Post on 14-Sep-2019
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr.12 (70), decembrie 2017
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae
Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr.
Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana
Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Două imagini de epocă din Slatina şi Caracal:
Sus: Grădina publică ,,Regina Maria” din Slatina
Jos: Hotelul Popescu din Caracal
2. Sus: Şcoala de menaj din Slatina
Jos: Vila Riţa T. Stavrescu din Slatina
3. Revista ,,Zburătorul” a elevilor Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina
4. Marius Bunescu- ,,Autoportret”
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Ion Andreiţă- ,,Încrezători în dreptatea sfântă”................................................../3
2. Din manuscrisele lui Demetru Iordana (VI)........................................................./5
3. Ion Tîlvănoiu- Documente literare şi mărturii despre scriitorul Demetru
Iordana................................................................................................................../17
4. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Romanaţi (VIII).................................../21
5. Ion Lazu- Cum am scris Veneticii......................................................................./27
6. Dumitru Botar- Prin Romanaţul de altădată...................................................../31
7. Col. (r.) Dumitru Matei- Performanţa ofiţerilor cavalerişti R. Scărişoreanu şi
A. Alexiu: raid călare Bucureşti-Istanbul-Constanţa........................................./34
8. Petran Marin-Vlădila- Bulgarii şi sârbii din Vlădila (III)................................/43
9. Dumitru Nica- ,,Zburătorul”, revista elevilor liceului ,,Radu Greceanu” din
Slatina.................................................................................................................../46
10. Ion Tîlvănoiu, Nica Marcela- Un document necunoscut de la profesorul Ilie
Constantinescu...................................................................................................../53
11. Corneliu Vasile- Două reviste şcolare romanaţene: ,,Speranţa” (serie nouă) şi
,,Lumina”............................................................................................................../56
12. Comandor Nicola Tudor- Jurnal de operaţiuni Regimentul 59 Infanterie
(I).........................................................................................................................../61
13. Petre Oprea- Şeful meu- pictorul Marius Bunescu.........................................../69
14. Florea Stănculescu- Scurt istoric al comunei Teslui........................................../80
15. Ileana Monica Baebu, Mihai Barbu- Hotărnicia moşiei Tâmpeni de Jos,
comuna Tâmpeni, plasa Mijlocul, judeţul Olt (II)............................................../84
16. Floriana Tîlvănoiu- Pictorul Marius Bunescu în corespondenţă...................../91
17. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- decembrie................................../93
18. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Note despre receptarea poetei Ada Umbră............../95
-O nouă contribuţie la bibliografia poetei Ada Umbră............./98
19. Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Vasile Radian- Eroii din satul Dranovăţu,
comuna Găneasa, judeţul Olt (I)........................................................................./99
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
,,Încrezători în dreptatea sfântă”
Ion Andreiță
Marile rapturi suferite de România în avanpremiera celui de-al doilea război mondial-
când i-au fost răpite teritorii vaste din trunchiul național: Basarabia și Bucovina de Nord,
Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul: ,,au separat frați, au distrus familii și destine” după
cum notează Ion D. Tîlvănoiu și Vasile Radian în revista ,,Memoria Oltului și Romanaților”.
Tot ei avertizează: ,,Avem datoria să cunoaștem aceste tragedii, să medităm o clipă
asupra nedreptăților făcute dascălilor, primii întotdeauna pe lista curbelor de sacrificiu în
trecut, ca și astăzi”. Acestui deziderat se supun și rândurile ce urmează: Prutule, râu
blestemat!
Ioan și Ana Ianculescu erau învățători cu titlu definitiv în comuna Sărăria, județul
Cetatea Albă. Timp de opt ani de zile, ei
munciseră aici ,,încrezători în dreptatea
sfântă a drepturilor noastre‖, se legaseră
,,din toată inima de vechiul pământ al lui
Ștefan cel Mare. Astăzi, loviți de crunta
soartă ce-a îndoliat întreaga națiune, am
fost siliți a apuca drumul pribegiei”
(pierzându-și slujba, casa proprie și 11
hectare de pământ). Ei solicitau
Ministerului Educației ,,transfer” la școala
din comuna Bărăștii de Vede, județul Olt,
unde soția, tot învățătoare, avea casa
părintească. El, ca toți dascălii acelui
moment tragic, era concentrat.
Ioan M. Paraschiv funcționa din anul
1937 ca învățător în comuna Dubăsari-
Lăpușna- și expedia cererea de transfer din
Regimentul 43 Infanterie, unde era
mobilizat din 1939. Înțelegător, el solicita
un post în orice comună din județele Olt,
Romanați, Teleorman, Argeș, Vâlcea - ,,și
chiar Făgăraș, Sibiu, Brașov.‖ Pentru
Napoleon Constantinescu înaintează
cerere mama sa, în care arată: ,,Fiul meu Napoleon Matei Constantinescu, de fel din
această comună, numit învățător în comuna Jora de Sus, județul Orhei-Basarabia, și cum
această localitate fiind ocupată de ruși și-a pierdut postul, iar actualmente se află
concentrat ca sublocotenent la Regimentul 43 Infanterie - vă rog respectuos a fi numit în
comuna Sinești, județul Olt, comuna natală, unde este post vacant.‖ Petru Banu, după ce
a fost obligat să părăsească postul din Heredeuca, județul Hotin, s-a refugiat cu familia în
Slatina, fiind cazați în căminul Asociației Învățătorilor din Olt: ,,Subsemnatul Petru Banu,
învățător definitiv cu două gradații, comandant al Cohortei de Străjeri din Heredeuca
Hotin, concentrat la Batalionul de Mitraliere Divizionar, având gradul de sergent TR, cu
familie compusă din soție, patru copii minori și soacră, cu onoare vă rog să binevoiți a
dispune să fiu plasat ca învățător - director la școala primară din suburbia Clocociov,
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
post care a devenit vacant. În urma evacuării,
am lăsat în Basarabia tot ce am agonisit în
timp de nouă ani.”
Elisabeta Bejan, fostă învățătoare definitivă
la Școala nr. 2 din comuna Chistelnița, județul
Orhei. ,,Soțul meu a fost numit preot ajutător
pe lângă biserica Sf. Nicolae din orașul
Slatina. Obligațiunile de soție și mamă a doi
copii îmi impun a fi în sânul familiei. Fiind
suferindă din cauza celor câteva săptămâni
petrecute sub regimul bolșevic, am nevoie de
asistența unui medic specialist pentru a fi
tratată. Soțul fiind numit în oraș, numai
conviețuirea și conlucrarea ne pot da existența
materială pentru trai, întrucât bolșevicii la
frontieră ne-au despuiat complet de puținii bani
pe care îi aveam. Domnule ministru, având în
vedere cele de mai sus, vă rog din tot sufletul
a-mi veni în ajutor, dispunând a fi utilizată pe
lângă o școală din orașul Slatina…‖ Cererea
este însoțită de o adeverință eliberată de către
Protoierie, preotul iconom D. Ceaușescu,
protopop, atestă faptul că preotul Tihon Bejan, refugiat, este ajutor de preot la parohia Sf.
Nicolae - Clocociov din Slatina.
...Pe atunci, cu prilejul dramaticului exod, ca și în alte vremuri de restriște, în
Moldova Voievodului Ștefan se murmura, cu obidă, un cântec al Prutului- consemnat de
scriitorul Ioan Barbu, în volumul său ,,Detașamentul alb‖ din care citez: ,,Prutule, râu
blestemat!/ Face-te-ai adânc și lat/ Ca potopul tulburat!/.../ Lăcustele când or trece/ La ist
mal să se înece!/ Holerele când or trece/ Pe la mijloc să se-nece!/ Dușmanii țării de-or
trece/ La cel mal să se înece!/ Iar tu-n valurile tale/ Să-i tot duci, să-i duci la vale/ Pân’ la
Dunărea cea mare…”
Din Ardealul de Nord - Vest - același strigăt disperat.
Dumitru V. Neagoe, fost învățător și director al școlii primare din comuna Sălard,
județul Bihor: „Având în vedere că localitatea unde sunt învățător titular aparține
teritoriilor cedate vremelnic Ungariei, cu respect înaintez următoarea cerere pentru a fi
utilizat ca învățător, conform dispozițiilor legale. Am funcționat la granița de vest a țării
din anul 1926.(...) În straja Țării am activat de la data de 12 mai 1936, fiind comandant
de Cohortă străjerească. Sunt căsătorit și am un copil de 11 ani.(...) Prin cedarea unei
părți din Transilvania Ungariei, mica mea gospodărie mi s-a distrus, rămânând astfel
fără avere. Nu am decât o mamă săracă, văduvă de război, și încă patru frați mai mici
decât mine.”
Mai tânărul său coleg, Dumitru M. Pănescu, originar din județul Olt, funcționa la
școala din comuna Urmeniș, județul Mureș. El scria, derutat,din armată: „Găsindu-mă
concentrat, nu m-am putut deplasa la inspectoratul Mureș spre a lua informațiuni dacă și
comuna mea a rămas în teritoriul cedat Ungariei. Din publicațiunile apărute în ziare
până în prezent nu se poate observa precis în care teritoriu va apuca, frontiera fiind
trasată în mare.”
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
Ioan Gh. Ciobanu, aflat și el sub arme, la Regimentul 3 Dorobanți – fost
învățător în comuna Tulgheș, județul Ciuc, știe clar că locul lui a fost invadat de horthiști.
Drept pentru care solicită un post în județele Brașov, Făgăraș, Dolj, Romanați - iar dacă se
poate, în comuna Tătulești din Olt, unde are părinții și doi frați, pe care îi întreține el.
În urma Dictatului de la Viena a rămas pe drumuri și învățătorul Cristache
Marinescu, titularizat în comuna Orman, județul Someș. Ar vrea să se întoarcă la Comani
- Drăgănești-Olt, unde avea casa părintească. Petrița Nicolaescu, maestră de gospodărie la
școala din comuna Ghimeș-Făget, județul Trei Scaune, ar reveni la Craiova, alături de
părinții bătrâni și cinci frați mai mici. Gheorghe M. Nicolae, rămas fără postul din
comuna Ditrău – Ciuc - concentrat la Batalionul 2 Infanterie ușoară: „cu profund respect
vă rog să binevoiți a dispune să fiu numit ca învățător la școala primară din comuna Ion
Kalinderu, județul Olt, de unde sunt și am obligații familiale față de tata și frații mei, care
sunt în imposibilitatea de a-și asigura existența.”
Balcic, Balcic-cântec dulce... L-a fredonat poate și Nicolae A. Ilinca, fost
învățător titular în satul Răzoare, județul Durostor, căci concomitent cu răpirea
Cadrilaterului, a fost smuls din locul în care Regina Maria se simțea mai acasă ca oriunde,
lăsând Balcicului, zălog de iubire, inima-i după moarte. Nicolae A. Ilinca și-a dăruit inima
copiilor, insuflându-le alfabetul dragostei de țară. Întrerupt din sfânta lui datorie, el roagă
să fie ajutat să se întoarcă în comuna Bălănești-Olt. Primarul Dumitru Andrei susține
cererea consăteanului său.
....Inima Reginei Maria sângerează și astăzi, departe de Balcic.
Din manuscrisele lui Demetru Iordana (VI)
Manuscrise de mare valoare provenind de la scriitorul slătinean Demetru Iordana
(Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 20/2013; 44-46/2015; 47-51/2016; 61, 65-69/2017) au
fost păstrate cu grijă spre a fi restituite astăzi cititorilor de către prietenul său, dl. Vlad
Iovu din Slatina. Sunt texte ale maturităţii, care ne îndreptăţesc să credem că scriitorul
slătinean, departe de a fi uitat, va fi reconsiderat de către critica şi istoria literară actuală.
Astfel, credem că cerurile Oltului se vor îmbogăţi cu o stea!
Manuscrisul care se publică aici pentru întâia oară este un fragment de roman
inspirat de cutremurul din 4 martie 1977. El poartă titlul ,,Cutremur” şi a fost scris cu
cerneală pe un caiet studenţesc în 1979, anul morţii scriitorului. Simţindu-şi sfârşitul
aproape, Demetru Iordana a încredinţat manuscrisul prietenului şi confidentului său Vlad
Iovu, care l-a pus la dispoziţia redacţiei noastre. Într-o clipă de inspirată reflecţie, ultimul a
notat cu creionul sub titlu: ,,Cărţile te transpun într-un dialog cu fiinţa celui care le-a
creeat. Te fac să vezi viaţa din interiorul acestuia, aşa cum a văzut-o el, să înţelegi şi să
simţi ceea ce a trăit şi a simţit el”. Este ca şi cum autorul ar trăi din nou- am adăuga noi!
Din păcate autorul nu a apucat să termine acest roman.
CUTREMUR
(ROMAN)
Un bloc de tăcere surdă îi stă pe creieri, pe ochi, pe piept, urechiile îi sunt
înfundate de ea ca de niște tampoane de vată deasă. A alunecat, parcă în sus un strat de
mâl greu, apăsător, stagnant; se simte trăind larvar, dar continuu, nu mai știe pe ce tărâm:
în nori, pe pământ, sub pământ, la capătul simțurilor. Începe un hău nesfârșit, o beznă
deplină, un neant absolut și abia acum aude niște sunete firave, ca dintr-o depărtare
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
împăienjenită, surpată în gol, niște înfiripări de silabe stinse, ce se împlinesc în cuvinte
abia deslușite:
Pare că se trezește...
Și o umbră, care a mișcat către el moleculele de aer, s-a aplecat asupra amorțirii
lui, prin stratul gros al tăcerii de deasupra, răzbesc câteva cuvinte, ca într-un vis sonor:
-A scăpat... Eram sigur.
Tampoanele de vată deasă i-au sărit din urechi, blocul masiv de tăcere i se ridică
de pe creieri și de pe tot corpul, glasul femeii răsună clar în subterana amorțirii lui:
-Eu nu credeam. Dar uite că deschide ochii...!
Și-a deschis ochii, dar nu vede decât o ceață trandafirie, deasă, prin ea se zăresc
niște umbre albe, buzele i se mișcă, dar nu poate rosti nimic: a uitat cuvintele, nu-și
regăsește graiul pierdut, în fine poate să articuleze un sunet stins:
- Ce s-a în-tâm-plat?
-A prins glas... Vorbește! – a răzbit până în creierii lui glasul vioi al femeii.
-De-acum poate să-și continuie viața de unde s-a întrerupt, răsună, încă stins,
glasul bărbatului. Deci, poți să-i urezi noroc...
Glasul femeii gâlgâie un început de râs mic, cochet, care sugerează că este o ființă
simpatică, în conturele vagi ale umbrelor albe din preajmă, se limpezește mai întâi chipul
acelei femei, care pare tânără și slăbuță, apoi al unui bărbat în vârstă, cu ochelari în rame
de aur; el stă îndărătul femeii, și amândoi îl privesc cu o uimire pioasă, blândă; el iese din
nemișcare ca dintr-un mormânt de cârpe, cu mâna dreaptă amorțită și cu piciorul stâng
înțepenit ca un țăruș înfipt în șoldul lui slăbănog, își poate mișca doar mâna stângă și
piciorul drept, și puțin capul în stânga și în dreapta; în rest parcă n-ar exista, parcă i s-a
amputat din trup și n-ar mai avea nici măcar cioatele bandajate, în afară de degetele de la
stângul, pe care și le poate mișca în interiorul unei carapace aspre; degetele de la mâna
dreaptă i-au fost parcă retezate, îl doare capul și ce-a mai rămas neamputat din trup, cum i
se pare, mai ales șira spinării, îi arde pe dinăuntru, sau poate că prin inelele vertebrelor, în
loc de măduvă, curge acum plumb topit; ar geme dar nu poate, respirația i s-a ștrangulat,
nu-i mai rămâne decât să-și îndrepte ochii spre cele două întruchipări omenești în alb, și
întreabă din nou, mai articulat:
-Ce s-a întâmplat?
Femeia se apropie repede și se așează cu grijă pe marginea patului, cu ochii ei
mari și galeși ațintiți în ochii lui abia mijiți din beznă:
-Stai liniștit, te rog, nu te agita.
Ce enervantă este acum prezența ei prea concretă, cu glasul, cu privirile, cu
gesturile ei liniștite, mai ales cu blândețea aceea pioasă, cu care îl învăluie, îi pare lui
însuși că ar fi o adunătură de moaște sfinte. Și de ce nu-i răsunde la întrebare? De ce evită?
-Ce s-a întâmplat? repetă mecanic, prostește, dar cu dorința aprigă de a afla.
-Spune-i, vorbește bărbatul în vârstă, cu ochelari în rame de aur, care pare să fie
medic. Este ca unul care se îneacă și se agață de un fir de păr, nu vezi?
- S-a întâmplat un cutremur, zice femeia care trebuie să fie asistenta medicală a
doctorului.
-Ah, da, cutremurul... Gândul i-a răsucit creierii între tâmple, el și-a dus stânga la cap
spre a-l opri să se rostogolească de-a lungul timpului, care a început brusc să curgă din
nou: deci el a supraviețuit și mai trăiește, trăiește și respiră în voie, îi vine să țipe, bucuria
l-a inundat deodată, ca un torent de lumină vie, el este viu și se mișcă, poate să-și ridice
stânga și să-și legene capul, își poate îndoi dreptul și-și simte mișcându-i-se degetele de la
stâgul, în carapacea aia aspră, trebuie să fie un bandaj de ghips, ca să-i țină piciorul drept,
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
a fost probabil fracturat, ce importanță mai are asta, n-are absolut niciuna, trăiește și
respiră ca un om viu. Doamne ce sfântă e viața, câtă fericire poate să-ți dea doar faptul că
respiri și te miști într-un pat de spital, ce fericire să constați că timpul care se oprise în loc
ca un ceasornic stricat, acum din nou merge, îi aude tic-tacul. Ciudat, bărbatul vârstnic, cu
ochelari în rame de aur, care trebuie să fie medicul, intervine și oprește din nou timpul în
loc cu glasul lui baritonal.
-Acum, soră Natalia, a scăpat în sfârșit de înecul stagnării, căci uite, a reintrat în
Timp, în cursul existenței proprii, și se simte trăind în mers și fericit.
-Şi asta este esențial pentru reușita salvării lui, domnule doctor, o aude pe sora
Natalia.
Deci el a trăit un timp – oare cât de mult? – la hotarul dintre viață și moarte. Îl
inundă din nou o sălbatică bucurie, că este viu, viu ca iarba, ca florile și ca acei copaci ce
se văd prin fereastră, în minte îi năvălește trecutul ca apa într-un bazin gol, când se rupe
brusc stăvilarul, acum își aduce aminte: se afla în paralelipipedul ăla de cărămidă, piatră și
beton armat, de la etajul cinci, din acel afurisit de bloc al burlacilor, îl închiriase prin
Spațiul Locativ cu trei săptămâni în urmă, da, exact acum trei săptămâni, se plictisise să se
tot certe cu proprietarul din Sfântul Elefterie: îl tot pisa să nu mai îngăurească pereții
camerei închiriate, ca să-și agațe tablourle și să nu-i mai murdărească dușumeaua cu
vopsele, dacă se usucă nu se mai spală nici cu leșie – și își aduce bine aminte momentul
când a plecat de acolo: într-o după amiază, devreme, proprietarul dormea ca de obicei,
sforăind, s-a cărat pe nesimțite cu tot calabalâcul lui de pânze, cartoane, vopsele, cărți,
lenjerie, haine, câte puteau să încapă într-o furgonetă și dus a fost și toată gașca l-a ajutat
să se mute, în afară de Carolina, ea nu se vâră la treburi grele, şi a rămas acasă, sub pretext
că are mult de lucru, ea care chiulește mereu de la Institut, dar a scuzat-o în schimb Ionela,
sau Nela, sau Nely, cum îi zic ei în ultimul timp, a fost și au mai fost și Nadia, Grig și
Răduț, cinci cu toții, și ce haz au făcut tot contemplând fiecare în imaginația proprie mutra
plouată a domnului Gogu, când își va fi văzut chiriașul plecat englezește. Grig chiar a
încercat să-i imite mirarea indignată, Răduț încerca să-i țină isonul, Nadia râdea să se
prăpădească, numai Nela cea slăbuță și ștearsă sta tăcută și serioasă, chiar ușor plictisită,
de-o parte și parcă străină de toți și de toate. Furgoneta a tras în dreptul blocului, Nely a
sărit și ea inimoasă să ajute la descărcatul lucrurilor, apoi la căratul lor, le-au urcat pe rând
cu ascensorul, câte patru inși deodată, le-au urcat pe toate și le-au risipit prin garsonieră.
Apoi cheful ăla de „bun sosit acasă‖, cu sticle de bere și cu fursecuri cumpărate de la
cofetărie, au rămas acolo cu toții și-au dormit clae peste grămadă cum s-a putut, pe jos, cu
lenjeria lui drept așternut; peste noapte Nadia s-a apropiat de Grig, a auzit el bine, și au
făcut dragoste pe tăcute înăbușindu-și gemetele de voluptate, ca să nu-i trezească pe
ceilalți, lichelele; ceilalți dormeau ca duși de pe lumea asta, sforăind groaznic, Răduț mai
ales, Nely mult mai puțin, el sta suspendat între veghe și somn, dar până la urmă a uitat de
toate și-a adormit ca un pietroi cufundat într-o apă călduță, mirosea a spermă, i-a mirosit
tot timpul până a adormit. Dimineața s-au împrăștiat toți, s-au dus , care încotro, urma să
se întâlnească toți la Institut. Ce depărtată i se părea acum întâmplarea asta, de parcă
de-atunci au trecut ani-lumină, iar gașca lor... Oare au fost ei în toate mințile? Îi vede pe
toți ca printr-un binoclu întors, acum îi apar ca niște puști de școală, ștrengari și depravați
cu toții, și totuși așa de comuni, de șterși în ciuda strălucitoarei lor tinereți. Nu-i de mirare:
orice strălucire pălește pe lumea asta, chiar a marilor personalități, chiar și a regilor și-a
împăraților...
- Dorești ceva? – este din nou glasul sorei Natalia, a mai rămas doar ea în cameră,
medicul se pare a plecat de mult.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
Un mic șoc electric, timpul inert i s-a cutremurat ușor, trebuie să ia, brusc, act de
prezența sorei, se pare că ea a asistat la internarea lui în spital, la operația urgentă care i s-a
făcut și la învierea lui. Un val de recunoştinţă îl îneacă, se silește să fie cel puțin
cuviincios cu putință:
-Spune-mi, soră, te rog: de cât timp mă aflu aici?
- De trei zile, domnule Barbu, n-ai simțit deloc timpul fiindcă ai zăcut în stare de
comă, zise femeia.
-Am fost operat între timp, nu-i așa? Și ce mi-au amputat, soră? Că mă simt
ciopârțit.
-Nu ți s-a amputat nimic, băiete, zice sora cu gravitate. Cutremurul te-a
„ciopârțit‖, ai un picior fracturat, care a fost dres și pus în ghips, ai mai fost lovit la cap și
ai fost pansat, iar o mână – dreapta – îți este paralizată din cauza șocului, însă își va reveni.
După cum vezi ai scăpat ieftin, față de alții, care, vai...!
- Îți mulțumesc, soră.
Acum, în sfârșit, poate să rostească, încet, cea mai intimă întrebare:
-S-a interesat cineva de mine?
- Încă nu. Ai rude sau prieteni în București?
-Am. Dar poate că nu m-au găsit...
- Este și greu să te găsească cineva printre atâția morți și răniți.
-Câți au murit?
- Morților nu li se cunoate numărul, al răniților este de vreo două mii. A fost un
dezastru nemaipomenit. Zeci de blocuri s-au dărâmat în întregime sau parțial. Mai ales
cele noi-nouțe.
- Dumneata cum de-ai scăpat?
- Pe 4 martie, eram de serviciu pe spital – și spitalului nu i s-a întâmplat nimic,
după cum vezi.
-Ai dumitale au scăpat?
-Nu am pe nimeni în București. Însă blocul, în care îmi aveam garsoniera, s-a
făcut praf. Mi-am pierdut toată „zestrea‖, închipuie-ți (și aici sora a zâmbit sarcastic).
tocmai mă pregăteam de măritiș – îmi găsisem omul – și strânsesem și eu ceva, nu cine
știe ce comori, dar în fine... Acum s-a dus totul pe apa sâmbetei, iar omul nu vrea să mă
mai ia, așa goaală pușcă, cum am rămas. Dar ce să fac, n-am să mă mor dintr-asta. M-am
cumințit. Când cu inundațiile, casa de la țară mi s-a umplut toată de apă și acum îi
putrezesc pereții, așa că am pierdut toată bruma mea de „avere‖, – și zâmbește din nou
sarcastic. Numai nenoroc, domnule Barbu, ca să vezi!
Gândurile îi fug nemiloase către garsoniera proprie, dar „averea‖ lui: picturile, cărțile,
vopselele, ce-or fi devenit, mica despărțitură din interiorul camerei care putea fi
considerată o „bucătărioară‖, și balconașul din drepul ei, care da în stradă, se umluseră de
pânze, de cartoane pictate, de cutii cu culori, în ultimul timp chiar făcuse rost de o cutie
mare, întreagă de tuburi de ulei franceze, de la nea Mișu, pictor îmbătrânit în rele și-n
sărăcie, i le vânduse pe trei sute de lei, ca să-și plătească impozitele apartamentului- apă,
lumină, spațiu vede, gunoi, zicea el, dar mai degrabă ca să-și cumpere sticle de coniac, viu
colorate, și poate că n-a mai rămas nimic din toată această „zestre‖, cum ar zice sora
Natalia, acum își amintește perfect: în seara de 4 martie, sta singur în mijlocul încăperii,
prepara un șasiu, pe el vroia să întindă o pânză proaspăt-cumpărată, când a simțit că
întregul paralelipiped se clatină cu el cu tot; părea prins între palmele unui uriaș invizibil
și înclinat într-o parte, de mai multe ori, cu o forță atroce, ar fi putut să îndoaie turnul
Eiffel ca pe un lujer de floare; el s-a răsturnat într-o parte spre canapeaua aia cu somieră, o
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
cumpărase tocmai în ziua aceea, dimineață, și-atât a mai avut timp, să se vâre sub canapea,
ca sub singurul adăpost posibil, că îndată jumătatea de garsonieră dinspre balcon,
dimpreună cu balconul însuși s-au prăbușit ca retezate de iataganul repezit în ele de mâna
unui ciclop, invizibil și el, și odată cu ele și o parte din dușumeaua aia cu parchet, până
aproape de locul unde sta el pitit, încât chiar sub ochii lui s-a căscat o genune de cărămizi
sărite, de piatră sfărâmată și de beton armat răsucit hilar, și păzea, o bucată mare de tavan
s-a desprins, cu grinzi cu tot au căzut peste canapea, ea s-a frânt peste el destul de apăsat
în spinare și pe piciorul stâng mai ales, a simțit că se scufundă într-o beznă și spaimă
feroce ca niște guri negre de fiară sălbatică, n-a mai simțit nimic apoi, și-acum se trezește
într-un pat de spital și abia își mai simte făptura; da, nu mai încape nicio îndoială: toată
„averea‖ i s-a prăpădit...
- Dacă întreabă cineva de mine, te rog să-l aduci aici, îi spune sorei Natalia. Ea îi
recepționează cuvintele în tăcere, doar cu un ușor semn din cap. Am mai mulți prieteni și
prietene – formăm toți o gașcă – și sunt sigur că ei mă caută peste tot și până la urmă o să
mă găsească...
- Dacă au să le dea voie portarii să ajungă până aici, la tine, zice sora Natalia.
-Aș dori s-ajungă, soră.
- Am să fac tot posibilul, băiete. Dacă sunt vii și mai pot umbla.
-Numai unul dintre ei stă la bloc, o informează. Fetele stau două la cămin, alta la
ea acasă – e din București – și nu cred să fi pățit ceva, sau poate că da? Dumneata ce
crezi?
-Cred ce este mai bine: că sunt teferi toți.
-Cred că din gașca noastră n-are să mai fie și altă victimă, în afară de mine, o
asigură el.
- Să sperăm, îl asigură și sora Natalia. Dar, spune-mi, tu, n-ai familie?
-Ba da, în provincie; tată, mamă, frați și o soră. Cred că-s sănătoși cu toții. Îmi
trimit două mii de lei pe lună, pentru angaralele mele; casă, masă, și toate celelalte.
-Ia spune-mi nu ți-e foame? Sete? N-ai vrea să mănânci ceva?
-Ca să fiu sincer, nu. De bucurie că sunt viu, mi-a pierit și foame și sete...!
-Mai este și-o altă explicație: în aste trei zile te-am hrănit artificial – ca pe un
prunc înțărcat!
-Parcă aș vrea totuși să beau o bere –
-Asta nu, băiete. Berea este interzisă.
-Cuvântul ăsta l-am întâlnit scris pe unele uși: este interzisă intrarea persoanelor
străine... Atunci adu-mi un suc de lămâie –
-D-asta cât vrei, zice sora, mă duc să-ți aduc o sticlă – și iese din cameră cu pași
mari și spriteni, de femeie tânără.
Abia acum vede: în cameră mai sunt și alte paturi, încă vreo cinci în afară de al lui,
în ele zac sau dorm oameni, oameni vii ca și el, dar bolnavi poate sau numai răniți, nu-și
poate da seamă, sunt acoperiți cu pleduri până în creștet; își întoarce către ferestre
privirile, geamurile sunt albastre acum ca și cerneala de stilou, da, trebuie să fie târziu, –
sora intră cu sucul, o sticlă subțire, plină, pusă pe o tăviță de plastic și-i zice cu un surâs
bun:
- Bea-l ca să-ți răcorești bucuria, apoi culcă-te dacă poți.
Ia sticla cu un gest rapid, o golește din câteva sorbituri, sub ochii galeși ai sorei, în care
privește tot timpul, sucul a fost dulce și acru, dar răcoritor, apoi arătă spre paturi și-i pune
o altă întrebare.
-Și ei sunt răniți de cutremur?
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
- Numai doi, răspunde repede sora. Ceilalți au diferite boli, unul de ficat, unul de
ulcer, al treilea e diabetic...
-Și răniții care-s?
- Ăsta și ăsta, i-i arătă sora pe rând și spune în cotinuare: n-am mai avut locuri
unde să-i punem, înțelegi? Am evacuat alți doi destul de bolnavi, dar vindecabili, ca să-i
punem pe ei: geme spitalul de victimele cutremurului...
Deci și el este tot o „victimă a cutremurului‖, și încearcă să surâdă, vrea s-o imite pe
soră, obrazul îi este înțepenit, refuză să i se încrețească.
-Încearcă să dormi, îl îndemnă sora. Somnul bun este altceva decât starea de comă.
Nu te mai gândi la nimic rău – și ai să te refaci repede.
-Să dorm acum, eu, când mă simt atât de viu? Soră, te mai rog ceva: adu-mi o
oglindă.
-La ce-ți trebuie? se interesează sora.
-Nu știu acum, probabil să văd cum arăt.
-Ai să vezi îndată, zice sora și iese, ca să reapară cu o oglindă mică, de femeie
cochetă. El i-o smulse din mână și o ridică până în dreptul ochilor: oglinda îi întoarse o
imagine oribilă, de cap bandajat gros, fără urmă din pletele lui de hipies, probabil au fost
nevoiți să-l tundă ca să-i trateze rana, și-o simte lângă fruntea cu totul acoperită de tifon
steril, i-au mai rămas doar mustățile și barba, crescute mult, neglijent, ca la morți, iar
ochii... parcă nu mai sunt ochii lui albaştri, copilăroși, sunt niște ochi lucizi, cu sclipiri de
oțel, care se uită drept și oarecum sever, chiar spre el însuși, de care sut nemulțumiți, nițel
batjocoritori; el n-a avut niciodată expresia asta de depravat, sau a aut-o, dar n-a știut,
acum o știe înfiorător de lucid, și cu un tăiș prin inimă ca de cuțit înfipt mișelește.
-Ei, zice sora, cum te găsești?
- Natural de rău ...
- Ce zici? Ăsta-i fleac, zice sora râzând. Ai să-ți scoți bandajul ăla, ca o broboadă
albă îngrămădită în cap, are să-ți crească pletele și ai să-ți placi iar ție însuți. Și poate lor.
Înțelegi?
- Da, cât mă mâhnește asta, că le înțeleg pe toate... Să înțelegi este cel mai mare
dar pe care ți-l poate face viața, soră Natalia, să știi.
- Se poate, însă darul ăsta are să mă facă fată bătrână.
- Deocamdată adu-mi o foarfecă. Vreau să-mi tund din barbă și din mustăți.
- Astă seară ești bine dispus...
- Fiindcă mă simt atât de viu, soră, și respir liber, mai liber ca niciodată.
- Dar oglinda nu te-a mustrat de fel?
- Ba da... Dar nu mi-ai adus foarfeca...
Sora iese din nou și aduce o foarfecă mare, ca aceea de tăiat struguri.
- Poftim, băiete, tunde-ți păroșenia cu asta...
- Nu-i chiar de tot rea, apreciază el cu obiectivitate.
- Să-ți păstrezi părul tăiat și să-l pui într-un plic, îl îndeamnă sora. Vrei să-ți aduc
și un plic?
- Nu, soră. Nu port cu mine relicve sentimentale. Poți să-l păstrezi tu, dacă-ți
place... Tu ai o inimă de ceară, puțină căldură în glas și cineva ți-o poate topi repede.
- Ba da, băiete și inima asta de ceară are să mă îmbătrânească fată, ca și darul de
care vorbeai. Astăzi trebuie să ai o inimă de oțel...
- Nu-i tocmai rău spus, soră. De ... oţel oxidat. Dar spune-mi, cum arăt acum?
-Ca o gorilă ceva mai copilăroasă, băiete. Sunt convinsă acum că dacă ai să-ţi razi
barba şi mustăţile ai să arăţi ca un prunc nou născut.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
Râde şi se oprește aici, se simte cam obosit, iar sora e istovită.
- Eu plec, îl anunță sora. Încearcă să dormi.
A ieșit repede, parcă rușinată că și-a permis să se comporte așa de ușuratic cu un
băiat în definitiv străin. Biata soră, are dreptate: din cauza bunătății ei sentimentale, are să
rămână toată viața o fată bătrână. Dar este știut cât de idioți sunt bărbații: ei nu vor
bunătate, ci sex apeal. Nu vor să fie iubiți, ci acaparați. Aleargă după femeile care-i excită,
nu după cele care-i liniștesc. Și cât de liniștitoare este sora Natalia... O femeie ideală
pentru un om cu scaun la cap. Însă în general bărbații n-au la cap nici măcar un calapod de
cismar. Închide ochii și-și propune să doarmă, dar somnul nu se înfiripă, în schimb vede
în continuare filmul care se derulează din trecut către prezent, îi vede pe cei din gașcă
alarmați de dispariția lui, întrebând de el peste tot, căutându-l mereu, trebuie c-au intrat în
panică mare, erau obișnuiți să se întâlnească zilnic la Institut, într-o cafenea de pe Calea
Victoriei, sau în Cișmigiu uneori, când era vreme frumoasă, ca să se poată plimba cu
barca, nu chiar într-un chip romantic, mai degrabă într-un stil mic-burghez, moștenit din
student în student, sau în holul unui cinematograf, ca să vizioneze cu toții un film, asupra
căruia căzuseră în prealabil de acord, vreun western american, cu cow-boy aiuriți, sau
vreun film italian, neo-realist, de artă, Hoțul de biciclete, Suspine pe stradă, Obsesia,
Strigătul, sau se întâlneau la unul dintre ei acasă, mai deseori la Răduț și la Carolina, de
care erau îndrăgostiți toți băieții, chiar și fetele. Ei și-o disputau pe rând, fără gelozie, în
afară de el, care suferea în secret, făcuse o pasiune nefericită și nu avea curajul s-o dea pe
față, nici chiar Carolina n-o bănuia, poate numai Nely, sfrijita aia tăcută și ștearsă, dar
poate cea mai talentată dintre ei toți, care pleca zorită când începea orgia de carne fragedă,
sâni și pulpe descoperite; rămânea doar la bere sau la un vin spumos, îi era frică de o
sarcină previzibilă, dar greu evitabilă, și mai greu de eliminat, pe când Carolinei nu-i
păsa, avea și câțiva medici printre rude, o ajutau să scape din încurcătură, făcuse apoi rost
de acele pastile anticoncepționale, de la niște neamuri plimbate prin America. Cât dorește
acum să-i revadă pe toți, ca să le strige în urechi: ,,Trăiesc! Ştiți voi ce însemnează asta, a
trăi? Este ca și când ai aflat c-ai pătruns clandestin într-un paradis interzis celorlalți
muritori‖. Dar oare trăiesc și ei? În acest caz, trebuie că au aflat întâmplarea care l-a adus
aici, numai că nici unul nu știe unde se află el și-n ce stare, și acum el trebuie să aștepte, au
să-l caute desigur și-au să-l găsească, până la urmă, au să se revadă fericiți, fericiți
desigur, – se lăsă pe nesimțite furat de somn...
Nici a doua zi dimineața, nici în zilele următoare nu vine nimeni să se intereseze de el.
Sora îl asigură că i-a instruit pe portari să lase să intre pe oricine va întreba de Dan Barbu.
Acum sora este lângă el, în picioare și-l privește îngândurată, ca dintr-o depărtare învăluită
în ceață.
-N-au cum să afle că ești aici, spune ea. Ar trebui să le scrii. Cunoști adresa măcar
a unuia dintre ei?
- Stai, tresare și el, bucuros, cunosc numărul de telefon al Carolinei Negrea, o
prietenă și colegă a mea, cum de nu mi-a venit în minte până acum? Iată-l: 178161! Te
rog întreabă de ea și comunică-i unde mă aflu.
- Bine, consimte sora. Am notat. Dar dacă domnişoara Caroline nu este acolo?
- Roagă persoana care-ți răspunde să-i comunice unde sunt.
- Mă duc, zice sora cu gravitate, și-n cinci minute îți dau răspunsul.
Iese grăbită și serviabilă și exact peste cinci minute ste înapoi
-Nu răspunde nimeni, îi comunică ea dezolată. Am sunat de mai multe ori, dar
aud telefonul lor țârâind în gol.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
- Ce s-o fi întâmplat acolo? Se îngrijoră el. Poate deocamdată să nu fie nimeni
acasă...
- Bine, am să mai telefonez de câteva ori până la prânz – și în timpul prânzului.
Poate că până la urmă are să-mi răspundă cineva de acolo...
Până la prânz nu răsunde nimeni. Și nici în timpul prânzului. Nici după prânz.
Poate că fata și familia ei sunt plecate din București...?
- Încearcă să-i scrii celui mai apropiat prieten, îi propune sora. Este un mijloc sigur
ca să te pui în legătură cu „gașca‖ ta, care-ți este atât de dragă, după câte văd.
- Să încercăm și asta, soră. Eu am să-ți dictez, iar tu ai să scrii. Am să mă adresez
lui Răduț Sârbulețu, coleg cu mine la Institut...
I-a dictat vreo zece rânduri simple și convingătoare: „Dragă Răduț, cutremurul
m-a despărțit de voi și de restul lumii și m-a obligat să mă internez la Spitalul Filantropia,
salonul 4 de chirurgie, și acum aștept să veniți pe la mine, ca să ne refacem rândurile.
Interesează-te și de ceilalți, ca să mă informezi. Te aștept ca pe un mântuitor. Dan”.
- În cât timp are să ajungă scrisoarea la el?
- Dacă o pun acum la cutia poștală a spitalului, mâine după amiază, cel mai târziu,
o are acolo.
- Poimâine, sau chiar mâine seară Răduț are să fie aici... sunt sigur!
- Ar trebui să nu fii tocmai așa de sigur, surâde sora. Trebuie să pui la socoteală și
întâmplarea, sau soarta, sau cum îi mai zicem. Dacă n-o primește? Dacă o primește și nu
vine?
- Este imposibil! Exclamă el. De primit, trebuie s-o primească, dar în fiecare
după-amiază lucrează la Institut. Și-o va primi chiar dacă nu lucrează, fiindcă i-o va da
portarul. Iar dacă o primește va veni sigur, doar îl cunosc!
- Doamne ajută, face sora cu un zâmbet de o blândă și obosită ironie ca la toate
ființele tandre și înțelegătoare. Și iese cu scrisoarea în mână, ţinând-o ca pe un dar primit
din dragoste.
Timpul trece acum încet. Poate să numere una câte una, clipele care intră una
într-alta, precum cutiile scamatorului din bâlci, după ce le-a scos una dintr-alta, iar până la
urmă a scos un iepure sau un porumbel. Vecinicia nu este o înșirare de clipe, cum sunt
înșirate mărgelele pe o ață întinsă la infinit, ci este un spor de clipe care se conțin una pe
alta, fiindu-și interioare lor înseși cum sunt interioare cutiile scamatorului care le vâră pe
toate în prima, deci nu întinde numărul lor liniar, ci îl strânge într-un volum sferic, sau
cubic; vecinicia este nemăsurabilă cu ceasornicul, cum este timpul, care se poate împărți în
fragmente, este măsurabilă doar cu gândul, sau cu tic-tacul inimii noastre, sigurele care se
pot măsura în vecinicia cea indivizibilă, iar când aștepți, fiecare clipă devine în sine o
vecinicie...
Până a doua zi seara, el și sora Natalia trăiesc stagnant, mai multe vecinicii, o
infinitate, în așteptarea unei aparații cu chip uman, dar nu se întâmplă, poate dintr-o
întâmplare absurdă, poate din vrerea sorții, cum a insinuat sora Natalia. Și nici a treia zi nu
apare nimeni. Nici măcar în visul roz, pe care-l visează treaz, că scrisoarea a fost primită
totuși, cu întârziere poate, Răduț nu va fi fost pentru moment acolo, sau nu i-a fost dată la
timp, dar până la urmă el are să apară ca un Lohengrin, adus nu de o barcă trasă de lebede,
ci de un tramvai sau autobuz. Însă nu apare. Absența lui este asemenea unui vid care îi
absoarbe toată bruma de veselie pe care o mai are, și i-o risipește în vânt. Sora Natalia îl
întreabă cu timiditate.
-Nu mai ai pe nimeni căruia să-i scrii?
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
- Ba da, pe Grigore Ionescu, zis Grig, coleg cu mine la Institut – dar cu Institutul,
ai văzut, nu merge – iar adresa lui de acasă n-o știu , i-am uitat numărul. Dar ar mai fi
Nadia Borcea și Ionela Stănescu, care stau la căminul studențesc de fete.
- Scrie-le lor, îl sfătuieşte inimoasă sora, fetele sunt mai active decât băieții în
privința asta.
- Să încercăm. Ele sunt, oricum, singura șansă care mi-a mai rămas.
I-a dictat sorei Natalia o scrisoare și mai scurtă decât lui Răduț: „Domnișoarelor
Nadia Borcea și Ionela Stănescu, la căminul studenţesc de fete din Bucureşti. Dragi
prietene și colege, mă aflu internat în Spitalul Filantropia, salonul 4 de chirurgie, și vă
rog umil să veniți ca să ne revedem. Aș vrea să știu ce mai faceți și mi-e dor de voi toți.
Sunt sigur că aveți să răspundeți la chemarea mea. Vă doresc pe toți alături de mine.
Dan”. Iar pe plic a scris: „Tovarășelor ...‖.
Scrisoarea a fost pusă de sora Natalia în aceeași cutie poștală misterioasă, până la
ora nouă, ca să fie ridicată la timp și expediată rapid. Acum se deschide o nouă așteptare,
în clipe infinite, ca niște infinite vecinicii plutitoare, stagnante; el se cufundă în așteptarea
asta ca într-o mare neliniștită, cu nădejdea mai mult în Nadia, ea a fost mai asiduă la
întâlnirile din trecut, și mai rezistentă la chefurile și destrăbălările lor, ținea însă mai mult
la Grig, iar Grig ținea mai mult la Carolina, care nu-l prefera, sau era și față de el la fel de
indiferentă, sentimental, ca față de toată lumea, cât despre Nely... ea la cine ținea mai
mult? Niciunul dintre băieți nu-i făcea curte și nici ea nu se prăpădea din pricina asta, o
fetiță sfrijită, fricoasă și mai mult tăcută, la ce te poți aștepta din partea uneia ca ea, acum,
când este în joc situația lui? Nici el nu i-a dat vreodată prea multă atenție și niciodată n-a
sărutat-o, cum a făcut-o atât de des cu Nadia şi mult mai des cu Carolina. Era îndrăgostit
de ea până în vârful unghiilor de la picioare, o adora, dar în taină, crezând că astfel o să-i
placă ei, se simțea legat de ea ca printr-o magie neagră, făcută de vrăjitoare. Avea uneori
stări de reverie halucinantă, i se părea că o vede prinsă când de brațele unuia, când ale
altuia, sfidându-l din captivitatea ei, disprețuindu-l chiar dintr-un capriciu de curtezană
nerușinată...
