© BCU Cluj

CAM) I REA

S C R I S O A R E D E S C H I S A D-LUI J U L E S R O M A I N S

d u p ă a r t i c o l u l s ă u d i n L ' I L L U S T R A T I O N . . I m p r e s s i o n s d e H o n g r i e "

DE

E M A N O I L B U C U Ţ A

IN/Tult cinstite şi scump confrate, Ai avut bunăvoinţa să-mi spui să te caut şi acasă, când trenul a intrat, încetinind, subt bolta de sticlă a gării de Nord. Hjunseserăm în Paris. Peste acea după amiază de

aur, de zi de sfârşit de Iunie, căzuse ca o glugă de întuneric. Convorbirea noastră, de peste patru ceasuri, în care învăţasem să te cunosc şi să aflu ce dureroasa poate fi despărţirea de o minte atât de rară, se încheiase în adevăr !

Mi se făcea darul unei reluări. Nu ştiam de care din cele două uimiri, de aceea care prelungise atât de neaşteptat pentru mine zilele de discuţii generale, mai mult aspre, ale Congresului P. E. N. Clubului, şi se oprea cu ridicarea noastră de pe canapeaua vagonului, sau de aceea de care mă umplea această chemare, trebuia să pu mai recunoscător? In cumpănirea de-o clipă între cele două simţiri, găseam tocmai bine răgazul să mă mai uit odată în ochii albaştri cari se depărtau fără să se despartă de ai mei. Când au pierit, locul lor l-au luat miile de ochi ai Parisului, flveam să-i caut pe ceilalţi, chiar de-a doua z i !

Şi iată că astăzi, la zece zile decând acea reluare de convorbire putea să se în­tâmple şi hu s'a întâmplat, iau întâia carte scrisă de d-ta pe care o găsesc în bibliotecă şi mă urc într 'un tren al ţării mele, la aproape acelaş meridian cu al Leningradului, ca să refac decorul şi situaţia după care suspin. Cartea e „Le vin blanc de la Villette", tipărită, cum ştii, cu titlul ei de-al doilea, cel adevărat, de la Nouvelle Revue Française, în 1923, iar câmpia care goneşte pe dinaintea geamurilor e câmpia română, cu sate rare şi cu grâul cât omul, în aşteptarea împăcată a secerei. Solii ei, macii roşii, aleargă înainte, pe marginea şanţurilor, ca să-i vestească sosirea. Câte o pălărie de petale scapă

137

© BCU Cluj

fn vânt şi creştetul solului de moarte se arata cum trebue să fie, negru şi ţepos. In zare se albăstresc munţii către cari am pornit. Te am în această carte şi apropiind pleoapele, în iuţeala expresului, te-aud vorbindu-mi alături ca atunci. Ca atunci şi nu ca atunci.

Ţi-aduci aminte, eu în tot cazul n'am uitat că între atâtea altele despre care mi-ai îngăduit să-ţi aud părerea, delà motivele atât de pariziene ale convertirii lui Jean Cocteau până la expoziţia de pictură a contesei de Noailles, şi de la adâncimea sentimentului republican în Franţa până la înrâurirea franceză în Răsărit, am pus câte cev,a la cale şi despre o vizită a dumitale la noi, în secţia română a P. E. N. Clubului. Trebuia să treci prin Belgrad şi să ajungi până la Sofia. Scriitoarea bulgară, subţirică şi în doliu, cu obârşii dobrogene, izbutise să te câştige pentru un drum prin ţara ei. Uneltiserăm împreună o aducere a dumitale în părţile noastre. Şi, deodată, întreagă această între­prindere, pe care o gătisem cu tot felul de flori de închipuire, îmi apare primejduită. O telegramă scurtă, venită din Paris gazetelor, vorbeşte despre un articol al lui Jules Romains din L'Illustration, împotriva României. Doreai să ne cunoşti. De ce ai fi renunţat? Dece ne-ai fi judecat înainte să ne vez i? Dece ai fi vrut să pui între noi cuvintele care nu se mai pot lua îndără t?

Nu cred, şi cu toate acestea mi-e frică. Trebue să fie acelaş articol, despre care îmi spuneai că stă să iasă, atunci când zâmbeam puţin amândoi de încercările cu orice preţ, ale delegaţiei ungare la Congres, să facă să se vorbească de Ungaria ciopârţită In faţa propunerei, venită din sânul acelei delegaţii, ca în ţările unde sunt minorităţi şi scriitori unguri şi în deosebi în Transilvania, să se înfiinţeze secţii maghiare care să nu stea în legătură cu secţia română delà Bucureşti, ci deadreptul şi numai cu secţia delà Budapesta, te-ai ridicat dumneata şi ai risipit cu câteva drepte observaţii asemenea rătăcire. îmi arătai, apoi, că ai făcut-o fără să stai la îndoială, deşi Ungurii se aşteptau poate cu totul la altceva. Nu înţelegeai însă exagerările lor aici, cum nu le înţeleseseşi la ei acasă, unde fuseseşi nu de mult şi putuseşi să-ţi dai seama cât se ostenesc să înrâurească în anumit fel pe oaspeţii lor şi opinia publică a lumii. Era să văd în articol, cum încercaseşi să te aperi de acea înrâurire. Putea să fie acel articol împotriva noastră? Cu neputinţă!

Şi m i e şi frică! Frică, pentrucâ te ştiu acum atât de curtenilor, încât lesne cuvântul, numai ca să ia înaintea unei dorinţe, ţi-ar putea depăşi gândul, fără să-ţi ; închipui că acea depăşire ar lovi în noi, ca un pas necugetat al lui Dante într'un cânt de suferinţe al Infernului, Răsăritul este încă o rană nevindecată. Cine se apropie de ea trebue să aibă.o mie de griji. O mângâere de milă aici, poate să aducă răcnete de durere dincolo. Nu vreau ca acele răcnete de durere să le scoată alţii şi cu atât mai puţin noi. De aceea o mie de griji! "

Mai zâmbeam — îţi aduci aminte — tot amândoi şi cu deopotrivă lipsă de răutate, de „invocarea" delà Malines- ? , .

Ne întorceam delà Hnvers, ca să auzim în orăşelul liniştit, cu ape aproape nemişcate şi cu uliţe gotice de piatră, cântecul de carillon al marei Catedrale. In aerul înserat, bore nevăzute aveau să se prindă de mâini şi să calce în paşi sfinţi de imn, la o sută de metri înălţime în jurul turnului pătrat, sau să se învârtească nebuneşte într'o mazurcă iuţită. (In trandafir sau o stea căzută din cingătoare, aveau să spună singure de fiinţa lor tainică. • >

Mai înainte burgmestrul ne-a poftit la Primărie şi ne-a ţinut o cuvântare de bine-venire şi de mândrie locală, în cele două limbi ale ţării, franceză şi flamandă. R răspuns, cum se cuvenea, călăuza şi gazda noastră, preşedintele secţiei belgiene a Clubului, ca să treacă însă numai decât cuvântul, delegatului ungur care-1 ceruse!

R fost „invocarea" delà Malines! Hm auzit iară de Ungaria nenorocită, de catolicismul ei ferbinte, mărturisit, ce e

dreptul, de un scriitor care se nemerea să fie Evreu, de copiii unguri flămânzi, Căniţi a doua zi după prăbuşirea coroanei Sfântului Ştefan de către Arhiepiscopul Mercier, de brabançonna, care ar suna de atunci în toate satele maghiare şi altele asemenea. Glasul era tremurător şi de circumstanţă, iar textul, vădit invăţst pe;dinafară încă delà Budapesta. Pe cand la şedinţele Congresului delegatul vorbea cu piedici o franceză destul de aproximativă, urmărind prin ochelari ţinuţi foarte aproape de bârtie nişte notiţe făcute în timpul cât îşi spunea părerile înaintevorbitorul, în faţa Consiliului comunal

138

© BCU Cluj

din Malines, el retoriza sigur de sine, întinerit cel puţin cu patru zeci de arii, cu ocl)ii închişi în extaz. Citea probabil rândurile scrise în memorie încă de acasă şi aşteptându-şi prilejul în orăşelul concertelor de carillon.

Iar toate acestea şi altele, peste care trec şi le ştii, mai ales propunerea făcută în forme atât de nenorocite, ca viitorul Congres să se ţie la Budapesta, ,,ca să vedem cum această ţară nedreptăţită ştie să se refacă şi să-şi reia rosturile ei culturale", toate acestea şi altele îşi puteau găsi glas într'o adunare colegială de scriitori strânşi din toate ţările, adică şi din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, care ar fi adus toate acele nenorociri asupra Ungariei martire, şi care adunare are în programul ei tocmai apropierea dintre popoare şi ocolirea cu desăvârşire a punctului de vedere politic! Ce trebue să facă delegaţii unguri ai altor congrese !

Ţi le reamintesc toate acestea, ca să judeci dece nu credeam că în Impresiile dumitale din Ungaria, publicate în L'Illustration, ai fi putut împrumuta un punct de vedere care să ne doară. Descoperiseşi la faţa locului chiar, că Ungaria e într'o stare de spirit aparte în Europa, şi că face, cu desnădejde, din orice un obiect de propa­gandă politică. Nu se putea să furnizezi cu rândurile dumitale încă un obiect acelei propagande.

Mai ştiam ce vorbiserăm împreună despre Georges Duhamel, în aceeaş grabă de o sută de kilometri pe ceas spre inima Franţei, prin peizagiul belgian cu piramide de zgură de cărbune sau prin cel francez, cu orăşelele noui şi înflorite din fosta zonă de pustiire a războiului. Georges Duhamel, al doilea preşedinte al nostru, ţinuse în Vinerea din preziua congresului conferinţa lui despre : „Ceeace am văzut în Rusia". Nu m'am sfiit să-ţi mărturisesc deschis cât îl preţuiam înainte şi mai ales acum, după întârzierea câteva zile în preajma unei personalităţi atât de cuceritoare, şi nici că în ciuda dorinţei să-1 cunosc şi ca vorbitor, n'am vrut să mă mai duc la acea conferinţă. Mă îndoiam, întâiu, chiar de informaţie, dintr'o ţară în aşa mare prefacere, a cărei limbă călătorul n'o ştia ca să poată răscoli documentul neprevenit şi multitudinar, şi mă temeam mai ales de ecoul de propagandă al acelei informaţii. Mi-era greu în faţa conştiinţei mele şi cu toată curiozitatea firească, să viu tocmai din preajma statului sovietic, care ne urmăreşte tocmai pe noi cu o neînţeleasă predilecţie, ca să-i aud lauda într'o sală ' din Bruxelles.

Hi luat atunci apărarea lui Duhamel, şi cu temeiu mai trainic, recunosc, decât al cârtirii mele. Scriitorul putea să insufle încredere prin spiritul de observaţie dovedit şi prin neatârnarea lui de cugetare- El nu s'ar p coborât niciodată până la propaganda propriu zisă, sovietică sau de alt fel. Interesul pentru nişte stări noui şi curtenia locală, a autorităţilor sau a corporaţiilor culturale, pentru mulţumirea acelui interes al scriitorului de departe, nu pot aburi oglinda nealterată a conştiinţei proprii.

Htunci nu ştiam, astăzi ştiu, că nu era numai o oratio pro Duhamel. Siguranţa cu care am deschis foile mari ale revistei unde puteam ceti Impresiile din Ungaria, colorate, spirituale şi invitând spre sfârşit la meditaţie, ca orice popas pe culmi, sau ca o în-mănuncbere de motive într'un pnal de orhestră, era făcută din toate aceste fapte, amintiri şi gânduri. Telegrama ziarelor nu putea corespunde adevărului. Şi n'a corespuns.

Trei impresii de ordin politic te-au izbit în deosebi în Ungaria. Dă-mi voe să le amintesc din nou, cu două cuvinte din parte-mi. Nu vor p cuvinte de corectare; nu e nevoie de ele, ci Vor fi poate mai mult sau mai puţin : cuvinte de om de dincolo de baricadă- Sunt eu însumi un Român din acele plaiuri, de a căror pierdere Ungaria se arată atât de nemângâiată. Nu vorbesc numai de o cauză generală, dar şi de mine şi de ale mele.

întâia dumitale impresie a fost mirarea când ai aflat, la faţa locului, întinderea mutilării ungureşti. Cunoşteai soarta Ungariei, că două treimi din teritoriul ei trecuseră altor ţări, dar abia aici ţi-ai dat seama că nici cei cari au iubit mai puţin Ungaria n'au conştiinţa să fi dorit o atare desmembrare, să p ştiut temeiurile sau să p dat cuiva împuternicirea s'o aducă la îndeplinire.

R doua dumitale impresie a fost că din toate ţările învinse, Ungaria e cea care sufere mai greu, déla zguduirea de mânie până la ameţeala ideei pxe.

H treia dumitale impresie a fcst că Ungurii n'au făcut crime fară ispăşire şi că dis­preţul cu care cel mult şi-au tratat vecinii a găsit o pedeapsă prea crudă.

139

© BCU Cluj

Nu voiu încerca o discuţie de proprietate de termeni. È drept că întrebuinţarea unor cuvinte ca „mutilare" şi „desmembrare" ar naşte bănuiala de părere făcută şi de sentinţă dată- Dacă Ungaria a fost într'adevăr schilodită şi ruptă în bucăţi, sunt şi călăi, beneficiari de pe urma distrugerii victimei lor- Nelegiuirea trebue îndreptată, iar făptuitorii pedepsiţi... Nu uit însă că e vorba de simple impresii. Dumneata însuţi te aperi că ai p putut şi vrut să scrii mai mult decât atât. Faptul e însă altul. Noi îl cunoaştem ceva mai bine, cari am trăit „o mie" de ani sub legile Ungariei

„Desmembrarea' ! Ungariei înseamnă desfacerea unui Stat medieval, mult mai târziu decât alte formaţii de Stat asemănătoare, în părţile lui delà început. Alipite unei stă­pâniri centrale, prin puterea săbiei, prin tratate de bună învoială sau prin legături de rudenie, aceste părţi au înţeles, când s'au împlinit vremurile, să trăiască viaţa lor proprie. In ce ne priveşte, desfacerea părţilor româneşti se pregătea făţiş de cel puţin o sută cinci zeci de ani, pe căi culturale la început, de luminare populară şi apoi din ce în ce mai mult pe căi politice, de răzvrătire internă sau de răsboiu stârnit de Românii liberi. Ungaria a crezut că poate să răspundă cu dispreţul de care vorbeşti dumneata, care te-a isbit şi pe dumneata, deşi numai călător în treacăt, şi care scuza orice prigonire sau cel puţin tăgadă de drept. Ea ştia numai să le spună : Valabi puturoşi, celor trei milioane de Români cetăţeni ai ei, cari munceau ca să-şi ridice Budapesta palatele şi cbeiurile de piatră, pe care le admirai dumneata, şi sângerau la toate botarele ca să menţie integritatea Ungariei Dispreţul acesta are, cum vezi, altă lămurire şi trebuia să ducă la alte urmări, decât te osteneşti dumneata binevoitor să arăţi- Cavalerismul, de care vorbeşti dumneata, e o baronie de la anul o mie, aşezată pe o creastă de deal şi care tae şi spânzură sau batjocoreşte după pofta inimii pe iobagii din vale. Visul acelui an o mie cu îngerii apostolici puşi să ţie în eternitate pajura Ungariei, urmăreşte fără milă pe Ungurii de azi. Şi cu cât îl simt depărtându-se, cu atât le creşte neastâm­părul, neîmpăcarea, desnădejdea. E o „idee fixă", cum aşa de plastic ai stabilit dumneata diagnoza. Lumea întreagă ar putea fi aruncată în tyaos, numai ca din această aruncare în rjaos să iasă iară Ungaria aşa cum a fost odată. Milioanele de Sârbi şi Croaţi, milioanele de Slovaci, milioanele de Români n'ar avea decât să se întoarcă la sânul plin de dispreţ şi de daruri tot aşa de atrăgătoare ale sfintei Ungarii din cronici. Recunoaşte şi dumneata că e greu, şi mai ales că mai e un punct de vedere. O ne­dreptate, pentru că a durat o mie de ani, nu e mai puţin o nedreptate. E mai degrabă o groaznică nedreptate milenară care trebue tocmai de aceea înlăturată cu toate cbezăşiile că nu se mai poate întoarce niciodată.

Ideea de pedeapsă, pentru nu ştiu ce alte vini, nu i-a trecut prin minte nici unuia din Statele moştenitoare. Hceasta e o formulă ungară care dă alt înţeles sebimbărilor şi deschide o perspectivă de aşteptare. Că Ungaria a pierdut două treimi din teritoriu ? înseamnă numai că a ţinut atâta vreme de trei ori mai mult pământ de cât i se cuvenea şi că acum a putut însfârşit să-1 treacă celor în drept. E o părere de rău fără înţeles, de care Hustria, depildă, nu s'a făcut vinovată. Când ideea imperială în forma ei dunăreană, de marcă de Răsărit, împotriva păgânilor veniţi prin stepa rusă, sau mai târziu pe la fostul Bizanţ, a căzut, toţi cei ţinuţi de voe sau de nevoe, legaţi de ea, s'au ivit de sine stătători. Sunt şi capete care nu pot să priceapă, Legenda cunoaşte pe Frideric Barbarossa care nu s'ar fi înecat pe drumurile Ierusalimului şi trêeşte, încă, într'o peşteră, într'un créer de munte. Ungaria vrea să trăiască între noi, în alcătuirea ei veche. E ca şi cum, ieşind din casă, ne-am întâlni obraz delà obraz cu Barbarossa. Cine vrea să-1 vadă mai sigur, are poezia lui Ubland sau a lui Heine. Ungaria îşi are şi ea poezia ei. Se poate regăsi aşa cum visează, aeolo. N'o împedicâ nimeni. Suntem gata să facem drumul împreună.

E drept că această ieşire din indiviziune nu s'a putut face fără oarecari pagube etnografice pentru Unguri. Hşezări ungureşti răsleţe sau colonizări programatice în mijlocul populaţiilor autohtone, au rămas dincolo- Ele intrau delà început în riscul în-treprinderei. întreprinderea, care era desnaţionalizarea şi unificarea naţională în folosul Ungurilor a ţării, n'a isbutit. Capitalurile omeneşti nu se pot retrage aşa de uşor cum se retrag celelalte. Ele au trebuit să treacă în noile state sau în statele sporite care moştenesc vecbea flustro-Ungarie, sub regimul ocrotirii minoritare. E ceva dureros şi neplăcut, nu numai, şi poate nu în cea mai mare măsură pentru Unguri.

140

© BCU Cluj

Ocrotirea aceasta e însă asigurată cel puţin în aceeaş măsură de bunăvoinţa sta­telor cu pricina, cât de mijloacele materiale şi spirituale de care minoritatea ungară îngrijită până ieri cu amândouă din belşug în paguba naţionalităţilor din fosta Ungarie rămase înapoi, s'a găsit înzestrată. In tot cazul, dacă mai are nevoie de ceva, nu acelei minorităţi îi vor lipsi apărătorii, atât din năuntru cât şi din afară.

Când vom avea cinstea şi bucuria să te avem între noi, îţi vom cere voia să te ducem prin Sâcuime sau prin oraşele tansilvănene, ca să vezi şcolile nenumărate şi de toate gradele de limbă ungară, gazetele în aceeaş limbă, mai multe acolo decât &le noastre, deşi noi suntem numai acolo aproape de trei ori mai numeroşi, bibliotecile, bisericile, teatrele, scriitorii pe cari îi preţuim, ai Ungurilor Români. La Budapesta se pot auzi plângerile elegiace ale unor oameni cari nu vor să trăiască decât în trecut şi cari nu mai ştiu decât din rapoarte cu tâlc sau din campanii de gazetă pornite cu socoteală, împrejurările din „cele două treimi" de teritoriu ; în Transilvania se poate cunoaşte realitatea, adică viaţa fără piedici şi în plină desvoltare a minorităţei maghiare. Fireşte, cu programul de interjecţie ; „Nem, nem, soba ! (Nu, nu, niciodată ! deviza i-redentei maghiare) şi cu acţiunea exclusivă de restauratio hungarica, toate aceste fapte n'au nici o însemnătate. Cu asemenea program în cap, cu „ideea fixă" amintită în im­presiile dumitale şi cu dispreţul pe care îl cunoşti, orice bunăvoinţă în acest domeniu stârneşte mai de grabă revolta! Nu suntem noi de vină. Hrhivele vechilor familii de nobili din Transilvania, între care se găsesc şi români maghiarizaţi, cu stemele lor cu vulturi sau cu braţe de oţel ridicând spada sau su turnuri de şapte cetăţi, stau într'o sală a bibliotecii universitare din Cluj. Hu să te intereseze şi pe dumneata şi poate să te mişte. Dar sunt lucruri de arhive menite să rămână în arhive, şi vom purta grije ca ele să nu mai iasă într'o lume care nu mai e, nu mai poate fi a lor. E o datorie faţă de noi, şi poate nu numai faţă de noi.

Dar mi se pare că pornind nevinovat şi de la lucruri dragi, am ajuns într'un do­meniu primejdios şi de controversă. Nu vreau să fac greşeala să te amestec. Te-aş dori chiar mai de grabă scos, dacă te-ar fi amestecat alţii, din dorinţa egoistă şi pe care nici n'o mai ascund, să mă pot bucura deplin de darurile unei convorbiri fără patimă, decât a ideii sau a imaginii. Dacă îmi găsesc vre o scuză acum la sfârşit pentru atâ­tea şi asemenea spuse, e că ele mi-au dat putinţa să-ţi vorbesc şi plecau delà un ar­ticol al dumitale. Credeam că apele nu puteau fi decât bune, ieşind dintr'un aşa isvor.

Ingăduie-mi, însă, să beau în cele din urmă pagini ale lui, „Le vin blanc delà Ville-tte," care m'a însoţit toată calea, cu întâlnirile lui întâmplătoare peste care se deschid zări de taină. O asemenea întâlnire a fost şi întâlnirea noastră, în împrejurări pe care am încercat să le refac în această fugă de tren de-acasă, cu atmosferă franceză.

Convorbirea noastră a trebuit să ia însă acum forma pe care o vezi, de scrisoare scrisă pe o măsuţă sguduită la un geam cu peizagii repede schimbate, sub ochi de călători indiferenţi Scrisul trebuia din două, nu dintr'o singură pricină, să aibă înfăţişarea nevrednică de luarea dumitale aminte, în care, mai fericit decât mine, ia astăzi drumul Parisului.

Bucureşti, 15 Iulie 1927

© BCU Cluj

E S P E R A L DE

I O N M I N U L E S C U

Femeea care mi-a vorbit aseară De constelaţii fixe Şi stele căzătoare, Avea figura galbenă şi lungă ca o pară Şi oebii negri-verzi, ca un adânc de mare..

Femeea care mi-a vorbit aseară De lucruri mici şi fără importanţă, Kvea în glas căldura soarelui de vară Şi'n gând, accentuate propuneri de-alianţă..

Femeea care mi-a vorbit aseară, Hvea idei frumoase, dar bizare... Spunea că „plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară Şi toţi „Luceferii" din cărţi, sunt stele căzătoare....

Femeea care mi-a vorbit aseară, (Şi care-o să-mi vorbească viaţa toată) R fost odată mamă, Dar a rămas Fecioară... Şi Fiul ei nici astăzi, n'are Tată !...

© BCU Cluj

M I Ş T I C A S T A T U L U I D E

P E T R E M A R C U - B A L Ş

1. — Dacă luăm în cercetare morfologia socială şi juridică a ţării noastre în al tre­ilea deceniu al veacului XX — în urma deci a marelui războiu mondial şi a tratatelor delà Versailles, Trianon şi Sf. German-en-Laye, care au adus c u ele modificări fun­damentale în structura statului român — constatăm o îngrijorătoare eterogenitate de scopuri (la conducători) şi antagonismul la suprasfuctură, deşi în urma amintitelor tra­tate avem o perfectă unitate a infrastucturei economice, geografice, şi în bună parte chiar etnografice. Rceastă lipsă de unitate nu poate fi suplinită decât prin desvoltarea, întărirea şi exaltarea ideii de Stat. Noţiunea de Stat—şi trebuie precizat delà început : noţiunea de Stat autoritar, iar nu trista anarhie a statului democrat, mijloc sigur de împrăştiere şi pierdere a energiilor — este un element de organizare, singura posibilitate de a strânge într'un fascicol unitar razele divergente ale sufletului individual, care lăsat la voia lui, are o inferioară tendinţă de reîntoarcere spre formule primare: impulsivita­te, dezagregare, lipsa totală de frâu ; neavând decât o singură ţintă, aceia a realizării sale complecte şi egoiste, ceeace constituie o imposibilitate de fapt în viaţa contimporană.

Cele trei principii fundamentale ale statului autoritar sunt : ideea de ordine, de e-rarhie competentă şi de prioritate a drepturilor colective faţă de cele individuale. Hceste trei principii sistematic sabotate în statul mancrjesterian şi democrat sunt reinslaurate în drepturile lor sacre şi binefăcătoare.

Concepţia autoritară a organizaţiei sociale — care proslăveşte noţiunea de Stat— este o minunată terapeutică contra tendinţelor dezagregante aflate în ultimul deceniu la maximum. Şi ceeace este deosebit de interesant, această concepţie se află în linia credinţelor şi a mentalităţii specific româneşti pe care le utilizează în esenţa lor. Pre­dominarea ideii de Stat şi a continuităţii lui deasupra şi cu preţul sacrificare! indivi­dului şi a claselor sociale atunci, când este nevoie pivotul doctrinei autoritare—este ceva foarte apropiat spiritului românesc. Conceptul de „Stat" este în conştiinţa tuturor claselor noastre sociale, spre deosebire de alte popoare vecine care nu-1 posedă decât parţial şi numai prin individualităţile de elită. Ţărănimea rusă — de pildă —care vi­sează la „Ţara lui Opone", liberă de orice guvernământ şi de organizaţie socială, este lipsită de conştiinţa necesităţii ineluctabile a statului. Maxim Gorki a scris în această privinţă; o serie de adevăruri dureroase şi revelatoare asupra caracterului ţăranului rus. Din fericire, curajoasele şi tristele constatări ale marelui scriitor nu se pot aplica ţă­ranului nostru. Felul cum a ştiut să reziste nebuniei slave din 1917 a probat şi îşi gă­seşte explicaţia desigur în ereditatea latină, care urăşte baosul şi are o specială afini-

143

© BCU Cluj

tate pentru ordine şi organizare. Arhitecţii lumii vechi cari spuneau fiecare cu mân­drie „civis Romanus sum !" au reînviat în 1917 şi veghează până astăzi, opunând linia dreaptă şi dură, arabescurilor capricioase şi încâlcite ale sufletului slav.

Intuiţia necesităţii naturale a Statului n'o are într'un grad prea desvoltat nici ţăra­nul bulgar. O dovadă peremptorie este posibilitatea guvernării Stambuliski cu metodele de exterminare a oraşelor şi cu o vădită mefienţă împotriva intelectualilor. La vecinii Poloni, nobilimea a fost lipsită de simţul politic, de o clară şi largă îmbrăţişare a interesului colectiv Individualismul excesiv a) membrilor săi a dus întâiu la neglijarea nevoilor vitale ale unui stat, ca să ajungă apoi la o dispariţie complectă a patriei, R-cest exemplu este sezizant pentru critica ce se face cu tremolo în glas şi cu adjective delirante în scris pentru apărarea individului subjugat de Stat. «The man versus the State" a strigat cândva în titlul unei cărţi cu glas de fanfară, anacronicul Herbert Spen­cer. Desfrâul individualismului repugnă însă spiritului contimporan însetat de disciplină şi cu conştiinţa limitelor în care este dator să se restrângă individul, simplu atom al unui vast organism. (Despre anarhismul lui Spencer a scris cândva cu texte aproape convingătoare din opera sa, socialistul — deci, cu atât mai concludent... N. N. Mate-escu în „Ideea Europeană"). Subjugarea individului de către Stat, cu învinuirea clasică de etatism exagerat nu poate constitui în niciun caz un fine de neprimire mai ales în faza de închegare în care se găseşte statul român. Hceastă circumstanţă este de natură a linişti şi a aduce la realitate pe înamoraţii individualismului, atunci când n'au uitat să ţie seamă de destinele şi marile interese colective.

Dar chiar şi în Occident ultimele curente de cugetare refuză de a mai da priori­tate individului. Ne gândim în primul rând la neothomismul inaugurat efectiv înainte de războiu de cardinalul Mercier la universitatea din Louvain şi de Jacques Maritain, care prin «Philosophie bergsonienne" (1914) — unde opune pe sfântul Thomas d'flquino lui Bergson, — apoi prin colaborare şi influenţă la «Revue universelle" (împreună cu Jac­ques Bainville şi severul Henri Massis), prin seria de volume „flrt et Scolastique", Thèonas, flnti-Moderne, etc. au încercat un atac puternic împotriva anarhismului im­presionist din filozofia timpului. Hcţiunea nu e — după cum se ştie — izolată. Ea coroborează cu a lui Charles Maurras cu mult mai formidabilă, iar în domeniul politic prin întronarea dictaturilor pentru izgonirea drepturilor excesive ale individului care primau faţă de acelea ale Statului, când de fapt raporturile naturale sunt tocmai con­trarii.

S'a vorbit până la saţietate de analogiile grupului delà „Gândirea" cu grupul delà „Action Française". Procesul sufletesc care. a prezidat la formarea ambelor grupuri e identic. Hmbele mişcări pornesc din dezaxarea lăsată moştenire de secolul trecut (com­binată cu alte cauze analizate în esseul meu „Dezaxare" din No. 6-8/1926 al Oândirei). Tradiţionalismul pentru Cezar Petrescu — cel minat de un amar şi cumplit nihilism — monarhismul frenetic al lui Pamfil Şeicaru — fostul adept al sindicalismului roşu sorelian, — ortodoxismul Iui Crainic şi Nae Ionescu sunt fortăreţe în care dezaxarea îşi găseşte un razim sigur. Hvem nevoie imperioasă de un criteriu unic după care să valorificăm. Cezar Petrescu într'unul din trepidantele lui foiletoane din „Cuvântul» a remarcat cu obişnuita-i amărăciune criteriile contradictorii din h a o s u l vieţii noastre publice. Un fapt e supus la o judecată în Basarabia, e ironizat la Bucureşti, trezeşte poate indignare Ia Craiova şi e perfect indiferent în Ardeal. Pentru spiritele în care ten­dinţa de unitate e atrofiată, lipsa criteriului unic este absolut indiferentă. Dai' pentru omul aplicat către sine, obişnuit să-şi analizeze gândul şi să şi disece simţirea, lipsa criteriului unic e blestemul vieţii sale. Deaceea ancorarea dezaxaţilor în tradiţionalism apare şi ca o problemă psihologică unde iraţionalul şi elementele afective au o mare contribuţie, nu numai ca o construcţie obiectivă şi cu caracter de valabilitate generală (cum este în realitate).

Hcelaş proces îl avem la grupul delà „Action Française". De pildă, neliniştea es­tetizantă delà debut a lui Charles Maurras — un fel de mic burghez din Martigny — şi a găsit liniştea creiatoare în doctrina monarhismului catolic pe care dacă nu l-ar fi slujit, ar fi simţit că şi-ar fi zdrobit viaţa, după cum mărturiseşte singur în prefaţa din „Rncbeta asupra Monarhiei". Dar gândiţi-vă câte contradicţii zac încă în cugetul marelui Maurras : ateu declarat e apologetul catolicismului şi deşi mic burghez e nevoit din

144

© BCU Cluj

convingere interioară să comande trupele pentru restaurarea aristocraţiei. Asemenea scan­daloase contradicţii irezolvabile nu se găsesc în doctrina Oândirei, ortodoxă prin te­ologii ei, dar nu pentru reinstalarea vlădicilor şi a boeriei, ci pentru evangbelizarea maselor; susţinătoare a ideilor de ordine şi ierarijie nu pentru huzurul câtorva pri­vilegiaţi, ci pentru marea mulţime. Apropierile dintre tradiţionalismul ortodox şi mo-narijismul catolic sunt numai aparente. Grupul delà ^Action Française" este un grup de avocaţi străluciţi pentru revizuirea unui proces pierdut. Tradiţionalismul ortodox e spri­jinul moral pentru orientarea şi canalizarea energiilor spirituale ale unei generaţii Alo-narijismul catolic caută o reînviere, iar tradiţionalismul românesc îşi are ocbii aţintiţi spre viitor. Maurras plasează epoca de aur pe vremea Regelui-Soare, iar Nicbifor Cra­inic, apologetul ortodoxismului, vorbeşte pe toate cărările de bogăţia peisajului spiritual românesc, care trebuie prelucrat în forme de artă de-acum înainte. Acceptând teoria ondulaţiei universale, monahismul catolic e la sfârşitul curbei, iar tradiţionalismul or­todox la începutul ei. Câte asemănări există între amurg şi auroră tot atâtea asemănări de esenţă sunt între cele două doctrine.

* * Există, aşa dar, congruenţă între concepţia Statului din doctrina autorizată şi con­

cepţiile anti-individualiste contimporane. Dealtminteri, concepţiile organiciste (unde se înglobează concepţia Statului autoritar) şi concepţiile mecaniciste ale Statului (unde in­tră democratismul) se succed în istorie după un ritm aproape regulat. Primele se că-racterizază prin tendinţele lor de a da întâietatea întrebărilor de scop, iar cele meca­niciste prin cercetarea predominantă a cauzalităţii, a legilor ineluctabile, care conduc fenomenologia politico-socială. Doctrinele organiciste, când analizează problema Statului cu cbestiunile aferente problemei, iau în consideraţiune mai mult teleologia, iar în cele mecaniciste etiologia evenimentelor.

