Ă A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş · 2015-07-14 · cum se precizează și în caietul-program al...

Serie nouãMAI 2015

5(CLXVI)

36 pagini10 lei

D i n s u m a r:

Festivalul CLUJ MODERNInterviu cu Lavinia Coman“Triptic de balet” la ONBPremiile A.M.Interviu cu Adrian Romcescu“Bijuteriile” lui Marcel Dragomir

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş I MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

MUZICAL~ACTUALITATEAAm

În imagine: Laureaţi şi invitaţi laGala Premiilor A.M.

Foto: Sebastian Oros

DIN CUPRINS

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 5 l Mai 2015 1

Editorial

FESTIVAL CLUJ MODERN...............2-4

INTEGRALA BEETHOVEN (3)...........11

TRIPTIC DE BALET........................8-10

ULPIU VLAD la 70 de ANI.................6-7

PREMII RADIO....................................23

CONVORBIRILE A.M.....................26-27

INTERVIU CU L. COMAN..............12-13

PREMIILE A.M. .............................14-20

FLAUTUL FERMECAT la OCC...........21

CONCURS “TITEL POPOVICI”....24-25

TURNEU FUEGO...........................28-29

PUNCTUL PE J... AZZ...................30-31

CONCERTE...................................32-33

BIJUTERII MARCEL DRAGOMIR......35

MUZICA PE MICUL ECRAN...............36

CORUL ACADEMIC RADIO.................5

Ce seîntâmplă?

Liviu DĂNCEANU

Trei evenimente au tulburat recent profilul uneivieţi muzicale şi aşa mult prea agitate, într-un feldefectivă şi cu dor de depărtare.

1. France Musique, din raţiuni financiare,desigur, îşi propune să se restructureze, rămânând unsimplu şi anodin post de radio on-line.

2. Sala Pleyel, construită în cel mai neaoş stilart déco, locul în care de bune decenii Filarmonica dinParis şi-a expus cu generozitate producţiile sonore, apus lacăt la uşă în urma unui divorţ între proprietari,dar şi a unei iresponsabile despărţiri de marea muzică.

3. În prestigioasa publicaţie muzicalăDiapason, Ivan A. Alexandre a scris un articol, aş ziceincendiar – „Le monde selon Philippe” – în care se dăfoc efectiv muzicii contemporane apreciate ca fiind orelicvă, chiar dacă autorul se rezumă la creaţia luiPhilippe Manoury, ajuns, se pare, un fel de ţapispăşitor.

Ce leagă aceste trei evenimente? În primul rând comaprofundă în care a intrat muzica savantă, cuprecădere cea modernă şi post-modernă, comădiagnosticată cu numeroase prilejuri în pofidaignoranţei celor ce ar trebui să participe lasurmontarea unei atari dramatice situaţii. În al doilearând particularităţile ce definesc un anumit tip deitinerar cultural, pe cât de sintetic, pe atât decontradictoriu. Să nu uităm că tentativa de unificare(globalizare), reală sau imaginară a lumii actuale esteconcurată de principiul opus al unei specii umaneextrem de fărâmiţate şi ierarhizate. În al treilea rândsecularizarea care, în opinia adepţilor corectitudiniipolitice, reprezintă un fenomen desuet, a dus lapulverizarea unor valori situate cândva într-un spaţiual normalităţii şi al unor soluţii rezonabile şi salutare.Nu cunosc un mesaj mai unificator, mai global şi maiconsecvent în plan axiologic decât cel iniţiat, în urmăcu două milenii, de către Creştinism. Concepţiadespre cultură a Creştinismului se înfăţişează ca fiinduna profund universalistă. Procesul de unificare alumii este dus până la capăt, efectul lui istoric fiindexpansionismul european, vizând unificarea întreguluimapamond în jurul nucleului său creştin. Nu suntdeloc sigur că, dacă ar fi avut o altă religie şi, pe calede consecinţă, o altă filozofie a istoriei, cultura şi artaoccidental-europeană ar fi purces la cucerirea lumii.

(Continuare în pag.2)

Carmen CHELARU

Un fericit concurs de împrejurări m-a aduspentru câteva zile din luna aprilie la Cluj, caaudient și ocazional participant la festivalul ClujModern, eveniment bienal, aflat anul acesta laediția a XI-a.

Festivalul a cuprins șapte zile – 18–25aprilie –, fiecare cu câte un eveniment, organizatîn principal de Academia de Muzică Gh. Dima,împreună cu diverși parteneri și susținători, întrecare Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor ș.a.

Am avut șansa să asist la ultimele patruevenimente – concertul Jazz is Modern (21aprilie), Simpozionul Internațional de Muzicologie(22 aprilie), concertul Axis Mundi via Paris (23aprilie) și simfonicul de închidere a festivalului (25aprilie).

Voi începe cu publicul – destinatarul defapt al eforturilor artistice. Fără a căuta explicații,spectatorii auditori ai evenimentelor din cele patru

zile de festival au fost mai numeroși decât măașteptam și, mai important decât atât, vizibilinteresați de programul propus; un public implicatși cald totodată, cu vârste dintre cele mai variate– de la studenți la maeștri și melomaniexperimentați.

Am resimțit plăcutul confort psihologic pecare ți-l produce ambianța de civilizație, suport șireverență față de artă și artiști.

În privința compozitorilor și interpreților voiexpune aplicat.

Primul contact cu festivalul l-am avut înconcertul Jazz is Modern, din 21 aprilie, de laColegiul Academic–Auditorium Maximum (de fapttradiționala sală de concerte a FilarmoniciiTransilvania, cunoscută și drept CasaUniversitarilor). Interpreții au fost cvintetul dejazz româno-finlandez Elena MîndruFinnection, compus din: Elena Mîndru – voce,

Ce se întâmplă?(Urmare din pag.1)

Numai că orice contact cu valorile aflate în afara spaţiuluioriginar subminează propriile valori, iar mecanismul dedesacralizare şi laicizare specific epocii moderne a permisexotizarea şi, implicit, înstrăinarea culturii de tip occidental-european. Ca orice imperiu, bătrânul continent şi-a pierdut prinextindere şi colonizare caracteristicile lui esenţiale. Iar muzicasavantă (creaţie exclusiv vest-europeană) a suferit copios depe urma contaminării cu idiomurile din zona entertainment-ului. De altfel, una dintre recomandările Ministerului Culturii dinFranţa a fost aceea de a se diminua în repertoriile orchestrelorsimfonice din haxagon, subvenţionate de stat, ponderealucrărilor aşa-zise dificil de receptat şi re-orientarea cătremuzicile larg accesibile (nimic nou, iată, sub soarele unui nousuflu, vorba lui Octavian Nemescu, proletcultist!).

În acest timp, sărăcuţul limbaj muzical se zbate întreetnicism şi globalism, două axe concurente de structurare şiinterpretare. Parafrazându-i pe Spengler (DeclinulOccidentului) şi Toynbee (Studiu asupra istoriei) putem operaun decupaj muzical, trecând peste frontierele istorice şiculturale. Un decupaj ce riscă să favorizeze ireversibil muzicilede divertisment şi să stigmatizeze muzica savantă. Unde maipui că disputa dintre cultura de mase şi cultura elitistă estevăzută de Samuel Huntington (Conflictul civilizaţiilor) ca unmotor al istoriei, inclusiv al evoluţiilor actuale, ca şi cumconcurenţa în artă s-ar baza pe legi analoge economiei depiaţă. (Nu întâmplător Fernand Braudel şi ImmanuelWallerstein au împărţit lumea în arii de civilizaţie pe criteriipredominant economice). Or, se ştie, divertismentul e oindustrie, pentru mulţi deosebit de rentabilă. O afacere. Muzicasavantă e doar facere. Nu e mai puţin adevărat că existăsuficiente exemple de compozitori care au transformat muzicasavantă într-o învârteală, inventând tranzacţii oneroase cuprincipiile estetice ori cu bunul gust. E un fel de bişniţă ladrumul mare, cei înşelaţi pierzându-şi definitiv interesul pentrumarea muzică. Şi în afaceri şi în faceri trebuie să mizezi pe oanume ideologie.

Paradoxal, dar cu cât arta sunetelor e mai onestă, cucât se vrea mai aproape de esenţe, cu atât doza de ideologiesporeşte şi devine mai transparentă. Mare parte dintreopusurile importante zămislite până acum sunt strictdependente de actualitate. Ca, de altfel, orice discurs despreţelurile ultime, care este un discurs deghizat despre prezent.Pe de altă parte, artificialitatea punţii dintre prezent şi trecutlasă compozitorului autocrat de muzică savantă un spaţiu delibertate limitat, dar totuşi efectiv, chiar în contextul unorvremuri cu ideologii represive. Dimpotrivă, libertatea aparentfără limite, oricum incertă, caracteristică pluralismuluidemocratic al autorilor de entertainment sonor, se loveşte dezidul acelui fond comun anodin, acelui sistem minimal derepere ce duce inevitabil la reiterări insidioase. Tindem tot maimult spre libertate. Liberi să desfiinţăm France Musique, săînchidem Sala Pleyel ori să dispreţuim muzica savantăcontemporană.

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 5 l Mai 20152

Impresii de la Festivalul CLUJ MODERN

4 + 3 -

Adrian Pop


Impresii de la Festivalul CLUJ MODERN

Non multa sed multumSampo Hiukkanen - vioară, Tuomas J. Turunen - pian,Eero Seppä – contrabas și Anssi Tirkkonen – tobe. Așacum se precizează și în caietul-program al festivalului, a

fost evident faptul că cei cinci tineri artiști – în același timpinterpreți și creatori – au studii temeinice muzicale.

Vocalista Elena Mîndru – absolventă a Academieide Muzică din Cluj – s-a dovedit nu numai o interpretă dereală valoare, ci și compozitoare de talent și o plăcutăamfitrioană (titlu fericit ales pentru prezentatorii-comentatori ai concertelor).

Fără a fi un cunoscător în ale jazz-ului – poatetocmai de aceea! – am simțit delectarea unei muzici binefăcute, în care s-au întâlnit deopotrivă internaționalul cuautohtonul, în care bucuria faptului artistic a depășitscena, contaminând publicul; în care simțul spectacoluluide bun gust, cu o potrivită tentă academică s-a menținutpână la sfârșit; în care vizualul – ca să păstrez tematicapropusă a doua zi, de simpozionul internațional demuzicologie – a completat și potențat auditivul. O plăcutăimpresie mi-a creat conectarea declarată și în acelașitimp de mare naturalețe, a solistei Elena Mîndru laperioada de formare și la mentorii săi clujeni, profesoriiAdrian Pop și Cornel Țăranu.

Am remarcat cu plăcere un percuționist excelent,un pianist cu reale calități improvizatorice, un basist și unviolonist de asemenea remarcabili.

Cei cinci au câștigat neîntârziat audiența prinomogenitate și excelentă comunicare interpretativă,completate de intervenții solistice remarcabile.

A urmat Simpozionul Internațional deMuzicologie, din 22 aprilie, având ca temă SeeingSound Hearing Images (A vedea sunetul, a auzi imagini)– temă vastă, incitantă, cu inepuizabile comentariiposibile, propusă de profesorul Nicholas Cook, de la

Universitatea din Cambridge (Marea Britanie).Moderatorul ambelor sesiuni ale simpozionului a fostprofesorul univ. dr. Pavel Pușcaș, de la Academia de

Muzică clujeană.Fără a intra în detalii – în speranța că, după

un timp va apărea un volum al comunicărilorprezentate – voi puncta câteva impresii generale.

- Șansa – nu prea frecvent întâlnită la noi –de a audia și schimba impresii cu o personalitateinternațională recunoscută în domeniu, înpersoana profesorului N. Cook.

- Punctualitatea și rigoarea intervențiilor, înraport cu timpul disponibil.

- Diversitatea fațetelor abordate, în cadrulgeneral al temei propuse.

- Prezența constantă și consistentă a unuipublic, în care studenții (direct interesați de teritoriulmuzicologic) au constituit majoritatea.

Joi, 23 aprilie, a avut loc în Sala Studio aAcademiei de Muzică, un alt eveniment –concertul intitulat Axis Mundi via Paris. Unprogram interesant structurat, cu prezența centralăa violoncelistei Diana Ligeti – muzician dedimensiuni internaționale, cu rădăcinile formăriiartistice la instituția muzicală clujeană. Concertul a

avut doi amfitrioni – piesele de grup instrumental fiindprefațate de prof. Vera Negreanu, iar cele pentruvioloncel solo, de interpreta însăși. Colaboratorii DianeiLigeti au fost în acest concert membrii Trioului Axis Mundi– pianista Eva Butean, violonistul Radu Dunca șicarismaticul clarinetist Aurelian Băcan.

Păstrându-mă din nou în sfera temei muzicologicea simpozionului din ziua precedentă, am perceput cuveritabilă plăcere prezența cuceritoare, carismatică, într-o ardere continuă – în comentariile oratorice, ca și în celemuzicale – a Dianei Ligeti. În expunerea pieselor n-amputut să nu admir o dezinvoltură, naturalețe, uimitoareușurință în exprimare și putere de sugestie, în pofida uneilungi perioade în care solistei i-a lipsit contactul cu limbaromână !

Este în mod evident un mentor înnăscut, trăieștemuzica în profunzime și o împărtășește cu vie plăcereauditorilor ei. Această vitalitate și carismă îicontaminează atât pe partenerii de scenă, cât și pespectatori, fără urmă de scepticism sau rezervă. DianaLigeti este, cum spuneam, o Imagine vie, elocventă amuzicii pe care o interpretează!

Într-o continuitate firească, cei trei tineri artiști aiTrioului Axis Mundi au menținut atmosfera de joc alsunetelor și imaginilor, prin depășirea cu dezinvoltură adificultăților tehnice ale partiturilor, înlăturarea încorsetăriiacademice, pătrunderea – împreună cu audienții – într-osferă ludică, marcată de prospețime, naturalețe șispontaneitate. Totodată, în pofida tentațiilor, cei trei s-aumenținut în limitele bunului gust și al umorului subtil!

Cornel Ţăranu


Impresii de la Festivalul CLUJ MODERNÎntregul program a urmat o traiectorie ascendentă

a exteriorizării sensurilor expresive, de la Ecourile luiUlpiu Vlad la pantomimele Proverbelor lui Roman U.Vlad și înapoi la introspecțiile enigmatice ale Secvențeilui L. Berio și discursul cu tente contemplative dinNachtgesang de Philipe Hersant. O fericită opțiune a fostși alternanța grup instrumental – violoncel solo, care atrasat o rigoare a formei spectacolului în diversitatealimbajelor abordate.

Concertul ce a marcat închiderea festivaluluiCluj Modern, de vineri 24 aprilie, a constituit șimomentul culminant prin numărul participanților, fiind șicontribuția de mare consistență artistică a FilarmoniciiTransilvania în prezenta ediție – densitate componisticăși valoare interpretativă asigurate, alături de orchestrasimfonică clujeană, de maestrul Horia Andreescu, dinnou solista DianaLigeti și originalulgrup vocal 3o’clock – NicoleDavid, LinaBakutayan șiAndreeaAlexievici.

Programul,cum spuneam,consistent șiamplu a însumatcontribuțiicomponisticeromânești șistrăine, reluări șiprime audiții,autori de multconsacrați șitineri deplinafirmați.

Lucrarea înprimă audițieabsolută Cantus gemellus (2014) a compozitoruluiCornel Țăranu aruncă un arc peste timp, integrândtimbrul flautelor drepte medievale și versul lui Dante însonoritățile nonfigurative și în melodica cu totulpersonală specifică stilului său componistic.

O spectaculoasă evocare a imaginarei lupte dintreîntuneric și lumină, cu evidente înclinați către supremațiacelui dintâi am perceput în piesa Erebos a tânăruluiSebastian Androne, produs al școlii componisticebucureștene, laureat cu premiul I la ultima ediție aConcursului Internațional de Compoziție George Enescu(București, 2014).

Un joc al culorilor muzicale – frânturi melodice,ritmice, timbrale – a urmat în Kaleidoscop-ul lui AdrianIorgulescu (2012), redat de o formație orchestral-vocalăredusă, dar nu mai puțin spectaculoasă.

Partea a doua a programului a inclus un opusconcertant de Adrian Pop – având-o ca solistă pe mereuadmirabila violoncelistă Diana Ligeti – în carecompozitorul a revizuit și amplificat (în 2014) o creațieproprie datând din anul 1975.

