Post on 24-Jul-2015
description
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE
AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA
MASTERAT: PATOLOGIE ANIMALĂ ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ
DISCIPLINA: BOLI TRANSMISIBILE LA ANIMALELE DE RENTĂ
Aspecte privind controlul transmiterii
parazitozelor gastro-intestinale ale
cabalinelor
Referat bibliografic
Masterand
Lazar (Diugan) Eva-Andrea
CUPRINS
Introducere ...................................................................................................................... 3
Parazitozele gastro-intestinale majore ale cabalinelor .................................................... 4
Teniazele cabalinelor ........................................................................................... 5
Ascaridoza cabalinelor ......................................................................................... 5
Strongilozele cabalinelor ...................................................................................... 6
Gasterofilozele cabalinelor ................................................................................... 9
Oxiuroza cabalinelor ........................................................................................... 10
Strongiloidoza cabalinelor .................................................................................. 10
Alte parazitoze gastrice ale cabalinelor ............................................................... 11
Obiectivele măsurilor de control ale parazitozelor interne la cabaline ........................... 12
Instrumentele controlului antiparazitar ............................................................................ 13
Rezistenţa la antparazitare ............................................................................................... 15
Monitorizarea gradului infestaţiei parazitare ................................................................... 16
Factori legaţi de gazdă ......................................................................................... 16
Tehnica numărării cantitative a ouăloar de paraziţi din fecale ............................. 17
Planificarea programului de control antiparazitar raţional şi diferenţiat .......................... 19
Concluzii ........................................................................................................................... 21
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 23
2
Introducere
Începând cu 1950, când a fost introdus primul în uzul medicinii veterinare primul
antihelmintic cu spectru larg (fenotiazina), proprietarii de cai şi veterinarii au aplicat
antihelminticele într-un mod sistematic, pentru a limita transmiterea parazitozelor
cabalinelor. Deşi în ţara noastră chiar şi la ora actuală cea mai frecventă practică este
deparazitarea cailor de două ori pe an (primăvara – înainte de ieşirea pe păşune şi toamna
– după încheierea sezonului de păşunat), în alte ţări ale lumii aceste tratamente se aplică
mult mai frecvent. Conceptul măsurilor de control prin întreruperea ciclului biologic al
paraziţilor nu este deloc nou în parazitologie. Pe de altă parte de mult timp se recunoaşte
faptul că prin terapiile antiparazitare în majoritatea cazurilor nu se urmăreşte o sterilizare
parazitologică completă a animalului ci doar limitarea infestaţiei sub limitele la care ar
putea deveni periculoase pentru gazdă (menţinând astfel o imunitate şi o stare de
premuniţie permanentă). Totuşi, chiar şi la ora actuală majoritatea proprietarilor (şi nu
numai) îşi centrează atenţia doar asupra animalului (omiţând managementul mediului) şi
caută reţeta unică prin care să poată obţine (fără a gândi prea mult, fără a efectua
manopere frecvente şi fără a cheltui prea mult) animale libere de paraziţi. Astfel s-a
răspândit în lumea largă programul de control prin care caii se deparziteazitează la
intervale de două luni, cu sau fără rotaţia substanţelor folosite. Deşi această recomandare a
fost recunoscută pe baza dovezilor ca fiind extrem de eficientă la mijlocul anilor 1960
când a fost introdusă (Drudge şi Lyons, 1966), în ultimii 40 de ani
comportamentul reproductiv al paraziţilor ţintă s-a schimbat şi
rezistenţa la anumite clase de antihelmintice a diminuat treptat
eficienţa acestui program.
Paraziţii sunt organisme plastice cu abilitate mare de a se adapta
şi apoi a triumfa, teoretic asupra tuturor presiunilor de selecţie impuse
de om (Reinemeyer, 2009). Deoarece majoritatea acestor adaptări are
baze genetice, generaţiile următoare de paraziţi pot să nu mai fie
susceptibile la aceleaţi intervenţii care eral letale pentru strămoşii lor.
Deşi cunoştinţele despre biologia şi ecologia relaţiei cal-parazit se
acumulează pe zi ce trece prin cercetările realizate, informaţia pare să
nu intereseze pe cei cărora le este adresată şi prea puţine schimbări au
loc în teren, acolo unde ar fi cel mai important – atât pentru cal cât şi
pentru proprietar. Soluţia unui control eficient al parazitozelor la cai în
3
general şi al nematodozelor gastro-intestinale în special nu va veni
nicicând sub forma unei substanţe miraculoase şi omnipotente, dar de
fapt numai înţelegerea elementelor de bază al unui program de control
parazitar care să poată fi individualizat pentru fiecare herghelie şi
fiecare regiune geoclimatică poate aduce beneficii maxime pentru
proprietar, medicul veterinar şi în primul rând pentru cal.
Parazitozele gastro-intestinale majore ale
cabalinelor
Teniazele cabalinelor
Singura metodă de a diagnostica infestaţia cu tenii la cabaline cu
certitudine este examinarea directă a peretelui intestinal, fie la
examenul post-mortem, fie în timpul unor intervenţii chirurgicale.
Examenul coproparazitologic cel mai adesea nu depistează proglotele
sau ouăle de tenii. Se presupune că dezintegrarea proglotelor la nivelul
intestinului gros duce la o distribuţie neuniformă a ouălor în fecale, pe
de altă parte se consideră că proglotele nu sunt eliminate în mod
constant. Deşi în anul 1995 s-a elaborat un protocol de testare
serologică pentru a depista anticorpii produşi împotriva Anoplocephala
perfoliata, rezultatul pozitiv la acest test indică doar expunerea, nu şi
infestaţia curentă cu paraziţi adulţi. Protocolul de testare a fost aplicat
în 19 state ale SUA (prin Universitatea din Tennessee, 2002-2003)
demonstrându-se o prevalenţă a anticorpilor de 54% din totalul cailor
testaţi (peste 30% în 15 din cele 19 state incluse în studiu). Aceste
rezultate semnalează că frecvenţa expunerii cailor la infestaţia cu A.
perfoliata este mai mare decât se credea înainte. În SUA se consideră
că dintre cele trei specii de tenii ale cabalinelor (A. perfoliata, A. magna
şi Paranoplocephala mamillana) A. perfoliata este cea mai frecventă la
ora actuală.
