Post on 13-Jan-2020
ÎN ACEST NUMĂR:
1. Uneltele Ucenicului: Teorie și Practică
2. Despre Declarația Drepturilor Omului
3. Lansare de Carte: "De la Inițierea Masonică
la Ortodoxia Creștină” de Yves Marsaudon
4. Despre "Tabloul de Loja": tautologie sau
mandala?
Uneltele Ucenicului: Teorie și
Practică
Tema pe care mi-am propus să
o abordez în trasarea acestei
Planșe poartă numele ”Uneltele
Ucenicului” iar conținutul ei este
o analiză a acestor simboluri din
perspectiva diverselor rituri, a
diverselor studii de simbolism, a
istoriei Ordinului dar redă și
metode practice prin care ucenicul
să utilizeze aceste unelte.
Ritualul primului grad
al Masoneriei Albastre, cel de
Ucenic, trasează sarcini precise
proaspătului inițiat în Ordin: el
trebuie să lucreze la cioplirea
Pietrei Brute. Ordinul universal
al Franc-masoneriei folosește ca
fond pentru apariția și
dezvoltarea lui, ghildele de
zidari operativi din evul mediu,
renumiții constructori de
catedrale gotice. Conform
legendei, Ucenicii primeau din
mine pietrele grosiere iar cu
uneltele lor ei ciopleau acele
pietre brute, grosiere pentru a le
aduce cât mai aproape de forma
dreptunghică (adică cu unghiuri
drepte). Proaspeții primiți în
ghilde nu șlefuiau nimic, nu
măsurau nimic, ei doar ciopleau
colțurile pietrelor astfel încât
acestea să se apropie de forma
cerută și să fie transformate în
material de lucru pentru Calfe.
Franc-masoneria simbolică a
preluat această realitate
operativă și i-a atribuit valori
morale: Ucenicul lucrează la
cioplirea Pietrei Brute, adică
”munca asiduă a fiecărui Franc-
mason la cioplirea sa, pe calea
Adevărului și a Virtuții, pentru a
putea fi cuprins într-o bună zi în
Templul Ideal al Umanității” sau
mai clar explicat Ucenicilor ”să
înlăture acele fragmente nedorite,
dăunătoare ale comportamentului,
gândirii și conștiinței sale; să
renunțe la falsele valori și să
își asume adevăratele legi și
valori ale unui om iluminat.”
Concret? Ucenicul trebuie să
lucreze cu sine pentru a-și
învinge slăbiciunile și a-și
remedia defectele.
Dar de ce Unelte are
proaspătul inițiat pentru a
realiza această Lucrare? Dacă
Ucenicii operativi aveau doar un
simplu ciocan metalic, ascuțit la
un capăt și plat la celălalt,
Ucenicii speculativi au la
dispoziție o sumedenie de unelte,
în funcție de ritul practicat.
Astfel, riturile anglo-saxone
(Emulation, Standard, Bristol,
Craft, Logic, York, etc.) dau
”Ucenicului Ciocanul” și ”Rigla cu
24 de diviziuni”. În masoneria
nordică, în special în ritul
Lojilor ”Johannis-Logen” ucenicul
primește ”Dalta” și ”Ciocanul”,
iar în riturile continentale cu
origini franceze (Anticul și
Primitivul Rit de Memphis-Misraim,
Ritul Operativ a lui Solomon,
Ritul Scoțian Antic și Acceptat,
etc.) Uneltele Ucenicului sunt
2
”Dalta”, ”Ciocanul” și ”Rigla cu
24 de diviziuni”.
Sigur se ridică întrebarea
de ce e nevoie pentru Ucenicul
speculativ de mai multe unelte
decât era nevoie pentru
predecesorul său operativ? Foarte
simplu. Pentru că așa cum și
numele îi spune, Ucenicul actual
se apleacă asupra chestiunilor
morale, psihologice, sociale,
intelectuale, toate domenii care
necesită o abordare mult mai
complexă decât a bate cu ciocanul
în piatră.
În cele ce urmează voi
analiza fiecare unealtă în parte
și voi lua în considerare aici,
diversitatea interpretărilor date
de iluștri cercetători ai
simbolismului masonic precum
Oswald Wirth, Jules Bouchere,
Irene Mainguy, Albert Pike, Albert
Mackey, Ștefan mâșu, Olimpian
Ungherea, și mulți alții.
”Ciocanul”. Indiferent de
ritul practicat, explicația
ritualică a ciocanul este aceea că
el reprezintă ”voința aplicată la
transformarea profanului în
inițiat”. Jules Boucher scrie
”Ciocanul simbolizează voința de a
acționa a ucenicului. El nu este o
bucată de metal grea și brutală
căci voința nu este nici
încrâncenare, nici încăpățânare;
voința nu trebuie să fie decât
hotărâre și perseverență”. Oswald
Wirth dă următoarea explicație
”…voința care execută – ciocanul
ținut cu mâna dreaptă, semn al
autorității conducătoare, simbol
al laturii active, al energiei în
acțiune și al determinării morale
care fac posibilă transpunerea în
practică”. Iar Irene Mainguy ne
detaliază: ”…corespunde voinței
spirituale care actualizează și
stimulează cunoașterea, care
determină comportamentul. Unealtă
a puterii asupra materiei,
ciocanul simbolizează puterea
bazată pe merit definit prin
autoritate, energie și conservare
în muncă. El corespunde prezenței
de spirit (…), stăpânirii de sine,
perseverenței și curajului (…)”.
Ștefan Mâșu consideră ciocanul
”instrument de putere asupra
materiei, și simbolizează energia,
forța și constanța în muncă”.
