Post on 06-Feb-2018
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
ŞTIINŢIFICE
CEDEREL
Revista pentru toate vârstele
ANUL I/NR 2/ IUNIE 2015
GRĂDINIŢA „ COLŢ DE RAI”
Adresa: Strada Gârleni, Nr. 10, Sector 6,
Bucureşti
Telefon/ Fax: 037.620.32.73
Email:gradinitacoltderai@yahoo.ro
Director: Prof. Ilie Alina Adriana
Colectiv de redacţie:
Prof. Duţă Elena
Educ. Dragne Cosmina
Coordonator: Prof. Ilie Alina
Corectură: Prof. Istrate C. Ioan
CUPRINS
ŞTIAŢI CĂ..?
DREPTURILE COPILULUI
SECŢIUNEA PENTRU COPII
1. JUCĂRII PENTRU COPII
2. POVESTIRI CREATE/ POEZII/GHICITORI
3. PAGINA ISTEȚILOR
4. CODUL BUNELOR MANIERE
5. LECȚIA DE ENGLEZĂ
6. POVESTEA „GREŞEALA CUMINŢICĂI”
7. MÂINI DIBACE
SECŢIUNEA PENTRU PĂRINŢI
1. INVITATUL REVISTEI
2. DE LA NOI DIN GRĂDINIŢĂ
3. PAGINA CAMPIONILOR
SECŢIUNEA PENTRU CADRE DIDACTICE
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATӐ
ŞTIAŢI CĂ..?
DREPTURILE COPILULUI
1 Iunie - Ziua Internaţională a copilului
În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua
Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă
perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin
copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea
copiilor din toată lumea. A fost sărbătorită pentru prima dată la
nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua
Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie, ca având
începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa
Mondială pentru bunăstarea copiilor.
Declaraţia de la Geneva cu privire la Drepturile Copilului a
proclamat necesitatea unei protecţii speciale a copiilor. Decizia
despre instituirea unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată
de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor în cadrul
unei sesiuni speciale din noiembrie 1949.
În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale
Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care
prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita
„Ziua copilului” . ONU a susţinut această iniţiativă şi a proclamat
protecţia drepturilor, vieţii şi a sănătăţii copiilor drept una dintre
priorităţile sale de activitate.
Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată
pe 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la
educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi
spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine
socială, situaţie materială sau alte statuturi. Declaraţia face un apel
la părinţi, organizaţii neguvernamentale şi guvernele tuturor
statelor de a recunoaşte şi a respecta drepturile copiilor.
În România Autoritatea Națională pentru Protecția
Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.
1 Iunie - Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în
care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei
inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm
încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie
unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia
noastră zi de zi.
Societatea noastră are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi,
copii, de care să fim mândri. Astăzi, devine tot mai evidentă
preocuparea structurilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional,
asupra domeniului protecţiei drepturilor copilului. Prin ratificarea
de către ţara noastră a Convenţiei internaţionale cu privire la
drepturile copilului, statul s-a angajat să asigure ocrotirea
drepturilor copilului, devenind responsabil pentru elaborarea şi
adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului,
precum şi folosirea unor mecanisme eficiente, iar în toate acţiunile
sale, să ţină cont de interesul prioritar al copilului.
Dacă mulţi copii s-au distrat şi au sărbătorit alături de cei
dragi, astăzi fiind poate mai răsfăţaţi decât în alte zile, este bine de
ştiut că există şi copii care nu au puterea să zâmbească, aceştia
trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi cunoscând problemele
triste ale vieţii de la o vârstă prea fragedă.
Râzi, copil frumos, e ziua ta!
Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a
oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de
a aprecia și iubi copiii și de ce nu de a-i pregăti pentru un viitor
sănătos, fericit și plin de succese.
Prin gingășia lor copiii sunt ușor de iubit. Nu poți să nu-i
iubești!
Calitatea sufletului copilului este nealterata. Sinceritatea și
puritatea lui ne impresionează. Voia bună, surâsul gingaș al
copiilor sădește în noi speranța de mai bine.
Ziua copiilor în lume
Data zilei
copilului variază
foarte mult între țări.
Aproximativ 30 de
state au preluat 1
iunie de la China și
SUA.
