Cuprins

Introducere...............................................................................................................2

Capitolul I. Tranziţia Republicii Moldova la economia de piaţă........................3

1.1. Esenţa şi formele tranziţiei Republicii Moldova la economia de piaţă....3

1.2. Aspectele privatizării în Republica Moldova.............................................6

Capitolul II. Economia Republicii Moldova la etapa actuală...........................19

2.1. Caracteristica generală a economiei Republicii Moldova.......................19

2.2. Evoluţia economică a Republicii Moldova în anul 2005..........................26

2.3. Strategia de creştere economică a Republicii Moldova...........................28

Concluzii.................................................................................................................35

Bibliografie.............................................................................................................36

RESURSE PENTRU STUDENȚI

Introducere

În cadrul lucrării de faţă ne propunem să efectuăm o analiză a tematicii ce

ţine de economia Republicii Moldova.

Actualitatea subiectului vizat rezidă din importanţa acordată aspectului în

cauză la moment, aspect care trezeşte un sentiment amar pentru populaţia acestei

ţări.

În conformitate cu Raportul FMI pe 2000, la începutul anilor 1990 Moldova

era unul din statele din Comunitatea Statelor Independente (“CSI”) în care reforma

era cea mai avansată. A fost introdusă moneda naţională (“Leul moldovenesc” sau

“MLD”), preţurile şi comerţul au fost liberalizate, împreună cu privatizarea în

masă şi reforma din sectorul financiar. Cu toate acestea, conflictul legat de

Transnistria a avut un impact puternic asupra economiei iar lipsa investiţiilor

străine şi a resurselor naturale au dus la creşterea dependenţei de Rusia.

Economia R. Moldova parcurge o lungă şi dificilă etapă de tranziţie, în care

trecerea de la economia etatistă, centralizată spre economia de piaţă presupune

căutarea soluţiei viabile, necesare atingerii obiectivelor scontate. Este o perioadă

propice unor redefiniri, fundamentate pe legităţile economiei de piaţă, ale teoriilor

şi practicilor economice din diferite ţări. Deci, fără nici o îndoială, ultima perioadă

până în prezent se caracterizează prin cele mai rapide şi spectaculoase schimbări

din evoluţia nu numai a ţării noastre, dar şi a întregii omeniri. În numai câteva

decenii s-au înregistrat modificări esenţiale în plan tehnic, economic, social,

informaţional, educaţional, cultural şi politic.

Printre modificările economice esenţiale, din păcate insuficient sesizate şi

luate în considerare, se înscrie plasarea întreprinderilor mici şi mijlocii în prim-

planul dezvoltării economice, transformarea lor în factorul economic cel mai

dinamic. Conform statisticilor din ţările dezvoltate – UE, SUA şi Japonia, cea mai

mare parte din PIB se produce în cadrul firmelor mici şi mijlocii, majoritatea forţei

de muncă fiind ocupată în aceste firme, care sunt unicele creatoare de noi locuri de

muncă în ultimii ani.

2

CAPITOLUL I. TRANZIŢIA REPUBLICII MOLDOVA LA

ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. Esenţa şi formele tranziţiei Republicii Moldova la economia de

piaţă

Pentru Moldova anul de start al tranziţiei la economia de piaţă se consideră

1991, când a fost declarată independenţa politică a republicii şi au demarat primele

reforme economice. Drept baza s-a utilizat “Concepţia trecerii la economia de

piaţă”, adoptată anterior de către Parlament, iar apoi şi programul respectiv. În

1993 în comun acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a fost

elaborat primul program de stabilizare. În opinia specialiştilor organismelor

internaţionale sus numite tranziţia spre economia de piaţă trebuie să se desfăşoare

în următoarele direcţii:

Stabilizarea macroeconomică şi controlul ei;

Liberalizarea preţurilor şi reforma pieţei;

Dezvoltarea sectorului privat, privatizarea şi restructurarea

întreprinderilor;

Redefinirea rolului statului.

Prima etapă cuprinde stabilizarea macroeconomică (externă şi internă), care

implică întărirea politicilor monetare şi fiscale, precum şi redresarea

dezechilibrelor create anterior.

A doua direcţie include introducerea pieţelor competitive şi reforma

preţurilor.

A treia direcţie ţine de reforma întreprinderilor şi restructurarea activităţilor

subordonate ei. În primul rând e necesară definirea drepturilor de proprietate şi

implementarea unui control riguros asupra managementului. Restructurarea

întreprinderii vizează şi anumite acţiuni în scopul îmbunătăţirii eficienţei activităţii

sale.

A patra direcţie impune măsuri de reorientare a rolului statului în economie.

Deşi condiţiile sunt diferite de la o ţară la alta, există o “matrice” a tranziţiei

3

care trebuie abordată sistemic, anumite transformări presupunând sau generalizând

alte reforme obligatorii. A fost din ce în ce mai evident, că elementele

transformării sistemice se corelează, iar ele trebuie efectuate cât mai repede, pentru

a evita sau a diminua tensiunile sociale.

O etapizare a măsurilor de reformă pe parcursul unui deceniu, care pare să

fie completă, a fost făcută de Alan Gelb şi Cheryl Gray (1991).

Principala greşeală, după părerea specialiştilor, e că la noi în republică nu a

fost definită ordinea realizării acestor reforme. În această privinţă trebuie amintită

opinia vestitului economist J.Kornay, care încă la sfârşitul anilor 80 a elaborat un

program economic de tranziţie la economia de piaţă pentru Ungaria (dar valabil şi

pentru alte ţări aflate în tranziţie).1 În opinia lui Kornay, stabilizarea

macroeconomică, liberalizarea politică şi privatizarea trebuie să fie desfăşurate

concomitent din motivul interdependenţei puternice între ele. Totodată, e necesar

de asigurat dezvoltarea paralelă a sectorului de stat şi a sectorului privat. Rolul

statului, în opinia autorului, constă în controlul activităţii managerilor

întreprinderilor de stat.

O altă schemă de eşalonare a reformelor economice a fost propusă de

economistul englez Dornbusch Rudiger,2 desfăşurându-se figurativ pe şapte zile,

după cum urmează:

1. ziua 1 - stabilirea unui model economic;

2. ziua 2-a - crearea instituţiilor corespunzătoare;

3. ziua a 3-a-realizarea echilibrului macroeconomic;

4. ziua a 4-a - privatizarea;

5. ziua a 5-a - introducerea liberalizării comerţului şi realizarea

convertibilităţii;

6. ziua a 6-a - integrarea în economia mondială prin comerţ, şi nu prin

ajutoare economice, financiare;

7. ziua a 7-a - înviorarea finanţelor pe plan intern.3

1 Kornay J. The road to a free Economy. Shifting from a socialist system. The Exemple of Hungary. New York, 19902 Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 1991.3 Ioviţu, Mariana. Tranziţia la economia de piaţă. Bucureşti, Editura Economică, 1999.

4

Conform acestei scheme, liberalizarea activităţii economice poate avea loc

numai după parcurgerea primelor 4 etape.

Transformările efectuate în Moldova nu se impun printr-un caracter profund,

aceste etape nu au fost respectate, multe lucruri realizate având un caracter

fragmentar, ceea ce nu a permis să înregistrăm performanţe convingătoare.

O parte componentă a reformelor economice este macrostabilizarea

economică. în concepţia economistului Dornbusch Rudiger, macrostabilizarea

economică trebuie realizată înainte de privatizare şi de liberalizare. Acest moment

e argumentat de faptul că economiile ţărilor ce fac parte din economia centralizată

se află în dezechilibru economic, care are diferite dimensiuni4. Eliberarea forţelor

pieţei şi anularea controlului din parte statului asupra activităţii economice

determină şi mai mult creşterea acestui dezechilibru. Respectiv, macrostabilizarea

presupune, în primul rând, stabilizarea financiară. În anul 1993 în republică a

început activitatea practică de stabilizare financiară a programului finanţat de FMI,

care era o parte componentă a complexului de reforme. Scopul principal al acestui

program consta în reducerea considerabilă a inflaţiei, în primul rând, prin

introducerea monedei naţionale. În afară de aceasta, se prevedea anularea acordării

creditelor preferenţiale, stabilirea ratei dobânzilor conform principiilor de piaţă,

repartizarea unei părţi a creditelor mari prin intermediul licitaţiei5. Însă, nu a existat

şi nu există nici acum o părere unanimă privitor la nivelul optim al inflaţiei.

Stoparea inflaţiei putea deveni problematică din cauza nefinalizării reformei

preţurilor, a refluxului mare de capital străin, din motiv că acestea condiţionează

sporirea masei monetare şi majorarea preţurilor.

Un compartiment important al stabilizării financiare este politica bugetară.

În acest context o atenţie deosebită a fost acordată subvenţiilor şi deficitului

bugetar. Practica stabilirii diferitor subvenţii pentru diferite categorii ale populaţiei

a continuat mai mulţi ani, dar lipsa resurselor necesare a impus revizuirea acestora.

Totodată, în pofida măsurilor întreprinse de Guvern pentru optimizarea

cheltuielilor de stat, deficitul bugetar continua să rămână înalt, fiind finanţat din 4 Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 19915 Guţu, I. Republica Moldova : economia în tranziţie. Chişinău, Editura Litera, 1998, pag. 55

5

contul resurselor externe şi prin intermediul plasării hârtiilor de valoare de stat pe

piaţa internă.

Întrucât transformările sunt însoţite de speranţe imediate de “mai bine”,

obiectivele pe termen lung sunt descurajate de rezultatele negative pe termen scurt,

iar “pragmatismul” administrativ al specialiştilor din economia planificată

descurajează iniţiativa transformărilor radicale în viziunea construcţiei sistemice.