A doua zi, sora Natalia intră repede, radioasă, în cameră, pe la ora patru după-amiază:
- Te caută o fată, băiete...!
- Nadia Borcea, nu-i așa?
- Nu! A spus că cheamă Ionela Stănescu.
- Nely! Și tocmai pe ea n-o așteptam, soră. Te rog, adu-o imediat aici.
O altă vecinicie până ce sora pleacă, întorcându-se, ajungând până la ușă,
deschizând-o, ieșind, ca într-un film luat cu încetinitorul, și încă una până când reapare cu
Nely, ea palidă și slăbită arată, de parcă s-ar fi ridicat dintr-un pat de bolnavă. Într-o
mână are un buchet de flori, în cealaltă o sacoșă umflată, pobabil a cumpărat portocale din
sursa ei, ca să-i aducă „ceva‖, să nu vină la el „cu mâna goală‖. Scoate punga cu mișcări
stângace, ca de fetiță firavă și chiar niște portocale a adus, sunt mari și cu pielea
zgrunțuroasă ca spinarea unor crocodili în miniatură. Deci Nely, timida Nely, coruptă
totuși și ea, ca și el, ca și ceilalți din gașca lor, ea singură a venit!
O întreabă grăbit:
- Ceilalți de ce n-au venit cu tine? Nu i-ai anunțat?
Nely abia a zis „bună ziua‖, dar nu răspunde, ochii îi sunt mari și umezi, de o tristețe
infinită, dar ascunsă, nemărturisită de niciun gest, de nicio atitudine luată și cenzurată cu
luciditate.
O întreabă nervos:
- Pe mine mă mai cunoști?
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
Ea se apropie de marginea patului și-i spune cu o vioiciune voită:
- Abia te mai recunosc, Dan...
Și adaugă încet, obosită brusc, ca de un mare efort penibil făcut:
- Sora m-a prevenit însă și m-a pregătit, nu sunt surprinsă, ci doar mâhnită. N-arăți
prea rău, dar... parcă nu mai ești Dan Barbu, student la Institutul de artă plastică, ci un
frate al lui, care-i seamănă de departe...
-În fine acum te văd, îi zice, mișcat. Acum văd totul, chiar și lucrurile cele mai
ascunse, chiar și gândurile oamenilor. Îmi aduci aminte de ultima noastră întâlnire la
Carolina acasă... Dar apropo, ea ce face? De ce nu dă niciun semn de viață?
-A plecat cu familia ei în provincie... Le-a murit cineva...
- Din cutremur?
Sfrijita și palida Nely privește alături de el și-i răspunde cu o încetineală suspectă:
- Da...
- Iar Nadia? Grig? Răduț? Ei ce fac? De ce n-au venit?
- Nadia este bine, dar era prea ocupată cu nişte rude din provincie, care au venit
s-o vadă, iar pe Grig și pe Răduț ... n-am avut timp să-i anunț.
- Deci sunt bine, sănătoși?
Același răspuns șovăitor, suspect:
- Da...
Îi spune nestăpânit:
- Să-i anunți și să mi-i trimiți aici, pe toți. Te rog. Și chiar tu să vii zilnic să mă
vezi, singură sau cu ei. Da, Nely. În fiecare zi care este o frântură din vecinicie. Am
pretenția asta. Gașca se va întruni aici, și vom face „chefuri‖ aici, ca în „Symposionul‖ lui
Platon, spune-le asta. Acum n-am voie să beau și nici n-am să mai beau vreodată, dragoste
nu pot să fac că sunt țintuit la pat, dar trebuie să ne reluăm viața de unde am întrerupt-o
pentru un moment. Mă rog, altfel decât până acum. Spune-i-o fiecăruia în parte. Este o
rugăminte și o poruncă, înțelegi, Nely?
- Înțeleg. Dar eu nu cred c-au să vină – aici. Au să te aștepte să te faci bine și să te
reîntorci tu la ei.
- Nu, insistă el, plictisit. Pretind să vină ei la mine, aici. Îi oblig. Altminteri să știi
– și spune-le-o și lor – o rup cu voi.
- Tu nu-i cunoști... nu i-ai cunoscut niciodată, vorbește Nely, ațintindu-și privirile
în ochii lui.
A încremenit în pat. Puștoaica asta și-a permis să-i vorbească așa, de parcă ea ar fi o
vestală albă păzind un foc sacru, iar el un biet rătăcit la minte. Mâna dreaptă îi este
amorțită tare, altminteri ar plesni-o peste gură, ca să-l țină minte cât o trăi.
-Te rog, Nely, fără complexe de superioritate.
- Nici nu încerc, Dan, zice ea liniștită, chiar demnă într-un fel ciudat. Nu este în
firea mea să prevalez asupra oamenilor, față de care, de fapt, eu mă simt dată de-o parte.
Spun ce gândesc, Dan. Tu nu-i cunoști cum îi cunosc eu, acum. N-are să vină niciunul
aici. Unul nu va voi, altul nu va putea, dintr-un motiv sau altul. Eu am venit fiindă am
primit scrisoarea...
-Ei n-au fost îngrijorați de dispariția mea? Nu și-au putut închiui că mi se va fi
întâmplat ceva? Nu m-au căutat peste tot?
- Nu știu...
Răspunsul a sunat din nou echivoc, suspect. Nely continuă:
- Nadia te crede mort și îngropat într-o groapă comună, de vreme ce nu ţi s-a găsit
cadavrul, ipoteză de care m-am temut și eu, un timp. Când din întâmplare m-am întâlnit cu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
Grig, la Institut, el și-a exprimat aceeași nedumerire: „Ce i s-o fi întâmplat lui Dan, că
blocul lui s-a făcut praf, iar el nu este nici viu, nici mort? Poate o fi fost dus, săracuʼ, la
groapa comună!‖ Cât despre Carolina ...
- Da, ea cum s-a exprimat?
- Ea nu s-a exprimat în niciun fel, Dan, că... era plecată.
- Unde?
- Nu știu. Acasă la ei nu este nimeni care să-mi poată spune. O vecină mi-a dat
ideea că trebuie să fie plecată în provincie, pentru că cineva le-a murit acolo; o văzuse pe
mama ei în doliu...
-Iar Răduț?
- Cu Răduț nu m-am întâlnit până acum... Nu știu nimic de el, căci lipsește de la
Institut...
- De aeea nu mi-a răspuns la scrisoarea, pe care i-am trimis-o. Înțeleg. Dar trăiesc
toți – sunt vii nu-i așa?
-Cred că da. Dar nu mă văd decât cu Nadia și cu Grig.
- La voi, la cămin s-a întâmplat ceva?
- Au crăpat pereții din dormitoarele noastre și cei din sufragerie – atât. N-am avut
nicio victimă.
- Sper că nici printre ceilalți colegi ai noștri nu avem nicio victimă, sau avem?
- Nu știu, Dan. Câțiva dintre ei lipsesc, dar nu știu de ce.
- Îmi pare bine, Nely, c-ai răspuns scrisorii mele și-ai venit să mă vezi. Vreau să
rămânem prieteni.
-Am fost oare vreodată, Dan?
- Vrei să spui că n-am fost? tresare el uimit.
-Gaşca noastră a fost o iluzie, Dan. Acum că privesc în urmă... Nimic, Dan nimic.
N-aș vrea să devin sentimentală, dar asta a fost doar o prietenie care timpul a stins-o
complet.
-Așa de repede? Fir-ar să fie. Te-am plictisit cu întrebările și nervii mei... Mai stai!
- Mai stau... dacă vrei tu.
-Vorbește-mi despre tine, Nely. Este drept că n-am fost un prieten prea atent cu
tine. Dar spune-mi, fetițo: Acum ce te preocupă? Ce te frământă?
- Trebuie să-ți răspund sincer la întrebara asta, da?
-Da, sigur.
-Mă frământă tot trecutul meu, al nostru. Mă preocupă să găsesc un drum nou...
Asta este tot ce pot să-ți spun, Dan.
-Ciudat, zice el cu ochii întorși în sufletul lui. Și eu mă gândesc, zi de zi la trecutul
meu, al nostru... Ce sens dai tu expresiei ăsteia; „la un drum nou‖! foarte literar, care este
un truism?
-Exact sensul pe care îl are: o altă cale în viață, în artă, o altă concepție. Nu ți se
pare ceva nou, că viața pe care am dus-o noi, în gașcă, a fost abjectă?
- Cum a fost, Nely?
- Lasă, o să vorbim altădată. Arăți obosit și sora m-a rugat să nu stau mult, că încă
nu ești bine întremat. Am să plec, Dan, și-am să revin mâine... da?
-Te aștept cu căldura sufletului!
- În cazul ăsta – la revedere!
- Pe mâine, Nely!
A plecat... în cameră a rămas un gol, în el simte încă efluviile Neley, reverberația
ochilor ei mari și umezi, niciodată n-a fost ea așa de concretă ca azi, de arcă s-a născut din
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
nou, nimic nu-i mai aminteşte de Nely cea din trecut, decât ușoara ei timiditate din primele
clipe. Nu mai este fata aia tăcută și ștearsă, cea înfricoșată de libertățile lor senzuale, pe
care și le permiteau cu o îndrăzneală cinică, dar și cu inconștiență. Asta acum o vede,
puțini le aveau ca ei, nu-i dar de mirare că li se dusese pomina, mulți îi priveau cu invidie,
dar poate și cu un dispreț ascuns, pe care atunci nu l-a putut detecta, mai ales după ce
făceau tărăboi la cafeneaua de pe Victoriei, provocau pe toți la discuții contradictorii, la
cafele și la cărți de joc, pretexte ca să iște ceartă și chiar bătaie. Nely însă nu se amesteca
în toate intrigile acelea, participa la întruniri doar prin prezența ei, prin priviri, și se distra
în felul ei: cochetând ușor în dreapta și-n stânga, trimițind ocheade destul de inexpresive și
surâsuri destul de fade și vorbe destul de inofensive, care nu incintau pe nimeni, nici nu
iritau pe cineva, și foarte rar accepta câteo strângere de mână pe sub masă, câteo
mângâiere discretă pe pulpe, pe genunchi uneori și chiar pe sâni. Dar atât, se oprea aici,
reteza orice elan către apropiere mai intimă, mai senzuală, și avea ciudățenia de a se
comporta ca o fecioară frigidă, când de fapt este doar o fată extrem de timidă și de
fricoasă. La Carolina acasă au golit mai multe
sticle de bere decât degetele de la mâinile lor
luați în corpore, berea era pe atunci singura lor
băutură preferată, tocmai fiindcă este vulgară și
leșioasă, „un fel de bragă amară‖, cum zicea
Răduț, scuipând. Într-o zi Grig a încercat s-o
violeze pe canapeaua din odaia vecină, dar
Nely l-a aruncat de pe ea cu o putere de care
nici Grig n-o credea în stare, le-a povestit chiar
el, și s-a rostogolit până sub masa din mijlocul
încăperii, de parcă ar fi fost îmbrâncit de o
leoaică fiindcă îl prinsese la puii ei. Chiar el a
făcut comparația, iar când au dat toți năvală în
odaia de alături l-au văzut pe Grig sculându-se
cu greu de jos, cu o mână pe șodul care i se
jdrelise în cădere, iar pe Nely netezindu-și
rochia șifonată, cu obrajii roșii de rușine și de
mânie, după care i s-a adresat lui Grig pe un
ton prietenos și blând: Să nu mai îndrăznești
altădată, colega, de enervare s-ar putea să te
zgârâi pe ochi. „Ca o pisică blândă, care
zgârâie rău‖, i-a întors-o Grig, râzând zgomotos, ca să dea întâmplării o nuanță de glumă
neroadă, dar încercarea lui nu s-a mai repetat, ba chiar ai fi putut să juri că Grig se ferea de
Nely și-o ocolea. A doua încercare a făcut-o Răduț, într-alt-fel; lui i-a reușit, i-a povestit-o
însuși Răduț, iar Nely n-a tăgăduit-o: erau cu toții la cinema, rula filmul japonez „Cei
șapte samurai”, film de lupte și spaime. Răduț se așezase în scaun alături de Nely, ea nu
se izolase ca de obicei, el i-a făcut avansuri cu mâna în tot timpul cât a durat filmul, a
palpat-o prin cele mai dosite și mai gingașe locuri, pe sub sâni, pe sâni, pe la subsuori,
apoi pe sub rochie, fără ca Nely să se împotrivească, doar la început, foarte slab, și în final
a ajuns cu palparea până sub lenjeria ei de corp, pe bujorul ei negru, și nici de data asta
Nely n-a protestat sau chiar l-a încurajat ușor, încât Răduț a putut să-i producă o ușurare
neașteptată, tocmai când filmul era mai palpitant, și până la urmă Nely și-a înclinat capul
pe umăul lui și s-a lăsat sărutată de el, dar atât. I-a respins ulterior toate stăruințele de-a
face dragoste și el n-a mai insistat, de atunci nimeni nu s-a mai putut atinge de Nely...
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
Documente literare şi mărturii despre scriitorul Demetru Iordana
Cu aceeaşi grijă faţă de memoria scriitorului slătinean Demetru Iordana, au fost
păstrate în arhiva d-lui Vlad Iovu din Slatina şi documentele care se reproduc mai jos
pentru întâia oară. Valoarea lor documentară este excepţională având în vedere că provin
de la Tudor Arghezi, Perpessicius şi fiul acestuia, D. Panaitescu. Aceste mărturii vin să
arunce o lumină nouă asupra legăturilor dintre scriitorul slătinean şi contemporanii săi.
Mulţumim domnului Vlad Iovu pentru că a
ales să publice aceste documente în paginile
revistei noastre şi adresăm rugămintea şi către
alte persoane care posedă asemenea mărturii
valoroase de a le publica. Paginile Memoriei
Oltului şi Romanaţilor le stau oricând la
dispoziţie.
Ion Tîlvănoiu
[1]
30 ianuar‘ 1941, Bucureşti
Dragă domnule Demetrescu,
Aş fi preferat să mai ţin manuscrisul
d-tale la mine. Când te întorci din concentrare dă
pe la mine; cred că n-o să mai fiu răcit în pat.
Versurile făgăduiesc şi rămâne să te ţii d-ta de
făgăduiala lor, lucrând în fiecare zi.
Noroc!
T. Arghezi
[2] Bucureşti 28 octombrie 1965
Scumpe domnule Iordana,
Precizările ce mi-aţi dat în legătură cu
brusca d-tale dispariţie în penultimul d-tale drum la
Bucureşti m-au interesat în chip deosebit. În nici un
caz nu te-aş fi bănuit şi nici mi-aş fi putut închipui
că se mai pot petrece astfel de silnicii. Înţeleg de
aceea şi [admir?] şi prudenţa d-tale. În haitele de
tigri nu există decât o singură strategie, aceea a
retragerii. Dacă am fost lipsit de plăcerea de a sta
de vorbă cu prilejul ultimului d-tale drum, am
vorbit totuşi despre d-ta, şi încă multe, cu
profesorul Nijloveanu1, şi asta m-a, oarecum,
consolat. Mi-a plăcut, între altele, să aflu că n-ai
fost de acord cu el în tratarea unor teme de folclor
în forme clasice. Şi mie mi-e teamă că astfel de
1 Ion Nijloveanu (n. 27 sept. 1913, Rădeşti, com. Oporelu-Olt- m. 23 iunie 2000, Craiova), poet,
prozator, folclorist, memorialist, profesor la Liceul Radu Greceanu din Slatina (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 19/2003, 43/2015, 63/2017). Este autorul mai multor culegeri de folclor.
Demetru Iordana
Scrisoare de la Tudor Arghezi
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
experienţe sunt mult prea artificioase. Şi
apoi, precât se pare, meritele lui sunt din
cele mai serioase în [planul?] culegerii de
folclor, ca să-şi poată îngădui luxul de a nu
încerca experimente vulnerabile.
În ianuarie, când sper să
[petrecem?...] mai în voie, vom dezbate şi
astfel de probleme.
Ieri am avut o zi grea, ce încă nu
s-a terminat. Un examen de o oră şi
jumătate la oculist, pentru reverificarea
dioptriilor a descoperit hipertensiunea la
ochi, simptom alarmant, deşi încă
misterios. Până marţi, 2 noiembrie, urmez
un tratament cu [ilizibil] şi nişte pilule
şi-apoi marţi nou examen. Abia atunci se
va decide şi gravitatea şi terapia. Şi toate
lucrurile astea tocmai acum când, la muzeu
pe de-o parte, am colaţionarea volumului
,,Memorial de ziaristică‖, şi de alta, lucrul
mă înghioldeşte.
Volumul de care-ţi vorbesc are cel
puţin două cusururi: întâi că nu-mi displace de tot şi al doilea că va întâmpina dificultăţi cu
cenzura, de un fel sau altul. Evident doctorul mi-a recomandat suspendarea lucrului,
condiţie greu de suportat. Sentimentul de inutilitate, pe care mi-l dă scăderea ritmului de
lectură şi scris mă invadează şi mă nelinişteşte.
În curând, mai exact la primul prilej liber al băiatului meu, care face şi oficiul de
curier, îţi voi trimite volumul III (Literatura populară) din Eminescu [.?..] care apar la un
an după primele două din lipsă de hârtie. Ţi-am promis şi un volum din ediţia cu desene de
Ligia Macovei. Nu l-am uitat, dar e mai greu de expediat.
Aştept cu nerăbdare
examenul de marţi la oculist. De-ar
[depinde?...] oricât de greu aş
lucra, totuşi [execuţia?..] câteva
proiecte şi îndeosebi ,,Memorialul
de ziaristică‖.
Dacă-i vezi pe prof. Botez2
şi Nijloveanu, transmite-le
afectuoase salutări din parte-mi.
Dumitale, din partea mea
toate cele bune, alor d-tale urări de
bine şi personal calde îmbrăţişări.
Perpessicius.
2 G. V. Botez (n. 17 febr. 1892, Ghidiceni, Galaţi- m. 5 iunie 1980, Slatina), absolvent al Şcolii Normale
din Bârlad (1914) şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1928). A funcţionat ca profesor la Liceul Radu Greceanu din Slatina până în 1954 (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 20/2013).
Scrisoare de la Perpessicius...
...cu semnătura acestuia
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
[3] 6 septembrie 1979
Mult stimată doamnă Ştefana Dumitrescu,
Tot astăzi vă expediez şi volumele 9 şi 10 din Opere-le lui Perpessicius, prietenul
prietenului nostru şi regretatului dvs. soţ, Demetru Iordana. Facă cerul ca lectura acestor
volume- şi cronica dedicată romanului său (din Opere 9) să vă aline, parţial, marea
durere3 şi să fie călăuză fiilor dvs. în drumul lor prin viaţă. Suferinţelor îndurate de tatăl
lor, până în ultima clipă, să le urmeze momente mai senine, mai pline de linişte
sufletească.
V-aş mai pune o întrebare, care poate părea deplasată în aceste zile de tristeţă. Eu
alcătuiesc Corespondenţa lui Perpessicius:
scrisori primite de tatăl meu (care sunt la
mine şi printre cari multe sunt de la soţul dvs,
Dem. Iordana4 şi scrisorile trimise de tatăl
meu care se află la destinatari . În cazul în
care mai păstraţi scrisorile lui Perpessicius
către soţul dvs. şi aţi vrea să mi le
împrumutaţi ca să le xerografiez şi să le
public, v-aş rămâne îndatorat şi aş veni în
persoană să le iau şi apoi vi le-aş înapoia. În
cazul în care le-aţi încredinţat unei biblioteci,
v-aş ruga să-mi spuneţi unde le pot găsi. În
cazul în care aţi vrea să le daţi Muzeului
Literaturii Române (înfiinţat de tatăl meu, şi
unde ar fi bine să stea), contra cost, v-aş
putea face acest serviciu. Dacă vreţi să le
păstraţi printre amintirile de la soţul dvs. şi
pentru fiii dvs. când vor fi mari, puteţi opta
pentru această alternativă.
În orice caz, eu aştept un răspuns de
la dvs. şi vă doresc multă sănătate şi linişte
sufletească.
Cordiale salutări, Dumitru P. Perpessicius.
[4] 10 februarie 1980
Dragă domnule Iovu Vlad,
Vă mulţumesc pentru frumoasele rânduri primite de la dvs. Mi-a făcut plăcere să
vă aud că aţi fost în preajma lui Demetru Iordana în ultimii ani şi că – aşa cum ştiu prea
bine din întrevederile bucureştene ale sale cu taică-meu – aţi petrecut ore de desfătare în
abordarea unor teme majore de discuţie. Aşa îl ştiu pe amicul Iordana, aşa îl revăd în
desele întrevederi cu Perpessicius şi ultima dată- la venirea sa în Bucureşti- cu mine, când
despicam firul în patru al actualităţii literare. Era şi un filosof, era şi un bun critic şi un
psiholog. Avea şi condei- în corespondenţă era vorba de poemul Mama, care-i plăcea
tatălui meu- şi avea şi talent plastic; portretul lui Perpessicius, făcut din memorie şi după
3 Demetru Iordana încetase din viaţă la 15 martie 1979, fiind călcat de o maşină în Slatina. Se crede că
ar fi fost o acţiune a securităţii. 4 Cea mai mare parte a acestor documente au fost publicate în revista noastră de către dl. prof. dr.
Nicolae Scurtu (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 44-46/2015; 47-51/2016; 61/2017. Un manuscris necunoscut al aceluiaşi autor a apărut în serial în revista noastră (nr. 65-69/2017).
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
fotografii, stă la loc de cinste, deasupra fotoliului de la biroul tatălui meu şi, ciudat lucru,
este împreună cu un altul (lucrat în aceleaşi condiţii), singurul- ori singurele- existent(e)
(Perpessicius refuzase într-o vară la Câmpulung să-i ,,pozeze‖ lui Steriade) şi ambele
datorate unor diletanţi (să le spunem): unul este al lui Demetru Iordana (în tonuri mai vii),
altul al lui Cristian Bălan, profesor din Scăieni-Prahova (în tonuri mai ,,morne‖).
Legat de corespondenţa dintre taică-meu şi Iordana, înţeleg dificultatea (şi poate
imposibilitatea) de a regăsi ceva din ea. Eu am scrisorile lui şi ele vor constitui partea
unui alt, viitor (quando?) volum: Corespondenţa primită... Ştiu că avea surori ori o soră;
i-am scris şi lui G. V. Botez cu care Iordana era prieten, dar nu mi-a răspuns. În şirul
pierderilor literare vom mai înregistra una... Regretul este mai mare pentru oamenii buni
care se duc înainte de vreme, nedrept de repede...
Vă mulţumesc mult şi dvs. şi d-nei Ştefania, pe care o asigur de stima şi simpatia
mea şi vă rog- dacă vă face plăcere- să reveniţi oricând cu scrisul ori cu vorba. Vă urez
multă sănătate, veşti bune şi mult bine.
Dumitru Panaitescu.
[5]România
Consiliul Popular al or. Slatina
Comitetul executiv
Certificat de deces
Seria D nr. 029263
Numele de familie: DUMITRESCU
Prenumele: DUMITRU
Data naşterii:1918 martie 20
Oraşul Slatina
Sexul bărbătesc
Prenumele tatălui PANDELE
Prenumele mamei IORDANA
Locul şi data decesului
Oraşul Slatina
Judeţul Olt
Anul 1979 (una mie nouă sute şaptezeci
şi nouă)
Luna martie
Ziua 15 (cincisprezece)
Decesul a fost trecut în registrul stării
civile la nr. 89 din anul 1979, luna
martie, 15
În oraşul Slatina
Judeţul Olt
Ultimul domiciliu: oraşul Slatina
Strada Libertăţii, nr. 4 sc. 3, ap. 3
Eliberat astăzi 15. 03. 1979 cu nr. 21225
Semnătura L.S. [indescifrabil]
[6]
România
Consiliul local al mun. Slatina
Certificat de deces
Numele de familie DUMITRESCU
Prenumele ŞTEFANIA
Sexul Femeiesc
Data naşterii 1931 decembrie 11
Comuna Turia
Judeţul Olt
Prenumele tatălui ŞTEFAN
Prenumele mamei ANGELA
Locul şi data decesului
Oraşul Slatina
Judeţul Olt
Anul 1991 (una mie nouă sute npuăzrci
şi unu)
Luna Noiembrie
Ziua 17 (şaptesprezece)
Decesul a fost trecut în registrul stării
civile la nr. 981 din anul 1991 luna
noiembrie ziua 18
În oraşul Slatina
Judeţul Olt
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
Prefecţii judeţului Romanaţi (VIII)
Cornel Manolescu
STĂNOIU, MIRCEA I. *1931, aprilie 24 – 1932, iunie 7, prefect de Romanați
Născut la Craiova, în anul 1896. Licențiat în
drept, la București. Preşedinte al Partidului Agrar
din Romanați.5
Presa locală informa despre instalarea noului
prefect: ,, Instalarea noului Prefect de Romanați. La
solemnitatea actului participă un numeros public.
Cuvântările. Programul noului Prefect: muncă
cinstită, economii și restabilirea prestigiului
instituțiilor compromise de politică‘‘.
,,Caracal 27.-Astăzi 27 a.c. ( n.n. aprilie
1931 ), orele 5 ½ p.m. a avut loc în sala consiliului
județean instalarea noului Prefect de Romanați, d-l
Mircea Stănoiu, avocat și publicist din Craiova.
La solemnitatea acestui act a luat parte un
public numeros, format din cetățeni, funcționari și
capii autorităților locale. Formalitățile instalării au
fost făcute de d-l Ilie Gănescu secretarul general al
directoratului ministerial V Craiova‘‘.6
POPESCU, THEODOR 1932,iunie 8 – 1933, iunie 30, prefect de Romanați.
Avocat. Ziarul ,,Inelul’’, organ al
Partidului Național-Țărănesc din județul
Romanați, în primul număr al apariției sale, din
15 august 1933, prezenta sărbătorirea lui Tudor
Popescu, fost prefect de Romanați
,,Sărbătorirea fostului Prefect de
Romanați
La 26 Iunie a avut loc în Caracal
banchetul dat de parlamentarii Romanațeni și
organizația Național-Țărănistă județeană, d-lui
Tudor Popescu, fostul Prefect al județului
Romanați, pentru cinstea și demnitatea cu care a
gospodărit județul timp de un an.
Au participat peste 300 persoane,
preoți, învățători, primari și consilieri comunali.
În afară de fruntașii național-țărăniști din județ,
a luat parte și d-nul Căpățâneanu, deputat de
Olt, Vice Președinte al Camerei.
5 Predescu, Lucian, Enciclopedia României-Cugetarea, Editura Saeculum I.O. Vestala, București.
6 Vremea, Anul IV-Nr.1, Caracal, 3 Mai 1931, p.1
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
Dr. Al. Popescu, deputat și Vice-Președintele organizației Partidului Național
Țărănesc din Romanați a spus: ,,Ne-am strâns astăzi aci spre a sărbători pe fruntașul
nostru Tudor Popescu, fost Prefect al județului, care timp de un an a condus județul și a
dat dovada că posedă calități de bun și cinstit gospodar. D-sa a înzestrat județul cu școli
și biserici, cu șosele și poduri, fapte care-i atrag omagiile noastre.’’
PĂLTINEANU, IOAN * 1933, iunie 20 – noiembrie 15, prefect de Romanați
Născut în septembrie 1882, în comuna Gura Nișcovu din județul Buzău.7
Licențiat în drept, la București, avocat.
La câteva luni de la instalarea sa la conducerea județului Romanați, ziarul
,,Frontul’’- organ de propagandă națională-culturală, anul I, No.2, septembrie 1933, face,
sub semnătura lui Ștefan Viișoreanu, o analiză a prefectoratului în curs al prefectului Ioan
Păltineanu: ,,Noul Prefect de Romanați, d-l avocat Păltineanu, fiu al unei vechi familii,
care în viața politică a statului român s’a evidențiat printr’o caldă iubire și încurajare a
democrației, cât și printr’o însetată dorință de adevăr și lumină, a adus județului
Romanați un nou val sănătos de muncă și prosperitate .
Instalat, de curând în postul de grea răspundere al unui județ bântuit de mari
probleme economice și financiare, cum este județul Romanați, se achită cu pricepere de
toate chestiunile imperioase dovedind o cultură vastă, un spirit de bun organizator și mai
presus de toate o caldă înțelegere a problemelor județului nostru.
Familiar cu funcționarii înțelegând o colaborare strânsă animată de acelaș suflu:
totul pentru binele județului, păstrează contactul zilnic cu subalternii ceace explică –că
deși nou venit la conducerea județului, îi păstrează o iubire filială și o nețărmurită
subordonare. Ceace îi trebuia județului Romanați s’a înfăptuit – a venit omul- așteptăm
încrezători înfăptuirea programului –destul de cunoscut și admirat de întreg județul, care
suntem convinși că se va realiza intr-un viitor apropiat.
Ne permitem a profita de bunul prilej
pentru a aduce la cunoștința d-lui prefect
halul șoselelor județului nostru și în special
al șoselei Caracal-Stoenești, încredințați că
se vor găsi mijloacele de îndreptare.
Ștefan Viișoreanu‖
VELEANU, IOAN (,,IONEL’’) E. *1933,
noiembrie 15 – 1937, decembrie 28, prefect
de Romanați.
Născut în Caracal, la 24 iulie 1891.
Fiul lui Eliodor, și al Ecaterinei Veleanu.
Licențiat în drept al Facultății din
București în anul 1916, luna iunie 9, diploma
N.7945 / 1916. Înscris în corpul avocaților
din județul Romanați la 29 august 1918, în
baza diplomei de licență.
Prin D.R. 442, dat în București, la 29
ianuarie 1919, în ziua de 1 ianuarie 1919, Ion
Veleanu se numește avocat, la județul
7 Anuarul Magistraturii, ian.1904-1906, pag.155.
Ionel Veleanu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
Romanați, în locul lui Șt.Mardaloescu, demisionat.8
La 25 ianuarie 1919, prin D.R. nr.331, Ioan E. Veleanu, licențiat în drept de la
facultatea din București se numește magistrat stagiar la judecătoria ocolului Băilești din
județul Dolj, în locul vacant‘‘.9
La 6 august 1921 se căsătorește cu D-ra Sabina Pop, împreună având două fete:
Gabriela și Carmen. După decesul soției Sabina, pe 20 iulie 1928 se căsătorește cu Florica
C. Raicu. Cu Florica are doi băieți: Mircea și Eugen.
,,Romanațul’’ din 3 iulie 1927 prezintă candidații Partidului Liberal, pentru
alegerile de la cameră. I.Veleanu era astfel caracterizat: ,,tânăr, inteligent, semeț,
drăgăstos și apropiat ca un copil fără prihană, el face fala baroului avocaților nostri.
Spaima proprietarilor cari căutau să sustragă din folosința țăranilor moșiile lor
expropriate, nu mai departe zilele acestea a scormonit și a descoperit pe Dr. Vaias că
furase sătenilor din Preajba 40 de pogoane.’’
Periodicul ,,Vremea‖ , care apărea la Caracal, în numărul 36-37,din 1 Ianuarie
1930, publica ,,Bilete de plăcintă’’, răvașe pentru politicienii romanațeni. Iată-l pe cel
dedicat lui : Ionel Veleanu
D-lui I.Veleanu
,,Ca un copil ascultător
Așa frumos tu te-ai purtat
În opoziție, c’o să te-alegem
Foarte curând, iar deputat’’.
Prin D.R. 2943 din 1933, noiembrie 15, este numit prefect al județului Romanați.
A demisionat în 29 decembrie 1937.
,,TELEGRAMĂ
MINISTERUL DE INTERNE
BUCUREȘTI
Rog primiți dimisia subsemnatului din postul de
Prefect al județului Romanați.
Prefect,-Romanați
I.VELEANU
No. 13927
1937, Decembrie 29‖.10
În 1934 a procurat medicamente, în anul 1935,
a dat pentru o parte din cele necesare înzestrării
laboratorului, în 1936 a cumpărat teren pe care se
clădește pavilionul de contagioși, a dat în numerar
30.000 lei pentru construiea unei remize pentru etuva
spitalului. A mai dat 10.000 lei pentru împrejmuire.11
În nr. 39, din 19 septembrie 1937, ziarul
,,Romanațul’’ în pagina 1, prezenta realizările
prefectului I.Veleanu ( încă în funcție ), în cei 4 ani de
mandat:
8 Monitorul Oficial al României nr. 248, din 2 februarie 1919, pag. 4979.
9 Ibidem , nr. 244, din 27 ianuarie 1919
10 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura jud. Romanați, dos.37 / 1937, pag. 59.
11 Prefectura jud. Romanați, Aspecte din activitatea și gospodăria romanațeană, 15 noiembrie 1933 –
15 noiembrie 1937, lucrare întocmită de Ion Veleanu, prefect județul Romanați și Edgar Constantin Russu, ing-șef al jud.Romanați, pag.248
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
,,Sub prefectoriatul D-sale, s’au
construit din nou și s’au refăcut radical
aproape 200 km. șosele; s’au reconstruit
și refăcut poduri și podețe metalice și de
beton; s’au procurat mașini rutiere și de
transport; s’au construit 50 localuri
noui de școli și s’au reparat 47; s’au
clădit din nou 18 biserici și s’au reparat
44; s’au clădit din nou 33 localuri de
primărie; s’au reparat 46 și sunt
începute alte 5 din nou; s’au construit
noui linii telefonice și altele s’au
refăcut; s’a cumpărat și distribuit din
fondurile Camerii Agricole și ale
Ministerului, următoarele cantități
pentru însămânțat: grâu, 128 vagoane;
porumb,17 vagoane; ovăz, 11 vagoane;
orz, 5 vagoane și mazăre 6 vagoane. De
asemenea s’au mai distribuit peste
50.000 kgr. semințe de plante furajere și
s’au înființat 32 stațiuni montă în
diferite centre ale județului.’’
La 14 septembrie 1944, s-a constituit Blocul Național Democrat din Romanați.
Iată componența Delegației permanente:
P.N.L.- Ioan Veleanu,
P.N.Ț.- Marin A.Mihăiescu,
Partidul comunist-Petre Puican,
P.S.D.-Vasile Zamfirescu.
SIMIONESCU, IOAN *1937, decembrie 31 – 1938, februarie 10, prefect delegat
,,Doctorul Ioan Simionescu s-a născut la 30 septembrie 1894 în familia preotului
Ion Simionescu din comuna Erbiceni-Iași.
A fost absolvent al Școlii militare de infanterie, combatant în război, decorat cu
ordinele ,,Steaua României’’, în grad de Cavaler și ,,Coroana României’’, în grad de
Ofițer. Absolvent în anul 1926, al Facultățiii de Medicină. După obținerea titlului de
doctor prin concurs, a fost numit medic la Spitalul Mixt din Chilia Nouă, județul Ismail
(azi Republica Moldova), între 1927-1934, interval, în care a făcut o specializare în
Franța și Germania.
Transferat ca medic primar chirurg la Turnu-Măgurele până în 1942, apoi la
Spitalul Sfântul Spiridon din Galați pentru 2 ani. În perioada 1944-1945 s-a aflat pe
câmpul de luptă cu Spitalul de campanie, activând cu gradul de maior chirurg până la
terminarea războiului”.12
Angajat în politică, a ocupat postul de prefect de Romanați (31 decembrie-10
februarie 1938), sub guvernul Goga-Cuza.13
12
Ionițoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși . Dicționar, Editura Mașina de scris, București, 2000.
13 Guvernul Octavian Goga a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 29
dec.1937-10 feb.1938.
Medalion închinat lui Ionel Veleanu într-un
ziar local
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
Ziarul ,,Romanațul‖ , nr. 1, din 1 ianuarie 1938, nota în paginile sale: ,,Dr. I.
Simionescu, Medicul Șef al Spitalului din Turnu Măgurele, a fost numit prefect al județului
Romanați’’ , iar în nr.4, din 30 ianuarie 1938, pag.1-2 , scria despre prefectul de Romanați,
dr. I.Simionescu următoarele:
,,Gospodăria publică localizată
Acum câteva zile un prieten al ziarului nostru, vine la redacție și cu un
temperament de mulțumire sufletească spune:
-Domnule Director ! Ceva îmbucurător. Am fost față în cabinetul d-lui Dr. I.
Simionescu, prefectul județului nostru când, un om politic de marcă și cu avere l-a rugat
să înlocuiască pe un funcționar vechi de carieră, cu un partizan politic al D-sale. D-l
Prefect Dr. I. Simionescu, în primul rând s’a interesat de aptitudinile funcționarului ce
urma să fie înlăturat și găsind că este un funcționar destoinic și priceput a spus că nu are
curajul nici să-l mute și cu atât mai mult nu are curajul să-l înlocuiască.
La insistențele acelui om politic, d-l Prefect Dr. Simionescu i-a răspuns în cele din
urmă textual:
-Dragă Domnule…dacă ții atât de mult să te servesc, te rog mergi la tribunal cu
protejatul D-tale și faceți o declarație autentică solidară, prin care să vă obligați că
suportați orice riscuri pe care le-ar încerca statul român în urma unei acțiuni în
contencios ce eventual ar introduce funcționarul înlocuit în valorificarea drepturilor sale
câștigate prin statut și legile țării.
Se înțelege că d-l politician a renunțat la intervenție și prin aceasta s’a dovedit
abilitatea, buna credință și dreptatea ce caracterizează pe d-l Dr. I. Simionescu Prefectul
nostru, pe care îl felicităm pentru modul cum D-sa înțelege să apere finanțele statului
român.
ȘTEFAN OPRESCU‖.
Cicerone Ioniţoiu mai adaugă: ,,A fost ministru subsecretar de Stat la Ministerul
Sănătății în Guvernul Gigurtu ( 04.07.-03.09.1940 ), din care a demisionat după cedarea
Transilvaniei de Nord. Spre sfârșitul războiului, în timpul campaniei comuniste pentru
înlăturarea generalului N. Rădescu de la conducerea țării, pe 23 februarie 1945, a fost
îndepărtat din toate spitalele din țară. Și-a deschis un cabinet particular în București
(1945-1946) și un sanatoriu particular la Alexandria (1946-1950).
Arestat în mai multe rânduri și anchetat, pentru o scurtă vreme. În 1949 a fost din
nou arestat. Condamnat la 5 ani închisoare pentru contribuția la ,,dezastrul țării’’
De la Jilava a fost transferat pentru scurt timp la penitenciarul Aiud. La sfârșitul
lui noiembrie a fost transportat cu o dubă la Canal, alături de alți deținuți. După Poarta
Albă a ajuns în lagărul Peninsula, în 1951. A fost repartizat într-o brigadă, care lucra la
săpăturile de la Mamaia.
A încercat să treacă neobservat, dar informatorii, în special studenții din brigăzile
13-14, au aflat curând că printre ei se află un fost ministru, iar Bogdănescu și Enăchescu,
amândoi mediciniști, s-au dus la politrucul Chirian și i-au adus la cunoștință
descoperirea. Bogdănescu i-a cerut lui Chiroiu să îl repartizeze în brigada pe care o
conducea ca să-l învețe cum se muncește ,,pentru construirea socialismului’’.
Enăchescu a cerut și el să-i fie repartizat propriul unchi, avocatul-deputat manist,
care ,,îi exploatase pe țărani’’. Cererile au fost aprobate și cei doi au fost aduși în noile
brigăzi, după ce au trecut mai întâi prin biroul ofițerului politic unde au fost bătuți cu
îndârjire.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
Dr. Ion Simionescu era obligat să
muncească din greu, iar la înapoierea de pe
șantier trebuia să spele dormitorul, noapte de
noapte pentru a fi împiedicat să se odihnească.
Cel care-l supraveghea era mereu
nemulțumit, lovindu-l în permanență cu
picioarele și cu bâta. Îl chema uneori în ajutor
și pe Bogdănescu, acesta administrându-i și el
porția de bătaie. Acestui regim de teroare a fost
supus câteva luni în șir, câte doua-trei ore pe
noapte.
Singurele momente mai liniștite erau
atunci când în brigadă se făceau acțiuni, adică
se aduceau ,,recalcitranții’’, dușmanii
regimului, care o noapte întreagă erau bătuți
până la leșin, se arunca apă pe ei să-și revină și
erau bătuți.
Aceasta în timp ce se cânta cu
acordeonul și la ferestre se puneau pături ca să
nu se vadă ce se petrece înăuntru.
Dimineața cei zdrobiți erau aruncați prin șanțurile din jurul barăcii, ca să-și
revină și să plece la muncă.
Pe 12 iulie 1951 au venit la vorbitor soția și fiul cu un pachet, dar n-a fost lăsat să
se prezinte, fiind pedepsit; în realitate nu trebuia să fie văzut în starea în care era, cu
coaste rupte, cu corpul zdrobit și tumefiat.
Așa era obligat să muncească, având în permanență alături un student care-l
însoțea peste tot în timpul lucrului, chiar și când mergea la W.C. Și așa s-a întâmplat și pe
12 iulie 1951 pe șantierul de la cărămidăria de la Constanța, unde lucrau studenții. Cel
care era umbra lui, se numea Cojocaru Petre, student originar din comuna Țepeș Vodă-
Constanța.
În acea zi de joi, 12 iulie 1951, spre prânz
lucra la cărat moloz cu roaba din hală în curte.
Lucra din greu, nu încărca roaba la capacitate
maximă, dar supraveghetorul lui a susținut (asta
în anul 1995), că închidea ochii și chiar îl ajuta la
încărcat. A mai susținut că înainte de prânz a
lăsat roaba și s-a îndreptat spre W.C. fără să fi
spus ceva. Cum erau două cabine, imediat a intrat
și Cojocaru în cea alăturată, ca să-și
îndeplinească misiunea de supraveghetor. Dar
probabil n-a observat că, în timp ce el închidea
ușa, dr. I. Simionescu ieșea din cabina lui
îndreptându-se spre cordonul de pază.
S-a auzit o împușcătură și când a ieșit din
W.C. l-a văzut pe doctor culcat la pământ, în timp
ce se declanșase alarma. Incidentul a fost anunțat
biroului de la Peninsula, la fața locului au venit
Fişa matricolă penală a lui I.
Simionescu- faţă...
...şi verso
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
anchetatorii, au făcut procesul-verbal, iar cadavrul doctorului a fost urcat într-un camion.
După circa o lună a sosit în lagăr o comisie de anchetă de la București.
Între timp se aflase și în țară și în străinătate despre această tragedie. Vestea a
căzut ca un trăznet asupra familiei, care a fost informată după o lună, în ziua de vorbitor.
Comandantul Georgescu, pe un ton dur i-a spus fiului :,,Cred că înțelegi, tatăl
d-tale a murit, să nu faci scandal că vă arestez’’.
La cimitirul satului Valea Neagră, preotul cu teamă, le-a indicat mormântul
doctorului. Pentru gestul său preotul a fost arestat.
După 7 ani de la asasinarea doctorului Ion Simionescu, osemintele au fost
deshumate din cimitirul de la Valea Neagră și înmormântate la cimitirul Sf. Vineri din
București.
În memoria sa, la Palatul Studenților în Medicină de la Podul Izvor din București
și la pavilionul nou al Spitalului din Turnu-Măgurele, care-i poartă numele, s-au montat
plăci comemorative și i s-a ridicat o statuie’’.14
Cum am scris Veneticii
Ion Lazu
Am scris această poezie: ,,Ai crede cerul că-n gând sfârşeşte / de n-ar fi pasărea
care-l inventă / iar decât apa cea lentă / mai adânc e un peşte // mai de nădejde ca însuşi
pământul / se-arată a fi irepresibila iarbă / iar decât focul flămândul / mai izbăvit e
cuvântul‖. (Izbăvire, 15 aprilie 1980).
În 1981 a apărut în fine, la ed. Eminescu, prima mea carte de poezii: Muzeul
Poetului (din care am citat mai sus). Coperta aparţine autorului: un trunchi descojit de
copac, şănţuit în fel şi chip de lucrarea obscură a carilor. Am aflat că fiecare specie de cari
are felul ei de a sfredeli
lemnul. Deci tot un fel de
scriere, nu? O amprentă
genetică.
