Post on 26-Oct-2015
Introducere
Piaţa serviciilor financiare a parcurs în ultimii ani etape impunãtoare datorate
în mare parte oportunitãţilor oferite de contextul economic. Este important de
clarificat incã de la începutul prezentei lucrãri, cã, în esenţã operaţiunea de finanţare
prin leasing presupune existenţa a trei persoane: furnizorul, societatea finanţatoare
(societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţãrii). Societatea de leasing
cumpărã de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o
anumita perioadă de timp contra unor redevenţe lunare.
Scopul lucrării constă în sistematizarea şi relevarea esenţei leasingului
financiar, identificarea tuturor aspectelor economice ale acestuia prin prisma analizei
activităţii companiilor de leasing, prin prisma procesului decizional privind evaluarea
proiectelor de finanţare prin leasing, precum şi prin determinarea direcţiilor de
dezvoltare a activităţii de leasing în vederea sporirii eficienţei investiţionale în cadrul
economiei naţionale.
Structura tezei este alcătuită din introducere, motivaţia , importanţa si
metodologia cercetãrii, patru capitole şi concluzii generale. În introducere am încercat
sã argumentez actualitatea, importanţa, necesitatea şi gradul de studiere a temei
cercetate.
Capitolul I: Introducere în teoria leasingului cuprinde aspecte generale privind
apariţia şi evoluţia leasingului, modul de tratare a acestor tipuri de operaţiuni în
România, cadrul legal, factorii determinanţi pentru politica de leasing sau avantajele si
dezavantajele acestuia.
Capitolul II: Clasificarea şi natura juridicã a operaţiunilor de leasing cuprinde
particularitãţile privind natura juridicã a operaţiunilor de leasing, precum şi
principalele criterii de clasificare.
Capitolul III: Etape premergãtoare operaţiunilor şi contractului de leasing
înglobeazã aspectele privind procedura de leasing, trãsãturile, subiecţii şi elementele
contractului de leasing.
Capitolul IV se doreşte a fi un studiu de caz în care am încercat sã redau
principalele operaţiuni înregistrate de societatea de leasing în momentul încheierii
unei astfel de operaţiuni, precum şi elemente de noutate privind legislaţia leasingului.
0
Motivaţia, importanţa şi metodologia cercetãrii
Pe mãsurã ce leasingul a devenit un produs din ce în ce mai evoluat el a avut
nevoie de elemente care sã îl departajeze de celelalte forme de finanţare. Aşa cum a
facut-o peste tot în lume leasingul s-a impus şi la noi în ţarã, de-a lungul timpului tot
mai mulţi agenţi economici apelând la aceastã modalitate de finanţare.
Scopul şi obiectivele de bază ale cercetărilor rezidă în analiza complexă a
leasingului (în special a leasingului financiar), a naturii lui juridice, în explicarea
tipurilor şi categoriilor leasingului, precum şi în determinarea locului leasingului în
sistemul dreptului civil. Putem afirma deci cã în materializarea scopului cercetării, au
fost formulate sarcini precum analiza abordărilor conceptuale privind definiţia şi
clasificarea operaţiunilor de leasing, identificarea avantajelor şi dezavantajelor
operaţiunilor de leasing sau determinarea rolului şi locului leasingului financiar în
finanţarea afacerilor la nivel microeconomic;
Bazele metodologice ale cercetării se constituie dintr-o totalitate de mijloace şi
procedee teoretice şi practice strict determinate de cunoaştere a domeniului cercetat, a
realităţii juridice, printre care un loc dominant îl ocupă metodele general-ştiinţifice:
metoda istorică, de analiză sistemică a fenomenelor; generalizarea, inducţia şi
deducţia, analiza şi sinteza sau analogia. La fel, au fost aplicate metodele special-
juridice, şi anume: metoda comparativă, istorică, analizei complexe şi interpretative a
actelor normative, metodele formal-juridice, ale logicii formale, concret-sociologice
etc. Utilizarea metodelor indicate în cercetarea problemei vine să asigure o studiere
complexă a acesteia, determinarea esenţei şi trasarea perspectivelor evoluţiei
fenomenului analizat.
Bazele teoretice ale investigaţiei sunt constituite din lucrările unor iluştri
jurişti şi economişti. În lucrare, au fost analizate numeroase surse cu caracter ştiinţific
şi practic, precum şi cele mai avansate idei privind promovarea leasingului selectate
din publicaţiile plasate pe paginile web ale operatorilor de leasing din Internet.
Bazele normative ale cercetării le constituie cadrul legislativ şi normativ în
vigoare. Astfel, s-a încercat a se prezenta cât mai complex aceste tipuri de operaţiuni,
precum şi implicaţiile lor.
1
CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN TEORIA LEASINGULUI
1.1 Aspecte generale privind apariţia şi evoluţia operaţiunilor de leasing.
1.1.1. Definirea leasingului în doctrinã.
Reglementarea juridică a oricărui tip de activitate începe cu definirea şi
formularea caracterelor specifice ale acesteia. Cu referire la definirea leasingului,
putem spune că suntem în prezenţa unei problematici generate de existenţa diverselor
opinii. Deoarece leasingul s-a impus în realitatea practică acest termen a creat multe
dispute în rândul specialiştilor, oscilând între noţiunile de: locaţiune (arendă), vânzare
cu achitarea preţului în rate sau credit. Delimitarea exactă a noţiunii juridice are
importanţă deosebită în plan practic pentru a stabili raporturile obligaţionale dintre
părţi şi cele dintre părţi cu terţe persoane, pentru a şti exact cine suportă riscurile, în
ce condiţii sau cine garantează pentru vicii.
Se deosebeşte cã din punct de vedere economic, leasingul reprezintã o
operaţiune de finanţare în care locatorul asigurã fondurile necesare pentru întreaga
investiţie ( Dan Voiculescu, 1986 ) iar din punct de vedere juridic, leasingul reprezintã
un contract complex care permite unei persoane sã obţinã şi sã utilizeze un lucru fãrã
a plãti imediat preţul.
Dezvoltarea explozivã a leasingului în America a avut loc pe fondul unei
economii expansive şi într-un climat fiscal încurajator. În dreptul american definiţia
leasingului este prezentatã în Codul Comercial Uniform: „Operaţiunea de leasing
reprezintã transferul dreptului asupra folosinţei unor bunuri pentru o perioadã limitatã
de timp, în schimbul unor rate; vânzarea, inclusiv vânzarea cu acordul pãrţilor,
returnarea bunurilor, retenţia sau crearea unei dobânzi garantate, reprezintã o
operaţiune de leasing. Cu excepţia cazurilor în care contextul indicã o situaţie
contrarã, termenul presupune un subleasing”.
Aceastã operaţiune a fost preluatã în Marea Britanie, pentru ca apoi,
începând cu anii 1960, sã se rãspândeascã în Europa Continentalã (Franţa, Olanda,
Belgia), unde au apãrut reglementãri juridice specifice. Ca şi în Statele Unite, prima
formã a leasingului care s-a rãspândit în Marea Britanie a fost „sale and lease-back”.
2
Aici apar reglementãri juridice specifice fiecãrei ţãri, iar terminologia cunoaşte unele
nuanţãri: spre exemplu în Franţa apare sub denumirea de „credit-bail”.
Aceasta este consemnatã prin legea nr. 66-455 din 2 iulie 1966 şi se referea
doar la leasingul imobiliar, definind operaţiunile de credit-bail ca fiind cele prin care o
întreprindere dã în locaţii bunuri imobiliare, în vederea unei utilizãri profesionale,
cumpãrate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacã aceste operaţiuni,
indiferent de calificarea lor permit locatarului de a deveni proprietar, în tot sau în
parte, a bunurilor astfel închiriate, cel mai tarziu la expirarea termenului contractual,
fie printr-o promisiunea unilateralã de vânzare, fie prin achiziţionarea directã sau
indirectã a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele
închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra
construcţiilor edificate pe terenul aparţinând locatarului. Ordonanţa nr. 67-837 din 28
septembrie 1967 a completat legea din 2 iulie 1966, supunând operaţiunile de credit
bail formalitãţilor de publicitate, fãcând distincţia între credit-bail mobiliar si
operaţiunile de credit-bail imobiliar. Deşi se referã doar la leasingul imobiliar, aceastã
definiţie prezintã cu claritate principalele elemente cuprinse de concepţia tradiţionalã
asupra leasingului.
Operaţiunile de leasing sunt definite în doctrina francezã recentã prin
evidenţierea funcţiilor economice ale acestuia. Astfel, se subliniazã cã leasingul
reprezintã o finanţare, în principiu integralã, a unei investiţii productive, garantatã de
cãtre beneficiar cu însãşi proprietatea investiţiei finanţate. Se desprinde astfel cu
uşurinţã caracterul comercial al operaţiunii dar şi intenţia de a se încuraja activitãţile
economice aducãtoare de profit.
Se impune a se face distincţie între :
Leasingul imobiliar: este acel contract de locaţie ce presupune darea în
folosinţã a unui bun cum ar fi clãdiri, hale industriale şi terenurile aferente lor. Un caz
complet este acela în care se închiriazã clãdiri cumplet utilate (plant leasing). În cazul
incapacitãţii de platã a locatarului societatea de leasing se aflã în situaţia dificilã de a
valorifica bunurile respective. Dificultatea constã şi în faptul cã bunurile sunt
imobilizate la locurile de funcţiune, puţini beneficiari fiind interesaţi de preluarea
afacerii în acel loc. De asemenea se distinge forma „rezidenţial” - când este vorba
despre clãdiri de locuit sau „comercial ” - când este vorba de clãdiri pentru birouri,
depozite, producţie.
3
Leasingul mobiliar: reprezintã acel contract de leasing ce presupune darea în
locaţie a unui bun mobil cum ar fi mijloace de transport (automobile) dar şi mijloace
de producţie (maşini, utilaje, echipamente). În cazul automobilelor, de regulã
locatorul (de multe ori furnizorul însuşi) oferã toatã gama serviciilor de garanţie
respectiv de întreţinere şi reparaţii. Aici se include şi leasingul bunurilor de larg
consum care are menirea de a satisface nevoile gospodãriei cu privire la bunuri de
genul: televizoare, video – playere, camere video sau alte aparate electrocasnice. De
obicei aceste bunuri sunt oferite persoanelor fizice şi sunt finanţate de societãţile
producãtoare prin intermediul bãncilor, asigurânsu-se inclusiv service complet. Aceste
bunuri sunt luate în folosinţã pe o perioadã între unul şi cinci ani, dupã expirarea
cãreia bunul respectiv poate fi cumpãrat la valoarea rezidualã.
O definiţie foarte sumarã a leasingului a fost datã în Germania prin
circularele fiscale din anul 1971 şi, respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în
caracterizarea contractului, durata sa fixã şi perioada în care este reeşalonatã
restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevãd
urmãtoarele:
-contractul este încheiat pe o perioadã determinatã (irevocabilã), timp în care nici una
din pãrţi nu este îndreptãţitã a proceda la reziliere.
-mãrimea plãţilor care se fac de cãtre beneficiar, cuprinde, în afarã de costul de
achiziţie ori de producţie, toate cheltuielile accesorii suportate de societatea
finanţatoare.
În Italia, leasingul este prevãzut în mod expres în Legea Nr. 183 din 2 aprilie
1986, care la art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin „închirierea bunurilor mobile ori
imobile, pe care fianţatorul le dobândeşte, ori le confecţioneazã, în raport cu
indicaţiile date de utilizator, acesta din urmã asumându-şi toate riscurile pe timpul
valabilitãţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în
locaţiune, cu condiţia de a plãti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specificã nimic
despre natura plãţilor şi a preţului.
Astfel, putem spune cã oamenii au cautat întotdeauna rezolvarea problemelor
cu care s-au confruntat, folosindu-şi toate resursele şi imaginaţia în acest sens.
Chiar şi în ţãri cu mecanisme financiare extrem de bine dezvoltate,
operaţiunile specifice leasingului sunt componente relativ noi ale activitaţilor
financiare. Legat de istoria leasingului în România, prima societate de leasing
înfiinţatã aici în iulie 1994 a fost Romlease SA (transformatã apoi în Demir
4
Romlease, iar în prezent în Unicredit Leasing). Aceasta funcţiona ca o societate mixtã
având ca acţionari instituţii financiare internaţionale si româneşti.
1.1.2. Scurt istoric al operaţiunilor de leasing
Originile leasingului se regãsesc în istoria îndepãrtatã a omenirii. Desigur
formele acestor tipuri de operaţiuni înregistrate în Antichitate diferã cu mult de
complexitatea operaţiunii de leasing existentã în zilele noastre.
Astfel, urme rudimentare ale acestor operaţiuni gãsim încã de la începutul
omenirii. În ţãri orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale
acestor tipuri de operaţiuni. Fiind în concordanţã cu activitãţile preponderente din
acea perioadã, obiectul acestor operaţiuni îl constituiau uneltele necesare practicãrii
agriculturii, iar subiecţii erau, pe de o parte clasele bogate (clerul) şi, pe de altã parte,
agricultorii cãoroa li se „închiriau” uneltele. Astfel, încã din Antichitate s-au observat
beneficiile obţinute prin folosinţa unui bun, având mai puţinã importanţã cine deţine
titlul de proprietate. Aristotel spunea cã „bogãţia nu se mãsoarã prin titlurile de
proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor bunuri, chiar dacã sunt proprietatea
altora”.
De asemenea, reglementãri referitoare la proprietatea personalã arendatã apar
în Codul de legi al regelui babilonian Hammurabi, în anul 1750 î.Hr., aceastã
operaţiune de arendare cunoscând o largã rãspândire la greci şi romani. Aici, sclavii
aduşi din Africa nu erau vânduţi, ci „închiriaţi” pentru muncã, fiind şi aceasta o forma
rudimentarã a leasingului operaţional.
Prin anul 201 î.Hr., în oraşul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le
închiriau fermierilor, consemnând aceste operaţiuni pe plãci de argilã. Primele
reglementãri privind leasingul au fost gãsite în vechea Romã, pe la anul 550 î.Hr., în
codul lui Justinian, unde se fãcea distincţie între leasingul operaţional şi leasingul
financiar ( Monica Achim, 2006 ).
Astfel, se poate afirma cã leasingul descinde din forma arhaicã a creditului pe
care o constituia în dreptul roman „fiducia”, ca urmare a faptului cã împrumutãtorul
îşi constituia drept garanţie pentru creanţã proprietatea unui lucru. Împrumutatul
(fiduciant) transferã proprietatea unui bun în patrimoniul împrunutãtorului (fiduciar),
5
cu titlu de garanţie a bunului primit. La rândul sãu, fiduciarul, se obligã sã-i restituie
bunul dupã înapoierea datoriei ( Dan Clocotici, 1998 ).
Pe de alta parte, este aproape de necontestat asemãnarea leasingului sub forma
„lease-back” cu forma gajului din dreptul roman „fiducia cum creditare”, care, alãturi
de gaj şi ipotecã era o garanţie realã care permitea creditorilor sã-şi asigure finanţãrile
efectuate şi oferea totodatã un plus de securitate. Gaius aratã cã aceasta consta în
transmiterea proprietãţii prin mancipaţiune sau „in jure cessio”, însoţitã de o
convenţie privind retransmiterea proprietãţii asupra lucrului (Dorin Oancea, 1993) .
În epoca modernã, în S.U.A, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, aveau loc
primele operaţiuni care prefigurau leasingul. În 1877 aparatele de telefon au fost
închiriate abonaţilor pe baza unui contract denumit „lease”. Se observã cã nu din zona
bunurilor mobile avea sã se dezvolte noua figurã juridicã. În 1936, „Safe Stores Inc.”
a cumpãrat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safeway Stores; având
nevoie de capital mobil, acesta l-a vandut imediat unui grup de investitori care, la
rândul lor, l-au lãsat spre exploatare fostului proprietar, în regim de „lease” pe o
perioadã îndelungatã.
Cam în aceeaşi perioadã, o operaţiune similarã lease-back-ului avea loc in
Ohio. Operaţiunea consta în vinderea unui imobil cãtre o bancã, cu titlu de garanţie
(trustee), imobil ce urma sã fie exploatat de vânzãtor în regim de „lease” timp de 99
de ani, dupã care utilizatorl avea opţiunea cumpãrãrii bunului.
Leasingul financiar s-a folosit in S.U.A în anii 1930 pentru finanţarea
bunurilor imobile. La începutul anilor 1950, el a început sã fie folosit ca instrumente
de finanţare a echipamentelor mobiliare. Operaţiunile de „lease financing” s-au
dezvoltat foarte mult dupã al II-lea Rãzboi mondial şi datoritã încurajãrilor pe care
S.U.A le-au dat prin facilitãţile fiscale.
În 1950, peste 150 de unirevsitãţi şi colegii americane erau angajate în
tranzacţii de „sale and lease-back”, beneficiind de multiple avantaje fiscale.
Principalele susţinãtoare ale opraţiunilor de „sale and lease-back” au fost marile
companii de asigurare.
Dupã unii autori, leasingul financiar este strâns legat de numele omului de
afaceri californian Schoenfeld, care a fondat în 1952, alãturi de câţiva parteneri, între
care şi D.P.Bootle Jr. „United States Leasing Corporatin” – prima societate
specializatã în operaţiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este şi
astãzi una dintre cele mai puternice în domeniu. Schoenfeld şi D.P.Bootle sunt
6
consideraţi pe drept cuvânt „pãrinţii” leasingului modern. Principalele susţinãtoare ale
leasingului echipamentelor industriale au fost bãncile fie indirect, prin intermediul
unor societãţi specializate de leasing, fie direct, dupã ce acestea au primit autorizaţia
sã desfãşoare asemenea operaţiuni.
Ideea i-a venit lui Schoenfeld dintr-o fericitã experienţã personalã. Astfel, în
anul 1950, amercanul era managerul unei fabrici de produse alimentare şi s-a
confruntat cu o problemã neîntâlnitã de el pânã atunci şi anume: a primit o comandã
profitabilã de produse alimentare pentru care nu dispunea de utilajele necesare şi nici
de banii necesari pentru a le achiziţiona. Dorind sã nu piardã comanda, s-a decis sã
imprumute utilajele necesare pentru a o putea executa la timp. Astfel, el a convins un
alt comerciant sã-i închirieze, în regim asemãnãtor contractului de „lease” utilajele de
care avea nevoie, pentru un termen îndelungat. În urma afacerii, Schoenfeld şi-a dat
seama cã aceasta poate fi o medotã de finanţare eficientã în viitor ( Monica Achim,
2006 )
Se considerã deci cã leasingul financiar de echipamente, ca tehnicã de afaceri
economice, a apãrut dintr-o nevoie stringentã de a soluţiona o problemã. Este adevarat
cã nu chiar în acea perioadã s-a inventat termenul de închiriere (leasing) ci forma
specificã a operaţiunii care, aşa cum s-a vãzut se deosebeşte de modul în care se
deruleazã actualmente operaţiunea de închiriere. Iatã deci motivele pentru care în
unele lucrãri de specialitate din ţara noastrã se preferã termenul englezesc de
„leasing” celui echivalent din limba românã de închiriere: evitarea confuziei dintre
cele douã tipuri de operaţiuni distincte.
