Post on 14-Aug-2015
description
CuprinsCapitolul I. Aspecte generale privind bunurile si drepturile reale................................................................1
1. Bunurile și drepturile reale..............................................................................................................1
2. Obligația propter rem și obligația scriptae in rem............................................................................1
3. Statutul real este supus legii situației bunurilor (Lex rei sitae sau lex situs)....................................2
Capitolul II. Determinarea legii aplicabile bunurilor....................................................................................2
Capitolul III. Lex rei sitae..............................................................................................................................3
1. Fundamentul regulii lex rei sitae......................................................................................................5
2. Domeniul de aplicare a lex rei sitae.................................................................................................5
Capitolul IV. –Bunuri exceptate de la aplicarea legii situației....................................................................10
1. Mijloacele de transport.................................................................................................................10
2. Bunurile aflate în curs de transport...............................................................................................12
3. Bunurile aparținând statului străin................................................................................................13
4. Drepturile de creanță....................................................................................................................13
5. Titlurile de valoare.........................................................................................................................14
6. Titlurile de credit...........................................................................................................................15
7. Drepturile asupra operelor de creație intelectuală........................................................................18
8. Garanțiile reale imobiliare.............................................................................................................19
Norme conflictuale cu privire la bunuri și drepturi reale
Capitolul I. Aspecte generale privind bunurile si drepturile reale
1. Bunurile și drepturile realeTermenul de „bun” este folosit în dublu sens. Sunt bunuri în sensul restrâns (stricto
sensu), lucrurile care pot fi obiecte de drepturi și obligații patrimoniale, precum și operele de
creație intelectuală și energia de orice fel, în măsura în care pot fi obiect de drepturi și obligații
patrimoniale. În sens larg (lato sensu), prin bunuri se înțeleg atât lucrurile, operele de creație
intelectuală și energia de orice fel, ca obiect ale drepturilor și obligațiilor patrimoniale, cât și
drepturile patrimoniale și acțiunile privitoare la bunurile în accepțiunea restrânsă.1
2. Obligația propter rem și obligația scriptae in remObligația reală de a face (propter rem) reprezintă o categorie intermediară între dreptul
real și dreptul de creanță. Obligația propter rem este un accesoriu al unui drept real și urmează
soarta acestuia. Orice titular al dreptului real asupra căruia este obligația propter rem va deveni
deodată cu dobândirea dreptului real, și debitor al obligației accesorii, adică al obligației propter
rem. Așadar această obligație urmează dreptul real al cărui accesoriu este în mâna oricăruia s-ar
transmite acest drept real, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalități speciale. Obligația
propter rem nu corespunde unui drept real ,deoarece ea nu revine oricărei persoane, ci numai
titularului dreptului real privind bunul, oricare ar fi acest titular. Astfel, de exemplu, potrivit
legislației noastre, deținătorii de terenuri agricole, oricare ar fi temeiul ori titlul deținerii, au
obligația propter rem de a lua o serie de măsuri pentru conservarea calității solului, pentru
raționala folosire a acestuia, de a executa unele îmbunătățiri funciare și alte asemenea. Obligația
scriptae in rem este opozabilă terților, deoarece este strâns legată de posesia unui lucru
nemișcător, astfel încât creditorul nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul
actual al bunului va fi obligat să respecte acest drept. Astfel, de exemplu, este obligația ce revine
unui locator de a asigura locatarului folosința lucrului închiriat. Obligația scriptae in rem are deci
1 Augustin Fuerea, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2005, p. 154.
1
o opozabilitate mai largă decât au, de regulă, obligațiile. Legea stabilește condițiile în care
această obligație este opozabilă terților dobândirii ai bunului.2
3. Statutul real este supus legii situației bunurilor (Lex rei sitae sau lex situs)Raporturile juridice privind bunurile sunt supuse țării unde acestea se găsesc. Rezultă că
punctul de legătură pentru aceste raporturi juridice îl formează locul situării bunurilor. În
aplicarea reguluii lex rei sitae cunoscută cu unele nuanțe și atenuări în toate sistemele de drept,
trebuie să se țină seama de diferite forme sub care se pot prezenta bunurile. Astfel, din acest
punct de vedere, interesează dacă bunul este considerat ut singuli, adică individualizat sau se
prezintă sub formă de universalitate juridică ori universalitate de fapt (de exemplu patrimoniul
ori fondul de comerț al unei societăți comerciale), dacă bunul este corporal sau incorporal, acesta
din urmă având diferite regimuri juridice și, în sfârșit, trebuie să se țină seama de particularitățile
pe care le pot avea unele bunuri cum sunt navele și aeronavele aflate în tranzit și cele care aparțin
statului străin.3
Capitolul II. Determinarea legii aplicabile bunurilor
Stabilirea regimului juridic al bunurilor de către legea situației lor reprezintă o regulă
admisă în toate sistemele de drept. Dar sfera ei de aplicare și interpretările date fiind deosebite,
regula nu prezintă un caracter uniform.
În legislația noastră, conflictele de legi privind bunurile erau reglementate de o normă cu
caracter general. Astfel, art. 2 alin. (1) din Codul civil de la 1864 prevedea că numai imobilele
aflătoare în cuprinsul teritoriului României sunt supuse legilor române, chiar când ele se posedă
de străini. Deși tradițională, regula este unilaterală sau incompletă.
Dispozițiile alin. (1) al art. 2 se ocupau numai de situația în care bunurile imobile se aflau
pe teritoriul țării noastre, în posesia unui cetățean străin. Cealaltă împrejurare, în care bunurile
imobile s-ar fi găsit pe teritoriul unei alte țări, în posesia unui cetățean român, nu era menționată.
Cu toate aceastea, se considera că regula exprimă un principiu nescris, după care bunurile sunt
supuse legii locului unde sunt situate.
