Post on 03-Dec-2015
description
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Istorie
România în secolul XX.
Politică și societate
Referat:
Momentul 23 august 1944
Avram Ana - Maria
Grupa H211
„Guvernul sovietic declară că nu urmărește să anexeze vreo porțiune oarecare din teritoriul
românesc la Uniunea Sovietică și nici să modifice în vreun fel stările sociale existente
actualmente în România.”
Declarația lui Viaceslav Molotov, în fața reprezentanților
presei sovietice și străine la Moscova, 2 aprilie 1944
„Sunt sigur că D-ta vei fi tot atât de îngrijorat ca și mine, de recentele evenimente din
România. Rușii au reușit prin forță și înșelăciune să instaleze cârmuirea unei minorități
comuniste...”
Premierul Marii Britanii Winston Churchill către Președintele S.U.A.
Franklin Delano Roosvelt, la 8 martie 1945, despre impunerea
de către U.R.S.S. a guvernului prezidat de Dr. Petru Groza
„În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut, ci cel care ocupă un teritoriu își impune și
sistemul său social. Fiecare își impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici
nu poate fi”
Iosif Vissarionovoci Stalin către Milovan Djilas, în aprilie 1945
1
Negocieri pentru scoaterea României din război și constituirea Blocului Național Democrat
După retragerea Marii Britanii din Europa în mai 1940, Churchill hotărăște înființarea
în august a organizației numite Serviciul de Operațiuni Speciale (SOE). Aceasta a fost creată
cu scopul apărării țărilor ocupate de germani, unde aceștia își puteau trimite luptători de
rezistență. Din partea României, Iuliu Maniu încheie un acord în 1940 în urma Dictatului de la
Viena, iar activitatea sa în cadrul SOE crește, ajungând spre finalul anului 1943 să comunice
prin radio și curieri la cartierul general al Serviciului de Operațiuni Speciale de la Cairo. Se
credea totuși că Churchill nu va abandona estul Europei și că la finalul războiului, țările vor fi
ajutate să revină la democrație, inclusiv România.1
În toamna anului 1942 Mihai Antonescu a abordat Italia în vederea semnării păcii
deparate. Acesta a insistat pe lângă ministrul italian Bova Scoppa în vederea formării unei
„Antante Mediteraneene”. Aceasta reprezenta în vederea sa, un mijloc de impunere a unei
independențe față de Germania. Mussolini s-a arătat interesat de o pace separată cu Marea
Britanie și Statele Unite, însă după îndepărtarea acestuia la 25 iulie, noul guvern italian va
acționa singur și va încheia armistițiu cu Aliații la 3 septembrie.2
Între vara anului 1943 și primăvara anului 1944 România este implicată în apărarea
Crimeii, iar ca urmare, linia frontului ajunge pe teritoriul românesc, trupele sovietice trecând
Prutul în luna aprilie. În urma acestei acțiuni, începând din primăvara anului 1944, în
România încep să se implice tot mai mulți factori politici în vederea scoaterii țării din război.
Cel mai important reprezentant al negocierilor este Iuliu Maniu, care începe
negocierile încă din noiembrie 1942 - martie 1943.3 La finalul anului 1943, Iuliu Maniu
anunță Cartierul General Britanic de faptul că dorește să trimită la Cairo un emisar pentru a
negocia în secret un armistițiu cu Aliații.4 Acesta, prin scrisorile trimise reprezentanților Marii
Britanii explică faptul că opinia publică din România se împotrivise continuării războiului
împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru și ceea ce conta cel mai mult acum era apărarea
integrității teritoriale a României. Pentru început, Iuliu Maniu respinge propunerile de acțiune
1 Ivor Porter, Mihai I al României. Regele și țara, Traducere de Gabriel Tudor, revizuită de Christian Mititelu, Editura Alfa, 2007, p. 85 - 86.2 Keith Hitchins, România 1866 - 1947, Ediția a 3-a revăzută și adăugită, Traducere din engleză de George G. Potra și Delia Răzdolescu, Editura Humanitas, București, 2003, p. 559. 3 Ibidem, p. 560.4 Ivor Porter, op.cit., p. 86.
