ÎN ACEST NUMĂR:

1. Despre "criteriile inițiabilității" în Franc-Masonerie: ”Liber si de bune moravuri” 2. Cavalerii între istorie si franc-masonerie 3. Despre Ritul Antic și Primitiv de Memphis – Partea I 4. Ioan Șoneriu (1896-1995) 5. Originile recente ale Obedienței mondiale a Ritului Antic și Primitiv de Memphis-Mistraïm

DESPRE "CRITERIILE INIȚIABILITĂȚII" ÎN FRANC-

MASONERIE: ”LIBER SI DE BUNE MORAVURI”

Ne obișnuim, adesea, să luăm act de existența unui enunț, care ni se pare simplu, fără grija de a vedea în ce consistă sensul eventual mai profund al acestuia. Spunem, cu tonul certitudinii, că singurele condiții puse unui candidat la admiterea sa în Franc-Masonerie se rezumă la două calități: "om liber și de bune moravuri". În practică, membrii Lojilor sunt mai degrabă circumspecți și, fără să pretindă fățiș la obiectivitate, caută să înțeleagă cu cine au realmente de-a face. Cu o generozitate demnă de respect fiecare Mason acordă un credit, aș spune în alb, cu gândul că orice om are dreptul la șansa să. Totuși, știm din experiența curentă a vieții, că fiecare dintre noi "judecă" în conformitate cu criterii dificil de obiectivat și dificil de argumentat.

Aici este momentul să ne resemnăm la ideea că temperamentul, formația, experiența, educația, vârsta, Sensibilitatea, etc. fac din fiecare om un "caz" discutabil, reciproc, pentru fiecare dintre noi. Toleranța este atitudinea pe care viața unei societăți inițiatice, ca și viața socială curentă, o impune cel puțin ca fiind o condiție elementară de conviețuire. Îmi amintesc stupoarea mea de tânăr aspirant la auzul acestor condiții elementare și minimale de admitere; ele erau pentru mine prea sumare în raport cu aura, să zicem intelectuală, și cu prestigiul istoric al Ordinului considerat ca fiind o societate a oamenilor de elită. Exigența unui extras de cazier judiciar adăugau un iz de limită a probității departe de exemplaritate. Citind, câțiva ani mai târziu, cărțile lui René Guénon printre care "Vedere generală asupra inițierii" (Aperçus sur l'initiation), "Inițiere și Realizare spirituală" (Initiaiton et Réalisation spirituelle), sau "Studii asupra Franc-Masoneriei și Companionajului" (Études sur la Franc-Maçonnerie et le

2

Compagnonage), am găsit o întreagă serie de dizertații asupra calităților necesare omului dotat cu "calitățile inițiabilității". Mi s-a părut pedant și pretențios dar și interesant de confruntat cu realitatea, cu desfășurarea în timp a parcursului nostru inițiatic.

Firește, orice om decent și crescut în respectul semenilor săi are o rezervă, să-i zicem tolerantă, atunci când se află în fața unui confrate care rămâne, întotdeauna, orice am spune, un mister născut, venit dintr-o genealogie, dintr-o lume a lui, educat și format într-un univers familial și social sensibil diferit decât al nostru sau, oricum, mult mai vast decât ne putem imagina la prima vedere. Și așa am adoptat, interior, o deviză pe care încerc mereu s-o păstrez vie în, cum spune Shakespeare, inima inimii mele: "judecați-mă după faptele mele", așadar nu după senzații, sentimente și criterii personale, după gesturi aproximative, după cuvinte spuse la repezeală, după ezitări și bâlbâieli inerente condiției omenești. Greu, foarte greu, de făcut în cursul zbuciumat al vieții în care această maniera de a-i vedea pe semenii noștri rămâne, adesea, doar o dorință reală de înțelegere a omului de bună-voință pentru Frații săi. Am auzit uneori în Loji remarca: "de bune moravuri am văzut adesea dar Liber foarte rar". Este probabil să fie așa sau să ni se pară că este așa pentru

că vedem, la tot pasul, oameni legați, atașați, înlănțuiți, de tot felul de elemente definitorii ale condiției lor particulare. Este oare libertatea o trăsătură fundamentală a personalității umane? Dacă răspundem afirmativ căutăm imediat să înțelegem în ce consistă originea acestei trăsături de ordin ontologic care izvorăște, așadar, din adâncurile ființei umane. Astfel libertatea apare ca un act de înaltă conștiință. Lucian Blaga spune că "omul liber este numai acela care știe să cinstească și libertatea altora". Și adaugă faptul că orice creație stă sub semnul libertății absolute a conștiinței. Cât despre bunele moravuri nu cred că putem adauă ceva Decalogului Biblic. Pare atât de simplu și de evident încât ne întrebăm dacă era nevoie să fie redactat. Și totuși, "arată-mi omul care nu este robul patimii...". Oglinda vieții noastre este singura în măsură să ne spună ceva despre misterul fiecăruia dintre noi. Calea inițiatică ne propune descifrarea acestui mister prin cunoașterea de sine, prin sine. "Liber și de bune moravuri" este de ajuns pentru a fi printre Masoni dar pentru a fi Franc-Mason? Am zis!

