Post on 27-Jun-2015
Categoria gramaticală a determinării
Articolul hotărât nu este o clasă de cuvinte, ci o clasă de morfeme, de semne gramaticale
asemenea desinențelor și sufixelor unei categorii gramaticale numite categoria determinării.
Aceasta este cea de-a patra categorie gramaticală a substantivelor, o categorie de flexiune.
Terminologia de categorie a determinării apare doar în Gramatica Academiei, în Gramatica din
1963, această categorie era cunoscută sub denumirea de articol.
Gramatica Academiei definește categoria determinării, ca fiind: „specifică substantivului și
exprimând prin opoziția dintre termenii nedeterminat/determinat, nedefinit/ determinat definit,
gradul de individualizare a referentului din perspectiva locutorului, în sensul extensiunii sau al
limitării domeniului de referință, a denumirii la o clasă de obiecte, respectiv, la un (anume)
obiect sau la mai multe obiecte dintr-o clasă.
Morfemele acestei categorii sunt articolele definite și nedefinite. Aceste articole, în calitate de
semne gramaticale ale determinării, se numesc morfeme determinative. Membrii categoriei sunt
trei, respectiv: nedeterminat (din punct de vedere formal, nearticulat), determinat definit
(articulat cu articol hotărât) și determinat nedefinit (articulat cu articol nehotărât). Cei trei
membrii construiesc așa-numitul triunghi al determinării.
Pe lângă funcția de exprimare a categoriei gramaticale a determinării, articolul definit cumulează
și alte funcții:
Determinant anaforic cu referire la un antecedent ( Am cumpărat legume, dar roșiile erau foarte
scumpe.);
Deictic cu referință la situația de comunicare ( Privește fotografia.);
Indice al flexiunii de număr și caz la substantiv (Partea colegului și a colegelor este mai mare.),
precum și al flexiunii de gen, număr și caz la adjectivul antepus (Povestea frumosului prinț și a
vestitelor sale bătălii îi plăcea.);
1
Marca substantivizării (a conversiunuii altor părți de vorbire în clasa substantivului): Bogatul,
eul, sinele, doiul, binele, intrândul, aproapele, oful etc. .
Categoria gramaticală a determinării se manifestă printr-un sistem de trei poziții între termenii
categoriei, exprimați prin articol 0, articol nedefinit și articol definit:
Nedetrminat/ determinat nedefinit: 0 om/ un om, 0 floare/ o floare;
Nederminat/ determinat definit: 0 om/ omul, 0 floare/ floarea;
Determinat nedefinit/ determinat definit: un om/ omul, o floare/ floarea.
Articolul (definit și nedefinit) numit și afix flexionar, odată definit morfem al determinării, intră
în structura morfematică a substantivului, este un afix flexionar enclitic sau proclitic. Face parte
din flectivul substantivului. Flexiunea substantivului ne apare astfel substanțial diferită, după
cum includem sau nu articol în flectiv.
Flectiv discontinuu format din morfemul determinat definit în poziție proclitică și desinența
substantivului enclitică:
o fată unei fete
fat- o…ă fet- unei…e
Tot flectiv discontinuu avem la substantivele în G-D sg. cu articol proclitic lui (lui taică-mio).
Flectivul discontinuu este obligatoriu morfematic.
Unitățile un,o au un statut morfologic complex, ele putând fi articolele, adjective pronominale
nehotărâte și numerale cardinale cu valoare adjectivală.
Flectiv continuu format din morfemul determinării definite în poziție enclitică și desinența
sunstantivului
Flectiv monomorfematic, format din morfemul determinării definite care substituie desinența
(casă/ casa)
2
Spunem că articolul definit este un morfem cumulant (cumulează informații desinenței
suprimate) => fenomen de bisincretism (o singură unitate de expresie organizează simultan două
seturi de categorii gramaticale): categorii determinării + setul număr și caz
Flectiv bimorfematic = morfemul determinării definite + desinența substantivului
cartea
cart ea
e a
Tot un flectiv bimorfematic avem la substantivele care la singular nearticulat au desinență 0, iar
prin articulare apare un u, vocală de legătură care morfologic îndeplinește rolul unei desinențe
=> desinența catalizată (lup – lupul).
Din punct de vedere sintactic, asocierea substantivului cu afixele specifice determinării
nedefinite sau definite depinde de : (a) poziția (funcția) sintactică a substantivului; (b) topica în
cadrul enunțului în raport cu regentul; (c) condiționările contextuale.
Subiect
În poziția de subiect, substantivul la nominativ, sg. sau pl., prezintă atât forme nearticulate, cât și
forme articulate nedefinite și definite (Acest elev, un elev, elevul învață)
Nume predicativ
În poziția de nume predicativ, spre deosebire de poziția de subiect, nedeterminarea substantivului
corespunde calificării subiectului (El este profesor), iar substantivul determinat hotărât,
identificării, resprectiv, individualizării subiectului. (Acesta este profesorul).
Articularea sau nearticularea substantivului în pozițiile sintactice de subiect și nume predicativ
constituie adeseori un criteriu de diferențiere a funcțiilor sintactice, mai ales în cazul schimbării
topicii enunțului (profesorul este el).
Articole străine de categoria determinării
3
Orice segment de tip a, l , le, lor este un articol hotârât și face parte din flectivul substantivului,
având rolul unui afix cazual, dar nu orice articol hotărât este și morfem al categoriei determinării.
În următoarele situații, articolele hotărâte nu sunt morfeme ale determinării definite, ci au alte
funcții:
La substantivele propriii, care prin definiție sunt determinate și nu realizează nicio opoziție de
determinare;
Prezența articolelor în structura unuia ține de natura substantivelor
La substantivele în vocativ;
La toate categoriile de pronume/ adjective pronominale, numerale și prepoziții cu G.
Spunem că, aici, articolul hotarât enclitic este doar element formativ în structura acestor cuvinte.
Nu este nici articol, nici morfem al determinării segmentul terminal a de la unele pronume și
numerale (Acela, căruia, amândurora)
La pronumele care se pot transforma în adjective pronominale, acesta este o marcă a calității
pronumelui și îl numim amplificativ pronominal.
4