Argentina sărbătorește a doua duminică din luna august.
Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.
• Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.
• Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.
• Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.
• Germania de la reunificarea Germaniei se
sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-
ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii
Federale Germania.
• India sărbătorește în data de 14 noiembrie.
• Japonia sărbătorește în data de 5 mai.
• Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.
• Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.
• Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.
• Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.
• Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.
ŞTIAŢI CĂ..?
DREPTURILE COPILULUI
“Convenția asupra Drepturilor Copilului”
1. Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
2. Copilul are dreptul de a menține relații personale și
contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte
persoane față de care copilul a dezvoltat legături de
atașament.
3. Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul
dintre aceștia, printr-o măsura dispusă în condițiile legii are
dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu
ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru
contravine interesului superior al copilului.
4. Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul
de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia,
cu excepția situației în care acest lucru contravine
interesului superior al copilului.
5. Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită
dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și
personalității sale.
6. Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de
sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de
serviciile medicale și de recuperare necesare pentru
asigurarea realizării efective a acestui drept.
7. Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și
nu poate fi constrâns la o munca ce comportă un risc
potențial sau care este susceptibilă să îi compromită
educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale
fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
8. Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să
permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și
socială.
9. Copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de
asigurări sociale, în funcție de resursele și de situația în
care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se
găsește.
10. Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite
de stupefiante și substanțe psihotrope, așa cum sunt acestea
definite de tratatele internaționale în materie.
11. Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de
exploatare;
12. Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială,
adaptată nevoilor
13. Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a
vieții sale intime, private și familiale. Este interzisă orice
acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului
sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială.
14. Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau
după caz alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele
care au în plasament copii precum și persoanele care prin
natura funcției promovează și asigura respectarea
drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații,
explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de
înțelegere al acestora precum și de a le permite să-și
exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
15. Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima
liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește. În
orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește,
copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie
ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu
toate acestea poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit
vârsta de 10 ani dacă autoritatea competentă apreciază că
audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
16. Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și
religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi
schimbată fără consimțământul acestuia; copilul care a
împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur
religia.
17. Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri
formale și informale, precum și dreptul la libertatea de
întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
18. Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau
lingvistice are dreptul la viață culturală proprie, la
declararea apartenenței sale religioase, la practicarea
propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba
proprie în comun cu alți membrii ai comunității din care
face parte.
19. Copilul are dreptul la respectarea personalității și
individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice
sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
20. Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.
21. Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme
de violentă, neglijentă, abuz sau rele-tratamente.
22. Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul
are dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de
securitate materială și morală.
23. Orice copil care este,
temporar sau definitiv,
lipsit de ocrotirea
părinților săi sau care, în
vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora, are
dreptul la protecție
alternativă.
24. Copilul are dreptul sa
depună singur plângeri
referitoare la încălcarea
drepturilor sale
fundamentale; Copilul este
informat asupra drepturilor
sale precum și asupra
modalităților de exercitare
a acestora.
POVESTIRI CREATE/ POEZII/GHICITORI
POVESTEA FLUTURAŞULUI
de ILIE MIRUNA MARIA
A fost odată un fluturaş care zbura vesel. Într-o zi a văzut
un ursuleţ. Ursuleţul l-a întrebat:
- Unde zbori, fluturaşule?
- Eu mă duc la prietenii mei. Şi a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu o răţuşcă foarte tristă. Fluturaşul a înveselit-
o: a mângâiat-o şi a gâdilat-o cu aripile.
A plecat mai departe şi s-a întâlnit cu buburuza. Şi
buburuza era tristă. Fluturaşului i-a venit o idee. A zburat şi i-a
adus o floare, dar buburuza era tot supărată. Ea a spus că vrea să
meargă la familia ei. S-a urcat pe aripile fluturaşului şi acesta a
dus-o acasă. Toată familia a fost fericită.
Fluturaşul s-a întors bucuros acasă pentru că şi-a ajutat noii
prieteni.
POVESTEA UNUI GÂNDĂCEL
de BURLACU ALEXANDRU
A fost odată ca niciodată un gândăcel. Într-o zi a plecat să-
şi caute un prieten. S-a întâlnit cu un fluturaş.
- Ce cauţi, gândăcelule? A zis fluturaşul.
- Caut prieteni noi.