1.2. Leasingul în România
1.2.1. Piaţa leasingului în ţara noastrã
În România, primele contracte de leasing s-au derulat înainte ca o lege specialã
destinatã reglementãrii acestei operaţiuni sã existe. Ca urmare, modul de tratare a
leasingului era mai apropiat de o închiriere. El a devenit din ce în ce mai utilizat în
ultimul timp, şi, deşi nu exista un corespondent în literatura de specialitate
româneascã, s-a impus în primul rând prin simplitate, prin operativitatea de a
satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiţii a
agenţilor economici. De asemenea prin leasing, agenţii economici evitã procedurile
7
complicate ale contractãrii de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea
unor elemente din patrimoniul societãţii sau cel privat pentru constituirea de garanţii.
Prima reglementare privind leasingul în România a apãrut prin Ordonanţa
Guvernului (OG) nr. 51 din 28 august 1997 privind operaţiunile de leasing şi
societãţile de leasing, care prevedea cã leasingul este o operaţiune „în care o parte,
denumitã locator, se angajeazã, la indicaţia unei alte pãrţi, denumitã utilizator, sã
cumpere de la un terţ şi sã confere folosinţa şi posesia unui bun mobil sau imobil, în
scopul exploatãrii sale comerciale sau pentru consumul final”.
În legea nr. 90 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea OG nr. 51/1997 au
intervenit o serie de modificãri, şi anume: „locatorul se obligã ca, la solicitarea
utilizatorului, sã cumpere sau sã preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil
sau imobil şi sã trasmitã utilizatorului posesia sau folosinţa acestuia, contra unei plãţi
numitã redevenţã, în scopul exploatãrii sau, dupã caz, al achziţionãrii bunului”.
În ianuarie 2000, OG nr. 51/1997 a fost republicatã, în temeiul art. VII din
Legea Nr.99/1999, iar definiţia cuprinsã în noua reglementare este: leasingul este acea
operaţiune „prin care o parte, denumitã locator/ finanţator, transmite pentru o perioadã
determinatã dreptul de folosinţã asupra unui bun al cãrui proprietar este celeilalte
pãrţi, denumitã utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plãţi periodice, denimitã
ratã de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/ finanţatorul se obligã sã
respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale . Utilizatorul poate opta
pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing dacã pãrţile
convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate obligaţiile asumate prin contract”.
Se considerã cã cea mai importantã îmbunãtãţire care a avut loc a fost
adoptarea principiului primordialitãţii economicului asupra juridicului („substance
over forinciple”) care în domeniul leasingului s-ar traduce prin preluarea în bilanţul
contabil al locatarului a bunului ce face obiectul leasingului financiar, considerându-
se cã acesta preia, în mare mãsurã, riscurile şi beneficiile de la locator. De asemenea
s-a fãcut o diferenţiere mai clarã a celor douã categorii de leasing, criteriul principal
de diferenţiere fiind transferul riscurilor şi beneficiilor de la locator la locatar.
Cea mai completã abordare din punct de vedere conceptual, în ceea ce priveşte
operaţiunea de leasing, o regãsim în standardul IAS 171, revizuit în 1997, standard
care are ca şi obiectiv declarat stabilirea policticilor corespunzãtoare şi elementelor ce
trebuie evidenţiate cu privire la leasingul financiar şi leasingul operaţional. Astfel,
8
efectuându-se diferenţierea de bazã între cele douã tipuri de leasing se statueazã de
fapt calitatea leasingului financiar ca operaţiune de împrumut. Conform IAS 17,
leasingul este un acord prin care locatorul sau finanţatorul transmite locatarului sau
utilizatorului, în schimbul unei plãţi sau serii de plãţï, dreptul de a utiliza un bun
pentru o perioadã convenitã de timp.
1.2.2. Tratarea noţiunii de leasing
În lipsa unor reglementãri legale a operaţiunilor de leasing, diverşi renumiţi
profesori şi cercetãtori români au procedat la elaborarea unor definiţii ale acestor
tipuri de operaţiuni. Opinia specialiştilor în domeniul financiar-contabil privind
definirea operaţiunilor de leasing diferã, datã fiind complexitatea şi impunerea de
cãtre realitatea practicã a acestor operaţiuni.
Primii autori români care s-au încumetat sã dea definiţie operaţiunii de leasing
sunt D. Voiculescu şi M. Coraş. Ei considerã cã „leasingul este o formã de închiriere
a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în
general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, nici de credite
bancare tradiţionale, de cãtre societãţi financiare care le cumpãrã de la producãtori şi
le închiriazã pe o perioadã anumitã cu condiţii de platã clar stipulate într-un contract
ce constituie suportul juridic al acţiunii” ( Dan Voiculescu, 1989 ). Observăm că, deşi
în definiţia prezentată este pus accentul pe faptul că leasingul ar fi o formă a
locaţiunii, totuşi este reflectat aspectul financiar al acestei activităţi.
Reputatul profesor universitar Iacob Petru Pântea dã urmãtoarea definiţie a
leasngului: „leasingul este o afacere de naturã economicã care se încheie pe o anumitã
perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii cuprinse în contractul de
leasing ce constituie suportul juridic al acţiunii. El poate fi considrat :
- o formã de comerţ, deoarece presupune o operaţie comercialã contractualã la care
iau parte de regulã furnizorul de bunuri pentru a fi închiriate, proprietarul bunurilor
cumãrate ce urmeazã sã facã obiectul leasingului şi beneficiarul lor, cel care utilizeazã
bunurile şi care le plãteşte în condiţii speciale.
- o formã de finanţare pe termen mediu şi lung de cãtre societãţi financiare
specializate sau producãtori direcţi care oferã în condiţii de închiriere bunuri unor
9
cumpãrãtori ce nu dispun de suficiente resurse proprii pentru a le cumpãra şi care
preferã dreptul de folosinţã pentru o perioadã determinatã a acestora.
- o formã accesibilã de privatizare care oferã posibilitatea unor persoane ce nu au
suficient capital sã-şi constituie societãţi care sã foloseascã o bazã materialã închiriatã
în cadrul unor operaţiuni de leasing ( Iacob Petru Pântea, 1999 ).
Mihai Toma şi Felicia Alexandru sunt de pãrere cã „leasingul reprezintã o
metodã de finanţare care în esenţã se poate asimila împrumutului, întreprinderea
utilizatoare a obiectivelor de investiţii ce dobândesc nu are calitatea de proprietar a
uzufructului ci este un fel de chiriaş în acest contract. Contractul se încheie pe o
perioadã determinatã, în general pânã la amortizarea mijlocului fic în cursul cãreia
nici o parte nu poate rezilia contractul”.
Ion Stancu considerã cã: „leasingul este o formã specialã de închiriere a
bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriaşul obţine avantajele legate de
posesiunea bunului închiriat în timp ce finanţarea achiziţiei acestuia este fãcutã de
cãtre societatea de leasing”.
Alexandru Puiu: „leasingul este o formã de comerţ şi de finanţare prin locaţie
de cãtre societãţi financiare specializate în aceste operaţiuni, de instituţii financiare
sau direct de producãtori, întreprinderilor a cãtor motivaţie sã recurgã la aceastã
tehnicã de comerţ rezidã în specificul unor operaţiuni pe care le realizeazã (pe termen
scurt şi nerepetabile) sau în faptul cã nu dispun de suficiente fonduri proprii ori
împrumutate pentru a le cumpãra. Afacerea economicã se încheie pe o anumitã
perioadã, în anumite condiţii de platã şi a altor condiţii stipulate într-un contract ce
constituie suportul juridic al acţiunii . Cu alte cuvinte leasingul este o operaţiune de
finanţare la termen care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.
Totodatã leasingul se dovedeşte a fi şi o formã de privatizare a economiei de stat ”
(Puiu Alexandru, 2000).
Ioan Stoian: „leasingul este o formã de dare în folosinţã, contra unei taxe, a
maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi altor bunuri mobiliare şi imobiliare,
unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare achiziţionãrii lor pe
o perioadã determinatã, în condiţii de platã şi utilitate precizate în contract”(Ioan
Stoian, 1994).
Nicolae Hoanţã: „leasingul este o procedurã de finanţare a investiţiilor prin
care o bancã sau o instituţie financiarã specializatã achiziţioneazã un bun (mobiliar
sau imobiliar) pe care-l închiriazã unei firme sau unui particular, acesta din urmã
10
având posibilitatea de a-l cumpãra la sfârşitul contractului, la un preţ convenit, în
general la valoarea rezidualã”( Nicolae Hoanţã, 1998 ). Valoarea rezidualã este
valoarea stabilitã de pãrţile contractante, la care, dupã achitarea tuturor ratelor de
leasing prevãzute în contract, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului
de la finanţator cãtre utilizator.
Andreica Marin: „leasingul reprezintã achiziţionarea de la furnizori de cãtre
o societate specializatã (financiarã) a unor bunuri şi închirierea acestora unor
beneficiari care nu dispun de resursele bãneşti necesare achiziţionãrii lor direct de la
furnizor. Închirierea se efectueazã pe o perioadã datã, pe baza unui contract care
stipuleazã condiţiile de platã, cuantumul ratelor, obligaţiile pãrţilor şi condiţiile de
transfer a bunului în proprietatea beneficiarului la opţiunea acestuia” ( Andreica
Marin, 1998 ).
B. Ştefãnescu şi I. Rucãreanu : „leasingul este o cumpãrare în scop de
închiriere urmatã de o închiriere în scop de vânzare” ( Ştefãnescu B., 1987 )
The Economist Book`s: „leasingul reprezintã procedeul prin care companiile
cu profil de fabricaţie închiriazã echipamente de producţie pentru a evita astfel costul
substanţial aferent achiziţionãrii lor. O instituţie financiarã cumpãrã echipamentele
respective, scade costul de capital din venitul impozabil şi aboi le închiriazã unui
fabricant. În mare parte reducerile fiscale acordate instituţiei financiare se vor
repercuta asupra beneficiarului (numit şi locatar) sub forma unei chirii mai mici.
Practica este utilã mai ales când:
- locatorul şi-a utlizat toate exceptãrile de capital pe care le avea disponibile (ca
urmare a cheltuielilor substanţiale pentru procurarea echiamentului de lucru).
- locatarul nu poate dispunde de numerarul necesar pentru cumpãrarea directã a
echipamentelor.
- locatorul nu doreşte sã-şi asume responsabilitatea ce i-ar reveni în calitate de
proprietar de bunuri ”.
Din toate aceste definiţii remarcãm cã în condiţiile în care gradul de uzurã a
echipamentelor şi instalaţiilor este deosebit de ridicat, iar resursele financiare pe care
le au la dispoziţie organizaţiile româneşti sunt limitate, pentru a putea desfãşura
afaceri strategice leasingul reprezintã o excelentã soluţie pentru aceasta.
11
1.2.3. Cadul legal al operaţiunilor de leasing
Cu privire la legislaţia care reglementeazã leasingul, putem exemplifica
urmãtoarele: existã ţãri cu o legislaţie a leasingului foarte bine delimitatã (S.U.A,
Marea Britanie, Franţa, Luxembourg), ţãri cu o legislaţie a leasingului parţial
constituitã (Elveţia, Spania, Portugalia, Olanda şi mai târziu şi Cehia, Polonia,
Ungaria România) şi ţãri cu câteva reglementãri legale privind leasingul (Africa de
Sud, Mexic, Taiwan).
Principalele repere care definesc modul de tratare al leasingului din punct de
vedere juridic şi fiscal sunt:
1.Ordonanţa Nr. 51/28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de
leasing.
2.Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 51/1997
privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
3.Legea Nr. 90/28.04.1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului Nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
4.Norme privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing.
5.Propunere de ordonanţă de modificare a Legii Nr. 99/1999 privind
activităţile de leasing şi societăţile de leasing. În aceastã propunere se definesc
termeni specifici activitãţii de leasing cum ar fi: valoare de intrare, valoare totalã, rata
de leasing, leasingul financiar şi leasingul operaţional, precum şi condiţiile în care se
pot încheia cele douã tipuri de leasing. Se introduce un capitol nou „Contractul de
leasing” în care se specificã elementele definitorii pentru contractul de leasing
operţional cât şi pentru cel financiar. Pentru veniturile realizate în România de
persoane juridice strãine se spune clar cã acestea se impoziteazã în România pentru
reţinerea la sursã potrivit Convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Un element nou
în reglementarea vamalã a importurilor de bunuri ce fac obiectul unui contract de
leasing, importate în regim vamal de admitere temporarã sau regim vamal de import,
limita minimã a valorii reziduale de 20% din valoarea de intrare a bunului.
6.Legea Nr. 414/26.06.2002 privind impozitul pe profit.
7.Hotãrârea Guvernului Nr. 859/16.08.2002 pentru aprobarea instrucţiunilor
privind metodologia de calcul a impozitului pe profit .
8.OMFP 1784/2002 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri
referitoare la închiderea exerciţiului financiar pe anul 2002 la persoanele juridice
12
care, potrivit prevederilor Legii contabilităţii Nr. 82/1991, republicată, au obligaţia să
întocmească situaţii financiare anuale.
9.HG 22/16.01.2003 privind unele modificări şi completări ale metodologiilor
contabile şi fiscale.
10.OG 36/30.01.2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar
fiscală .
11.Legea Nr. 266 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
Nr. 28/2006 privind reglementarea unor mãsuri financiar fiscale.
12.Legea Nr. 287 din 2006 de modificare a Ordonanţei Guvernului
Nr.51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing.
13.Ordinul Nr. 2 din 1 iunie 2006 privind modul de organizare şi conducere a
contabilitãţii şi întocmirea situaţiilor financiare de cãtre instituţiile financiare
nebancare.(Instituţiile Financiare Nebancare, persoane juridice române, şi sucursalele
din România ale instituţiilor financiare nebancare, persoane juridice strãine, înscrise
în Registrul general, cu excepţia societãţilor de credit ipotecar, vor ţine contabilitatea,
pânã la data de 31 decembrie 2006, conform prevederilor Ordinului ministrului
finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementãrilor contabileconforme
cu directivele europene).
14.Modificare a OG 28/2006, privind reglementarea unor mãsuri financiar
fiscale. Denumirea unei entitãţi care poate desfãşura activitate de creditare, în
condiţiile prezentului titlu, va include sintagma „instituţie financiarã nebancarã” sau
abrevierea acesteia „IFN”. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul
înscrierii în Registrul de evidenţã, completarea denumirii este opţionalã. Sintagma
„instituţie financiarã nebancarã” va fi folositã în denumire, antet, acte oficiale,
contracte ori în alte asemenea documente, reclame sau în publicitate numai de cãtre
instituţiile financiare nebancare.
13
1.2.4. Factori determinanţi pentru politica de leasing în România.
Elementul determinant în fundamentarea deciziei de finanţare prin leasing este
reprezentat de flexibilitatea oferitã de leasing ca şi factor calitativ de fundamentare a
acestei decizii. În plus, în România politica de credit este incã foarte restrictivã.
Datoritã avantajelor fiscale ofetite de stat, criteriile de cost pot fi folosite nu neapãrat
numai pentru fundamentare deciziei de finanţare, cât şi în direcţia alegerii tipului de
finanţare prin leasing prin cele douã alternative: leasing financiar şi leasing
operaţional. Astfel, factorii hotãrâtori în fundamentarea deciziei de finanţare prin
leasing sunt urmãtorii:
1. Politica de credit este încã foarte resitrictivã şi regimul de acordare a
creditelor greoi şi inflexibil. Faţã de America unde societãţile de leasing îşi permit sã
ofere bunuri la o dobândã comparabilã cu dobânda bancarã, în România nu se
întamplã acest lucru. Oricum şi la dobânzi diferenţiate, în ţara noastrã societãţile de
leasing înregistreazã o cerere corespunzãtoare, date fiind în primul rând avantajele la
utilizator sub forma reducerii timpului de procurare a unui bun. Avantajele fiscale
oferite de stat peste hotare constau în deductibilitatea ratelor de leasing la locatar şi
direrenţierea ratelor de impozitare a profitului de la locator la locatar.
2. Avantajele fiscale oferite de stat reprezintã un alt factor major în luarea
deciziei de leasing în România.
- în cazul leasingului extern cu opţiune de cumpãrare finalã bunurile introduse în ţarã
se încadreazã în regimul vamal de admitere temporarã, pe toatã durata contractului de
leasing, cu exonerarea totalã de la obligaţiile de platã a surselor aferente drepturilor de
import, inclusiv a garanţiilor vamale. Este vorba de taxe vamale, TVA în vamã (nu
intrã valoarea comisionului în vamã). Utilizatorul va achita valoarea taxelor vamale la
valoarea rezidualã a bunului stabilitã în momentul încheierii contractului de leasing,
valoare care nu poate fi mai micã de 20% din valoarea de intrare a bunului.
- economiile de impozit pe profit obţinute din deductibilitatea ratelor de leasing
reprezintã un alt avantaj fiscal. Astfel, în cazul leasingului operaţional, chiria este
integral deductibilã iar în cazul leasingului financiar, beneficiarul va deduce doar
amortizarea şi dobânzile. Amortizarea se va calcula conform normelor în vigoare.
14
- avantajele fiscale semnificative specifice unei investiţii au constat în: reducerea
impozitlui pe profit cu 50% pentru partea din profitul reinvestit şi pentru
întreprinderile mici şi mijlocii, cota parte din profitul brut reivvestit nu era supusã
impozitãrii. Aceste faclitãţi au fost insã anulate de Legea impozitului pe profit care a
intrat în vigoare de la 1 iulie 2002.
- un alt avantaj pe care îl au, de asemenea, cei care achiziţioneazã un bun în sistem de
leasing financiar este faptul cã aceştia pot proceda la reevaluarea imobilizãrii
achiziţionate în sistem de leasing financiar. Ca urmare a acestui proces, se va modifica
corespunzãtor valoarea de intrare a activului, precum şi valoarea amortizatã, aceasta
din urmã reprezentând un element de deductibilitate la calculul impozitului pe profit.
