0 Serbare Disney

18
SERBAREA POMULUI DE IARNA ALBERT E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Domnului cuprinde sufletele şi le înobilează. Fie ca magia sarbatorilor de iarnă să vă aducă fericire, sănătate şi bunăstare în căminul dumneavoastră. În aşteptarea lui Moş Crăciun, copiii gradinitei noastre au pregatit momente speciale, în prag de sărbatoare, pentru Moşul bun, care este alături de noi, ca întotdeauna, pentru parinţii noştri, care ne asigură liniştea şi afecţiunea de care avem nevoie.Să-i privim, să-i ascultăm cu inimile deschise, cu înţelegere şi dragoste pentru ca, atât cât au putut, s-au străduit să vă aducă astazi pe scenă o frântură din folclorul, cu care ne mândrim de sute de ani şi vor duce mai departe tradiţia neamului românesc. CANTEC-E ZI DE SARBATOARE E zi de sarbatoare, Ziua in care toti ne bucuram Veniti cu mic cu mare Haideti sa dansam! E noaptea minunata Cand pruncul s-a nascut Ingerii de-odata, pe cer au aparut! BIS! E noaptea minunata

Transcript of 0 Serbare Disney

SERBAREA POMULUI DE IARNA

ALBERT

E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Domnului cuprinde sufletele şi le înobilează. Fie ca magia sarbatorilor de iarnă să vă aducă fericire, sănătate şi bunăstare în căminul dumneavoastră. În aşteptarea lui Moş Crăciun, copiii gradinitei noastre au pregatit momente speciale, în prag de sărbatoare, pentru Moşul bun, care este alături de noi, ca întotdeauna, pentru parinţii noştri, care ne asigură liniştea şi afecţiunea de care avem nevoie.Să-i privim, să-i ascultăm cu inimile deschise, cu înţelegere şi dragoste pentru ca, atât cât au putut, s-au străduit să vă aducă astazi pe scenă o frântură din folclorul, cu care ne mândrim de sute de ani şi vor duce mai departe tradiţia neamului românesc.

CANTEC-E ZI DE SARBATOARE

E zi de sarbatoare,Ziua in care toti ne bucuramVeniti cu mic cu mare Haideti sa dansam!E noaptea minunataCand pruncul s-a nascutIngerii de-odata, pe cer au aparut!BIS!E noaptea minunataCand pruncul s-a nascutIngerii de-odata pe cer au aparutUU-AP-LA-LA-LA!!UU-AP-LA-LA-LA!!E zi de sarbatoare,Ziua in care toti ne bucuramVeniti cu mic cu mare Haideti sa dansam!E noaptea minunata

Cand pruncul s-a nascutIngerii de-odata, pe cer au aparut!

DAVID

Cine vine cu stelute Albe- in frunte despre munte?Cine este zana alba Fara flori si fara iarba?Cu omat si mieluseiCu clinchet de clopoteiTOTI:ESTE IARNA!!!

MURGAVine, vine, vine iarna,Vine de departe, hat!Cu caciuli de promoroacaSi cojoace de omat.Cu stelute in cosite Cu haina lunga de neaEa adduce pe uliteSanii ,chiote si larma.

MARIOCand rapid isi face veste Iarna incepe a ei povesteLa razboi ea sta sa teasaPanza alba de matasa.Ea adduce din vazdudStele mici si fulgi de neaPrin paduri si prin campii,Joc de stele argintii.

TUDORNinge ninge neancetat Si inghetul s-a lasatInsa noua nu ne pasaCa suntem in haine groase.Ninge peste derdelusHai cu toti la sanius!

CANTEC-NINGE LINE frumos aici in zareE spectacol pe cer.Si miroase a sarbatoarePe taram de mister ninge linIar vine iarna alba iarSi ne aduce acum in darFlori de gheata, vijelii , zurgalai si sanii

Noaptea incet se lasaToti se strang langa foc Basmele-s la ele acasaTimpul sta parca-n loc.

Ninge lin Iarna vine de la sesDalbe flori aduc sarbatorile Voie buna in case

Vin colindatori in stradaClinchet de clopotei Iese lumea sa-I vadaSi sa cante cu ei

Ninge, ninge lin si vine iarna alba iarSi ne-aduce acum in darFlori de gheata, vijeliiZurgalai si sanii.