Muzica se înscrie într-o evidentă sonoritateautohtonă – autorul indică drept punct de plecare ocolindă din colecția lui Sabin Drăgoi – discursul urmând

multiple transformări, atât în expunerile orchestrale, câtși în cele solistice. A fost un nou prilej de a admiracorelarea perfectă a celor doi protagoniști – maestrulHoria Andreescu și violoncelista Diana Ligeti!

Seara s-a încheiat în triumf, cu spectaculoasacompoziție pentru orchestră mare Krzesany (1974), amuzicianului polonez Wojciech Kilar –– autor, întrealtele, al coloanei sonore din celebrul film Pianistul (regiaRoman Polanski, 2002). Titlul indică intențiacompozitorului de a-și înscrie muzica în comuniune cufilonul popular (krzesanie, se precizează în caietul-program, este un dans popular din zona Podhale). Maicurând însă decât o rapsodie poloneză, rezultatul sonoreste o metaforă a Dansului, în care recunoaștem chiarși ritmuri asemănătoare folclorului românesc.

… și toate acestea n-ar fi fost posibile fărăcontribuția simfonicului clujean – ansamblu de altitudineinternațională – în deplină rezonanță cu bagheta debinecunoscut prestigiu a maestrului Horia Andreescu.

Există la Cluj – am remarcat nu numai cu aceastăocazie – o stare de gratitudine specială față de maeștri,manifestată constant și cu o sinceritate, pe care nu eștiîndemnat s-o pui la îndoială. Această perpetuărecunoaștere și recunoștință are totodată o potrivitătentă de discreție, care contrazice frazele bombasticeale vremurilor de azi (și de ieri!). Așa de pildă numeprecum Maestrul Toduță, Maestrul Ciolan și maiîncoace, Maestrul Țăranu se pronunță cu reverență șicu un anume aer tainic, ca atunci când vorbești desprealtitudini umane perpetue. Tot astfel se manifestăpublicul rafinat, sobru și în același timp entuziast, fațăde valori dragi sufletului său – Filarmonica clujeană șidirijorul Horia Andreescu, oaspete al acestui final defestival.

A fost așadar o experiență de neuitat, întremeritele agendei festivalului fiind și densitateaevenimentelor – nu mai mult de unul pe zi! – dând astfelrăgaz pentru participare și reflecție! (foto AlexandraJurje)

Axis Mundi şi Diana Ligeti


Pagina corală

Grigore CONSTANTINESCU

Corul academic Radio,fondat în 1940 sub conducerea luiIon Croitoru, s-a impus ca oformaţie de elită, unită în România,condusă fiind – de-a lungul anilor –de Dumitru D. Botez, Dumitru D.Stancu, Gheorghe Danga,Constantin Petrovici, EmanoilElenescu, Alexandru Şumski,Carol Litvin, Aurel Grigoraş, pentruca în prezent la pupitru să se afleîn următorii 15 ani maestrul DanMihai Goia.

Mii de minute deînregistrări speciale, concerte acappella şi vocal-simfonice,emisiuni Radio - TV au determinatatât diversificarea repertorială câtşi afirmarea concertistică la înalte

cote valorice. Numeroşicompozitori români au scris lucrăripentru această formaţie, care le-aprezentat pe scenă în primă audiţieabsolută dar le-a şi înregistrat.Acest ansamblu coral de excepţiea probat calitatea sa în lucrări dinliteratura muzicală românească şiuniversală, în marele repertoriu liricprezentat pe scena de concert,abordând un impresionant numărde lucrări în toate genurilemuzicale, de la miniatură lapoemul coral, de la misă şi oratoriula operă, cantată sau simfonie.

Ansamblul a efectuatturnee în numeroase țări

europene, colaborând adesea cuorchestre de renume, sub baghetede prestigiu din ţară şi dinstrăinătate.

După primul concertaniversar (18 februarie 2015)dedicat muzicii universale, aldoilea concert aniversar (30 aprilie)a fost consacrat creaţiei româneşticontemporane. Relaţiile cucompozitorii noştri au oferitasemenea creaţii, cu semnăturipresitigioase, unele dintre acesteafigurând în desfăşurarea muzicalăa acestui concert, în dorinţa deascensiune a înţelegerii mesajuluicreator.

Referitor la reperulaniversar şi alcătuirea repertoriului,se pot alinia temporal participărilecomponistice. Cu o singură

excepţie – compozitorul AdrianPop, aflat în spaţiul a şase deceniide existentă, ceilalţi autori demuzică depăşesc mai mult sau maipuţin vârsta corului: deceniul 7 -Cornelia Tăutu, Irina OdăgescuŢuţuianu, deceniul 8 - FeliciaDonceanu; cei care ne-au părăsitaveau vârste patriarhale, RaduPaladi - 87 şi Vasile Timiş 92 deani. Concepţia dirijorului Dan MihaiGoia a fost cea a unui program în„oglindă”, în care muzica primuluicompozitor să fie simetrică cu ceaa finalului de concert. Pentruînceput Cântarea pătimiriinoastre de Irina Odăgescu

Ţuţuianu, lucrare inspirată deversurile poetului Octavian Goga(recitator Ionuţ Kivu). Imagineasonoră, cu culoarea variabilă, liricăsau dramatică, restituia apoi piesaVoroneţ de Vasile Timiş, urmatăde „tinereţea fără bătrâneţe” acelor două Colinde laice de RaduPaladi şi impunătoarea incantaţie,rugăciunea Domnească Tatălnostru de Felicia Donceanu. Ceidoi compozitori care încheiauderularea programului până lamijlocul său au fost Adrian Pop,realizatorului unui ecou demadrigal, Strade, stradele şiCornelia Tăutu cu vivacitateamelodico-ritmico-intonaţională aDivertismentului rustic(participanţi solistul vocal NicolaeSimonov, pianista CarmenSăndulescu, percuţionistul prof.univ. Alexandru Matei).

„Oglindirile” continuau apoiîn sens invers cu Tripticul coralreligios, imagine alternativă acomponisticii Corneliei Tăutu,muzică întregită spiritual decontrastul distinct al celor Douăcolinde laice de Adrian Pop.Lumea culorilor, sugerată laînceput de Vasile Timiş, intră îndialog cu feeria corală Culori, flori,fructe, versuri şi muzică de FeliciaDonceanu. Spre finalul recurenţeioglindirilor, lumina versuluieminescian aducea aura romanticădragă interpreţilor şi publicului,subtil tălmăcită în sonetul Atât defragedă de Radu Paladi, elegantevocată în Trei valsuri de VasileTimiş. Momentul final al acestuiminunat program, deci şi ultima„oglindire”, a răsunat plin de emoţieprin vocile corului, intonând Tatălnostru de Irina OdăgescuŢuţuianu, model de simţire înrugăciunile poporului nostru.

Încheiem aici impresiile deascultător şi comentator alConcertului aniversar, desfăşuratsub gestul inspirat al dirijorului DanMihai Goia, în anul care se încheiecariera de dirijor al CoruluiAcademic Radio cu o demonstraţiela altitudine de maximă măiestrie.

Trei sferturi de secol


Ulpiu Vlad la aniversarea a 70 de ani

Thomas BEIMEL

Puține sunt instituțiile muzicale care se potmândri cu o adresă atât de poetică, cum este Univer-sitatea Națională de Muzică din București: PoianaNarciselor. Adresa universității, o câmpie sonoră pecare muzica lui Ulpiu Vlad înflorește mereu, este em-blematică, ea circumscrie o trăsătură esențială a ca-pitalei românești, ce se potrivește perfect cucaracterul muzicii lui U. Vlad: prezența naturii într-unspațiu urban, căci fosta rezidență a principilor valahileagă facilitățile unui trai specific marilor orașe cuprezența nemijlocită a vieții de la țară. Ambientul viual plantelor și animalelor în forme pe jumătate culti-vate, pe jumătate lăsate în voia lor, este nu numai re-produs în numele multor străzi –Livada cu duzi, Puțul cu plopi,Grădina cu cai –, ci se face pânăîn ziua de astăzi simțit pretutin-deni în viața cotidiană.Bucureștiul are o proprie poeticăa vieții, rurală, ce găsește în mu-zica lui Ulpiu Vlad ocorespondență sonoră, cum estespre exemplu lucrarea Flori decâmp pentru cvartet și orchestrăde coarde.

Lucrarea „FLORI DECÂMP” - pentru cvartet şiorchestră de coarde are la bazăun număr de structuri componis-tice puternic individualizate, ce sesucced şi se întrepătrund în ten-siunea unui arc expresiv asigurat,în bună parte, de caracterul evo-cator al lucrării.

Din punct de vedere almaterialului sonor, piesa cuprinde totalul cromatic, încare sunt accentuate construcţii modale diferenţiate,în sensul impunerii unor structuri limitate din punct devedere al înălţimilor.

Sistemul ce cuplează elementele operei muzi-cale la nivel lăuntric, funcţionează între constituentelepoetico-melodice şi cele dinamice, evidenţiind cate-gorii sintactice complexe, a căror evoluţie culmineazăîn secţiuni de virtuozitate, solicitând interpreţilor realecalităţi tehnice şi creatoare. Un rol aparte revine tim-pului muzical, prezent în formă saturată, închisă, ceimprimă linişte interioară după zbuciumul acumulărilor.

Expresiile tehnice din descrierea de mai sustăinuiesc caracteristici ale esteticii lui U. Vlad. Reușitasa cea mai importantă o constituie la prima vedereconexiunea dintre structurile compuse și formele im-provizatorice, o trăsătură care pecetluiește de la înce-put demersul său artistic. Această descriere verbală

nu atinge însă esența spirituală a esteticii sale. Liber-tatea, semnificând în alte contexte aleatorica lăsatăinterpretului, nu servește numai la producerea uneisonorități inovative, a unei flexibilizări a formei muzi-cale și a unei comunicări mai directe, care submi-nează structurile ierarhice prestabilite; scopul ei ultimeste atât o reprezentare aleagorică, cât și o comuni-care trăită în adevăratul sens al cuvântului, care sădepășească granițele categoriale ale muzicii – melo-dia, armonia, ritmul, forma, stilul –, pentru a face au-zite bătăile inimii dintr-o comunitate cuprinzătoare: omuzică ca dialog cu cosmosul, cu lumea, înțeleasă caun tot indivizibil.

Muzica lui Upiu Vlad impresionează printr-unamestec de rafinament estetic și sensibilă imediatețe.

Convențiile – mantia vieții urbane, ca să ne întoarcemla metafora Virginiei Woolf – nu acoperă condițiileesențiale ale vieții omenești, care au valabilitatea lor,dincolo de epocile istorice, situațiile politice și destructurile economice.

Interesul urmărit consecvent pentru oesențializare a mesajului muzical este și oconsecvență a experiențelor care l-au marcat. UlpiuVlad s-a născut la 27 ianuarie 1945 în Zărnești, unorășel în curbura Carpaților, la poalele Pietrei Craiului.Acolo a auzit încă din copilărie muzica tradițională ațăranilor. În timpul studiului, „folclorul“ era o disciplinăobligatorie, căreia Ulpiu Vlad i s-a dedicat cu plăcere.Înregistrările de pe teren au constituit pentru el un ma-terial de cercetare viu, prin care a putut să-și formezeo convingere estetică. Pe aceasta o vede manifestatăîn cântecul și jocul instrumental al țăranilor români:muzica trebuie să fie precum natura, bogat variată, ca

Flori de câmp

Ulpiu Vlad


Ulpiu Vlad la aniversarea a 70 de anifrunzele unui copac, independentă și liberă cum estecântecul păsărilor. Ca urmare, a inventat cicluri demari dimensiuni, lucrări cu formă deschisă, ce primescla fiecare execuție o altă configurație sonoră.

Cred într-o muzică asemănătoare cu natura,în sens de creaţie divină, în care legi general valabileacţionează, într-o infinită nuanţare, atât la niveluloperei, cât şi la nivelul celor mai fine componente.Sunt captivat de sufletul muzicii, de virtuţile ei.

Lucrarea „Flori de câmp“ ocupă un loc spe-cial în opera lui U. Vlad, deoarece este o muzică maiputernic structurată. Cu toate acestea, dialogulfoarte contrastant dintre soliștii cvartetului de coardeși muzicienii din orchestră este intensificat printr-oindividualizare puternică, ce ține cont de particulari-tatea fiecărui muzician. În afară de aceasta, lucrareaeste impregnată de elemente specifice muziciitradiționale, însă fără a cita ceva, nici măcar caadaos. Precum într-o doină, o formă de cânt tipicăîn România, muzica se deapănă liber în timp. Cu omare aplecare spre detaliu, arcurile melodiceformează un ornament în continuă transformare, ceacționează organic.

Ulpiu Vlad creează în compozițiile sale oatmosferă similară visului, din care nu excludecoșmarurile. Intenția sa este de a crea prin mijloacemuzicale o stare de semiconștiență, care să producăo mare transparență: lasă să se ghicească o lume în

spatele sunetelor, în spatele viselor, în afara limitelorvieții omenești, orientată după respirația cosmosului.(Traducerea din germană: Ana Szilágyi)

RecitalDaria TudorMircea ŞTEFĂNESCU

Filarmonica George Enescudin Bucureşti a programat în cadrulStagiunii de marţi seara, la 31 martie2015, la Sala mică a AteneuluiRomân, recitalul pianistei DariaIoana Tudor.

Şi de la început trebuie săspun că ascultând-o am fost impre-sionat de forţa personalităţii sale ar-tistice, de vigoarea interpretărilorsale, de splendoarea sunetului său,

de virtuozitatea de o claritate şi de odistincţie măiastră. Aflată într-o exce-

lentă dispoziţie de spirit, Daria IoanaTudor a corolat cu această atingerede triumf întregul recital. Sala eraplină până la refuz şi am resimţit pul-saţiile de fervoare a ceea ce, specia-liştii definesc a fi conştiinţă colectivă.

Programul a cuprins titluri re-dutabile din repertoriul de gen şi sin-gurul lor enunţ conferă ordinul demărime a impactului mental şi emo-ţional care a cuprins asistenţa. Amascultat Sonata nr. 23 în fa major,op. 31, Appassionata, de Ludwigvan Beethoven, piesa E.I.H.A deArtem Hyzhayk. Scherzo nr.2. în sibemol minor, op. 3, şi Sonata nr. 2în si bemol minor. op. 35 de Frede-ric Chopin.

Dispus între aceste universuride gândire componistică, recitalul

s-a statuat dinprimul momentprin unicitateaîmbinării într-unacelaşi suflu in-terpretativ prinprofunzime şisuverana fru-museţe arealizării instru-mentale.

D i a n aIoana Tudor aconferit capo-doperei betho-v e n i e n e ,

Sonata Appassionata, impetuozităţide magnificenţe şi înalte paliere de

luminozităţi ca acte de voinţă în lim-pezimi şi într-o de nestăvilit vigoareafectivă şi mentală.

Piesa E.I. H.A. de Artem Hyz-hayk are înţelesul, fără îndoială uni-versal, exprimat în denumirea sa,prin iniţialele din textul ebraic al Plân-gerilor lui Ieremia. Această compozi-ţie, are valoarea ei proprie, are forţăde expresie, tratează performant cla-viatura şi este încă o dovadă, dacăar mai fi fost nevoie, că şi in muzicacontemporană există creaţii se caredesprind din miezul pur şi adevăratal fiinţei.

Scherzo nr. 2. în si bemolminor,op. 3 şi Sonata nr. 2. în sibemol minor, op. 35 de FrederikChopin, au avut în interpretările Da-riei Ioana Tudor acea expresie liberăa climatului strălucirilor şi, după caza dramei, într-o admirabilă dezinvol-tură a dezvoltării imaginilor sonore.Şi totul până a se fi transformat,acolo, pe podium, într-o postură deactor care vorbea publicului, dar prinintermediul pianului, şi atunci amavut viziunea de nestăvilit că DariaIoana Tudor, nu cântă la pian, cicântă cu pianul. Ceea ce a purtattotul până la izbucnirea de tumult, cala ivirea altor lumi.

Daria Ioana Tudor este o per-sonalitate muzicală complexă, pre-zenţa numelui său pe afişele anumeroase săli de recital şi de con-cert din ţară şi din multe alte ţări eu-ropene, şi nu numai, este o realitate.

Thomas Beimel

Mihai-Alexandru CANCIOVICI

Compania de Balet a Operei NaţionaleBucureşti ne-a oferit o frumoasă surpriză prinspectacolul coupé de balet în premieră ce a inclus înprogram trei titluri pe partituri muzicale deosebite,fiecare dintre ele fiind compoziţii coregrafice a unornume de referinţă: Yuri Possokhov, artist rus, JiříKylián, un cunoscut coregraf ceh de dans modern şiSir Frederick Ashton, redutabil maestru englez.