- plata în mod eşalonat a TVA- ului, o datã cu plata ratelor de leasing reprezintã, de
asemenea, un avantaj fiscal pentru utilizator.
- un avantaj fiscal major al leasingului, de aceastã datã referitor la leasingul
operaţional, l-a reprezentat pentru o bunã perioadã de timp, reducerea perioadei de
amortizare la locator.
- o reglementare fiscalã, care influienţeazã de aceastã datã decizia societãţilor de
leasing, persoane juridice strãine, cu sediul în strãinãtate, este impozitarea la sursã a
veniturilor obţinute de acestea sub formã de dobândã (în cazul leasingului financiar)
sau de redevenţã (în cazul leasingului operaţional). Aceastã reglementare fiscalã poate
constitui un avantaj pentru societãţile de leasing, nerezidente, cu sediul în strãinãtate ,
atunci când rata de impozitare a profitului din ţara unde funcţioneazã acestea este
superioarã ratei impozitului pe profit din România.
1.3. Avantajele şi limitele leasingului.
Leasingul este un pas înainte în finantarea întreprinderilor care doresc sa îşi
achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilitati financiare. Aceasta
tehnica de finantare a cãpãtat sensuri din ce in ce mai largi, deschizând analiştilor noi
perspective. Prin avantajele pe care le prezintã în comparaţie cu celelalte forme de
finanţare a investiţiilor, el s-a impus ca o operaţiune economicã de mare complexitate
şi diversitate atrãgând tot mai mulţi „adepţi”. De asemenea leasingul presupune un
risc ridicat, vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de
15
la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci
sau gajuri.
În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea
produselor şi uzura moralã sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi
alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare.
Pentru partenerii operaţiunilor de leasing o asemenea formã de comerţ are
avantaje cât şi dezavantaje.
1.3.1. Avantajele leasingului pentru beneficiar
1.Mecanismul de platã prin ratele de leasing constituie un avantaj pentru utilizator
prin economisirea în faza iniţialã a capitalului propriu, plat aunui avans nefiind
obigatorie.
2.Nu necesitã garanţii suplimentare.
3.Flexibilitatea ce derivã din posibilitatea formulãrii mai multor variante de leasing.
4.Reprezintã o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltate a activitãţii.
5.Mãrimea constantã a chiriei faciliteazã programarea mai riguroasã a cheltuielilor.
6.Durata de închiriere poate fi stabilitã astfel încât întreprinderea sã fie dotatã
permanent cu maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament.
7.Posibilitatea de a negocia modul de eşalonare a ratelor ( rate mai mici la început ).
8.Se poate conveni cu furnizorul sã se înlocuiascã utilajele cu altele mai moderne,
beneficiarul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte
intensã în condiţiile revoliţiei tehnico-ştiinţifice actuale.
9.Obţinerea de utilaje pe perioade foarte scurte pe care nu se justificã cumpãrarea
(operaţii de hire-reting).
10.Posibilitatea folosirii în continuare şi dupã încheierea contractului, a maşinilor
solicitându-se chirii mai reduse.
11.Posibilitatea de a achiziţiona bunul la încheierea contractului la un preţ mai scãzut
dat de valoarea rezidualã.
12.Cheltuielile cu redevenţele plãtite societãţilor de leasing sunt, în ţãrile dezvoltate,
în totalitate deductibile din profitul impozabil. Existã şi opţiunea potrivit cãreia
aceasta deductibilitate trebuie sã 4inã seama de reglumentãrile privind impozitul pe
profit, şi anume cheltuielile deductibile sã fie aferente veniturilor obţinute de utilizator
16
prin exploatarea utilajelor obţinute prin leasing, în caz contrar, realiz2ndu-se un act
contrar de evaziune fiscalã.
13.Pentru bunurile provenite din import, plata taxelor vamale şi a accizelor se
calculeazã doar la valoarea rezidualã ( la noi, potrivit reglementãrilor legale în
vigoare, acestea nu se pot calcula la o valoare rezidualã sub 20% din valoarea de
intrare a bunului ).
14.Graficul de plãţi a unei operaţiuni de leasing este mult mai flexibil decât al unui
credit bancar.
15.Utilizatorul poate beneficia la preţuri modice de know-how privind exploatarea
optimã a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor aflate în folosinţa sa, pregãtirea
personalului şi creşterea nivelului de calificare.
16.Permite depãşirea anumitor dificultãţi legate de legislatie, de exemplu atunci când
legislaţia naţionalã interzice anumite importuri de utilaje.
17.Bilanţul contabil al întreprinderii locatare nu este afectat în cazul în sistemelor de
contabilitate grefate pe principiul prevalenţei aparenţei juridice asupra realitãţii
economice (form over substance principle), dar si pentru sistemele de contabilitate ce
aplicã principiul prevalenţei realitãţii economicului asupra aparenţei juridicului
(substance over form principle), însã aici numai pentru leasingul operaţional.
1.3.2. Avantajele leasingului pentru furnizor ( producãtor )
1.Este o tehnicã de marketing eficientã contribuind la promovarea şi dezvoltarea
exporturilor, furnizorul având posibilitatea sã realizeze pe lângã exportul tradiţional şi
pe cel în leasing.
2.Se atrag noi beneficiari care nu pot plãti întregul preţ în cazul vânzãrilor cash sau
nici avansul în cazul vânzãrii pe credit.
3.Câştigarea de noi clienţi prin faptul cã un anumit echipament este mai întâi închiriat
pentru a-l convinge pe client de randamentul sãu, iar în cazul unui rezultat pozitiv,
acesta va achiziţiona echipamentul.
4.Promovarea bunurilor de înaltã calitate dar cu preţuri ridicate.
5.Rata profitului este de regulã mai mare în cazul leasingului decât în vânzãrile
tradiţionale.
17
1.3.3. Avantajele leasingului pentru finanţator ( societatea de leasing ).
1.Obţinerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi
utilajelor care i-au fost returnate dupã expirarea perioadei de inchiriere de bazã.
2.Pãstrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing putându-se
folosi ca garanţii pentru noi împrumuturi.
3.Costurile de achiziţie a bunurilor sunt mai reduse pentru cã societatea de leasing are
posibilitatea sã cumpere bunuri în condiţii mai avantajoase dacã se specializeazã pe
anumite bunuri. Aceasta lucrând cu acelaşi furnizor poate primi o reducere de preţuri.
4.Ratele de rentabilitate obţinute din leasing sunt, de regulã, ridicate.
1.3.4. Limitele şi riscurile leasingului pentru beneficiar
1.Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului de
leasing în toatã perioada de închiriere.
2.Adeseori este mai costisitor decât cumpãrarea pe credit iar opţiunea pentru o astfel
de operaţiune se justificã numai dacã sumele eliberate pot fi investite numai în alte
domenii rentabile.
3.Operaţiunea devine realmente rentabilã în situaţii numericeşte limitate (se are în
vedere în special leasingul financiar).
4.Prezintã condiţii restrictive în ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere a bunului
mai ales în cazul leasingului operaţional.
5.În cazul leasigului financiar, imposibilitatea rezilierii contractului înainte de termen
chiar dacã bunul devine inutilizabil; rezilierea contractului poate avea loc numai prin
plata unei penalitãţi substanţiale din partea utilizatorului care sã-i asigure
finanţatorului profitul proiectat şi sã acopere riscull de a nu gãsi un utilizator pentru
bunul în cauzã.
6.Avantajul reducerii impozitului datorat prin includerea ratelor de leasing pe
cheltuieli deductibile este adeseori supraestimat putând conduce la decizii greşite
privind unele oferte de leasing.
18
1.3.5. Limitele şi ruscurile leasingului pentru societatea de leasing
1.Bunurile închiriate pot fi deteriorate prin utilizarea lor necorespunzãtoare de cãtre
beneficiar.
2.Sunt sitiaţii în care un bun utilizat temporar sã nu-3i mai gãseascã solicitanţi (în
special în cazul leasingului operaţional).
3.Necesitã o instruire specialã a personalului atât la furnizor cât şi la beneficiar cu
privire la gestionarea bunului închiriat în special pentru faza iniţialã şi finalã a
încheierii contractului de leasing.
4.Derularea operaţiunilor de leasing presupune un numãr mare de consilieri şi analişti
financiari , mãrindu-se astfel costul tranzacţiilor.
5.Riscurile pot creşte pe mãsura creşterii numarului beneficiarilor, a exigenţelor
privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona factori aleatori, a creşterii
ponderii tranzacţiior transnaţionale.
6.Dificultatea recuperãrii bunului în cazul rezilierii contractului.
7.Pot apãrea pierderi în situaţia neincluderii în contract a unor clauze referitoare la
actualizarea preţului în cazul în care mãrimea dobânzilor inclusã în ratele de leasing
nu acoperã nivelul inflaţiei, mai ridicat decât cel prognozat.
1.4. Leasingul, evoluţie comparativã
ASLR ( Asociaţia Societãţilor de leasing din România ) este o organizaţie
profesionalã, nonguvernamentalã, nonprofit, apoliticã şi independentã, supusã
legislaţiei romane în vigoare şi a fost înfiinţatã în februarie 1996 în conformitate cu
prevederile Legii Nr. 21/1924.
Scopul şi obiectivele ASLR:
-aparã şi reprezintã interesele societãţilor de leasing din România.
-promovarea colaborãrii între aceste societãţi.
-analizarea cadrului legislativ privind operaţiunile de leasing în România şi
formularea unei poziţii comune în elaborarea şi aplicarea oricãror reglementãri.
-colaborarea în acest sens cu organismele interne şi internaţionale din acest domeniu.
19
popularizarea şi promovarea conceptelor, tehnicilor şi metodelor avansate din
domeniul leasingului.
-organizarea de simpozioane şi mese rotunde pe teme de leasing pentru a sprijini
realizarea acestor obiective.
-implicarea mai activã a membrilor ASLR în dezvoltarea industriei leasingului în
România.
ALB ( Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare) a fost înfiinţatã
în 2004 sub numele de „Asociaţia de Leasing Bancar”, fiind dedicatã companiilor de
leasing ce erau subsidiare ale bãncilor. Primii membri fondatori sunt companii de
leasing care sunt afiliate unor grupuri financiare şi bancare mai mari. Începutul anului
2006 a fost marcat de emiterea Ordonanţei Guvernamentale Nr. 28/2006, ce a adus o
primă recunoaştere şi definiţie a leasing-ului financiar drept activitate de creditare, în
timp ce companiile de leasing financiar au fost astfel catalogate drept instituţii
financiare nebancare. Ca urmare, “Asociaţia de Leasing Bancar – ALB” şi-a deschis
porţile pentru această categorie de instituţii financiare nebancare, şi a fost redenumită
“Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare – ALB”.
1.4.1. Piaţa leasingului în Romania în anul 2005
Instituţiile financiare nebancare (IFN) s-au dovedit o sursã de finanţare pe
termen mediu capabilã sã sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei
naţionale la costuri competitive. Leasingul a fost şi este motorul pieţei financiare
nebancare, pe care încã o dominã ca volum al finanţãrilor, reprezentând aproximativ
3% din PIB-ul României în anul 2005.
Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului 2005 era 52, faţã de 37 la finele
anului 2004. Leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie de
derulare a contractelor de leasing semnificativ fiind faptul cã leasingul operaţional
pierde în mod constant teren. Analiza evidenţiazã o scãdere substanţialã în piaţa de
leasing, diminuare de la 7% la aproximativ 4%.
Cei mai importanţi clienţi ai societãţilor de leasing au fost şi în anul 2005
persoanele juridice. Valoarea bunurilor finanţate în leasing pentru persoanele juridice
a reprezentat circa 67% din total piaţã, 21% fiind reprezentat de sectorul public şi
ONG-uri şi 12% fiind reprezentat de persoanele fizice. Din punct de vedere al originii
20
bunurilor finanţate cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate în primele 9
luni ale anului 2005 a fost reprezentatã de contracte cu furnizori externi. Ca duratã a
contractelor pentru bunurile mobile, cea mai mare parte sunt încheiate pe duratã între
3-5 ani. Contractele de leasing imobiliar sunt încheiaten în marea majoritate pe durata
de 5-8 ani.
Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important
segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea
acestui segment a ajuns, la finele anului 2005 la un nivel de circa 90.5% în scãdere
faţã de anul 2004, când aceastã pondere era de 93%. Aceastã scãdere este compensatã
prin evoluţia pozitivã a ponderii finanţãrilor în leasing destinatã zonei echipamentelor
industriale/agricole unde s-a înregistrat o creştere de la 4,2% la aproape 6% în total
vânzãri.
Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel scãzut ca şi pondere în total
finanţãri (sub 1%). Deşi existã o creştere substanţialã şi constantã a pieţei de leasing
din România în anul 2005, societãţile de leasing se confruntã cu o serie de aspecte,
dintre care se reţin:
-cadrul legal insuficient structurat: se aflã în discuţii modificãrile de la O.G nr.
51/1997.
-manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de
leasing.
-stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale (nivelul încã redus al investiţiilor
strãine în România).
-impactul aplicãrii noilor reglementãri privind organizarea şi funcţionarea activitãţii
instituţiilor financiare nebancare.
1.4.2. Piaţa leasingului în Romania în anul 2006
Ca urmare a schimbãrilor intervenite în cadrul legal prin emiterea de cãtre
Banca Naţionalã a României a Ordonanţei 28/2006 (legea IFN-urilor) piaţa de leasing
din România este reprezentatã de circa 330 de societãţi de leasing, care s-au notificat
la BNR pânã în luna aprilie 2006.
Numãrul membrilor ASLR la sfârşitul anului era de 32, faţã de 52 la finele
anului 2005. Reducerea numãrului de membri s-a datorat ieşirii din ASLR a 4
21
societãţi de lesing: Romextera Leasing IFN S.a, BCR Leasing IFN S.a, Ţiriac Leasing
IFN S.a, Matco Leasing.
Persoanele juridice au continuat sã reprezinte cei mai importanţi clienţi ai
societãţilor de leasing. Valoarea bunurilor pentru leasingul persoanelor juridice a
reprezentat 70.9% din total piaţã, 7.86% fiind reprezentat de sectorul public şi de cãtre
ONG-uri, diferenţa de 21.24% fiind reprezentatã de persoanele fizice şi PFA. În
cadrul contractelor de leasing încheiate la nivelul asociaţiei, se poate face distincţie în
funcţie de tipul achiziţiei, în leasing cu bunuri din import şi leasing domestic. Astfel,
din totalul de 47.965 contracte încheiate în anul 2006 şi aflate în derulare la sfârşitul
anului, circa 56.5% sunt contracte cu furnizori externi şi 43.5% reprezintã leasing cu
furnizori interni. Ca duratã a contractelor, cea mai mare parte, adicã un procent de
40,2% din valoare bunurilor sunt încheiate pe durate de 3 ani. Contractele de leasing
imobiliar sunt incheiate în marea majoritate pe durata de 5 ani, din valoarea bunurilor.
Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultã cã cel mai important
segment al pieţei de leasing continuã sã îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea
acestuia a ajuns, în 2006 la un nivel de 93,12%, în creştere faţã de anul 2005, când
pentru aceeaşi perioadã de raportare aceasta era de 90,5%. În ceea ce priveşte
ponderea finanţãrilor în leasing destinate echipamentelor industriale şi agricole s-a
înregistrat un procent de 3,98%, în descreştere faţã de anul precedent.
Leasingul imobiliar se situeazã la un nivel mai ridicat ca pondere în total
finanţãri faţã de 2005, înregistrându-se un procent de 1,44%. Deşi existã o evoluţie
substanţialã şi constantã a pieţei de leasing din România, societãţile de leasing se
confruntã cu o serie de aspecte, dintre care menţionãm:
-cadrul legal încã insuficient structurat: în aceastã perioadã s-au aflat în discuţii atât
modificãrile la Legea 441/2006, lege care aduce modicicãri Legii31/1990-legea
companiilor, cât şi normele metodologice ale Ordonanţei 28/2006, lege privind
reglementarea activitãţii instituţiilor financiare nebancare IFN.
-manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de
leasing. stadiul actual al dezvoltãrii economiei naţionale. nivelul încã redus al
investiţiilor strãine în România.
22
1.4.3. Piaţa leasingului în Romania în anul 2007
Piaţa de leasing a cunoscut o dezvoltare semnificativã şi a ajuns sã reprezinte
peste 4% din PIB, confirmând statutul leasingului de produs financiar complementar
altor produse bancare, accesibil unui numãr mare de agenţi economici.
Leasingul a devenit o sursă de finanţare a investitiilor pe termen mediu,
capabilă să sprijine dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei naţionale la costuri
competitive.
Ritmul de creştere a fost de 51.3% la 31 decembrie 2007, faţã de sfârşitul
anului anterior. În anul 2007, ALB a finanţat active totale în valoare de 3.714
milioane de euro (75%) iar ASLR a finanţat actice totale în valoare de 3939 milioane
euro (19%), astfel încât totalul contractelor semnate la sfârşitul anului 2007 (dupã
valoarea activelor finanţate), de cãtre membrii ALB şi ASLR, însumeazã 4.653
milioane de euro.
În anul 2007, leasingul financiar a continuat sã reprezinte principala direcţie
de derulare a contractelor de leasing, atingând un procent de 98% din totalul activelor
finanţate, restul de 2% fiind reprezentat de leasing operaţional.
Totuşi este de remarcat faptul cã datele Asociaţiei Producãtorilor şi
Importatorilor de Automobile (APIA) aratã cã, în 2007, volumul achiziţionãrilor auto
în sistem de leasing a scãzut cu 5.83% faţã de 2006.
Leasingul auto pierde teren. Potrivit statisticilor Asociaţiei Producãtorilor şi
Importatorilor de Automobile (APIA), piaţa finanţãrilor în leasing care a avut ca
obiect de activitate achiziţionarea autoturismelor noi a scãzut anul trecut cu aproape
6% faţã de 2006. Aceasta cu toate cã în cursul anului trecut, vânzãrile totale de
autoturisme au crescut cu peste 23%. Cifrele aratã cã, în 2007, au fost cumpãrate în
sistem de leasing aproape 83.550 de autoturisme, respectiv cu 5.83% mai puţine decât
în 2006. Evoluţia negativã a fost generatã în primul rând de scãderea vânzãrilor în
leasing a autoturismelor de producţie autohtonã. Aceleaşi date aratã cã ritmul de
creştere a finanţãrilor în leasing a încetinit anul trecut şi pe segmentul autovehiculelor
importate. Partea de piaţã pierdutã de leasing a fost acoperitã de achiziţiile prin credite
bancare precum şi de cele cu plata pe loc. Tendinţa s-a manifestat încã din prima parte
23
a anului trecut. Conform unor statistici BNR 33% din creditele acordate de bãnci în
primul semestru din 2007 au fost împrumuturile de nevoi personale, din care o cotã
parte au avut ca scop cumpãrarea unui autoturism iar 20%, finanţãrile auto.