Olimpian Ungherea în DEX-ul său
masonic transmite următoarele
referințe ”..ciocanul din mâna
Ucenicului devine metodă, devine
voință spirituală…”, ”în
confreriile inițiatice, ciocanul
joacă un rol de protecție magică,
fiind socotit de maximă eficiență
în lupta împotriva Răului
Universal”, ”ciocanul este
simbolul benefic, - în ordinea
Masonică a lucrurilor – care
consfințește clipa astrală, când
un nou inițiat pătrunde în marile
arcane ale Artei Regale” și
încheie cu ”ciocanul conduce
gândul și însuflețește meditația
Ucenicului care, în tăcerea
conștiinței sale, caută Adevărul”.
Interesantă este remarca lui
Hieronim din Praga, analizând
învățăturile altui Ordin inițiatic
”grație ciocanului, lumina a fost
înapoiată oamenilor”. Acest pasaj
se regăsește și în ritualurile
masonice când la lovitura de
ciocan a Maestrului Venerabil,
neofitul primește Lumina. În Ritul
York găsim următoarea explicației:
”Despre Ciocan, Franc-masonii sunt
învățați să îl folosească într-un
scop nobil și glorios și anume
pentru a desprinde inimile și
conștiința lor de vicii și
superficialitățile vieții, astfel
întărind trupurile lor, precum
niște pietre vii necesare
construcției spirituale, acea casă
nefăcută cu mâinile, eternă în
Ceruri.”
”Dalta”. Ritualul masonic
definește foarte vag această
unealtă astfel ”iar Dalta lovită
de ciocan vine spre a perfecționa
această Mare Operă”. Nu știu în ce
măsură această explicație este
suficientă sau nu, dar mai jos am
să reiau câteva afirmații din
lucrări despre simbolismul
masonic. ”În Universul Masonic,
dalta semnifică principiu cosmic
activ, care penetrează și modifică
principiul pasiv… dalta este
activă în raport cu materia
(piatra) dar pasivă în raport cu
3
ciocanul (voința în acțiune)”, ”În
marile Mistere Eleusine, dalta
simbolizează raza intelectuală
care penetrează individualitatea
celor cinci simțuri native umane
(văzul, auzul, mirosul, gustul,
pipăitul)” sunt informațiile
despre Daltă, culese de la
Olimpian Ungherea. Irene Mainguy
afirmă ”… vector de realizare a
obiectivului propus și simbol al
voinței, dalta simbolizează o
cunoaștere selectivă,
înțelepciunea masonului de a-și
întemeia alegerile pe o motivație
solidă a cărei bază se poate
verifica obiectiv”. În completare
la cele de mai sus referitoare la
ciocan, Oswald Wirth descrie dalta
”…care acționează asupra pietrei
și care este ținută cu mâna
stângă, simbol al laturii pasive,
al receptivității intelectuale, al
discernământului speculativ…”. Iar
Jules Boucher preluând
învățăturile masonice anglo-saxone
descrie dalta ca ”…are mereu
nevoie să fie ascuțită:
cunoștințele dobândite trebuie
revăzute necontenit pentru a nu-și
pierde din valabilitate. Aceste
”cunoștințe dobândite” (dalta
ținută cu mâna stângă) trebuie
folosite căci altfel intelectul
rămâne pasiv (dalta nefolosită)”.
În ritul Emulation pasajul care
descrie uneltele Ucenicului
menționează Dalta ca având rolul
”de a scoate în evidență
avantajele educației, prin a cărei
unice mijloace suntem desemnați ca
membri potriviți a oricărei
societăți civilizate”.
Cele două unelte, Dalta și
Ciocanul, sunt inseparabile, una
fără cealaltă nefiind funcționale.
Din nou întâlnim aspectul
dualității, activ-pasiv. Forță
aplicată fără Înțelepciune
înseamnă tiranie, iar înțelepciune
neaplicată înseamnă indiferență și
nepăsare. De aceea Ucenicul
speculativ are nevoie de cele două
Unelte în permanență când lucrează
asupra Pietrei Brute. Referitor la
cele două instrumente Albert Pike,
părintele Ritului Scoțian Antic și
Acceptat scrie în ”Morala și Dogma
R:.S:.A:.A:.”: ”omul este unic
proprietar al intelectului său,
obținut direct de la Divinitate,
un drept inalienabil precum în
feudalism o bucată de pământ
primită răsplată de la domnitor
pentru serviciile aduse. Este cea
mai puternică dintre arme…
Societatea îl spânzură împreună cu
spiritualitatea… Țara liberă în
care intelectul și spiritualitatea
guvernează, va dăinui… a eleva
poporul prin învățături de
bunătate și iubire, de la cei mai
buni profesori, astfel să se
dezvolte un stat liber din Piatra
Brută, este marea operă în care
Masoneria dorește să dea o mână de
ajutor”.
”Rigla cu 24 de diviziuni”.
Din ritual aflăm că ”…reprezintă
ziua și arată Ucenicului că
trebuie să își chibjuiască bine
timpul”. Această unealtă provine,
conform tradiției creștine, o
împărțire a timpului în trei: 8
ore pentru muncă, 8 ore dedicate
lui Dumnezeu și 8 ore pentru
odihnă. În Franc-masonerie nu s-a
păstrat această interpretare
limitantă ci s-a înlocuit prin alt
ternar: obligativitatea față de
familie, față de societate și față
de propria ființă. Serviciul ne
asigură cele necesare existenței
noastre pe acest Pământ și ne
asigură mijloaele prin care noi să
putem întreține familia.
Societatea este formată din toate
elementele ei. Mulți oameni au
nevoie de ajutor, fie material fie
spiritual, iar noi dacă suntem
liniștiți și împăcați, avem
obligația de a sări în ajutorul
lor. Și după ce ne-am îndeplinit
această datorie de onoare ne mai
rămâne doar unica obligație sacră,
față de noi. Trebuie să ne alocăm
timp pentru a ne cunoaște, ca
astfel să descoperim natura
noastră adevărată, Adevărul, să
cântărim ceea ce nu ne este
benefic și înlăturând aceste
aspecte dăunătoare să devenim din
oameni buni, oameni și mai buni.