Prima bucată, creată de Yuri Possokhov pe

celebra „Simfonia clasică” a lui Serghei Prokofiev, abeneficiat de prezenţa maestrului de balet GennadiNedvigin şi a Sandrei Woodall, creatoarea costumelor.După opinia mea, această lectură coregrafică amaestrului rus Possokhov mi s-a părut cea maireuşită. Desenul coregrafic este perfect, amplasareabalerinilor şi a cuplurilor în spaţiul de dans se face cumare rigoare şi inteligenţă. Coordonarea mişcărilor pemuzica atât de dificilă a lui Prokofiev este exemplară.

Trebuie să remarcăm, încă de la început, căactuala Companie de Balet a Operei s-a reclădit, s-areconstruit miraculos prin îmbogăţirea cu noi tineri,mulți fiind veniți din străinătate.

Compartimentul băieţi, vitregit cu ani în urmăprin plecarea unor tineri, este astăzi revigorat. Aceştiase pregătesc tehnic impecabil, au sărituri frumoase,echilibru în scenă, sunt buni porteuri. Am apreciatîndeosebi variaţiile băieţilor, impecabil executate. Lapremieră au dansat: Bianca Fota - DawidTrzensimiech, primul cuplu, Marina Minoiu - ShuheiYoshida şi Sena Hidaka - Barnaby Bishop. Au urmatpatru cupluri: Rebecca Haw, Akone Ichii, NastasiaPhilippou, Bianca Stoicheciu, Lucas Campbel,Bogdan Cănilă, Liam Morris, Egoitz Segura.

În distribuţia a doua doar primul cuplu s-amodificat prin prezenţa Cristinei Dijmaru şi a lui RobertEnache.

Toţi aceşti tineri s-au racordat excelent cerinţelorcoregrafului, realizând o partitură de înaltă clasă.

A doua piesă „Petite Mort”, creată de un marecoregraf contemporan, Jiří Kylián, pe muzica luiWolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 23 pentrupian şi orchestră în La major, K488 - Adagio şiConcertul nr. 21 pentru pian şi orchestră în Do major,K 467 – Andante), au fost realizate în costumele

proiectate de Joke Visser. I-am urmărit cu interes coregrafiile moderne ale

lui Kylián, pe care-l consider un artist contemporan deprestigiu, ce a înţeles să revoluţioneze mişcarea spreforme şi structuri total diferite de stilul neoclasic. Elapelează la plastica trupului uman pe care ospeculează inteligent, creând o mişcare care curge şise desfăşoară superb.

„Petite Mort” a fost creat la Salzburg, laîmplinirea a două secole de la moartea lui Mozart, în1991. Coregraful mărturiseşte şi decriptează titlul:Petite Mort este o modalitate poetică şi ciudat desemnificativă pentru a descrie extazul unui act sexual.În franceză şi în alte limbi, această senzaţie estedescrisă ca o mică moarte. Poate că este aşa, căci înacel moment al plăcerii (sau potenţialul moment de acrea o nouă viaţă) ni se reaminteşte faptul că vieţilenoastre au o durată relativ scurtă, iar moartea nu esteniciodată prea departe.” Desigur, este un punct devedere pe care-l respectăm. După opinia mea, într-opartitură coregrafică trebuie să existe o similitudineîntre muzică, mesajul stilistic al compozitorului şidesenul coregrafic. În Concertul nr. 23 pentru pian,acel adagio superb este atât de diafan şi de poetic


La Opera Națională București

„Triptic de balet”

încât nu-l pot asocia cu un dans bărbătesc, deci viril,cu săbii, indiferent că acesta ar putea sluji ideii şigândirii coregrafului. Mi se pare mult prea alambicată,poate chiar sofisticată apropierea de senzaţia trăită înactul sexual. Dar, acesta este un alt punct de vedere,din perspectiva receptorului de balet. Dacă pot aveaunele rezerve pentru prima parte, în andantele dinconcertul nr. 21, prestaţia cuplurilor este într-adevărsuperbă, pentru că aici Kylián speculează excelentcorpurile balerinilor, mişcarea curge frumos, trupurilese îngemănează poetic, iar balerinii au înţeles subtilintenţiile coregrafului. Mi se pare onest să-i cităm pe

toţi artiştii care au colaborat la realizarea acesteilucrări: Cristina Dijmaru şi Bogdan Cănilă, Raquel Gil-Bergstrom şi Liam Morris, Sena Hidaka şi ShuheiYoshida, Bianca Fota şi Robert Enache, Marina Minoiuşi Dawid Trzensimiech, Bianca Stoicheciu şi BarnabyBishop.

La realizarea acestei partituri au colaborat şimaestră de balet Elke Schepers, dar mai ales pianistulŞtefan Doniga, un artist rafinat care a interpretat cufineţe atât Adagio cât şi Andante.

În 1963, cunoscutul artist englez Sir FrederickAshton, repovesteşte coregrafic romanul lui AlexandreDumas-fiul „Dama cu camelii” pentru marii baleriniMargot Fonteyn şi Rudolf Nureev pe muzica uneisonate de Franz Liszt pentru pian, orchestrată deDudley Simpson, denumind-o „Marguerite andArmand”. În spectacolul actual s-a reluat coregrafia luiAshton, în scenografia lui Sir Cecil Beaton şibeneficiind de prezenţa maestrului coregraf GrandCoyle, specialist în notaţia coregrafică.

La premieră au interpretat rolurile principaleAlina Cojocaru, avându-l ca partener pe RobertEnache, iar în rolurile secundare ale tatălui lui Armand:Călin Rădulescu iar al ducelui: Antonel Oprescu.

Prezenţa Alinei Cojocaru în spectacol a fostaşteptată de toţi iubitorii de balet, deoarece ea rămâne

o artistă delicată, diafană, cu sărituri uşoare, ce parcăplutesc în aer. A gândit rolul şi l-a adus la naturasensibilă a sufletului său. L-a avut ca partener peRobert Enache, un tânăr balerin, cu în trup frumos,elegant, ce face progrese evidente în ultima vreme,demonstrându-şi şi o tehnică bine pusă la punct.

În distribuţia a doua cuplul Bianca Fota şi DawidTrzensimiech nu a fost cu nimic mai prejos decâtartiştii de la premieră. Ei au format deja o perechesudată artistic şi tehnic care demonstreazăperseverenţă, ambiţie şi mult efort sufletesc înimplicarea actului creator. Bianca Fota este, fără

îndoială, o prim balerină de înaltă clasă a Companieiactuale de Balet. Este sensibilă, frumoasă pe scenă,simte tot ceea ce dansează şi se străduieşte ca fiecareapariţie a ei să se impună ca o creaţie. Sentimentulmeu a fost că a studiat profund personajul,exprimându-i acea fragilitate şi nefericire a uneisingurătăţi implacabile, care o fac vulnerabilă.

Dawid Trzensimiech este un balerin elegant şiprezentabil pe scenă, un bun porteur care sestrăduieşte să fuzioneze pe plan artistic cu partenera.

Un important rol l-a avut în acest spectacol, fărăîndoială, maestrul Ciprian Teodoraşcu, care a condusorchestra, fiind un rafinat muzician, cunoscător alstilisticii partiturilor. El s-a impus ca un dirijor excelentde balete, pentru că ştie să urmărească balerinii,păstrând un tempo adecvat evoluţiei lor dansante pescenă.

Maeştrii de repetiţii importanţi: CorinaDumitrescu, Florica Stănescu şi Călin Rădulescu auasigurat buna desfăşurare a spectacolului.

Tripticul de balet ne-a oferit trei piese muzicaleşi coregrafice de excepţie în reprezentarea unorimportanţi coregrafi ai lumii, ceea ce mi se pare unimens câştig pentru Compania de Balet a OpereiNaţionale, dar şi pentru repertoriul său.





Surprizade la

OperăDoina MOGA

Din obişnuinţă, curiozitate profesională şi dorde spectacole bune am fost sâmbătă, 25 aprilie, labaletul-premieră de la ONB. Eram şi foarte mulţumităde mine, pentru că spre deosebire de precedenteleevenimente similare, de data asta am reuşit să intruîn sală, degrevată total de orice aşteptări. Dacă elenu există, dezamăgirea nu se poate aşterne. Şi n-amgreşit deloc! Pentru că tocmai acum am trăit osurpriză de proporţii. M-am dus la Operă să văd baletşi m-am ales cu un frumos şi elevat concert simfonic.Nu că baletul nu ar mai fi ajut loc, dar atât de plăcutsurprinsă am fost de muzică şi de tălmăcirea ei – carem-a trimis cu gândul şi emoţia sufletului la alte vremuricând muzica live era o constantă în spectacoleleinstituţie în cauză – încă Tripticul a trecut pe plansecund.

Aproape uitasem cum e să priveşti un baletfără să fii agresat de înregistrări, mai bune sau maipuţin bune, dar totdeauna la volum maxim, care dinpunctul meu de vedere, doar subliniau timid o muzică,dacă nu moartă oricum lipsită de emoţie, implicare,atmosferă şi viaţă cu toate componentele ei frumoaseşi unice. Aşa că surpriza a fost pe măsură. Amascultat o orchestră bună, în formă, omogenă,

expresivă (cine ar fi crezut asta cu ceva timp înurmă?), cu instrumentişti neafanisiţi şi neplictisiţi, careau cânta cu strălucire, dăruire şi multă bucurie; o

orchestră modelată cu tact de un dirijor cu evidenteînclinaţii spre muzica simfonică, ce s-a depăşit pe sineîn persoana lui Ciprian Teodoraşcu şi pianistul ŞtefanDoniga, cu preţioase calităţi solistice: echilibru, stil, cuun sunet curat, clar şi cu un tuşeu cald. Ce dacă secânta din fosă? Nu s-a simţit nici o clipă asta, iaracustica a fost aproape impecabilă. Felicitări celor ceau remediat-o! Cât despre muzică, ce să mai spun:Simfonia clasică în Re major de S. Prokofiev, Adaggioşi Andante din Concertele 23 şi respectiv 21 pentrupian şi orchestră de Mozart şi Fr. Listz, partituri care,şi-au găsit o tălmăcire de zile mari. Bravo, bravo,bravo!

Acest personaj colectiv al Operei – deorchestră e vorba – care mai mereu în ultimii ani a fosttrecută cu vederea atât de critici cât şi de public, saueventual criticată într-un rând expediat la coadă unuiarticol, a arătat că atunci când motivaţia există – şi laacest repertoriu, ce muzician n-ar avea-o? – poatedeveni o bijuterie. Da, a fost o mare surpriză şi o marerealizare care îmi dă speranţa că Opera ca instituţiepoate străluci din nou, mai ales dacă îşi etalează

atuurile reale. Şi unuldintre ele este categoricorchestra ei. Cât despreTripticul de balet, care abeneficiat pe lângăsemnături de rezonanţă încoregrafie: YuriPossokhov, Jiří Kylián şiFrederick Ashton, abeneficiat şi de odistribuţie de marcă:Bianca Fota şi DawidTrzensimiech; AlinaCojocaru şi RobertEnache şi de aplauzeleunei săli pline ochi.Despre acestea, însă, oireveni în scris altă dată,pentru a nu amestecalucrurile.

Ştefan Doniga


Concerte... sub lupă

Integrala Beethoven (3)În 20 aprilie 2015, pe scena Sălii Radio s-a

desfăşurat cel de-al treilea recital extraordinar dincadrul Integralei sonatelor pentru pian şi vioară deBeethoven, realizată de maeştrii Valentin Gheorghiu şiGabriel Croitoru. Programul serii a cuprins sonatele nr.4, nr. 6 şi nr. 10. Ca impresie generală asuprainterpretării, menţionăm acea splendidă unitate îndiversitate pe care o realizează în colaborarea lor ceidoi artişti; ei abordează repertoriul unitar din punct devedere artistic şi ideatic, exprimând un evantai diversde imagini muzicale, de nuanţe şi stări sufleteşti. Înminunatul dialog al celor două instrumente, fiecaresunet, motiv şi frază muzicală se bucură de oimportanţă aparte şi sunt redate cu un tuşeu plin desensibilitate şi culoare; preocuparea de a evocafrumuseţea muzicii, este dublată de dorinţa celor doiinterpreţi de a dezvălui ascultătorilor bogăţia semanticăinegalabilă a partiturilor.

Programul a debutat cu Sonata nr. 4 în laminor, opus 23, lucrare remarcabilă prin dinamismul şiimpetuozitatea pe care le transmite în părţile extreme(partea I, Presto, partea a III-a, Allegro molto), ceîncadrează un original Andante scherzoso, plin defantezie şi candoare. Dialogul plin de vervă şi străluciredin Presto a evidenţiat frumuseţea melodică şi

originalitatea armonică a discursului muzical, precum şimăiestria compozitorului în utilizarea procedeuluivariaţional. În partea lentă am admirat subtilitateaîngemănării temei de factură poetică cu temaluminoasă, dătătoare de speranţă. Interpreţii au realizatun tablou muzical de o rară frumuseţe şi subtilitateexpresivă. În finalul Allegro molto, au valorificat plenarconcepţia originală a lui Beethoven referitoare ladramaturgia sonatei; au evocat cu mult rafinamentcontrastele expresive şi semantice, au acordat o atenţiedeosebită momentelor marcate de nelinişte şi tensiune,au evidenţiat cu dezinvoltură şi fantezie ingeniozitateascriiturii instrumentale.

Sonata nr. 6 în la major, opus 30 (nr. 1) le-aoferit interpreţilor ocazia de a desfăşura un arsenalbogat de mijloace instrumentale şi expresive. Dacă înprima parte, Allegro, au redat cu fantezie frumuseţeamelodică, originalitatea procedeelor polifonice precumşi permanenta îmbogăţire a fondului tematic, în parteamediană Adagio molto espressivo şi-au concentratatenţia asupra valorificării laturii poetice şi semnificaţiilorprofunde ale muzicii. În dialogul lor sensibil, maeştrii auinvitat publicul să mediteze asupra unor problemeexistenţiale ce preocupă omenirea în toate epocile.Finalul Allegretto con variazioni a adus un contrastexpresiv şi de atmosferă cu un impact puternic îndramaturgia lucrării. Ascultătorii au fost fascinaţi decaleidoscopul de imagini muzicale care s-au succedatcu naturaleţe şi eleganţă. Fiecare variaţiune în parte aadus o modificare în cadrul acestei fresce pline deculoare şi fantezie. Lucrarea s-a încheiat într-oatmosferă luminoasă, cu caracter dansant Allegro manon tanto, în care artiştii au omagiat prin mijloacelespecifice viaţa şi nobilele sentimente umane.

Sonata nr. 10 în sol major, opus 96, care aîncheiat recitalul, este şi ultima din ciclul scris deBeethoven. Elaborată în arhitectură cvadripartită,lucrarea constituie o capodoperă camerală extrem de

dificilă şi pretenţioasă, o adevăratăpiatră de încercare pentru interpreţi,nu doar prin complexitateamijloacelor instrumentale, ci şi prinproblematica pe care o dezbate.Sonata debutează cu un Allegromoderato, plin de farmec şi poezie,ce evocă o atmosferă pastorală,luminoasă (în care sunt percepute şiunele accente cu tentă dramatică).Prin contrast cu serenitatea primeipărţi, în Adagio espressivo,compozitorul sintetizează în doar 67de măsuri idei profunde şi stărisufleteşti diverse, caracteristiceultimei perioade de creaţie.Interpretarea duo-ului s-a remarcatprin rafinament expresiv, prin dăruire

şi emoţie artistică la cote maxime. Trecerea bruscă laScherzo-Allegro a avut un impact puternic asupraspectatorilor. Contrastul dintre tema cu caracterdansant al scherzo-ului şi tema lirică avântată din trio afost realizat cu multă subtilitate şi măiestrie. În finalullucrării, Poco Allegretto, interpreţii au evidenţiat nudoar frumuseţea discursului muzical, ci şi rafinamentulcomponistic beethovenian în ce priveşte utilizareaprocedeului variaţional, în domeniul armonic şi polifonic.La cererea publicului, artiştii au interpretat Tema cuvariaţiuni din Sonata nr. 1, în re major, opus 12 deBeethoven.