Avantaje vs dezavantaje.
Aceastã evoluţie poate fi justificatã prin faptul cã împrumuturile auto sunt mai
puţin accesibile unei anumite categorii de clienţi decât împrumuturile de consum, cu
toate cã acestea din urmã sunt, per total, mai costisitoare. Asta deoarece anumite
instituţii bancare solicitã şi avans, în medie de 10% din preţul de cumpãrare a maşinii.
Mai mult, creditul auto este oferit de regulã pe o perioadã medie de 5 ani, ceea ce
înseamnã cã la un împrumut mediu de 15 000 euro rata lunarã va fi mai mare decât în
cazul creditului de nevoi personale care are de obicei o perioadã de rambursare de 10
ani. În plus, în acest caz, nici nu se pune problema avansului ori a justificãrii
destinaţiei creditului. Prin urmare şi documentaţia necesarã la dosarul de împrumut
este simplu de procuat, actele de bazã fiind adaverinţa de venit şi, uneori, copie dupã
cartea de muncã. Având în vedere aspectele prezentate, câştigãtorul pare a fi
împrumutul de nevoi personale. Din aceleaşi considerente şi leasingul auto este mai
puţin accesibil faţã de creditul de consum. Societãţile de leasing din România oferã,
cu unele excepţii, finanţare pe o perioadã maximã de 6 ani. În plus, maşina finanţatã
în leasing nu devine proprietatea cumpãrãtorului decât la achitarea valorii reziduale,
adicã a ultimei rate a finanţãrii. Practic, pe durata derulãrii contractului, acesta are
doar drept de folosinţã a automobilului.
La acea perioadã, leasingul a devenit puţin mai dezavantajos dupã ce
societãţile financiare au majorat dobânzile, acestea situându-se între 8.5% şi 9%.
Factorul care a generat scumpirea leasingului a fost creşterea riscului de ţarã şi a
costurilor determinate de lichiditãţile scãzute de pe piaţa financiarã internaţionalã,
dupã cum au explicat unii jucãtori de pe piaţa de profit.
24
CAPITOLUL II CLASIFICAREA ŞI NATURA JURIDICã A OPERAŢIUNILOR DE LEASING
2.1. Delimitarea leasingului
2.1.1. Natura juridicã a operaţiunilor de leasing
Treptat, leasingul s-a conturat ca o instituţie de sine stãtãtoare atât ca realitate
economicã cât şi ca figurã juridicã. Delimitarea exactã a naturii juridice a leasingului
are o deosebitã improranţã în plan practic, pentru a fi cunoscute cu certitudine atât
obligaţiile pãrţilor din contractul bilateral propriu-zis, cât şi raporturile juridice care
iau naştere între acestea şi terţe persoane. În acest demers este necesar sã se facã o
analizã a raporturilor obligaţionale care se formeazã în cadrul contractului de leasing,
precum şi a celor care se formeazã prin încheierea unor alte contracte asemãnãtoare.
2.1.1.1. Delimitarea leasingului faţă de credit
Leasingul, în formă clasică, poate fi asemănat cu un credit de investiţii, fapt
pentru care el a fost considerat ca un credit în natură sau o operaţiune cu scop
financiar grevată de un contract de închiriere. Se poate spune cã, în ceea ce-l priveşte
pe finanţator, leasingul este un credit pe termen mediu sau lung, garantat de un drept
de proprietate. ( Dorin Clocotici, 1998 ). Datorită asemănării cu creditul, băncile au
fost autorizate să acorde finanţări sub forma leasingului financiar, însă numai indirect,
prin intermediul unor societăţi distincte, special constituite în acest scop.
În decizia sa din 10 octombrie 1979 Curtea din Paris a constatat cã în mod cert
leasingul presupune şi o închiriere, dar caracterul sãu esenţial constã în finanţarea
integralã de cãtre utilizator a unei investiţii. Curtea conchide cã leasingul nu este nici
un împrumut, nici un credit, şi nu este nici o vânzare la termen, mai ales cã spre
deosebire de ultima categorie, plãţle fãcute cu titlu de amortismente nu pot fi
restituite, dacã vânzarea nu mai are loc din diferite motive.
25
Creditul poate fi pus la dispoziţie de către o bancă comercială, în baza unui
contract de credit bancar sau a unui contract de deschidere de credit. Prin contractul
de credit, banca pune la dispoziţia unei persoane, contra unei renumeraţii, fonduri
băneşti pe un termen şi în cuantum determinat, iar prin contractul de deschidere de
credit se eliberează sumele către client până la concurenţa sumei convenite, clientul
fiind obligat să ramburseze creditul la termenul contractului, împreună cu dobânda
stabilită. Contractul de credit bancar este un contract unilateral şi intuitu personae, şi
presupune aducerea unor garanţii reale, personale sau speciale (girul) de către
beneficiar.
Totodată, creditele sunt acordate pentru realizarea unor investiţii, iar
beneficiarul trebuie să contribuie cu un anumit procent la realizarea acesteia.
Spre deosebire de credit, prin leasing se asigură finanţarea integrală a unei investiţii,
iar garanţia o reprezintă, în principal, însuşi dreptul de proprietate asupra bunului ce
constitue obiect al contractului.
2.1.1.2. Delimitarea leasingului faţã de împrumut
Leasingul se aseamanã şi cu împrumutul mai ales dacã se are în vedere
obligaţia de de restituire integralã a finanţãrii (face excepţie valoarea rezidualã), sau
caracterul irevocabil al contractului pe timpul derulãrii sale. Într-o structurã cu
caracter general, redevenţele contractuui de leasing cuprind: ratele de amortizare,
chiria pe capitalul neamortizat, taxele şi asigurãrile, precum şi o marjã de profit.
2.1.1.3. Delimitarea leasingului faţã de vânzarea cu plata în rate şi vânzarea cu plata la termen.
Vânzarea cu plata preţului în rate este un contract potrivit cãruia cumpãrãtorul
îşi asumã obligaţia de a plãti preţul unui bun din veniturile salariale realizate prin
reţineri lunare. Ca orice contract de vânzare cumpãrare, şi aceastã formã de contract
dã naştere la obligaţii specifice din partea pãrţilor: vânzãtorul trebuie sã predea bunul
şi sã-l garanteze pe cumpãrãtor, iar acesta din urmã trebuie sã ia în primire bunul şi sã
plãteasca contravaloarea lui.
26
Deosebirea între leasing şi aceste forme comerciale poate fi privitã prin prisma
urmãtoarelor caracteristici:
-Dreptul de proprietate. Prin operaţiunea de vânzare cu plata în rate, un anumit bun
este schimbat ca marfã, obţinându-se echivalentul bãnesc, şi este transferat astfel
dreptul de proprietate şi toate riscurile cãtre cumpãrãtor. În cazul leasingului, dreptul
de proprietate rãmâne locatorului şi se cedeazã doar dreptul de folosinţã împreunã cu
toate riscurile şi obligaţiile.
-Dreptul de opţiune. În contractul de vânzare cumpãrare cu plata în rate, odatã cu
achitarea ultimei rate, bunul intrã automat în proprietatea deplinã a cumpãrãtorului. În
contractul de leasing, locatarul, la sfârşitul termenului de leasing, are dreptul de a opta
pentru cumpãrarea bunului sau, dupã caz, pentru prelungirea contractului de leasing
ori încetarea raporturilor contractuale.
-Natura juridicã a plãţilor. Ratele, în cazul vânz1rii cu plata în rate, are rolul de
platã a preţului bunului. Redevenţele nu au aceeaşi naturã juridicã a ratelor, respectiv
de platã a preţului, ci rolul de platã a contravalorii dreptului de folosinţã.
-Durata. Durata de vânzare cu plata în rate este de obicei mult mai scurtã, urmãrindu-
se doar facilitarea achiziţiei bunului de cãtre beneficiar. Durata pe care se fac plãţile
de leasing este mai mare, ideea fiind de finanţare a clientului. Se conoaşte faptul cã în
ţara noastrã termenul unui contract de leasing este de minim un an.
-Fiscalitate. În cazul vânzãrii cu plata în rate, beneficiarul trece pe cheltuieli nu
valoarea ratelor ci amortismentul periodic calculat prin deducerea din masa
impozabilã a unui procent anume stabilit de actele normatice în vigoare. În cazul
leasingului beneficiarul poate include redevenţa direct pe cheltuieli ( Monica Achim,
2006 ).
2.1.1.4. Delimitarea leasingului faţã de locaţiune.
Se constatã cã leasingul se aseamãnã cu locaţiunea, datoritã transmiterii
dreptului de folosinţã pentru o anumitã perioadã. În ţãrile membre din Uniunea
Europeanã existã noţiunea de „proprietate economicã”.
În Belgia este prevãzut faptul cã locatarul va trebui sã punã în valoare
promisiunea de vânzare, la expirarea contractului. În legea belgianã este autorizat ca
el sã includã pe durata leasingului în activul bilanţului bunurile care îi sunt închiriate
27
şi pe care le deţine cu titlu de proprietar. În Franţa, potrivit reglementãrilor fiscale, se
recunoaşte locatarului posibilitatea de a-şi ţine registrele ca şi când ar fi din punct de
vedere juridic, proprietar.
Privind la efectele pe care le produce încheiarea unui contract de leasing
conform prevederilor O.G Nr. 52/1997 comparativ cu raporturile juridice care iau
naştere în baza unui contract de locaţiune, reglementat de art. 1410-140 din Codul
Civil se observã urmãtoarele diferenţe:
-în cazul leasingului durata locaţiei şi ratele vor fi determinate în funcţie de preţul de
achiziţie al bunului cuprinzând cote pãrţi din aceste şi unele elemente cum ar fi
dobândã, profit, tva. Ratele de leasing se consumã din substanţa bunului pânã îl aduc
la valoarea rezidualã la sfârşitul contractului. În cazul contractului de locaţiune, ratele
se stabilesc în funcţie de condiţiile existente pe piaţã. Aceastã sumã nu ţine neapãrat
seama de o recuperare a valorii bunului prin cuantumul lor.
-utilizatorul se foloseşte de bun – ca şi locatarul – în timpul derulãrii contractului, însã
trebuie sã-l restituie în starea în care l-a primit, mai puţin uzura normalã, pe când
locatarul trebuie sã restituie lucrul închiriat în starea în care l-a primit, conform
inventarului. De aici rezultã o altã diferenţiere importantã, în sensul cã dacã chiria
reprezintã contravaloarea dreptului de folosinţã al locatarului, rata de leasing cuprinde
şi cota parte din valoare de intrare a bunului (în cazul leasingului financiar), respectiv
din valoarea de amortizare (în cazul leasingului operaţional). Rata de leasing poate fi
consideratã un product, întrucât prin amortizãrile cuprinse, substanţa lucrului se
consumã pânã la nivelul unei valori reziduale, la sfârşitul contractului.
-în cazul leasingului (şi cu preponderenţã în leasigul financiar), riscurile le transferã la
utilizator în momentul încheierii contractului, care este obligat şi totodatã interesat sã
plãteascã primele de asigurare, spre deosebire de locaţiune, unde riscul este suportat
de locator.
-leasingul se mai deosebeşte de locaţiune şi prin faptul cã acesta din urmã nu include
promisiunea de vânzare la sfârşitul contractului, stabilind-se astfel în practica
judiciarã francezã cã, în cazul în care locatarul nu are facultatea de a deveni
cumpãrãtor, suntem în prezenţa unei locaţiuni.
-obligaţiile finanţatorului, respectiv ale locatorului: locatorul în cazul unui contract de
locaţiune, rãspunde de predarea bunului cãtre locatar, pe când finanţatorul dintr-un
contract de leasing este exonerat în mod expres de râspundere, în cazul în care bunul
nu este predat utilizatorului. Se defineşte locaţiunea ca fiind „un contract prin care una
28
din pãrţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru
un timp determinat, drept un preţ determinat” ( Carpenaru D., 1999 ).
-elementul esenţial de diferenţiere dintre cele douã contracte constã în dreptul de
opţiune de care beneficiazã utilizatorul la sfârşitul perioadei contractuale (sau în
timpul derulãrii contractului, în anumite condiţii), drept care nu poate fi exercitat şi de
locatar în cadrul unui contract de locaţiune. În cazul contractului de leasing, la
sfârşitul perioadei de locaţie, bunul poate trece în posesia beneficiarului în baza
redevenţlor plãtite şi a unui preţ rezidual.
Transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face de la momentul
încheierii contractului, cu unele restricţii ce revin cumpãrãtorului: de a înstrãina bunul
şi de a-l asigura pe durata plãţii ratelor.
În operaţiunile de leasing, finanţatorul pãstreazã proprietatea asupra bunului,
iar toate celelalte obligaţii, inclusiv riscurile, revin utilizatorului. Redevenţele nu au
natura juridicã a ratelor, respectiv de platã a preţului, însã vor fi deduse în cazul în
care utilizatorul îşi manifestã opţiunea de a cumpãra bunul folosit.
De asemenea, leasingul se deosebeşte şi de contractul de vânzare cumpãrare,
cu pãstrarea proprietãţii pânã la plata preţului, deoarece aceastã formã de vânzare,
deşi nu transferã proprietatea decât la termen, naşte toate celelalte efecte specifice
vânzãrii. Mai este de observat cã la plata preţului cumpãrãtorul devine automat
proprietaarul bunului, situaţie inexistentã în cazul leasinglui, unde utilizatorul nu
devine proprietar în mod automat ci la finele perioadei de folosinţã a bunului, când el
are posibilitatea de a cere achiziţionarea acestuia.
2.2. Clasificarea leasingului
O particularitate a operaţiunilor de leasing este reacţia fulgerătoare la
schimbarea cerinţelor pieţei, motiv care a influenţat crearea mai multor varietăţi ale
leasingului. Stabilirea şi înteţirea concurenţei pe piaţa de leasing impune ca societăţile
de leasing să găsească şi să propună clienţilor diverse servicii în legătură cu activitatea
lor, modalităţi mai flexibile de achitare a ratelor de leasing, noi forme de cooperare cu
producătorii etc. Din acest considerent, operaţiunile de leasing se prezintă în practică
sub mai multe tipuri, categorii sau forme. În literatura de specialitate, atât naţională,
cât şi străină, există o mare diversitate de opinii cu referire la determinarea
29
caracterelor specifice leasingului. Astfel, extinderea operaţiunilor de leasing a dus la
modalitãţi diferite de organizare şi finanţare a lor, cuprinse într-un sistem de criterii de
clasificare a acestor operaţiuni.
Existã mai multe criterii de clasificare.
A ) În funcţie de durata închirierii, operaţiunile de leasing se clasifică în:
-leasingul pe termen scurt constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore,
zile sau luni mai multor beneficiari, în vederea amortizării;
-leasingul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin închirierea
consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani;
-leasingul pe termen lung se realizează pe termen lung, durata normală de leasing
corespunzând celei de funcţionare normală a bunului; după perioada de închiriere
beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un preţ inferior celui iniţial.
Această variantă se practică în mod frecvent pe piaţa bunurilor imobiliare pentru
clădiri complet utilate.
B) În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului,
distingem:
-leasing operaţional (de mentenanţă, tehnic) – se derulează pe o perioadă mai mică
decât durata economică de viaţă estimată a bunului şi presupune recuperarea în
perioada de locaţie doar a unei părţi, deşi locatorul aşteaptă să recupereze toate
costurile prin reînnoirea contractului sau prin închirierea către alţi locatari. Oferă atât
finanţarea, cât şi servicii de mentenanţă pentru bunul închiriat, costul asigurării
mentenanţei fiind inclus în chiria leasingului;
-leasing financiar (de capital) – urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului în
perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. Leasingul financiar nu oferă mentenanţă,
nu poate fi reziliat şi este complet amortizat. La sfârşitul perioadei, locatarul poate
opta pentru cumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale;
-lease-back – reprezintă o formă mascată de finanţare a unei societăţi comerciale,
fiind similar cu ipoteca. În acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate în proprietatea
sa finanţatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele
30
locaţiei, bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii
reziduale.
Ordonanţa 57/1997 defineşte leasingul financiar stabilind însã cã orice formã
de leasing care nu este financiar este operaţional. Astfel , o operaţie de leasing poate fi
clasificatã drept financiarã dacã:
-riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatoului din
momentul încheierii contractului de leasing.
-pãrţile au prevãzut expres cã la expirarea contractului de leasing se transferã
utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului.
-utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului, iar preţul de cumpãrare va
reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (valoarea la care a fost achiziţionat
bunul de cãtre finanţator, respectiv costul de achiziţie) pe care acesta o are la data la
care opţiunea poate fi exprimatã.
-perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperã cel puţin 75% din durata
normatã de utilizare a bunului, chiar dacã în final dreptul de proprietate nu este
transferat.
Trebuie remarcat, astfel, cã în general o operaţie de leasing financiar este
îndreptatã cãtre achiziţia bunului finanţat. Oricum, fie datoritã duratei mari de
utilizare, fie datoritã sumelor mari achitate de utilizator se poate constata cã
utilizatorul, la finele contractului, poate considera practic proprietatea bunului ca fiind
asumatã.
Astfel, în cazul leasingului financiar legea mai precizeazã cã rata de leasing
reprezintã cota parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing, arãtând
cã aceasta este egalã cu rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneascã, iar
contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă obligatoriu valoarea iniţială a
bunului, şi clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea
bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.
Spre deosebire de leasingul financiar, leasingul operaţional presupune, în
adevãratul sens al cuvântului, folosirea bunului finanţat pentru o perioadã limitatã de
timp, fãrã asumarea unor riscuri şi beneficii aferente proprietarului, în general, pentru
dezvoltarea punctualã a unor activitãţi specifice. Astfel, utilizatorul este practic decis,
încã de la semnarea contractului, asupra returnãrii bunului finanţat la finele perioadei
de leasing, urmând ca locatarul sã preia riscul de realizare a valorii rãmase
neamortizate la finele contractului.