Deoarece rezultatele “palpabile” nu apar imediat, iar reformele sunt complexe, ele

presupun noi mecanisme şi instituţii, cadru legislativ fundamental schimbat,

adaptare la practica şi experienţa internaţională. Oricum, obiectivul acestor

transformări îl constituie ridicarea nivelului de trai în condiţiile unei creşteri

economice durabile6.

1.2. Aspectele privatizării în Republica Moldova

Privită în ansamblu, privatizarea este o acţiune social - politică de mare

importanţă. Scopul acestei acţiuni este dezmembrarea proprietăţii statale (de stat),

deschizând calea proprietăţii private şi antreprenoriatului, astfel creând premise şi

condiţii pentru o activitate mai eficientă a întreprinderilor condiţii ale relaţiilor de

piaţă. Sensul principal al privatizării rezidă în sporirea pe baza ei a eficienţii

utilizării resurselor şi potenţialului de producţie, atragerea investiţiilor,

modernizarea, retehnoligizarea şi dezvoltarea întreprinderilor, crearea noilor locuri

de muncă şi ca urmare a acestora complectarea bugetului cu mijloace băneşti.

Deşi scopul privatizării în ţările post-socialiste, inclusiv Republica Moldova,

este diferit de cel similar, desfăşurat în ţările cu economie avansată totuşi criteriul

definitoriu al privatizării este unic - eficienţa, anume acest criteriu este pilonul

dezvoltării şi relansării unei economii, stabilirea relaţiilor de piaţă, ridicarea

competitivităţii şi eficacităţii tuturor sectoarelor economiei şi a sferei sociale.

Privatizare în Republica Moldova a început după o perioadă de pregătiri

îndelungate. Documentul de temelie al programului de reformare a proprietăţii a

6 Negriţoiu, M. Salt înainte: dezvoltarea şi investiţiile străine directe. Bucureşti, Editura Expert, 1996

6

devenit Legea cu privire la privatizare, adoptată în 4 iulie 1991. Tot în acest ani la

24 iulie a fost format Departamentul de Stat pentru Privatizare a Republicii

Moldova.

De la datele menţionate în anul 1991 până în anul 1993 au fost pregătite un

şir de legi, regulamente şi alte documente, care avea să constituie baza legislativă a

privatizării. Astfel în martie 1993 a fost adoptat Programul de privatizare în masă,

iar peste 50 de acte normative şi legislative au constituit baza juridică a lor. La 11

martie 1993 prin decretul preşedintelui a fost instituit Fondul Proprietăţii de stat al

Republicii Moldova iar la 28 octombrie 1993 a fost adoptat statutul provizoriu a

Fonfului, conform căreia Fondul era organul central al administraţiei de stat şi

exercita în numele Guvernului, împuternicirile de proprietar al patrimoniului de

stat.

Organizarea privatizării a decurs cu asistenţa organismelor internaţionale, în

primul rând a Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), de către

compania “Price - Waterhouse”, precum şi a programului TACIS în republica

noastră. În total pregătirile au durat 3 ani, aşa încât privatizarea în masă a început

în iulie 1994.

În conformitate cu experienţa Cehiei şi a Rusiei, a fost aplicat modelul de

bonuri patrimoniale. Opţiunea pentru bonuri patrimoniale distribuite gratuit

populaţiei, a fost efectuată ţinându-se cont de unele motive de principiu:

În primul rând s-a pus accent pe creşterea eficienţei economice în

urma creării unui sector privat eficient prin privatizarea urgentă a patrimoniului de

stat;

Înlăturarea unei atitudini suspicioase anticipate faţă de privatizare şi

de mentalitatea populaţiei.

Perioada 1993-1994 conform Programului de Stat pentru Privatizare

prevedea privatizarea integrală contra bonuri patrimoniale a 1555 de întreprinderi

mari, medii şi mici; privatizarea parţială contra bonuri patrimoniale a 19

întreprinderi, vânzarea a 37 de construcţii nefinalizate contra mijloace băneşti şi a

7 construcţii nefinalizate contra valută convertibilă, precum şi privatizarea

7

spaţiului locativ de stat.

La baza privatizării au fost puse următoarele principii, forme şi metode:

transmiterea către colective a până 20% din proprietate contra bonuri patrimoniale,

privatizarea contra mijloace băneşti cu participarea investitorilor străini. Programul

prevedea privatizarea totală şi parţială contra bonuri patrimoniale a unei anumite

cote din proprietatea statului. S-au aplicat de asemenea şi soluţii neordinare, de

exemplu, 50 procente din proprietatea întreprinderilor din industria de prelucrare

au fost transmise gratuit furnizorilor de materii prime. O particularitate au fost

aceea că ritmurile privatizării mijlocii şi mari au depăşit ritmurile privatizării

“mici” Aceste şi alte principii sunt caracteristice modelului de privatizare în ţara

noastră.

Deşi concepţia şi strategia privatizării au fost corecte, imperfecţiunea în

cadrul juridic şi instituţional precum şi întârzierea în efectuarea acţiunilor practice

a frânat procesul. Eliberarea bonurilor patrimoniale a demarat în septembrie 1993,

tot în această perioadă au fost elaborate Regulamentul “Cu privire la procurarea

fără concurs de către participanţii la concurs a acţiunilor întreprinderii supuse

privatizării contra bonuri patrimoniale” şi Regulamentul “Cu privire la

desfăşurarea licitaţiilor de vânzare-cumpărarea patrimoniului de stat în Republica

Moldova”. De asemenea în 1994 elaborate un set de documente cu scopul

accelerării procesului de privatizare, printre care:

Decretul Preşedintelui Republicii Moldova “Cu privire la reglementarea

procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în societăţi pe

acţiuni”, hotărârea guvernului “Cu privire la reglementarea şi accelerarea

procesului de privatizarea patrimoniului de stat”, Decretul Preşedintelui Republicii

Moldova “Cu privire la formarea infrastructurii privatizării”, Regulamentul

provizoriu al companiilor fiduciare. Au fost emise un şir de alte decrete şi hotărâri

prin care a fost perfecţionată legislaţia privind fondul locativ, obiectivelor sferei

sociale precum şi cea aferentă la utilizarea mijloacelor băneşti, obţinute în

rezultatul privatizării obiectivelor nefinisate şi supranormative.

Ca urmare, a executării Programului de Stat pentru Privatizare pentru

8

perioada 1993-1994 s-au realizat următoarele rezultate:

Eliberarea populaţiei a 3219 mii bonuri patrimoniale în valoare de 909

miliarde unităţi monetare convenţionale;

Reorganizarea a 708 întreprinderi de stat în societăţi pe acţiuni, printre

care întreprinderile “Floare - Carpet”, “Steaua”, “Ionel”, “Incommaş”, etc.

Au fost privatizare contra bonuri patrimoniale 372 întreprinderi mari

şi medii şi 265 întreprinderi -complexe patrimoniale unice;

Contra mijloace băneşti au fost vândute 18 construcţii nefinalizate în

valoare totală de 4950 mii lei (4,95 milioane lei);

Au fost privatizate 102 mii apartamente, ceia ce constituie 46% din

fondul de locuinţe de stat.

Cu toate că s-au depus mult efort accelerarea procesului de privatizare,

pentru a se încadra în conformitate cu Programe de Stat pentru Privatizare pentru

anii 1993-1994, acesta nu s-a îndeplinit în întregime. Cauzele care au stopat

procesul au fost de natură atât obiectivă cât şi subiectivă.

În primul rând, a durat perioada de demarare a procesului de privatizare, cu

toate că în acea perioadă era deja cunoscută experienţa Cehiei şi a Rusiei (care au

început privatizarea ceva mai înainte), nu au fost elaborate mecanismele şi

metodele(tehnicile) de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în

societăţi pe acţiuni (Decretul Preşedintelui Republicii Moldova “Cu privire la

reglementarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în

societăţi pe acţiuni” a fost emis în prima jumătate a a. 1994). Nu au fost corect

estimate iniţial patrimoniului statului, suma echilibra de la o perioadă la alta

(conform datelor de bilanţ ale întreprinderilor, patrimoniul de stat la 1.07.1994

constituia circa 750 mil. lei (fără proprietatea publică locală şi a ministerelor de

forţă), iar către 1.10.1994 suma de estimare era de 1,9 mlrd. lei7, conform unor date

din a.2000 patrimoniul statului a fost evaluat la 1014 mlrd. unităţi monetare8). Nu

7 Macari V., Iu.Badâr, "Desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de privatizare în Republica Moldova", Ministerul Economiei şi Reformelor şi institutul de Cercetări ştiinţifice în domeniul informaţiei tehnico-economice, Chişinău 1995, pag. 228 Privatizarea în Republica Moldova, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat pe lângă Ministerul Economiei şi Reformelor, anul 2000, pag. 11

9

au fost elaborate mecanismele de evaluare a produsului de arendă, de determinare a

preţului iniţial al complexelor patrimoniale, precum şi acţiunilor, de licitare în

masă a întreprinderilor mari şi mijlocii etc.

A doua cauză a fost lipsa unei infrastructuri adecvate: fonduri investiţionale,

companii fiduciare şi societăţi de holding, societăţi de intermediari şi de

consulting, a unui sistem unic de asistenţă informaţională, sistem de informare a

opiniei publice etc. Lipsa celui mai important organ a Bursei de Valori (ea a fost

deschisă abia în anul 1995) precum şi a imobilului şi a forţei de muncă.

Continuarea privatizării, luând în consideraţie situaţia creată, avea să

continue în noul Program de Stat pentru privatizare pentru perioada 1995-1996.

