Post on 11-Aug-2015
description
Consecinţe negative ale unui management
defectuos al clasei
1. Oboseala
Există două teorii ce încearcă să explice apariţia oboselii. Prima teorie (teoria
toxinelor) consideră că mecanismul fundamental al oboselii este pus pe seama acumulării
de substanţe toxice. Astfel, în decursul activităţii se crează toxine ce provoacă apariţia
oboselii şi duc la scăderea eficacităţii. A doua teorie (teoria sistemului nervos central) se
leagă de schimbările care au loc în sistemul nervos central şi în organismul viu în timpul
activităţii.
Starea de activitate fizică şi intelectuală redusă, adică oboseala se manifestă prin
instalarea sentimentelor de epuizare, somnolenţă şi reducerea capacităţii de reacţie.
Factorii ce determină oboseala elevilor sunt: activităţi şi sarcini repetitive, monotone;
absenţa conexiunii inverse reale; perspectivele motivaţionale limitate; durata şi
intensitatea inadecvate ale activităţilor de tip educaţional; interesul scăzut al elevilor
pentru activităţile instructiv – educative.
Oboseala poate fi împărţită în două categorii: oboseala obiectivă şi oboseala
subiectivă. Oboseala obiectivă este reprezentată de o activitate epuizantă sau prelungită
care se manifestă printr-o reducere semnificativă a cantităţii şi calităţii rezultatelor
obţinute. Oboseala subiectivă este reprezentată de sentimentul de delăsare şi epuizare. De
multe ori oboseala este identificată cu plictiseală, însă plictiseala este de fapt un grad mai
scăzut al oboselii. Totuşi relaţia dintre oboseală şi plictiseală nu este definită. De multe
ori starea de plictiseală apare fără o cauză obiectivă directă. Un elev se poate simţi
plictisit fără a avea motive; uneori elevul se simte plictisit imediat după ce începe să
înveţe, lucreze dacă sarcina de învăţare nu este interesantă sau dacă are o atitudine
contrară acesteia.
În opinia experţilor cauza marcantă a oboselii elevilor este suprasolicitarea.
2. Supraîncărcarea
1
O cauză importantă a supraîncărcării elevilor este orarul variabil al acestora. În orarul
de după – amiază practicat în unele şcoli elevii muncesc în condiţii fizice, psihologice şi
intelectuale nefavorabile comparativ cu cursurile de dimineaţă.
În Cehia au avut loc nişte studii privind parcursul şcolar al elevilor care merg la
şcoală dimineaţă şi al celor care merg la şcoală după-amiaza. Durata acestui studiu a fost
de 6 săptămâni, 3 săptămâni pentru clasele de dimineaţă şi 3 săptămâni pentru clasele de
după – amiază. Elevii au fost observaţi în fiecare zi, înainte şi după cursuri.
Rezultatele studiului au arătat faptul că eficienţa elevilor era în general mai bună
dimineaţa decât după – amiaza. Dimineaţa, eficacitatea atingea nivelul maxim în primele
două sau trei ore şi nivelul minim la sfârşitul celei de-a cincea ore, în timp ce după –
amiaza, cu exact aceeaşi folosire a timpului, eficacitatea aceloraşi elevi era mai ridicată
după prima oră şi la nivelul cel mai de jos la finalul perioadei de studiu.
3. Lipsa de motivare a clasei
Studiile arată faptul că 93% din elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură au realizat
acest lucru datorită propriilor demersuri de studiu individual, însoţite şi sprijinite de
motivaţie.
Există mai multe strategii de motivare a unui elev în sala de clasă:
Elevii trebuie învăţaţi să folosească limbajul interior pentru a-şi redimensiona
motivaţia (de ex. repetiţia unor fraze „voi face mai bine data viitoare”).
Elevii trebuie să fie învăţaţi să îşi schimbe reprezentările despre stilul şi metodele
proprii de învăţare. Elevii trebuie obişnuiţi să folosească cele mai bune metode şi
mijloace de învăţare prin parcurgerea şi înţelegerea lor.
Elevii trebuie învăţaţi să îşi facă cunoscute şi să îşi argumenteze părerile în public.
Elevii trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea activă.
Astfel elevii pot să îşi dezvolte propria motivaţie. Un exemplu ar fi schimbarea
rolului profesorului cu elevii.
Elevii trebuie învăţaţi să îşi pună întrebări despre ceea ce au citit şi să rezume
anumite paragrafe.
Datorită absenţei motivaţiei, e posibil ca unii elevi să lucreze întotdeauna sub
posibilităţile acestor propuneri. Cel mai grav lucru este însă nonimplicarea elevilor în
2
interacţiunile din clasă, iar cadrul didactic trebuie să fie conştient de aportul motivaţiei la
îmbunătăţirea performanţelor intelectuale ale elevilor.
4. Deprecierea climatului educaţional
În strânsă relaţie cu managementul clasei de elevi se află climatul educaţional, ce
indică atmosfera, moralul şi starea afectivă a clasei. Se exercită relaţii din interior:
profesor – profesor, profesor – elev, elev – elev, sau relaţii cu parteneri exteriori
(părinţii). Emil Păun defineşte climatul din clasă ca un set de proprietăţi măsurabile ale
mediului de activitate educaţională, bazat pe percepţiile colective ale elevilor care trăiesc
şi învaţă în acest grup având comportamente specifice.
Printre tipurile de climat şcolar care apar drept consecinţe ale unui management
defectuos al clasei se numără climatul închis (caracterizat printr-un grad înalt de
neangajare din partea elevilor, nepăsare, rutină, distanţare, depersonalizare, absenţa
satisfacţiei personale). Tipul de profesor este cel neangajat, caracterizat prin lipsa
concentrării şi orientarea numai spre sarcina de învăţare fără depunerea vreunui efort.