V.A.,3°

CAVALERII ÎNTRE ISTORIE SI FRANC-MASONERIE

Termenul latin "equus" înseamnă cal. Termenul latin "caballus" desemnează un cal prost, un cal de călărit. Din acest cuvânt derivă substantivul "cavalerie" dar și "călăreț" și "cavaler". Burghezii și țăranii călăreți formau o cavalerie care constituia infanteria și, mai

3

târziu, artileria, în timp ce clasa cavalerilor forma combatanții de elită care proveneau des din nobilime. Primii cavaleri erau supuși unui cod de onoare foarte strict, atât la vânătoare cât și în luptă dar și în comportamentul lor social și în vestimentar. Ei trebuiau să-și arate loialitatea față de companionii lor de arme și să fie viteji în luptă, asociind vigoarea musculară cu forța de caracter.

Cavalerul trebuia să fie mereu loial față de companionii săi de arme. Că era pentru vânătoare sau pentru a-i combate pe dușmani, cavalerii trebuiau să fie prezenți în luptă până la sfârșit, mereu gata să-i ajute, cu curaj, în orice moment pe confrații lor. Ei trebuiau să dea dovadă de înțelepciune, să rămână stăpâni de sine în orice clipă și în orice circumstanță. Apărători ai seniorului lor dar și ai celor care depindeau de ei, cavalerii se angajau să apere Biserica și Statul, rămânând în același timp fideli "Doamnei" lor; ei serveau cu fidelitate, cu umilitate, cu justiție și cu compasiune, alegând întotdeauna să nu se împovăreze cu interese personale. În perspectiva medievală cavalerul este, de asemenea, un luptător creștin, loial, pios și viteaz, fidel și supus Doamnei sale, Seniorului său și Bisericii. În secolul al 12-lea o legendă își face apariția în romanul Percival sau Contele de Graal de Chrétien

de Troys. Este un avatar al cazanului imortalității lui Dagda, un talisman al literaturii celtice, un arhetip cunoscut în culturile indo-europene, printre altele, sub forma cornului abundenței din mitologia greacă. Deținerea sa asigura redobândirea bogățiilor an după an. Graal (din latinul "cratela") desemnează un vas sau o cupă larg deschisă. În legenda arthuriană Graal-ul este obiectul căutării celor doisprezece cavaleri ai Mesei Rotunde. El întruchipează cupa pe care a utilizat-o Iisus Hristos și cei doisprezece discipoli în cadrul ultimei Cine și în care a fost recoltat sângele lui Hristos. Dus pe pământuri îndepărtate de către Iosif d'Arimathie, el devine obiect al căutării spirituale prin excelență, centrul unui mister inefabil, simbol al accesului la viața eternă. Există nenumărate variante ale acestei legende inspirată de "Evanghelia lui Nicodim". Printre versiunile cele mai populare găsim pe cea în care Ponce-Pilat a înmânat lui Iosif d'Arimathie Sfânta Cupă pe care acesta s-a dus s-o caute la Cenaclu și în care Iosif a recoltat picăturile de sânge izvorâte din rana provocată în coasta lui Iisus de soldatul roman Longin prin lovitura cu "Sfânta Suliță". Graal desemnează astfel atât vasul care cuprinde cât și conținutul: Cupa și Sângele pe care ea îl conține. A pleca la cucerirea Graal-ului nu este în fapt decât una dintre nenumăratele forme ale căutării Logosului, Parolei Pierdute, căzută, prin culturi și timp, în meandrele complexe ale tematicilor magiei și credinței, prilejuind lecturi ezoterice adeseori inextricabile, foarte complicate, care s-au succedat în decursul timpului. Sute de versiuni, adaptate circumstanțelor și locurilor în momentele cheie ale istoriei, au fost dezvoltate și au produs adevărate capodopere