Astăzi suntem în zodia concepţiilor organiciste, care se întreabă de ţelul final al in­dividului şi Statului. Punându-şi întrebarea de scop—uitând deci peisajul efemer—în mod normal, individul îşi recunoaşte limitele şi, ia cunoştinţă despre Dumnezeu. In Dum­nezeu, omul îşi sintetizează o imagine aşa cum s'ar dori şi după care îşi modelează trăsăturile şi îşi dirijează impulsiunile : mare, puternic şi drept- (De remarcat este că do­rinţa de putere, reliefată în ideea de Dumnezeu este probabil cea mai adâncă în oa­meni şi cea mai imperioasă. Cu toţii doresc comandamentul, voluptatea stranie de a în-genuncbia pe alţii). De fapt, necesitatea şi aspiraţia către Dumnezeu cu corelatul său imediat Justiţia, este un obscur instinct de conservare individuală, templul zeiţei Tbemis fiind cel mai puternic instrument de poliţie care asigură maximum de beneficii membrilor societăţei. Zeiţa legată la ocbi evoca oamenilor siguranţă, confort şi invitaţie la odibnă. Elementele conceptului de divinitate sunt toate în conformitate cu tendinţele fundamentale ale omului, adică esenţialmente egoiste. Ca aspect noţiunea e desvoltată de singurătate şi triştie- Şi ceeace este înspăimântător şi iremediabil tragic în figura pe care oamenii şi-au creiat-o asupra lui Dumnezeu este conştiinţa singurătăţii şi a neantului de care se află înconjurat. Omul urăşte singurătatea, dar în coştient şi mai ales în subconştient e gravată cu litere de foc inevitabila şi dezolanta solitudine. Dra­ma sa constă în conştiinţa destinului implacabil şi în oroarea cu care îl întâmpină. De­finitiva zădărnicie a luptei îi apare de-obiceiu la termenul ultim al evoluţiei sale pă­mântene, cu puţină vreme înainte de a-şi lua sborul spre lumile astrale. Chiar dacă această zădărnicie îi apare de timpuriu simte incă necesitatea de a sparge etapele fatale. Deşi singur, se încadrează întâiu în familia din care e inutil şi imposibil de a evada pentru a deveni un om perfect liber (vă amintiţi „Un homme libre" al lui Barres?), în lucirea care îl îngenuncbează, în profesiunea şi clasa care îl diformează, în naţia pentru care se jertfeşte şi în religia, care îl învaţă umilinţa şi abdicarea supremă de sine pentru a se dărui altora.

Convertirile religioase se ţin lanţ delà un timp şi vor da aspectul specific al Statului autoritar, în opoziţie cu Statul libertar şi democratic, care se caracterizează prin ateism şi - uneori - prin batjocorire a divinului. Jacques Maritain şi Henri Massis—scutieri ai ca­tolicismului aflat în sinteză pură în dogmele infailibile ale sfântului Tbomas d'Auqino— recrutează treptat, treptat cei mai distinşi adepţi pentru marea armată a lui Isus. Fe-nomentul este pretutindeni acelaş şi zadarnic protestează Mttjai D- Ralea într'un număr

•

1 4 5

© BCU Cluj

recent al «Vieţii Româneşti" (articolul „Misticism»). Argumentele sunt irevelante, fiind­că încearcă o delimitare peiorativă de natură raţională a unui fenomen prin structura sa iraţional. Imposibilitatea unei aderenţe organice nu poate împiedeca totuşi o compre­hensiune largă a curentului de reîntoarcere religioasă.

Cauzele şi explicarea sensibilităţei şi structurei celei noi a spiritului contimporan sunt — în genere—uşor de găsit. „Nu suntem la mijloc de poveste." Frământărilor su­fleteşti şi haosului metafizic din vremea actuală nu li se pot găsi pereche decât în epoca turbure a decadenţei greco-romane (la aurora creştinismului) şi in epoca de aşteptare perplexa şi căutare infrigurtă a unui nou ideal din timpul Renaşterei. Amur­gul zeilor noştri a Început demult. Prima năruire — în domeniul ideilor—este în vina celui care a înfăptuit cea mai mare revoluţie umană, acela care crezând că ne dă un sprijin în contra „celor din afară" s'a.îndoit că Lumea ar fi o realitate obiectivă, so­cotind o creaţia bietei minţi omeneşti- Ne referim la Ifant. care a sfărâmat temeliile ordine't şi erarbiei sufleteşti cu acidul puternic al distincţiei dintre Eu şi Non-Eu, în­coronând pe om ca rege al lumei exterioare — coroană periculoasa cu spinii, otrăviţi ai încrederei nemărginite în sine, ai solitudine!, făcându-1 un disponibil al vieţii, iar nu parte integrantă din ritmul ei. Urmaşii marelui filosof şi-au cules sfărmăturile me­tafizice şi zdrenţele explicative ale Cosmosului — atât cât a mai fost posibil după di­namitarea ursuzului din Kônigsberg şi au încercat fără niciun succes sâ-şi construiască minunatul templu unde să-şi cânte armonios liturghia minţii şi a sufletului. De-aici por­neşte şi acel faimos „mal du siècle" din a doua jumătate a veacului XIX, pentru care s'au străduit cele mai alese minţi ca să-i explice cauzele, ca să-1 înlăture sau ca să-1 slujească.

înlăturarea lui s'a încercat printr'o reîntoarcere religioasă, care se poate observa în poezie — de pildă — începând cu ultimii romantici, urmând cu Paul Verlaine sau Charles Baudelaire, care scapă din când în când:

Ah ! Seigneur, donnez-moi la force et le courage De contempler mon coeur et mon corps sans dégoût,

Pentru a culmina cu poetul magnifie al extazului catolic, Paul Claudel. Dar cea mai violentă şi cea mai răsunătoare reîntoarcere religioasă a ultimilor ani

ne-a dat, după cum se ştie, Giovanni Papini cu „Storia di Cristo". (După multe expe­rienţe este nevoit să constate: „eppure, dopotanta dilapidazione di tempo e d'ingegno, Cristo non è ancora espulso dalla terra") Căutarea halucinată şi dureros de inpresionan-tă pentru găsirea unei concepţii de viaţă, valabilă nu numai sieşi, ci tuturor şi pentru totdeauna, este tragica notă caracteristică a lui Papini. Abătut la toate porţile şi is 'a deschis pretutindeni; a eşit însă, blestemând şi cu dorinţa şi mai arzătoare. Papini e un simbol—ne gândim la cel dinaintea conversiunei— : simbolul veşnicei nemulţumiri şi al revoltei sterpe. Era fără îndoială ceva mişcător şi de-o înaltă frumuseţe în căutarea sa neobosită. Era însă dezolant în inutilitatea şi exasperarea furioasă şi aproape voită pe care o punea. Religia suferinţei şi a sbuciumului pentru sbùcium nu este o notă a spiritului european. Este o floare a Asiei răsădită cu sila în grădinile Europei care nu o primesc în faza actuală- (Exemplu lui Miguel de Unamuno care iubeşte şi bine-cuvintează chinul şi neastâmpărul scoţând dramaticul strigăt: „nu vreau să trăesc în linişte nici cu mine, nici cu alţii" dă o dovadă în plus că sufletul iberic este de multe ori o prelungire a Africei maure) Prin apologia suferinţei se ignorează o tendinţă fun­damentală: tendinţa continuă către o desăvârşită echilibrare, către seninătatea creiatoa-re. Giovanni Papini crezând că va găsi celesta beatitudine în creştinism s'a svârlit cu disperarea unui suflet aprins şi îndurerat pe urmele divinului purtător de balsam sufletesc. Păgânul Papini pătrunde cu speranţa fanatică că va pune însfârşit capăt vieţii lui su­fleteşti de Jidov rătăcitor, ancorând pe o 'nsulă cu stânci de bazalt la bază şi ţinuturi paradiziace, deasupra. Superba lui mândrie se spulberă şi acum se îmbată de parfumul câmpenesc al umilinţei. Convertirea lui Papini aminteşte epoca sumbră a evului mediu, aminteşte de atmosfera mistică şi dureroasă a mănăstirilor cu călugări chinuiţi de is­pitele Deavolului şi ispitiţi de fericirea fără de sfârşit a raiului. Cei cari atribuesc lui Papini „o filozofare de cucoane decoltate la five-o'clock" - după dreapta vorbă a lui

146

© BCU Cluj

t lnamuno despre anumiţi filozofi francezi — îl insultă şi dau dovadă că n'au înţeles nimic din curba lui sufletească. Convertirea lui nu este creştin-dogmatică în sensul strin­gent al cuvântului în contra căruia a scris agresiva şi fulminanta-i predoslovie; e însă creştin-evanghelică în cea mai frumoasă concepţie-

Conversiunea recentă a lui Cocteau şi altor contimporani — e posibil ca şi «ul­timele rezerve ale raţionalismului" să dea faliment — sunt puncte luminoase care în-făţişază fizionomia şi construesc stilul specific al epocei noastre, menită să reînchege Statul autoritar.

*

E necesar de făcut distincţie între adevăraţii credincioşi şi între epigonii de ultima oră şi prin imitaţie ai credinţei. Deosebirea este mare. Epigonii au credinţă fiindcă sunt con­vinşi de necesitatea Dogmei, după cum un jurist este convins de necesitatea textului de lege, ambele fiind codificări a unor reguli imperative dictate din motive practice Dogma pentru ei nu este expresia Adevărului, nu vine din adâncurile sufleteşti, ci e adoptată prin convingere raţională-

„Epigon" n'are pentru mine, totdeauna, un înţeles peiorativ. Există un tragic al epigonismului care este demn de respectat. E q înfrângere a propriului tău „eu", o re­negare impresionantă a subiectivismului pentru îmbrăţişarea unei cauze mai drepte şi mai sfinte. Deosebirea între cele două categorii este totuşi mare. Iată : îţi vezi mama pe care o cunoşti bine de zeci de ani şi care îţi vine întru întâmpinare. Deschjzi braţele şi cazi la sânul ei- Este credinţa cea adevărată şi organică, făcând un tot cu tine în­suţi, după cum iubirea de mamă este ceva tot aşa de viu şi de apropiat ca braţul, ca ochiul sau urechea. Şi iată un orfan : orfan de-o zi, de-un an, de zece, sau — copil al nimănui — orfan de totdeauna. Divina afecţiune maternă îi este necunoscută. Ii simte totuşi de mult dureroasa nevoie- întinde braţele pentru a îmbrăţişa o fantasmă cbemată cu buze avide şi arse de dorinţă, dar fantasma îi scapă mereu printre mâini. Aflat pe întuneric în apropierea unui zid, începe să-1 îmbrăţişeze, întâiu cu ruşine şi teamă. Vă-zându-1 că nu-i scapă ca fantasma nopţilor de insomnie, îmbrăţişează zidul cu pasiune şi infinită delicateţe.

Conversiunea lui Cocteau? Poate să fie joc à la hausse la bursa literară. In co­respondenţa lui cu Maritain e subliniat fără voe până la desgust, necesitatea practică a religiei. E un expedient, un truc de teb^ică literară, instrument nou de joc artistic, analog cu imaginea, rima, ritmul, etc. In plus, avantajul ultimei noutăţi cu rezonanţe de gonguri străbune.

Există însă la noi o serie de publicişti cu concepţii de măcelari, cari îşi râd în fălci atunci, când aud de necesitatea religiei în coordonarea vieţii umane şi în organiza­rea Statului. Vulgaritatea aceasta ridicată la rangul de principiu cu o impudoare fără egal este o desgustătoare privelişte. Sensibilitatea religioasă — strâns legata de contem­plaţie şi de artă — e un har care împodobeşte rar spiritele din sărmana turmă cuvântă­toare. Darul sfânt nu-1 găseşti prea des nici chiar în marile epoci religioase. Se de­osebeşte profund de bigotism, care este în schimb înrudit cu prostia laică şi lăudăroasă.

Trebuie să te găseşti neapărat la porţile Balcanului pentru a afla apologia unei in­suficienţe; iar insolenţa cu care se afirmă e de genul exbibării publice a unor maladii ruşinoase. Nu orice biped poate simţi fiorul poetic, metafizic sau religios. Dar afirmarea cinică a opacităţii şi manifestarea dispreţului e o nerozie similară cu a măcelarului cu lanţ gros de aur pe abdomenul proeminent, ascultând cu dispreţ şi zâmbet superior versurile de dragoste ale lui Eminescu. Apologeţii toleranţei anarhismului politic sunt rareori şi apologeţii toleranţei spiritului. Voluptatea umilinţei şi recunoaşterea limitelor nu e calitatea unei categorii care se distinge prin obrăznicie şi scandal.

In rezumat, între curentele din ce în ce mai numeroase, care toate converg către gă­sirea unei discipline religioase, şi între curentele sociologice şi juridice (Léon Duguit, marele profesor delà Bordeaux, a vorbit încă delà 1900 împotriva Statului libertar) gă-

1) v. L. Duguit ; L'Etat (2 vo l ) ; Le Droit social, le droit individuel et les transformations de l'Etat; Les transformations du droit public; Traité de droit constitutionnel (5 vol).

147

© BCU Cluj

sim legături de înrudire apropiată. Faptul este natural de vreme ce ambele sunt ema­naţii ale acelui faimos nisus formativus, a sensibilităţei unei epoci, sensibilitate aflată în aceiaşi direcţie în toate domeniile de activitate ale unui Stat. /

2. — „Le droit n'est pas une création de l'Etat ; il existe en dehors de l'Etat! la notion de droit est tout à fait indépendante de la notion de l'Etat et la règle de droit s'impose à l'Etat comme elle s'impose aux individus ; l'Etat est limité dans son action par une règle de droit, il doit l'être et il ne peut pas l'être" (L Duguit, Théorie générale de l'Etat, 1923,1. pg. 33). Dar de unde provine această deplină independenţă? Şi mai ales care sunt temeiurile te­oretice şi realizarea practică a suveranităţii absolute a Dreptului asupra noţiunei de Stat? Când privim realităţile sociale vedem dimpotrivă, că Dreptul este o creaţiune a Statului, creaţiune care este subordonată şi urmăreşte finalităţile superioare ale organismului static. Hvem aici evident o substituire a dreptului pozitiv cu conceptul de Justiţie. Dar corelaţiile dintre aceste două elemente sunt încă departe de a ajunge la o identitate desăvârşită, sunt după cum spune aşa de frumos Jaroslav Kallab «pareille a une hyper-bole qui se rapproche constamment de son asymptote, de la justice, sans pouvoir ja­mais la renconter "(Revue int. de la Théorie du Droit, 2, 1927, pg. 99). Asimptota e astăzi mai îndepărtată ca orcând şi sunt îndoeli, că se va confunda vreodată. Sunt, în­tre cele două elemente, fragmente cu conţinut antagonic, care le ţine în mod firesc departe una de alta. Justiţia e steaua polară a Dreptului, dar ea nu se poate coborî pe pământ ca să umble ca bipedele sau patrupedele. Componentele noţiunei de „justiţie" sunt aşa de instabile în conştiinţa umană, încât nu se poate clădi pe ele forturile Statului şi cetatea juridică. Hegel este un reprezentant tipic al conceptului unui astfel de Stat, numit de Laserson 1 ) metafizic. Numirea e greşită dacă ne referim la împărţirea lui Huguste Comte: 1) teologic, 2) metafizic 3) pozitivist, după cum face autorul.(Hceste diviziuni for­mează în acelaşi timp un criteriu de judecată în istoria evoluţiei statelor). Concepţia lui Hegel am putea-o denumi dimpotrivă cu mult mai exact „pozitivistă" prin primatul pe care îl conferă datelor concrete şi ideilor morale, părăsind vagile aspiraţiuni de universalizare şi uniune generală atât de obişnuite la gânditorii veacului său. Intr'adevăr Hegel consideră Statul ca o substanţializare, o materializare a ideii morale — „Wir-klichkeit der sittlicben Idee" — refuzând concepţia kantiană liberală, hrănilă de enciclo-pedişti şi pregătitorii marei Revoluţii franceze, care tinde la federalizarea lumii şi la o des-suveranizare a statelor, neţinând cont că ele sunt unităţi de sine stătătoare, orga­ne vii care refuză amestecul inoportun şi hibriditatea. Hceastă concepţie ce se ridică contra mondializărei statelor şi ţine seamă dimpotrivă de legile concrete şi inexora­bile ale specificităţei şi contingenţelor e valabilă şi eri şi azi şi mâine. Momentul istoric german când scria Hegel rimează cu momentul statului român de azi : momentul în-cbegărei în forme defini ive, având la bază ideea naţională.

3. — Misticismul ca stare sufletească sau ca doctrină filosofică a fost todeauna viu dealungul veacurilor, de vreme ce face parte din însăşi structura sufletului uman, la unii mai accentuat, la alţii mai puţin. In sec, XVII am avut quietismul, martinismulîn s e c XVIII, mesianismul şi umanitarismul în al XIX. In veacul XX predomină sub formele cele mai variate misticismul statului.

Ernest Seillière distinge misticismul racial de cel estetic, social, etc. înglobându-le în primul, care e cu suprafaţă mai vastă. R studiat ca reprezentanţi ai celui dintâiu şi celui mai puternic curent (în fond războiul mondial a fos deslănţuit de ciocnirea dintre misticismul pangermanismului şi celelalte) pe Gobineau, Renan (dinainte de 1870), Ho­uston Stewart, Chamberlain. Formele pe care le ia acest curent în viaţa de Stat sunt analizate în „La Philosophie de l'Impérialisme" (4 vol. 1903—1908), apoi în «Intro­duction à la Philosophie de l'Impérialisme" (1911), „Mysticisme et Domination" (1913), „L'avenir de la Philosophie bergsonienne" (1917), „Les mistyques du nèoromatismes" (Karl Marx. Tolstoi, Les pangermanistes), (1910), „Houston Stewart, Chamberlain, le plus récent philosophe du pangermanisme mystique" (1917), „Le péril mystique dans l'inspira­tion des démocraties contemporaines"(1918), «Les étapes du mysticisme passionnel» (1919) „Les origines romanesques de la morale et de la politique romantiques" (1920), „Edgar Quinet et le mysticisme démocratique (1920), apoi în „Coli. historique des grands phi­losophes": Georges Sand, Mystique de la passion, de la politique et de l'art.

1) Die neuesten Sctjicksale der Staatsidee, pg. 312

148

© BCU Cluj

Toată activitatea lui Seilliére e brăzdată de această idee specifică vremurilor nôa' stre : edificarea unei filosofii a imperialismului, construcţia teoretică şi sistematică din elemen­te aparent disparate, dar în fond înrudite şi dăruirea unei disciplini adecvate sufletului veacu­lui XX, care are cu totul altă structură decât cel din sec. XIX cu ideologie democrată şi umanitară. Ernest Seilliére nu are încă „voga" diverşilor gânditori franţuji, probabil din pricină că cele peste 30 de volume ale sale sunt prea prolixe, prea documentat lucrate cu lipsă totală de strălucire, neavând nici graţia fluidă a stilului bergsonian, nici pre­cizia şi conturul unui Boutroux, nici limpiditatea perfectă a lui Valéry. Dar faptul acesta nu ridică nimic din semnificaţia documentului. Hu început deja să se grupeze în jurul său câţiva discipoli. Louis Estève a dat adeziune totală exemplului seilliérian încă din 1913 cu a sa „Une nouvelle Psycbologie de l'Impérialisme", iar R. Gillouin în 1921 cu „Une nouvelle Pbilosopbie de l'Histoire moderne et française", a explicat raţiunile pen­tru care aderă la morala şi consecinţele doctrinei imperialiste indicată de Seillièrei

Zeificarea Statului e făcută cu multă îndrăzneală şi cu o lipsă de menajamente care răzbună de pudibonderia şi prejudecăţile obişnuite. Iată prima propoziţie a construcţiei lui Seilliére, punctul de plecare al doctrinei sale : „Toute vie, individuelle ou sociale, tend avec une âpretè, souvent extrême, non seulement à sa propre conservation, mais a son maximum de puissance, toute expansion solidement établie assurant à l'individu et au groupe d'appréciables cbances de vaincre dans la lutte vitale". Rodomondadele lui Rousseau şi ale utopiştilor din toate veacurile despre bunătatea şi puritatea iniţială a omului conrupt de civilizaţie sunt înlăturate cu asprime în concepţia lui Seilliére unde se unesc ecouri din Biblie, Vecbiul Testament, dinNietzscbe perioada apolinică a vieţei sale cu Wille zur Macht, Hobbes, libido dominandi a misticei şi psibologiei primitive catolice, — abatele de Saint-Cyran spunea mai târziu: «l'espritde principauté» etc., toate unindu-se pentru a da melodia unică : imperialismul individual şi social. In lupta pe care o duce Eul şi Statul pentru conservare sau dominare proprie şji-au asigurat alianţa u-nei fiinţe supreme (Dumnezeu) sau a unei stări sufleteşti rodnice şi propulsive (Mis­ticismul). Pentru primitiv, zeităţile sunt ajutoare în lupta pentru conservare. Mai târziu Jebova a fost aliatul poporului ales. înflorirea şi preseverarea unică a judaismului e datorită acestei stări sufleteşti şi ori decâteori s'a repetat la alte popoare (Romani, En­glezi, Germani) am avut aceleaşi rezultate. Sau cu o expresie seillieriană : „l'imperia-lisme foncier de l'bomme est tonifié par la certitude de l'alliance mystique". Evident, ex­uberanţa dezordonată care naşte din asemenea psibologie trebue canalizată şi captată de omul de acţiune, de artist (vates) şi gânditor, pentru a fi revărsată cu folos şi a fecunda astfel ogoarele înţelenite ale societăţei, unde au rolul de îndrumători, precum şi datoria de a înfrâna mersul prea rapid care ar putea duce în prăpastie.

4. — Tema raporturilor dintre individ şi stat s'a discutat cu deosebită aprindere în anul 1926 în revistele filosofice italieneşti, între Vladimiro Hrangio Ruiz, care a pu­blicat în „Giorn. Crit. di Fii. It- (marzo 1926) un studiu : L'individo e lo Stato", la care au răspuns Giovanni Gentile în aceiaşi revistă şiBenedetto Croce în „Critica" (maggio 1926), combătându-1. Hrangio-Ruiz la începutul studiului său discută afirmaţia lui Croce care se pronunţase pentru neamestecul dintre problema politică şi filosofie fiind cu drept cuvânt de părere, că o delimitare a lor e o imposibilitate şi o ipocrizie. Lozinca lui Maurras: politique d'abord, tinde a deveni egida problematicei contimporane, care pendulează între doi poli: concepţia liberală şi concepţia autoritară. Dar Hrangio-Ruiz e încă sub suggestia ideologiei delà 1789 şi crede că „lo Stato si giustifica solo se è ricondotto in interiorem hominem," pe când de fapt individul e salvat şi sanctificat numai dacă trăeşte în şi pentru Stat, reprezentant şi depozitar al trecutului, apărător al intereselor generaţiilor viitoare, evitând dezastruoasa situaţiei de out-law, de epavă în marginea legilor şi cerinţelor societăţei, aflat sub tirania impulsurilor sale primordiale de ordin esenţalimente egoist şi carnal. In ideea de Stat — care-şi are de-altfel rădăcinile şi justificarea în inima şi raţiunea omului — individul izolat îşi împlineşte menirea, îşi desvoltă facultăţile sale omeneşti, iar poruncile Destinului personal sunt atenuate şi îndulcite sub povara şi călăuza din afară. Sau cum spune aşa de frumos Nae Ionescu în Pascàlia anului acesta din «Cuvântul»: „lepădarea de noi înşine stă la capătul a-cestui drum al durerei (al durerei lui Crist): ca o purificare a spiritualităţei noastre, dar şi ca o realizare a suferinţei. Căci iubirea de noi înşine este, dintre toate păcatele care

149

© BCU Cluj

apasă mai greu asupra noastră, cel mai adânc înrădăcinat; iar extirparea ei cere cea mai aspră disciplină şi cel mai neînfricat curaj". Ideea de Stat este o părticică din ideea de Dumnezeu. Ambele dau eului sfâşiat de tendinţe contradictorii o unitate, îl învaţă umilinţa şi sacrificiul, îi arată marginile şi puterile efemere, subjugând forţele in­fernale ale lui Satan, aruncate în inima sa şi care îl copleşesc.

Nu este vorba aici de o apologie a etatismului economic, aşa cum s'a înţeles în­deobşte. Mistica etatistă e veche de când există organizaţie de stat, adică delà înce­puturile civilizaţiei, iar centralismul economic şi biurocratic a fost o formă de'încercare în s e c XIX, nereuşită şi deci temporară. Structura economică a statului va fi desigurîn noile forme pe care le vor lua spiritului românesc în veacul nostru adecvată mentali-tăţei şi cerinţelor tehnice celor mai moderne şi mai perfecţionate. (Nu trebue să ne în­şele tendinţele aparent contrarii ale câtorva reprezentanţi eminenţi ai acestui spirit de p. Vintilă Brătianu — care îşi are explicaţia cunoscută în necesitatea câştigărei indepen­denţei economice naţionale). Relaţia care se stabileşte între mistica etatistă — cunoscută şi în antichitate sub forma superbă a imperiului roman, în evul mediu pe timpul lui Carol Magnus şi tot restul evului, când s'au făcut mereu încercări de restabilire şi de continuare a sacrului imperiu roman, cunoscută şi dusă la apogeu de imperiul britanic şi cu un insucces temporar şi mai mult aparent de Germania — această relaţie dintre mistica şi imperfecta administraţie şi economie zisă „etatistă" e absolut falşă. Dimpo­trivă spiritul şi mistica etatistă îndreptate spre formele de organizare şi activitate prac­tică se caracterizează tocmai printr'o mare perseverenţă, curiozitate de lucruri noi, per­fecţionate şi perfectibilitatea celor vechi, prin seriozitatea şi dorinţa adâncă de a creia durabil (pilde ale misticismului practic: termele, apeductele, templele romane, organizarea coloniilor engleze, technica germană; sau - creaţii ale misticismului religios — : catedralele medievale), prin uitarea de sine, prin abnegaţie care nu e posibilă în concepţia care face din îndivid alfa şi omega al tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute.

Pentru a se ascunde cu un văl mincinos această inexorabilă şi salvatoare atotputernicie a vieţei colective asupra celei individuale s'a recurs la cele mai curioase formule. Intre atributele regalităţei eului este — de pildă — şi acela al beneficiului deplin al noţiunei de drept. Dar sunt momente când zeiţa patroană a Dreptului, este real legată la otcbi, (nu numai simbolic) — şi pusă la arest... Atunci e domnia lui Marte şi a necesiăţei supreme: războiul. Deşi nu mai e Drept, e totuş „Drept de necesitate" şi-au zis beralzii formulelor care ascund realităţile aspre. Despre «Decretele-legi şi dreptul de necesitate" a scris acum câţiva ani d. C G. Rarincescu o interesantă carte, care se termină cu o concluzie antinomică: pledoarie pentru parlamentarism. Plecarea delà dreptul de necesitate, explicarea şi fundamentarea lui, dădea însă dreptul la o altă încheiere, decât la o apologie a unei instituţii perimate şi periculoase, pentru care s'a ridicat eşafodajul — mai mult teoretic — al dreptului de necesitate.

Intr'un interview al poetesei de Noailles, acordat lui Frédéric Lefèvre, pentru a stigmatiza ridicolul găsit se pare în cantităţi apreciabile de contesa scriitoare (care reneagă cu această ocazie încă odată străbunii Brâncoveni) şi pentru a-şi exprima nedumerirea în jurul discuţiei „poeziei pure", denumeşte cealaltă poezie de esenţă inferioară şi didactică (după abatele Brémond şi Valéry) cu un cuvânt nou, \)az\iu şi ingenios: «poésie papure". Cum să numim celait drept care nu se bucură de prerogativa regală a „necesitatei"? Cum să-1 trecem în rândul conceptelor inferioare şi rizibile?

Există la mulţi jurişti e lucru constatat de mult... — o psihologie asemănătoare cu a păsărei deşertului. In faţa Simunului arzător al Realităţei, în loc s'o privească curajos în faţă şi să-i strige — cel puţin după ce trece — pe adevăratul nume, îşi vâră cu predilecţie capul în nisipul arzător. Hici problema e clară: în momentele grave, în momentele de „necesitate" pentru Stat, dreptul încetează (justiţia militară e simulacru şi concesie spiritului formal, iar drecretele-legi surogate de justiţie şi teoretizare de cele mai multe ori fără perifraze a forţei)- Salvarea patriei e suprema datorie. De ce atunci ipocrizia „dreptului de necesitate" de origină parlamentaro-politicianistă? Instituţia unde limbuţia e mult preţuită dovedeşte de altfel în aceste momente grele o inutilitate patentă şi amânarea sine die a convocărei sale este o necesitate supremă naţională.

Expresia de „drept de necesitate" vine apoi în conflict cu caracterul fundamental

150

© BCU Cluj

al dreptului modern, care este în primul rând unic pe teritoriul unde s'a promulgat. Evoluţia dreptului a fost necurmat în sensul ca norma juridică să fie c â t ' m a i unitară, cu aplicabilitate identică la clase sociale diferite şi la situaţii variate. In antichitate — la dreptul grecesc ca şi la dreptul roman — găsim drepturi şi îndatoriri anumite pentru cetăţeni, drepturi şi îndatoriri pentru diferitele categorii de străini şi de popoare supuse, drepturi şi îndatoriri anumite pentru sclavi. In evul mediu există un drept roturier şi un drept pentru nobili. Noutatea lumii moderne constă în unificarea variaţiilor regulilor juridice, supunându-le câtorva principii generale identice, principii în conformitate cu uniformitatea aproape generală a economiei burghezo-capitaliste, 'flceiaş normă deci pentru oameni feluriţi şi mentalităţi contradictori, dar pentru o economie unitară în mecanismul său de producţie, repartiţie, circulaţie şi cosumaţie. Creiarea con­ceptului dreptului de necesitate e menit să facă o spărtură inutilă şi periculoasă în noţiunea modernă de drept. In fond, principiul juridic care reglementează raporturile în timp de războiu ca şi în timp de pace, între cetăţenii unui Stat, e subordonat con­ceptului de Stat, aflat d e a s u p r a şi peste Drept, cunoscând numai necesităţile, legile şi aspiraţiunile sale proprii, care numai temporar sunt împotriva individului, servindu-i însă acea substanţă de divin pe care o are, conştiinţa legăturei cu lumea înconjurătoare şi necesitatea sublimărei egotismului său. Credinţa în atotputernicia unor legi şl regulamente împrumutate 1 ) sau creiate anapoda face ca să se dea o remarcabilă prioritate şi ideologiei respective de unde se inspiră- Evident, plasa fină de norme juridice cu care s'a înfăşurat organizaţia românească de stat începând delà 1848 şi până astăzi este de provenienţă aproape exclusiv democrată şi parlamentară. Hm avut însă marele avantaj că a fost o reţea pur exterioară, uneori de mătase, alteori numai pre de păianjen (cum a fost con­stituţia, copiată după cea belgiană, cea mai înaintată constituţiei a Europei, de aplicat la porţile Orientului. ). Şi niciodată lanţuri grele de fier, aşa că statul nostru şi-a putut şă-şi ducă înainte fără impedimente serioase viaţa sa specifică, cu legi dictate de istorie, etnografie şi stadiu evolutiv. Din momentul însă ce s'a acordat sabia cu două tăiuşuri care se cbiamă vot universal, direct, obligatoriu, secret, etc —formula aminteşte lungimea numelui de înfumurat hidalgo spaniol — , iar roata istoriei nu se mai poate întoarce, (mai ales că are avantajul de a face educaţia mulţimilor), încercările de a pune realmente în practică o ideologie împrumutată şi inoportună pentru momentul istoric al neamului nostru, devine funciarmente periculoasă şi meprisabilă

5. „La mystique démocratique consiste à partir de la prétendue égalité naturelle ou de la parfaite équivalence de tous les hommes, pour conclure, en vertu du principe : «la justicev eut que l'on traite également des choses égales», à la nécessité de réaliser l'égalité économique et sociale des individus" 2 ) . In acest silogism perfect, premiza majoră e falşă: aşa zisa egalitate naturală. Silogismul nu poate fi valabil. Romantismul egalităţei în faţa Naturei şi suspinul după o reîntoarcere la sânul ei („să cazi în patru labe şi să paşti iarbă", era nostalgia lui Voltaire citind pe Jean-Jacques) este un romantism specipc citadin sau mai exact salonier. Aderenţele lui sunt cu atmosfera veacului al XVIII, când superstiţia egalităţei naturale o găsim aşa de răspândită. Descartes, care este filosoful raţionalismului şi precursorul democratismului modern, scria în Discursul asupra Metodei: „le bon sens ou raison est naturellement égale en tous les hommes— car pour la raison ou le sens, d'autant qu'elle est la seule chose qui nous rend h o m m e et nous distingue des bêtes, je veux croire qu'elle est tout entière en un chacun et suivre en ceci l'opinion commune des philosophes qui disent qu'il n'y a plus ou de moins qu'entre les accidents et non point entre les formes ou natures des individus d'une même espèce". Sau cum spune mai târziu Diderot: „un homme en vaut un autre". Louis Rougier dă din literatura filosofică a veacului XVIII exemple care în veacul XX miră prin tonul simplu de siguranţă, aplomb şi adâncă convingere interioară despre lucruri care astăzi par afirmaţii nedemonstrate şi nedemonstrabile, periculoase în practică şi ridicole teoretic- De pildă : „la troisième chose que je demande, c'est que mon philosophe

1) Goethe în convorbirile sale cu Eckermann spunea despre aceste împrumuturi: „pentru o naţiune este convenabil numai ceèace a ieşit din sâmburele său propriu („aus iţirem eigenen Kern") şi din propriile sale nevoi generale, fără maimuţăreala altora".

2) L. Rougier: La Démocratie et la Mystique démocratique, Revue de Paris, 15. 2. 927, pag. 328.