2 Ion Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2007, pp. 297-298.3 Ibidem, p. 298.
2
Tot prevederile alin. (1) al art. 2 se ocupau numai de bunurile imobile, fără a se referi și
la bunurile mobile. În mod constant, se admitea însă aplicarea legii situației și bunurilor mobile
corporale considerate în individualitatea lor.
Absența unei reglementări în materia bunurilor mobile se explica prin concepția existentă
în Evul Mediu. În dreptul feudal, bunurile mobile erau lipsite de importanță. De altfel, adagiul
res mobilis res vilis reflecta raportul dintre proprietatea funciară și proprietatea mobiliară.
Situația bunurilor era determinată de importanța lor socială și nu de valoarea pecuniară. Poziția
persoanei în societate, puterea politică, titlurile și onorurile erau dependente de proprietatea
funciară.
Bunurile mobile erau reglementate de legea domiciliului. Această regulă era formulată
prin adagiul mobilia sequntur personam. Bunurile mobile corporale ale unei persoane erau
considerate că se află întotdeauna la domiciliul proprietarului.
În prezent, regula lex rei sitae este prevăzută de dispozițiile Codului civil din 2009.
Potrivit art. 2613, posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor,
inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde aceastea sunt situate sau se
află, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel.
Reglementarea actuală se aplică atât bunurilor imobile, cât și bunurilor mobile. De altfel,
expresia locul unde se află este folosită pentru bunurile mobile, iar locul unde sunt situate pentru
bunurile imobile.4
Capitolul III. Lex rei sitae
Legea situației lucrului (lex rei sitae) exprimă un principiu de bază al conflictelor de legi
în domeniul bunurilor. Un lucru este supus legii pe teritoriul căruia se găsește. Prinicipiul se
aplică astăzi atât bunurilor imobile, cât și celor mobile.
În cursul secolului al XIX-lea, mai ales la începutul secolului al XX-lea, în baza unei
tradiții care-și avea originea în Evul Mediu (dar, într-o anumită măsură, și în condiții speciale)
lucrurile mobile erau supuse legii domiciliului proprietarului. În legea nr. 105/1992, art. 53 lit. c
se dispune că lucrul care se află asupra unui pasager și care fac parte din bunurile lor personale,
sunt supuse legii lui naționale. Iar această soluție nu este singulară.
4 Ioan Macovei, Drept internațional privat, editura C.H. Beck, București, 2011, pp. 169-170.
3
După art. 2, punctul 3 al reglementării maghiare de drept internațional privat din 1979,
obiectele de uz personal ale unui străin care călătorește prin Ungaria sau în Ungaria sunt supuse
legii lui personale.
Tratatele de asistență juridică și unele convenții consulare încheiate de România înainte
de 1989 fac aplicarea aceleași idei. Astfel, art. 41, punctul 2 din tratatul de asistență juridică cu
Cehoslovacia și art. 41, punctul 2 din tratatul de asistență cu Ungaria și articolele
corespunzătoare din celelalte tratate de asistență juridică prevăd același lucru: când un străin din
statul cu care am încheiat tratatul moare în țară la noi, iar el nu a avut nici domiciliul, nici
reședința în România, obiectele de uz personal pe care le-a avut cu el se pun la dispoziția
reprezentanței diplomatice sau consulare fără să se înceapă vreo procedură succesorală. Astfel de
texte conțin dispoziții de drept internațional privat material. Soluția se bazează pe ideea că
bunurile de mai mică importanță și mobile trebuie sau pot fi supuse legii personale. Ideea este
reținută ca soluție generală și de tratatul de asistență juridică cu Ungaria, unde se prevede că
succesiunea lucrurilor mobile este supusă legii țării a cărei cetățenie a avut-o defunctul. Art. 39
din același tratat, despre competența autorităților în cauzele de succesiune mobiliară și procedura
succesorală aprține autorităților țării a cărei cetățenie o avea defunctul, dar cu anumite condiții.5
Principiul după care mobilele sunt supuse legii personale a proprietarului, care lege poate
fi legea națională sau legea domiciliului, exprimă fără îndoială un dezinteres pentru ele din
partea statului pe teritoriul căruia se găseau și se explica pentru trecut prin lipsa de valoare
deosebită sau de prețuire pe plan social-politic în condițiile lumii feudale apuse. Pe atunci,
posesiunea pământului și a castelului feudal dădeau rangul și puterea politică în societate. Aurul,
argintul, banii, bijuteriile sau alte lucruri mobile de valoare erau din punct de vedere economic
prețioase, dar ele nu fixau locul posesorului ori proprietarului în ierarhia socială pe o treaptă
înaltă. Dimpotrivă, bancherii, cămătarii, negustorii nu erau bine văzuți. Lipsa de considerație
pentru bunurile mobile era exprimată prin adagii ca: „res mobilis, res vilis”; „mobilia ossibus
inhaerent”; „mobilia personam sequuntur”; „mobilium vilis possessio”.
Regula s-a modificat în cursul sec. al XIX-lea, din cauza importanței economice, sociale
și politice pe care au dobândit-o mobilele. Proprietarii bunurilor mobile, de valori mobiliare,
acțiuni, obligațiuni și hârtii de valoare, deținătorii de mari sume de bani aveau o pondere
indiscutabilă mai mare în politică și în viața socială.
5 Mihail Vasile Jakotă, Drept internațional privat II, Editura Chemarea, Iași, 1997, pp. 142-143.
4
1. Fundamentul regulii lex rei sitaeEste foarte greu de tratat fundamentul regulii lex rei sitae. Regula pe care o primim noi
azi are rădăcini adânci în trecutul îndepărtat, în prejudecăți, cât și realități sociale de
nezdruncinat.