De ce? Devenind mai buni, vom
lucra mai bine, vom putea avea mai
bine grijă de familiile noastre,
4
vom reuși să ajutăm mai bine pe
cei la nevoie și astfel vom ajunge
să ne cunoaștem și mai bine, ceea
ce din nou dă posibilitatea unei
corecții. Această spirală
inepuizabilă este exact motivul
pentru care în ritual se afirmă că
”Munca unui Mason nu se încheie
niciodată”.
Care sunt însă metodele
exacte prin care Ucenicul trebuie
să folosească Uneltele primite
asupra sa? Dacă modul de utilizare
a riglei este evident, dalta și
ciocanul necesită o abordare mai
subtilă. Considerând Dalta
Intelectul, adică acea parte din
noi care identifică și
diferențiază binele de rău, și
considerând ciocanul voința care
operează asupra dălții, lucrurile
sunt clare: cunoscându-ne pe noi,
identificăm aspectele dăunătoare
și le înlăturăm prin voință și
perseverență. Este oare această
învățătură demnă de un Ordin
inițiatic cu pretențiile Franc-
masoneriei? Din punctul meu de
vedere această concluzie banală
este insuficientă. Interpretarea
de mai sus este doar primul nivel
de descifrare a simbolului iar pe
parcurs ce voi Surorile și Frații
mei, veți progresa pe calea Franc-
masoneriei veți găsi și alte
înțelesuri.
Totuși am să vă împărtășesc
pe lângă aspectul moral al acestui
simbol și unul din aspectele
spirituale, pe care dacă îl
considerați util să îl puteți
folosi în Lucrarea voastră. Să
părăsim puțin planul material și
să ne aplecăm asupra celui
spiritual. Considerăm și aici
autocunoașterea ca fiind o
condiție sine qua non și pornim de
aici în interpretarea metodei de
lucru cu Uneltele Ucenicului.
Ciocanul este voința noastră
neinfluențabilă, nealterabilă care
prin perseverență are puterea de a
manifesta ceva. Pentru a ajunge la
acest nivel al voinței noastre
trebuie multă răbdare și multă
muncă. Așa cum am arătat mai sus,
voința nu este nici înverșunare,
nici încăpățânare, ia Ucenicul
trebuie să descopere exact această
voință în forma ei cea mai curată,
să învețe să o controleze și să o
utilizeze. Și mai avem Dalta, care
dacă în plan material era
considerată ca fiind Inteligența,
în plan spiritual o vom considera
ca fiind Imaginația. Imaginația
este cea mai terifiantă creație a
inconștientului nostru. Dacă
închidem ochii pentru o secundă
putem cu ajutorul ei să creăm cele
mai cumplite abominații și cele
mai înfricoșătoare secvențe… sau
putem din contră să formăm cele
mai strălucitoare lumi și cele mai
calde imagini. Imaginația este și
mai greu de înțeles, de controlat
și de utilizat decât voința. Dacă
ciocanul doar lovește, dalta are
puterea de a tăia, de a separa
pentru totdeauna.
Carl G. Jung a descoperit o
metodă de a folosi ”imaginația
activă” în psihoterapie. Ilustrul
psihanalist și psihiatru folosea
”imaginația activă” pentru a lăsa
să se manifeste cele mai
întunecate aspecte ale
inconștientului și astfel a reușit
să realizeze o cale de dialog
între conștient și inconștient.
Permițând să se manifeste aceste
impurități ale personalității
umane, fie prin imaginarea unu
gest abominabil care neliniștea
pacientul, fie prin reprezentarea
lui grafică sau coreografică, Jung
a observat că pacienții lui nu mia
erau obsedați de acele dorințe sau
frici.
Vă propun așadar un
exercițiu prin care să aplicați
Dalta și Ciocanul, voința și
imaginația, asupra persoanei
voastre proprii cu scopul de a
ciopli și mia temeinic Piatra
Brută. Presupunând că cunoașteți
minim un defect major al vostru,
vă îndrum să vă imaginați ca
acționând doar conduși de acel
defect. Imaginați-vă diverse
situații și ipostaze și încercați
să eliminați orice altă influență
asupra acțiunilor voastre
imaginative astfel încât veți
acționa doar conform acelui defect
al vostru. Repetați de câteva ori
5
acest exercițiu și încercați să
observați rezultatele acțiunilor
voastre. Compasul vostru moral vă
va face să simțiți greață față de
rezultatele acțiunilor voastre și
vă veți folosi cea mai pură formă
de voință de care sunteți capabili
să dispuneți, pentru a elimina
sursa acelor atrocități, defectul
vostru luat în cauză. Puteți ține
un jurnal cu observațiile pe
parcursul experimentului. Și fiți
liniștiți, nu se poate întâmpla
nimic rău, fără voia voastră.
Această practică poate fi
integrată și ea în sintagma
”cioplirea Pietrei” și pe parcurs
ce veți învăța să vă cunoașteți
mia bine, să vă analizați mai
sincer și mai temeinic, să vă
observați în oglindă obiectiv,
veți descoperi noi valențe ale
simbolurilor Uneltelor Ucenicului
și noi metode de a progresa pe
calea spre Lumină și Adevăr.