Acea amânare de
peste un deceniu a
volumului de poezii m-a
mâhnit, am perceput-o ca pe
o obstrucţie, ca pe o
frustrare; dar m-a şi îndârjit:
să scriu numai şi numai cum
mă duce capul, fără a mă
lăsa influenţat, ispitit, sedus.
În ultima clipă, redactorul de
carte mi-a pus în braţe vreo
15 poezii care nu ,,mergeau‖. Exista acest gest, bine pus la punct prin redacţii, îndelung
exersat, să te trezeşti plocon cu poeziile respinse: pe neaşteptate, te pomeneai cu ele în
braţe, erau asupra ta, nu mai aveai cum spune că nu le primeşti înapoi: le primiseşi deja!
14
Ionițoiu, Cicerone-Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar, Editura ,,Mașina de scris’’, București, 2000.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
Însă uitându-mă mai cu atenţie prin mapă, am băgat de seamă că dispăruse şi poemul final,
cel care dădea titlul cărţii. Precum că fascicula respectivă ,,s-a rătăcit‖. Mai găseşte-o, pe
moment. Volumul musai să plece în tipografie (după întîrziere de 15 ani, se foarte
grăbeau. Vrei să ne ţii în loc?). Dar multele păţanii mă învăţaseră câte ceva. Am trecut în
biroul secretarei şi acolo, la o maşină de scris, am rebătut după textul olograf poemul în
chestiune, l-am reintegrat în mapă, am mai scris cîteva dedicaţii şi i-am predat dosarul de
data asta redactorului, cu gestul simetric, deja ştiut pe de rost.
Din Referatul criticului Cornel Regman: ,,Ion Lazu e un poet din familia celor
obsedaţi de taină, în el vibrează un fior blagiano-arghezian (…) din poezia citată s-a putut
deduce înzestrarea poetului, meşter al corespondenţelor delicate, al sugestiei, însuşire
statornică, ce se va exprima şi în celelalte cicluri.(…) Ultimele două cicluri: Arhitectura
durerii şi De pe mal sporesc natura meditativă a acestei poezii, oarecum în felul lui Blaga,
care extrăgea motive de meditaţie existenţială din contemplarea a tot şi a toate. Sporesc în
aceste cicluri şi presimţirile poetului şi se accentuează o nostalgie eminesciană după viaţa
nediminuată (de unde obsesia percepţiilor copilului). Totul - în cântece foarte simple în
aparenţă, dar de o mare putere de penetraţie emoţională…(…) La atâtea pricini care-mi
întăresc convingerea că avem de-a face cu un poet remarcabil ce trebuie neapărat editat,
(sublinierea în text) aş adăuga-o pe aceea, deloc secundară, că în ciuda unui anumit
nomadism al stărilor de spirit ale poetului, el găseşte mijloace foarte variate de a pune în
scenă sentimentul său, ceea ce face ca poemele să capete individualitate…‖
Destule poezii rămăseseră pe dinafară, fie că nici nu le inclusesem în selecţia mea,
fie că mi-au fost returnate de redactor. Împreună cu altele pe care le-am scris după 1980,
le-am predat Editurii Albatros, unde deja repurtasem un succes nemaisperat prin aparirţia
romanului meu Curtea interioară, amânat şi el sine die. Mircea Sântimbreanu mi-a dat
bune asigurări, îmi declarase în plină redacţie încântarea de a-mi fi citit romanul, dar…
Nici el n-a mai stat mult ca director, nici vremurile nu erau propice, iar redactora mea
Gabriela Negreanu fusese trimisă la munca de jos…; fapt e că al doilea volum de versuri
nu a mai apărut înainte de Decembrie. Apoi a intervenit cenzura… economică, o formă
nouă şi neiertătoare, cu care a trebuit să ne obişnuim din mers, - aşa încât abia în 1996 am
putut publica Poemul de dimineaţă, elegii, Ed. Vinea. Iar în 1999, Cuvinte lîngă zid….
În toate cele trei cazuri a fost vorba de selecţii, cu voia sau fără voia mea. Poezia
este unul din cei doi timpi ai respiraţiei mele de scriitor. Rostul poeziilor mele a fost să
întreţină un foc mocnit, neostentativ, deşi tenace în felul său, atunci cînd se părea că spuza
o să-l copleşească. Integrate în şuvoiul scrisului diaristic, locul poeziilor e cu precizie
stabilit în jurnalul meu. Numai aşa se poate reface cât de cât contextul în care ele au ţâşnit
din structura mea sufletească. În pagina de jurnal s-ar putea ca ele să aibă relevanţa lor.
Dar, repet: pe cine interesează?
Poezie am scris mereu, în aceşti ultimi 40 de ani, însă numai când asta a devenit
inevitabil. Una peste alta, nu cred să se fi adunat mai mult de 400-450 de poezii. Nu pot
spune nici că e prea puţin, nici că e deajuns…Am mai vorbit despre izvoare, faptul în sine
nu trebuie să surprindă la un hidrogeolog. Despre fântâni la răscruci. Din două trei mişcări
energice scufunzi ciutura, apoi o tragi afară, o fixezi pe ghizd, într-o poziţie unde stă de la
sine. Cât poate să bea drumeţul însetat? O cană. Două. Te satură mai mult ideea că acolo,
la 3-4 metri adîncime există apă îndestulă. Aqua mater, vorba lui Astaloş.
Din cuţite şi pahare. Ce pot să spun? Aş fi scris mai multă poezie dacă
întâmplarea ar fi făcut să-mi apară volumul în ‗67-‗68? Poate că da! (Aş fi renunţat la a
scrie proză?; mai degrabă nu!); să-mi fi apărut fiecare carte la 2-3 ani de la predare (iar nu
cu 5-10-15 ani întârziere!), şi asta s-ar fi putut, trăgând sfori; să fi fost corect receptate, iar
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
nu cu fereală, cu jumătăţi de măsură – asta e mai greu de crezut, căci eram oamenii lui
Dulea, ai tov. Suzănica Gîdea (,,Două ministrese hâde/ A numit marele Vornic. /Cum să
meargă treaba spornic/ Cînd cultura e sub gâde?15
‖ – un catren pe care mi l-a şoptit Mircea
C., într-o seară, singuri în staţie la Străduinţei, în Berceni; să mai fi publicat pînă în ‘89
încă 4-5 cărţi, care existau; alte câteva pe care le-aş fi putut scrie; şi nu în ultimul rând: să
mi se fi făcut filmele: întîi Vestea, care fusese premiată la concurs; apoi măcar Rămăşagul,
dar şi alte 2-3 scenarii pe care le-am scris. (Cum li s-a întîmplat prea bine lui DRP, lui F.
Neagu, lui Băieşu, Buzura, Uricaru, chiar lui Sorin Titel, lui Petru Popescu – iar de Eugen
Barbu, Marin Preda, Titus Popovici nici nu mai vorbim). (L-am întrebat cîndva la telefon
pe Sorin Titel: cum aş face să urnesc din loc scenariul meu de la Casa de filme 3? Mi-a
spus că nu ştie nici o cale cinstită şi la îndemâna noastră. Şi a încheiat: Oamenii aceia nu
vor să facă filme bune, asta e problema!). Nu ştiu ce să zic, mi se părea că n-aş fi putut
răzbi prin acea mafie…Pur şi simplu, după atâta timp de la evenimente, nu am destulă
imaginaţie ca să mă văd un scriitor de succes în comunism. Ce aş fi devenit şi cum m-aş fi
simţit în ipostaza de om realizat, când eu nu mă ştiam de-al lor şi nu-mi doream să fiu
considerat de-al lor? Când nu binevoisem să am ,,reprezentativitate‖ precum cei citaţi mai
sus. Pentru că discutăm totuşi despre perioada ceauşistă. Şi eu n-am putut trece niciodată
peste sentimetul de respingere a regimului respectiv. Între neîmplinirea netă şi o
,,împlinire‖ care nu mi se potrivea nicicum, o aleg încă o dată pe prima.
Campanii. Venind la ale noastre. Ce să spui despre debutul în poezie, la 41 de ani,
al unui prozator? Una din două: ori că e vorba de o revelaţie, de o bombă cu explozie
întârziată, ori (,,semnez!‖) că e o apariţie onorabilă… Mai recidivaseră sau aveau s-o facă
şi alţi prozatori: Şt. Bănulescu (Cîntece de câmpie) Eugen Barbu (Osânda soarelui), dar şi
Fănuş Neagu, dar şi…Nicolae Breban (Stanţe Pariziene). Ca să nu mai vorbim de
interbelici. În receptarea critică a acestor cărţi se făcea simţită de fiecare dată o pedală,
sugerând că e vorba de un capriciu al prozatorului… În cazul meu, au fost câteva
consemnări de reală receptivitate, însă nimic care să-l pună pe gânduri pe fratele cititor.
Am văzut cu ochii mei cum se lansau autorii agreaţi de cei cu pâinea şi cuţitul… cultural:
se iniţiau adevărate ,,campanii‖, ca să-l citez chiar pe unul dintre organizatorii şi
participanţii febrili la reprizele de aplauze. Ocazii în care ,,echipa de zgomote‖, vorba altui
confrate care se bucura de astfel de răsfăţuri, îşi făcea din plin şi la unison datoria. (Să
observaţi că nici titlurile astea nu sunt chiar nevinovate, la plesneală… (Gura păcătosului
adevăr grăieşte!) Un prozator în mare vogă prin anii ‘80 a putut să facă mare tapaj,
nemulţumit fiind că în România Literară nu apăruseră simultan ,,decât‖ trei cronici la
cartea lui nou-nouţă şi foarte curajoasă, despre audienţele de dimineaţă la un secretar de
partid dintr-un mare centru industrial! ,,Numai trei cronici?!‖, se burzuluia temerarul autor
la bieţii redactori fără ,,nivel‖, care se pare că nu depuseseră destul zel întru cădelniţarea
capodoperei. ,,Numai trei?!‖ Din antreu ascultam cum îi beşteleşte maestrul P.P. pe
simbriaşi. Mi-am zis: Dezmeticeşte-te, Lazule, nu mai dormì pe tine! (o expresie de
extracţie cazonă, vezi bine, pe care, chiar dacă vă veţi mira, am auzit-o prima dată din gura
lui Eugen Barbu). Fapt e că nu mă dezmeticeam o dată, continuam să mă mişc într-o stare
de semi-trezie, care niciodată nu m-a purtat spre onoruri, onorarii, etc., dar se pare că s-a
dovedit propice tocmai scrisului de taină la care făcea referire criticul.
Grafica de carte. Şi m-am întors la proză…, măcar din punct de vedere editorial.
Rămăşagul, roman, Cartea Românească, 1982. L-am datat: 6 ianuarie – 30 iulie 1981. Îl
începusem deci de ziua naşterii. Cândva trebuie să începi. Thomas Mann începea din ziua
15
Aluzie la Suzana Gâdea şi Aneta Spornic
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
Anului Nou. Pe prima copertă am plasat
fotografia unui trunchi de copac ornamental
(din parcul oraşului Rm. Vâlcea), un copac cu
deosebire contorsionat, cu crengi ce sugerau
coarnele o două jivine ce se înfruntă pe viaţă şi
pe moarte; sunt acolo frunţi oţelite, ochi
halucinaţi, coame aprige, - una dintre
fotografiile de efect, făcute de mine după ce
mă exersasem cu ,,megalitele‖ de pe valea
Gresarea, care tot aşa, privite din anumite
poziţii şi la ore speciale, cînd incidenţa luminii
învie detaliile pietrei, sugerează privitorului
etc., etc… O imagine ce l-a sedus pe ,,Mircea
însuşi‖, care venise cu altă propunere de
copertă: un desen al fiului său Matei - tipărit ca
desen autonom, între pagina de gardă şi textul
propriu-zis.
Un desen în peniţă, trimiţînd mai cu
seamă la ,,Sf. Gheorghe omorând balaurul‖,
oricum ceva neasemuit de frumos şi în mod
cert foarte adecvat subiectului, executat deci în
cunoştinţă de cauză: pe fondul complet negru
al nopţii care s-a lăsat, corpul contorsionat
(observaţi aceeaşi sugestie) al unui balaur cu
cap de om, desfoliindu-se din crusta lui reptiliană, iar deasupra sa, în picioare, în chip de
învingător, un bărbat suplu, cu umeri ascuţiţi, îmbrăcat în ceva ce aminteşte zalele
medievale, cu o lance în mâna stângă şi cu dreapta atârnând în jos, odihnindu-se după
încordarea asaltului. Alte câteva lăncii albe înfipte ici şi colo în pământ, printre cozile
lighioanei răpuse, rupte ele însele, semn al unei înfruntări teribile. Şi, lipit de umărul
luptătorului, în mod neaşteptat şi de mare efect, trupul unui cal ce-şi înalţă botul spre stele,
însă foarte trist, uman aş zice, cu o duioşie sfâşietoare, căci crâncena faptă l-a îndurerat
nespus. Dar ce se ridică în spatele calului însuşi: faldurile unui stindard?, sau cumva nişte
aripi inoroage? Dacă nu cumva duhul fâlfâitor al celui hăcuit… Cel care a învins pe
neaşteptate priveşte în jos, spre rotocoalele balaurului răpus, pleoapele îi stau peste globii
ochilor precum solzii, iar cel de jos, (învinsul, Moşul meu!) deja a murit, însă cu ochii
deschişi, parcă aşteptând o urmare. Cel în viaţă şi triumfător pare mort, iar cel mort pare
mai vigilent ca oricând… Şi ce te frapează: marea asemănare dintre chipurile celor doi
protagonişti ai turnirului ce s-a încheiat, capetele nude, frunţile bombate, arcadele înălţate.
În mirarea încă vie a acelei crunte întâmplări de pe vremuri…
Uneori, deschid cartea la acest desen şi mă las visării. Mi se năzare că ilustraţia e
chiar mai iscusită/expresivă decât povestirea mea. Şi tot nu ştiu, pentru că mi-a fost jenă să
întreb: este fiul Matei autorul desenului, ori Mircea, care atât de frumos desena? (Şi care el
însuşi a murit într-o noapte de Sf. Gheorghe, ca luptător ce s-a ştiut…). Alteori dau peste
fragmetul de cronică medievală – îi spun în sinea mea ,,textul Purcărescu‖, în amintirea
bătrânului la care l-am găsit - şi îl citesc în transă, cu fior, ,,tot tresărind‖… de teamă să
nu-mi fi scăpat totuşi vreo sugestie, vreun amănunt, vreo cale de atac – sau chiar înţelesul
de căpetenie! E un text înşelător, la prima vedere de-o mare acurateţe şi simplitate, însă de
o densitate faptică şi ideatică teribile. Un „obiect‖ pe care nu-l poţi înţelege decât
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
privindu-l alternativ, de aproape şi de la distanţă. De la înălţime şi plonjând apoi în inima
lui vie. Metoda şoimului. Însă când ajung la schimbul de replici: ,,- Mai poţi, moşule? -
Mai poci, nepoate…‖, îmi spun că esenţialul nu mi-a scăpat: Grozea i se adresează
bătrânului cu ,,moşule‖, pentru că ţăranul e mai vârstnic, dar şi în sensul de înaintaş,
strămoş. Toate aceste conotaţii, pentru că efectiv moşul merge în faţă, cu povara lui, iar
boierul îi calcă în urmă. Apoi, răspunsul: ,,mai poci‖, formă populară, pe care am auzit-o
adesea în copilăria mea oltenească. Şi adresarea ,,nepoate‖, care altora nu le va fi spunând
mare lucru, dar mie mi-a atras atenţia: nepotul e un grad de rudenie, între generaţiile
succesive ale aceleiaşi familii; dar e şi o formă de adresare colocvială către cineva mai
tânăr, în general. Care e înţelesul? Este cumva Grozea rudă cu ,,conu‖ Mihai Obeanu, sau
ce se întâmplă? Odată prinsoarea declanşată, nu mai avem în fapt un boier şi un ţăran, ci
doi protagonişti de vârste şi resurse energetice foarte diferite – pe acest teren are loc
înfruntarea, chiar de aici s-a iscat ideea rămăşagului, nu? Boierul nu mai e boier, ţăranul
nu mai e ţăran, ci doar un om mult mai vârstnic ale cărui resurse fizice şi volitive au fost
negate/batjocorite de mai tânărul preopinent – iar problema care trebuie tranşată este chiar
repunerea în drepturi a celui dat de-o parte de prejudecata umană. ,,Da‘ moşu era hoţ! Ştia
el ce putea şi era om muncit…‖ Nu mai insist. Iar un alt înţeles al cuvântului nepoate,
provenit din latineşte (nepos), se referă la situaţia de urmaş, aici cu două sensuri. Grozea îl
urmează pe moş în strădania sa de a duce sacul cât mai departe; dar este şi unul dintre
urmaşii moşului, care va cădea în curând. De aici şi înţelegerea/mila (!) moşului pentru
Grozea, pe care nu-l vede ca pe un căpcăun, ci ca pe un om faţă de care viaţa l-a plasat
într-o poziţie de adversitate. Poate ar trebui să adaug că tema nonviolenţei este o constantă
a scrisului meu, însă plasată mereu în planul secund.
Iar pe coperta a IV-a a ajuns o fotografie pe care mi-a făcut-o Lidia în camera cu
formă de stea, cea în care am migălit povestea moşului…
PRIN ROMANAŢUL DE ALTĂDATĂ
Dumitru Botar
Multe fapte şi întâmplări derulate cu ani în
urmă aşteaptă să fie readuse spre lectură celor de
astăzi, pentru umorul de calitate, dar şi pentru
ineditul lor, care făcea deliciul celor de atunci, cu
impact asupra vieţii economice, politice şi sociale
din judeţul Romanaţi.
Ne oprim pentru început la ziarul
ROMANAŢUL (04.01.1915) unde se poate citi că
poliţaiul Ştefănescu continuă la modul serios cu
chefurile, în final stabilindu-şi locul la Berăria
„PLOEŞTEANU‖. Dar, se întreabă autorul
articolului, de ce la Berăria „Câinele Negru‖ a dat
ordin să se cânte fără chetă, iar la
„PLOEŞTEANU‖ se încasează mereu chetă la
consumaţie de către muzicanţi. Nu care cumva
este vreo legătură între această dispoziţie şi
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
sticlele de şampanie ce le consumă seara la d-l Ploeşteanu, însoţit de Ghiţă şi alţi amici?
Din acelaşi ziar aflăm că ,,În comuna Dăbuleni, a fost organizată o vânătoare la
care a fost invitat şi M.S. Regală Ferdinand. Cu un tren special M.S. a trecut săptămâna
trecută prin gara Caracal. Primăria şi Prefectura din Caracal au ţinut să profite de
această ocazie şi să-şi arate rândurile de haine negre ce şi le-au făcut de curând, ieşind
spre întâmpinarea M.S. Regelui, care nu s-a uitat deloc la ţinuta lor vestimentară.
Însă cetăţenii care se aflau în gară, i-au măsurat de sus până jos şi au exclamat:
Mă... da bine le şade”.
În ziarul ROMANAŢUL (19.02.1926) găsim ordonanţa cu nr. 12802 a Primăriei
Caracal, prin care se pune în vedere patronilor stabilimentelor de consumaţie publică:
restaurantele, cafenelele, cârciumile, cluburile, berăriile, cinematografele etc. dacă doresc
să ţină deschis peste ora 1 noaptea urmează să plătească comunei cu titlu de donaţie suma
de:
- 300 lei, stabilimentele de lux şi de
clasa 1
- 100 lei, celelalte localuri.
Din Corabia ne vine ştirea
(ROMANAŢUL 06.11.1927) că s-a
redeschis cinematograful „Împăratul
Traian‖ sub direcţiunea lui C. ZACCONIS,
vechiul şi cunoscutul cinematografist din
Bucureşti. Sala destul de spaţioasă şi bine
amenajată a fost dotată cu pian electric, de
ultimă calitate. Au rulat sau vor rula
filmele: „Noaptea Sf. Bartolomeu”, „Hotel
Potemkin” şi „Curtezana din Veneţia‖. În
curând şi „Moartea obosită‖ cu celebrul
artist Conrad Wiedt.
În ziua de 16.03.1914 – ne spune
ROMANAŢUL (09.03.1914) – va avea loc,
în oraşul Corabia o mare serbare cu bal, în
scopul ridicării unei statui destinată a
imortaliza evenimentul istoric al trecerii
Dunării de către brava noastră armată la
1877.
Serbarea se va da sub patronajul lui
RADU IVĂNESCU, senator de Romanaţi, şi preşedintele de onoare al Comitetului de
iniţiativă al acestui monument, cât şi al d-lui Maior Mişu Dobruneanu, preşedintele activ
al acestui comitet.
În acest scop s-au bătut la Viena medalii comemorative artistic executate, cu efigia
M.S. Regelui, a statuii şi a podului peste Dunăre. „Rugăm pe toţi Românii de bună
credinţă să participe la această frumoasă şi patriotică sărbătoare şi să încurajeze cu acordul
lor realizarea scopului‖.
Continuăm tot cu ROMANAŢUL (19.06.1927) unde citim poezia:
IMPLORARE
Cum că s-ar fi frânt aicea
Carul cela din poveşti
Te-apucaşi să scrii la rime
Dacă văzui că n-o brodeşti.
S-o fi frânt odată carul
Şi-am fost proşti în el, se poate
Marele proprietar şi om politic Radu
Ivănescu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
Dar nu cred că noi cu toţii
S-o ţinem eternitate.
O fi mult de-atunci şi-n capu-mi
Gogoneţ de cetăţean
Nu-mi pot face-nchipuire
Cum trăita-i atâţi ani.
Rămânând la ROMANAŢUL din 1927, aflăm că în seara zilei de 05.07.1927,
Partidul Naţional Liberal, filiala Romanaţi a organizat în sala Teatrului Naţional din
Caracal, o grandioasă întrunire, prilejuită de prezenţa lui Istrate Micescu, ilustră
personalitate politică, profesor universitar, decanul Baroului de Ilfov, fost deputat de
Romanaţi, în două legislaturi. Acesta a venit la Caracal pentru a mulţumi lui Jean Popescu
şeful liberalilor din Caracal şi Romanaţi cât şi lui Marin Voiculescu prefect de Romanaţi,
dar şi altor personalităţi liberale din judeţ pentru sprijinul acordat în alegerea sa ca deputat
de Romanaţi.
Simpatizanţii şi liberalii locali au început să sosească încă de la ora 19, fiind vorba
de o prezenţă numeroasă încât au fost deschise şi uşile de la intrare ca să audă şi cei de pe
sală. Cel care a deschis întrunirea a fost Jean Popescu, apoi dă cuvântul lui Istrate
Micescu, primit cu puternice şi nesfârşite urale, concomitent cu muzica unei orchestre
formate din 24 de persoane.
Acesta în cuvântul său subliniază contribuţia decisivă a monarhiei la făurirea
României Mari, amintind de regele Carol I, de Ferdinand dar şi de Ion C. Brătianu şi fiul
acestuia Ionel Brătianu. Critică dur pe generalul Averescu, pe Maniu şi Mihalache,
insistând pe omul politic Ion C. Brătianu, despre care Carol I îi scria tatălui său: „Am găsit
în viitoarea mea patrie, un singur om care să-mi
înţeleagă politica mea regală şi sper că noi amândoi
vom face din România de azi o Românie de mâine‖.
Istrate Micescu, face în continuare şi o precizare de
mare frumuseţe morală şi politică: „Acest om, fraţi
romanaţeni nu a fost altul decât Ion C. Brătianu, tatăl
scumpului nostru Ionel Brătianu‖ care a fost chemat la
conducerea guvernului nu ca o pomană „ci ca o dovadă
certă a capacităţii sale politice şi organizatorice, a
valorii lui incontestabile‖.
În acest moment I.D. Ianculescu se ridică în
picioare (era pe scenă) şi strigă: „Trăiască Regele‖, cei
prezenţi ridicându-se şi ei, strigând în cor aceleaşi
cuvinte, timp de 5 minute.
Termină mulţumind numeroasei asistenţe, care
aplaudă şi mai frenetic, iar Jean Popescu şi Marin
Voiculescu puternic emoţionaţi sărută pe ilustrul orator.
Apoi toţi coboară de la Teatru spre Cadrilater strigând:
„Trăiască Regele‖, „Trăiască Ionel Brătianu‖.
Printre cei prezenţi în sală au fost personalităţi de marcă ai liberalilor romanaţeni:
Jean Popescu, avocat, şeful liberalilor din Romanaţi, fost deputat şi senator, Marin
Voiculescu, avocat, prefect de Romanaţi, fost deputat, Silvestru Băleanu, ,,fost şi actual
director al Liceului de Băieţi Caracal‖, I.D. Ianculescu, avocat, fost deputat, Ionel Veleanu,
avocat, secretarul general al Partidului liberal Romanaţi, Titi Soreanu, primarul oraşului,
fost deputat, D.C. Eftimescu, distins profesor, Preotul Florescu, fost protoereu, Tudorică
Borcescu – proprietar, Alexandru Teodorian – maior, Niţă Ghizdăveanu – comerciant,
Marin Apelevianu – comerciant, etc.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
Performanţa ofiţerilor cavalerişti R. Scărişoreanu şi A. Alexiu:
Raid călare Bucureşti-Istambul-Constanţa
Col. r. Dumitru Matei
Ofiţer devotat cu trup şi suflet cavaleriei – arma sub culorile căreia a ales să-şi
facă datoria faţă de patrie – ofiţerul romanaţean Romulus Scărişoreanu a fost întotdeauna
un exemplu de curaj şi devotament în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, asumându-şi
riscul calculat în îndeplinirea misiunilor.
Dornic să contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor necesare ofiţerilor în câmpul de
luptă, atât în ceea ce priveşte relaţia dintre călăreţ şi cal în condiţiile unui marş pe distanţe
foarte mari, în teren necunoscut, cât şi în privinţa cunoaşterii unui eventual teatru de
operaţiuni militare, şi-a propus să execute călare
un marş de rezistenţă pe distanţa Bucureşti-
Istambul şi de acolo la Constanţa, garnizoana de
reşedinţă a regimentului său.
Era convins că alţi temerari au putut
străbate un număr mai mare de kilometri, însă în
teren neaccidentat, cu şosele în bună stare, cu
localităţi ce pot pune totul la dispoziţie şi în care
limba e cunoscută. Deşi în raidul său situaţia a
fost cu totul alta, concluzia sa este că orişicare
ofiţer poate duce la bun sfârşit o asemenea
întreprindere dacă, pe lângă cal bun şi voinţă,
va avea hotărâre şi îndrăzneală.
Voia să cunoască din punct de vedere
geografic regiunea ce avea de străbătut, zona
muntoasă impracticabilă, greutăţile ce se vor
întâmpina în străbaterea unor regiuni atât de
accidentate (...) care vor influenţa marşul, mai
cu deosebire în acest teren lipsit aproape în total
de şosele. Voia să cunoască posibilităţile calului
ca viteză şi rezistenţă, în măsura în care nu este
afectată îndeplinirea misiunii. Totodată voia să
facă (şi a făcut) o apreciere sumară asupra
armatelor turcă şi bulgară, asupra vechilor
fortăreţe din aceste ţări şi asupra rolului pe care şi în prezent (aceste puncte de sprijin) se
pare că-l vor îndeplini.
Aflând despre intenţia temerarului cavalerist, inimosul căpitan A. Alexiu16
din
Marele Stat Major i s-a alăturat, interesat fiind şi el de aceleaşi probleme.
16 Locotenentul de infanterie Alexandru Alexiu din Regimentul Nr. 14 Roman, a publicat în anul 1900 a doua ediţie a unui
„Manual de teorii” al soldatului de infanterie, împreună cu camaradul său, locotenentul Gheorghiu Teodor. În 270 de pagini
manualul, având un format ce permite utilizatorului să-l aibă permanent asupra sa, avea ca introducere Câteva cuvinte
asupra modului de a se preda teoriile, în care prezentau cartea pe capitole; urmau Câteva poveţe instructorilor, cărora le
recomanda blândeţe, răbdare şi pricepere, apoi le recomanda să desfăşoare instrucţia în 3 faze: prima fază era cea de
Iniţiere, a II-a de Complectare şi a III-a de Perfecţionare. În cuprinsul manualului explicau amănunţit cum se execută fiecare
activitate din cele trei faze ale instrucţiei.
Valoarea teoretică şi practică a manualului justifică pe deplin faptul că la gradul de căpitan îl găsim pe Alexiu în Marele
Stat Major. Era de aşteptat ca atunci când a aflat despre iniţiativa căpitanului cavalerist Romulus Scărişoreanu să fie alături
de acesta în proiectatul raid de la Bucureşti la Constantinopol şi de acolo la Constanţa, dându-şi seama de marea valoare a
informaţiilor militare ce puteau fi culese cu acest prilej.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
Rapoartele separate prin care cei doi
ofiţeri solicitau aprobarea de a străbate teritorii
din Principatul Bulgar şi Imperiul Otoman au fost
înaintate la 15 iunie 1907, iar Ministerul de
Război şi cel de Externe le-au susţinut cererea,
urmând ca cheltuielile să fie suportate de cei doi
ofiţeri. Acest fapt a uşurat îndeplinirea
formalităţilor necesare deplasării pe teritoriul
Bulgariei şi Turciei, căci guvernele bulgar şi turc
au dat aprobarea solicitată, contribuind astfel la
îndeplinirea misiunii celor doi temerari. Ministrul
de război a aprobat ca marşul să înceapă la 16
august 1907.
Guvernul otoman le-a pus la dispoziţie un
ordin dat jandarmeriei, care le asigura libera
trecere pe teritoriul otoman. La data executării
marşului între statele balcanice nu existau
divergenţe care să împiedice misiunea, astfel că ei
au fost primiţi cu respect în toate localităţile şi au
putut culege informaţiile dorite chiar cu ajutorul
gazdelor.
La rândul lor, cei doi ofiţeri au prezentat în detaliu itinerariul de urmat, cu
punctele de trecere a frontierei şi locurile de staţionare pe timpul nopţii.
Autorul concepe lucrarea sa ca fiind un Memoriu asupra marşului de rezistenţă
Bucureşti-Constantinopol-Constanţa şi dă detalii despre modul cum a conceput şi executat
misiunea ce şi-a asumat-o.
Căpitanul Romulus Scărişoreanu şi-a importat personal calul de la furnizorul
armatei noastre din Timişoara, Ardeleanu, iar calul a fost apreciat de ministrul
plenipotenţiar Papiniu şi de colonelul Socec, care s-a deplasat special în acest scop la
Constantinopol, iar la Constanţa calul a fost apreciat de generalul Boerescu şi de întregul
corp ofiţeresc.
Şi calul căpitanului Alexiu era de provenienţă ungurească, din Szabadka. A fost
apreciat de aceleaşi personalităţi pentru bunele condiţiuni în care a executat marşul.
În vârstă de 7 ani, calul autorului a purtat pe distanţa de 1680 km greutatea de 85
de kilograme, iar calul camaradului său, având aceeaşi vârstă, a purtat numai 68 de
kilograme.
Autorul arată, într-un capitol separat, preparativele în vederea marşului, respectiv:
antrenarea în perioada 16 iunie-16 august pentru el şi pentru camaradul său, după un plan
de antrenare prezentat la finalul cărții; stabilirea itinerariului pe baza hărţii la scara
1/600.000 a statului major rusesc, alegând la plecare traseul Rusciuk-Rasgrad-Şumla-
Verbiţa-Iambol-Adrianopol-Constantinopol, iar la întoarcere Constantinopol-Ceatalcea-
Kirkilise-Kaibilar-Burgas-Varna-Dobrici-Caraomer-Constanţa; durata raidului a fost de 23
zile, din care 3 zile repaus. Autorul prezintă tabloul etapelor cu indicarea localităţilor
străbătute şi numărul de kilometri parcurşi în fiecare zi. Prezentăm pe scurt datele mai
importante despre fiecare etapă.
Plecarea a avut loc la 16 august 1907, orele 5 a.m. din localul Şcoalei de
Război, fiind însoţiţi până la satul Jilava de 6 ofiţeri – un maior, 4 căpitani şi un
locotenent – toţi de la acelaşi serviciu cu căpitanul Alexiu. Făcând două pauze scurte la
Manualul locotenentului Alexiu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
Jilava şi Călugăreni, au ajuns la bariera Giurgiului la ora 1,30 p.m. și la ora 2.15 la
portul Ramadan, unde au găsit un vas necorespunzător cerinţelor, pentru pregătirea lui
fiind necesar timpul de 1½ ore, iar pentru traversare 20 minute.
La Rusciuk au fost întâmpinaţi de căpitanul Ilief, trimis de garnizoană, care
vorbea binişor româneşte. La vamă nu se ştia de personalul auxiliar şi au plătit 250 lei,
apoi se cerea să fie caii inspectaţi de veterinar, fapt ce a cauzat o întârziere de încă 1½ ore
şi după ce au străbătut 3 km prin oraş, au ajuns la cazarma cavaleriei la ora 6 p.m. Caii au
fost duşi la infirmeria de cai sub îngrijirea gazdelor, iar seara cei doi ofiţeri au invitat la
masă pe căpitanul Ilief. A doua zi dimineaţa au plecat la ora 5.30 însoţiţi de locotenentul
Cercovski cu 3 soldaţi, până la Verbiţa.
La Rasgrad au fost conduşi la cazarma regimentului de artilerie şi invitaţi la masă
la popota Cercului militar. În
garnizoană era un regiment de
infanterie şi altul de artilerie, iar
oraşul, cu străzi pavate cu bolovani
mari de piatră, nu avea restaurante
şi hoteluri confortabile.
La Şumla, oraş înconjurat
de vechi fortificaţii, au ajuns la ora
2 p.m. şi li s-a spus că sunt
cartiruiţi la cazarma cavaleriei, dar
regimentul având caii bolnavi de
morvă au fost trimişi la cazarma
artileriei, unde au ajuns abia la ora
4.30 p.m. Împreună cu veterinarul
regimentului şi 2 locotenenţi au
vizitat localul unei berării din
localitate. Şumla avea 20-22 mii
locuitori, turci, bulgari şi mulţi
evrei. Au remarcat moscheea
sultanului Selim şi faptul că în oraş
se află un regiment de infanterie,
unul de artilerie, altul de cavalerie
cu 3 escadroane, un batalion
artilerie de cetate, un batalion de
pionieri şi un comandament de
divizie.
De la Şumla au mers la
Verbiţa pe traseu muntos, greu accesibil, mergând mai mult timp pas pe jos (22 km); au
fost întâmpinaţi de ofiţerul Canazirski din Regimentul 7 Cavalerie cu garnizoana în Sliven.
Însoţit de soldaţi, i-a condus până la graniţa cu Turcia. La Verbiţa, sat cu vreo 2.000
locuitori, au fost cazaţi la un han. De la Verbiţa au pornit spre Iambol, la 20 august,
dimineaţa la ora 5.30, coborând versantul sudic al Balcanilor pe poteci cu pante repezi,
unde accesul trăsurilor nu este posibil. Defileul Balcanilor pe o lungime de 70 km, are 3
catene: Preslav-Balcan, Balcanii Principali şi Stara Planina.
Au traversat calea ferată ce merge de la Burgas la Sofia şi au ajuns la Iambol la
orele 10.00 seara, fiind găzduiţi la un hotel. În mijlocul oraşului au fost întâmpinaţi de
aproape tot corpul ofiţerilor din regimentul de cavalerie, a cărui cazarmă au vizitat-o. În
Traseul urmat de cei doi ofiţeri
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
oraş se află Regimentul 4 Cavalerie al Principelui Boris, dar au lăsat caii la un han aproape
de hotel, fiind mai aproape decât cazarma. Doi locotenenţi din acest regiment şi un căpitan
din regimentul de infanterie vorbeau bine româneşte. Iambul este un vechi oraş turcesc, cu
străzi strâmte, pavate cu bolovani mari de piatră. Populaţia este în mare parte bulgară,
puţini turci şi evrei, în total 10-12 mii.
La 22 august au plecat la ora 6.00 dimineaţa la Tatarkioi, însoțiţi de doi ofiţeri
bulgari pe distanţă de 20 km. Lângă satul Hasan Beili soldaţii unui batalion din Kisalagaci
executau trageri asupra unor ţinte de figuri în picioare, la distanţa de 300 metri. Tatarkioi
era localitate cu numai 3-4 sute de locuitori bulgari şi în sat era vama bulgărească.
La 23 august ofiţerul însoţit de soldaţii bulgari i-a condus până la pichetul turcesc,
unde au fost întâmpinaţi de un căpitan, un locotenent şi un sublocotenent, iar postul
compus din 4 ostaşi a dat onorul. Cazarma pichetului avea clădiri de piatră, cu etaj, cu un
efectiv de 80 oameni.
Un sublocotenent i-a însoţit la Adrianopol, la comandantul Corpului 2 Armată,
unde au fost bine primiţi de 8-10 ofiţeri turci cu cafele şi ţigări, apoi au fost invitaţi ai
mareşalului Nazir Paşa, cu care au discutat în limba germană, căci acesta făcuse 4 ani
serviciul într-un regiment de gardă german; cunoştea însă şi România, fiind trimis de M.S.
Sultanul la M.S. Regele Carol, în urmă cu 10 ani, ocazie cu care a vizitat Bucureştii şi
Sinaia.
Adrianopol avea 100.000 locuitori turci, alături de mulţi greci, evrei şi puţini
bulgari. Aici era o moschee a sultanului Selim şi alta a Sultanului Baiazid. Garnizoana
avea 20 batalioane de infanterie, 3 regimente de artilerie de câmp, două regimente de
cavalerie, reşedinţa corpului de armată şi ale celor două divizii. Mai era un regiment de
artilerie de cetate, cu trupa repartizată în forturile din jurul oraşului. Pe tot traseul
ordonanţa s-a deplasat cu căruţa, iar unde nu a fost posibil acest lucru, a mers cu trenul.
În ziua următoare au pornit spre Baba-Eski dimineaţa la ora 5.30 pe vechea şosea
a sultanului Baiazid. Au fost bine primiţi de subguvernator, cu care s-au întreţinut în limba
franceză. Pe traseu au fost însoţiţi de jandarmi, unul mergea înaintea lor, altul înapoi.
Etapa următoare a fost până la Tschoorlu, un oraş cu aproximativ 10.000 locuitori
turci şi puţini greci, care aveau în mână comerţul. De aici au telegrafiat legaţiei române din
Constantinopol, anunţând sosirea. Pe un timp ploios, ca în ziua precedentă, la 26 august au
pornit spre Bogados şi după 20 km au zărit ţărmul mării Marmara.
La Silivri, oraş cu 7-8.000 locuitori au făcut pauză o oră pentru hrana şi odihna
cailor. Aici nu era garnizoană militară, ci numai un detaşament de jandarmi comandat de
un căpitan.
Bogados era un orăşel cu 2.000 locuitori, toţi greci, dar cu obiceiuri ca ale turcilor:
nu intrau în casă încălţaţi. De aici au fost aduse în ţară moaştele Sfintei Paraschiva în
timpul domniei prinţului Vogoride, în schimbul unei sume de bani şi a angajamentului de a
plăti anual oraşului Bogados o sumă de bani, sumă care nu se mai plăteşte demult.
În dimineaţa următoare au plecat la ora 6.00 spre Constantinopol urmând coasta
mării Marmara, pe un drum nisipos, îmbibat cu apă din cauza ploii. Până la
Constantinopol malul mării este o plajă continuă. Au trecut prin localităţile Bujuk-
Cekmege şi Kuciuk-Cekmege.
Au ajuns la poarta de sud din direcţia oraşului San Stefano la ora 5.15 şi de aici la
intrarea Eni Kapu, unde erau aşteptaţi de colonelul Socec, directorul şcoalei române din
Constantinopol, al doilea dragoman şi un cavaz. La palatul legaţiei române erau aşteptaţi
de ministrul Papiu, dl. Carp, secretarul legaţiei, inginerul Bunescu şi fiul acestuia, veniţi
ocazional la Constantinopol. Dragomanul legaţiei a dat un act jandarmilor că i-au adus în
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
bună stare. La masa de seară ministrul i-a felicitat pentru raidul de a cărui reuşită se
interesează și autorităţile străine din localitate.
În ziua de 28 august au vizitat oraşul şi vechiul bazar din Stambul. În ziua
următoare au făcut vizite protocolare la şeful casei militare a Sultanului, iar la legaţie au
făcut fotografii împreună cu ministrul nostru. Toate ziarele din Constantinopol au scris
despre vizită, dar autorităţile au fost indiferente faţă de acest eveniment.
Garnizoana militară este formată din trupe de toate armele (un corp de armată),
aflate în cazărmi în jurul oraşului, iar flota de război se afla în Cornul de Aur, de unde
rareori iese în larg.
În dimineaţa zilei de 30 august, după ce au făcut o fotografie de grup cu
colonelul Socec și domnii Carp, Bunescu şi La Hay, au părăsit orașul prin ieșirea de
nord, trecând pe la capul Cornului de Aur, în drum spre Ceatalgea, unde au ajuns seara
la 7.30 și s-au prezentat la guvernatorul provincial. Ceatalgea era un orăşel cu populaţie de
6-7.000 locuitori, turci şi puţini greci şi bulgari. Batalionul de jandarmi care are sediul în
localitate are formaţiuni dispersate în zonă, în oraş fiind numai o companie, colonelul
comandant al batalionului şi un locotenent, ajutorul său.
La 31 august au plecat spre Sarai la ora 5.30, străbătând oraşul Ceatalgea cu caii la
mână, din cauza bolovanilor mari de piatră cu care erau pavate străzile. La Sinecli este
staţia de cale ferată ce merge spre Constantinopol. Acolo se află un batalion pentru paza
căii ferate, având şi călăreţi. Seara, la orele 7.00 au ajuns la Sarai, un orăşel cu 2-3.000
locuitori în care se afla numai un pluton de cavalerie şi postul de jandarmi comandat de un
locotenent. După ce au servit masa de seară şi s-au întreţinut cu primarul şi ofiţerul
cavalerist, au dormit pe saltele în camera în care au servit masa.
La 12 septembrie au pornit spre Kirkilise şi după 28 km au ajuns la Visa pe un
teren foarte accidentat, pe şosea în construcţie presărată deasupra cu piatră pe care nu se
putea umbla, motiv pentru care mergeau pe lângă şosea, alternând pasul cu trapul. Înainte
de Kirkilise au fost întâmpinaţi de un căpitan cu 3 jandarmi, trimişi de comandantul
garnizoanei, au fost conduşi la hotel şi salutaţi de adjutantul generalului comandant al
diviziei din Kirkilise.
Au fost primiţi şi de comandant, apoi au servit masa cu ofiţerii turci de care s-au
despărţit la ora 12.00 noaptea. Oraşul avea 21-22 mii locuitori, din care 8-9 mii turci,
ceilalţi fiind bulgari, evrei şi greci. Garnizoana avea 8 batalioane de infanterie, un batalion
de vânători, un regiment de artilerie şi altul de cavalerie. Aici avea reşedinţa comandantul
de divizie din corpul de armată de la Adrianopol. Aceste forţe erau justificate de faptul că
se aflau în apropiere de frontiera bulgară (60 km) pe comunicaţia ce duce în Bulgaria şi se
aflau în flancul direcţiei Adrianopol-Tatarkioi, direcţie probabilă a unei invazii bulgare
prin valea Tungei şi de la Adrianopol spre Constantinopol. Trupele din Kirkilise pot face
faţă în oricare direcţie şi pot fi întrunite cu cele din Adrianopol.
Plecarea din Kirkilise spre Kisilsi Kilisia în dimineaţa de 2 septembrie la ora 5.30
pe un drum ordinar care traversează dealuri şi văi, cu teren pietros, din care cauză trapul se
face pe distanţe foarte scurte. Jandarmii însoţitori rătăcind drumul, au mers pe câmp şi
abia la ora 4 p.m. au ajuns la Malcoci, localitate la frontiera turco-bulgară şi au trecut fără
formalităţi vama turcă, iar la 500 m de pichetul bulgar i-a întâmpinat un locotenent bulgar
cu 3 soldaţi care-i ia luat în primire de la jandarmii turci şi i-a condus până la Aivagic.
În satul Caibilar au fost întâmpinaţi de întreaga populaţie, fiind duminică, au
servit masa pregătită de ofiţerul care i-a întâmpinat, au făcut cunoştinţă cu primarul şi
preotul localităţii şi au fost conduşi la han. Deşi era localitate de frontieră, în sat erau
numai bulgari, fiindcă în urmă cu 15 ani, prin înţelegere, turcii şi bulgarii au făcut schimb
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
de terenuri în localităţile de pe frontieră şi au trecut fiecare pe teritoriul naţiei sale.