2
militară împotriva Axei deoarece germanii aveau puterea militară de a răsturna guverul și
impune unul legionar. Cu toate acestea, exista o voință generală de a acționa în favoarea
Aliaților, însă existau rețineri atât timp cât guvernele britanic și american nu ar fi garantat
integritatea teritorială.5 Planurile au fost ca în România să se desfășoare o lovitură de stat
(înainte de debarcarea din Normandia) și în același timp și o ofensivă sovietică, ceea ce ar fi
provocat Germaniei probleme.6 În ianuarie 1943 răspunsul britanic a consimțit faptul că
frontierele vor fi trasate în conformitate cu Carta Atlanticului, însă vor fi respectate și
interesele de securitate ale URSS. Acest lucru însemna că România trebuia să cadă la
înțelegere și cu sovieticii. De asemenea, în același răspuns s-a specificat și faptul că Dictatul
de la Viena va fi anulat, iar României îi va reveni Transilvania. În această situație, Iuliu
Maniu nu s-a arătat interesat de situația cu Uniunea Sovietică, cel puțin până nu primea
garanții de la Aliați că România nu va cădea în sfera sovietică.7 În România au fost trimiși
delegați pentru a discuta cu Maniu opiniile Aliaților, însă s-a evidențiat faptul că România
devenise de competența Uniunii Sovietice și că delegatul român ar fi trebuit să discute cu
reprezentanți sovietici, nu britanici așa cum dorise Maniu.8
În ceea ce privește atitudinea lui Antonescu, acesta a permis desfășurarea discuțiilor de
la Cairo. De altfel, Mareșalul permisese ministrului de externe să poarte discuții în vederea
scoaterii României din război. Își exprimase clar intențiile de a nu capitula necondiționat, însă
în cazul unui debarcări în Balcani, era dispus să trimită ajutor consistent.9
Inițial, la negocierile de la Cairo trebuia trimis Constantin Vișoianu, desemnat de Iuliu
Maniu. Acesta însă nu i-a părut mareșalului o soluție foarte bună, in locul său fiind trimis
Barbu Știrbey, cu care fusese de acord și Iuliu Maniu. La Cairo, Barbu Știrbey era într-o
situație dificilă: britanicii nu doreau să se implice în problema României, deoarece se
considera că situația în cazul României trebuia abordată de Rusia.10 La 17 martie 1944, Barbu
Știrbey se întâlnește cu reprezentanții celor trei aliați și explică faptul că toți factorii din
România (Guvern, Rege, Opoziție) doreau schimbarea. El era sigur că acest lucru se putea
întâmpla, deoarece Antonescu știa că războiul era pierdut, condiție în care putea lua această
5 Keith Hitchins, op.cit., p. 560.6 Ivor Porter, op.cit., p. 86.7 Keith Hitchins, op.cit., p. 561.8 Ivor Porter, op.cit., p. 86.9 Ibidem, p. 87.10 Ivor Porter, op. cit., p. 87.