Înțelegeți deci Surori și
Frați că menirea Ordinului este de
a revoluționa societatea, de a
combate viciul și de a instaura
guvernarea adevărului și a
dreptății. Pentru ca acest plan să
poată fi realizat, fiecare Soră
sau Frate trebuie să fie un
element potrivit viitoarei
societăți și pentru aceasta Franc-
masoneria îi dă Masonului la
fiecare grad unelte prin care el
trebuie să evolueze. Ucenicul
trebuie să cioplească din piatra
extrasă din carierele de piatră o
Piatră Brută, pe care o va forma
mai departe în funcție de
parcursul său inițiatic. Ucenicul
trebuie să se cufunde în tăcere
pentru că doar astfel se poate
analiza și poate descoperii
deficiențele sale ce îl fac
incompatibil cu o societate
ideală. Iar după ce se cunoaște pe
sine însuși, ”Nosce te ipsum” –
cum era scris pe templele Greciei
antice, va putea să supună viciile
și să se lase guvernat de acele
valori morale care aduc speranța
unei lumi mai bune de fiecare dată
când se face simțită prezența
răsăritului auriu. Uneltele
simbolice, șorțul și mănușile sunt
tot ce aveți nevoie în munca
voastră la acest nivel și nu
sperați la altele sau la un alt
nivel până nu veți da dovadă că
ați reușit să mânuiți cu
pricepere, Rigla, Dalta și
Ciocanul.
Am zis!
M.B.3°
Despre Declarația Drepturilor
Omului
Am ales pentru această
Planșă pasaje din diverse
documente oficiale și lucrări
academice pe tema Drepturilor
Omului, pe care vi le prezint mai
jos, urmând, așa cum am făcut și
eu, fiecare să tragă concluziile
personale, să fie inspirat sau nu
de aceste drepturi, libertăți care
sunt totodată îndatoriri.
”Deși problematica
Drepturilor Omului pare să fie o
chestiune specifică secolului XX,
ea nu este totuși absolut nouă în
istoria umanității. Ideea de
drepturi ale omului își are
rădăcinile încă în cele mai vechi
timpuri cum ar fi anul 300 î.Hr.
în filosofia istorică greco-romană
întemeiată . Acesta contura ideea
că fiecare individ este
îndreptățit să pretindă
recunoașterea propriei sale
demnități și respectarea lui ca
persoană.
Una dintre cele mai
importante realizări ale
Consiliului Europei este Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
Acest tratat internațional
definește drepturile și
libertățile inalienabile ale
fiecăruia dintre noi și obligă
statele la garantarea acestor
drepturi pentru fiecare dintre
cetățenii lor. Mai mult, el
instituie un sistem internațional
de protecție: statele și (în
anumite condiții) persoanele
particulare pot sesiza
instituțiile de la Strasbourg în
cazul violării Convenției.
6
Convenția pentru Protecția
Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale, cunoscută și sub
denumirea de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, este un
catalog al drepturilor
fundamentale elaborat de Consiliul
Europei, semnat pe 4 noiembrie
1950 la Roma și intrat în vigoare
pe 3 septembrie 1953. Convenția a
fost ratificată de cvasi-
totalitatea statelor membre ale
Consiliului Europei si este una
dintre construcțiile cele mai noi
ale sistemului instituțional
internațional. Convenția și
protocoalele sale adiționale apără
mai multe drepturi și libertăți
fundamentale ce au ca titulari
persoane fizice, privite
individual, sau diverse entități
sociale, cu excepția oricăror
structuri statale.
Printre drepturile
inalienabile cuprinse în convenție
enumer:
- dreptul la viață și
dreptul de a nu fi torturat;
- dreptul de a nu fi
ținut în sclavie și dreptul de a
nu fi obligat la muncă forțată;
- dreptul la
neretroactivitatea legii penale.
Printre drepturile
condiționale cuprinse în convenție
enumer:
- dreptul la libertate
individuală;
- dreptul la un proces
echitabil;
- dreptul la respectarea
vieții private și familiale, a
domiciliului și a corespondentei;
- libertatea de gândire
și conștiință;
- dreptul la liberă
exprimare;
- dreptul la liberă
asociere;
- dreptul de proprietate;
- dreptul la instruire;
- dreptul la alegeri
libere;
- libertatea de
circulație și interdicția
expulzării naționalilor;
- dreptul la dublu grad
de jurisdicție în materie penală;
- dreptul la indemnizare
în caz de eroare judiciară;
- dreptul de a nu fi
judecat de două ori pentru
săvârșirea aceleiași fapte penale.
La nivel regional, odată cu
intrarea în vigoare a Convenției
Europene a drepturilor Omului la 3
septembrie 1953 a fost creat unul
din cele mai remarcabile mecanisme
în cadrul Consiliului Europei,
care implică răspunderea reală a
statului față de persoana căreia
i-a fost violat un drept sau
altul. Pentru respectarea în
ansamblu a drepturilor, în ultimul
timp s-a început o campanie de
subscriere la un alt instrument al
Consiliului Europei - Carta
socială europeană, care are ca
obiect drepturile economice și
sociale.
Având în vedere influența
tot mai mare a Uniunii Europene
asupra sorții Continentului
European, în ultimul Tratat de la
Amsterdam s-au introdus noi
prevederi referitoare la:
a) drepturile fundamentale;
b) drepturile
consumatorilor și protecția
cetățenilor;
c) dreptul la informare;
Odată cu intensificarea
proceselor de democratizare în
țările Europei de Est și Centrale,
multe evenimente au fost studiate
sub un alt unghi, făcându-se o
altă analiză, mai minuțioasă,
lansându-se o adevărată campanie
mondială de informare asupra
drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului. Prin
voința proprie sau determinate de
situații conjuncturale, guvernele
devin tot mai mult preocupate de
activizarea și dezvoltarea unei
culturi a drepturilor omului în
sistemul educațional oficial.