Ciclul biologic al teniilor la cal este redat în figura 1.
Cele mai severe infestaţii cu tenii apar la caii mai învârstă.
Infestaţia tipică nu se asociază obişnuit cu semne clinice cronice. Atunci
4
când apar manifestări, acestea sunt acute, sub forma cloicilor severe,
cauzate de instussuscepţiunea ileocecală, impactaţia ileală sau sub
forma colicilor spasmodice (gazoase). Leziunile anatomopatologice
includ inflamaţia locală severă a valvei ileocecale (sau altor locuri de
ataşare a teniilor prin scolex), ulceraţiile mucoasei intestinale, retenţia
crescută de fluide în intestin, îngroşarea peretelui intestinal şi prezenţa
cicatricilor la acest nivel. Uneori leziunile pot obstrucţiona parţial
intestinul. S-a demonstrat (Briggs şi colab., 2004a) că cel puţin A.
perfoliata conţine cantităţi mari de acetilcolinesterază, care ar putea
interfera cu peristaltismul normal al tractului gastrointestinal. Orice
tulburare a motilităţii intestinale poate reprezanta explicaţia
manifestărilor clinice de colică.
Fig. 1 Ciclul biologic al teniilor la cabaline. (Adaptare după Briggs şi
colab., 2004a)
Ascaridoza cabalinelor (infestaţia cu Parascaris
equorum)
Parascaris equorum are cel mai simplu ciclu biologic din toată
familia ascarizilor (Fig.2). Deşi caii adulţi ingerează ouă de ascarizi din
furaje, în fecalele lor nu se detectează ouă de ascarizi decât eventual
rareori. Infestaţiile sunt semnificative din punct de vedere clinic numai
5
până la vârsta de 15 luni, deoarece cabalinele dobândesc o excelentă
imunitate împotriva acestui parazit în timpul celui de-al doilea an de
viaţă. Semnele clinice la mânji variază în funcţie de momentul din ciclul
biologic şi gradul infestaţiei parazitare. Pierderea în greutate sau
rămânerea în urmă a creşterii, aspectul de abdomen în butoi, roba fătă
luciu, abaterea şi/sau colica apar în infestaţii masive cu paraziţi adulţi.
Masele formate din paraziţii adulţi pot bloca mecanic intestinul subţire,
provocând colică, cel mai frecvent la cca 24 ore după deparazitare,
când impactaţiile severe cu ascarizi morţi pot evolua până la rupturi
intestinale, dacă nu se intervine chirurgical. Semnele respriatorii (tuse,
jetaj, febră) din perioada migrării pulmonare a larvelor de stariul trei nu
răspund la terapia cu antibiotice şi sunt de obicei mai severe la
tineretul de peste un an, deoarece relativa imunitate dobândită până în
acel moment exacerbează reacţia gazdei la migrarea parazitară (Briggs
şi colab., 2004b). Examinarea coproparazitologică reprezintă „standadul
de aur” pentru depistarea prezenţei ascarizilor adulţi, deşi stadiile
preimaginale nu pot fi diagnosticate. Ascarizii reprezintă parazitul de
„stabilire a dozei” la produsele antihelmintice pentru cai, dintre toţi
paraziţii enumeraţi la spectrul de acţiune a oricărui antiparazitar
eliminarea ascarizilor necesită cele mai mari doze.
6
Fig. 2 Ciclul biologic al Parascaris equorum. (Adaptare după Briggs şi
colab., 2004b)
Strongilozele (strongilidozele) cabalinelor
Toţi strongilii care infectează cabalinele au un ciclu de viaţă
direct. Femelele (diferenţiabile pe baza aspectului capătului caudal)
produc ouă aproape constant, ceea ce face ca diagnosticul
coproparazitologic al infestaţei cu strongili adulţi să fie foarte eficient.
Oăle eliminate prin fecale în mediu devin infestante după ce ating
stadiul al treilea de evoluţie (larve infestante L3). Temperaturile
mediului extern joacă un rol important în supravieţuirea, eclozarea din
ou şi transformarea până în stadiul infestant al larvelor. Dacă
temperaturile mediului sunt moderate (între 7 şi 30 °C) oul eclozeză în
cca trei zile, dar procesul poate dura mai multe săptămâni în medii mai
reci. Atât îngheţul, cât şi căldura excesivă distrug oul. Odată ce larva
7
infestantă (L3) s-a dezvoltat, condiţiile de mediu cu temperaturi înalte şi
uscăciune distrug rapid parazitul, însă tempraturile joase nu: larvele pot
supravieţui dealungul iernii şi primăvara continuă să fie infestante.
Larvele pot fi ingerate de către cabline cu furajul, de pe sol sau
consumate cu apa infestată. Prin examinarea unei singure picături de
rouă dimineaţa pot fi observate zeci de larve de strongili (Fig.3).
Fig. 3 Imaginea unei picături de rouă conţinând larve infestante de
nematozi (magnificaţie 200x). (Sursa: U.C.Davis School, 2007)
Există multe specii de strongili care pot infesta cabalinele,
acestea au fost împărţite în două categorii, strongili mari şi strongili
mici. Deşi ciclul de viaţă în exteriorul gazdei este practic identic, în
tractul gastro-intestinal al cabalinei aceşti paraziţi se comportă extrem
de diferit.