La 3 septembrie ora 6.00 au plecat spre Burgas, traversând o pădure de 34 km în
teren accidentat, până la localitatea Carabunar, unde au ajuns la ora 12.30 şi după o pauză
de o oră au pornit la drum pe o şosea mai bună, mergând pe ţărmul Mării Negre şi au ajuns
la Burgas la ora 5.00 p.m. Oraşul avea 15-20 mii locuitori, bulgari în cea mai mare parte,
apoi turci, greci şi evrei. Garnizoana avea numai un regiment de infanterie. Aici este
capătul căii ferate Sofia-Filipopoli-Iambol, care deserveşte portul. Golful are o radă foarte
bună şi este amenajat printr-un cheu terminat de curând, care pune la adăpost vasele aflate
în port.
La ora 6.00 în dimineaţa zilei de 4 septembrie au plecat din Burgas pe un drum
ordinar pe malul mării, străbătându-l în trap şi după 21 km. au ajuns la Anhialos, localitate
în care bulgarii au comis excese asupra populaţiei greceşti în urmă cu 2 ani şi jumătate. Se
mai vedeau ruinele caselor dărâmate. Mulţi greci s-au refugiat în Grecia şi doar puţini
şi-au refăcut casele.
La ora 11.00 au ajuns la Misivria, localitate a cărei populaţie se compunea numai
din greci, iar după 45 km ajung al Köplekli, la poalele munţilor Emineh Balcan, unde au
făcut pauză o oră şi jumătate, apoi au străbătut locuri pietroase, fiind nevoiţi să meargă pe
jos o oră şi 40 minute.
La ora 6.30 ajung la Aivagic, pe versantul de nord al Balcanilor, unde i-a
întâmpinat locotenentul Ghencef din Regimentul 10 Cavalerie, venit din garnizoana Şumla
cu 3 soldaţi pentru a schinmba însoţitorul care urma să se întoarcă în garnizoana sa. Au
servit masa şi li s-au aranjat pe jos saltele pe care au dormit până la 5 dimineaţa.
La 5 septembrie ora 6.00 dimineaţa au pornit spre Varna, trecând apa Camciei pe
un pod de lemn. Debitul apei era mare, viteza mică, iar lăţimea de 30-40 m. se putea trece
numai înot. Au traversat o pădure mare, multe dealuri şi văi până la localitatea Hasânlar,
de unde au coborât o jumătate de oră şi au mers pe ţărmul mării până la Varna, ajungând la
ora 4½. Acolo au găsit cu greu cameră de locuit, în oraş fiind mulţi generali ruşi şi Marele
Duce Vladimir, veniţi pentru serbările de la Plevna şi inaugurarea mausoleului ridicat în
amintirea războiului din 1877-78.
Varna avea 25-30 mii locuitori de naţionalităţi diferite şi la înfrumuşeţarea oraşului
se lucra cu mult zel. Portul are un golf mai mic decât cel de la Burgas, dar are un cheu
amenajat pentru adăpostirea vaselor comerciale. Localitatea este bogată în vii care produc
un vin de bună calitate. Garnizoana militară are un regiment de infanterie, reşedinţa
comandantului unei divizii şi comandamentul vaselor maritime.
Pe o înălţime chiar lângă malul mării, la Euxinograd, localitate situată la 10 km de
Varna, se vedea castelul A.S.R. Principele Ferdinand, domnitorul Bulgariei. Urmând
şoseaua bună din toate punctele de vedere, la 6 septembrie ora 6.00 dimineaţa, au pornit
spre Dobrici ajungând, după 27 km., la poalele catenei Deliormanului. După o pauză de
20 minute au mers cu caii la mână 7 km, pe un teren asemănător celui din Dobrogea. Apa
fiind la mare adâncime, se scoatea cu animale care se învârt în jurul unui pilon pe care se
înfăşoară frânghia ce susţine găleata. La ora 4.00 p.m. au ajuns la Dobrici sau Hagioglu
Bazargic, au dus caii la un han şi ei au mers la un hotel care, deşi era cel mai bun din
localitate, lăsa mult de dorit.
Oraşul avea 7-8 mii de locuitori, în mare parte bulgari, puţini turci, evrei şi greci.
Străzile erau rău pavate. În jurul oraşului, pe o rază de 4-5 km se vedeau întăriri cu
fortificaţii pasagere orientate spre N, N-E şi N-V, aşezate pe înălţimi care domină oraşul
aflat pe fundul unei văi de mică adâncime. Garnizoana avea numai un regiment de
cavalerie cu 3 escadroane.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
La 7 septembrie au pornit în penultima etapă, spre Mustafaci, pe şoseaua ce duce
spre frontiera noastră, la Caraomer, drumul fiind bun numai până la Ceair Osmanli, apoi
devine ordinar, dar se lucra la transformarea lui în şosea. La ora 12,00 ajung la Ciufut
Cuius. La frontiera aflată la 1.500 m. îi aşteapta primarul din Caraomer şi 8 călăreţi din
Regimentul 9 Călăraşi sub comanda unui brigadier. Şeful pichetului de grăniceri a dat
onorul cu oamenii ce-i avea disponibili. Au vizitat pichetul şi după 20 minute au pornit
spre Caraomer, unde au invitat la masă pe ofiţerul şi vameşul bulgar. S-au despărţit de
ostaşii bulgari (un soldat era de origine română) cărora le-au mulţumit şi aceştia s-au
întors pe teritoriul bulgar.
La Caraomer, localitate situată la 7 km de la frontieră, i-a întâmpinat căpitanul
Craioveanu, comandantul companiei teritoriale a Regimentului Constanţa nr. 34 şi câţiva
proprietari din comună, care i-au felicitat pentru reuşita marşului executat. După ce au
servit masa s-au despărţit de locotenentul Ghencef, căruia i-au mulţumit pentru serviciile
aduse şi atenţia deosebită ce le-a acordat-o.
La ora 3 p.m. au pornit spre Mustafaci însoţiţi de 2 soldaţi din Regimentul 9
Călăraşi, au ajuns la ora 4.20 şi au lăsat caii la hanul românesc, care avea pregătită o
cameră şi pentru ei. Au telegrafiat generalului comandant al Diviziei a IX-a, anunţând că
sosesc la Constanţa a doua zi la orele 3 p.m.
La 8 septembrie au parcurs ultima etapă a raidului, de la Mustafaci la Constanţa,
trecând prin Topraisar şi Techirghiol, pe şosea foarte bună şi teren puţin accidentat. La
Techirghiol au făcut o pauză de o oră şi jumătate, au curăţat caii şi au servit masa.
La orele 2.00 p.m. i-a întâmpinat, cu 7 km înainte de Constanţa, căpitanul Ţuhaşi
de la comandamentul Diviziei a IX-a, iar la Km 3 i-a aşteaptat generalul Boerescu, cu toţi
ofiţerii disponibili din garnizoana Constanţa pentru a le ura bun sosit. În unanimitate
aceştia i-au felicitat pentru buna reuşită a marşului şi buna stare a cailor după străbaterea
unei distanţe aşa de mari. Au trecut prin centrul oraşului şi pe bulevard, apoi au mers în
cazarma Regimentului 9 Călăraşi, unde au lăsat caii.
Seara au fost invitaţi la popota de la Cercul militar la orele 7.30, cu toţi ofiţerii din
garnizoană, incluisiv generalul Boerescu. Cei doi ofiţeri au fost aşezaţi în dreapta şi în
stânga generalului, iar în timpul mesei a cântat muzica regimentului de infanterie. Primul
pahar s-a ridicat în cinstea M.S. Regelui, apoi generalul a ridicat paharul în cinstea celor
doi ofiţeri, felicitându-i pentru reuşita raidului.
A doua zi au primit foi de drum pentru transportul lor şi al cailor la Bucureşti; la
trenul de persoane care a plecat seara din Constanţa a fost ataşat un vagon în care erau
caii. În Bucureşti caii au fost duşi la minister pentru a fi văzuţi de generalul Hartel şi
colonelul Socec.
Cu aceasta autorul încheie descriera marşului, apoi face aprecieri cu privire la
elementele culturale ale celor două popoare pe al căror teritoriu s-a deplasat, insistând în
special asupra elementelor care au importanţă din punct de vedere militar.
A observat că terenul este cultivat pe terenurile lipsite de piatră, adică pe fundul
văilor, dar se lucra pământul cu pluguri de lemn cu un singur corn, iar treieratul se făcea
cu caii. Din cauza terenurilor necultivabile, ocupaţia principală a unei mari părţi din
populaţie este creşterea vitelor, în special oi şi capre.
Nu a văzut maşini agricole, iar marea proprietate lipseşte, populaţia rurală având
între 30-40 pogoane, iar unii chiar mai mult. Calea ferată Sofia-Adrianopol-
Constantinopol este proprietatea unei societăţi străine, limba oficială întrebuinţată pe c.f.
este limba franceză.
În Turcia situaţia este similară. În acel an, în special în Bulgaria, producţia
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
pământului a fost slabă.
Despre populaţia din Bulgaria face precizarea că grecii se găsesc în toate oraşele
de pe coastă dar şi prin oraşele mari din interiorul ţării, iar evreii se găsesc în toate oraşele,
dar nu în comunele rurale. Comunele sunt formate din câte un sat şi au locuinţe bine
întreţinute. Lipsesc complect liniile telefonice, iar telegraf există numai în centrele mari.
Rezerviştii din toate satele dinspre frontiera cu Turcia sunt înarmaţi cu arme
Krinka şi cu muniţia necesară, ei formând prima linie de apărare în caz de invazie.
În Turcia predomină elementul turcesc. Până aproape de Constantinopol cu 60-70
km sunt sate cu populaţie bulgară, ortodocşi sau mahomedani, care vorbesc numai limba
bulgară.
Pe litoralul Mării Marmara şi al Mării Negre predomină populaţia grecescă, iar
evreii se găsesc în centrele mari şi în cele cu comerţ dezvoltat. Grecii din satele turceşti
sau greceşti au în mână comerţul: hoteluri,
birturi, etc. Lipsesc liniile telefonice, iar
cele telegrafice sunt de-a lungul căii ferate.
Populaţia priveşte cu indiferenţă
întreprinderile aventuroase ale străinilor,
rar au avut curiozitatea de a se interesa de
cei doi călăreţi.
Respectul autorităţii în ambele ţări
este mare: se dă mare ascultare
guvernatorilor şi subguvernatorilor, care au
sub autoritatea lor jandarmii.
Deşi a notat la fiecare etapă date
despre unităţile din garnizoanele prin care
a trecut, la finalul cărţii a reluat
informaţiile cu caracter militar, prezentând
detalii cu privire la regimentele din fiecare
localitate prin care a trecut, precum şi
despre cazărmi şi despre trupă. Reţinem că
aproape toate cazărmile sunt rămase de la
turci, statul bulgar a făcut numai mici
investiţii pentru repararea lor. Oamenii nu
au paturi individuale, ci comune şi poliţe
(tot comune) pentru păstrarea muniţiei.
Fiecare cameră de trupă are o mică
bibliotecă cu cărţi de utilitate casnică şi 1-2 reviste cu acelaşi scop. Cadrele militare
reangajate dorm acasă, iar ceilalţi în cazarmă, pe cât posibil separaţi de soldaţi.
Caii pentru 5 regimente vechi sunt mai buni, cu remonta în Ungaria şi sunt ca ai
cavaleriei noastre, iar pentru 6 regimente cu remontă autohtonă sunt de talie mai mică şi
întreţinerea lor lasă de dorit, astfel că pot face faţă cu greu la marşuri de mai multe zile.
Nu au manejuri închise.
Cele 5 regimente vechi au la pace câte 120 de cai, dar cifra nu este atinsă, fiind
105-110. Celelalte 6 regimente de câte 3 escadroane au prevăzut să aibă tot 120 cai, dar au
câte 80-90, însă în doi ani urmează să aibă efectivul complet. Toate regimentele formează
3 brigăzi, din care două au câte 3 regimente. Se dau detalii despre instrucţia soldaţilor şi
pregătirea ofiţerilor.
Cartea se încheie cu învăţăminte privitoare la cai şi îngrijirea lor: antrenarea,
Generalul Romulus Scărişoreanu...
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
potcovitul, harnaşamentul, hrana, adăpatul, opririle, călăritul şi conducerea cailor la mână.
*
Am făcut recent un traseu în Bulgaria, străbătând câteva din localităţile descrise de
autor. În afara reliefului, care nu s-a schimbat în cei 110 ani de la celebrul raid şi până
astăzi, nimic nu mai este cum a fost atunci. „Raidul” nostru, organizat de Asociaţia
cadrelor militare în rezervă din garnizoana Caracal, cărora li s-au alăturat câţiva din
Craiova şi Alexandria, s-a făcut cu caii-putere ai unui autocar modern, astfel că distanţa
Caracal-Giurgiu a fost parcursă în 3 ore, cu pauzele de rigoare. Trecerea la Giurgiu s-a
făcut fără dificultăţi şi în timp scurt pe podul la care nici nu visau înaintaşii noştri acum
110 ani.
Rusciukul (azi Ruse), Şumla, Verbiţa, Burgasul, Varna şi Dobrici (Bazargic) sunt
oraşe moderne, cu blocuri de locuinţe confortabile, cu hoteluri şi restaurante în care mulţi
dintre românii noştri îşi consumă economiile pe care unii abia la agonisesc, dar vor şi ei să
meargă afară.
Nu am văzut militari sau cazărmi şi nu am avut legături cu autorităţile locale,
deplasarea având scop turistic, cazarea fiind asigurată de un hotel din Balcic.
Am privit cu interes împrejurimile oraşului Turtucaia, pe care era dispusă apărarea
oraşului în 1916, traseul pe care trebuia să vină ajutorul de la Silistra, zona în care au
acţionat trupele române în 1913 şi în care s-au confruntat trupele române cu cele bulgare,
turceşti şi germane în 1916.
Am străbătut teritoriul care vremelnic a aparţinut României şi am vizitat domeniul
cumpărat de Regina Maria la Balcic17
, transformat cu ajutorul a doi arhitecţi italieni în colţ
de rai cu care astăzi se mândresc bulgarii. Acolo, pe un spaţiu generos, cu relief variat, se
pot vedea în sere uriaşe sau în aer liber, flori, plante şi copaci exotici, între care
impresionează în mod deosebit varietatea, numărul şi dimensiunea cactuşilor, ale căror
fructe erau deja coapte şi se vând în unele magazine din localitate. M-am întrebat, de ce
nu a fost revendicat acest domeniu, proprietate privată obţinută legal, de urmaşii Reginei,
aşa cum a fost revendicat (şi primit!) castelul Bran, construit cu sute de ani în urmă şi la
care ultimul proprietar din familia regală română a renunţat, oferindu-l primăriei Braşov.
Am apreciat pădurea de instalaţii
eoliene de la Capul Caliacra, frumuseţea
oraşelor de pe litoralul bulgar, meniul cu
specific local, la preţuri modeste, numărul mare
de hoteluri şi restaurante care răspund celor mai
mari exigenţe, atenţia deosebită acordată
turiştilor noştri şi am înţeles acum de ce
românii preferă staţiunile de pe litoralul
bulgăresc. Aceeaşi conduită lăudabilă am
constatat-o şi cu ocazia altei vizite în Bulgaria,
când am vizitat localităţi de interes istoric
pentru noi, între care Griviţa, Poradim şi Plevna
cu celebrul muzeu panoramic dedicat
războiului din 1877-1878. În toate localităţile
de pe litoral am văzut mari unităţi comerciale
care, ca şi la noi, aparţin unor lanţuri de
magazine străine.
17Maria Konstantinova, ŢĂRMUL ALB, Ed. Largo City SRL, Varna, 2013, pag. 6.
...şi fratele său, generalul Constantin
Scărişoreanu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
Bulgarii şi Sârbii din Vladila (III)
Petran Marin-Vlădila
Informaţiile despre aceste ,,neamuri‖ de bulgari şi sârbi, sunt puţine. Câteva date
despre ei păstrează Colecţiile de Stare Civilă. Printre ei amintim familia Russan, din care
primul găsit este Russan Ghena căsătorit cu Maria. Din această familie, Ghena, tatăl, este
ajutor de primar în Vlădila (1870-1871).
Urmează primul fiu al acestuia, Petcu Cârstea
Russan (n.1839- d. 1897), primul primar al
comunei Vlădila, 1864-1866. Celălalt fiu al
lui Ghena Russan, numit Apostol Russan,
n.1843- d. 1923, este şi el primar de la 1892-
1898. Copiii celor doi, ajung şi ei primari în
Vladila la începutul secolului XX, Ion
Russan (n. 1876- d. 1940) şi Petrache Russan
(n. 1880- d. 1944). Au fost printre puţinele
familii de bulgari ,,înstărite‖ din Vlădila. Au
deţinut suprafeţe mai mari de pământ,
animale mari şi mici, mori, cazane de ţuică,
maşini de treierat, automobile, ,,docare‖ ,
şarete, casele cu etaj, făcute de firme din
Italia. Oamenii satului îşi amintesc despre
familia Russan că a contribuit cu ,,donaţii‖ de
cereale atunci cand a fost nevoie (pentru
nevoiaşi şi în cazuri de secetă). Au exportat
animale, au donat bisericii clopotul şi pământ,
au construit Şcoala în Vlădila- Nouă etc.
În comuna Vlădila, se află astăzi, în
stare bună, două dintre casele (conacele) familiei. Una construită de Apostol Russan,
proprietate a dl. Tiţa Iulian, folosită ca locuinţă, magazin alimentar si restaurant şi alta
dispensar uman al comunei.
Dintre urmaşii familiei Russan, astăzi niciunul nu mai locuieşte în comună. O
dată cu ,,exproprierea din 1949‘‘ au fost ,,goniţi‖ din sat şi locuiesc în Bucureşti, Craiova,
Sibiu, Slatina, peste tot în lume. Nepoţii lor sunt: doctori, ingineri, avocaţi, ofiţeri. Tot din
acest neam, Russan, sunt alte familii de ,,plugari‖ ca ; fam. Russan Slane, fam. Russan
Neda, fam. Russan Marin, fam. Russan Enache. Astăzi mai sunt urmaşi ai Russanilor în
Vlădila.
Bulgari sau sârbi, nu ştim prea multe despre ei, dar ştim că au fost în număr mare,
familiile Pârvan. Arhivele ne spun că în documentele anului 1850 se numărau mai multe
familii cu acest nume: Pârvan Asene, Pârvan Leşcu (Lişcă), Pârvan Reoziz, Pârvan Pate,
Pârvan Demetrie (Dumitru). Pârvan Dumitru, a fost primar în a doua jumătate a secolului
al – XIX-lea. Un alt Pârvan, tot primar al comunei Vlădila, în prima jumătate a sec.
al-XX-lea. Din această familie au fost eroi în cele două războaie mondiale, confirmaţi de
Ministerul de Război (este posibil să fi fost eroi şi în războiul de Independenţă şi
Balcanic). Familia Nine, tot bulgari, aşezaţi în satul Sârbi, pe str. Ion Creangă (azi), trei
case la rând, ocupându-se cu grădinăritul. Şi din neamul lor au fost primari şi eroi în
Constanţa şi Costică Russan (1934)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
războaie. Nedelcu Ivan, venit din Târnovo, tot grădinar. Manea Stoian, venit din Târnovo,
avea în 1882 casă, pământ şi cârciumă. Din neamul lui se naşte în 1890 (d. 1975), Manea
Ilie, primar al comunei, venit din Târnovo. La 12 aprilie 1912, se căsătoreşte Ştefan Ion,
din Redea, cu Floarea Dimova din
localitatea Mariţa-Bulgaria
domiciliaţi în Vlădila-Nouă.
Despre strămoşul familiei
Paţa, ştim că a trecut Dunărea
odată cu Ghena Russan şi Ghena
Procop care s-a numit tot Ghena.
Ghena Paţa (n.1821- d. ?) a fost
căsătorit cu Nenca şi primar a ajuns
în 1870. Alt Paţa este primar la
jumătatea secolului XX. Şi din
acest neam de bulgari avem trecuţi
pe lista de eroi în cele două
războaie mondiale. Din neamul
,,Paţa‘‘, amintim pe cei care au
reprezentat comuna Vlădila în
diferite funcţii: Paţa C. şef al
I.J.P.-Olt şi Paţa I. (Ţucudan),
contabil la F.C. Dinamo Slatina.
Despre ,,Ţucudan‘‘, iubitorii de
fotbal îşi amintesc de tot ceeace a
făcut pentru acest sport în Vlădila.
A reuşit să-i adune pe spectatorii
vlădileni şi din comunele vecine în
număr mare la meciurile susţinute
pe terenul de fotbal, azi denumit
,,Ion Paţa‖ , în competiţiile cu echipe din Liga a-3-a (Div. C) ca ; Răsăritul Caracal,
Dunărea Corabia, Rapid Piatra Olt, Ştiinţa Drăgăneşti etc. A sprijinit baza sportivă cu
echipament (tricouri), mingi, plase de porţi, în timp ce deplasarea se făcea cu camionul
descoperit al C.A.P.-ului.
Despre familia Vela, azi numită Velea, ştim că şi aceasta a trecut ,,încoace‖ la
începutul secolului al-XIX-lea. Strămoşul familiei este Vela, (n. 1796- d. 1876), fiica lui
Pârvan Petcu şi a lui Ghena. Şi din acest neam au căzut eroi în războaie.
De amintit că mulţi dintre bulgarii noştri sunt trecuţi în acte ,,din părinţi
necunoscuţi‖. Asta înseamnă că sunt născuţi în Bulgaria sau Serbia sau nu s-au păstrat
actele de stare civilă. Familia Procop, este şi ea în număr mare. Avem numele lor ca eroi
în războaie. Astăzi, urmaşii lor sunt (au fost), profesori, contabili, oameni de afaceri,
profesori universitari. Din neamul Tocea, stabiliţi tot în Sârbi, numeroşi ca şi celelalte
familii de bulgari, avem veterani ai războiului de Independenţă şi eroi în celelalte războaie.
O altă familie de bulgari este Mândreanu. Primul este Dumitru, care a avut fii:
Tudor (Durac) şi pe Iancu. Tudor, zis Durac, a avut copii pe: Stela, Petre, Haralambie şi
Gheorghe. Numele lui Haralambie Mândreanu apare în documente ca donator cu suma de
20 000 lei pentru reparaţia Bisericii din Vlădila după cutremurul din 1940. A fost în
perioada războiului unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Cernăuţi, născut în
Florina Petran, Ristea V. Costin şi Mariana
Petran (1923)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
Vlădila în 1910. Al doilea Mândreanu, pe nume Gheorghe, îl avem erou în al doilea
Război Mondial.
Alte familii, care au trăit în Sârbi (sec. XX) au mai fost: Mărăcineanu, Tănasie,
Gane, Ristea Mladen (Dilala), Ristea (Belcă), Nicola, Izbiceanu, Vene, Ţenea, Dorobanţu.
În documente sunt menţionaţi şi ,,sârbul‖ Ion Sârbu (n. 1831- d.1903), Călin Ciocea,
Gaidarov (Găidaru), Nicolae Sârbu. Au locuit în Vlădila, alături de români, ,,sârbi şi
bulgari‖.
Făcând un tur scurt de orizont în timp, vedem cum felul de viaţă şi firea
,,migratorilor‘‘, s-au potrivit cu îndeletnicirea şi firea localnicilor. Agricultori şi crescători
de vite ca şi aceştia, bulgarii au trăit în bună înţelegere cu ,,băştinaşii‖.
Până la reforma lui Cuza, ţăranii erau obligaţi să dea dijmă stăpânului sau să
muncească pământul stăpânului care nu fusese dat în folosinţă, obligaţie numită clacă.
După achitarea acestor obligaţii, ţăranul oprea din recolta de grâu cât să-şi ducă traiul până
la recolta următoare, o alta o vindea la târg să-şi ia în schimb cele de trebuinţă pentru casă
(îmbrăcăminte, opaiţ sau felinar sau poate ceva cuie), apoi se întoarcea acasă cu carul cu
boi unde nevasta făcea gălăgie ,,că ei nu i-a cumpărat nimic‖. Sau punea în car trei-patru
saci pentru măcinat şi mergea la moara cu piatră a lui Petrache Russan sau Petrache
Ulmamei.
Îşi mai amintesc
bătrânii, că în vremurile de
demult ,,lua omu‘ găina sub
braţ, şi o da p-un bulgăre dă
sare sau pă câteva lumânări‘‘.
Majoritatea lucrurilor
de trebuinţă, şi le făceau
singuri ; carul, jugul, ascuţeau
fierul, toate se desfăşurau în
linişte şi tihnă. Datorită
strădaniei lor necontenite,
oamenii locului, prin hărnicia
lor au mers mereu înainte, de la
formele de viaţă primitivă,
până la civilizaţia înaintată de
astăzi. De aceea observăm în
istoria comunităţii noastre,
înainte de toate, cum s-au
dezvoltat, începând din cele
mai vechi timpuri şi până
astăzi, ce oameni au trăit în
decursul a sute de ani, de când
se găsesc aici urme ale vieţii, ce unelte au folosit şi cum le-au îmbunătăţit continuu, cum
au muncit cu ele asigurându-şi traiul.
Ea, istoria locală, ne mai arată relaţiile, adică legăturile ce s-au statornicit între
români, bulgari şi sârbi.
Bibliografie: - Registrul ,,Colecţiei de stare civilă‘‘ pe anii 1850- 1950,
-Din memoriile Nicola Petre, Paţa C-tin, Petran Ilie.
Tudor Ilaria, Păşune Băluţa cu Gigica, Tănasie Ghiţa,
Tudor Durca, Răducanu Veta, Dumitru Oprica
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
,,Zburătorul” – revista elevilor Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina
Dimitru Nica
Într-un articol publicat în ziarul local Oltul (1968), profesorul Nicolae Popescu –
Optași scria: ,,Între cele două războaie mondiale a fost editată, revista Luminița iar din
1967 apare trimestrial revista Zburătorul”.
Seria revistelor școlare în Liceul „Radu Greceanu‖ a fost reluată o dată cu apariția
primului număr al revistei „Zburătorul” din decembrie -1967. Revista ,,Zburătorul‖ a
fost publicația „Cu cea mai
îndelungată apariție în istoria
liceului”.1
Pe coperta numărului
1/196718
, apare scris: Liceul
„Tudor Vladimirescu‖ Slatina.
Apare așa pentru că între anii
1948-1959 s-a numit „Școala
Medie nr.1‖, iar între anii 1959-
1970, Școala medie „Tudor
Vladimirescu‖. Începând cu 1970,
liceul își recapătă numele de
„Radu Greceanu‖. În partea de jos
a copertei, este scris, în stânga
„Revista Cultural –științifică,
trimestrială a elevilor‖, iar în
dreapta ,,Anul I, nr. 1, decembrie,
1967‖, ca la mijloc să fie
fotografia clădirii liceului (corpul
principal). Coperta și primele două
pagini sunt frumos tipărite,
cuprinzând: pag. 1 ,,Ansamblul
coral al liceului”, ,,În laboratorul
de științele naturii” și „Elevi
fruntași care ne-au reprezentat la olimpiadele școlare‖, fiecare însoțită de câte o
fotografie reușită iar pag. 3, cuprinde „Anagrame și Criptografie‖ realizate de elevul
Dumitra Gheorghe, cls. aXIRC. Am insistat pe copertă și primele două pagini pentru că
apar într-o grafică acceptabilă, spre deosebire de restul revistei.
Conducerea revistei era asigurată de redactorul șef, această răspundere, revenind
unui director adjunct: la numărul unu și doi –prof. Emil Constantinescu; la numerele trei,
patru și cinci- prof. Gheorghe Zamfira și la numerele 6-10- prof. Dumitru Nica.
Colectivul de redacție, pentru primul număr, a mai cuprins ca profesori redactori pe:
Ungureanu Maria, Matache Maria, Jitaru Lavinia, Popescu-Optaşi Nicolae, Coman Iustin
și elevi responsabili de rubrici, șapte elevi pentru numărul 1.
18
Demn de menţionat este faptul că la această dată în judeţul Olt nu apăreau alte publicaţii periodice. Ziarul local Oltul avea să apară abia de la 18 februarie 1968.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
În această pagină, mai stă scris: ,,Zburătorul‖ – Revistă școlară editată de Liceul
nr.1. ,,Tudor Vladimirescu” din Slatina. Apare trimestrial. Prețul unui exemplar 5 lei.
Redacția Slatina, str. N. Bălcescu nr. 8.
Merită menționat, că pe pagina primă, trasă la ,,ghestender‖ sunt scrise câteva rânduri:
Chemare:
Veniți, veniți cu toții,
Am împlinit un vis,
Revista ,,Zburătorul‖
Un număr și-a deschis.
Apoi, urmează materialul „La început de drum....‖ scris de prof. Tudor Ilie, directorul
liceului, care menționează: „Denumirea aceasta care a întrunit adeziunea voastră a
tuturor este simbolică și sugerează pe de o parte aspirația tinerei generații spre atingerea
unor idealuri superioare, iar pe de altă parte , ancorarea ei în tradițiile culturii și
literaturii noastre clasice prin reluarea titlului celebrei poezii a lui I. Eliade Rădulescu și
a denumirei revistei lui E. Lovinescu (Sburătorul)”.
În paginile următoare apare un ,,Îndemn....‖: ,,Labor omnia vincit‖.
Am să prezint mai multe citate din acest material, pentru că este semnat de prof. Traian
Biju, pensionar, fost director al liceului, peste 14 ani: ,,...... îndrept tot bunul meu gând
spre voi, încredințat că veți simți și gândi la fel; îndrept spre voi gândurile de față și cele
ce vor urma, rânduri pornite din inimă, în speranța că le veți asculta glasul și că fibrele
inimii voastre vor vibra la unison. Cel ce vi se adresează astăzi, este unul din cei care cu
întreaga lui generație a trăit sfârșitul și începutul a două veacuri. ...Nu fiți surzi la
dreptele și bunele îndemnuri; deschideți inimile voastre sfaturilor date de părinții și
profesorii voștri – adevărați prieteni.
Supuneți-vă disciplinei, ca mâine să vă supuneți pretențiilor și exigențelor societății.
Atitudinea și înfățișarea voastră în școală, în
societate, în lume să fie serioasă, la înălțimea
pregătirii voastre, să vădească demnitatea și
conștiința valorii. Nu este putere mai mare
decât să-ți poruncești ție însuți: voiește și vei
putea. Munca de orice fel înnobilează. E grea?
E ușoară? Calea muncii e ușoară când vrei, e
grea numai când nu vrei. E lungă, însă roadele
se culeg târziu, dar vă vor bucura. ...Toate
aceste prefaceri nu se înfăptuiesc decât prin
pricepere, voință, răbdare, muncă.... Învățați
deci, dragi copii și stăruiți în muncă”. Cât de
actuale sunt și azi aceste cuvinte!
Urmează un material foarte interesant și
documentat, scris de prof. Nicolae Popescu –
Optași: ,,Tiberiu Popescu, directorul
gimnaziului din Slatina, solidar cu răscoala
țărănimii de la 1907.”
În rubrica ,,Succesele noastre‖ sunt
prezentate câteva materiale, cum ar fi:
,,Reuniunile științifice – mijloc de stimulare a interesului elevilor pentru activitățile de
cercetare‖ – semnat Andreescu Ghizela, cls. XI E, „Participarea noastră la olimpiadele
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
școlare” – semnat Matei Eleonora, cls. XIa A sau „Fruntași la învățătură. Fruntași la
sport” – semnat Bălanescu Traian, cls. a XIaF.
În rubrica „Studii și cercetări‖ se găsește un material: ,,Trecutul istoric oglindit în
denumirea străzilor orașului Slatina” – semnat
de elevii: Stănescu Adrian, Drăghici Ion, Grosu
Dumitru, cls. XI F, la obiect, bine documentat.
Urmează ,,Creații literare originale‖ unde
își prezintă creațile Ștefănescu Cornel, cls.
aXIaC, poeziile: Partidul, Cântați plaiuri
argeșene, Pace și Maricica Elena, cls. a XIaD,
poeziile: Țării Mele, Îndemn etc.
În paginile următoare este prezentat un
reportaj, care notează impresii, din excursia
efectuată de elevi în luna Octombrie – 1967 pe
traseul: Slatina - Bistrița – Horezu – Tg. Jiu –
Craiova – Slatina, semnat Zamfir Ana, cls. a
XIaB.
De remarcat este articolul „Însemnări de
călătorie” – semnat prof. Elena Coman, „O zi în
cartierul latin‖ unde sunt prezentate impresii
dintr-o călătorie la Paris.
La pag. 31 este rubrica „Vă
recomandăm..... aceste noutăți literare și științifice”, unde sunt prezentate cărți, broșura
„Newton – arhitect al științei‖, broșura ,,Și totuși .......se mișcă‖.
La pag. 35 este ,,Rubrica distractivă‖ cu „Cine știe......răspunde‖ și „Știați că...”,
iar la pag. 40 este publicat „Umor”.
Numărul 1/1967 se încheie cu „Poșta Redacției‖ din care remarcăm: „...Solicităm,
de asemeni, elevii de la Cursul seral să colaboreze cu reportaje de la locul de muncă,
creații literare și lucrări științifice, caricaturi și epigrame......”.
În numerele următoare se vede că elevii de la învățământul seral, au răspuns
acestei solicitări. Tot de aici reiese că era o permanentă legătură între colectivul de
redacție și cititori căci : „...Scrisorile se pot depune la caseta instalată la gazeta „Limba
și scrisul nostru”, iar la începutul lunii ianuarie vă invităm la o consfătuire cu
cititorii......”.
Primelor cinci numere le-a fost dat să apară în condiții grafice modeste. La toate
cele cinci numere, ca tehnoredactor apare Emil Diaconescu – absolvent al liceului –
promoția 1962 și Adrian Stănescu (la nr. 5) – elev cls. a-XIIa F.
Zilele trecute, în timpul documentării mele despre această revistă, am stat de
vorbă cu prof. Emil Constantinescu, redactor șef al revistei nr.1, acum pensionar, trecut de
80 de ani, care mi-a mărturisit că au fost multe discuții asupra numelui, dar a rămas cum
au vrut elevii, împreună cu secretarul de redacție, prof. de limba și literatura română
Victor Ursu, pe atunci, îndrumător U.T.C. Tehnoredactorul Emil Diaconescu, fiind angajat ca pedagog până în 1969, a
primit sarcina dificilă, de a sprijinii multiplicarea materialelor, pentru ca revista să apară la
timp. Astăzi, este pensionat de la catedra de educație fizică și sport a Școlii „Constantin
Brâncoveanu‖ Slatina și zilele trecute îmi mărturisea: „...multiplicarea materialelor s-a
făcut cu sprijinul aparatelor care aparțineau Uzinei de Aluminiu din Slatina, prin
aprobarea MARELUI OM – Director FILIP – munca făcându-se noaptea, pentru a nu fi
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
perturbat programul uzinei....”. Iată, că atunci când există preocupare, voință și
perseverență din partea unor oameni, se pot face lucruri mari.
Restul numerelor ,,... se înscriu drept o reușită tipografică, fără nici un cusur....‖,1
pentru ca începând cu nr. 6/1970 să apară în condiții grafice deosebite, tipărite.
Ce s-a întâmplat? În august 1970, la vârsta de aproape 29 de ani, eu devin director
adjunct al liceului, având ca
director plin pe doamna prof. Elena
Achimescu și al doilea adjunct pe
dl. prof. Ion Bodescu.
Fiind absolvent al liceului,
promoția 1959, fiind titularul unei
catedre de matematică, mi-am
trecut printre priorități și
schimbarea aspectului revistei
„Zburătorul‖ al cărui nr. 6 trebuia
să apară (în liceu, devenise tradiție,
ca un director adjunct să răspundă
de apariția revistei, în general de
activitatea cultural educativă din
școală). În această direcție, am
primit un sprijin deosebit din partea
doamnei prof. Maria Ungureanu,
care avea o îndelungată experiență
în apariția revistelor școlare.
Am făcut o adresă la
Ministerul Învățământului, pe la
începutul lunii septembrie 1970,
prin care solicitam aprobarea
tipăririi revistei școlare
„Zburătorul‖ (așa era atunci). N-au
trecut multe zile și pe la sfârșitul
lunii am fost invitat la Minister la o discuție cu directorul Direcției Activități Educative,
doamna prof. univ. dr. Constanța Bărboi, o distinsă profesoară de limba și literatura
română.
Probabil că nu se aștepta să apară un tânăr director și pe deasupra și profesor de
matematică. M-a invitat să iau loc și să-i spun ce doresc. După ce i-am prezentat proiectul
nostru, a fost foarte încântată de ambiția elevilor liceului și mi-a întins hârtia. Cu
aprobarea în mână, m-am prezentat la școală și împreună cu doamna prof. Maria
Ungureanu și cu vreo zece elevi am început să organizăm apariția, în continuare, a revistei
„Zburătorul‖ , dar tipărită.
Așa se face că, la propunerea elevilor, s-a hotărât să se mențină, în general, rubricile
existente în numerele anterioare, să se mențină coperta, precum și coperta interioară, cu
clădirea principală a liceului. Dacă urmărim toate cele zece numere, colectivul de redacție
– format din elevi – și-a mărit numărul, de la șapte (la nr.1), la 12 (la nr.10).
Colectivul de îndrumare, format din profesori, este, aproape același, la toate numerele.
La începutul lunii decembrie 1970 apare nr. 6 al revistei „Zburătorul‖, în conditii
grafice deosebite, care a fost apreciat de elevi, motiv pentru care a fost tipărit în peste
Profesorii Gheorghe Zamfira (centru) şi Emil
Diaconescu (dreapta)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
3000 de exemplare. Au fost
solicitate exemplare și de
celelalte licee și școli generale
din oraș.
Spicuim din pag. 3, unde
apare materialul ,,Către
cititori‖, semnat – Redacția.
,,Colectivul de redacție anunță
că, începând cu acest număr,
revista va fi tipărită,
realizându-se astfel o dorință
manifestată atât de
organizatori cât și de cititori,
încă de la apariția ei. O
schimbare se va produce și sub
aspectul conținutului. Revista „Zburătorul” va aborda într-o măsură mai mare, probleme
din domeniul științei și tehnicii. Iată de ce, fără să fie neglijat sectorul literar artistic, vor
fi solicitate, îndeosebi, studii referitoare la stadiul de dezvoltare al matematicii, fizicii sau
chimiei”. Ne reține atenția acuratețea științifică a tuturor materialelor, ceea ce confirmă
,,atât exigența colectivului de coordonare a revistei, cât și discernământul de rigoare al
tuturor autorilor‖ spunea prof. Gh. Ungureanu, în monografia sa.
Aș evidenția din nr. 10/1974, articolul „Liceul „Radu Greceanu” – Slatina la 90 de
ani (1884-1974)” scris de eleva Ioana Grecu, anul IV A. Prin acest material, anunțam
astfel că în toamnă vom sărbătorii 90 de ani de existență. În urma acestui anunț am primit
scrisori de la mulți absolvenți ai liceului, diferite promoții, spunând că vor să participe,
inclusiv la organizare.
Acesta a fost motivul primirii scrisorii din partea d-lui Traian Diaconeasa – primul
redactor al revistei ,,Luminița‖ a elevilor din Liceul „Radu Greceanu‖ sau din partea
domnului prof. dr. Valeriu Streinu, absolvent al clasei aVIIa în anul 1945 și multe alte
scrisori.
Dar conducerea comunistă a
vremii nu a vrut să audă nici de 90,
nici de 100 de ani, în 1984.
Am reușit însă să facem o mare
sărbătoare la 110 ani, în 1994.
,,Având conştiința minusurilor
sale explicabile, revista
„Zburătorul” a dat prin
numeroasele ei pagini de știință o
direcție activă valorilor intelectual-
morale ale elevilor noștri,
înscriindu-se în istoria liceului ca
moment de indiscutabil progres, cu
valoare propulsivă pentru
generațiile care vor veni”,
apreciază prof. Gh. Ungureanu.
Am urmărit, de curiozitate,
câțiva dintre autorii materialelor din
Profesori ai liceului ,,Radu Greceanu” (1967). În
rândul întâi, al treilea din stânga prof. Emil
Constantinescu
Coperta interioară a revistei ,,Zorile” a liceului
,,Al. Odobescu” din Piteşti
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
cele zece numere, ce au
făcut, după terminarea
liceului. Am rămas
plăcut impresionat, că
numărul celor
,,realizați‖ în domeniul
în care au scris, este
foarte mare.
Aș începe cu
Vasile Voinea, cls. a
XiaC, a cărui fotografie
apare în nr. 1/1967, la
rubrica ,,Elevi fruntași
care ne-au reprezentat
la Olimpiadele
școlare”. Despre el se
mai scrie, la pag.
11/nr.1, în urma desfăşurării unei reuniuni științifice ,,....a venit apoi rândul
matematicienilor care prin Voiculescu Petria și Voinea Vasile ne-au făcut o veritabilă
demonstrație de siguranță, competență și ne-au furnizat speranțe serioase în ceea ce
privește evoluția lor viitoare.....‖. Ajuns în clasa a XIIa C, publică în nr. 3/1969, un articol
,,Despre grupuri‖ (abia se introdusese teoria grupurilor în matematica clasei a XIIa).
Termină liceul, absolvă Facultatea de matematică – informatică, după ce creează și
conduce Centrul de calcul al jud. Olt, devine în 1991, prof. titular la catedra de
informatică, a liceului Radu Greceanu, la care predă și în prezent.
Aș continua cu Dimitrie Pintescu, cls. a Xa A care publică în nr.3/1969, articolul
„Viteza de propagare a undelor longitudinale în mediile solide‖, ca și în nr. 5, un articol
de chimie; termină liceul în 1971, absolvă facultatea de chimie a Universității București și
ajunge profesor, titular al unei catedre de chimie, apoi director, la Colegiul Național „Ion
Minulescu‖, la care activează și azi.
Aceleași cuvinte frumoase pot spune despre Daniela Ungureanu, anul II E, care
publică în nr. 6/1970, ca și în nr. 7/1971, articole pe teme de matematică; termină
Facultatea de Matematică a Universității București și este numită profesor de matematică
la Liceul Radu Greceanu.
Ca ei sunt mulți alții: Buicescu Alexandru, Aurel Bobei, Cornelia Rodica Săraru,
Georgeta Coman, care ajung profesori titulari, în domenile la care s-au format prin
revista ,,Zburătorul‖.
Revista ,,Zburătorul‖ și-a întrerupt activitatea „în plină afirmare, datorită
extensiei „Cântării României” care a confiscat literalmente cea mai importantă parte de
timp ce mai rămânea disponibilă profesorilor și elevilor, pentru activități de acest gen, în
afara clasei” după cum aprecia prof. Gh. Ungureanu.
Zilele trecute când admiram cele zece numere ale revistei „Zburătorul‖, împreună cu
dl. Prof. Emil Constantinescu, primul redactor al revistei, l-am întrebat: „Domnule
profesor, cum de începând, cu numărul șapte a dispărut secera și ciocanul din mâna
zburătorului?” la care dânsul, un pic mirat, mi-a răspuns: „Știi că nu m-am gândit la
asta?” L-am liniștit, spunându-i că știu eu, pentru că am fost de acord cu propunerea unui
elev de la seral, care se ocupa cu tehnoredactarea. Acum mă întreb cum de nu și-au dat
seama comuniștii vremii?
Profesori ai Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina (1972). În
rândul întâi, a şasea de la stânga, prof. Elena Achimescu
(director). Alături, prof Dumitru Nica (director-adjunct)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
Despre revista „Zburătorul” s-au scris foarte multe pagini19
, multe cuvinte frumoase,
pentru că a fost apreciat conținutul ei, a fost apreciată tehnica de redactare, făcută de
profesioniști de la Tipografia Slatina, toți absolvenți ai liceului, învățământ seral.
Am trimis mai multe numere, la diferite
licee din țară. Aș exemplifica, strânsa
colaborare între redacția revistei ,,Zburătorul‖
și redacțiile revistelor „Lyceum‖ – Liceul
Gheorghe Lazăr din Sibiu și „Năzuințe‖ –
Liceul Pedagogic din Craiova. Aș menționa,
îndeosebi, cuvintele de laudă adresate revistei
„Zburătorul‖ de redacția revistei „Zorile‖ a
Liceului ,,Al. Odobescu‖ Pitești, pentru
colaborarea elevului Nichita N. Florin, anul III
E, care a publicat în nr. 9/1971 și nr.10/1972,
două poezii, respectiv „Închinare‖ și
„Brâncușiana‖.