În etapa contemporană de
promovare și propagare a
drepturilor fundamentale, un rol
aparte îl au căile de comunicare
în masă: mijloacele tehnice de
transmitere și recepționare a
informației, difuzarea informației
prin presă, televiziune,
radiodifuziune, cărți, iar in
7
ultimul timp un rol tot mai
important îl au Internetul și
mediile de stocare digitală. În
scopul minimalizării lezării
drepturilor omului, în cadrul mai
multor organizații internaționale
guvernamentale și ne-
guvernamentale se depun eforturi
considerabile prin elaborarea
instrumentelor cât mai eficiente
în scopul respectării drepturilor
și libertăților fundamentale, se
efectuează monitorizarea privind
respectarea acestor drepturi de
către state. Sunt create un șir de
mișcări voluntare și, ceea ce este
destul de important, sunt create
mecanisme interstatale privind
protecția drepturilor și
libertăților fundamentale.
Art.10 al Convenţiei
reglementează libertatea de
exprimare care cuprinde
„libertatea de opinie şi
libertatea de a primi sau de a
comunica informații sau idei fără
amestecul autorităților publice și
fără a ţine seama de frontiere.
Prezentul articol nu împiedică
Statele să supună societăţile de
radiodifuziune, de cinematografie
sau de televiziune unui regim de
autorizare. Spre deosebire de
dreptul la viaţă privată, în plus,
libertatea de exprimare poate fi
îngrădită pe motiv de integritate
teritorială, protecţia reputaţiei
altora, pentru a împiedica
divulgarea de informaţii
confidenţiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparţialitatea
autorităţii judecătoreşti.
Libertatea de exprimare
apără toate categoriile de
informaţii obiective, pluraliste
şi toate creaţiile şi ideile
originale, oricare ar fi forma,
suportul sau finalitatea acestora.
De ea se bucură mijloacele de
informare în masă, cetăţenii şi
creatorii ştiinţifici, literari
sau artistici. Se includ, deci, în
sfera de protecţie a articolului
10 cuvinte, imagini, sunete
transmise prin intermediul
suportului tipărit, al radioului,
televiziunii, cinematografiei,
chiar şi internetului, deşi nu
există o jurisprudenţă în acest
sens. Sunt, așadar, protejate
toate mijloacele de producere,
transmitere şi distribuire a
informaţiei.
Alte articole reglementează
alte drepturi cum ar fi:
- orice persoana are dreptul
la libertate de gândire, de
conștiință și de religie. Acest
drept presupune libertatea de a
schimba religia sau convingerea,
cât și libertatea de a-și
manifesta religia sau convingerea
în mod individual sau colectiv, în
public sau în particular, prin
cult, învățământ sau practici;
libertatea de a-și manifesta
religia sau convingerile nu poate
forma obiectul altor restricții
decât al acelora care, fiind
prevăzute de lege, constituie
măsuri necesare într-o societate
democratică pentru securitatea
publică, protecția ordinii, a
sănătății sau a moralei publice
ori pentru protecția drepturilor
și libertăților altuia.
- orice persoană are dreptul
la libertatea de exprimare. Acest
drept cuprinde libertatea de
opinie și libertatea de a primi
sau de a comunica informații ori
idei fără să poată exista vreun
amestec al autorităților publice
și fără a ține seama de frontiere;
exercitarea acestor libertăți,
presupunând îndatoriri și
obligații poate fi supusă unor
anumite formalități, condiții,
restricții sau sancțiuni prevăzute
de lege care constituie măsuri
necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea
națională, integritatea
teritorială sau siguranța publică,
pentru apărarea ordinii și
prevenirea infracțiunilor, pentru
protecția sănătății sau a moralei,
pentru protecția reputației sau a
drepturilor altuia, pentru a
împiedica divulgarea de informații
confidențiale sau pentru a garanta
autoritatea și imparțialitatea
puterii judecătorești.
- orice persoană are dreptul
la libertatea de întrunire pașnică
și la libertatea de asociere,
8
inclusiv dreptul de a constitui
împreună cu alte persoane
sindicate și de a se afilia unor
sindicate pentru apărarea
intereselor sale; exercitarea
acestor drepturi nu poate forma
obiectul altor restricții, decât
al acelora care, fiind prevăzute
de lege, constituie măsuri
necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea
națională, siguranța publică,
apărarea ordinii și prevenirii
infracțiunilor, pentru protecția
sănătății sau a moralei ori pentru
protecția drepturilor și
libertăților altor persoane.”
Concluzie personală:
Consider că aceste drepturi
cetățenești prevăzute de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului
sunt niște drepturi fără de care
nu se poate vorbi de o adevărată
democrație și sunt fundamentale
pentru ca o societate să
funcționeze în cele mai bune
condiții. Din păcate, nu cred să
existe vreo țară care să respecte
fără nici o abatere toate aceste
drepturi ci este doar un deziderat
ca acestea să fie respectate
cumulativ de toate țările care au
acceptat această Convenție și alte
documente ce stabilesc drepturi
cetățenești.
AM ZIS!
A.M.,1°
LANSARE DE CARTE:
"De la Inițierea Masonică la
Ortodoxia Creștină”
de Yves Marsaudon
Editura franceză Dervy-
Livres publica în 1965, sub
semnatura lui Yves Marsaudon, o
carte stranie, pentru publicul
larg dar și pentru francmasonii
francezi, intitulata "De la
Inițierea Masonică la Ortodoxia
Creștină”. Titlul cărții era atât
de neobișnuit încât a stârnit
interesul multor categorii de
cititori: francmasoni, oameni de
cultură, catolici, ortodocşi
și/sau protestanți, practicanți
sau nu, istorici, teologi și
clerici, intelectuali preocupați
de raporturile Ordinului Inițiatic
Tradițional al Francmasoneriei cu
religiile și cu bisericile.
