Post on 04-Jan-2016
Cuprins
Introducere...............................................................................................................2
Capitolul I. Tranziţia Republicii Moldova la economia de piaţă........................3
1.1. Esenţa şi formele tranziţiei Republicii Moldova la economia de piaţă....3
1.2. Aspectele privatizării în Republica Moldova.............................................6
Capitolul II. Economia Republicii Moldova la etapa actuală...........................19
2.1. Caracteristica generală a economiei Republicii Moldova.......................19
2.2. Evoluţia economică a Republicii Moldova în anul 2005..........................26
2.3. Strategia de creştere economică a Republicii Moldova...........................28
Concluzii.................................................................................................................35
Bibliografie.............................................................................................................36
RESURSE PENTRU STUDENȚI
Introducere
În cadrul lucrării de faţă ne propunem să efectuăm o analiză a tematicii ce
ţine de economia Republicii Moldova.
Actualitatea subiectului vizat rezidă din importanţa acordată aspectului în
cauză la moment, aspect care trezeşte un sentiment amar pentru populaţia acestei
ţări.
În conformitate cu Raportul FMI pe 2000, la începutul anilor 1990 Moldova
era unul din statele din Comunitatea Statelor Independente (“CSI”) în care reforma
era cea mai avansată. A fost introdusă moneda naţională (“Leul moldovenesc” sau
“MLD”), preţurile şi comerţul au fost liberalizate, împreună cu privatizarea în
masă şi reforma din sectorul financiar. Cu toate acestea, conflictul legat de
Transnistria a avut un impact puternic asupra economiei iar lipsa investiţiilor
străine şi a resurselor naturale au dus la creşterea dependenţei de Rusia.
Economia R. Moldova parcurge o lungă şi dificilă etapă de tranziţie, în care
trecerea de la economia etatistă, centralizată spre economia de piaţă presupune
căutarea soluţiei viabile, necesare atingerii obiectivelor scontate. Este o perioadă
propice unor redefiniri, fundamentate pe legităţile economiei de piaţă, ale teoriilor
şi practicilor economice din diferite ţări. Deci, fără nici o îndoială, ultima perioadă
până în prezent se caracterizează prin cele mai rapide şi spectaculoase schimbări
din evoluţia nu numai a ţării noastre, dar şi a întregii omeniri. În numai câteva
decenii s-au înregistrat modificări esenţiale în plan tehnic, economic, social,
informaţional, educaţional, cultural şi politic.
Printre modificările economice esenţiale, din păcate insuficient sesizate şi
luate în considerare, se înscrie plasarea întreprinderilor mici şi mijlocii în prim-
planul dezvoltării economice, transformarea lor în factorul economic cel mai
dinamic. Conform statisticilor din ţările dezvoltate – UE, SUA şi Japonia, cea mai
mare parte din PIB se produce în cadrul firmelor mici şi mijlocii, majoritatea forţei
de muncă fiind ocupată în aceste firme, care sunt unicele creatoare de noi locuri de
muncă în ultimii ani.
2
CAPITOLUL I. TRANZIŢIA REPUBLICII MOLDOVA LA
ECONOMIA DE PIAŢĂ
1.1. Esenţa şi formele tranziţiei Republicii Moldova la economia de
piaţă
Pentru Moldova anul de start al tranziţiei la economia de piaţă se consideră
1991, când a fost declarată independenţa politică a republicii şi au demarat primele
reforme economice. Drept baza s-a utilizat “Concepţia trecerii la economia de
piaţă”, adoptată anterior de către Parlament, iar apoi şi programul respectiv. În
1993 în comun acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a fost
elaborat primul program de stabilizare. În opinia specialiştilor organismelor
internaţionale sus numite tranziţia spre economia de piaţă trebuie să se desfăşoare
în următoarele direcţii:
Stabilizarea macroeconomică şi controlul ei;
Liberalizarea preţurilor şi reforma pieţei;
Dezvoltarea sectorului privat, privatizarea şi restructurarea
întreprinderilor;
Redefinirea rolului statului.
Prima etapă cuprinde stabilizarea macroeconomică (externă şi internă), care
implică întărirea politicilor monetare şi fiscale, precum şi redresarea
dezechilibrelor create anterior.
A doua direcţie include introducerea pieţelor competitive şi reforma
preţurilor.
A treia direcţie ţine de reforma întreprinderilor şi restructurarea activităţilor
subordonate ei. În primul rând e necesară definirea drepturilor de proprietate şi
implementarea unui control riguros asupra managementului. Restructurarea
întreprinderii vizează şi anumite acţiuni în scopul îmbunătăţirii eficienţei activităţii
sale.
A patra direcţie impune măsuri de reorientare a rolului statului în economie.
Deşi condiţiile sunt diferite de la o ţară la alta, există o “matrice” a tranziţiei
3
care trebuie abordată sistemic, anumite transformări presupunând sau generalizând
alte reforme obligatorii. A fost din ce în ce mai evident, că elementele
transformării sistemice se corelează, iar ele trebuie efectuate cât mai repede, pentru
a evita sau a diminua tensiunile sociale.
O etapizare a măsurilor de reformă pe parcursul unui deceniu, care pare să
fie completă, a fost făcută de Alan Gelb şi Cheryl Gray (1991).
Principala greşeală, după părerea specialiştilor, e că la noi în republică nu a
fost definită ordinea realizării acestor reforme. În această privinţă trebuie amintită
opinia vestitului economist J.Kornay, care încă la sfârşitul anilor 80 a elaborat un
program economic de tranziţie la economia de piaţă pentru Ungaria (dar valabil şi
pentru alte ţări aflate în tranziţie).1 În opinia lui Kornay, stabilizarea
macroeconomică, liberalizarea politică şi privatizarea trebuie să fie desfăşurate
concomitent din motivul interdependenţei puternice între ele. Totodată, e necesar
de asigurat dezvoltarea paralelă a sectorului de stat şi a sectorului privat. Rolul
statului, în opinia autorului, constă în controlul activităţii managerilor
întreprinderilor de stat.
O altă schemă de eşalonare a reformelor economice a fost propusă de
economistul englez Dornbusch Rudiger,2 desfăşurându-se figurativ pe şapte zile,
după cum urmează:
1. ziua 1 - stabilirea unui model economic;
2. ziua 2-a - crearea instituţiilor corespunzătoare;
3. ziua a 3-a-realizarea echilibrului macroeconomic;
4. ziua a 4-a - privatizarea;
5. ziua a 5-a - introducerea liberalizării comerţului şi realizarea
convertibilităţii;
6. ziua a 6-a - integrarea în economia mondială prin comerţ, şi nu prin
ajutoare economice, financiare;
7. ziua a 7-a - înviorarea finanţelor pe plan intern.3
1 Kornay J. The road to a free Economy. Shifting from a socialist system. The Exemple of Hungary. New York, 19902 Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 1991.3 Ioviţu, Mariana. Tranziţia la economia de piaţă. Bucureşti, Editura Economică, 1999.
4
Conform acestei scheme, liberalizarea activităţii economice poate avea loc
numai după parcurgerea primelor 4 etape.
Transformările efectuate în Moldova nu se impun printr-un caracter profund,
aceste etape nu au fost respectate, multe lucruri realizate având un caracter
fragmentar, ceea ce nu a permis să înregistrăm performanţe convingătoare.
O parte componentă a reformelor economice este macrostabilizarea
economică. în concepţia economistului Dornbusch Rudiger, macrostabilizarea
economică trebuie realizată înainte de privatizare şi de liberalizare. Acest moment
e argumentat de faptul că economiile ţărilor ce fac parte din economia centralizată
se află în dezechilibru economic, care are diferite dimensiuni4. Eliberarea forţelor
pieţei şi anularea controlului din parte statului asupra activităţii economice
determină şi mai mult creşterea acestui dezechilibru. Respectiv, macrostabilizarea
presupune, în primul rând, stabilizarea financiară. În anul 1993 în republică a
început activitatea practică de stabilizare financiară a programului finanţat de FMI,
care era o parte componentă a complexului de reforme. Scopul principal al acestui
program consta în reducerea considerabilă a inflaţiei, în primul rând, prin
introducerea monedei naţionale. În afară de aceasta, se prevedea anularea acordării
creditelor preferenţiale, stabilirea ratei dobânzilor conform principiilor de piaţă,
repartizarea unei părţi a creditelor mari prin intermediul licitaţiei5. Însă, nu a existat
şi nu există nici acum o părere unanimă privitor la nivelul optim al inflaţiei.
Stoparea inflaţiei putea deveni problematică din cauza nefinalizării reformei
preţurilor, a refluxului mare de capital străin, din motiv că acestea condiţionează
sporirea masei monetare şi majorarea preţurilor.
Un compartiment important al stabilizării financiare este politica bugetară.
În acest context o atenţie deosebită a fost acordată subvenţiilor şi deficitului
bugetar. Practica stabilirii diferitor subvenţii pentru diferite categorii ale populaţiei
a continuat mai mulţi ani, dar lipsa resurselor necesare a impus revizuirea acestora.
Totodată, în pofida măsurilor întreprinse de Guvern pentru optimizarea
cheltuielilor de stat, deficitul bugetar continua să rămână înalt, fiind finanţat din 4 Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 19915 Guţu, I. Republica Moldova : economia în tranziţie. Chişinău, Editura Litera, 1998, pag. 55
5
contul resurselor externe şi prin intermediul plasării hârtiilor de valoare de stat pe
piaţa internă.
Întrucât transformările sunt însoţite de speranţe imediate de “mai bine”,
obiectivele pe termen lung sunt descurajate de rezultatele negative pe termen scurt,
iar “pragmatismul” administrativ al specialiştilor din economia planificată
descurajează iniţiativa transformărilor radicale în viziunea construcţiei sistemice.
