Post on 29-Jan-2016
description
DREPTUL MUNCII
Student: Cadar Lucian
An IV. Grupa A4
I. CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ
încheiat şi înregistrat sub nr.176/16.03.2012 în registrul general de evidenţă a salariaţilor
A. Părţile contractului
Angajator - Persoana juridică S.C. PRO INVEST S.R.L., cu sediul ȋn Iaşi, sos. Nicolina,
nr 49, bl 964B, sc. B, ȋnregistrată la registrul comerţului/ autorităţile administraţiei publice din
Iaşi, sub numărul J22-69/1998, cod fiscal RO 10150218, telefon 0232.255.255, reprezentată
legal prin Popescu Ioan, ȋn calitate de administrator
şi
Salariatul – domnul Petrescu Mihai, domiciliat în localitatea Iași, str. Nicolina, nr.26,
judeţul Iași, posesor a cărţii de identitate seria MZ, nr.418498, eliberată de Municipiul Iași la
data de 15.01.2010, CNP 1911010225656,
am încheiat prezentul contract individual de muncă în următoarele condiţii asupra cărora
am convenit:
B. Obiectul contractului: Contactare clienţi, negociere şi vânzare produse
C. Durata contractului: a) nedeterminată, salariatul Petrescu Mihai urmând să înceapă activitatea la data de
17.03.2012;
D. Locul de muncă Activitatea se desfăşoară la compartiment vânzări al PRO INVEST SRL, din sediul
punct de lucru al angajatorului situat ȋn Iaşi, sos. Nicolona 49
E. Felul muncii Funcţia de consilier vânzări., cod 332203 conform Clasificării Ocupaţiilor din România
F. Atribuţiile postului Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de
muncă.
F1. Criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului:
- Competenţa profesională
- Realizarea atribuţiilor şi obiectivele postului
- Calitatea lucrărilor executate
- Operativitate
- Conştiinciozitate
- Autoperfecţionare profesională/orientarea către dezvoltarea personală
- Creativitate ȋn muncă, iniţiativa
- Disponibilitatea spre asumare de răspunderi noi
- Respectarea termenelor
G. Condiţii de muncă: Activitatea prestată se desfăşoară în condiţii normale de muncă, potrivit Legii nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
H. Durata muncii: 1. O normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
a). Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează: 8 ore pe zi, cu
excluderea muncii prestate pe timpul nopții.
b). Programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului
colectiv de muncă aplicabil.
I. Concediul Durata concediului anual de odihnă este de 21 zile lucrătoare, în raport cu durata muncii.
J. Salarizare: 1. Salariul de bază lunar brut: 1200 lei;
2. Alte elemente constitutive: -
a). Sporuri: -
b). Alte adaosuri:
3. Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care
nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc
cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003 -
Codul muncii.
4. Data la care se plăteşte salariul unei luni este până pe 20 a lunii următoare.
K. Alte clauze: a). perioada de probă este de 20 zile calendaristice;
b). perioada de preaviz în cazul concedierii este de min. 20 zile lucrătoare, conform Legii
nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de muncă;
c). perioada de preaviz în cazul demisiei este de max. 20 zile lucrătoare, conform Legii
nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările si completările ulterioare sau contractului colectiv
de muncă aplicabil;
d). în cazul în care salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate,
informaţiile prevăzute la art.18 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii se vor regăsi şi în
contractul individual de muncă;
e). Clauza de neconcurență:
- potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, se interzice prestarea de
către angajat, după încetarea contractului, în interes propriu sau al unui terţ a următoarelor
activități: contactare de clienţi, negocierea şi vânzarea de materiale de construcţie, spume
poliuretanice, benzi adezive, silicoane, plase, colţare, etc.
- cuantumul indemnizaţiei la care este îndreptățit angajatul este de cel puţin 50% din
media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării
contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a
fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata
contractului.
- perioada pentru care îşi produce efectele este de 12 luni de la încetarea contractului
individual de muncă.
- terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii sunt: societăți comerciale cu
același obiect de activitate ca și societatea angajatoare.
- aria geografică în care angajatul nu poate exercita activitățile prevăzute în acest contract
este: zona judeţelor Iaşi, Vaslui, Galaţi, Btotşani, Neamţ, Bacău, Suceava.
f). Clauza de confidențialitate:
- potrivit art.26 alin. din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, părțile se obligă ca pe toată
durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau
informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în
regulamentele interne, în contractele colective de muncă aplicabile sau în contractul individual
de muncă.
- nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părţi atrage obligarea celui în culpă
la plata de daune-interese.
M. Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor:
1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;
e) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
f) dreptul la acces la formare profesională.
2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi
revin conform fişei postului;
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;
c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
e) obligaţia de a respecta secretul de serviciu.
3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
c) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare,
potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern.
d) sa stabilească obiectivele de performanță individuală a salariatului;
4. Angajatorului în revii, în principal, următoarele obligaţii:
a) să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior
începerii activitatii;
a1) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă,
din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege;
b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea
normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
c) să informeze salariatul asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc
desfăşurarea relaţiilor de muncă;
d) să elibereze, la cerere, un document care sa ateste calitatea de salariat a solicitantului,
respectiv activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in
meserie si specialitate;
e) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului;
N. Dispoziţii finale Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile Legii
nr. 53/2003 - Codul Muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul
sectorului de activitate, înregistrat sub nr.243/2006Ministerul Muncii şi Solidarităţii sociale.
Orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual
de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, conform dispoziţiilor legale, cu
excepția situațiilor in care o asemenea modificare este prevăzuta in mod expres de lege.
Prezentul contract individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru
fiecare parte.
O. Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau
încetarea prezentului contract individual de muncă sunt soluţionate de către instanţa
judecătorească competentă material şi teritorial, potrivit legii.
Angajator, Salariat,
Petrescu Mihai
S.C. PRO INVEST S.R.L. Semnatură
Data 16/03/2012
Reprezentant legal,
Popescu Ioan
II. NOTĂ DE CONSTATARE ŞI EVALUARE A
PAGUBEI
Nr.173 din data de 28.10.2012
În conformitate cu actul de constatare referat nr. 34 din data de 25.09.2012 întocmit de
Popescu Ioan, în calitate de administrator al S.C. PRO INVEST S.R.L,
având în vedere dispozițiile art. 254 alin. (1) și urm. din Codul muncii, republicat,
angajatorul S.C. PRO INVEST S.R.L., cu sediul în sos. Nicolona, nr.49, Iași, jud. Iași,
înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J22/69/1998, cod fiscal RO 10150218, telefon
0232.255255, reprezentată legal prin Popescu Ioan, în calitate de administrator, încheie cu
salariatul Petrescu Mihai, domiciliat în localitatea Iași, str. Nicolina nr.26, judeţul Iași, posesor a
cărţii de identitate seria MZ, nr. 418498, eliberată de Municipiul Iași la data de 15.01.2010, CNP
1911010225656,
următoarea notă de constatare și evaluare a pagubei:
1. În perioada august 2012 s-a constatat producerea unei pagube în valoare de 2500 lei
reprezentând contravaloarea pierderilor suferite de către angajator din culpa salariatului.
2. Pentru producerea pagubei este vinovat salariatul Petrescu Mihai, angajat pe funcția de
consilier vânzări, care, în perioada analizată era responsabil cu contactarea de clienţi, negocierea
şi vânzarea de produse, conform fișei postului, anexa la CIM
3. Paguba s-a produs din cauza faptului că angajatul, după ȋncărcarea mărfurilor ȋn maşină, ȋn
vederea transportării lor către clienţi, nu a asigurat o portieră a autovehiculului, şi astfel o mare
parte a mărfurilor, căzând din maşină, a devenit neutilizăabilă.
4. Având în vedere că paguba produsă de salariat este în valoare de 2500 lei, fiind mai mică
decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie, angajatorul este de acord ca paguba să
fie recuperată cu acordul salariatului
6. Recuperarea contravalorii pagubei se va putea face în mod eșalonat, prin plata lunară de către
salariat a unei sume de până la 250 lei începând cu ziua următoare expirării celor 30 de zile de la
comunicarea prezentei, până la acoperirea integrală a contravalorii pagubei prevăzute la pct. 1.
6. Suma de plată lunară pentru recuperarea pagubei a fost calculată astfel încât ratele lunare să nu
fie mai mari de o treime din salariul lunar net și fără să depășească împreună cu celelalte rețineri
pe care le-ar avea cel în cauză jumatate din salariu.