Prezentăm acestă carte cititorului
român ca pe o marturie a
preocuparilor anilor de după cel
de-al II-lea război mondial. Unele
aspecte, depășite de timpul care
desparte apariția cărții de zilele
noastre, par lipsite de interes și
pentru Franc-Masoni si pentru
publicul din România. Textul este
oarecum dificil de urmarit pentru
cititorul care ignoră referințele
la istoria Franței, și a
Francmasonerie franceze, ca și o
sumă de detalii și aluzii
inteligibile numai celor obişnuiți
să citească literatură masonică
sau teologică și să le plaseze în
contextul lor istoric. Aceleași
observații sunt valabile și pentru
referințele la Biserica Ortodoxă a
Franței sau la diaspora ortodoxa
rusa din Franta cu care autorul a
intrat în contact în prima
jumatate a secolului trecut.
Abundența notelor este
justificată nu numai prin
subiectul însuși, prin ciudățenia
faptului că autorul este un
ilustru francmason francez
„întors”, cum spune el, la religia
ortodoxă practicată si în Franța,
ci și prin intensitatea și
profunzimea convingerilor masonice
și creștine ale lui Yves
Marsaudon, prin bogația
argumentelor sale și prin
asocierea experienței unei
„filosofii experimentale” - în
Franc- Masoneria de tradiţie - cu
o trăire mistică, o iubire de
Dumnezeu codificată religios prin
"dreapta credinta".
În ce ne privește, credem cu
tărie că indiferenţa față de
cultura, istoria, civilizația și
spiritualitatea Europei
occidentale, nu poate fi decât
nefastă țării noastre așa cum
credem că este nefast, pentru
viitorul României, disprețul și
aroganța unor oameni puțin
instruiți, animați de resentimente
9
pentru lumea prosperă a
occidentului, nostalgici ai
dictaturii comuniste sau obsedați
de un naționalism steril, total
opus patriotismului autentic. A
ști în ce lume trăiești nu
înseamnă altceva decât a fi un om
demn și acordat civilizației
universale, demn și capabil pentru
a servi cauza nobilă a omului de
oriunde și, cu precădere, demn de
a fi realmente util compatrioților
săi.
“De l’Initiation Maçonnique
à l’Orthodoxie Chrétienne”, (De la
Iniţierea Masonică la Ortodoxia
Creștină) este compusă din trei
părţi: 1. Gândirea Masonică, 2.
Spre Ortodoxie, 3. „Întoarcere” la
Ortodoxie. Concluzii, Anexe și o
Bibliografie remarcabilă care
încheie acest exerţiciu admirabil.
Lucrarea a fost citită cu interes
și pentru că în Franța Franc-
Masoneria tradiţională este bine
cunoscuta dar ortodoxia creștină
și bisericile ei sunt mai mult sau
mai puţin ignorate, privite cu
mirare, considerate o ciudăţenie a
estului și a sudului continentului
european, fără importanță majoră.
Religia ortodoxă este, pentru
francezul de rând, dacă știe de
existența ei, o formă de exotism
spiritual asociată unui univers
oriental sau o „religie rusească”
pompoasă, mega¬lomană, antisemită
și bigotă, bizară, nationalistă și
fără fundamentele solide ale
creştinismului occidental.
Franc-Masoneria modernă,
apărută în Anglia în 1723, este și
ea privită cu suspiciune pentru
motive discutabile sau absolut
aberante, legate de vicisitudinile
unei istorii conflictuale de ordin
religios: conflictele religioase,
Reformă și Contrareformă, evoluția
societăților sub egida științelor
și a culturii, construcția
societăților democratice.
În conștiința occidentală,
istoria milenară a Imperiului
Bizantin și a bisericilor ortodoxe
este o nebuloasă imposibil de
descifrat și fără mare importanță
în istoria culturii și a religiei
creștine! Mileniul Imperiului
Bizantin este tratat ca o simplă
pagină de istorie fără consecințe
majore în această Europă amnezică.
Romano-Catolicii francezii, ca și
cei din lumea largă, trăiesc cu
certitudinea că numai în occident,
mai exact la Roma, se găsesc
originile unui creștinism autentic
sau, pentru protestanți, originile
unui creștinism denaturat.
Protestantismul, care a condus la
Reformă, se adresa și el acestei
Rome a Papilor ignorând total
valențele istorice și dimensiunile
spirituale și mistice ale
ortodoxiei creștine. Aventurile
războinice ale Cruciadelor și
conflictele sângeroase care au
rănit teribil lumea creștină
occidentală și pe cea orientală,
sunt azi date uitării și, evident,
oarecum depășite. Dar, fiecare
formă de expresie creștină
occidentală, care are biserica ei,
crede cu fermitate că această
religie este legată exclusiv de
evoluția spiritului creștin al
Europei occidentale cu centrul
său, Roma, și cu inima sa în
Statul Vatican.
Baronul Yves Marie Antoine
Marsaudon, născut în 1899,
ministru plenipotențiar al
Ordinului Suveran de Malta din
1946, ilustru Franc-Mason, membru
al Marii Loji a Franței din 1926
și, putem spune, un apropiat
colaborator al Cardinalului
Roncalli, viitorul Papa Jean
XXIII, este autorul acestei cărti
surprinzătoare, probabil, pentru
toată lumea și pentru multă vreme.
El a fost nu numai unul dintre
ilustrii membrii ai Franc-
Masoneriei franceze dar și un om
cu funcții importante și cu
relații foarte înalte în universul
Bisericii Romano-Catolice, un
creștin erudit, care s-a „întors”
la ortodoxie, așa cum i-a bine
plăcut să repete de-a lungul
textului sau. Acest om de
caracter, cărturar de avergură,
afirma că nu s-a „convertit” la
ortodoxie și, explicând refuzul
acestui termen, afirmă că s-a
„întors” la creștinismul originar
10
cu exigență intelectuală și cu
credință fermă.