Larvele strongililor mari părăsesc repede intestinul şi migrează
timp de 6-11 luni în cele mai variate ţesuturi şi organe ale gazdei, în
funcţie de specie. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai strongililor mari
sunt: Strongylus vulgaris (larvele invadează endoteliul arterelor care
irigă intestinul – vasele mezenterice), Strongylus edentatus (larvele
8
migrează la nivel hepatic şi peritoneal) şi Strongylus equinus (larvele
migrează în ficat şi pancreas). Apoi larvele se reîntorc în intestin, se
transformă în adulţi şi produc ouă.
Larvele tinere de stadiul trei ale strongililor mici (Cyathostominae)
după închistarea în ţesuturi se pot transforma în larve L4 care se
descapsulează apoi se întorc în intestin ca larve L5 pantru a se
transforma în adulţi şi a produce ouă sau pot intra în hipobioză, cal
larve închistante, pentru o perioadă de până la doi ani, obişnuit până în
momentul în care populaţia de strongili mici adulţi din intestin se
împuţinează. Larvele închistate scapă atât detecţiei sistemului imun al
gazdei cât şi efectului majorităţii substanţelor antiparazitare.
Pe lângă simptomele clasice ale parazitismului sever la cal,
strongilii produc şi manifestări clinice caracteristice, cum ar fi
hepatomegalia şi congestia hepatică cu posibilitatea fibrozei cronice,
peritonită (S. edentatus); shisturi hepatice, pancreatice şi intestinale (S.
equinus); îngroşarea şi iritarea endoteliului arterelor mezenterice
craniale şi a colateralelor acestora, infarcte intestinale cauzate de
obstrucţii arteriale, anevrism verminos, tromboză şi trombembolie,
colica tromb-embolică severă şi în rare cazuri rupturi obişnuit fatale ale
arterelor mezenterice (S. vulgaris).
Ciatostomiaza clinică este adesea asociată cu emergenţa în masă
a larvelor închistate (emergenţă sincronă) din mucoasa cecumului şi
colonului, producând manifestări de diaree acută, cu pierdere rapidă în
greutate, edem subcutanat şi moarte. Ciatostomiaza larvară are un
prognostic rezervat şi se consideră la ora actuală una din bolile
parazitare cele mai serioase ale cabalinelor (Briggs şi colab., 2004c).
9
Fig. 4 Ciclul de viaţă al strongililor mici care infestează cabalinele.
(Adaptare după Briggs şi colab., 2004c)
Gasterofilozele cabalinelor
Stadiile larvare ale unor specii de muşte din genul Gasterophilus
(Gasterophilus intestinalis şi Gasterophilus nasalis) sunt denumite generic gasterofili.
Muştele adulte îşi depun ouăle pe părul de pe membrele cailor, coma, corpul sau pe
regiunea feţei. Caii ingerează larvele care eclozează din ouă şi în continuare stadiile
larvare se dezvoltă în organismul calului, ataşate în ciorchine de mucoasa stomacului sau
duodenului, unde pot rămâne până la 12 luni. Muştele adulte ies din pupele ajunse pe sol
din dejecţiile cailor, după o perioadă de 3-9 săptămâni. Activitatea muştelor încetează
complet odată cu venirea iernii. Infestaţia cu larve de gasterofili sunt asociate rar cu
munifestări clinice la cai (Bliss, 2002), totuşi, în cazul infestaţiilor severe apar ulcere
gastice şi duodenale, abcese ale subseroasei, în cazuri foarte rare abcese şi rupturi gastrice
(Briggs, 2004d).
10
Fig. 5 Ciclul biologic al Gasterophilus spp. (Adaptare după Briggs şi
colab., 2004d)
11
Oxiuroza cabalinelor
Oxiuroza ecvină produsă de Oxyuris equi este o boală parazitară
deranjantă, dar care nu pune în pericol viaţa calului. Manifestarea
clinică foarte cunoscută este gratajul cailor parazitaţi, care poate duce
la distrugerea cozilor prin ruperea firelor de păr (Fig.6)
Fig. 6 Cozi cu diferite grade de distrugere din cauza gratajului provocat
de oxiuroză. (Sursa: original)
Femelele de oxiuri trăiesc în intestinul gros şi regiunea anală,
depunerea ouălor în regiunea perineală cauzează pruritul asociat cu
această infestaţie. Comportamentul vizibil al calului face ca această
parazitoză să fie percepută ca fiind importantă de către proprietari.
Eşecul terapeutic al antiparazitarului folosit este evident, dacă
comportamentul de grataj nu încetează. Pe de altă parte se consideră
că manifestările clinice ale oxiurozei pot arăta (ca şi cum ar fi un
organism indicator) infestaţia şi cu alte specii parazitare.
Strongiloidoza cabalinelor
12
Strongyloides westeri parazitează intestinul subţire al mânjilor, de
obicei a celor sub vârsta de şase luni. Transmiterea se face fie prin
laptele supt, fie prin penetrarea pielii de către larvele din aşternut.
Mînjii se pot infesta din primele zile de viaţă şi eliminarea ouălor (Fig.7)
prin dejecţiile lor apare la şase-zece zile de la infestare. Mînjii prezintă
diaree inexplicabilă, care poate fi suficient de severă încât să necesite
tratament. Recuperarea este de obicei rapidă odată cu dezvoltarea
imunităţii împotriva acestui parazit (Bliss, 2000).
Fig.7 Ou de Strongyloides westeri. (Sursa: Bliss, 2000)
Alte parazitoze gastrice ale cabalinelor
Habronema muscae, Habronema microstoma şi Drachia
megastoma sunt paraziţi transmişi prin muşte. Larvele de habronema
se pot depista pe suprafaţa mucoasei gastrice, acoperiţi de un strat
gros de mucus, iar larvele de Drachia formează noduli fibroşi, adesea
purulenţi, în grosimea peretelui gastric. Uneori larvele ajung în răni,
leziuni cutanate, nu îşi pot desfăşura ciclul biologic, dar produc
granuloame, habronemiaza cutanată. La nivelul conjunctivei oculare
această manifestare pot duce la ulceraţii şi complicaţii, cu atât mai mult
cât leziunile sunt pruriginoase şi provoacă grataj (Fig.8).