151

© BCU Cluj

soit pesuadé que les hommes sont égaux entre eux, qu'il parvienne â aimer cette vérité" (Mably, Principes de Morale). Finalul cam umoristic — ne arata că şi pe atunci erau opoziţii destul de serioase la posibilitatea iubirei cu orice preţ a citatului precept. „Dans l'ordre morale, la nature est «ne, constante, invariable... Donc tout ce qu'on peut alléguer de la variété des moeurs des peuples, sauvages ou policés, ne prouve point que la nature varie», (Morelly : Code de la Nature). Aici este interesant de studiat alterarea mecanismului logic. După ce pune o primă dată nedemonstrată, concede cu „donc", unde înşirarea obiecţiilor e respinsă cu principiul care trebue demonstrat. Iar Baboeuf în „Manifeste des Egaux" spune: „nous sommes tous égaux, n'est-ce p a s ? Ce principe demeure incontesté, parce qu'à moins d'être atteint de folie on ne saurait dire sérieusement qu'il fait nuit quand il fait jour". Ar însemna că delà rudimentele de civilizaţie până la Baboeuf a fost o eroare, o nebunie generală; apoi, o sănătate d,e un secol — cu indulgenţă : domnia lui égalité, liberté, fraternité ; de-atunci iarăş întunerecul. Această egalitate naturală între indivizi şi popoare, Rousseau o punea şi în practică: confecţiona constituţii şi legi pentru Polonia în camera de lucru, în balat şi papuci de noapte, fără să p văzut Polonia, arătându-i cu greu cbiar pe bartă graniţele.

Evident, că se admite principial şi faptic fără nici o rezervă de orice om al timpului nostru acea parte din «Déclaration des droits de l'bomme" din 1789, care vorbeşte de egalitate în faţa legilor: „la loi doit être la même pour tous, soit qu'elle protège, soit qu'elle punisse. Tous les citoyens, étant égaux à ses yeux, sont également admissibles à tous les dignités, places et emplois publics, selon leur capacité et sans autre distinc­tion que leurs vertus et leurs talents". Discuţia începe în felul cum a fost pusă în practică concepţia de către fervenţii acestei Biblii a democratismului modern. De unde la începtut organele parlamentare au avut atribuţiuni mai mult administrative, printr'o hipertrofie au ajuns conducătoarele de fapt în viaţa politică şi cbiar economică a popoarelor. Predispuse spre anarhie — ca orice instituţie care are la bază spiritul gregar, electiv şi nu selectiv - au ajuns în mod normal la a n a l i z a r e a spiritului public. Principiul din declaraţia drepturilor omului a fost literă moartă de vreme ce s'a botărît ca să se discearnă şi să se determine alegerea de un mare neştiutor care avea nevoie de educaţie şi îndrumare: plebea. Principiul dus onest până la capăt dă rezultate deprimante. In America, de ex. magistratura în unele state este electivă, iar nu bazată pe principiul strict selectiv. Rezultatele au fost dezastroase şi s'a renunţat în cele mai multe părţi. Treptat, treptat se va renunţa şi la parlamentarism, transformându-1 într'o adunare de înalţi funcţionari administrativi cu misiunea de a unifica interesele generale şi a ţine cont de interesele vitale, permanente, ale marei instituţii supreme, care e Statul. E un imperativ categoric întărirea şi predominarea puterei executive asupra celei legislative. De altfel, puterea legislativă singură e o parodie, fără intervenirea acelui inexorabil element al noţiunei de drept: elementul coercitiv.

Diferenţa fundamentală între Statul autoritar — cu diversele lui forme — şi Statul democrat o explică cu claritate Alfredo Rocco în volumul său „La transformazione de-llo Stato": Statul autoritar „non è agnostico, come lo Stato liberale in ogni campo della vita colletiva; al contrario in ogni campo ba una suafunzioneeuna sua volonta" (cap. Stato fas). Organismul suprem prin reprezentanţii săi trebue să vegbeze ca să nu mai fie o internimicire a claselor sociale, ci o colaborare şi interpenetraţie în vederea unui singur scop: întărirea Statului naţional care are o valoare proprie, o valoare is­torică şi spirituală ce depăşeşte valoarea de câteva decenii a unui singur individ. Se­vera noţiune de Stat a ajuns însă în concepţia democratică nici mai mult nici mai puţin decât Statul lui Conu Leonida al lui Caragiale, adică o vastă ospătărie pentru estro­piaţi, pensionari şi oamenii politici de profesie, cari sgândără periodic instinctele şi apetiturile plebei, anarhizând-o şi aruncând grăuntele dezorientărei, neliniştei şi al re­voltei inutile. Politicianii, aceşti scutieri ai Statului democrat, cavaleri de industrializare ai Idealului şi Generozităţei, se convertesc uşor între 35 — 40 ani, când se descbid per­spectivele somptuaselor şi arcuitelor fotolii ministeriale pentru vindecarea bemoroizilor căpătaţi pe băncile proletare, după ce în prealabil au aruncat microbii dezecbilibrului sufletesc în marea masă, în aceeaşi plebe ale cărei drepte interese, dureri şi aspiraţii, orice intelectual îşi simte o datorie de conştiinţă ca să le servească. Dar după parabola Mântuitorului, sunt servitori buni şi servitori răi. Unul caută să aţâţe şi să satisfacă prin

152

© BCU Cluj

cele mai vile mijloace poftele stăpânului pe care îl dispreţueşte în sinea sa şi pe care vrea să-1 ducă la pierzare şi să-i ia avuţiile. Aceştia sunt deobice iu leaderii Democra­ţiei, şefi cu pofte cezariene, sirene care încântă plebea pentru a o biciui apoi ca pe-o bestie. Vamintiţi evoluţia lui Aristide Briand? şi Millerand? şi chiar Benito Mussolini, care are avantajul de a fi în afară de regulile comune şi de a aduce reale servicii ple­bei, biciuind-o?

Conu Leonida, Aristide Briand sau Tache Ionescu? Nici-o deosebire, decât: candida sancta simplicitas la adeptul misticei democrate, locuitor al republicei ploeştene, şi şi­retenia splendidă a celor doi condottieri, cari au vrăjit mulţimile cu glas de aur în gât­lej şi mii de pofte în inimă. Conducători şi conduşi, protagonişti şi figuranţi, toţi se scaldă în aceeaş apă dulceagă, căldicică şi impură, unde ştiinţa delimitărei şi mortificărei n'a luat fiinţă, unde voluptatea îngenuncherii şi strivirei eului orgolios, lacom şi im­pertinent, n'a fost cunoscută. Toţi au religii ieşite din trunchiul nefericitului solitar delà Ermenonville, nu sunt mlădiţe şi nici servitori umili ai divinului Isus.

6. — Concepţia auloritară a Statului implică monarhia, fiindcă prin faptul că regele se identifică cu interesul naţional şi colectiv reiese o colaborare dintre cele mai strânse şi mai fecunte între popor şi monarh- Veghind Ia binele naţiunei luată ca organism cu rădăcini în trecut şi atingând cu vârfurile bolta viitorului, veghează în aceeaş vreme la prosperitatea şi siguranţa casei sale regale. Nu poate fi tot aşa cu omul politic, a-devăratul monarh în regimul democrat. Fiind un exponent al partidului, deci al unei frac­ţiuni din marele corp naţional, în mod fatal va trebui să asculte de suggestiile celor pe cari îi reprezintă, părtinindu-i şi neglijând interesul general. Regele însă este de­asupra şi peste fracţiunile politice. El îşi identifică interesul şi aspiraţiunile Statului cu interesul persoanei şi al casei sale domnitoare. Deaceea e necesară detronarea o-mului politic — regele neîncoronat — iar funcţiunile administative pe care le exercită să fie încredinţate specialistului competent selecţionat, care are astăzi situaţia unui paria în regimul democrat, fiind la cheremul omului politic, de cele mai multe ori ignorant şi cinic.

Aşa dar, selecţie, iar nu elecţie. Elecţie—selecţie, aceşti doi termeni indică evoluţia care s'a făcut în conştiinţele lu­

minate ale veacului, care au intuiţia şi care ţin pasul vremei. E totdeodată o arzătoare necesitate practică şi o inadvertenţă ca în secolul unde metodele tehnice de economi­sire a forţelor şi energiilor sunt aşa de perfecţionate, să existe încă instrumente im­proprii şi grosolane, metode aşa de perimate în gospodăria interioară a colectivităţilor, cum sunt cele parlamentare. Aceasta se datoreşte desigur unei inerţii spirituale, acelei anchiloze atât de obişnuite când este vorba de administrat un bun fără stăpân imediat, cum sunt persoanele morale, tutelele, etc. Expresia de „bunuri de mână moartă" din ştiinţele juridice este revelantă pentru demonstrarea acestei anchiloze.

Intre altele, e ciudat că mulţimea amorfă are dreptul de electivitate şi de conducere şi ceeace dă într'adevăr aspect organic şi modelare în spaţiu şi timp unei so;ietăţi nu are aceste drepturi. Ne gândim la corporaţii, la aşa zisele persoane morale şi juridice, la Biserică — corpul sfânt al lui Cristos transmis şi păstrat în veacuri, — la şcoală, etc. Ele, care dau formă concretă şi definitorie individului, aflat la interferenţa unor ase­menea cercuri, nu pot să-şi spună punctul de vedere în actuala organizare. Ceva mai mult, Alain, teoreticianul democraţiei, declară : „le principe républicain, radicalement appliqué, est que les pouvoirs politiques soient séparés des pouvoirs de fait. Toute église est un pouvoir de fait; nulle église ne doit donc être représentée dans les pou­voirs politiques, et il faut que les pouvoirs politiques soient sans religion.. En ce sens l'anticléricalisme est inséparable de la doctrine républicaine", (cit. în Albert Tbibaudet, N. R. F., 1.11.927). Pentru a fi mai clar: republicanismul democrat e în strânsă corelaţie cu ateismul şi indiferenţa religioasă şi la doi paşi de imo—şi amoralism în ceeace pri­veşte atitudinea etică.

7. — într'o doctrină cu rădăcini religioase cresc de obiceiu patru lăstari, cei patru M : Metafizica, Mistica, Mitul şi Morala doctrinei. In câteva capitole consecutive vom desvolta ceva despre mitul doctrinei, despre mitul juridic al Statului autoritar.

Cuvântul mit are două înţelesuri: într'un prim înţeles — cel mai răspândit de-alt-

153 2'

© BCU Cluj

minteri — mit este aproape sinonim cu poveste, ficţiune 1). Mu ne interesează însă acest înţeles, ci al doilea, după care mit însemnează un concept sintetic, o idee-forţă, către care converg un mănuncbiu mai mic sau mai mare de idei, credinţe, sentimente, concept care este înzestrat cu forţa propulsivă a acestor sentimente care s'au sublimat în el. Pe lângă mitul social analizat cu atâta subtilitate de Georges Sorel in cartea sa „Réflexions sur la violence", pe lângă mitul etic pus în evidenţă mai mult în aspectele sale negative de către Vilfredo Pareto, pe lângă mitul filosofic şi cel religios studiate respectiv de E. Brébier şi Wundt, există şi mitul juridic în viaţa unui Stat. Vom încerca aici să-1 defi­nim şi să arătăm importanţa lui în mersul vieţei juridice, care nu a fost pusă până azi deloc în lumină.

La o observaţie atentă a diverselor reguli juridice, se pot deosebi în general două categorii: a) reguli care se aplică unui număr restrâns de fapte şi b) reguli care se coordonează în jurul unei axe, a unei idei conducătoare şi care se aplică la un număr mare de fapte. Ideea juridică în jurul căreia se grupează o mare parte a regulilor şi fenomenelor juridice vom numi-o mit juridic. Este deci diferenţă tranşantă între normele juridice, care intră In prima categorie şi între miturile juridice ce intră în cea de-a doua. Dacă notăm matematic, norma juridică fiind R de exemplu, mitul va p R luat de n ori, n pind extrem de variabil, dar totdeauna mai mare decât 1. Se deosebeşte fără multă greutate această categorie a miturilor juridice, care variază profund în timp şi'n spaţiu, dar al căror rol funcţional rămâne identic : acela de a concentra şi a sintetiza tntr'o idee aspiraţiunile confuze ale vieţii juridice.

O analogie perfectă o avem în conceptul de stat. Statul este când „Recbtsstaat", când „Kulturstaat", când numai „Polizeiştaat". Deşi aspectele pe care le îmbracă sunt dintre cele mai variate, noţiunea de stat rămâne unitară, fiindcă rolul său este întot­deauna şi pretutindeni acelaş. (Vorbim de tipurile esenţiale de stat şi care joacă un rol principal în istorie). Hcest rol este de a organiza viaţa socială şi de a creia dreptul, rol care a rămas nescbimbat din aurora istoriei şi până în al doilea şi al treilea deceniu al veacului XX cu ultimile lor construcţii sovietice şi fasciste. După cum Statul este dinamul vieţii sociale, tot astfel mitul juridic este dinamul vieţii juridice. Importanţa mi­tului juridic derivă din faptul că îmbrăţişează nenumărate reguli juridice şi ramipcaţiile sale se întind în cele mai de seamă şi mai îndepărtate puncte ale vieţii juridice.

Stabilirea unei idei unitare în jurul căreia să se polarizeze toate celelalte idei de-o importanţă secundară — după cum în jurul unui magnet se grupează o informă massă de pilitură de per — este mai mult decât o necesitate de cercetare ştiinţipcă, ci e o necesitate pentru psibologia individuală cât şi pentru cea colectivă.

Dar se mai poate vorbi de mituri în secolul XX? La prima vedere, răspunsul pare mai de grabă negativ. Epoca, când mintea omenească construia poveşti naive pentru explicarea unor fenomene ce apăreau complicate pentru intelectul rudimentar al primitivului sau ameninţătoare pentru viaţa sa şi pentru obiectele care îi aparţineau, a trecut definitiv. Epoca aceasta a rămas numai o inepuizabilă mină din care se scot cicluri de poveşti fermecătoare. Dar, dacă totuş nu ne oprim la suprafaţă, putem descoperi că gândirea mitică (termenul este al lui Steintbal) creiază încă forme şi idei în cele mai răspândite ramuri ale activităţei umane. Fireşte că există deosebiri între gândirea mitică primitivă şi între gândirea mitică a europeanului ultrarafinat, mai ales în formele de expresie. Distanţa delà creaţiunile mitice ale sălbaticilor din Polinesia şi până la creaţiunea mitului grevei generale este într'adevăr sensibilă; dar necesitatea creiării acestor mituri este tot atât de adânc simţită, în timp la distanţă de milenii şi'n spaţiu la zeci de mii de kilometri.

Despre mitul filozofic are E. Brébier câteva observaţiuni profunde în «Revue de Métapbysique et de Morale" din 1914. Brébier îl cosideră ca o emanaţie a gândirei mitice ce se juxtapune constant gândirei speculative. Esenţialul mitului filozofic este legătura sa cu conceptul timpului: arată momentul actual cu tot cortegiul său de credinţe în strânsă legătură cu ceeace a fost şi cu ceeace va fi. Mitul este un punct

1) In acest sens cuvântul mit e întrebuinţat de pildă de Mirjail Kogălniceanu în prefaţa la prima ediţie a culegerei sale de documente „Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Vala^iei" : cronicele „căzuseră între Români într'un discredit atât de mare, încât cine zicea Letopiseţe zicea basme, cine zicea cronice, zicea mituri" (vol. I, pag. XXV).

154

© BCU Cluj

pè o curbâ care se prelungeşte în Trecut şi care încearcă construcţia curbei şi în Viitor. Conştiinţa că este un inel din lanţul vremii şi tendinţa de a anticipa, de a deveni, acestea par a fi trăsăturile mitului filozofic. Hceste caracteristici se pot constata delà Empedpcle şi Platon până la Herbert Spencer, care construieşte filozofic mitul evolu-ţionismului din elementele furnizate de conştiinţa contimporanilor săi. Empedocle după ce explică formaţia lumei prin cele 4 elemente, juxtapune mitul zeiţei Psycheea derivat din miturile orfice, unde se arată dispariţiile şi renaşterile trecute şi viitoare. Iar ceeace caracterizează mitul platonic este nuanţa sa de ciclu, adică după un drum parcurs, omenirea se va reîntoarce pe vechile urme. In neoplatonism — inclusiv Posidonius — se găsesc indubitabile urme de mit. Dar în creştinism? Nu cumva oare între monoteismul creştin şi între gândirea mitică există o ireductibilă opoziţ ie? Nu. „La doctrine centrale du christianisme est bien un recit de la destinée de 1 âme, un mythe, au sens que nous avons donné à ce terme : une vue historique de l'univers" (Bréhier, loc. cit., pg. 368).

Orme de gândire mitică se pot găsi şi în Descartes, creatorul celui mai geometric şi mai raţionalist sistem filozofic, deci la umbră de orice bănuială de pactizare cu forma mitică a gândirei. Descartes a simţit necesar să suprapue lumei inteligibile prin raţiune dar indiferente „au destinée humaine" o altă lume a viitorului capabilă să evoce şi să intereseze această „destinee humaine". Pentru Cartesius nu este o contradicţie „entre le monde découvert par la raison et le monde mythique dans lequel vit le croyant". (Bré­hier, op. cit. pg. 369 . Este drept însă că acest fapt este mai mult în gândirea pe care implicit o presupune sistemul său filozofic. Discipolii idealismului cartezian, un Malebran-ci)e şi un Spinoza, primul credincios al augustinismului şi al doilea inspirat de «tradiţii religioase" pe care zadarnic le va alunga, arată că împreună cu maestrul evoluiază în­tre graniţele mitului religios şi filozofic In timpurile mai noi rolul funcţional al mitului filozofic este îndeplint în deosebit de miturile sociale.

* * Mitul religios a fost cercetat de Wundt în „Mythus und Religion" (Ediţia II este

din 1910). El demonstrează cu bogate amănunte că imaginaţia mito-poetică, atât de desvoltată la începuturile popoarelor, nu încetează în viaţa contimporană, ci există subteran sau pe faţă, sub alte forme. Ideea principală (v, pp. 55—78) în ceeace pri­veşte geneza miturilor este că acestea îşi au isvorul în sentimente, iar nu în natura reprezentărilor. Pentruca să se formeze un mit este absolut necesar ca imaginile care au fost asimilate să fie în stare a provoca emoţia subiectivă. Hceastă emoţie subiectivă va fi proiectată pe o idee oarecare, dându-i acea iluminaţie specifică mitului.' Pentruca mitul să fie colectiv, trebuie ca proiectarea să se facă în mod solidar asupra unei idei comune, idee care să corespundă realmente unei necesităţi imperioase a colectivităţei.

Mitul astfel cum este conceput de Wundt , se deosebeşte de mitul teoriei animiste. Pentru animişti mitul este o explicaţie a fenomenelor naturei. Wundt demonstrează an­terioritatea mitului faţă de necesitatea de explicare intelectuală a fenomenelor naturale, fiind o creaţiune imaginativă spontană. Considerând că mitul este unul din elementele primare ale conştiinţei individuale, el va renaşte continuu sub formule noi, corespunzând uneia din necesităţile permanente ale sufletului omenesc.

* + Existenţa mitului estetic o semnalăm în treacăt. In înţelesul pe cars îl dăm mitului,

a vorbit incidental Benjamin Crémieux într'un studiu asupra lui Pierre Mac-Orlan în «La Revue Européene», Oct. 924: «le monde de l 'après-guerre est soudain apparu à Mac-Orlan comme une nébuleuse informe dans laquelle l'imagination avait non seule­ment tous les droits, mais encore tous les devoirs. C'est au poète (et non pas à l'homme d'action) à fournir les nouveaux mythes dont a besoin l'humanité». Nu vom discuta aici dacă într'adevăr numai poetul are menirea de a construi noile mituri de care are nevoie omenirea, (omul de acţiune trebuind să pe aruncat în cine ştie ce colţ de bucă­tărie intelectuală) şi nici dacă Mac-Orlan nu greşeşte nefăcând diferenţiere între mituri. Notăm numai proclamarea în estetică a necesitatei creiării de noi mituri.

* * *

Despre importanţa mitului vorbeşte şi Vilfredo Pareto în «Le mythe vertuiste et la littérature immorale» (1911). Pareto accentuiază că unui popor, unei rase chiar, îi trebue

155

© BCU Cluj

Un ideal, ale cărui elemente ori cât de împrăştiate s'ar găsi, să fte înrudite şi să formeze miturile de natură politică, juridică, etc. (Miturile raselor sunt cu deosebire frecvente: ce a fost pangermanismul care a răscolit în ultima vreme viaţa europeana, dacă nu unul dintre cele mai însemnate mituri ale istoriei? Şi ce reprezintă ideea panslavismului care se agită mereu şi cu intensitate în ultimul timp, dacă nu acelaş lucru?)

Vilfredo Pareto studiază un mit etic în opera mai sus amintită şi anume unul care este in contradicţie fundamentală cu noile aspiraţiuni ale epocei. Se constată pe de-o parte slăbirea respectului de autoritate, a legăturilor celor mai trainice care formau pilonii civilizaţiei actuale (familia, erarbia, etc.) şi totdeodată formarea unui mit „ver-tuist" ce caută să reprime cu severitate aceste tendinţe. Explicarea mitului — pe care Pareto o lasă în umbră — stă în legea psibologică a contrariilor. Când resorturile mo­rale ale lumii romane şi greceşti au slăbit, odată cu apariţia epicureismului — în sensul nu atât dat de cel care i-a împrumutat numele, ci cât mai mult în sensul expresiei de grege porco,— epicureism care se ridică din însăşi măruntaiele acestei lumi pentru a teoretiza o stare de fapt, se constată, conform acelei legi a contrariilor, apariţia stoicis­mului, la antipodul doctrinei favorite decandenţei greco-romane şi a oricărei decadenţe din lume. Cbiar în România este binecunoscut cazul vajnicilor polemişti al căror scris e o acerbă biciuire a noroiului contimporan, o încercare continuă de evadare spre puritatea paradiziacă, şi a căror viaţă este o continuă tăvălire în noroiu. Mitul «vertuist» e opera acelei discordanţe sufleteşti, care nu e proprie numai polemiştilor români, ci probabil sufletului uman în genere. Orice om oricât de jos căzut, poartă în suflet un sâmbure de dominican al virtuţei şi are ceva din alura incbizitorului spaniol sau a calvinistului fanatic. Din aceste tendinţe ia naştere mitul „vertuist". Pericolul acestui mit constă în faptul că nu este în legătură cu credinţele morale contimporane dominante, ci lucrează la suprafaţă şi este incapabil de a dărâma mai sus pomenita discordanţă psibologică. Calvin şi discipolii săi, mai înainte de a începe acţiunea lor de convertire religioasă, ajunseseră la unitatea psibologică" necesară înfăptuirei unei acţiuni practice. Cruzimile, incendiile, distrugerea fanatică a catolicilor erau făcute sub exaltarea unei credinţe unice pe care o socoteau infailibilă. Dar ar p absurd de a crede că un popor ,,qui emprunterait seulement le vertuisme au .calvinisme, sans lui prendre aussi l'âpre profondeur des sentiments, deviendrait par cela seul grand et célèbre. Il ne serait que ridicule" (pg. 180).

Mitul vertuist este însă doar unul din aspectele negative pe care le poate îmbrăca mitul etic, care îşi are şi aspectele sale pozitive, binefăcătoare pentru morala colectivă. In corelaţie directă cu mitul etic e şi mitul social, cu o geneză şi aspecte asemănătoare.

* * *

Mitul social este în legătură cu conceptul timpului ca şi cel plozopc. Iată, de pildă, mitul progresului care consideră omenirea aflată într'o veşnică devenire Ineditul şi meliorismul sunt cele două trăsături ale sale. Mitul social f şe raportă sau Ia un grup (cazul grevei generale), sau la umanitate (cazul progresului), niciodată însă la individ în parte. In timpurile mai noi am avut o înflorire prodigioasă a miturilor sociale. Este de ajuns să amintim pe Saint-Simon, Fourier, Cabet, Owen, Marx, Sorel, etc. Rolul lor este de a da un sens vieţii sociale, sens ce nu poate p dat decât prin simplipcare destul de pronunţată, excesivă cbiar. Scbematizându-se realitatea şi sintetizând elementele alese se formează mitul necesar psibologiei colective.

Despre mitul grevei generale teoretizat de Sorel şi despre influenţele bergsoniene pe care le încbide, a fost la noi o interesantă dispută între dd. Dr. R. Slătineanu şi P. Hndrei în paginile „Vieţii Româneşti" (Iulie 1920 şi Noembrie 1920). Primul susţinea exis­tenţa influenţei, iar secundul confirmând această influenţă stabileşte totuş, că intuiţion­ismul nu poate fi revendicat numai de doctrina sindicalistă, ci şi de alte doctrine pro-tivnice, iar Bergson nu poate fi deloc socotit ca filozof al sindicalismului revoluţionar. Influenţa lui Bergson o afirmă cu mândrie Sorel şi Bertb» cei doi teoreticiani ai sindi­calismului în nenumărate rânduri. Patru sunt apropierile reale care există între sindica­lism şi bergsonism:

1. mitul grevei generale a fest calcbiat după intuiţia bergsoniană ; 2. optimismul vo­luntarist Ie furnizează încrederea în lupta pe viaţă şi moarte pe care o duc cu socie-

156

© BCU Cluj

tatea actuală; 3. clanul vital, sursa a tot ce evoluiază, le împrumută nota dinstinctivă faţă de mecanicismul marxist şi marximograf ; şi în fine: 4. «sindicalismul a căutat să în-temieze teoria răsturnării valorilor actuale sociale, a revoluţiei, pe baza concepţiei cre-iatoare" (P. Andrei, pg. 373). Şi totuş Bergson declară că nu are nicio legătură cu sindicalismul şi regreta „un articol ca acela al lui Bonglè în „Revue de Mois", care a contribuit la propagarea acestei neîţelegiri „şi spune că ar putea" şi alte şcoli sociolo­gice, cu tendinţe absolut diferite, tot aşa de bine să invoace aceiaşi concepţie a scbim-bărei" (pg. 375>

Concluzia este paradoxală, dar e singura cea mai apropiată de adevăr : Bergson îşi repudează copilul său sindicalismul deşi există prezumiţie peremtorie de paternita­te. Deşi bastard, sau poate tocmai pentru acesta, incertitudinea fiind elementul care îi convine, mitul grevei generale este unul dintre cel mai importante mituri sociale.

* * «

Reluăm analiza mitului juridic. Mitul Juridic este o regulă imperativă, spre deosebire de regulile care exprimă ra­

porturile de cauzalitate dintre diferite fenomene, el putând fi o cauză generatoare de noui fenomene. Mitul Juridic comandă direcţiunea a numeroase acţiuni umane este o sinteză de norme de conducere. Iar «Konstatierung der Normen fur das gesellscaftliche Handeln, Verstăndnis ibres inneren Zusammenhangs sowobl untereinander als aucţ) mit der Gesamtheit der sozialen Krăfte, die sie zum Bewustsein gebracht baben, ist ein der vornebmsten Aùfgaben sozialwissenscljaftlicljer Forscbung", spune Jellinek. (Allgemeine Staatslebre, I, pg. 19). Constatarea mitului răspunde acestei înalte datorii semnalate de profesorul delà Heidelberg. însemnătatea mitului n'a fost pare-se încă sezizată. El fiind dinamul vieţii juridice, influenţează ramificaţiile sale prin legăturile pe care le are cu cele mai de seamă şi mai numeroase puncte ale dreptului. Dar pe lângă mitul re­ligios, etc. există oare şi un mit juridic ? Dacă pentru mitul social, Sorel are nevoie să-i proclame existenţa şi să-i predice foloasele pentru a întări indirect o doctrină po­litică, al cărui emerit teoretician este, apoi existenţa mitului juridic nu poate fi negată. Să luăm un exemplu: suveranitatea. împrejurul cărui concept se coordonează întreg dre­ptul public, dacă nu în jurul acestui concept? Aproape întreg dreptul constituţional şi administrativ, care are atâta importanţă în viaţa statelor moderne, sunt o aplicaţie a a-cestui principiu şi a derivaţiilor sale- A studia rolul suveranităţei sub aspectul de mit juridic, însemnează a arunca o lumină inedită asupra acestei întunecate probleme. însăşi marea contraversă asupra conceptului de suveranitate dintre Léon Duguit şi Georg Je­llinek este tranşată.

* * *

Norma juridică este o regulă de conduită obligatorie pentru un număr restrâns de fapte, mitul juridic este un summum de reguli ce acţionează asupra unei infinităţi de fapte. Cauzele distincţiunei pe care o facem noi, între mituri şi norme juridice propriu zise, sunt multiple:

1. Orice operaţiune ştiinţifică presupune întotdeauna izolarea factorilor unul de altul şi studierea lor separată pentru a surprinde mai cu uşurinţă mecanismnl lor. Pentru definirea legilor sociale se izolează ceeace este unic în individ şi se ia în consideraţie numai comunul ce se găseşte la indivizi. Printr'o operaţie analogă cu găsirea factorului comun în algebra elementară, se extrage socialul din individual şi mitul juridic din nor­ma juridică.

2. Miturile juridice polarizând fenomenele juridice au o influenţă covârşitoare asu­pra vieţei dreptului în general. O modificare a lor aduce o modificare a fizionomiei generale şi legile care le conduc sunt elemente importante de care trebue ţinut seamă.

3. Mitul juridic al suveranităţii, asupra căruia vom insista puţin, pind obiectul de competiţiune al tuturor categoriilor sociale — minus actualmente sindicalismul —, metodele prin care caută să-şi apropie acest mit sunt specifice fiecărei grupări. Metodele lor indică specificitatea fiecărei grupări şi indirect încă un mijloc de determinare a lor.

4. După cum pentru a ne da seama de mecanismul vieţii sociale este destul de folositor de a cerceta rolul miturilor sociale (cazul lui Sorel), sau al acelor filozofice

157

© BCU Cluj

(Brébier), etice (Pareto), etc., este tot atât de folositor de a arăta ţmportanţa mitului juridic, ramură derivată din copacul stufos al gândirei mitice.

5. Se tranşează controversa suveranităţei, care părea că se eternizează. *

* * De îndată ce se formează un mit juridic, activitatea juridică începe să se modeleze

conform dinamicei mitului. Forma nouă a sa impune transformarea radicală a tuturor aşezămintelor juridice, după cbipul şi asemănarea sa. Pentru exemplificare vom alege o cbestiune umilă in sine, cbestiunea administraţiei apelor şi pădurilor în domeniul regal în Franţa în secolele XIV şi XV, unde se poate vedea înrâurirea profundă pe care o exercită un mit juridic. (Despre acest subiect, a prezentat un bogat material de pură informaţie, fără vederi generale, Edouard Decq în „Bibliotbeque de l'école des cbartres", revistă consacrată special studiului evului mediu, numărul Ianuarie—Iunie 1923). Mitul despre care este vorba este suveranitatea. Plecând delà 1360 se poate urmări influenţa pe care o exercită noul mit până în cele mai neînsemnate activităţi practice. Suverani­tatea este o obsesie. Toată viaţa socială se organizează după ea- Rşa, funcţionarul care administrează pădurile şi apele domeniului regal poartă numele când d e : 1. souverain et general maistre, inquisiteur, ordoneur, dispositeur, et reformateur, seul et pour le tout, des eaux, forests, isles et garennes ; sau 2. souverain maistre et reformateur des dictes eaues et forez par tout le royaume de France, sau în latineşte, 3. aquarum et forestarum regni noştri superior magister (loc. cit. pg. 92). După cum se vede în toate definiţiile intră ideea de Suveran. Caracterele mitului sunt imprimate şi funcţiunei administrative a apelor şi pădurilor regale. „Le souverain maître était en somme un maître supérieur à tous les autres et pourvu d'attributions plus étendues" (pg. 92). Hici e parodia regelui superior seniorilor feudali. Hvea ca şi el atribuţii judecătoreşti. „La jurisdiction s'exerçait aux deux sièges de la Table de marbres du Palais, à Paris, et de l'écbiquier des eaux et forêts, ă Rouen, et s'étendait à tout le royaume" (pg. 92). Pe lângă atribuţiile jude­cătoreşti aceşti funcţionari regali — miniaturi regale mai bine zis — au atribuţii adminis­trative ce evoluiază paralel cu regalitatea.

1. R l'origine, le souverain maître procédait seulement à la réception des agents forestiers et les mettait en possession de leur office, conformément aux mandements royaux" (pg. 97). Schimbaţi termenii: în locul suveranului puneţi Biserica şi debutul regal este identic- 2. „De bonne beure, il prétendit à la nomination aux offices ferestiers: dès le 3 Janvier 1386, Cbarles VI dut interdire cette pratique" (pg. 97). încercarea de a scutura supremaţia eclesiastică îşi are pendant-ul. Copia evoluţiei, funcţiei adminis­trative după regalitate, aflate împreună sub forţa influentă a mitului juridic al suveranităţei, devine din ce în ce mai perfectă, când în 1461, Ludovic XI numeşte în frunte pe amirabilul de Montauban, acordându-i cu titu viager, dreptul de numire a tuturor funcţiilor apelor şi pădurilor, exceptând pe aceia de stăpân în ducatul Tourraine. Concesia a fost înoită sub titlu viager Iui Ludovic de Laval, succesorul lui Montauban în 1466: „Les lettres de provision délivrées par le souverain maître devaient avoir la même valeur que si elles émanaient de l'autorité royale (pg. 97). Şi pentru ca să devie integrală copia se botărăşte ca „â la mort du grand maître, les offices étaient déclarés vacants entre les mains de son successeur" (97). Deci, ereditate într'o parte, ereditate dincoace- Şi, după cum suveranitatea absolută a regalităţei a fost obiectul de contestare violentă, tot astfel atribuţiile acestor funcţionari organizaţi după principiul suveranităţei, filtrat prin filtru regal, au fost cu vecbemenţă contestate. Intre altele : «le Parlement contestait au souverain maître le droit de juger en dernier ressort" şi ..certaines établissements ecclésiastiques et certaines personnes jouissaient de l'exemption de la jurisdiction du souverain maître et portaient directement leurs causes devant le Parlement" (pg. 100). Concluziile care se scot pentru teoria mitului juridic din aceste puţine exemple alese din mulţimea enormă a detaliilor, îmi par a fi extrem de interesante pentru importanţa în viaţa juridică a unei societăţi a miturilor. Exemplul, ales cu intenţie umil, intrând în zona de influenţă a mitului — care de data aceasta purta numele de „suveranitate" — îşi modifică constituţia şi evoluiază pararel cu el. Putem nota deci, paralelismul con­stant dintre mit şi structura juridică dintr'o epocă oarecare.

8- — Metodologia mitului juridic şi a doctrinei de Stat.