Carmen MANEA

G. Croitoru, V. Gheorghiu


Interviu

Andra FRĂŢILĂ

Bună ziua, Doamnă Coman! Ce mai faceţi?Lucrez.Ce lucraţi, dacă nu sunt indiscretă?Multe. Sunt un workaholic fără leac, de un tip

mai special. Am proiecte în toate stadiile de elaborare,dacă pot spune astfel. De la o idee vagă care-mibâzâie prin cap, ca un bondar neastâmpărat, până lateme care au prins un anumit contur, cutitlul formulat şi cu o osatură de subiecte ceurmează a fi tratate. Am chiar şi studiischiţate sau altele aproape realizate, carestau acum în faza de gestaţie, pentrucompletări, îmbunătăţiri, finisări.

Către ce domenii de interes văîndreptaţi atenţia?

Am o predilecţie pentru studiulistoriei, îndeosebi pentru istoria recentă amuzicii româneşti în context universal. Casă mă explic mai bine, am să-ţi spun o micăpoveste din familia mea. Am o nepoţicăfrumoasă, deşteaptă şi năstruşnică.Teodora are 11 ani şi e în clasa a V-a.Într-o seară, după ce i-am controlatproblemele la matematică, mama i-a amintitcă mâine are şi istoria. Când a vrut săverifice dacă s-a pregătit la istorie, Teodorai-a spus cu oboseală în glas: „Eu nu înţelegde ce trebuie să învăţ la istorie, dacă toţiăştia sunt morţi!” După ce am râs cu poftă,m-am gândit că aici avem cu toţii oproblemă. Generaţia Teodorei n-are nici ocuriozitate de a afla cine erau şi cum trăiauoamenii de dinaintea noastră. Dar nici peadulţi nu-i prea interesează, fiindcăproblemele vieţii de fiecare zi sunt atât depresante şi stresante, încât nu mai auenergie disponibilă ca să cunoască trecutul.Prezentul le e şi aşa suficient de greu deprocesat ca informaţie. Şi atunci, ce facem?Ne îndreptăm oare, încet dar sigur, spre un nou „omnou”, diferit de cel impus ca ideal de regimurilecomuniste totalitare, dar la fel de lipsit de umanitate?

Şi cum vedeţi o contrapondere pentru operspectivă aşa de tristă?

Eu nu accept o asemenea perspectivă. În primulrând, aş vedea o grupare mai viguroasă aproblematicii legate de istoria recentă în cadruldisciplinelor şcolare. Cred că fiecare disciplină îşi arepropria istorie şi acest proces va trebui cunoscut,

conştientizat şi însuşit de elevi, la orice vârstă s-ar aflaei. În muzică, avem un material imens, faptic şimuzical propriu zis, care ne stă la dispoziţie, pentru ainduce tinerilor sentimentul că noi, cei de azi,provenim dintr-un lanţ uman, care nu se poate rupe,fiindcă, la rândul nostru, facem legătura cu cei ce vorveni.

Ce credeţi că ar fi potrivit să se întreprindă înacest sens?

Sunt de părere că fragmente de istorie putempreda încă din primele clase. Portretul unor profesoride instrument care au întemeiat disciplina respectivă,figurile compozitorilor pe care îi cântăm în clasă,povestea pieselor pe care le învaţă copiii la pian,forma lor, stilul, expresia etc. sunt tot atâtea momentede istorie concretă. Ideea asta face parte dinprogramul didactic pe care îl preconizez cu pasiune şipe care l-aş putea numi şcoala de pian prietenoasă.Vedeţi, copiii sunt extrem de curioşi. Ei îşi iau astăzi

De vorbă cu Lavinia Coman


Interviuinformaţiile care îi interesează de pe net. Dacăprofesorul nu le oferă sentimentul că totul se leagă cutot şi că noi facem parte din acest întreg care esteuniversul, ei ajung foarte devreme să se izoleze înlumea virtuală şi să rupă comunicarea cu mediul real,devenind tot mai însinguraţi.

Credeţi că putem lupta cu succes ca săcontrolăm buna comunicare interumană?

Da, prin intermediul muzicii putem faceadevărate minuni în privinţa comunicării. Succesuldepinde de felul cum administrăm mijloacele de caredispunem. Unul dintre mijloace este cunoaştereaistoriei recente. În ultima vreme am avut ocazia săcunosc mai îndeaproape parcursul profesional şiuman al unor interpreţi şi profesori importanţi. Amrealizat portretele pianiştilor Corneliu Gheorghiu, LianaŞerbescu, Stela Cameniţă, ca să dau doar aceste treiexemple. Sunt personalităţi extrem de diferite, cutraiectorii profesionale importante, dar aproapenecunoscuţi în România. De ce? Pentru că la unanumit moment al vieţii lor au optat pentru a se stabilidefinitiv în străinătate. Din acel moment şi până astăzinu s-a mai ştiut aproape nimic despre activitatea lor.Or, aceşti artişti au avut un parcurs extrem deinteresant, bogat în evenimente şi realizări. Pentru noi,cei rămaşi acasă, însă, erau ca şi morţi, deşi trăiau şilucrau intens într-o lume paralelă cu a noastră.Generaţiile noastre au fost forţate să-i considere peaceşti oameni „transfugi”, „trădători de ţară”, iarnumele lor au fost şterse din biblioteci şi arhivesonore, interzise la tipar şi pe posturi Radio TV, înspaţiul public. Toate aceste eliminări forţate în modcriminal trebuie să fie corijate cât mai repede. Avemde recuperat un bogat patrimoniu, care a fost risipit încele patru zări şi care aparţine de drept culturiiromâne.

Dar cu Silvestri cum e? Aţi primit de curândpremiul U.C.M.R. pentru cartea despre el. Cum văsimţiţi ca proaspătă premiantă?

Mă simt foarte bine. Încă nu mi-am revenit dinstarea de plutire. Deşi, când am ajuns acasă cuvestea, soţul meu m-a felicitat, iar în secundaurmătoare mi-a spus. „E foarte bine! Şi acum, la lucru!Ai de făcut, în primă urgenţă următoarele cărţi (mi le-a numit, cu titluri provizorii şi termene de finalizare).Am acceptat că e un plan foarte bun pentru următorii10 ani de muncă intensă. Aşa încât, ca să glumescpuţin, până atunci nu am voie să mă îmbolnăvesc, nicisă mor.

Şi care sunt cărţile propuse?Cer scuze, n-aş prea dori să le enunţ fiindcă

„s-ar rupe vraja”. Nu că aş fi superstiţioasă, dar e maibine să le fac mai întâi şi abia după aceea să vorbescdespre ele.

Acum aş vrea să revin la Silvestri. Pentru minescrierea acestei cărţi a fost una din marile provocăriale vieţii. Iar faptul că a luat premiu e mândria cea maimare a sufletului meu. Sunt fericită în primul rândpentru Silvestri, iar abia în al doilea rând alimportanţei, pentru mine. Am fost mulţumită să exprim

ideea că Silvestri e răzbunat prin aceastărecunoaştere de către breasla din care făcea parte cuatâta onoare. I se face dreptate astfel faţă deumilinţele şi denigrările pe care le-a îndurat pentrucreaţiile sale, atât în direct, cât şi post mortem, chiarîn Aula Palatului Cantacuzino, unde a avut locdecernarea premiilor. Pentru mine a fost un momentde catharsis zguduitor.

Pe lângă istoriografie, în ce domenii faceţicercetări?

Elaborez studii pe diferite subiecte din didacticaspecialităţii. E un capitol neglijat în universitatea demuzică, după opinia mea, pe nedrept şi cu pagubemari pentru formarea muzicienilor viitori. Am privireaaţintită asupra celor ce văr trăi în muzică şi vor susţineviaţa muzicală după ce noi, cei de astăzi, nu vom maifi. Sunt multe de făcut şi în această direcţie. Măgândesc mereu dacă le dăm destule competenţe şicunoştinţe studenţilor noştri, ca să se descurce cusucces în clasa de instrument, ca profesori, de dataaceasta. Şi mă preocupă cum anume am puteainterveni în curriculum pentru a face mai temeinicăaceastă pregătire. Mi se pare că avem foarte mariîndatoriri în ce priveşte formarea tinerilor instrumentiştipentru cariera didactică. Scriu, predau, mă frământ şiacţionez cât pot pentru a ajuta la conturarea unuiproces prin care să transformăm lehamitea din şcoliîn plăcerea de a face muzică la pian, împreună,profesorul şi elevul. Sunt o idealistă, nu-i aşa?

Da, sunteţi! Dar cum vedeţi acest proces?Îl văd ca prin ceaţă. Cred că va fi îndelungat,

dificil, complex, dar cu o perspectivă optimistă.Împotriva tuturor semnalelor din şcoala reală, euprevăd învăţământului muzical un viitor scăldat înlumină!

Sună cam nerealist…Da, aşa sună. Însă orice vis ţi se împlineşte,

dacă vrei foarte mult, dacă te lupţi pentru el, atât câteste necesar ca să învingi.

Şi despre viaţa muzicală curentă, ce ne spuneţi?Particip cât pot la concerte şi recitaluri, fac cu

plăcere cronici atunci când e nevoie de părerea meaşi când simt nevoia să mă exprim. Cred că sunt uncritic onest, care nu demolează ci, dimpotrivă,încearcă să ajute la construcţie, încerc să dauperspectivă durabilă unui proces atât de tragic dinpricina caracterului efemer al spectacolului muzicalviu. N-am uitat nici o clipă că am fost interpretă activăzeci de ani. La un concert foarte bun, nu există nici obarieră între scenă şi public, ci, dimpotrivă, seproduce, de fiecare dată, miracolul comunicăriiperfecte.

Mai cântaţi la pian?Doar pentru mine însămi şi mult mai rar decât

aş vrea. E o legătură care nu se va rupe niciodată,chiar dacă nu se vede.

Vă mulţumesc!Şi eu mulţumesc unei muziciene tinere pentru

interesul de a sta de vorbă cu o colegă din cu totul altăgeneraţie.


Premiile A.M.

A 25-a Gală

Paginile de faţă sunt deschise de ofotografie... istorică, de la una din ediţiile cândîncă revista noastră era bilunară şi apărea tipărităpe hârtie de ziar (se pot vedea câteva exemplarefixate cu ace de gămălie pe draperia din catifeadin spatele scenei din Aula PalatuluiCantacuzino). Anii au trecut, fostul redactor-şefLuminiţa Vartolomei s-a retras, dedicându-secărţilor sale, nu a mai fost nici măsuţa pe careaşezam diplomele, în rest ne-am regăsit aceiaşiprotagonişti şi la ediţia a 25-a (nici noi nu credeamcă vom rezista atât!): preşedintele UCMR, AdrianIorgulescu, care a inaugurat ca de obiceifestivitatea cu un “speech”, precum şi cei doi

redactori. Colegul nostru Costin Aslam, şef deproducţie “pro bono”, nu apare nici de aceastădată în imagini, fiind ocupat să coordoneze dinumbră cocktail-ul spectaculos oferit de Catena,

Fildas Art şi Tricotton-Panciu,precum şi darurile înmânatelaureaţilor, constând în cărţi şi CD-uri de la Editura “Litera”, plusfrumoase buchete de floriînmânate de de Norela Costea.Deci unii am fost “la vedere”, alţiiîn umbră, cu toţii însă preocupaţica evenimentul marcând o cifrăatât de frumoasă să decurgăperfect, cu atât mai mult cu câtrenumele laureaţilor, prestigiulpublicaţiei şi al UCMR au atrasnumeroşi oaspeţi de vază,nemaivorbind de reprezentanţi aimass-media: televiziuni (RomâniaTV, Senso TV, ca de fiece datăalături de noi prin colega OanaGeorgescu şi fotoreporterulSebastian Oros), posturi de radio,presă scrisă, Agerpres.

Conform tradiţiei, premiile aufost structurate pe două categorii.Secţiunea “Muzică clasică” a avuttrei laureaţi din generaţii diferite,chiar dacă şi de această datăaccentul a fost pus pe tinereţe,vârstele lui Nour şi Vîrbanneegalând, însumate, pe aceea areputatului compozitor distins cuPremiul de creaţie, NicolaeBrânduş! Celelalte două distincţii

au fost înmânate, astfel, cântăreţului-actor AdrianNour (Premiul pentru performanță totală) şitenorului George Ionuț Vîrban (Premiul pentrutinere talente). Nour s-a remarcat în concursul TV“Vocea României” şi în musicalul “Fantoma de laOperă” de la Teatrul de Operetă şi Musical “I.Dacian”, iar Vîrban este încă student la UNMB.

La secţiunea “Divertisment”, numeroasepersonalităţi au venit special pentru a fi alături decei recompensaţi cu premiul “Evenimentul anului”(reamintim că este vorba de 2014, de fiecare datăredactorii şi colaboratorii punând în balanţă celemai importante realizări ale anului precedent). Nereferim la primarul oraşului Amara, Victor Moraru,şi la directoarea festivalului dotat cu “Trofeul


Premiile A.M.tinereţii”, Larisa Elena Mihai. Festivalul de muzicăuşoară de la Amara, care, încet-încet, poatedeveni şi internaţional (la ediţia de anul trecut aufost doi artişti străini), este nu numai cel mailongeviv din ţară, cu 48 de ediţii desfăşurateneîntrerupt (incredibil!), dar şi cel reunind cel maimare număr de spectatori, 2000-2500 în fiecareseară, în Grădina Cinematograf. Primăria dinAmara s-a luptat să menţină manifestarea, aflatăîn pericol datorită dezinteresului autorităţilorjudeţene, dar a şi reuşit performanţa de a o aducela standarde europene, cu dotări tehnice de clasă,datorate lui Alin Oprea, de la formaţia Talisman.Mai mult, ediţia premiată de noi a marcat o altăpremieră definitorie, credem, pentru nivelulprofesionist al evenimentului, prin apelarea laredutabila orchestră de acompaniament condusăde Ionel Tudor, cu trei membri ai UCMR încomponenţă. În acest fel, festivalul de la Amaracompletează acum “Triunghiul de aur” al

competiţiilor de gen, alături de “George Grigoriu”de la Brăila şi “Dan Spătaru” de la Medgidia, toatebeneficiind de serviciile celei mai valoroaseformaţii din ţară. La festivitate au ţinut să fieprezenţi şi chiar să vină la microfon (ne-ambucurat, fiindcă aveam emoţii privind ajungerea la

timp, de la repetiţiile la teatru, a lui Ştefan Bănică!)compozitorul Viorel Gavrilă, Titus Andrei de laRadio România (membri în juriu), Ionel Tudor,Andreea Andrei, toţi subliniind organizarea fărăcusur a festivalului de la Amara.

În ce priveşte premiul pentru Jazz,colaboratorul nostru de specialitate, FlorianLungu, observa că a fost o coincidenţă fericită căel a fost acordat în chiar ziua în care Sorin Zlatîmplinea 30 de ani! Băcăuan, acesta a studiat înliceu vioara şi clarinetul, după care a absolvit, lasecţia clarinet, Facultatea de muzică aUniversităţii de arte “George Enescu” din Iaşi, fiindîn prezent masterand la... pian la secţia Jazz aUNMB, clasa prof. univ. dr. Mircea Tiberian. Înalegerea carierei a fost influenţat de tatăl său,clarinetist şi saxofonist, component în anii ’80 alformaţiei Transfer şi al Ansamblului Armatei dinCluj-Napoca. Palmaresul lui Sorin Zlat esteabsolut impresionant, cucerind premii la cele mai

importante competiţii de jazz: marele premiu laconcursul studenţesc de la Târgu-Mureş, acelaşitrofeu la Costineşti şi la “EUROPAfest”, premiulpentru cel mai bun solist la Getxo (Spania),premiul special al juriului la Hoeillart (Belgia),premiul pentru cea mai bună trupă la concursul

Octavian Ursulescu, Adrian Iorgulescu, Mihai Cosma


Premiile A.M.

“Johnny Răducanu” de la Brăila, marele premiu şipremiul publicului în Monaco,premiul special al juriului la Lille,Franţa! Să mai adăugăm că el afost premiant sau finalist laMontreux (Elveţia), Parmigiani(Italia), Nottingham (Anglia),Vilnius (Lituania), nemaivorbind deconcertele susţinute în SUA,Israel, Turcia, Olanda. Hotărâtlucru, Sorin Zlat n-a pierdut delocvremea până la 30 de ani!