13
Fig. 8 Aspectul clinic în habronemoza cutanată. (Sursa: Broggs şi colab.,
2004d)
Caii păşunaţi împreună cu rumegătoarele pot contracta unul din
paraziţii acestora. Trichostrongylus axei poate produce, în special la caii
stresaţi, diaree apoasă, debilitantă, protractă, deşi infestaţia în
majoritatea cazurilor este asimptomatică. Paraziţii adulţi se localizează
la nivelul intestinului subţire, ouăle sunt eliminate prin fecale (Fig.9).
Fig. 9 Ouă de Trichostrongylus axei.
(Sursa:http://vetmanual.org/mvm/htm/bc/digpr32.htm)
Obiectivele măsurilor de control ale
parazitozelor interne la cabaline
Majoritatea proprietarilor şi veterinarilor practicieni sunt de acord
că scopul major al controlului paraziţilor interni ai cabalinelor este
14
optimizarea sănătăţii şi performanţei calului. Totuşi, răspunsul la
întrebarea „Ce încercaţi să faceţi atunci când administraţi calului un
produs antiparazitar?” este diferit, marea majoritate a proprietarilor
spunând: „Să ucid viermii”. În medicina veterinară „uciderea viermilor”
în sine nu reprezintă obiectivul unui program de control al paraziţilor.
Acest lucru este în special adevărat cu referire la strongilii mici ai cailor,
care exercită mare parte a efectelor dăunătoare înainte să fie
susceptibili la acţiunea majorităţii substanţelor antiparazitare. Sursa
directă a infestaţieii cu ciatostome este reprezentată de larvele de pe
păşune, iar acele larve s-au dezvoltat din ouăle eliminate de către caii
care pasc. Odată ce oul a eclozat şi larva a ajuns la stadiul infestant,
singurii factori care pot diminua riscul infestaţiei sunt temperaturile
crescute ale mediului, uscăciunea (seceta), timpul scur şi excluderea
cailor de pe păşunea respectivă. Singura modalitate practică de
reducere a şanselor infestaţiilor viitoare este limitarea pasajului ouălor,
iar asta se poate obţine prin distrugerea femelelor paraziţilor înainte ca
acestea să se reproducă. Astfel, obiectivul controlului paraziţilor este
prevenirea contaminării mediului cu stadiile reproductive (ouăle) ale
paraziţilor-ţintă.
Strategiile corespunzătoare ale controlului paraziţilor cailor
trebuie să fie mai degrabă profilactice, decât curative. Programul de
control eficient nu ar trebui să fie reprezentat de implementarea
regulată a unei proceduri terapeutice, pe baza unui calendar prestabilit,
ci ar trebui mai degrabă să cuprindă o serie de intervenţii planificate
astfel încât să prevină reproducerea populaţiilor de paraziţi prin
limitarea pasajului unui număr mare de ouă pe păşune.
Instrumentele controlului antiparazitar
Principala metodă de realizare a controlului eficient al infestaţiilor
parazitare la cabaline este reprezentată de folosirea substanţelor
antiparazitare. Pe lângă acestea există practici de management care
sunt de ajutor şi acestea contribuie la programul de control mai ales
15
prin realizarea unui mediu înconjurător cât mai liber de formele
parazitare infestante.
Managementul păşunilor şi ţinerea curată a acestora se
realizează prin colectarea bălegarului de cal (ideal o dată pe
săptămână); păşunatul raţional pe parcele cu rotaţia acestora; evitarea
supra-păşunatului când din cauza insuficienţei păşunii caii sunt nevoiţi
să rupă firele de iarbă foarte aproape de sol; păşunarea alternativă a
aceloraşi parcele de către cai şi rumegătoare; evitarea hrănirii la sol cu
fân sau concentrate, atât pe păşune cât şi în padocuri, bixe, adăposturi
(amenajarea hrănitoarelor); compostarea bălegarului de cal, cu
acordarea unui interval suficient pentru bio-sterilizarea acestuia înainte
de repartizarea pe terenuri; limitarea şi preferabil oprirea accesului
cailor pentru adăpare din ape de suprafaţă; igienizarea periodică a
boxelor şi adăposturilor de cai; controlul muştelor în adăposturi şi
aplicarea unor substanţe repelente pe corpul cailor în perioada de atac
al insectelor; întreţinerea iepelor cu mânji şi a mânjilor înţărcaţi separat
de celelalte categorii de cabaline şi aşa mai departe. Deşi alte tehnici
de management pot fi utile ca adjuvante, fără administrarea
antiparazitarelor ele nu asigurăun control eficient al paraziţilor.
Antiparazitarele folosite la ora actuală la cabaline se incadrează în
una din patru mari categorii (Tabel 1). Înţelegerea relaţiilor şi
proprietăţilor antiparazitarelor ecvine disponibile la ora actuală este
esenţială pentru a putea exploata la maxim caracteristicile acestora.
16
Tabel 1
Antiparazitare comercializate la ora actuală pentru ecvine; clasa
chimică, denumirea generică şi exemple de produse comerciale.
(Adaptare după Reinemeyer, 2009)
Clasa chimicăDenumirea generică
Denumiri comerciale
BenzimidazoliFenbendazol Panacur; Panacur Power PackOxfendazol BenzelminOxibendazol Anthelcide EQ
Tetrahidropirimidine
Pamoat de Pirantel Anthelban; Exodus; Strongid pastă;
Strongid –T; Pamoat de pirantel pastă; Continuex; Strongid-C 2XTartrat de
Pirantel
Lactone macroiclice
IvermectinEquiMax; Equell; Equi-past; Eqvalan;
IverCare; Ivercide; Zimecterin; Rotation-1 etc.