Programul de privatizare pentru anii 1995-1996 a fost adoptat la 15 martie

1995. Spre deosebire de cel precedent, Programul dat prevedea o varietate mai

mare a obiectelor şi metodelor privatizării în funcţie de gradul deetatizării

patrimoniului întreprinderilor. Sarcina Programului constituia trecerea de la

privatizarea epizodică la privatizarea în masă, finalizarea privatizării contra bonuri

patrimoniale şi începerea privatizării contra mijloace băneşti. Printre sarcinile

principale ale Programului pentru perioada 1995-1996 se încadrau următoarele:

crearea anumitor condiţii pentru stabilizarea, restructurarea şi dezvoltarea

economiei naţionale; lărgirea păturii de proprietari şi creşterea ponderii sectorului

privat în economie; dezvoltarea pieţei secundare pentru acţiuni şi alte hârtii de

valoare, a altor instituţii ale infrastructurii economiei de piaţă; finalizarea

procesului de privatizare contra bonuri patrimoniale.

De asemenea Programul a determinat un şir de particularităţi ale acestei

perioade de privatizare printre care: stimularea interesului lucrătorilor faţa de

privatizarea întreprinderilor şi restructurarea lor ulterioară; demararea privatizării

contra mijloace băneşti; încurajarea participării la privatizare a investitorilor locali

şi străini, în special a celor care pot contribui la restructurarea întreprinderilor şi la

dezvoltarea economiei republicii; redresarea întreprinderilor prin folosirea unei

părţi din mijloacele obţinute din privatizare conform unor programe individuale de

privatizare; organizarea de concursuri transparente pentru atragerea investitorilor

10

locali şi străini; includerea în procesul privatizării a terenurilor aferente obiectelor

privatizate deja şi pasibile de privatizare, precum şi a terenurilor din întovărăşirile

pomicole; susţinerea dezvoltării gestionării corporative şi asigurarea drepturilor

acţionarilor, ale altor titulari ai patrimoniului privatizat în perioada

postprivatizaţională, precum şi coordonarea asistenţei acordate întreprinderilor

privatizate în restructurarea lor.9

Conform programului se prevedea privatizarea integrală sau parţială contra

bonuri patrimoniale şi contra mijloace băneşti a 1549 obiecte. Practic, numărul

întreprinderilor pasibile de privatizare a crescut până la 2052, mărindu-se cu 503,

ca rezultat al divizării lor. Din 1306 întreprinderi supuse privatizării contra bonuri

patrimoniale au fost privatizate integral sau parţial 1178, inclusiv 375 la licitaţiile

cu subscriere la acţiuni, 434 - licitaţiile “cu strigare”, 14 obiecte - prin abonarea

colectivelor la cota patrimoniului de stat destinată privatizării, 355 - prin

concursuri.

Privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale s-a desfăşurat până la 31

octombrie 1996. Aceasta s-a îndeplinit în termeni restrânşi şi în condiţii de

transparenţă, atingând obiectivele principale. Din 3,5 mil. de titulari ai bonurilor

patrimoniale 3,1 mil. au participat la privatizare. În procesul privatizării în masă s-

a format infrastructura pieţei capitalului: Bursa de Valori, fonduri de investiţii,

companii fiduciare, registratori independenţi. Cu concursul acestor instituţii s-au

investit circa 2/3 din bonurile patrimoniale şi s-a privatizat patrimoniu în valoare

de 1,2 mlrd. lei.

Este necesar de menţionat faptul ca, mai mulţi savanţi şi specialişti în

domeniu avertizau despre ineficientă repartizării gratuite a patrimoniului de stat,

copierea experienţei străine care nu a luat în consideraţie particularităţile republicii

au avut ca ecou consecinţele negative ale distribuţiei gratuite ale patrimoniului de

stat, ce nu a asigurat transmiterea patrimoniului către proprietarii eficienţi.

O altă particularitate a programei din această perioadă este privatizate contra

mijloace băneşti. Din 647 de întreprinderi preconizate să fie privatizate contra

9 Art.5 al Legii Nr. 390-XIII "Cu privire la Programul de stat pentru privatizare pentru anii 1995-1996", din 15.03.1995

11

mijloace băneşti au fost privatizate integral sau parţial 423 de întreprinderi, iar din

99 construcţii nefinalizate incluse în Program, s-au vândut doar 25. Ca urmare

legea bugetului ce prevedea încasarea în urma vânzării lor a sumei de 100 mil. lei

(real 86,0 mln. lei) în 1995 şi 85 mil. lei în 1996 (real 64 mln. lei) a fost îndeplinită

în proporţie de 75,3%.

În 1996 a început formarea Asociaţilor de proprietari ai locuinţelor

privatizate care, devenind persoane juridice, îşi asumă responsabilităţile şi funcţiile

exploatării şi întreţinerii spaţiului locativ. Către anul 1997 au fost privatizate peste

205 mii locuinţe, ceea ce a constituit 83% din fondul locuinţelor de stat. Astfel, a

fost creat numărul necesar de locuinţe private pentru lansarea pieţei bunurilor

imobiliare. În mod gratuit au fost privatizate 106,8 mii locuinţe sau 52,3% din

numărul lor total, contra mijloace băneşti - 13,7 mii sau 6,7% şi contra bonuri

patrimoniale - 83,5 mii sau 41,0%. Peste 816 mii de cetăţeni au devenit proprietari

ai apartamentelor. încă o contribuţie indirectă al privatizării este completarea

bugetului din contul impozitului pe imobil, care numai în cazul locuinţelor

privatizate în 1996 a alcătuit 2,6 mln. lei.

Stimularea interesului lucrătorilor faţa de privatizarea întreprinderilor şi

restructurarea lor ulterioară a constituit încă una din particularităţile Programului

pentru perioada 1995-1996, la soluţionarea acestei probleme o contribuţie directă a

adus un şir de acte normative adoptate printre care: Hotărârea Guvernului “Privind

măsurile urgente de redresare a situaţiei economico-financiare şi de restructurare a

întreprinderilor industriale” din 15.05.1995, Legea “Cu privire la faliment” din

26.03.1996, Legea “Cu privire la restructurarea întreprinderilor” din 16.07.1996 şi

altele. În total au fost elaborate şi adoptate 110 acte normative de diferit nivel,

inclusiv 27 legi şi hotărâri ale Parlamentului, 13 decrete prezidenţiale, 37 hotărâri

şi regulamente ale Guvernului, 33 instrucţiuni, metodologii şi recomandări ale

Ministerului Privatizării. În nici un alt domeniu n-a fost elaborat un număr atât de

mare de acte normative într-o perioadă de timp atât de scurtă.

Efectele privatizării după finalizarea Programului erau evidente, sectorul

privat creat aveau o cotă preponderentă în economie. Produsele şi servicii prestate

12

de întreprinderile private în această perioadă au constituit:

60 % din producţia industrială totală;

70 % din serviciile prestate în comerţul cu amănuntul şi deservirea

socială;

44% din volumul lucrărilor în construcţii şi transport.

S-au constituit peste 1300 societăţi pe acţiuni (74 % din numărul total al

întreprinderilor), fapt care a contribuit în mod hotărâtor la formarea pieţei

capitalului şi infrastructurii.

Sarcinile Programului Privatizării pentru anii 1995-1996, în general, au fost

realizate. S-au creat premise pentru restructurarea întreprinderilor privatizate şi

constituirea mecanismelor de administrare corporativă. În paralel, pentru a proteja

drepturile noilor proprietari, s-a iniţiat procesul de formare a registrului acţionarilor

întreprinderilor privatizate.

Este cert că privatizarea nu poate produce imediat efecte economice

considerabile. Totodată, realizarea, se poate de spus cu succes, a Programului de

privatizare pe anii 1995-1995 a creat condiţii favorabile pentru promovarea în

continuare a reformelor şi asigurarea stabilizării şi relansării economiei.

Privatizarea patrimoniului public exclusiv contra mijloace băneşti,

implementarea unor modalităţi noi de privatizare - concursurile investiţionale,

privatizarea terenurilor aferente întreprinderilor particulare, privatizarea încăperilor

arendate, expunerea şi comercializarea masivă prin intermediul Bursei de Valori a

pachetelor de acţiuni ale statului - toate aceste sarcini au fost incluse în noul

Programul de Stat de Privatizare pentru anii 1997-1998 adoptat la 3 septembrie

1997.

Noul Program a marcat începutul unei noi etape a procesului de privatizare

în Republica Moldova, dacă în anii precedenţi privatizarea a avut o orientare de

conjunctură politică şi socială, apoi în anii care au urmat a avut loc o modificare de

principiu în politica şi tendinţele privatizării. Menirea noului program este

atragerea investiţiilor, inclusiv cei străini, fapt ce ar permite atât asigurarea

veniturilor vărsate în bugetul statului cât ca urmare a privatizării întreprinderilor

13

cât şi relansarea acestora.

Programul fiind orientat spre soluţionarea unor aşa problemelor majore

proprii economiei în tranziţie cum ar fi:

atragerea investiţiilor autohtone şi străine în activitatea de producţie;

dezvoltarea pieţei de capital, inclusiv a pieţei valorilor mobiliare;

creşterea veniturilor statului prin reducerea subvenţiilor acordate

întreprinderilor de stat;

relansarea şi transformarea întreprinderile în unităţi viabile şi

profitabile prin constituirea unei conducerii corporative eficiente;

stimularea creşterii economice la întreprinderi şi crearea de noi locuri

de muncă;

şi-a realizat practic scopul. Din patrimoniului public, destinat privatizării,

stipulate în Programul din 1987-1988 s-a inclus întreprinderile textile şi de

confecţii, electronice, constructoare de maşini şi chimice, de producţie a mobilei,

articolelor din piele, produselor alimentare, ambalajului, complexe hoteliere,

construcţii nefinalizate, locuinţe, încăperi ale fondului de imobile, inclusiv cele

arendate, terenuri aferente obiectelor etc.