În Evul Mediu timpuriu, privirile erau îndreptate spre pământ, spre castelul feudal, ținând
bineînțeles seama că aceeași evoluție în societate nu s-a produs pretutindeni în același timp. Într-
o lume împărțită în regiuni cutumiare diferite, feudalii țineau să supună moșia și castelul feudal
și tot ce ținea de proprietatea și veniturile pământului, regimului juridic stabilit de obiceiul
locului care era făcut să fie favorabil. Mai târziu, ideea de stat național a avut un rol deosebit în
definirea, menținerea regulii lex rei sitae.
Acum se pune accentul pe siguranța tranzacțiilor privind indistinct mobilele sau imobilele.
Pentru pământuri, situația este cu totul specială: pământul face parte din teritoriul național, nu
este vorba aici numai de circulația bunurilor. Pentru clădiri, se admite mai ușor că ele pot fi
achiziționate de străini, că pot intra în proprietatea străinilor; se poate conceda că ele ar aparține
și străinilor. Pentru anumite bunuri mobile, cum ar fi mărfurile în tranzit se admite că reprezintă
o legătură solidă, punctul sau țara de unde marfa a plecat. Se mai propune și legătura cu locul de
destinație. Pentru mobilele care s-au deplasat dintr-un loc în altul, se admite de asemenea legea
locului unde se găsesc în momentul în care intervine actul juridic care le are de obiect (pentru
lucrul care se deplasează dintr-un loc în altul, problemele sunt de altă natură, dar să observăm că
punctul de plecare pentru a da o soluție este locul unde se găsesc în momentul în care se încheie
un act juridic asupra lor).
În principiu, imobilele, chiar aparținând unui străin, sunt supuse legii statului unde sunt
situate; în ce privește imobilele, accentul se pune pe soluțiile care dau dobânditorului o mare sau
cea mai mare siguranță. În materie de mobile, privirile sunt îndreptate spre dobânditor, spre
circulația sigură a bunurilor, prosperitatea societății este legată de circulația sigură a bunurilor,
prosperitatea societății este legată de circulația sigură și rapidă a mărfurilor.6
2. Domeniul de aplicare a lex rei sitaePentru aplicarea legii situării bunurilor trebuie, în primul rând, să se observe, dacă bunul
este privit ut singuli sau este privit ca universitas juris (universalitate juridică) sau ca o
6 Ibidem, pp. 143-144.
5
universalitate de facto (ex: fondul de comerț), dacă bunul este corporal sau incorporal și în sfârșit
regimul particular al navelor și aeronavelor aflate în tranzit.7
Legea situației efective a bunului reglementează mai multe aspecte. Ele formează statutul
real, care constituie cuprinsul normei conflictuale lex rei sitae.
a) Bunurile asupra cărora se pot exercita drepturile reale și clasificarea lor
Natura mobiliară sau imobiliară bunurilor se determină potrivit legii locului unde se află
sau sunt situate. Prin derogare de la regula calificării după lex fori, art. 2558 alin.(3) din Codul
Civil prevede că aceste elemente sunt supuse legii situației locului.
Referitor la noțiunea de bunuri imobile, dispozițiile art. 2613 alin. (2) din Codul civil
cuprind și o calificare legală. În accepțiunea legii, platformele și alte instalații durabile de
exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate ca
bunuri imobile.
b) Bunuri care se găsesc sau care nu se află în circuitul civil
După regimul circulației lor juridice, bunurile pot forma sau nu obiectul actelor juridice
civile. Bunurile care se găsesc în comerț circulă liber sau în anumite condiții. Dacă sunt scoase
din circuitul civil, bunurile sunt inalienabile.8
c) Drepturile reale care pot exista asupra bunurilor și calificarea lor
Legea situației reglementează, în principal, dreptul de proprietate și celelalte drepturi
reale asupra bunurilor, inclusiv dezmembrămintele dreptului de proprietate, care sunt drepturi
reale principale. Tot legea situației guvernează, în particular, și garanțiile reale, care constituie
drepturi reale accesorii.
d) Modurile și condițiile de constituire, transmitere și stingere a drepturilor reale
În legătură cu acest aspect se impune o diferențiere între modurile specifice (originare) de
dobândire sau transmitere a drepturilor reale și modurile nespecifice.9
Astfel, modurile specifice sau originare de dobândire, transmitere10 și de stingere11 a
drepturilor reale sunt supuse legii situării bunului. De asemenea, modurile nespecifice de
dobândire și transmitere12 a drepturilor reale sunt supuse tot legii situației bunului. De exemplu,
7 Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internațional privat, Editura Hamangiu, București, 2008, p.204.8 Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, Editura Lumina Lex, București, 2009, p.263.9 Dan Lupașcu, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2005, p. 175.10 Ocupațiunea, accesiunea, expropierea, uzucapiunea, înscrierea în cartea funciară.11 Prescripția extinctivă, expropierea, rechiziția, confiscarea.12 Exemple: contractul sau testamentul.
6
aspectele care aparțin statutului real privind condițiile de naștere a dreptului real, momentul
transmiterii proprietății, suportarea riscului lucrului.
În schimb, aspectele care nu sunt de natură reală nu guvernate de alte legi. Ele constituie
limitări aduse regulii lex rei sitae.
În privința bunurilor mobile corporale poate surveni un conflict mobil de legi prin
schimbarea punctului de legătură. Această situație se rezolvă în conformitate cu dispozițiile art.
2617 din Codul civil. Potrivit textului, constituirea, transmiterea sau stingerea dreptuilor reale
asupra unui bun care și-a schimbat așezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se află în
momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv. În
funcție de locul situării bunului în momentul producerii faptului juridic se va aplica legea veche
sau legea nouă.