158

© BCU Cluj

Este îndeobşte cunoscută necesitatea de precizare metodologică în studierea unui fenomen oarecare. Dacă pentru ştiinţele cosmologice (die Naturwissenscbaften) metoda se determină cu uşurihţă, nu tot astfel este cu ştiinţele noologice (die Geistenwissen-scbaften).

Fenomenele care intră în rubrica ştiinţelor noologice au în primul rând un caracter dinamic, o tendinţă spre sebimbare rapidă, spre veşnică reînoire. „Totul curge" al iui Heraclit este legea lor de căpetenie. On atom de hjdrogen este acelaş în toate reacţiu-nile cbimice, cu aceisş valenţă şi cu aceleaş proprietăţi. Doi indivizi care să aibă o structură psibo-fizică identică n'au existat niciodată. Fenomenele care intră în discipli-nile noologice au o infinită varietate în comparaţie cu cele cosmologice.

In al doilea rând, fenomenele noologice nu se repetă decât cu adăogiri şi lipsuri. Expresii ca „istoria se repetă", sau faimoasele „corsi e ricorsi" ale lui Vico conţin adevărul numai pe jumătate. Se poate, de pildă, susţine că marea revoluţie franceză s'a repetat în aproape toate ţările europene; în Rusia de-abia în 1917 când se reeditează 1879 cu oarecari modificări, aşa cum am susţinut eu însu-mi (Viaţa Românească, 1923, pg. 344—346). Dar deosebirile dintre repetiţiile istorice sunt atât de mari, încât sunt aproape imposibil de identificat. „Hllein aucb von dieser Wissensdjaft darf nicbt iiber-seben werden, dass keine Staat und keine staatlicbe Institution bloss die Verwirklicbung eines ftbstraktums oder die Wiederbolung von etwas bereits Dagewesenem ist". (Jelli-nek, Hligemeine Staatslebre, pg. 31). Şi mai departe: „Das Frankreicb Ludwigs XIV, das Preussen Wilbelms III und das Russland Hlexanders III sind nicbt etwa bloss drei versebiedene Beispiele des Typus der absoluten Monarchie, sondern aucb drei von Grund aus versebiedene staatlicbe Bildungen" (pg- 32).

Imitaţia în ştiinţele noologice este mai de grabă o creare din nou a obiectului imi­tat; creiare care are de cele mai multe ori valoare de original „Les lois de l'mita-tion" ale lui G. Tarde suferă —ca de-altminteri întreaga sa operă—de un exces de ge­neralizare care îl face că construiască strâb şi pripit. Legile româneşti de pildă sunt în litera lor, e drept, copii fidele ale legislaţiunilor occidentale. Hplicarea lor însă, este făcută în cu totul alt spirit decât cel occidental. Dreptul pozitiv românesc este o crea­ţie nouă, care îşi are aspectele şi regulile sale ce se deosebesc profund de alte forme de drept, cu toată baina străină pe care o poartă şi care induce în eroare pe observa­torul superficial. După cum vestmântul cosmopolit contimporan (frac, palton, sacou) îm­bracă la fel o bună parte din oamenii globului, fără ca prin aceasta deosebirile să dis­pară, tot asfel o terminologie franţuzească îmbracă dreptul pozitiv la multe şi dintre cele mai deosebite popoare.

(urmează)

© BCU Cluj

I U B I R E Î M B Ă T R Â N I T Ă DE

V . V O I C U L E S C U

De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă, îşi ia de-acum toiagul şi pleacă 'ncet spre schit, Cu sila smulge-i floarea ce'n mâna ei se roagă Şi ţăndări fă oglinda în care s'a privit;

Sfâşie-i lung hlamida, despoaie-o de inele Şi-i svârle'n foc condurii cu aur la călcâi, Ucide 'n cuib perechea de sure turturele Ce v'a 'ngânat sărutul în zilele dintâi;

Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară: Când va veghia, în miezul tăcerii din chilii, La iezere de apă cu negură şi seară, Din sloiul ei să'şi facă urâtului făclii.

© BCU Cluj

1

Î N S E M N Ă R I DE

A D R I A N M A N I U

U N D E V A

Departe, o cetate pustiită de miezul nopţii. Umbra zidurilor curge nemişcată. In biserica împodobită cu sfinţi de aur doarme prietena de altădată. Subţiri mâinile împreunate în rugăciunea ce nu o va rosti, şi zâmbetul durerilor

trecute peste viaţă, se luminează de clipirea roiului de stele, veghetoare împodobind sfeşnicele înalte. Prin ferestre se deschide în blestem fuga norilor ca nesfârşite valuri de fum de tămâie — şi o clipă jumătate din luna cea nouă ca un fier de coasă. Cu ecouri de vraje, turla bate cele douăsprezece vestiri ale ceasului. Stoluri de diavoli se desprind spăimântate din adăpostul acoperişului uriaş, repezindu-se înspre adâncimile întunericului de nemărginită pustietate.

A L T C Â N T E C

Dorul a închis cartea şi-a stins lumina. Afară în grădină, paşi opresc şi iar se pierd sub îmbălsămarea salcâmilor albi. O pasăre trezită de lumina lunii îşi îngână în răs­timpuri o chemare de jale nemângâiată. Toate ierburile sunt plânse — toţi greerii au amuţit.

O adiere a îndepărtat glasurile satului. — Cerul scânteiază din ce în ce mai tare, parcă foarte curând înaltul o să se aprindă sau o să îngheţe.

R U G Ă C I U N E A D I N C Â M P

Un nesfârşit de lanuri verzi fără niciun spic mai nalt de secară — fără nicio floare sălbatica — nesfârşit verde care se pregăteşte să fie pâinea cea albă pentru cât mai mulţi. Şi deodată deasupra grânelor se ridică un pumn de viaţă fâlfâind în lumină, parcă ar binecuvânta şi ar pluti sprijinită pe binecuvântare — ciocârlia — din care râde şi cântă soarele: soarele mulţumit că a îmbogăţit lumea cu atât câmp verde.

L E G E N D Ă

Fulgere biciuitoare s'au lăsat asupra plaiului, neguri de plumb rostogolindu-se peste stejari lovind cu răsunet adânc în porţile muntelui. Şi când s'a înseninat, ciobanul a pornit să caute mioarele pierdute de spaimă.

Printre stâlpii trunchiurilor care purtau veacuri, a răzbătut o jumătate de zi zadarnic, dând apoi de un desiş rotund pe care nu-1 putea străbate, şi, ocolind, a văzut că e meterez din lemn străvechi, îmbrăcat în muşchi pletos şi puieţi de stejăriş. Dând cu greu lăstarul şi mărăcinişul la o parte, a intrat sub bolţi. Icoane albite de ploi atârnau

© BCU Cluj

în pereţii putrezi, şi aveau priviri scoase de suliţi. Cuiburi negre astupaseră ferestrele. In întunericul mucezit al altarului, luceau însă ca nenumărate lumini, ocbii mioarelor negre care îşi aflaseră acolo adăpost împotriva furtunii şi fiarelor.

Şi era acolo un pristol pe care se afla o carte ferecată cu aur, încbisă cu do uă lacăte; şi un potir în care strălucea sânge viu, sau apa ruginită din furtuni; şi un tron deasupra căruia dormiea în piatră un oştean înfricoşător, păzit de slove şi steme.

Dar când a ieşit ciobanul din pădurea pe care nu o spurcase nicicând fierul topoarelor, şi cugeta să povestească tovarăşilor întâmplarea, ba cbiar cbibzuia asupra comorilor ce nu puteau să lipsească, a văzut cu nespusă groază că din patru locuri începuseră să ardă stejarii prefăcând în cenuşe tot întinsul de unde au scăpat numai acele mioare negre, despre care am spus.

T H I N A

Drumul, trecând mai departe de cimitir, a şerpuit prin câmpuri până la copacii înalţi plini de cuiburi greoaie. Turme cu lâna vecbe urmăreau prin şanţuri pământul cafeniu. Copii căutau prin frunzare moarte albastrul întâielor flori.

Nu era încă vremea florilor, şi tu erai prea tânără ca să înţelegi iubirea. Ştiam că o să înceapă o primăvară numai pentrucă încetaseră zăpezile ; credeam

în dragoste numai pentrucă paşii noştri rătăceau alături — şi mă dureau în piept cuvintele ce încercau să înflorească pentru tine. Sunt ani deatunci — oare primăvara o fi fost vreodată?. . .

© BCU Cluj

P A P A R U D A DE

D . C I U R E Z U

P a p a r u d ă , paparudă, Vin cu ploaea'rt bozi şi udă

Trup de soare, . gând de floare,

ochi de zare Svon de luger care moare.

Cântă'n trupul tău şi sai In lumină când te lai,

Cu cercei de ghiocei, cu cunună de costrei

Şi vârfări de funigei — Bate'n palme, râzi şi sburdă, Joc golaş de paparudă,

Rop de ploae prin zăvoae, Şerpuire de şuvoae prin dudae-.

Să se lege două Joi C'un mărgean curat de ploi —

163

© BCU Cluj

C'un mărgean curat de apă Rod de muguri care crapă, Rod de ploae, rod de vânt, ' Bucurie de pământ —

Paparudele. .

Grâul să'nmlădie'n paiu Leagăn spicului bălaiu Leagăn lin, leagăn senin, Leagăn ugerului plin —

Paparudele...

Ochii să'nflorească 'n flori, Gându'n muguri roditori, Gându'n nouri, gându'n stropi, Gându'n lanuri să-1 îngropi —

Paparudele....

Bucuria 'n larg să cânte, Sufletul să se frământe, Suflet reavăn, suflet sfânt Tresărire de pământ —

Paparudele.. .

Paparudă, paparudă, Tremurat de creangă crudă, Leagăn blând, de iarbă udă —

Du'n năluca vântului Ţipătul pământului, In cenuşa zărilor Cântecul pierzărilor...

© BCU Cluj

A M I N T I R E DE

, M . B E Z A

Un tovarăş de şcoală ne aduse într'o zi nişte pietricele frumos tăiate, in culori. Ne alăturarăm uimiţi. Străluceau în mână-i ca nestimatele. Şi el ne şopti :

«Delà Sfântul Grjeorgbe, sunt şi altele » Cuvintele ne îmbiau spre un cuprins aproape neîngăduit. Biserica ceea, prefăcută

de mult în moscbee, se retrăsese oarecum dincolo de botarul paşilor noştri, năpădită jur-împrejur de aşezări turceşti. Merserăm, totuşi, pe cotitura străzilor înguste, neum­blate, printre ziduri ce atârnau sus în cafase. Kjunşi dinaintea grilajului porţii, ne sur­prinse o clipă tăcerea ca de părăsire în curte, unde grabnic începurăm a răscoli într.un morman de pământ. Ceeace fuse odată biserica Sfântului Gbeorgbe se înălţa rotundă, cu fereştile adâncite sub boltă în cbip de nişe, încât numai pe uşă puteai strecura o pri­vire înăuntru: mozaicul pereţilor se năruise şi de-acolo veniau pietricelele minunate, zvârlite cu molozul în curte.

La eşire băeţii mi-arătară 'n stânga un amvon de marmoră, dat singuratic uitării: dacă , de unde a grăit Sfântul Pavel!». Şi deodată avui în ocbi pe marele apostol—o vedenie răsărită din câte auzisem două săptămâni înainte. Plimbându-ne, tata şi cu al­ţii, în afara Porţii Casandreotice, sub coasta încărcată de petre mortuare, cineva se opri şi, parcă ar fi urmărit cu mintea întinderea drumului şi dincolo de zarea Calcidicei, zise încet :

«Dintr'acolo a sosit după cbemarea visului ce resc . .» Mă uitai şi eu înainte, fără să pricep. Hpoi, laolaltă cu repetarea numelui de Pavel,

Sfântul Pavel, desluşii din şoapte şi oarecari amănunte rămase în tradiţia locului cum s'a ridicat apostolul să predice, şi a fost prigonit şi trimes din o raş ; şi cum s'a dus el, nu înapoi, ci dealungul Egnatiei spre vecrjiul Edesa. In urmă-i, totuşi, a stăruit credin­ţa, sfioasă şi ascunsă o vreme, până ce a sbucnit înfloritoare, şi deasupra jertfirii vieţii, în sufletul Ducelui Tesaliei, strategul Dimitrie. Onde a căzut trupul acestuia, i s'a în-cbinat şi biserica, lăuntrul căreia mi-1 amintesc şi acuma cu acelaş simţimânt de spe-rioasă evlavie. Razele puţinelor fereşti desvăluiau tainic culori de lespezi, frescuri, un candelabru cu sclipiri iuţi, apele nesigure ale coloanelor — şir îndoit ridicându-se către umbra podoabelor în arcade.

1 6 5

© BCU Cluj

«ia pune mâna...:» făcu cineva, atingând marmora Unui stâlp, pè care abureala rece se prefira în lăcrămi. „Aşa plâng, de când l-au omorît acolo!" Şi mă duse în t ro fun­dătură cu mormântul sfântului: „Era cămară de baie odată, şi în clipa ce l-au închis un înger 1-a întâmpinat cu vorba: „Bucură-te, Dimitrie, ostaş al lui Cţjrislos!" Iar după moarte, un mir sacru a început să curgă din trupu-i, de veneau pătimaşi necontenit să se vindece, între cari şi Leontie, fruntaş iliric— "

Ascultam mirat cuvintele, păşind de colo colo în paza unui hoge al cărui chip blând, sub turban, mi-apare azi ca simbolul întregii stăpâniri, străbătute mereu de suflul mi­nunilor creştine. Din senin te pomeneai cu vreo aprigă profeţie ori cu vreo ico£nâ îngropată undeva ce prin bătăi noaptea în case cerea să fie scoasă în lumină. Dar mai presus de orice vorbă se înturna spre mucenicul Dimitrie şi isprăvile sale.

Cică Leontie după tămăduire a vroit să iea parte din corpul sfântului, care i-a grăit, însă, în vis: „Nu mă despărţi, Leontie !" Şi atunci a pus Leontie inelul şi năfra­ma, lăsate de sfânt, într'o lacră şi le-a dus cu sine în dregătoria-i de peste Dunăre, unde a durat o altă biserică. Şi astfel a rămas sfântul, de a fost strajă cetăţii, ocrotin-du-o şi scăpându-o de grelele primejdii.

„Odată pe neştiute au tăbărît dinaintea zidurilor cu şapte turnuri nişte vrăşmaşi puternici şi, când să dee năvală, iată a răsărit colo în armura-i strălucită de strateg pe un alb cal sburător, însuşi Dimitrie şi cu suliţa-i ascuţită a străpuns de moarte că-pitenia oştilor, cari s'au retras îngrozite."

Acestea erau scrise într'un volumaş grecesc purtând numele: Martirologhion, dea­supra unei cruci negre. II păstrez încă la mine. Şi când întorc filele tiparului mărunt, îngălbenite de vreme, ciudat cum trezesc aevea înainte-mi şi sfântul Gheorgbe cu pie­tricelele mozaicului aruncat, şi curtea-i de solemnă tăcere în păstrarea amvonului apostolic, şi tainiţa preaslăvitului Dimitrie, şi chjar anume clipe şi locuri legate de ce­tirea lor. In deosebi terasa noastră pe coperiş..., mi-aud parcă şi acum glasul în liniştea rumenită de apus — o zare mărginind-o în fund, Olimpui, alta crestele întăriturilor po­menite de rândurile cărţii:

„Odată pe neştiute au tăbărît dinaintea zidurilor cu şapte turnuri nişte vrăşmaşi puternici; şi când să dee năvală, iată a răsărit colo în armura-i strălucită de stra­teg, pe un alb cal sburător, însuşi Dimitrie şi cu suliţa-i ascuţită a străpuns de moarte căpitenia oştilor, cari s'au retras îngrozite."

© BCU Cluj

O A M N DE

Z A H A R I A S T A N C U

Lăsând potecii paşii să ni-i fure Rzi am pornit pe câmpuri amândoi. Cădeau ca o beteală peste noi fllbi funigeii toamnei sure.

Ca'n nişte amfore de aur mici Ne revărsa în preajmă soarele Lumina 'n care florile pitici Şi-au răsturnat de vânt ulcioarele.

Şi ne-am oprit la o răspânte 'n drum Un spic se scutura pentru jivine, Pământul bun da florilor albine Şi fluturilor miere şi parfum.

Un pom sălbatic mai păstra în soare Roadă răscoaptă pentru viermi şi ciori Şi într'o leasă sivă doi cocori îşi învăţau puiendrii cum să sboare-

Podgoria pe dealul sângeriu îşi dăruia ciorcbinii ei de aur Şi râu 'ncovoiat pe lângă plaur îşi arunca în vârşi argintul viu.

Livezile de pruni bătrâni şi nuci îşi scuturau belşugu'n coşnicioare, Dau gureşe 'nsetaţilor răcoare Fântânile străvecbi pe la răscruci.

1 6 7

© BCU Cluj

Cu'n şarpe 'n plisc se cobora spre cuib, Din cer, o barză, pentru puiul ei Şi un copil svârle cu pumnul buib Grăunţe unui pâlc de porumbei.

Şi gâzele dau câmpului pe unde Şi-au petrecut viaţa lor de-o vară, Poate că pentru cea din urmă oară, Cântecul lor ce doare şi pătrunde.

Şi pretutindeni unde ne-am întors Hm întâlnit aceeaş dăruire Şi,bucuraţi că din aceleaşi fire Cu slăvi şi ţarini Dumnezeu ne-a tors.

Manile noastre-au început să-şi dea Mireasmă, struguri, cântece şi flori, Cum cerul apelor dă stea cu stea, Cum mierla cântă codrului în zori.

© BCU Cluj

C R O N I C I

I D E I . O A M E N I & F A P T E D-L RĂDULESCU-MOTRU ŞI DOCTRINA PERSONALISMULUI

E N E R G E T I C

O O C I E T A T E A noas t r ă a început , de câ t in ică vreme, să se împodobească şi cu u n e l e opere de sinteză, ca r i r âvnesc să întemeieze, c u seriozi­t a t e occidenta lă , o vnouă c u l t u r ă : c u l t u r a româ­nească. E a d e v ă r a t că, p r i n t r e aceste opere, cele filozofice sun t d a c ă n u cele m a i p r i z ă r i t e — lu­c ră r i l e româneş t i de teologie o c u p â n d locul în-tâ iu în acest sens — dar , adesea, sun t in.ai m u l t m a c u l a t u r ă doc tora lă m e n i t ă a p r o m o v a ar ivis­m u l un ivers i ta r . To tuş şi în acest domeniu p r i n d a se ivi excepţ i i din ce î n ce m a i respectabi le , „an t ic ipăr i " , c u m le-ar s p u n e (1. Răduiescu-Motru . Avemi d e p i ldă , o mi şca re pedagogică dacă nu tocmai românească , da r în româneş te . D u p ă aceea, u n a sociologică. L u c r ă r i l e de filozofie ge­nera lă şi m a i ales, de psihologie v in d u p ă aces­tea, fi ind cele m a i rare . Ceeace e foar te exp l ica ­bil . C a r a c t e r u l fi lologico-istoric încă p redomi ­n a n t al cu l tur i i româneş t i supo r t ă m a i uşor gân­d i rea pedagogică şi sociologică, cel p u ţ i n în t r ' o a n u m e fo rmă a acesteia. C u a t â t ma i p re ţ ioasă deçà e s inteza de filozofie genera lă b a z a t ă pe; psi­hologie), p e ca r e d. Rădu lescu-Mot ru a dă ru i t -o cu l tur i i româneş t i în p r i m u l r ând . Car t ea , int i ­t u l a t ă r ezuma t iv şi sugestiv „Persona l i smul e-nerget ic" , a a p ă r u t încă de là Paş t i - - a d e v ă r a t d a r d e s ă rbă to r i — şi d a c ă n u a fost î ncă discu­t a t ă în ce rcur i m a i la rg i e, p e deopar te , p e n t r u c ă n u m e l e d-lui Rădu lescu-Mot ru in t imidează gra­b a .obişnui tă şi prol i f ică a recenzenţ i lor , iar , pe de altai, p e n t r u c ă sun t da ru r i , în ca r i au tor i i lor c u p r i n d un tâ lc aşa d e subt i l , încâ t r iscă să nu fie înţeles d in t r ' oda t ă ch ia r de cei, p e n t r u car i au fost făcute. Sun t să ru r i ca re se dizolvă încet. Că r ţ i l e m a r i a u nevoie de t i m p c a să fructifice, deşi ţin p e umer i i lor o cu l tu ră . D a t o r i a "piticilor e, pe câ t le î ngădu ie modes t ia pu te r i lo r lor, să în locuiască t impu l .

Persona l i smul , ca va loa re p r a c t i c ă ori teoret i ­că, e x p l o a t a t ă conşt ient sau inconşt ient , e fap­tu l cen t ra l în toa tă epoca mode rnă , i n p r i v i n ţ a aceasta , sun tem cu toţ i i t r i b u t a r i i Renaş ter i i . In ­tu i ţ i a personal i tă ţ i i , t r ă i t ă cu frenezie şi cu ele­

g a n ţ ă estetică, din Renaş te re a dus c u r â n d l a ra ­ţionalism,, f i indcă r a ţ i u n e a a pă ru t , în p r imele d o u ă secole a l e epoci i noas t re , ca f i ind va loa rea cea m a i î n s e m n a t ă a personal i tă ţ i i . D e a ic i m a ­ri le s is teme ra ţ iona l i s t e de là î ncepu tu l epocei moderne , iar, p e de a l tă pa r t e , r a ţ iona l i smul e-pigon al secolului a l 18-lea. Tot pe r sona l i smul du ­sese, în domen iu l p rac t ic , la deosebi rea în t r e popoare , la r e fo rma rel igioasă şi l a democra ţ ie , ca r i înseamnă, toate, tot a t â t ea de t e rmină r i fun­d a m e n t a l e de cu l tu ră , sub car i ne găs im încă. In sfârşit, p r in revo l ta p r o d u s ă c o n t r a ra ţ iona l i s ­m u l u i c a r e fusese a d o u a formă, d u p ă cea este­t ică din Renaştere , a, pe rsona l i smulu i , s 'au năs­cu t a l te valor i . Ra ţ iona l i smul , p leca t din perso­nal ism, ca r e î n seamnă cel pu ţ i n tot a tâ t de m u l t şi listoricism, ajunsese, de fapt, o nega ţ ie î n m a r e a p a r t e a persona l i t ă ţ i i p r in un i fo ra i i za rea socia-lă k p e ca r e o i m p u n doct r ine le sociale r a ţ iona ­liste, c u m ar fi democra t i smul , or i p r i n ignora­r ea sau î n l ă tu r a r ea conş t ien tă a t u t u r o r valor i ­lor u m a n e , c a r i nu pot fi e x p l i c a t e p r in r a ţ iune . D e aceea con t r a r a ţ iona l i smulu i s 'au ivi t d i rec­ţi i le is toricisîe voluntar i s te , r o m a n t i c e p r a g m a ­tisme, relat iviste , in tu i ţ ion is te a l e epocei con tem­porane . Pr in u r m a r e , d i rec t sau indirecţi, va lo­r i le cu l tur i i eu ropene clin epoca m o d e r n ă şi con­t e m p o r a n ă sunt consecvenţele in tu i ţ ie i pe r sona­liste.

I a t ă dece p r in Persona l i smul energe t ic d. Ră­dulescu-Motru ne i n t r o d u c e d i n t r ' o d a t ă n u nu­m a i în ascuţ i tă actualitate» da r in p r o f u n d ă ac­tua l i ta te . Şi aceas ta e cu a t â t m a i adevă ra t , cu cât la pe r spec t iva personal i s tă se a d a o g ă cea­la l tă m a r e perspec t ivă d e exp l i ca re şi t r ă i r e a rea l i tă ţ i lor v remi i noast re , energet ismul . Spre deosebire de a t i t ud inea o r i en ta l ă şi medievală , epoca noas t r ă este în p r i m u l r â n d t e n d i n ţ a spre acţ iune, c a r e a cu lmina t în indus t r i a l i smul ac­t ua l şi super fe ta ţ i a acţ ionis tă amer i cană . Ener ­get ismul şi pe r sona l i smul sunt , în acelaş timp,, rea l i tă ţ i şi chei de exp l i ca re . Or ig ina l i t a t ea cea d in tâ iu , şi de l a rgă fac tură , a d- lui Rudulescu-

K.9

© BCU Cluj

Motru e că a ap rop ia t aceste itouă cîiei, aceste două idei, cre iând un sistem organic. Persona­lismul şi energet ismul erau, p â n ă acum, idei cu­noscute şi p rac t i ca te a tâ t pen t ru exp l ică r i teo­ret ice cât şi pen t ru viiata directă. D a r nu se ra ­p o r t a s e m u n a la a l ta lăsându- le să se fecundeze în t r 'un cad.ru larg, cons t ru ind din ele o s ingură categor ie de expl icare , ma i complexă şi m a i a-decua tă real i tă ţ i i şi cucerind, p â n ă în cele din u r m ă , p e n t r u sine, şi a t r i b u t u l une i doc t r ine da v i a ţ ă prac t ică . Aceasta a făcut-o d. Rădulescu-Motru.

î m b i n a r e a ideii de pe rsoană şi a ideii de ener­gie este in tu i ţ ia p r imord ia l ă a d-lui Rădulescu-Motru, const i tu ind ceeace domnia-sa aduce nou în v iz iunea cu l tu ra lă obştească. Poa te că l a iz­vodi rea ta in ică a acestei in tui ţ i i a contr ibui t , p r in t r ' o sugestie cont ra ră , pas iv i ta tea ori activi­t a t ea capr i ţ ioasă a societăţii româneş t i . S tarea de pa rag ină , în c a r e de obiceàu se găseşte perso­na l i t a tea în mediu l nost ru social, l ipsa ei de va­lorif icare metodic şi u t i l energetică, v a fi impre ­sionat încă din t inereţe, când se momesc mar i l e da t e ale s is temului ulteriori, sensibi l i ta tea şi cu­ge ta rea d-lui Rădulescu-Motru . Cu această im­presie de re la t iv pesimism social, domnia-sa v a fi că lă tor i t în cei d in t â iu ani de s tudi i în Occi­dent , în a că ru i a tmosferă a găsit respectul pen­t ru ideea de persoană şi cu l tu l p e n t r u v i a ţ a ac­tivă, iar , oda tă în tors p e meleagur i le din ca r i a purces, şi-a p ropus , cu o l ua re con t inuă de con­ş t i in ţă formală a viz iuni i respective, să elabo­reze o doc t r ină în consecinţă. P r in aceas ta şi p r in f ap tu l că d. Motru şi-a conceput în to tdeau­n a filozofia sa ca a v â n d un s t r ingent rol de e-duca ţ i e socială, opera domniei-sale e de là înce­p u t a d â n c ancora tă în med iu l românesc . Per­sonal i smul energet ic e în acelaş t imp modal i ta ­tea a u t o r u l u i său de a-şi r ep rezen ta şi expl ica real i ta tea , de a se î m p ă c a cu p rob l ema exis ten­ţei, p e temeiur i le cele m a i şt i inţif ice cu pu t in ţă , cât şi un ar is tocra t ic fel de a-şi îndepl in i da tor ia sociala. D e aceea, f i indu-i ceva aşa de a d â n c în felul de a vedea lumea , teoretic g,i p rac t ic , pers­pect iva personal i smului energet ic e pusă d e la p r imele luc ră r i de filozofie a le d-lui Rădulescu-Motru şi desvol ta tă necurma t în cele u rmă toa re , p â n ă c â n d a a juns să-şi ceară p e seama sa p ro ­pr ie o p r ezen ta re apar te , î n t r ' u n s tudiu de pro­porţ i i m a i m a r i a l cugetăr i i d-lui Motru, această cerce tare genetică a ideii sale fundamen ta l e s'ar p u t e a face în voie. Aici t r ebu ie să ne m u l ţ u m i m cu cons ta t a rea că această desvol ta re organică şi perseverentă a unei idei, e o p r o b ă suve rană nu n u m a i d e v igoarea ei, d a r — de v r eme ce nu e c ă u t a t ă a n u m e şi nici pătimaşă^ ci rea l iza tă t rep­tat delà s i re , ca o sinteză ne în lă tu rab i l ă a cer­cetăr i lor din m a i mul t e domeni i —• o p r o b ă im­pres ionantă de obiect ivi ta tea ei. Cons iderând ca­rac te ru l de probabi l i t a te , p e care-1 p rez in tă în cazul cel m a i bun ideile filozofice p r o p r i u zise, acest fapt e deosebit de ademeni to r pen t ru cine vrea să se în f rup te din filozofia d-lui Rădules­cu-Motru .

E in te resan tă a t i tudinea , p e ca re o t a d. Motru fa ţă d e p r o b l e m a metodei de cercetare . Căci lă­m u r i r e a acestei a t i t ud in i e şi mi j locul de a în­ţelege r a ţ iona l sistemul său de filozofie. Am spus că filozofia domniei-sale îşi împle teş te te­meiur i le m a i ales în domeniu l biologiei, filozofia sa se bazează în u l t ima ana l iză p e aceas ta din u r m ă . D e aceea d. Motru respinge metoda d ia­

lectică şi metoda in t rospee ţ ionismului pur , cari mrejesc deopotr ivă spi r i tu l sp re prospect ive iluzorii, şi preconizează me toda obiect ivă a şt i inţelor biologice. Ne g r ă b i m însă să spunem că aceasta nu e tot u n a cu un pozi t ivism meto­dologic excluzivist . D. Motru admi t e in t rospecţ ia ca furn izoare de date , sugestii, ipoteze, car i vor t r ebu i apoi ver i f icate p e cale obiectivă. Mai mul t , domnia-sa nu a d m i t e induc ţ i a lui Hume , ci o inducţ ie m a i largă, în ca re i n t r ă şi exper ienţe le al că ro r obiect nu e percept ib i l s imţur i lor — a-dică tocmai introspecţ ia . Şi dacă l a aceas ta a-dăogăm că, în cursu l Personal i sa iu lu i energetic, au to ru l lu i a r u n c ă p e alocuri l umin i de reflec­tor şi în c â m p u l misterios al metafizicei , vedem că d. Motru u r m e a z ă o metodă , care, fiind dis­c ip l ina tă de ş t i in ţa cea m a i severă, nu-şi. în lă tu­r ă to tuş beneficiul u n u i cad ru l a rg şi unei l iber­tă ţ i de spiri t fecunde, car i , ca a tare , depăşesc, şi cu drep t cuvânt , obiect ivismul r iguros, căci a-ceasta e p re roga t iva oricărei filozofii în stil mare . Filozofia d-lui Motru e baza t ă p e biolo­gism, dar , pr in cele d e m a i sus, i se d ă acestuia corect ivul necesar a jungându-se la o cupr inză­toa re percepere a vieţii generale, în ca re se p ro -ectează, p e un plan unic şi emoţ ionant , toa te felurile de v ia ţă posibilă, psihologicul nefiind decât aspectu l cel ma i însemnat , d a r n u m a i miult decât un spect. Deasemenea t rebu ie să spu­nem că l ă rg imea de me todă şi c ad ru a d-lui Mo­tru, deşi vorbeşte de p rob l ema eului şi persona­li tăţ i i , n u e c u m v a v ă t ă m a t ă nic i de u n sociolo­gism excesiv, c a r e se întâ i i eşte des în t r a t a r ea acestei probleme, cu toate că domnia-sa ţ ine seama, în măsu ra jus tă , de cadru l social. Astfel d. Motru e în a fa ră şi de biologismul s t r âmt şi năvăl i tor , ca re deg radează problema, şi d e so­ciologicul pur , c a r e sus ţ inând rolul a p r o a p e ex­clusiv al societăţii î n fo rmarea personal i tă ţ i i , impr imă problemei un carac te r oa recum exte­rior şi pasiv, de o compl ica ţ ie inut i lă , geografi­că, ce nu poa t e să in t r e în miezul fenomenului . D. Motru, p r i i însăş a t i tud inea sa spir i tuală , aceea a unei la rg i filozofii a vieţii, u rmăreş t e fenomenul în corelaţ i i le lui biologice şi sociale, dar , pen t ru a-i s tabi l i p r i m a lu i na tu r ă , se re­t r age cu el în s tarea cea m a i p u r ă cu pu t in ţă . Limpezeş te fenomenul p e n t r u a-1 adânci , Menţi-nându-se în acest t imp , în psiliologciul pur , iz­buteş te să p r indă , cu o v igoare majoră , secretul eu lu i şi formăr i i personal i tă ţ i i .

To tuş pen t ru a a junge să se izoleze l a un mo­ment da t cu psihologicul p u r d. Motru şi-a acor­da t m a i în tâ iu o înde lungă şi subs tan ţ ia lă pre­gă t i re biologică. Aşa că, a tunc i ch ia r când se gă­seşte în p l ină şi abso rban tă psihologie, domnia-sa organizează c â m p u l problemei u t i l i zând ma­r i le da te şi a t i tud in i a le biologiei. Ceeace e foar­te legitim. Căc i filozofia este specula ţ ia a sup ra datelor noas t r e de conşt i inţă în r apo r t cu ade­vă ru r i l e şt i inţei v r e m i i D a r şt i inţa, c a r e s'a im­p u s în t impu l nostru, e biologia, aşa cum, l a în­ceputu l epocei modene, e rau m a t e m a t i c a şi fizi­ca. D e aici va loarea , p e care, r â n d p e rând , a-ceste discipline au avut-o pen t ru fi lozofia E a-devăra t , biologia, e d e p a r t e de a fi a ş a d e s igură ca fizica. D a r ea e savuroasă şi p l ină d e ta ine, înch ide înăun ţ ru - i însuş mis te ru l vieţii; şi, p r in acestea, se oferă ispi t i tor filozofiei. Da to r i t ă a-cestui contac t sus ţ inut şi absolut con temporan , cu spir i tu l biologic în fecundarea lui largă,, fi-

170

© BCU Cluj

lozofică, d. Motru a valorif icat o seamă de con­cepte, c a i i au făcut, clin in tu i ţ ia f u n d a m e n t a l ă si o r i g i r a l ă a persona l i smulu i energetic, o doc­t r ină a n i m a t ă d e o boga tă d i ferenţ ie re l ăun t r i că .