Abamectin Promectin; Promectin PMoxidectin Quest; Quest Plus; ComboCare
Compuşi heterococlici
Piperazina Piperazine; altele
Toţi compuşii listaţi a eficacitate bună împotriva ciatostomelor
adulte şi imature din lumenul intestinal. Totuşi, numai două substanţe
au demontrat eficacitate împotriva larvelor închistate de strongili mici,
care sunt în capsule fibroase, în peretele intestinal. Acestea sunt
moxidectina, care este eficientă în doză de 0,4 mg/kg corp, la o singură
administrare şi fenbendazolul (Panacur Power Pack), care este eficient
dacă se administrează în doze de 10 mg/kg corp, timp de 5 zile
conseutive.
Când strongilii mici sunt ucişi de antihelminitice eficiente,
numărul ouălor din fecalele cailor trataţi ar trebui să scadă cu 90% sau
mai mult. Niciun atiparazitar, nici larvicidele, nu are eficienţă de 100%
şi producţia de ouă de strongili va reapare când larvele ce erau
închistate în momentul aplicării tratamentului se maturează şi încep să
se reproducă. Intervalul dintre momentul aplicării terapiei şi reapariţia
producţiei numerelor semnificative de ouă este denumit „intervalul de
reapariţie a ouălor” (I.R.O.; în engleză: Egg Reaparition Period – E.R.P.)
şi durata sa variază în funcţie de antihelminitcul folosit (Tabel 2).
17
Intervalul de reapariţie a ouălor este un instrument extrem de
important, care trebuie neapărat exploatat în cadrul programului de
control antiparazitar. Deoarece obiectivul primar este prevenirea
contaminării mediului cu ouă de paraziţi, IRO ne arată cât de mult timp
se poate susţine acest deziderat după tratamentul cu fiecare compus
specific.
Tabel 2
Duarata perioadelor de reapariţie a ouălor de strongili după aplicarea
terapiei cu antiparazitare. (Adaptare după Reinemeyer, 2009)
Clasa compuşilor
Perioada de reapariţie a ouălor (IRP)
Piperazina 4 săptămâniBenzimidazoli 4 săptămâni
Tetrahidropirimidine
4 săptămâni
Ivermectina De la 6 la 8 săptămâniMoxidectina ~12 săptămâni
Rezistenţa la antiparazitare
Rezistenţa este definită ca o scădere măsurabilă a eficienţai unui
compus împotriva unei populaţii de paraziţi, care a fost în prealabil
susceptibilă. Rezistenţa nu se datorează unei schimbări, modificări a
substanţei medicamentoase ci se produce în urma adaptării genetice a
paraziţilor-ţintă. Genele pentru caractere de rezistenţă apar la nivele
foarte mici în mod natural, dar aplicarea frecventă şi folosirea exclusivă
a unei singure clase de medicament furnizează anumite avantaje. De
fiecare dată când unii paraziţi rezistenţi suravieţuiesc tratamentului,
aceştia sunt capabili de a continua reproducerea în absenţa competiţiei
cu paraziţi susceptibili, şi astfel genotipul rezistent devine mai frecvent
în populaţie. Folosirea contantă şi frecventă a aceleiaşi clase de
antiparazitare duce în final la predominanţa genotipurilor rezistente în
cadrul populaţiei.
În mod tradiţional, mulţi proprietari apelează la „rotaţia”
antiparazitarelor, însemnând că ei folosesc alternativ produse din
diferite clase chimice (Tabel 1). Rotaţia a fost implementată iniţial
18
pentru a acoperi spectrul deficitar al antihelminticelor existente la acea
oră din trecut şi nu pentru a contracara rezistenţa paraziţilor. Rotaţia în
sine nu este atât de importantă pe cât este asigurarea că toate
antiparazitarele folosite sunt încă eficiente (Reinemeyer, 2009).
Rezistenţa paraziţilor la anumite clase de antiparazitare (de
exemplu benzimidazoli) este alarmant de prevalentă, dar sub nici o
formă universală (Kaplan, 2002). Astfel, depinde de vaterinarii
practicieni şi/sau proprietarii de cai să determine care clase de
medicamente sun încă eficiente într-o herghelie (la un grup de cai sau
la un singur cal) şi care sunt acelea care trebuiesc evitate în viitor.
19
Monitorizarea gradului infestaţiei parazitare
Informaţiile extrem de utile despre statutul parazitar al unui
animal se pot obţine din examinarea cantitativă a ouălor din fecale.
Această procedură presupune numărarea ouălor de paraziţi per o
anumită unitate de greutate a fecalelor şi exprimarea numărului obţinut
pe un gram. Procedura diferă de examinarea standard
coproparazitologică a fecalelor, care poate determina numai prezenţa
sau absenţa ouălor unui anumit parazit (Reinemeyer şi Barakat, 2004).
Chiar dacă rezultatele numerice nu se corelează neapărat cu numărul
pareziţilor adulţi sau cu severitatea parazitozei, numerele ouălor din
fecale reprezintă instrumentul esenţial al programului raţional de
control antiparazitar.
Cea mai importantă utilizare a numărătorii cantitative a ouălor
parazitare este determinarea spectrului antiparazitarelor pentru o
fermă (Tabel 3). Monitorizarea ulterioară poate confirma durata IRO
pentru diferite antihelminitice împotriva paraziţilor rezistenţi. Iar în
final, determinarea numerelor ouălor fecale pentru caii netrataţi poate
stabili potenţialul relativ contaminator al cailor individuali dintr-i
herghelie (Tabel 3).