O altă situație privește tot bunurile mobile. Astfel, dobândirea unui drept real pe calea
uzucapiunii va fi supusă legii statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie,
stabilit în acest scop. Dacă bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlinește durata termenului
de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, în măsura în care
sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului, toate condițiile cerute de menționata lege
(art. 2616 din Codul civil). Întrucât uzucapiunea are efect retroactiv, aplicabilă este legea situării
bunului din momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă, adică legea
anterioară. Totuși, la cerera posesorului, se poate aplica, cu îndeplinirea condițiilor legale, și
legea nouă.
e) Formele de publicitate privind bunurile, în cazurile stabilite de lege
Regimul formelor de publicitate privind bunurile este prevăzut de art. 2626 din Codul
civil. De asemenea, art. 2621 lit. d) și art. 2630 conțin dispoziții referitoare la formele de
publicitate ale actelor privind drepturile reale și de garanție asupra navei și aeronavei și ale
ipotecii mobiliare.
Formele de publicitate pentru opozabiliattea dreptului real față de terți sunt supuse legii
aplicabile la momentul și locul unde se îndeplinesc. Deoarece măsurile de publicitate implică
intervenția unei autorități publice, legea aplicabilă va fi a țării în care se efectuează publicitatea.
Prin urmare, legea locului unde se îndeplinește forma de publicitate se identifică cu legea situării
bunului.
7
Formele de publicitate referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde
imobilul se găsește situat. Aceeași soluție este admisă și pentru formele de publicitate cu efect
constitutiv de drepturi reale imobiliare, chiar dacă temeiul juridic al nașterii, transmiterii,
restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.
f) Regimul juridic al posesiei și acțiunile posesorii
Constituind stăpânirea de fapt a unui lucru, posesia este supusă legii situației bunului (art.
2613, alin 1 din Codul civil). Legea statutului real se aplică și protejării posesiei prin acțiunile
posesorii.
g) Obligațiile propter rem
Obligațiile propter rem reprezintă un accesoriu al unui drept real. Întrucât urmează
regimul dreptului real, obligațiile propter rem vor fi supuse legii situației bunului.
Dimpotrivă, obligațiile scriptae in rem sunt legate de posesia unui bun imobil, fiind
opozabile terțelor persoane. Aspectele reale pe care le prezintă sunt supuse legii stiuației bunului,
iar celelalte aspecte vor fi cârmuite de legea actului juridic.13
h) Mijloacele de apărare a drepturilor reale, adică acțiunile reale
Dreptul de proprietate poate fi apărat prin mai multe mijloace. În cadrul lor, acțiunea în
revendicare reprezintă posibilitatea juridică prin care titularul își apără dreptul real asupra
bunului său și pretinde restituirea lui de la persoana care îl stăpânește în fapt.
Regimul juridic al acțiunii reale este diferențiat, după cum se revendică un bun mobil sau
imobil. În materia bunurilor mobile, posesorul de bună-credință beneficiază de o prezumție
absolută de proprietate, care nu poate fi înlăturată prin alte probe. Această regulă nu se aplică
însă când bunul a ieșit din patrimoniul proprietarului fără voia sa. Conform art. 2615 alin. (1) din
Codul civil, bunul furat sau exportat ilegal poate fi revendicat. La alegerea proprietarului
originar, acțiunea în revendicare va fi guvernată de legea statului pe teritoriul căruia se află
bunul, fie la momentul furtului sau exportului, fie la momentul revendicării.
Totuși, terțul de bună-credință poate să nu fie protejat prin dispozițiile legii statului pe
teritoriul căruia se află bunul la momentul furtului sau exportului ilegal.în acest caz, alin. (2) al
art. 2615 din Codul Civil prevede că terțul dobânditor poate invoca protecția conferită de
prevederile legii statului pe teritoriul căruia se află la momentul revendicării.
13 Dan Lupașcu, op.cit., p. 176.
8
Dacă bunurile furate sau exportate ilegal aparțin patrimoniului cultural național al unui
stat, revendicarea lor va fi supusă acelorași dispoziții.
i) Sarcinile fiscale asupra bunurilor
Taxele și impozitele sunt aspecte de drept public. În consecință, legea locului unde sunt
percepute va coincide cu legea locului situării bunului.14
j) Măsurile de urmărire și de executare silită asupra bunurilor
Aceste măsuri se realizează prin concursul organelor statului, care aplică propriile lor
legi. În mod corespunzător, măsurile de urmărire și de executare silită vor fi supuse legii locului
unde se realizează, adică legii locului situației bunului.15
k) Regimul ipotecii judiciare provizorii este supus doar legii locului situării
imobilului, aceeași lge fiind aplicabilă și în ce privește înscrierea definitivă a acestei ipoteci
Înscrierea ipotecii provizorii, înainte de pronunțarea falimentului în Eleveția, nu este
inopozabilă creditorilor falimentului, de vreme ce efectele hotărârii străine nu sunt incidente în
cauză.
Dna B. A obținut, printr-o ordonanță președințială a Tribunalului de Mare Instanță de la
Paris, autorizația de a înscrie o ipotecă provizorie asupra unui imbil situat în franța, aparținând
datornicei sale, societatea elvețiană A. Întrucât falimentul acestei societăți a fost declarat de
aceeași instanță, cererea dnei B a fost admisă.
Societatea A. contestă sentința dată pe 9 mai 1977 la Paris, întrucât instanța a aplicat
legea franceză, a locului situării imobilului, și a declarat, în conformitate cu această lege,
validitatea înscrierii definitivea ipotecii, deși legea elvețiană privitoare la creanță ar ignora
constituirea ipotecii în această ipoteză.
Curtea de Casație a stabilit că regimul ipotecii judiciare provizorii este supus numai legii
situării imobilului și că aceeași lege este aplicabilă și înscrierii definitive a acestei ipoteci.
Așadar, motivul recursului nu este fondat.