Deoarece rezultatele “palpabile” nu apar imediat, iar reformele sunt complexe, ele
presupun noi mecanisme şi instituţii, cadru legislativ fundamental schimbat,
adaptare la practica şi experienţa internaţională. Oricum, obiectivul acestor
transformări îl constituie ridicarea nivelului de trai în condiţiile unei creşteri
economice durabile6.
1.2. Aspectele privatizării în Republica Moldova
Privită în ansamblu, privatizarea este o acţiune social - politică de mare
importanţă. Scopul acestei acţiuni este dezmembrarea proprietăţii statale (de stat),
deschizând calea proprietăţii private şi antreprenoriatului, astfel creând premise şi
condiţii pentru o activitate mai eficientă a întreprinderilor condiţii ale relaţiilor de
piaţă. Sensul principal al privatizării rezidă în sporirea pe baza ei a eficienţii
utilizării resurselor şi potenţialului de producţie, atragerea investiţiilor,
modernizarea, retehnoligizarea şi dezvoltarea întreprinderilor, crearea noilor locuri
de muncă şi ca urmare a acestora complectarea bugetului cu mijloace băneşti.
Deşi scopul privatizării în ţările post-socialiste, inclusiv Republica Moldova,
este diferit de cel similar, desfăşurat în ţările cu economie avansată totuşi criteriul
definitoriu al privatizării este unic - eficienţa, anume acest criteriu este pilonul
dezvoltării şi relansării unei economii, stabilirea relaţiilor de piaţă, ridicarea
competitivităţii şi eficacităţii tuturor sectoarelor economiei şi a sferei sociale.
Privatizare în Republica Moldova a început după o perioadă de pregătiri
îndelungate. Documentul de temelie al programului de reformare a proprietăţii a
6 Negriţoiu, M. Salt înainte: dezvoltarea şi investiţiile străine directe. Bucureşti, Editura Expert, 1996
6
devenit Legea cu privire la privatizare, adoptată în 4 iulie 1991. Tot în acest ani la
24 iulie a fost format Departamentul de Stat pentru Privatizare a Republicii
Moldova.
De la datele menţionate în anul 1991 până în anul 1993 au fost pregătite un
şir de legi, regulamente şi alte documente, care avea să constituie baza legislativă a
privatizării. Astfel în martie 1993 a fost adoptat Programul de privatizare în masă,
iar peste 50 de acte normative şi legislative au constituit baza juridică a lor. La 11
martie 1993 prin decretul preşedintelui a fost instituit Fondul Proprietăţii de stat al
Republicii Moldova iar la 28 octombrie 1993 a fost adoptat statutul provizoriu a
Fonfului, conform căreia Fondul era organul central al administraţiei de stat şi
exercita în numele Guvernului, împuternicirile de proprietar al patrimoniului de
stat.
Organizarea privatizării a decurs cu asistenţa organismelor internaţionale, în
primul rând a Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), de către
compania “Price - Waterhouse”, precum şi a programului TACIS în republica
noastră. În total pregătirile au durat 3 ani, aşa încât privatizarea în masă a început
în iulie 1994.
În conformitate cu experienţa Cehiei şi a Rusiei, a fost aplicat modelul de
bonuri patrimoniale. Opţiunea pentru bonuri patrimoniale distribuite gratuit
populaţiei, a fost efectuată ţinându-se cont de unele motive de principiu:
În primul rând s-a pus accent pe creşterea eficienţei economice în
urma creării unui sector privat eficient prin privatizarea urgentă a patrimoniului de
stat;
Înlăturarea unei atitudini suspicioase anticipate faţă de privatizare şi
de mentalitatea populaţiei.
Perioada 1993-1994 conform Programului de Stat pentru Privatizare
prevedea privatizarea integrală contra bonuri patrimoniale a 1555 de întreprinderi
mari, medii şi mici; privatizarea parţială contra bonuri patrimoniale a 19
întreprinderi, vânzarea a 37 de construcţii nefinalizate contra mijloace băneşti şi a
7 construcţii nefinalizate contra valută convertibilă, precum şi privatizarea
7
spaţiului locativ de stat.
La baza privatizării au fost puse următoarele principii, forme şi metode:
transmiterea către colective a până 20% din proprietate contra bonuri patrimoniale,
privatizarea contra mijloace băneşti cu participarea investitorilor străini. Programul
prevedea privatizarea totală şi parţială contra bonuri patrimoniale a unei anumite
cote din proprietatea statului. S-au aplicat de asemenea şi soluţii neordinare, de
exemplu, 50 procente din proprietatea întreprinderilor din industria de prelucrare
au fost transmise gratuit furnizorilor de materii prime. O particularitate au fost
aceea că ritmurile privatizării mijlocii şi mari au depăşit ritmurile privatizării
“mici” Aceste şi alte principii sunt caracteristice modelului de privatizare în ţara
noastră.
Deşi concepţia şi strategia privatizării au fost corecte, imperfecţiunea în
cadrul juridic şi instituţional precum şi întârzierea în efectuarea acţiunilor practice
a frânat procesul. Eliberarea bonurilor patrimoniale a demarat în septembrie 1993,
tot în această perioadă au fost elaborate Regulamentul “Cu privire la procurarea
fără concurs de către participanţii la concurs a acţiunilor întreprinderii supuse
privatizării contra bonuri patrimoniale” şi Regulamentul “Cu privire la
desfăşurarea licitaţiilor de vânzare-cumpărarea patrimoniului de stat în Republica
Moldova”. De asemenea în 1994 elaborate un set de documente cu scopul
accelerării procesului de privatizare, printre care:
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova “Cu privire la reglementarea
procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în societăţi pe
acţiuni”, hotărârea guvernului “Cu privire la reglementarea şi accelerarea
procesului de privatizarea patrimoniului de stat”, Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova “Cu privire la formarea infrastructurii privatizării”, Regulamentul
provizoriu al companiilor fiduciare. Au fost emise un şir de alte decrete şi hotărâri
prin care a fost perfecţionată legislaţia privind fondul locativ, obiectivelor sferei
sociale precum şi cea aferentă la utilizarea mijloacelor băneşti, obţinute în
rezultatul privatizării obiectivelor nefinisate şi supranormative.
Ca urmare, a executării Programului de Stat pentru Privatizare pentru
8
perioada 1993-1994 s-au realizat următoarele rezultate:
Eliberarea populaţiei a 3219 mii bonuri patrimoniale în valoare de 909
miliarde unităţi monetare convenţionale;
Reorganizarea a 708 întreprinderi de stat în societăţi pe acţiuni, printre
care întreprinderile “Floare - Carpet”, “Steaua”, “Ionel”, “Incommaş”, etc.
Au fost privatizare contra bonuri patrimoniale 372 întreprinderi mari
şi medii şi 265 întreprinderi -complexe patrimoniale unice;
Contra mijloace băneşti au fost vândute 18 construcţii nefinalizate în
valoare totală de 4950 mii lei (4,95 milioane lei);
Au fost privatizate 102 mii apartamente, ceia ce constituie 46% din
fondul de locuinţe de stat.
Cu toate că s-au depus mult efort accelerarea procesului de privatizare,
pentru a se încadra în conformitate cu Programe de Stat pentru Privatizare pentru
anii 1993-1994, acesta nu s-a îndeplinit în întregime. Cauzele care au stopat
procesul au fost de natură atât obiectivă cât şi subiectivă.
În primul rând, a durat perioada de demarare a procesului de privatizare, cu
toate că în acea perioadă era deja cunoscută experienţa Cehiei şi a Rusiei (care au
început privatizarea ceva mai înainte), nu au fost elaborate mecanismele şi
metodele(tehnicile) de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în
societăţi pe acţiuni (Decretul Preşedintelui Republicii Moldova “Cu privire la
reglementarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în
societăţi pe acţiuni” a fost emis în prima jumătate a a. 1994). Nu au fost corect
estimate iniţial patrimoniului statului, suma echilibra de la o perioadă la alta
(conform datelor de bilanţ ale întreprinderilor, patrimoniul de stat la 1.07.1994
constituia circa 750 mil. lei (fără proprietatea publică locală şi a ministerelor de
forţă), iar către 1.10.1994 suma de estimare era de 1,9 mlrd. lei7, conform unor date
din a.2000 patrimoniul statului a fost evaluat la 1014 mlrd. unităţi monetare8). Nu
7 Macari V., Iu.Badâr, "Desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de privatizare în Republica Moldova", Ministerul Economiei şi Reformelor şi institutul de Cercetări ştiinţifice în domeniul informaţiei tehnico-economice, Chişinău 1995, pag. 228 Privatizarea în Republica Moldova, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat pe lângă Ministerul Economiei şi Reformelor, anul 2000, pag. 11
9
au fost elaborate mecanismele de evaluare a produsului de arendă, de determinare a
preţului iniţial al complexelor patrimoniale, precum şi acţiunilor, de licitare în
masă a întreprinderilor mari şi mijlocii etc.
A doua cauză a fost lipsa unei infrastructuri adecvate: fonduri investiţionale,
companii fiduciare şi societăţi de holding, societăţi de intermediari şi de
consulting, a unui sistem unic de asistenţă informaţională, sistem de informare a
opiniei publice etc. Lipsa celui mai important organ a Bursei de Valori (ea a fost
deschisă abia în anul 1995) precum şi a imobilului şi a forţei de muncă.
Continuarea privatizării, luând în consideraţie situaţia creată, avea să
continue în noul Program de Stat pentru privatizare pentru perioada 1995-1996.
