„Legat prin mii de fire de fenomenul basarabean în complexitatea lui,

tribun, rapsod şi evocator, Nicolae Dabija continuă, alături de alţii, cântul atât de

repede întrerupt al lui Alexei Mateevici. Continuare la nivelul altui timp şi cu alte

mijloace, dar o continuitate sui generis, ca început perpetuu...

Constantin CIOPRAGA

Nicolae Dabija este una din personalitățile notorii ale literaturii române.

S-a născut într-o perioadă când propria opinie era criticată, când se făceau

repercusiuni. Sentimentul de patriotism se manifestă în întreaga creație a poetului.

Mereu a fost într-o luptă pentru renașterea națională. Astfel Dabija a transformat

poemul într-o armă a renaşterii naţionale.

Nicolae Dabija aparține generației 70. Poezia lui are alte viziuni asupra

creației, alte simboluri, alte semnificații de până atunci. Poetul a pus accentul pe

istoria neamului, creștinism, demonstrând necesitatea legăturii dintre timpuri și

generații și mai ales istoria neamului este o parte a spiritualității etnice.

Nicolae Dabija este una din vocile lirice distincte ale penultimei generații

de poeți care s-a afirmat plenar în poezia limbii române. In opera sa se întalnesc

multe din temele predilecte ale acestei generații: rememorarea trecutului istoric,

legătura cosmică cu pământul strămoșesc, păstrarea nealterata a graiului matern ca

principiu fundamental , poezia ca mod de existență. Creatorul insusi se confeseaza:

„Poetul poate exista numai in raport cu celelalte lucruri din jurul sau, numai

avand tainice legaturi cu tot ce-l inconjoara".

Poezia lui Nicolae Dabija demonstrează rolul esteticii în imaginarului

artistic al unui poet. Mitizarea trecutului, și a gliei leagă și mai strâns lirica lui

Dabija de sursele folclorice, poetul preluând sistematic motive de doină și baladă.

El este restaurator al acestor depozite uitate.

Limbajul poeziilor sale este constituit dintr-un fond comun, uneori

aproape neutru. Cunoașterea sufletului și a istoriei sunt aspecte speciale ce

caracterizează poezia lui.

Generaţia din care face parte poetul este supranumită de Grigore Vieru

„generaţia ochiului al treilea” Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a

venit în momentul de luptă pentru cultură, în momentul când poporul avea nevoie

de un al treilea ochi prin care să descopere adevărul. În vreme de cumpănă

naţională, ameninţa să topească identitatea popoarelor , scriitorul a reuşit să

străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să

străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare.

Primul volum de debut este întitulat Ochiul al treilea. După editare a

cunoscut o largă răspândire printre cititori. Acest volum

În cel de-al doilea volum Apa neâncepută. Autorul pune accent și pe unele

probleme ale timpului. Istoria graiului matern, sentimentul patriotic, dragostea față

de părinți. De multe ori poezia sa conține fabulă, este una narativă. Asemeni lui

Grigore Vieru, Dabija contrage patria în grai, dându-i acestuia o dimensiune

paradisiacă:"Zic maica - și-i mai multa ziua, / iar focurile-adauga lumina, - /

cuvânt, care-a cuprins în el / și pajiște, și aer, și colina" (Grai). Recursul la sat, ca

depozitar al valorilor strămoșești, reânvie o mistica a plaiului.

În cel de-al treilea volum Zugravul anonim autorul abordează problema

frumosului creat de autorii anonimi, acest volum continuă opera de resuscitare a

conștiintei naționale, adăugând misticii satului o mitologie și un cult al

întemeietorilor (Cantemir, Costin, Varlaam s.a.),

Dintre trasăturile cele mai evidente liricii poetului ar putea fi amintite

amestecul de narativitate şi lirism în poezie, oralitatea expresiei, pastişa, parodia,

colajul, jocurile de limbaj. În fond, lirica lui Nicolae Dabija s-ar putea defini

tocmai prin lipsa unei tipologii riguroase.

Alaturi de aceasta directiva misionară, tot mai frecventă, Dabija continuă

să fie, pe o linie paralelă ce tinde a fi secundară, și un poet al dragostei, (Hrisov de

iubire medievala).

Vorbind despre Patrie, elogiind ceea ce Grigore Vieru numea românime,

poezia lui Nicolae Dabija e ca o explozie mereu repetată sau o tăcere asurzitoare,

dar şi şoapta preotului care aduce ploaia; „Poetul e ca preotul care aduce ploaia/ pe

arşiţă,/ cântând-o./ El spune cuvinte ce declanşează fulgere/ şi ploaia la vremuri/ de

secetă./ Pentru visele lui/ i-ar trebui altfel de somn –/ încăpător ca o moarte./ Ştie

vorbele ce fac cerul să bubuie/ şi mugurii să explodeze-n/ copaci,/ el care plăteşte

cu propria viaţă/ dreptul la iluzie” (Dreptul la iluzie).

Astăzi Nicolae Dabija este considerat unul dintre comorile literare ale

literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă,

cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe

acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă,

pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre.

Nicolae Dabija, este o personalitate complexă a culturii româneşti, un

apostol al enciclopedismului, creator al simbiozei între filozofie, istorie, literatură

– scriitor apreciat, publicist, autor de poeme memorabile, de eseuri, de studii

istorice, de manuale şcolare, de antologii de literatură veche românească

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT

FACULTATEA DE LITERE

Departamentul De Literatură Română Și Teorie Literară

Dimensiunea estetică a poeziei lui Nicolae Dabija

Realizat: Calancea Mariana,

gr.l.rom.-l.rusă,anul III

Chișinău, 2015