Angajator, S.C.PRO INVEST S.R.L., Semnătură salariat,
Reprezentată legal prin administrator Popescu Ioan
III. DECIZIE DE DELEGARE
Nr. 3889/30 martie 2013
Având în vedere Referatul nr. 5 din data de 20 martie 2013, în scopul dezvoltării
portofoliului de clienţi, a promovării şi a vânzării de produse aparţinând beneficiarului S.C.
INSTALAŢII S.A., în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (1) lit. a) - c) din Codul muncii, dl
Popescu Ioan, administrator al S.C. PRO INVEST S.R.L.,
Decide:
Art. 1. – Începand cu data de 17 aprilie 2013 dl Petrescu Mihai, având functia de consilier
vânzări, se delegă pe același post în cadrul S.C.INSTALAŢII S.A., unde iși va exercita temporar
sarcinile corespunzătoare atribuțiilor de serviciu, în afara locului său obișnuit de muncă.
Art. 2. Pe perioada delegarii, dl Petrescu Mihai va beneficia de același salariu, precum și de
următoarele drepturi acordate în condițiile legii și ale contractului colectiv de munca încheiat la
nivel de sector de activitate:
- indemnizația zilnică de delegare acordata pe perioada delegării, pentru compensarea
cheltuielilor personale;
- decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în
cadrul localității în care își desfașoară activitatea salariatul;
- decontarea cheltuielilor de transport dus-intors;
- decontarea cheltuielilor de cazare efectuate.
Art. 3. – Prezenta decizie are caracter temporar, delegarea fiind dispusă pentru perioada:
17.04.2013- 28.05.2013.
Art. 4. – În drept, prezenta decizie se întemeiază pe art. 40 alin. (1) lit. a) - c), coroborate cu art.
42 – 43 din Codul muncii.
Art. 5. Decizia de delegare poate fi contestata la Tribunalul Iași, în termen de 45 de zile de la
data comunicarii conform art. 211 lit.a) din Legea nr.62/2011.
Art. 6. Prezenta decizie produce efecte de la data comunicării.
Administrator S.C. PRO INVEST.S.R.L.,
Popescu Ioan
IV. DECIZIE DE SANCȚIONARE DISCIPLINARĂ
(Reducerea salariului de bază) (art. 247-248 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat)
nr. 1132 din data de 22.06.2013
Art. 1. – Dl. Petrescu Mihai, având funcția de consilier vânzări, în cadrul S.C. PRO
INVEST S.R.L.i se va reduce salariul de bază pentru intervalul 01.07.2013-01.08.2013, cu un
procent de 10%
Art. 2. – (1). Motivele de fapt ale sanctionării disciplinare cu reducerea salariului de bază
sunt urmatoarele: nerespectarea deciziei de delegare nr. 3889/30 martie 2013
(2). La data de 1 mai 2013, s-a constat că, în urma adresei trimise de societatea la care
salariatul a fost delegat, acesta nu s-a prezentat la sediul unității în vederea exercitării atribuțiilor
de serviciu, conform deciziei de delegare. În urma referatului înregistrat la data de 10.05.2013,
de către dl. Alexandrescu Vasile, seful compartimentului economic, cu privire la săvârșirea
abaterii disciplinare de către salariat, s-a constat că acesta din urmă nu s-a prezentat în nicio zi la
unitatea la care a fost delegat.
(3). Prin săvârșirea acestei abateri au fost încălcate cu vinovăție:
- normele legale, anume art. 40 alin. (1) lit. a) - c), coroborate cu art. 42 – 43 din Codul
muncii.
- regulamentul intern
- contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil și ordinele și
dispozițiile conducătorilor ierarhici.
(3). Punctul de vedere al salariatului este cel consemnat:
a) în Notele explicative scrise, inregistrate cu nr. 110 din 27.05.2013, prin care salariatul
și-a prezentat propria poziție în legătură cu fapta imputată, precum și apărările invocate în
favoarea sa; așa cum rezultă și din Notele explicative formulate, salariatul recunoaște săvârșirea
faptelor și invocă în apărarea sa următoarele împrejurări:
- în perioada respectivă, pe fondul unor probleme personale, salariatul a refuzat să se
deplaseze la sediul unității la care a fost delegat
- salariatul consideră că problemele personale s-ar fi agravat în situația deplasării la
respectiva unitate
- nici starea de sanatate nu i-a permis să onoreze această decizie de delegare
(4). Latura obiectivă: inacțiunea salariatului, constând in refuzul de a se deplasa la
unitatea la care a fost delegat.