4

literare dar și încâlciri delirante. Cavalerismul a cunoscut apogeul său între secolele 11 și 13. Au exista vreo treizeci de Ordine cavalerești în Europa între secolele 11 și 17. Cei care plecau la războaiele sfinte făceau des parte dintr-un grup particular fondat de călugări. Cele mai celebre Ordine sunt: Ordinul Cavalerilor Sfântului Ioan (fondat în 1099), Ordinul Templierilor (fondat în 1119) și Ordinul Teutonic (format din cavaleri germani în 1187). Franc-masoneria, în cele trei grade "albastre", nu are nici o legătură formală cu o inițiere cavalerească. Ea derivă din simbolismul meseriilor zise "artizanale" (în speță referitoare la cioplitorii de piatră) și la simbolica cosmogonică. În ce privește "Parola Pierdută" (Verbum Demisum), aceasta este înlocuită printr-o parolă de substituție iar demersurile care caracterizează căutarea ei, cu siguranță asimilabile căutării Graalu-lui, sunt legate de gradele ulterioare. Termenul însuși de "cavaler" se referă la numeroase grade ale scării gradelor înalte. Maeștrii Masoni poartă, în unele Rituri și în unele Obediențe o eșarfă, de la umărul drept la șoldul stâng. Acest cordon (eșarfă sau centiron) amintește portul spadei, privilegiu al nobilimii în viața socială din secolul 18. Portul cordonului de către toți Maeștrii Masoni (albastru în Ritul Francez, sau albastru brodat cu roșu în Ritul Scoțian Antic și Acceptat) exprimă principiul egalității tuturor Masonilor, oricare ar fi originea și condiția lor socială, manifestând astfel noblețea sufletească și spirituală a acestora. Dar, acest simbolism nu are nici o legătură cu alunecarea, în Franța, spre 1738, de la o Masonerie "Ordin de Societate" la o Masonerie "Ordin Cavaleresc". Dicționarul Universal al Franc-Masoneriei, alcătuit sub

direcția lui Daniel Ligou, menționează despre această alunecare: "Transformarea Masoneriei "Ordin de Societate" într-o Masonerie "Ordin cavaleresc" a început să se producă în Franța prin 1737 (Registrul Lojii ”Coustos Villeroy”). Discursul lui Ramsay din 1738, care afirmă că Masoneria descinde din Cruciați și din Cavalerii Sfântului Ion din Ierusalim a întărit această tendință cu forță și vigoare. Adăugăm uitarea aproape totală a tradiției operative: "Spada pe care o mânuiesc Masonii cu mâna dreaptă ne face să uităm mistria pe care ei o țin în mâna stângă (Le Forestier). Începând cu 1745 există o "Cavalerie secretă, compusă din Cavaleri Masoni" și, în paralel, este momentul în care termenul de "Ordin" tinde să înlocuiască pe cel de "Frățietate", "Confrerie" sau "Fraternitate". Încă și mai mult, suntem departe de termenul englez "Craft". Dezvoltarea gradelor cavalerești este de asemenea legată de înnobilarea fictivă acordată Masonului, chiar plebeianului, atunci când intra în Lojă".

După aceasta, Daniel Ligou, enumără mai bine de două sute de grade masonice ale mai multor Rituri care poartă titlul de "Cavaler". Ritul Scoțian Antic și Acceptat, așa cum este el practicat în majoritatea țărilor, menționează titlul de "Cavaler" de opt ori: în gradele 11°, 15°, 17°, 21°, 22°, 25°, 28°, 30°. Gradul

5

30° este singurul care se referă, în formă și în conținut, la un Ordin istoric (altele se referă parțial, printre care gradul 33°). Este locul să menționăm doua texte fundamentale.

În primul rând un extras din faimosul manuscris 27 din 1805, care provine din "Fonds Kloss" din Țările de Jos: "În acest moment, Frații mei, noi avem obiceiul să chemăm la răzbunarea templierilor, care au fost torturați de doi abominabili infami, Philippe le Bel și Bertrand de Goth. Li se atribuiau mari cunoștințe ezoterice, și se pretindea că o serie neîntreruptă de mari maeștrii ar fi legat Templul (Ordinul Templier) cu Ordinul nostru. Niciuna dintre aceste aserțiuni nu a primit cea mai mică urmă de dovadă și nu ne aparține să respectăm ca fiind un adevăr ceea ce nu este, fără urmă de îndoială, decât o legendă". Apoi, iată ce convine a fi numit "Discursul istoric al gradului 33°", extras din ritualul Supremului Consiliu pentru Franța: "Este acum momentul de a reaminti câteva detalii istorice prin

evocarea cărora gradul de Cavaler Kadosch a fost implicat de o asemenea maniera încât rațiunea sa de a exista a fost controversată: Cavalerii Templieri formau un Ordin de Cavaleri instituit sub autoritatea Papei Gelase, spre anul masonic 5117 și astfel numit pentru că se stabilise într-o parte a Templului din Ierusalim, nu departe de Mormântul lui Iisus Hristos. El primea și îi asista caritabil pe străinii creștini și pe pelerini, îmbrăcați în armurile lor, conducându-i în țara sfântă pentru a le arăta monumentele sacre ale creștinătății, fără să le fie frică de infideli. Acest Ordin a prosperat în număr, în putere, în bogăție și, spre anul 1200 al erei vulgare, s-a răspândit în toată Europa. Principalele lor Comandamente erau situate pe malul Mediteranei. Influența și posesiunile lor erau imense și se măreau zi după zi. Philippe le Bel, Regele Franței, a devenit gelos și această gelozie se transforma repede într-o ură implacabilă atunci când a îmbrățișat cauza lui Boniface VIII în conflictul pe care acest Papă îl avea cu Regele. La 13 octombrie, anno lucis 5307, Philippe le Bel a decis arestarea tuturor Cavalerilor Templieri care se găseau în regatul său și i-a supus celor mai crâncene torturi. În 5312 tot Ordinul a fost suprimat de Papa Clement V la cererea Regelui. Regii Angliei, ai Castiliei și ai Siciliei, Contele de Provence și toți Suveranii Europei, i-au arestat pe Cavalerii Templieri, le-au confiscat posesiunile și au instalat gărzi în Comandamente lor. La 1 octombrie al aceluiași an, Conciliul de la Viena a proscris întregul Ordin, în acord cu Papa, și a donat marea majoritate a posesiunilor lor Cavalerilor Ospitalieri ai Ordinului Sfântului Ioan din Ierusalim, Cavalerilor din Rodos, numiți acum Cavaleri de Malta, Ordin stabilit spre anul Masonic 5120 atunci când Papă a