Chemându-l ca pe tatălsău, la rându-i cunoscut în lumeamuzicii, aşa cum am arătat, Zlat îşiadăuga adesea şi particula“Junior”, dar este evident că numai e cazul. La aceeaşi concluziea ajuns şi Ştefan Bănică, actor,cântăreţ, compozitor, textier,orchestrator, prezentator TV, dupăo carieră absolut strălucită. ŞtefanBănică, asaltat de fotografi, a venitînsoţit de frumoasa sa prietenă,cântăreaţa Lavinia (pe care amconvins-o să ni se alăture în

imaginea de pe copertă, în rândul de sus)şi a avut bucuria uriaşă de a se reîntâlnidupă mulţi ani, cu “Vedeta fără vârstă”Stela Enache. Momentul a fost absolutemoţionant, pe cei doi legându-i filmul demare şi necontenit succes, gustat detoate generaţiile, “Liceenii”, cu muzicaaparţinându-i lui Florin Bogardo: atâtStela Enache, prezentă în banda sonorăa filmului cu versiunea originală, dar şiŞtefan Bănică, actor principal alături deOana Sârbu, au la loc de cinste înrepertoriul de concert piesa “Ani de liceu”,reluată în cor de toţi spectatorii la fiecarereprezentaţie. Stela Enache, despre caream scris în repetate rânduri, este unadintre cele mai active reprezentante ale“Generaţiei de aur”, fiind implicată înproiecte nostalgice “Şlagărele României”şi “Ultimul romantic”, dar şi în unelemoderne, cum ar fi “Discoteca” saumega-show-ul Radio Zu de la Sibiu.

După încheierea festivitățiide înmânare a premiilor și tradiționalafotografie pentru copertă de pe treptele

Palatului Cantacuzino, participanții s-au reunit

George Ionuţ Vîrban

Adrian Nour


Premiile A.M.

pentru socializare în jurulmesei din sufragerie,doldora de bunătăți caremai de care, de la gustărila dulciuri rafinate șirăcoritoare, din parteapartenerilor noștritradiționali, Catena șiFildas Art (mulțumim,doamnă Anca Vlad!).Într-un top al cocktail-urilor de la cele 25 deediții, că tot ne placclasamentele, evenimen-tul actual se află pe loculI, ex aequo, cu ediția din2011, cînd a fost premiatfestivalul „Dan Spătaru”de la Medgidia. Iar pentruca atmosfera să fie cuadevărat una convivială,veselă, totul a fost „udat”cu vinuri alese trimise dela Panciu de marea

Nicolae Brânduş, Mihai Cosma

Viorel Cosma, Stela Enache

Premiile A.M.


prietenă a muzicii și arevistei noastre,doamna Elena Stoica(”Tricotton”). Firește,chiar și în jurul meseilaureații, strîngând lapiept diplomele, florileși cadourile dinpartea Editurii „Litera”(Raluca Târnăuceanumereu aproape de”AM”!) au fost asaltațipentru interviuri dereprezentanții mass-media.

Aşadar, s-aîncheiat o nouă galăa premiilor revisteinoastre. La ora cândscriem aceste rândurine îndreptăm cătrejumătatea anului încurs şi deja avemnominalizaţi pentruediţia viitoare!

Juniorul a devenit,la rându-i, Senior!

De Ştefan Bănică Seniormă leagă amintirea unor turneedin tinereţe. Stătea undeva pela Foişorul de foc, îl luam cuDacia mea, îi “încărcam” şi pecei ceilalţi protagonişti şiporneam la drum... Aveam, pevremea aceea, între altele, îndouă localităţi un fel de stagiunipermanente, în sensul cămergeam acolo cu spectacoleîn fiecare lună: Călăraşi (Casade cultură de acolo poartăacum numele marelui actor,originar din zonă) şi Drăgăneşti-Olt. La una din reprezentaţiiledin acest din urmă orăşel, lacare biletele se vindeau până launul, Seniorul, după ce şi-afăcut numărul, a dispărut; amobservat asta abia când trebuiasă plecăm, pe înnoptate. Până

O. Ursulescu, Larisa Elena Mihai, Victor Moraru

Sorin Zlat


Premiile A.M.

la urmă, prin “mijloace specifice”, directorul (ce o mai fi cu el? Era un om inimos şi corect) a aflat: unuldin vecini îl momise şi-l invitase în pivniţa sa răcoroasă, la o “degustare”! Aşa încât a fost o întoarcereveselă, Bănică Sr. ţinând strâns între picioare un bidon cu vin, primit cadou... Asta era mai târziu,când mă lansasem şi eu în viaţa artistică, dar îl ştiam de mic, fiind pasionat de teatru (cel “radiofonic”

era ascultat cu sfinţenie de întreaga noastră familie, la micul nostru aparat german, Tefag): mama luilocuia pe strada mea, într-o căsuţă modestă, iar actorul venea des s-o viziteze, la volanul unuiMercedes negru la care toţi căscam gura, fiind o raritate pe atunci.

Primul contact pe viu, din postura de prezentator, cu popularitatea uriaşă a lui Ştefan BănicăJunior am avut-o după Revoluţie, la un eveniment muzical găzduit de Sala Sporturilor din Ploieşti.

V. Moraru, L. E. Mihai, , T. Andrei, Maria Epuraş, St. Enache

O. Ursulescu, Ştefan Bănică, Mihai Cosma

Sigur, cunoşteam succesul de casă fără egal alfilmelor din seria “Liceenilor”, dar nu mă aşteptam(mai ales că aceste efuziuni erau mai cuminţiînainte de 1989) la o adevărată manifestaţiepopulară, demnă de o mare vedetă străină. Înintervalul care a trecut de atunci ne-am intersectatde multe ori. L-am aplaudat de câteva ori din sală,ca spectator (a creat câteva roluri excepţionale laTeatrul de Comedie din Bucureşti, condus deGeorge Mihăiţă), dar mai ales l-am prezentat înshow-uri memorabile, în Piaţa Unirii din Focşanisau la Festivalul internaţional “George Grigoriu”de la Brăila, între altele. Defiecare dată a avut alături celedouă colective muzicale pecare le-a înfiinţat cu 21 de aniîn urmă, orchestra Rock andRoll Band şi grupul vocal The50’s (prin care s-au perindat,de-a lungul anilor, Virgil Ianţu,Bogdan Pavlică de la RadioRomânia sau fiulcompozitorului V. V.Vasilache). De fiecare datăam fost impresionat derigoarea sa, de disciplinacolaboratorilor, depunctualitatea rară, recitalulfiind pus la punct ca un ceaselveţian. Compozitor şi textiercu 15 albume de autor laactiv, Fane, cum îi spunapropiaţii, este în faţamicrofonului un adevărat“entertainer”, aşa cum l-aţicunoscut, în postură demoderator, la festivalul de laMamaia sau la emisiunea“Dansez pentru tine”:şarmant, cu umor, dansând şi cântând cu aplomb,refrenele şlagărelor sale fiind reluate în cor pe miide voci. Aureolat cu toate aceste performanţe, pe7 mai Ştefan Bănică (a renunţat la “Junior” şi binea făcut) a păşit, la braţul superbei sale prietene,cântăreaţa Lavinia, sub cupola PalatuluiCantacuzino, pentru a fi răsplătit cu prestigiosul

premiu “Campionul popularităţii”, acordat desingura revistă muzicală profesionistă dinRomânia, ce apare neîntrerupt din 1990,“Actualitatea Muzicală”. La această a 25-a ediţiea Galei premiilor revistei, Ştefan Bănică amanifestat o vie şi sinceră emoţie la întâlnirea cuo altă laureată, Stela Enache, distinsă cu premiul“Vedete fără vârstă”. Dacă nu aţi făcut încălegătura, vă reamintim noi: Ştefan a avut rolulprincipal în filmul “Liceenii”, a cărui muzică a fostcompusă de soţul Stelei, marele, regretatulcompozitor Florin Bogardo. Ei bine, amândoi

artiştii includ cu regularitate în concertele lornemuritorul şlagăr al adolescenţei perpetue, “Anide liceu”... Cine ştie, poate cândva îl vor cânta şiîn duet! Deocamdată Ştefan Bănică se pregăteştesa-şi ocupe locul în fotoliul de jurat la concursulTV “X Factor”. (Red. - foto: Sebastian Oros)


Premiile A.M.

Stela Enache, Ştefan Bănică

Flautul fermecatOana GEORGESCU

Jucată de peste două secole pe marile scenelirice ale lumii, opera “Flautul fermecat” de W.A. Mozart(libret J.E. Schikaneder) face parte din repertoriul ac-tualei stagiuni a Operei Comice pentru Copii. Nouaproducţie regizată de Cristian Mihăilescu, poartă şisemnăturile scenografei Viorica Petrovici şi coregrafu-lui Cătălin Caracaş. Conducerea muzicală aparţinedirijorului Ciprian Teodoraşcu, iar coregrafia grupuluide copii e semnată de Jaqueline Bratu. “<<Flautul fer-mecat>>, ultima operă a lui Mozart, <<Soarelemuzicii>>, este o victorie a Soarelui asupra tenebrelor,a Muzicii în faţa zgomotului.Veniţi din imperiul RegineiNopţii, Tamino şi Paminagăsesc lumina, trecând prinprobe teribile: proba focului,proba apei, dar, mai ales,proba tăcerii, a imposibileicomunicări” - mărturisea re-gizorul Cristian Mihăilescu,care a adaptat celebra operăpentru copiii cu vârstecuprinse între 5 - 15 ani.”Lumea ce ne înconjoară efrumoasă, colorată, veselă,liberă, ca un freamăt de aripi.Ne-o înfăţişează dionisiacii Papageno şi Papagena.Copiii lor, Papagenuţii, cum i-am numit noi, inventaţi

de mine, vor duce mai departe această dragoste deviaţă, care face ca Pământul să trăiască. Privind laîntâmplările de pe scenă, bucurându-vă de excelenţiiinterpreţi, copiii se lasă învăluiţi de muzica celestă acelui iubit de Dumnezeu - pentru că aceasta semnificănumele lui, Amadeus.”

Celebrele personaje prind viaţă pe scena Op-erei Comice pentru Copii în interpretarea soliştilor dinşapte ţări (China, Franţa, Cipru, Bulgaria, Turcia, Al-bania şi România). Îi amintim pe Plamena Anghelova(Bulgaria) şi Gloria Tronel (Franţa), ambele inter-pretând-o pe Regina Nopţii, pe Margarita Antoniadou(Cipru), în rolul primeia dintre cele trei Doamne, GjergjiMani (Albania), care-l interpretează pe Tamino,Samuel Alper Adiguzel (Turcia), în rolul lui Sarastro şipe Fang Shuang (China) - Papageno. Lor li se alăturăsoliştii români Andrei Lazăr, Valentin Racoveanu,Daniel Filipescu, Ştefan Schuller, Bogdan Lupea,Gabriela Daha, Oana Şerban, Raluca Oprea, Ioana

Bitere, Rodica Anghelescu, Irina Ionescu, Ana MariaHângu, Antonia Cosmina Stancu, Cleopatra David,

Sidonia Nica, Virginia Stamate ş.a. Acompa-niamentul muzical este asigurat de MădălinaFlorescu (pian), Cristian Balaş (vioara I), Do-rina Ciurea (vioara a II-a), Luiza Cîrlan(flaut), Claudia Mihalache (violă) şi MladenSpasinovici (violoncel). ” <<Flautul Ferme-cat>> este una dintre operele mele preferate(…) – declara dirijorul Ciprian Teodoraşcu.”Dacă veţi pleca acasă fredonând duetulPa-Pa-Pa sau veţi îndrăgi trilurile RegineiNopţii, înseamnă că îl veţi iubi şi aprecia peMozart, aşa cum o fac şi eu de mic copil”.

“Mozart e acel izvor nesecat, la carerevii mereu cu certitudinea că a mai rămasceva ce urmează să descoperi şi care să-ţipotolească setea de frumos. Iar <<FlautulFermecat>>, ultima dintre celebrele salecreaţii, ar putea face parte din <<curricula>>oricărei instituţii de cultură care-şi asumă in-

clusiv un rol de educare a publicului, prin cultivareagustului pentru valorile perene. Mă bucur că acumface parte din stagiunea Operei Comice pentru Copii!”– a spus Felicia Filip, director general al renumiteiinstituţii de cultură bucureştene. (Foto: SebastianOros)


Opera comică

Oana GEORGESCU

Anunţul făcut de însuşi André Rieu prin careconfirma primul său concert de la Bucureşti în PiaţaConstituţiei, alături de Johann Strauss Orchestra a in-flamat Capitala, “internet”-ul, România, dar şi Europa.A doua zi, dimineaţă, cele 12.500 de bilete pentru primulconcert se epuizau în 180 de minute (cel mai scumpbilet a costat 800 lei, iar cel mai ieftin, 160 lei). Avea săfie cea mai rapidă vânzare a unui concert al lui AndréRieu înregistrată vreodată!

Recordurile de Guiness Book nu s-auoprit însă aici... Un al doilea concert sold-out eraanunţat imediat, deci încă 23.000 de bilete, şipentru al treilea concert! Între timp, André Rieua avut grijă să facă urări de Paşte în limba ro-mână fanilor din România. Cu 33.000 de bilete,vândute în numai 15 ore, era doborât din nou re-cordul de cea mai rapidă vânzare a unui eveni-ment André Rieu înregistrată vreodată – dreptcare organizatorii anunţau încă 4 concerte.

Mai mult, în urma solicitărilor nenumă-rate din partea publicului, organizatorii au decissă pună în vânzare o nouă serie de 5.000 de bi-lete, cu scop caritabil, la peluza din faţa PalatuluiParlamentului. La numai câteva ore de la anun-ţul oficial biletele s-au epuizat, astfel că s-au su-plimentat încă 5.000 pentru concertul următor. Preţulunui bilet a fost unul simbolic, 43,2 lei. Celebrul artist a

donat toate veniturile provenite din vânzarea acestoraunor fundaţii şi organizaţii (UNICEF şi Salvaţi Copiii) cederulează proiecte ample în sprijinul copiilor româniaflaţi în suferinţă.

Pe parcursul celor 7 seri maestrul GheorgheZamfir a fost invitatul special al concertelor lui AndréRieu, având inclus un moment artistic de excepţie.

Au fost un show-uri totale, cu o regie impeca-bilă, cu voci de excepţie, o orchestră redutabilă şi un re-pertoriu bine ales. Dar, pentru că există şi un “dar”…Regulile de acces stabilite de organizatori au fost foartestricte, mai ales cele legate de interzicerea, cităm, a ac-cesului cu “sticle de orice fel, cutii de băutură, conserve,

artificii, bannere, spray-uri, scaune, arme, băuturi saumâncare, obiecte contondente, animale de companie,lanţuri, rucsacuri, bagaje voluminoase, lasere” etc. Eibine, după ce spectatorii toropiţi de căldură erau nevoiţisă renunţe la intrare chiar şi la sticluţele din plastic, cuapă, aveau să constate că nu acelaşi regulament seaplica în incintă. De la chioşcuri se puteau cumpăra sti-cle cu apă, cutii mari cu bere, îngheţată, floricele, toatela preţuri triple. Deci, nici vorbă de grija faţă de artiştiicare ar fi putut fi… bombardaţi cu sticle şi cutii, ci a fost

doar înţelegerea cu brand-urile agreate de a-şi vindeprodusele la preţuri mult mai mari şi fără să fi văzut ci-

neva vreun bon fiscal. La fel s-a-ntâmplat şi cu in-terzicerea fotografierii sau filmării… În ciudaatenţionărilor cu reţinerea sau confiscarea apara-telor şi cu ştergerea imaginilor foto şi video clan-destine, toţi spectatorii au filmat de zor şi aufotografiat netulburaţi de vajnicii organizatori. Şi, unalt amănunt deloc de neglijat: André Rieu s-a văzutnevoit să (ne) facă şi un pic de educaţie... Nu a în-ceput partea a doua a spectacolului până când şiultimii spectatori întârziaţi (filmaţi pe ecraneleuriaşe, dar transformaţi brusc în... vedete), cu su-curi, beri şi floricele în braţe, nu şi-au ocupat locu-rile. Puţini au fost însă aceia care au înţelesmesajul de bun simţ şi apelul la respect al artistului,pentru că majoritatea publicului se amuza nevoie-

mare... Născut la Maastricht (Olanda), într-o familie de

muzicieni (tatăl a fost dirijor), André Rieu a vândut peste40 de milioane de albume şi DVD-uri şi are peste 1,5milioane de fani pe Facebook. Din 1994, de la lansareaCD-ului “Strauss & Co” a fost distins cu 400 de Discuride Platină şi peste 170 de Discuri de Aur, iar din anul2004 turneele sale s-au aflat mereu în Billboard’s Top10. Supranumit “Regele Valsului”, acesta cântă pe unStradivarius din 1732, dirijează, asigură entertainment-ul şi prezintă singur show-urile dialogând permanent cuspectatorii.