Dezvoltarea pieţei de capital în Republica Moldova a permis investitorilor

de a efectua tranzacţii în incinta Bursei de Valori sau pe piaţa inter-dealer, ceia ce

asigură lichiditatea şi mobilitatea capitalului.

În anii 1997-1998 s-au privatizat:

prin concursuri investiţionale -16 obiecte;

prin licitaţii - 215 complexe patrimonial unice, anulate 33;

prin Bursa de Valori - acţiuni ale statului în 306 S.A;

Atragerea capitalului străin şi autohton a fost una din sarcinile principale a

Programului din 1997-1997 şi acest lucru a fost realizat cu succes, cel mai mare

flux de capital străin a fost înregistrat anume în această perioadă.

Privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce constituie domeniul

privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, denumite în continuare

bunurile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietate privată,

14

prin modalităţile prevăzute de lege.10

Privatizarea este cedarea de către Stat a totalităţii sau a unei părţi din

bunurile sale dintr-o societate unor investitori privaţi. După privatizare,

întreprinderea în cauză poate să rămână în controlul Statului sau în controlul

deţinătorului majorităţii capitalului. Privatizarea este opusul naţionalizării.

Scopurile de baza ale privatizării sunt:

a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi dezvoltarea

economiei;

b) lărgirea sectorului privat;

c) atragerea investitorilor persoane fizice şi juridice autohtone şi străine la

privatizarea obiectivelor;

d) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi a pieţei imobiliare;

e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de producţie ale întreprinderilor,

producerea mărfurilor (prestarea serviciilor) competitive şi extinderea pieţei de

desfacere a acestora.

Privatizarea se efectuează prin următoarele modalităţi:

a) înstrăinarea obiectivelor supuse privatizării prin concursuri comerciale

sau investiţionale, prin negocieri directe şi prin licitaţii publice;

b) vânzarea valorilor mobiliare prin intermediul Bursei de Valori;

c) transmiterea în proprietate privată, cu titlu gratuit, a obiectivelor supuse

privatizării;

d) vânzarea obiectivelor supuse privatizării la un preţ simbolic;

e) fondarea de întreprinderi noi cu capital mixt sau majorarea, pe contul

investitorilor, a capitalului social al celor existente;

f) compensarea, pe contul bunurilor (acţiunilor) întreprinderilor supuse

privatizării, a datoriilor certe ale statului faţă de subiecţii privatizării;

g) prin modalităţi combinate, inclusiv în baza unor proiecte individuale

aprobate de Parlament.

Printre actele normative de bază care reglementează procesul de privatizare

10 art. 1 al Legii cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91

15

putem menţiona:

Legea cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91 care stabileşte

mecanismul juridic de reglementare a procesului de transformare a proprietăţii

statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietate privată şi determină

noţiunile de bază, scopurile şi modalităţile de privatizare, atribuţiile organului

abilitat cu efectuarea privatizării şi particularităţile activităţilor postprivatizare;

Legea Republicii Moldova cu privire la Programul de privatizare pentru anii

1997-1998 Nr.1217-XIII din 25.06.97 care stabileşte scopurile, obiectivele şi

modalităţile privatizării obiectelor proprietate publică, determină obiectele şi

subiecţi privatizării, modalităţile şi particularităţile efectuării ei în unele ramuri ale

economiei, metodele de susţinere financiară a întreprinderilor privatizate şi de

dezvoltare a pieţei imobiliare, asigură cadrul legislativ, informaţional şi

instituţional al procesului privatizării.

Ritmurile privatizării în Republica Moldova şi consecinţele ei social-

economice

După proclamarea independenţei, Republica Moldova şi-a ales o cale fermă

a schimbării sistemului economic şi implementării mecanismelor de piaţă.

Elementul de bază a acestor schimbări a fost procesul privatizării în masă care

concomitent cu alţi factori şi ai dezvoltării procesului de acumulare a capitalului

iniţial, au accelerat apariţia inevitabilă a pieţei de valori un alt factor important,

care a determinat dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare, a fost procesul de

deschidere a Moldovei pentru fluxul de capital străin, internaţionalizarea

economică şi instituţională, care au dus la necesitatea adoptării unor reguli unice

pentru investitorii pe piaţa de capital.

În 1994 sub influenţa programei propuse de Price Waterhouse LTD,

Ministerul Privatizării a elaborat programul de privatizare contra bonurilor

patrimoniale.

La programul de privatizare în masă au participat nemijlocit sau prin

intermediul fondurilor de investiţii şi companiilor fiduciare circa 3,1 mil. De

16

cetăţeni, ceea ce constituie 89 la sută din numărul total de proprietari ai bonurilor

patrimoniale.

Privatizarea în masă a întreprinderilor de stat, însoţită de reorganizarea lor în

societăţi pe acţiuni, a adus un aport semnificativ la dezvoltarea pieţei de capital.

Privatizarea masivă a întreprinderilor de stat, majoritatea cărora au fost în

prag de faliment, s-au soldat cu apariţia unui mare număr de societăţi pe acţiuni de

tip deschis.

Majoritatea întreprinderilor privatizate au falimentat sau au fost restructurate

prin alte metode, fapt ce a adus la scăderea permanentă şi dramatică a PIB.

În continuare vom reflecta ritmurile privatizării în Republica Moldova.

În 1993-1994 372 întreprinderi mari şi mijlocii şi 265 întreprinderi mici au

fost privatizate contra Bonuri Patrimoniale. În aceiaşi perioada au fost vândute

contra bani 18 construcţii în valoare 4,95 mln. lei. Aproximativ 46% din fondul

locativ a fost privatizat.

În perioada 1995-1996 107 obiecte patrimoniale unice şi construcţii

nefinalizate au fost privatizate. La 31 Decembrie 1996 83% din fondul locativ era

deja privatizat. Ca rezultat al privatizării au fost create 1300 societăţi pe acţiuni,

pondera lor constituind 60% din producţia industrială, 70% din comerţ şi servicii,

44% din construcţii şi transport.

În 1997-2000 a fost vândută proprietatea statului în valoare totală de peste

810 mln. lei. În decursul acestei perioade au fost organizate 12 concursuri

comerciale şi 52 concursuri investiţionale, au fost petrecute 24 negocieri directe,

200 de companii au fost expuse la vânzare din care 88 au fost privatizate. În aceiaşi

perioadă au fost vândute acţiunile statului în 531 de companii. Adiţional 350 de

obiecte patrimoniale unice au fost privatizate la licitaţiile cu strigare şi reducere.

La 31 Decembrie 2000 92% din fondul locativ a devenit privat.

Perioada 2001-2002 este caracterizată ca o perioadă de reorganizare şi

reabilitare a imaginii Departamentului Privatizării, perfecţionare a cadrului

legislativ, continuare şi relansare a procesului privatizării şi demarare a activităţii

de postprivatizare, care include acţiunile privind controlul asupra îndeplinirii

17

obligaţiunilor asumate de cumpărători, monitorizarea evoluţiei economico-

financiare a întreprinderilor privatizate şi susţinerea multilaterală a acestora.

Printre rezultatele obţinute în aceşti ani se evidenţiază selectarea

Consultantului Financiar la privatizarea sectorului energetic (Credit Comercial de

France) şi a S.A. Moldtelecom (Raiffeisen Investment). Concursurile investiţionale

desfăşurate au atras investiţii străine în ramura vinicolă a ţării şi in întreprinderile

fostului complex militar. În această perioadă a fost vândută proprietatea statului în

valoare totală de peste 180 mln. lei.

În anul 2003, procesul de privatizare a demarat după perfectarea cadrului

legislativ în domeniul privatizării, inclusiv prelungirea acţiunii Legii cu privire la

programul de privatizare.

În total a fost vândut patrimoniu în sumă de 64622 mii lei, achitarea

constituind 38516 mii lei.11

Au fost perfectate documentele şi lansat, la 25.12.2003, concursul

investiţional de privatizare a 75%+1 acţiune din SA “RED-Nord” or. Bălţi şi SA

“RED-Vest” or. Donduşeni.

Este de menţionat că ulterior procesului de privatizare cu participarea

fondurilor de investiţii nu au fost îndreptăţite aşteptările populaţiei care şi-ai

investit bonurile sale în aceste fonduri de investiţii, activitatea lor rămânând în

majoritatea cazurilor ineficientă, fapt care a dus la lichidarea unui număr mare de

fonduri.

CAPITOLUL II. ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA

ACTUALĂ

2.1. Caracteristica generală a economiei Republicii Moldova

Economia Moldovei s-a dezvoltat ca parte esenţială din complexul economie

al fostei URSS. Trebuie să menţionăm că in perioada anilor 1975-1991 produsul

11 Ziarul „Capital Market, Privatizarea - o şansă pentru Republica Moldova, nr. 5 (8) din 11.02.2004, pag. 2

18

intern brut (PIB) in republică a crescut de 4 ori12. În prima jumătate a anilor '80

ritmurile creşterii economice in Moldova au încetinit. Capacitatea de producţie se

utiliza in proporţie de 40 - 70 procente, iar 80 procente din export le constituiau

livrările intraunionale. Concomitent au apărut disproporţii considerabile in

dezvoltarea producţiei materiale şi a sferei sociale.

Pe parcurs, situaţia social-economică a continuat să se înrăutăţească esenţial.

Perioada de tranziţie de la economia administrativă de comandă la economia de

piaţă a fost însoţită de o criză economică acută, fapt confirmat de dinamica

principalilor indicatori macroeconomici (tabel 1 şi 2).