6

fost ales Honorius. Cavalerii Kadosch erau numiți la origine Cavaleri Templieri, dar după masacrul acestora prin ordinul lui Philippe le bel, cei care au scăpat fură obligați să-și schimbe numele și aparența pentru a evita persecuțiile inamicilor lor. Ei au încetat să poarte cordonul negru și crucea roșie și le-au înlocuit cu un cordon, de culoarea sângelui purpuriu purtat de la umărul stâng la șoldul drept, căruia i-au suspendat un vultur negru cu două capete, cu aripile desfășurate, ținând în gheare o sabie fără teacă". Care a fost, în ochii istoriei, importanța reală a Ordinului Templierilor? Ne mulțumim aici cu câteva opinii contradictorii. Prima este aceea a lui Joseph de Maistre care nu admite originea templieră a Masonerie și care chiar scrie despre acest subiect: "Ce importanță are pentru Univers distrugerea Ordinului Templier?". Cea de a doua este replica pe care René Guénon i-o aruncă în textul său din "Etudes sur la Franc-Maçonnerie" (vol.1 p. 20): "Aceasta are, dimpotrivă, o mare importanță pentru că de aici datează ruptura Occidentului cu propria sa tradiție inițiatică, ruptură care este cu adevărat prima cauză a tuturor deviațiilor intelectuale ale lumii moderne: această deviație, într-adevăr, urcă înainte de Renaștere, care marchează numai una dintre principalele etape și trebuie să mergem până în secolul 14 pentru a găsi punctul de plecare". Am zis!

J.H.,3°

DESPRE RITUL ANTIC ȘI PRIMITIV DE MEMPHIS – PARTEA I

Înainte de a aborda efectiv Anticul și Primitivul Rit de Memphis, mă simt obligat față de cititori să clarific aspectul diversității riturilor masonice. În alte articole precedente am tot

vorbit de Ordinul Inițiatic Universal al Franc-masoneriei, astfel încât nu am să revin asupra acestor detalii, dar am să ridic o întrebare, zic eu legitimă: dacă vorbim de un Ordin, Universal, de ce se manifestă el în mai multe forme (Obediențe, Rituri, Loji, etc.).? Oricine intră în contact cu Franc-masoneria își pune aceste întrebări. Răspunsul este pe cât de simplu pe atât de neașteptat: datorită naturii omului. Oamenii se regrupează în jurul unor idei, principii, înclinații, etc. și rezonează în interiorul unui grup. Aceste diferențe le voi numi particularități ale grupului, cu care diverși indivizi rezonează. Prin urmare, conform libertății de conștiință a fiecăruia, în funcție de particularități, membri Ordinului se regrupează în Loji, Obediențe, Rituri, etc.

Tot datorită naturii umane, există și dispute între aceste grupuri. Fiecare grup pretinde despre el că este unicul ”regular” (adică respectă regulile) chiar dacă mai sunt mii; fiecare pretinde că sistemul său este cel mia corect, fie el masculin, mixt sau feminin; fiecare pretinde că ritul practicat de membrii săi este cel mai ”masonic” și că restul sunt fantezii; și această competiție poate continua la infinit. Adevărul este că nu există ”corect” în cadrul Franc-masoneriei. Dacă se respectă principiile generale ale Ordinului, dacă se folosește instrumentarul inițiatic specific artei construcției și dacă minim