De asemenea, sentinței Curții de Apel i se reproșează că a declarat opozabilă creditorilor
falimentului înscrierea provizorie a ipotecii și, în consecință, a admis legalitatea înscrierii
definitive, decizie luată în virtutea legii franceze a locului situării imobilului, deși dreptul
elevețian nu ia în considerare o astfel de înscriere în perioada de declarare a falimentului. În plus,
se face afirmația că, declarând opozabilă creditorilor înscrierea provizorie efectuată cu mai puțin
14 Ion Filipescu, Andrei Filipescu, op.cit., p.305.15 Ioan Macovei, op.cit., pp. 171-174
9
de trei luni înainte de judecarea falimentului, Curtea de Apel a încălcat principiul general al
ordinii publice internaționale privitor la egalitatea între creditori.
Însă întrucât sentința atacată enunță în mod clar că societatea A. este de rea-credință
atunci când susține că înscrierea ipotecii provizorii nu ar fi opozabilă creditorilor falimentului și
din moment ce efectele hotărârii străine nu sunt incidente în cauză, nici acest motiv nu este
fondat.
Din aceste motive, Curtea de Casație a respins recursul. (Curtea de Casație, Secția I
civilă, 17 noiembrie 1999, în Revue Critique de Droit International Prive nr. 3/2000, p.435)16.
Capitolul IV. –Bunuri exceptate de la aplicarea legii situației
Datorită naturii specifice sau a poziției în care se află, unele bunuri nu sunt supuse legii
situației lor. Acele bunuri cărora li se va aplica o altă lege sunt: mijloacele de transport, bunurile
aflate în curs de transport, bunurile aparținând statului străin, drepturile de creanță, tilurile de
valoare, titlurile de credit, drepturile asupra creației intelectuale.
1. Mijloacele de transportConform dispozițiilor art. 2620 din Codul civil, regimul juridic al acestora depinde de
destinația mijlocului de transport.
Navelor și aeronavelor, conform art. 2620 alin.(1) lit. a, li se aplică legea pavilionului pe
care îl arborează lex pavilionis sau lex banderae. Întrucât exprimă naționalitatea mijlocului de
transport, legea pavilionului se plică ca lex patriae.Această lege poate fi cu ușurință cunoscută,
este stabilă, informează comod și sigur asupra condiției juridice a navelor și aeronavelor17.
Având în vedere că navele și aeronavele se pot deplasa dintr-un loc în altul, ca bunul
mobil, în mod obișnuit și foarte rapid, dacă li s-ar aplica legea situației, s-ar schimba regimul
juridic foarte des în raport cu țara în care se găsesc. Transmiterea unor asemenea bunuri de la un
proprietar la altul ar fi îngreunată, iar securitatea operațiilor juridice ar avea de suferit. Nu s-ar
putea împrumuta creându-se o ipotecă asupra lor, dacă ele ar fi cârmuite succesiv de legea în
care se găsesc, fără a se lua în considerare faptul că în marea liberă nu există o lege a situației.
16 Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept Internațional Privat, Editura C.H. Beck, București, 2009, p. 327.17 Mihail Jakotă, op. cit., p. 176
10
Numai supunând navele unei legi stabile și permanente se poate asigura certitudinea operațiilor
juridice asupra lor. La acestea trebuie adăugat că navele și aeronavele sunt bunuri care au o
deosebită importanță pentru economia națională și de aceea statului nu îi este indiferent de
regimul juridic al acestor bunuri. În general, sistemele de drept internațional privat admit că
navele și aeronavele sunt cârmuite de legea statului sub al cărui pavilion navighează sau de legea
statului unde sunt înmatriculate18.
Domeniul legii aplicabile mijloacelor de transport include mai multe acte și fapte
juridice. Conform art. 2621 din Codul civil, legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare
a aeronavei cârmuiește îndeosebi următoarele:
a) Puterile, competențele și obligațiile comandantului navei sau aeronavei;
b) Contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o altă lege;
c) Răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru
faptele și actele comandantului și echipajului;
d) Drepturile reale și de garanție asupra navei sau aeronavei, precum și formele de
publicitate, privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting asemenea drepturi.
Vehiculele feroviare și rutiere sunt guvernate de legea statului organic al întreprinderii
din patrimoniul căreia fac parte mijloacele de transport (art. 2620 alin. 1 lit.b). Conform
dispozițiilor art. 2580 corelat cu art. 2571 legea statutului organic este legea sediului social. De
altfel, legea sediului întreprinderii este legea locului de înmatriculare a vehiculului feroviar sau
rutier.
Legea aplicabilă mijloacelor de transport reglementează următoarele aspecte:
a) Constituirea, transmiterea și stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de
transport (art. 2620 alin. 1);
b) Regimul bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică (art.
2620 alin. 2 lit. a);
c) Creanțele care au ca obiect cheltuielile pentru asistență tehnică, întreținerea,
repararea sau renovarea mijlocului de transport ( art. 2620 alin. 2 lit. b).
Faptele și actele juridice petrecute pe bordul aeronavelor civile înmatriculate în țara
noastră, precum și statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul acestora, în timpul unui zbor
internațional, dincolo de granițele României, sunt reglementate de legislația română. Aceste
18 I. Filipescu A. Filipescu, op. cit., p. 308
11
dispoziții se aplică dacă prin convențiile internaționale la care România etse parte contractantă
nu s-a stabilit altfel19. Bunurile care se găsesc pe o navă sau aeronavă sunt cârmuite tot de legea
pavilionului. Soluția este admisă de Codul aerian în ceea ce privește încărcătura aflată la bordul
aeronavei în timpul unui zbor în afara granițelor.
Așadar legea pavilionului are o largă aplicare în domeniul navigației maritime și aeriene,
cu precizare că în aceeași materie ocupă un anumit rol și legea aleasă de părți precum și legea
forului.