3
măsură, iar în același timp, Maniu putea organiza o lovitură de stat la dorința Aliaților, cu
condiția să fie respectate îndependența și drepturile teritoriale ale țării.11
În condițiile ocupării Ungariei de către armata germană pe 19 martie, Mihai Antonescu
îi scrie lui Barbu Știrbey la Cairo pentru a afla reacția Aliaților față de evenimentele din
Ungaria. De asemenea, a mai vrut să afle dacă România se poate baza pe strijinul acestora în
cazul unei acțiuni similare asupra României. Pe 22 martie 1944 generalul Henry Wilson
răspunde acestei scrisori, cerând guvernului român să capituleze necondiționat și să nu opună
rezistență trupelor sovietice în înaintare și specifică faptul că acesta ar fi fost un prilej de a
contribui la înfrângerea Germaniei.12
Pe 2 aprilie, Molotov afirma că Guvernul sovietic nu dorea anexarea vreunui teritoriu
românesc și nici schimbarea sistemului politic și social al României. Declarația ministrului rus
i-a dat încredere regelui Mihai că în urma loviturii de stat, România se va întoarce la un regin
democratic, parlamanetar. În aceeași noapte, britanicii și americanii au bombardat țara. Pe 8
aprilie apare textul armistițiului, fiind acceptat imediat la Londra și Washington și apoi trimis
în România. Armistițiul prevedea ca România să rupă alianța cu Germania și să desfășoare
operațiuni militare împreună cu Armata Roșie cu scopul redobândirii independenței și
suveranității. De asemenea, mai prevedea ca Basarabia și nordul Bucovinei să rămână Uniunii
Sovietice, România urma să plătească despăgubiri de război și să înapoieze prizonierii aliați,
iar Dictatul de la Viena era considerat nul și Transilvania revenea țării noastre. Nu în ultimul
rând, mai prevedea libertate de acțiune a trupelor sovietice pe teritoriul României dacă va fi
nevoie. Deoarece Antonescu a considerat că URSS dorește ocuparea României ca urmare a
„libertății de acțiune” exprimată în armistițiu, mareșalul a ordonat armatei să lupte în
continuare alături de germani.13
Fiind presați de timp, s-a hotărât trimiterea unei telegrame pe 20 aprilie la Cairo prin
care reprezentanții români erau gata să negocieze un armistițiu. Răspunsul a venit la finalul
lunii sub forma ultimatumului care nu prevedea negocieri, singurele opțiuni pe care le aveau
reprezentanții români fiind de a accepta, ori de a respinge armistițiul. Pe 30 aprilie, într-o
întâlnire pe care Iuliu Maniu și Brătianu o au cu regele se hotărăște ca în cazul în care
Antonescu nu era de acord cu armistițiul sau nu era dispus să lase în locul său pe cineva
dispus să o facă, trebuia arestat.
11 Keith Hitchins, op. cit., p. 563. 12 Ibidem, p. 563 - 564.13 Ivor Porter, op. cit., p. 92.
4
Tot în cadrul acestei întâlniri s-a discutat formarea unui Bloc Național Democrat, un
front politic unit față de Antonescu și Germania. Occidentalii au făcut presiuni ca în această
alianță să intre și Partidul Social - Democrat condus de Titel Petrescu, dar și Partidul
Comunist. După 1943, comuniștii au încercat o colaborare cu partidele tradiționale (PNL și
PNȚ), în frunte cu Lucrețiu Pătrășcanu. Deși la început Iuliu Maniu a respins negocierile cu
acesta, s-a considerat important constituirea unui bloc unit, pentru ca lovitura de stat să fie
sprijinită de cei trei Aliați.14
Astfel, la 20 iunie se constituie Blocul Național - Democrat, având în componență
Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul Social - Democrat și Partidul
Comunist. 15 Obiectivele acestuia erau de a încheia armistițiul imediat cu Aliații, dar și
răsturnarea dictaturii lui Antonescu și înlocuirea ei cu un regim democratic. Membrii Blocului
Național - Democrat au fost de acord să acționeze împreună pentru atingerea obiectivelor
imediate și intenționau să-și mențină identitatea ideologică și politică. Formarea Blocului
Național - Democrat a fost anunțată la Cairo și de asemenea, a fost făcută cunoscută intenția
Blocului de a răsturna dictatura lui Antonescu și de a forma un guvern a cărui sarcină
imediată va fi să declare armistițiul și să ducă la îndeplinire condițiile aliate. 16
Fusese stabilit ca lovitura de stat din România să se petreacă înaintea debarcării din
Normandia. Cum aceasta fusese amânată până pe 6 iunie, iar în România nu fusese pregătită
încă lovitura de stat, delegatul britanic de la Cairo a primit instrucțiuni dă lase inițiativa în
privința României pe seama sovieticilor. Deoarece emisarul sovietic Novikov era temător să
ia decizii fără acordul Moscovei, iar americanii nu aveau inițiative în zona balcanică,
comunicarea între București și Cairo a încetat. De asemenea, exista o diferență între ceea ce se
știa în țară și ce se întâmplase la Cairo. În România exista convingerea că dacă va lupta în
continuare cu Germania nu va fi primită la tratativele de pace și că dacă schimbarea de regim
nu se va produce, nu va mai putea fi salvat nimic din România de dinainte de război.17
14Ibidem, p. 93.15 Ibidem, p. 91 - 93.16 Keith Hitchins, op. cit., 2003, p. 567. 17 Ivor Porter, op. cit., p. 94.