7

șapte membri se regrupează în jurul unei idei conforme și nu contrare acestora, structura masonică respectivă este ”corectă”. Desigur o celulă singură nu poate exista corespunzător și atunci există mecanismul afilierii, recunoașterilor, tratatelor de amiciție, etc. subiect care nu este pentru interes în acest moment. Concluzia introducerii este aceasta: toate riturile care respectă principiile generale ale Franc-masoneriei, care transmit învățăturile Ordinului (și nu altele) prin instrumentarul inițiatic corespunzător tradiției, sunt legitime și au importanța lor. De ce? Pentru că în esență toate sunt identice, diferind doar forma în care lucrează, iar dacă cineva poate să vorbească de un Ordin Inițiatic și să se oprească la formă doar, cu regret, acel om își pierde timpul printre noi. Cele mai răspândite rituri masonice sunt: Ritul Emulation, Ritul York, Ritul Scoțian Antic și Acceptat, Ritul Francez, Ritul Scoțian Rectificat, Ritul Antic și Primitiv de Memphis-Misraim. Desigur fiecare din aceste rituri se găsesc răspândite în lumea întreagă cu particularitățile specifice celor care le practică. Dacă este bine sau este rău, face subiectul altei discuții, dar indiferent de caracterul pozitiv sau negativ, toate aceste manifestări sunt legitime, în parametri descriși mai sus. Începând cu acest articol am să prezint câte unul din riturile masonice, la modul general, neținând cont de particularitățile limitate ale unui grup sau a altuia. Primul este Anticul și Primitivul Rit de Memphis, care mai târziu va compune Anticul și Primitivul Rit de Memphis-Misraim. Ca structură, Ritul Antic și Primitiv de Memphis, la fel ca mai toate riturile legitime, recunosc autoritatea ”Marii Loji” sau a ”Marelui Orient” asupra Masoneriei

Albastre, adică a primelor trei grade, Ucenic, Calfă și Maestru. ”Gradele superioare” sunt acordate de corpuri separate, reunite sub administrarea unui Suveran Sanctuar, condus un Mare Maestru General. Aici întâlnim prima diferență majoră a ritului, și anume algoritmul inițiatic format din 95 de grade, urmate mai târziu de alte grade ”administrative”. Prin acest sistem de grade, Ritul păstrează și propagă tradiția hermetică și spiritualitatea caracteristică Egiptului. Loja Capitulară este în vârful ierarhiei Lojilor și asta pentru că activitățile ei se apleacă asupra cercetării diverselor religii, atât antice cât și moderne, a teosofiei și a filozofiei înalte. Aici este păstrată Cartea de Aur a Simbolurilor Misterioase și Arcana Ordinului, formând astfel un organism sacerdotal al ritului.

Legenda fondării Ordinului, după unele voci, ancorează ca punct de reper Egiptul Antic fiind sursa de unde a plecat Ordinul Franc-masoneriei. Desigur, legenda nu trebuie confundată cu istoria, dar legenda face ca istoria să fie interesantă. Dacă luăm în calcul vechimea Templelor din Egipt, cu cel puțin 2000 de ani î.E.n. atunci arta de a construi, care

8

stă la baza Ordinului, are vechimea necesară pentru ca această interpretare istorică să confere legitimitate legendei. Memphis, capitala Egiptului Antic situată la sud de Nil pe bancul de vest, aproximativ la 24 de km de actualul oraș Cairo, era asociat cu piramidele, templele, necropolele și cimitirele egiptene. Nu ar fi fost posibilă o astfel de asociere dacă nu exista contextul unui oraș, centru al religiei, filozofiei, științei, culturii, economiei, educației, artelor, etc. astfel Memphis devine punctul de importanță maximă pentru Egiptul antic. Nu este de mirare deci că acest rit masonic poartă numele ”de Memphis”, astfel afirmând sursa în Egiptul Antic și Primitiv. Istoric vorbind, Franc-masoneria în forma de organizare actuală, apare în Egipt în 1798, o dată cu pătrunderea armatelor franceze a lui Napoleon. Prin Lojile masonice, Napoleon transmitea un mesaj de toleranță și de acceptare a tuturor oamenilor, indiferent de cultura și tradițiile lor, fiind astfel un punct de legătură și de dialog universal. Desigur era nevoie de un rit masonic care să respecte specificul zonei în formă, și astfel să facă accesibile principiile Ordinului tuturor. La scurt timp se fondează Loja ”Isis” (numele sorei și nevestei lui Osiris, ambii părinți a lui Horus) și încep inițieri ale diverselor personalități, dar și o puternică propagandă prin care se arăta că musulmanii nu sunt dușmanii vesticilor și că trebuie să existe armonie între culturi. Cum ajunge însă acest nou rit în Europa? Samuel Honis, inițiat în Loja ”Isis” și mai târziu arhivar al acesteia, se întoarce în Franța unde fondează alături de Gabriel Mathieu Marconis de Negre, Baron Dumas, Marquis de Laroque, Hypolite Labrunie, etc. la Montauban, pe 30 aprilie 1815 o Marle Lojă care va fi consacrată pe 23 mai și purta numele ”Discipolii din Memphis”.