2. Bunurile aflate în curs de transportRes in transitu sunt supuse, potrivit art. 2618 din Codul civil, legii statului unde au fost
expediate. Având în vedere că aceste bunuri trec prin mai multe țări până ajung la destinație,
acestea ar putea fi supuse consecutive unor legi diferite. Tot în perioada transportului, bunurile
por fi vândute, gajate, ipotecate ori pot forma obiectul altor acte juridice. Dacă marfa este
reprezentată printr-un titlu negociabil, debitorul poate fi schimbat prin simpla tradiție a
obiectului de transport. Evitarea complicațiilor și certitudinea operațiunilor juridice se asigură
printr-o lege unică, legea locului de expediție fiind cunoscută de la început și nu se schimbă în
timpul transportului.
Prin derogare de la regulă, legea locului de expediție a bunului nu se aplică anumitor
situații, prevăzute de art. 2618:
a) Părțile au ales, prin acordul lor, o altă lege, care devine astfel aplicabilă, în
temeiul autonomiei de voință;
b) Bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor
măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vânzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe
perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reașezat temporar;
c) Bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus
legii sale naționale, adică lex patriae sau lex domicilii.
Exportatorul își poate rezerva proprietatea asupra bunurilor vândute, în vederea
protejării drepturilor sale, până în momentul plății lor integrale. Rezerva proprietății reprezintă o
creditare în marfă, precum și o garanție a tranzacției. Deși operațiunea este guvernată de legea
statului exportator, părțile pot desemna o altă lege, în temeiul principiului autonomiei de voință.20
19 I. Macovei, op. cit., p 17520 Ibidem, p. 176
12
3. Bunurile aparținând statului străinÎn această situație se aplică principiul imunității statului, iar situația bunurilor e
cârmuită de legea acestui stat. Prin ”imunitatea statului și a bunurilor sale” se înțelege acel
principiu în virtutea căruia un stat, în ceea ce privește statutul său juridic și în ceea ce privește
bunurile sale, nu poate fi supus legii sau jurisdicției unui alt stat. Situația este valabilă și pentru
majoritatea organizațiilor internaționale. Bunurile aparținând unui stat străin nu pot fi supuse
unor măsuri de executare silită, nu pot fi rechiziționate sau sechestrate. Imunitatea de jurisdicție
poate fi înlăturată sau modificată prin reglementările speciale cuprinse în tratatele internaționale.
4. Drepturile de creanțăÎn dreptul internațional privat ca și în dreptul civil, drepturile și datoriile (obligații
stricto sensu) corespunzătoare pot fi privite din două puncte de vedere:
a) Ca efecte ale actului juridic sau ale delictului civil din care izvorăsc. În acest caz,
drepturile și datoriile corespunzătoare sunt reglementate, după caz, de legea contractului sau a
delictului civil;
b) Sub aspectul bunurilor incorporale, ca făcând parte din patrimoniul debitorului ca
datorie.
Drepturile de creanță se încadrează în categoria bunurilor mobile incorporale. În
principiu acestea sunt supuse legii care guvernează izvorul lor, cum ar fi legea contractului sau
legea delictului civil. Totuși, sub anumite aspecte, creanțele sunt situate de legea locului situării
lor. Exceptând titlurile de credit și drepturile asupra operelor de creație intelectuală se consideră
că bunul incorporal se localizează, din anumite puncte de vedere, la locul domiciliului
debitorului, care este un fapt bine cunoscut terților, este un element stabil și este locul executării
creanței. Dacă locul de executare al datoriei este diferit de domiciliul debitorului, creanța ar
putea fi localizată la locul convenit pentru executare. De aici putem concluziona că de la
principiul potrivit căruia creanțele și datoriile sunt supuse aceleiași legi care se aplică și izvorului
din care rezultă, de exemplu legii contractului ori legii delictului civil, există unele excepții în
care, sub anumite aspecte, creanțele sunt supuse legii locului situării lor.
Cesiunea de creanță ridică problema legii proprii aplicabile creanței cedate. În dreptul
internațional privat urmează a se distinge având în vedere următoarele aspecte:
a) Caracterul cesibil sau incesibil al creanței, se aplică legea care reglementează
izvorul din care a rezultat creanța;
13
b) Cesiunea de creanță, care este un contract, trebuie să îndeplinească toate condițiile
de validitate ale contractului, pentru acest contract se aplicându-se lex causae;
c) Raporturile dintre cesionar și debitorul cedat sunt supuse legii care reglementează
creanța de la nașterea sa, deoarece cesionarul dobândește o creanță supusă unei anumite legi care
arată drepturile pe care creanța le conferă și pe care le poate exercita cesionarul;
d) Raporturile dintre cesionari, ceea ce presupune cel puțin două cesiuni ale creanței,
ambele valabile, sunt supuse legii legii domiciliului debitorului cedat, deoarece cesiunea de
creanță.
5. Titlurile de valoareValorile mobiliare emiese de societățile comerciale sunt concretizate în titluri. Cele mai
importante valori mobiliare sunt acțiunile și obligațiunile. Ele certifică drepturi complexe, care
decurg din calitatea de component al unei colectivități. În materia valorilor mobiliare, dispozițiile
Codului civil se ocupă de următoarele aspecte: legea aplicabilă emisiunii valorilor mobiliare,
legea aplicabilă transmiterii valorilor mobiliare și legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii.
Conform art. 2622 alin. 1 din Codul civil, emiterea de acțiuni sau obligațiuni, nominative
sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.
Legea aplicabilă emisiunii valorilor mobiliare cuprinde în domeniul său următoarele
aspecte: condiții de fond și de formă ale acțiunilor și obligațiunilor, condițiile de fond și efectele
contractului de subscriere, dintre societatea emitentă și dobânditorul titlului. Tot legea societății
emitente va determina drepturile acționarilor și deținătorilor de obligațiuni. Dar în anumite cazuri
emisiunea titlului are o natură specială, formalitățile de publicitate fiind, de exemplu, cârmuite de
legea locului publicității, care este locul emisiunii titlului.