Programul de privatizare pentru anii 1995-1996 a fost adoptat la 15 martie
1995. Spre deosebire de cel precedent, Programul dat prevedea o varietate mai
mare a obiectelor şi metodelor privatizării în funcţie de gradul deetatizării
patrimoniului întreprinderilor. Sarcina Programului constituia trecerea de la
privatizarea epizodică la privatizarea în masă, finalizarea privatizării contra bonuri
patrimoniale şi începerea privatizării contra mijloace băneşti. Printre sarcinile
principale ale Programului pentru perioada 1995-1996 se încadrau următoarele:
crearea anumitor condiţii pentru stabilizarea, restructurarea şi dezvoltarea
economiei naţionale; lărgirea păturii de proprietari şi creşterea ponderii sectorului
privat în economie; dezvoltarea pieţei secundare pentru acţiuni şi alte hârtii de
valoare, a altor instituţii ale infrastructurii economiei de piaţă; finalizarea
procesului de privatizare contra bonuri patrimoniale.
De asemenea Programul a determinat un şir de particularităţi ale acestei
perioade de privatizare printre care: stimularea interesului lucrătorilor faţa de
privatizarea întreprinderilor şi restructurarea lor ulterioară; demararea privatizării
contra mijloace băneşti; încurajarea participării la privatizare a investitorilor locali
şi străini, în special a celor care pot contribui la restructurarea întreprinderilor şi la
dezvoltarea economiei republicii; redresarea întreprinderilor prin folosirea unei
părţi din mijloacele obţinute din privatizare conform unor programe individuale de
privatizare; organizarea de concursuri transparente pentru atragerea investitorilor
10
locali şi străini; includerea în procesul privatizării a terenurilor aferente obiectelor
privatizate deja şi pasibile de privatizare, precum şi a terenurilor din întovărăşirile
pomicole; susţinerea dezvoltării gestionării corporative şi asigurarea drepturilor
acţionarilor, ale altor titulari ai patrimoniului privatizat în perioada
postprivatizaţională, precum şi coordonarea asistenţei acordate întreprinderilor
privatizate în restructurarea lor.9
Conform programului se prevedea privatizarea integrală sau parţială contra
bonuri patrimoniale şi contra mijloace băneşti a 1549 obiecte. Practic, numărul
întreprinderilor pasibile de privatizare a crescut până la 2052, mărindu-se cu 503,
ca rezultat al divizării lor. Din 1306 întreprinderi supuse privatizării contra bonuri
patrimoniale au fost privatizate integral sau parţial 1178, inclusiv 375 la licitaţiile
cu subscriere la acţiuni, 434 - licitaţiile “cu strigare”, 14 obiecte - prin abonarea
colectivelor la cota patrimoniului de stat destinată privatizării, 355 - prin
concursuri.
Privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale s-a desfăşurat până la 31
octombrie 1996. Aceasta s-a îndeplinit în termeni restrânşi şi în condiţii de
transparenţă, atingând obiectivele principale. Din 3,5 mil. de titulari ai bonurilor
patrimoniale 3,1 mil. au participat la privatizare. În procesul privatizării în masă s-
a format infrastructura pieţei capitalului: Bursa de Valori, fonduri de investiţii,
companii fiduciare, registratori independenţi. Cu concursul acestor instituţii s-au
investit circa 2/3 din bonurile patrimoniale şi s-a privatizat patrimoniu în valoare
de 1,2 mlrd. lei.
Este necesar de menţionat faptul ca, mai mulţi savanţi şi specialişti în
domeniu avertizau despre ineficientă repartizării gratuite a patrimoniului de stat,
copierea experienţei străine care nu a luat în consideraţie particularităţile republicii
au avut ca ecou consecinţele negative ale distribuţiei gratuite ale patrimoniului de
stat, ce nu a asigurat transmiterea patrimoniului către proprietarii eficienţi.
O altă particularitate a programei din această perioadă este privatizate contra
mijloace băneşti. Din 647 de întreprinderi preconizate să fie privatizate contra
9 Art.5 al Legii Nr. 390-XIII "Cu privire la Programul de stat pentru privatizare pentru anii 1995-1996", din 15.03.1995
11
mijloace băneşti au fost privatizate integral sau parţial 423 de întreprinderi, iar din
99 construcţii nefinalizate incluse în Program, s-au vândut doar 25. Ca urmare
legea bugetului ce prevedea încasarea în urma vânzării lor a sumei de 100 mil. lei
(real 86,0 mln. lei) în 1995 şi 85 mil. lei în 1996 (real 64 mln. lei) a fost îndeplinită
în proporţie de 75,3%.
În 1996 a început formarea Asociaţilor de proprietari ai locuinţelor
privatizate care, devenind persoane juridice, îşi asumă responsabilităţile şi funcţiile
exploatării şi întreţinerii spaţiului locativ. Către anul 1997 au fost privatizate peste
205 mii locuinţe, ceea ce a constituit 83% din fondul locuinţelor de stat. Astfel, a
fost creat numărul necesar de locuinţe private pentru lansarea pieţei bunurilor
imobiliare. În mod gratuit au fost privatizate 106,8 mii locuinţe sau 52,3% din
numărul lor total, contra mijloace băneşti - 13,7 mii sau 6,7% şi contra bonuri
patrimoniale - 83,5 mii sau 41,0%. Peste 816 mii de cetăţeni au devenit proprietari
ai apartamentelor. încă o contribuţie indirectă al privatizării este completarea
bugetului din contul impozitului pe imobil, care numai în cazul locuinţelor
privatizate în 1996 a alcătuit 2,6 mln. lei.
Stimularea interesului lucrătorilor faţa de privatizarea întreprinderilor şi
restructurarea lor ulterioară a constituit încă una din particularităţile Programului
pentru perioada 1995-1996, la soluţionarea acestei probleme o contribuţie directă a
adus un şir de acte normative adoptate printre care: Hotărârea Guvernului “Privind
măsurile urgente de redresare a situaţiei economico-financiare şi de restructurare a
întreprinderilor industriale” din 15.05.1995, Legea “Cu privire la faliment” din
26.03.1996, Legea “Cu privire la restructurarea întreprinderilor” din 16.07.1996 şi
altele. În total au fost elaborate şi adoptate 110 acte normative de diferit nivel,
inclusiv 27 legi şi hotărâri ale Parlamentului, 13 decrete prezidenţiale, 37 hotărâri
şi regulamente ale Guvernului, 33 instrucţiuni, metodologii şi recomandări ale
Ministerului Privatizării. În nici un alt domeniu n-a fost elaborat un număr atât de
mare de acte normative într-o perioadă de timp atât de scurtă.
Efectele privatizării după finalizarea Programului erau evidente, sectorul
privat creat aveau o cotă preponderentă în economie. Produsele şi servicii prestate
12
de întreprinderile private în această perioadă au constituit:
60 % din producţia industrială totală;
70 % din serviciile prestate în comerţul cu amănuntul şi deservirea
socială;
44% din volumul lucrărilor în construcţii şi transport.
S-au constituit peste 1300 societăţi pe acţiuni (74 % din numărul total al
întreprinderilor), fapt care a contribuit în mod hotărâtor la formarea pieţei
capitalului şi infrastructurii.
Sarcinile Programului Privatizării pentru anii 1995-1996, în general, au fost
realizate. S-au creat premise pentru restructurarea întreprinderilor privatizate şi
constituirea mecanismelor de administrare corporativă. În paralel, pentru a proteja
drepturile noilor proprietari, s-a iniţiat procesul de formare a registrului acţionarilor
întreprinderilor privatizate.
Este cert că privatizarea nu poate produce imediat efecte economice
considerabile. Totodată, realizarea, se poate de spus cu succes, a Programului de
privatizare pe anii 1995-1995 a creat condiţii favorabile pentru promovarea în
continuare a reformelor şi asigurarea stabilizării şi relansării economiei.
Privatizarea patrimoniului public exclusiv contra mijloace băneşti,
implementarea unor modalităţi noi de privatizare - concursurile investiţionale,
privatizarea terenurilor aferente întreprinderilor particulare, privatizarea încăperilor
arendate, expunerea şi comercializarea masivă prin intermediul Bursei de Valori a
pachetelor de acţiuni ale statului - toate aceste sarcini au fost incluse în noul
Programul de Stat de Privatizare pentru anii 1997-1998 adoptat la 3 septembrie
1997.
Noul Program a marcat începutul unei noi etape a procesului de privatizare
în Republica Moldova, dacă în anii precedenţi privatizarea a avut o orientare de
conjunctură politică şi socială, apoi în anii care au urmat a avut loc o modificare de
principiu în politica şi tendinţele privatizării. Menirea noului program este
atragerea investiţiilor, inclusiv cei străini, fapt ce ar permite atât asigurarea
veniturilor vărsate în bugetul statului cât ca urmare a privatizării întreprinderilor
13
cât şi relansarea acestora.
Programul fiind orientat spre soluţionarea unor aşa problemelor majore
proprii economiei în tranziţie cum ar fi:
atragerea investiţiilor autohtone şi străine în activitatea de producţie;
dezvoltarea pieţei de capital, inclusiv a pieţei valorilor mobiliare;
creşterea veniturilor statului prin reducerea subvenţiilor acordate
întreprinderilor de stat;
relansarea şi transformarea întreprinderile în unităţi viabile şi
profitabile prin constituirea unei conducerii corporative eficiente;
stimularea creşterii economice la întreprinderi şi crearea de noi locuri
de muncă;
şi-a realizat practic scopul. Din patrimoniului public, destinat privatizării,
stipulate în Programul din 1987-1988 s-a inclus întreprinderile textile şi de
confecţii, electronice, constructoare de maşini şi chimice, de producţie a mobilei,
articolelor din piele, produselor alimentare, ambalajului, complexe hoteliere,
construcţii nefinalizate, locuinţe, încăperi ale fondului de imobile, inclusiv cele
arendate, terenuri aferente obiectelor etc.