Pe 7 martie 1816 intră în adormire și este redeșteptată în 1826 când Ritul intră sub jurisdicția Marelui orient al Franței. Pentru a înțelege mai bine aspectele care țin de dezvoltarea acestui rit, am să redau evenimentele în ordine cronologică, în cele ce urmează. - 30 aprilie 1815, la Montauban, Samuel Honis și alți membri ai Ordinului printre care Gabriel Mathieu Marconis de Negre, Baron Dumas, Marquis de Laroque, Hypolite Labrunie, formează loja ”Discipolii din Memphis”; - 23 mai 1815, Loja devine Mare Lojă sub același nume; - 21 ianuarie 1816, Fr:. Gabriel Mathieu Marconis de Negre, primește titlul de Mare Hierofant; - 7 martie 1816, Frații ce compun Marea Lojă ”Discipolii din Memphis” decid să pună în adormire Lojile, și automat ritul; - 21 martie 1838, la Brussels, Fr:. Jean Etienne Marconis de Negre, fiul lui Gabriel Mathieu Marconis de Negre, fondează împreună cu alți Frați, Loja ”Osiris” astfel retrezind Ritul; - 21 martie 1838, la Brussels, sunt reaprinse Luminile Lojii ”Discipolii din Memphis”; - 21 martie 1838, la Brussels, este fondată Loja "La Bienveillance", condusă de Fr:. Viterbole, bijutierul regelui Franței; - 21 iunie 1838 este instalată Loja ”D’Osiris”, Or:. Paris; - 7 iulie 1838, Fr:. Jean Etienne Marconis de Negre este ales Mare Hierofant; - 25 septembrie 1838, are loc prima adunare a ”Puterii Supreme a Ordinului” în care Fr:. Etienne Marconis de Negre, Mare Hierofant, instalează primele trei structuri administrative ale Ordinului: Sanctuarul din Memphis, Templul Mistic și Suveranul Mare Consiliu; - 1839 sunt publicate regulamentele și constituția Lojii ”D’Osiris”, Or:. Paris, care definesc funcționarea și administrarea completă a Ordinului

9

și lista membrilor ce cuprindea 54 de nume; - 21 mai 1839, la Brussels, este instalată Loja ”Philadelphii”, de către frații Audibert; - 6 decembrie 1839, la Brussels, este instalată Loja "De Heliopolis", inițiată de Fr:. Francois Kaekenbeeck; - 29 februarie 1840, la Brussels, este instalată Loja Capitulară ” Sages d’Heliopolis”, inițiată de frații Viterbole; - 1840 este publicată la Paris, cartea ”Hierofantul” – o explicație completă a Misterelor Masonice, scrisă de Fr:. Etienne Marconis de Negre; - 30 decembrie 1840, la Marsilia, este instalată Loja ”Cavalerii Palestinie” sub conducerea fraților Roux; - 25 februarie 1841, în urma investigațiilor efectuate de structurile polițienești asupra unui alt rit, Ritul de Misraim, Fr:. Etienne Marconis de Negre primește ordin să treacă în adormire lojile și ritul pe teritoriul Franței, ceea ce se și întâmplă; - 1843 întâlnim structuri ale Ordinului, funcționale, în America de Nord, Argentina, Turcia și România; - 5 martie 1848, este redeșteptat Ritul și își reîncepe activitatea sub o nouă organizare, tot cu Fr:. Etienne Marconis de Negre în funcția de Mare Hierofant; - 21 mai 1848, este instalată Loja Capitulară "Les Lectateurs des Menes", la Or:. Paris, de către Fr:. Netter; Am să mă opresc aici cu relatarea istoriei acestui rit, cu promisiunea de a reveni în numărul viitor asupra ei, dar și asupra particularităților specifice ale acestuia. Este important pe parcursul vieții masonice să cunoaștem cât mai multe rituri și variante de ritual, pentru a înțelege mai bine natura Ordinului Inițiatic

Universal al Franc-masoneriei, astfel încât învățăturile, simbolurile și tradiția acestuia să nu rămâne niște vagi cunoștințe, ci o bază solidă pentru un ”om bun, devenit mai bun”. Am zis!

M.B.,3°

IOAN ȘONERIU (1896-1995)

Printre cei mai de seama oameni de stat ai României secolului XX îl găsim, alături de Franc-Masonii Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Argetoianu, Jean Pangal, Marcel Shapira și multi alti, pe ilustrul Frate Ioan Șoneriu. Născut în 1896 la Herta, în Bucovina de nord, astăzi aparținând altui stat, Ioan Șoneriu a fost un eminent jurist, avocat și medic. Și-a făcut studiile la Iași și la București, și-a luat licența în Drept la Iași și doctoratul la Paris. Activitatea politica a lui Ioan Șoneriu pare a fi fost latura majoră a activității sale extrem de prestigioase pe multiple planuri. Astfel, îl găsim în 1931 Șef de Cabinet la Ministerul Justiției, avocat la Contenciosul Statului, Secretar General în Ministerul de Interne, Director al Închisorilor și, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Delegat al României pe lângă Crucea Roșie Internațională de la Geneva. Amintim că această organizație umanitară a fost creată în Elveția la inițiativa Franc-Masonului elvețian Henry Dunant, în 1863, și a luat forme succesive din ce în ce mai complexe între 1864 și 1876, amplificându-se constant și reunind astăzi 185 de Societăți