Merită evidențiată aprecierea făcută
asupra revistei ,,Zburătorul‖ de redacția
revistei „Tribuna‖ din Cluj Napoca, care a
prezentat la rubrica „Blazonul școlii‖,
„personalitatea liceului Radu Greceanu‖.
Revista „Zburătorul‖ a participat la
diferite concursuri ale revistelor școlare
organizate de Ministerul Învățământului fiind apreciată în diferite materiale apărute în
presă.
Spre exemplu, ziarul Oltul din 6 ianuarie 1973 scria: „ ... rămân remarcabile sub
aspect științific contribuțiile referitoare la trecutul orașului....”. Aceleași aprecieri reies și
din lucrarea „Reviste literare ale elevilor‖ de prof. Tudor Opriș. Despre paginile revistei
„Zburătorul‖ au făcut aprecieri și revistele: „Zori de Zi” – biblioteca județeană Olt – ,,Ion
Minulescu‖ și „Caietele Agora‖ prin cuvintele unor absolvenți ai liceului „Radu
Greceanu‖. Aceleași aprecieri le-a avut și scriitorul Ion Andreiță, absolvent al liceului, în
diferite materiale scrise.
Bibliografie:
1. Gh. Ungureanu-Liceul „Radu Greceanu” – 110 ani de la înființare, 1994
2. Însemnări – Traian Biju – nepublicate, 10.09.1974 „Liceul Radu Greceanu – 1884-1984‖
3. ,,Prezența liceului în viața spirituală a orașului” – prof. N.Popescu –Optași – ziarul
Oltul,17.01.1969
4. Pagini de monografie – Slatina, 1992
5. ,,Tradiție și perspectivă‖ – prof. Dumitru Nica ,,Leregeul‖ nr.1/1991
6. ,,Zorile‖ revista de cultură a elevilor, Liceul de matematică și fizică Al. Odobescu Pitești nr. 9/1971
și nr.10/1972
7. ,,Zburătorul‖, nr.1-10, 1967-1974
8. prof. Ion Țecu, prof. Ilie Catană- ,,Colegiul Național “Radu Greceanu – File de monografie‖ –
9. Documente nepublicate, arhiva personală prof. Dumitru Nica, privind istoricul Liceului ,,Radu
Greceanu‖
19
Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi, Ed. Hoffman, 2013, p. 273.
Lecţii în laboratoarele de biologie şi
fizică ale liceului
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
Un document necunoscut de la profesorul Ilie Constantinescu
La Arhivele Naţionale din Bucureşti, fond Mihai Bălăianu (inv. 2242 ), pachetul II,
Dosar 212 am descoperit un document provenit din arhiva profesorului caracalean Ilie
Constantinescu. Documentul care se reproduce aici pentru întâia oară aduce informaţii
despre componenţa familiei acestuia şi despre starea materială a familiei lui Ilie
Constantinescu.
Ion Tîlvănoiu, Nica Marcela
DOMNULE PRIM PREȘEDINTE,
Subsemnatul Ilie Constantinescu, profesor domiciliat în orașul Caracal str. Negru
Vodă Nr. 25 prin petiția înreg. la Nr.16647/936 la Trib. R-ți. S.2-a am intentat acțiune de
partaj care face obiectul dos. Nr. 2875/936 al acelei secții, pentru a mi se recunoaște
calitatea de moștenitor legitim al tatălui nostru C.I. Pătru zis și Constantin Ionescu și
dreptul de a succede cu o cincime în averea succesorală rămasă de la acesta arătată în
acțiunea de partaj și care se compune din:
1.-O curea pământ arabil, în suprafață de aproximativ 16 pogoane, situată în hotarul com.
Dioști, vecină la R. cu moșt. Dumitru Pătru, la A. cu moșt. Smărăndache Pătru, la MZ. cu
hotarul Ghisdăvești și la MN. cu hotarul Ciocănești.
2.-O curea de pământ în suprafață de șase zeci de pogoane, situată în moșia Dioști, vecină
la R. cu moșt. I. Matei, la A. cu moșt. D-tru Pătru, la MZ. cu hotarul Ghisdăvești și la
MN. cu hotarul cătunului Bondrea.
3.-O curea pământ arabil, în suprafață de patru zeci pogoane, situată în hotarul com.
Radomir, moșia Măcioaica, vecină la R. cu moșt.Voicu Voiculescu, la A. cu Const.
Popescu, la MZ. cu hotarul Ghisdăvești și la MN. cu șoseeaua Caracal-Craiova.
4.-O bucată pământ arabil în suprafață de două
pogoane și jumătate, situată în hotarul com.
Ghisdăvești vecină la R. cu Gh. C.I. Pătru, la
A. cu cu Ion C.I. Pătru, la MZ. cu moșt. Guran
și la MN. cu valea heleșteului.
5.-O bucată pământ arabil în suprafață de două
pogoane și jumătate, situată în hotarul com.
Dioști, moșia Joița, punctul Lăculețe vecină la
R. cu moșt. Mitru Matei, la A. cu Const. I.
Pătru, la MZ. Valea Bratii și la MN. cu moșt. I.
Matei.
6.-O bucată pamânt arabil, în suprafață de cinci
pogoane, situată în hotarul com. Dioști, moșia
Joița, vecină la R. cu moșt. Mitru Matei, la A.
cu moșt. C.I. Pătru, la MZ. cu drumul
Caracalului și la MN. cu șoseaua Caracal-
Craiova.
7.-O bucată pământ arabil, în suprafață de un
pogon situată la hotarul com. Dioști, vecină la
R, cu moșt. C.I. Pătru. la MZ. cu hotarul com. Un vizionar: Ilie Constantinescu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
Ghisdăvești, și la MN. cu moșt. Smărăndache Pătru.
8.-O bucată pământ arabil în suprafață de un pogon situată în hotarul com. Dioști, vecină
la R. cu moșt. C.I. Pătru, la MZ. cu punctul numit Carantina și la MN. cu delinița satului.
9.-Una bucată pământ arabil, în suprafață de aproximativ un pogon și un sfert, situat în
hotarul com. Dioști, vecină la R. cu Gr. D. Pătru, la A. cu moșt. Florea Mihai, la MZ. cu
Valea Ariciului și la MN. cu poteca țiganilor.
10. –O bucată pământ arabil, în suprafață de circa un pogon și jumătate, situat în hotarul
com. Dioști, vecină la R. cu moșt. C.I. Olteanu, la A. cu moșt. Dincă Mihai la Z. cu valea
heleșteului și la MN. cu poteca țiganilor.
11.-O bucată pământ arabil, în suprafață de un pogon situată în hotarul com. Dioști, vecină
la N. cu moșt. Pavlache Voiculescu, la A. cu C.I. Olteanu, la MZ. cu Valea Bratii şi la
MN. cu hotarul com. Ciocănești.
12.-Un dop vatră de sat, situat în Dioști, vecin la R. cu moșt. C.I Pătru, la A. cu moșt.
Ștefan I. Văsuică, la MZ. cu moșt. Smărăndache Neagoe și la MN. cu linia de nord a
satului.
13.-Un dop vatră de sat, situat în Dioști, cumpărat de autorul nostru de la moșt. lui
Neagoe Smărăndache
în 1904 octombrie 26.
14.-Un coș vatră de
sat, situat la Dioști,
situat în Dioști,
cumpărat de autor de
la moș Stan Pătrașcu,
vecin la R. cu Stan
Dincă Olteanu, la A.
cu moșt. C.I. Pătru, la
MZ. cu linia de mijloc
a satului și la MN. cu
linia de nord a satului.
15.-Un dop vatră de
sat, situat în Dioști,
vecin la R. cu Ștefan
Păsărică, la A. cu moșt. C.I. Pătru, la MZ. cu linia de nord a satului.
16.-Un dop vatră de sat în Dioști, vecin la R. cu moșt. C.I Pătru, la MN. cu Dincă
Boțoghină, la MZ. cu linia de nord a satului.
17.- O casă de locuit cu o cameră construcție cu cărămidă, împreună cu dependințele
situată în Dioști.
18.- O garnitură de treerat, cu batoză de porumb, un cazan de aramă de fabricat țuică, două
trăsuri,un car, doi cai, o casă de bani, și creanțe în valoare de aproximativ una sută mii lei
în efecte.
Cealaltă avere indicată în acțiunea de partaj întru cât nu se mai găsește în mâinile
moștenitorilor rămâne să se stabilească cu ocazia judecății fondului cine anume este
obligat să raporteze valoarea.
În baza acțiunii de partaj ce am intentat și conf. art. 615 pr. civ. comb. cu art.1632 cod
civ. chem în judecată pe moștenitorii și deținători achizitivi ca față de dânșii să se
hotărască punerea sub sechestru judiciar a averii succesorale indicată mai sus și acțiunea
de partaj.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
Justific cererea de sechestru judiciar pe existența litigiului- acțiunea de partaj- și pe
considerațiunea că în succesiune sunt mobile și imobile care reclamă măsuri de
administrație asupra cărora părțile nu pot cădea de acord, rezultând astfel un prejudiciu
real și ireparabil, pentru subsemnatul moștenitor.
Pe de altă parte averea succesorală este deținută numai de pârâți, m-aș găsi după
soluționarea procesului în imposibilitatea de a dovedi pe culegătorii fructelor dreptului
meu succesoral.
Chiar mai mult, moștenitorii nu înțeleg să păstreze o bună administrație a masei
succesorale ci dimpotrivă prin înstrăinări caută să diminueze conținutul succesoral
înstrăinând în cursul anilor 1935-1936 32 de pogoane din masa succesorală după cum
urmează:
Nicolae C.I. Pătru a vândut d-nei Marin Marin Voiculescu 16 pogoane,
Gheorghe C.I. Pătru a vândut d-lor Gh. Scarlat și Filofteia Gh. Scarlat 8 pogoane; Ion C.I.
Pătru a vândut lui Ştefan Pretorian 8 pogoane, iar Gh. C. I. Pătru a înstrăinat garnitura de
treierat în valoare de lei una sută cincizeci mii, înstrăinări care arată reaua credinţă a
comoştenitorilor în conservarea masei succesorale pe cari o deţin exclusiv.
Nu numai atât: o parte din comoştenitori sunt debitori aproape de insolvabilitate şi
orice acţiune ulterioară pentru despăgubiri împotriva comoştenitorilor care au cules
fructele şi au diminuat patrimoniul succesoral ar rămâne iluzorie.
Îmi voi dovedi prezenta acţiune cu interogatoriul pârâţilor şi martori.
Recomand sechestru judiciar în persoana d-lui Ion Macarie Neagu din com.
Redea, jud. R-ţi sau orice altă persoană asupra căreia vom cădea de acord în instanţă.
Rog a se cita:
1.– Ion C.I. Pătru, din com. Dioşti, jud. Romanaţi
2. – Nicolae C.I. Pătru din com. Dioști jud.Romanați .
3. – Gheorghe C.I Pătru din com. Dioști jud.Romanați.
4.- Maria C.I.Pătru căsătorită Bălăianu din com. Dioști jud. Romanați.
5.- Ștefan Pretorian din com, Dioști, jud. R-ți.
6. -Maria Marin Voiculescu, din com. Dioști, jud.Romanați.
7. -Gheorghe Scarlat din comuna Drăghiceni, jud. R-ți.
8.- Filofteia Gh. Scarlat din com. Drăghiceni, jud. R-ţi
Anexez certificatul Trib. R-ți S. 2-a
Nr. /936 , copie legalizată după
acțiunea de partaj, fiecare în original și
opt copii, precum și opt duplicate după
prezenta pentru comunicare pârâților.
Soluționarea prezentei fiind de natură
urgentă vă rog să binevoiți a dispune
scurtarea termenului prevăzut de art.4
din legea accelerării.
Cu stimă,
ILIE
CONSTANTINESCU
[Mai jos, adăugat cu creionul de Ilie
Constantinescu: ,,137: 5=27,4 pogoane
pentru fiecare copil în realitate‖.]
Ultima pagină a documentului
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
Două reviste şcolare romanaţene: „Speranța” (serie nouă) şi ,,Lumina”
Corneliu Vasile
Cu excepția concursurilor anuale ale revistelor școlare și a unor sporadice
schimburi între școli sau licee, aceste publicații, în general cu tiraje mici, rămân puțin
cunoscute. Lucrarea monumentală a prof. Ion D. Tîlvănoiu și Floriana Tîlvănoiu20
cuprinde un număr mare de reviste ale elevilor, altele rămânând să fie scoase din uitare.
După ce fusese redactată revista „Facla‖, în perioada comunistă, a apărut, după anul
1989, o nouă publicație a elevilor, cu caracter literar.
Pe coperta numărului 1/1993, se precizează: ,,Revista Liceului „Ioniță Asan‖, Caracal
– Romanați. Fondată în anul 1934‖; are o fotografie a clădirii liceului, partea din unghi, cu
cunoscuta turlă și cu sălile rotunde, iar jos
este citată o strofă din poezia „Speranța‖
scrisă de Mihai Eminescu. Spre deosebire de
prima serie, editată de D. Eftimescu în
deceniul patru al secolului al XX-lea, care
era în format mic, seria nouă apare în format
A 4, cu coperta cartonată.
Pe coperta a doua scrie: ,,Caracal, 1993‖;
revista are 30 de pagini, iar în interior apar
profesorii coordonatori, Corneliu Vasile și
Alexandra Ștefan, precum și redacția,
formată din elevii: Veturia Catrina, redactor-
șef (devenită ulterior profesoară de limba și
literatura română), Gabriela Căpățînă,
redactor-șef adjunct și redactorii Tony Popa
(trimis apoi într-o tabără de elevi, ca
reprezentant al unei reviste școlare premiate
de inspectoratul școlar), Cosmin Iliescu,
Ileana Micu, Alina Căldăruș, Dana Bălăican,
Aura Nițu, Dana Ruță, Delia Fărcășanu. Mai
jos este menționată Tipografia Panait SRL,
unde s-a tipărit publicația, pe hârtie
obișnuită, de ziar.
Revista debutează cu saluturile adresate redacției de scriitorii, foști elevi ai liceului: Ion
Potopin și Nicolae Paul Mihail, datate 14.05.1993.
Urmează cuvântul directorului, prof. Marin Ștefan, la 105 ani de la înființarea
instituției, trecând în revistă personalitățile culturale și științifice – foști elevi și prezentând
valoroasa colecție de tablouri – Pinacoteca Marius Bunescu, și al d-nei prof. Elisabeta
Avram, director-adjunct, despre preocupările de istorie, în special ale unui director
anterior, prof. Ilie Constantinescu.
O pagină este dedicată activităților cu elevii: evocări, aniversări, bacalaureat.
20
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu-Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi, Ed. Hoffman, 2013
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
Un colț de suflet este genericul unor pagini de poezie, unde, în afara redactorilor,
publică Iuliana Băltărețu, Maria-Beatrice Gâlcă (devenită ulterior bibliotecară la
București), Dana Ruță, Ștefania Epure.
Despre subprograme scrie absolventul Liviu Dobrinescu, sub coordonarea prof.
Constantin Dan, iar eleva Gabriela Ghiță publică impresii din tabăra națională de
matematică.
Sub genericul Tinere condeie sunt publicate versuri scrise de elevii: Mimi
Gramnea, Gabi Vișanu, Izabela Humă, Xenia Căroi (ulterior scriitoare și jurnalistă la
Craiova), Ionuț Octavian Botar (ulterior profesor al liceului), Ioana Mustață, Dana
Pătrașcu, Geanina Încrosnatu, Dorina Florea (ulterior profesoară la liceu).
Alte articole vizează prezentarea pictorilor Gh. Teodorescu-Romanați și Ion
Musceleanu, cugetări de Marius Bunescu, o scrisoare a soției scriitorului Virgil
Carianopol, umor, ghicitori, epigrame (de Naum Smarandache, Valentin Smarand Popescu
etc.), un concurs de poezie și o consfătuire rebusistă, prezențele românești în știința
mondială, noțiuni de cultură generală, Valea Oltului- vatră de istorie, prezentată de
cercetător doctor Marcel Nica de la Craiova (originar din Fărcașele), despre viața de licean
de Cristina Nicola.
Câteva pagini sunt alocate interviurilor cu elevii distinși la olimpiadele școlare:
Nadia Dincă (biologie), Catrinel Popa (română), Mirela Păun (geografie), semnate de
Corina Oprea și Olga Dorina Ghimiș (nu am mai citat colaborările redactorilor revistei).
Vivant professores! Este o evocare sentimentală a anilor de liceu, de către un
absolvent din promoția 1965, devenit profesor al liceului.
Sondajul revistei privește preferințele culturale, sportive, muzicale, de orientare
profesională și diciplinele școlare preferate.
În încheiere, este transcris salutul scriitorului Dumitru Radu Popescu, care a
vizitat liceul, în anul 1991, împreună, cu alți oameni de cultură.
Numerele următoare ale acestei reviste conțin redacții schimbătoare de la număr la
număr, altă coordonare și reducerea paginilor elevilor prin includerea unor materiale scrise
nu numai de profesorii liceului, dar și de către personalități locale, agreate de redacții.
Astfel, nr. 2 apare abia după doi ani, în anul 1995, nr. 3 la fel, nr. 4 în 1996, nr. 5 ne este
necunoscut, nr. 6-7 (anul III!) în 1998 și nr. 8-9 probabil în 1998 sau 1999, neavând
specificat anul apariției, ci doar anul IV!
Revista „Speranța‖, în serie nouă, a reînnoit tradiția revistelor școlare ale liceului
devenit Colegiu Național în anul 1994 și a stimulat creativitatea elevilor. A mai apărut, cu
câteva numere, revista „Ani de liceu‖, coordonată de d-na prof. Magdalena Maria.
De menționat că toți profesorii inițiatori și coordonatori ai revistelor școlare s-au
transferat ori s-au pensionat între timp, lăsând această misiune unor generații viitoare.
„Lumina”, serie nouă (2006-2010)
Dintre revistele școlare apărute la Colegiul Național „Ioniță Asan‖ din Caracal,
seria nouă a acestei publicații este înregistrată cu ISSN (1841-7728) la Biblioteca
Națională a României.
Sunt cinci numere duble, această modalitate fiind determinată de regulamentul
concursului național al revistelor școlare, care premia doar în condițiile apariției a două
numere dintr-un an sau a unui număr dublu. A și fost premiată: premiul I la concursul
național al revistelor școlare, etapa județeană, acordat de Inspectoratul Școlar al Județului
Olt (2008), premiul al II-lea la concursul de revistă școlară din cadrul simpozionului
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
național „Comunicare și educație multiculturală în școală‖, acordat de ISJ Prahova și
Școala Gimnazială „Sfânta Vineri‖ din Ploiești (2008), premiul al II-lea la concursul
„Autori: copiii!‖, organizat de revista „Cronica‖, Iași, 2006.
Pe coperta I este înscris numele instituției de învățământ, iar subtitlul este
„Revista literară a elevilor‖, spre deosebire de publicațiile mozaic apărute anterior aici.
Numărul 1-2, anul I, ianuarie 2006, are pe coperta I un frumos portret al poetului
național Mihai Eminescu, iar pe coperta IV o fotografie a liceului. Pe coperta II apare
redacția: coordonator prof. dr. Corneliu Vasile, redactor-șef eleva Ina Constantinescu, din
clasa a IX-a C, doisprezece elevi redactori, din clasele IX-XII, și tehnoredactarea, de către
informatician Petre Popa.
Primul material publicat este poezia „La steaua‖ de Mihai Eminescu, având la
sfârșit semnătura olografă a autorului. Un salut cordial adresează revistei scriitorul Ion
Georgescu. Urmează articole, semnate de elevi, despre excursia tematică la Craiova, cu
vizionarea piesei „Romeo și Julieta‖ de William Shakespeare, la Teatrul Național „Marin
Sorescu‖ și vizitarea Muzeului de Artă, a Universității, Bibliotecii Județene Dolj
„Alexandru și Aristia Aman‖, la revista „Ramuri‖ și la Radio Craiova. Cititorul mai află
că patru eleve ale liceului au câștigat premii literare, iar absolventa Beatrice Gâlcă Holdon
a scos o carte, intitulată „Umbrele destinului‖, la Editura „Amurg sentimental‖ din
București, carte prezentată într-o recenzie semnată de eleva Gabriela Pătru, din clasa a
XI-a A.
Un articol menționează despre vechea serie a revistei, apărută în anul 1933, că se
tipărea la Tipografia și legătoria de cărți „Unirea‖, situată pe strada Regele Ferdinand, nr.
96, și că includea materiale culturale vizând folclorul, unirea Basarabiei cu România,
eseuri pe teme literare, ca de exemplu despre scrierile lui George Topîrceanu și încercări
literare ale elevilor.
Opt liceeni sunt întrebați cum ar sintetiza personalitatea lui Eminescu, iar un grup
de participanți descriu o altă excursie literară, la București, la Muzeul Național al
Literaturii Române, întâlnirea cu actrița Adriana Trandafir, în Grădina Cișmigiu, la British
Council, la Institutul Francez, la ASE și la Universitate.
Mai multe diplome obținute individual, de către elevi, și acordate cenaclului
liceenilor „Un colț de suflet‖, un articol despre „Europa – orizontul tânărului român‖, un
articol despre protejarea naturii, coperte ale unor culegeri literare unde figurează elevi ai
cenaclului și redacției, o fișă biobibliografică a scriitorului Ion Georgescu și imnul liceului
compus de profesorii Ion Constantinescu (muzica) și Corneliu Vasile (textul) completează
imaginea acestui vechi liceu centenar, înființat în anul 1888.
O pagină întreagă enumeră premiile obținute de elevii liceului, publicațiile,
antologiile și culegerile în care au apărut timp de două decenii, între 1990 și până în
2006, anul publicării acestui număr. Versuri, proză și eseuri semnate de elevi, precum și
desene ale membrilor cercului de arte plastice, coordonat de d-na profesoară Emilia Burlan
completează publicația. Coperta acestui număr, color, a fost tipărită la Craiova, la Editura
Arves.
Numărul 3-4, anul II, decembrie 2007, are pe coperta I portretul scriitorului
Mircea Eliade, pe coperta II aceeași coordonare, iar în redacție nouă elevi, plus redactorul-
șef și tehnoredactorul Marin Constantin Georgel, redactor-șef adjunct Oana Avram, iar pe
coperta IV imagini de la excursiile organizate la Craiova (Teatrul Național) și la București
(Muzeul Literaturii Române).
Prima pagină are poezia „Lumina‖ de Lucian Blaga‖ și o imagine sugestivă pentru
acest titlu și o trecere în revistă a acțiunilor organizate de cenaclul literar „Un colț de
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
suflet‖, din anul 1990 (înființarea, la 1 Decembrie 1990) până în anul 2007 (obținerea de
către elevi și de către coordonatorul revistei a diplomelor la concursul „Ce înseamnă
comunismul pentru mine‖, organizat de IICCR și de ministerul educației), plus o imagine
a monumentului „Poarta sărutului‖ creat de Contsantin Brâncuși la Târgu Jiu.
Paginile 4 , 5, 6 și 7 cuprind articole despre șansele în viață (Marilena Pătru) ,
despre vizionarea unei piese de teatru la Craiova (Oana Avram) și despre viața de studentă
(absolventa Monica Istrate). La centenarul morții savantului B.P. Hasdeu, paginile 8, 9 și
10 au articole despre acesta și despre contribuția lui la cercetarea istoriei locurilor de pe
Olt, semnate de elevele Ina Constantinescu și Sofia Constantin.
Studentă la Medicină, absolventa Gabriela Pătru își amintește anii de liceu, iar
redactorul-șef prezintă personalitatea lui Mircea Eliade. Scriitorii originari din zonă sunt
prezentați de Bogdan Rusu; sculptorul Brâncuși și românii cu premiul Nobel sunt
prezentați de alți elevi; versuri scriu Mădălina Tudor (studentă), Mihaela Rădoi (idem),
Mihaela Tudor, Georgiana Ozunu, Cristina Elena Enache, Marilena Pătru, Nicoleta
Diaconu. Sunt mai multe reproduceri după operele lui Constantin Brâncuși, precum și
numeroase diplome obținute de membrii redacției și ai cenaclului literar, la București, Iași,
Onești, Roșiorii de Vede, desene color ale cercului de arte plastice (prof. Mihaela Olaru) și
o listă cu scriitorii (9) și profesorii liceului (25) care au fost aici elevi. Mai cuprinde
titlurile cărților (12) publicate de actualii profesori ai liceului (13).
Numărul 5-6,anul III, decembrie 2008, are pe coperta I un portret al poetului
Virgil Carianopol, pe coperta II aceeași coordonare și redactor-șef, cu 11 elevi redactori,
ca și mențiunea că revista este avizată de inspectorat, pe coperta III imagini de la intrarea
în liceu și de la o excursie școlară, iar pe coperta IV diploma (premiul I) acordată de ISJ
Olt.
George Emil Palade, român laureat al premiului Nobel, este prezentat de
redactorul-șef, poezie publică elevele Gabriela Verdeși, Lelia Nicolae, Mihaela Rădoi,
Mihaela Diaconu, Mădălina Gâlcă, Mihaela Tudor, Valentina Păun, Mirela Mădălina
Știrbu și absolventele Gabriela Dumitru și Mădălina Iuliana Tudor.
Centenarul Virgil Carianopol (1908-1984) este prezentat de Mihai Alex
Constantin, proză publică Ina Constantinescu, Luminița Dumitrache, Iulica Elena Bojan și
Gabriela Băluțescu; este prezentată pictorița Hermina Barbu Scobici, absolventă a liceului,
stabilită la Roșiorii de Vede, este evocat Ion Creangă. Numeroase succese ale elevilor
liceului și cenaclului la concursurile literare sunt enumerate aici, fiind reproduse copertele
unor culegeri unde aceștia au publicat: „Vara visurilor mele‖ (coordonator Ion Machidon,
revista „Amurg sentimental‖, cu Monica Patriche cea mai nouă câștigătoare) și „Un colț de
suflet‖ (coordonator Corneliu Vasile, cu peste 50 de elevi poeți ai liceului).
Numărul 7-8, anul IV, decembrie 2009, are pe coperta I un mic portret al
dramaturgului, academician francez de origine română, născut la Slatina, Eugen Ionescu,
pe coperta II aceeași coordonare și redactor-șef, apoi redactor-șef adjunct Roxana Predoi
și 8 elevi redactori, pe coperta III o diplomă a unei eleve la un concurs și pe coperta IV un
desen, al altui elev.
Revista debutează cu poezia „Emoție de toamnă‖ de Nichita Stănescu, în mijlocul
unui desen sugestiv; urmează articole despre Ioan Budai Deleanu, scrisorile de mulțumire
de la concursurile unde elevii au participat, din partea școlilor „Nicolae Tonitza‖
Constanța și „Mihai Eminescu‖ Arad, un articol despre personalitățile pe care le-a dat
Oltenia, un articol pe teme ecologice, semnat de eleva Raisa Lia, aniversările culturale
2010, evocarea poetului Virgil Carianopol, teste de evaluare la limba română, biografia lui
August Treboniu Laurian, a Ioanei Postelnicu, versuri de Gabriela Verdeși și numeroase
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
diplome câștigate de elevi la concursuri
literare din Craiova, Caracal, Roșiorii de
Vede, Arad și Constanța.
Numărul 9-10, anul V, decembrie
2010, are pe coperta I imaginea
„Octoihului‖ lui Macarie, apărut în urmă
cu 500 de ani, coperta II aceeași
coordonare, redactor șef Roxana Predoi,
fostă adjunct, acum adjunct Robert Tița,
cu 8 elevi redactori, copertele III și IV
având reproduse diplome ale elevilor la
concursuri literare prin corespondență de
la Ploiești și Măgurele-Ilfov.
Sunt enumerați câștigătorii
premiului Nobel pentru literatură din
ultimii 10 ani, personalitățile: Albert
Camus, Mario Vargas Llosa, Grigore
Alexandrescu, Mihai Eminescu (Amanda
Cristina Iliescu, Damaris Părăluță, Raisa
Lia), Radu Tudoran, cu aniversări sau
comemorări rotunde, eseuri despre târgul
de carte „Gaudeamus‖, respingerea
agresivității, adolescență, simțul dreptății,
prietenie, compasiune și toleranță, semnate
de elevele Andreea Florența Tudorache,
Miruna Andreea Ciucă, Roxana Riza, Olivia
Florea.
Din cultura zonei sunt articole
despre Radu Șerban, Teatrul Național din
Caracal, mănăstirea Brâncoveni. Sunt
menționate parteneriate și concursuri literare
unde elevii s-au distins. Versuri sau proză
publică Lavinia Segărceanu, Valentina Păun,
Roxana Predoi, Robert Tița, Ionela
Gheorghe, Loredana Voinescu. Mai sunt
teste de limba și literatura română pentru
ultimele clase de liceu. Imaginile acestui
număr ilustrează monumente și personalități
ale Caracalului și ale județului.
Având acreditarea cu ISSN, revista
se găsește nu numai în biblioteca liceului,
dar și la cele mai mari biblioteci din
România, începând cu Biblioteca Națională
a României.
Vechea serie a revistei Lumina apărută la
Caracal în aprilie 1933…
... este continuatoarea revistei Lumina
(1933) în care a debutat poetul Ion
Potopin (Ion Magnea)
Revista Lumina, serie nouă (nr. 1-2/ ian.
2006)...
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
JURNALUL DE OPERAȚIUNI AL REGIMENTULUI 59 INFANTERIE (I)
Originalul documentului pe care îl vom prezenta în serial în continuare se află la
Arhivele Militare din Piteşti şi descrie evenimentele şi faptele de arme la care au participat
militarii Regimentului 59 Infanterie Caracal în urmă cu 100 de ani. Cum din acest regiment
(devenit Regimentul 43/5921
) a făcut parte şi sublocotenentul erou Ecaterina Teodoroiu,
importanţa sa este cu atât mai mare.
Comandor Nicola Tudor
PERIOADA 15 august 1916 - 6 ianuarie 1917
14-15 august ora 12 noaptea
Conform ordinului Ministerului de Război nr. 12891 comunicat de
Comandamentul Teritorial cu nr. 1789 se transmite Mobilizarea generală a Armatei
Române. Prima zi de mobilizare începe în noaptea
de 14-15 august 1916 ora 12 noaptea, toate
Comandamentele, trupele și serviciile vor
deschide plicurile „Ipoteza Z‖.
Primindu-se această telegramă s-au
chemat ofițerii și li s-a comunicat acest ordin
spre a lua dispozițiuni a se echipa trupa.
Companiile au primit carnetele de mobilizare și
s-a început echiparea conform programului stabilit
(un batalion sub arme cu 600 oameni cu muniția,
hrana, echipament și medicamente de război).
Conform ordinului telegrafic nr. 489 al Corpului
de Armată s-au îmbarcat în gara Caracal cu
destinația „Balota” în seara zilei de 15 august,
ora 10 noaptea, luând toate rechizițiile ce s-au
putut primi până la acea oră.
Batalionul 1 sub comanda maiorului
Gavrilescu Ion cu ofițerii: Turbețeanu Nicolae
(căpitan activ), Motoceanu Marin (căpitan
rezervă), Nica Vasile (locotenent), Popescu
Gheorghe (sublocotenent), Cristescu Mihail
(sublocotenent), Popescu Ștefan (sublocotenent),
toți ofițeri activi și oameni de trupă au părăsit cazarma la ora 10 noaptea îmbarcându-se în
gara Caracal și la ora 3,30 noaptea au părăsit garnizoana. S-a continuat cu echiparea
oamenilor ce au sosit de la vetrele lor.
Conform ordinului telegrafic al Corpului de Armată nr. 7 și al Comandamentului
Teritorial nr. 11, ni se face cunoscut că ne aflăm în stare de război cu Austro-Ungaria din
ziua de 14 august ora 9 seara. Conform ordinului Comandamentului Teritorial nr. 23 ni se
face cunoscut ordinul telegrafic nr. 21 al Corpului de Armată a se citi integral trupei sub
arme cu cele mai mari onoruri următoarea Proclamație a M.S.Regelui către oștire:
OSTAȘI,
21
În perioada 6 ianuarie 1917-1 aprilie 1918, Regimentul 43 a fost contopit cu Regimentul 59 sub titulatura Regimentul 43/59 Infanterie conform Ordinului 1014/22 decembrie 1916 al Marelui Cartier General.
,,Copie după Jurnalul de
operaţiuni al Regimentului 59
Infanterie întocmit de sub locot.
activ Mazilu Ion, curierul
Regimentului, zi cu zi pe front,
sub supravegherea locot. colonel
Homoriceanu Ion, pe atunci
comandant Regimentului 59
Infanterie”
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
V-am chemat să purtați steagurile noastre peste hotarele unde frații noștri vă
așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde.
Umbrele marilor voevozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare ale căror rămășițe zac
în pământurile ce veți dezrobi vă îndeamnă la biruință ca vrednici urmași ai oștilor care
au învins la Războieni, la Călugăreni și la Plevna, veți lupta alături de marile națiuni cu
care ne-am unit.
O luptă aprigă vă așteaptă, cu bărbăție însă să îndurăm și cu ajutorul lui
Dumnezeu izbânda va fi a noastră.
Arătați-vă deci demni de gloria străbună. Un neam întreg vă va iubi, binecuvânta
și slăvi.
FERDINAND
15-17 august
S-a continuat cu echiparea oamenilor ce soseau de la vetrele lor, s-a continuat cu
primirea rechizițiilor de cai, căruțe, hamuri, etc. necesare mobilizării și s-au dat toate
dispozițiunile ca trupa să fie gata de război în cinci zile.
17-18 august
S-a terminat echiparea oamenilor, s-a continuat cu primirea rechizițiilor. Trenul de
luptă și trenul regimental au executat un marș de antrenare cu trăsurile pentru a se obișnui
caii cu trăsurile și a se ajusta hamurile. Tot în aceasă zi prin Înaltul Ordin al M.S. Regelui
se face cunoscut că ofițerii activi și în rezervă până la comandanții de regimente să poarte
arme pe tot timpul cât va dura mobilizarea.
Tot acum s-au instalat posturi de observație pentru semnalarea aeroplanelor și
observarea spionajului care poate face semnalizări indicând locul trupelor noastre.
18-19 august
Trupa a executat marș de antrenare pe batalion în diferite direcții apropiate fiind
echipată cu muniția de campanie și hrana rece la șold.
S-a continuat cu predarea localului părții sedentare. S-a primit hrana trupei pe zile,
furajul pentru cai și s-au dat dispozițiuni în vederea părăsirii garnizoanei a doua zi
conform ipotezei prin care trupa trebuie să plece în direcția Severinului cu trenul până la
stația Prunișor, jud. Mehedinți.
20-21 august
Conform „Ipotezei Z” Regimentul 59 Infanterie trebuia să părăsească garnizoana
cu trei trenuri câte unul de fiecare batalion. Îmbarcarea în stația Caracal, debarcarea în
stația Prunișor. La ora 1 și 30 ziua s-a făcut îmbarcarea trenului regimentului și trenului de
luptă al Batalionului 1 ce rămăsese a se echipa pe măsură ce veneau oamenii de la vetrele
lor, al Companiei mitralieră, al Bateriei de artilerie de 53 mm și Statului Major al
Regimentului.
La ora 2 și 30 ziua s-a făcut îmbarcarea Batalionului 2, trenului regimental și
trenului de luptă și la ora 3 și 30 ziua s-a făcut îmbarcarea Batalionului 3, trenului
regimental și trenului de luptă. Îmbarcarea trăsurilor s-a făcut foarte greu deoarece a fost
lipsă de vagoane platformă necesare îmbarcării trăsurilor.
La ora 6 după amiază s-a sfârșit îmbarcarea oamenilor din Batalionul 1, Compania
mitralieră, Bateria de artilerie și Statul Major al Regimentului al căror tren conform
„Ipotezei Z” trebuia să părăsească gara Caracal la ora 1 și 40 noaptea și să ajungă la
Prunișor a doua zi la ora 12 și 59.
La ora 7 după amiază s-a făcut îmbarcarea oamenilor din Batalionul 3 care trebuia
să părăsească gara Caracal la ora 3 și 10 după amiază și să ajungă la Prunișor la 22 august
ora 2 și 22 după amiază.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
La ora 8 după amiază s-a făcut îmbarcarea oamenilor din Batalionul 2 care trebuia
să părăsească gara Caracal la 6 și 7 minute dimineața și să sosească la Prunișor la ora 5 și
8 minute în ziua de 22 august.
Din cauza blocării stației cu trupe care aveau aceeași direcție de marș, trenul unu a
plecat la ora 3 și 30 noaptea, trenul 2 la 6 și 30 dimineața și trenul 3 a plecat la ora 8
dimineața.
Regimentul astfel format a părăsit garnizoana în efectiv de 60 ofițeri și anume:
Lt.col. Homoriceanu Ion-comandant R.59 I.
Lt.col. Mlădinescu Constantin - comandant B.3 ștafetă călare
Lt. Ștefănescu Ion - adjutantul Regimentului
Slt. Mazilu Ion - delegat contabil
Lt. Donescu Măndiță - ofițer cu aprovizionarea
Slt. Alifante Anastasie - farmacist
Lt. Antonescu Ștefan - comandantul trenului de luptă
Mărculescu Emanoil - preotul Regimentului
Rămași din Batalionul 1 care au părăsit garnizoana în noaptea de 15 august:
Lt. Rez. Hagichirea Gheorghe
Slt. Ionescu Grigore
Slt. Priboianu Grigore
Slt. Brudariu Adrian
Slt. Friedman Alfred
Slt. Bădescu M. Florea -
adjutantul B.1
Slt. Ricmănescu Ștefan
Slt. Ilescu Mihail
Slt. Ciufu Rafail - medic
Slt Carol Marcus - medic ajutor
Slt. Iliescu Gheorghe
Mr. Vasiliu Aristotel -
comandant B.2
Slt. Eftimescu Gheorghe -
adjutantul B.2
Slt. Coteanu Mihail - medic B.2
Cpt. Condeescu Nicolae22
-
comandant Cp.5
Slt. Popescu Preda
Slt. Marotinec Ion
Slt. Triculescu St. Nicolae
Cpt. Uloineanu Alexandru -
comandant Cp.6
Slt. Petrescu Constantin
Slt. Mateescu Ion
Slt. Constantin Florea
22
Viitorul general N.M. Condiescu, adjutant regal, fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români
Lt. Florian Nicolae - comandant
Cp.7
Slt. Rădulescu Florea
Slt.Popescu Urluianu Nicolae
Slt. Cosăcui Crăciun
Lt. Pavlovici Constantin -
comandant Cp.8
Slt. Bălănescu Victor
Slt. Crăciun Constantin
Slt. Peca Nicolae
Slt. Predețeanu Gheorghe -
adjutant B.3
Slt. Ionescu T. Mihail - medic
B.3
Slt. Burileanu Grigore -
comandant Cp.9
Slt. Stănculescu Virgil
Slt. Dumitrescu Nicolae
Slt. Alexandrescu Titu
Lt. Petroian Matei - comandant
Cp.10
Slt. Bădulescu Constantin
Slt. Bancă Ion
Slt. Andreescu Pantelie
Lt. Ionescu Daniel - comandant
Cp.11
Slt. Colțan Ion
Slt. Teodorescu Ștefan
Slt. Iliescu Ștefan
Cpt. Surugiu Gheorghe -
comandant Cp.12
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
Slt. Voiculescu Pavel
Slt. Tudoran Pantelimon
Slt. Enculescu Romul
Lt. Căpitănescu Teodor -
comandant Cp. Mitalieră
Slt. Amărăscu Ioan - ofițer
instructor
Cpt. Măinescu Ilie - comandant
Bt. Artilerie de 53 mm
Slt. Dumitrescu Gheorghe
Trupa din 29 plutonieri, 188 sergenți, 232 caporali, 2456 soldați. Total 2955
oameni, 383 cai, 87 trăsuri, 6 tunuri, 4 mitraliere.
21-22 august
Din cauza blocării stațiilor, toate cele trei trenuri au avut întârzieri foarte mari
rămânând în fiecare stație 3-4-5 ore până seara când au rămas în gara Craiova.
22-23 august
Regimentul a continuat marșul cu trenul având iarăși întârzieri din cauza blocării
stațiilor în direcțiile Vârciorova și Târgu-Jiu. În urma Ordinului de marș dat de către
comandantul de regiment trupa trebuie pusă în marș în direcția Piatra Albă la ora 5 după
amiaza în ziua de 23 august însă Divizia trimite ordinul telegrafic cu următorul conținut:
„debarcați în Prunișor și rămâneți în această localitate până la noi ordine”. Regimentul
a bivuacat la intrarea în satul Prunișor.
23-24 august
La ora 3 după amiază Regimentul s-a pus în marș în direcția satul Ghelmejoaia.
27-27 august
Aici a făcut teorie cu oamenii din serviciul de companie despre avanposturi și
datoriile soldatului în bivuac. S-au făcut specialități despre cercetași, patrule de
semnalizare și gradieri. S-au spălat rufe și echipamentul, s-au curățit armele.
28 august
În urma ordinului verbal al colonelului Dumitrescu, Șeful de Stat Major al Diviziei
1, Regimentul a primit ordin să plece în direcția Cireși pe itinerariul: Ghelmegioaia,
Mormanul, Valea Copcei, Cerneți, Jidoșița, Cireși. Noaptea a bivuacat la Halânga, iar a
doua zi la 4 dimineața s-a pus în marș în direcția Cireși. Trecând prin Bunoaica
Regimentul a ajuns la Cireși la 4 după amiaza, a bivuacat pădurile din împrejurimile
satului Bunoaica.
30 august
Regimentul a stat tot în bivuac la Bunoaica din cauza timpului ploios. Tot azi cu
adresa nr. 1 a Batalionului 1 ce se găsește la Turnu-Severin pentru paza frontierei pe
Dunăre, ne face cunoscut că în noaptea de 23/24 august a.c. sold. Sfârăială Alexandru din
Cp.8 ce se afla de santinelă în timpul nopții pe marginea Dunării a căzut în apă și s-a
înecat.
31 august
Regimentul a stat în bivuac tot la Bunoaica. Dimineața s-a făcut experiență cu
aruncarea grenadei model Savopol. O companie din Batalionul 3 s-a trimis în avanposturi
care să schimbe o altă companie din Regimentul 1 Vânători care se găsea pe dealurile de
la nord de Cireși.
1-3 septembrie
S-a executat școala companiei, ordinul de luptă, s-a făcut o tragere de instrucție pe
Valea Topolniței între Cireși și Jupâneasa asupra unor ținte cu bateria de artilerie.
Duminică 4 septembrie
A fost apelul general și revista Regimentului pe dealurile dintre Cireși și Jupânești.
5 septembrie
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
S-a făcut instrucție.
6 septembrie
Regimentul a făcut instrucție pe grupe mici. Ofițerii au făcut o recunoaștere spre
frontiera Vârful Cocoșului spre a recunoaște drumurile și potecile ce duc spre acest punct.
S-a instalat Cp. 7 în avanposturi la nord-vest de satul Jupânești.
7 septembrie
Dimineața s-a făcut instrucție pe subunități mici. După amiază la 3 și 30
Regimentul a primit ordinul verbal al Diviziei 1 de a se pune în marș pe direcția Balta
împreună cu trenul de luptă și trenul regimentului.
8 septembrie
În Balta la 8 și jumătate dimineața s-a primit Ordinul de Operații nr. 7 al Diviziei 1
care prevedea ca Regimentul 59 Infanterie să se concentreze în raionul Cornești unde se va
întâlni cu Batalionul 1 ce se găsește la Turnu-Severin. La ora 8 seara Regimentul a ajuns la
Baia de Aramă.
9 septembrie
Regimentul a ajuns la Ciuperceni. Apoi a continuat marșul la Ivănești unde urma
să se întâlnească cu Batalionul 1. La ora 4 după amiază s-a găsit la Timișești, a intrat în
cantonament și a trecut sub ordinele Diviziei 11 Infanterie.