Dezvoltarea pieţei de capital în Republica Moldova a permis investitorilor
de a efectua tranzacţii în incinta Bursei de Valori sau pe piaţa inter-dealer, ceia ce
asigură lichiditatea şi mobilitatea capitalului.
În anii 1997-1998 s-au privatizat:
prin concursuri investiţionale -16 obiecte;
prin licitaţii - 215 complexe patrimonial unice, anulate 33;
prin Bursa de Valori - acţiuni ale statului în 306 S.A;
Atragerea capitalului străin şi autohton a fost una din sarcinile principale a
Programului din 1997-1997 şi acest lucru a fost realizat cu succes, cel mai mare
flux de capital străin a fost înregistrat anume în această perioadă.
Privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce constituie domeniul
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, denumite în continuare
bunurile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietate privată,
14
prin modalităţile prevăzute de lege.10
Privatizarea este cedarea de către Stat a totalităţii sau a unei părţi din
bunurile sale dintr-o societate unor investitori privaţi. După privatizare,
întreprinderea în cauză poate să rămână în controlul Statului sau în controlul
deţinătorului majorităţii capitalului. Privatizarea este opusul naţionalizării.
Scopurile de baza ale privatizării sunt:
a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi dezvoltarea
economiei;
b) lărgirea sectorului privat;
c) atragerea investitorilor persoane fizice şi juridice autohtone şi străine la
privatizarea obiectivelor;
d) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi a pieţei imobiliare;
e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de producţie ale întreprinderilor,
producerea mărfurilor (prestarea serviciilor) competitive şi extinderea pieţei de
desfacere a acestora.
Privatizarea se efectuează prin următoarele modalităţi:
a) înstrăinarea obiectivelor supuse privatizării prin concursuri comerciale
sau investiţionale, prin negocieri directe şi prin licitaţii publice;
b) vânzarea valorilor mobiliare prin intermediul Bursei de Valori;
c) transmiterea în proprietate privată, cu titlu gratuit, a obiectivelor supuse
privatizării;
d) vânzarea obiectivelor supuse privatizării la un preţ simbolic;
e) fondarea de întreprinderi noi cu capital mixt sau majorarea, pe contul
investitorilor, a capitalului social al celor existente;
f) compensarea, pe contul bunurilor (acţiunilor) întreprinderilor supuse
privatizării, a datoriilor certe ale statului faţă de subiecţii privatizării;
g) prin modalităţi combinate, inclusiv în baza unor proiecte individuale
aprobate de Parlament.
Printre actele normative de bază care reglementează procesul de privatizare
10 art. 1 al Legii cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91
15
putem menţiona:
Legea cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91 care stabileşte
mecanismul juridic de reglementare a procesului de transformare a proprietăţii
statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietate privată şi determină
noţiunile de bază, scopurile şi modalităţile de privatizare, atribuţiile organului
abilitat cu efectuarea privatizării şi particularităţile activităţilor postprivatizare;
Legea Republicii Moldova cu privire la Programul de privatizare pentru anii
1997-1998 Nr.1217-XIII din 25.06.97 care stabileşte scopurile, obiectivele şi
modalităţile privatizării obiectelor proprietate publică, determină obiectele şi
subiecţi privatizării, modalităţile şi particularităţile efectuării ei în unele ramuri ale
economiei, metodele de susţinere financiară a întreprinderilor privatizate şi de
dezvoltare a pieţei imobiliare, asigură cadrul legislativ, informaţional şi
instituţional al procesului privatizării.
Ritmurile privatizării în Republica Moldova şi consecinţele ei social-
economice
După proclamarea independenţei, Republica Moldova şi-a ales o cale fermă
a schimbării sistemului economic şi implementării mecanismelor de piaţă.
Elementul de bază a acestor schimbări a fost procesul privatizării în masă care
concomitent cu alţi factori şi ai dezvoltării procesului de acumulare a capitalului
iniţial, au accelerat apariţia inevitabilă a pieţei de valori un alt factor important,
care a determinat dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare, a fost procesul de
deschidere a Moldovei pentru fluxul de capital străin, internaţionalizarea
economică şi instituţională, care au dus la necesitatea adoptării unor reguli unice
pentru investitorii pe piaţa de capital.
În 1994 sub influenţa programei propuse de Price Waterhouse LTD,
Ministerul Privatizării a elaborat programul de privatizare contra bonurilor
patrimoniale.
La programul de privatizare în masă au participat nemijlocit sau prin
intermediul fondurilor de investiţii şi companiilor fiduciare circa 3,1 mil. De
16
cetăţeni, ceea ce constituie 89 la sută din numărul total de proprietari ai bonurilor
patrimoniale.
Privatizarea în masă a întreprinderilor de stat, însoţită de reorganizarea lor în
societăţi pe acţiuni, a adus un aport semnificativ la dezvoltarea pieţei de capital.
Privatizarea masivă a întreprinderilor de stat, majoritatea cărora au fost în
prag de faliment, s-au soldat cu apariţia unui mare număr de societăţi pe acţiuni de
tip deschis.
Majoritatea întreprinderilor privatizate au falimentat sau au fost restructurate
prin alte metode, fapt ce a adus la scăderea permanentă şi dramatică a PIB.
În continuare vom reflecta ritmurile privatizării în Republica Moldova.
În 1993-1994 372 întreprinderi mari şi mijlocii şi 265 întreprinderi mici au
fost privatizate contra Bonuri Patrimoniale. În aceiaşi perioada au fost vândute
contra bani 18 construcţii în valoare 4,95 mln. lei. Aproximativ 46% din fondul
locativ a fost privatizat.
În perioada 1995-1996 107 obiecte patrimoniale unice şi construcţii
nefinalizate au fost privatizate. La 31 Decembrie 1996 83% din fondul locativ era
deja privatizat. Ca rezultat al privatizării au fost create 1300 societăţi pe acţiuni,
pondera lor constituind 60% din producţia industrială, 70% din comerţ şi servicii,
44% din construcţii şi transport.
În 1997-2000 a fost vândută proprietatea statului în valoare totală de peste
810 mln. lei. În decursul acestei perioade au fost organizate 12 concursuri
comerciale şi 52 concursuri investiţionale, au fost petrecute 24 negocieri directe,
200 de companii au fost expuse la vânzare din care 88 au fost privatizate. În aceiaşi
perioadă au fost vândute acţiunile statului în 531 de companii. Adiţional 350 de
obiecte patrimoniale unice au fost privatizate la licitaţiile cu strigare şi reducere.
La 31 Decembrie 2000 92% din fondul locativ a devenit privat.
Perioada 2001-2002 este caracterizată ca o perioadă de reorganizare şi
reabilitare a imaginii Departamentului Privatizării, perfecţionare a cadrului
legislativ, continuare şi relansare a procesului privatizării şi demarare a activităţii
de postprivatizare, care include acţiunile privind controlul asupra îndeplinirii
17
obligaţiunilor asumate de cumpărători, monitorizarea evoluţiei economico-
financiare a întreprinderilor privatizate şi susţinerea multilaterală a acestora.
Printre rezultatele obţinute în aceşti ani se evidenţiază selectarea
Consultantului Financiar la privatizarea sectorului energetic (Credit Comercial de
France) şi a S.A. Moldtelecom (Raiffeisen Investment). Concursurile investiţionale
desfăşurate au atras investiţii străine în ramura vinicolă a ţării şi in întreprinderile
fostului complex militar. În această perioadă a fost vândută proprietatea statului în
valoare totală de peste 180 mln. lei.
În anul 2003, procesul de privatizare a demarat după perfectarea cadrului
legislativ în domeniul privatizării, inclusiv prelungirea acţiunii Legii cu privire la
programul de privatizare.
În total a fost vândut patrimoniu în sumă de 64622 mii lei, achitarea
constituind 38516 mii lei.11
Au fost perfectate documentele şi lansat, la 25.12.2003, concursul
investiţional de privatizare a 75%+1 acţiune din SA “RED-Nord” or. Bălţi şi SA
“RED-Vest” or. Donduşeni.
Este de menţionat că ulterior procesului de privatizare cu participarea
fondurilor de investiţii nu au fost îndreptăţite aşteptările populaţiei care şi-ai
investit bonurile sale în aceste fonduri de investiţii, activitatea lor rămânând în
majoritatea cazurilor ineficientă, fapt care a dus la lichidarea unui număr mare de
fonduri.
CAPITOLUL II. ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA
ACTUALĂ
2.1. Caracteristica generală a economiei Republicii Moldova
Economia Moldovei s-a dezvoltat ca parte esenţială din complexul economie
al fostei URSS. Trebuie să menţionăm că in perioada anilor 1975-1991 produsul
11 Ziarul „Capital Market, Privatizarea - o şansă pentru Republica Moldova, nr. 5 (8) din 11.02.2004, pag. 2
18
intern brut (PIB) in republică a crescut de 4 ori12. În prima jumătate a anilor '80
ritmurile creşterii economice in Moldova au încetinit. Capacitatea de producţie se
utiliza in proporţie de 40 - 70 procente, iar 80 procente din export le constituiau
livrările intraunionale. Concomitent au apărut disproporţii considerabile in
dezvoltarea producţiei materiale şi a sferei sociale.
Pe parcurs, situaţia social-economică a continuat să se înrăutăţească esenţial.
Perioada de tranziţie de la economia administrativă de comandă la economia de
piaţă a fost însoţită de o criză economică acută, fapt confirmat de dinamica
principalilor indicatori macroeconomici (tabel 1 şi 2).
