaza violenta nonstataia. in ambele situatii, nu se pretinde ca structurile sau discursurile exteme „cauzeaza" formele sociale, ci mai curand ca ceea ce sunt aceste forme este dependent din punct de vedere logic de o anumita structure externa.

In cadrul teoriei sociale exista mai multe modalitati de a caracteriza aceasta dependenia. Cei influeniasi de Hegel, de pilda, se refera la structurile discursive ca

113. Pentru reduclionism in acest sens, vezi McMullin (1978) (c/. Waltz, 1979), iar pentru utilizarea sa In $tiintele naturale %\n psihologie, vezi Haugeland (1978) $i Cununins (1983).

114. Vezi Teller (1986).

108 TEORIA SOCIALA la „relatii interne", relatii care incorporeazS natura elementelor"^. Alpi, inclusiv doi dintre pionierii avantului constructivist din domeniul RI, Kratochwil §i Onuf, discutS despre ea in termenii teoriei „acwiui de vorbire", conform careia actele de vorbire nu descriu fenomene cu existenta independenta, ci defmesc ce suntele"^. Perspectiva mea asupra acestui subiect a fost influentata de David Sylvan, care se refera la relatii „constimtive"" . Dar ideea sustinuta de aceste terminologii diferite este in defmitiv aceea§i: proprietatile multor forme sociale nu exista separat de conditiile exteme. Aceasta incalca doua ipoteze ale teoretizarii cauzaie, §i anume ca X si Y exista independent unul fata de ceiaialt si ca unul il preceda pe ceiaialt in timp. Discutia „variabiia independenta/dependenta" din care se inspira teoretizarea cauzaia nu are astfel niciun sens in teoretizarea constitutiva.

Multe dintre cercetarile din domeniul stiintelor sociale realizate din perspectiva interpretivismului, a teoriei critice s' a postmodemismului trateaza in principal intrebari consiimtive, ceea ce creeaza neintelegeri amnci cand aceste lucrari sunt evaluate dupa standardele intrebarilor cauzaie. Avand in vedere rolul jucat de idei in constimirea formelor sociale, pentm a raspunde la intrebari constitutive va fi nevoie de metode interpretative. Se presupune asadar ca aceasta diferenta metodologica fata de stiintele naturale ar atrage dupa sine §i un divort epistemologic de pozitivism. Pozitivi§tii pomesc de la ipoteza ca singura intrebare legitima pe care o pot pune specialistii in stiinte sociale este intrebarea cauzaia „de c e ? " , in timp ce interpret tivistii cred ca rolul uuic al intelesurilor de sine in viata sociaia face din epistemologie o practica normaia a stiintelor sociale, fundamental diferita de cea a jtiinielor naturale.

in opinia mea, este gre§it sa tratam diferentele dintre intrebarile cauzaie §i cele constitutive in termeni epistemologici de suma zero. Spun acest lucm din trei motive. Mai intai, din perspectiva unei viziuni realiste a explicatie! stiintifice, raspunsurile la intrebari de tip „de ce ? " necesita raspunsuri la intrebari de tip „cum ? " §i „ce ? " si, ca urmare, chiar §i pozitivislii trebuie sa se implice in analize constitutive eel putin implicite. Teoria alegerii rationale este o teorie constitutiva, in masura in care raspunde la intrebarea „Cum este constituita actiunea rationaia? ""*. Intr-adevar, unele dintre cele mai importante teorii din stiintele naturale iau aceasta forma; modelul dublei spirale al ADN-ului, teoria cinetica a caidurii"^. Strucmrile naturale sunt la fel de compatibile cu teoretizarea constimtiva ca si cele sociale, in al doilea rand, dupa ciun am argumentat mai sus, ideile si structurile sociale pot avea efecte cauzaie si, ca urmare, relevanta teoretizarii cauzaie nu se limiteaza la stiintele naturale. in sfar§it, teoriile constitutive trebuie evaluate pe baza dovezilor empirice, la fel ca s' cele cauzaie. Nu toate interpretarile sunt la fel de valabile si din acest motiv investigatia constitutiva se confrunta in definitiv cu aceeasi problema epistemologica prezenta si in cazul investigaiiei cauzaie: cum sa justificam o afirmatie despre

115. Vezi Oilman (1971), Bhaskar (1979, pp, 53-55) gi Alker (1996, pp. 184-206). 116. Kratochwil (1989) §i Onuf (1989). 117. Majeski §i Sylvan (1998); vezi 51 Smith (1995). 118. Vezi Ilappaport (1995). 119. Haugeland (1978, p. 216), Cummins (1983. p. 15),

REALISMUL §TI1NTIFIC §1 FORMELE SOCIALE 109

neobservabile (fie reguli constitutive, fie mecanisme cauzaie) pe baza a ceea ce vedem? in aceste conditii, sunt de acord cu King, Keohane §i Verba C3L nu exists o diferenia epistemologica fundamentaia intre Explicaiie §i injelegere.