U n u l din aceste concepte , m e n i t e a p u n e pe p ic ioa re doc t r ina Persona l i smulu i energetic, este is tor ismul în sens larg. Cercetai-ea originel şi a evoluţiei sunt i n t ime sp i r i tu lu i biologic. At i tud i ­n e a aceas ta is toristă a biologiei s'a în t ins ap roa ­p e la t oa t e domenii le , acest fapt fiind în legătu­r ă şi cu m a r e a cfloresconiţă a s tudi i lor istorice p r o p r i u zise, căci secolul a l 19-lea e, î n t r e altele, şi „secolul istoriei", c u m conf i rmă şi is toricul b ine cunoscu t Lou is Ha lphen . D. Motru va cău t a deci nu d i rec t ce este persona l i ta tea , ci geneza şi t r a n s f o r m a r e a acesteia, iar , p r i n acest proce­deu, domnia - sa va a junge să afle, în ch ipu l cel m a i adânc , şi ceeace este pe r sona l i t a t ea în ea în-săş. Al doi lea concept , deasemenea biologic, e că d. Motru va cerce ta nu aspectele p a r t i c u l a r e a le personal i tă ţ i i ori un a n u m e t ip de personal i ta te , ci pe r sona l i t a t ea în genere. C â n d se s p u n e perso­na l i ta te , se în ţe lege de obiceiu că avem deaface cu un geniu;, c u un ta len t or i cu un o m excep­ţ ional î n t r ' un fel. P e n t r u d. Mot ru personal i ta ­tea e tot u n a cu persoana , e omul a n-mal a juns l a g r a d u l m a x i m d e a c o m o d a r e p roduc t ivă . Căci d. Mot ru cercetează n u indivizi , ci v i a ţ a în gene­re, caşi biologia. Ş t i in ţa sistematicei, p e c a r e P. î e i l h a r d d e C h a r d i r o apl ică biosferei, d. Mot ru v r e a 4o ap l ice psihosferei , p u n â n d - o p e aceas ta din u r m ă în l egă tu ră cu rea l i t a t ea vieţ i i gene­rale . Persona l i t a tea e fo rma s u p r e m ă d e orga-n i za re a psihosferei . In epoca m o d e r n ă p e l â n g ă t e n d i n ţ a de a d a a ten ţ ie ind iv idua lu lu i , acciden­ta lu lu i , „nu exis tă boală , ci b o l i a v i . ,,i u exis­tă- copil, ci copii" , e şi t e n d i n ţ a d e i n t e g r a r e în rea l i t ă ţ i o rgan ice generale, abs t rac te . D. Motru , ap l i când a t i tud inea biologică, ap l ică in acelaş t i m p şi i deea cercetăr i i personal i tă ţ i i în genere, ceeace e m u l t m a i greu, da r m a i revela tor decât cerce tăr i le m a i mul t estetice şi r o m a n t i c e a s u p r a persona l i t ă ţ i lo r ind iv idua le . Ui al t concept bio­logic e f inal ismul . In fizică s a u ch imie se apl ică legea cauzal i tă ţ i i , conch izându-se de là c a u z ă la efect. In domeniu l vieţii însă, r ea l i t a tea e p r e a c o m p l e x ă p e n t r u a se p u t e a face suveran aceas­t ă apl icaţ ie . Aici de te rmin i smul e făcut vizibil conch izându-se de là efect Ia cauză . Astfel biolo­gia p u n e în va loa re ideea d e scop, de f inali tate. Cei m a i mu l ţ i biologi de azi a d o p t ă de te rmi i is-m u l finalist. Şi d a c ă f inal ismul îşi găseşte apl i ­c a r e în biologie, el va fi cu a t â t m a i p r o p r i u vie ţ i i genera le sufleteşti , c a r e se înfă ţ i şează cu un adaos d e t a i n ă şi de complex i ta te . A d o p t â n d f inal ismul, d. Mot ru dă d in t r ' oda t ă filozofiei sa le o m a r e p u t e r e de sp i r i tua l i ta te . In sfârşit conceptu l , în fond tot biologic, c a r e d ă cea m a i s t r ingei t ă expres iv i t a te Pe r sona l i smulu i energe­tic, este energe t i smul însuş. Căc i d. Mot ru lu­c rează cu o concepţ ie de energet i sm organic , nu mecanic . C e este a c o m o d a r e a c rescândă a v ie ţui ­toare lor la î m p r e j u r ă r i l e d e t ra iu , p e ca r e o stu­d iază biologia, decât procesul n a t u r a l a l perfec­ţ ionăr i i de u t i l a r e a energiei an ima le? I a r la a-cest energet i sm sugera t d e biologie s'a adăoga t , c u m a m văzut , dându - i o m a r e fac tu ră şi o con­sac ra r e acu tă , d inamismul epocei moderne . D. Mot ru v a s tudia persona l i ta tea u r m ă r i n d firul creşţerei de energ ie şi a l o rganizăr i i ei in ter ioa­re, i a r persona l i ta tea , p e ca r e o v a r ecomanda ,

va fi o pe r sona l i t a t e energet ică în cel m a i înal t grad. Astfel d. M o t r u luc rează coudueându- se d u p ă un complex de in tu i ţ i i biologic-energetice. Acestea i -au devenit a şa d e int ime, încâ t dom-nia-sa ch i a r e o exempl i f i ca re expres ivă a meto­de i şi con ţ inu tu lu i din Pe r sona l i smul energet ic , a că ru i l ec tură însăş co laborează p e n t r u a da impres ia afect ivă de energe t i sm: c u t a r e serie de capi to le emoţ ionează ca o d r a m ă a b s t r a c t ă în tot a t â t e a ac te — mas ive de cuge ta re ce se suc­ced fa ta l şi organic . Idei le din acsas tă ca r ie sunt în fond inexp l icab i le ca or ice idee, apa r ţ i ­n â n d fondulu i mister ios şi specific a l au to ru lu i . D a r clacă ele pot fi exp l i ca t e î n t r ' u n fel, cel ma i îndr i tu i t e de a s p u n e c ă sun t c re ia te şi desvol-t a t e sub auspici i le in tu i ţ i i lor b io logic-dinamice d e m a i sus.

Coniţ inutul Pe rsona l i smulu i energet ic v a fi el însuş fo rma i clin idei d inamice . î n t â i a din a-ceste idei e aceea, p e ca r e d. Mot ru şi-o* face des­p re eu. Ceeaee-1 in teresează p e domnia-sa , şi p e noi, e un eu ca r e să l ă m u r e a s c ă geneza, is tor ia şi energe t i smul personal i tă ţ i i . Ex i s t ă u n eu, pe ca re l - am n u m i eu logic, f i indcă serveşte ca p u n c t un ic de r a p o r t a r e a senzaţi i lor , ideilor şi t u tu ro r sintezelor logice. Acesta e un eu pasiv, nu generează o istorie, p r in u r m a r e nu p o a t e fi admis şi nici amin t i t de doc t r i na Persona l i smu­lu i energet ic . P e u r m ă , e un eu absolut conşt ient şi a rmoniza t , ca re e r ezu l t a tu l ref lexiuni i . A-cesta n u începe fo rmarea personal i tă ţ i i , ci v ine la u r m ă ; el e un rezu l t a t şi n u începu tu l une i e-popei . P r in u r m a r e , n ic i acesta n u poa t e fi ac­c e p t a t In sfârşit, e un eu pos tu la t de inf luenţe le metaf izicei creş t ine: eul unic , subs tan ţ ia l , în a-fară de cont ingenţe , d a t omulu i d in t ru început , p r in ca r e e legat de e t e rn i t a t e şi de t ranscen­dent. In cazul acesta, avem d e a face cu un eu metaf iz ic , p r in u r m a r e t r ebu ie lăsa t şi ol la o p a r t e d in t r ' un sistem, c a r e cau t ă să exp l ice lu­c rur i l e în ch ip is toric. Eu l metaf iz icei rel igioase nic i m ă c a r n u m a i p u n e problema, fo rmăr i i per­sonal i tăţ i i , f i indcă p r e s u p u n e pe rsona l i t a t ea da t ă p r i n t r ' o p a r t i c i p a r e ta in ică în a fa ră de t imp . D. Mot ru v a fi deci con t r a psihologi lor P i e r r e Ja -net şi Piaget , cari cons ideră eul cai o formaţ ie t a rd ivă , f i indcă ei se referă d e fapt la eu refle-x iune , şi con t ra ps ihologului Ti tchener , c a r e con­sideră eul absent d in foar te m u l t e s tăr i sufle­teşti, f i indcă e obsedat , fără să ştie, d e in tu i ţ ia eu lu i metaf iz ic şi, p r in u r m a r e , nu-1 p o a t e con­s ta ta cu mi j loace ştiinţifice. Iu real i ta te , eu l e ceva arha ic , persistent , p r imord i a l d inamic şi, l a început , foar te pu ţ i n conşt ient în ch ip formal . Ideea de eu, la c a r e se opreş te d. Motru , şi a-ceas ta c redem că este cheia, p r i n ca r e a a juns să cons t ru iască Persona l i smul energet ic , e aceea a uniui eu m a i m u l t s imţi t decât perceput , a unu i eu in tu i ţ i e emot ivă c u m s p u n e domnia-sa . Meri­tu l unei astfel d e concepţ i i a eu lu i este că e a ex­pl ică geneza personal i tă ţ i i , că personal i ta tea , c a r e v a fi de t e rmina t ă d e un astfel de eu, va fi o pe r sona l i t a t e energet ică , el însuş fiind un nu­cleu fosforescent de energie , căci e o afecţiune, şi, în^ sfârşit, că este u n eu real , aces ta fiind, în adevăr , eu l cu oa r e iîncepe fi inţa omenească şi c a r e e şi azi în subsolul n a t u r i i u m a n e . Un p r i ­mit iv, un copil , au u n p u t e r n i c eu emoţie . Acest eu ia. în antrepriză confinuikil psihic şi-l organi­zează în toată lunga epopee a formarii persona­lităţii omeneşti. Căci , deşi, acest eu, cu v remea .

1 7 1

© BCU Cluj

devine m a i conştient, l ăsându-se p ă t r u n s de re-flexiune, în fond el îşi păs t rează în to tdeauna cu­loarea d inamică . Im acest chip, p lecând delà o-m u l p r imi t iv , subiectiv şi neuni tar , a jungem la omul cri t ic şi metodic de azi sau din viitor. Ast­fel începe şi se desvoltă în l ume is toria cea ma i colorată , ma i e m o ţ i o n a n t ă şi ma i nobi lă : aceea a personal i tă ţ i i , m â n a t ă cont inuu spre o fecun­dă ca r i e ră is tor ică de un e u zelos şi d inamic .

D a r eul s ingur n ' a r p u t e a real iza nimic, căci or ice for ţă n u devine p roduc t ivă decât când i se dă un mater ia l , p e ca re să-1 p o a t ă organiza. Şi a ic i d. Motru in t roduce în scenă a d o u a idee me­ni tă să p romoveze d inamismul Personal i smului energet ic : dis t incţ ia în t r e eu şi conşt i inţă , eu şi personal i ta te . D e p r e a m u l t e ori aceste no ţ iun i se confundă şi aceas ta face imposibi lă expl icarea personal i tă ţ i i . Conş t i in ţa e a l tceva decât eul. Cronologic, ea a p a r e îna in tea eului . A tâ t ea vie­ţu i toa re a u psihic, dar n ' au s imţ i rea eului . Mai m u l t : eul şi conşt i inţa au legi propr i i . Intensi­t a t e a eu lu i nu e legată de in tens i ta tea conşti in­ţei, î n t r ' u n momen t pas iona l pu te rn ic , s imţirea eu lu i e t i ranică , da r conş t i in ţa e să răc i tă ; în s t a re de contemplaţ ie , eu l e disparent , i a r con­ş t i in ţa quasiinfinită. . . „Eu l este doa r un t r ans ­fo rmator al conş t i in ţe i da r nu însăş conşt i inţa în t reagă" . El a r e n u m a i d a r u l d e a se l ipi a şa zi­când de stăr i le de conşt i in ţă şi p r in aceas ta îşi începe ope ra de o rgan iza re a conştiinţei . I a r când, în t i m p de mi i da an i şi î n t r ' u n complex d e î m p r e j u r ă r i biologice şi sociale, eu l a organi­zat super ior conşt i inţa, avem personal i ta tea . Pr in dis t incţ ia în t r e e u şi conşt i in ţă d, Motru a acorda t deci eu lu i subs tanţa , p e ca re aces ta mo­delând-o şi modelându-se indirect p e sine, a for­m a t personal i ta tea , in tegrându-se p e el însuş ca pr inc ip iu an ima to r în f i inţa acesteia. E u l e fer­m e n t u l conşt i inţei în progresul acesteia că t re personal i ta te . D. Motru găseşte un cuvân t foarte expres iv : eu l structurează ma te r i a lu l psihic pen­t r u a-i d a o const rucţ ie personală . Eu l e p e n t r u persona l i t a te ceeace e cen t ru l a t omu lu i pentru' aces ta din u rmă . Aşa c u m ideea de spaţ iu dă s t r uc tu r a s ta t ică p e n t r u in tui ţ i i le refer i toare la lumea ex te rnă , eu l dă s t r uc tu r a d inamică pen­t ru valor i le psihice, inter ioare . I a r p â n ă l a u r m ă eul şi persona l i ta tea r ă m â n în s imbioza necesa­r ă : pe rsona l i t a tea fără eu s'ar t r ans fo rma în t r 'un psihic organiza t doar de ins t incte şi reflexe, ia r eul f ă r ă persona l i t a te a r fi steril si anarh ic . Şi a c u m să se observe două lucrur i . Mai în tâ iu pi­torescul specific biologic al procesului , p r in care d. Mot ru exp l ică fo rmarea personal i tă ţ i i : eul e ca o s ă m â n ţ ă a p ă r u t ă în solul conşti inţei , cres­când şi u t i l i zând subs t an ţa conşt i inţei p â n ă va a junge la a rbore le ideal, c a r e e personal i ta tea . Na tu ra l , aceas ta nu-i decât o metaforă , c a r e nici nu se apl ică in tegra l , da r e semnif icat ivă pen t ru me toda d- lui Motru. Al doilea, s ă se observe ce impresie d e energetismi pas ionant , c a r e impre ­gnează doc t r ina Persona l i smulu i energetic, se degajează din is tor ia acestei con t inue l uă r i de posesiune şi o rgan iza re a conşt i inţei din pa r t ea eului . Credem că nu v o m greşi s p u n â n d că acest r apo r t d inamic în t r e eu şi conşt i inţă este esenţa cugetăr i i Persona l i smulu i energetic.

Cu aceasta n u sun t to tuş da t e toa te condiţi i le pen t ru c a să a p a r ă personal i ta tea , deşi ceeace e m a i in t im e da t . E nevoie şi d e u n a n u m e regim istoric, d e o serie de ocazii şi factori , p e car i nu- i

poa te oferi decât r a p o r t u l în t re om şi mediu. Acest r apor t e d inamic p r in el însuş şi consti­tu ie a l tă idee d inamică a Personal i smulu i ener­getic. Aşa d a r p e l ângă mediu l intern — con­şti inţa — de ca re a m văzu t că eul a r e nevoie pen t ru a creia personal i ta tea , e nevoie şi d e me­diul p rop r iu zis, mediu l extern , cu su i ta lu i de exci tăr i istorice, car i p u n impera t iv p rob leme de acomodare şi deci de organizare . Şi aici apa re e lementul misterios, da r real şi adânc , pr in care indiv idul găseşte r ă spuns l a necesi tăţ i le mediu­lu i : anticipările, ad ică a t i tudin i le ab ia schi ţate la început , p r in car i v a a junge să se acomodeze din ce în ce m a i suveran cu î m p r e j u r ă r i l e me­diului . An t i c ipa rea e u n a din idei le de bol tă ale Personal i smulu i energetic. D u p ă un proces neob­servabi l de încuibare , i a tă că a p a r e un gest sau o va loa re psihică în an imal , p r in ca re r ă s p u n d e m i n u n a t la cer inţele med iu lu i ca p r in t r ' o a r m o ­nie pres tabi l i tă . I'] o ant ic ipare . Ser ia is torică a acestor an t i c ipă r i e ser ia va lor i lor cont inue, fi­zice şi sufleteşti, câş t igate de specia umană , e d r u m u l super ior izăr i i ei. Conş t i in ţa a fost o an­t icipare. Momentu l şi procesul ei n u le p u t e m preciza. Eu'l e o a l tă ant ic ipare . Aceas ta însă se poa t e exp l i ca în m a r e par te . El a t rebui t să apa ­r ă în m o m e n t u l unei l up t e eu animale le sau cu semenii, p e ca r e a da t -o omul pr imi t iv . „Eu l p r imi t iv este o s imţ i re p rodusă de an t i c ipa ţ i a or­gan ismulu i omenesc, când acesta, ieşit d e sub t i r an ia instinctelor, avea să în f run te a t acu l unei lupte" . I a t ă da r p r i m a î m p r e j u r a r e istorică a-prec iabi lă şi contestabilă , în t impu l căre ia se an­gajează procesul de fo rmare a personal i tă ţ i i . In acest momen t a p a r e eu l şi el ia în p r imi r e sar­c ina de o rgan iza re a ma te r i a lu lu i psihic, a c u m cât şi în toa te împre ju ră r i l e ce vor a p a r e de a-c u m înainte . D e o c a m d a t ă îl organizează p e n t r u a p u t e a con t inua lup t a şi ieşi învingător . P e u r m ă , în t oa t ă această epocă a rha ică a istoriei umane , şi în p a r t e şi ulterior, eul nu n u m a i că organizează, d a r d ă i luz ia puter i i , opt imismul , eufor ia demiurgică , car i se cons ta tă şi az i la p r i ­mitivi , const i tu ind un fel de b ă i psihice ca lde de încura ja re , da to r i t ă că ro ra omul , în rea l i ta te fiinţă slabă, con t inuă l u p t a de acomodare acti­v ă cu mediul , p â n ă când la u r m ă , d u p ă ce a s t r ăbă tu t mi i de an i de î m p r e j u r ă r i aduse de acest mediu , a junge în adevăr să-1 învingă. F ă r ă eu, conş t i in ţa a r fi sucombat în t i m p u l împre ju­răr i lor istorice t i ran ice sau a r fi r ă m a s în s tarea p reca ră delà început . Eu l s t r u c t u r â n d conşt i inţa clin: ce în ce m a i bogat şi mai, p ropr iu , în t impu l împre ju ră r i lo r istorice, i a t ă imaginea complectă a formăr i i personal i tă ţ i i .

Al te an t i c ipă r i a u veni t l a r â n d pen t ru a răs­p u n d e mediu lu i , i a r eul le p r imeş te şi le organi­zează în zestrea de p â n ă a tunc i pen t ru înf i r ipa­rea personal i tă ţ i i . D u p ă conşt i inţă şi eu, o a l tă an t i c ipa re a fost iub i rea erot ică l iberă, impl i ­când alegere. Apoi a r ta . Apo i religia. Ant ic ipă­ri le u l te r ioare n u î n l ă tu r ă p e cele precedente, ci sunt o rganiza te împreună . D a r an t i c ipa rea cea m a i în semna tă a fost şi este munca. In m u n c ă se vede rolul cel m a i necesar şi m a i rodnic al eului . Muncă fără eu, şi fără eu oarecum evoluat , nu se poate , Căci a c u m eul a a juns e l însuş să a ibă o in tu i ţ ia c l a ră despre sine. Nu m a i e i n v a d a t de emoţ ie necri t ică. A c u m omul a re s imţ crit ic, cu­noş t in ţe ştiinţifice, autodisc ipl ină . O m u l a a juns să s tăpânească n a t u r a şi p e sine însuş, e o per -

1 7 2

© BCU Cluj

sonal i ta te . F a c t o r u l ind ispensab i l şi decisiv pen­t r u fo rmarea persona l i t ă ţ i i e deci m u n c a . F ă ­c â n d din m u n c ă reg imul f u n d a m e n t a l p e n t r u s in te t izarea personal i tă ţ i i , d. Mot ru e în sensul d inamismulu i Pe rsona l i smulu i energet ic , pe care , p r i n aceasta , îl încoronează grav şi a d â n c etic. D a r t o t o d a t ă dă şi o r ezo lva re foar te p l a u ­zibi lă din p u n c t de vedere psihologic^ Căc i an­ga j ând opera ţ i a munci i , e ra o d o v a d ă că eul progresase , da r to tuş m a i ales sub r eg imul însuş a l m u n c i i el se per fec ţ ionează si astfel o rgan i ­zează cu a d e v ă r a t personal i ta tea . P e n t r u c ă în t i m p u l m u n c i i toa te energii le, dep r inde r i l e şi a p ­t i tud in i le sun t p r in se s t r ingent p e acelaş făgaş, desvol ta te şi organiza te . O m u l se schi ţează ast­fel ca un m i c un ivers d i ferenţ ia t l ă u n t r i c p e n t r u a c re ia m a x i m u l de energ ie ut i lă . A c u m se p u n e p r o b l e m a vocaţiei , f i indcă voca ţ i a î n seamnă a p ­t i tudine , deci energ ie c re ia toare . Voca ţ i a e an­t i c ipa rea personală . E forma, p r in ca r e ind iv idu l poa t e fi cel m a i creia tor , dec i o personal i ta te . A-ceas ta î n s e a m n ă însă fo rmarea p e n t r u o profe­siune, Pe r sona l i t a t ea profes ională e a d e v ă r a t a persona l i ta te . Idea lu l de personal i ta te , p e ca re ni-1 p rez in t ă d. Motru, e deci idea lu l Occ iden tu ­lui . E pe r sona l i t a t ea t ehn ică în înţeles la rg , în­ţelesul profesional . O m u l c a r e a r e o a leasă cu l ­t u r ă şi p r o d u c ţ i e de special i ta te , va lor i f ica te de o c u l t u r ă genera lă personală , c a r e a r e spir i t cri­t ic , de metodă , spir i t obiectiv în g â n d i r e şi în mora l ă , c a r e s imte b u c u r i a vieţi i Tu exerc i t a rea profes iuni i , p e ca r e o consideră şi ca un mij loc d e t r a iu , d a r şi c a o c h e m a r e şi în ca r e e în to t ­d e a u n a cre ia tor f i indcă o iubeşte , ia tă pe rsona­l i ta tea . Profesionis tul ideal , aces ta e persona l i t a ­tea energet ică. Căc i e m a x i m u l de energie ut i lă , p e care-1 p o a t e d a un om.

D o c t r i n a Persona l i smulu i energet ic n u se în­cheie însă aici . Idei le d e m a i sus, deşi p a r că se l imi tează în domeniu l psihologic, biologic, socio­logic şi mora l , impl ică u n fond metaf iz ic . Căc i m o t i v a ţ i a ofer i tă d e teor ia an t i c ipă r i i d u c e d i ­rect l a o filozofie genera lă a rea l i tă ţ i i , p e ca re d. Mot ru o şi ind ică . C u m se exp l i că aceste an­t ic ipăr i ven i te tocmai l a t i m p o p o r t u n şi in te-g rându- se în t r 'o l inie prec isă de ascensiune? E-xis tă un finalista i m a n e n t real i tă ţ i i . To t dome­niu l exis tenţe i e a n i m a t d e o o rd ine finalistă, c a r e anga jează zelos t oa t e punc te le rea l i tă ţ i i , f ăcându- le so l idare în acelaş proces de l ăun t r i că şi con t inuă m o d e l a r e sp re u n scop. Rea l i t a tea în fond es te deci unică , este ceeace d ă expres ie a-cestei s imfoni i un ive r sa le d e an t i c ipă r i finaliste. Rea l i t a t ea este monis tă , d a r n u u n mon i sm rece, mecanic , ci un m o n i s m viu, organic . Acest mo­n i sm organic de al tfel este s ingurul , c a r e poa t e exp l i ca şi persona l i t a tea . P â n ă a c u m personal i ta ­tea s'a cons idera t de t a şa t ă d i n complexu l na tu ­rel, s'a o p u s ch ia r na tu r i i şi a t u n c i e r a fa ta l ca e a să const i tu ie un mister . D a r dacă se consi­d e r ă pe r sona l i t a t ea c a un p r o d u s n a t u r a l al vie­ţii generale , a p ă r u t în o rd inea f inal is tă a na tu ­rii, ea e tot aşa d e pu ţ i n mis ter ioasă ca şi a p a r i ­ţ ia cr is talelor or i e red i t a t ea sau al t fenomen n a t u r a l . O m u l n u e în a f a ră de n a t u r ă , ci în n a t u r ă şi p r o d u s d e n a t u r ă . D a c ă se s tud iază n a t u r a cu gri jă, se văd în ea da te le succesive, ca r i a u d u s s in te t izându-se, l a c r ea ţ i a omului . Şi a ic i d. Mot ru in­t roduce ideea fecundă şi s c u m p ă Personal i smu­lu i energe t ic : omul nu e decât o energie a na­

turii i n t eg ra t ă firesc în l a n ţ u l ce lor la l te feluri de energii , to t a şa d e f i rească c a şi ele, d a r m a i p re ­ţ ioasă decât toate . O m u l n u a d a u g ă n imic peste ceeace este în n a t u r ă , .ci n u m a i a d u n ă , o rgan i ­zează şi sintetizează^ în t r ' o fo rmaţ ie c o m p l e x ă şi complectă , t oa t e forţele, indic i i le şi e lemen­tele din n a t u r ă , i z b u t i n d să cons t i tue energ ia u-m a n ă , c a r e e m a x i m ă în persona l i ta te . Persona­l i ta tea fiind s in teza n a t u r i i în t regi , p o a t e fi deci cons idera tă ca scopul e i I s tor ia n a t u r i i e isto­r i a e fo r tu lu i d e a c re ia persona l i t a tea . M a i m u l t : pe r sona l i t a t e e n u n u m a i scopul na tu r i i , a l rea­l i tă ţ i i generale , da r şi esenţa real i tă ţ i i , imag inea ei. O m u l n ' a r ' f i p u t u t a p a r e în t r ' o rea l i ta te , c a r e nu-1 conţ ine î n t r ' un fel. Rea l i t a t ea genera lă fiind finalistă, ia r f ina l i smul f i ind ceva perso­n a l căc i p r e s u p u n e o d i rec ţ ie u r m a t ă cu vo in ţă şi un fel de prevedere , t rebuie , să n e î n c h i p u i m procesu l persona l i t ă ţ i i ca î n t inzându- se l a exis­t en ţa to ta lă . O m u l nu e decât un fel d e r e z u m a t organic , e l a b o r a t - î n t i m p u l u n u i l ung efort isto­ric, al t u t u r o r e lemente lor acestei r ea l i t ă ţ i ge­nera le un ice şi personal is te . Astfel Persona l i smul energet ic se r idică , ceeace e cea m a i î na l t ă da­tor ie a une i filozofii, p â n ă l a a d a so lu ţ ia l a p ro ­b l e m a rea l i tă ţ i i : „o rd inea rea l i tă ţ i i e o ord ine personal is tă" . A junsă p e aceas tă cu lme , doc t r ina p r imeş te f iorul şi consac r a r ea supremelor înă l ­ţ imi .

D a r o doc t r ină v iguroasă e o f i inţă sp i r i tua lă zeloasă d e pos te r i t a t ea ei. D e aceea Personal i s ­m u l energet ic , l a r â n d u l său, face câ t eva sonda-gii în men ta l i t a t ea lumi i con temporane , pen t ru a-şi vedea sorţii de i z b â n d ă şi a-1 a ju ta . Din capu l loculu i se p o a t e vedea că persona l i t a tea energet ică , î n t r u p a r e a idea lu lu i profesional , n u a i n t r a t încă în p a t r i m o n i u l uman i t ă ţ i i , deşi găs im exempla re , uneo r i des tu l de izbut i te , m a i ales în l umea apuseană . P r imi t i v i smu l sufletesc e ' î n c ă d o m i n a n t p e g lob; el se man i fes t ă p r in mist icism, ad ică p r i n t r ' o ps ihologie i n v a d a t ă de sent iment , a b i a să l t a tă pes te ins t inc tu l an ima­lelor, d a r încă ne ra ţ iona lă , sc lava ins tabi l i tă ţ i i perpe tu i , a e lanur i lo r ex ta t ice , a subiec t iv ismu­lui m a i m u l t sau m a i pu ţ i n mi to logic şi a opt i ­mi smulu i necri t ic , înşelă tor . P e u r m ă , intelectu­alii de azi, d e p a r t e d e a fi î n t o t d e a u n a perso­na l i t ă ţ i energetice, sun t adesea a t inş i d e tago-rism. In filozofie, în săş pe r spec t iva personal i s tă n u e m u l ţ u m i t o r va lor i f ica tă . Kant , cel m a i m a r e personal is t modern , p e l â n g ă a n u m e insuf ic ienţe de ordin t e o r e t i c m a i e nesa t i s făcă tor şi f i indcă n u d ă un persona l i sm d inamic , ci fo rmal şi sta­tic. Filozofii romant ic i , d e d u p ă Kan t , a u l ansa t u n pe r sona l i sm mag ic şi ana rh ic . I a r personal is ­m u l foar te p r e g n a n t a l lu i Netzsche, deşi m a i concret , m a i is toric , impie tează a s u p r a con t inu i ­tă ţ i i na tu r i i , c r e i ând un r a p o r t d e advers i t a te î n t r e pe r sona l i t a t e — s u p r a o m u l — şi res tu l vie­ţii. To tuş pe rsona l i smul energet ic e în mers . D e l a K a n t la Nie tzsche se vede p rogresu l sp re bio­logism şi dinamism!. C u l t u r a profes iona lă a v re ­mi i noast re , p rogresu l ş t i inţelor şi metode lor o-biect ive, d a r m a i ales d i rec ţ ia cons tan tă , care se poa t e observa în evo lu ţ i a uman i t ă ţ i i , in te rv in pen t ru a favor iza procesu l : v i i torul personal i s ­m u l u i energet ic e în p r i n c i p i u câşt igat . Astfel doc t r i na d-lui Mot ru se d u b l e a z ă : p e l â n g ă un sistem p u r expl ica t iv , dev ine şi o istorie. O isto­r ie abs t r ac t ă şi în p a r t e a n t i c i p a t o a r e a u m a n i ­tăţ i i . Ceeace amin te ş t e a t r i b u t u l mar i lo r filozo­fii v iz ionare .

173

© BCU Cluj

E însă în interesul uman i t ă ţ i i să se dumireas ­că cât ma i repede a sup ra tâ lcului a d â n c al di­recţiei sale de evoluţ ie şi să accelereze astfel rea­l izarea universa lă a personal i tă ţ i lor energetice. Căci n u m a i personal i smul energe t ic .va aduce ar­monia int re om şi n a t u r ă şi î n t r e o a m e n i Pr in na tu ra l i za rea omului , acesta fiind considerat ca 6 energie a na tu r i i ; p r in uman iza r ea na tur i i , a-ceasta fiind ape rcepu tă c a o ord ine persona lă : in tegrarea omulu i în n a t u r ă şi a na tu r i i în om va înlesni cunoaş te rea în t regulu i de terminism n a t u r a l şi deci u t i l i za rea cea m a i act ivă şi ma i a rmonioasă a energiei . Armon ia în t r e oameni va veni, şi aceasta e s ingura cale, pr in încopcierea metodică a profesiunilor î n t r e ele, făcându-se din societate o perfectă simbioză, un m a r e organ na tu r a l r ad ian t de energie, ai cărui membr i sunt sol idari un i i cu alţ i i p r in procesul obiectiv de creiare, î n ca re fiecare a r e nevoie de toţ i cei­lalţ i şi invers. Pe u r m ă : n u m a i persona l i ta tea e-nergetică e în s ta re să dea adevăra ta bază edu­caţiei. Ea-i schi ţează şi idealul şi metoda . Idea­lul e personal i ta tea energetică, mijlocul este e-xerc i ţ iu l forţelor din individ, al ap t i tud in i lor şi depr inder i lor p r in selecţia profesională, apl ica­rea m u n c i i c re ia toare şi fo rmarea discipl inei de producţ ie . In sfârşit, în ce pr iveşte poporul ro­mânesc, în ca re e ascunsă de veacur i o imensă energie obidi tă , n u m a i personal i smul energetic e salvarea. Şi d. Motru descrie psihologia satelor româneşt i în desvoltărj de o s t ră luc i tă cugetare şi expresie, cari a r t rebui cunoscute, dă toa tă d r a m a ele real izare a energiei ţă răneş t i ingenue, căreia i se îmbie spre i zbândă Personal i smul e-nergetic. L a ce bun cea ma i fericită do ta re na­tu ra lă , dacă ea serveşte n u m a i să organizeze o redusă exper ien ţă a p r o a p e e tnograf ică? E ca şi când cea „ m i i c lară in tui ţ ie de spaţiu a r avea p a r t e numai de n u m ă r ă t o a r e a oilor p e un m u n t e ! "

Personal ismul energetic e deci o doc t r ină pen­t r u u m a n i t a t e a generală şi mai ales pen t ru po­poru l nostru. D. Motru a făcut to tu l p e n t r u a-i chezăşui i z b â n d a : pr in liniile m a r i ale sistemu­lui, p r in cuge ta rea autent ică , pr in compozi ţ ia z idi tă a a t â to r capitole, pr in numeroase pagini , de pu te rn ică ana l iză sau de profet ism major şi discret, demne de antologie, p r in e lanul metodic şi concentrait ' ' cu ca re învie idealul p ropus , şi p r in stilul său. Stilul d-lui Motru nu e lipsit une­ori de d is t rac ţ ia aşa de p i torească şi de firească la m a j o r i t a t e a . gândi tor i lor adevăra ţ i . Pr in a-ceasta e ma i na tu ra l , ma i in t im şi m a i convin­gător . D a r exp r imarea sa a re a l teor i svâcniri sti­listice pre ţ ioase şi n ic idecum paraz i t a re , ci pen­t ru a l ă m u r i idea. Şi, ma i ales, acest stil lasă să s t r ă b a t ă tot pa te t i smul reali tăţ i i , pa te t i smul a-devăru lu i , da tor i t ă unei s implici tăţ i de o se­r ioasă ingenui ta te .