(5). Consecințele abaterii disciplinare: încurajarea indisciplinei în cadrul societății în care
își exercită atribuțiile.
(6). Latura subiectivă: prin neprezentarea salariatului la unitatea la care a fost delegat,
deși decizia de delegare i-a fost comunicată, fapta a fost săvârșită cu intenție directă.
(7). Antecedentele salariatului:
- nu există
(8). Comportarea generală în serviciu a salariatului:
- comportare exemplară, adecvată standardelor societății
(9). În verificarea susținerilor făcute de salariat în apărare și a constatărilor din referatul
de sesizare, s-au analizat urmatoarele probe:
- înscrisuri, și anume copia contractului individual de muncă, decizia de delegare nr.
3889/30 martie 2013, adresa societății la care a fost delegat, prin care se atestă că angajatul nu s-
a prezentat la respectiva societate, regulamentul intern, actul ce atestă starea de sanatate a
angajatului, emis de medicul sepcialist
Art. 3. – Temeiul de drept al aplicării sancțiunii disciplinare îl constituie art. 61 lit. a)
coroborat cu art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, in special art. 248
alin. (1) lit. b) din Codul muncii, republicat.
Art. 4. Se anexează prezentei decizii:
- procesul verbal redactat cu prilejul cercetarii prealabile a abaterii disciplinare
- referatul de sesizare a conducerii
Art. 5. – Prezenta decizie poate fi contestată la instanța competentă, în termen de 45 de
zile, de la data comunicării, conform art.211 lit.a) din Legea nr.62/2011.
Art. 6. – (1) Compartimentul Resurse Umane și Contabilitate vor aduce la îndeplinire
prevederile prezentei decizii.
(2) Prezenta decizie își produce efectele de la data comunicării sale.
Reprezentant legal angajator,
Administrator Popescu Ioan
Data comunicarii: 23.06.2012
V. DECIZIE DE CONCEDIERE
(art. 247-248 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat)
nr. 82 din data de 10.01.2014
Ca urmare a referatului înregistrat la data de 12.12.2013 de sesizare a conducerii
S.C.PRO INVEST S.R.L., de catre dl. Alexandrescu Vasile, șef al compartimentului economic,
cu privire la săvârșirea de către salariatul Petrescu Mihai a următoarelor abateri disciplinare
repetate, respectiv omisiunea de a vinde, cu rea credinţă, produsele fabricate de către societate la
preţuri foarte avantajoase, ȋmpiedicarea promovării brandului, refuzul nejustificat şi imputabil de
a coopera sau de a da explicaţii superiorilor ȋn legătură cu activitatea sa prestată pentru angajator,
ȋntârzieri repetate şi nejustificate la locul de muncă; bazându-se pe acele date,
în baza Procesului-verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile
înregistrat cu nr. 98/2010,
în temeiul dispozițiilor art. 247 si art. 248 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul
muncii republicat și potrivit prevederilor Regulamentului intern al S.C PRO INVEST S.RL.;
administratorul S.C.PRO INVEST .S.RL., Popescu Ioan,
DECIDE:
Art. 1. – Dl. Petrescu Mihai, având funcția de consilier vânzări în cadrul S.C.PRO
INVEST S.R.L. se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de munca.
Art. 2. – (1). Motivele de fapt ale sancționării disciplinare cu concedierea sunt
următoarele:
Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă faptele în legătură cu munca salariatului, care constau
într-o acțiune dar și inacțiune săvârșite cu vinovăție de către acesta, prin care s-au încălcat:
– normele legale
– regulamentul intern
– contractul individual de munca
– contractul colectiv de munca aplicabil
– ordinele si dispozițiile conducătorilor ierarhici.
(2). După cum am menţionat ȋn motivele de desfacere a CIM, salariatul refuză sa ofere o
notă explicativă cu privire la acuzatiile aduse
(3). Latura obiectivă: salariatul a a săvârșit următoarele fapte:
- ȋn perioada 01.10-01.12. 2013, numitul Petrescu Mihai, fiind contactat de numeroşi clienţi,
refuză nejustificat să ofere informaţii despre produsele comercializate de societate, unora mai
insistenţi, adresându-le chiar şi injurii;
- ȋn perioada menţionată mai sus, ȋntârzie ȋn mod repetat de la serviciu, lucru confirmat de către
toţi angajaţii, omite să ȋncaseze facturile restante, atunci cand ȋncasează, ȋntârzie foarte mult timp
la predarea banilor către departamentul de contabilitate.