31
C) În funcţie de părţile participante la contract, distingem:
-leasing direct, în care finanţatorul este şi furnizorul (producătorul); Se realizeazã
prin încheierea contractului între producãtorul şi utilizatorul bunului ce face obiectul
operaţiunii, finanţarea fiind asiguratã de furnizor (producãtor). În acest caz furnizorul
este identic cu locatorul, acesta din urmã putând fi producãtorul dar şi comerciantul
bunului respectiv.
-leasing indirect, în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate în leasing.
Acestea preiau creditarea, prestarea de servicii, contractarea, finanţarea şi controlul
plãţii ratelor, asumându-şi riscurile acestor operţiuni. Societãţile de leasing pot fi:
societãţi de leasing generale ( sunt societãţi care au ca obiect de activitate leasingul
pentru bunuri de folosinţã îndelungatã, cu destinaţie comercialã sau industrialã ),
societãţi de leasing de intermediere ( desfãsoarã activitate de mijlocire ), societãţi de
leasing integrate ( sunt constituite de cãtre mari unitãţi producãtoare care au înfiinţat
societãţi de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezultã din
aceste tranzacţii ).
D ) În funcţie de conţinutul ratelor de leasing:
- leasing brut (full service leasing) se caracterizeazã prin aceea cã ratele includ şi
cheltuielile de întreţinere, reparaţii, service şi asigurare. Această formă de leasing se
foloseşte în scopul permanentizării relaţiilor dintre companii şi se întâlneşte în general
la instalaţiile complexe sau acolo unde se doreşte cucerirea pieţei;
- leasing net se caracterizeazã prin aceea cã ratele se calculează doar pe baza preţului
net de vânzare al obiectului contractului, farã sã includã costul întreţinerii sau
reparaţiilor.
E ) În ceea ce priveşte tara de origine a finanţatorului, distingem:
- leasing internaţional intervine atunci când pãrţile implicate în contractul de leasing
provin din cel puţin douã tãri diferite. Acesta poate fi la rândul sãu leasing de import
(apare atunci când locatarul şi furnizorul sunt persoane juridice strãine, ceilalţi
participanţi fiind autohtoni), leasing de export (când furnizorul şi locatorul pe de-o
parte şi beneficiarul pe de alta parte aparţin unor tãri diferite) si leasingul de tranzit
(toţi paticipanţii la operaţiunea de leasing aparţin unor ţãri diferite).
32
- leasingul intern, la fel ca şi leasingul financiar extern, este o operaţiune de finanţare
în care participanţii sunt aceiaşi, particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul
cât şi societatea de leasing sunt persoane rezidente ale aceleiaşi ţări.
1.2. Forme speciale de leasing
2.2.1. Leasing Conteiner şi Master Leasing
În ultimii 50 de ani, schimburile comerciale au cunoscut o creştere explozivă,
dezvoltându-se mai rapid chiar decât producţia în sine. A crescut gradul în care
economiile naţionale se bazează pe comerţul internaţional în activitatea economică de
ansamblu. Tendinţele de creştere a comerţului internaţional au avut ca efect direct
dezvoltarea transportului internaţional de mărfuri. Astfel, dacă în 1950, transportul
maritim de mărfuri s-a ridicat la aproximativ 500 milioane tone, în 2000 s-a ajuns la
5000 milioane tone, ceea ce indică înzecirea cantităţii transportate. O creştere
spectaculoasă în acest context a cunoscut-o industria de transport conteinere. Apariţia
navelor port conteiner a însemnat pentru transportul mondial de mărfuri o descoperire
egală ca importanţă cu inventarea motorului cu aburi sau a căilor ferate. În ultimele
decenii, odată cu globalizarea activităţilor economice, industria de conteinere a
înregistrat creşteri spectaculoase, acest lucru ducând la dezvoltarea unor domenii
adiacente noi, cum ar fi master leasingul, care este o formă de leasing pe termen
scurt (trip leasing – în general pentru o singura călătorie) sau pe termen lung (term
leasing), care se referă la o operaţiune de leasing practicată în cazul închirierii
conteinerelor de transport marfă. Mecanismul de funcţionare a acestui tip de leasing
este următorul: utilizatorul (cel care doreşte să-şi transporte o marfă) încheie un
contract de leasing cu o companie de leasingconteiner, care are un acord de master-
leasing cu o companie internaţională. Costurile în sistem de master-leasing includ
închirierea conteinerului, încărcarea şi descărcarea sa pe nave de transport,
autovehicule rutiere sau trenuri, transportul şi costurile de asigurare. Ratele de leasing
şi nivelurile de utilizare se îmbunătăţesc pe măsură ce preţurile pentru conteinerele
noi se stabilizează, iar comenzile de transport cresc. Se realizează astfel un flux stabil
de comenzi pentru conteinere, în contextul unui flux la fel de constant de retragere a
echipamentelor vechi din flote. Trecerea spre utilizarea tot mai intensivă a internetului
şi a computerelor, avantajele pe care le oferă acestea, au determinat companiile de
33
leasing conteiner să ofere linii de transport cu acces permanent la informaţie. Această
afacere de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, cere continuitate şi servicii non-stop din
partea furnizorilor. Internetul a permis companiilor de leasing să deschidă birouri
virtuale, cu acces permanent în întreaga lume. Primele şi cele mai simple informaţii
on-line se refereau la o listă de birouri, agenţi şi contacte, simple informaţii statice
fără un element interactiv. Acestea au fost urmate de alte aplicaţii, oferind mai multe
detalii, care cereau o dezvoltare mai complicată. O problemă care trebuia rezolvată
era integritatea datelor. Companiile mari de leasing s-au dezvoltat până la nivelul la
care sunt în prezent datorită achiziţiilor şi fuziunilor. Aceasta a dus la un amestec de
tipuri de conteinere pentru flotă. Problemele iniţiale au fost în mare parte rezolvate,
deşi detaliile informaţiilor au fost şi încă sunt variate, diferite, depinzând de sursa şi
integritatea datelor. În prezent, toate companiile importante de leasing oferă informaţii
detaliate, uşor de înţeles. Accesul expeditorilor, a posesorilor de camioane şi de nave-
baza la aceste informaţii a devenit un element important pentru eficienţa şi
productivitatea întregii industrii de transport în conteinere.
2.2.2. Leasing Creativ
Cuvântul “creativ” alăturat unei caracteristici a unei industrii a apărut pentru
prima dată la Alvin Toffler în cartea “Al treilea val”. El defineşte foarte bine
“producţia de masă” şi “producţia individuală”. Informatizarea, gradul de cunoaştere
în continua dezvoltare şi multe alte argumente sunt pentru trecerea la o “producţie
individualizată” ( Toffler Alvin, 1983 ).
Exemplul pe care îl oferă Alvin Toffler în lucrarea citată este elocvent:
realizarea unui articol de îmbrăcăminte pe măsura celui care îl foloseşte. S-a trecut
astfel de la clasicul şablon cu anumite dimensiuni la “lucrul la comandă”, de la mii de
bucăţi din acelaşi produs la “produsul unic”, aşa numita producţie personalizată
(customized order). Cu toate că leasingul, mai mult decât oricare alt sistem de
creditare, se caracterizează prin
flexibilitate – adaptarea ofertelor în funcţie de necesităţile clienţilor – caracteristica de
creativitate a sistemelor de finanţare este foarte puţin folosită. Majoritatea companiilor
de leasing au o ofertă standard: o dobânda de X%, un termen de rambursare cuprins
între t1 şi t2 şi un avans de minim Vmin şi maxim Vmax.
34
Sistemul de leasing creativ defineşte un mod de lucru puţin diferit. După
analiza datelor economico-financiare ale potenţialului client se determină o expunere
maximă a societăţii de leasing asupra acestuia. În acest moment intervine
caracteristica creativă a leasingului. Împreună cu societatea de leasing se alege cea
mai bună ofertă de finanţare. Se determină avansul optim, durata optimă a
contractului de leasing şi implicit procentul de dobândă. Dacă toate aceste informaţii
conduc la o profitabilitate acceptată de societatea de leasing atunci se încheie
contractul de finanţare.
Principalele avantaje ale unui astfel de sistem ar putea fi următoarele:
• corelarea perfectă între posibilităţile de rambursare ale clientului şi sursele de
finanţare ale societăţii de leasing, ceea ce conduce implicit la un nivel minim al
creditelor în observaţie sau neperformante;
• oferirea unor alternative de finanţare în defavoarea răspunsurilor negative imediate;
Acest sistem de finanţare presupune un efort mai mare din partea firmei de leasing.
Leasingul creativ implică un timp de lucru mai ridicat, discuţii cu clienţii,
analize de indicatori calitativi, etc. – informatizarea îşi are propriul cuvânt de spus în
acest caz. De asemenea, aplicarea acestui sistem necesită un personal bine pregătit
profesional, într-o continuă cunoaştere a industriilor din piaţă. Publicaţiile de
specialitate, cursuri, dezbateri, stau la baza definirii unei soluţii. Ţinta finală a
leasingului creativ este individualizarea ofertelor de finanţare, unde utilizatorul are un
cuvânt de spus.
2.2.3. Leasing cu “levier” (Leveraged Leasing)
Leasingul cu “levier” poate fi unul dintre cele mai complexe şi sofisticate
mijloace de finanţare a echipamentului în piaţa financiară a zilelor noastre, apreciază
Richard Contino, expert american în domeniu ( Contino Richard, 2002 ).
Leveraged leasing este o tranzacţie în care finanţatorul (societatea de leasing)
implică doar o parte (de obicei între 20% şi 40%) din fondurile necesare pentru a
cumpăra echipamentul, urmând ca o terţă parte – creditorul – să asigure restul de bani.
Deoarece beneficiile companiei de leasing se bazează, în general, pe costul întregului
echipament, se poate spune ca investiţia sa este “garantată” prin datoria terţei părţi. În
general, împrumutul terţei-părţi nu implică garanţia către lessor şi angajează
aproximativ 60%-80% din costul echipamentului. Potrivit procesului de non-
35
garantare, creditorul îi poate cere utilizatorului ratele de plată care i-au fost atribuite,
precum şi echipamentul pentru răscumpărare. Lessorul nu are nici o responsabilitate
de plată, chiar dacă eşecurile de plată ale utilizatorului şi împrumutul nu pot fi
recuperate.
Faptul că terţul finanţator nu poate face firma de leasing responsabilă pentru
neplata împrumutului nu este atât de gravă precum pare şi aceasta pentru că
finanţatorul nu va acorda împrumutul fără obligaţie de plată decât în cazul în care
utilizatorul este considerat demn de încredere. În al doilea rând, drepturile creditorului
faţă de orice procedeu provenind din vânzarea sau revânzarea echipamentului vin
înaintea oricărui drept al firmei de leasing în ceea ce priveşte echipamentul şi
leasingul.
Investiţia în acţiuni a lessorului este subordonată obligaţiei de rambursare a
împrumutului. Dacă un terţ împrumutător a contribuit, de exemplu, cu 70% din
fondurile necesare, înţelegerea de subordonare îl va pune într-o poziţie de împrumut
de supracolateralizarecare, în schimb, va diminua riscul de împrumutare. Dacă situaţia
financiară a utilizatorului este slabă, finanţatorul-creditor poate fi dispus să ofere doar
un împrumut fără garanţii. În această formă de împrumut, creditorul are dreptul să
ceară plata de la firma de leasing în cazul în care plata nu poate fi făcută de către
utilizator sau prin echipament. Tranzacţiile de împrumut cu scopul de a obţine profit,
mai ales cele care
implică angajări de sume mari în valută, presupun adesea mai multe părţi care se
asociază prin combinaţii complicate. Lessorul apare de obicei ca un grup de investitori
asociaţi printr-unparteneriat sau trust. Parteneriatul sau trustul reprezintă proprietarul
legal sau “deţinătorul deacţiuni” al echipamentului. Creditorul este de obicei
reprezentat de un grup de finanţatori care, în general, acţionează printr-un acord al
trustului.
În continuare acest procedeu este complicat, pentru că fiecare participant se va
face cunoscut prin dezbateri din numeroase puncte de vedere. În consecinţă, sarcina
de a organiza, elabora şi negocia documentele necesare este, de obicei, foarte dificilă.
Din motivele expuse, Richard Contino consideră că indivizii şi firmele care lucrează
în industria leveraged leasing sunt agresivi şi creativi, mediul fiind astfel un mijloc de
inovaţie şi competiţie internă.
36
2.2.4. Leasing cu capital de risc (Venture Leasing)
Este cunoscut faptul că printre actele necesare încheierii unui contract de
leasing se numără bilanţurile contabile pe ultimii doi-trei ani. Acestea, alături de alte
documente financiar contabile, fac obiectul unei analize riguroase pe baza căreia
societăţile de leasing decid acordarea sau nu a finanţării. Pornind de la această
precondiţie, aria de utilizatori de leasing se reduce la cei care au deja o activitate de
câţiva ani în spate, companiile nou apărute fiind de multe ori văduvite de accesul la
această sursă de finanţare. Nu trebuie uitat însă faptul că fiecare solicitare de finanţare
în leasing este tratată separat, ţinându-se cont de particularităţile firmei solicitante.
De altfel, leasingul a apărut ca o modalitate de finanţare modernă, flexibilă,
mult mai avantajoasă faţă de sistemele clasice. În timp, leasingul a suferit
transformări, în sensul adaptării surselor de finanţare la cerinţele din ce în ce mai
diverse ale fiecărei companii. Aşa s-a conturat venture leasing, operaţiunea prin care
societăţile de leasing acceptă să acorde finanţare şi companiilor recent înfiinţate care
nu sunt încă profitabile, dar au un potenţial de dezvoltare ridicat. Astfel, firmele
recent înfiinţate pot obţine finanţări din primele stadii, fără a-şi diminua în mod
nejustificat capitalul.
Conceptul de venture leasing a apărut la sfârşitul anilor ’80. Companiile nou
înfiinţate care demonstrează perspective de dezvoltare, sprijinite de investitori de risc
(care investesc în schimbul unei participări în companie), au început să fie finanţate
de companiile de venture leasing pentru achiziţia de echipamente. Atât locatorii
venture (venture lessors), cât şi investitorii venture (venture capital) privesc
întreprinzătorii ţinând cont de potenţialul lor şi nu ca bancherii sau locatorii
tradiţionali - ţinând cont de stabilitatea veniturilor existente. Locatorii venture
finanţează echipamentul de bază pentru companii de înaltă tehnologie, ca de exemplu
computere, sisteme de telecomunicaţii, aparatură de măsurare şi control, echipamente
de laborator şi birotică. Sunt excluse echipamentele unicat, foarte specializate. În
schimbul finanţării în leasing, locatorul venture primeşte redevenţele lunare de
leasing, valoarea reziduală a echipamentului şi dreptul de a achiziţiona acţiuni ale
companiei la un preţ prestabilit (garanţiile în acţiuni), dacă sunt scoase la vânzare.
Companiile importante implicate în această industrie lucrează, de cele mai
multe ori, cu investitorii de risc pentru a identifica companii bine poziţionate în
sectoare aflate în dezvoltare şi cu perspective promiţătoare. De obicei, obţinerea
37
capitalului de risc este o condiţie obligatorie pentru a obţine finanţare venture leasing.
Totuşi, spre deosebire de capitalurile de risc, locatorii venture au un rol strict
consultativ în portofoliul companiei şi, de obicei, nu se implică în conducerea
executivă. Investitorii de risc oferă o finanţare directă, implicându-se strategic în
managementul companiilor. Aceasta este şi cauza pentru care, în multe ţări,
investitorii de risc au posibilităţi limitate de a investi în mai multe companii care
aparţin aceleiaşi industrii. Tot echipamentul achiziţionat de companiile venture este
înglobat într-un sistem de leasing unitar, reglementat de un “master lease agreement”.
Deşi, de cele mai multe ori, echipamentul este cumpărat de la o întreagă varietate de
producători, condiţiile generale impuse sunt similare, iar termenii pentru fiecare piesă
de echipament sunt determinaţi în funcţie de programele specifice, care include, de
asemenea termenii şi condiţiile contractului de master lease.
La ora actuală, în România există câteva societăţi de leasing care acordă
echipamente în leasing societăţilor aflate la început. Aprobarea finanţării pentru astfel
de companii se realizează pe baza unor planuri de afaceri şi a unor studii de piaţă
temeinic realizate, companiile de leasing stabilind, în general, pe perioada derulării
contractelor, o legătură de lucru cu societăţile pe care le finanţează. Pe lângă o serie
de avantaje financiare, practicarea venture leasingului presupune riscuri pe care nu
orice societate de leasing şi le poate asuma. Cadrul economic instabil, legislaţia
deficitară şi atitudinea refractară a băncilor finanţatoare sunt motivele pentru care
acest tip de serviciu nu a fost încă adoptat pe scară largă în ţara noastră. Asumarea
acestor riscuri depinde, în primul rând, de puterea financiară a companiei de leasing.
Din acest punct de vedere, relevantă este clasificarea societăţilor de leasing în trei
categorii – cele care aparţin de o bancă, cele
specializate în leasing şi cele afiliate producătorilor de echipamente. Prima categorie
dispune de un regim preferenţial de finanţare, lucru care constituie un avantaj faţă de
societăţile care au încheiate parteneriate de finanţare pe termen mediu cu diverse
bănci şi a căror dobândă nu este întotdeauna cea mai avantajoasă. Pentru societăţile
producătoare de echipamente, leasingul reprezintă doar o formă de comercializare a
produselor pe lângă metodele clasice de creditare. Avantajul unei astfel de societăţi
este dat, în primul rând, de posibilitatea valorificării unui bun în cazul în care
utilizatorul nu-şi onorează angajamentele. În ciuda riscurilor mari la care sunt supuse
societăţile finanţatoare, operaţiunile de venture leasing se bucură de un real succes în
rândul marilor companii din Occident. Acestea se ghidează după ideea că avantajele
38
leasingului ating cote maxime de dezvoltare doar în condiţiile în care se îmbină cu
flexibilitate faţă de cerinţele clienţilor.
2.2.5. Leasing Time-Sharing
Time-Sharing este un tip de leasing cu o tehnică de realizare specială. Bunul
este închiriat în acelaşi timp de mai mulţi utilizatori, care îl folosesc numai în anumite
perioade, fărã a avea obligaţia de plată a chiriei pentru timpul în care nu îl utilizează.
Cu toate că acest tip de contract de leasing este cunoscut în România doar din ofertele
unor companii de turism (închirierea unor spaţii de cazare în sistem time-sharing), în
ţările avansate acesta este un instrument utilizat într-o multitudine de variante. Prin
time sharing se poate achiziţiona dreptul de folosinţă, pentru o anumită perioadă dintr-
un an, atât pentru bunuri mobile (aeronave, automobile, ambarcaţiuni, echipament
industrial, etc.), cât şi pentru imobile cu diverse destinaţii.