In f i lozofie personal ismul e doctr ina, care ia ca temeiu categor ia personal i tă ţ i i sau, cum spune d. Motru, „ tend in ţa pe c a r e o au unii cu­getător i de a face un cât ma i m a r e loc carac te­re lor personal i tă ţ i i omeneşti în teorii le despre l ume şi viaţă". . Şi e d e două feluri, d u p ă c u m se apl ică real i tă ţ i i generale sau. d u p ă c u m se a-pîică lui Dumnezeu , concepându-1 ca ceva per­sonal. In t r e aceste două feluri a le personal ismu­lui e de a l tminter i o l egă tu ră i n t imă : pr in a-dânc i rea personal i tă ţ i i u m a n e ideale, se a ju tă la înţelegerea na tur i i lui Dumnezeu , şi pr in specu­

l a ţ i a a s u p r a fiinţei personale a lui Dumnezeu , se dau indicaţ i i a supra a ceeace t rebuie să fie per­sonal i tatea u m a n ă . In is tor ia gândir i i filozofice, aceste două feluri ale personal ismului s'au in­f luenţat u n u l pe al tul , indirect şi inconşt ient Jn special în Evul-Mediu, când omul nu cuteza să dea vreo i m p o r t a n ţ ă persoanei lui, persona­l i ta tea omenească a f l a inst inct iv o compensaţ ie în con templa rea şi găsirea tu tu ro r a t r ibute lor persoanei lui Dumnezeu . I n t r u cât pr iveş te însă t e rmenul de personal ism, el e mul t ma i non. Se zice că în tâ ia oa ră a fost î n t r ebu in ţa t de Teicii-miiller, în 1889. Dai- doc t r ina personal is tă cea mai ca rac te r iza tă e aceea a lui Renouvier , mare le teoret ician francez, ca re a apuca t câţ iva ani şi din secolul nostru.

Se a l ă tu ră uneor i personal i smul d-lui Motru de personal i smul lui Renouvier . In adevăr , a-m â n d o u ă pleacă delà Kan t şi u rmează direct ive şi scopur i în b u n ă p a r t e aceleaşi. D a r avem de a face cu două sisteme filozofice t r a n ş a n t deo­sebite. Ceeace le e comun, e. o dovadă de temei­nicia lor. De là p r imu l contact însă se vede t ă var ia ţ i a d e atmosferă, ideaţ ie şi s t ruc tu ră e aşa de izbi toare, încât nu poa te fi vorba decât de două filozofii independente . E deci interesant să însemnăm aici, schemat ic şi în t r 'o p r imă n-proxiimaţie, câ teva din deosebiri le evidente din­tre aceste două sisteme personaliste . Mai întâiii , a o deosebire de obiect. Sistemul lu i Renouvier e în p r i m u l r ân d o metaf izică şi e în m a r e pa r te o teodieee, pe când la d. Motru obiectul e mai ales v ia ţa sub r apo r tu l biologic, psihologic şl social. Ch ia r ambi ţ i a de a funda o nouă religie nu e ra s t r ă ină lui Renouvier , deşi a fost un ant i ­clérical tenace:. Al doilea, e o deosebire de me­todă. In t imp ce d. Motru a re sc rupu lu l metodei obiective, a l verif icări i pract ice , Renouvier e un „ m a r e constructor" , c u m i s'a spus. Uneori ai impres ia că pagin i le lui sunt ca o vegetaţ ie ecuator ia lă de dialectică. Şi n imic m a i b l amab i l pen t ru d. Motru decât dialect ica p u r ă . Ceeace u rmăreş t e Renouvier n u sunt faptele, ci o expli­caţie. EI potr iveş te conceptele în t r e e le în stil mare , u r m â n d ca rea l i ta tea să se potr ivească a-cestora. Nu e n ic iodată zgârci t în ipoteze şl, dacă ş t i inţa nu d ă nici o expl ica ţ ie înitr'un do­meniu, el inventează delà sine eventua l chiar o irtitologie abs t rac tă , f i indcă a re un fel de oroare de ceeace nu e expl icat . Pen t ru el nu r ă m â n e nimic neexpl icat . Ceeace-i reuşeşte cu met.1 In sa, dar a junge să î m p r e u n a adevărur i p rofunde cu idei monst ruoase , deşi e conşt ient de carac te­rul ipotet ic sau ch iar craasigratuit al unora . Pro-babiliismul său e satisfăcut, dacă găseşte o mo­t ivare abs t r ac t ă sus ţ inu tă pen t ru idei le puse de l iber ta tea sa ra ţ ională .

D a r cea m a i în semna tă deosebire î n t r e cele două filozofji este, cum e şi de aş teptat , una d e conţ inut . Pe r sonabsmul lui Renouvier nu e di­namic, ci static. Pe el îl interesează expl ica ţ ia şi eventual m â n t u i r e a sufletului , nu fap ta p roduc ­t ivă în lumea curentă . Pe u rmă, Renouvier e ..filozoful contingenţei şi l iber tă ţ i i" , pe când ,1. Motru, adep t al na tu ra l i smulu i personal i tă ţ i i , al cont inui tă ţ i i na tur i i , înţelege I ibe i ia tea în mar ­ginile de te rmin ismulu i acesteia, „caix nu e un obstacol, ci un spri j in pen t ru pe rsoana omenea­scă". L iber ta tea e au tonomia cre ia toa ie a per ­s o a n e i apl icând legea ei prin u t i b / ' i r e a legilor

1 7 4

© BCU Cluj

natur i i . Să recunoaş tem că aceasta c o n c e p t e :1c J iber ta te e m a i socială şi m i i c i e i a toa r e decât cealal tă . Mai depar te , pen t ru P e u o u v i e r perso­na l i t a t ea e da t ă de là început , n u e o creaţ ie istorică, ea t rece n u m a i pr iu unuuie ipostase şl deg radă r i d a t o r i t ă p ă c a t u l u i o nurlii ar, pe c a r e el îl i n t e rp re t ează simbolic. Altă d e i s e h i i e : finalis­m u l lui Renouv ie r n u e imanen t '.'a in d. Motru . L u m e a a r e u n începu t şi o c a u z ă p r i m ă perfectă , ca re e D u m n e z e u . N u m a i istoria deg radă r i i lumii e da to r i t ă greşeli lor oameai lor . Dai' cea m a i m a r e deosebire de con ţ inu t înfre cele d o u ă sis­t eme e că Renouvie r o p lura l is t , p e c â n d d. Mo­t ru e monist . Renouv ie r a creta t o n o u ă m o n a -dologie şi p lu r a l i smu l îi serveşte c a să dove­dească ex i s ten ţa lu i D u m n e z e u . î n s u ş o m u l e o cons t i tu ţ ie p l u r a l ă : o m o n a d ă d o m i n a n t ă — su­fletul — că re ia îi e a fe ren tă o s inteză m o n a d i c ă — t r u p u l — în r a p o r t u r i d e a r m o n i e p res t ab i ­li tă. I a r mon i smu l d- lui Motru e hotărât . E l e la b a z a personal i tă ţ i i , făcând-o să iasă p r i n t r ' u n proces c o n t i n u u din n a t u r ă şi să luc reze a r m o ­nios a sup ra na tu r i i . Monismul d-ïut Motru , şi aceas ta e deosebit d e in te resan t p e n t r u noi, a r e şi o a d â n c ă ap l ica ţ ie socială : e f u n d a m e n t u l filo­zofic, ch i a r metafizic , a l t r ad i ţ iona l i smulu i d-lui Motru. Rea l i t a t ea fiind unică , con t inuă , so l idară cu ea însăş , r evo lu ţ i a n u a r e nici un sens. Revo­lu ţ ionar i sun t cei ca r i văd r ea l i t ă ţ i s e p a r a t e şi an t i nomice în n a t u r ă , con t ras te violente, h i a t u r i ca rac te r iza te , st ihii adverse , cei car i c u g e t ă îri d ia lect ică hegel iană , to ţ i ideologii ca r i luc rează cu con t ras te . D a r n a t u r a e un tot con t inuu , care progresează d i n ă u n t r u în a fară , organic , t recu­tu l c re i ând vi i torul . î n t r ' u n sens, se p o a t e spune că n imic nou n u a p a r e în n a t u r ă şi că n imic d in ce a fost n u se p ierde . D . Mot ru d u c e u n adevă­ra t r ăzbo iu de pe r suas iune şt i inţ if ică con t r a nă­r avu lu i a d â n c eu ropean d e a gândi în contras te , dialect ic , r evo lu ţ ionar . D o c t r i n a sa e o doc t r ină a p rogresu lu i a rmonios , t rad i ţ iona l i s t , şi p e n t r u aceas ta mon i smu l îi oferă cel m a i a d â n c funda­ment . D a r desp re t r ad i ţ iona l i smul d-lui Motru a r t r ebu i să se vorbească o d a t ă apa r t e . Deocam­d a t ă n e d ă m cu p ă r e r e a că d u p ă c u m domnia-sa a a r ă t a t deosebi rea î n t r e energe t i smul său, or­ganic , şi energe t i smul l u i Os twa ld , mecan i c şi l inear , e r a n imer i t să a r a t e şi deosebi rea în t r e pe rsona l i smul său şi a l lui Renouvier , căci, cum se vede, e un c o m p l e x d e deosebir i f undamen­tale, c a r e sch i ţează v iguros două c l ima te filo­zofice deosebite, gene rând f iecare l umea lu i de exis tenţe .

L impez i t ă şi în r a p o r t u r i l e sale cu celelal te filozofii, c u c a r e a r e ceva comun, se p o a t e vedea acum i m p o r t a n ţ a doctr inei d-lui Rădulescu-Motru . E a e m u l t i p l ă şi a n u m e : ca filozofie in­tegra lă , ca filozofie în st i lul v remi i şi ca filo­zofie etnică. — Per sona l i smul energe t ic oferă o filozofie complec tă . O e x p l i c a r e teoret ică a în-tregei rea l i tă ţ i , p e deopar te , şi o m o r a l ă sau o fUozofie p rac t ică , p e d e al ta . D. Mot ru a r e o in tu i ţ i e genera lă şi pe rsona lă a supra rea l i t ă ţ i i : o intui ţ ie , ca re e t o tu l în filozofie, d in c a r e der ivă toa t e şi fă ră de ca r e or ice cuge t a r e se sbute î m p r e j u r u l problemelor , î n g r ă m ă d i n d t o m u r i de e rud i ţ i e goa lă ori de e r g o t e n i inut i le , f ă ră să izbutească n ic ioda tă a c re ia u n sistem. D. Mo­t r u n u are nevoie d e infolii şi nici să facă dom­nia -sa apl ica ţ i i le d e a m ă n u n t in di fer i te dome­ni i : v iz iunea d e a n s a m b l u e aşa de solidă şi a-

dâncă , încâ t ap l ica ţ i i le le poa t e face or ic ine in sp i r i tu l s is temului , căci aces ta a r e aceas tă vir­tua l i ta te . N u e domeniu al vieţ i i sau a] gândir i i filozofice, cobo rând uneo r i p â n ă l a p r o b l e m e de special i ta te , pen t ru ca re doc t r ina d-lui Mot ru să n u ofere soluţii , sugestii , apl icaţ i i , c h i a r dacă domnia-sa nici nu le-a amint i t . Aceas tă ap l i ca re largă şi v a r i a t ă ar fi un s tud iu in te resan t , ce s'ar p u t e a face p e n t r u s ine însuş. C ă c i doc t r ina s e mul t ip l ică , se ap l ică şi t ră ieş te s ingură ma i depar te , ca or ice o rgan i sm viu şi de anve rgură , cu toa te că d, Mot ru a concent ra t -o a b i a în câ teva su te de pagin i . Să s p u n e m că aceas ta e ca rac te r i s t i ca or icăre i filozofii de p ropor ţ i i demne? F i indcă or ics asemenea filozofie s p u n e m a i m u l t decât s p u n e formal şi oferă o cheie, t a r e rezolvă p r o b l e m e ce se p u n cu t i m p u l şi pe ca r e au toru l a p u t u t c h i a r nici să n u le b ă n u ­iască. — E, p e u r m ă , în( n a t u r a or icăre i adevă­r a t e filozofii să ofere, p e l â n g ă o exp l ica ţ i e teo­re t ică generală , şi o mora l ă . I a r m o r a l a d-lui Motru , m o r a l a energiei u t i l e m a x i m e , n u e cum­va j u x t a p u s ă s is temului său teoretic, ci decurge organic din el : vo rb ind d e p r inc ip iu l energiei şi p u n â n d la b a z a fo rmăr i i pe r sona l i t ă ţ i i factorul muncii, d. Mo t ru a d a t însuş s i s temului său o cu loare m o r a l ă adâncă , ce anga jează c h i a r s t ruc­t u r a sa. C a toa t e ap l ica ţ i i l e teoret ice a le doctr inei s a l e m o r a l a d- lui Mot ru e o- consecvenţă in t imă şi con t inuă a .viziunii sale f undamen ta l e : n imic eclect ic în Persona l i smul energetic, deşi to tu l e s inte t ic : e o filozofie o rgan ică şi volnică, r ă m â ­n â n d o filozofie in tegra lă . S u n t e m deci în faţa u n u i s is tem complec t de filozofie teoret ică şi de filozofie p r ac t i c ă : . spi r i tu l d- lui Mot ru a creiat o r ep rezen t a r e genera lă a real i tă ţ i i , ca re , deşi personală , p o a t e func ţ iona şi p e n t r u alţ i i . E un scop m a i înal t , p e ca r e cuge ta rea p o a t e să şi-l a sume?

E r u d i ţ i a e o condi ţ ie a cre ia ţ ie i în general . A-fa ră d e aceasta , l a noi e şi m a i m u l t nevoie de e rud i ţ i e p e n t r u a creia . A i u r e a a tmosfe ra inte­lec tua lă e densă d e idei le ş t i inţelor t i m p u l u i şi o m i n t e p u t e r n i c ă p o a t e a v e a o in tu i ţ i e genială şi s'o desvolte, fă ră să c u n o a s c ă p r in s ine în­suş, t o a t ă ş t i in ţa genera lă a vremi i , deşi e isto­riceşte imp l i ca t ă în s i s t emul său. L a no i e o m u n c ă in plus , c a r e uneor i sfârşeşte t r ag i c : t re ­buie să-ţi formezi s ingur m e d i u l şi u n u l din mi j ­loace e să te informezi , p â n ă l a u l t imele a m ă ­nunte , p r i n t i ne însuţ i , deşi, no rma l , o p e r a de i n fo rma ţ i e t r ebu ie să fie şi operă socială — m a i ales c â n d e v o r b a dé filozofie. Aceste d o u ă mo­t ive a u lucra t , p o a t e m a i m u l t inconşt ient , şi la d. Motru . D o m n i a - s a e az i cel m a i i n f o r m a t gân­di tor delà noi. La aceas ta a u con t r ibu i t şi" ca­p a c i t a t e a sa de m u n c ă — p d d ă , în t inzându-se peste câ teva decenii , a p r i n c i p i u l u i din Persona­l ismul energetic, p o a t e c h i a r ma t r i cea lu i — p re ­c u m şi ca rac t e ru l un iversa l al sp i r i tu lu i său. N u e domeniu , p e ca r e să nu-1 fi epuiza t , n u e p r o ­b l emă p e ca r e să n 'o cerceteze în l egă tu ră cu to­ta l i t a t ea vieţi i . D a c ă filozofia sa se bazează p e biologie şi psihologie, ps ihologia sa, d e exemplu , se bazează p e filozofie, f i ind p roec t a t ă p e icoa­n a genera lă a vieţi i . I a t ă de ce a s tud ia opera d-lui Motru , c a r ev izu i î n t r e a g a ş t i in ţă a vremii în p r inc ipa le le ei da te . O p e r a d- lui Mot ru e ' î n acelaş t imp o enciclopedie. F ă r ă ca to tuş eru­d i ţ i a să se v a d ă fo rmal sau să con t ra r ieze vreo­da tă . E a e m a i m u l t imp l i ca t ă şi i m p u n e să ţi-o

175

© BCU Cluj

aprop i i pr in mijloace indirecte . D . Motru repre­z intă la noi geniul aristotelic. Da to r i t ă acestei ini ţ ier i universa le a sp i r i tu lu i său, filozofia d-lui Motru şi-a as igura t corelaţ i i organice cu toa t ă cu l tu ra epocei noastre:""ea, a înflori t sever în so­lul sp i r i tua l a l acestei cul tur i . E deci în stilul vremii . Din cauza aceasta, ea a r e o m a r e uşu­r in ţ ă de ident i f icare cu conşt i inţe le ac tua le A-ceasta-i as igură ac tua l i ta tea . Şi tot aceasta îi a-s igură şi vi i torul . Căc i ceeace e du rab i l t r ebu ie să înceapă p r in a fi a d â n c con temporan .

Filozofia, deşi obiectul ei e cel m a i genera l cu p u t i n ţ ă şi e des t ina tă să a ibă interes or icând şi or iunde, e totuş, î n t r ' u n sens, cea m a i etnică disciplină, în t recând chiar şi l i t e ra tura . N u m a i fap tu l că filozofia se ocupă cu idei generale, sugerează idea aetnicităfi i genezei ei. D e fapt, în me toda şi idea ţ ia ei p ă t r u n d e ceeace e m a i adânc şi m a i i reduct ib i l în mediu l etnic respec­tiv. Fa ta l i t a t ea e tn iculu i e m a i depl ină în filo­zofie decât în a r t ă şi l i t e ra tură , u n d e diversiu­nile şi d is t racţ i i le sunt m a i posibile. D a r pen t ru aceas ta se cere o condi ţ ie : ca filozofia să fie au­tent ică . E tn ic i t a t ea de fond e deci u n u l din cri­ter i i le de e s t imare a unei filozofii. D. Motru nu n u m a i c ă a creiat în spiri t etnic, d a r e conşt ient în chip formal de acest lucru . In p r iv in ţa acea­sta, p re fa ţa , p e ca r e a pus-o la Personal ismul energetic, e un fel de p ro legomene la orice filo­zofie românească vi i toare. E a m a r c h e a z ă o da tă în conş t i in ţa de cre iare a filozofiei româneşt i . E o p re fa ţă la Cromwel l , în ce pr iveş te gândi rea românească . Pagini le s a l e din aceas tă prefa ţă , ea însăş o operă a u t o n o m ă de gândire , sunt de un profet ism metodologic adânc şi sever. „In p l ă m ă d e a l a f iecărui m a r e sistem filozofic răz ­ba t la conş t i in ţa de sine — luând o s t ruc tu ră u imi tor de l impede — lung i ş i rur i de ref lexiuni ch inu i te şi a sp i r a ţ iun i înăbuş i te , p e car i din genera ţ ie în generaţ ie le-a p u r t a t în sinea sa su­fletul neamulu i , în ca re s'a. născut filozoful". D . Motru con t inuă î n t r ' u n fel p e Maiorescu în s tabi l i rea şi ob işnuin ţa formei corecte de a gândi . La Maiorescu însă e ra forma generală europeană . L a d. Motru e co lorarea acestei forme genera le cu forma locală, construct ivă , cu un cu­vânt fo rma creiaţ iei filozofice. D a r să vedem cum se vădesc în filozofia d-lui Motru carac te­rele e tnic româneş t i .

Popo ru l românesc a r e o sen ină ta te de viaţă , c a r e nu e l ipsi tă de p i torescul unei păgân i t ă ţ i ar­monice şi ra ţ ionale . Con tac tu l cu n a t u r a şi bu­curi i le a p a r ţ i n â n d p l anu lu i ide v ia ţă p ă m â n ­tească nu sunt deci p r inc ip ia l în lă tura te , ci va­lorificate, cu un fel de bonomie t ână ră , care-şi a r e es te t ismul şi în ţe lepc iunea ei. Despre seni­n ă t a t e a de fond a poporu lu i român ni se p a r e că a vorbi t , m a i a n ţ ă r ţ , în t r 'o conferinţă, d. Ni-chifor Cra in ic . E deci un lucru cons ta ta t şi din a l te foruri . Şi totuşi, p e lângă aceasta, exis tă la poporu l r o m â n şi o spir i tual i ta te , care uneor i merge p â n ă l a ascetism. Popo ru l r o m â n s'a nu­t r i t rău , din sărăc ie d a r şi d in t r ' un fel de asce­tism, ce se adăoga cel puţ in p e alocuri . H r ă n i şi azi, c â n d a r e c u ce, e pen t ru ţ ă r a n u l român , în par te , o inu t i l i t a t e ce costă p r e a mult . In fru-gal i ta tea , de cele mai m u l t e or i aşa d e mul ţu ­mită, a ţ ă r a n u l u i român, e şi o a n u m e vo lup­tate . Ceti ţ i „ L 0 r epas sans p a i n " din însemnăr i le pr inţesei Bibescu despre ţ ă r a n u l r o m â n şi veţi avea un document sugestiv despre aceasta! Noi

vedem aici d o u ă aspecte d e temelie ale at i tu­dini i popo ru lu i r o m â n : unu l înd rep ta t că t re mater ie , a l tu l că t r e spiri t , u n u l că t ând spre na­tu ră , a l tu l spre t ranscendent . Şi m a i vedem încă ceva: îmb ina rea acestor două aspecte consti tuie un conflict fecund de. filozofare. Această dua­l i ta te v i ta lă de t end in ţe deosebite în t re ţ ine o via ţă in te r ioară an imată , ga ta să sugereze ne­c u r m a t a t i tud in i şi in te rpre tăr i , f i indcă închide un ge rmene inter ior neostoit de mişcare şi ch iar de luptă . T o a t ă p rob l ema filozofiei româneşt i e aici, în i n t e rp re t a r ea cri t ică şi s is tematică a a-cestor d o u ă aspecte. D u p ă poziţia, p e ca re o va l ua fa ţă de ele, v a fi şi va loa rea eventualelor sisteme de filozofie românească . C ine v a face cea ma i adâncă şi m a i organică desvol tare a acestor două tendin ţe şi cine va ope ra cea mai j u s t ă sinteză a lor, v a fi filozoful român . Unii vor r e n u n ţ a — sau nu vor vedea — la u n a din aceste două t end in ţe şi vor d a sisteme uni la te­rale, p r in i n t e rp re t a r ea şi ampl i f icarea une ia din ele. Alţ i i vor încerca s inteza lor. Insăş aceasta sinteză v a p u t e a fi făcu tă în ch ipu r i deosebite.

D. Motru p r i n d e pu t e rn i c aceste două ten­dinţe în doc t r ina sa şi le sintetizează. Şi anume , p e baza monismulu i . Pen t ru d. Motru nu e luat în t re ma te r i e şi spirit . Spi r i tu l e d a t în efortu­r i le mis ter ioase a le vieţii organice, ale t rupu lu i , ca re în cele din u r m ă şi duc la apa r i ţ i a con ştiinţei. Via ţa organică u r inează un fel de spi­r i tua l i t a t e finalistă. Rea l i ta tea e u n a d inamiza tă în t r ' un progres con t inuu de o serie de antici­p ă r i adânc i . C red in ţ a aceas ta pu te rn ică iu uni­c i ta tea real i tă ţ i i vieţii nu pr in exc luderea unu i aspect, ci p r in in tegra rea epică a t u tu ro r valo­rilor vieţii în t r ' un m a r e curen t de existenţă, este, socotim^, răspunsul filozofului la v iz iunea po­porului român, c a r e aprec iază deopot r ivă şi v ia ţa ma te r i a l ă şi de aici şi chemăr i le adâ ' ic i şi e terne a le spir i tu lui .

Desigur, e discutabi l dacă poporu l român c monist . Deal tfel se poa t e spune despre un po­por că e monis t? Popo ru l ca a t a r e lucrează cu esenţe metaf iz ice dual is te ori p lura l is te sau în­vălu ie toa te apa ren ţe le în t r 'un fel d e a tmosferă d e v i ta l i t a te inst inct ivă, ca re nu impl ică nici un fel de o rgan iza re filozofică a lor. U n d e începe specifici tatea popoare lor e, din p u n c t de vedere filozofic, în g radu l ele p rec izare al acestor esenţe metafizice, în n u m ă r u l lor şi. ma i ales. în do­za rea r apo r tu lu i d in t r e ele. L a poporu l român se p a r e că e o d i rec ţ ie de prec izare dual is tă şi e un a rmon i sm î n t r e cele două aspecte. O r i c u m ar fi însă, poporu l nu poa t e avea n ic iodată con­şt i inţă formală de ati tudinea, sa şi nici s'o siste­matizeze. C â n d in te rv ine conşt i inţa cul tă şi face această s is tematizare , ea poa t e alege, ca pr inci ­piu de organizare a intui ţ i i lor popula re , o for­mulă , la care poporu l nu p u t e a gândi . N u m a i să satisfacă, de p i ldă în cazul nostru, cele două în­c l inăr i ale viziuni i popula re . Cine încearcă a-ceastă sinteză are: a n u m e riscuri , da r şi a n u m e drep tur i , baza t e tocmai pe fap tu l că poporu l nu poa te să facă procesul de p re luc ra r e filozofică, d â n d mate r ia lu l oa recum în s ta re b ru t ă . P â n ă Ia un punct , cl a r e ch iar dreptu l să complee-teze, să u m p l e goluri le şi să vină, eventual , cu un: pr incipiu chiar personal de organizare a a-cestui mater ia l . In orice, caz, aici sun tem în t r 'un domeniu, în ca re t r ebu ie să se lase oarecare li­be r t a t e de in t e rp re t a re pen t ruca , în t r ' a l t chip , se poa te s p u n e că n u m a i dupăce filozofia evi tă

1 7 6

© BCU Cluj

e cre ia tă , a v â n d o t radi ţ ie , se ş t ie cu precizia ca r e e a t i t ud inea filozofică a p o p o r u l u i respec­tiv. L a r â n d u l său, d. Mot ru v ine cu fo rmula monis tă . Aceas ta ind ică şi o' î nc l ina re personală , da r e t o toda t ă şi o u r m a r e a f recventăr i i spiri­tu lu i ş t i inţelor pozi t ive. Acestea sau ignorează to ta l p r o b l e m a subs tanţe i , ocupându- se n u m a i de r a p o r t u r i , d e un fel d e geograficism. ma te ­mat ic , sau, dacă sunt u t i l i za te p e n t r u filozofie, duc la monism, căci l u c r â n d cu Idea de lege, aceas ta n u se p o a t e ap l i ca suveran decât în t r 'o r ea l i t a t e ident ică. P e temeiu l acestui monism 1 , d. Mot ru a rea l iza t o filozofie, în ca re se găsesc cele d o u ă înc l inăr i d i n v iz iunea p o p u l a r ă . Aici e sensul a d â n c etnic al ten ta t ive i sale. D e v reme ce cât v a fi filozofie româneasca , e a se va. b r o d a p e aceeaş t emă a sintezei î n t r e cele d o u ă aspecte popu la re , filozofia d-lui Mot ru v a r ă m â n e întot­d e a u n a î n t â i a înce rca re în stil m a r e de a face aceas tă sinteză. P r e s u p u n â n d că filozofia ro­m â n e a s c ă v a a v e a o l u n g ă car ie ră de a c u m înainte , s inteza d- lui Motru va fi î ncepu t de serie. D u p ă c u m filozofia d-lui Motru e ceva un ic p r in in tegra l i smul ei teore t ic şi p rac t i c , tot a şa p â n ă a c u m ea e ceva un ic p r in a d â n c a ei ra p o r t a r e la r ea l i t a t ea e tn ic ismului românesc . Sin­teza d-lui Motru e s in teză d e pionier .

D a r a avea r a p o r t u r i o rgan ice cu e tn icul n u înseamnă iden t i t a t e m a t e m a t i c ă cu acesta. Et ­n icul n u e ceva da"t oda tă p e n t r u to tdeauna , ci se formează în f iecare m o m e n t d u p ă a n u m e cons tante , c a r e lasă u)n oa reca re joc d e var ia ­ţie. P e u r m ă , nici un individ, or icât de b ine do­tat , n u p o a t e să r ep rez in te to ta l e tn icul , nici chiar , în ceeace a r e să fie desăvârş i t credin­cios e tn icului . Vom avea deci di ferenţ ier i per­sonale, ca re vin să complec teze v iz iunea e tn ică in i f 'un domeniu al ei, sau o corectează, even­tua l cl i iar s e revol tă con t r a ei. A n u m e diferen­ţieri pe r sona le găs im şi în ope ra d-lui. Motru, l ă sând l a o p a r t e monismul , care a m văzu t că se p r e t ează la discuţie . D o m n i a - s a face o smteză monis tă a celor două aspecte, da r n u se oferă să valor i f ice n u a n ţ a d e ascetism, ca r e e în sp i r i tua­l i ta tea ţ ă r a n u l u i r o m â n . Ero i smul sp i r i tua l i tă ţ i i , d u p ă d. Motru , e în e for tu l de re f l ex iune cri­tică, ş t i inţ if ică şi în d isc ip l ina mora lă , ca m i j ­loace p e n t r u un energet i sm m a x i m . D. Motru e în sensul v iz iuni i p o p o r u l u i r o m â n p r in ' f ap tu l p re ţu i r i i sp i r i tua l i t ă ţ i i şi vieţii , dar , în felul de a concepe sp i r i tua l i ta tea , a d u c e un apor t perso­naj . Ceeace e con templa t iv , in tu i t iv mist ic în a t i t ud inea românească , a t â t cât este, e lăsa t l a o par te . Un mist ic a r fi v r u t ceva m a i m u l t mist i ­c ism şi un metaf iz ic ism m a i p r o n u n ţ a t , în doc­t r i n a d-lui Motru . El a r găsi ch ia r că mis t ic ismul e urgisi t în opefa domniei-sale , că era n imer i t ca, p e l ângă mis t ic i smul pr imi t iv i lor , să se fi s tud ia t şi mis t ic i smul cult , p e n t r u c a să se p o a t ă stabil i n a t u r a genera lă şi _ toa te formele mist icis­mulu i , că m e t o d a biologico-psihologicâ e în­de s tu l ă toa r e c a să s tud ieze aspec tu l a şa z icând fenomenal a l mis t ic ismului , ceeace e recoman­dab i l în t r 'o c a r t e d e psihologie, clar că, în t r 'o s inteză de filozofie generală , e r a u la loc opor­t u n p u n c t e de vedere în a f a ră d e legica şt i inţi­fică şi că, în sfârşit , m o r a l a Pe r sona l i smulu i e-nerget ic sugerează ceva din a t i tud inea m o r a l ă anglo-saxonă . C e r ă s p u n d e m la aceste obiec-ţ iuni?

Mai în tâ iu că dacă s"ar fi lua t în conside­

r a r e aceste n u a n ţ e de contempla ţ ie , ele a r fi j m -tsena t o s c h i m b a r e p r e a m a r e de s t r u c t u r ă a Persona l i smulu i energet ic . Şi un a u t o r nu poa te cre ia dacă , în procesul d e creiaţ ie , uu-ş i a p a r e ca p re lung indu- se p e sine, ch ia r dacă în real i ­ta te nu e aşa. Aceste e l emen te contempla t iv i s te ar fi cont raz is s is temul Persona l i smulu i ener­getic. Şi d a c ă un p o p o r a r e d r e p t u l să se cont ra ­zică, f i indcă el e ins t inc t iv si f i indcă e p r e a bo­gat, un individ, c a r e ţ i ne să reflecteze uni ta r , n u are. Dar , e a l tceva : Persona l i smul energet ic e mai. mist ic şi ma i metaf iz ic decât p a r e la. p r i ­m a v e d e r e A p a r a t u l r iguros şti inţific, în care e, îmbrăca t , face să nu se v a d ă direct aceasta . Doc­t r i n a Persona l i smulu i energet ic a r e mis t ic ismul energiei şi c u p r i n d e a f i rmaţ i i metaf iz ice funda­menta le . N u vorbeş te d. Mot ru de ca rac te ru l persona l al rea l i t ă ţ i i genera le? N u acceptă dom­nia-sa f inal ismul, p r e v e d e r e a ' na tu r i i ? C â n d s p u n e că, î n t r ' un fel, o m u l e scopul na tu r i i , nu se în tâ lneş te , m e r g â n d p e d r u m u r i p ropr i i , cu o idee teologică? N u m e r g e chiar p â n ă acolo în­cât oferă a r g u m e n t e p e n t r u t eza re l igioasă în genere? „In ce consistă pe r sona l i t a t ea omenea­scă p e n t r u n o u a filozofie? In cr is ta l izarea u n u i şir indef ini t d e dispoziţ i i m a t e r i a l e şi sufle­teşt i în j u r u l u n u i eu subiectiv, c a r e p o a r t ă în sine o in tu i ţ i e emoţ iona lă . Până u n d e a junge p u t e r e a de c r i s ta l izare a eu lu i? Aceas tă p u t e r e p o a t e fi concepu tă în m a r g i n i cât de înt inse. Nimic n u se o p u n e să o- concepem în marg in i le î n t r egu lu i univers . Aceas ta a r fi pe rsona l i t a tea divină. . ." Şi d Mot ru adaogă că aceas tă idee face p a r t e din „ teor ia cen t r a l ă a filozofiei persona­l i smulu i energet ic" . In adevăr , un logician for-: mal is t ar p u t e a inversa p rob lema , s p u n â n d că n u genera l izăr i le din Persona l i smul energet ic sunt în temeia te p e obiect ivism, ci obiectivismul, lu i e cons t ru i t p e idei metafizice. D a r n ' a r avea d rep ta te . F i i ndcă f inal ismul — căci d e el e vor­b a aici — e lua t din biologie. Şi filozofia a r e d i e p t u l să ut i l izeze idei le genera le a le şt i inţelor. C ă aceste idei se găsesc a fi ipoteze metaf iz ice? D a r aceas ta e adevăra t , în fond, desp re orice şti­i n ţ ă pozi t ivă . T o a t e acestea însă a r a t ă că d.. Motru n u e s t ră in d e o b u n ă doză de metaf i ­zicism. Obiec t iv i smul domuiei-sule nu e un o-biect iv ism l imitat , senzorial , ci un obiect ivism filozofic, c a r e a d m i t e si o r izon tur i l e metafizice. Deşi acestea n u a p a r formal şi nu-s ex t inse iu toa tă opera , deşi d o c t r i n a d-lui Motru e ştiin­ţifică şi p rac t ică , da r f ie sunt impl ica te cu a tâ t ma i adânc . Căci , clacă facem loc unu i oarecare p u n c t de vedere, u n d e e imp l i ca t ă m a i mul tă metaf iz ică decât în ş t i in ţă şi ac ţ iune?