Anul 1991 a fost un an de cotitură şi a marcat trecerea Republicii Moldova
la crearea treptată a unui stat democratic şi a unei economii de piaţă. În urma
acestor modificări s-a ajuns la confruntări cu o serie de probleme atât de ordin
intern cât şi de ordin extern. De ordin intern sunt: conflictul militar de la Nistru,
care a urmărit destrămarea complexului teritorial unic al republicii, şi conflictele
de la sud; reforma economică în Republica Moldova a pornit în condiţii extrem de
dificile: influenţată de moştenirea centralizării absolute şi lipsa experienţei unor
reforme asemănătoare celor experimentate în economia ţărilor din Europa de Est şi
Centrală; conservatismul predominant în mentalitatea parlamentarilor, membrilor
Guvernului, conducătorilor de unităţi de producţie în toate sectoarele economice;
birocraţia; seceta şi inundaţiile din 1992, 1994, 1996 şi 2000; în anii 1996 - 2000 a
avut loc o stagnare a reformelor din cauza neînţelegerilor dintre Preşedinte, Guvern
şi Parlament. De ordin extern pot fi menţionate: reducerea drastică a schimburilor
comerciale, în urma dezmembrării CAER-ului şi a destrămării URSS, ceea ce a
dus la dezintegrarea legăturilor între întreprinderile din fostul spaţiu unional; ca
urmare a modificărilor structurale, în economia acestor ţări producţia
întreprinderilor din Moldova pierdea tot mai mult pieţele de desfacere constituite
pe parcursul a zeci de ani şi practic negăsind altele; creşterea preţurilor la nivelul
celor mondiale la resursele energetice; dificultăţile în reorientarea fluxurilor către
ţările occidentale.
12 Рошка П. И., Экономика народного хозяйства. Учебное пособие, Кишинев, "ULIM", 1997, 15-16
19
Tabel nr. 1Mărimea economiei neformale în Moldova şi în unele ţări europene (cota în PIB (în
2001) şi gradul de utilizare a forţei de muncă (în 1999))
Sursă: Нэнси Вандайк., Экономическое развитие и рост частноăо сектора в 7 странах СНĂ с низким уровнем дохода: проблемы и влияние политики., Лţцерна: Всемирный Банк, Конференция по Инициативе СНĂ-7, 20-22 января, 2003, р. 13
Tabelul nr. 2. Indicatorii macroeconomici
Sursă: Ministerul Economiei (1 din ele 65 % împrumut de la Banca Naţională. 2 trimestrul trei 2001.)Reformele de la sfârşitul anilor '80 din fosta URSS, care s-au aplicat parţial
şi fragmentat prin aşa numita “perestroica”, au subminat sistemul centralizat de
planificare şi aceasta a dus la deteriorarea situaţiei economice, ceea ce a făcut pe
specialişti în anii 1989-1990 să accepte ideea că întregul sistem de planificare
centralizat trebuie abandonat. La evenimentele economice s-au mai adăugat şi
20
tensiunile politice din toate republicile. Toate acestea au dus la destrămarea URSS.
Astfel, prin Declaraţia Parlamentului din 23 iunie 1990, Republica Moldova îşi
declară suveranitatea, iar la 27 august 1991 îşi declară independenţa.
În perioada 1990-1996 produsul intern brut (PIB) a avut o descreştere
continuă. PIB-ul real, în 1996, constituia doar 36,0% în comparaţie cu nivelul
anului 1989. Dacă în 1990 reducerea PIB-ului a fost de 2,4% faţă de anul
precedent, în anii următori s-a redus după cum urmează: în 1991 - 17,5%, în 1992 -
29,1%, în 1993 - 1,2%, în 1994 - 31,2%, în 1995 - 1,4%, în 1996 - 5,9%. În anul
1997 s-a înregistrat pentru prima dată, după 7 ani, o creştere economică. PIB-ul
nominal s-a majorat cu circa 1 miliard lei, iar volumul real a crescut cu 1,6%.
Începutul anului 1998 a fost destul de încurajator. În prima jumătate a anului 1998
producţia industrială a crescut cu 2,3%, producţia agricolă a fost în scădere cu 2%,
dar se aştepta o recoltă relativ bună, ceea ce ar fi compensat aceste pierderi. În
august 1998, în Federaţia Rusă, a avut loc o criză financiară. Impactul acestei crize
a fost mare asupra Moldovei, deoarece a avut influenţă directă şi indirectă asupra
tuturor sectoarelor din economie. Una din cauze a fost ponderea înaltă, de cca.
50%, pe care o avea Federaţia Rusă în totalul comerţului exterior, şi în special al
produselor minerale. Toate acestea au dus la scăderea PIB-ului în anul 1998 cu
6,5%, iar în anul 1999 cu 3,4% faţă de anul precedent. În 1999, PIB-ul a înregistrat
cea mai joasă valoare, reprezentând doar 33,0% din nivelul anului 1989. În
trimestrul IV al anului 1999 s-a obţinut o stabilitate a inflaţiei şi a unor indicatori
macroeconomici. În următorii ani PIB-ul a înregistrat creştere cu 2,1% în 2000, cu
6,1% în 2001 şi cu 7,2% în 2002 faţă de anul precedent. În primele şase luni ale
anului 2003 PIB-ul s-a majorat cu 18,1% faţă de aceiaşi perioadă a anului 2002.
Perioada analizată poate fi împărţită în trei etape. Prima etapă - 1991-1994 -
denumită etapa “declinului brusc” în economie, în care PIB-ul s-a diminuat anual
în medie cu 20%. A doua etapă - 1995-1999 - denumită etapa de “stabilizare
depresivă”, cu ritmuri mai lente de scădere a PIB-ului. A treia etapă, începută în
anul 2000, am putea s-o numim “relansarea economică”, în care are loc o
dezvoltare treptată a economiei şi o creştere anuală a PIB-ului între 2 - 7%.
21
În anul 1993 a avut loc o primă încercare de încetinire a declinului, ce s-a
datorat atât producţiei agricole, care a crescut cu 10% faţă de anul 1992, cât şi a
producţiei industriale cu o creştere nesemnificativă de 0,3%, iar factorii
nefavorabili au fost inflaţia lunară de 32% cât şi investiţiile în capitalul fix, care au
scăzut cu 56% faţă de 1992. Ultimii indicatori şi condiţiile climaterice nefavorabile
au contribuit la scăderea PIB în 1994 cu 31,2% faţă de anul 1993.
În programul de activitate a guvernului pe anii 1994-1997 obiectivele erau
ca în 1995 să fie stopată scăderea producţiei, iar in 1996 să se înregistreze creştere
economică. Acest nivel nu a fost atins, dar s-a încetinit declinul.
În anul 1995 producţia industrială a înregistrat o scădere de 4%, iar
producţia agricolă a crescut cu 3%. Politica monetară severă recomandată de
organizaţiile financiare internaţionale a dus la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea
monedei naţionale. Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 1,8%, comparativ cu
6,2% în 1994, 32% în 1993 şi 27% în 1992. Deficitul bugetar s-a situat la 5,8%,
rămânând la acelaşi nivel cu 1994.
În 1996 PIB s-a diminuat cu 7,8% faţă de 1995. În industrie, după o creştere
a ritmurilor producţiei, pe parcursul a şapte luni, de circa 10%, a urmat o reducere
accelerată încât anul s-a încheiat cu o scădere de 6%. Producţia agricolă s-a
diminuat cu 2%. Cursul monedei naţionale s-a menţinut stabil, iar rata anuală a
inflaţiei a fost de 15,1%. Veniturile reale ale populaţiei nu au crescut (ori au
crescut foarte încet); concomitent s-a schimbat radical structura lor. Astfel, cota
parte a salariului în venituri s-a redus de la 74,5% în 1993 până la 33% în 1996; au
apărut capitole noi la venituri cum ar fi: realizarea producţiei şi a serviciilor (circa
10%), activitatea în străinătate (circa 11%), alte venituri (circa 15%).13 Investiţiile
în capitalul fix au fost de 92% faţă de 1995 şi de 14,3% faţă de 1990, ele
micşorându-se atât în sfera producţiei cât şi în sfera socială. Cota parte a
investiţiilor din buget s-a redus de la 84% în 1993 la circa 20% în 1996. Deficitul
bugetar s-a mărit la 9,8% din PIB.
Cum am menţionat mai sus, în 1997 PIB-real a avut o creştere datorită
13 Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1996, Ediţie anuală a Ministerului Economiei şi Reformelor, pag. 3.
22
condiţiilor climaterice favorabile care au contribuit la creşterea producţiei agricole
cu 11%, iar producţia industrială s-a menţinut la nivelul anului precedent. A
continuat diminuarea ratei inflaţiei (11%) şi a stabilităţii monedei naţionale
(deprecierea nominală a constituit 0,3% faţă de anul precedent), deficitul bugetar
de stat s-a redus cu 2 puncte procentuale. PIB pe locuitor, exprimat în USD, a
crescut în 1995 la 394$, în 1996 la 443$ şi în 1997 la 523$. Aceasta se datorează
majorării cursului real de schimb. Sectorul privat s-a extins până la 50-60% din
PIB şi nu mai puţin de 50% din numărul total de angajaţi la sfârşitul anului 1997
conform datelor de la Ministerul Economiei şi Reformelor. Rezultatele pozitive ale
acestui an au fost destul de fragile, dacă luăm în considerare că în aceşti ani în
economia republicii n-au fost alocate mijloace în scopuri investiţionale. Investiţiile
în capitalul fix au avut o descreştere continuă într-un ritm mult mai rapid decât
reducerea PIB-ului. Astfel, în 1997 ele constituiau doar 13,4% faţă de 1990.
Totodată trebuie spus că în 1990 gradul de uzură a capitalului fix în industrie era
de 40%. Investiţiile străine au sporit, aproape dublându-se în comparaţie cu 1996,
dar ele constituiau doar 11,1% din volumul total, din care 82,9% au fost investite
în sectorul întreprinderilor mixte.