Cât de surprinzător trebuie
sa fi fost, pentru Franc-Masoni și
pentru fidelii romano-catolici,
faptul că Baronul Yves Marie
Antoine Marasudon dedică, așa cum
citim pe prima pagină a cărții
sale, unui „mare Mason și mare
Creștin”, Eduard Gamas, căpitan de
vas al Marinei Franceze, Mare
Cruce a Legiunii de Onoare,
Rezistent deportat în timpul celui
de-al II-lea război mondial,
membru al Supremului Consiliu al
Franței și Ministru de Stat al
Sfântului Imperiu al Ritului
Scotian Antic si Acceptat, o carte
scrisă de pe poziţia unui membru
al „sectei incorijibile și perfide
a demonului”, așa cum este
definită Franc-Masoneria în
Enciclica Papei Leon al XIII-lea
„Humanum Genus” emisa în ziua de
20 aprilie 1884. Dedicația acestui
ilustru Franc-Mason „întors”, și
nu „convertit”, la ortodoxia
creștină, făcută unui alt ilustru
„mare Mason și mare Creştin”, are
semnificația unui mesaj fratern
plin de dragoste, de înțelepciune
și de pietate, dincolo de orice
diferențe, dincolo de credințe
particulare și de convingeri
personale.
Pentru cititorii operei lui
René Guénon cartea lui Yves
Marsaudon nu are nimic
surprinzător fiindcă vehiculează o
teza fundamentală a marelui exeget
al Franc-Masoneriei tradiționale,
teza care insistă asupra
necesității imperative a practicii
căii inițiatice propusa de Ordinul
Masonic, sau oricare altă
disciplină inițiatică autentic
tradițională, în paralel cu o
forma religioasă specifică a
tradiției în care inițiatul este
ancorat, prin originile sale, și
căreia îi rămâne fidel prin botez,
practică și credință.
Cititorul va descoperi un
univers spiritual vast și va
înțelege, poate, că trăirea
profundă a credinței creștinului
și Franc-Masonului Yves Marsaudon,
ca și experiența masonică și
practica sufismului, pentru René
Guénon, sunt legitimate de
Tradiţia Ordinului Inițiatic
Tradițional și Universal al Franc-
Ma-soneriei și, în egală masură, a
formelor exoterice ale religiilor
organic legate prin originea lor
comună. Se pune întrebarea
elucidării motivelor profunde care
au condus un romano-catolic
francez și totodata Franc-Mason,
la reîntorcereasa sa catre
ortodoxia creștină. Nu vom găsi în
această carte o privire
apologetică a ortodoxiei și nici
un proces de tip protestant la
adresa bisericii catolice. Vom
descoperi însă intensitatea
trăirii creștinismului originar
mărturisită de un om al filozofiei
experimentale a Franc-Masoneriei
corelată cu necesitatea trăirii
spiritualității mistice a
revelației Sfintelor Scripturi. Se
adaugă descoperirea valențelor
inițiatice ale liturghiilor
ortodoxe.
Una dintre ideila esențiale
ale acestei carți consista în
înțelegera ortodoxiei ca "dreapta
credința" dincolo de
particularitațile fiecarei forme
ale creștinismului așa cum sunt
ele practicate istoric atât în
aria iudeo-crestina occidentala
cât și în cea rasariteana. Aș
adauga, dincolo de specificitatea
celor trei forme religioase ale
monoteismului. Nu cred ca a fost
în intenția autorului sa faca
apologia unei bisericii ortodoxa
ca atare ci a spiritualitații
creștin- ortodoxe ca fiind cea a
"drept-credincioșilor" creștini,
spiritualitate pe care autorul a
deslușit-o cu o admirabila
inteligența, și de ce nu Masonica,
în inima iudeo-creștinismului.
René Guénon, la rândul sau, a
identificat acest spirit și în
mistica musulmana. Aici trebuie
precizata existența celor trei
mari curente mistice ale
monoteismului: Kabbala ebraica,
Isihasmul crestin si Sufismul
musulman. Tot de aici deriva și
corelația guénoniana a practicii
paralele a formelor religiilor cu
11
practica inițiatica a unui Ordin
Masonic. Trebuie sa spunem, odata
cu eruditul scriitor Ion Vianu, ca
"religiile sunt mysterium
coniunctionis: contradicția în
sine adusa la gradul ei cel mai
înalt de tensiune", ca și
cautarea, sau schimbarea,
regimului ontologic, cautare care
face obiectul initierii Masonice.
Nu putem încheia această
scurtă prezentare fără să spunem
că lectura integrală a operei
vaste a lui René Guénon este
singura posibilitate de acces la
înțelegerea logicii intime care
leagă principial exoterismul de
esoterism. Sintagma „Tradiție
Primordială”, contestată cu ironie
de Umberto Ecco și chiar de Mircea
Eliade, ca să nu mai vorbim de
numerosi antropologi și istorici
ai religiilor, sau de etnologi,
filosofi și sociologi, de clerici
și de teologi, se afla în centrul
unor polemici sterile în cercurile
cărturarilor și în lumea
împraștiată a Franc-Masoneriei
moderne. Fără să dorim să
participăm la aceste controverse
suntem constrânși, de conținutul
acestei cărți, la câteva sumare
explicații. René Guénon a refuzat
cu obstinație să considere
mentalitatea modernă a științelor
umane, cu raționalismul inerent
acestor științe, ca fiind
competentă îndomeniile subtile ale
Tradiției inițiatice.
„Tradiționalist” sau „Orientalist”
sunt deja calificative
contestabile pentru autorul cărții
„Simbolurile fundamentale ale
Ştiinţei Sacre” și al „Studiilor
asupra Francmasoneriei și
Compa¬nio¬najului”, fără să mai
evocăm frumoasele sale exegeze:
„Simbolismul Crucii” și „Stările
multiple ale Ființei”. Pentru
acest, cum se autoin¬titulează
René Guénon, „marturisitor al
Tradiţiei”, un trunchi comun al
Transmisiei, sensul exact al
cuvântului „Tradiție”, s-a
multiplicat și a rodit sub formele
derivate ale unor tradiții
derivate, desfășurate în istorie
ca tot atâtea adaptări necesare
și salutare în timp și spaţiu.