Condițiile și efectele transmiterii valorilor mobiliare sunt supuse, în funcție de felul
titlului, unor legi diferite:
a) Legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul
nominativ;
b) Legii locului de plată a titlului de ordin;
c) Legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile
dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.
Dacă titlurile la purtător se transmit printr-un intermediar profesionist se va aplica legea
bursei sau legea instituției de credit intermediare. În domeniul legii aplicabile transmiterii
14
valorilor mobiliare se includ condițiile și efectele transmiterii, precum și restricțiile privind
respectiva transmitere.
Titlurile de valoare reprezentative încorporează un drept real asupra unei cantități de
mărfuri determinate aflate în depozit sau îmbarcată pe navă pentru a fi transportată. Titlurile
reprezentative, precum conosamentul, recipisa de depozit și warantul, se subrogă și circulă în
locul mărfurilor pe care le reprezintă. Conform art. 2623 în cazul titlurilor reprezentative ale
mărfurilor necesită anumite specificații: condițiile ca aceste documente să fie considerate titluri
reprezentative ale mărfii și drepturile reale cu privire la marfa pe care o specifică. Legea
menționată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabilește dacă acesta întrunește condițiile
sprea fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică21. În lipsa unei asemenea precizări,
natura titlului se determină potrivit legii statului în care își are sediul întreprinderea emitentă.
Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil. Cârmuiește
drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.
În situația în care drepturile reale asupra mărfurilor constituite obiectul unui titlu
reprezentativ, ele sunt supuse legii aplicabile și titlului însuși, adică legii menționate expres în
titlu, lex voluntatis. Dacă nu există nicio specificare, urmează a fi aplicată legea sediului
întreprinderii emitente a titlului.
6. Titlurile de creditTitlurile de credit sau efectele de comerț cuprind o promisiune de operațiuni viitoare. Ele
dau dreptul titularului la o sumă determinată de bani sau la o anumită cantitate de bunuri
fungibile. Principalele titluri de credit sunt cambia, biletul la ordin și cecul. Conform dispozițiilor
Codului civil se desprinde principiul conform căruia obligația rezultată din titlul de credit este
supusă legii locului unde obligația s-a născut în mod valabil. Locul nașterii obligației este cel
unde fiecare subscriitor al titlului își pune semnătura pe înscris, lex loci actus.
Condițiile de valabilitate a titlurilor de credit:
- Condiții de fond
Persoana care potrivit legii sale naționale este lipsită de capacitatea de a se angaja prin
cambie, bilet la ordin sau cec, se obligă totuși valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a
fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor. Deși persoana este incapabilă
după legea sa națională, subscriitorul se obligă valabil prin titlu conform legii locului unde a
21 I. Macovei, op. cit., pp.178-179
15
semnat documentul. Prin extinderea principiului pluralității legilor aplicabile obligațiilor născute
din titlu, această soluție reflectă caracterul de literalitate al titlului de credit22.
Celorlalte condiții de fond ale fiecărui angajament ce decurge din titlu li se vor aplica
legea locului unde se naște fiecare dintre ele.
- Condiții de formă
Conform art. 2648 alin. 1 Cod civil, cambiei, biletului la ordin sau cecului li se aplică
legea statului unde angajamentul a fost subscris, adică locus regit actum. Printr-o dispoziție
specială prevăzută de art. 2648 (1), condițiile de formă privind cecul sunt acceptate, ca soluție
alternativă, dacă corespund legii locului plății. Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii
arătate, dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior,
neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior. Această
excepție rezultă din caracterul autonom al drepturilor și obligațiilor dobânditorilor în sensul în că
fiecare dobânditr succesiv al titlului este titularul unui drept originar, propriu, ci nu al unui drept
derivat, rezultat din cel al transmițătorului23.
A. Cambia și bietul al ordin.
Efectele obligațiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sunt
supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile, lex loci solutionis. Sunt avute în vedere
următoarele aspecte: obligațiile trasului acceptant față de posesorul cambiei, obligațiile trasului
față de trăgător, obligațiile acceptantului prin intervenție, precum și obligațiile semnatarului
biletului la ordin. Conform art. 2651 (2) efectele pe care le produc semnăturile celorlalți obligați
prin cambie sau bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date
semnăturile.
Dobândirea creanței. Legea locului unde titlul a fost instituit stabilește dacă posesorul
cambiei dobândește creanța care a dat loc emisiunii titlului. Posibilitatea posesorului cambiei de
a dobândi creanța care a dat loc emisiunii titlului se stabilește în conformitate cu legea locului de
constituire a titlului.
Acceptarea cambiei. Legea statului unde este plătibilă cambia stabilește dacă acceptarea
poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum și dacă posesorul titlului este sau nu obligat să
primească o plată parțială. Așadar, plata cambiei și biletului la ordin sunt supuse legii locului
plății, lex loci solutionis.
22 Ibidem, p. 18023 Nicoleta Diaconu, op. cit., p. 270
16
Ordinul de plată emis de trăgător creează obligații cambiale față de tras numai în urma
acceptării titlului de credit. Cambia se acceptă pur și simplu, în condițiile indicate de emitent. Cu
caracter de excepție, se admite și acceptarea parțială, întrucât se asumă o obligație certă.
Acceptarea parțială este reglementată de legea statului în care se plătește cambia, semnatarii fiind
ținuți să răspundă în mod solidar, orice reducere a sumei de plată reprezentând un avantaj.
Pentru anumite aspecte se aplică totuși alte soluții conflictuale, precum condițiile și
modalității scadenței și condițiile referitoare la locul plății care sunt supuse legii locului emiterii
titlului.
Pierderea sau furtul titlului. Legea aplicabilă în această situație este legea statului unde
cambia sau biletul la ordin sunt plătibile. Posesorul poate cere amortizarea titlului, prin această
procedură anulându-se titlul original, iar debitorul este autorizat să efectueze o plată liberatorie.