După slaba înviorare din anul 1997, prima jumătate a anului 1998 a fost
promiţătoare şi se prognoza o creştere economică, însă criza financiară regională,
din a doua jumătate a anului, a agravat şi mai mult situaţia social-economică şi a
dus la dezechilibre considerabile în sistemul: financiar, monetar, bancar etc.
Începând cu luna octombrie 1998, odată cu devalorizarea leului, au crescut
preţurile la mărfurile importate în medie de 2 ori, iar la cele autohtone cu 20-40%,
la energia termică, electrică şi gaze de 2,7 ori; 1,75 ori şi respectiv de 1,41 ori.
Toate acestea au afectat considerabil economia ţării, blocând sectoarele de
producţie orientate spre export şi condiţionând un nou declin al sectorului real.
Producţia industrială a scăzut cu 15%, iar producţia agricolă s-a diminuat cu 12%
în termeni reali faţă de anul precedent.
În anul 1999, inflaţia s-a menţinut la cote înalte ajungând la 11,6 lei pentru 1
USD la 31.12.1999, faţă de 8,3 lei la 5.01.1999. Deprecierea monedei naţionale a
23
dus la micşorarea investiţiilor în capital fix cu 22% faţă de anul 1998, reprezentând
doar 11% din valoarea investiţiilor din anul 1990.
Din cauza inflaţiei bruşte, care a avut loc prin devalorizarea monedei
naţionale de peste 2 ori timp de un an şi dependenţa de exportul în Rusia au dus
multe întreprinderi mici şi mijlocii la faliment, în special în a doua jumătate a
anului 1998, pentru că majoritatea mărfurilor care au fost exportate în acea
perioadă nu au fost plătite, din cauza că, unii parteneri, dar şi o serie de Bănci din
Rusia au dat faliment. Ca urmare, producţia industrială s-a micşorat cu 11,6% faţă
de anul precedent.
Datoria externă (de la sfârşitul anului) a crescut până la valoarea de 1475
mil. $, reprezentând 125,9% din valoarea PIB-ului.
Veniturile populaţiei au înregistrat cea mai mică valoare din toată perioada
analizată, fiind de doar 318 $ pe an pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă un venit
mai mic de 1$ pe zi, astfel Republica Moldova clasându-se ca cea mai săracă ţară
din Europa. Conform Indicelui Dezvoltării Umane, calculat de PNUD pentru anul
199914 (în baza datelor pe anul 1997) Moldova este plasată pe locul 104, din cele
174 de ţări. Acest clasament este inferior faţă de toate ţările în tranziţie din Europa
Centrală (33-47), Europa de Sud - Est (55-73) şi toate ţările din Fosta Uniune, cu
excepţia Tadjikistanului, care se situează imediat după Moldova.
În anul 2000 Republica Moldova ocupa locul 158 în ceea ce priveşte nivelul
produsului naţional global (PNG) printre ţările investigate de Banca Mondială şi
locul 167 in ceea ce priveşte PNG pentru populaţie15. În 2002, după indicatorii
dezvoltării umane ai ONU, Moldova ocupă locul 108 din cele 174 ţări ale lumii,
intrând in grupul ţărilor cu un nivel mediu de dezvoltare umană16. Catastrofal de
rapid cresc datoriile. Astfel, in 2001 datoria publică externă a crescut, in
comparaţie cu 1996, de 1,2 ori, iar datoria internă in aceeaşi perioadă a crescut de
mai mult 3,3 ori. Printre creditorii principali se numără ţările membre ale Clubului
14 TACIS “Tendinţe în Economia Moldovei”, ediţie trimestrială, octombrie-decembrie, 2000, pag. 23.15 Khaled Sherif, Michael Borish, George Clarke. - Structural Adjustment in the Transition. Case Studies from Albania, Azerbaijan, Kyrgyz Republic and Moldova. — Edited by Paul J. Siegelbaum, The World Bank, pag. 2316 Human Development Report 2002, UNDP. Deepening democracy in a fragmented world, New York, Oxford University Press, 2002, pag. 151, http://hdr.undp.org
24
de la Paris (11%), Banca Mondială (35%) şi Fondul Monetar Internaţional (17%)17.
În anul 2001 s-a înregistrat creşterea PIB-ului cu 6,1% faţă de anul
precedent atingând în termeni reali nivelul anului 1996. În proporţie de circa 75%
PIB s-a format din sectorul privat, fapt ce confirmă tendinţa de expansiune a
acestui sector. Creşterea produsului intern brut a fost generată preponderent de
majorarea valorii adăugate brute create în industrie cu 13,7%, aceasta asigurând cel
mai mare grad de influenţă asupra creşterii PIB cu 2.7% din 6.1%. Producţia
agricolă s-a majorat cu 6,4%, având gradul de influenţă asupra PIB-ului de 1,9%.
În anul 2002, Produsul Intern Brut a crescut cu 7,2% faţă de anul 2001. La
majorarea PIB cu 7,2% au contribuit industria cu 1,6% şi serviciilor cu 2,6%. În
sectorul agrar, valoarea adăugată brută a crescut cu 4%, gradul ei de influenţă
asupra majorării PIB fiind de 0,9% în comparaţie cu 1,9% înregistrat în anul 2001.
Semnificativ este faptul că în anul 2002 a continuat tendinţa de creştere a formării
brute de capital fix cu 4,1%, contribuind la crearea unei baze pentru creştere
economică.
Referindu-ne la repartizarea utilizărilor, ponderea “consumului gospodăriilor
populaţiei” din valoarea PIB-ului a crescut de la 55,8% în 1995 la 84,6% în 2002,
iar a “consumului final de către administraţia publică şi privată” a scăzut de la
27,1% în 1995 la 18,1% în 2002. Economia ţării a devenit totalmente generator de
pierderi, diminuându-se permanent capacitatea proprie de formare a valorii
adăugate, în ultimii ani consumându-se mai mult decât s-a produs, iar sursele
externe obţinute se utilizează pentru consum şi nu pentru formarea de capital.
Supraconsumul a înregistrat creştere continuă de la 0,5 miliarde lei în 1996 până la
3,4 miliarde lei în 2002, excepţie fiind anul 1999 cu un supraconsum de 91 mii lei,
în preţuri curente.
O problemă majoră pentru Republica Moldova este economia subterană.
Departamentul Statistică şi Sociologie începând cu anul 1993 efectuează
aprecierea economiei subterane şi includerea estimărilor în valoarea PIB-ului
Moldovei. Ajustările anuale au fost estimate la cca. 12 - 16% în anii 1993 - 2002.
17 Odling-Smee, Johannes Linn. - Armenia, Georgia, Kyrgyz Republic, Moldova, and Tajikistan: Externai Debt and Fiscal Sustainability. - IMF and WB, February 7, 2001, pag. 6
25
Analiza efectuată de Centrul de Investigaţii Strategie şi Reforme estimează
ponderea economiei subterane la cca. 55-65% în perioada analizată.
Datele de mai sus ne arată, încă o dată, că are loc o dezindustrializare a ţării
în paşi rapizi; în această direcţie ar trebui să se ia măsuri mai concrete de creştere a
producţiei, în primul rând de a îndestula populaţia cu mărfuri de primă necesitate,
care pot fi produse la noi şi astfel de micşorat importul lor, şi în acelaşi timp
mărfurile produse să fie competitive pentru export. Evenimentele anului 1998 ne-
au arătat că, având un singur indicator pozitiv, şi anume stabilitatea monedei
naţionale, aceasta încă nu înseamnă ca s-a obţinut stabilitate economică. Aceasta s-
a observat prin declinul continuu al PIB-ului, ajungând în anul 2000 să reprezinte
doar 33% din nivelul anului 1990, iar datoria externă a ajuns să fie mai mare decât
valoarea PIB-ului cu cca. 25%.
Începând cu anul 2000 situaţia s-a ameliorat, înregistrându-se creşteri în
sectorul real al economiei în industrie, construcţii şi investiţiile în capitalul fix.
Aceşti factori pozitivi vor duce la creşterea economică în următorii ani.
2.2. Evoluţia economică a Republicii Moldova în anul 2005
Evoluţia indicatorilor macroeconomici în anul 2005 confirmă menţinerea
stabilităţii macroeconomice şi continuarea creşterii Produsului Intern Brut (PIB),
ca obiectiv primordial al Guvernului în contextul reducerii sărăciei şi îmbunătăţirii
nivelului de trai al populaţiei.
PIB a crescut cu 7,1% în anul 2005, valoarea nominală a acestuia însumând
36,8 mild. lei.
În anul 2005 rata inflaţiei a constituit 110%, înregistrând o micşorare cu 2,5
puncte procentuale comparativ cu anul 2004, în mare parte ca rezultat al diminuării
ratei de creştere a tarifelor la servicii şi preţurilor la unele produse alimentare.
Cursul de schimb al monedei naţionale în anul 2005 a marcat o depreciere
de 3% faţă de dolarul SUA în termeni nominali, faţă de Euro însă leul
moldovenesc s-a apreciat cu 10,4%. Rata medie anuală de schimb a constituit 12,6
26
lei pentru un dolar american.
În pofida reducerii ratei dobânzilor la depozitele în monedă naţională, faţă
de anul 2004 acestea au sporit de circa 1,5 ori şi au însumat 6,6 mild. lei.
Depozitele în valută străină s-au cifrat la 4,7 mild. lei şi au marcat o creştere cu
31,2%. De asemenea, a sporit soldul creditelor în economie cu 35% şi au constituit
circa 10 mild. lei.
