Post on 19-Dec-2015
description
1
Vechiul
IAŞI
2
“Iaşi pe româneşte, pe latineşte Iassium sau Iassi,
este numit astfel, zice-se, după un păstor cu acest nume,
care îşi păştea boii altădată în acest loc în care, după aceea,
a fost ridicat palatul principilor.”
Marco Bandini
3
“…Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi,
deşi n-ar trebui să fie niciunul, căci cine n-a fost aici nu poate
să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu
se poate pătrunde, după cuviinţă, de spiritul trecutului
nostru, care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât
oriunde aiurea.”
Nicolae Iorga
4
5
6
7
“Iaşii se întinde domol pe spinarea uşor înclinată a unei
coline largi, îşi cufundă brâul în râuşorul Bahlui şi se întinde
până în mahalaua zisă a Tătăraşilor.”
Alecu Russo
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
“Rătăcirile lui Eminescu cu Creangă sunt numai o
înfăţişare a legăturii lor (...). Ei se mistuiau ceasuri sau chiar
zile întregi (…) urcându-se mai pe aproape pe
dealul Ciricului sau prin Tătăraşi, Păcurari, Nicolina,
Copou, Aroneanu sau Galata. ”
G. Călinescu
18
19
20
21
22
23
24
25
“Iaşul are reputaţia că posedă cele mai bune şcoli
şi cei mai buni dascăli din toată ţara. I se spunea chiar, pe
atunci, Oraşul şcolilor (…) Dar şcoala cea mai bună,
şcoala cea neîntrecută, şcoala care a fasonat atâtea minţi şi
atâtea suflete şi care a format atâtea caractere, a fost
Iaşul însuşi cu atmosfera şi tradiţia lui, cu sufletul lui, cu
frumuseţile lui.”
Eugen Herovanu
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
“Iaşul posedă monumente excepţionale şi a păstrat o
frumuseţe, ce nu scapă ochiului fin de artist. Aici a fost de
altfel, un centru ilustru al culturii române.
Alecsandri, Kogălniceanu, Negruzzi au desfăşurat o bună
parte din activitatea lor literară; Eminescu şi Creangă au bătut
uliţele acestui oraş istoric şi au scris în el
cele mai însemnate din operele lor.”
G. Călinescu
36
37
38
39
40
41
42
“Junimea din Iaşi a fost o adunare privată de iubitori ai
literaturii şi ai ştiinţei, de iubitori sinceri (…) Şi se formase
astfel o atmosferă de preocupări curat intelectuale, care fără
voie şi pe nesimţite ajunsese a stăpâni pe toţi, aşa încât orele
petrecute o dată pe săptămână la Junimea stăteau în cel mai
mare contrast cu viaţa de toate zilele, era o lume aparte,
un vis al inteligenţei libere (…).
Cele mai disparate spirite s-au putut însufleţi
în acest contact.”
Titu Maiorescu
43
44
45
46
47
48
49
50
51
“Iaşul cel bătrân, leagănul cărturarilor, al Unirii,
al ideilor şi mişcărilor generoase,
Iaşul amintirilor şi legendelor, Iaşul fantomelor romantice.
Nu-i în el turn de biserică care să nu evoce
un nume din cronici...”
Mihail Sadoveanu
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
“Mi-a plăcut de la început Iaşul, cu grădinile lui înflorite,
cu gardurile lui dărăpănate (…), căci oricâte straturi
de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată
urma paşilor lui Eminescu, urma ciubotelor de iuft ale
diaconului Creangă, urmele atâtor oameni iubiţi de
altădată, (…) cum să nu-mi placă?”
George Topîrceanu
63
64
65
66
67
68
69
70
71
“Te salut, oraş arhaic,
plin de suveniruri sfinte!
Te salut cu toată stima,
te salut şi… n’am cuvinte.”
George Topîrceanu