Kant: Legea seriilor infinite

Romulus Vulpescu

Juna plătică, ştiuca adultă, cega bătrânăSe destăinuiau una alteia-n mâlCă s-au săturat să tot tacă mîlc Şi că li s-a făcut lehamite de acul din râmă;Că presiunea apei e din ce în ce mai mareŞi că ele ar prefera aer şi soare.

- „ Mie (pronunţă plătica),Lăsând la o parte frica,Mi-ar fi pe placO pasăre să mă fac:Să pot – între apă şi cer – Pluti în zbor...”.

- „ Eu altceva cer(Ştiuca şopti), două, mai curând:Să pot zbura şi, zburând,Să pot şi-n urmă să-mi zbor peste tot...”

Cega clătină din cap:- „ Ba, socot

Că dac-aş fi trei aş avea spor:Să zbor, să-mi zbor în urmă şi să potÎn acelaşi timp să mă văd cum zbor:Să le văd pe eu şi cu mine cum se-ascund într-un nor...”

- „ Proastelor (zise zvârluga zvâcnind), voiMeritaţi să muriţi în nămol!Cel mai bine e stol!Îţi zbori sus, jos, înainte,-napoi,La dreapta, la stânga, mai rapid, mai domol,Şi-aşa, în orice moment, Eşti în toate ipostazele concomitent !”.

Realist şi flămând, pescarul – din apăTrase plasa şi puse discuţiei capăt...

(Romulus Vulpescu. Arte & Meserie. Versuri. Ed. Cartea romaneasca, 1979)