Ninge, ninge lin Iarna vine de la sesDalbe flori aduc sarbatorile Voie buna in case

ALBERTAm umblat am cautat,Dar nimic nu am aflatDar ce vad in departare?Zanele vin pe carare-Dragelor, veniti, intrati,Frumos sa va prezentati.

Intră în scenă: ZÂNA DE ZĂPADĂ, ZÂNA ZÂNELOR, ZÂNA GHEŢII, ZÂNA MICĂ.ZANA IARNA

IOANA-Zana IarnaEu sunt Iarna, am venit sa va daruiesc copii,Multe, multe bucurii :- Covoras de alba nea sa va dati cu saniaLa fereastra va pun flori, bujorei in obrajori,Astern haina argintie, peste graul din campie.Va trimit sa colindati, pe la case sa urati,Il aduc pe Mos Craciun si braduti in casa pun….

AMALIA- Zâna de zăpadă:Eu sunt Zâna de ZăpadăToată lumea să mă vadăAduc neaua peste ţarăPână mult spre primăvarăPe copii îi veselescCasele vi le albescPun covor alb peste ţară S-aveţi grâu bogat la varăAduc multă veselie Scald ochii în bucurieLa cei mici şi la cei mariHarnici şi buni gospodari

Aduc daruri de Crăciun Şi pe Moş bătrân şi bun.

RALUCA- Zâna zânelorZâna zânelor mă cheamăŞi-am venit cu drag aiciSă fac, dacă pot s-aparăZânele surori mai miciEu în calea tuturorŢes covor de mândre floriŞi-am adus cu drag acumPe-ale mele mici suroriCa mărgelele pe aţăZânele au apărutZâna mică, zâna gheţiiSigur le-aţi recunoscut.ALEXIA- Zâna mică:Eu sunt Zâna cea mai micăMică, mică frumuţicăRochiţa mea-i din fulgi de neaCoroniţa asemeneaMoş Crăciun mă iubeşteŞi daruri îmi dăruieşte.CATIVCA- Zâna Gheţii:Zâna Gheţi-s şi-am venitSă vă dăruiesc copiiiMulte, multe bucuriiCovoraş de albă nea Să vă daţi cu sania.La ferestre vă pun floriBujorei în obrăjoriÎl aduc pe Moş CrăciunŞi brăduţi în case punVă trimit să colindaţi Pe la case să umblaţiPregătesc şi bunul drumPentru dragul Moş Crăciun.

CANTEC:DING-DONG-DINGClipe de CraciunSa cantam acumDING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparatBISImpreuna sa cantamDING-DONG-DINGFericire sa aratamS-a nascut un imparatCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!DING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparat

Toti copiii canta acum

DING-DONG-DINGCaci in noaptea de craciunS-a nascut un imparatCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!DING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparat

MARIA VASILE-FULG 1Bine v-am gasit copii! Mama Iarna ne-a trezit si-acum iata am sosit !Cu zapada-mpodobim, munti, paduri, vai si campii,Bucurati-va copii!MARINA-FULG 2Noi cu totii incetisor,Cernem,cernem dintr-un norPe pamant ne asezam ,Insa noi doar trei luni stam.

MARIA DIN-FULG 3Noi am coborat de sus Si multe avem de spusPe unde am calatorit,Pe copii i-am inveselit

ANA-FULG 4Cu totii ne bucuramSi pe sanii ne suimSa vedem prima zapada Cum se asterne pe strada

ISABELA-FULG 5Azi Zana Iarna si-a intins covorulPufos si alb prin poieniSi-a asezat pe geam flori de gheataPe drumuri si pe vai a adus troieni

MIHAI-FULG 6Iarna-i rece ,friguroasaCu zapezi si gheata groasa.Insa noi copii acusFugiti toti pe derdelusSi in sanie urcati Pe zapada lunecati.TEO-FULG 7Sunt mic, usor, purtat de vant, Cad alene pe pamant,Eu tin cald ca un vesmant Firului de grau plapand.ANDREEASunt un fulg Si aduc ninsoare,Drumuri albe peste vai, Ras curat in ochii tai,

Sanioare, zurgalai

ALBERTHaide, hai veniti copiiSi mai mari si prichindeiSi cu totii impreunaSa-nvartim o hora mareOmul nostru de zapadaVeseli vrea ca sa ne vada.