5
Pregătirea loviturii de stat și arestarea mareșalului Ion Antonescu
Despre lovitura de stat, regele afirmă într-un interviu acordat lui Mircea Ciobanu
faptul că trebuia pus în practică un plan realist și că trebuiau să fie prudenți pentru a nu pune
în dificultate relațiile lui Antonescu cu germanii.18
Pe 21 iunie 1944 a fost trimisă o telegramă la Cairo care propunea ca după schimbarea
de guvern, trupele românești vor primi ordinul de a permite tranzitarea rușilor și de a lupta
împotriva Germaniei. În acest sens românii cer trei brigăzi aeropurtate, forța suplimentară a
2000 parașutiști și bombardarea masivă a căilor de coumincare România - Ungaria și
România - Bulgaria. Guvernul britanic nu a reacționat la cererile romanești, iar ambasadorul
american a propus o întâlnire tripartită pentru a rezolva situația. Delegația britanică a lăsat
inițiativa în privința României în seama reprezentanților sovietici, ca urmare telegrama de la
București din 21 iunie a rămas fără răspuns.19 Planificarea militară a regelui se afla efectiv în
mâinile generalilor Sănătescu, Aurel Aldea, Mihail (Șeful Marelui Stat Major pe timpul lui
Carol) și a colonelului Dămăceanu (care avea misiunea de a imobiliza trupele germane din
București, imediat după declanșarea acțiunii militare). La începutul lunii iulie, planurile
militare erau definitivate. Emil Bodnăraș, unul din pionii importanți ai PCR, este prezentat
regelui de către Lucrețiu Pătrășcanu. Acesta s-a alăturat grupării lui Dămăceanu, cu
angajamentul că va recruta muncitori pentru a apăra puncte cheie ale Capitalei. Ideea însă nu
i-a surâs lui Iuliu Maniu care nu a avut încredere că cei 2000 de voluntari ai lui Bodnăraș îl
pot aresta pe Antonescu, ceea ce l-a determinat să renunțe la ea. Trebuia însă găsit un plan
prin care armata română să primească ordinul de a înceta lupta cu sovieticii. Pentru a ușura
această acțiune, un ofițer român urma să fie atașat Statului Major al Armatei Roșii. Deși
această idee a fost găsită încă din 25 mai, nu a putut fi pusă în aplicare. Generalul Aldea era
cel care urma să aibă această misiune. Pe 21 august era înaintată cererea către sovietici, iar
două zile mai târziu este aprobată. Cu toate că cererea de ajutor militar de pe 21 iulie nu a fost
acceptată, conspiratorii au decis să solicite sprijin aerian din partea Aliaților în ziua loviturii
de stat.
S-a convenit ca Antonescu să fie arestat doar dacă ar fi refuzat negocierea unui
armistițiu, sau să cedeze puterea cuiva care ar fi vrut s-o facă și numai în prezența celor patru
18 Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ediția a treia, Editura Humanitas, București, p. 1919 Ivor Porter, op. cit., p. 95.
6
lideri politici. De asemenea, regele solicită liderilor de partide să realizeze o listă cu numele
celor care urmau să fie membrii guvernului ce va prelua puterea. Era foarte important ca țara
să nu rămână mult timp fără guvern. În ceea ce privește menținerea ordinii în timpul loviturii
de stat s-ă hotărât ca armata să nu-și ia rolul polițienesc. În același timp, s-a stbilit ca fiecare
partid politic să ofere voluntari pentru ținerea în custodie a lui Antonescu: Bodnăraș (PCR) a
promis muncitori, I. Maniu (PNȚ) a pus la dispoziție o formațiune de partizani ardeleni, iar
Brătianu (PNL) și Titel Petrescu (social - democrați) nu au avut ce să ofere. 20
La 2 august Stalin semnase directiva privind operațiunea Iași - Chișinău menită să
zdrobească forțele româno - germane din nordul Moldovei și să ajungă pe aliniamentul Bacău
- Vaslui - Huși - Leova - Tarutino - Moldavca. Cu o zi înainte de începerea ofensivei
sovietice, pe 19 august, mareșalul Ion Antonescu își explimă iritarea într-o discuție purtată cu
C. Clodius, diplomat german la București: „dacă nu va fi adusă neîntârziat cel puțin o divizie
germană - pe cât posibil o divizie blindată - atunci el își va rezerva libertatea de acțiune. 21 Pe
5 august Antonescu merge la Hitler, unde îi expune situația din România: Armata Roșie
pregătea o ofensivă majoră pe frontul românesc. Așadar, Antonescu a propus retragerea
trupelor pe aliniamentul Focșani - Nămoloasa - Brăila (FNB), care a fost aprobat de Hitler
abia pe 21 - 22 august, când trupele românești deja se retrăgeau în dezordine.