- Vreau să merg şi eu cu tine!
Au plecat amândoi şi s-au întâlnit cu un urs.
- Ce căutaţi aici?
- Căutăm prieteni!
- Vin şi eu cu voi!
Şi au plecat toţi mai departe.
S-au întâlnit cu o buburuză. Buburuza a zis că vrea să fie şi
ea prietenă cu ei. Cu toţii au plecat la drum. S-au întâlnit cu o
girafă. Ea le-a spus să aibă grijă pe unde merg! Au mers, ce-au
mers şi le-a ieşit în cale un lup. S-au speriat şi au fugit toţi în toate
părţile.
De ce?
Autor Geta Mocanu
De ce-s mic şi nu sunt mare?
De ce-i frig când nu e soare?
De ce-i lună când e noapte?
De ce se vorbeşte-n şoapte?
De ce au copacii frunze?
De ce-n mare sunt meduze?
De ce-s zilele mereu?
Pe cer, de ce-i curcubeu?
Spune-mi , mama tu ştii toate!
Ştii să îmi răspunzi în parte
Că ai învăţat orice,
Iar eu tot te-ntreb: De ce?
Nu-i băiat ca să nu-l ştie,
Făurit e din hârtie.
Vânt puternic vrea şi sfoară
Şi-atunci zbârnăie şi zboară.
(Zmeul)
Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mâncare,
Ştie jocuri, mii şi mii,
Şi-i iubită de copii.
( Păpuşa )
Petale de flori micuţe,
Aşezate-n cutiuţe,
Să putem picta cu ele
Oameni, case, floricele.
(Acuarelele)
PAGINA ISTEȚILOR
AJUTĂ COPIII SĂ AJUNGĂ ACASĂ!
COLOREAZĂ LITERA CORESPUNZĂTOARE SUNETULUI
CU CARE ÎNCEPE CUVÂNTUL “BICICLETĂ”!
CODUL BUNELOR MANIERE
Când oferim cadouri?
De regulă, oferim cadouri cu anumite ocazii: la zile de
naştere, la zile onomastice, de 1 şi 8 Martie, 1 Iunie, la sărbătorile
Crăciunului şi ale Paştelui, la sărbătorirea unor evenimente, cum ar
fi: caştigarea unui concurs, reuşita la un examen, aniversarea unui
număr de ani de la căsătorie, etc.
Persoanelor foarte apropiate le putem oferi oricand un
cadou, nu doar la ocaziile amintite mai sus.
Când şi cui oferim cadouri?
Cadouri oferim tuturor, ori de cate ori este cazul.
Oferim cadouri:
• Când suntem invitaţi de cineva care sărbătoreşte un eveniment.
Cadoul îl oferim sărbătoritului (coleg, prieten, rudă, vecin). Este
elegant să oferim un buchet de flori şi mamei acestuia.
• Când este ziua de naştere sau ziua onomastică a celor mai buni
prieteni sau colegi. Acestora le putem oferi un mic dar, chiar dacă
nu ne invită acasă pentru a sărbători evenimentul.
• Membrilor familiei noastre, ori de cate ori există un prilej.
Ce cadouri oferim?
Când alegem un cadou ne gandim in primul rand la
persoana pentru care îl cumpărăm. Incercăm să ţinem cont de
preferinţele şi dorinţele acesteia.
Cum oferim cadourile?
Cadourile se oferă ambalate. Ambalajul trebuie să fie cât
mai frumos.
• Cărţile se pot oferi fără a fi ambalate. Nu scriem dedicaţii pe
cărţi. Dacă totuşi, ţinem neapărat să scriem o dedicaţie, aceasta se
scrie pe pagina 1 sau 3 a cărţii; textul trebuie să fie scurt şi să
cuprindă numele persoanei căreia ii oferim cartea, o urare sau un
gand bun, data şi semnătura.
• Florile le putem oferi ambalate numai dacă ambalajul este
transparent; in caz contrar, le oferim fără ambalaj. Florile se oferă
in număr impar. Buchetul se oferă cu florile îndreptate în sus.
• Orice cadou se oferă natural, cu gesturi fireşti, chiar persoanei
căreia îi este destinat. Nu facem gesturi teatrale, nu vorbim foarte
tare, pentru a observa toată lumea că oferim un cadou.