O variantă a leasingului time-sharing este reprezentată de entertainment
leasing. Deşi în România este necunoscută, această formă de leasing este foarte
folosită în ţările occidentale, în SUA fiind chiar unul din cele mai obişnuite tipuri de
proiecte de entertainment (mai ales pentru activităţi de vânătoare şi pescuit). Această
formă de leasing poate fi considerat leasing în comun pentru un teren având o
destinaţie precisă. Contractul de leasing este încheiat cu persoane sau grupuri de
persoane, pe perioade specifice. Rata pentru acest tip de leasing este calculată în
funcţie de suprafaţa închiriată. În SUA, spre exemplu, preţul mediu al unui hectar în
leasing entertainment se încadrează între 12,5 şi 15 USD pe hectar pentru o
săptămână. Proprietarii de terenuri care se pretează la activităţi de vânătoare sau
pescuit (păduri, lacuri, bălţi) pot prin intermediul acestui tip de leasing să beneficieze
de o exploatare optimă a proprietăţilor pe care le deţin. O porţiune de teren poate fi
închiriată mai multor persoane sau grupuri de persoane strict pentru activităţi de
vânătoare şi pescuit negociindu-se eventuale investiţii în managementul habitatului,
pentru a se îmbunătăţi calitatea vieţii faunei precum şi pentru creşterea numărului de
exemplare sau paza suprafeţelor. De obicei, cluburile de vânătoare
pot avea grijă de proprietate mai bine decât o poate face proprietarul, atât datorită
resurselor financiare mai mari, cât şi a interesului direct pe care îl au pentru
descurajarea braconierilor.
39
Pe lângă punerea la dispoziţie a suprafeţelor respective, se pot include în
contractul de entertainment leasing şi servicii conexe, cum ar fi: utilizarea unor
cabane de vânătoare, cazare,servicii de pensiune, etc.
2.2.6. Leasingul de echipamente
După explozia înregistrată în România în domeniul leasingului auto,
specialiştii se aşteaptă la o dezvoltare cel puţin la fel de puternică pe segmentul
leasingului de echipamente.
Aceste previziuni se bazează pe precedentele înregistrate în ţările dezvoltate,
unde leasingul auto a marcat perioada de început a acestei industrii, urmată de
creşterea puternică a leasingului de echipamente industriale, de calcul şi de
telecomunicaţii. Condiţia esenţială pentru trecerea la această etapă superioară este însă
creşterea economică. În România, rezultatele economice din ultimii ani, revigorarea
segmentului IMM – urilor, alături de privatizarea celor mai importante obiective
economice, care presupune retehnologizare şi investiţii, pot crea premisele de trecere
la etapa leasingului de echipamente.
Saturarea pieţei de leasing auto va determina companiile de leasing să-şi
îndrepte atenţia către potenţialii clienţi din sectorul industrial. Un pas important va fi
popularizarea avantajelor pe care leasingul le oferă şi convingerea industriaşilor să
folosească această metodă modernă de achiziţie. La această oră, mulţi dintre cei care
investesc în echipamente, percep în mod greşit leasingul ca un instrument costisitor,
care nu răspunde cerinţelor investiţionale, în ciuda faptului că el reprezintă un mijloc
de finanţare mai rapid şi mai flexibil decât creditul bancar.
Operatorii de leasing afirmă însă că întotdeauna leasingul ţine cont de nevoile
şi posibilităţile utilizatorului, el fiind special conceput pentru investiţii, interesul
comun al locatarilor, precum şi al locatorilor, fiind acela de a dezvolta afacerea. De
aceea, companiile de leasing nu pot percepe dobânzi foarte ridicate sau costuri prea
mari, fiindcă se poate distruge investitorul, iar scopul final este recuperarea banilor şi
păstrarea clienţilor. Dincolo de toate aceste aspecte, leasingul de echipamente este
solicitat şi, cel mai important, este în creştere. Leasingul de echipamente nu comportă
doar un risc mai mare, ci şi o profitabilitate pe măsură. Dovada o reprezintă
companiile specializate pe categorii de echipamente.
40
În ultima perioadă au apărut companii orientate exclusiv pe utilaje agricole,
echipamente medicale, IT, industrie alimentară sau prelucrarea lemnului. Impunerea
acestor companii pe piaţă nu este deloc întâmplătoare, ea având la bază cumularea
mai multor condiţii. Printre acestea se numără experienţa companiei şi a personalului
în industria de destinaţie a echipamentelor finanţate, o bună cunoaştere a programelor
guvernamentale pentru susţinerea acestor domenii, o reţea teritorială de vânzare şi
service bine pusă la punct, parteneriate strategice cu furnizori şi finanţatori din ţară şi
străinătate.
Principalele particularităţi pe tipuri de echipamente sunt următoarele:
ECHIPAMENTE MEDICALE: dezvoltarea sistemelor de asigurări de
sănătate private, modernizarea spitalelor şi demararea unor proiecte de tip public-
privat reprezintă premisele creşterii volumului finanţărilor în leasing. Cu toate
acestea, din cauza lipsei acute de fonduri şi a necunoaşterii avantajelor leasingului, o
mare parte din sectorul medical continuă să prefere achiziţiile de echipamente second-
hand.
IT&C: pe fondul accelerării schimbărilor în tehnologie şi a reducerii duratei
de viaţă a echipamentelor de calcul, specialiştii se aşteaptă la o intensificare a
leasingului pe acest segment. Una din schimbările majore apărute în cadrul acestei
pieţe este trecerea semnificativă de la finanţarea componentelor hardware la
finanţarea proiectelor integrate. România s-a situat în anul 2004 pe locul 35 dintr-un
total de 60 de state analizate de Economist Intelligence Unit (EIU) după gradul de
dezvoltare şi utilizare a serviciilor electronice în industrie.
UTILAJE AGRICOLE: principalele riscuri sunt legate de gradul de
acoperire a pagubelor din calamităţi şi de plata sezonieră a ratelor. Spre deosebire de
alte tipuri de echipamente, pentru utilajele agricole există piaţa secundară, în acest caz
apărând problema costurilor de repunere în funcţiune. Potrivit reprezentanţilor din
industrie, sectorul agricol românesc necesită împrumuturi anuale de până la 1,5
miliarde RON, în condiţiile în care, în prezent, creditele acordate de bănci pentru
producţie şi investiţii în acest sector se ridică la doar 0,3 miliarde RON pe an.
41
2.2.7. Leasingul imobiliar
Domeniul construcţiilor a cunoscut în România ultimilor ani o explozie fără
precedent, atât în sectorul civil cât şi în cel industrial. Aceasta a condus, pe de o parte
la creşterea volumului leasingului de echipamente pentru construcţii, dar a creat şi
premisele dezvoltării leasingului imobiliar, ca şi alternativă eficientă de finanţare a
proiectelor imobiliare.
Cu toate acestea, leasingul imobiliar are o pondere foarte scăzută în totalul
pieţei de leasing. Aceasta se întâmplă, pe de o parte, datorită lacunelor legislative,
care nu permit delimitarea clară a leasingului imobiliar de celelalte tipuri de leasing,
iar pe de altă parte de lipsa companiilor specializate în leasing imobiliar, care să
dezvolte programe speciale şi să explice potenţialilor clienţi avantajele pe care le
oferă această formă de finanţare.
Problemele de ordin legislativ privind transferul unui imobil care face obiectul
unuicontract de leasing, precum şi sumele foarte mari necesare a fi investite sunt
răspunzătoare de menţinerea acestui tip de leasing la cote reduse, chiar dacă viitorul
leasingului este cel imobiliar şi cel pentru utilaje. Dezvoltarea leasingului imobiliar
depinde în mare măsură de existenţa unui echilibru între atragerea de surse pe termen
lung, între 15 şi 20 de ani, şi plasarea acestora.
Actorii principali din piaţă sunt de părere că noul Cod fiscal ar trebui să
conţină şi o analiză a implicaţiilor fiscale ale leasingului imobiliar, deoarece există
neclarităţi în privinţa modului de rambursare a TVA în aceste situaţii, precum şi
imperfecţiuni legislative legate de transferul de proprietate al bunului după expirarea
contractului de leasing.
2.2.8. Leasingul de personal
Dinamica economiei şi legislaţia muncii din ce în ce mai împovărătoare pentru
angajatori au determinat apariţia unui tip de leasing al cărui obiect nu este constituit
de bunuri mobile sau imobile, ci de forţa de muncă, acesta purtând denumirea de
leasing de personal. Există foarte multe companii care au nevoie de personal
suplimentar pe perioade scurte de timp, iar angajarea cu un contract de muncă ar
însemna responsabilităţi faţă de respectivul angajat pe o perioadă lungă de timp, de
aceea companiile preferă să “închirieze” un angajat specializat într-un anumit
42
domeniu (acesta este un alt avantaj al acestui tip de leasing – angajaţii sunt specialişti
verificaţi în anumite domenii) pe perioada respectivă. Deşi costurile sunt mai ridicate,
practica arată că procedând astfel companiile au mai mult de câştigat decât angajând
personal suplimentar cu contract de muncă, personal care întâi trebuie testat, iar după
terminarea perioadei de vârf, care a determinat creşterea numărului de angajaţi,
aportul acestuia nu mai este necesar.
În principiu, mecanismul acestui tip de leasing implică trei părţi: persoana
angajată (care este furnizorul de muncă şi care semnează un contract de muncă cu
compania de leasing, în baza căruia atât angajatul cât şi compania îşi asumă obligaţii
specifice), compania de leasing (poate fi o societate specializată în domeniul
resurselor umane sau al leasingului de personal) şi compania – client (care este
interesată să folosească forţa de muncă în condiţii legale, asigurându-şi necesarul de
personal corespunzător cu evoluţia activităţii sale şi eliberându-se de povara
administrativă legată de operaţiunile de personal). Compania – client iniţiază
tranzacţia prin manifestarea cererii de forţă de muncă, persoana angajată permite
derularea afacerii, iar societatea de leasing este cea care facilitează afacerea, fiind
răspunzătoare de angajarea persoanei şi plata salariilor, a taxelor aferente acestora,
conform legislaţiei în vigoare.
În România leasingul de personal este o formã nou apãrutã, dar într-o continuă
expansiune, datorită nevoii temporare a societăţilor comerciale pentru personal
suplimentar (datorat în principal sezonalităţii anumitor activităţi), coroborată cu
legislaţia muncii, din ce în ce mai împovărătoare pentru angajatori. Aceştia, în locul
„mariajului” cu un angajat, din care decurg numeroase responsabilităţi, preferă într-o
măsură din ce în ce mai mare soluţia leasingului de personal. În România, acesta
poartă denumirea de „muncă prin agent de muncă temporară”, fiind un subiect de
discuţie între specialişti cum se suprapune acest concept celui de leasing de personal
în accepţiunea lui europeană. În 2003, Codul Muncii din România reglementa, în
capitolul VII, munca prin agent de muncă temporară, o noutate pentru legislaţia
muncii din ţară noastră. Munca temporară înseamnă angajarea directă de către
beneficiar a unui număr de salariaţi, pe o perioadă determinată de timp, în limitele
legii.
Practic, un agent de muncă temporară are un număr de angajaţi proprii, pe care
îi pune la dispoziţie, pe o perioadă determinată, unui client utilizator. Angajaţii sunt
plătiţi de agentul de muncă temporară, dar nu la salarii mai mici decât dacă ar fi fost
43
salariaţi ai societăţii comerciale beneficiare. Perioada de utilizare (misiunea de muncă
temporară, conform Codului Muncii) nu poate fi mai mare de un an, dar poate fi
extinsă până la 18 luni în anumite situaţii. După cum se poate observa, există un
mecanism asimilat leasingului de personal reglementat în legislaţia românească.
Flexibilitatea pe care o poate oferi acest mecanism este ceea ce au nevoie societăţile
comerciale din ţara noastră. Totuşi, există o problemă de funcţionare a acestui
mecanism: conform Codului Muncii, condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi
procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin hotărâre de
Guvern. Deşi Ordonanţa a fost emisă de Guvern, nici un agent de muncă temporară nu
a primit licenţă în România, din simplul motiv că Parlamentul nu a stabilit încă taxa
de înscriere pentru obţinerea acestei licenţe.
44
CAPITOLUL III ETAPE PREMERGATOARE OPRAŢIUNILOR ŞI CONTRACTULUI DE LEASING
3.1.Etapele procedurii de leasing
În general, în derularea unui contract de leasing, sunt implicate, în diverse
etape ale procesului de finanţare, cel puţin cinci părţi: societatea de leasing, clientul
sau utilizatorul final, furnizorul bunului achiziţionat, banca finanţatoare şi, nu în
ultimul rând, societate de asigurare.
1.Alegerea bunului si a furnizorului
În funcţie de necesităţile clientului, acesta decide atât asupra caracteristicilor
bunului cat si asupra furnizorului.
Toate detaliile legate de natura bunului (preţ, caracteristici tehnice, amănunte
privind livrarea, condiţii de instalare şi punere în funcţiune, în cazul echipamentelor)
vor fi negociate de utilizator direct cu furnizorul ales, urmând a respecta în contractul
de vânzare cumpărare şi în contractul de leasing, toate aspectele negociate.
2.Obţinerea ofertei şi solicitarea de leasing
Pe baza preţurilor negociate cu furnizorul întocmeşte o ofertă generală de
finanţare, în care vor fi calculate, avansul, rata de leasing, valoarea asigurării, etc. În
urma transmiterii solicitării de leasing, oferta transmisă iniţial poate suferi modificări
în funcţie de clasa de risc în care se va încadra clientul. Analiza riscului are la bază
atât documentele financiare puse la dispoziţie de către client (bilanţ, balanţă, cont de
profit si pierderi) cât şi alte documente solicitate (chestionar de leasing, prezentarea
activităţii companiei, business-plan, etc.).
3.Analiza şi aprobarea solicitării de leasing
Evaluarea solicitării de leasing se realizează de către specialişti într-un interval
de timp ce nu depăşeşte 48 ore. În funcţie de complexitatea proiectului supus
finanţării, societatea de leasing poate solicita clientului informaţii suplimentare
referitoare la unele aspecte analizate, răspunsul final al evaluării urmând a fi prelungit
în funcţie de furnizarea informaţiilor solicitate.
4.Încheierea contractului
45
În cazul unui răspuns afirmativ, se va încheia un contract de leasing, financiar
sau operaţional, ce va include atât clauzele negociate de utilizator cu furnizorul
bunului, cât şi clauze specifice politicii societăţii de leasing privitoare la modalitatea
de plată a ratelor, asigurarea efectuării plăţilor, etc.
5.Asigurarea generalã a bunului.
Bunul ce urmează a fi achiziţionat urmează a fi asigurat de către societatea de
leasing, pe toată derularea contractului de leasing, în opţiunea pentru toate riscurile, în
condiţiile stabilite cu societatea de asigurări şi banca finanţatoare, iar prima de
asigurare va fi achitată de către utilizator. În cazul produselor provenite din import,
prima de asigurare se va calcula la valoarea DDP a bunului.
6.Livrarea bunurilor
Obligaţia livrării bunurilor revine în întregime furnizorului, operaţiunea fiind
asistată de specialiştii societăţii de leasing
7.Condiţiile şi costurile finanţãrii
Pot obţine finanţare pentru achiziţionarea de bunuri în leasing atât persoane
juridice, înfiinţate în baza Legii 31/1990 republicata, cât şi persoane fizice sau
persoane fizice autorizate.
Bunurile finanţate pot fi noi, din import sau achiziţionate de pe piaţa
românească, sau second-hand, caz în care se va efectua o evaluare suplimentară de
către specialiştii societăţii de leasing.
Pot fi finanţate atât vehicule diverse (autoturisme, autoutilitare, microbuze) cât
şi echipamente medicale, telecomunicaţii, tehnica de calcul, etc. Valoare bunurilor
achiziţionate va fi cuprinsa între 3.000 euro şi 100.000 euro.
Durata contractului de leasing poate varia între 12 şi 48 luni, în funcţie de
necesităţile clientului şi rezultatul analizei financiare.
8.Documentele necesare analizei
În funcţie de personalitatea juridica a solicitantului (persoană juridică,
persoană fizică autorizată, persoană fizică) sunt necesare diferite tipuri de documente
menite să reliefeze bonitatea si capacitatea de plata a acestuia.
3.2. Trãsãturile contractului de leasing
46
Contractul de leasing a fost definit în literatura de specialitate cã fiind un
contract de finanţare şi închiriere, pe baza unei înţelegeri scrise între douã pãrţi prin
care una, denumitã furnizor, închiriazã celeilalte, denimitã utilizator, mijloace de
producţie sau alte bunuri spre folosinţã, contra unui preţ, cu dreptul acesteia din urmã
de a cumpãra bunul închiriat la expirarea termenului contractual.
Potrivit art. 2 din OG nr. 51/1997, pentru efectuarea unor operaţiuni de
leasing, orice persoanã fizicã sau juridicã va formulã unei societãţi de leasing o ofertã
fermã, însoţitã de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului de leasing,
precum şi de acte din care sã rezulte situaţia sa financiarã. Pentru a fi cosideratã o
ofertã, propunerea de contractare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii
cumulative:
-sã fie fermã, adicã sã fie fãcutã în manierã de angajament juridic.
-sã fie precisã şi completã, adicã sã fie precizate cu claritate bunurile ce urmeazã a
face obiectul contractului de leasing.
-sã fie adresatã societãţii de leasing care va fi viitorul locator.
Caracteristicã principalã a contractului de leasing constã în caracterul sãu
atipic prin faptul cã acesta se situeazã undeva între contractul de închiriere, cumpãrare
şi creditare însã în nici un caz nu trebuie privit ca şi o combinaţie a acestora. În aceste
condiţii contractul de leasing este calificat în literatura de specialitate ca şi un contract
de tip „sui-generis”. În formularea caraterului „sui-generis” al contractului de leasing
ne bazãm pe câteva caracteristici susţinute în general de adepţii acestor teorii cum ar
fi:
a) Leasingul este un mod de finanţare specialã pentru cedarea folosirii
obiectului de leasing.
b) Contractul de leasing, în general, nu este un tip de contract reglementat
special prin Codul de drept civil.
c) Prin contractul de leasing se constituie relaţii specifice triunghiulare între
furnizorul de leasing, locatorul de leasing şi utilizatorul de leasing.
d) În privinţa delimitãrii riscurilor afacerilor de leasing dintre locatorul de
leasing şi utilizatorul de leasing sunt unele claue specifice pentru astfel de contracte.