MARIOFular lung cu ciucurasiTunica cu nasturasiPalaria si manusiPentru ger sunt gata acusDar ia stai! Un bobo zabava!La ce-mi trebuie toate aceste?Daca-s un om de zapada.

CANTEC-POM DE IARNAPom de iarna mult iubitMandru si desSolul codrului tu ai venitEsti ales!!Tu in poarta vi frumosCu globuri miiAn de an tu ne-aduci voios, bucurii!Din cer grabitA venit usorCraciunul a venit in zborSin e-a adus acum iar in pragUn prieten bun si drag.Pom de iarna mult iubitMandru si desSolul codrului tu ai venit , Esti ales!!

DAVIDIeri in zori ne-am pomenitCa ne bate-n geam deodataBradul oaspete iubitNins cu fulgi usori de vata.

MURGAVerde, mirosind frumosEu sunt mereu de folos.Pentru toti copiii iarnaUite am imbracat si hainaSutelor de globuleteLucitoare globuleteSi-l astept pe mosul bunIl astept pe Mos Craciun.

CANTEC: MICUL TOBOSAR-AlbertLa Viflaim venitiLumina sa primitiProorocii au prezisSi-ndata au trimisPAM-PAM-PAM-PAM-PAMPastorii ai aflatLa el au alergatSi i-sau inchinatPAM-PAM-PAM-PAM-PAMDin fluier au cantatPAM-PAM-PAM-PAM-PAMPe cer duios-CristosDin fluieras de osEi au cantat frumosEi au cantat cu dragPAM-PAM-PAM-PAM-PAMAtunci el mi-a zambit RAM-PAM-PAM-PAMSi-a adormit!!!

CATINCARasuna bland spre searaAl clopotelor cantCaci vine iarsi astazi,Iisus pe-acest pamant

ANAIisus se naste astaziIn pesterile lumiiIn ochii nostrii limpeziIn raza bland-a lunii

ALEXIALa fiecare casa, Se-aud colindatoriCantarea lor frumoasa, Rasuna pana-n zori.

ANDREEATanarul crai , cu mult alaiVine din cer cu leru-i ler!RALUCASculati-va crestini in grabaPrimiti-l frumos,Faceti-i loc in casaCopilului Hristos.

TUDORCaci vine, vine iarasi,Hristos pe-acest pamant,Sa mantuiasca lumea De rau si de pacat.

ANDREEATanarul crai , cu mult alaiVine din cer cu leru-i ler!

COLIND :COPILUL IISUS-AmaliaCopilul s-a odihnitIntr-o iesle pusIntr-un grajd el a venitCopilul IisusIar Maria mama lui Legana usorrrrSi canta un cantecel:NANI PUISORRR!Copilul s-a odihnitIntr-o iesle pusIntr-un grajd el a venitCopilul IisusIar Maria,mama lui Legana usorrrrSi canta un cantecel:NANI PUISORRR!

IOANASi cum Domnul s-a nascut,Ieslea-n Rai s-a prefacutPestera-n frumos palatCa la un mare imparat.

MURGAMii de faclii ardeauSi alte mii se aprindeauMii si mii de lumineleStraluceau ca niste stele.

GABRIELMaica sfanta imi zambeaFanu-n flori se prefacea!

ISAPaiele se aureauSi prin iesle flori cresteau

RAZVANPasarelele-l simtescSi intruna ciripesc.BUBUCiripesc de fericire Pentru a lui Hristos venire.

AMALIAPaznic luminos,Stralucind frumosAstazi ne-a sosit ,Si ne-a-nveselitCaci Mantuitorul

Si izbavitorul,Astazi s-a nascut,Si ne-a izbavit.

STEFIInchide-miocisoriiCand ingerii privescMangaie-mi obrajoriiCand stelele lucesc.

ISABELAIisus se naste astazi,Sa-i punem la picioareLumina rugaciuniiSi-o limpede cantare.