Cum primim cadouri?
Când primim un cadou mulţumim imediat. Să ne reamintim
că florile se despachetează şi se pun intr-o vază cu apă; celelalte
cadouri se despachetează cand le primim, de faţă cu persoana sau
persoanele de la care le-am primit. Ne manifestăm bucuria şi
admiraţia pentru ceea ce am primit.
LECȚIA DE ENGLEZĂ
c
ROMÂNĂ
ENGLEZĂ
FRANCEZĂ
ITALIANĂ
GERMANĂ
Băiat=Boy
Fată= Girl
Copil= Child
Balon =Balloon
Tort= Cake
Jucărie= Toy
POVESTEA „GREŞEALA CUMINŢICĂI”
GREŞEALA CUMINŢICĂI
de Viniciu Gafiţa
O cunoaşteţi pe Cuminţica? E fetiţa aceea cu părul legat strâns
în două codiţe, cam subţirele, drept deasupra urechilor mici şi
roze. Dacă aţi trecut prin faţa blocului nostru nu se poate să nu o fi
văzut jucându-se cu ceilalţi copii de seama ei: pentru că nu trebuie
să credeţi cumva că dacă i se spune Cuminţica, înseamnă că nu se
joacă, nu aleargă, nu cântă şi nu se ceartă uneori. Dar ea ştie unde
şi când poate să se joace, respectă regulile de circulaţie şi orele de
odihnă stabilite pentru blocul nostru. Astăzi după amiază, tocmai
venise de la grădiniţă când mama ei i-a spus:
- Daniela-pentru că de fapt aşa o chema pe Cuminţica- du-te, te
rog, până la magazin şi cumpără o franzelă.
- Desigur, mămico, a răspuns Cuminţica şi luând banii a plecat
imediat.
Nu s-a îndepărtat bine de casă şi a văzut-o pe prietena ei,
Rodica, alergând grăbită.
- Unde te duci? a întrebat-o ea mirată.
- N-am timp de vorbă, i-a răspuns Rodica. M-a trimis mama
până la “piaţă” şi mi-a spus să vin repede.
- Nu ştii că nu-i frumos să fugi pe trotuar? a mustrat-o
Cuminiţica. Poţi să loveşti trecătorii, iar la traversare nu ai vreme
să te asiguri dacă vine vreo maşină.
- Lasă-mă cu sfaturile tale, i-a răspuns Rodica şi a plecat mai
departe în goană. Dar n-a făcut câţiva paşi că a trebuit să ocolească
un grup de muncitori care reparau ceva la o gură de canal. Dându-
se jos de pe trotuar, n-a observat o maşină ce venea din spatele ei:
frâne, scrâşnete, spaimă.
- Hai cu mine, i-a spus Cuminţica şi a luat-o de mână. A merge
repede pe stradă nu înseamnă că trebuie să alergi.
Erau acum două fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână.
Nu merseră prea mult şi văzură o fetiţă necunoscută care plângea
la marginea trotuarului.
- De ce plângi? a întrebat-o Cuminţica.
Printre sughiţuri fetiţa i-a explicat:
- M-a trimis bunica la farmacie şi mi-a spus să merg după cum
arată semnele de circulaţie. Dar sunt atâtea semne că nu mai ştiu să
mă descurc.
- Iată, acela roşu cu o dungă albă e semn pentru maşină că pe
această stradă nu are voie să circule. Mai încolo este altul albastru
cu silueta unui tătic cu un copil de mână. Pe acolo trebuie să
mergem noi, pentru că semnul ăsta înseamnă: drum obligatoriu
pentru pietoni.
- Vai, ce multe sunt! suspină fetiţa.
- Până să le înveţi, hai cu mine, că tot trecem pe la farmacie, îi
zise Cuminţica.
Erau acum trei fetiţe care mergeau grăbite, ţinându-se de mână.
Abia cotiră pe prima stradă că dădură peste o mulţime de
oameni în faţa unui camion.
- N-am nici o vină, explică şoferul camionului, galben la faţă şi cu
vocea răguşită, către cei din jur. Fetiţa asta s-a repezit să treacă
strada prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Noroc că am avut
frâne bune, altfel cine ştie ce se întâmpla!