Dar , şi aceas ta e su rp r inză to r , d. Motru se a-p rop ie de etnic t o c m a i prin: ceeace p a r e că se îndepăr tează . Domnia - sa ne-a venit din mediu l e tnic oltenesc. Adică a p a r ţ i n e acelui f ragment al p o p o r u l u i nostru, c a r e e cel ma i pu ţ in contem­plat iv şi mist ic . Un moldovean ar fi avu t cu si­g u r a n ţ ă alt l i m b a j filozofic. Atâ t e de a d e v ă r a t că mer inde le sufleteşti cele m a i ( însemnate sunt cele, c u care o m u l a p leca t cle-acasă. Şt i in ţ ismul cri t ic, r iguros , energet ismul , ceeace p a r e m o r a l ă ang lo - saxonă în doc t r i na d-lui Motru , t r ebu ie r a p o r t a t e la acest med iu oltenesc. Astfel d. Motru nu s'a î n d e p ă r t a t de etnic decât pen t ru a fi în m a i imed ia t contac t cu el. D a c a p r o b l e m a se p u n e aşa, se vede c u ce f idel i ta te d. Mot ru re- ' p rez in tă , filozofic, o a t i t ud ine e tnic românească. '

177

© BCU Cluj

Regional ismul © u n u l din motivele cele m a i valida, c a r e a l imentează istoria unei soc ie t ă ţ i U n u l d in roluri le , p e ca re Ie poa te avea , e să co­recteze or i să compenseze anun ţe aspecte a le vi­ziuni i ele ansamblu . Şi aici a p a r e o nouă r a ţ i une a ş t i in ţ ismului şi p rac t i c i smulu i d-lui Motru. Contempla t iv i t a tea poporu lu i românesc, aşa de prop ice p e n t r u a adânc i estetic, filozofic şi reli­gios lumea, e un punc t de în t rebare , m a i ales c â n d se asociază cu hab i tud in i mora le nefericite, pen t ru p rob l ema acomodăr i i noas t re ca neam în epoca modernă . Ce t rebu ie să se păs t reze şi ce t r ebu ie să se pre lucreze sau să se înlocuiască din aceas tă contempla t iv i ta te , e o p rob l emă prea compl ica tă ca s'o desvol tăm a c u m şi, poate , încă p r e m a t u r ă . Ceeace e sigur e că ceva t r ebu ie să se corecteze «în această p r iv in ţă . Şi «Iacă filozo­fia, i n t e rp re t ând depozi tul de in tu i ţ i i a le unu i neam, a r e d rep tu l nu n u m a i să facă a n u m e com-plectăr i , da r şi să corecteze. Personal ismul ener­getic, cu sub l imarea mora lă a ol tenismului său filozofic, e chemat să joace un rol istoric. Pr in aceas ta doct r ina d-lui Motru devine deadrep tu l fenomen istoric, n u n u m a i pr in de t e rmina rea ei, da r p r in ceeace e m e n i t ă să de te rmine în socie­ta tea românească . Şi m a i ales azi e nevoie l a noi de d inamizarea metodică şi u t i lă a societăţii Azi când ni se pune , p e deopar te , p rob lema in­dust r ia l izăr i i , chiar dacă t rebu ie să r ă m â n e m o ţ a r ă agricolă, iar, pedeal ta , p r o b l e m a gravă , de m a r e adânc ime istorică, a descătuşăr i i şi real i­zăr i i energ idor massei ţă răneş t i . D a r n u e nu­m a i a t â t : î m p r e j u r ă r i istorice nefericite, profi­t â n d d e această pas iv i ta te con templa t ivă româ­nească sau cre lând-o îmi m a r e pa r te , au dus la un complex d e raci le sociale, c a r e din ce în ce m a i mul t menesc a r ă u : mist icismul poli t icia­nist, mis t ic ismul demagogic, levant inism, far-nientism, fatal ism exagerat , ru t ină şi ind iv idua­lism steril . Mai avem şi un mist icism ieften, c a r e to tuş p u n e s t ăpân i re uneor i ş i a sup ra oa­menilor de cu l tu ră , compromi ţându- l e procesul de creiare, con t aminând ceeace n 'a fost a t ins de poli t ică. N u se vede că Personal i smul energetic, cu severa şi î na l t a lui discipl ină a producţ ie i utile, cu l u p t a lui, deşi indirect , cont ra t u tu ro r var ie tă ţ i lo r de misticism, a fa ră de acela al ener­giei, cu ape lu l lui, pl in de suflul unei în t regi doc t r ine şi de exper i en ţa unei vieţi de m u n c ă inspi ra tă , Ia s cu tu ra r ea din indo len ţa naţio^ na lă şi m â n e c a r e a l a ac ţ iune metodic organiza tă

este un al ia t august , şi, în ca tegor ia lui , un ic al poporu lu i mostra, m a i ales în momen tu l în ca re ne găsim? D a r dacă ar fi vâsli t în apele mis­t ic ismului , a r fi r iscat să a l imenteze felurile de misticism bicisnic, c a r e p r e a adesea se cuibăresc în societatea românească ori sunt exp loa ta t e -în chip interesat , şi Personal ismul energetic n'ai­m a i fi p u t u t avea cu s igu ran ţă t-.ceaştă v i r tu t e de înv io ra re etnică, const i tuind un adevăra tonic social, cum dé fapt t rebuie să-1 considerăm azi. Nu v r e m să spunem pr in aceas ta că o a n u m e formă de mist ic ism nu ar fi câşt igat Personalis­m u l u i energetic, î nmul ţ indu- i sorţii de fecundă izbândă , căci e şi u n mist icism tonic şi. organi­za t pen t ru fap tă ca nici o a l tă forţă, iar fără mist icism r a r se poa t e face ceva mare . D a r de acest mist ic ism n u e .în totul străin nici Persona­l ismul energetic. D e aceea nu vom, greşi nici de d a t a aceas ta s p u n â n d că d. Motru devine adevă­r a tu l educa to r al energiei e tnice l a noi. Anima­

tor i ai acestei energii a m m a i avu t şi avem.— şi, încă. ele rasă. D a r educator i , ceeace înseamnă conducere sistematică, p re luc ra re metodică, nu a m m a i avu t ca d. Motru. Văzu tă în această lu­mină, doc t r ina d-lui Mot ru e o pedagogie socială. Cu tând bine, ea e şi o doc t r ină polit ică, în sen­sul adânc şi bun al cuvântu lu i . E o eugenie. Pen t ru cât î ndemn la frenezia metodică a .mun­cii e în această doctr ină , dor im ă devină cate­h i smul societăţi i române.

Şi mai ales a l t ineri lor. Ei vor lua din această doct r ină sugestia că v i a ţ a const i tuie în generali­tatea ei un tot sacru, fa ţă d e ca r e t rebu ie să te Constitui câ t m a i ne în tâ rz ia t in element capabi l de a-1 servi cu m a x i m u m de energie ut i lă , pen­tru a nu p u r t a r ă spunde rea contrazicer i i sensuri­lor lui adânc i . Căci rea l i t a tea n u o ceva inert şi indiferent , ci toa tă rea l i ta tea e v ia ţă în t r ' un fel, care pulsează sub reg imul unu i energetism ima­nent înd rep ta t spre o finali tate. Ideea că n u t ră ­ieşti în t r 'o rea l i t a te indiferentă , ci în t r ' unn sa­t u r a t ă de o încorda tă semnificaţie, dă obsesia că por ţ i o m a r e r ă s p u n d e r e pr in însuş faptu l că e-xişti , Şi aceasta wu n u m a i d in sent iment da­tor ie mora lă , ci şi, oarecum, pen t ru a fi rea l : n u m a i ac t ivând, cre iând, eşti o exis tenţă , te in­tegrezi în r i t m u l şi s t r uc tu r a real i tă ţ i i generale, care e creiaţie, eş t i real. I a r p e n t r u a a junge la acest rezul tat , în tâ ia gr i jă a t ineri lor c să se for­meze, cu m a x i m u l de p ropr i e t a t e posibil, pen t ru o profes iune uti lă . Personal i smul energet ic d ă suverane î ndemnur i în această direcţie. Însuşi­rea persona lă şi din v r eme a unei zestre de cu­noştinţe, depr inder i s is temat izate de acţ iune, un complex organic şi suplu ele dibăcii , d a r încă ceva, fără d e c a r e n u se poa t e închipui p roduc ­ţie şi ma i ales p roduc ţ i e m a x i m ă — o a n u m e discipl ină m o r a l ă : p u t e r e de obiectivi tate, de in­dependen ţă şi d e subo rdona re în -'Celaş t imp, nu revolte anarh ice , prezumţioase , nu mesianism degenerat , t iu l iber t ina j steril. E cineva, care să nu dorească t iner imii noas t re să crească în acest spiri t de educa ţ ie mora lă? E su rp r inză to r cum o doc t r ină de p u r ă filozofie, de general i tă ţ i a şa de înalte, se integrează, la un moment dat , în cea m a i . acu tă şi m a i co t id iană actual i ta te , oferin-du-i soluţia a d â n c ă : un izvor, ce vine din pro­funzimile de mister a le p ă m â n t u l u i , pent ru a <ă-cori buze arse de sete. Căci . iată, Personal ismul energetic dă cea ma i b u n ă soluţie, din câ te s'au dat p â n ă acum l a noi, la p rob lema s tudenţeas­că, la p rob lema par ţ i a le i anar l i lzar i sau neut ra ­l izăr i a energiei t une r imi i n o a s t r ă Ser ia d e ar t i ­cole, mul t ip l i ca te cu generozi tate , scrise de d. Motru în Ultimul t imp în mai mul t e periodice, a avut ca subs t ra t sistemul Personal i smului ener-g e t i c ^ D e aici c red in ţa şi pers is tenţa lor. E t im­pu l să spunem, ceeace a m pregeta t să a r ă t ă m a-cttm câ tva t i m p : u n a din cauzele adânci a le con­duitei, ori dezordona te ori fade, a s tudenţ imi i noastre, d u p ă războiu, a fost şi l ipsa unei doc­t r ine largi de via ţă , ca re să pr imească , a idoma u n u i zelos receptacol spir i tual , şi să-i dea formă, năva la de energie a t ineri lor . Tot ideal ismul lor inst inct iv era cont ra r ia t , f i indcă nu «ăsea un făgaş demn de cana l iza re şi sfârşea în his tr io-nism m o r a l şi 'n acomodare p r e m a t u r ă . D a r Personal i smul energet ic se înfăţ işează pen t ru a j u c a rolul unei astfel de doefrine.

Mai presus de toa te însă , si-itezt d-lui Mciru e men i t ă să j oace un rol boieresc în evoluţ ia fi-

178

© BCU Cluj

lozofiei r o m â n e de a c u m îna în ie . Ne referim la va loa rea de p receden t a doct r ine i di-n. n iei-«de. In desvol ta rea unei cul tur i , ooerele deosebi te ca­pă tă un rol is toric p r in însăş p r e z e n ţ i lor, indi­ferent dacă fac sau nu şcoală. Pen t ru că s tabi­lesc un te rmen ele compara ţ i e . Kogă ln lceanu spu­nea, despre l i t e r a tu ra r o m â n ă din t impul său, că poa t e oferi exemple c o m p a r a b i l e cu l i t e ra tu ra apuseană . Mai p u t e m s p u n e azi aşa de uşor a-celaş lucru , despre l i t e r a t u r a r o m â n ă an t e r ioa ră lu i 1850, d u p ă ce l-am avu t pe E n u n e s c u ? Ce e ma i în semna t în Eminescu , a f a r ă d e iij.»ra in sine, n u e nici a şa n u m i t a şcoală eminesc iană , nici in f luen ţa sa l i t e ra ră genera lă ca stil. com­poziţie, fond, ci pos ib i l i ta tea s tabi l i r i i unu i ni­vel l i terar . C â n d exis tă opere m a r i în t r ' o cu l tu ra , ele înlesnesc o n o u ă d i ferenţă de potenţ ial , ce de t e rmină o mi şca re de c rea ţ ie mul t urni cen-ş t ientă şi m a i ambi ţ ioasă . Au to r i i c apă t ă m â n ­dr ie d e sine, un fel de pa tos il dis tanţei l iniştit şi cu s imţu l r ă spunder i i , carc- i face fiă d ispre­ţu iască înă l ţ imi le med ioc re i.i să pr ivească cel pu ţ i n că t r e idea lu l a i u n s p â n ă a tunc i în c u l t u r a ţăr i i lor. E şi aici o bal is t ică i r ecordu lu i , mul t ma i complexă , m a i fină si cu o a l tă demni ta te . Dacă au tor i i izbutesc sau n u să fţtint'ă or i să depăşească idea lu l rea l iza t ' n a i n l î i aceas ta e al tcev% da r ex i s t ă d isc ip l ina de «'reiaţi^ şi e-xis tă , m a i ales, din p a r t e a societăţii o p r e ţu i r e j u s t ă a operelor lor.

In ce pr iveş te filozofia românească , unii din cauzele p u ţ i n ă t ă ţ i i ei în ansamblu , e şi l ipsa u-nui asemenea t e rmen îna l t de compara ţ i e . Con ta e ra p r e a exot ic p e n t r u ca să cons t i tue u n astfel de t e rmen , iar, p e de a l tă par te , nefi ind profe­sor de filozofie, n ' a p u t u t să Iacă shifrur a tmos­feră operei sale şi, la d a t a i s ' j iK ' ă a apar i ţ ie i lui, e ra p r e a de v r e m e p e n t r u ca aceas tă a tmos­feră s'o p o a t ă fo rma în alt ch ip . Lipsind te rme­nul de compara ţ i e , au tor i i îşi cons iderau misiu­

nea p r e a uşoară . I a r societatea, î n r r a căi avea h a b a r de ceeace se pe t rece in -icast domeniu , a-prec ia egal or ice t i p ă r i t u r ă Mo.cof'ea .'Sicfii"d compara ţ i e , or ice p ă r e a bun . D a r d. Mot ru ne dă o doc t r ină . Viguroasă şi e labovata în t impul şi solul nostru . C a să v o r b i m în spir i tul do.nniei-sale, d a r metafor ic , filozofia românească a r e a-c u m î n t â i a şi cea m a i îusemnacă an t ic ipare . Ea c a p ă t ă astfel un eu, c a r e ştie să î i dea înă l ţ imea necesară . D e a c u m încolo vor dispare, din filozo­fia noas t ră , şolticii ce încea rcă =â fie gravi , e-rud i ţ i i s impl i cu sufletul râsùt în l t pe tomur i l e cetite, improv iza to r i i în cău t a r ea de funigei filo­zofici. Vor d i spa re sau se vor mistui fii u m b r a unei aprecier i d u p ă justele lor meri te . Un destin fericit — preceden tu l lui Eufrosin Poteca în me­d iu l familiei d-lui Motru — 1-a hotar ît defi­ni t iv să u m b l e p e căi le filozofiei. Şi, în locul u-nu i ma tema t i c i an sau al u n u i om de ş t i in ţă ex­per imenta lă , c u l t u r a românească a c ă p ă t a t un în temeie tor în ceeace pr iveş te filozofia. Desigur , despre orice om deosebit de c u l t u r ă se poote spu­ne că e în temeie toru l cu l tu r i i societăţi i lui, ca r i orice asemenea om în temeiază în t r 'un fel din nou cu l tu ra , în ca re a apă ru t . D a r urai cu ose­b i r e despre d. Motru . Căc i p â n ă la domnia-sa •mi fost s t ră luc i ţ i r ep rezen tan ţ i ai filozofiei la noi, d a r un i i au stabil i t , cu un ta len t i a r ă seamăn, m a i m u l t d i s c ipbna de gândi re , i a r alţ i i ma i mul t au prezenta t , în t r 'o formă din ce în ce m a i cr i ­t ică şi m a i personală , uneor i cu u-i ta lent impu­nător , aspecte din filozofia Apusulu i . D. Motru izbuteş te cel clintâiu să t o a r n e un con ţ inu t locul carac ter iza t , în fo rma cugetăr i i filozofice şi cu ma te r i a lu l filozofic apusean . D u p ă un şir de în­cercăr i , p roduc ţ i a filozofică a u t o h t o n ă îşi leagă în sfârşi t g u r a pânzei . C u s in teza d-lui R ă d u ­lescu-Motru începe p r o p r i u zis filozofia româ­nească,

VAS1LE BĂNCILĂ

© BCU Cluj

R E G E L E F A doua oa ră s'a r idicat la t u r n u l cel tnare ul

cas te lului Peleş s teagul negru pen t ru r e g e Cea­sornicul cu l imbi aur i t e a con t inua t să ba tă , pă­zit de c a v a k r i împariglicaţi , sl< r turi le , j umă tă ţ i l e şi orele, în s ingură ta tea a lbas t ră a munţ i lor . Re­gele s tă tea nemişcat , în t ins î n t r e flori, cu fa ţa la t impu l ca re curgea m a i depar te , da r pen t ru alţii . Sferturi le , j u m ă t ă ţ i l e şi orele de au r p o r n e a u de sus şi se ro teau nevăzute , cu a r ip i d e porumbîel , . î m p r e j u r u l lui. El visa şi nu le m a i asculta, visul de dincolo.

P e scara cea m a r e de lemn negru, deasup ra ca ta fa lcu lu i veghia i de p a t r u săbii, Regina tâ­nără , în rochie spumoasă şi învoa l tă de bal , stă­tea şi pr ivea, cu b ă r b i a pu ţ in în piept , tainic şi în aş tep tare , ca din a l tă lume. D e p r iv i r ea ei ce-rulie se î m p r i m ă v ă r a toa tă sala. T rebue să fi fost un por t re t de a c u m treizeei de ani . Oameni i car i t receau p e marg in i , ca un cor de t ragedie veche, se opreau înfioraţ i , fără să ştie de ce. Apoi se mişcau i a r ă înainte , delà scara de i n t r a r e p l ină de vedenia poenei Petecului, c ă t r e o uşă d indără t , ne în t r e rup ţ i şi tot alţii, ţ a r a nesfârşită,: veni tă să-şi v a d ă Regele. I a r el visa şi nu m a i vedea nimic, visul de dincolo.

Afa ră ieşiseră din i a rbă întâiele: b rânduşe , fra­gede şi c a o î n t r u p a r e d e u m b r ă d e slânjinel . Susuru l r âu lu i creştea, un greere cîierna seara. Se p regă tea ceva nebănui t , l a p lecarea p e n t r u to tdeauna a unu i iubi tor al florilor. P e sub po­deţe se a d u n a în tuner icul , brazi i se aprop iau , că­su ţa de v â n ă t o a r e din cărare , de u n d e un m a r e absent a r fi t rebui t să vie încoace, îndure ra t , p r in toa tă această pregăt i re , se scufunda în ne­fiinţă, izbi tă în creştet de o b ă t a e tâ rz ie a cioca­nelor ceasornicului din tu rn . Munţ i i se r e t r ăgeau ma i în fund, îna in tea apr inder i i stelelor. Regele visa şi n u m a i lua aminte la nimic, visul de din­colo.

Azi a m ci t i t r â n d u r i l e acelui m a r e absent , în­t r 'o revis tă d e depar te , do u n d e el n 'a p u t u t să plece c â n d ceasornicul din turin, l u m e a m u t ă ş i . b r ânduşe l e cu fel inăraşele lor stan jinii fiu bă tu t , au t recut şi a u răsăr i t ca să-şi ia r ă m a s bun . Rân­dur i l e î l cre iau a d o u a oa ră p e Rege din amin­tire. E r a un Rege şi u n Păr in te , îna in tea căru ia r ă m â i cu capu l plecat . P r in t r e lacr imi nu se poa t e vorbi .

Şi a m citit, scrise în acelaş oraş, r â n d u r i l e de pr ie tenă, pub l i ca t e în l ' I l lustrat ion, a le pr inc i ­pesei Bibescu. Coloane l u n g i trei , şase. cinci­sprezece, ca nişte alei de verdea ţă tunse f ranţu­zeşte, ca nişte săli de a r m e şi de por t r e t e ale s tră­moşilor, ca nişte p r i d v o a r e îna l t e asupra istoriei de ieri, r id ica te pe r ând de meşteşugul scrii toa­rei. Scri i torul , însă, au tobiograf iază t o tdeauna şi a r e s imţu l construcţ iei , ca o lege a sulfului , care îl cr is tal izează în aceleaşi căsu ţe c iuda te şi stră­luci toare, sau ca un inst inct de termite .

I n t r a t ca un a m ă n u n t în v ia ţa principesei Bi­bescu, Regele t r ebu ia să a p a r ă m a i ales ca om şi a a p ă r u t ca om cu t r ă să tu r i care p u t e a u lipsi, pen t ruca cele m a i mul t e făceau p a r t e din mica omenire . Nu se poa te ca pr inc ipesa Bibescu să nu-1 fi cunoscut şi cu a l te însuşir i omeneşti , pe ca re a c u m sun tem siliţi n u m a i să le presupu­nem, d in c ă l d u r a pusă în a t â t ea încheier i d e epi­soade, sau să n i le aducem aminte , cu a tâ t m a i mu l t ă putere , ca un protest , clin a l te izvoare.

E R D I N A N D Femeia a fost d a t ă la o p a r t e de pr incipesă , care şi-a adus amin te d e sângele domnesc şi de drep­tur i le basa rabe . E a s'a î nc run ta t deoda tă de apă­sarea unei co roane d e domni ţ ă pe care şi-a sim-ţ i t -o pogor î tă p e frunte, şi a fulgerat din pr iv i r i m a i tare , ca să n u i se amestece ochii cu sma-. ra ldele şi rub ine le din acea coroană. Pr incipesa a, judecat , cu spi r i tu l de observaţ ie pus pe tă­găduire , al unei moş ten i toare da t e la opar te , a-sup ra moşteni toru lu i de fapt. De-aei ascuţ imea h i la ră , cu l ipsa de iub i r e faţă de toţi cei cerce­taţ i . Sufletul pr inc ip i lor şi, cum se vede, şt al principeselor, e fără milă , ch iar faţă de el însuş, desvelindu-se în t r 'o l umină mai pu ţ in f rumoasă, când t r ebue să vorbească în numele strămoşilor. .

S imţul construcţ ie i a da t un t i t lu de formulă celor cincisprezece coloane m a r i de r ândur i , ca cincisprezece b u l e v a r d e p leca te de là un Arc-de-t r iumî-al -Stele i , c a r e ar fi acea formulă. In ju­ru l ei s 'au s t r âns şi d u p ă ea s'au potr iv i t ca să nu-i t u r b u r e a rmonia , toa te impresi i le şi părer i le . F o r m u l a sună : „ O je r t fă regească, F e r d i n a n d al Românie i" . Ea o o dovadă de meşteşugul a tâ t de p re ţu i t al scri i toarei , d a r nu de pă t runderea , sau cel pu ţ i n n u de nepă r t i n i r ea în acest caz. For­m u l a e ne în temia tă . Regele, silit sa in t r e în ea,, e de nerecunoscut şi d ă un subiect l i terar nu un por t re t istoric. Poa te că por t re tu l nici n 'a fost în gându l scri i toarei , da r a tunci e b ine fă se ştie..

Un episod frumos e acela al săbiei. Pr incipesa a v ru t să s t ă rue ma i ales a supra sufletului ră­mas german al Regelui : u n a din cele trei muce­nicii a le lui pe t r o n u l României . Epizodul săbiei t r ebu ia să a r a t e hotărâtor acest lucru. El se spul ­be ră l a cea d in tâ i cerce tare şi ramflne numa i un efect de stil şi compoziţ ie . Mul te din dovezile pen t ru celelalte două mucenic i i sunt de aceeaş tăr ie . E păca t şi. p e n t r u scri i toare şi pen t ru noi, car i n ' a m fi dor i t b u c u r i a acestei r ă s tu rnăr i .

Pr inc ipesa auzise că Regele p u r i i mereu, ch iar d u p ă douăzeci şi cinci de an i de cetăţenie ro ­mână , sab ia lui g e r m a n ă d e ofiţer de gardă . în ­tr 'o zi, la 28 Sep tembr ie 1914, în a junu l urcăr i i pe t ron, i-a fost da t să se convingă s ingură de a-devăr . Pr inc ipe le moşteni tor e r a la o cină de casă d e ţa ră , î m p r e u n ă cu pr inc ipesa soţie şi ca fiul ma i m a r e oaspeţi a i pr incipesei scri i toare. Che­m a t ă la telefon în t i ndă şi p â n ă să capete legă­tura , g a z d a s'a u i ta t că t r e m a n t a l e i ; şi_ săbiile oaspeţ i lor în t inse p e o masă . Sah ia pr inc ipe lu i moşteni tor avea însemnele I lohenzol lerni lor! E r a aşa da r adevă ra t ! Pr inc ipe le p u n ă l a coapsă sa­b ia dintâi , din d e p ă r t a t a ţ a r ă delà R i n ' Cred in ţ a lu i g e r m a n ă nu-1 lăsase s'o scoată, emint i rea lui Siegfried şi ciclul ca r lomagn! Acest om făcut rege avea să r id ice îmi adevă r o sabia de fiu, îm­po t r iva pa t r ie i neschimbate , pen t ru o ţ a r ă de îm­p rumut , î n t â i a mucenic ie!

D a c ă pr inc ipesa Bibescu n 'a r fi avut încrede­re în această găselni ţă literară^ c i ar fi ispit i t şi p e alţ i i sau s 'ar m a i fi u i ta t şi l a a l te m â n e r e de săbi i ofiţereşti române , ar fi descoperi t că toa te p o a r t ă aceleaşi însemne, însemne ale familiei re­gale, de obârş i i hohenzol lerne. a l ă tu r i de însem­ne le ţăr i i . Ce mai r ă m â n e din C â n t a r e a lui Sieg­fried şi din cavaler ismul c ic lului ca r lomagn?

Jar Regele visează, şi nu :nai ia amin te la ni­mic, visul de dincolo.

EMANOIL BUC UŢA

1 8 0

© BCU Cluj

C R O N I C A M Ă R U N T A „Universul Literar" r e c o m a n d ă cu l aude eh-

tus ias te cet i tor i lor săi note le de că lă tor ie pr in - Rus ia sovietică ale d-lui Georges D u h a m e l , —

. sc r i i t o ru l l up t ă to r p e n t r u un ideal de omenie" . „Manifes tu l scris de D u h a m e l d u p ă zece an i de là i zbucn i r ea răsbo iu lu i —• j ice en tns i a s t a revis tă românească — şi j u r ă m â n t u l solemn că n u va c r u ţ a nici o energie p e n t r u ev i ta rea în vi i tor a c ruz imi lo r răsboiu lu i , vor r ă m â n e p r in t r e cele

, m a i că ldu roase accen te d e suflu creşt in, ma i conv ingă toa re p r in p u r t i t a t e a v ib ra ţ i e i sj ţ.-in a r t a scr i i torului ca t oa t e sesiunile Societăţ i i Na­ţ iuni lor" . C u acest spir i t pacific, î m b ă l s ă m a t de suflu creşt in, glorif ică Georges D u h a m e l revolu­ţ i a bolşevică. Aşa c rede „Universul Li terar" .

Să n e m i r ă m ? Să ne r evo l t ăm? Georges D u h a m e l e u n u l d in t r e admi ra to r i i

- ac t iv i ai comun i smulu i r evo lu ţ iona r şi ai mă lă i e ţu lu i idea l u m a n i t a r i s t p red ica t de Romain Roll&nd. O r i u n d e se p a r e că B a î n t â m p l a t o silnicie, n u m e l e său a p a r e ime­d ia t sub protes te sub l ime şi uman i t a r i s t e , a l ă tu r i d-i al lui Barbusse , Rol land, P a n a i t Is t ra t i . etc. De. câ t eva ori, în u l t imi i ani , i - am semna la t fulge­rele î m p o t r i v a Românie i c a r e se î n c ă p ă ţ â n e a z ă în rezis tenţă ca tegor ică fa ţă 'e bolşevi-un Ro­m â n i a aceas ta „ r eac ţ i ona ră " n'o poa te sufer i d. Georges D u h a m e l pacif is tul . Adoră în sch imb, bolşevismul revo lu ţ ionar . E aceas tă Rusie sovie­tică, ce v rea să d e a foc Universu lu i p e n t r u idea­lur i le ei, a n i m a t ă de suf lu l creşt in al pac i f i smu­lu i? S'o c r e a d ă „Universu l Li te rar !"

Rezu l ta te le că lă tor ie i p r i n p a r a d i s u l lu i Zinc-view, Georges D u h a m e l le-a s in te t iza t de c u r â n d m t r ' o confer in ţă ţ i n u t ă la Bruxe l les : o apologie a revolu ţ ie i ruseşt i . C u câ t eva zile m a i îna in te , guve rnu l sovietic executase din nou zeci de oa­men i nevinovaţ i . î n t r e b a t a s u p r a acestui fap t u-mani ta r i s t , confe ren ţ ia ru l de là Bruxelles , an i -

i m a t d e suflu creşt in, a r ă s p u n s foar te senin : — înzec i t ă c r i m ă se da to reş te „ u n u i val de e-

n e r v a r e t recă tor" . Revo l t a t ă de acest r ă s p u n s cinic, î n t r eaga

p resă be lg iană d e n u n ţ ă p e d. Georges D u h a m e l 1 c a p e un p r o p a g a t o r d e eror i , c a pe u n , .conru-

p ă t o r a l t ine r imi i " ce c rede î ncă in scr isul său uman i t a r i s t .

P e n t r u acelaş l uc ru ,Universul L i t e ra r " il re-, c o m a n d ă ex ta t i c ce t i tor i lor săi.

z Să susţii ca to l ic ismul şi P a p a să te excomunice

f i indcă eşt i p ă g â n ; să d a i cel m a i p u t e r n i c fer­ment cerebra l na ţ i ona l i smu lu i f rancez şi Repu­bl ica să t e p r igonească p â n ă î n t r a l nou lea n îu i i ' f i indcă eşti mona rh i s t (fără pe r spec t iva une i iminen te res taură r i ) — ia t ă o i ' t u a ţ i e un ică p e c a r e şi-a crea t -o Action Française. N u sân tem d i n t r e cei ca r i a d m i t i n t eg ra l doc t r ina act ionis tă — şi a m a ră ta t -o o r icând a m avu t p r i l e ju l — p e n t r u m o t i v u l că aceas tă doc t r ina , specific franceză, n u s'ar p u t e a ap l i ca p r e t u t i n d e n i la fel; n u n e î n c h i p u i m p r i n t r e brav i i camelo ţ î ga ta să a p e r e idei le maeş t r i lo r M a u r r a s şi D a u d e t cu revolvere le ; da r aceas ta n u n e împ ied ică să re­cunoaş tem în l u p t a act ionis tă cel inai t r ag ic des­

t in con t imporan al u n o r scr i i tor i si cuge tă to r i de rasa lu i D a u d e t şi Maur ras . Ceeace a t r a g e toa t ă s impa t i a noas t r ă e îndeosebi e ro i smul mora l , im­pres ionan t şi fără egal, cu c a r e aceşti oamenii î n d u r ă zilnic consecinţele ideilor lor. In F r a n ţ a r epub l i cană şi ostilă m o n a r h i s m u l u i , v i a ţ a acesui i p u m n de oameni a deveni t un m a r t i r a j .

Ei scr iu a v â n d în f a ţ ă toa te p r imejd i i l e şi m a i ales p r ime jd i a asas ina tu lu i . L u p t a lor in te lec tua­lă s'a t r a n s f o r m a t î n t r ' un r ă sbo ia aievea. To­varăş i s c u m p i a u căzu t în sânge, r ă p u ş i l a masa d e scris d e c ă t r e asas ini p e car i jus t i ţ i a r epub l i ­c a n ă i -a ach i t a t regula t . Maur r a s , cuge tă to ru l şi poetu l omagia t p â n ă şi de scri i tori i ca r i n ' au ab­solut n imic comun cu convinger i le iui , e osân­dit la puşcăr ie . Léon D a u d e t a fost b ă g a t l a în­chisoare pen t ruca , nebun de dure re , a î nd răzn i t să b ă n u i a s c ă de omor p e şofeurul în m a ş i n a că­r u i a a fost găsi t uc i s s inguru l său copil . Cola­bora tor i i lor acţ ionişt i , l a fel.

A t r ebu i t un op t imism ce n u vrea să recunoas­că înfrângere , o î nd răsnea lă ca re e numai: a fa­na t i smulu i şi acel e tern spir i t f rancez ce ştie să fulgere l a c r i m a c u o g lumă, pen t ru a se p u n e la ca le r ecen ta fa rsă telefonică, g ra ţ i e că re ia Léon D a u d e t a fost scos clin t emni ţă . Franţa , a râs şi a pe t recut . Des t inu l t r ag ic al acţ ioniş t i lor capă­t ă un aspect de comedie. Dar a t r ebu i t şi mul t i n v i n u i t a pe rve r s i t a t e a spiri tului , f rancez pen­t r u c a g u v e r n u l Republ iee i , pus în v io len ta lu­m i n ă r id icu lă de farsa acţ ioniş t i lor să cont i -nu i e p r in p r i g o a n a oficială, aceas tă t i ag ico-medie.

D u r e r e ames teca tă cu râs şi u r ă acoper i t ă de r idicul . D a r ceeace t r i u m f ă d e a s u p r a tu tu ro r , suveran şi fă ră egal , este e ro ismul m o r a l cu ca re aceşt i scr i i tor i . îndură des t inul t ragic , al idei lor lor. 11 subl in iem p e n t r u s impa t i a noas t r ă nel imi­ta tă , d a r şi p e n t r u gor i la ce reb ra l ă ca r e scă­l â m b ă i e p e m a l u r i l e Dâmbov i ţ e i doc t r ina m a u r -r a s i ană şi p amf l e t u l lu i D a u d e t . Le scă l âmbă ie n u din na iv i t a t ea inocentă , c a r e vrea să cu l t ive reni l a ecua to r şi gazele l a polul nord, ci d in in­t en ţ i a de farsor care , p e n t r u a sa lva aparen ţe le , m a s c h e a z ă cu n u m e l e lui M a u r r a s si D a u d e t o ab j ec t ă vena l i t a t e de publ ic is t . Î n t r e p r i n d e r e a e o con t inuă l u a r e în deşert a acestor n u m e de sfinţi şi de mar t i r i .