Examinarea cantitativă a ouălor fecale este absolut esenţială
atunci când se doreşte abordarea controlului antiparazitar într-o
manieră raţională (Reinemeyer, 2009). Pe de-o parte, majoritatea
cabinetelor sau circumscripţiilor sanitar-veterinare nu oferă această
procedură pentru clienţii lor la ora actuală, şi asta nu numai în ţara
noastră. Pe de altă parte, majoritatea crescătorilor de cai ar putea
considera acest tip de testare de diagnostic ca fiind doar un cost
suplimentar. Totuşi, deciziile de management bazate pe rezultatele
acestei testări pot să scadă costul total al programului antiparazitar la
nivel de fermă, pe baza evitării tratamentelor antiparazitare care nu
sunt necesare – asta în condiţiile în care ferma aplică acel protocol
simplu de deparazitări bilunare, cu sau fără aplicarea rotaţiei
substanţelor antiparazitare. Atunci când proprietarul deparazitează caii
doar de două ori pe an, sau poate niciodată, costurile aplicării unui
20
astfel de control raţional vor fi clar mai mari şi aici numai informarea
clientului despre efectele nocive a multiplelor parazitoze asupra cailor
ar putea avea un efect convingător.
Factori legaţi de gazdă (cabalină)
Caii individuali variază larg în susceptibilitatea lor individuală la
infestaţiile parazitare, mai ales când este vorba de infestaţia cu strongili
mici. Diferenţele inter-individuale sunt reflectate de numerele ouălor
fecale determinate de la fiecare individ (Duncan şi Love, 1991).
Literatura de popularizare şi informare a proprietarilor din ţările
anglofone foloseşte temenii de „low egg shedder” (diseminator de ouă
de grad scăzut) şi „high egg shedder” (diseminator înalt de ouă) pentru
a denumi capacitatea infestantă diferită a caior individuali. La ora
actuală se consideră că majoritatea paraziţilor în orice grup de cabaline
se concenetrează într-un număr relativ mic de animale (Reinemeyer,
2009). În ciuda acestui fapt, toţi caii dintr-un grup sunt trataţi exact la
fel atunci când este vorba de deparazitări, pe considerentul că dacă
rămân una-două sau mai multe animale, acestea vor reinfesta întregul
grup şi presupunându-se că toţi caii sunt la fel de infestaţi, din moment
ce sunt întreţinuţi în acelaşi grup, în condiţii similare. Această din urmă
presupunere ar fi adevărată la taurine, unde se consideră că
parazitorzele reprezintă boli ale cirezii (Bliss, 2000), dar nu şi la cai, la
care gradul de infestaţie diferă de la animal la animal în acelaşi grup.
Astfel devine evident faptul că deparazitarea efectuată în mod de rutină
constituie o pierdere în cazul cailor din grup care aparent au un control
propriu asupra paraziţilor şi ai căror grad de infestaţie este scăzut. Este
posibil în acelaşi timp ca aplicarea repetată a aceluiaşi protocol
nediferenţiat să fie suboptimal pentru caii foarte susceptibili la
parazitoze. Din fericire, există posibilitatea de a categoriza potenţialul
de contaminare (gradul de infestaţie) al fiecărui cal în parte, cel puţin în
ceea ce priveşte strongilii (Tabel 3). Numărarea cantitativă a ouălor
fecale poate identifica atât caii problematici cât şi pe cei cu grade
scăzute de infestaţie în cadrul herghelieigrupului de cai.
21
Tehnica numărării cantitative a ouălor de paraziţi din
fecale
Metoda cantitativă preferată pentru determinarea numărului de
ouă fecale este metoda McMaster modificată. Această tehnică are în
vedere în primul rând ouăle de tip strongil, ceea ce se consideră
rezonabil de suficient deoarece la ora actuală strongilidozele reprezintă
cea mai mare problemă la majoritatea cailor. Metodele de examinare a
ouălor fecale se bazează pe principiul diferenţei de densitate, adică pe
flotaţia ouălor parazitate în diferite soluţii care sunt mai dense decât
apa. Unii autori (Briggs şi colab., 2004e) recomandă soluţia de nitrat de
sodiu (400g la 1L de apă), dar la fel de bine se poate folosi soluţia
suprasaturată de sare, sulfat de zinc sau bicarbonat de sodiu. Metoda
fiind cantitativă, necesită testarea unei anumite cantităţi standard de
fecale, într-un volum măsurat de soluţie de flotaţie, din care să se
examineze un volum standardizat la microscop.
Pe scurt, se amestecă 26 ml soluţie de fotaţie cu 4 g fecale, se
strecoară şi se încarcă cele două camere ale plăcii McMaster (Fig.10) cu
un volum total de 0,3 ml soluţie de amestec, adică 1% din volumul total
de amestec. După un repaus de 1-2 minute (şi nu mai mult de 60
minute) se va examina placa McMaster la microscop (cu obiectiv 10x) şi
se vor număra ouăle de tip strongil pe toate cele 6 coloane ale fieărie
camere, în ambele camere.
Fig 10. Placa McMaster folosită pentru determinarea numărului ouălor de strongili din
fecale şi apectrul oului de trip strongil. (Sursa: Briggs şi colab., 2004e)
Pentru exprimarea numărului de ouă pe gram de fecale se foloseşte fromula:
OPG = ON × 100/4 ; sau mai simplu OPG = ON × 25
unde OPG = ouă per gram fecale, iar ON = ouă numărate pe placă.
22
Rezultate de sub 100 OPG înseamnă infestaţie foarte scăzută, peste 500 OPG
infestaţie masivă iar peste 1000 OPG infestaţie foarte masivă (Briggs şi colab., 2004e).
23
Planificarea programului de control antiparazitar raţional şi
diferenţiat
Atunci când se elaborază şi se implementează un program de control antiparazitar
la cabaline, trebuie să se ţină cont de toate aspectele descrise.