Cu telegrama nr. 5 Divizia 11 ordonă Regimentului să se pună în marș spre Târgu-
Jiu. Regimentul a ajuns la Târgu-Jiu la 11 noaptea. La ora 12 și 30 noaptea Regimentul a
primit Ordinul nr.182 al Diviziei 11 din Bârsești care prevede ca: „două batalioane și
mitralierele să pornească în direcția Buliga unde vor primi ordine de la col. Anastasiu Ion
Comandantul Sectorului de Vest”. S-a hotărât ca batalioanele 1 și 2 împreună cu o secție
de mitraliere (companie) să pornească în această direcție iar Batalionul 3 comandat de lt.
col. Mlădinescu conform unui ordin verbal să pornească în direcția Bărăști – Carpeni –
Vai de Ei cu același obiectiv Vârful Straja punându-se sub comanda colonelului
Scărlătescu.
La ora 7 și jumătate dimineața Batalionul 1, Batalionul 2 și o Secție mitraliere s-au
pus în marș în direcția Buliga iar Batalionul 3 în direcția Vai de Ei. Regimentul a urmat
drumul Târgu-Jiu – Vădeni – Cartiul – Horezu. La vama Buliga a găsit instalată Brigada
22 mixtă comandată de colonelul Anastasiu Ion care le-a ordonat: „Trupe inamice ocupă
frontiera și în special Vârful Merișor care se găsește în sectorul acestui Detașament
central care operează între Vârful Straja și până la Vârful Dimitrian. Pentru a feri aripa
noastră dreaptă de o învăluire veți ocupa cu un batalion sectorul între Stânca Dimitrian și
Vârful Murgile, iar Batalionul 2 îl veți ține în rezervă în pădurea Sade ca făcând legătura
cu Batalionul 1 la dreapta iar la stânga cu trupele ce luptă pe Vârful Merișor și care sunt
formate din Regimentele: 18, 58, 43, 71 infanterie, iar ca artilerie Regimentele: 1
Obuziere, 5 Artilerie, 21 Artilerie de Munte. În dreapta acestui Detașament central se
găsește pe Valea Jiului Detașamentul colonel Jipa care operează în această vale, având
direcția Petroșani, iar în stânga se găsește Detașamentul colonel Scărlătescu care are
obiectiv Vârful Straja-Cota 1870.”
În urma acestui ordin, Regimentul și-a continuat marșul în direcția frontului de
luptă Vârful Merișor unde a ajuns la ora 8 și 30 seara intrând astfel în zona focului
artileriei și infanteriei, după o ploaie măruntă și pe un timp noros.
Punându-ne în legătură cu lt. col. Nicola comandantul Regimentului 18 Gorj și al
infanteriei de pe frontul de luptă, s-a hotărât, avându-se în vedere oboseala trupei și marșul
destul de lung ce l-a făcut de la Cireși până la Buliga, să se ocupe cu două companii din
Batalionul 1 dreapta șoselei Buliga, pasul Vulcan iar cu alte două companii stânga șoselei
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
trimițându-se numeroase patrule pe toate vâlcelele ce duc la Jiu iar Batalionul 2 împreună
cu Secția mitraliere în prima vâlcea din dreapta și răsărit de șosea, în rezervă.
Duminică 11 septembrie
În dimineața zilei de 11 septembrie 1916 ora 7 s-a început o canonadă puternică de
către Bateriile de artilerie asupra Crestei Merișor fără însă a se putea apropia pe această
creastă din cauza ploii de gloanțe inamice foarte numeroase și din cauza artileriei care
bătea toată Valea Merișor unde se afla Batalionul 2 rezervă și panta ocupată de trupele
noastre.
La ora 7 și 10 dimineața în timpul puternicei canonade a artileriei noastre s-a
transmis Ordinul nr. 8 Batalionului 2 ce se găsea în rezervă pentru a detașa o companie cu
o secție mitraliere să treacă în vâlcelele de la răsărit de șosea cât se poate de defilate pentru
a ajunge pe coama dealului și a pune mâna pe el.
Fiind susținut de artilerie, Batalionul 1 se găsea cu toate companiile pe panta
Vârful Merișor, adăpostită fiecare companie în diferite unghiuri moarte ale terenului gata
pentru a intra în linia de luptă de care se găsea la 300 m.
În panta foarte repede, terenul este stâncos având o înclinare de 1/75. Pe el se
găsesc diferite vâlcele care pot ascunde de gloanțe și foarte puțin de vedere și foc. Urcarea
este aproape imposibilă.
La ora 8 s-a primit raportul Comandantului Sectorului din stânga frontului nostru
de luptă, prin care arăta că în urma tragerii artileriei, inamicul se retrăsese din creasta
Merișorului pe care încearcă s-o reocupe imediat ce artileria încetează iar artileria să tragă
mai lung spre a bate și creasta munților din spate ocupată de inamic în care timp infanteria
din față să ocupe poziția.
La ora 10 și 29 seara, căpitanul Bădescu care făcuse raportul și care făcea parte
din Regimentul 18 Gorj cu care operau trupele noastre, dă Ordinul nr. 10 către trupele
noastre care se găseau în rezervă pe o pantă. Canonada de arilerie și focurile de infanterie
reciproce au continuat puternic până la 12 noaptea când s-a produs o liniște pe tot frontul.
La ora 1 noaptea s-a dat Ordinul de operații de către comandantul Detașamentului
Vulcan către comandanții de batalioane prin care se hotăra atacul acestei poziții astfel:
„Inamicul a fost respins înapoia crestelor, trupele ce compun Detașamentul
Vulcan sunt cuprinse între Vârful Straja și Valea Jiului de Est în Sectorul de Vest iar în
defileul Jiului până la Prisloape este Sectorul de Est format din trupe amice. Trupele
noastre mai dispun de o flangardă la nord-est formată din Batalionul 2/Regimentul 58
Infanterie.
Trupele noastre din toate sectoarele vor ataca asăzi pe inamic pentru a cuceri
sectorul pierdut fost în stăpânirea noastră până la 2 septembrie.
Batalionul 2 din Regimentul 59 Infanterie va da câte o companie rezervă la toate
cele trei coloane iar o companie va rămâne rezervă la dispoziția subsemnatului.
Batalionul 1 din Regimentul 59 Infanterie cu o Secție mitraliere va forma rezerva
sectorului care se va afla lângă șosea înapoia crestelor pe care le ocupă acum la
dispoziția domnului colonel Comandantul Sectorului Central.
Atacul începe la ora când flangarda coloanei din stânga se va găsi pe înălțimile
de la nordul Jiului Românesc când se va da și un semnal cu tunurile Bateriei de 75 mm de
la Vulcan care va trage 5 lovituri la interval de 5 secunde.”
Atacul acestei poziții fiind în legătură cu atacul celorlalte două coloane nu s-a
putut executa în ziua de 11 cum se hotărâse și s-a amânat pentru a doua zi la ora 6
dimineața.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
Pentru a feri de o întoarcere aripa dreaptă a sectorului nostru s-au trimis Compania
5 și Compania 7 pe dreapta centrului ocupând poziție între Stânca Demetrian și Murgile.
Conform Ordinului nr. 75 s-au mai trimis și Companiile 6 și 8 și Secția mitraliere la
apărătorii aripei noastre drepte spre Dimitrian și Murgile. Pe tot frontul a durat focul de
artilerie și infanterie de ambele părți până dimineața la ora 6 când s-a început atacul.
Luni 12 septembrie
În dimineața zilei de 12 septembrie 1916, Regimentul se găsea cu două companii a
5-a și a 7-a la Stânca Dimitrianul –Murgile, iar companiile a 6-a și a 8-a cu Secția
mitraliere la dreapta Vârfului Merișor. Batalionul 1 în rezervă, în formațiunea linii de
companii prin flanc înapoia dealului la curba de nivel 1840 m. De la ora 6 dimineața
artileria a pornit o canonadă puternică; a bombardat culmea Merişorului reocupată de
inamic şi puternic întărită de tranşee, flancată de două mitraliere. La ora 7 şi 15 minute
am înaintat cu rezerva de la poalele vârfului Merişor în formaţiunea de mai sus,
adăpostindu-se fiecare companie în cutele terenului cele mai pronunţate pentru a fi ferite
de loviturile artileriei şi focurilor infanteriei, care, de pe culme cădeau asupra noastră.
Fiind desconspiraţi de un aeroplan inamic, s-a dat ordin companiilor pentru a se
risipi deoarece proiectilele de artilerie deveniseră foarte supărătoare. S-a trimis Compania
4 pe culmea dealului pentru a întări dreapta centrului Merişor unde erau angajate în lupte
Regimentele 43, 58 şi 18 infanterie. Compania 4 a executat ordinul şi s-a apropiat în ploaia
de gloanţe până la 150-170 m de creastă. Sublocotenentul Brundari Adrian, din această
companie, s-a apropiat de dreapta inamicului spre a distruge mitralierele.
La ora 10 s-a primit Ordinul nr. 31 prin care se ordona să facem legătura cu linia
de foc. S-a ordonat Companiei a 3-a să urmeze imediat Compania a 4-a. Sublocotenentul
Friedman Alfred din această companie, urmat de bravul său pluton s-a apropiat de creastă
pentru a fi el însuşi exemplu celorlalţi camarazi. Cu chipiul în mâna stângă şi cu carabina
în mâna dreaptă a strigat: „După mine băieţi” şi a căzut rănit ca un erou pe cadavrele
celorlalţi camarazi morţi pentru aceeaşi cauză comună.
La ora 10 şi 45 minute s-a dat Ordinul nr. 17 comandantului Batalionului 1 spre a
înainta cu o companie spre dreapta liniei de luptă şi a pune stăpânire pe Merişor. La ora 1
p.m. s-a transmis Ordinul nr. 17 Companiei 1 spre a concura spre dreapta la atacul vârfului
Merişor, iar Compania a 2-a pe stânga.
La ora 1 şi 30 minute noaptea, Compania 1 înaintase în linii dese de trăgători şi se
afla la 100 m de pantă aproape de culmea Merişor. La ora două, Regimentul se găsea cu 6
companii întrunite în linie de luptă, iar cu două făcea legătura cu coloana din dreapta. A
survenit o acalmie pe tot frontul de luptă, urmând ca atacul să fie înaintat la ora cinci
dimineaţa.Vârful Merişor a fost o poziţie foarte bine întărită de inamic în tranşeele noastre
şi în flanc cu minim 8 mitraliere. Datorită terenului său în pantă face inaccesibilă aproape
orice urcare în linie dreaptă.
La ora 5 s-a început din nou o puternică lovitură de artilerie. Lupta a continuat
puternic cu focuri numeroase de ambele părţi până seara când Compania 1, profitând de
întunericul serii, a înaintat în tranşeele inamicului. S-au strecurat şi Companiile a 4-a şi a
3-a făcând astfel ca prima linie de tranşee inamice să fie ocupate până la ora 9 şi 30 minute
seara. Cu tot numărul colosal de morţi şi răniţi companiile au continuat de a ţine în
stăpânire aceste poziţii când, la ora patru dimineaţa, au intrat şi celelalte regimente în
poziţia duşmanului după ce se retrăseseră grăbite şi în dezordine. Inamicul a început
retragerea de la ora 1 şi 30 noaptea când nu s-au mai auzit focuri aşa dese.
La ora 6 şi 30 minute dimineaţa cele 6 Companii au ocupat definitiv Merişorul,
Demetrianul, Murgile şi Cândeţul cele mai importante vârfuri ce fuseseră întărite
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
de duşman.
Cele şase companii au avut un ofiţer mort, şapte ofiţeri răniţi, 117 morţi, 272
răniţi şi 36 dispăruţi. S-au distins în luptă lt. Nica Vasile, cpt. Motoceanu Marin, cpt.
Turbeţeanu Nicolaie, lt. Hagichirea Gheorghe, cei morţi şi răniţi, de asemenea şi medicii
sublocotenenţi Coteanu Mihail şi Carol Marcus.
În urma luptei de la Merişor s-au strâns de pe câmpul părăsit de duşman
numeroase arme, muniţii precum şi diferite obiecte şi accesorii. S-a stabilit după numele
morţilor că aici a luptat Regimentul 187/189 german, Batalionul 12 Vânători german
precum şi trupe de honvezi austrieci şi unguri.
13 septembrie
La ora 2 noaptea s-a primit Ordinul nr. 88 al Comandantului Infanteriei Vulcan
prin care Regimentul 59 Infanterie trebuie să urmărească pe inamic pe Valea Babei şi
Valea Merişorului spre Cota 825, trecând prin satul Vulcan şi ocupând dealul de la nord de
satul Vulcan unde să se instaleze în avantposturi. Regimentul s-a instalat la Muntele de
cărbuni ocupând intrarea defileului la pârâul Crivaţiului. Satul Vulcan prin care s-a trecut
era devastat de inamicul care se retrăsese în grabă.
14-15 septembrie
Regimentul a primit Ordinul nr. 92 dat de Comandantul Infanteriei Vulcan spre a
ocupa cotele 912, 826, 739, 771 care se vor întări puternic spre a rezista oricărei încercări
de contraofensivă din partea inamicului. S-a înapoiat la sud de satul Vulcan şi sud de Jiul
Românesc spre a ocupa acele cote. A ordonat Batalionului 1 să ocupe cotele 912, 826, 739
începând din Valea Jiului Românesc spre dreapta iar Bataloinul 2 să ocupe cotele 825 şi
771, făcând legătura cu un batalion din Regimentul 43 Infanterie care ocupa cota 815.
La ora 8 şi 30 seara a primit Ordinul nr. 39 de la Comandantul Detaşamentului Jiu
Centru, colonel Anastasiu, prin care batalioanele din acest corp să ocupe Dealul Faţa, Cota
996, Cota 1003 şi Dealul Negrile, Cota 879, făcându-se legătura cu coloanele vecine.
Drumul urmat a fost: Vulcan –Plesnitoarea – Dealul Negrile, care s-a şi ocupat de către
Batalionul 2 ca rezervă a Batalionului 1 ce ocupase cu câte o companie punctele ordonate.
La ora 4 s-a primit Ordinul nr. 16 prin care se ordona a se ocupa cu un batalion
înălţimile de la nord de Balta Băniţei iar cu
alt batalion Dealul Botanilor, Cota 999.
Aceste puncte n-au putut fi ocupate de
trupele noastre deoarece pe ele se găseau
trupe inamice în poziţii fortificate. Aşa că
regimentul a ocupat cu două batalioane şi
Secţia mitralieră Dealul Palina spre dreapta
500 m pe malul drept al Văii Aninoasa.
16 septembrie
Regimentul primeşte Raportul
nr.13 al Batalionului 3 care se găsea pe
Muntele Piatra Zănoagei pe dreapta
pârâului Crivăţiului. Se raportează că la
stânga noastră se găsea Batalionul 4 din
Regimentul 43 Infanterie iar la dreapta pe
Valea Aninoasei luptau trupele colonelului
Scărlătescu. Seara regimentul a primit
ordin să vină la Lupeni unde intra sub
ordinele Brigăzii 3 Mixte. Familia Hagichirea din Caracal (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
Şeful meu- pictorul Marius Bunescu
Petre Oprea
Născut la 11 martie 1928 în comuna Merii Petchi din judeţul Ilfov (m. 28 iulie 2011),
Petre Oprea (diplomat al Facultăţii de Istorie din Bucureşti în 1952) a activat pe rând la:
Institutul de Istoria Artei al Academiei (1950-1953 şi 1956-1957), Ministerul Culturii (1957-
1961), Muzeul de Artă (1961-1988). A fost membru al secţiei de critică a Uniunii Artiştilor
Plastici din România din 1960. Preocupat de istoria artei plastice româneşti, a publicat
peste 350 de studii, articole şi cronici plastice. De-a lungul îndelungatei sale activităţi, a
avut privilegiul de a se afla în preajma unor mari artişti ca: Miliţa Petraşcu, Al. Ciucurencu,
Lucia Bălăcescu Demetriade, C. Artachino, Marius Bunescu, M. H. Maxy.
Între altele, în 1971 a scos monografia ,,Marius Bunescu” iar în 1995 şi-a adunat în
broşura ,,Şefii mei, pictorii Marius Bunescu şi M.H. Maxy” amintirile despre cei doi mari
pictori, şefii săi de la Muzeul de Artă din care reproducem aici partea referitoare la pictorul
romanaţean. După mărturisirea autorului, în redactarea textului acesta s-a abătut de la
,,tonul elogios cu care suntem obişnuiţi să evocăm figurile unor pesonalităţi”, figura
pictorului caracalean fiind înfăţişată aşa cum a perceput-o autorul, acesta dorind să fie cât
mai sincer în relatări şi mai direct în opiniile exprimate.
Titlul aparţine redacţiei noastre.
Pe Marius Bunescu l-am cunoscut din vedere între anii 1950—1957 când
colaboram la Institutul de Istoria Artei, al cărui sediu era pe atunci în fostul palat regal, ca
şi cel al Muzeului de Artă al României. A da mâna cu un om de circumstanţă, când te
prezintă cineva, şi aceasta de vreo patru - cinci ori în şase ani nu înseamnă nimic. Mai
apoi, din martie 1957, când am început să răspund de Muzeul de Artă în calitate de
inspector al muzeelor din cadrul Direcţiei artelor plastice din Ministerul Culturii, am avut
deseori contacte cu „maestrul Bunescu‖ , cum îl numeau cei tineri din muzeu pe şeful
Galeriei Naţionale. Nu era şef în problemele curente de serviciu, întrucât frâiele secţiei au
fost ţinute în mod semioficial şi de toată lumea ştiut, de adjunctul său, Mircea Popescu,
până în aprilie 1959, dar devenea şef în situaţii delicate când Direcţia artelor decidea ca o
acţiune sau o hotărâre a sa mai importantă să fie prezentată forurilor superioare cu câteva
semnături de rezonanţă în specialitate. În asemenea împrejurări mă duceam să-l întâlnesc
la muzeu, atunci când ştiam că soseşte în instituţie, adică la ora zece şi un sfert, căci având
o educaţie nemţească, deşi nu semna condica, la ora 10 precis ajungea la grilajul palatului.
Circa zece minute dădea de mâncare la porumbei - îi făcea o grozavă plăcere să se uite
lumea la el în exerciţiul acestei funcţiuni şi gură-cască se găseau berechet, chiar şi iarna -
apoi se îndrepta spre cabinetul directorului să-1 salute, fie deschizând doar uşa şi băgând
capul ca să se ştie că a sosit în muzeu, fie intrând, dar fără a sta mai mult de zece minute,
după care se îndrepta spre biroul său. Conversaţia noastră debuta cu lucruri
nesemnificative, iar apoi după scurgerea a vreo douăzeci de minute îi înmânam hârtia
concepută în minister pentru a lua cunoştinţă de conţinut şi pentru a o semna în caz că era
de acord. După ce da o citire atentă luând un aer solemn şi grav, tot atât de grav şi solemn
îşi punea semnătura. Niciodată nu a făcut vreo obiecţiune asupra textelor.
Petre Oprea
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
Din 22 februarie 1961, când am trecut ca muzeograf principal la Galeria
Naţională, devenind şi adjunctul acestei secţii, am avut câteva luni contacte zilnice, rărite
apoi la două pe săptămână, datorită unei gripe primăvăratice abătută cu virulenţă asupra
capitalei. O atare primejdie l-a făcut extrem de precaut în privinţa îngrijirii sănătăţii sale şi
l-a determinat să nu mai vie zilnic la muzeu. Cele două vizite săptămânale ale maestrului
la serviciu durau fiecare una-două ore şi decurgeau invariabil în acelaşi mod. Ele debutau
printr-o mică discuţie tete-â-tete cu Georgeta Peleanu şi ea tot şef de secţie la Galeria
Naţională, amândoi împărţind aceeaşi cameră. După un scurt interval de la sosirea lui, aşa
cum convenisem cu Georgeta Peleanu, mă prezentam în biroul lor şi începeam o
conversaţie în trei despre unele evenimente artistice petrecute recent. De la o vreme,
întreţinerea conversaţiilor devenise o corvoadă, căci el nu dorea să comenteze ceva anume
sau să depene amintiri, şi nici nu vroia „să tragă‖ de timpul ce-l dăruia instituţiei,
scurtându-şi şederea. Am ieşit din impas graţie ideii salvatoare a unei colege, iar Georgeta
Peleanu a fost de acord s-o punem în practică: i-am solicitat maestrului si ne ţină câteva
prelegeri despre culoare. A acceptat, dar discuţiile pe această temă erau anoste si după
doar câteva ne-am plicstisit şi el şi noi. Au fost abandonate tacit. In schimb subsemnatul a
profitat. Întrucât ni se cereau la vremea aceea articole pentru numărul trei şi următoarele
ale revistei muzeului, i-am solicitat şefului meu ierarhic, Georgeta Peleanu, aprobarea de a
înscrie în planul de muncă al secţiei un studiu despre viaţa şi opera maestrului, mai ales că
îi solicitasem permisiunea acestuia în acest sens încă din primele zile ale venirii mele în
muzeu şi acceptase imediat. Nazuri a făcut însă directorul Maxy, iar unii colegi au crezut
că vreau să-l perii pe maestru.
Adevăratul meu scop era acela ca
din relatările lui Marius Bunescu despre
viaţa lui să aflu şi alte lucruri despre alţi
artişti, cât şi despre activitatea Sindicatului
Artelor Frumoase, al cărui secretar şi
preşedinte fusese cândva sau despre
atmosfera artistică a Capitalei între cele
două războaie mondiale. Printre picături
speram că voi reuşi să încheg un articol şi
despre pictor. Dar n-a fost să fie aşa.
Privitor la ceea ce mă interesa a fost mai
mult decât laconic, şi am putut afla foarte
puţine date. Conversaţiile se purtau
anevoios, căci maestrul îşi depăna
amintirile tinereţii cu lux de amănunte,
revenind la unele dintre ele din senin, de
zeci de ori, expunându-le după acelaşi
tipic, astfel că ajunsesem să le ştiu ca pe o
poezie, întrucât le spunea de parcă le citea
dintr-o carte; nu adăuga, dar nici nu scurta,
nici nu sărea ceva. Când nu-i convenea o
întrebare, nu răspundea la ea, ci îmi repeta
ceva spus anterior, accentuând că acea
relatare avea importanţă şi merita
consemnată.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
Cu greu am înţeles că repetările unor episoade aveau drept scop să mă convingă,
fără ca eu să-mi dau seama, că provenea dintr-o familie săracă, dar nu prea săracă, că a
urmat liceul, dar într-un fel aparte, de fapt deloc, că a muncit şi s-a ridicat numai prin
munca şi meritele lui, fără căciuleli, si această poziţie ţinea s-o sublinieze mai ales în
privinţa raporturilor sale cu colecţionarul Anastase Simu şi cu numirea lui ca director la
muzeul acestuia.
Pentru a obţine lămuriri suplimentare am dus alte nenumărate conversaţii,
nerăsplătite cu răspunsuri edificatoare, recompensate însă din belşug de doamna Bunescu,
care de fiecare dată apărea cu câte o trataţie, un aperitiv însoţit de unul, două pahare mari
de vin vechi.
Este adevărat că a reţinut întrebările mele, dându-le pe ici pe colo un răspuns, dar
nu mic, ci, aşa cum aveam şi eu să aflu, completându-şi de fapt memoriile care au apărut
cu câteva luni înaintea publicării articolului meu despre el23
.
În discuţiile purtate încerca să dirijeze modul în care să redactez, astfel încât
articolul să fie cât mai laudativ. În consecinţă mi-a pus la dispoziţie zeci de cronici plastice
care se refereau la activitatea şi opera sa, cronici strânse în două mari albume. De la
început mi-am dat seama că lipsesc cronicile defavorabile. Făcând pe naivul, am ţinut să
subliniez că voi accentua în articolul meu că încă de la începutul carierei sale a fost mereu
elogiat, neexistând păreri contrare şi că nimeni nu pomeneşte de vreo influenţă străină în
creaţia sa. Mi-a ţinut un lung logos despre pictura lui de sihastru în faţa naturii, singura şi
cinstita lui învăţătoare.
Până la urmă am pierdut multe din după amiezele anilor 1962— 1964 mergând
acasă la maestru pentru documentare, iar prima versiune a articolului despre activitatea sa
l-a dezamăgit. Se aştepta la un ton entuziast al textului.
Într-un târziu, pe 15 ianuarie 1963, mi-a spus că datorită discuţiilor cu mine şi la
îndemnul unor apropiaţi s-a decis să-şi scrie o biografie şi a realizat-o. Mai deunăzi a şi
predat-o la Editura Meridiane. Am citit textul, nu pe îndelete la mine acasă, ci la el în
atelier, pe o măsuţă improvizată dintr-o planşetă pusă pe ansele unui fotoliu pe care
şedeam şi care se dezechilibra ori de câte ori îmi schimbam poziţia, periclitând întregul
eşafodaj. Şi aşa se întâmpla permanent, spre disperarea ordonatului maestru care mă
urmărea fără sfială din priviri ca să-mi surprindă reacţiile în timpul lecturii.
De la primele pagini am constatat că tot ceea ce îmi relatase despre viaţa lui era
consemnat acolo şi nici nu se abătuse cu ceva pe de lături. Am observat cu acest prilej că a
scris în treacăt şi despre pictorii Hârlescu şi Tonitza şi am atribuit-o faptului că îi
împărtăşisem impresia că amintirile lui se opresc prea strict la propria-i persoană şi nu
pomeneşte nimic de artiştii care i-au fost apropiaţi.
Cartea sa „Însemnările unui pictor" s-a difuzat în decembrie 1965, iar articolul
meu a apărut mult mai târziu, în numărul III din 1966 al revistei „Studii muzeale", deşi
fusese predat în redacţie cu un an şi ceva mai înainte.
Materialul meu redactat în prima formă l-am dat de altfel maestrului la citit pentru
observaţii. Îi adăugasem câteva superlative în plus, stridente de altfel, pe care le pusesem
intenţionat pentru a minimaliza întrucâtva criticile asupra perioadei de debut, superlative
pe care doream să le înlătur mai apoi.
23
Marius Bunescu- ,,Însemnările unui pictor”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965, reproduse integral în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 46/2015; 47,49-53/2016;
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
Când ne-am întâlnit la sorocul stabilit ca să-mi spună ce părere are despre tot, am
constatat din felul searbăd-călduţ cu care m-a primit că articolul nu-l satisfăcea. N-a suflat
o vorbă despre laudele prea multe şi cam lipite, ci s-a oprit, aşa cum mă aşteptam, la
semnalările critice, întrebându-mă cine mi-a „furnizat" cronicile negative. A răsuflat
uşurat când l-am asigurat că nimeni nu mi le
indicase şi i-am explicat împrejurările în care le
găsisem întâmplător în ziarele răsfoite la Biblioteca
Academiei în timp ce căutam informații pentru
articolul despre Societatea Tinerimea Artistică și
pentru catalogul expoziției Tonitza. Apoi, mi-a
argumentat șubred că nu sunt reale afirmațiile
acelor cronicari. Înainte de a da textului ultima
formă, am mai făcut o verificare atentă a celor
semnalate de artist.
aprilie 1966
Marius Bunescu era o prezenţă care nu
putea trece neobservată în nici o împrejurare. Avea
o statură scundă, solidă, o ţinută plină de
demnitate, întărită de poziţia neclintit verticală, cu
umerii drepţi, cu capul sus - un cap mare şi o chelie
lucie. Pot afirma că nu se impunea, ci doar se
remarca. Costumele pe nuanţe de gri sau maron, de
o discretă eleganţă, cu care se îmbrăca, croiala şi
calitatea stofei la rândul lor îi întăreau prestanţa.
De o jovialitate reţinută, se făcea simpatic interlocutorului de la primul contact,
prin călduroasa strângere de mână - o mână marc şi puternică - şi privirea blândă şi sincer
copilărească cu care îl învăluia, în convorbirile uzuale sau în şedinţele de lucru vorbea rar
şi puţin, dar permanenta seriozitate, interesul şi concentrarea cu care asculta pe fiecare îl
impunea ca pe o prezenţă activă şi benefic necesară. Când vorbea îşi expunea ideile clar şi
sobru, în puţine cuvinte, fără a avea însă un punct de vedere personal tranşant. Oricum, nu
contrazicea pe nimeni, dar avea întotdeauna o părere împărtăşită de mai mulţi şi astfel
opinia lui determina mai totdeauna luarea hotărârilor finale în sensul poziţiei sale. Avea
răbdare să asculte pînă la capăt expunerea unui interlocutor sau ale mai multora,
impunând, în cazul ultim, ca fiecare în parte să-şi expună păsul sau argumentele, ca după
aceea să ceară un răgaz de chibzuinţă pentru a se pronunţa. În majoritatea cazurilor,
conflictele se stingeau de la sine, căci părţile constatau, în schimbul de păreri, datorită
acestei atitudini a lui Bunescu, şubrezenia motivaţiei care i-a pus în situaţia de adversari.
Era foarte meticulos şi conştiincios în munca lui, ceea ce impunea respect tuturor
în muzeu, mai ales datorită vârstei matusalemice (n. 1881).
Experienţa muncii administrative însuşită ca subaltern în anii tinereţii, apoi ca
director al Muzeului Simu, director în Ministerul Artelor şi preşedinte al Sindicatului
Artelor Frumoase constituia şansa sa de reuşită. Atât tinerii muzeografi fără experienţă din
colectivul lui, cât şi ceilalţi din serviciul administrativ, care erau dezinteresaţi în ţinerea la
curent a scriptelor patrimoniului artistic şi administrativ, trebuiau să întocmească actele la
timp şi corespunzător legislaţiei, căci „maestrul Bunescu‖, apelativ dat de toţi salariaţii
muzeului, cu excepţia profesorului Oprescu care i se adresa cu „Bunescule", nu admitea
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
nici o abatere de la aceste îndatoriri. Când apăreau cazuri mai dificile şi era consultat,
dădea soluţiile cele mai corect legale, întrucât nu-i scăpa necitit Monitorul Oficial,
adresele şi circularele financiare şi administrative adresate muzeului de către forul tutelar,
Ministerul Culturii sau Ministerul Finanţelor. Această preocupare a încetat brusc la
începutul anului 1961 când înălţarea în rang de care a avut parte a înţeles-o corect ca pe un
cântec de lebădă pentru existenţa sa de salariat.
Prin numirea Georgetei Peleanu în februarie 1961 pe aceeaşi funcţie de şef de
secţie la Galeria Naţională, cum era şi este denumită secţia de artă plastică românească
modernă şi contemporană, el, ca mai vechi în grad, a fost însărcinat să coordoneze atât
activitatea acestei secţii, cât şi cea a secţiei de artă feudală condusă de Corina Nicolescu.
Ţinând seama că noua venită, Georgeta Peleanu, era transferată din Ministerul Culturii, iar
Corina Nicolescu, având şi ea sfinţii săi şi o fire roasă de ambiţia avansării, era pusă pe
harţă cu oricine, socotindu-se nedreptăţită, era normal ca Bunescu să vadă în această
avansare de fapt o ştirbire a autorităţii şi prestigiului său. Avea atunci 76 de ani. A
acceptat situaţia cu calm, căci interese personale îl determinau să pozeze intr-un om
mulţumit de noua poziţie.
A trecut de acest prag întrucât, aşa cum am putut constata de-a lungul anilor de
colaborare ca subaltern şi apoi ca autor al monografiei sale, meschina situaţie nu 1-a
perturbat prea tare, deoarece era sigur că va reuşi să domine situaţia, fiind conştient de
valoarea capacităţii sale profesionale şi mai ales de notorietatea sa artistică.
Conducerea ministerului îl ţinea în funcţie din mai multe motive, întâi, avea multă
experienţă în domeniul muzeografic. Profesionalitatea şi vârsta îl impuneau
colaboratorilor şi, mai ales, putea fi contrapus directorului M. H. Maxy, al cărui
devotament faţă de partid era suspectat ca fiind izvorât din dorinţi veleitare. În al doilea
rând şi punctul forte, era util politicii de stat. Pe de o parte se putea demonstra în exterior
că o mare personalitate din lumea burgheză de odinioară, deşi în vârstă, a aderat şi susţine
politica culturală a statului deci o notă bună regimului comunist; iar pe de altă parte, ori de
câte ori i se cerea declara public că-şi repudiază fiul care, plecat la studii în Apus în 1936,
rămăsese acolo şi era acum colaborator la un post de radio străin, de unde prezenta critic
situaţia din România.
Bunescu era un egoist feroce şi trăia cu tot sufletul şi dăruirea pentru gloria artei
lui. Nici un sacrificiu nu era prea mare pentru menţinerea gloriei artistice pentru care se
străduise atât de-a lungul vieţii. Ca un mare actor reuşea să-şi ascundă această vanitate,
arătându-se modest şi dezinteresat pentru gloria sa artistică în posteritate. Se aprecia în
intimitate drept un foarte mare pictor român, egal sau superior unor colegi de generaţie sau
unora mai tineri, dar cu mai multă faimă, fie ei Pallady, Petraşcu, Tonitza, Şirato, Dărăscu,
Ressu s.a. În ceea ce-l privea, deşi fără studii liceale, reuşise să se dedice picturii, însuşită
ani de zile la München. Obţinuse o bursă de studii din partea oraşului natal Caracal, prin
relaţiile părinteşti la mai marii Primăriei, şi tot prin relaţii cultivate printre localnicii
caracaleni reuşise să stea mai mulţi ani în capitala Bavariei. Limba o învăţase cu ajutorul
unei tinere văduve drăguţă şi sufletistă, căci nu cunoştea o boabă nemţească atunci când a
poposit în gara Munchenului, văduvă care împreună cu graţiile acordate, se străduia să-1
înveţe limba Iui Goethe prin lecturi din clasicii germani.
Contactul cu ceilalţi români aflaţi la studii, prieteniile legate cu unii dintre ei i-au
modelat comportarea. Vorbea puţin, căci trăia complexul lipsei studiilor liceale şi implicit
pe acela al lipsei culturii generale. Aceste carenţe l-au determinat să depună eforturi
susţinute de instruire, să citească mult, să se informeze asiduu, dar şi să se autocontroleze,
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
creând imaginea unui om care trăieşte doar pentru arta lui. Fire de ţăran orăşenizat, era
foarte preocupat de starea sa materială şi ştia tacit s-o urmărească îndeaproape spre mai
binele lui.
Progresele lente dar certe în meşteşug, soldate cu încurajări şi recompense
imediate i-au dat suportul moral şi încrederea în soarta lui de pictor. Odată convins de
acest har, s-a aplecat cu şi mai multă pasiune asupra picturii şi, ca orice avar, posesor al
unei comori numai de el ştiută, a devenit precaut în relaţiile cu cei din jur. Pentru a nu
avea inamici profesionali şi a nu-şi crea duşmănii din partea lor s-a abţinut să comenteze
arta altora, atât critic cât şi laudativ.
Dacă cineva dorea să-i afle părerea despre creaţia unui artist, Bunescu evita
răspunsul. Atunci când nu putea să se mai eschiveze, enunţa un răspuns foarte sibilic. De
exemplu, despre Tonitza spunea întristat, aproape confidenţial: „Ce păcat ! Era un mare
artist, care putea să se realizeze şi mai deplin dacă băutura nu i-ar fi fost fatală‖. Şi
povestea întâmplarea, descrisă şi în jurnalul său, despre sfârşitul raporturilor dintre acesta
şi colecţionarul Malaxa, al căror deznodământ a fost acela că a devenit el, Bunescu,
consilierul artistic al industriaşului. În cazul lui Ressu afirma; „Învăţământul l-a pierdut,
sustrăgându-1 de la pictura în care se afirmase ca un mare portretist. De altfel era scârbit
de relaţiile cu oficialităţile şi colecţionarii din cauza scandalului cu cortina realizată de el
la Teatrul Naţional.” Despre Petraşcu : „Un mare colorist, bârfit pe nedrept că nu are
fantezie”, iar despre Pallady : „Un rafinat pictor, socotit pe nedrept de unii ca aparţinând
şcolii franceze, şi influenţat de Matisse‖. Asemenea aprecieri stereotipe erau întotdeauna
spuse pe un ton grav şi cu multă părere de rău. De fapt era răbufnirea reţinută a unui
invidios, socotindu-i pe cei vizaţi norocoşi, cu o glorie mai mare decât cea pe care ar fi
meritat-o.
Arta lui o socotea tot atât de valoroasă, dacă nu ceva mai mult dar, din păcate,
credea el, nu se bucura de adevărata preţuire. Lupta cu tenacitate pentru dreptatea şi
meritele care i se cuveneau, mai ales că socotea că şi pe plan social făcuse enorm de mult
pentru mişcarea artistică. Condusese destinele Sindicatului Artelor Frumoase timp de şase
ani, cu reuşite concrete pentru acesta, pe care le enumera cu satisfacţie. Afirma că
renunţase la această funcţie obştească deoarece îi acapara prea mult din timpul creaţiei.
Ulterior, după moartea sa, după ce mi-a apărut monografia consacrată lui, clevetitorii şi
duşmanii săi mi-au pus la îndemână informaţii şi acte care infirmau că nu a părăsit funcţia
din proprie iniţiativă. De un răspuns al lui la un pamflet al unui coleg adversar, datat 14
aprilie 1930, n-a pomenit niciodată nimănui şi textul tipărit nu se găsea în documentaţia
foarte bogată pe care o punea cu multă largheţe la dispoziţia celor ce se interesau de viaţa
şi opera sa. Tot aşa nu sufla o vorbă despre tragerea lui la răspundere de către conducerea
SAF24
în 1931 pentru că şi-ar fi însuşit pe nedrept sume de bani din averea sindicatului.
Aveam să aflu că în şedinţa comitetului de conducere al SAF-ului din 28 mai 1931,
Bunescu recunoscuse că din proprie iniţiativă, ca preşedinte, şi împreună cu Chirovici,
casierul sindicatului, îşi făcuseră o leafă lunară de 3.000 lei fiecare pe care o reţineau din
banii sindicatului, dar susţinea că era un drept şi deci nu are de ce să fie tras la răspundere,
nu făcuse ceva ilegal, întrucât sumele figurau în scriptele sindicatului. În schimb,
comitetul nu a fost mulţumit de răspuns, deoarece salariul fusese stabilit din proprie
iniţiativă şi a hotărât să înainteze justiţiei cazul, apreciind că a fost o încălcare flagrantă a
statutului SAF.
24
Sindicatul Artelor Frunoase
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
O altă pledoarie în favoarea calităţilor sale de om onest si intransigent ţinea şi
atunci când amintea numirea sa ca director sau custode, cum era denumirea pe atunci, la
Muzeul Simu. Anastase Simu îl ademenise cu o leafă bună, dar el refuzase. A acceptat să
facă această muncă benevol, ca să nu fie subordonat capriciilor donatorului. În schimb îi
ceruse îngăduinţa de a avea locuinţa şi atelierul într-o clădire anexă a cărei destinaţie
fusese odinioară de grajd şi magazie de trăsuri el urmând să suporte şi toate cheltuielile
legate de amenajare. Numai aşa a acceptat, spunea el mândru.
Era de pomină răbdarea lui Bunescu la pârţagurile lui Simu, care dorea cât mai
multă activitate pentru popularizarea sub toate formele, unele insolite, ale muzeului ce-l
crease.
Marius Bunescu, înregistrat de fapt la oficiul stării civile Marin, îşi schimbase
prenumele, legalizându-l în Marius, un cognomen roman care îl înnobila şi pe care-l
socotea de bun augur, ca un porte-bonheur, pentru realizarea lui în pictură. De altfel, toate
gândurile şi acţiunile lui se învârteau în jurul picturii.
Ca şef al Galeriei Naţionale, era drept si corect cu subalternii, anihilând orice
tentativă din partea oricăruia dintre ei de a-l linguşi. Cu o singură excepţie. Sesizată de
aceştia, era practicată de unii pentru plăcerea izbânzii în întrecerea dintre ei pentru
câştigarea şefului. Se străduiau să depisteze lucrări ale maestrului de orice valoare,
îndreptându-le spre Comisia de achiziţii a muzeului, unde erau prezentate cu referate
elogioase, în care se argumenta că achiziţia este extrem de necesară. Bunescu nu cenzura
aceste referate, deşi ca şef ar fi putut, întrucât el avea sarcina să le avizeze şi ar fi putut
returna atari referate pentru a fi redactate în termeni obiectivi.
Se mulţumea ca în cadrul comisiei de achiziţii, atunci când era luată în discuţie o
lucrare de-a sa, să dea să iasă afară din sală, spre a nu influenţa, chipurile, comisia prin
prezenţa sa. Se ţinea dârz pe poziţie şi pleca din comisie atunci când lucrarea avea certe
calităţi şi era convins că majoritatea membrilor comisiei erau pentru achiziţionarea ei. În
schimb se lăsa înduplecat să rămână, ca simplu observator, fără să voteze, când lucrarea
era de o valoare scăzută şi exista posibilitatea de a fi respinsă. Cel ce sugera în asemenea
cazuri rămânerea în comisie era directorul M. H. Maxy, care, oricum, conform
regulamentului, nu era membru al ei pentru a nu influenţa poziţia comisiei în hotărârile ei
și ca atare, nici nu avea drept de vot. Maxy nu participa întotdeauna la aceste comisii, ci
numai atunci când pleda pentru vreo achiziţie, pentru prioritatea ei şi suma la care să fie
acceptată de către posesor, căci mi întotdeauna ajungeau banii pentru toate ofertele care ar
fi meritat cumpărarea. Întâmplător sau nu ori de câte ori erau lucrări de Bunescu la
achiziţii, participa şi el. De fapt venea interesat, întâi dorea să-i dovedească lui Bunescu
că este alături de el, susţinându-1 în faţa cerberului Oprescu, preşedintele comisiei, care nu
avea o bună părere despre arta lui Bunescu, deşi scrisese numai de bine despre aceasta în
cronirile sale din ziarul Universul. Răsplata aşteptată de Maxy din partea lui Bunescu era
ca la rândul lui, acesta să-i susţină la achiziţii lucrările precum şi pe cele ale
avangardiştilor, care erau prost văzute de membrii comisiei şi de cei din minister. O
apreciere favorabilă a lui Bunescu în sensul dorinţelor Iui Maxy determina în majoritatea
cazurilor acceptarea achiziţiei de către comisie: nici ministerul nu o respingea, dar
scădea simţitor preţul recomandat. Totodată Maxy ţinea ca în această situație să-l anhileze
pe Oprescu, să-1 pună într-o situaţie dificilă, dacă se putea de inferioritate, prin neputinţa
de a se opune la achiziţionarea lucrării. Membrii comisiei, supravegheaţi de Maxy şi
Bunescu, deşi erau în multe cazuri de partea lui Oprescu, cedau în favoarea
achiziţionării. Oprescu, deși se supăra şi o spunea deschis, nu purta ranchiună membrilor
comisiei, înţelegând situaţia lor, ceea ce ei ştiau, şi de aceea nici nu se temeau de el,
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
votând contra opţiunilor lui prin ridicare de mâini.
Calităţi umane native au constituit pentru Marius Bunescu un reazem de nădejde
în țelul lui de a se dedica picturii, de a se realiza prin pictură, precum și de a se bucura de
succesele ei: o sănătate de invidiat, un temperament calm, chibzuit, o mare tenacitate în tot
ceea ce întreprindea și o mare putere de muncă.
Ducea o viață de familie simplă şi ordonată, cu autoritatea unui adevărat pater
familiae. Era econom, dar nu zgârcit. Deși o fire deschisă și prietenoasă cu cei din jur,
evita întâlnirile în grup, ca și pe cele la el acasă sau la atelier, reducându-le la obligaţiile
strict protocolare care îi erau necesare.
La aniversarea frumoasei vârste de 80 de ani ne-a invitat la o masă festivă pe toți
colaboratorii săi din cadrul Galeriei Naţionale. În timpul dejunului, la desert, ne-a
demonstrat că are o dantură foarte hună, spărgând cu dinţii coaja a două alune, alese de
noi, comesenii. Apoi la cafea ne-a poftit în atelierul de pictură unde ne-a arătat vreo zece
minute mişcările de gimnastică pe care le făcea zilnic şi le-a executat cu o precizie şi o
grație demne de invidiat, mai ales că le-am încercat imediat şi eu, dar n-am reuşit să le duc
până la capăt cu tot efortul depus. Am putut constata pe viu ce sănătate de fier avea şi
perseverența cu care şi-o întreţinea.