ST In coloanele n o a s t r e nu oda tă a m relevat cu

s impa t i e revis ta Datina d in T.-Severin, o coii-sorâ d i n t r e cele m a i a p r o p i a t e felului nos t ru d e a s imţi şi de a gândi . N e place în special nă ­z u i n ţ a pub l i ca ţ i e i sever inene d e a realiza: un ca­r ac t e r u n i t a r în manifes tarea~i l i t e ra ră aco rdân -du-ş i versur i le şi p r o z a cu ar t icolele d e direct i ­vă . In aspec tu l general , p romiscuu , ec lec t ic şi ealeidoscopic, a l revistelor noas t r e l i terare, a-ceastă n ă z u i n ţ ă sp re un i t a te , c a r e a fost pu t e r ea m a s i v ă a Săm&năforului, îi şacle foar te b ine Da-Unei. D i n t r e condeiele ce se mani fes tă acolo, am re ţ inut , când a m a v u t pr i le ju l , p e d. Consţ . D . Ionescu, r e m a r c a b i l a t â t c â n d se mi şcă p e li­nii le direct ivelor genera le cât şi c â n d se opreş te în ana l i za note lor cr i t ice a s u p r a căr ţ i lor .

181

© BCU Cluj

i p n u m ă r u l 5—6 (Maiu-Iunie) d. Al. D i m a re­v ine cu o echi l ibra tă p u n e r e la punct a s u p r a dis­cuţiei în j u r u l t rad i ţ ional i smului , s t â rn i t ă în Gândirea de aventur i le teoretice a le d-lui Eugen Lovinescu şi con t inua tă de d. >.'t. Halea în Viaţa Românească. C a şi noi, d. Ralea admi t e specifi­cu l na ţ ional , dar — r e m a r c ă d. D i m a — d. Ralea n u în temeiază acest specific pe t radi ţ ie , ci pe ac tua l i ta te .

D. D i m a ii vede, ca şi noi, în temeiat pe t ra­diţie.

Este o deosebire t r a n ş a n t ă în t r e noi şi d. Ra­lea? Nu credem. Deosebirea a p a r e n t ă o d a u cele două no ţ iun i de tradiţie şi de actualitate. In ar­t icolul nostru, A doua neatârnare, a m insistat su­ficient a s u p r a a ceeace înţelegem pr in t radi ţ ie . C i t ă m : „Trad i ţ iona l i smul în c u l t u r ă nu se con­cepe stereotipic. El nu e un pas b ă t u t pe loc la nesfârşit . C u l t u r a e un organism în creştere cont inuă , cu r ădăc in i în seva neamulu i , cu frun­ziş în a tmosfera t impur i lor . Seva e aceeaş ; a t ­mosfera e sch imbătoare . Trad i ţ iona l i smul e dis­c ip l ina l ăun t r i că ce că lăuzeş te această creştere".

Sau : „In vechile religii ale Ind ie i exis tă învă­ţ ă t u r a re încarnăr i lor . Eul individual , c a să se purif ice, t rece p r in t r ' o serie de î n t rupă r i , de t r ep te a le desăvârşir i i . Nicio î n t r u p a r e n u sea­m ă n ă cu ceala l tă , d a r în toate t ră ieş te acelaş eu ce-şi c au t ă per fec ţ iunea şi în f iecare din ele îşi recunoaş te conşt i inţa de sine. In re incarnăr i l e succesive a le generaţi i lor , doc t r ina t rad i ţ iona­listă concepe eu l colectiv al unei na ţ i i ca s t răbâ-tându- le cu amploarea, c rescândă a unui torent de viaţă , a u n u i elan viu, ce-şi păs t rează neîn­t r e r u p t a conşt i inţă a existenţei".

T r a d i ţ i a nu e deci, concepută ca o formă sta­tică, înc remeni tă în t recut , ci ca o for ţă dina­mică ce de te rmină formele în deveni re a le ac­tua l i tă ţ i i . Miguel de U n a m u n o îi spune : esenţa uie şi Diabilă a istoriei. E t r ecu tu l ca re t ră ieş te în ac tua l . C â n d d. Ra lea în temeiază specificul na ţ iona l p e ac tual i ta te , iar noi ]>e t radi ţ ie , spu­nem, cu a l te c u v i n t e c a m acelaş lucru.

Spre deosebire de t rad i ţ iona l i smul francez ca re se în temeiază p e catolicism şi p e clasicism, t rad i ţ iona l i smul nos t ru se încorporează in c re ­d in ţ a rel igioasă o r todoxă şi în mi tu l folkloric. Mitul folkloric a fost îndeosebi accentua t de mişcarea sămănător i s tă . C u l t u r a m o d e r n ă ro­mânească , fasc inată de ideile liber cuge tă toa re a le revoluţ ie i franceze, a negli jat credinţ i reli­gioasă ca izvor de creaţ ie cu l tu ra lă . Aici vedem noi m a r e l e h ia tus , m a r e a aba t e r e delà specificul na ţ iona l înca rna t în c red in ţă şi în mit .

C red in ţ a şi m i tu l sânt ele valori ac tua le pen­t r u sufletul popo ru lu i nos t ru?

D a c ă sânt, a tunc i ce ne împied ică să le p r i ­v im ca izvoare de insp i ra ţ ie a le ar te i româneş t i în creştere?

5 Viaţa Românească aduce un nume nou de p ro ­

za tor care, de là îinitâiele pagini , a ; s b u t i t să inte­reseze cercur i le l i t e ra re : Darnian Stănoiu. Ceea­ce ne-a făcut să zâmb im deal începu t a fost ze­lu l u n o r detect ivi l i te rar i ca r i s'au măgul i t să descopere în scrisul de b l â n d ă sa t i ră şi de ier tă­t o a r e g lumă, a ţ â ţ de firesc rotunj i t , al ie romona­hu lu i debutan t , ta lentul . .-. d-lui M. Sadovea-nu. E r a ne încrederea în posibi l i ta tea u n u i nou

scri i tor? E vreo asemănare a tâ t de izbitoare th-"tre el şi d. Sadoveanu? D a c ă e v o r b a de o înru­dire, un subţ i re miros l i terar ar fi descoperi t-o m a i degrabă în t re acest nou scrii tor şi I. C. Vi-sarion. Toţ i aceşti că lugăr i , s tari ţ i , defensori şi pro topopi , coţear i şi pişicheri , sunt fraţi bun i cu eroii lu i Visarion. Şi ei vorbesc specific mun te -neşte — ca. să în t r ebu in ţăm un limba.) p lăcu t d-lui G. Ibră i leanu . Sânt oameni , locuri şi mo­r a v u r i munteneşt i , ce se pot identifica uşor cu persoane din Ministerul Cultelor, cu peisagii şi practice, delà mănăs t i r i le din j u r u l Bucureşti lor. Pen t ru cej ini ţ iaţ i , l i t e r a tu ra lui Damian Stă­noiu const i tuie un fel de denun ţ foarte s t răveziu pr in va lur i le acestui scris l impede ca lacul Cal­dă rusaliilor.

Pen t ru noi D a m i a n Stănoiu nu e o surpr iză . II cunoaş tem de câ ţ iva an i din impres i i le lirice, fără o formă prea consistentă, culese _ d in mănăs t i r i din poezii le fără personal i ta te , şi din schiţele de scânteietor umor , publ ica te toa te pr in revistele bisericeşti . De là aceste înce­pu tu r i p â n ă la pagin i le din Viaţa Românească constatăm, cu, bucur i e un sensibil progres in teh­n ica frazei şi a compoziţ iei . Am nvea însă o dor in ţă , — tocmai f i indcă acest că lugăr aş, veş­n ic vagabond , cu f igură de ca ldă b lânde ţe şi glas- muz ica l ce nu t rădează , in conversaţ ie , ni­mic din precisa şi i ronica observaţ ie a prozei sale, cunoaş te foar te b ine lumea din c a r e v ine : t a len tu l său l-am dori desvol tat pe a l tă l inie de­cât aceea a zeflemelei. Incontestabi l , toa te acele păcate , p e ca re le descrie dânsul , există. Le cu­noaş tem din rea l i t a te şi l i te ra tura , începând cu anecdo ta popula ră , le-a aco rda t o a ten ţ ie insis­tentă. A c o n t i n u a p e l in ia zeflemelei ni se pa r e un succes p r e a ieftin pen t ru ta len tu l i e romona­hu lu i D a m i a n Stănoiu. Ex is tă în lumea de u n d e v ine dânsu l s t r a tu r i d e v i a ţ ă mul t ma i adânc i şi m a i preţ ioase, ignora te p â n ă acum de l i tera­tu ră . E acea l ă t u r e a f r ămân tă r i lo r mistice, a sensibil i tăţ i i monaha l e , ca re fac din călu­gă r o f ăp tu ră cu to tu l apar te , c u m n e încre­d in ţează de a t â t ea ori T u d o r Arghezi venit din aceeaş lume. Acea l ă t u r e -ie u n d e sosesc, grele de bogă ţ i i suf le teş t i corăbi i le acestui Cris tofor Co lomb al poeziei mist ice româneş t i : — T u d o r Arsfiezi.

Pr in povest i rea sa „Sora Valeria", pub l i ca tă acum câţ iva an i în b roşură , D a m i a n Stănoiu a dovedit că cunoaş te foar te b ine şi această l ă tu re de v ia ţă a p r o a p e inedi tă . I a t ă dece Gândirea, r e n u n ţ â n d la orgoliul de a1 l ansa u n nou talent, a preferit să-i rem.iree p^e-inile de zeflemea în Viaţa Românească a necredincioşi lor noşt r i pr ie­teni ieşeni, a ş t ep tând p e cellal t D a m i a n Stănoiu. I i v a s ta a tâ t de f rumos că lugăru lu i scrii tor a-ceastă nouă înfă ţ i şa re a ta lentu lu i său!

Subliniem dm t â n ă r a revistă Sinteza reflecţiile cr i t ice a le d-lui G. Călinescu, ascuţ i te şi l impezi, de-O' r i tmică nervoasă şi de un t e m p e r a m e n t ar­den t ce n u siluieşte totuşi un sigur simţ a l pro­porţ i i lor , r ăz imat , c u m se pare , p e o serioasă cu l tu ră i ta l iană . C i t ăm această sp i r i tua lă pagi ­nă c a r e e u n u l din cele m a i adecva te por t re te ale d-lui Miha lache Dragomirescu .

„D. Mihai l Dragomirescu este un tempera­ment e m i n a m e n t e polit ic. La baza act ivi tăţ i i

182

•i © BCU Cluj

sale cr i t ice găs im o const i tuţ ie , un p a r l a m e n t , un buget , u n guvern , u n bule t in oficial, un organ de lup tă . F i ind un spir i t democra t ic , evi tă pe cât e cu pu t in fa gestul a rb i t r a r . Consu l t ă cu m u l t ă doci l i ta te şi — t r ebu ie să s p u n e m — în­credere, ar t icole le Ştiinţei Literaturii, se co. ' idă-tuieş te cu asistenţi i , c h i a m ă ma jo r i t ă ţ i l e l a Inst i ­tut , p u n e hotărârea la vot, o pub l i ca în Buletin, o a p ă r ă în O r g a n u l de lup tă . A r e în cea m a i la r ­gă m ă s u r ă sen t imen tu l sol idar i tă ţ i i cu pa r t i du l . O idee ce re n u se pot r iveş te o a!<> sale este o erezie, o aberaţie, scr isul n i v e r s a u i u l t este con­fuz, neegal, gongunc, poez ia — hodorogeilă rit­mică, trăncăneală, a u t o r u l habar n'are de l i tera­tu ră , e urs ignorant, u n învnJifJ im neghiob, un ţingău, u n om meschin, imbecil şi abject. In consec in ţă e p u s în borcanul cu spirt. D i m p o ­tr ivă , a r e expres i i b l â n d e şi ch i a r amab i l e pen­t ru rătăciţii c a r i se a p r o p i e de dansu l p r ' n t r ' o în­ţelegere ce i se p a r e î n r u d i t ă sau p r in comba te ­r e a u n u i i n a m i c comun . St i lul p â n ă a t u n c i con­fuz dev ine d i n t r ' o d a t ă limpede, ca lumea, pcez ia aduce u n material preţios, a u t o r u l îşi vue în fiie, d. Dragomi re scu ia act cu plnceîe d e com­pune r i l e sale, îi ap rec iază mentalitatea serioasă^ îşi p e r m i t e să-t dea, sfaturi, i i d ă ch ia r o notă bună, î i găseşte ac t iv i ta tea folositoare, în sfârşit îl scoate din borcanul cu spirt.

D. Miha i l Dragomi re scu a fost ned rep tă ţ i t de n a t u r ă . I s'a h ă r ă z i t o in te l igenţă p r u d e n t ă da r v ie şi mi j loace le d e expres ie a le u n u i a u t o d i d a c t ; u n suflet p l in d e gingăşie şi ones t i ta te şi man ie ­r e d e p ro le ta r . D e aceea idei le sale j u s t e n u con­ving şi epi te te le sale t r iv ia le mu j icnesc. Nu e o for ţă a Binelui , d a r nici u n a a Rău lu i . N a r e a r t a de a-şi face pr ie teni , d a r n ic i î n v i e r ş u n a r e a de a-şi face duşman i . I -ar fi t r ebu i t d a r u l d e a s t â rn i con t roversa sau d e a c a p t a conv ingerea şi n u î n t â m p i n ă decât ind i fe ren ţa sau veselia. Ar fi a v u t nevoie de respect şi au to r i t a t e şt n u i se dă decâ t s i m p a t i a sau iubi rea . A p r o b a r e a sa ucide, i a r invec t iva af i rmă. Scr i i toru l d e mer i t t r emu­r ă să n u fie l ă u d a t , i a r med ioc r i t a t ea a n o n i m ă îi c a u t ă cu s t ă r u i n ţ ă in ju r ia . D e aceea toţ i a ţ â ţ ă conş t i in ţa onestă a d-lui M. Dragomirescu , uni i p e n t r u a p a r a elogiul compromi ţă to r , a l ţ i i pen­t ru a-şi a t r a g e oca ra vu lga r i za toa re" .

S Munchenul a fost în v a r a aceas ta cen t ru l unei

s e rbă r i m ă r e ţ e şi i n t e re san te c u m r a r eo r i se p o a t e vedea : Schiitzenfest — s ă r b ă t o a r e a vână­toarei . Delegaţ i i le societă ţ i lor vână to r e ş t i din toa te provinc i i le a l că tu i au p e s t răzi le o raşu lu i d e a r t ă un a la iu festiv c e t i m p de p a t r u ceasur i î ţ i r ă p i a p r i v i r e a p r i n t r ' u n pi toresc fă ră egal. C o s t u m e na ţ iona l e de-o cur ioasă var ie ta te , gru­p u r i a l c ă t u i n d s t răvech i cor tegi i vână toreş t i , în p u r p u r i u şi 'n verde, cu năsă l i i u r i a şe î n c h i p u i n d v â n a t u l a n o t i m p u r d o r , o r â n d u i t e cu a t â t a stil încâ t man i fe s t a ţ i a c ă p ă t a un magni f ic pres t ig iu ar t is t ic .

P e n t r u sufletul ge rman v â n ă t o a r e a n u e un s implu„spor t . -Ea_ t rezeşte p ro funde le ecouri a t a ­v ice a le une i p r imi t iv i t ă ţ i u m b r i t e d e codr i ori însor i te p e coline. C â n t e c e şi poezii, î n t r e a g a ro­m a n t i c ă g e r m a n ă r ă s u n ă de ch io tu l e i voios de voinic. P e n t r u v i a ţ a nemţească , v â n ă t o a r e a e o ins t i tu ţ ie na ţ iona lă , cu b a z e t rad i ţ iona le . Şi toc­m a i acest ca rac t e r d e man i fes ta ţ i e n a ţ i o n a l ă p lu -t i a suveran - pes te s ă r b ă t o a r e a mi incheneză . D a r

ma i ales când în cor tegiul să rbă toresc defilau g ru p u r i l e veni te din Alsac ia şi Loretta, din: Aus­t r ia , din Ţi ro lu l sud ic (azi i ta l ian) , clin Silezia de sus (azi poloneză) , a c l a m a t e cu entusiasm de­l i ran t d e su te de mii d e oameni , în ţe legeai b ine rostul ac tua l al t rad i ţ ie i vână to reş t i : e ra de fapt o demons t r a ţ i e r ăzbo in ică a energie i germane , u n chiot al revanşe i ce se pregăteş te .

Cine predică i luz ia une i G e r m a n i i pacif ice face o c r imă fa ţă de E u r o p a . Războ iu l e acolo un inst inct e l emen ta r intensif icat azi în p ropor ­ţ ie cu pagube le sufer i te p r in t r a t a t e l e în vigoare . N'o s p u n e m din resen t imente fa ţă d e m a r e l e po­p o r al lu i Goethe , ci p e n t r u a a d ă p a cu a m a r u l acestei rea l i t ă ţ i setea paci f i smului care , îmi con­diţ i i le ac tua le , n u p o a t e fi decât o s imp lă do­r in ţ ă i rea l izabi lă .

C e c r a d ă i ron ie p ro i ec t a se rba rea din Miin-chen, pes te p r e m i u l de p a c e câş t iga t a n u l acesta de d. S t resemann !

2 Există şi 'n a r t ă un t inere t bolşevic. O men ta ­

l i ta te h r ă n i t ă din a t i tud in i l e lu i Mar ine i t i şi din revol te le d ispera te , de l à început , a le lui Pap in i . Temeiu l e i s tă în convingerea că n imic nou n u se m a i p o a t e creia d a c ă n u d ă r â m a m valor i le is torice a l e a r t e i Ac tua l i t a t e a se s im te sufocată sub d imens iun i le t r ecu tu lu i . De aci donchişotes-cu l r ă zbo iu î m p o t r i v a muzeelor . In t re t iner i i scri i tori belgieni , p e cari i -am cunoscut la con­gresul P E N - C l u b u l u i , l a Bruxel les , men ta l i t a t ea e cu ren tă .

E r a m în t r ' un asemenea g rup , g a t a să v iz i tăm galer i i le d e a r t ă din cap i t a l a Belgiei. In ten ţ i a noas t r ă s cu tu ră e lectr ic p e -, şeful" mişcăr i i , un j u n e vorbăre ţ , a i d o m a cu s impat ic i i t: oş t i i cava­leri delà Contimporanul şi Integral: — Mu­zeele? C e c ă u t a ţ i în aceste magaz i i d e vech i tu r i ? In revis ta noas t r ă d e a v a n g a r d ă a m somat d e a-ţ â t ea ori g u v e r n u l să le clea foc. S i n g u r u l luc ru in te resant acolo e colecţ ia de a r t ă modern is tă . D a r aceea n 'o pu t e ţ i vedea. A m izbut i t să con­s t r ângem S t a tu i s'o cumpere , d a r cus todele m u ­zeului , un imbeci l , a pus-o la p ivn i ţ ă şi o ţ ine sub cheie. E interzisă p u b l i c u l u i Ca musaf i r i , cereţ i să v ă deschidă. E s inguru l l u c r u demn d e văzu t în Bruxe l les !

N ' a m cunoscut p e custode. D a r , d u p ă invec­t iva şefului moderniş t i lor , el t r e b u i e să fie, fără îndoia lă , u n om de gust .

Menta l i t a tea aceasta , bolşevică în a r t ă şi în cu l tu ră e sus ţ inu tă şi de o ve r i t ab i l ă i gno ran ţ ă — p r o g r a m a t i c ă ! V r o i a m să ş t im u n d e e mor­m â n t u l c a rd ina lu lu i Mercier. N ic iunu l d in b rav i i t iner i n ' a şt iut s ă n e s p u n ă precis u n d e odih­neşte glor ia filozofică şi m o r a l ă a pa t r i e i lor. Fireş te , c a r d i n a l u l Mercier e r a catol ic şi — hor -r ib i le d ic tu — passeis t !

Bolşevismul în a r t ă sufere de un v i ţ iu funda­men ta l : amestecă o deviză pol i t ică î n t r ' un do­men iu i m p r o p r i u . C ă c i dacă , în o rd ine poli t ică, un reg im m a i bun , sau socotit astfel, nu se poa te î n t r o n a decât p e ru ine le r eg imulu i vech iu soco­tit c a r ău , se p o a t e ap l i ca acest procedeu, valo­r i lor de a r t ă socoti te c a e te rne şi b u n e p e n t r u î n t r e a g a omeni re? T r e b u i e dis t rus R e m b r a n d t c a să p o a t ă p i c t a Kokoschka?

Şi încă ceva : îin fu r ia aces tu i t ineret modern i s t de a d ă r â m a ce s'a creat , c a să se p o a t ă şi el a-

183

© BCU Cluj

firma, nu e implici t un certif icat de p ropr i e im­poten tă c rea toare?

Lamentab i l ă genera ţ ie care vrea să se af i rme cu această condi ţ ie absurdă , nedemnă şi l ipsită de eroism!

z Vitrinele librăriei româneş t i sunt invada te de

car tea franceză. In Bucureşt i , în provincie, pre­tu t indeni . U n d e nil se desface ca r t ea franceză, v i t r ina e decora tă cu coper te germanie, ungu­reşti sau ruseşti . D in t r ' o a r u n c ă t u r ă de ochi poţi cons ta ta absenţa a p r o a p e to ta lă a căr ţ i i româ­neşti iar, d o m i n a n t ă peste toate, invazia căr ţ i i franceze. Dacă publ icu l minor i ta r citeşte nem­ţeşte, ungureş t e sau ruseşte, publicul românesc ci teşte franţuzeşte . E o m a n i e al cărei leac nu 1-a găsit n ic i sa t i ra costelivă a lui Facca , nici violenţa lui 13 M a r t i e 1906. Însuş d, N. lorga , e roul de a tunci , e azi p r e a obligat F r a n ţ e i c a să nu cont r ibu ie cu în t r eaga sa au to r i t a t e la intensi­f icarea f rauţuzomanie i . Că lec tura franceză e o binefacere pen t ru c u l t u r a generală , la noi, — in­contes tabi l ! D a r n u despre aceasta e vorba. Pe noi ne interesează în r â n d u l in tâ iu crea ţ ia cul­tura lă românească . Şi din acest punc t de vedere invaz ia franceză e o nenorocire. C a u z a pen t ru care, în m a r e par te , c u l t u r a noas t ră n u se poa te desvol ta în p ropo r ţ i a pol i t ică a României , stă în faci l i ta tea cu ca re ca r t ea franceză îmbie spi­r i tu l românesc . F a p t u l acesta sup r imă efortul au tohton sau, u n d e acest efort a p a r e totuşi , îl dispreţuieşte. D i sp re ţu l po rn i a l a începu t d in cercur i le ar is tocraţ ie i noas t re cu to tu l franţu­zi te ; el s'a general izat pr in şcoală şi prin imi­t a ţ i a socială. Ch ia r când din sânul ar is tocraţ iei a u răsăr i t ta lente, e le s 'au manifes ta t l a Pa r i s în p a g u b a Bucureşt i lor . De là cele m a i vechi p â n ă l a p r inc ipesa Mar t a Bibescu a cărei l i tera­tu ră , recunoscută azi în F r a n ţ a cu m a r i elogii, reedi tează încă oda tă adâncu l d ispreţ pen t ru l i m b a românească .

Revistele şi ziarele noas t re înşile negli jează produsul au tohton în profi tul celui francez. Re­cenzentul nost ru se s imte mul t m a i impor t an t o-cupflndu-se în no t i ţ a sau foiletonul său de Gour-mont , de Proust , de G i d e în loc de N. lorga , V. Pâ rvan , Rădulescu-Motru , Emanoi l Bucu ţa sau Tudor Arghezi . C a r t e a românească a deve­ni t astfel a p r o a p e d isparentă . O socoteală su­m a r ă dpvedeşte că, din tot ce s*a scris româ­neşte, va lor i le ca re c i rculă azi se n u m ă r ă p e de­gete. Celelal te cr i t ica le ignoră, pub l i cu l n 'a re memor ie şi dor de ele: el se sat isface f ranţu­zeşte!.

O in tervenţ ie în favoarea cărţ i i româneş t i se impune . P r in p r o p a g a n d a unei critici ca re a dezer ta t delà da to r i a ei p r inc ipa lă şi p r i n t r u n regim legal de protecţ ie a căr ţ i i naţ ionale . Bece să se b u c u r e de reg imul protecţiei n u m a i hâ r t i a t rus t i f ica tă a d-lui D i n u Bră t i anu care, pen t ru

b i a t a ca r te na ţ ională , const i tuie î.ică o tenta­t ivă c r imina lă?

Isus Cristos p ă t r u n d e în Universi tate Nu atât p r in t re profesorii p rea siguri de adevărur i l e ab­solute a le şt i inţei lor, cât p r i n t r e s tudenţi i , clin fericire, ceva m a i nesiguri de abso lu tu l adevăru­lui ştiinţific. E un fap t nou, înlesnit de psiho­logia postbelică. E l t r ebu ie remarcat şi încu­rajat. El ar t r ebu i r emarca t şi încura ja t m a i îtotâiu de Biserică. D a r Biserica noa­stră se dezinteresează încă. F i indcă apa r i ­ţ ia f rumosului fenomen p r i n t r e s tuden ţ ime nu se datoreş te Bisericii noastre . LI s'a desvoltat din nucleele de p r o p a g a n d ă reli­gioasă amer icană şi, t rep ta t , se colorează orto­dox pr in — îndrăzn im să credem — insistenţa cu ca re se desbate în presa na ţ iona lă p rob lema ortodoxiei de câ ţ iva publicişt i laici. Când ani început , acum cincisprezece ani, să ag i t ăm pro­blema religioasă, n e găseam de unul s ingur în mij locul scept icismului românesc, cinci pa ra l e k i logramul . Luc ru r i l e s'au sch imbat cu t impul . Dar , în t reacă t fie zis, s 'a creat o s i tuaţ ie para­doxa l ă : pe când prelaţii, t radi ţ ie i noas t re reli­gioase îşi t r imi t t ineri i teologi încă l a nenoro­ci ta şcoală a pro tes tan t i smulu i , pe cand ei înşişi, aceşti pre la ţ i , se a r a t ă încân ta ţ i de congresele in te rna ţ iona le protes tante , pe când însuş I. P S. Pa t r i a rh a l Românie i b inecuvân ta aceste con­grese, cei câ ţ iva publ ic iş t i laici, conştienţi de t ezauru l nos t ru or todox, sunt nevoiţi să cheme la o rd ine pe membr i i r ă t ăc i ţ i a i Sfântului nostru Sinod, iar elita, s tudenţ imi i univers i tare , fără în­d rumă to r i duhovniceşt i , se s t răduieş te s ingură să-şi organizez© sufletul în formula or todoxis­mulu i . C i u d a t ă s i tua ţ ie !

S'au creat azi cent re creşt ine în j u r u l fiecărei Univers i tă ţ i româneşt i . Remarcab i l e că membr i i acestor centre se rec ru tează spontan din însăşi e l i ta s tudenţ imi i delà toa te Facu l t ă ţ i l e şi înal ­tele şcoli speciale, Isus Cristos coboară p r in t r e literişti , medicinişt i , filosofi şi poli tehnicieni . Cercu l s tudenţ i lor creşt ini delà, Paris , pre lungi t din această mişcare, în t re ţ ine un fecund contact cu gândi tor i cu Jaecpies Maritain, H e n r i M assis, Nicolae Berdia iew şi Serghie Bulgacow. Piscu­ri le verzi de t inere ţe a le acestui spiri t nou f reamătă în mar i l e adier i ale religiei. O generaţ ie nouă, cu men ta l i t a t e nouă, să speram, se va naşte. E a v a fi men i t ă să sch imbe faţa mora l ă a ţăr i i acesteea unde v i a ţ a publ ică s'a scufundat în p ros t i tu ţ i a generală a conşti inţelor.

Oii, dacă aş fi P a t r i a r h a l României, în loc să m ă s imt la mine-acasă p r i n t r e protes tanţ i i semi­nţei, în loc să-mi consum prest igiul sacru ins t ru­men tând aven tur i l e poli t ice ale u n o r eomitagii în stil mare , m 'aş pogor î cu Isus Cristos în mi j ­locul acestui nou tineret , aş c h e m a cu puter i le mele d e suprem Arhiereu p ă m â n t e s c ha ru r i l e D u h u l u i Sfânt a supra acestor în tâ i creşt ini ai Românie i in te lectuale!

Nichifor Crainic

„Gândirea" va publica in numărul viitor, pe lângă literatură, studiile şi cronicile obişnuite, o serie de articole închinate memoriei lui Vasile Pârvan.

Numărul acesta, de vacanţă, apare fără ilustraţii ; cetitorul are, în schimb, pentru acelaş preţ, 8 pagini în plus.

© BCU Cluj

PLYRUL A M r ^ ï î ? F " À P L A R a L

L E I 3 0 . — \ J / \ l l i y i l V L i i l . L E I 3 0 . -R E D A C T O R I : C E Z A R P E T R E S C U Ş I N I C H I F O R C R A I N I C G R U P A R E A R E V I S T E I : L U C I A N B L A G A , VAS1LE B A N C I L A , E M A N O I L B U C C I Ţ A , A L . B U S U I O C E A -

N U , O S C A R W A L T E R C I S E K , N . M . C O N D I E S C U , D E M I A N , O . H FIN, N A E I O N E S C O , G. M . 1VANOV,

A D R I A N M A N I U , A L E X A N D R U M A R C O , G I B . I. M I H A E S C Q , I O N P I L L A T , I O N M A R I N S A D O V E A N Q , ,

F R A N C I S C Ş I R A T O , T U D O R V I A N U , V . V O I C U L E S C U

A P A R E O D A T Ă P E L U N A

R E D A C Ţ I A : S T R A D A P O L O N A N o . 3 8 , B U C U R E Ş T I .

m m i m i m i m i m i i i m i i i i m i i i i i i i i i i m i i i i i i i i i i l i l l i i l l i i i i i i i i i i i i l i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i m i n i i i i i i i i i i i u n u n i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i n

N o . 7 — 8

IULIE-ACIGUST 1927

C U P R I N S U L :

SCRISOARE DESCHISĂ D-LOI TOAMNA (poezie) de Zaharia JULES ROMAINS de Em. Bucuţa 137 Slancu 167

VESPERALA (poezie) de Ion T r > C T . . „ p . , , „ n n n T c Minulescu 14 ! I D E I ' O A M E N I & F A P T E

MISTICA STArCILQI de Petre D-L RADULESCU-MOTRU ŞI Marcu-Bal? 143 DOCTRINA PERSONAL1SMU-

IOBIRE ÎMBĂTRÂNITĂ (poezie) LUI ENERGETIC de Vasile de V. Voiculescu 160 Bmciiă 169

ÎNSEMNĂRI de Adrian Maniu . 161 REGELE FERDINAND de Emanoil PAPARilDĂ (poezie) de D. Ciurezu 163 Bucuta 189 AMINTIRE de M. Beza . . . . i65 C R O N I C A M Ă R U N T Ă

I L U S T R A Ţ I I COPERTA : de Demian. DESEMNE IN INTEROR : de Demian şi Rodica Maniu.

i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i n i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i n i i i i i H î n n n i

A B O N A M E N T E : 1 A N , 350 L E I ; 6 L U N I , 175 L E I . P E N T R U I N S T I T U Ţ I U N I

Ş I A U T O R I T Ă Ţ I , 5 0 0 L E I A N U A L . I N S T R Ă I N Ă T A T E : 5 j 0 L E I A N U A L

A D M I N I S T R A Ţ I A : G R . T E O D O S S I U , S T R A D A L A T I N A N o . 1 0

SE G Â N D I R E A C. 8067. — Irapr. F. C. P. C. Latina. 10

© BCU Cluj

A APĂRUT:

RAINER MARIA RILKE P O V E Ş T I

DESPRE BUNUL DUMNEZEU în româneşte de NICHIFOR CRAINIC

Colecţia «Cartea Vremii». Preţul 30 Iei.

A APĂRUT :

LUCIAN BLAGA

MEŞTERUL MANOLE DRAMĂ IN 5 ACTE

Preţul 60 lei.

A A P A R Q T :

F U G A L U I Ş E F K I R O M A N

DE EMANOIL BUCUŢA

EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCA". PREŢUL 70 LEI

A APĂRUT: T U D O R H R G H E Z I

C U V I N T E P O T R I V I T E P O E Z I I

Edit. Fundaţia Cult. Principele Carol şi Bibliofila. Preţul 250 lei.

A A P Ă R U T

I N T U N E C A R E " PARTEA I R O M A N

DE C E Z H R P E T R E S C O

CÂRTEA VREMII COLECŢIE ENCICLOPEDICA ÎNGRIJITĂ DE NICHIFOR CRAINIC

1. EMANOIL BUCUŢA

2. CHARLES MAURRAS

3. ION PILLAT

4. LUCIAN BLAGA

5. H. IBSEN

6. M1HAI D. RALEA 7. LUCIAN BLAGA

8. D. lANCOriCl 10. L. PIRANDELLO

11. V. rnlOULESGU 12. OKJKURA KAKUZO

13. N. DAŞOOVICI

AU APĂRUT: LEGĂTURA ROŞIE

nuvele. VIITORUL INTELIGENŢII

în rom. cu o introducere de T. Vianu. SATUL MEU, VERSURI

cu gravuri în lemn de Teodoreacu-Sion.

FENOMENUL ORIGINAR studii filosofice.

PEER GYNT trad. în versuri de Adrian Mania.

INTRODUCERE IN SOCIOLOGIE. FAPTA

joc dramatic. SOCIETATEA NAŢIUNILOR HENRI C IV

trad. de Al. D. Marcu, POEME CU ÎNGERI CARTEA CEAIULUI

(rad. de Emanoil Bucata. DUNĂREA NOASTRĂ

EDITURA FUNDAŢIEI CULTURALE PRINCIPELE CAROL

© BCU Cluj