Tabel 3
Diferite aplicaţii ale tehnicilor de numărare cantitativă ale ouălor de paraziţi din fecale
(Adaptare după Reinemeyer, 2009)
Aplicaţie Paşi Determinareaeficacităţiisubstanţeiantiparazitaresaurezistenţeila aceasta
1. Determinarea numărului de ouă din fecalele recoltate de la cel puţin 6 cai* pentru un grup de 10, înainte de deparazitare2. Tratarea cailor cu antiparazitarul care se doreşte a fi evaluat, în dozele prescrise de producător 3. Colectarea probelor de fecale de la aceiaşi cai la 10-14 zile de la deparazitare4. Efectuarea examinării cantitative a ouălor din fecale şi calcularea eficienţei substanţei atiparazitare (reducerea numărului de ouă din fecale = RNOF), conform formulei:([Nr ouă pre-deparazitare minus post-deparazitare]/pre-deparazitare x 100)5. Interpretare: RNOF>90% = eficient; RNOF<80% = rezistenţă; RNOF între 80-90% = echivoc, necesită repetare în viitor
Deteminareaintervaluluide reapariţiea ouălor(IRO)
1. Determinarea numărului de ouă din fecalele recoltate de la cel puţin 6 cai* pentru un grup de 10, înainte de deparazitare2. Tratarea cailor cu antiparazitarul care se doreşte a fi evaluat, în dozele prescrise de producător 3. Colectarea probelor de fecale de la aceiaşi cai, tot la intervale de 2 săptămâni de la deparazitare4. IRO a expirat când numărul ouălor ajunge la 50% sau mai mult din numărul ouălor înainte de deparazitare
Determinareapotenţialului contaminant custrongili
1. Recoltarea probelor de fecale de la toţi caii din grup după cel puţin 4 săptămâni de la expirarea IRO pentru ultima deparazitare2. Efectuarea numărătorii cantitative a ouălor din fecale3. Caii cu rezultate de <100 OPG sunt contaminatori de grad scăzut; cei cu >500 OPG sunt puternic contaminanţi; cei cu OPG se la 100 la 500 sunt contaminatori de grad mediu
*- în cazul grupurilor de cai întreţinute pe păşune, când nu se recoltează fecale pentru testare de la toţi caii, trebuie să se ia în considerare ierarhia grupului. Caii supuşi sunt mai susceptibili la infestaţiile parazitare, deoarece sunt obligaţi să pască din locurile pe care caii dominanţi nu le aleg, adică în apropierea fecalelor rămase pe păşune.
Primul pas constă în determinarea spectrului de substanţe antiparazitare care sunt
eficiente într-un grup dat de cabaline, ceea ce se poate realiza prin efectuarea testării
reducerii a numărului de ouă din fecale (RNOF) (Tabel 3). Testarea se face pentru toate
24
antiparazitarele care se doresc a fi folosite în viitor. Rezultatele testării RNOF vor indica
acele substanţe care sunt eficiente şi pot fi incluse în program şi, de asemenea, clasele de
substanţe care nu ar mai trebui folosite în ferma respectivă niciodată.
Al doilea pas este reprezentat de determinarea potenţialului relativ de contaminare
cu strongili a animalelor din grup (Tabel 3). Procedura identifică acele animale care
necesită cea mai mare atenţie în ceea ce priveşte deparazitările şi, de asemenea, pe acelea
care nu sunt în centrul acestei atenţii. Startul sezonului de transmitere a strongililor este
diferit în funcţie de regiunea climatică în care se află ferma evaluată. Sezonul de
transmitere începe atunci când riscul reinfestării pentru caii aflaţi pe păşune trece de la
minim la inevitabil în lipsa implementării unor măsuri de control.
În regiunile nordice, mai reci, această trecere are loc atunci când caii adăpostiţi pe
timpul iernii sunt scoşi la păşune primăvara. Pe păşunile de primăvară mai sunt larve
reziduale, care s-au dezvoltat în sezonul de păşunat precedent şi au supravieţuit iernii pe
păşune. Numărul larvelor scade în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate şi razele
solare sunt puternice. Numărul larvelor pe păşune poate rămâne scăzut, dacă nu se permite
recontaminarea mediului cu noi ouă din dejecţiile cailor păşunaţi. Singura modalitate de
control asupra reinfestări păşunii şi diseminării ouălor de paraziţi prin fecale se poate face
prin deparazitarea cailor la momentul potrivit şi cu substanţa potrivită – adică prin
uciderea paraziţilor adulţi.
În zonele geografice temperate dar mai calde riscul infestării are lac la fianlul verii.
Până în acel moment condiţiile climatice sunt prea calde şi adesea prea secetoase pentru
ca dezvoltarea larvelor infestante să poată ave loc, chiar dacă păşunea este contaminată de
numere mari de ouă din fecalele cailor aflaţi la păşune. Riscul infestării creşte toamna,
când temperatura scade, sursa fiind reprezentată de ouăle din dejecţiile recente ale caior.
Dacă se începe deparazitarea cailor la momentul potrivit, un singur tratament ar
putea menţine în continuare păşunile sigure din punctul de vedere al infestaţiei parazitare.
Totuşi, caii pot reîncepe contaminarea atunci când larvele care au supravieţuit
tratamentului (ciatostome închistate în primul rând) se vor matura şi vor începe să se
reproducă. Pentru a menţine numărul ouălor la zero sau cel puţin la valori foarte mici în
fecalele cailor, este nevoie să se cunoască durata intervalului de reapariţie a ouălor (IRO)
în urma folosirii diferitelor substanţe antiparazitare (Tabel 3).