Fetiţa cu pricina nu era alta decât Marilena, vecină de
apartament a Danielei. Stătea speriată, tremura şi nu putea scoate
nici un cuvânt.
- Unde te duceai? o întrebă Cuminţica.
- La...la...chioşc... să cumpăr un ziar... pentru tata.
- Hai cu noi, îi spuse Cuminţica, trăgând-o din mijlocul
mulţimii.Erau acum patru fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de
mână.
Se vedea magazinul din centrul cartierului, când, întâlniră un
agent de circulaţie ducând de mână o fetiţă cu ochii în lacrimi
- Ce-i cu tine Marcela? a întrebat-o Cuminţica mirată.
- O cunoaşteţi? Se bucură agentul.
- Da, e sora colegei mele, Iulia Stănescu, de pe strada noastră.
- Am găsit-o în partea cealaltă a străzii, plângând că nu ştie pe
unde să traveseze, explică agentul de circulaţie. Acum am trecut-o
eu, de la un colţ la altul al străzii.
- Dacă îmi dai voie, o luăm cu noi, spuse Cuminţica. Erau acum
cinci fetiţe care mergeau grăbite, ţinându-se de mână.
Nu ştiu dacă, în drumul ei, Cuminţica a mai adunat şi alte fetiţe
care nu ştiau să circule pe stradă, dar şi pentru atât cât am văzut
până acum, Cuminţica trebuie să fie fericită, cu toate că, în dorinţa
ei de a ajuta pe alţii, a făcut şi ea o greşeală! Voi ştiţi care? A uitat
că pe trotuar copiii merg doi câte doi ca să nu încurce pe ceilalţi
oameni să circule.
SECŢIUNEA PENTRU PĂRINŢI
INVITATUL REVISTEI
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE
LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
De-a lungul timpului, omul a
găsit modaliăți variate de exprimare a
trăirilor, sentimentelor și aspirațiilor
sale prin gesturi, mimică, desen, muzică
și cuvânt.
La început, la vârsta preșcolară copiii se
exprimă mai greoi verbal alegând varianta exprimării grafice. Prin
activități instructiv-educative structurate, copilul ajunge să se
exprime corect gramatical și cursiv, iar din punct de vedere plastic
să se exprime prin desen, pictură și modelaj. Această ultimă
variantă de exprimare este utilizată mai des de către copiii mai
emotivi, care se refugiază în lumea culorilor.
Activitățile artistico-plastice (desen-pictura-modelaj) sunt
concepute conform nivelului de vârstă al copilului, de la 1,6 luni
pana la 6/7 ani. Prima forma de exprimare grafică a copiulului mic
este mâzgălitura. Aceasta are un înțeles pentru el, deși adulții nu
percep reprezentarea. Treptat, cu ajutor și perseverență, copiii
învață să redea obiecte sau chiar imagini respectând realitatea.
Prin desen copilul se simte important, descoperind o altă
variantă de exprimare a ceea ce simte, a ceea ce gândește și cum
percepe lumea înconjurătoare. Atât educatoarele, cât și părinții
trebuie să încurajeze și să ghideze pașii copiilor pentru dezvoltarea
gustului pentru frumos, arta și pentru dezvoltarea unei personalități complexe.
Elementele plastice care se învață la grădiniță sunt:
punctul, linia, pata de culoare, forma și combinații ale acestora.
In prima etapă, copilul învață să deseneze utilizând creionul grafic,
apoi creioanele colorate și mai târziu carioca. Pentru utilizarea
elementelor grafice și instrumentele specifice desenului,
educatoarea trebuie să proiecteze activități cu teme simple precum:
Fulgerul, Floarea, Nori, Soarele, Omul, Bradul, Copacul, Sacul,
Clopoțelul, Mașina, Steluța, iar mai apoi trece la compoziții
simple, apoi mai complexe, având ca posibile teme Anotimpurile,
Familia, La Bunici, Prietenii, Jucăriile Mele, Parcul etc.
Din punct de vedere psihologic, desenul poate fi utilizat fie ca test
de inteligență, fie ca test de personalitate. Ca test de inteligență-
testul omului- detaliile anatomice și vestimentare calculează vârsta
mentală a copilului. Ca test de personalitate desenul este luat drept
oglinda de reflexie a personalității. Copilul desenează spontan, ce
este important pentru el pozitiv și negativ. Pentru copil, desenul
exprimă un fel de proiecție a existenței sale. Persoana desenată este
copilul însuși căruia, de multe ori îi dă propria vârstă și sex.