Creşterea deficitului balanţei comerciale de 1,5 ori comparativ cu anul 2004
a determinat majorarea semnificativă a deficitului contului curent (pînă la -213 mil.
dolari SUA). În raport cu PIB deficitul contului curent a atins 7,3% în anul 2005,
faţă de 2,7% în 2004. Contul de capital şi financiar a înregistrat în anul 2005 un
excedent în valoare de 63 mil. dolari SUA, faţă de deficitul de 52 mil. dolari SUA
în anul 2004.
Volumul comerţului exterior a fost în creştere în anul 2005, însumând 3403
mil. dolari SUA, cu o majorare de 24% faţă de anul 2004. Rata de creştere a
importurilor (+31%) a depăşit-o esenţial pe cea a exporturilor (+11%) şi, prin
urmare, soldul negativ al balanţei comerciale s-a majorat de 1,6 ori.
În anul 2005 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă de
14,7 mild. lei, fiind în creştere cu 29% faţă de anul 2004, şi au fost efectuate
cheltuieli în sumă de 13,9 mild. lei, sau în creştere cu 24%. Excedentul obţinut s-a
cifrat la 757,7 mil. lei.
Volumul producţiei fabricate de întreprinderile industriale de toate formele
de proprietate în anul 2005 a constituit 21,1 mild. lei şi ritmul de creştere a
constituit 6,3% (în preţuri comparabile).
Producţia agricolă în anul 2005 a constituit în preţuri curente 11,9 mild. lei,
fiind în creştere cu doar 1% (în preţuri comparabile) comparativ cu anul 2004. A
crescut producţia animalieră (cu 8,6%) şi s-a diminuat cea vegetală (cu 2,1%).
În anul 2005 activitatea investiţională a consemnat o creştere a fluxului de
investiţii în capital fix cu 9%, volumul cărora a constituit 6,5 mild. lei.
Salariul nominal mediu lunar al unui lucrător în economia naţională în anul
2005 a fost de 1319,5 lei şi s-a majorat real cu 7% faţă de anul 2004.
27
2.3. Strategia de creştere economică a Republicii Moldova
Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova s-a înregistrat un proces de
creştere economică modestă. Conform datelor oficiale, s-a stabilizat situaţia
macroeconomică, a crescut nivelul de venituri ale populaţiei în ansamblu. În
acelaşi timp, creşterea economică nu este una durabilă, iar politicile sociale nu sînt
destul de eficiente. Această contradicţie este condiţionată de faptul că la baza
creşterii economice se află factorii extensivi tradiţionali, iar rezultatele acesteia nu
sînt distribuite eficient şi echitabil. Prin urmare, nu a fost creat un nou potenţial al
dezvoltării economice, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă a ţării în perspectiva
pe termen lung şi ar fi garantat creşterea nivelului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
populaţiei.
De aceea, schimbarea calităţii şi modificarea caracterului dezvoltării
economice, umanizarea principiilor şi procesului de distribuire a rezultatelor
obţinute reprezintă obiectivul principal al SCERS. În acest scop este necesară
concentrarea eforturilor pentru a depăşi dezechilibrul acumulat ce afectează
dezvoltarea durabilă pe termen lung a economiei şi resurselor umane. Acest
dezechilibru poate fi eliminat doar prin soluţionarea consecventă a problemelor în
domeniul activităţii investiţionale şi antreprenoriale, ceea ce necesită transformarea
calitativă a întregului sistem de gestionare a proceselor economice. Creşterea
semnificativă a volumului de investiţii, a exportului, a locurilor de muncă sînt
premisele principale de trecere a Republicii Moldova pe traiectoria unei dezvoltări
previzibile şi social orientate.
În pofida creşterii economice şi îmbunătăţirii principalilor indicatori
macroeconomici, se menţine un anumit dezechilibru. Pentru a-l depăşi va fi
necesară îmbunătăţirea condiţiilor ce asigură stabilitatea creşterii prin continuarea
reformelor structurale ce vor permite menţinerea unor ritmuri înalte de creştere a
producţiei industriale, a exportului şi a investiţiilor. Reformele structurale vor fi
orientate spre sporirea potenţialului de creştere a diferitelor sectoare, spre crearea
28
mai multor locuri de muncă şi spre creşterea veniturilor populaţiei, fapt ce va servi
drept bază pentru reducerea sărăciei.
În vederea creşterii economice sunt stabilite anumite obiective.
În perspectiva pe termen mediu, politica va fi orientată spre asigurarea unor
condiţii stabile, necesare pentru continuarea creşterii durabile a economiei şi
reducerea sărăciei.
Obiectivele principale pe termen mediu sînt următoarele:
diminuarea inflaţiei în scopul asigurării unor condiţii favorabile
pentru activităţile de liberă iniţiativă şi investiţionale, precum şi pentru protecţia
veniturilor reale ale populaţiei;
promovarea politicii flexibile a cursului de schimb al monedei
naţionale şi crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea economică externă;
stabilizarea situaţiei în domeniul datoriei externe şi ameliorarea
gestionării datoriei pentru diminuarea riscurilor externe;
realizarea unei politici bugetar-fiscale ce ar asigura un echilibru între
veniturile şi cheltuielile bugetare.
Prognoza macroeconomică expusă în continuare se bazează pe următoarele
premise:
creşterea medie anuală a PIB va fi determinată de ritmul creşterii
volumului producţiei industriale, de extinderea sectorului de servicii, a exportului
şi a investiţiilor în capital fix;
implementarea politicilor macroeconomice şi structurale orientate
spre:
(a) ameliorarea mediului de afaceri; (b) dezvoltarea industriei şi a sectorului
de servicii în baza tehnologiilor avansate; (c) atragerea investiţiilor autohtone şi
străine; (d) restructurarea şi modernizarea întreprinderilor; (e) promovarea
exporturilor şi substituirea importurilor; (f) perfecţionarea managementului
întreprinderilor de stat şi private.
Ultima prognoză macroeconomică pentru anii 2004-2006 a fost elaborată de
Ministerul Economiei, cu luarea în considerare a faptului că, probabil, în această
29
perioadă va avea loc o încetinire a ritmurilor de creştere economică, înregistrată, de
regulă, după atingerea unor cote înalte de creştere. Creşterea PIB în 2002 a
constituit 7,8%, iar în 2003 el s-a redus pînă la 6,3%.
Scenariul de bază al prognozei prevede creşterea PIB în 2006 cu 5% anual.
Ritmurile prognozate sînt considerate ca minim necesare pentru formarea
resurselor şi a condiţiilor de reducere a nivelului sărăciei în perspectiva pe termen
mediu.
Implementarea consecventă a reformelor structurale va consolida potenţialul
de creştere economică. Se prevede că ritmurile de creştere a producţiei industriale
vor fi mai înalte decât ritmurile de creştere a PIB. În 2006 se prevede mărirea
volumelor de producţie industrială în medie cu 10,5% anual. Volumul serviciilor
prestate populaţiei în anii 2006-2007 – cu 6% anual. Ritmurile de creştere a
producţiei agricole se prevăd a fi destul de moderate şi în uşoară scădere. În 2006
volumul producţiei agricole se va mări cu 3%. În realitate, dinamica producţiei
agricole în Moldova este foarte imprevizibilă, deoarece este influenţată puternic de
condiţiile climaterice variabile.
Creşterea producţiei industriale va influenţa dinamica exportului. Sporul
exportului, conform prognozei, va constitui în 2006 – 12%. Se presupune că
mărirea volumelor producţiei industriale va contribui la substituirea importului,
fapt ce va atenua întrucâtva tendinţa de depăşire a creşterii importului faţă de
export şi problema deficitului balanţei comerţului exterior. În 2006 se prevede o
creştere a importului cu 6%.
Menţinerea ritmurilor prognozate de creştere economică va fi asigurată în
mare măsură prin majorarea volumului de investiţii în capitalul fix. Se presupune
că ritmurile de creştere a investiţiilor vor fi mai înalte decît cele ale PIB. În 2006
volumul investiţiilor capitale se va mări cu 9%. În acelaşi timp, există riscul ca
mărirea volumului investiţiilor să fie sub nivelul prognozat din cauza
imprevizibilităţii dinamicii şi volumului investiţiilor străine, precum şi din cauza
condiţiilor nefavorabile de creditare bancară, dintre care e de menţionat nivelul
comparativ înalt al ratelor dobânzii.
30
Promovarea unei politici monetar-creditare echilibrate reprezintă o prioritate
pentru reducerea inflaţiei şi crearea de condiţii pentru creşterea economică durabilă
în perioada pe termen mediu. Creşterea nivelului inflaţiei până la 15,7% în 2003 a
avut un impact negativ asupra activităţii investiţionale şi de afaceri. Izbucnirea
inflaţiei a fost provocată de creşterea preţurilor la cereale şi la făină, de majorarea
pe cale administrativă a tarifelor la gazele naturale şi la energia electrică, la
serviciile de transport şi de telecomunicaţii, precum şi de mărirea volumului de
transferuri băneşti ale remitenţilor.
Pentru sterilizarea excedentului de valută şi completarea propriilor rezerve,
BNM a sporit volumul achiziţiilor de valută străină. În consecinţă, la sfârşitul
anului 2003, masa monetară a crescut cu 30,7%. BNM a fost nevoită să
înăsprească politica monetar-creditară, majorînd normativele formării rezervelor
obligatorii şi rata dobînzii de bază pentru creditele acordate.
Politica monetar-creditară a BNM în perioada pe termen mediu va fi
orientată spre reducerea inflaţiei şi menţinerea stabilităţii pe piaţa monetară, fapt ce
va asigura condiţii favorabile pentru creşterea activităţii investiţionale şi de afaceri
a sectorului privat, pentru creşterea veniturilor reale şi a capacităţii de cumpărare a
populaţiei.