Există aici o dimensiune mistică
imposibil de discutat rațional și
„științific”. Guénon evocă
„intuiția intelectuală”
despărțindu-se de orgoliul
intelectual raționalist, inoperant
în domeniul cu pricina. Tradițiile
derivate, iarăși și iarăși
derivate, mereu în viziunea lui
René Guénon, au dat naștere unor
forme normative
instituționalizate, au dat naştere
exoterismului și sistemelor
normative, în timp ce „nucleul”
acestor Tradiții a rămas, mai mult
sau mai puțin intact, sub formele
inițiatice ezoterice care conservă
un instrumentar de origine non-
umană. De aici decurge teza
guénoniană a imposibilității
ignorării splendorii exoterismului
și necesitatea căii paralele fără
de care „inițatul” se privează de
elementele fundamentale ale
structurii sale in time în
căutarea „realizării spirituale”
prin pătrunderea universului
esoteric al Tradiției sale
specifice. Evocăm aici ceea ce
Mircea Eliade numește tentativa
"transmutației" regimului
ontologic, tentativă veche de când
lumea și consubstanțială omului,
așa cum afirma tot Mircea Eliade,
tentativa dramatica a sondarii
acelui "mysterium coniunctionis",
investigatie bazată pe un
instrumentar de natura non-umană,
așa cum crede René Guénon.
Am rezumat, cu mijloacele foarte
modeste ale unui om care nu
contenește să se întrebe și să
cerceteze nebănuitele căi ale
spiritului, sensul cărții
singulare a Baronului Yves Marie
Antoine Marsaudon, creștin
„întors“ la "dreapta credința",
carte care este o pledoarie pentru
practica paralela a algoritmului
Franc-Masonic al Ritului Scoţian
Antic şi Acceptat, cu cele 33 de
paliere ale sale, odată cu trăirea
intensă a spiritualitatii creștin-
ortodoxe.
Îi doresc cititorului, Mason
sau simplu curios, credincios sau
nu, ortodox sau indiferent,
12
oricare ar fi condiția sa, cum
doresc și celor ostili Franc-
Masoneriei, fără să știe dinafara
ei ce este aceasta și fără să vrea
să știe, dorința cunoașterii în
sensul cel mai larg al cuvântului.
Doresc intelectualului ca și
omului care muncește cu palmele,
cu sapa sau cu instrumentele
moderne ale industriei și
științei, "dorința dorită” a
împlinirii destinului său.
Am zis!
V.A.,3°
DESPRE "TABLOUL DE LOJA":
TAUTOLOGIE SAU MANDALA?
S-ar părea că în Lojile mai
vechi se desena, în centrul
spațiului unde se întâlneau
Frații, un "tablou de Lojă"
reprezentând simbolurile
principale ale gradului la care se
lucra și că acest desen era șters
la terminarea lucrărilor.
Mai târziu au apărut
"tablourile de Lojă" pictate, sau
desenate, pe care era suficient să
le derulezi la deschiderea
Lucrărilor fiecărui grad al
Ținutelor. Putem să constatăm
această practică care a fost
ilustrată prin numeroase gravuri
din secolul 18.
Cu mult mai târziu, și până
în zilele noastre, acest procedeu
a rămas în vigoare în situații
particulare, adică atunci când
Ținutele au loc în localuri
provizorii.
Atunci când Lojile posedă
(foarte des în zilele noastre), un
Templu fix și amenajat canonic,
toate instrumentele și simbolurile
sunt prezente (cum am spune acum
în 3D), în localul devenit astfel
Templu permanent.
Totuși, în majoritatea
Lojilor care au un Templu
amenajat, a rămas obiceiul de a
expune un tablou de Lojă în
momentul ritual al deschiderii
Lucrărilor și de a-l ascunde,
întorcându-l sau înfășurându-l, la
închiderea lucrărilor.
Acest mod de a proceda nu
este cu nimic reprobabil, sau
criticabil, dar trebuie să avem o
idee clară asupra a ceea ce
constituie o adevărată tautologie.
Dacă cele două Coloane care
încadrează porticul Templului,
dacă Delta Luminoasă figurează
între Lună și Soare pe zidul
Orientului, dacă Pavimentul
Mozaicat este situat în centrul
Templului, dacă Uneltele, adică
instrumentele masonice, sunt fizic
prezente, fiecare la locul său, ne
putem întreba, pe bună dreptate,
de ce toate aceste elemente sunt
repetate printr-o figurație în
două dimensiuni prin prezența unui
tablou de Lojă?
Simplă întrebare. Dar poate
că ar trebui să considerăm acest
tablou ca fiind un soi de mandala,
un adevărat punct focal pe care se
fixează privirile tuturor
Masonilor reuniți, oriunde ar lua
ei loc în Templu.
Iată, așadar, pe deplin
justificată, după părerea mea,
practica utilizării unui Tablou de
Lojă chiar într-un Templu amenajat
definitiv și care conține toate
simbolurile masonice ale gradului
la care se lucrează. Și dacă este
așa, să încercăm fiecare să ne
impregnăm de prezența acestei
"mandala" care reprezintă un fel
de rezumat "portabil" al
învățământului masonic pe care
privirea noastră o impune
progresiv memoriei noastre în
cursul activităților noastre
masonice în Templu.
Am zis!
J.H.,3°
Buletin lunar al:
Justei și Perfectei Loji
”Alexandru Vaida-Voevod”
Or. Cluj-Napoca
www.loja-napoca.eu
secretar@loja-napoca.eu
Editat de Editura:
AVV 13 Publishing
info@avv13publishing.ro