Diferențe semnificative în reprezentarea grafică a omului pot
indica tendințe regresive sau tendința de a crește. Persoana
desenată reprezintă expresia de sine și imaginea corpului cu
emoțiile trăite de copil. Modul în care îl reprezintă depinde de
dorințele sau defectele acestuia. Prin acest proces de proiecție,
copilul poate să își prezinte problemele sale, sentimentul de sine,
anxietatea și mecanismele sale de reacție sau mecanismele de
aparare.
Interpretarea desenului depinde de o serie de factori și
anume: maturitatea intelectuală, perceptivă și vizuală a copilului,
locația unde este realizat (acasă, la grădiniță, la cabinetul
psihologului), relația care se stabilește, momentul în care este
realizat, aspectul adaptativ (Cum acceptă copilul sarcina? ,
Răspunde spontan?, Pune întreări înainte să înceapă?,
Cererea a fost simțită ca fiind frustrantă? etc).
Activitatea de pictură se desfășoară diferit de cele de desen
prin faptul că se utilizează instrumente diferite (pensula, acuarele,
guașe, pastă de dinti, paie, dopuri de plută etc.) păstrându-se
aceleași teme sau se pot alege și altele, în funcție de context și de
vârsta copilului.
Prima formă de exprimare prin pictură la copiii mici este
dactilopictura sau pictura cu degetelul. La această vârstă, copiii nu
au bine dezvoltați mușchii mici ai mâinii și nu își pot coordona
bine mișcările, fiindu-le foarte greu să picteze cu pensula. De
aceea, învață să picteze mai întâi cu degetul, urmărind ca mai apoi
să utilizeze pensula sau alte instrumente (vată, ștampile etc).
Pentru dezvoltarea imaginației, educatoarele pot da copiilor teme
concrete de realizat sau îi pot lăsa să aleagă singuri ceea ce vor să
redea prin desen și culoare.
Așadar, prin pictură, desen și modelaj, adultul formează
copiilor deprinderi de lucru, capacități de exprimare, îl ajută pe
copil să realizeze corespondențe între elementele de limbaj plastic
și natură, stimuleaza expresivitatea și creativitatea și nu în ultimul
rând, dezvoltă armonios și multilateral personalitatea copiilor.
SECŢIUNEA PENTRU CADRE DIDACTICE
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATӐ
UNITATEA DE ÎNVӐŢӐMÂNT: Grӑdiniţa “COLŢ DE RAI”
DATA: 06.03.2015
PROFESOR ÎNVӐŢӐMÂNT PREŞCOLAR: IONESCU
ROXANA-IOANA
GRUPA MARE “IEPURAŞI”
TEMA DE STUDIU: “Cu ce şi cum exprimӑm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: “Primӑvara”
SUBTEMA: “Vestitorii primӑverii”
TEMA ZILEI: “Flori ”
MOD DE REALIZARE: Activitate integratӑ ADP -
ADE(DLC+DOS) - ALA
● ARTӐ – colorarea unor imagini cu flori “Curcubeul florilor”
● JOC DE ROL –“Micii grӑdinari”
● ŞTIINŢE – puzzle.
▫ DLC (Educarea limbajului) – “Flori pentru fete” – joc didactic
▫ DOS (Activitate practicӑ) – “Narcise”
SCOPUL ACTIVITӐŢII:
● Valorificarea cunoştinţelor dobândite privind sunete, silabe,
propoziţii şi litere;
● Consolidarea unor abilitӑţi practice (decupare, asamblare,
lipire).
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
◌ sӑ realizeze activitӑţi folosind tehnici specifice fiecӑrei arii de
interes propuse;
◌ sӑ alcӑtuiascӑ propoziţii corecte din punct de vedere gramatical
despre flori de primӑvara;
◌ sӑ despartӑ in silabe cuvântul a cӑrui imagine se aflӑ pe jeton;
◌ sӑ recunoascӑ sunetul iniţial, litera, gӑsind şi alte cuvinte care
încep cu acelaşi sunet;
◌ sӑ foloseascӑ corect instrumentele puse la dispoziţie pentru
realizarea “narcisei” folosind tehnici diferite (decupare,
asamblare, lipire);
◌ sӑ respecte regulile jocurilor în care sunt implicati, dând dovadӑ
de fair-play.