Deparazitarea supresivă este practicarea repetării tratamentelor antiparazitare
înainte ca IRO al produsului administrat în prealabil să expire. Această abordare ar trebui
să menţină numărul ouălor din fecale foarte scăzut, atât timp cât se folosesc subtanţe
25
eficiente. Oricum, nu toţi caii necesită acest program intensiv. Mai mulţi autori (Bliss,
2000; Kaplan, 2002; Briggs şi colab., 2004; Reinemeyer, 2009) sugerează ca acei cai care
sunt identificaţi a fi contaminatori la valori reduse să primească un singur tratament
antiparazitar la începutul ciclului anual şi un altul la cca 6 luni mai târziu. Contaminatorii
moderaţi ar trebui să beneficieze de două tratamente arministrate la intervale de supresie,
iar contaminatorii pronunţaţi ar trebui trataţi delungul întregii perioade a sezonului de
transmitere, în funcţie de regiunea geo-climatică.
Este recomandabil să se înceapă fiecare program sezonal cu un produs care este eficient
împotriva larvelor de strongili în migrare (ivermectină, moxidectină sau fenbendazol în
doză de 10 mg/kg timp de 5 zile) pentru a facilita sau menţine eradicarea speciilor de
strongili de pe păşuni.
Concluzii
Modificarea continuă a modelului de rezistenţă a paraziţilor interni ai cabalinelor şi în
special a nematodelor gastro-intestinale faţă de anumite clase de substanţe antiparazitare a
condus şi condice la necesitatea schimbării strategiilor de control antiparazitar la cabaline,
la nivel mondial. Cele mai mari dificultăţi în realizarea schimbărilor de acest fel vor fi
întâmpinate prin atitudinea proprietarilor de cai.
Pentru majoritatea cailor din ţara noastră, care sunt întreţinuţi în adăposturi
aproape toată perioada anului, în mod izolat (1-2 cai la un proprietar) şi scoşi la păşunat în
grădina proprie pe timpul zilei, vara, în cazul menţinerii igienei în adăpost şi furajării
exclusiv din iesle, probabil ar fi suficiente trei tratamente antiparazitare pe an (înainte de
scoatera la păşunat cu repetare la un interval supresiv şi înc un tratament toamna, cînd
temperaturile din exterior scad).
Totuşi, în ultimii ani au apărut şi apar din ce în ce mai mulţi crescători şi în
România care întreţin grupuri mai mari de cai (pentru agrement şi turism rural în primul
rând), în condiţii minime de adăpostire. Majoritatea acestora deparazitează caii numai de
două ori pe an sau nici atât, fără a ţine cont de necesitatea menţinerii păşunilor libere de
larve infestante. Pentru aceşti proprietari şi mai ales pentru hergheliile de stat necesitatea
implementării unui program de control antiparazitar de acest tip ar fi foarte importantă.
Reţinerea proprietarilor de cai din România faţă de un program de control al paraziţlor
raţional ar fi probabil costul mai mare faţă de strategiile pe care le aplică ei în prezent.
26
În ceea ce priveşte ţările în care creşterea cailor are alte tradiţii şi mai ales în
Statele Unite, unde păşunatul cât mai prelungit dealungul anului a constituit mereu baza
întreţinerii grupurilor de cai, reţinerea faţă de acest tip de control antiparazitar este tocmai
opusă situaţiei din ţara noastră: pentru aceşti proprietari renunţarea la administrarea
bilunară a antiparazitarelor pentru toţi caii, indiferent dacă se justifică sau nu, şi acceptarea
unor intervale mai lungi între deparazitări sau deparazitarea diferenţiată a cailor este
preîntâmpinată cu teama unor infestaţii masive şi problemele pentru cai ce pot decurge din
acestea.
Oricum, aceste metode noi de control al paraziţilor cabalinelor reprezintă o
abordare logică, raţională şi bazată pe biologia organismelor împortiva cărora este ţintită.
Acest tip de abordare este probabil la ora actuală singura modalitate de a trata prin
prevenţie parazitozele cabalinelor, a contracara rezistenţa unor organisme parazitare, şi cel
mai important: a preveni dezvoltarea rezistenţei din ce în ce mai multor paraziţi la anumite
clase de substanţe antiparazitare.
27
BIBLIOGRAFIE
1. Bliss D.H. (2000), The control of gastro-intestinal nematode parasites in horses with
emphasis on reducing environmental contamination: A new control strategy for an old
problem. In: Equine parasitology. Mid America Agricultural Research Proceedings,
Verona, WI
2. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004a), Tapeworm: An underrated
threat. In: Parasite primer (part 2), a twelve-part series on internal parasites of horses,
The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com
3. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004b), Ascarids: A growing
problem. In: Parasite primer (part 3), a twelve-part series on internal parasites of
horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com
4. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004c), Strongyles: The worst of
the worms. In: Parasite primer (part 4), a twelve-part series on internal parasites of
horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com
5. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004d), Bots&beyond. Little
known parasite enemies. In: Parasite primer (part 5), a twelve-part series on internal
parasites of horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com
6. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004e), Diagnosis: Examining the
eidence. In: Parasite primer (part 6), a twelve-part series on internal parasites of
horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com
7. Drudge J.H., Lyons, E.T. (1966), Control of internal parasites of the horse. Journal of
the American Veterinary Medical Association 148:378-383
8. Duncan J.L., Love S. (1991), Preliminary observations on an alternative strategy for
the control of horse strongyles. Equine Veterinary Journal 23:226-228
9. Kaplan R.M. (2002), Anthelmintic resistance in nematodes of horses. Veterinary
Research 33:491-507
10. Reinemeyer C.R. (2009), Rational approaches to equine parasite control. Kentucky
Equine Research, Advances in equine nutrition, vol. IV:411-420
11. Reinemeyer C.R., Barakat C. (2004), Parasite control check. Equus 319:69-78
12. U.C. Davis School of Veterinary Medicine (2007), The horse report. In: The
publication of the Center for Equine Health, Vol. 25, No.4
28