Nazismul sau naţional-socialismul (german) este o ideologie şi o politică a statului german totalitară, naţionalistă, rasistă, antisemită şi anticomunistă care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemţeşte Nazi, rostit 'na-ţi). În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Reich-ului german.

În momentul de faţă în Germania nazismul precum şi folosirea svasticii sunt interzise prin lege, dar mai există grupări şi chiar partide neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a zvasticii, este permisă în Germania doar în cazuri excepţionale.

Nazismul a evidenţiat in permanenţă primatul acţiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg (în 1924), Hitler şi-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” naţional-socialismului. Alaturi de programul in 25 de puncte din 1920 lucrarea a reprezentat cadrul de baza al nazismului. Ideile lui Hitler s-au intemeiat pe o concepţie rasistă. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decat supravietuirea celor adaptabili. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta intre rase, intocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei, astfel incat cei puternici de sangele celor slabi. „Poporul de stapani” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler el plaseaza: negrii, slavii, tiganii si evreii, pentru acestia din urma avand sentimente de ura exacerbată. Hitler socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boala ce trebuie tratata, dupa cum ilustreaza citatul din „Mein Kampf”. Totalitarismul este un fenomen major al secolului al XX-lea. Regimurile politice acceptate ca totalitare se instaleaza dupa Marele Razboi din 1914-1918, sunt în relatie cu acest razboi si, în multe privinte, o urmare, o consecinta logica a lui. Razboiul lasase urme adânci si în rândurile populatiei din Germania. Mortalitatea excesiva, lipsa bunurilor de larg consum, cresterea numarului de someri, obligatiile grele asumate prin tratatul de pace, creasera un climat de serioasa efervescenta sociala în doua directii diametral- opuse: stânga politica, spre realizarea unei societati fara razboaie, de egalitate în fata legilor, de democratie reala; dreapta politica, reactionara si conservatoare, spre mentinerea structurilor sociale, economice si politice ale fostului Imperiu. Pe acest fond al nemultumirilor sociale, pangermanismul renaste cu si mai multa vigoare, degenerând într-un nationalism sovin si într-un antisemitism acerb, printre vinovatii înfrângerii Germaniei fiind considerati si evreii. Republica de la Weimar s-a constituit si într-un teren de confruntari politice, ideologice, doctrinare, între diverse partide de orientari de dreapta sau de stânga. Incertitudinea, confuzia, compromisurile sunt aspecte caracteristice ale vietii politice germane în preajma preluarii puterii de catre nazism. Parlamentul (Reichstag-ul) reflecta si el fidel slabiciunile si confuzia Republicii. Ascensiunea nazistilor la putere. In martie 1918, un grup de nationalisti din orasul Bremen se organizeaza in "Comitetul pentru o pace germana justa". Scopul lor – obtinerea unei "paci juste" – era in opozitie cu prevederile Tratatului de la

Versailles , care obliga Germania la plata daunelor de razboi, cedarea bunurilor si drepturilor sale de pe teritoriul national, dezarmarea armatei. In aceste conditii, membrii Comitetului hotarasc sa intre in lupta politica, transformandu-se intr-un minuscul Partid al Muncitorilor Germani, cu doar 60 de membri. Printre personajele care au animat intrunirile noii formatiuni politice prin condamnarea separatismului bavarez s-a remarcat Adolf Hitler. Bavaria era singura regiune in care Legea pentru interzicerea organizatiilor teroriste (1918) nu era aplicata. Popularitatea de care s-a bucurat Hitler i-a adus un loc in Comitetul de Conducere al partidului.Promovând o propaganda în care se exploatau la maxim ravagiile crizei, facând promisiuni dintre cele mai ademenitoare a reusit sa exalteze spiritul sovin si revansard. Hitler era prezentat opiniei publice ca omul care ar putea scoate Germania din impas. Multi au crezut aceste afirmatii si Hitler a fost împins spre putere. Participant la cursurile de reeducare predate soldatilor, il cunoaste pe Gottfried Feder, teoreticianul Partidului Muncitorilor Germani, prin care va intra in activitatea politica. Inca din timpul militariei, Hitler se manifesta ca antisemit, fapt ce l-a propulsat in functia de "ofiter cu propaganda", pe care o va detine pana in iulie 1920. La finalul razboiului, Hitler activeaza puternic in cadrul Partidului Muncitorilor Germani, energia sa atragand peste 3.000 de adepti. Acestia vor fi cei care il vor sustine in 1921 la conducerea partidului, devenit Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP). Pâna în 1929, Partidul Nationalist Socialist Muncitoresc din Germania, asa cum se numea oficial Partidul Nazist, era un partid politic mic. Apoi, în alegerile parlamentare din 1930 partidul a obtinut mai mult de 18 procente din numarul total de voturi, comparativ cu 2.5 procente în 1928. Majoritatea voturilor în favoarea nazistilor veneau din partea clasei de mijloc si a celor cu situatie economica buna si nu a muncitorilor sau somerilor. Factorii principali în succesul electoral al nazistilor au fost: furia latenta provocata de colapsul militar al Germaniei spre sfârsitul primului razboi mondial; resentimentul fata de Tratatul de la Versailles care a pus capat razboiului si a impus conditii foarte aspre Germaniei; depresiunea economica mondiala din anii 1930; teama de raspândirea comunismului; personalitatea carismatica a lui Hitler.