Anul 1991 a fost un an de cotitură şi a marcat trecerea Republicii Moldova

la crearea treptată a unui stat democratic şi a unei economii de piaţă. În urma

acestor modificări s-a ajuns la confruntări cu o serie de probleme atât de ordin

intern cât şi de ordin extern. De ordin intern sunt: conflictul militar de la Nistru,

care a urmărit destrămarea complexului teritorial unic al republicii, şi conflictele

de la sud; reforma economică în Republica Moldova a pornit în condiţii extrem de

dificile: influenţată de moştenirea centralizării absolute şi lipsa experienţei unor

reforme asemănătoare celor experimentate în economia ţărilor din Europa de Est şi

Centrală; conservatismul predominant în mentalitatea parlamentarilor, membrilor

Guvernului, conducătorilor de unităţi de producţie în toate sectoarele economice;

birocraţia; seceta şi inundaţiile din 1992, 1994, 1996 şi 2000; în anii 1996 - 2000 a

avut loc o stagnare a reformelor din cauza neînţelegerilor dintre Preşedinte, Guvern

şi Parlament. De ordin extern pot fi menţionate: reducerea drastică a schimburilor

comerciale, în urma dezmembrării CAER-ului şi a destrămării URSS, ceea ce a

dus la dezintegrarea legăturilor între întreprinderile din fostul spaţiu unional; ca

urmare a modificărilor structurale, în economia acestor ţări producţia

întreprinderilor din Moldova pierdea tot mai mult pieţele de desfacere constituite

pe parcursul a zeci de ani şi practic negăsind altele; creşterea preţurilor la nivelul

celor mondiale la resursele energetice; dificultăţile în reorientarea fluxurilor către

ţările occidentale.

12 Рошка П. И., Экономика народного хозяйства. Учебное пособие, Кишинев, "ULIM", 1997, 15-16

19

Tabel nr. 1Mărimea economiei neformale în Moldova şi în unele ţări europene (cota în PIB (în

2001) şi gradul de utilizare a forţei de muncă (în 1999))

Sursă: Нэнси Вандайк., Экономическое развитие и рост частноăо сектора в 7 странах СНĂ с низким уровнем дохода: проблемы и влияние политики., Лţцерна: Всемирный Банк, Конференция по Инициативе СНĂ-7, 20-22 января, 2003, р. 13

Tabelul nr. 2. Indicatorii macroeconomici

Sursă: Ministerul Economiei (1 din ele 65 % împrumut de la Banca Naţională. 2 trimestrul trei 2001.)Reformele de la sfârşitul anilor '80 din fosta URSS, care s-au aplicat parţial

şi fragmentat prin aşa numita “perestroica”, au subminat sistemul centralizat de

planificare şi aceasta a dus la deteriorarea situaţiei economice, ceea ce a făcut pe

specialişti în anii 1989-1990 să accepte ideea că întregul sistem de planificare

centralizat trebuie abandonat. La evenimentele economice s-au mai adăugat şi

20

tensiunile politice din toate republicile. Toate acestea au dus la destrămarea URSS.

Astfel, prin Declaraţia Parlamentului din 23 iunie 1990, Republica Moldova îşi

declară suveranitatea, iar la 27 august 1991 îşi declară independenţa.

În perioada 1990-1996 produsul intern brut (PIB) a avut o descreştere

continuă. PIB-ul real, în 1996, constituia doar 36,0% în comparaţie cu nivelul

anului 1989. Dacă în 1990 reducerea PIB-ului a fost de 2,4% faţă de anul

precedent, în anii următori s-a redus după cum urmează: în 1991 - 17,5%, în 1992 -

29,1%, în 1993 - 1,2%, în 1994 - 31,2%, în 1995 - 1,4%, în 1996 - 5,9%. În anul

1997 s-a înregistrat pentru prima dată, după 7 ani, o creştere economică. PIB-ul

nominal s-a majorat cu circa 1 miliard lei, iar volumul real a crescut cu 1,6%.

Începutul anului 1998 a fost destul de încurajator. În prima jumătate a anului 1998

producţia industrială a crescut cu 2,3%, producţia agricolă a fost în scădere cu 2%,

dar se aştepta o recoltă relativ bună, ceea ce ar fi compensat aceste pierderi. În

august 1998, în Federaţia Rusă, a avut loc o criză financiară. Impactul acestei crize

a fost mare asupra Moldovei, deoarece a avut influenţă directă şi indirectă asupra

tuturor sectoarelor din economie. Una din cauze a fost ponderea înaltă, de cca.

50%, pe care o avea Federaţia Rusă în totalul comerţului exterior, şi în special al

produselor minerale. Toate acestea au dus la scăderea PIB-ului în anul 1998 cu

6,5%, iar în anul 1999 cu 3,4% faţă de anul precedent. În 1999, PIB-ul a înregistrat

cea mai joasă valoare, reprezentând doar 33,0% din nivelul anului 1989. În

trimestrul IV al anului 1999 s-a obţinut o stabilitate a inflaţiei şi a unor indicatori

macroeconomici. În următorii ani PIB-ul a înregistrat creştere cu 2,1% în 2000, cu

6,1% în 2001 şi cu 7,2% în 2002 faţă de anul precedent. În primele şase luni ale

anului 2003 PIB-ul s-a majorat cu 18,1% faţă de aceiaşi perioadă a anului 2002.

Perioada analizată poate fi împărţită în trei etape. Prima etapă - 1991-1994 -

denumită etapa “declinului brusc” în economie, în care PIB-ul s-a diminuat anual

în medie cu 20%. A doua etapă - 1995-1999 - denumită etapa de “stabilizare

depresivă”, cu ritmuri mai lente de scădere a PIB-ului. A treia etapă, începută în

anul 2000, am putea s-o numim “relansarea economică”, în care are loc o

dezvoltare treptată a economiei şi o creştere anuală a PIB-ului între 2 - 7%.

21

În anul 1993 a avut loc o primă încercare de încetinire a declinului, ce s-a

datorat atât producţiei agricole, care a crescut cu 10% faţă de anul 1992, cât şi a

producţiei industriale cu o creştere nesemnificativă de 0,3%, iar factorii

nefavorabili au fost inflaţia lunară de 32% cât şi investiţiile în capitalul fix, care au

scăzut cu 56% faţă de 1992. Ultimii indicatori şi condiţiile climaterice nefavorabile

au contribuit la scăderea PIB în 1994 cu 31,2% faţă de anul 1993.

În programul de activitate a guvernului pe anii 1994-1997 obiectivele erau

ca în 1995 să fie stopată scăderea producţiei, iar in 1996 să se înregistreze creştere

economică. Acest nivel nu a fost atins, dar s-a încetinit declinul.

În anul 1995 producţia industrială a înregistrat o scădere de 4%, iar

producţia agricolă a crescut cu 3%. Politica monetară severă recomandată de

organizaţiile financiare internaţionale a dus la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea

monedei naţionale. Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 1,8%, comparativ cu

6,2% în 1994, 32% în 1993 şi 27% în 1992. Deficitul bugetar s-a situat la 5,8%,

rămânând la acelaşi nivel cu 1994.

În 1996 PIB s-a diminuat cu 7,8% faţă de 1995. În industrie, după o creştere

a ritmurilor producţiei, pe parcursul a şapte luni, de circa 10%, a urmat o reducere

accelerată încât anul s-a încheiat cu o scădere de 6%. Producţia agricolă s-a

diminuat cu 2%. Cursul monedei naţionale s-a menţinut stabil, iar rata anuală a

inflaţiei a fost de 15,1%. Veniturile reale ale populaţiei nu au crescut (ori au

crescut foarte încet); concomitent s-a schimbat radical structura lor. Astfel, cota

parte a salariului în venituri s-a redus de la 74,5% în 1993 până la 33% în 1996; au

apărut capitole noi la venituri cum ar fi: realizarea producţiei şi a serviciilor (circa

10%), activitatea în străinătate (circa 11%), alte venituri (circa 15%).13 Investiţiile

în capitalul fix au fost de 92% faţă de 1995 şi de 14,3% faţă de 1990, ele

micşorându-se atât în sfera producţiei cât şi în sfera socială. Cota parte a

investiţiilor din buget s-a redus de la 84% în 1993 la circa 20% în 1996. Deficitul

bugetar s-a mărit la 9,8% din PIB.

Cum am menţionat mai sus, în 1997 PIB-real a avut o creştere datorită

13 Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1996, Ediţie anuală a Ministerului Economiei şi Reformelor, pag. 3.

22

condiţiilor climaterice favorabile care au contribuit la creşterea producţiei agricole

cu 11%, iar producţia industrială s-a menţinut la nivelul anului precedent. A

continuat diminuarea ratei inflaţiei (11%) şi a stabilităţii monedei naţionale

(deprecierea nominală a constituit 0,3% faţă de anul precedent), deficitul bugetar

de stat s-a redus cu 2 puncte procentuale. PIB pe locuitor, exprimat în USD, a

crescut în 1995 la 394$, în 1996 la 443$ şi în 1997 la 523$. Aceasta se datorează

majorării cursului real de schimb. Sectorul privat s-a extins până la 50-60% din

PIB şi nu mai puţin de 50% din numărul total de angajaţi la sfârşitul anului 1997

conform datelor de la Ministerul Economiei şi Reformelor. Rezultatele pozitive ale

acestui an au fost destul de fragile, dacă luăm în considerare că în aceşti ani în

economia republicii n-au fost alocate mijloace în scopuri investiţionale. Investiţiile

în capitalul fix au avut o descreştere continuă într-un ritm mult mai rapid decât

reducerea PIB-ului. Astfel, în 1997 ele constituiau doar 13,4% faţă de 1990.

Totodată trebuie spus că în 1990 gradul de uzură a capitalului fix în industrie era

de 40%. Investiţiile străine au sporit, aproape dublându-se în comparaţie cu 1996,

dar ele constituiau doar 11,1% din volumul total, din care 82,9% au fost investite

în sectorul întreprinderilor mixte.