B. Cecul
Premisele emiterii cecului. Persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu sunt
determinate de legea statului unde cecul este plătibil, lex loci solutionis.
Locul de plată este indicat pe cec sau în lipsa unei mențiuni va fi luat în considerare locul
desemnat lângă numele trasului. Calitatea de tras nu poate reveni decât unei instituții de credit,
dar dacă locul emisiunii și al plății sunt în străinătate, cecul poate fi tras și asupra unnei alte
persoane.
În cazul în care, conform legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra
unei persoane neîndreptățite, obligațiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale
căror legi nu cuprind o asemenea restricție, sunt valabile. Obligațiile rezultate din titlu fiind
independente, nevalabilitatea cecului nu afectează celelelalte angajamente, care sunt valabile.
Efectele cecului. Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligațiile ce decurg
din cec determină efectele acestor obligații. Pentru efectele acestor obligații este aplicabilă lex
loci actum.
Plata cecului. Prin natura sa cecul este plătibil la vedere. Conform art. 2658, legea
statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi următoarele:
- Dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la veder,
precum și efectele postdatării;
- Termenul de prezentare;
17
- Dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sunt efectele produse la
aceste mențiuni;
- Dacă posesorul poate cere și dacă este obligat să primească o dată parțială;
- Dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza ”plătibil în cont” ori o expresie
echivalentă și care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;
- Dacă posesorul are drepturi speciale supra provizionului și care este natura lor;
- Dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziție la plata acestuia;
- Măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
- Dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului
de regres împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați.
7. Drepturile asupra operelor de creație intelectualăÎn această privință există reglementări internaționale care au realizat un drept uniform,
atât în ceea ce privește condiția juridică a străinului, cât și în ceea ce privește conflictele de legi în
acest domeniu (dreptul de proprietate literară și artistică, dreptul de proprietate industrială,
desenele, modelele și mărcile de fabrică, comerciale, de serviciu)24.
A. Dreptul de autor
Reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la
realizarea și valorificarea operelor literare, artistice sau științifice. În ceea ce privește dreptul de
autor, elementul caracteristic este originalitatea operei. Art. 2624 distinge în ceea ce privește
legea aplicabilă între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoștința publicului și operele
de creație nedivulgate.
Aducerea operei la cunoștința publicului constituie un atribut de ordin intelectual și
moral. Nașterea, onținutul și stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creație
intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoștința
publicului prin publicare, reprezentare, difuzare sau în alt mod. Singurul care poate decide
dezvăluirea creației sale este autorul, determinând limitele, modalitatea și momentul în care
opera va fi publicată.
Opera de creație intelectuală este protejată prin simpla ei realizare independent de
aducerea la cunoștința publicului. Operele de creație intelectuală nedivulgate sunt supuse legii
24 I. Filipescu, A. Filipescu, op. cit., p. 351
18
naționale a autorului, iar în cazul acestora se va aplica legea cetățeniei sau legea reședinței
obișnuite a autorului.
B. Dreptul de proprietate industrială
Dreptul de proprietate industrială reprezintă ansamblul normelor juridice care
reglementează raporturile cu privire la cu privire la creațiile intelectuale aplicabile în industrie și
la semnele distinctive ale acestei activități. Pentru a beneficia de protecție juridică, obiectul
dreptului de proprietate industrială trebuie înregistrat la autoritatea competentă prin constituirea
unui depozit național reglementar25.
Nașterea, conținutul și stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii
statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de de depozit sau
de înregistrare. Așadar se va aplica legea locului unde au fost îndeplinite condițiile de formă
necesare pentru depozitarea sau înregistrarea dreptului, locus regit actum.
8. Garanțiile reale imobiliareGaranțiile reale imobiliare sunt destinate să asigure îndeplinirea unei obligații civile sau
comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice și juridice26.
Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii sunt supuse, conform art 2627,
legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului. Ipoteca subzistă cât timp există
obligația pe careo garantează, transferul bunului pe teritoriul unui alt stat neafectând legea
aplicabilă.
Ca o excepție de la regulă se va aplica legea locului unde se află debitorul, în cazul:
- Unui bun mobil corporal care, potrivit destinației sale, este utilizat în mai multe
state, dacă prin dispozițiile speciale nu se prevede altfel;
- Unui bun mobil necorporal, unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia
creditorului.
Mai mult este prevăzută și o excepție de la excepție, în situația acțiunilor, părților sociale
și obligațiunilor unde se aplică legea statului organic al emitentului. Dacă aceste titluri sunt
tranzacționate pe o piață organizată vor fi supuse legii statului în care funcționează piața
respectivă.
25 I. Macovei, op. cit., p. 18426 I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, op. cit., p. 331
19
În ceea ce privește locul unde se află debitorul, la data încheierii contractului de ipotecă
imobiliară, debitorul se află în statul în care își are reședința obișnuită sau sediul real. În privința
resurselor naturale, legea aplicabilă de determină după criteriul locului unde se află exploatarea.
Prin natura lor, operațiunile asimilate de lege ipotecii imobiliare vor fi supuse acelorași
reglementări. Aceste operațiuni sunt: toate cesiunile de creanță, chiar dacă cesiunea are drept
scop garantarea îndeplinirii unei obligații, vânzările condiționate, precum și alte acte juridice
destinate să asigure îndeplinirea unei obligații cu un bun, toate formele de închiriere, inclusiv
orice leasing, pe un termen mai mare de 1 an, având ca obiect un bun definit în sensul acestei
legi, contractele de consignație care au ca obiect un bun definit în sensul acestei legi , dacă
valoarea bunului e mai mare de 1000 euro, warantele și recipisele de depozit.
Legea aplicabilă operațiunilor asimilate se determină după un criteriu obiectiv care se
referă la data încheierii operațiunii asimilate.
20