CANTEC: NOAPTE DE VISNoapte de vis preasfantNoapte doar pe pamantIn satucul eiFecioara MariaNascut-a pruncul cel blandALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECICerul,pamantul in cantec rasunaCaci ingerii vestescMantuitorul Iisus este un sol cerescALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECIMagii colinda in lume Povestea domnului cel doritIubire, iertare si pace ne-a daruitALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECI

MARIOVin copii colindatori,In ajun de sarbatoriVin copii voiniceiCu glasuri de clopotei.Iata-i vin pocnind din bici,Cu buhai si cu tilinci.Si incep a colinda ,Pe la case a ura.

DAVIDFocul tremură-n oglindăŞi de cine ştie unde,Pân’ la patul tău pătrundeCântec dulce de colindă

ALBERTNoi umblam din casa-n casaCum ii datina frumoasa.Si stricam urarea noastra,Pe la porti, pe la fereastra

CAROLPe sub stresini si unghereSa ne dati colaci si mereSa ne dati nuci si alune, Dupa legile strabune

MARIA VASILEAnul nou voua sa va fie,La multi ani cu bucurieStrasina de menta creataSa aiba gazda lunga viata

MARINAStrasina cu busuiocSa aiba gazda mult noroc.Foaie verde maghiranSa-ajungem de-acum intr-un an!

ALBERTSa-nchinam cu sanatateSanatate buna-n toate,La multi ani sa ne traiti,Dragi parinti si dragi bunici.

CANTEC: SCRISOARE CATRE MOS CRACIUNSti draga Mos Craciune. Ce as vrea sa-ti spun?Ca sunt copil cuminte harnicut si bun!Tu vi cu daruri multe, la copiii totiDar eu te rog pe tine adu-mi daca poti:Bunicutei niste ochelari si bunicului papuciPentru mama nu uita cerceiSi lui tata niste nuci!Pentru motanul nostrum adu soriceiSi-un os lui cutu dar mai maricelMai adu-mi si-o papusa si mai vreau sa spun: Ca mi-as dori si-o minge Draga Mos Craciun!DARAGA MOS CRACIUNE NU UITA TE ROG:ochelarii papucii , cerceii si IAM-IAM un tort de nuci!!

MURGAAzi e mare sarbatoareBucuria noastra-i mare

Il asteptam pe Mos Craciun Care a pornit la drum.Fulgii albi incep sa cada Mos Craciun ca sa ii vadaSa stie sa pregateasca Mosul sa-l impodobeasca.

DAVIDPoarta-n spate sacul mare Incarcat de jucariiSi-are pentru fiecareDaruri multe mii si mii

ALBERTAre plete lungi cerniteMantia ii e de gheata,Pe carari introieniteA pornit de dimineata.

AMALIAS-a sfârşit programul nostrumSuntem foarte fericiţiCă-n această zi de iarnăAţi venit să ne priviţiVă urez la toţi copii,Multe, multe bucurii.Să mai creşteţi câte-un picCum creşte bobul în spic.Să-nvăţaţi şi s-aveţi parteNumai de noroc, în toate.Vă urez la mic şi mare,Viaţă lungă, bunăstare.Şi urez părinţilor,În muncă să aibă spor,Sănătate la bunici,Ca să-i crească pe cei mici.Tuturor aici de faţă,s-aveţi dragoste în viaţă.Să aveţi şi sănătate,Şi speranţă, şi dreptate.CANTEC-CRACIUN FERICITCraciun fericit!Craciun fericit

Un Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!

Craciun fericit!Craciun fericit

Un Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!

Coroane de flori coboara din nori

Aduc fericire de sarbatori

Craciun fericit!Craciun fericit

Un Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!

Craciun fericit!Craciun fericit

Un Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!

CANTEC-E ZI DE SARBATOARE

E zi de sarbatoare,Ziua in care toti ne bucuramVeniti cu mic cu mare Haideti sa dansam!E noaptea minunataCand pruncul s-a nascutIngerii de-odata, pe cer au aparut!BIS!E noaptea minunataCand pruncul s-a nascutIngerii de-odata pe cer au aparutUU-AP-LA-LA-LA!!UU-AP-LA-LA-LA!!E zi de sarbatoare,Ziua in care toti ne bucuramVeniti cu mic cu mare Haideti sa dansam!E noaptea minunataCand pruncul s-a nascutIngerii de-odata, pe cer au aparut!