După slaba înviorare din anul 1997, prima jumătate a anului 1998 a fost

promiţătoare şi se prognoza o creştere economică, însă criza financiară regională,

din a doua jumătate a anului, a agravat şi mai mult situaţia social-economică şi a

dus la dezechilibre considerabile în sistemul: financiar, monetar, bancar etc.

Începând cu luna octombrie 1998, odată cu devalorizarea leului, au crescut

preţurile la mărfurile importate în medie de 2 ori, iar la cele autohtone cu 20-40%,

la energia termică, electrică şi gaze de 2,7 ori; 1,75 ori şi respectiv de 1,41 ori.

Toate acestea au afectat considerabil economia ţării, blocând sectoarele de

producţie orientate spre export şi condiţionând un nou declin al sectorului real.

Producţia industrială a scăzut cu 15%, iar producţia agricolă s-a diminuat cu 12%

în termeni reali faţă de anul precedent.

În anul 1999, inflaţia s-a menţinut la cote înalte ajungând la 11,6 lei pentru 1

USD la 31.12.1999, faţă de 8,3 lei la 5.01.1999. Deprecierea monedei naţionale a

23

dus la micşorarea investiţiilor în capital fix cu 22% faţă de anul 1998, reprezentând

doar 11% din valoarea investiţiilor din anul 1990.

Din cauza inflaţiei bruşte, care a avut loc prin devalorizarea monedei

naţionale de peste 2 ori timp de un an şi dependenţa de exportul în Rusia au dus

multe întreprinderi mici şi mijlocii la faliment, în special în a doua jumătate a

anului 1998, pentru că majoritatea mărfurilor care au fost exportate în acea

perioadă nu au fost plătite, din cauza că, unii parteneri, dar şi o serie de Bănci din

Rusia au dat faliment. Ca urmare, producţia industrială s-a micşorat cu 11,6% faţă

de anul precedent.

Datoria externă (de la sfârşitul anului) a crescut până la valoarea de 1475

mil. $, reprezentând 125,9% din valoarea PIB-ului.

Veniturile populaţiei au înregistrat cea mai mică valoare din toată perioada

analizată, fiind de doar 318 $ pe an pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă un venit

mai mic de 1$ pe zi, astfel Republica Moldova clasându-se ca cea mai săracă ţară

din Europa. Conform Indicelui Dezvoltării Umane, calculat de PNUD pentru anul

199914 (în baza datelor pe anul 1997) Moldova este plasată pe locul 104, din cele

174 de ţări. Acest clasament este inferior faţă de toate ţările în tranziţie din Europa

Centrală (33-47), Europa de Sud - Est (55-73) şi toate ţările din Fosta Uniune, cu

excepţia Tadjikistanului, care se situează imediat după Moldova.

În anul 2000 Republica Moldova ocupa locul 158 în ceea ce priveşte nivelul

produsului naţional global (PNG) printre ţările investigate de Banca Mondială şi

locul 167 in ceea ce priveşte PNG pentru populaţie15. În 2002, după indicatorii

dezvoltării umane ai ONU, Moldova ocupă locul 108 din cele 174 ţări ale lumii,

intrând in grupul ţărilor cu un nivel mediu de dezvoltare umană16. Catastrofal de

rapid cresc datoriile. Astfel, in 2001 datoria publică externă a crescut, in

comparaţie cu 1996, de 1,2 ori, iar datoria internă in aceeaşi perioadă a crescut de

mai mult 3,3 ori. Printre creditorii principali se numără ţările membre ale Clubului

14 TACIS “Tendinţe în Economia Moldovei”, ediţie trimestrială, octombrie-decembrie, 2000, pag. 23.15 Khaled Sherif, Michael Borish, George Clarke. - Structural Adjustment in the Transition. Case Studies from Albania, Azerbaijan, Kyrgyz Republic and Moldova. — Edited by Paul J. Siegelbaum, The World Bank, pag. 2316 Human Development Report 2002, UNDP. Deepening democracy in a fragmented world, New York, Oxford University Press, 2002, pag. 151, http://hdr.undp.org

24

de la Paris (11%), Banca Mondială (35%) şi Fondul Monetar Internaţional (17%)17.

În anul 2001 s-a înregistrat creşterea PIB-ului cu 6,1% faţă de anul

precedent atingând în termeni reali nivelul anului 1996. În proporţie de circa 75%

PIB s-a format din sectorul privat, fapt ce confirmă tendinţa de expansiune a

acestui sector. Creşterea produsului intern brut a fost generată preponderent de

majorarea valorii adăugate brute create în industrie cu 13,7%, aceasta asigurând cel

mai mare grad de influenţă asupra creşterii PIB cu 2.7% din 6.1%. Producţia

agricolă s-a majorat cu 6,4%, având gradul de influenţă asupra PIB-ului de 1,9%.

În anul 2002, Produsul Intern Brut a crescut cu 7,2% faţă de anul 2001. La

majorarea PIB cu 7,2% au contribuit industria cu 1,6% şi serviciilor cu 2,6%. În

sectorul agrar, valoarea adăugată brută a crescut cu 4%, gradul ei de influenţă

asupra majorării PIB fiind de 0,9% în comparaţie cu 1,9% înregistrat în anul 2001.

Semnificativ este faptul că în anul 2002 a continuat tendinţa de creştere a formării

brute de capital fix cu 4,1%, contribuind la crearea unei baze pentru creştere

economică.

Referindu-ne la repartizarea utilizărilor, ponderea “consumului gospodăriilor

populaţiei” din valoarea PIB-ului a crescut de la 55,8% în 1995 la 84,6% în 2002,

iar a “consumului final de către administraţia publică şi privată” a scăzut de la

27,1% în 1995 la 18,1% în 2002. Economia ţării a devenit totalmente generator de

pierderi, diminuându-se permanent capacitatea proprie de formare a valorii

adăugate, în ultimii ani consumându-se mai mult decât s-a produs, iar sursele

externe obţinute se utilizează pentru consum şi nu pentru formarea de capital.

Supraconsumul a înregistrat creştere continuă de la 0,5 miliarde lei în 1996 până la

3,4 miliarde lei în 2002, excepţie fiind anul 1999 cu un supraconsum de 91 mii lei,

în preţuri curente.

O problemă majoră pentru Republica Moldova este economia subterană.

Departamentul Statistică şi Sociologie începând cu anul 1993 efectuează

aprecierea economiei subterane şi includerea estimărilor în valoarea PIB-ului

Moldovei. Ajustările anuale au fost estimate la cca. 12 - 16% în anii 1993 - 2002.

17 Odling-Smee, Johannes Linn. - Armenia, Georgia, Kyrgyz Republic, Moldova, and Tajikistan: Externai Debt and Fiscal Sustainability. - IMF and WB, February 7, 2001, pag. 6

25

Analiza efectuată de Centrul de Investigaţii Strategie şi Reforme estimează

ponderea economiei subterane la cca. 55-65% în perioada analizată.

Datele de mai sus ne arată, încă o dată, că are loc o dezindustrializare a ţării

în paşi rapizi; în această direcţie ar trebui să se ia măsuri mai concrete de creştere a

producţiei, în primul rând de a îndestula populaţia cu mărfuri de primă necesitate,

care pot fi produse la noi şi astfel de micşorat importul lor, şi în acelaşi timp

mărfurile produse să fie competitive pentru export. Evenimentele anului 1998 ne-

au arătat că, având un singur indicator pozitiv, şi anume stabilitatea monedei

naţionale, aceasta încă nu înseamnă ca s-a obţinut stabilitate economică. Aceasta s-

a observat prin declinul continuu al PIB-ului, ajungând în anul 2000 să reprezinte

doar 33% din nivelul anului 1990, iar datoria externă a ajuns să fie mai mare decât

valoarea PIB-ului cu cca. 25%.

Începând cu anul 2000 situaţia s-a ameliorat, înregistrându-se creşteri în

sectorul real al economiei în industrie, construcţii şi investiţiile în capitalul fix.

Aceşti factori pozitivi vor duce la creşterea economică în următorii ani.

2.2. Evoluţia economică a Republicii Moldova în anul 2005

Evoluţia indicatorilor macroeconomici în anul 2005 confirmă menţinerea

stabilităţii macroeconomice şi continuarea creşterii Produsului Intern Brut (PIB),

ca obiectiv primordial al Guvernului în contextul reducerii sărăciei şi îmbunătăţirii

nivelului de trai al populaţiei.

PIB a crescut cu 7,1% în anul 2005, valoarea nominală a acestuia însumând

36,8 mild. lei.

În anul 2005 rata inflaţiei a constituit 110%, înregistrând o micşorare cu 2,5

puncte procentuale comparativ cu anul 2004, în mare parte ca rezultat al diminuării

ratei de creştere a tarifelor la servicii şi preţurilor la unele produse alimentare.

Cursul de schimb al monedei naţionale în anul 2005 a marcat o depreciere

de 3% faţă de dolarul SUA în termeni nominali, faţă de Euro însă leul

moldovenesc s-a apreciat cu 10,4%. Rata medie anuală de schimb a constituit 12,6

26

lei pentru un dolar american.

În pofida reducerii ratei dobânzilor la depozitele în monedă naţională, faţă

de anul 2004 acestea au sporit de circa 1,5 ori şi au însumat 6,6 mild. lei.

Depozitele în valută străină s-au cifrat la 4,7 mild. lei şi au marcat o creştere cu

31,2%. De asemenea, a sporit soldul creditelor în economie cu 35% şi au constituit

circa 10 mild. lei.

Creşterea deficitului balanţei comerciale de 1,5 ori comparativ cu anul 2004

a determinat majorarea semnificativă a deficitului contului curent (pînă la -213 mil.

dolari SUA). În raport cu PIB deficitul contului curent a atins 7,3% în anul 2005,

faţă de 2,7% în 2004. Contul de capital şi financiar a înregistrat în anul 2005 un

excedent în valoare de 63 mil. dolari SUA, faţă de deficitul de 52 mil. dolari SUA

în anul 2004.