Obiect al operaţiunilor de leasing îl pot constitui bunurile imobile, bunurile
mobile de folosinţã îndelungatã aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrãrilor pe
47
bandã audio şi video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a drepturilor de
autor. Statistic, obiect al leasingului îl formeazã în special echipamentul de calcul,
aparatele şi instrumentele de mãsurã, mijloacele de transport, maşinile şi uneltele
agricole. Utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârşitul
perioadei de leasing, dacã pãrţile convin astfel şi dacã utilizatorul achitã toate
obligaţiile asumate prin contract.
Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, având
conţinut patrimonial, cu executare succesivã, intuitu-personae şi consensual.
Contractul de leasing este un juridic act bilateral, care se încheie ţntre
societatea de leasing şi utilizator. Alãturi de condiţiile generale referitoare la
încheierea actelor juridice, locatorul trebuie sã îndeplineascã şi condiţiile speciale
prevãzute de lege. Utilizatorul trebuie sã îndeplineascã condiţii speciale referitoare la
destinaţia bunului contractat şi plata redevenţelor.
Contractul de leasing confirmat de OG nr. 51/1997 a devenit un contract tipic ,
numit.
Contractul de leasing este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial
pentru cã ambele pãrţi urmãresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani.
Locatorul primeşte redevenţe plãtite periodic de cãtre utilizator din care îşi pãstreazã o
marjã de profit, iar utilizatorul beneficiazã de folosinţa bunului pe perioada derulãrii
contractului, iar la sfârşitul acesteia poate achiziţiona bunul la valoarea rezidualã.
Contractul de leasing este un contract sinalagmatic pentru cã ambele pãrţi se
obligã reciproc. Contractul de leasing dã naştere la obligaţii corelative şi
interdependente, fapt ce permite plicarea principiilor generale relative la executarea,
ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (cum ar fi excepţia de neexecutare a
contractului şi rezilierea).
Contractul de leasing este un contract de executare succesivã, deoarece
efectele sale se produc pe tot parcursul derulãrii contractului. Acest fapt are
consecinţe importante asupra desfãşurãrii raporturilor dintre pãrţi, dintre care se
aminteşte problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii
ori a prescripţiei dreptului de acţiune.
Contractul de leasing este un contract intuitu personae. Societatea de leasing
când încheie contractul în considerarea calitãţilor utilizatorului, care este obligat sã
prezinte o datã cu cererea de a contracta, şi acte referitoare la situaţia sa financiarã,
precum şi date privitoare la exploatarea ulterioarã a bunului, în cazul unei destinaţii
48
comerciale sau industriale. Drept consecinţã, utilizatorul nu poate înstrãina drepturile
sale, ori cesiona contractul fãrã acordul locatorului.
Contractul de leasing este un contract consensual, simpla manifestare de
voinţa a pãrţilor fiind suficientã pentru realizarea acordului în mod valabil. Încheierea
contractului de leasing în formã autenticã sau prin act scris şi relizarea procedurilor de
publicitate nu reprezintã condiţii de valabilitate, ci doar condiţii „ad probationem” şi
de „opozabilitate”.
3.3. Raporturi juridice
Contractul de leasing se prezintã ca o operaţie comercialã care se compune din
mai multe raporturi juridice:
- un contract de vânzare-cumpãrare încheiat între furnizor şi finanţator. Operaţia de
vânzare cumpãrare din cadrul leasingului se deosebeşte de una obişnuitã deoarece
cumpãrãtorul nu este utilizatorul ci finanţatorul, iar contractul de vânzare cumpãrare
se încheie numai dacã bunul este închiriat.
- un contract de mandat prin care finanţatorul obligã utilizatorul sã urmãreascã
preţul şi caracteristicile tehnice ale bunului la furnizor.
- un contrat de locaţie care intervine între finanţator ( devenit proprietar al bunului )
şi utilizator ( devenit locatar ).
- promisiunea unilateralã de vânzare a bunuluila sfârşitul perioadei de locaţie poate
apãrea sub forma unui capitol în cadrul contractului de leasing sau sub forma unui
contract separat ataşat contractului de leasing.
- în funcţie de alti participanţi care pot interveni în operaţiunile de leasing mai pot
exista: un contract de credit între finanţator şi bãnci sau diverse societãţi
finanţatoare, un contract de asigurare între finanţator şi societãţi de asigurare,
eventual un contract de service încheiat între furnizor şi societatea de leasing.
49
3.4. Pãrţile componente ale unui contract de leasing
În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume:
- cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria;
- vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care poate fi chiar producătorul
acestui bun;
- clientul – persoana care are nevoie şi, deci, solicită maşina sau utilajul
respectiv în locaţie. Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii
importante, vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale, iar clientul are
posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără investiţii prea mari. Mai mult, el
realizează reducerea cheltuielilor de producţie şi de credite pentru plăţi.
3.5. Elementele contractului de leasing
Contractul de leasing trebuie sã cuprindã pe lângã pãrţile conctactuale cel
puţin urmãtoarele elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional.
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de
identificare ale acestuia.
c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de platã a acestora.
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului.
e) clauza privind obligaţia de asigurare a bunului.
f) valoarea totalã a contractului de leasing.
Contractul de leasing financiar trebuie sã cuprindã, pe lângã celelelte elemente
urmãtoarele:
a) valoarea de intrare a bunului. Valoare de intrare reprezintã valoarea la care a fost
achiziţionat bunul de cãtre finanţator respectiv costul de achiziţie.
b) valoarea rezidialã a bunului convenitã între pãrţi. Valoarea rezidualã reprezintã
valoarea la care la expirarea contractului de leasing se transferã dreptul de proprietate
asupra bunului cãtre utilizator.
c) valoarea avansului.
d) rata de leasing. Rata de leasing reprezintã:
- în cazul leasingului fianciar, cota parte din valoarea de intrare a bunului şi cota parte
a dobânzii de leasing; dobânda de leasing reprezintã rata medie a dobânzilor bancare
pe piaţa româneascã.
50
- în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculatã în conformitate cu
actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de pãrţile contractante.
Contractul de leasing se încheie în scris. În cazul încetãrii contractului de
leasing din culpa utilizatorului sau prin dispariţia totalã a bunului prin furt, daunã
totalã, distrugere totalã, definitivã potrivit legii, survenitã înainte de îndeplinirea unui
an de la intrarea în vigoare a contractului, acesta nu îşi schimbã natura, iar bunul ce
face obiectul contractului de leasing este tratat fiscal şi contabil ca bun, obiect al unui
contract de leasing.
Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în
scopul garantãrii obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri
executorii.
Norma internaionalã de contabilitate IAS 17 „Leasing”, revizuitã în 1997 nu
face referiri explicite cu privire la elementele contractului de leasing dar, din
parcurgerea textului normei se deduce cã acest contract trebuie s facã referiri cel puţin
la urmãtoarele elemente:
a) Termenul de leasing definit ca: „perioada de timp irevocabilã pentru care
locatarul a contractat bunul în leasing şi orice alte termene suplimentare pentru care
locatarul are opţiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fãrã
platã suplimentarã, opţiune a cãrei exercitare de cãtre locatar este certã, într-o mãsurã
rezonabilã, la începutul leasingului”.
b) Valoarea justã a bunului definitã ca: „suma la care poate fi tranzacţionat un
activ sau decontatã o datorie, de bunãvoie, între pãrţi aflate în cunoştinţã de cauza, în
cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”.
c) Pãrţile minime de leasing care: „ sunt acele pãrţi de-a lungul termenului de
leasing pecare locatarul trebuie sau poate fi obligat sã le efectueze, excluzând chiria
contingentã, costurile serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plãti şi care se
vor rambursa acestuia, împreunã cu:
- în cazul locatarului: orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliatã a
locatarului
- în cazul locatorului: orice valoare rezidualã garantatã locatorului fie de cãtre locatar,
o parte afiliatã locatarului sau de cãtre o terţã parte independentã, capabilã din punct
de vedere financiar sã satisfacã aceastã garanţie”
d) Durata de viaţã economicã a bunului definitã „ fie ca perioada de-a lungul
cãreia se estimeazã cã un bun este utilizabil economic de cãtre unul sau mai multi
51
utilizatori fie ca numãrul unitãţilor de producţie sau al unitãţilor similare care se
estimeazã a se obţine prin utilizarea bunului de cãtre unul sau mai mulţi utilizatori”.
e) Durata de viaţã utilã definitã ca: „ perioada estimatã care rãmâne, de la
începutul termenului de leasing, fãrã a fi limitatã la aceasta, pe parcursul cãreia se
aşteaptã ca beneficiile economice încorporate în bun sã fie conumate de câtre
întreprindere”.
f) Valoarea rezidualã garantatã definitã ca:
- în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de locatar sau de
o parte afiliatã acestuia ( valoarea garanţiei constituind valoarea maximã ce devine
plãtibilã, în orice situaţie )
- în cazul locatorului, acea parte a valorii reziduale ce este garantatã de cãtre locatar
sau de cãtre o parte afiliatã locatorului ce este capabilã, din punct de vedere financiar,
sã onoreze obligaţiile asumate prin garanţie”.
g) Valoarea rezidualã negarantatã definitã ca: „acea parte din valoarea
rezidualã a bunului în regim de leasing, a cãrei reziliere, de cãtre locator, nu este
sigurã sau nu este garantatã numai de o parte afiliatã locatorului”.
h) Rata implicitã a dobânzii din contractul de leasing definitã ca: „ rata de
actualizare, care, la începutul leasingului, determinã ca valoarea actualizatã cumulatã
a plãţilor minime de leasing şi a valorii reziduale negarantate sã fie egalã cu valoarea
justã a bunului în regim de leasing”.
i) Rata dobânzii marginale a locatarului definitã ca: „rata dobânzii pe care
locatarul ar trebui sã o plãteascã pentru un leasing similar sau, dacã aceasta nu este
determinabilã, rata pe care, la începutul leasingului, locatarul ar trebui sã o suporte
pentru a împrumuta, pentru aceeaşi perioadã, şi cu garanţie similarã, fondurile
necesare pentru achiziţionarea bunului”.
j) Chiria contingentã definitã ca: „acea parte a plãţilor de leasing care nu are o
valoare determinatã, dar este stabilitã în funcţie de un factor, altul decât trecerea
timpului ( de exemplu, un procentaj din vânzãri, gradul de utilizare, indici de preţ,
ratele dobânzilor practicate pe piaţã ).
3.5. Obligaţiile pãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing
3.5.1. Obligaţiile locatorului
Locatorul/finanţatorul se obligã:
52
- sã respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit
intereselor sale.
- sã contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile expres
formulate de cãtre acesta sau, dupã caz, sã dobândeascã dreptul definitiv de utilizare
asupra programului pentru calculator.
- sã încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi sã transmitã acestuia, în
temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivã din contract, cu excepţia dreptului
de dispoziţie.
- sã respecte dreptul de opţiune locatarului/utilizatorului de a cumpãra bunul, de a
prelungi contractul de leasing, fãra a schimba natura leasingului, ori de a înceta
raporturile contractuale.
- sã îi garanteze lacatarului/utilizatorului folosinţa liniştitã a bunului, în condiţiile în
care acesta a repectat toate clauzele contractuale.
- sã asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacã prin
contractul de leasing pãrţile nu au convenit altfel.
3.5.2. Obligaţiile utilizatorului
Locatarul/utilizatorul se obligã:
- sã efectueze recepţia şi sã primeascã bunul la termenul şi în condiţiile de livrare
agreate cu furnizorul.
- sã exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de cãtre furnizor şi sã asigure
instruirea personalului desemnat sã îl exploateze.
- sã nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decât cu
acordul finanţatorului.
- sã achite toate sumele datorate conform contractului de leasing-rate de leasing,
asigurãri, impozite-în cuantumul şi la termenele menţionate în contract.
- sã suporte cheltuielile de întreţinere, precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului.
- sã îşi asume pentru întreaga perioadã a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare,
totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii sãi,
inclusiv riscu pierderii; distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi
continuitatea plãţilor cu titlul de ratã de leasing pânã la achitarea integralã a valorii
contractului de leasing.
- sã permitã locatorului/finanţatorului verificarea periodicã a stãrii şi a modului de
exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing.
53
- sã îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului
de proprietate venitã din partea unui terţ.
- sã nu îi aducã modificãri bunului şi sã nu schimbe locul declarat în contract fãrã
acordul locatorului/finanţatorului.
- sã restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
3.6. Drepturilepãrţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing
3.6.1. Drepturile locataruluiÎn temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are urmãtoarele
drepturi:
- de acţiune directã asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea,
calitatea, asistenţa tehnicã, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie,
locatorul/finanţatorul fiind exonerat de orice rãspundere.
- de a exercita acţiunile posesorii de la terţi.
3.6.2. Drepturile locatorului
Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui
contract de leasing sunt opozabile judecãtorului sindic, în situaţia în care
locatarul/utilizatorul se aflã în reorganizare judiciarã şi/sau faliment, în conformitate
cu prevederile legale în materie.
Studiu de caz
Referitor la ceea ce presupune cu adevãrat în practicã o finanţare de leasing
este de subliniat faptul cã unul dintre aspectele legate de obţinere se referã la setul de
documente ce trebuie oferit societãţii de leasing spre analizã. Ulterior, în baza datelor
ce reies din aceste documente, se hotãrãşte dacã se oferã sau nu respectiva finanţare şi
în ce condiţii.
În general, finanţãrile de tip leasing sunt preferate într-o proporţie ridicatã de
cãtre persoanele juridice, spre deosebire de persoanele fizice care preponderant îşi
îndreapta atenţia spre credite. Pentru a obţine o astfel de finanţare trebuie prezentate
societãţii de leasing diverse acte spre analizã, pentru a puteadecide dacã firma este sau
nu eligibilã.
Un prim document ce trebuie prezentat este actul constitutiv al societãţii care solicitã
finanţarea, precum şi toate actele adiţionale şi anexele acestuia. De asemenea, este necesar
54
codul unic de înregistrare sau certificatul de înmatriculare şi codul fiscal. Orice modificare ce
se va produce asupra oricãruia dintre aceste acte trebuie adusã la cunoştinţa societãţii de
leasing.
Cele mai importante acte în analiza unui dosar de leasing sunt cele referitor la
situaţiile financiare ale firmei solicitante. În general, este nevoie de bilanţul pe ultimii
doi ani şi ultima balanţã de verificare întocmitã în decursul anului curent. În funcţie de
rezultatele financiare ale firmei resperive, şi de volumul activitãţii desfãşurate, se va
determina scoringul companiei. Acest scoring este de fapt o mãsurã a gradului de risc
la care se supune firma de leasing finanţând respectiva societate.
De asemenea, trebuie prezentat documentul care atestã sediul social al firmei,
respectiv actul de proprietate sau contractul de închiriere. În plus, este necesar un
extras de cont recent şi o copie a specimenului de semnãturi de la bancã cu ştampila în
original. Persoana care reprezintã societatea în raportul ei cu firma de leasing, trebuie
sã prezinte o împuternicire din partea administratorului, precum şi o copie a actului de
identitate, pentru a dovedi calitatea de reprezentant legal.
Cererea sau formularul de prezentare este un document oferit de firma de
leasing în momentul în care societatea se declarã interesatã de încheierea unui
contract de finanţare. Aceasta trebuie completata şi ataşatã celorlalte documente
atunci când se predã dosarul spre analizã.
Durata de analizã variazã de la o societate la alta iar rãspunsul se dã în
aproximatic 24-48 de ore.
În continuare am formulat un exemplu fictiv pentru o solicitare de leasing
pentru a putea subilia operaţiunile ce au loc în contabilitatea societãţii finanţatoare.
Societatea comercialã „Orizont Gama S.r.l.” preia la începutul execiţiului
financiar N, în regim de leasing, un autoturism Toyota Rav-4 de la societatea „ GE
Money Leasing S.a” Cluj Napoca. Contractul de leasing încheiat între cele douã
societãţi prevede urmãtoarele clauze:
- Durata contractului de leasing este de 1 an, începând cu data de 01.07.N;
- Valoarea avansului reprezintã 30% din costul de achiziţie al autoturismului,
înregistrat de societatea de leasing. Avansul este achitat de cãtre locatar prin virament
bancar, în momentul încheierii contractului.
55
- Valoarea ratelor de leasing este stabilitã la 2 500 Euro, factura aferentã fiecãrei luni
întocmindu-se în data de 15 a lunii în curs, iar plata efectuându-se în data de 25 a
aceleiaşi luni.
- Diferenţele de curs aferente plãţii fiecãrei facturi se factureazã de cãtre locator
separat în momentul efectuãrii plãţii respective.
- Rata dobânzii prevazutã în contract este de 8.25% şi se aplicã la datoria rãmasã de
rambursat privind leasingul, exprimatã în euro.
- Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de leasing de la Profi Auto S.r.l.
( furnizor intern ) la un preţ de 26 860 Euro.
- Se precizeazã în contractul de leasing transferul dreptului de proprietate, la sfârşitul
perioadei de leasing, la valoarea rezidualã de 422 Euro, factura aferentã valorii
reziduale fiind întocmitã şi încasatã în data de 28 a ultimei luni aferente contractului.
- Comisionul de analizã şi administrare aplicat de societatea de leasing este de 2% din
valoarea de intrare a bunului.
- Costurile ocazionate de asigurarea obiectului de leasing sunt în totalitate în sarcina
locatarului. Asigurarea full-casco va fi încheiatã de utilizator de cãtre Asiban
( societate de asigurare agreatã de locator ), pentru toata perioada contractului de
leasing, şi va fi cesionatã locatorului. Prima de asigurare aferenta contractului de
leasing este achitatã la începutul acesteia şi este în sumã de 1531 Euro ( 5.7% din
valoarea bunului ).
- Toate plãţie se fac în lei la cursul de schimb cominicat de locator.
- Cheltuielile de omologare-înmatriculare efectuate de societatea de leasing sunt de
3% din valoarea autoturismului.
Mai sunt cunoscute urmãtoarele date:
- Durata de viaţã a mijlocului de transport este de 5 ani, conform Catalogului privind
clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fize.
- Societatea „GE Money Leasing S.a” foloseşte sistemul de amortizare liniar pentru
bunurile similare.