CANTEC-NINGE LINE frumos aici in zareE spectacol pe cer.Si miroase a sarbatoarePe taram de mister ninge linIar vine iarna alba iarSi ne aduce acum in darFlori de gheata, vijelii , zurgalai si sanii

Noaptea incet se lasaToti se strang langa foc Basmele-s la ele acasaTimpul sta parca-n loc.Ninge lin Iarna vine de la sesDalbe flori aduc sarbatorile Voie buna in case

Vin colindatori in stradaClinchet de clopotei Iese lumea sa-I vadaSi sa cante cu ei

Ninge, ninge lin si vine iarna alba iarSi ne-aduce acum in darFlori de gheata, vijeliiZurgalai si sanii.

Ninge, ninge lin Iarna vine de la sesDalbe flori aduc sarbatorile Voie buna in case

CANTEC:DING-DONG-DINGClipe de CraciunSa cantam acumDING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparatBIS

Impreuna sa cantamDING-DONG-DINGFericire sa aratamS-a nascut un imparatCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!DING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparat

Toti copiii canta acum DING-DONG-DINGCaci in noaptea de craciunS-a nascut un imparatCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!DING-DONG-DINGClopote de balS-a nascut un imparat

CANTEC-POM DE IARNA Pom de iarna mult iubitMandru si desSolul codrului tu ai venitEsti ales!!Tu in poarta vi frumosCu globuri miiAn de an tu ne-aduci voios, bucurii!Din cer grabitA venit usorCraciunul a venit in zborSin e-a adus acum iar in pragUn prieten bun si drag.Pom de iarna mult iubitMandru si desSolul codrului tu ai venit , Esti ales!!

CANTEC: MICUL TOBOSAR-Albert La Viflaim venitiLumina sa primitiProorocii au prezisSi-ndata au trimisPAM-PAM-PAM-PAM-PAMPastorii ai aflatLa el au alergatSi i-sau inchinatPAM-PAM-PAM-PAM-PAMDin fluier au cantatPAM-PAM-PAM-PAM-PAMPe cer duios-CristosDin fluieras de osEi au cantat frumosEi au cantat cu dragPAM-PAM-PAM-PAM-PAMAtunci el mi-a zambit RAM-PAM-PAM-PAMSi-a adormit!!!

COLIND :COPILUL IISUS-Amalia

Copilul s-a odihnitIntr-o iesle pusIntr-un grajd el a venitCopilul IisusIar Maria mama lui Legana usorrrrSi canta un cantecel:NANI PUISORRR!Copilul s-a odihnitIntr-o iesle pusIntr-un grajd el a venitCopilul IisusIar Maria,mama lui Legana usorrrrSi canta un cantecel:NANI PUISORRR

CANTEC: NOAPTE DE VIS Noapte de vis preasfantNoapte doar pe pamantIn satucul eiFecioara MariaNascut-a pruncul cel blandALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECICerul,pamantul in cantec rasunaCaci ingerii vestescMantuitorul Iisus este un sol cerescALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECIMagii colinda in lume Povestea domnului cel doritIubire, iertare si pace ne-a daruitALELUIA SA COLINDAMALELUIA SA LAUDAMALELUIA NE BUCURAMACUM SI-N VECI

CANTEC: SCRISOARE CATRE MOS CRACIUN Sti draga Mos Craciune. Ce as vrea sa-ti spun?Ca sunt copil cuminte harnicut si bun!Tu vi cu daruri multe, la copiii totiDar eu te rog pe tine adu-mi daca poti:Bunicutei niste ochelari si bunicului papuciPentru mama nu uita cerceiSi lui tata niste nuci!Pentru motanul nostrum adu soriceiSi-un os lui cutu dar mai maricelMai adu-mi si-o papusa si mai vreau sa spun: Ca mi-as dori si-o minge Draga Mos Craciun!DARAGA MOS CRACIUNE NU UITA TE ROG:ochelarii papucii , cerceii si IAM-IAM un tort de nuci!!

CANTEC-CRACIUN FERICITCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!Craciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!

Coroane de flori coboara din noriAduc fericire de sarbatoriCraciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!Craciun fericit!Craciun fericitUn Craciun Fericit, va dorim LA MULTI ANI!!!