Dar griia pentru sănătatea lui îl făcea precaut și evita orice presupus bolnav de la
care ar fi putut contacta vreun microb, se temea în special să nu ia vreo gripă. Mânca
ponderat, cum aveam să constat în după-amiezele când mă documentam pentru articol
(1961-1963) şi apoi pentru monografie (1969-1970). Seara avea un meniu special: o seară
bea un pahar de vin vechi - îl avea asigurat din pivniţele patriarhiei - îndulcit cu o linguriţă
de zahăr și mânca o felie de caşcaval de vreo 50-100 de grame: în următoarea îşi bea
porţia de vin mâncând un măr, muşcând cu poftă din el. Astfel se hrănea seara de la vârsta
de 60 de ani, respectând o recomandare a unui doctor de nutriţie. În rest, dimineaţa și la
prânz mânca normal, dar la ore fixe. Dimineaţa după ce se scula, la ora şase făcea
gimnastică aproximativ douăzeci de minute, folosind greutăți şi executând flotări şi lăsări
pe vine care, afirma el, îi întreţineau îndeosebi agilitatea membrelor.
Mândru de realizările recente în domeniul picturii, înscrise în preceptele artei
realist-socialiste, ţinea să n-o arate la intensitatea intimă adevărată. O lovitură recentă, căci
o putem numi astfel, a fost realizarea marii compoziţii „Şantierul Sălii Palatului".
Autorităţile nu-şi mai puneau speranţe în executarea de către pictor a unor lucrări tematice
de valoare, dată fiind vârsta lui prea înaintată și trecutul lui de pictor peisagist. În cadrul
expoziţiei anuale din 1956, în care expune tabloul, acesta se dovedise a fi o realizare de
valoare în sine, mult superioară celorlalte picturi expuse și, în plus, răspundea pe deplin
comandamentului politic. Acest succes i-a ridicat enorm de mult acţiunile pe piaţa
artistică, precum şi prestigiul în fata autorităţilor care au încenut să-i confere decoraţii şi
ranguri sociale (Maestru emerit al artei, 1961 ; Artist al poporului, 1966).
Era econom si practic în tot ceea ce întreprindea. Dacă se aranjase în privinţa
locuinţei şi atelierului în condiţii de invidiat, tot astfel a reuşit şi în privinţa expozițiilor
personale. Anual, din 1922 si până în 1936, cu câteva excepții îşi va organiza expoziţiile
în chiar cadrul atelierului. Era o iniţiativă pe care şi alţi artişti o practicau cu succes, ca
Ştefan Popescu sau Eustaţiu Stoenescu, care ofereau unora dintre invitaţi şi mese copioase
de-a lungul zilelor de expoziţie. Se economiseau cheltuielile cu închirierea unei săli, iar
pentru colecţionari era atractiv de a intra în atmosfera unui atelier de pictor. Bunescu nu
expunea multe lucrări, circa patruzeci-cincizeci, cam toată producţia dintr-un an, căci,
grijuliu şi conştiincios se străduia să realizeze cel puţin un tablou pe săptămână. Îsi alegea
cu greu motivul pe care urma să-1 picteze şi îl realiza cu multă strădanie în timp
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
îndelungat.
Prezența la Muzeul Simu i-a împiedicat deplasările prin ţară, căci Anastase Simu
dorea ca muzeul său să nu fie deloc închis. De aceea a început să privească cu mult interes
clădirile din jurul muzeului și le-a găsit demne de a fi transpuse pe pânză, îndeosebi în
anotimpul iernii. În ele întâlnim un senzualism viguros şi armonios, artistul executându-le
la faţa locului, însoţit de şevalet, de scândura de sub picioare şi de godinașul cu cărbuni
aprinşi, la care îşi dezmorţea degetele îngheţate pe penel (purta mănuşi de lână fără
degete). Un coleg mai înstărit, Arthur Verona, picta ierni mai ales când erau viforniţe,
stând într-un cupeu încălzit. Bunescu prefera să reprezinte peisajele din timnul iernii când
era moină. Poezia vieții o căuta pictând case vechi, solide, vestigii care se opun dârz
vicisitudinilor vremii. Spre deosebire de colegii atraşi de spaţiul solar mediteranean sau de
Balcic, el a ales în călătoriile sale locurile în care omul luptă din greu cu asprimea naturii,
cum ar fi Olanda şi ţinuturile nordice, iar atunci când s-a oprit să redea meleagurile sudice
a ales ţinuturile aride ale Athosului sau râpele şi malurile abrupte de pe ţărmul Mării
Negre.
Pentru intrarea în posteritate, Bunescu era dispus la fapte şi gesturi spectaculoase.
Unul dintre acestea, care a împărţit colectivul muzeului în două tabere, una împotriva mea,
a fost decizia luată în octombrie 1967 de a se despărţi încă din timpul vieţii de biblioteca
sa pentru a o dona instituţiei la care lucrase până la pensionare. Hotărârea o luase după o
lungă deliberare în urma sugestiilor mele mereu repetate. De ce eram blamat de unii şi
susţinut de alții dat fiind faptul că eu eram cel ce declanşase şi susţinea primirea donaţiei ?
Cu ani în urmă - mai precis în 1964 - din „dispoziţie de sus" s-a demolat Casa si Muzeul
Simu, ca și fostul grajd transformat în locuinţă de Bunescu în 1920, iar acesta a trebuit să
se mute într-un apartament de pe Strada Paris. Deși destul de spațios, avea cinci camere,
biblioteca nu-şi găsea acolo decât în parte spații, drept pentru care multe luni, cărţile şi
revistele au stat împachetate în camera destinată atelierului, maestrul văitându-se că nu
poate lucra cu chef când vede pachetele. În această perioadă i-am sugerat să facă o triere a
cărţilor, iar ceea ce nu-1 mai interesa să doneze muzeului, acesta având o bibliotecă
săracă. Mi-a răspuns evaziv ori de câte ori i-am dat această soluţie. Odată, când mi-a
repetat necazul cu neputinţa de a se concentra la lucru din cauza atmosferei deprimante
pe care i-o creează pachetele, i-am replicat pe un ton şugubăţ că îl asigur că operaţiunea
despachetării nu va avea niciodată loc întrucât nu are o nevoie atât de urgentă de vreo
carte astfel încât să se apuce să desfacă pachetele, iar dacă ar avea, sunt sigur, i-am spus,
că va apela la biblioteca muzeului sau la altă bibliotecă. Ca atare, cred că locul lor este la
muzeu, unde se simţea lipsa cataloagelor de expoziții, pe care de altfel el le împrumutase
deseori. La muzeu, ele sunt mult mai utile, pe când la el sunt puţin sau deloc. Cred că îl
preocupa mai mult aspectul estetic al bibliotecii, care trebuia să-l impresioneze pe cel ce
intra în atelier. S-a uitat descumpănit la mine și nu a mai zis nimic, dar după două-trei
săptămâni a venit la muzeu și a povestit întâmplarea mai multor muzeografi şi lui Maxy.
cerându-le sfatul în această privinţă. Directorul a sărit în sus, povăţuindu-l să nu-mi ia în
serios sugestia nesăbuită, căci un om de cultură are întotdeauna nevoie de cărți și a opinat
că acest gest să-l facă prin testament. Maxy nu avea bibliotecă şi nu citea cărţi decât arar.
De fapt nu dorea să-l facă erou în ochii celor din minister şi ai altor artişti care ar fi aflat
de dania generoasă a maestrului Bunescu. De partea directorului s-au situat cei ce nu
dădeau prin biblioteci sau doreau să fie în graţiile acestuia. Ceilalţi aşteptatau cu nerăbdare
să intre cărţile în biblioteca muzeului, îndeosebi fondul de cataloage, mai toate de negăsit
în celelalte biblioteci, nici măcar la cea a Academiei. Am învins, sfătuindu-l pe Bunescu să
instaleze corpurile de bibliotecă de care dispunea, apoi cu ajutorul soţiei şi al fiului să
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
pună în rafturile lor cărţile despre care credea că îi sunt de primă necesitate. Pentru restul
cărţilor fie că îşi improviza noi rafturi, fie renunţa la ele. Părerea mea era că nu avea ce
face cu atâtea publicaţii. Într-o bibliotecă publică, o carte veche, mai ales de artă, care nu
are ilustraţii color poate fi necesară şi binevenită unui cercetător, în schimb într-o
bibliotecă particulară, care are şi cărţi mai noi cu
reproduceri color, mai mult încurcă. Au trecut
mai multe săptămâni până când maestrul a dus la
îndeplinire prima etapă. Mulţumit de această triere
m-a chemat la telefon şi mi-a spus să trimit
bibliotecarul să ia pentru muzeu restul cărţilor,
cataloagelor si revistelor. N-am putut da curs
imediat dorinţei sale căci mi s-au pus beţe în roate.
Directorul a hotărât să mai amânăm demersul lui
Bunescu, căci socotea că facem un act de
impietate şi-mi cerea să-1 determin să-şi retragă
donaţia. Nu-mi amintesc ce pretext am găsit
pentru a amâna acţiunea, probabil acela că maşina
muzeului este defectă, dar Bunescu, simţind că i
se pun piedici a forţat nota şi astfel biblioteca
muzeului s-a îmbogăţit cu 1466 cărţi, cataloage şi
reviste, între care 346 de titluri de reviste
româneşti, franţuzeşti si germane. Când mai venea
pe la muzeu făcea un popas şi la bibliotecă.
Un alt act de generozitate pentru slava memoriei sale a fost şi dăruirea a câte unui
tablou celor săraci ce lucrau în domeniu. Toţi colaboratorii săi şi unii de prin minister sau
de la partid au primit câte un tablou sau desen înrămat. Nu oferea un tablou neînrămat.
Socotea că primitorul fie nu-1 va înrăma si-1 va arunca după vreun dulap, fie îi va pune o
ramă care să-l sluţească.
În ultimii ani, lucrase cu spor multe tablouri. Cum la vremea aceea colecţionarii
cumpărau puţin sau deloc, iar statul achiziţiona îndeobşte de la un artist una sau două
lucrări pe an, depozitul maestrului era burduşit cu lucrări. Aşa că a realizat o triere foarte
scrupuloasă. Un lot de lucrări pe care le-a socotit extrem de valoroase le-a pus de-o parte
pentru vânzare şi familie. Pentru restul lucrărilor, pe care le-a găsit mai puţin reuşite şi
care nu mai meritau efortul de a încerca să le îmbunătăţească, a socotit că era demn de
urmat exemplul lui Petrașcu, care considera că şi acestea sunt bune pentru amatorii de artă
mai săraci, drept pentru care a hotărât să le ofere celor din jur. A făcut-o cu tact, răsplătind
pe cei tineri care iubeau arta, dar nu aveau mijloace materiale. În diverse împrejurări, cum
ar fi fost zilele de naştere sau onomastice sau alte evenimente importante din viaţa lor,
nunţi, botezuri, le dăruia lucrări. Credea sincer că faima numelui său va crește, căci toţi cei
ce primeau o lucrare de la el deveneau virtuali admiratori ai creaţiei lui şi implicit avocaţi
luptând pentru arta sa.
ce ce primece primeau o lucrare de la el deveneau virtuali admiratori ai creaţiei lui si
implicit avocaţi luptând pentru arta sa.
Marius Bunescu
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
Era mai mult decât satisfăcut de
situaţia lui socială. Oficialităţile
încetaseră sâcâială cu Udrea, feciorul
plecat în străinătate, iar doctorul Preda
era bine văzut în spitalul în care lucra.
El, Bunescu, reuşea să picteze
satisfăcător şi pictura lui era din ce în ce
mai apreciată, drept pentru care nu mai
trebuia să fie atent la temenele.
Dintotdeauna față de oficialităţi fusese
rezervat, doar mici concesii, rezonabile,
făcute de-a lungul vremii. Sprijinise
odinioară Direcţia Artelor și punctul de
vedere al acesteia ca membru numit de
aceasta în juriile Saloanelor Oficiale
precum şi în comisiile de achiziţii ale
ministerului şi în alte comisii instituite
de acesta; realizase o compoziţie cu cei
doi fii ai săi îmbrăcaţi străjeri pentru a-și
arăta ataşamentul pentru monarhie şi
Frontul Renaşterii, ceea ce i-a adus
numirea de director al Direcţiei Artelor.
În anii comunismului, atunci când s-a
pus problema demolării Muzeului Simu, Bunescu a făcut cunoscut că în noiembrie 1933
Primăria Municipiului Bucureşti a hotărât dărâmarea lui pentru lărgirea bulevardului, ceea
ce a şi probat prin articolele apărute în ziarele vremii. Toate aceste concesii le-a făcut nu
din obedienţă, ci din necesitatea de a se putea dedica artei, căci intrarea în panteonul
culturii româneşti se putea face numai prin reuşitele penelului, onoare pe care a dorit-o
întotdeauna şi pentru împlinirea căreia meritau făcute sacrificii. De aceea, avea un cult
pentru munca şi realizările lui, fapt care i-a dat tăria morală să înfrunte vicisitudinile vieţii,
ca si victoriile, fără a se bucura zgomotos de ele, socotindu-le ceva normal, pe drept
cuvenite, la fel de pe drept cuvenite ca cele care trebuiau cu siguranţă să mai urmeze. Cu
sufletul împăcat că-şi pune o cărămidă trainică la postamentul nemuririi - cum el însuşi
mărturiseşte în autobiografia publicată - în octombrie 1962 și-a depus cererea de a fi
primit în rândurile partidului, iar în 1965, când sărbătorea 80 de ani, dorinţa i-a fost
îndeplinită. Nu ajunsese la narcisism, departe de el asemenea lucru, dar dorea
recunoaşterea totală din partea celorlalţi a meritelor sale artistice.
De altfel merită reamintit faptul că
Marius Bunescu s-a singularizat printre
confraţii săi prin aceea că nu a bârfit, dar
nici nu a lăudat pe nimeni, nici ca artist, nici
ca om, căci un mare artist, cum se
considera, îşi este sieşi suficient.
Marius Bunescu- ,,Portret”
Pictorul Marius Bunescu în faţa casei părinteşti din Caracal, str. Ţepeş Vodă, nr. 51, la
31 octombrie 1957. Fotografie din colecţia profesorului Crăciun Pătru (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
SCURT ISTORIC AL SATULUI ȘI COMUNEI TESLUI
prof. dr. Florea Stănculescu
Autorul textului de mai jos este născut în satul Teslui din judeţul Olt. Este
absolvent al Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina (iunie 193425
), bacalaureat în septembrie
1934 şi licenţiat în litere al Universităţii Bucureşti, specialitatea istorie. Pentru o perioadă
scurtă de timp a funcţionat ca profesor de istorie (probabil suplinitor) la Liceul ,,Radu
Greceanu” din Slatina26
(în februarie 1942 este inspectat iar la 1 aprilie 1943 făcea parte
din corpul profesoral al aceluiaşi liceu). În noiembrie 1943 funcţiona la gimnaziul
comercial de băieţi ,,Regele Ferdinand” şi cerea să fie numit profesor suplinitor de istorie
la colegiul naţional ,,Sf. Sava” din Bucureşti dar fără succes. La 1 aprilie 1944 îl găsim ca
asistent cu titlu provizoriu la catedra de istoria Românilor de la Facultatea de istorie din
Bucureşti27
. Din 1943 colaborează la Revista istorică română şi, împreună cu alţii la
realizarea celor 3 volume Material pentru istoria Olteniei sub austrieci, de Constantin
Giurescu. După 1960 va publica în colaborare manuale de istorie antică şi medie pentru
învăţământul liceal iar în 1981 era conferenţiar doctor.
Manuscrisul a fost semnalat redacţiei noastre şi tehnoredactat de către dl. Ciprian
Elena de la Biblioteca Judeţeană ,,Ion Minulescu” din Slatina, căruia îi mulţumim!
Satul Teslui este situat pe valea pârâului cu același nume28
, ce curge dinspre răsărit
spre apus, vărsându-se în râul Olt. Cursul aceastuia este, în prezent, modernizat și dotat cu
cu o salbă de hidrocentrale, una dintre acestea fiind chiar pe raza comunei, în satul
Moșteni.
La origine, Tesluiul este o așezare
omenească formată din coloniști ardeleni și
olteni de aceea îl găsim mult mai târziu (sec.
XVIII) atestat documentar, în comparație cu
satele vecine: Cutișoara (începul sec. XVI),
Delenii și Comănița ( a doua jumătate a
aceluiași secol). Într-o carte de judecată a
ispravnicilor de Olt din 23 septembrie 1799
se pomenește mărtuiria preoților „Ion i (și)
Toma și alți lăcuitori ot (din)Tezlui, oameni,
ungureni, zic că au venit în țară de ani 23
(prin 1776)”(vezi I. Ionașcu, Biserici,
chipuri și documente din Olt, pag. 136.)
Precizarea referitoare la originea
locuitorilor este confirmată și de un alt
document prin 1791, prin care este atestată
așezarea „Ungureni la nord-est de
Curtișoara unde ulterior se notează satul
Tesui‖ (L. Roman – Așezarea statornică a românilor trasilvăneni în Țara Românească
25
Gh. Ungureanu- Liceul ,,Radu Greceanu” 110 ani de la înfiinţare, 1884-1994”, Slatina, 1994, pp. 171, 224.
26 Iancu St. Toma- ,,Liceul Radu Greceanu din Slatina 1884-1945”, 1994, manuscris dactilografiat (vezi
în Muzeul Oltului, tom. 4, pp. 329-330). 27
Monitorul Oficial din 19 iulie 1944 28
A nu se confunda cu pârâul Teslui din Romanaţi care curge prin com. Fărcaşele vărsându-se în Olt lângă Stoeneşti, pe dreapta Oltului.
Ştampila satului Tezlui, plasa
Mijlocului, judeţul Olt (1861)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
1739-1831, în Studii, 1971, pag. 925). Demn
de reținut este și faptul că în aceeași carte de
judecată, amintită mai sus se atestă și
vechimea satului Cherlești ca fiind din anul
1725 numit Chirilești și care „iaște alăturea
de Curtișoara i (și) Racovățul”. Satul era
probabil populat tot de ardeleni, ca și
Tesluiul, ciobani care treceau cu turmele de
oi, dinspre munte spre bălțile Dunării, pe
drumul oii, ce trece în apropiere de cele două
sate și în prezent fiind în Cherleștii din Deal
o familie ce poartă numele de Turmacu.
În conculzie, din cele arătate mai
sus, rezultă că în decursul secolului al
XVIII-lea (1725 Cherleștii și 1726 Tesluiul)
iau ființă satele respective, prin așezarea mai
multor grupuri de coloniști din Transilvania,
cărora populția autohtonă le-a dat demunirea
de „ungureni‖ adică ardeleni din părțile
Ungariei. Aceștia au emigrat la sud de
Carpați din cauza poverilor fiscale
apăsătoare impuse de autoritățile maghiare la
care s-au adăugat, din 1700 și presiunile austriece, de a trece la credința catolică.
Că majoritatea locuitorilor satului Teslui era compusă din trasilvăneni, este
învederat și de faptul că, în anul 1842, când s-a deschis prima școală sătească, învățător a
fost un ardelean, pe numele său David Ungureanu.
La grupurile de ardeleni, așezate în
sat, s-au adăugat și alte familii de țărani din
Oltenia, de pe valea pârâului Teslui, care
curge prin județul Dolj și se vărsa, tot în Olt,
dar pe partea dreaptă a râului. Aceștia au
schimbat numele satului din Ungureni în
Teslui, de unde veneau ei, localitatea Teslui
din Dolj fiind atestată documentar încă din
secolul al XVI-lea. Foarte multe mișcări
demografice s-au produs, din Oltenia spre
Muntenia, în timpul ocupației austriece
(1718-1739), când țăranii fugeau de sub
„jugul de fier‖ al fiscalității excesive,
preferând „jugul de lemn‖ al turcilor, mai
puțin apăsător. O altă cauză a emigrării
țăranilor olteni a fost și aceea că nu mai
puteau suporta jafurile și prădăciunile
armatelor turcești ale pașei din Vidin,
Pasvantoglu (de unde și zicala „țara lui
Pazvante‖)
La începutul sec. al XIX-lea,
populația satelor Cherlești și Teslui,
Eroul Marin Cocoş (n. 15 ian. 1831,
Teslui- m. 30 august 1877, Griviţa)
Colţul eroilor de la Parohia Cuvioasa
Paraschiva din satul Teslui
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
devenise stabilă pe moșii boierești și grupată în jurul bisericilor sătești. Catagrafia eparhiei
Argeș din anul 1824, menționează la Teslui o biserică de lemn „Sf. Troiță, cu preotul Ioan
Banul, pe moșie boierească”, iar la Cherlești, tot o biserică de lemn „Sf. Nicolae, cu
preoții Tudor și Iane (probabil grec) pe moșia boierului Dumitrache Izvoreanu”. (I.
Ionașcu, Catagrafia eparhiei Argeș la 1824, p. 90).
În anul 1835, potrivit hărții întocmită de ofițerii ruși, Tesluiul avea 62 de
gospodării, la fel ca și Cherleștii (ortografiat în hartă Ghirilești-Racovița), mai mult decât
satele vecine: Comănița – 47 sau Curtișoara – 41 (C.C. Giurescu, Principatele române la
începutul sec.al XIX-lea, p.257)
În conștiința locuitorilor satelor Teslui și Cherlești ca și a autorităților, rămăsese
convingerea că stămoșii lor erau ardeleni și olteni. Aceată stare de spirit este consemnată și
în „Marele Dicționar Geografic al României‖, apărut în 1902. Iată cum apare Tesluiul în
acest dicționar: „Comună rurală împărțită în 4 cătune - Tesluiul, Cherleștii din Deal și
Vale și Curtișoara, cu o populație de 1434 locuitori. Parte din locuitori sunt veniți din
Transilvania și o parte de peste Olt. 220 de locuitori fiind împroprietăriți prin Legea
rurală (1864) a lui Cuza”. De aceea, până mult mai târziu, în 1934, prin unele case ale
țăranilor din Teslui se mai putea vedea, alături de icoane și portrete ale lui Cuza și
Kogălniceanu, artizanii primei reforme agrare din istoria noastă.
De asemenea, mulți țărani din Teslui au participat la Războiul de Independență din
1877, numele unor veterani fiind înscrise pe tabloul de onoare, care se păstrează în
biserică.
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) pe cursul râului Olt în dreptul
satului Teslui s-au dat lupte cu trupele germane, care încercau să forțeze trecerea Oltului
prin acest loc, podul de la Slatina fiind distrus.
Câțiva dintre eroii care au căzut în aceste
lupte, au fost înmormântați în cimitirul satului
Teslui, acolo unde, an de an, se organizau de
Ziua Eroilor, serbări comemorative cu
participarea elevilor și profesorilor din satele
limitrofe.
Perioada cea mai înfloritoare și
prosperă a satului și comunei Teslui, ca
dealtfel a tuturor satelor românești, a fost
după Primul Război Mondial și Marea Unire
din 1918 când au cunoscut o dezvoltare
economică, socială și culturală deosebită.
Aceasta s-a datorat și faptului că , în urma
Reformei Agrare din 1921, cea mai
substanțială din istoria noastră, s-a creat o
țărănime proprietară de pământ, cu gospodării
înstărite. Ca urmare a început plecarea la
studii secundare și universitare a fiilor de
țărani, care a dus la apariția intelectualității
satului. Mișcarea culturală a prins aripi, astfel
că, mai în toate vacanțele școlare se organizau
serbări cu reușite programe artistice, care se
adăugau horei duminicale, ce strângea aprope
toată suflarea satului, de la mic la mare. În Un fiu al satului Teslui fost şi prof.
univ. dr. Marin C. Firu (1910-1975)...
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
timpul sărbătorilor de Crăciun și Paște, la
Curtișoara se întâlnea tineretul din toate
satele, de la Proaspeți până la Moșteni, într-
o autentică paradă a jocului și a costumului
popular local. De asemenea, de Rusalii, se
organiza echipa de dansatori ai Călușului.
Dintre fiii satului și comunei Teslui
s-au distins subinginerul Stan Marin,
premiantul I al gimnaziului din Slatina și
bursierul Școlii de Poduri și Șosele (actuala
Politehnică din București), un remarcabil
matematician, și Marin Firu, care după
studii strălucite la Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale a beneficiat și de
o bursă în Germania. Și autorul acestui
scurt istoric s-a remarcat în timpul studiilor
universitare, rămânând cadrul didactic în
acest învățământ, fiind și doctor în științe
istorice. A publicat numeroase studii
științifice și cărți de istorie, dintre care trei
se găsesc în biblioteca școlii generale din
Cherlești.
Toate aceste frumoase și benefice
manifestări culturale și obiceiuri legate de
obiceiurile religioase, care țineau trează
tradiția strămoșească locală, au dispărut în cei aproape 50 de ani de regim comunist,
devenind istorie.
Descriind, cu oarecare sentimente de nostalgie, viața satului din perioada
interbelică, nu înseamnă că pledăm pentru o reîntoarcere la trecut. Generațiile prezente ale
satului trebuie să păstreze ceea ce este bun și valoros din tradiție și să construiască o viață
nouă, modernă, în pas cu cerințele vremurilor în care trăiesc.
În finalul acestui scurt istoric, să explicăm și denumirea satului. După opinia
filologilor și istoricilor, rădăcina cuvântului este „tesla‖ de origine slavă, uneltă străveche
a tâmplarilor cu trei întrebuințări (bătut, scos cuie și cioplit lemnul pe verticală) și
terminația „ui‖ de origie cumană, păstrată și în alte toponime și hidronime: Călmățui,
Covârlui, Bahlui, etc. Aceasta dovedește faptului că strămoșii noștri au conviețuit până
i-au asimilat pe slavi cât și pe cumani.
Este bine ca întreaga obște a satului și comunei Teslui și în special elevii din școli
să-și cunoască obârșia și trecutul locului natal, pentru că istoria locală este o parte a
istoriei naționale, care, după expresia lui Nicolae Bălcescu este cartea de căpătâi a unui
neam: în ea își poate vedea trecutul, prezentul și viitorul. De asemenea cunoașterea
trecutului satului natal și în cazul nostru, a Tesluiului, are o semnificație deosebită,
deoarece fiind la origine o așezare formată din ardeleni, olteni și munteni, lipsind doar
moldovenii, reprezintă, în mic, un mod de unitate etnică și lingvistică, dealtfel ca și în alte
multe sate din Muntenia, pe care se va clădi mai târziu, Unirea cea Mare din 1918, când
întreg poporul român s-a întregit.
...de la care a rămas în manuscris o
interesantă monografie tipărită în 2015
cu sprijinul Academiei de Studii
Economice din Bucureşti
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
Hotărnicia moşiei Tâmpeni de Jos, comuna Tâmpeni, plasa Mijlocul, judeţul Olt (II)
Ileana Monica Barbu, Mihai Barbu
Memoriei lui Iancu Stan Toma, autorul monumentalei
lucrări ,,De la Bacea la Tituleşti”
Continuăm cu prezentarea hotărniciei moşiei Tâmpeni de Jos, comuna Tâmpeni,
plasa Mijlocul, judeţul Olt. Hotărnicia a fost întocmită de inginerul hotarnic Al. Poenaru în
august 1882. Documentul original se află la Arhivele Naţionale din Bucureşti, colecţia
Hotărnicii. Prima parte am prezentat-o în nr. 69/2017 al Memoriei Oltului şi Romanaţilor.
Nu am folosit denumirea de azi a comunei – Movileni – împărtăşind concluziile lui
Iancu Stan Toma care arăta: ,,Numele de azi dăruit prin decret comunei nu e rău sub
aspect geomorfologic, fiind oarecum în acord cu microrelieful ondulat şi cu movile.
Între cele două toponime este însă o mare deosebire: pe când Movileni consună
numai cu geografia locului, Tîmpeni sau Tâmpeni – în cele două variante ale sale era un
produs, făurit de popor, de la naşterea sa, document al memoriei colective a satului şi al
istoriei zonei şi ţării” ( Iancu Stan Toma, De la Bacea la Tituleşti, pagini de istorie, pag. 41).
DESPRE VECINĂTATEA CU MOȘIA ȘERBĂNEȘTI DE SUS A D-LUI
MIHALACHE CARACOSTEA
D-nu Mihalache C. Caracostea prezentându-se
la la ziua fixată prin citațiune mi-a declarat că moșia d-
sale împreună cu cea de alături Șerbănești-Momiceni
ce a vândut-o d-lui Dimitrie Hagi Pandele, formau un
corp și făceau parte în vechime din moșia Negrenilor,
ca și cea a d-lui Christodor Caracostea, după cum se
constată din actul de hotărnicie al celor 12 boeri din
anul 7304 și din acela al d-lui inginer Prededici,
reproduse mai sus, că acea moșie a cumpărat-o la anul
1881, prin licitație de la Onor. Trib. de Olt; că alte
documente vechi de posesiune nu posedă în prezent
decât Ordonanța Trib. din anul 1881, sub No. 145
fiindcă toate documentele se află rămase la debitorele
expropriat, d. C. Caracostea care refuză de a le da pe
cale pacifică, și că astfel fiind, d-sa susține pentru
stabilirea hotarelor, de a se aplica punctele și liniile de
hotare coprinse în actele moșiei Tâmpeni de Jos a d-lui
Vasile Gugiu, compuse din hotărnicia celor 12 boieri și
acela al inginerului Prededici din 1833, aplicându-se
însă hotarul despărțitor după semnele stabilite într-o hotărnicie nerecunoscută și
neconfirmată de Onor. Trib. a d-lui inginer Cateluza și după altă hotărnicie a dlui
Oteteleșteanu din anul 1739 pe care însă d. Caracostea nu o poseda.
După situațiunea planului ridicat de subsemnatul posesiunea hotarului moșiei
Tâmpeni de Jos despre vecinătatea cu d. M. Caracostea, hotarul despărțitor actual se
găsește astfel: începând din punctul No. 3 din răspântia Dealului Pietrișului linie dreaptă în
Iancu Stan Toma
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
sus spre sud-vest, pe distanța de 375 m la punctul de hotar No. 4, de aici în linie dreaptă pe
distanța de 312 m la No. 5, semn de hotar, de unde apoi prin valea Benga asemenea la No.
5, pe marginea drumului de azi, pe drumul ce se vede însemnat trecând prin semnul de
hotar No. 7, pe distanța de la No. 5-7 de 990 m; iar de aci în linie curbă la No. 8
(moșoroiul făcut de dl. inginer Zeuceanu tot în timpul acelei hotărnicii).
De la acest punct, păstrând direcțiunea șerpuindă a drumului, în sus, trecând prin
valea Smerdioasei mici, prin moșoroiul vechi de hotar No. 9 iar pe drum până la lit. a de
unde începe moșia Momiceni-Șerbănești a d-lui Dumitru Hagi Pandele; iar pentru ceea ce
privește hotarul despre Momiceni-Șerbănești ce formau un corp cu aceea a d-lui
Caracostea, semnele de posesiune sunt prin moșoroiul vechiu (No. 10) în linii curbe până
la punctul No. 11 (moșoroiul făcut de d-nu inginer Zeuceanu), iar de aci, șerpuind pe drum
prin moșoroiul No. 12, d-asupra dealului Smerdioasei până în dreptul lacului cu acest
nume; apoi linie dreaptă pieziș în vale la moșoroiul No. 13 din capul de dincolo al lacului
Smerdioasa.
În lipsă dar de alte acte din partea d-lui Caracostea, am întrebat și pe locuitorii cei
mai bătrâni dupe moșia Tâmpenii de Jos ce se aflau față și anume: Andrei Chitucu, Ilie
Pătrașcu, Petre Dochin și alții ca să arate și ei adevăratele semne de hotar pe unde s-a
stăpânit moșia Tâmpeni; iar aceștia ne-au declarat că ei nu cunosc de când locuiesc pe
această moșie decât acelea ce au arătat și pentru moșia Jarcaleți, adică moșia Tâmpeni,
fiind după vreme stăpânită de Călugării Greci, care nu se interesau mult de această
proprietate se calca mai pe fiecare an de către vecinătăți căci pe când se afla întreaga
moșie Negreni, era o singură linie, ca hotar din lacul Oanei până în lacul Smerdioasa
Mare; și hotarul era cu mult mai intrat în moșia Negrenilor decât cum se stăpânesc astăzi;
iar răzoarele și moșoroaiele după cum se stăpânesc astăzi, sunt intrate mult pe moșia
Tâmpeni. În urma acestor declarațiuni și în vederea că alegerea hotarelor urmează, ca
posesiunea actuală să se facă pe baza hotărniciei celor 12 boieri și din aceea a inginerului
Prededici.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOȘIA ȘERBĂNEȘTI-MOMICENI A D-LUI
DIMITRIE HAGI PANDELE
În ziua de 27 Maiu 1883, fixată prin citațiune, d. Dimitrie Hagi Pandele, însoțit de
dl. Mihail Caracostea viind în fața locului ne-a prezentat moșia după actul de
cumpărătoare a acestei părți de moșie de la Domnul Mihail Caracostea legalizat de Onor.
Trib. de Olt, anul 1881, noiembrie 14, No. 274 pentru suma de 71817/24 pogoane ce
posedă astăzi. Această vânzare se vede a fi făcută de D-nu Caracostea în sensul unei
convențiuni încheiată cu D-nu Dimitrie Hagi Pandele, omologată de Onor. Trib. Ilfov
secția notariatului sub No. 5756 anul 1881, și cu adițiune la declarația făcută la formarea
ordonanței de adjudecare No. 145, același an.
În lipsă de alte acte, sau carte de hotărnicie d-nu Dimitrie Hagi Pandele ne-a
declarat, ca și d-nu M. Caracostea că își bazează posesiunea d-sale tot pe actul de
hotărnicie al celor 12 boeri din anul 7204 Maiu 6, și pe acea făcută în anul 1833 a
Monastirii Glavaciocului pentru moșia Tâmpeni prin d-nu hotarnic Prededici; dar totodată
își menține liniile de hotare pe semnele și moșoroaiele arătate mai sus și însemnate și pe
plan știind că așa a cumpărat-o. Din cele constatate însă în fața locului pretinsul hotar
actual, după mărturisirea făcută de locuitorii de mai sus nu datează cu cât prin permutările
semnelor de hotare ce s-au succedat în cei din urmă ani, și care în realitate nu corespunde
de loc cu hotarul stabilit prin hotărniciile cele vechi ale moșiei Tâmpeni, pe care se
bazează chiar d-lor.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
Începând executarea, prin facere de moșoroaie a liniilor de hotare dintre moșiile de
mai sus și moșia Tâmpeni de Jos, adică din punctul No. 3, situat în răspântia drumului
pietrișului linie dreaptă la No. 4 din deal unde se află semn de hotar; iar de aici tot linie
dreaptă pe distanța de 3880,0 m la lacul Smerdioasa Mare (pe plan lit. C).
D. Mihail C. Caracostea și Dimitrie Hagi Pandele, nemulțumiți, se vede, pentru
parcelele de pământ ce se iau din moșiile d-lor și se încorporează cu moșia Tâmpeni de
Jos, din al cărui trup au fost cotropite, fără însă a ține cont de partea de pământ ce li se
cedează din moșia Tâmpeni de Jos, cu compensare, au arătat nemulțumire, înmânându-mi
două declarațiuni înscrise cu data de 27 maiu 1883, prin care contestă lucrarea stabilirei
acestui hotar, servindu-se de niște argumente slabe și confuze, deoarece acele linii de hotar
s-au executat în sensul hotărniciei vechi, a celor 12 boeri, reprodusă mai sus, pe care au
invocat-o însuși d-lor a servi de bază la alegerea și determinarea hotarului. Liniile de
posesiune dintre moșiile d-lor Caracostea și Dimitrie Hagi Pandele, despre Tâmpeni, fiind
după cum se vede pe plan, în zigzag probează în destul că nu este decât rezultatul
călcărilor făcute pe moșia Tâmpeni în diferite epoci, după cum se constată chiar de
primarul comunei Tâmpeni împreună cu consilierii, prin proces verbal dresat la 20 aprilie
1883, în care se precizează călcarea făcută din nou de către d-nu M. C. Caracostea, pe
moșia Tâmpeni arătând că D-sa prin arătura ce a făcut a intrat în acea moșie, arătând și
drumul, la piscul Benga, pe lățime de 2 ½ stânjeni iar la drumul Șerbănești cu câte 4 ½ stj.
În urmă, D. D. Mihail Caracostea și D. Hagi Pandele din inițiativa d-lor îmi
prezentară alte două declarațiuni în scris cu data de 28 maiu 1883, prin care propun ca: în
scopul de a evita orice proces de hotare între moșiile d-lor și Tâmpeni a D-lui Vasile
Gugiu, convin a se stabili ca linie de hotar, o linie dreaptă, începând din măgura veche din
capul lacului Smerdioasa mare până la punctul din coasta dealului pietrișului; iar de aici o
altă linie până la moșoroiul din răspântia drumului pietriș, care este depărtat de cel din
coastă cu 275,0 m, (dacă va consimți și d.l Vasile Gugiu).
Astfel dar subsemnatul, spre a înlătura orice proces de hotare între moșia Tâmpeni
de Jos de o parte, și moșiile Șerbănești de Sus a d-lui M. Caracostea cu Șerbănești-
Momiceni a D-lui Hagi Pandele, pe de alta, precum și în vederea rectificării hotarului prin
compensațiune, primind în scris și declarațiunea în scris a acestor 2 vecini, am convenit de
a trage și a stabili hotarul prin două linii între aceste 2 proprietăți și moșia Tâmpeni, adică
din moșoroiul făcut de subsemnatul, (însemnat pe plan cu No. 3), în răspântia drumului
pietrișului, am fixat de acum înainte hotarul definitiv prin o linie dreaptă pe distanța de
275,0 m în moșoroiul din deal No. 4, iar de aici o altă linie până la moșoroiul din capul de
dincolo al lacului Smerdioasa mare, (însemnat pe plan cu No. 13) care linie de hotar va
trece prin moșoroiul No. 5, prin valea Benga, valea Smerdioasa mică și prin lacul
Smerdioasa mare, iar din acest punct hotarul va merge, ca și până acum despre vecinătatea
cu moșia Momiceni-Șerbănești a d-lui D.H. Pandele, prin viroaga din valea Smerdioasei
mari în sus până la moșoroiul No. 14 din dreptul liniei despărțitoare de moșia Buta-
Momiceni, precum se vede însemnată și pe plan cu linie albastră. Ughiul format de aceste
două linii drepte de hotar la punctul No. 4 din deal, este de 106,45,.
Prin linia definitivă de hotar însemnată pe plan cu coloare albastră din punctul No.
4 până la No. 13, terenul ce se cedează moșiei Tâmpeni de Jos, din moșia Șerbănești de
sus a d-lui Mihalache C. Caracostea, însemnate pe plan prin figurile colorate cu galben,
este în suprafață de un hectar, 48 a, 68 c.a., iar terenul care dă ca compensare din Tâmpeni
de jos, moșiei Șerbănești de sus însemnată pe plan prin figurile cu culoare roșie conține o
suprafață de 1 ha, 39 a și 10 c. a.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
Despre vecinătatea cu moșia Momiceni-Șerbănești a D-lui D. H. Pandele se
cedează moșiei Tâmpeni de jos 1 ha, 12 a și 12 c.a. (exprimată pe plan prin figura de
culoare galbenă); iar terenul ce se dă ca compensare din Tâmpeni de jos, moșiei
Momiceni-Șerbănești, însemnată pe plan cu coloare roșie, este în suprafață de 98 a și 80
c.a.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOȘIA BUTA-MOMICENI A D-LUI VOLGA
Din partea D-lui Volga neprezentându-se nimeni la fața locului, hotarul între
această proprietate și moșia Tâmpeni va respecta prevederile vechilor hotărnicii.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOŞIA MIERLEŞTI A MOŞTENILOR
În ziua fixată prin citaţiune s-au prezentat la faţa locului din Moşteni, preotul I.
Bălăceanu şi D-nu Grigore Vasilescu, precum şi Ghiţă Dumitru prin procură din partea
obştei – celorlalţi moşteni, care în lipsă de alte acte, mi-au arătat o copie de plan de
inginerul hotarnic Cumpănăşanu din anul 1855, precum şi Hotărârea Onor Tribunalul
de Olt cu No 6905 din 17 maiu 1872, prin care se stabileşte hotarul moşiei moştenilor
despre vecinătatea cu moşia Tâmpeni de Jos, începând din moşoroiul vechiu de hotar al
moşiei Schitu – Grecilor, (No. 15) prin valea Smerdioasa până la punctul cu lit. E, pe
distanţă adică de 210 m, iar de aici linie dreaptă pe distanţă de 171 stj., sau 336 m, până în
lit. F, moşoroiul vechiu trecând această linie prin moşoroaiele No. 16 şi 17.
În baza dar a acestei sentinţe rămase definitive, am aplicat acest hotar pe faţa
terenului, stabilind acele moşoroaie de hotar ca definitive între ambele aceste moşii, după
care operaţiune moştenii au declarat mulţumire angajându-se a nu face nicio contestaţie.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOŞIA MIERLEŞTI A DOMNULUI COLONEL
VÂRNAV
În locul d-lui colonel Vârnav s-a prezentat la faţa locului în ziua fixată, d-l M. C.
Caracostea, autorizat fiind prin procură legalizată sub No. 303 cu data de 1882 octombrie
26, şi mi-a înfăţişat planul topografic al moşiei Mierleşti lucrat de inginerul hotarnic
Cateluzza şi vizat de Onor Tribunalul de Olt din anul 1872 Maiu 20, precum şi copie
după sentinţa Onor Tribunalul de Olt cu No. 89, prin care confirmă hotărnicia inginerului
Cateluzza din anul 1855 octombrie 1, în ceea ce se atinge de hotarul moşiei Tâmpeni de
Jos (mânăstirea Glavacioc), în coprinderea următoare: trăsura I-iu a moşiei moşnenilor,
începând în linie dreaptă spre Tâmpeni de Jos (Glavacioc), la semnul din livada
Uncheaşului Florea Dorobanţul No. 7, (pe planul actual lit. G) şi împlinind până acolo
numai 425 stj. inginerul Cateluzza a tras înainte până unde s-a completat peste tot 450 stj.
după acea hotărnicie: găsindu-se o călcare de moşia Tâmpeni de 25 stj. pe care a şi
împlinit-o în sus, fiind reclamaţi în vremea legiuită, unde s-a făcut semn de movilă No. 16
( pe planul actual No. 18); şi fiindcă la acest cap d-nu Caracostea s-a găsit stăpânind numai
110 stj. luând din semnul împlinirii stânjenilor totali ai moşiei în jos, i s-a împlinit stânjeni
150, unde s-a făcut semn de movilă No. 17 ( pe planul actual lit. F); iar din punctul No. 15
(pe planul actual No. 18) a tras linie dreaptă până la piatra din câmp No. 9 (pe planul
actual lit. I) şi din piatra din câmp linie dreaptă, pe distanţa de 485 m şi 90 cm până în
moşoroiul vechiu lit. K, ce este de comun între d-nu General Dabija, Colonel Vârnav şi d.
Vasile Gugiu.
În baza dar a acestei sentinţe, am executat conform coprinderii ei, hotarul dintre
moşia Tâmpeni şi Mierleşti a d-lui Colonel Vârnav, stabilindu-se definitiv liniile de hotar
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
din punctul F, linie dreaptă la semnul de movilă No. 18, iar de aici linie dreaptă spre Nord
până la piatra din câmp (moşoroiul vechi de hotar lit. I.) pe lungime de 3530 m; de unde
apoi iar linie dreaptă la moşoroiul vechiu de hotar (lit. K), unde se termină moşia Tâmpeni
de Jos.
Unghiul intern, format în punctul No. 18, de cele două linii de hotar, este de
113,45' ; iar unghiul format în punctul K de liniile IK şi LK este de 39'.
Terenul ce se încorporează de linia definitivă de hotar, cu moşia Tâmpeni de Jos,
din Mierleşti a d-lui Colonel Vârnav, însemnată pe plan cu culoare galbenă, sub figurile
lit. IJ 19 şi FG şi p, coprinde suprafaţa de 5 ha 85 a şi 18 c.a; iar terenul ce se cedează
moşiei Mierleştenilor din Tâmpeni de Jos, însemnată pe plan cu culoare roşie (fig. p. 18,
19 H), conţine o suprafaţă de 4ha, 88 a şi 64 c.a.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOŞIA TÂMPENI DE SUS A D-LUI GENERAL
DABIJA
D-nul General Dabija, proprietarul acestei moşii, viind în persoană la ziua
fixată, ne-a declarat că această moşie o are cumpărată de la Stat în anul 1881; că actele de
posesiune cu care susţine hotarul sunt identice cu acelea ale moşiei Tâmpeni de Jos a d-lui
Vasile Gugiu, reproduse la începutul acestei hotărnicii şi anume: Cartea de hotărnicie a
celor 12 boeri din anul 7204 Maiu 6; hotărnicia celor 4 boeri cu data de 1796 aprilie 4; şi
hotărnicia executată de ing. Prededici din anul 1833 octombrie 25.