(4). Faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
- funcționarul se afla în exercițiul funcției când a săvârşit respectivele fapte
(5) Salariatul a săvârșit faptele mai sus menționate cu încălcarea:
- obligațiilor de serviciu propriu-zise, și anume: contactarea de clienţi, promovarea şi
vânzarea produselor
- aceste obligații de serviciu au fost stabilite prin contractul individual de muncă.
(6) Gravitatea faptei constă în: - funcționarul nu și-a îndeplinit o obligație principală de serviciu, așa cum reiese din
prevederile contractului individual de muncă și fișa postului.
(7) Consecintele abaterii disciplinare:
- perturbarea gravă a activității societății
- paguba materială suferită prin rezilierea contractelor
- încurajarea indisciplinei
(8) Latura subiectivă: faptele au fost săvârșită cu: intenţie directă.
(9). Antecedentele salariatului:
- salariatul nu este la prima abatere disciplinară, fiind sancționat disciplinar cu
retrogradarea din funcție, prin decizia nr. 1132 din data de 22.06.2013.
(10). Comportarea generală în serviciu a salariatului:
- la ȋnceput foarte bună, ȋnsă după aplicarea unei prime sancţiuni disciplinare (cea
amintită la punctul precedent), comportarea devine nesatisfăcătoare, chiar vătămătoare societăţii
(12). Termenele de prescripție prevăzute pentru angajarea răspunderii disciplinare
- s-a respectat atât termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință
despre săvarșirea abaterii disciplinare, dar și termenul de de 6 luni de la data săvârșirii faptei,
conform art.252 alin.1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
Art. 3. – Motivul de drept al aplicării sancțiunii disciplinare îl constituie art. 247-252 din
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în special art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Art. 4. – (1) Compartimentul Resurse Umane si Contabilitate vor aduce la îndeplinire
prevederile prezentei decizii.
(2) Prezenta decizie își produce efectele de la data comunicării sale.
Art. 5 – (1) Ȋmpotriva prezentei decizii de concediere, salariatul se poate adresa cu contestaţie la
Tribunalul Iaşi
Reprezentant legal angajator,
Administrator Popescu Ioan
Data comunicarii: 11.01.2014
VI. CONTESTAŢIE LA DECIZIA DE CONCEDIERE
Domnule Președinte,
Subsemnatul, Petrescu Mihai, domiciliat în localitatea Iași, str. Nicolina, nr.26, judeţul
Iași, posesor a cărţii de identitate seria MZ, nr.418498, eliberată de Municipiul Iași la data de
15.01.2010, CNP 1911010225656, în calitate de contestator, chem în judecată pe S.C. PRO
INVEST S.R.L.., cu sediul ȋn Iaşi, sos. Nicolina, nr 49, bl 964B, sc. B, ȋnregistrată la registrul
comerţului/ autorităţile administraţiei publice din Iaşi, sub numărul J22-69/1998, cod fiscal RO
10150218, telefon 0232.255.255, reprezentată legal prin Popescu Ioan, ȋn calitate de
administrator, în calitate de intimată pentru ca prin hotărârea ce o veți pronunța să dispuneți:
Anularea deciziei de concediere nr.82, emisă de angajator la data de 10.01.2014.
De asemenea, vă solicit să dispuneți:
- Repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul deținut anterior
desfacerii contractului individual de muncă.
- Obligarea intimatei la plata unor despăgubiri bănești, egale cu salariile indexate,
majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care aș fi
beneficiat ca salariat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
- Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele acțiunii sunt următoarele:
Motivele de fapt: Învederez instanței că intimata, în decizia de concediere emisă, nu a
menționat termenul în care poate fi atacată decizia de concediere, motiv pentru care aceasta este
nelegală.
Temeiul de drept: Invoc dispozițiile art.252 alin.2 lit.e) din Codul Muncii.
Probe: Solicit încuviințarea următoarelor mijloace de probă: înscrisuri ce constată decizia
de concediere emisă de intimată și contractul individual de muncă.
Anexez: Înscrisuri, respectiv decizia de concediere și contractul individual de muncă.
Semnătură
Domnului Președinte al Tribunalului Iași