Concerte populare

Marketing și Stradivarius


Premii muzicale

Dan CHIRIAC

La Sala Radio a avut loc aXIII-a ediţie a Galei Premiilor Muzi-cale Radio România, cu 15 trofeedin cristal cu incrustaţii de argint,semnate Ioan Tămâian, înmânate

artiştilor pentru performanţele lordin anul 2014 în muzica pop, folk,pop-dance şi pop-rock.

Premiile au fost înmânatede interpreţi şi compozitori: HoriaMoculescu, Mădălin Voicu, MihaiPocorschi, Adrian Sână, LaurenţiuDuţă, Marcel Pavel, GeorgeNatsis, dar şi de realizatorii de emi-siuni de la Radio România: Bog-

dan Pavlică, Ionuţ Dragu,Daniela Mihai Soare,Mihai Cosmin Popescu şiGabriel Marica. PremiulArtistul anului a fost oferitde Ovidiu Miculescu,Preşedinte DirectorGeneral al Radio Româ-nia. Premiul special pen-tru întreaga carieră a fostînmânat de cătreLaurenţiu Duţă compozi-torului Horia Moculescu,care a fost aplaudat lascenă deschisă.

Pe scena SăliiRadio au urcat şi au cân-tat premianţii : 1. Cel maibun debut: grupul

Maxim; 2. Cel mai bun cântec pop:Emoţii – 3SE; 3. Cel mai bun cân-tec pop-dance: Mamma mia – Lau-

renţiu Duţă / Elena Gheorghe feat.Glance; 4. Cel mai bun cântec pop-rock: De la capăt – Voltaj; 5. Celmai bun mesaj: Taxi – What’s Up;6. Cel mai bun album: Rock’ n rollbaby - Direcţia 5 / Cat Music; 7.Cel mai bun compozitor: AdrianSână; 8. Cel mai bun artist pop-rock: Voltaj; 9. Omul cu chitara:Mircea Vintilă; 10. Cea mai bunăinterpretă: Delia; 11. Cel mai buninterpret: Cristi Enache; 12. Celmai bun duet: Noapte caldă – BereGratis & Sore; 13. Cântecul anului:Pe aripi de vânt – Kazibo / Deliafeat. Kaira; 14. Artistul anului: 3SE.Premiul special pentru întreaga ca-rieră – compozitorul Horia Mocu-lescu.

Interpreta Alexandra Ungu-reanu şi realizatorul MatinaluluiRadio România Actualităţi EugenRusu au prezentat Gala – eveni-ment transmis în direct de RadioRomânia Actualităţi şi de RadioRomânia Internaţional si ulterior deTVR 1 - coproducător al evenimen-tului. Seara s-a încheiat cu recitalulsusţinut de 3 Sud Est.

Radio România

Albumul cu amintiriRevenirea spectaculoasă, miraculoasă a lui Gabriel Cotabiţă ne face să apelăm din nou la

această imagine de arhivă, veche de circa două decenii. Am putea-o intitula ”Ce tineri şi ce... pletoşierau!”. De la stânga la dreapta, la o festivitate de premiere: Cotabiţă, Dan Bittman (să nu uităm căla un moment dat, anterior, Cotabiţă a fost solist la Holograf), Mihai Pocorschi, Mihai Alexandru (încăîn perioada lui rock), Teo Peter, Loredana Groza, Cornel Fugaru, Şerban Georgescu, MădălinaManole, Daniel Iordăchioae şi... un fragment din Cătălin Crişan. După cum se poate constata cutristeţe, patru dintre cei din fotografie nu mai sunt printre noi...

Horia Moculescu


În ţară

Concurs “Titel Popovici”

la IaşiSedonia AXENTE

Şcoala de arte ce poartă numele regretatuluimuzician ieşean a organizat prima ediţie a uneicompetiţii omagiale. E drept, în condiţii modeste,într-o sală mică, fără vedete invitate (şi doar suntatâtea care i-au cântat melodiile lui Titel

P o p o v i c i ! ) ,deci un festi-val mai de-grabă local,cu 26 deconcuren ţ i ,dintre care 2din RepublicaMoldova (totdoi membri aijuriului, din 9 –prea mulţi,opinăm - aufost de laUngheni, depeste Prut,ceea ce nueste normal).

Din juriul prezidat de compozi-torul Dumitru Lupu au făcutparte, între alţii, cunoscutul omde radio Corneliu Mureşanu,văduva compozitorului, doamnaMimi Popovici, solista GiovanaGeorgescu (care a susţinut şi unrecital 100% Titel Popovici), di-rectorul Şcolii de arte, TraianMocanu, prof. Marcel Maxim. Desonorizare s-a ocupat chitaristulPaul Babici, care a şi... prezentat(iată de ce opinăm că renumelecompozitorului omagiat merită oorganizare profesionistă, în caresă se implice toate forurile lo-cale), iar celelalte micro-recitaluriau fost susţinute de Nina Cuciuc,Aurel Niamţu, Ştefan

Atârgoviţoaie (toţi au inclus în program cel puţino piesă de Titel), Constantin Florescu. La cat. 15-40 de ani (ciudat interval!) au fost 7 laureaţi, dintrecare s-a detaşat câştigătoarea Trofeului, profe-soara de muzică din Târgu Frumos CristinaGogan, iar premiul I, ex aequo, a fost acordatSabinei Străchinaru (premiată la festivalurile deromanţe de la Târgovişte şi Zlatna) şi Anei-MariaLeonte. La 6-15 ani au fost 3 laureaţi, dominaţi detalentata Daria Bahrin, pr. I. Dincolo de toate, eun început, important este ca proiectul să fie dez-voltat, încercând să egaleze marile festivaluri or-ganizate cândva la Iaşi de Titel Popovici. Iată maijos consideraţiile preşedintelui juriului.

Calda amintirea Moldovei

Dumitru LUPU

Am participat la acest festival cu o maredragoste, pentru că m-au legat de Titel Popovicişi de soţia sa o adâncă stimă şi prietenie. Ne ve-deam de cel puţin două ori pe an la Bucureşti saula festivalurile importante şi aflam din ziare ce seîntâmplă la Iaşi, pentru că aici s-au petrecut întot-deauna lucruri foarte importante din punct de ve-dere cultural... Aici încă mai există o sete decultură şi este datoria noastră să ducem lucrurilemai departe. A fost un festival minunat, cu o galăsplendidă şi sunt sigur că va creşte de la an la an.

S. Străchinaru, Mimi Popovici


Varia

Marius Țeicu

Casa de cultura “MIHAI URSACHI” este situatăîn Copou, la doar câţiva metri de statuia şi teiullui Eminescu. Juriul, concurenţii şi spectatorii aufăcut zeci de fotografii profitând de vremea ex-cepţională. În concurs s-au cântat două piese.Una din repertoriul compozitorului TITEL POPO-VICI, cealaltă la alegere. Am sugerat că de la ur-mătoarea ediţie şi cea de-a doua piesă să fiealeasă din repertoriul românesc. Alături de nega-tivele originale ale pieselor lui TITEL POPOVICI,puse la dispoziţia concurenţilor de Ecaterina(Mimi) Popovici, au mai fost auzite şi alte câtevavariante moderne realizate de profesorul Şcolii deArte din Iaşi, Marcel Maxim. Recitalurile au fostadevărate modele de interpretare a muzicii luiTITEL POPOVICI, fiind susţinute de foştii săi elevişi colaboratori: Giovana Georgescu (o interpretă

cu un timbru vocal remarcabil), Ştefan Atârgovi-ţoaie (remarcat în cadrul multor concursuri naţio-nale şi internaţionale, acum cu vocea înschimbare), Nina Cuciuc (o voce care mi-a adusaminte de Ala Baianova) şi Aurel Niamţu (vechecunoştintă, într-un progres remarcabil). Mareamajoritate a concurenţilor de la grupa mică aucântat bine, dar mai au mult până la expresivita-tea cerută de muzica şi versurile maestrului.Grupa mare de vârstă a dat atenţia cuvenită into-naţiei corecte şi expresivităţii, fiecare aducând onota originală pieselor alese. A fost foarte intere-sant să ascult muzică scrisă în anii ’80 într-o in-terpretare nouă, dinamică, actualizată, ceea ce înmod sigur îi va motiva pe viitorii concurenţi să stu-dieze repertoriul maestrului.

Volumul, apărut prin colab-orarea editurilor TiVoli şi TracusArte, are 270 de pagini, este ele-gant tipărit (policromie) de Medi-aprint - ar mai fi fost puţin de lucrula corectură, mai lipsesc diacritice,dar e inevitabil - şi include CD-ul“Best of Marius Ţeicu”, editat în2006 (an după care a compus în-deosebi pentru copii) de OvoMusic, casa de producţie a luiOvidiu Komornyik. Efectiv, întrecoperţile sale se află toată viaţa şicariera reputatului compozitor:amintiri ale mamei, colegilor deliceu (între care Titus Munteanu şiDumitru Moroşanu), Conservator(Luminiţa Vartolomei, CristianMihăilescu, Magda Buciu, acelaşiMoroşanu), ale colaboratorilor careau fost alături de el încă de la de-butul în formaţiile Dixie ’67 şi Mod-ern Grup... Doar dacă le-amtranscrie tuturor numele ne-ar tre-bui câteva zeci de pagini, dar întreei nu puteau lipsi, în ordineaapariţiei în carte, Mihai Constanti-nescu, George Grigoriu, StelaEnache, Olimpia Panciu, StelaPopescu, Corina Chiriac, H.Moculescu, J. Kerestely, AlexandraCepraga, Cornel Patrichi, Fuego,Monica Anghel, Andrei Tudor, MihaiAlexandru, Angela Similea, MarinaVoica, Titus Andrei, AdrianaTrandafir, Adrian Daminescu,

Loredana Groza, Margareta Pâs-laru, Mirabela Dauer, SilviaDumitrescu, Alexandru Arşinel,George Natsis, Cătălin Măruţă,Marina Almăşan, între mulţi alţii...Cu ocazia festivalului internaţional“George Grigoriu” (regretatulcreator i-a fost naş de căsătorie!)de la Brăila, am discutat cu protag-onistul despre această veritabilă“enciclopedie Ţeicu”, din care nulipseşte practic, nimic: familie,turnee, televiziune, teatru, filme,universităţi unde a predat,musical-uri, partituri, discuri,vreo 350 de titluri de melodiide muzică uşoară. Îicunoşteam scrupulozitatea,ştiam cât de ordonat este,iar el mi-a confirmat că a pusla dispoziţia autoarei (careare meritul de a fi structuratacest uriaş material informa-tiv), pe secţiuni, docu-mentaţia adunată cu migalăde cinci decenii încoace.Cartea este recomandată,pe drept cuvânt, deSmaranda Oţeanu Bunea şiGrigore Constantinescu şichiar că nu ar trebui, cum sespune, să lipsească din bib-lioteca iubitorilor de muzicăuşoară, ceea ce s-ar întâm-pla mai uşor dacă editurile arrenunţa la preţul exagerat...

Indiscutabil, un profesionist im-pecabil, un dascăl răbdător, uncoleg admirabil, un prezentator şiactor TV şarmant, un familist con-vins, un instrumentist de clasă, unmuzician tobă de carte, un om mi-nunat şi plin de umor, un “compoz-itor de top” (poate la reeditare se vagăsi un titlu mai inspirat)... aceştiameritau o asemenea carte: din în-tâmplare, dar şi din fericire, toţipoartă acelaşi nume – MariusŢeicu! (O. U.)

Cum vezi starea muzicii româneşti actuale- uşoară, pop, dance, etc?

O stare bună şi chiar de succes a muziciipop, dance şi rock promovată de industria privatăa muzicii (producători,radiouri private, tv. de pro-fil), cu o pătrundere consistentă pe piaţa străină,comparativ cu alte ţări cu mai multă experienţă deprofil. Pe de altă parte, o stare tragică a muziciiuşoare tradiţionale, care se vede marginalizatăchiar de instituţiile publice ce au ca obiectiv prin-cipal promovarea tradiţiei, valorilor şi parfumuluiunic al creaţiei româneşti, mai ales când avem oartă componistică şi interpretativă de excepţie.

Ce părere ai despre concursurile muzicaleTV? Lansează ele cu adevărat noi talente româ-neşti? Ce ar trebui îmbunătăţit la ele?

E foarte bine că există şi sunt chiar multe.Ele încurajează competiţia, dau posibilitatea do-bândirii unei bune experienţe de scenă şi TV tu-turor participanţilor şi evident descoperăpermanent noi talente. Problema esenţială estefaptul că, odată concursul terminat, promovareaulterioară a acestor tineri dispare dacă ei nu reu-şesc să încheie un contract cu o firmă de produc-ţie, impresariat sau un post de TV. O îmbunătăţire

ar fi o apropiere mai mare a industriei muzicaleprivate şi a presei, de aceşti producători de con-cursuri interpretative TV.

Cum se prezintă difuzarea muzicii uşoareromâneşti, la radio, TV, pe discuri?

Cum spuneam mai sus, este trist faptul căîn curând generaţiile tinere şi foarte tinere nu-şivor mai cunoaşte melodiile atât de frumoase şi in-terpreţii atât de iubiţi ai muzicii uşoare româneşti,care sunt parte din spiritualitatea noastră capopor. Dezinteresul şi lipsa de respect pentruaceste valori devin şi mai şocante când programemuzicale TV din ţări surori cu noi (Italia, Franţa,Spania) nu ştiu cum să-şi venereze mai mult mu-zicienii, interpreţii, compozitorii sau actorii lor careau devenit legende vii ale culturii lor naţionale.

De ce compozitorii importanţi ocolesc con-cursurile de creaţie gen Eurovision?

Nu cred că aceste concursuri gen Eurovi-sion sunt ocolite de compozitori. Ele sunt mai de-grabă ocolite de interpreţi. Şi eu personal îi înţelegpentru că presiunea pusă de mass-media pe in-terpreţi este una enormă şi de multe ori chiar pe-riculoasă pentru cariera lor viitoare. De exempluo plasare mai slabă în finala Eurovision, chiar


Convorbirile A.M.

Adrian Romcescu

dacă interpretul a avut o prestaţie foarte bună,poate afecta grav viitoarea sa carieră, interesulmass media pentru el şi chiar onorariul pe care îlavea anterior. Mi-aş dori ca jurnaliştii care seocupă de muzică să fie mai realişti, mai cumpătaţişi mai ales mai puţin avizi de scandal. Aşa sunt eiîn Europa de vest şi mai mult de atât, sunt şi Pa-trioţi.

Ce ar trebui să întreprindă UCMR, cu pres-tigiul său, pentru a reda muzicii uşoare româneştidemnitatea meritată?

Evident UCMR nu poate face mare lucruca instituţie rămasă singură în această stare de

fapt a industriei muzicale, prin simplul motiv căsistemul privat deţine supremaţia aproape totalăa acestei industrii. Doar într-o colaborare extinsăcu cele câteva instituţii publice şi tot sectorul pri-vat (radio, tv, producţie, video) s-ar putea realiza,prin soluţii care ţin de moralitate, mândrie naţio-nală, respect pentru cultura şi tradiţia noastră şide ce nu, un minim patriotism, un cadru legislativprin care să stabileşti un procent de difuzare de60% muzică românească şi 40% muzică străină.Această legislaţie funcţionează perfect în tot ves-

tul Europei şi este foarte dorită de ascultători şitelespectatori.

Mergi în jurii la festivaluri? Care crezi că erolul lor? Câteva dintre ele („George Grigoriu” -Brăila, „Dan Spătaru” - Medgidia, Amara) sunt te-levizate în direct, organizate profesionist, cu par-ticipare internaţională, preluând cu succes roluldefunctelor Mamaia şi “Cerbul de aur”.

Am participat în juriu la toate aceste festi-valuri şi aşa cum spuneam mai sus ele sunt oscenă super profesionistă, se cântă cu trupăLIVE, este şi o experienţă TV şi au un rol extremde semnificativ pentru solişti. Dar aceste festiva-

luri nu pot în final decât săpropună industriei muzi-cale tineri valoroşi şi foartetalentaţi care, odată festi-valul încheiat, trebuie pre-luaţi de diferite firme deprofil. Sper şi sunt convinscă Festivalul Mamaia va fireluat cât de curând. Estecel de care mă leagă de-butul pe scenă în 1973 ladoar 17 ani şi care mi-aadus foarte multe satisfac-ţii ca solist şi compozitor.