Exista insa diferenie analitice §i metodologice semnificative intre teoretizarea cauzaia §1 cea constitutiva, ceea ce reflecta tipurile diferite de intrebari la care raspund acestea. Ca urmare, de^i am formulat chestiunea altfel dec^t HoUis $1 Smith, sunt de acord cu ei ca in investigajia sociaia sunt imotdeauna „doua pove§ti de relatat" Nu sunt doua relatari antagonice, una cauzaia contra uneia constitutive. King, Keohane | i Verba caracterizeaza teoretizarea constitutiva ca „inferenia descriptiva" §i fac o distinctie inae aceasta | i „inferenta cauzaia". Aceasta abordare este corecta intr-un sens important - teoriile constitutive au o dimensiune descriptiva considerabiia insa subestimeaza fiinctia explicativa a acestui tip de teorie. Chiar daca ei considera ca ideea de explicable noncauzaia este „o terminologie producdnd confuzie" (p. 100, nota 92), eel putin cativa dintre filosofii §tiiniei nu o privesc a§a. intr-o discutie despre importanta explicativa a intrebarilor de tip „cum?", Charles Cross susjine defmitia „explicatiilor morfologice" data de John Haugeland, in care „o capacitate este explicata prin invocarea unei structuri specifice §1 a imor capacitati specifice ale acelui lucru care este astfel strucmrat"^^'. Cross citeaza modelul dublei spirale al ADN-ului, care nu este o explicatie cauzaia. William Dray a argumentat ca pentru istorici activitatea specifica nu consta in a explica de ce a avut loc un eveniment, ci a explica ce a fost, lucru realizat prin clasificarea $i sintetizarea evenimentelor sub umbrela unui concept, precum revolutie, hiperinflajie sau cercul vicios al saraciei*^^. Pe linia lui Dray, Steven Rappaport a argumentat recent ca muhe dintre modelele dezvoltate de economi^ti stmt ^explicatii-ce" mai curSnd decSt rtexplicatii-dc-ce"'^. Mai exista %\a foarte utiia fUcuta de Cummins intre „teoriiIe tranzitiei**, care explica schimbari intre evenimente sau state, §i „teoriile proprietatii", ce explica modul cum sunt combinate lucrurile sau procesele astfel incat aiba anumite caracte-ristici^^*. Din moment ce relatiile cauzaie implica tranzitii dintr-o stare in alta, teoriile proprietatii (care sunt statice) nu pot fi cauzaie, chiar daca putem deriva ipoteze cauzaie din ele. Ca §1 Rappaport, Cummins sustine ca teoriile proprietatii sunt adesea formulate ca modele §i citeaza, piecura Cross, modelul dublei spirale, de§i interesul sau principal este legat de natura explicaliei in psihologie (care in opinia sa ia adesea forma unor teorii ale proprietatii). Venind din surse disparate, toate aceste argumente sugereaza ca teoriile care raspund la intrebari de tip „ce? " sau „cum este posibil ? " ^explica" lumea.

Indiferent daca se accepta sau nu ideea ca teoriile constitutive explica, doresc totusi sa insist asupra a trei concluzii. Mai intai, a raspunde la intrebari constimtive este un scop important in sine, chiar daca e integrat ulterior intr-o relatare cauzaia.

120. Vezi Wendt (1998). 121. Cross (1991, p. 245), Haugeland (1978, p. 216). 122. Fray (1959). 123. Rappaport (1995). 124. Cummins (1983).

no TEORIA SOCIALA Aceasta se datoreazS partial faptului c i , ^ r i o bun& descriere a modului in care se combina lucrurile, orice explicatii propuse de noi vor fi probabil gregite. tn cazul formelor naturale, aceasta poate necesita o misurare atenta a efectelor observabile, dar, avand tn vedere ca formele sociale nu simt accesibile simturilor tn aceeasi masura, descrierea lor poate necesita mai multa analiza conceptuaia dec^t se obi^nuie^te printre cercetatorii din domeniul stiintelor sociale. Mai mult, pe langa fapml ca ofera o baza pentru explicatii cauzaie, teoria constitutiva este valoroasa si in masura in care aratS ca exista modalitati multiple de a asambla un fenomen, unele dintre ele fiind poate chiar preferabile fata de altele din punct de vedere normativ. O mare parte din literatura RI critica este orientata exact catre acest obiectiv. A arata cu ajutorul analizei istorice sau concepmale ca forme sociale precum suveranitatea sau statui pot lua forme diferite poate deschide posibilitati politice dezirabile care altfel ar fi inchise. Pentru ambele motive, inclinatia curentelor dominante din stiintele sociale de a fi impotriva „simplei" descrieri a istoriei este regretabiia. Recunoasierea specificitatii si a semnificatiei intrebarilor constitutive va aduce imbunatatiri generate in stiintele sociale. Daca toate observatiile sunt incarcate de teorie, amnci teoria constimtiva ne ofera lentile prin care putem vedea lumea.