Pornind de la prognoza macroeconomică, elaborată de Ministerul Economiei
pentru perioada anilor 2004-2007, BNM a elaborat programul monetar ce prevede:
monitorizarea proceselor inflaţioniste în scopul reducerii ritmurilor de
creştere a preţurilor (până la 5% în 2007);
saturarea echilibrată a economiei cu resurse monetare – creşterea
nivelului de monetizare (M3 în % faţă de PIB) până la 47,0% în 2007;
creşterea moderată a creditării economiei (până la 19% în 2007).
Politica BNM în domeniul ratei de schimb, precum şi politica monetar-
creditară în ansamblu sînt orientate spre susţinerea creşterii economice durabile şi
prevăd:
menţinerea în continuare a regimului fluctuant al cursului valutar şi
formarea cursului monedei naţionale în funcţie de dinamica cererii şi ofertei, de
31
situaţia economică din ţară şi de pe pieţele externe;
intervenirea pe piaţa valutară pentru atenuarea oscilaţiilor exagerate
ale cursului valutar;
menţinerea rezervelor valutare internaţionale la un nivel adecvat şi
plasarea activelor valutare ale BNM în instrumente investiţionale, ce corespund
criteriilor de securitate şi lichiditate.
De remarcat că, în condiţiile deficitului persistent al balanţei comerţului
exterior, deprecierea monedei naţionale ar fi putut îmbunătăţi întrucâtva soldul
balanţei prin sporirea competitivităţii produselor exportate şi creşterea preţurilor la
produsele importate. Însă efectele deprecierii sînt foarte limitate, deoarece scăderea
considerabilă a cursului monedei naţionale va majora rata inflaţiei din cauza
dependenţei sporite a economiei Republicii Moldova de import, inclusiv de
importul mărfurilor strategice (resurselor energetice). În afară de aceasta, rata de
schimb a leului moldovenesc pe piaţă este mult mai scăzută decît rata acestuia
calculată după paritatea puterii de cumpărare. Apropierea treptată a cursului de
piaţă de cursul calculat după paritatea puterii de cumpărare împiedică deprecierea
considerabilă a monedei naţionale. Se prevede o reducere moderată a ratei de
schimb a leului cu 19,3% din decembrie 2003 pînă în decembrie 2007.
Dependenţa considerabilă a dezvoltării economiei Republicii Moldova de
factorii economici externi, înrăutăţirea condiţiilor şi a rezultatelor activităţii
economice externe şi scăderea nivelului investiţiilor străine în 2003 transformă
problema îmbunătăţirii relaţiilor economice externe în una primordială. În 2003,
deficitul balanţei comerciale a atins 31,3% din PIB. Deşi volumul transferurilor
remitenţilor a crescut (până la 18,6% din PIB), faptul acesta nu a compensat
creşterea deficitului balanţei comerciale. În consecinţă, a crescut soldul negativ al
contului curent până la nivelul de 10,8% din PIB. Sistarea finanţării Republicii
Moldova de către organizaţiile internaţionale a avut un impact negativ asupra
balanţei de plăţi. Pentru prima dată în ultimii ani, pe lângă deficitul contului curent,
s-a înregistrat un deficit al contului financiar. S-a agravat problema formării
volumului necesar de rezerve internaţionale, a căror mărime nu a acoperit volumul
32
importului pe trei luni.
Merită a fi menţionat faptul că transferurile remitenţilor reprezintă numai
fluxurile financiare înregistrate de către sistemul bancar. În realitate, remitenţii
transferă din străinătate sume foarte importante de bani pe căi nebancare.
Conform Prognozei indicatorilor de bază ai balanţei de plăţi, alcătuite de
BNM, în perioada anilor 2006-2007 se va produce o oarecare stabilizare a
poziţiilor economice externe ale ţării, ca urmare a:
creşterii exportului şi reducerii nivelului deficitului balanţei
comerciale (pînă la 20,3% din PIB în 2007);
afluxului de transferuri băneşti ale remitenţilor, al căror volum va
constitui anual în medie circa 17% din PIB;
afluxului de mijloace pe linia asistenţei tehnice şi a reluării finanţării
externe de către creditori.
Se prognozează o reducere treptată a deficitului conturilor curente (pînă la
3% din PIB în 2007).
Se prevede soluţionarea consecventă a problemei datoriei publice în baza
stabilizării în continuare a sistemului bugetar-fiscal, îmbunătăţirii balanţei
comerciale şi de plăţi şi administrarea mai eficientă a datoriilor. În strategia de
gestionare a datoriei publice pe termen mediu (anii 2004-2007), elaborată de
Ministerul Finanţelor, sînt stabilite direcţiile principale de stabilizare a datoriei
externe:
îmbunătăţirea disciplinei plăţilor ce ţin de deservirea şi stingerea
datoriilor acumulate de stat;
atragerea resurselor creditare în corespundere cu evaluarea
posibilităţii rambursării şi utilizării lor eficiente;
asigurarea transparenţei procesului de plasare şi utilizare a resurselor
atrase;
continuarea procesului de restructurare a datoriei externe pe bază
bilaterală şi identificarea posibilităţilor de refinanţare a datoriilor multilaterale.
Un rol important în asigurarea stabilităţii macroeconomice îi va reveni
33
menţinerii echilibrului bugetar şi stabilităţii procesului de redistribuire a resurselor
bugetare.
Conform prognozelor, în anul 2006 totalul veniturilor bugetului public
raportat la PIB se va diminua nesemnificativ şi va constitui în anul 2006 – 34,6%.
În proporţii neînsemnate va varia şi volumul cheltuielilor bugetului public raportat
la PIB: în 2006 – de 35%. Se prevede un mic deficit bugetar anual în raport cu PIB
(în 2006 –0,4%).
Concluzii
Situaţia Republicii Moldova, din punct de vedere economic este
incomparabilă cu cea din Europa după cel de-al doilea război mondial. Principala
divergenţă constă în criminalizarea puternică a economiei în prezent.
Exemplele oferite de experienţa mondială sugerează că consolidarea statului
de drept şi excluderea corupţiei pot contribui esenţial la dezvoltarea economică a
ţării. Funcţionarea eficientă a sistemului juridic, formarea unui mediu de afaceri
34
bazat pe reguli echitabile, garantarea drepturilor de proprietate şi politicile fiscale
adecvate stimulează companiile să investească şi să se dezvolte.
În anul 2005 creşterea economică în Moldova s-a accelerat. Astfel, în
ianuarie-septembrie 2005 PIB s-a majorat cu 8,4%, în timp ce pentru aceeaşi
perioadă a anului 2004 a fost înregistrată o creştere de 5,7%. În primele trei
trimestre producţia industrială s-a mărit cu 6,1%, iar producţia agricolă cu 6,0%.
După părerea specialiştilor, factorii ce vor influenţa evoluţia economiei
Moldovei în anul 2006 sunt:
Sporirea preţurilor la gazele naturale şi produse petroliere, care va
frâna într-o oarecare măsură şi cererea, şi oferta globală;
Micşorarea cotei impozitului pe venit pentru agenţii economici până
la 15%, care va stimula şi mai departe acumularea capitalului;
Majorarea cotei taxei pe valoare adăugată pentru întreprinderile
agricole de la 5 până la 20% va influenţa negativ asupra sectorului agrar prin
scumpirea producţiei;
Acordarea unui regim comercial preferenţial de către UE (sistemul
GSP+) începând cu anul 2006, care va permite de a majora exporturile în Uniunea
Europeană. Totodată, noul sistem de preferinţe nu va fi atât de favorabil încât să
permită importurile de producţie necalitativă din Moldova, de aceea producătorii
din Moldova trebuie să depună eforturi substanţiale pentru consolidarea sistemelor
de management al calităţii.
Bibliografie
1. Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 1991;
2. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1996, Ediţie anuală a Ministerului Economiei şi Reformelor;
3. Guţu, I. Republica Moldova : economia în tranziţie. Chişinău, Editura Litera, 1998;
4. Human Development Report 2002, UNDP. Deepening democracy in a fragmented world, New York, Oxford University Press, 2002, pag. 151, http://hdr.undp.org;
35
5. Ioviţu Mariana, Tranziţia la economia de piaţă. Bucureşti, Editura Economică, 1999;
6. Khaled Sherif, Michael Borish, George Clarke. - Structural Adjustment in the Transition. Case Studies from Albania, Azerbaijan, Kyrgyz Republic and Moldova. — Edited by Paul J. Siegelbaum, The World Bank;
7. Kornay J. The road to a free Economy. Shifting from a socialist system. The Exemple of Hungary. New York, 1990;
8. Legea cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91;9. Legea Nr. 390-XIII “Cu privire la Programul de stat pentru privatizare
pentru anii 1995-1996”, din 15.03.1995;10.Macari V., Iu. Badâr, “Desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de
privatizare în Republica Moldova”, Ministerul Economiei şi Reformelor şi institutul de Cercetări ştiinţifice în domeniul informaţiei tehnico-economice, Chişinău 1995;
11.Negriţoiu, M. Salt înainte: dezvoltarea şi investiţiile străine directe. Bucureşti, Editura Expert, 1996;
12.Odling-Smee, Johannes Linn. - Armenia, Georgia, Kyrgyz Republic, Moldova, and Tajikistan: Externai Debt and Fiscal Sustainability. - IMF and WB, February 7, 2001, pag. 6
13.Privatizarea în Republica Moldova, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat pe lângă Ministerul Economiei şi Reformelor, anul 2000;
14.TACIS “Tendinţe în Economia Moldovei”, ediţie trimestrială, octombrie-decembrie, 2000;
15.Ziarul „Capital Market, Privatizarea - o şansă pentru Republica Moldova, nr. 5 (8) din 11.02.2004;
16.Рошка П. И., Экономика народноăо хозяйства. Учебное пособие, Кишинев, “ULIM”, 1997.
36