Volumul comerţului exterior a fost în creştere în anul 2005, însumând 3403

mil. dolari SUA, cu o majorare de 24% faţă de anul 2004. Rata de creştere a

importurilor (+31%) a depăşit-o esenţial pe cea a exporturilor (+11%) şi, prin

urmare, soldul negativ al balanţei comerciale s-a majorat de 1,6 ori.

În anul 2005 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă de

14,7 mild. lei, fiind în creştere cu 29% faţă de anul 2004, şi au fost efectuate

cheltuieli în sumă de 13,9 mild. lei, sau în creştere cu 24%. Excedentul obţinut s-a

cifrat la 757,7 mil. lei.

Volumul producţiei fabricate de întreprinderile industriale de toate formele

de proprietate în anul 2005 a constituit 21,1 mild. lei şi ritmul de creştere a

constituit 6,3% (în preţuri comparabile).

Producţia agricolă în anul 2005 a constituit în preţuri curente 11,9 mild. lei,

fiind în creştere cu doar 1% (în preţuri comparabile) comparativ cu anul 2004. A

crescut producţia animalieră (cu 8,6%) şi s-a diminuat cea vegetală (cu 2,1%).

În anul 2005 activitatea investiţională a consemnat o creştere a fluxului de

investiţii în capital fix cu 9%, volumul cărora a constituit 6,5 mild. lei.

Salariul nominal mediu lunar al unui lucrător în economia naţională în anul

2005 a fost de 1319,5 lei şi s-a majorat real cu 7% faţă de anul 2004.

27

2.3. Strategia de creştere economică a Republicii Moldova

Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova s-a înregistrat un proces de

creştere economică modestă. Conform datelor oficiale, s-a stabilizat situaţia

macroeconomică, a crescut nivelul de venituri ale populaţiei în ansamblu. În

acelaşi timp, creşterea economică nu este una durabilă, iar politicile sociale nu sînt

destul de eficiente. Această contradicţie este condiţionată de faptul că la baza

creşterii economice se află factorii extensivi tradiţionali, iar rezultatele acesteia nu

sînt distribuite eficient şi echitabil. Prin urmare, nu a fost creat un nou potenţial al

dezvoltării economice, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă a ţării în perspectiva

pe termen lung şi ar fi garantat creşterea nivelului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii

populaţiei.

De aceea, schimbarea calităţii şi modificarea caracterului dezvoltării

economice, umanizarea principiilor şi procesului de distribuire a rezultatelor

obţinute reprezintă obiectivul principal al SCERS. În acest scop este necesară

concentrarea eforturilor pentru a depăşi dezechilibrul acumulat ce afectează

dezvoltarea durabilă pe termen lung a economiei şi resurselor umane. Acest

dezechilibru poate fi eliminat doar prin soluţionarea consecventă a problemelor în

domeniul activităţii investiţionale şi antreprenoriale, ceea ce necesită transformarea

calitativă a întregului sistem de gestionare a proceselor economice. Creşterea

semnificativă a volumului de investiţii, a exportului, a locurilor de muncă sînt

premisele principale de trecere a Republicii Moldova pe traiectoria unei dezvoltări

previzibile şi social orientate.

În pofida creşterii economice şi îmbunătăţirii principalilor indicatori

macroeconomici, se menţine un anumit dezechilibru. Pentru a-l depăşi va fi

necesară îmbunătăţirea condiţiilor ce asigură stabilitatea creşterii prin continuarea

reformelor structurale ce vor permite menţinerea unor ritmuri înalte de creştere a

producţiei industriale, a exportului şi a investiţiilor. Reformele structurale vor fi

orientate spre sporirea potenţialului de creştere a diferitelor sectoare, spre crearea

28

mai multor locuri de muncă şi spre creşterea veniturilor populaţiei, fapt ce va servi

drept bază pentru reducerea sărăciei.

În vederea creşterii economice sunt stabilite anumite obiective.

În perspectiva pe termen mediu, politica va fi orientată spre asigurarea unor

condiţii stabile, necesare pentru continuarea creşterii durabile a economiei şi

reducerea sărăciei.

Obiectivele principale pe termen mediu sînt următoarele:

diminuarea inflaţiei în scopul asigurării unor condiţii favorabile

pentru activităţile de liberă iniţiativă şi investiţionale, precum şi pentru protecţia

veniturilor reale ale populaţiei;

promovarea politicii flexibile a cursului de schimb al monedei

naţionale şi crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea economică externă;

stabilizarea situaţiei în domeniul datoriei externe şi ameliorarea

gestionării datoriei pentru diminuarea riscurilor externe;

realizarea unei politici bugetar-fiscale ce ar asigura un echilibru între

veniturile şi cheltuielile bugetare.

Prognoza macroeconomică expusă în continuare se bazează pe următoarele

premise:

creşterea medie anuală a PIB va fi determinată de ritmul creşterii

volumului producţiei industriale, de extinderea sectorului de servicii, a exportului

şi a investiţiilor în capital fix;

implementarea politicilor macroeconomice şi structurale orientate

spre:

(a) ameliorarea mediului de afaceri; (b) dezvoltarea industriei şi a sectorului

de servicii în baza tehnologiilor avansate; (c) atragerea investiţiilor autohtone şi

străine; (d) restructurarea şi modernizarea întreprinderilor; (e) promovarea

exporturilor şi substituirea importurilor; (f) perfecţionarea managementului

întreprinderilor de stat şi private.

Ultima prognoză macroeconomică pentru anii 2004-2006 a fost elaborată de

Ministerul Economiei, cu luarea în considerare a faptului că, probabil, în această

29

perioadă va avea loc o încetinire a ritmurilor de creştere economică, înregistrată, de

regulă, după atingerea unor cote înalte de creştere. Creşterea PIB în 2002 a

constituit 7,8%, iar în 2003 el s-a redus pînă la 6,3%.

Scenariul de bază al prognozei prevede creşterea PIB în 2006 cu 5% anual.

Ritmurile prognozate sînt considerate ca minim necesare pentru formarea

resurselor şi a condiţiilor de reducere a nivelului sărăciei în perspectiva pe termen

mediu.

Implementarea consecventă a reformelor structurale va consolida potenţialul

de creştere economică. Se prevede că ritmurile de creştere a producţiei industriale

vor fi mai înalte decât ritmurile de creştere a PIB. În 2006 se prevede mărirea

volumelor de producţie industrială în medie cu 10,5% anual. Volumul serviciilor

prestate populaţiei în anii 2006-2007 – cu 6% anual. Ritmurile de creştere a

producţiei agricole se prevăd a fi destul de moderate şi în uşoară scădere. În 2006

volumul producţiei agricole se va mări cu 3%. În realitate, dinamica producţiei

agricole în Moldova este foarte imprevizibilă, deoarece este influenţată puternic de

condiţiile climaterice variabile.

Creşterea producţiei industriale va influenţa dinamica exportului. Sporul

exportului, conform prognozei, va constitui în 2006 – 12%. Se presupune că

mărirea volumelor producţiei industriale va contribui la substituirea importului,

fapt ce va atenua întrucâtva tendinţa de depăşire a creşterii importului faţă de

export şi problema deficitului balanţei comerţului exterior. În 2006 se prevede o

creştere a importului cu 6%.

Menţinerea ritmurilor prognozate de creştere economică va fi asigurată în

mare măsură prin majorarea volumului de investiţii în capitalul fix. Se presupune

că ritmurile de creştere a investiţiilor vor fi mai înalte decît cele ale PIB. În 2006

volumul investiţiilor capitale se va mări cu 9%. În acelaşi timp, există riscul ca

mărirea volumului investiţiilor să fie sub nivelul prognozat din cauza

imprevizibilităţii dinamicii şi volumului investiţiilor străine, precum şi din cauza

condiţiilor nefavorabile de creditare bancară, dintre care e de menţionat nivelul

comparativ înalt al ratelor dobânzii.

30

Promovarea unei politici monetar-creditare echilibrate reprezintă o prioritate

pentru reducerea inflaţiei şi crearea de condiţii pentru creşterea economică durabilă

în perioada pe termen mediu. Creşterea nivelului inflaţiei până la 15,7% în 2003 a

avut un impact negativ asupra activităţii investiţionale şi de afaceri. Izbucnirea

inflaţiei a fost provocată de creşterea preţurilor la cereale şi la făină, de majorarea

pe cale administrativă a tarifelor la gazele naturale şi la energia electrică, la

serviciile de transport şi de telecomunicaţii, precum şi de mărirea volumului de

transferuri băneşti ale remitenţilor.

Pentru sterilizarea excedentului de valută şi completarea propriilor rezerve,

BNM a sporit volumul achiziţiilor de valută străină. În consecinţă, la sfârşitul

anului 2003, masa monetară a crescut cu 30,7%. BNM a fost nevoită să

înăsprească politica monetar-creditară, majorînd normativele formării rezervelor

obligatorii şi rata dobînzii de bază pentru creditele acordate.

Politica monetar-creditară a BNM în perioada pe termen mediu va fi

orientată spre reducerea inflaţiei şi menţinerea stabilităţii pe piaţa monetară, fapt ce

va asigura condiţii favorabile pentru creşterea activităţii investiţionale şi de afaceri

a sectorului privat, pentru creşterea veniturilor reale şi a capacităţii de cumpărare a

populaţiei.

Pornind de la prognoza macroeconomică, elaborată de Ministerul Economiei

pentru perioada anilor 2004-2007, BNM a elaborat programul monetar ce prevede:

monitorizarea proceselor inflaţioniste în scopul reducerii ritmurilor de

creştere a preţurilor (până la 5% în 2007);

saturarea echilibrată a economiei cu resurse monetare – creşterea

nivelului de monetizare (M3 în % faţă de PIB) până la 47,0% în 2007;

creşterea moderată a creditării economiei (până la 19% în 2007).