10

Naționale de Cruce Roșie și de Semilună Roșie. Ioan Șoneriu a fost membru al Partidului Poporului, partid fondat de Mareșalul Alexandru Averescu (1859-1938) eroul victoriei armatei române în Primul Război Mondial. El devine Senator de Suceava, Deputat de Dorohoi de două ori și, apoi, deputat de Hotin. În ziua de 11 aprilie 1930 îl găsim pe Ioan Soneriu la inaugurarea Templului Masonic din București aflat în Str. Câmpineanu nr. 45, Templu care va fi incendiat de fasciști în perioada rebeliunii legionare a Gărzii de Fier. Începând cu anul 1931 Ioan Șoneriu devine membru al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta. După 1944, rămas în Diaspora după impunerea comunismului sovietic, Ioan Șoneriu devine o figură ilustra al Ordinului devenind membru al Marelui Magister de la Roma și Ambasador pe lângă UNESCO. Din 1961 Ioan Șoneriu a fost președinte al Asociației Românilor din exil, Asociație constituita în acel an de refugiații români.

Activitatea masonică a ilustrului nostru Frate este mai bine cunoscută membrilor Lojii România Unită, Marea Loja a României în exil la Paris, unde Ioan Șoneriu a fost primit în 1947. Îl găsim în 1978, Franc-Mason de gradul 33°, în calitate

de Mare Comandor de Onoare al Supremului Consiliu pentru România în exil. După abolirea dictaturii comuniste în decembrie 1989, Ioan Șoneriu este numit, în 1992, Ambasador al Ordinului Cavalerilor de Malta în România. Despre prezenta acestui Ordin Cavaleresc Catolic în România ar fi multe de spus așa încât ne vom rezuma doar la câteva aspecte istorice. Regele Carol I și Regele Ferdinand I, membrii ai familiei Hohenzollern-Sigmaringen, au primit cea mai înaltă distincție a Ordinului "Baili Grand Croix" cu titlul de "Suveran". Începând cu anul 1928 au fost stabilite relații oficiale între Regatul României Mari și Ordinul Suveran Militar de Malta. România a fost prima țară din Europa Central-Orientală care a stabilit asemenea relații. Încă din 1931 o delegație diplomatică românească, condusă de ilustrul Frate Constantin Argetoianu, fusese primită de Papa Pius XI în scopul admiterii în Ordin al unor Cavaleri români fie ei și de religie Ortodoxă. Printre cei care au fost primiți se numără regele Carol al II-lea, regina Maria, prințul Nicolae, Alexandru Vaida-Voevod, Ioan Șoneriu - Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, Constantin Argetoianu (primul președinte al Asociației Române a Cavalerilor de Malta fondata în 1940), baronii Flondor și Starcea, Generalul Iliasievici, Colonelul Nicolae Condeescu, aghiotantul regal, diplomatul George Barbu sau politicianul Valer Pop. Ioan Șoneriu a fost până în 1995 reprezentantul Cavalerilor de Malta în România. Cred ca este de datoria Fraților și Surorilor, membrii ai

11

Ordinului Inițiatic al Franc-Masoneriei și , mai departe, a oricărui cetățean al României, să cunoască cât mai bine istoria zbuciumată a înaintașilor noștri, curajul și demnitatea exemplară de care au dat dovadă în cele mai dificile momente ale existenței lor pusă dezinteresat în serviciul poporului român. Să păstrăm în inimile și gândurile noastre dragostea și recunoștința pe care acești oameni o merită pe deplin. Jelim! Jelim! Jelim, dar sperăm! Am zis!

V.A.,3°

ORIGINILE RECENTE ALE OBEDIENȚEI MONDIALE A RITULUI ANTIC ȘI PRIMITIV DE MEMPHIS-

MISTRAÏM

Înainte de 1965 Lojile de R:.A:.P:.M:.M:. practicau un Rit apropiat de R:.S:.A:.A:. cu singura diferență că în centrul Lojii se afla plasat un "Naos" numit, deasemeni ”Shekina", un Altar triunghiular pe care arde flacăra luminii eterne și tămâia. Nu se găsea în acest Rit nici o aluzie la Egipt înafara celor două cuvinte "Memphis" și "Misraïm" din enunțul titlului distinctiv. Specificitatea R:.A:.P:.M:.M:. consistă în existența a trei grade specifice (66°, 90°, 95°) practicate dincolo de cele treizeci și tei de grade le Ecosismului. Robert Ambelain a redactat, la începutul anilor șaizeci, ritualuri noi pentru primele trei grade care se caracterizează, pe de o parte, prin împrumuturi din Ritul Scoțian Antic și Acceptat, din Ritul Francez și din Ritul Scoțian Rectificat și, pe de alta