Din situaţiunea planului topografic al moşiei Tâmpeni de Jos, lucrat de
subsemnatul, şi după măsurătoarea făcută la faţa terenului, am constatat că hotarul acestor
două moşii, în loc de a fi format de două linii drepte, se compune din 4 linii, adică: din
moşoroiul lit. A (din curături) linie dreaptă până la moşoroiul lit. N din capul delimitărei
locuitorilor, în dreptul piscului Dobrei; iar de aici, în loc de una, sunt 3 linii până la
punctul lit. K. din capul moşiei, trecând prin moşoroaiele intermediare lit. L şi M; că
trăsura de la mijlocul moşiei Tâmpeni de Jos, începând din lacul Smerdioasa (lit. C) spre
Gura Văii piscului Dobrei, conţine în linie dreaptă până la moşoroiul de hotar lit. N. numai
stânjeni 1391, 115/196, în loc de 1416 stj., adică în minus 20 stj. aproape, sau 48 m; din
care se constată că hotarul actual se află intrat în moşia Tâmpeni de Jos la punctul lit. N.
Spre a ne încredinţa mai bine despre existenţa adevăratului hotar, D. Christache
Mihail, delegatul D-lui Vasile Gugiu,
propune a se chema şi întreba la faţa locului
locuitori cei mai bătrâni după acea moşie
care cunosc mai bine hotarele cele vechi, şi
anume: Andrei Chitucu, Petre Dochia, Ion
Linte, Nicolae Beica şi alţii, cari, după
întrebarea ce li se făcu, din copilăria lor au
pomenit şi ştiu că piscul Dobrei se află pe
dealul însemnat pe plan sub lit. P, unde se
află şi o piatră de hotar, şi sunt aproape 30
de ani de când acea piatră s-ar fi mutat cu
totul, pe când moşia Tâmpeni de Sus se
stăpânea de către N. Opran, proprietarul ei.
În contra acestora D-nul General Dabija
însoţit de primarul acelei comuni, precum şi
de alţi locuitori bătrâni după moşia D-sale Ştampila satului Tîmpeni de Jos (1861)
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
transportându-ne împreună cu subsemnatul în faţa locului şi întrebându-se acei locuitori
despre Piscul Dobrei ei răspunseră că piscul Dobrei, se numeşte chiar malul unde există
moşoroiul vechiu din capul delimitărei locuitorilor (lit. N) dar pentru completarea
declaraţiunii acestor oameni, ce se aflau în contradicţie cu oamenii cei de pe moşia
Tâmpeni de Jos, propunând D-l General Dabija de a se trage cu lanţul pe faţa terenului
trăsura a doua de 1416 stj. spre valea piscului Dobrei, ca să se găsească adevăratul punct
de hotar ce este acum în îndoială D-sa a replicat că nu poate primi a se face o asemenea
verificare, susţinând că punctul actual din mal (lit. N) din colţul delimitărei locuitorilor,
trebuie să fie cel adevărat, deoarece aceste linii servă şi de hotare la delimitarea între
locuitorii împroprietăriţi după ambele moşii.
Pe lângă aceasta D-sa ne prezentă, pentru susţinerea acestui hotar, şi un act de
mulţumire, sub No. 378 din 1833 sept. 25 al Eforiei Şcoalelor, asupra hotărniciei făcută de
inginerul Prededici, din anul 1833, prin care se constată că, după cercetarea făcută de
Eforie, s-au găsit că toate trăsurile au fost făcute după orânduială, şi că hotarele dintre
moşia D-lui Opran şi moşia monastirii Glavacioc s-au aşezat cum au fost până acum,
potrivit cu sineturile monastirei. Dar acest act nu poate proba întru nimic că hotarul ce s-a
verificat în anul 1854, a rămas tot acelaşi, şi că nu a fost supus la nicio modificare în
decurs de 40 de ani, mai cu seamă cu ocazia delimitărilor locuitorilor. Subsemnatul dar în
basul vechilor cărţi de hotărnicie menţionate, am fixat punctul din valea gurii piscului
Dobrei la punctul însemnat pe plan, lit. O, ce se află la depărtare de lacul Smerdioasei cu
1410 stj. sau 3784,56 m prin care am stabilit liniile de hotar despre moşia Tâmpeni de Sus,
trăgând o linie dreaptă din moşoroiul vechiu de hotar (lit. A) din valea Rogojinei până la
punctul O; iar din acest punct o altă linie asemenea până la moşoroiu (lit. K) din gura văii
Ceretului.
Suprafaţa terenului în litigiu este reprezentată pe plan cu culoare galbenă sub lit.
N M L O N, ce cade pe proprietatea D-lui General Dabija în sumă de 28 pogoane, iar
figura terenului sub lit. N A O ce cade în delimitarea locuitorilor tot pe moşia Tâmpeni de
Sus, însemnată cu aceeaşi culoare, este de 48 de pogoane.
DESPRE VECINĂTATE CU DELIMITAREA LOCUITORILOR DUPE MOŞIA
TÂMPENI DE JOS
Primarul comunei Tâmpeni împreună cu mai mulţi locuitori viind la faţa locului
în ziua fixată, mi-a prezentat actul de delimitare al locuitorilor împroprietăriţi pe
moşia Tâmpeni de Jos cu data de 1865 august 21, în care se vede că suma pogoanelor
dată în periferia acelei delimitări este de 772 pogoane şi 21 prăjini precum se detaliază mai
jos.
pog. prăj.
1.Pentru 27 fruntaşi, cu câte 11 pogoane 297 -
2. Idem 50 mijlocaşi cu câte 7 pogoane şi 19 prăjini 389 12
3. Idem 2 toporaşi cu câte 4 pogoane şi 15 prăjini 9 6
4. Idem 2 nevolnici
Pentru 81 familii cu câte 498 stj. pătraţi pentru casă şi grădini 31 21
----------------------
Total 726 21
Pe seama proprietăţii în vatra satului şi izlaz 40
Pentru drumuri, apă şi locuri sterpe 6
----------------------
Peste tot 772 21
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
După aceea, verificând pe faţa pământului limitele posesiunei, am constatat că
suprafaţa terenului ce stăpânesc locuitorii azi conţine 816 pogoane şi 21 prăjini, în loc de
772 pogoane şi 21 prăjini, după actul lor, fiind intrată delimitarea despre miază-zi cu latura
b. c. pe moşia Tâmpeni, pe lăţime de 52 m în toată lungimea, călcare pe care numiţii
locuitori o justifică pretextând că nu au avut moşoroaie fixe când li s-a delimitat pământul.
Pentru stabilirea dar a adevăratei linii de hotar în această parte, s-a redus prisosul de 44
pogoane ce posedă mai mult locuitorii
din moşia Tâmpeni, precum se vede
exprimată pe plan prin dreptunghiul a. b.
c. d; am fixat punctele a şi d la
extremităţi şi am determinat hotarul
trăgând o linie dreaptă între aceste 2
puncte pe lungimea de 4265 m sau 2168
stj. 8 palme. În perimetrul acestei
delimitări, conform actului de posesiune
respectiv am despărţit şi 40 pogoane
rezervate pentru proprietate, din care 24
pogoane în ţarină însemnându-se prin
figura sub lit. d. e. f. g. pe lăţime de
49,40 m şi lungime de 3430 m; iar restul
de 6 pogoane s-a lăsat proprietăţii în
vatra satului din locurile libere ce se află prin răspântii.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOŞTENII BĂDEŞTI
Din partea acestor moşteni neprezentându-se nimeni la faţa locului în ziua fixată,
şi din partea lui Christache Mihail delegatul proprietarului nefiind nicio contestaţiune de
călcare, din cauză că aceste 2 moşii se află hotar natural valea Rogojinei, care s-a
respectat şi se respectă şi astăzi de ambele părţi am stabilit şi pe viitor liniile de hotar tot
pe unde se află, însemnând-o pe plan cu linia albastră.
DESPRE VECINĂTATEA CU MOŞIA FLORU PROPRIETATEA D-LUI GUVA
Pentru această proprietate nu s-a prezentat nimeni la faţa locului, conform
citaţiunii şi, fiindcă între dânsa şi moşia Tâmpeni se află hotarul natural tot valea
Rogojinei, în contra căreia nu s-a ridicat nicio contestaţiune de călcare din partea D-lui
Christache Mihail am determinat şi stabilit hotarul cel actual din valea Rogojinei,
însemnându-l pe plan tot cu linie albastră.
Prin alegerea despre vecinătăţi determinându-se perimetrul moşiei Tâmpeni de
Jos, am calculat suprafaţa ei, şi am constatat că conţine 2187 pogoane sau 1075 ha 75 a şi
11 c.a; pe lângă care adăugându-se suma de 40 pogoane, sau 20 ha, 4 a şi 4 c.a, rezervate
pe seama proprietăţii în delimitarea locuitorilor Tâmpenii de Jos, înseamnă peste tot 2227
pogoane sau 1095 ha 20 a şi 51 c.a de suprafaţă.
Inginer civil şi hotarnic Al. C. Poenaru Grefa Tribunalului Oltu
Prezenta copie fiind conformă cu originalul aflat în dosarul 1189/83 se
certifică de noi.
Grefier, Ionescu 1909, noiembrie, 19
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
Pictorul Marius Bunescu în corespondenţă
Floriana Tîlvănoiu
Personalitatea pictorului Marius Bunescu ni se relevă nu doar din opera sa
artistică de incontestabilă valoare ci şi din evocările contemporanilor, interviurile,
corespondenţa trimisă ori primită de pictorul caracalean. Este şi cazul acestor două
epistole descoperite de noi în cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române
din Bucureşti. Din prima scrisoare, adresată scriitorului Liviu Rebreanu, director al
Teatrului Naţional din Bucureşti în acea perioadă, deducem cordialitatea raporturilor dintre
cei doi şi pasiunea pentru teatru a lui Marius Bunescu. Cea de-a doua epistolă, primită de
la I.E. Torouţiu, ne prezintă situaţii şi realităţi perpetuate până în zilele noastre cu referire
la cheltuirea banului public în funcţie de alte
criterii decât cele valorice.
[1] 5 sept. 1929
Iubite domnule Rebreanu,
Îmi dai voie să te deranjez cu o
rugăciune?
Dacă îmi dai voie de data aceasta, îmi
voi permite să repet, pentru că aș dori ca iarna
aceasta să mă mai pun și eu la curent cu
teatrul. Și având în vedere că poate ai dori și
d[umnea]ta să te apropii în aceeași măsură de
pictură, te rog a-mi da concursul și a-mi libera
și mie din când în când intrări în teatrul
d[umi]tale.
Rugăciunea e pentru două locuri și aș
începe de azi cu Letopisețile fratelui Sorbul.
Se aprobă?
Al d[umi]tale cu salutările și
mulțumirile cele mai cordiale.
Pictorul M. Bunescu
[Pe plic: ,,Domnului Liviu Rebreanu,
directorul Teatrului Naţional‖. Biblioteca
Academiei Române, cota S 23/CMLVIII]
*
[2] Profesor I.E.Torouţiu, membru corespondent
al Academiei Române [antet tipărit]
21. X. 1936
Stimate și scumpe domnule Bunescu,
Țineam să vă vizitez personal și să vă exprim felicitările mele sincere, că după
odioasa campanie care s-a dus împotriva Domniei-Voastre, s-a făcut dreptate și ați fost
readus în locul de cârmă a unei instituții de prestigiu, dar și de mare răspundere.
După o întârziere destul de mare, vin acum abia și pe această cale să-mi exprim
sincera satisfacție de a vă vedea la postul de comandă al Imprimeriilor Statului, nu numai
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
de comandă, ci și de veghe. Domnia Voastră cunoașteți opinia mea în ceea ce privește
atitudinea instituţiei D[umnea]v[oastră] de Stat față de industria grafică particulară. Mi-am
exprimat-o odată verbal și Domnia Voastră m-ați întrebat, dacă aș fi solicitat, aș avea
curajul să spun Ministrului (de Finanțe) adevărul că Monitorul Oficial în prima linie
trebuie să exercite un control al prețurilor, atunci când industriei grafice particulare i se
lasă libertatea să concureze la lucrările Statului, ca să nu abuzeze de acea ,,libertate‖…
Dar dacă atunci, - sunt vreo patru ani- replica privea numai pe colegii mei, din industria
particulară, astăzi cu aceeași sinceritate aș spune tuturor Miniștrilor, care s-au perindat pe
la departamentul finanțelor, de care Imprimeriile Statului depind, că cele peste 120
milioane de lucrări de imprimerie care s-au dat prin Monitorul Oficial s-au repartizat
numai ținând seama de factorul politic de partid și de guralivitatea presei, care la un
moment dat poate deschide sau închide o campanie.
Este nevoie să ilustrez aceste reflecții?
La 2 Iulie 1934 se înregistrează la Dumneavoastră hârtia Adevărului sub numărul
6058 A, prin care se protestează că i s-a dat numai pentru suma de 996.000 ,,numai‖
pentru ca a doua zi la acest ,,numai‖ să se adauge încă pe atâta.
La 26 sept[embrie]1934 sub n[umă]rul 10.927 A, firmei fictive Editura Noastră,
care n-are tipografie, n-are lucrători, nu plătește impozite, n-are grija zilei de mâine
primește de 500.000 lei lucrări, pe care le-a speculat pe piață și le-a dat în lucru industriei
particulare neatașată unei gasce politice sau fără agrementul unui basbulibașa, care
dispune, taie și spânzură.
Doriți să vă dau un răspuns: unde s-au dus lucrările de peste 120.000.000 lei și
după care criterii? Statistica de la 1928-1936 e interesantă și graficul revoltător! Vă asigur
că aș face un volum respectabil, de vreo 500 pagini, numai din facsimile care reprezintă
acte autentice de abuz, arbitrar etc. Mă întreb însă la ce bun și dacă sunt eu cel chemat să
mă lovesc cu capul de ziduri chinezești?
Firește ceea ce vă scriu, nu vă privește pe dumneavoastră personal. Comunic
numai unui om sincer o opinie sinceră, bazată pe documente, ca să vedeți și
D[umnea]v[oastră] că suspendarea legii contabilității publice, în ce priveșe darea lucrărilor
de imprimerie industriei particulare, în mod
automat a pus acest capitol de repartiție a
lucrului în mâinile și la discreția absolută a
câteorva inși din Ministerul Finanțelor.
Nu vorbesc și nu pledez cauza mea
proprie, ca patron tipograf, ci pentru nenorociții
de lucrători care șomează și dintre care vin
regulat sâmbăta seara, când fac plățile, la ușă și
cerșesc câte un pol, pentru ca alți lucrători de la
ziare să lucreze în supra- supra ore.
Este un evident dezechilibru și o
inechitate socială, care cade asupra conștiinței
celor care cred că actuala lege de ilegală
canalizare prin oficialul Monitor Oficial a
lucrărilor partizanilor politici [sic!]. Nu știu cum
să vă scriu ca să mă credeți că nu vorbesc ,,pro-
domo‖. Eu am biruit pe toate liniile. Aproape
toată intelectualitatea românească din București
și numeroasă din provincie îmi dă concurs
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
neprecupețit, știind că nu va fi speculată și că va fi servită onest, conștiincios. Personal am
înregistrat marea satisfacție ca în primăvara sta, între cei 45 oameni ai Țării să fiu ales
membru corespondent al Academiei Române, cu aproape unanimitate de voturi. Mi-am
consolidat toate datoriile, grație gestului unic al marelui fost ministru de finanțe, d[omnu]l
Victor Slăvescu, prin acordarea unui venit de 5 milioane la Creditul Industrial. Instituția
mea curat românească va rămâne danie Statului Român, pentru că familie n-am. Deci- vă
rog, scumpe domnule Bunescu să mă credeți, că cele ce vă scriu pornesc numai dintr-o
sinceră dragoste de îndreptare a relelor, în interesul societății românești și mai ales al
muncitorului din breasla grafică. E doar ceva putred în Danemarca, pentru că într-o țară cu
60-70% analfabeți să se poată vorbi, la o industrie grafică în fașe, de șomeri tipografi. Și
totuși este o realitate.
Deodată cu aceasta vă rog să primiți continuarea colecției mele de Studii și
Doc[umente] Literare (vol. IV, V și VII- VI încă și a apărut) și dacă se poate rogu-vă a mă
onora în schimb cu ultima D[umnea]v[oastră] lucrare. Lucrarea jubiliară M[onitorul]
O[ficial] de unde aș putea s-o cumpăr?
Cu cele mai alese semtimente!
I. E. Torouțiu
[pe plic: ,,profesor I.E. Torouţiu, Bucureşti III, str. Argentina, 39‖. Biblioteca Academiei
Române, cota S 3/XLIII]
Calendarul MEMORIEI OLTULUI şi ROMANAŢILOR- Decembrie -10 dec. 1505, prima atestare documentară a localităţii Şuici – Scorniceşti.
-7 dec. 1612, m. Preda Buzescu după o boală de 4 ani. Înmormântat la m-rea Căluiu.
-25 dec. 1744, Dumitraşcu Pleşoianu închină M-rii Bistriţa biserica sa din Pleşoiu- R-ţi.
-13 dec. 1833, n. la Slatina P.S. Aurelian, economist, ministru, fost preşedinte al
Academiei Române, fost prim-ministru.
-14 dec. 1842, m. Iancu Jianu haiducul. Înmormântat la Caracal.
-7 dec. 1857, deputatul ţăran Constantin Tănase din Izvoarele- Olt (Memoria Oltului
16/2013) ţine o cuvântare memorabilă în Divanul Ad- Hoc al Ţării Româneşti luând partea
ţăranilor clăcaşi.
-20 dec. 1869, n. la Orlea gazetarul şi folcloristul Nicolae Păsculescu (m. 1942, Bucureşti).
-13 dec. 1870, n. Gh. Popescu-Bragadiru, profesor de muzică la Liceul ,,Radu Greceanu‖
din Slatina.
-6 dec. 1871, apare revista ,,Dreptul‖. Va fi condusă o vreme de C-tin Dissescu.
-dec. 1872, ia fiinţă primul serviciu poştal rural din judeţul Romanaţi.
-2 dec. 1876, ia fiinţă la Slatina Regimentul 3 Olt.
-1 dec. 1878, m. Răducanu Simonide, ctitor al bisericii din Brebeni (Memoria Oltului
nr.7/sept. 2012).
-12/25 dec.1883, n. Traian Biju (director al Gimnaziului Radu Greceanu), la Caransebeş.
-25 dec.1883, n. la Zănoaga g-ral Pion Georgescu (Memoria Oltului nr. 8/oct. 2012).
-17 dec. 1884, n. C. Şaban Făgeţel, publicist , dir. Editurii Ramuri, în Făgeţel , jud. Olt.
-13 dec. 1886 se dă în folosinţă linia ferată Piatra Olt-Drăgăşani (34,1 Km), lucrare
executata de inginerul Mihai Râmniceanu.
-ante 22 dec. 1887, apare la Caracal ziarul ,,Romanaţii‖, organ P.N.L. condus de I.
Brabeţianu.
-15 dec. 1892, n. la Caracal profesorul D. C. Eftimescu.
-5 dec. 1896, apare ziarul ,,Ţărăncuţa‖ la Găvăneşti Romanaţi, scos de pr. I. Pretorian.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
-30 dec. 1904. n. la Caracal istoricul şi academicianul Vasile Maciu.
-5 dec. 1905, C. Şaban Făgeţel înfiinţează revista ,,Ramuri‖ la Craiova.
-10 dec. 1905, n. la Craiova Hortensia Popescu, pictor. A trăit la Caracal peste 25 de ani.
-20 dec. 1907, apare la Caracal ,,Romanaţul Conservator‖.
-18 dec. 1908 , n. la Corabia actriţa Paula Iliescu (Pola Illery, m. în S.U.A. oct. 1994).
-23 dec. 1911, n. medicul Şerban Milcoveanu.
-17 dec. 1912, m. Spiru Haret (Memoria Oltului nr. 10/2012) , om al şcolii, întemeietorul
multor şcoli rurale inclusiv în Olt şi Romanaţi.
-11 dec. 1913, m. I. Kalinderu, administrator al Domeniilor Coroanei, fost proprietar al
moşiei Greci- Olt.
-13 dec. 1913, la sala Martinescu din Slatina s-a jucat piesa ,,O scrisoare pierdută‖ .
-14 dec. 1914, apare la Caracal ziarul ,,Romanaţul‖ (total 20 numere).
-9 dec. 1915, apare la Caracal ziarul ,,Ardealul‖ susţinând candidatura lui O. Goga la
Colegiul I Romanaţi (Memoria Oltului nr. 3/mai 2012).
-dec. 1915 , apare la Caracal ,,Patriotul‖, organ conservator susţinând candidatura lui
Radu Ivănescu .
-20 dec. 1916, m. la Iaşi Gh. Nicolaescu, învăţător la Caracal şi revizor şcolar al judeţului
Romanaţi.
-26 dec. 1916 , n. poetul Ion Ţolescu la Izvoarele (m. 1988, Franţa).
-dec. 1917. m. de tifos la Iaşi în refugiu D-tru Şuculescu, fost deputat, senator şi prefect de
Romanaţi.
-2 dec. 1918, apare la Slatina până la 15 oct. 1922 ,,Democraţia Oltului‖ (Memoria
Oltului 6/2012).
-28 dec.1919, apare la Caracal ,,Voinţa Romanaţului‖.
-25 dec. 1920 , apare la Caracal publicaţia ,,Comerţul Romanaţean‖ (Memoria Oltului
nr. 4/2012).
-15 dec. 1924, apare la Balş ,,Ordinea‖, organ al Partidului Naţionalist al Poporului.
-8 dec. 1926, n. la Redea actorul Gh. Pătru.
-12 dec. 1926, Şt. Oprescu scoate la Caracal ziarul ,,Romanaţiul‖ ce apare cu întreruperi
până în 1945.
-1 dec. 1927, n. la Caracal compozitorul Radu Şerban.
-9-16 dec.1932, se fac săpături la Biserica ,,Sf. Gheorghe Nou‖ din Bucureşti care
confirmă că aici se găseşte mormântul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
-5 dec. 1933 apare la Caracal ,,Stindardul‖, organul P. N. Agrar din Romanaţi.
-13 dec. 1934, m. Demetru D. Stoenescu, jurist, n. la Slatina în 1881.
-30 dec. 1934, n. la Valea Mare lingvistul Ion Ionică.
-1 dec. 1936, apare la Caracal revista ,,Domnul de rouă‖ (Memoria Oltului nr. 6/2012).
-12 dec. 1936 ia fiinţă ,,Societatea Scriitorilor Olteni‖. Printre fondatori sunt scriitorii
romanaţeni: Mircea Damian, Şt. Braborescu, I. Dacianu, Şt. Mardaloescu , Scarlat Preajbă
şi olteanul C. Şaban Făgeţel.
-15 dec. 1936, n. la Drăgăneşti- Olt Traian Zorzoliu, artist plastic şi om de cultură.
-dec.1937, m. Anton Ionescu Andreas (n. Slatina 1881), scriitor , avocat, directorul
ziarului ,,Progresul‖, deputat în 1924.
-11 dec. 1937, N. Titulescu candidează la alegeri în Olt din partea P.N.Ţ. Câştigând,
renunţă la mandatul de deputat în favoarea liderului local D. Căpăţineanu.
-25 dec. 1937, n. la Slatina poetul şi gazetarul Aurel Gagiu. -
-4 dec. 1939, n. istoricul Paul Barbu în com. Praporu-Romanaţi.
-12 dec. 1939, Nifon Criveanu (n. Slătioara Romanaţi) devine mitropolit al Olteniei
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
(Memoria Oltului 1,7/2012; 13, 18/2013; 52/2016).
-27 dec. 1941, n. la Seaca- Olt poetul Grigore Albu- Gral.
-5 dec. 1943, la Pleşoiu Romanaţi se inaugurează Troiţa eroilor (Memoria Oltului 2/2012).
-11 dec. 1944 n. la Zănoaga publicistul Gabriel Eliescu.
-22 dec. 1944 n. la Slatina poetul Dan Mutaşcu.
-25 dec.1944, g-ral. Al. Petrescu (n. 1893, Cireaşov-Olt) scoate revista ,,Gând Tineresc‖ la
Radna.
- dec. 1944, Mircea Damian (n. Izvoru R-ţi) publică volumul ,,Rogojina‖ cuprinzând o
descriere a vieţii de detenţie.
-12 dec. 1945, n. istoricul şi muzeograful Otilia Gherghe la Amărăştii de Sus.
-5 dec. 1947, m. C. Şaban Făgeţel.
-21 dec. 1947, scriitorul Eugen Barbu debutează publicând tablete în ,,Fapta‖, ziar condus
de Mircea Damian.
-2 dec. 1950, m. pianistul Dinu Lipatti. A copilărit la Slatina, mama sa fiind din familia
Racoviceanu.
-2 dec. 1953, m. în detenţie g-ral Radu Băldescu (n. 1888 la Mihăieşti- Olt).
-5 dec. 1955, s-a înfiinţat la Caracal Casa de cultură ,,Radu Şerban‖.
-dec. 1957, m. la Jilava în arest g-ral Ion Mihăescu (n. 1891 Amărăştii de Jos).
-5 dec. 1984, m. Ştefan Voitec, fost lider P.S.D. apoi P.C.R. (n. Corabia 19 iun. 1900).
-7 dec. 1987, m. poeta Ioana Bantaş (n. la Slatina în 1937).
-25 dec. 1989, este executat în urma unui simulacru de proces Nicolae Ceauşescu (n. la
Scorniceşti Olt la 26 ian. 1918).
-12 dec. 1991 m. medicul emerit Oreste Alexiu (n. Caracal 1922).
-dec. 1993, Biblioteca Judeţeană de la Slatina se mută în noul sediu.
-17 dec. 1994, m. Georgeta Rădulescu-Dulgheru, editor şi traducător (n. 1924 la
Bălăneşti).
-25 dec. 2003, m. la Slatina N. Popescu Optaşi, istoric, fost elev al lui N. Iorga.
-4 dec. 2009, m. Marin Mincu, scriitor, critic literar, directorul revistei ,,Paradigma‖ (n.26
aug. 1944 la Slatina).
Inscripții
NOTE DESPRE RECEPTAREA POETEI ADA UMBRĂ
Nicolae Scurtu
Biografia și bibliografia poetei Ada Umbră (1885–1928) au fost cercetate, cu
rigoare, de către istoricul și criticul literar Florea Firan1 (n. 1933), care a stabilit, în câteva
sintagme critice, imaginea unei scriitoare aproape necunoscută pentru generațiile mai
tinere.
Autoare a unei singure plachete de versuri, Sub plopi2, Ada Umbră și-a făcut
simțită prezența în revistele: Ramuri, Luceafărul, Flacăra, Sburătorul, Drum drept, Viața
literară, Năzuința, Revista noastră și altele.
A reținut atenția lui N. Iorga, E. Lovinescu, I. Valerian, Constantin Şaban-Făgețel,
Const. D. Fortunescu și a altora, care, în propoziții critice adecvate, au subliniat temele
majore ale poetei Ada Umbră.
Poeta Ada Umbră, pe numele ei de naștere Eugenia Fl. Ionescu, a fost o excelentă
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
institutoare la școala din comuna Ianca, județul
Romanați, unde a lăsat o amintire din cele mai
durabile în conștiințele discipolilor săi.
Deși a trăit și a creat în provincie, în
ținutul Romanațiului, ecouri ale receptării critice
am identificat și în presa literară și culturală din
Capitală.
Un astfel de ecou îl constituie și
microrecenzia3 publicată în revista Lamura, pe
care o conducea prozatorul I. Al. Brătescu-
Voinești, și în care autorul, un anume V.C.,
intuiește cu finețe critică valoarea creației
poetice a Adei Umbră.
Reține și decupează câteva fragmente
poetice de o reală expresivitate și argumentează,
convingător, puterea de plăsmuire a unei foarte
talentate scriitoare.
*
Ada Umbră: Sub plopi. Poezii. Editura
„Ramuri―, Craiova.
Poezia noastră feminină se îmbogăţeşte
cu un nou volum care, dacă nu descrie o
proeminenţă faţă de cele cunoscute, aduce totuşi o
notă aparte. În reviste ca „Ramuri“, „Flacăra“,
„Luceafărul“, „Drum Drept“, au apărut pe rând
cântecele, adumbrite de discreţia unui pseudonim,
ale Adei Umbră. Conţinutul lor e conţinutul
obişnuit al poeziei: doruri, păreri de rău, duioase
urme de bucurii trecute. Nu sentimente privite în
adâncul lor de scânteiere întunecată, ci uşoarele lor
atingeri cu conştiinţa creatoare, ca nişte aripi de
rândunică ce izbeşte din zbor suprafaţa apei.
Forma care le cuprinde e interesantă. Sunt
cincizeci de poezioare în versuri scurte, şi-n ritmuri
care variază de la una la alta: miniaturi sufleteşti
brodate pe reţeaua unei felurite fantezii metrice şi
ritmice. Şi în aceasta stă, în rândul întâi, gingaşa
frumuseţe a acestei cărţi.
E o sprintenie de ritm, spontană fără ca să
fie ieftină, variată fără să fie căutată, care-ţi
comunică imediat aceste cântece ale Adei Umbră.
Muza populară e prietenă acestei poete şi-i
împrumută tonalităţile şi timbrul poeziei populare;
de aci, firescul nepretenţios al cântecelor ei.
Pe sub poala cenuşie
A doi plopi ce nu mai tac,
Drum din sat şi drum din vie
Ada Umbră
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
Se-ntâlnesc şi cruce fac...
Preciziunea de termeni a versurilor sale se abureşte uşor de neprecisul pe care îl
sugerează substantivele nearticulate: drum din sat şi drum din vie, – versul acesta dă tot
farmecul strofei citate. Şi-l remarc fiindcă e un procedeu pe care Ada Umbră îl foloseşte
des şi-l foloseşte cu izbândă.
Dar cum au venit
Rândunele
Dorm sub văl cernit
Cer şi stele.
Uneori tonalităţile sale aduc aminte de poezia doamnei Elena Farago care desigur
i-a slujit de model:
Tăcere, tăcere...
Culcate-s acum
Şi crengile goale...
Şi frunzele-n drum...
Când însă, după exemplul doamnei Elena Farago, Ada Umbră cearcă să-şi
destăinuie simţirea analizând-o oarecum în versul alexandrin, nu izbuteşte: stărilor sale
sufleteşti li se potrivesc numai strofele scurte, săltăreţe, sintetice.
În această formă ea prinde fericite inspiraţii din război, – minunatele strofe mici de
zile mari, care o aşează în rândul de frunte al poetelor noastre:
Volbură de fum
Ce te-nalţi spre stele,
Face-le-ai d-un drum
Grijurilor mele,
Peste văi şi ape
Să le duci grăbit,
Să le ştiu aproape
De-un oştean iubit.
Sau :
Crainic dorul meu
Cu aripi bolnave
Suie zări din greu
Către Dragoslave.
Ah, şi-i ard sub pleoape
Răni ce-au sângerat
Că n-a fost aproape
Să le fi legat.
Editura „Ramuri― din Craiova a tipărit foarte
îngrijit această carte de cântece care se recomandă,
cred, prin sine.
V. C.
Note
1. Florea Firan ~ Eugenia Fl. Ionescu în Profiluri
și structuri literare. Contribuții la o istorie a
literaturii române. [Volumul] 1. Craiova, Scrisul
Românesc, 1986, p. 418.
2. Ada Umbră ~ Sub plopi. Poezii. Craiova,
Editura „Ramuri―, [1921], 112 pagini.
3. V.C. ~ Ada Umbră ~ Sub plopi. Poezii în
Lamura, 2, nr. 12, septembrie 1921, p. 972-973.
(Recenzie).
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
O NOUĂ CONTRIBUȚIE LA BIBLIOGRAFIA POETEI ADA UMBRĂ
Biografia poetei Ada Umbră (n. 21 ianuarie 1885, Turnu Severin – m. 8 octombrie
1928, Ianca, jud. Romanați) necesită o cercetare
temeinică spre a completa cu precizări și informații
noi portretul unei creatoare, așa de sensibilă, în ceea
ce privește lirica erotică.
A colaborat, cu oarecare ritmicitate, la
revistele Ramuri, Flacăra, Drum drept, Sburătorul,
Revista noastră, Luceafărul, Viața literară, Năzuința
și, desigur, altele.
Debutul s-a produs în revista Ramuri, în anul
1908, cu poezia La răscruci, care a confirmat un
talent autentic și o anume viziune despre lirica erotică
a acestei autoare.
Este autoarea unei singure plachete de versuri
Sub plopi...1 semnată cu pseudonimul Ada Umbră
întrucât numele real al scriitoarei este Eugenia Fl.
Ionescu.
A fost o excelentă învățătoare în comuna
Ianca din județul Romanați ce s-a bucurat, constant
de prețuirea colegilor și, mai ales, a elevilor săi pe
care i-a instruit și modelat cu dăruire și pasiune.
Importante, sub aspect documentar, sunt
epistolele trimise lui N. Iorga, Const. Șaban-Făgețel2, I. Valerian, Constantin D.
Fortunescu și, firește, altora.
A fost inclusă în antologiile locale, elaborate de I.C. Popescu-Polyclet3 și C.
Pajură4, fapt însemnat, dar și în crestomația
5 lui B. Jordan, care a antologat pe cei mai
talentați și valoroși învățători din întreaga țară.
Restituim, aici, din antologia lui B. Jordan, poezia La răscruci, ca fiind o nouă
contribuție la bibliografia poetei Ada Umbră.
*
La răscruci
Pe sub poala cenușie
A doi plopi ce nu mai tac,
Drum din sat și drum din vie
Se-ntâlnesc și cruce fac.
La o parte-n grâul verde,
Presărat cu flori de mac,
Legănat de vânt se pierde
Cântecul de pitpalac.
Și aci-i povestea toată
A iubiților din sat,
Ce din vreme-ndepărtată
S-au iubit și s-au uitat.
În oricare primăvară,
Doruri noi aci se strâng,
La răscruci adesea iară
Multe suflete se frâng.
Iar de cântă pitpalacul,
La răscruci cu doru-mi greu,
Când se scutură-n grâu macul,
Singură mă duc mereu.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
Note
1. Ada Umbră ~ Sub plopi... Poezii. Craiova, Editura „Ramuri― S.A. [F.a.], 112 pagini.
(Colecția Ramuri).
2. Corespondența Ramuri. Documente literare. Ediție îngrijită și prefațată de Florea
Firan. [Craiova], Editura Scrisul Românesc, 1973, p. 248-249. [Epistolele Eugeniei Fl.
Ionescu: 1. Ianca, 8 noiembrie 1910, prin Corabia; 2. Ianca, Romanați, mai 1912 și 3.
Ianca, Romanați, 24 decembrie 1920. Vezi şi în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr.
54/2016, p. 53-54].
3. I.C. Popescu-Polyclet ~ Antologia poeților olteni. Craiova, Editura Ramuri, 1929, p.
77-80.
4. C. Pajură ~ Antologie poetică mehedințeană. Turnu Severin, 1932, p. 12.
5. B. Jordan ~ Antologia învățătorilor în literatură. București, Editura „Cugetarea―,
[1939], p. 137-138 + 1 foto bust Ada Umbră.
Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi Eroii din satul Dranovăţu, comuna Găneasa, judeţul Olt (I)
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Vasile Radian În satul Dranovăţu aparţinând de comuna Găneasa, judeţul Olt (în trecut Romanaţi) nu
există un monument închinat eroilor. S-a amenajat însă o troiţă în curtea bisericii parohiale în
colţul sud-estic. Pe pereţii interiori ai acesteia se află scrise numele eroilor din cele două războaie
mondiale. Într-o situaţie înaintată Protoeriei Slatina în 1976, preotul paroh raporta lista cu numele
celor 92 eroi din localitate căzuţi în primul război mondial cu gradul, contingentul şi regimentul
fiecăruia:
Parohia Dranovățu – com. Găneasa jud. Olt
Tablou cu eroii căzuți pe câmpul de luptă în războiul 1916-1918
1. Mihai D. Ionescu, slt., 1919, 3 Olt
2. Albu Petre, serg. 1913, 43 Inf.
3. Marin Gheorghe, serg., 1906, 43 Inf.
4. Nițulescu Gheorghe, serg., 1914, 3 Olt
5. Topoloiu Dumitru, serg., 1915, 3 Olt
6. Ciotârnoiu Alexandru, serg, 1916, 3 Olt
7. Marin Dumitru, serg. 1913, 3 Olt
8. Chiriță Stancu, serg., 1914, 3 Olt
9. Stegaru Marin, cap., 1909, 43 Inf.
10. Popescu Gheorghe, cap., 1917, 3 Olt
11. Știrbescu Dumitru, sold., 1916, 5 Vân.
12. Dobeanu Nicolae, sold., 1905, 43 Inf.
13. Oprea D-tru, sold., 1914, 2 Art.
14. Ghiță Dumitru,sold., 1903, 43 Inf.
15. Matei Marin, sold., 1900, 43 Inf.
16. Rizoiu Constantin, sold., 1909, 43 Inf.
17. Stanciu Dumitru, sold., 1909, 43 Inf.
18. Alexandru Marin, sold., 1898, 3 Olt
19. Soare Ilie, sold., 1910, 3 Olt
20. Dincă Alexandru, sold., 1903, 43 Inf.
21. Lixăndru Constantin, sold. 1907, 43 Inf.
22. Rada Dumitru, sold., 1903, 43 Inf.
23. Trăistaru Marin, sold., 1911, 43 Inf.
24. Stegaru Ion, sold., 1899, 3 Olt
25. Pițigoi Constantin, sold., 1909, 43 Inf.
26. Oprea Constantin, sold., 1909, 43 Inf.
27. Andrei Ilie, sold., 1905, 43 Inf.
28. Stegaru Ion, sold., 1896, 43 Inf.
29. Nicolae Ilie, sold., 1899, 43 Inf.
30. Matei Marin, sold., 1899, 43 Inf.
31. Barbu Ilie, sold., 1898, 43 Inf.
32. Albu Ilie, sold., 1898, 43 Inf.
33. Toader Stancu, sold., 1896, 43 Inf.
34. Dincă Ion, sold., 1906, 43 Inf.
35. Toader Marin, sold., 1903, 43 Inf.
36. Marica Matei, sold., 1899, 43 Inf.
37. Topoloiu Ignat, sold., 1918, 3 Olt
38. Petrescu Nicolae, sold., 1918, 43 Inf.
39. Sandu Nicolae, sold., 1918, 43 Inf.
40. Dincă Petre, sold. 1916, 2 Gr.
41. Nicolae Savu, sold., 1909, 3 Olt
42. Ungureanu Ilie, sold., 1909, 3 Olt
43. Stegaru Smarandache, sold., 1918, 43 Inf.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
44. Nedeloiu Gheorghe, sold., 1899, 43 Inf.
45. Băduș Marin, sold., 1899, 3 Art. Grea
46. Fieraru Ilie, sold., 1912, 3 Olt
47. Stănică Ștefan, sold., 1918, 43 Inf.
48. Ion M. Constantinescu, sold., 1904, 43 Inf.
49. Mitran M. Dumitru, sold., 1900, 43 Inf.
50. Mitran Ștefan, sold., 1916, 43 Inf.
51. Sfătosu Marin, sold., 1911, 3 Olt
52. Vitan Gheorghe, sold., 1908, 43 Inf.
53. Ilie Marin, sold., 1896, 43 Inf.
54. Petrache Vlad, sold., 1900, 43 Inf.
55. D. Bârnă Mihai, sold., 1902, 43 Inf.
56. Lixăndroiu Constantin, sold., 1905, 43 Inf.
57. Dicu M. Dumitru, sold., 1918, 43 Inf.
58. Matei S. Ion, sold., 1903, 43 Inf.
59. Florică Constantin, sold., 1898, 43 Inf.
60. Ungureanu Alexandru, sold., 1916, 5Vân.
61. Butucea L. Marin, sold., 1914, 3 Olt
62. Brezoi P. Ion, sold., 1907, 43 Inf.
63. Fieraru Gheorghe, sold., 1900, 80 Inf.
64. Fieraru Ștefan, sold., 1914, 3 Olt
65. Brezoi Constantin, sold., 1910, 43 Inf.
66. Ilinca Marin, sold., 1900, 80 Inf.
67. Dincă M. Enache, sold., 1918, 43 Inf.
68. Dincă M. Marin, sold., 1920, 43 Inf.
69. Nicolae I. Ilie, sold., 1918, 43 Inf.
70. Iliescu Dumitru, sold., 1919, 3 Olt
71. Moronescu I. Stoian, sold., 1900, 80 Inf.
72. Barbu Ion, sold., 1889, 43 Inf.
73. Chiriță Marin, sold., 1902, 3 Olt
74. Crăciun Enache, sold., 1899, 5 Art.
75. Meleancă Dumitru, sold., 1916, 5 Vân.
76. Ilie R. Nicola, sold., 1889, 43 Inf.
77. Constantin Soare, sold., 1889, 3 Olt
78. Ion S. Nițulescu, sold., 1920, 3 Olt
79. Nicolae I. Sandu, sold., 1919, 3 Olt
80. Marin I. Truşcă, sold., 1910, 43 Inf.
81. Butucea Florea, sold., 1904, 2 Art.
82. Văduva Ilie, sold., 1909, 5 Vân.
83. Ion P. Popescu, sold., 1907, 43 Inf.
84. Popescu B. Dumitru, sold., 1899, 43 Inf.
85. Ștefan Dobeanu, sold., 1907, 43 Inf.
86. Gheorghe I.M. Nicolae, sold., 1899, 3 Art.
87. Marin I. Albu, sold., 1899, 80 Inf.
88. Mihalache Munteanu, sold., 1913, 2 Roş.
89. Alexandru M. Matei, sold., 1899, 43 Inf.
90. Marin Dumbravă, sold., 1913, 3 Olt
91. Andrei Visarion, sold., 1913, 3 Olt
92. Ungureanu Mihai, sold., 1913, 3 Olt
La această listă trebuie să mai adăugăm numele eloului sublocotenent Mihai Nistorescu,
învăţătorul şcolii din Dranovăţu, căzut eroic în octombrie 1916. Numele său se regăseşte în ziarul
Lumina Satelor29
(Caracal, 1 iunie 1919) alături de alţi învăţători eroi din Romanaţi. Dealtfel
numele acestor învăţători eroi se află dăltuit în piatră şi pe monumentul eroilor din Caracal. Date
suplimentare despre învăţătorul Mihai Nistorescu avem de la colegul său de catedră de la şcoala
Izvoru, învăţătorul Ioan S. Dumitrescu. Acesta raporta revizoratului şcolar al jud. Romanaţi că ,,Dl.
Mihai V. Nestorescu, dirigintele şcoalei din com. Dranovăţu a decedat în războiul actual în ziua de
18 septembrie 1916‖30
. Tot aici, învăţătorul de la Izvoru arăta că localul şcolii din Izvoru ,,a ars
complet în timpul trecerii trupelor germane”. Întors de pe front, sergentul Eremia T. Radu din
Dranovăţu şi-a notat amintirile sale din timpul primului război mondial31
.
În războiul de independenţă din 1877 au căzut din satul Dranovăţu soldaţii Albu Păun şi
Andrei Chiriţă Stan, ambii din Batalionul 1 Vânători32
.
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, cont
RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe
www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr.
96, tel. 0724219925; e-mail tilvanoiu.ionel@yahoo.com
Cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou, redacţia revistei Memoria Oltului şi
Romanaţilor urează tuturor cititorilor, colaboratorilor şi susţinătorilor săi un sincer
şi călduros ,,La mulţi ani!”
29
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi, Ed. Hoffman, 2013, pp. 148-149.
30 S.J.A.N. Olt, fond Şcoala Izvoru, corespondenţă, dosar 1/1918-1919, fila 1.
31 Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 4-5/2012.
32 Vezi ,,Tabelă de ostaşii morţi în războiul din 1877-1878” în ,,Buletinul Ministerului Cultelor şi
Instrucţiunii Publice”, Bucureşti, 1889, pp. 99-101.
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
An. VI, nr. 12 (70) decembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105