in al doilea rSnd, teoriile constitutive sunt teorii. Ele implica inferente de la evenimente observabile la modele mai generale, iar inferentele implica imotdeauna un salt teoretic. Acest fapt este adevarat indiferent daca inferentele sunt pure inductii, generalizind pe baza unui esantion de evenimente sau abductii*, postuiand structuri fiindamentale care explica acele evenimente. In niciunul dintre aceste cazuri, datele nu pot constitui singure o explicatie. in opinia mea, aceasta inseamna si ca teoriile constimtive implica ipoteze despre lume care pot si ar trebui sa fie testate. De exemplu, afirmatia holista ca puterile cauzaie ale statelor suverane sunt constimite partial de strucmrile discursive care le conecteaza cu alte state este o ipoteza despre natura statelor suverane opusa ipotezei individualiste ce sustine ca puterile cauzaie ale statelor suverane nu depind de alte state. Aceste ipoteze au implicatii diferite pentru tipurile de comportament pe care ar trebui sa le observam in lume si ar putea fi testate cu ajutorul dovezilor disponibile public (desi s-ar putea sa nu fie usor). Afirmatiile constitutive se refera la modul in care sunt asamblate formele sociale mai curand decat la relatia dintre variabilele independente si cele dependente, dar aceasta nu le face mai putin „teoretice".

in sfarsit si pentru a rezuma aceasta sectitme, pentru a intelege diferenta pe care 0 fac ideile si strucmrile sociale in politica internationaia, trebuie sa recunoastem existenta efectelor constimtive. Ideile sau strucmrile sociale au efecte constimtive amnci cAnd creeaza fenomene - proprietate (caracteristici), capacitate, sens, inclinatii etc. - care sunt conceptual sau logic dependente de aceste idei sau structuri, care exista doar „in virtutea" acestora. Puterile cauzaie ale stapanului nu exista separat de relatia sa fata de sclav; terorismul nu exista separat de un discurs de securitate nationaia care defineste „terorismur. Aceste efecte satisfac conditia contrafactuaia a

Tfennen din logicS referitor la un mod de generate a unei ipoieze (n.ed.rom.).

REALISMUL STIINTIFIC §1 FORMELE SOCIALE 111 e7q}licatiilor cauzaie, dar nu sunt cauzaie pentru ca are loc o incaicare a criteriului existen^ei independence $i a celui al asimetriei temporale. Limbajul comun confirms acest lucru: nu spunem cS sclavii „cauzeaza" stapSnii sau ca discursul de securitate „cauzeaza'' terorismul. in schimb, este clar ca relatia stapAn-sclav §i discursul de seciu-itate sunt relevante pentru consiructia stapanilor §i a terorismului, deoarece fSra ele nu ar exista stapani sau terorism. Teoriile constitutive urmaresc sa „ia in consi­derare" aceste efecte, chiar daca nu cauta sa le „explice".

C^tre o sociologie a intrebarilor in teoria internaponala Imediat ce incepem sa ne gandim la explicatii ca raspunsuri la intrebari, devine evident ca distinctia dintre intrebarile cauzaie §i cele constimtive nu este singura posibiia. Ce pare a fi la prima vedere o simpia solicitare a unei explicatii cauzaie poate fi de fapt un set de intrebari care necesita raspunsuri diferite. Care a fost „cauza" Razboiului Rece? Aceasta depinde de ceea ce este luat in considerare ca fiiiul problematic: faptui ca acest conflict a fost rece, §i nu fierbinte? ; ca a fost cu sovieticii, §i nu cu englezii? ; ca a avut loc? Conform celor care au explorat acest tip de problema din perspectiva filosofiei $tiintei, ceea ce fiinctioneaza ca explicatie depinde de contextul in care se pune intrebarea'^^. Semnificatia acestei „relativitati explicative"'^* are vizibilitate maxima amnci cfind sunt abordate diferentele dintre intrebarile de tip „cum?" §i cele de tip „ce?", insa, dupa cum arata exempiul Razboiului Rece, chiar §i in cadrul unei singure clase de intrebari acela^i fenomen poate primi explicatii diferite in functie de ce intrebam concret'^'.

