Categoria gramaticală a determinării

Articolul hotărât nu este o clasă de cuvinte, ci o clasă de morfeme, de semne gramaticale

asemenea desinențelor și sufixelor unei categorii gramaticale numite categoria determinării.

Aceasta este cea de-a patra categorie gramaticală a substantivelor, o categorie de flexiune.

Terminologia de categorie a determinării apare doar în Gramatica Academiei, în Gramatica din

1963, această categorie era cunoscută sub denumirea de articol.

Gramatica Academiei definește categoria determinării, ca fiind: „specifică substantivului și

exprimând prin opoziția dintre termenii nedeterminat/determinat, nedefinit/ determinat definit,

gradul de individualizare a referentului din perspectiva locutorului, în sensul extensiunii sau al

limitării domeniului de referință, a denumirii la o clasă de obiecte, respectiv, la un (anume)

obiect sau la mai multe obiecte dintr-o clasă.

Morfemele acestei categorii sunt articolele definite și nedefinite. Aceste articole, în calitate de

semne gramaticale ale determinării, se numesc morfeme determinative. Membrii categoriei sunt

trei, respectiv: nedeterminat (din punct de vedere formal, nearticulat), determinat definit

(articulat cu articol hotărât) și determinat nedefinit (articulat cu articol nehotărât). Cei trei

membrii construiesc așa-numitul triunghi al determinării.

Pe lângă funcția de exprimare a categoriei gramaticale a determinării, articolul definit cumulează

și alte funcții:

Determinant anaforic cu referire la un antecedent ( Am cumpărat legume, dar roșiile erau foarte

scumpe.);

Deictic cu referință la situația de comunicare ( Privește fotografia.);

Indice al flexiunii de număr și caz la substantiv (Partea colegului și a colegelor este mai mare.),

precum și al flexiunii de gen, număr și caz la adjectivul antepus (Povestea frumosului prinț și a

vestitelor sale bătălii îi plăcea.);

1

Marca substantivizării (a conversiunuii altor părți de vorbire în clasa substantivului): Bogatul,

eul, sinele, doiul, binele, intrândul, aproapele, oful etc. .

Categoria gramaticală a determinării se manifestă printr-un sistem de trei poziții între termenii

categoriei, exprimați prin articol 0, articol nedefinit și articol definit:

Nedetrminat/ determinat nedefinit: 0 om/ un om, 0 floare/ o floare;

Nederminat/ determinat definit: 0 om/ omul, 0 floare/ floarea;

Determinat nedefinit/ determinat definit: un om/ omul, o floare/ floarea.

Articolul (definit și nedefinit) numit și afix flexionar, odată definit morfem al determinării, intră

în structura morfematică a substantivului, este un afix flexionar enclitic sau proclitic. Face parte

din flectivul substantivului. Flexiunea substantivului ne apare astfel substanțial diferită, după

cum includem sau nu articol în flectiv.

Flectiv discontinuu format din morfemul determinat definit în poziție proclitică și desinența

substantivului enclitică:

o fată unei fete

fat- o…ă fet- unei…e

Tot flectiv discontinuu avem la substantivele în G-D sg. cu articol proclitic lui (lui taică-mio).

Flectivul discontinuu este obligatoriu morfematic.

Unitățile un,o au un statut morfologic complex, ele putând fi articolele, adjective pronominale

nehotărâte și numerale cardinale cu valoare adjectivală.

Flectiv continuu format din morfemul determinării definite în poziție enclitică și desinența

sunstantivului

Flectiv monomorfematic, format din morfemul determinării definite care substituie desinența

(casă/ casa)

2

Spunem că articolul definit este un morfem cumulant (cumulează informații desinenței

suprimate) => fenomen de bisincretism (o singură unitate de expresie organizează simultan două

seturi de categorii gramaticale): categorii determinării + setul număr și caz

Flectiv bimorfematic = morfemul determinării definite + desinența substantivului

cartea

cart ea

e a

Tot un flectiv bimorfematic avem la substantivele care la singular nearticulat au desinență 0, iar

prin articulare apare un u, vocală de legătură care morfologic îndeplinește rolul unei desinențe

=> desinența catalizată (lup – lupul).

Din punct de vedere sintactic, asocierea substantivului cu afixele specifice determinării

nedefinite sau definite depinde de : (a) poziția (funcția) sintactică a substantivului; (b) topica în

cadrul enunțului în raport cu regentul; (c) condiționările contextuale.

Subiect

În poziția de subiect, substantivul la nominativ, sg. sau pl., prezintă atât forme nearticulate, cât și

forme articulate nedefinite și definite (Acest elev, un elev, elevul învață)

Nume predicativ

În poziția de nume predicativ, spre deosebire de poziția de subiect, nedeterminarea substantivului

corespunde calificării subiectului (El este profesor), iar substantivul determinat hotărât,

identificării, resprectiv, individualizării subiectului. (Acesta este profesorul).

Articularea sau nearticularea substantivului în pozițiile sintactice de subiect și nume predicativ

constituie adeseori un criteriu de diferențiere a funcțiilor sintactice, mai ales în cazul schimbării

topicii enunțului (profesorul este el).

Articole străine de categoria determinării

3

Orice segment de tip a, l , le, lor este un articol hotârât și face parte din flectivul substantivului,

având rolul unui afix cazual, dar nu orice articol hotărât este și morfem al categoriei determinării.

În următoarele situații, articolele hotărâte nu sunt morfeme ale determinării definite, ci au alte

funcții:

La substantivele propriii, care prin definiție sunt determinate și nu realizează nicio opoziție de

determinare;

Prezența articolelor în structura unuia ține de natura substantivelor

La substantivele în vocativ;

La toate categoriile de pronume/ adjective pronominale, numerale și prepoziții cu G.

Spunem că, aici, articolul hotarât enclitic este doar element formativ în structura acestor cuvinte.

Nu este nici articol, nici morfem al determinării segmentul terminal a de la unele pronume și

numerale (Acela, căruia, amândurora)

La pronumele care se pot transforma în adjective pronominale, acesta este o marcă a calității

pronumelui și îl numim amplificativ pronominal.

4