- Cursul de schimb cominicat de locator se prezintã astfel:
56
Data Suma datoratã Redevenţa
( Principal+dobândã )
Dobânda
(8.25%)
Reducerea datoriei
Principal
01.07.N 26 860 8 058 - 8 058
15.07.N 18 802 2 500 1 551 948
15.08.N 17 853 2 500 1 472 1 027
15.09.N 16 825 2 500 1 388 1 112
15.10.N 15 713 2 500 1 296 1 204
15.11.N 14 509 2 500 1 196 1 304
Data Cursul de schimb
01.07.N 3,5971
15.07.N 3,6978
25.07.N 3,7694
15.08.N 3,6590
25.08.N 3,6388
15.09.N 3,7100
25.09.N 3,7083
15.10.N 3,6244
25.10.N 3,6055
15.11.N 3,6645
25.11.N 3,5998
15.12.N 3,6724
25.12.N 3,6688
31.12.N 3.6991
15.01.N+1 3,6925
25.01.N+1 3.7356
15.02.N+1 3,7041
25.02.N+1 3.7199
15.03.N+1 3.7136
25.03.N+1 3.6798
15.04.N+1 3,6988
25.04.N+1 3.7100
15.05.N+1 3,7095
25.05.N+1 3.6989
15.06.N+1 3,7166
25.06.N+1 3.7199
28.06.N+1 3.7280
57
15.12.N 13 205 2 500 1 089 1 410
15.01.N+1 11 614 2 500 958 1 541
15.02.N+1 10 072 2 500 830 1 669
15.03.N+1 8 420 2 500 693 1 806
15.04.N+1 6 613 2 500 545 1 954
15.05.N+1 4 658 2 500 384 2115
15.06.N+1 2 542 2 500 380 ( 210 ) 2120 ( 2290 )
28.06.N+1 422 422 - 422
Total 42 058 15 198 26 860
1) Achiziţie autoturism de la Profi Auto S.r.l.
2) Plata autoturismului cãtre dealer
3) Transferul autoturismului cãtre beneficiar
4) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
% = 404 114 975
2133 96 618 ( 26 860 x 3,5971)
4426 18 357
404 = 5121 114 957
2675 = 2133 96 618
D 8038 = 96 618
58
5) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
6) Înregistrarea facturii pentru comisionul de analizã şi administrare
7) Încasarea facturii privind comisionul de administrare
8) Înregistrare asigurare Asiban
9) Platã primã de asigurare cãtre Asiban
10) Refacturare primã de asigurare cãtre beneficiar
11) Încasare primã de asigurare dupã refacturare
12) Înregistrare cheltuieli de omologare-înmatriculare
13) Platã cheltuieli de omologare-înmatriculare
D 8052 = 54 669 ( 15 198 x 3,5971 )
4111 = % 2299
704 1932 ( 2% x 96 618 )
4427 367
5121 = 4111 2299
613 = 401 5507 ( 1531 x 3,5971 )
401 = 5121 5507 ( 1531 x 3,5971 )
4111 = 708 5507 ( 1531 x 3,5971 )
5121 = 4111 5507 ( 1531 x 3,5971 )
% = 401 3449
628 2899 ( 3% x 96 618 )
4426 550
59
14) Refacturare cheltuieli de omologare-înmatriculare cãtre beneficiar
15) Încasare cheltuieli de omologare-înmatriculare dupã refacturare
16) Facturare avans cãtre „Orizont Gama S.r.l.”
17) Încasare avans de la „Orizont Gama S.r.l.”
18) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
19) Facturarea redevenţã 1
20) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
401 = 5121 3449
4111 = % 3449
708 2899 ( 3% x 96 618 )
4427 550
5121 = 4111 3449
4111 = % 34 492
2675 28 985 ( 8058 x 3,5971 )
4427 5 507
5121 = 4111 34 492
C 8038 = 28 985 ( 8058 x 3,5971)
4111 = % 11 000 (2500 x 3,6978 x 1.19)
2675 3410 (948 x 3,5971)
766 5735 (1 551 x 3,6978)
765 95 (948 x 0.1007)
4427 1756 ( 2500 x 3,6978 x 0.19)
60
21) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
22) Facturarea diferenţei de curs valutar
23) Încasarea facturii
Observaţie : a doua redevenţã se înregistreazã tot pentru cursul de 3,5971
lei/Euro deci avem o diferenţã favorabilã, pentru cã actualizarea se va face la sfârşitul
anului.
24) Facturarea redevenţã 2
25) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
26) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
C 8038 = 3410 ( 948 x 3,5971 )
C 8052 = 5579 ( 1 551 x 3,5971 )
4111 = % 299
768 251 [2500 x(3,6978-3,5971)]
4427 48 ( 251 x 0.19 )
5121 = 4111 11 299 ( 299+11 000 )
4111 = % 10 885 ( 2500x3,6590x1.19 )
2675 3 694 (1 027 x 3,5971)
766 5 386 (1 472 x 3,6590)
765 64 [1 027x(3,6590-3,5971)]
4427 1738 (2500x3,6590x0.19 )
C 8038 = 3 694 ( 1 027 x 3,5971 )
61
27) Facturarea diferenţei de curs valutar
28) Încasarea facturii
29) Facturarea redevenţã 3
30) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
31) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
32) Facturarea diferenţei de curs valutar
C 8052 = 5 294 ( 1 472 x 3,5971 )
% = 4427 10[2500x(3,6590-3,6388)x0.19]
4111 60[2500x(3,6590-3,6388)x1.19]
668 50 [2500x(3,6590-3,6388)]
5121 = 4111 10825 ( 10 885-60 )
4111 = % 11 037 ( 2500x3.7100x1.19 )
2675 4 000 (1 112 x 3,5971)
766 5 150 (1 388 x 3,7100)
765 125 (1 112 x 0.1129 )
4427 1 762 ( 2500 x 3.7100 x0.19 )
C 8038 = 4 000 ( 1 112 x 3,5971 )
C 8052 = 4992 ( 1 388 x 3,5971 )
% = 4427 1 [2500x(3.7100-3,7083)x0.19]
4111 5 [2500x(3.7100-3,7083)x1.19]
668 4 [2500x(3.7100-3,7083)]
62
33) Încasarea facturii
34) Facturarea redevenţã 4
35) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
36) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
37) Facturarea diferenţei de curs valutar
38) Încasarea facturii
39) Facturarea redevenţã 5
5121 = 4111 11 032( 11 037-5 )
4111 = % 10 783 (2500 x 3,6244 x 1.19)
2675 4 331 ( 1 204 x 3,5971 )
766 4 697 ( 1 296 x 3,6244 )
765 33 ( 1 204 x 0,0273 )
4427 1 722 ( 2500 x 3,6244 x 0.19)
C 8038 = 4 331 ( 1 204 x 3,5971 )
C 8052 = 4 661 ( 1 296 x 3,5971 )
4111 = % 56
768 47 [2500 x(3,6244-3,6055)]
4427 9 (47,25 x 0.19)
5121 = 4111 10 839 ( 10 783 +56)
4111 = % 10 900 (2500 x 3,6645 x 1.19)
2675 4 690 ( 1 304 x 3,5971 )
766 4 382 ( 1 196 x 3,6645 )
765 88 ( 1 304 x 0,0674 )
4427 1 740 ( 2500 x 3,6645 x 0.19)63
40) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
41) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
42) Facturarea diferenţei de curs valutar
43) Încasarea facturii
44) Facturarea redevenţã 6
45) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
46) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
C 8038 = 4 690 ( 1 304 x 3,5971 )
C 8052 = 4 302 ( 1 196 x 3,5971 )
4111 = % 193
768 162 [2500 x(3,6645-3,5998)]
4427 31 (161,75 x 0.19)
5121 = 4111 11 093 ( 10 900 + 193 )
4111 = % 10 922 ( 2500x3,6724x1.19 )
2675 5 072 ( 1 410 x 3,5971 )
766 4 000 ( 1 089 x 3,6724 )
765 106 [1410x(3,6724-3,5971)]
4427 1 744 ( 2500x3,6724x0.19 )
C 8038 = 5 072 ( 1 410 x 3,5971 )
C 8052 = 3 017 ( 1 089 x 3,5971 )
64
47) Facturarea diferenţei de curs valutar
48) Încasarea facturii
49) Actualizare creanţã la sfârşitul exerciţiului N
Este foarte important ca la sfârşitul anului sã se actualizeze creanţele
ţinând cont de cursul de la data de 31.13.N. Astfel, pentru urmãtoarea
redevenţã înregistratã se va lua în calcul cursul de la aceastã datã.
Extrabilanţier, principalul şi dobânda se înregistreazã tot la costul istoric.
Înregistrãrile care ar trebui sã urmeze dupã aceastã datã coincid ca metodã şi
principiu de înregistrare cu ceea ce s-a realizat pânã în acest moment. De
aceea consider cã nu este relevant şi sugestiv înregistrarea tuturor operaţiilor
pânã la sfârşitul contactului de leasing.
50) Înregistrarea amortismentului aferent
51) Facturare redevenţã 7
52 ) Înregistrarea extrabilanţierã a principalului
% = 4427 1 [2500x(3,6724-3,6688)x0.19]
4111 10[2500x(3,6724-3,6688)x1.19]
668 9 [2500x(3,6724-3,6688)]
5121 = 4111 10 912 ( 10 922 -10 )
2675 = 765 1 184 [11 614x(3.6991-3,5971 )]
6811 = 2813 5372 ( 26 860 : 5 )
% = % 11 014
4111 11 004 ( 2500x3.6991x1.19 )
665 10 [1541x(3.6991-3,6925 )]
2675 5 720 ( 1541x3.6991 )
766 3 539 ( 958x3,6925 )
4427 1 755 ( 2500x3.6925x0.19 )
65
53) Înregistrarea extrabilanţierã a dobânzii
Modificãri ale cadrului legal
În ultima perioada de timp în România cadrul legal aferent contabilităţii, a înregistrat
o serie de modificări inclusiv asupra domeniului leasing-ului financiar şi operaţional.
Mutaţiile au avut influenţe asupra ambelor părţi implicate în tranzacţia de leasing,
respectiv Finanţatorul şi Utilizatorul, fără ca în prezent să existe o rezolvare deplina a
acestei problematici.
În acest sens, primele reglementări contabile ale operaţiunilor de leasing au fost
efectuate prin OMF 686/1999 “Privind aprobarea normelor de înregistrare în
contabilitate a operaţiunilor de leasing”. Apreciem că în România prin intermediul
acestor reglementări sa făcut primul pas către aplicarea principiului prevalenţei
economicului asupra juridicului, prin recunoaşterea leasing-ului la nivelul
Finanţatorului ca imobilizare financiară iar la nivelul contabilităţii Utilizatorului
activul (obiect al contractului de leasing) a devenit imobilizare corporală pentru care
amortizarea fiscală este cheltuială deductibilă.
O particularitate a acestor norme rezidă în faptul că metodele de contabilizare utilizate
de către societăţile de leasing constau în tranzitarea conturilor de venituri şi cheltuieli
ca unica modalitate de descărcare a principalului/capitalului în cadrul contabilităţii
Locatorului. Această situaţie a condus la denaturarea indicatorilor economico-
financiari şi la întocmirea unor situaţii financiare care în opinia autorului nu respectă
principiul imaginii fidele.
Ulterior OMF 686/1999 a fost abrogat de prevederile reglementărilor contabile
simplificate, armonizate cu Directivele Europene, aprobate prin OMFP 306/2002,
ordin care a fost aplicat atât de intreprinderile mici şi mijlocii, cât şi de
microîntreprinderi. Întreprinderile mari aplicau OMFP 94/2001, care de asemenea a
adus importante îmbunătăţiri pe linia armonizării contabilităţii operaţiunilor de leasing
prin aplicarea prevederilor IAS 17 “Leasing”. Apreciem că un neajuns determinat de
C 8038 = 5 543 ( 1541 x 3,5971 )
C 8052 = 3 446 ( 958 x 3,5971 )
66
prevederilor Ordinului nr. 94/2001 şi de Ordinului nr. 306/2002, constă în faptul ca
bilanţul societăţilor de leasing înregistrează valori negative ale postului bilanţier
“Active circulante nete” ca urmare a includerii în întregime în cadrul poziţiei
“Imobilizări financiare” a creanţelor de leasing fără eşalonarea acestora pe termen
scurt şi lung. În consecinţă o serie de indicatori (precum viteza de rotaţie a capitalului
circulant şi lichiditatea) determinaţi ca urmare a utilizării valorilor posturilor de
activelor circulante reflectă rezultate denaturate asupra activităţii entităţilor de leasing.
Apreciem că în cadrul situaţiilor financiare întocmite până la 31.12.2005, contul de
profit şi pierdere nu reflecta situaţia economico-financiară reală a societăţilor de
leasing datorită includerii în cadrul cifrei de afaceri nete a “Veniturilor din redevente,
locaţii de gestiune şi chirii” pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită excluderii
“Veniturilor din dobânzile de leasing” la calculul acestui indicator. Aspectele negative
determinate de aplicarea Ordinului nr. 306/2002 şi a Ordinului nr. 94/2001 au fost
anulate prin abrogarea acestora la momentul intrării în vigoare a Ordinului nr.
1752/2005. Noutatea constă în faptul că în cadrul reglementarilor contabile elaborate
în conformitate cu Directiva a IV- a Comunităţilor Economice Europene, Art 38
aliniat 1 defineşte cifra de afaceri netă ca fiind “sumele rezultate din vânzarea de
produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii, după
deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoare adaugată, precum şi a altor taxe
legate direct de cifra de afaceri. De asemenea aliniatul 2 prevede faptul că “în cazul
entităţilor al căror obiect principal de activitate îl constituie activitatea de leasing, în
cifra de afaceri netă se include şi dobânda cuvenită acestor contracte, aferentă
perioadei de raportare”. Urmărind în dinamică evoluţia cadrului legislativ ce
reglementează activitatea de leasing în România, se observă o încercare de armonizare
a acestuia cu Directivele Europene şi Standardelor Internaţionale de Contabilitate. În
vederea armonizării cadrului legislativ din România cu IAS 17 apreciem că ar mai fi
necesară efectuarea unor precizări privind: momentul recunoaşterii în contabilitate a
contractului de leasing financiar, tratamentul contabil al valorii reziduale plătită în
avans, contabilizarea taxei de management, modul de înregistrare al creanţei privind
dobânda de leasing, situaţia asigurărilor incluse în contractul de leasing, precum şi
natura veniturilor şi cheltuielilor din diferenţe de curs la facturare.
67
CONCLUZII
Este de apreciat faptul cã piaţa leasingului a început un process de maturizare
şi la noi în ţarã. România a cunoscut în ultimii ani o tendinţã de creştere în cadrul
acestui sector, aliniindu-se la pieţele de profil din ţãrile UE. Una dintre întrebãrile la
care am încercat sã dau un rãspuns cât mai structurat în cadrul aceste lucrãri ar fi : de
ce leasing şi nu credit auto ? Rãspunsul pentru aceastã competiţie care se dã la nivelul
metodelor de finanţare pentru achiziţionarea de autoturisme şi autovehicule este
preponderent în favoarea leasingului, cel puţin pentru persoane juridice. Leasingul
reprezintã întotdeauna o alternativã la creditul auto, fiind o soluţie de finanţare
avantajoasã ( trebuie menţionat tratamentul fiscal avantajos, amânarea plãţilor TVA
care este posibilã pe întreaga perioadã de leasing, utilizarea resurselor financiare
proprii pentru dezvoltarea investiţiilor şi nu în ultimul rând accesibilitatea ).
Paleta definiţiilor pe care le putem întâlni este foarte largă. Chiar şi cărţile de
specialitate accesibile în mod curent definesc leasingul unilateral sau chiar greşit, fără
a surprinde în fapt esenţa fenomenulul. Există păreri că leasingul este o operaţiune de
finanţare, alţii o asimilează cu o vânzare în rate sau cu un contract de locaţie pură.
Leasingul nu este neaparat necesar nici una dintre aceste operaţiuni, dar poate avea
forme foarte apropiate de oricare dintre ele.
Experienţa economiilor dezvoltate poate fi un exemplu de urmat. Nu
întâmplător în mod , boom-ul economic din Statele Unite, şi mai târziu din Europa de
Vest s-a datorat în mare măsură încurajării leasingului. Stimulentele, mai ales de
natură fiscală, acordate firmelor de leasing au determinat efervescenţa fenomenului,
astăzi vorbindu-se de o adevărată industrie a leasingului.
Este important de menţionat faptul cã legea referitoare la operaţiunile de
leasing a fost realizatã într-o manierã concisã şi încearcã sã implementeze mecanisme
de finanţare eficiente specifice ţãrilor cu economie de piaţã. Avantajele finanţãii prin
intermediul societãţii de leasing nu sunt de neglijat şi au în vedere, în principal
medierea dintre necesitatea agenţilor economici şi pretenţiile pentru acordarea
leasingului venite din partea locatorului.
68
BIBLIOGRAFIE
1.Achim Monica , Leasing – o afacere de success, Ed. Economicã, Bucuresti, 2006.
2.Andreica Marin şi colectiv, Decizia de finanţare în leasing, Ed. Cibernetica MC,
Bucureşti, 2003.
3.Andreica Marin, Leasing - Cale de finantare a investitiilor pentru întreprinderi mici
si mijlocii, Ed. Crimm, Bucuresti, 1998.
4.Clocotici Dorin, Opratiunile de leasing, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
5.Deak Fr, Contracte civile şi comerciale, Ed. Cibernetica, Bucuresti, 1999.
6.Dumbrava Partenie, Pop Anastasiu, Contabilitatea de gestiune in industrie, Ed.
Intelcredo, Deva, 1997.
7.Hoanţã Nicolae, Capitalul firmei, Ed. Tribuna Economicã, Bucureşti, 1998
8.Iacob Petru Pântea şi colaboratorii, Contabilitatea financiarã a agenţior economici
din România, Ediţia aIII – a, Ed. Intelcredo, Deva, 1999.
9.Molcut E, Oancea D, Dreptul roman, Ed. Ciberneticã, Bucuresti, 1993.
10.Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internationale, Ed.
Independenta economica, Bucuresti, 2000.
11.Stoian Ioan, Cartea specialistului în comert exterior, Vol II, Ed Caraiaman,
Bucuresti, 1994.
12.Stefanescu B, Rucareanu I, Dreptul comertului international, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1987.
13.Toffler Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983
14.Voiculescu Dan, Caras Mircea, Leasing, Ed. Enciclopedicã, 1986.
15.www.aslr.ro
16.www.e-conseil.it/leasing
17.www.siu.com
18. O.G. 51/20.08.1997 revizuitã şi republicatã, privind societãţile de leasing şi operaţiunile
de leasing, publicatã în M.O. nr. 9/12.01.2000.
19. Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economicã, Bucureşti, 2001.
69
70