Care crezi că a fostcauza dispariţiei manifes-tărilor amintite?

Am fost de multe oriîn juriul Festivalului Ma-maia şi ştiu că s-a stopatacum 3 ani din raţiuni strictfinanciare, cu toate că or-ganizarea festivalului nupresupune cheltuieli exa-gerate. Dorinţa organizato-rilor este de a se relua câtmai curând. La Cerbul deaur nu am participat, darmelodia pe care i-am com-pus-o Mălinei Olinescu,

Mi-e dor de tine, a obţinut Premiul 1 în 1997. Dincâte am auzit e posibil să se reia anul acesta.

Proiectele personale pentru perioada ur-mătoare?

Am mai multe melodii în lucru atât pentrumine cât şi pentru alţii. Am scris pentru cei maimulţi dintre colegii mei, dar nu am colaborat de-ocamdată cu Nico, Paula Seling şi Loredana. Îmidoresc mult să încep aceste colaborări anulacesta. (Red.)


Convorbirile A.M.

Oana GEORGESCU

Încă de la începutul anului, Fuego, aşacum ne-a obişnuit şi aşa cum îl ştim cu toţii, nu astat o clipă. A continuat seria de turnee,spectacole şi recitaluri în ţară şi în Rep. Moldova,repetă, înregistrează, comunică şi este extrem deactiv pe reţelele de socializare. Toate acestea întimp ce a tocmai a încheiat un alt turneu naţional,pregătit cu multă vreme în urmă. Este vorba

despre turneul de primăvară intitulat “Trăiesc!” –“o istorie muzicală în ramă” a unuia dintre cei maiiubiţi şi apreciaţi artişti români care a adunat în ceipeste 20 de ani de carieră 8 Discuri de Aur şi 2Discuri de Platină, care a lansat 29 de albume şicare, în 2012 a fost recompensat şi onorat cudistincţia de “Artist al Poporului al RepubliciiMoldova”.

Aflat pe scenă la Botoşani, la finalulspectacolului “Testament” ce-l omagia pe mareleGrigore Vieru, Paul Surugiu a primit titlul decetăţean de onoare al localităţii în care s-a născuttatăl său şi care l-a părăsit pentru totdeauna lanumai 58 de ani. Fuego s-a declarat emoţionatpentru acest titlu ce vine din spaţiul în care apornit povestea vieţii lui... Cu doar două zile înurmă, fusese decorat cu acelaşi titlu în RepublicaMoldova, în Raionul Criuleni, pentru, cităm

“prodigioasa sa activitate şiimplicare în propăşirea limbii şiculturii române şi redeşteptareaspiritului românesc de pe cele douămaluri ale Prutului”.

Turneul “Trăiesc!” a începutla Braşov şi a reunit cele maifrumoase, apreciate, aplaudate şipremiate piese din repertoriul luiPaul Surugiu - Fuego,reprezentând pe rând etapelecarierei sale, cu evoluţia şimomentele ce l-au marcat dinpunct de vedere muzical: două orede spectacol live, care au purtatpublicul printre sunetele şiarmoniile celor mai frumoşi ani aiinterpretului, presăraţi cu versuri şimesaje, cu poezie, muzicăromantică şi de voie bună, dar şi curitmuri latino. ”Trăiesc! reprezintătabloul întreg al activităţii mele depână acum. Cântecele de ieri şi deazi, experienţele prin care amtrecut şi pe care le-am transpusulterior în melodii vor răsuna pentruvoi, înşiruindu-vă picturi de vise...”– mărturisea artistul.

În spectacolul în care alansat şi melodii în primă audiţie a

fost acompaniat de un band de profesionişti, lapupitrul de sunet aflându-se binecunoscutulcompozitor Jolt Kerestely, distins cu MarelePremiu pentru întreaga activitate creatoare laPremiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilordin România pe anul 2014. În 2013, acesta erarecompensat cu premiul Uniunii Compozitorilor şiMuzicologilor din România pentru cele mai bune


Vedete

Fuego,turnee naţionale

piese, la categoria pop, piese interpretate deFuego, iar în 2014 cei doi au lansat albumul deautor “Steaua mea”.

“Pentru mine, e o onoare să colaborez cucel ce a creat parte din cele mai îndrăgite şicomplexe melodii ale muzicii uşoare româneşti”.– spunea atunci artistul. “Am pus un fragment dinsufletul meu în interpretarea pieselor, gândind că

umanitatea, iubirea, existenţa pot fi cântate, pe unşevalet al calităţii din punct de vederecomponistic. Albumul îl încununează, cu cinste,pe maestru, oferind simţire creaţiei sale de peste50 de ani, la ceas aniversar, iar mie îmi oferă unmotiv de a spune că muzica e parte a vieţii mele,cu ecouri şi satisfacţii imense. (…) N-ar fi existato variantă mai potrivită de a celebra nemurireanumelui Kerestely decât în felul de faţă, pe careîl simţi de la primele acorduri, fiind atât de simplude recunoscut, în genialitatea în care construieşteşi aşează sunetul, reuşind să-i dea suflare deviaţă. Înălţându-se, din inspiraţia noastră, albumule legendă de ieri, într-un timp de azi şi mâine, deascultat pentru vecie. Mulţumesc, maestre!”.

În turneu, la fiecare spectacol, Fuego aavut şi câte un moment emoţionant alături de JoltKerestely, care, pe scenă, a povestit despre A sacarieră artistică. Într-una din zile, el a postat oscrisoare deschisă către maestrul Kerestely: “NeaJoly, sunteţi o încântare! Şi să mă fi întrebatvreodată cineva dacă măestria se poate combinacu simplitatea, cu voioşia şi boemia, tot n-aş fi

ştiut ce răspuns să-i daupână când aţi acceptat cubucurie să mă însoţiţi înturneul naţional TRĂIESC.Mă uimiţi! Prin vitalitatea şienergia ce ne copleşeştepe noi, cei mai tineri! Prindumneavoastră am găsitcalea artistică şi m-amregăsit din punct de vedereartistic. (..) eu chiar îmidoresc să-mi fiţi aproapemult timp, furând dinbunătatea care inspiră, dinlumea de dragoste ce văcuprinde de dimineaţapână seara. (…)Recunoştinţa mea eveşnică şi vă promit că lapas, de-acum, ca şi pânăacum, noi vom mergeartistic, pentru că lumea măvrea cântându-vă, iar pedumneavoastră vă doreşteşi prin glasul meu. Aveţiabia o viaţă dăruităcântecului românesc şi maiaveţi vreo câteva deoferit!”. Răspunsul a venitprompt şi din parteacompozitorului: “Eu mi-am

dăruit viaţa cântecului şi cred cu ardoare că inimade artist e concepută din multă dragoste, dinvocaţie, talent şi voinţă. Le ai pe toate acestea şifără doar şi poate, succesul ţi-a aşternut un Covorde lacrimi de fericire. Prin tine mi-am încununatviaţa de cântec, tu fiind glasul şi sensibilitateatrăirilor mele muzicale de acum. Iar dacă vreodatăcineva mă va întreba despre bucuriile mele, voiputea exclama că tu, Paul, mi-ai luminat sclipirile,m-ai bucurat şi mi-ai desăvârşit cariera. Să fiideparte de Însingurare, când dragostea şi muzicaîţi vor spune bună ziua, iar noaptea, fată cu cerceide smoală, să te păstreze un veşnic copac altăcutelor iubiri!”


Vedete

cu Marina Florea


Punctul pe j... azz

Omul sfinţeşte locul Florian LUNGU

Învolburata lună mai, incluzând cinci (5!) festivaluri de jazz la Bucureşti (16-23 mai –„Bucharest International Jazz Competition” ediţia a IX-a, în cadrul „EUROPAfest”), Alba Iulia (22-24 mai – „Alba Jazz Festival” ediţia a IV-a), Oradea (22-24 mai – „Posticum Jazz Festival” ediţiaa VI-a), Tulcea (29-31 mai – „Dobrojazz” ediţia a II-a), a fost deschisă, din punct de vedere festivaliervorbind, de „International Student Jazz Festival”de la Tg. Mureş din perioada 3-7 mai, ajuns anulacesta la ediţia a VII-a. Pusă în paginăorganizatorică de Casa de Cultură a StudenţilorTg. Mureş, de Asociaţia Culturală „Partitura” şide Clubul Jazz&Blues, această sărbătoaremuzicală s-a vădit, ca şi în anii trecuţi, o ireproşabilădublă manifestare artistică – concurs şi festival –, apreciabil realizată în complicatele articulaţii aleunui atare mecanism raportat la apropierea dintrescenă şi public. În fapt, precumpănitor ca proporţiea fost, indiscutabil, aportul organizatoric al ClubuluiJazz&Blues, nu doar gazdă primitoare amenţionatei manifestări dar şi garantul tuturorsolicitărilor legate de locaţie, sonorizare, backlinescenic, cazare, catering, promoţie media, relaţii in-terne şi internaţionale cu membrii juriului, cuconcurenţii, cu muzicienii invitaţi să concerteze. Şinu în ultimul rând atât de dificila misiune a aflării şiangajării sponsorilor! Personajul factotum şi sinequa non a fost şi de astă dată patronul /conducătorul Clubului „Jazz & Blues”, mereubinevoitorul, omul deciziilor ferme, parolistul, neo-bositul Demeter Jozsef.

Am remarcat cu satisfacţie numărul sporit decompetitori, ca şi sporirea sumei alocate pentru pre-mii, dublă ca valoare faţă de anul trecut. Juriulalcătuit din Alex Man (ghitarist şi profesor), Johnny Bota (bassist, violonist şi profesor), Ila Gábor(pianist, redactor muzical la Radio Tg. Mureş), Sárik Péter (pianist, compozitor, profesor), László At-tila (ghitarist, profesor), Virgil Mihaiu (poet, eseist, profesor) şi subsemnatul, a avut de îndeplinit osarcină deloc facilă, aceea de a evalua realizările valorice ale celor cincisprezece competitori din Cluj,Bucureşti, Iaşi, Tg. Mureş, Vilnius, Budapesta, mulţi dintre ei redutabili! Semnificativă este ideea –demnă a fi preluată şi în contextul altor concursuri similare – de a analiza de către fiecare membru aljuriului, după fiecare seară de concurs împreună cu competitorii, prestaţiile acestora.

Iată palmaresul ediţiei a VII-a: Premiul pentru grup a revenit valoroasei formaţii lituaniane„Made In 234 Jazz Quintet” de la Balys Dvarionas Music School din Vilnius; Premiul pentru celmai bun vocalist a fost atribuit cîntăreţei Koszorus Krisztina (Koszika) din Târgu Mureş, absolventăa Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj iar Premiul pentru cel mai bun instrumentist, pianistuluibucureştean Alex Pădureanu, student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi, exaequo, trombonistului Robert Cozma de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi; VárallyayPetra în fruntea propriului Trio, de la Şcoala de Muzică Bartók Béla din Budapesta şi-a adjudecatPremiul pentru compoziţie, originalitate şi concept; juriul a mai atribuit două premii specialegrupurilor „D.A.S. Trio” de la Şcoala de Artă Muzicală „ETÜD” şi „Balogh Gyula Quartet” de la„Liszt Ferenc Academy of Music” din Budapesta.

Scurte caracterizări ale recitalurilorsusţinute în cele cinci seri de festival: seria aces-tor recitaluri a fost deschisă de Quartetul pianis-tului târgumureşan Sárosi Péter, un virtuoz alclaviaturii care a interpretat îndeosebi creaţii pro-prii, împreună cu coechipierii săiSzabolcz Gábor - saxofon alto,Szabolcz Gyergyai - bass şi PálGábor - baterie. Cîştigătorul Pre-miului pentru grup de la ediţia2014 a Festivalului concurs de laTg. Mureş, Quartetul budapes-tan al pianistului Balogh Tamás– cu Vidákovich Izsák, saxofon-ist şi flautist, Bartók Vince,bassist şi bateristul HidászTamás, a reconfirmat aprecierilepentru o formă interpretativărelevabilă. Deopotrivă aplaudat afost Quartetul ce a urcat pepodium în seara a treia, în fruntecu doi profesori şi membri înjuriu, ghitaristul László Attila şipianistul Sárik Péter însoţiţi de o secţie ritmică pemăsură, alăturându-i pe bass-istul Fónay Tiborşi pe bateristul Hidász Tamás. Compartimentul„blues” a fost reprezentat în cea de a patra searăde ghitaristul, cântăreţul şi compozitorul austriacRipoff Raskolnikov, nume de rezonanţăeuropeană al genului. Recitalul final a fost

susţinut cu strălucire de cvintetul tinerei şi atât detalentatei vocaliste Ana-Cristina Leonte (eaînsăşi premiată în 2012 la Tg. Mureş), totodatăinspirată compozitoare, însoţită în demersul săude admirabili instrumentişti – pianistul Albert

Tajti, saxofonistul AlexMunte, bass-istulMichael Acker şi bateris-tul Tavi Scurtu.

Să adăugăm celorspuse, cele patru utile,profesionale workshop-uri întreţinute matinal deAlex Man, László Attila,Sárik Péter, Virgil Mi-haiu, serile-nopţi de jamsession, afişul investit cuo condiţie graficăinspirată, caietul-programcomplet, detaliat, prezen-tat în formulă trilingvă,prezentarea concurenţilorşi a recitalurilor pe scenă

realizată bilingv de Mike Godoroja, configurareaunui ambient festivalier cât se poate de stimulativpentru actul artistic propriu-zis – iată alte argu-mente ce legitimează odată în plus admiraţianoastră pentru eforturile nedrămuite depuse deDemeter Jozsef. De aici şi asocierea lui – un ver-itabil munte de energie – cu titlul acestor rânduri...


Varia

“Cheia Sol”Iată că am trăit s-o vedem (cu bucurie) şi pe asta: un sitcom muzical pe micile noastre ecrane! În

absenţa tot mai pronunţată a emisiunilor specializate de muzică uşoară, iniţiativa scenaristei şi regizoarei Car-men Fulger Roşca (ea însăşi, actriţă cu diplomă, joacă în serial)este mai mult decât salutară, cu atât mai mult cu cît muzica este înprim-plan de la un capăt la altul al sitcomului. Pretextul: un concursmuzical între trei şcoli, prilej de a le revedea în chip de concurente,între alţii, pe foarte talentatele Bibi (Bianca Lixandru) sau ŞtefaniaChesar, iar în juriu pe frumoasa şi talentata cântăreaţă Daryela. Şicum ar putea să nu fie o competiţie antrenantă şi plină de suspanscând între dascălii de muzică ai micilor aspiranţi la glorie se numărăMihai Constantinescu, Ianna Novac sau Dinu Maxer? Deşi realizatcu buget zero (!), toţi protagoniştii participând “pro domo”, serialulbeneficiază şi de prezenţa unor nume binecunoscute, cum ar fi Adri-ana Trandafir, Monalisa Basarab (actriţe ale Teatrului de revistă“Constantin Tănase”), Anca Pandrea, Adrian Păduraru, DoinaGhiţescu. În fiecare joi seara, la TV H, numeroşi telespectatoriurmăresc avatarurile elevilor şi ale profesorilor lor de muzică, curioşisă afle cine va triumfa în marea competiţie şcolară. Dar, fireşte, vafi cu happy end, totul se va termina cu bine, iar la final toată lumea...râde, cântă şi dansează! În urma succesului, Carmen Fulger Roşcaa anunţat că lucrează deja la un alt sitcom, ce va fi lansat la toamnă.Normal, tot cu subiect muzical!

Irina TOMŞA

Demeter Jozsef

Bibi

Gabi MATEI

ROXETTE. A susţinut al doilea concert înRomânia, la Arenele Romane, după o ploaietorenţială care a cuprins Bucureştiul. Concertulface parte din turneul aniversar care marcheazătreizeci de ani de carieră, cu o solistă înconvalescenţă, cântând din fotoliu. După recitalulformaţiei The Amsterdams a urmat o călătorieprintre cele mai cunoscute piese Roxette, precum„Sleeping In My Car”, „Crash! Boom! Bang!”, „ItMust Have Been Love”, „Dressed For Success”sau „Joyride”, iar la bis „Listen To Your Heart” si

„The Look”. De remarcat ideea chitaristuluiChristoffer Lundquist, care a cântat la chitarăacordurile piesei „Andrii Popa”, susţinut vocal despectatori.