SARCINA DIDACTICӐ: formularea de propoziţii şi realizarea
analizei fonetice a unor cuvinte (despӑrţirea în silabe,
identificarea sunetului iniţial şi recunoaşterea literei).
REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în echipe de câte doi
copii (fatӑ şi bӑiat) în funcţie de floarea aleasӑ la întâlnirea de
dimineaţӑ. Probele cuprind aceleaşi sarcini, cu trei variante
diferite. Pentru fiecare rӑspuns corect echipa va fi rӑsplӑtitӑ cu
aplauze şi va avea dreptul sӑ numeascӑ urmӑtoarea echipӑ
participantӑ
ELEMENTE DE JOC: mişcarea, surpriza , aplauzele,
întrecerea.
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia, conversaţia, exerciţiul,
jocul, invӑţarea prin cooperare.
RESURSE MATERIALE: ecusoane cu flori, puzzle, fişe, creioane
colorate, flori naturale, ghivece, unelte de grӑdinӑrit, pӑmânt,
castroane, vaze, jetoane cu flori, siluete flori şi frunze, crenguţe,
hârtie creponată, foarfece, lipici, casetofon, minge.
SECŢIUNEA PENTRU CADRE DIDACTICE
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATӐ
BIBLIOGRAFIE:
“Metodica activitӑţilor instructiv-educative in grӑdiniţa de copii”
– Viorica Preda –Ed. Sitech, Craiova 2010;
“Curriculum pentru învӑţӑmântul preşcolar”, E.D.P. Bucureşti
2009;
“Jocuri didactice pentru educarea limbajului” - Aurelia Ana,
Smaranda Cioflica – Ed. Tehno-art 2000;
“Strategii didactice interactive”, E.D.P. Oprea C.l. - Bucureşti
2007;
“Revista învӑţӑmântului preşcolar” nr. 3-4/2014 – Ed.Arlequin
2014.
“Piramida cunoaşterii – repere metodice în aplicarea
curriculumului preşcolar” - Lolica Tătaru, Adina Glava, Olga
Chiş – Ed. Diamant 2014.
SCENARIUL ZILEI
Se va desfӑşura întâlnirea de dimineaţӑ:
● Salutul: copiii se vor salute pe nume;
● Prezenţa: se vor identifica copiii prezenţi şi cei absenţi;
● Calendarul naturii: se puncteazӑ anotimpul, luna, ziua, cum este
vremea si evenimentul care se apropie ;
● Noutatea zilei constӑ în alegerea unui ecuson cu o anumitӑ
floare, astfel formându-se echipe de câte 2 copii (fatӑ şi bӑiat) cu
ecusoane de acelaşi fel.
Tranziţie: copiii pornesc spre centre fredonând
cântecul “Martie, mărţişor”
Copiii vor desfӑşura activitӑţile liber alese la urmӑtoarele
centre:
● ARTӐ – colorarea unor imagini cu flori respectând culorile din
legenda fişei “Curcubeul florilor”
● JOC DE ROL – plantarea unor flori de primӑvarӑ “Micii
grӑdinari”
● ŞTIINŢE –reconstituirea imaginilor de primӑvarӑ (puzzle).
Tranziţie: copiii intrӑ în grupӑ cântând
“Înfloresc grӑdinile”
Se vor desfӑşura activitӑţile pe domenii experienţiale:
▫DLC (Educarea limbajului) – “Flori pentru fete” – joc didactic -
formularea de propoziţii şi realizarea analizei fonetice a
cuvintelor (despӑrţirea in silabe, identificarea sunetului iniţial şi
recunoaşterea literei).
Tranziţie:
“Şi la mese noi pornim la narcise dovedim!”
▫DOS (Activitate practicӑ) – “Narcise” – decupare, asamblare,
lipire.
Tranziţie:
“Primӑvara de-a sosit, vioi noi ne-am regӑsit!”
Copiii vor desfӑşura 2 jocuri :
“Floricele muzicale” – joc distractiv
“Plimbӑ polenul” – joc liniştitor.