parte, printr-o "egiptianizare" considerabilă a textelor, în particular în riturile de deschidere și de închidere a Lucrărilor. Om dinamic, dotat cu un imens talent de organizator, Robert Ambelain a fondat o Obediență nouă: Marea Lojă Franceză de Memphis-Mistraïm. Patentele cu care se legitima Ambelain au fost transmise de Jean Bricaud lui Constant Chevillon, de la Chevillon la Henri Dupont și de la acesta la Ambelain. Mai existau și alte patente (nefolosite) de la Henri Bédarride și Etienne Marconis de Nègre. Obediența dirijată de Ambelain era exclusiv masculină și, foarte repede, se vor constitui Loji înafara frontierelor franceze. El a inventat paramente noi, adăugând bordura violet cordonului și șortului de Maestru al Ritului Groussier (Rit Francez scris de Marele Maestru din Trecut al Marelui Orient al Franței, Arthur Groussier). După aceea, Ambelain a creat o Obediență feminină a Ritului dirijată de Sora Julienne Bleier. În ce privește Gradele Înalte Ambelain a conservat gradele de la 4° la 33° ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat și gradele specifice ale Ritului Antic și Primitiv de Memphis-Misraïm, 66° fiind cel al Consacratorului, 95° fiind rezervat Marelui Maestru National și 98° Marelui Hierofante Mondial. La acea epocă Ritul Antic și Primitiv de Memphis-Misraïm se confunda cu Obediența care purta același nume. Așadar, nu găsim nici o Lojă a acestui Rit în alte Obediențe iar Marele Hierofant era în funcție ad vitam. Succesorul lui Robert Ambelain, Gérard Kloppel, va

12

modifica administrația R:.A:.P:.M:.M:. în sensul separării funcțiilor de la Mare Maestru la cea de Mare Hierofante. Kloppel devine astfel Mare Hierofant și Richard Gaillard este numit Mare Maestru National. I-am cunoscut bine pe Ambelain, Kloppel și Gaillard, toți trei foarte angajați într-o masonerie, cum ar spune unii, înalt ezoterică sau, mai degrabă, ocultistă, cum ar spune alții. Este o chestiune de punct de vedere. Subliniez, totuși, că cei care practică Ritul masonic de Memphis-Misraïm au fost întotdeauna în relație, mai mult sau mai puțin apropiată, prin dublă sau multiplă apartenență cu alte Ordine Inițiaitce cum sunt: Martinismul, Pythagorismul sau Biserica Gnostică, printre multe altele, (o duzină). A fost, de asemeni, singura structură masonică prezentă în FUDOSI (Federația Universala a Ordinelor și Societăților Inițiatice), federație care a avut o existentă efemeră în prima jumătate a secolului XX. În Elveția, cele cinci Loji ale R:.A:.P:.M:.M:. au fost grupate sub titlul "Grand Loge Suisse du R:.A:.P:.M:.M:." (Marea Loja Elvețiană de R:.A:.P:.M:.M:.), sub conducerea Marelui Maestru National, Claude Tripet, după un moment de tensiune cu Robert Ambelain provocat de disensiuni în problema mixității, de facto și nu de iure, a celor două Loji de la Geneva ale Ritului: l'Etoile Flamboyante și Sekhmet. Marea Loja Franceză de Memphis-Misraïm făcea parte din ClLIPSAS ca și, mai târziu, Marea Loja Elvețiană de Memphis-Misraïm. În perioada în care am fost Mare Maestru al Marelui Orient al Elveției (GOS), exercitam și

funcția de Garant de Amiciție între GOS și GLS de Memphis-Misraïm. Astfel, am fost martor al destrămării structurii mondiale care a urmat deciziei lui Gérard Kloppel de a abandona funcția sa și, mai cu seama, după ce l-a numit pe succesorul său și după ce a dorit apoi să-l înlăture și să revină la funcția sa. Ritul de Memphis-Misraïm, ca Obediență mondială, a sărit în aer foarte repede dând naștere la o multitudine de mici Obediențe (masculine, feminine și mixte) practicând jocul excluderii reciproce. În România există diverse Obediențe sau Loji care practică R:.A:.P:.M:.M:. și care au primit patente de funcționare de la diverși Mari Hierofanți Mondiali (titlu aberant atâta timp cât există mai mulți pretendenți). Există însă și o filiație care provine direct de la masoneria anglo-saxonă, pe linia lui John Yarker și care păstrează forma, structura și ritualurile inițiale ale ritului, fără ”modernizările” aduse de Robert Ambelain și de urmașii săi. Dar aceasta este o alta istorie. Am zis!

J.H.,3°

Buletin lunar al: Justei și Perfectei Loji ”Alexandru Vaida-Voevod” Or. Cluj-Napoca www.loja-napoca.eu secretar@loja-napoca.eu

Editat de Editura: AVV 13 Publishing

info@avv13publishing.ro