YNGWIE MALMSTEEN. Inovatorulrockului metalic neoclasic a oferit la Sala Palatuluiprimul concert din România, un show sold out,care a fost înscris la categoria „singurul

eveniment din Europa” al artistului suedez. Dupăscurtul recital al formaţiei noastre TROOPER aintrat în scenă cvartetul chitaristului virtuoz, carea oferit piese cunoscute ale repertoriului său -Rising Force, Arpeggios, Seventh Sign,Badinerie/ Adagio/ Far Beyond the Sun, Trilogy,Fugue, Black Star. Un artist energic, exploziv, cuo atitudine uneori imprevizibilă.

MARIZA. Fado-ul, ca gen muzical şi starede spirit, ne-a fost prezentat strălucitor de Mariza,una dintre reprezentantele de frunte ale nouluifado. Combinaţia de sânge portughez şi africancare îi curge în vine a dat naştere unei interpretări

pline de simplitate şi rafinament. În anul 1999dispare “Rainha do Fado” Amália Rodrigues şiMariza se remarcă la un omagiu radiodifuzat înmemoria acesteia. Marisa dos Reis Nunes a avuto manieră personală, cuu nerv şi măiestrie, cu uncvartet de acompaniament perfect, iar la unmoment dat a oprit amplificarea în sală,spectatorii admirând doar vocea sa, pură şi clară.


Pe scene

Concerte

Roxette

Printre piese s-au numărat Promete Jura, FadoVianinha, Chuva, Barco Negro, O Tempo NăoPára, Primavera – favorita sa, Dona Rosa, É UnNăo É, Rosa Branca – favorita publicului, FeiraDe Castro.

JOSÉ FELICIANO. După 35 de ani JoséMontserrate Feliciano García a urcat din nou pescena Sălii Palatului şi a susţinut un recital deaproape două ore, alături de un chitarist bas, doi“claviaturişti” şi percuţionist. S-a dovedit acelaşioriginal interpret al hit-urilor diverselor generaţii,interpretând That’s alright mama (Elvis Presley),Billie Jean (Michael Jackson), Bamboléo (GipsyKings), Come down Jesus - 1972, Californiadreamin’ (The Mamas & The Papas), Light my fire(The Doors), Qué será (compoziţie JimmyFontana - San Remo, 1971) , What’d I say (RayCharles). Interpretare caldă, un muzicianpasional, tehnică chitaristică de excepţie, voceunică, experienţă de 50 de ani de carierămuzicală a unui artist ajuns la aproape !

OneRepublic. Una dintre cele maiapreciate formaţii de pop-rock ale momentului asusţinut primul concert la Bucureşti, cu casaînchisă, organizat de Emagic, la AreneleRomane. Concertul a făcut parte din noul turneude promovare a celui mai recent album alamericanilor, intitulat „Native“. După concertul dedeschidere al grupului The Makemakes,reprezentantul Austriei în finala Eurovision 2015,spectatorii au cântat la unison cu membriiformaţiei OneRepublic versurile unor piese

precum „Secrets“, „All The Right Moves“, „WhatYou Wanted“, „Stop And Stare“, „Something INeed“. „Apologize“. Spre finalul concertului, trupa

OneRepublic a cântat „What a Wonderful World“,un cover după Louis Armstrong,


Pe scene

J. Feliciano

One Republic

Octavian URSULESCU

Fireşte, în titlu este o glumă, deşi nu eram departede situaţia în care un compozitor din ţara noastră –este vorba de cunoscutul Mihai Alexandru – ar fi ajunssă reprezinte Elveţia la finala din acest an Eurovisionde la Viena! El a fost la un pas de a triumfa la selecţianaţională din Ţara Cantoanelor (cu toate acestea,repetăm ce am mai spus, normal este ca fiecare ţarăsă fie reprezentată de artişti locali, altminteri identi-tatea naţională va dispărea total!). Dar, spre bucurianoastră, a câştigat tot cineva foarte legat de România.Să ne întoarcem puţin în timp. La ediţia din 1971 a fes-tivalului internaţional “Cerbul de aur” de la BraşovElveţia a trimis-o în concurs pe foarte tânăra ElianeDambre, care a lăsat atunci o excelentă impresie. Tim-pul a trecut şi în urmăcu 10 ani la Brăila afost lansat Festivalulinternaţional demuzică uşoară“George Grigoriu”. Or-ganizatorii n-au uitatcă în urmă cu 35 deani, la Braşov, artistadăduse viaţă cudeosebită sensibilitateunei creaţii a luiGeorge Grigoriu, “Evârsta întrebărilor”, şiau invitat-o în juriu. Dincele zece ediţii depână acum n-a lipsitdecât la două, dar maimult de atât, de fiecaredată a propus gazdelorartişti tineri remarcabilidin ţara sa. Pentru că,fără a renunţa la cari-era interpretativă,Eliane Dambre con-duce la Nyon (la...concurenţă cu UEFA şiFIFA!) o şcoală de canto, “Les Funambules”, lansând,în postură de producătoare, interpreţi de calitate. Uniidintre aceştia au venit şi la Brăila, acum câţiva aniduetul mixt Aliose reuşind chiar să plece acasă culimuzina ce revenea câştigătorilor Trofeului. Dar înmemoria publicului şi a telespectatorilor (festivalul dela Brăila a fost transmis în direct de TVR) cel mai preg-nant a rămas evoluţia superlativă a altei reprezentantea Elveţiei, Melanie René. Chiar dacă ea n-a primitatunci doar premiul I (cine o fi câştigat Trofeul la ediţiarespectivă? Dar cine o fi fost în juriu, fiindcă ea a fostevident cea mai bună?), publicul a ovaţionat-o, în pi-cioare, minute în şir şi a primit-o cu ovaţii în anul

următor, când a fost invitată să susţină un micro-recital. Aceste două prezenţe în România şi dragosteaspectatorilor noştri au marcat-o pe tânăra interpretă şicompozitoare, care anul acesta a mai făcut un pascătre celebritate, câştigând selecţia naţională Eurovi-sion. Din acel moment, ea şi producătoarea ei, ElianeDambre (care din acest motiv, spre regretul ei, nu vaputea onora invitaţia de a fi membră în juriu la ediţia aXI-a a festivalului “George Grigoriu”), au fost an-grenate în concerte, emisiuni TV şi Radio, interviuri,promovare peste hotare. De fiecare dată, în toatedeclaraţiile ei, Melanie René subliniază apăsat cădatorează imens României, publicului nostru, care i-adat încredere, festivalului “George Grigoriu” de laBrăila. De aceea am scris în titlu că este aproape“româncă” şi sunt convins că va primi multe voturi din

ţara noastră în finala de la Viena. Bookmakerii includîn acest an Elveţia între primele 10 favorite şi să nuuităm că de la Céline Dion încoace n-a mai câştigatun cântec de limbă franceză, ori asta a fost cu mulţiani în urmă. Melanie René este în egală măsură “au-teur-compositeur”, cum se spune, adică semneazămuzica şi versurile melodiei cu care s-a calificat înfinală. Aşadar, pentru că noi, cei din ţară, nu avem voiesă votăm piesa Voltaj, nu ne rămâne decât s-o facempentru această mare prietenă a României. În clasa-mentul final ne-am dori ca Voltaj să fie pe locul I, iarElveţia pe II!


La zi

O “româncă” la Eurovision!

Melanie René

Octavian URSULESCU

Aşa cum anticipam şi s-a întâmplat de fiecaredată când ne-a părăsit o mare valoare, despre MarcelDragomir s-a scris şi s-a vorbit timp de câteva zile,apoi a trecut în uitare, conform “tradiţiei” româneşti...Vreo două posturi TV private i-au acordat atenţie,câteva publicaţii, dar nu cei care trebuiau s-o facă, încât mai multe emisiuni consistente, pentru căinstituţiile respective îi datorează enorm regretatuluicompozitor. Este vorba de TVR (TeleviziuneaROMÂNĂ) şi Radio ROMÂNIA, care se dovedesc pezi ce trece tot mai îndepărtate de actualitatea

naţională, deşi sunt posturi publice, plătite din banii tu-turor, nu comerciale. TVR are în arhiva sa zeci de pro-grame memorabile în care apare Marcel Dragomir (înprimul rând cele ale luiTitus Munteanu, pecare l-a urmat înCeruri, cum ar fi depildă “Orchestra com-pozitorilor”), unul dinacestea fiind filmat demine şi de NicoletaPăun chiar acasă lacompozitor – e vorbade emisiunea “Portretîn oglindă”. Se puteaface o “SăptămânăMarcel Dragomir”, nunumai cu arhivă, dar in-vitând în studiointerpreţii de vază cucare creatorul a colaborat, dar câte nu se puteau face?Mai există o redacţie Muzicală-Varietăţi în TVR, oare?Mai sunt acolo oameni care l-au cunoscut pe delicatulcompozitor, instrumentist, profesor şi interpret?Aceeaşi remarcă legat de SRR, Societatea Românăde Radiodifuziune, care, ca şi TVR, are numeroase

posturi sau “canale” (cam aici a ajuns muzica uşoarăromânească în anii din urmă...). Marcel Dragomir afost mulţi ani de zile redactor-realizator aici, în modnormal trebuia depus pentru câteva ore, asemeni luiGică Petrescu, în foyer-ul sălii din str. Nuferilor (sauGral Berthelot, dacă preferaţi), pe scena căreiaşlagărele sale au răsunat decenii la rând, în concur-surile “Şlagăre în devenire”, “Steaua fără nume”, înconcerte... O scăpare de neiertat pentru cele douănedemne instituţii, care nu manifestă un minim respectfaţă de valorile naţionale, este legată de creaţiile deultimă oră ale maestrului şlagărului. Cu doar câtevaluni înainte de a ne fi părăsit, Marcel Dragomir a intrat

în studioul lui Marius Mitrofan, interpret demuzică uşoară şi solist al Teatrului deoperetă şi musical “Ion Dacian”. Imaginileni-l înfăţişează pe creator vesel, fericit,pentru că la invitaţia sa răspunseserădouă personalităţi: Luminiţa Dobrescu,prima câştigătoare din ţara noastră a“Cerbului de aur”, venită special din Italia,şi marele actor Florin Piersic, care a maicochetat şi în trecut cu muzica uşoară.Cele două celebrităţi şi-au îngemănatvocile, rezultând două adevărate bijuterii,melodiile “Doar o noapte de amor” şi “Dinnoapte-n zi”, ambele pe versurile scriitoru-lui Eugen Dumitru, cu care Marcel a co-laborat şi la cântecul ce a cucerit “TrofeulMamaia” în urmă cu câţiva ani. Piesele

pot fi ascultate pe you tube, dar nu era oare normal săfie difuzate la Radio România (cu siguranţă însă, am-atorul care alcătuieşte aici... „play-list”-ul nici nu ştia

cine este Marcel Dragomir!) şi la TVR? Dar mai esteoare ceva normal? Imaginile alăturate sunt ultimeleoficiale cu Marcel Dragomir în viaţă, aşa cum vrem săni-l amintim: zâmbitor, fericit, alături de interpreţii săidragi...


Nostalgie

“Bijuterii” marca Marcel Dragomir

M. Dragomir, Fl. Piersic, L. Dobrescu

Fl. Piersic, L. Dobrescu

Doru IONESCU

Din nou despre ediţiile „O poveste... cu cântec!” ale emisiunii „Lumea şi Noi” de la TVR Internaţional (difuzate înfiecare vineri, de la ora 20.30), preluate de TVR 1 duminică dimineaţa, de la ora 7.00, bilunar.

Flavius Teodosiu (Köln, Germania). Saxofonist român de marcă la Köln, alături de trupa sa Eurosound, Flaviusa apucat epoca de aur a muzicii româneşti (orchestra RTV dirijată de Sile Dinicu, Basorelief, formaţiile lui Marin PetrachePechea, Petre Geambaşu dar şi aceea proprie, Tânăra Generaţie). Din 1989 cântă în Germania cu muzicieni români(Mircea Tudoran l-a şi adus acolo) şi internaţionali deopotrivă, adunând un portofoliu impozant de celebrităţi (şi îi pomenescaici doar pe Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan ori Michael Bolton),iar în ultimul deceniu este prezent din ce în ce mai des pe scenele româneşti. Un capitol aparte al ediţiei – carierainternaţională a fiicei sale, Linda. Ajunsă în 2008 în finala Superstar Germania, acesta este pe val de ani buni, colaborândinclusiv cu Peter Maffay (tot român de-al nostru, una din-tre marile vedete ale pop-rockului german); solista aredeja mai multe şlagăre de Top 20 în Germania.

Dixie Krauser (Augsburg, Germania). Cunoscutca basist şi solist vocal de patru decenii în grupuri pop-rock importante (cele mai cunoscute – Pro Musica şi Flo-rian din Transilvania), muzicianul timişorean trăieşte înGermania din ultimii ani ’80. A cântat acolo atât cu vechiicolegi din ţară, cât şi cu Phoenix ori cu muzicieni germani.Însă tot timpul a revenit pe scenele noastre. În actualuloraş de reşedinţă nu mai are parte de instrumentişti, aşacă – în paralel cu orele de predat muzică – migăleşte ladiscuri solo, deocamdată de sertar. O emisiune filmată înavanpremiera revenirii în forţă a grupului care i-a datnume „pentru muzică” (cu care pregăteşte şi un show laBucureşti), un portret neaşteptat de complex pentru unbasist rock.

Traian Cosma (Melbourne, Australia). Ultimaediţie a emisiunii (26 decembrie) din 2014 va fi aparţinutarhitectului folkist de la Oradea care în anii ’70 cântaîmpreună cu Marcela Saftiuc, iar în decada următoare de-schidea concertele Metropol (cu care a continuat să cola-boreze, în 2008 cântând împreună patru piese la show-ul

Muzica pe micul ecran

aniversar al acestora). Aflat la Antipozi de 25 de ani, Tra-ian a continuat să înregistreze si să cânte pentru comu-nitatea românească – compoziţii vechi şi noi, aglutinatepe două discuri needitate oficial, „Zid deasupra căderii”,respectiv recentul „Primiţi colindători?”. Acesta din urmăaduce, pentru mine cel puţin, o dimensiune rară înuriaşul corpus de cântece tradiţionale de Crăciun, aceeaa colindelor orăşeneşti, urbane, unele reluate pe ritmurişi cu orchestraţii de marş, aşa cum le reţine memoriaafectivă a lui Traian. Vizavi de vara australiană în careromânii de foarte departe celebrează sărbătorile deiarnă de acasă, o propunere şi pentru grupurile de ma-jorete care însoţesc ceremoniile de sezon pe stil nou,dar şi – de ce nu? - pentru o casă de discuri din Româ-nia. La mulţi f-ani!

Cezar Tătaru (München, Germania). Unul din-tre soliştii pop români importanţi în anii ’70, Cezar Tătarutrăieşte din 1982 la München, continuând să-şi exercitepasiunea pentru cântat, manifestată de copil. Ajuns săevolueze pe marile scene româneşti acompaniat de or-chestre importante ale perioadei (ori înregistrând po-emul pop „Basorelief” al lui Adrian Enescu), solistul arepornit de la zero în Germania, învăţând şi chitara bas,cu sprijinul unor muzicieni români deja stabiliţi laMünchen – Dan Andrei Aldea şi Cornel IonescuMuzicuţă. A făcut parte din mai multe grupuri locale - dinpăcate fără a mai ajunge la o faimă naţională - şi arevenit în ţară să cânte în două rânduri, pentru TVR 1.În 4 iulie 2014, a repetat figura într-un club german, pen-tru TVR Internaţional.

A C T U A L I T A T E AM U Z I C A L ĂŞef producţie: Costin ASLAM

Redactori:Mihai COSMA

Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Semnează în acest număr:Thomas BEIMEL, Mihai Alexandru CANCIOVICI,

Carmen CHELARU, Grigore CONSTANTINESCU, Andra FRĂŢILĂ, Oana GEORGESCU, Doru IONESCU,

Florian LUNGU, Dumitru LUPU, Carmen MANEA, Doina MOGA, Mircea ŞTEFĂNESCU,

Florin-Silviu URSULESCU

www.ucmr.org.roAdresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1,

010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67 E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRL

TEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂUNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR

DIN ROMÂNIA

Muzicieni români din diaspora (XI)

Traian Cosma

Ă A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş · 2015-07-14 · cum se precizează și în caietul-program al...

Documents

Transcript of Ă A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş · 2015-07-14 · cum se precizează și în caietul-program al...