Doresc sa trag din fenomenul relativitatii explicative trei concluzii care pot fi relevante pentru cercetatorii din domeniul RI. In primul rSnd, criteriile unei cunoa^teri adecvate depind de intrebarea formulata %\e calitatea dovezilor ce pot fi utilizate pentru a raspunde la ea. Toate teoriile $tiintifice trebuie sa indeplineasca criteriul minim de a fi in principiu falsificabile pe baza dovezilor disponibile public, iar cercetatorii din domeniul $tiintelor sociale ar trebui sa i§i trateze pretentiile de cunoa§tere tinand cont de acest fapt. insa dincolo de acest punct ar trebui sa toleram diferitele standarde de inferenta necesare pentru a face cercetare in diferite domenii. Teoriile cauzaie din domeniul chimiei trebuie sa respecte standarde diferite de cele din domeniul geologiei, iar cele din geologie au de respectat standarde diferite de cele din sociologie. In mod similar, teoriile constimtive trebuie evaluate in termeni diferiti fata de cele cauzaie. Cei care se ocupa cu investigatii de tip constitutiv ar trebui sa acorde mai mult interes aspectelor legate de ce ar putea constimi o contestare a afirmatiilor lor, dar natura acestor dovezi va varia in functie de afirmatia in cauza.

125. Vezi van Fraassen (1980), Cross (1991). 126. Garfinkel (1981). 127. Vezi Suganami (1990) pentru o bun2 ilustrare in RI a modului in care atenjia pentru natura

intrebarilor poate lamuri anumite problen:ie explicative, in acest caz cu refertre ta r&zboi.

112 TEORIA SOCIALA

in al doilea rand, ar trebui si fim sensibili la politica intrebarilor. Cunoa§terea este imotdeauna pentru cineva sau pentru un anumit scop §1 de aceea forma pe care o iau intrebarile este un factor-cheie in determinarea scopurilor in care pot fi utilizate raspunsurile lor. Deosebit de important din acest punct de vedere este ceea ce este considerat problematic. Nu putem problematiza totul dintr-odata, dar trebuie sa fim con$tienti ca, atunci c^nd nu problematizam ceva, namralizam sau sa reificam temporar acel ceva, iar cunoa§lerea objinuta pe aceasta cale s-ar putea sa nu fie prea utiia pentru transformarea acelui ceva'^*. Acest aspect este deosebit de semnificativ avand in vedere ca in mod obi§nuit nu cercetatorii individual! sunt cei care namrali-zeaza lucruri, ci comunita^i intregi ale acestora, care pot fi organizate, adesea timp de decenii, in jurul anumitor presupuneri necontestate.

in sfSrgit, ar trebui sa ii incurajam pe cercetatori sa formuleze intrebari noi. Problematizarea lucrurilor naturaiizate de catre comuniiati este eel pulin la fel de importanta ca functie a §tiiniei ca §i identificarea raspunsurilor potrivite. Din aceasta perspectiva, introducerea poststrucmralismului in RI, incepand cu Richard Ashley, la incepumi anilor '80, a fost deosebit de importanta. Unul dintre principalele mele obiective in acest capitol a fost sa contest scepticismul epistemologic aflat la baza poststructuralismului, dar teoria de prim ordin pe care o voi dezvolta in capitolele ulterioare este tom§i indatorata acesmia. Orice altceva s-ar crede despre posmioder-nism, este in namra sa sa chestioneze toate aspectele vie(ii sociale, precum §1 statutul celor care pretind ca le cunosc. Formularea unor intrebari deranjante esie eel mai bun exemplu al atitudinii reflexive §i autocritice a Iluminismului.

Concluzie Disciplina Relatiilor Internationale este astazi polarizata in perspective epistemolo-gice incompatibile, o majoritate pozitivista sustin^nd ca jtiintele sociale ne ofera un acces privilegiat la realitate, iar o minoriiaie posrpozitivista semnificativa sustinSnd contrariul. Aceasta a Treia Dezbatere nu va fi cu adevarat o „dezbatere" daca protagoni§tii sai nu vorbesc unul cu ceiaialt, dar aceasta este situatia acmaia in Unii mari. in acest capitol am incercai sa construiesc o cale de mijloc intre cele doua tabere. in locul unei abordari eclectice sau de tip „fragmentare a diferentelor", strategic ce nu poate avea succes dale fiind teoriile diferite ale referintei pe care le implica, am preferat sa incerc sa modific termenii discutiei. Am sugerat ca, din moment ce ambele tabere manifesta un realism tacit in cercetarea lor de prim ordin, aspectele epistemologice sunt relativ neinteresante. Dezbaterea ar trebui sa fie despre ceea ce alcatuie§te lumea internationaia - ontologie - , nu despre cum o putem cunoa§te.

Din punct de vedere epistemologic, m-am situat in tabara pozitivista. §liintele sociale reprezinta un discurs privilegiat epistemic prin care putem obtine cunoa§tere despre lumea exterioarS, chiar daca aceasta cunoa§tere este mereu expusa erorii.

128. Fay (1975); Cox (1986),