Politica BNM în domeniul ratei de schimb, precum şi politica monetar-

creditară în ansamblu sînt orientate spre susţinerea creşterii economice durabile şi

prevăd:

menţinerea în continuare a regimului fluctuant al cursului valutar şi

formarea cursului monedei naţionale în funcţie de dinamica cererii şi ofertei, de

31

situaţia economică din ţară şi de pe pieţele externe;

intervenirea pe piaţa valutară pentru atenuarea oscilaţiilor exagerate

ale cursului valutar;

menţinerea rezervelor valutare internaţionale la un nivel adecvat şi

plasarea activelor valutare ale BNM în instrumente investiţionale, ce corespund

criteriilor de securitate şi lichiditate.

De remarcat că, în condiţiile deficitului persistent al balanţei comerţului

exterior, deprecierea monedei naţionale ar fi putut îmbunătăţi întrucâtva soldul

balanţei prin sporirea competitivităţii produselor exportate şi creşterea preţurilor la

produsele importate. Însă efectele deprecierii sînt foarte limitate, deoarece scăderea

considerabilă a cursului monedei naţionale va majora rata inflaţiei din cauza

dependenţei sporite a economiei Republicii Moldova de import, inclusiv de

importul mărfurilor strategice (resurselor energetice). În afară de aceasta, rata de

schimb a leului moldovenesc pe piaţă este mult mai scăzută decît rata acestuia

calculată după paritatea puterii de cumpărare. Apropierea treptată a cursului de

piaţă de cursul calculat după paritatea puterii de cumpărare împiedică deprecierea

considerabilă a monedei naţionale. Se prevede o reducere moderată a ratei de

schimb a leului cu 19,3% din decembrie 2003 pînă în decembrie 2007.

Dependenţa considerabilă a dezvoltării economiei Republicii Moldova de

factorii economici externi, înrăutăţirea condiţiilor şi a rezultatelor activităţii

economice externe şi scăderea nivelului investiţiilor străine în 2003 transformă

problema îmbunătăţirii relaţiilor economice externe în una primordială. În 2003,

deficitul balanţei comerciale a atins 31,3% din PIB. Deşi volumul transferurilor

remitenţilor a crescut (până la 18,6% din PIB), faptul acesta nu a compensat

creşterea deficitului balanţei comerciale. În consecinţă, a crescut soldul negativ al

contului curent până la nivelul de 10,8% din PIB. Sistarea finanţării Republicii

Moldova de către organizaţiile internaţionale a avut un impact negativ asupra

balanţei de plăţi. Pentru prima dată în ultimii ani, pe lângă deficitul contului curent,

s-a înregistrat un deficit al contului financiar. S-a agravat problema formării

volumului necesar de rezerve internaţionale, a căror mărime nu a acoperit volumul

32

importului pe trei luni.

Merită a fi menţionat faptul că transferurile remitenţilor reprezintă numai

fluxurile financiare înregistrate de către sistemul bancar. În realitate, remitenţii

transferă din străinătate sume foarte importante de bani pe căi nebancare.

Conform Prognozei indicatorilor de bază ai balanţei de plăţi, alcătuite de

BNM, în perioada anilor 2006-2007 se va produce o oarecare stabilizare a

poziţiilor economice externe ale ţării, ca urmare a:

creşterii exportului şi reducerii nivelului deficitului balanţei

comerciale (pînă la 20,3% din PIB în 2007);

afluxului de transferuri băneşti ale remitenţilor, al căror volum va

constitui anual în medie circa 17% din PIB;

afluxului de mijloace pe linia asistenţei tehnice şi a reluării finanţării

externe de către creditori.

Se prognozează o reducere treptată a deficitului conturilor curente (pînă la

3% din PIB în 2007).

Se prevede soluţionarea consecventă a problemei datoriei publice în baza

stabilizării în continuare a sistemului bugetar-fiscal, îmbunătăţirii balanţei

comerciale şi de plăţi şi administrarea mai eficientă a datoriilor. În strategia de

gestionare a datoriei publice pe termen mediu (anii 2004-2007), elaborată de

Ministerul Finanţelor, sînt stabilite direcţiile principale de stabilizare a datoriei

externe:

îmbunătăţirea disciplinei plăţilor ce ţin de deservirea şi stingerea

datoriilor acumulate de stat;

atragerea resurselor creditare în corespundere cu evaluarea

posibilităţii rambursării şi utilizării lor eficiente;

asigurarea transparenţei procesului de plasare şi utilizare a resurselor

atrase;

continuarea procesului de restructurare a datoriei externe pe bază

bilaterală şi identificarea posibilităţilor de refinanţare a datoriilor multilaterale.

Un rol important în asigurarea stabilităţii macroeconomice îi va reveni

33

menţinerii echilibrului bugetar şi stabilităţii procesului de redistribuire a resurselor

bugetare.

Conform prognozelor, în anul 2006 totalul veniturilor bugetului public

raportat la PIB se va diminua nesemnificativ şi va constitui în anul 2006 – 34,6%.

În proporţii neînsemnate va varia şi volumul cheltuielilor bugetului public raportat

la PIB: în 2006 – de 35%. Se prevede un mic deficit bugetar anual în raport cu PIB

(în 2006 –0,4%).

Concluzii

Situaţia Republicii Moldova, din punct de vedere economic este

incomparabilă cu cea din Europa după cel de-al doilea război mondial. Principala

divergenţă constă în criminalizarea puternică a economiei în prezent.

Exemplele oferite de experienţa mondială sugerează că consolidarea statului

de drept şi excluderea corupţiei pot contribui esenţial la dezvoltarea economică a

ţării. Funcţionarea eficientă a sistemului juridic, formarea unui mediu de afaceri

34

bazat pe reguli echitabile, garantarea drepturilor de proprietate şi politicile fiscale

adecvate stimulează companiile să investească şi să se dezvolte.

În anul 2005 creşterea economică în Moldova s-a accelerat. Astfel, în

ianuarie-septembrie 2005 PIB s-a majorat cu 8,4%, în timp ce pentru aceeaşi

perioadă a anului 2004 a fost înregistrată o creştere de 5,7%. În primele trei

trimestre producţia industrială s-a mărit cu 6,1%, iar producţia agricolă cu 6,0%.

După părerea specialiştilor, factorii ce vor influenţa evoluţia economiei

Moldovei în anul 2006 sunt:

Sporirea preţurilor la gazele naturale şi produse petroliere, care va

frâna într-o oarecare măsură şi cererea, şi oferta globală;

Micşorarea cotei impozitului pe venit pentru agenţii economici până

la 15%, care va stimula şi mai departe acumularea capitalului;

Majorarea cotei taxei pe valoare adăugată pentru întreprinderile

agricole de la 5 până la 20% va influenţa negativ asupra sectorului agrar prin

scumpirea producţiei;

Acordarea unui regim comercial preferenţial de către UE (sistemul

GSP+) începând cu anul 2006, care va permite de a majora exporturile în Uniunea

Europeană. Totodată, noul sistem de preferinţe nu va fi atât de favorabil încât să

permită importurile de producţie necalitativă din Moldova, de aceea producătorii

din Moldova trebuie să depună eforturi substanţiale pentru consolidarea sistemelor

de management al calităţii.

Bibliografie

1. Blanchard, Olivier. Reform in Eastern Europe / O. Blanchard, R. Dornbusch. – London : The MIT press, 1991;

2. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1996, Ediţie anuală a Ministerului Economiei şi Reformelor;

3. Guţu, I. Republica Moldova : economia în tranziţie. Chişinău, Editura Litera, 1998;

4. Human Development Report 2002, UNDP. Deepening democracy in a fragmented world, New York, Oxford University Press, 2002, pag. 151, http://hdr.undp.org;

35

5. Ioviţu Mariana, Tranziţia la economia de piaţă. Bucureşti, Editura Economică, 1999;

6. Khaled Sherif, Michael Borish, George Clarke. - Structural Adjustment in the Transition. Case Studies from Albania, Azerbaijan, Kyrgyz Republic and Moldova. — Edited by Paul J. Siegelbaum, The World Bank;

7. Kornay J. The road to a free Economy. Shifting from a socialist system. The Exemple of Hungary. New York, 1990;

8. Legea cu privire la privatizare Nr.627-XII din 04.07.91;9. Legea Nr. 390-XIII “Cu privire la Programul de stat pentru privatizare

pentru anii 1995-1996”, din 15.03.1995;10.Macari V., Iu. Badâr, “Desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de

privatizare în Republica Moldova”, Ministerul Economiei şi Reformelor şi institutul de Cercetări ştiinţifice în domeniul informaţiei tehnico-economice, Chişinău 1995;

11.Negriţoiu, M. Salt înainte: dezvoltarea şi investiţiile străine directe. Bucureşti, Editura Expert, 1996;

12.Odling-Smee, Johannes Linn. - Armenia, Georgia, Kyrgyz Republic, Moldova, and Tajikistan: Externai Debt and Fiscal Sustainability. - IMF and WB, February 7, 2001, pag. 6

13.Privatizarea în Republica Moldova, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat pe lângă Ministerul Economiei şi Reformelor, anul 2000;

14.TACIS “Tendinţe în Economia Moldovei”, ediţie trimestrială, octombrie-decembrie, 2000;

15.Ziarul „Capital Market, Privatizarea - o şansă pentru Republica Moldova, nr. 5 (8) din 11.02.2004;

16.Рошка П. И., Экономика народноăо хозяйства. Учебное пособие, Кишинев, “ULIM”, 1997.

36