Atunci când poate fi identificat un management defectuos al clasei de elevi, climatul din
interiorul acesteia se degradează, se devalorizează, se compromite, se alterează şi decade.
Cercetările au relevat faptul că un bun climat într-o sală de clasă, ca urmare a unui
management adecvat, determină elevii la comportamente deschise, lipsite de teamă şi de
inhibiţie, permiţându-le să se concentreze asupra unor sarcini de lucru normale şi
stimulându-i să participe la interacţiuni sociale angajante, reale şi autentice.
5. Minciuna
În sălile de clasă minciuna este un comportament verbal şi nonverbal, care apare
foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greşeli de tip managerial ale
cadrului didactic. Profesorul Ekman oferă indicii pentru identificarea comportamentelor
şi atitudinilor mincinoase.
Fiecare cuvânt al elevului care minte are un rol bine determinat. Atenţia trebuie
acordată tonului vocii, deoarece deşi este uşor să compui un discurs perfect este foarte
greu să îl susţii pe tonul just. O persoană tristă vorbeşte pe un ton umil, scăzut, iar veselia
pune scântei în glas. Elevului care minte nu îi va fi uşor să pronunţe unele cuvinte
3
imitând emoţiile provocate de sentimente şi trăiri adevărate, iar acest lucru duce la notele
stridente din glasul mincinosului.
De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie atent la pauzele nejustificate, la ezitările şi
la lapsusurile celui care vorbeşte. Concomitent cu vocea trebuie observat dacă elevul nu
are tendinţa de a se înroşi, de a deveni palid sau a respira greu, acestea fiind elemente ale
unui stres ce poate indica minciuna. Elevul care minte e deseori stresat, stânjenit de acest
lucru şi va încerca să îşi ascundă emoţiile, dar va fi trădat de unele mişcări inconştiente
precum: frecarea nasului sau a urechii, o bătaie cu degetul pe obraz, suptul buzelor sau
bătaia cu degetele pe un obiect.
Sunt elevi care nu au nicio remuşcare atunci când mint. Există la elev şi tendinţa de
minciună transformată în „plăcerea de a minţi” din dorinţa de a fi „mai şmecher decât
alţii”, fapt care îl face să îşi susţină minciuna ca pe un adevăr pe care la un moment dat
ajunge să îl creadă.
Acest fenomen social şi şcolar există frecvent în clasa de elevi şi este o tentaţie la
îndemâna elevilor şi solicită din partea cadrulu didactic o intervenţie promptă şi
pertinentă.
6. Agresivitatea
Agresivitatea este un factor important al comportamentului uman. La nivel şcolar
elevul este împins uneori la acte necugetate care nu o explicaţie raţională. Septimiu
Chelcea defineşte agresivitatea ca orice formă de comportament care are ca scop
vătămarea sau jignirea altora. Astfel, agresivitatea nu este un sentiment, ci o formă de
comportament; agresivitatea implică şi o formă de intenţionalitate; cel vătămat, evită
agresiunea.
Nivelurile agresivităţii sunt: agresivitate fizică şi agresivitate verbală.
Agresivitate fizică activă directă: vătămare, lovire.
Agresivitate fizică activă indirectă: tăinuirea infractorului.
Agresivitate fizică pasivă directă: ocuparea spaţiului.
Agresivitate fizică pasivă indirectă: refuzul de a elibera spaţiul.
Agresivitate verbală activă directă: injurii.
Agresivitate verbală activă indirectă: zvonuri, calomnii.
4
Agresivitate verbală pasivă directă: refuzul de a vorbi.
Agresivitate verbală pasivă indirectă: refuzul de a vorbi în apărarea cuiva.
În clasa de elevi impulsul agresiv este limitat la competiţie, la atac verbal, la ostilitate,
exprimându-se prin injurii, dispreţ, ranchiună. Cercetările de tip psihologic au demonstrat
că la baza agresivităţii se află subaprecierea eului, o autoevaluare scăzută. O altă cauză e
declanşată dacă profesorul nu cunoaşte tendinţa elevului de a se afirma, de a câştiga
aprecierea adulţilor, astfel creându-se o tensiune, o „anxietate de dependenţă” care în loc
să îl apropie de educator, îi poate produce un sentiment de supărare, de duşmănie.
În şcoală, spre a câştiga simpatia colegilor există elevi care nu reuşesc să se impună în
planul performanţei şcolare, dar se lansează în „argumentul agresivităţii”. În privinţa
comportamentului agresiv al elevilor în raport cu ceilalţi colegi s-a constatat că
sentimentul de satisfacţie sau de insatisfacţie poate impulsiona o direcţie pozitivă sau
negativă. O persoană cu un grad ridicat de nervozitate, provocată de solicitările frustrante
ale mediului este iritabilă, arţăgoasă, instabilă şi uneori devină brutală în relaţiile cu
ceilalţi.
Pedeapsa educativă este utilizată în sensul nerepetării greşelii, bătaia cu profunde
semnificaţii pentru psihicul copilului, poate lua forma manifestă de umilire. Practica
pedagogică arată că pentru atitudini necorespunzătoare mai utile sunt: încurajarea,
dojana, admonestarea. Promovând modele pozitive şi dezvoltând părţile bune din
personalităţile agresorilor, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale
experimentate deja, strategiile altruiste.
Apariţia şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente agresive sunt într-o
dependenţă totală de nonintervenţiile sau de intervenţiile manageriale eronate.
Bibliografie:
Romiţă Iucu – Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de
criză educaţională, ed. Polirom, 2006
5