Deoarece nu mai veneau vești de la Cairo, iar regele nu primise răspuns la telegrama
din 21 iunie, acesta ezita în declanșarea loviturii de stat. Aflând mai târziu de la Știrbey și
Vișoianu că rușii urmau să realizeze o cucerire în forță a României, regele s-a văzut constrâns
să declanșeze lovitura de stat fără ajutor aliat. 22
Marea ofensivă sovietică pe frontul românesc a început la 20 august. Armata Roșie a
străpuns ofensivele românești în mai multe locuri, iar în jurul Iașiului situația devenise critică.
În această situație, rezistența trupelor germane se dovedise mai puternică decât a celor
românești, dintre care multe s-au și destrămat.23 Se preconiza o înaintare a armatei ruse de 200
km, care va ajunge la București și Ploiești. Așa cum prevăzuse Antonescu, atacul inițial al
rușilor se concentrase pe dispozitivele de apărare românești și obligase astfel forțele germane,
situate pe falcuri, să se retragă, spre a nu cădea în încercuire.24
20Ibidem, p. 97 - 98.21 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 434 - 43522 Ivor Porter, op. cit., p. 99. 23 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.24 Ivor Porter, op. cit., p. 99.
7
Deși s-au purtat discuții în cadrul Blocului Național Democrat până la 20 august cu
privire la componența unui nou guvern și la aspectele militare aferente loviturii de stat, nu se
stabilise totuși data pentru răsturnarea lui Antonescu. Ofensiva rapidă a sovieticilor i-a
determinat pe aceștia sa urgenteze luarea unei decizii. 25
Anunțat de ofensiva rușilor pe 20 august la prânz, regele pleacă împreună cu generalul
Mihail de la Sinaia spre București, pentru a convoca în acea seară o întrunire a conspiratorilor.
La întrunire au participat Sănătescu, Styrcea, Niculescu - Buzești, Ionnițiu, generalii Mihail și
Aldea și colonelul Dămăceanu. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia ca pe 26 august
mareșalul si Mihai Antonescu să fie chemați la Palat, deoarece 5 zile îi erau de ajuns
colonelului Dămăceanu să ocupe capitala. Odată ajunși la Palat, regele avea să discute cu
Antonescu necesitatea urgentă a încheierii unui armistițiu, iar dacă mareșalul refuza să
promită acest lucru, sau să delege conducerea tării altei persoane dispuse să o facă, regele îl
va demite, îl va aresta și va numi un guvern pe baza listei la care încă lucrau partidele. Noul
guvern va cere germanilor să părăsească teritoriul românesc, va anunța încetarea ostilităților
cu URSS și va trimite reprezentanților români de la Cairo împuterniciri necesare semnării
armistițiului în termenii conveniți. Regele urma să îl informeze pe generalul Wilson
(comandantul trupelor aliate din Orientul Mijlociu), iar în telegrama adresată acestuia, regele
Mihai va cere sprijin aerian: pe 26 august raid aerian asupra cazarmelor germane din vest,
nord și nord - vest de Băneasa și altul deasupra Otopeniului, iar pe 27 august, bombardamente
asupra nodurilor feroviare de la frontierele României cu Bulgaria, Ungaria și Iugoslavia, toate
pentru a împiedica pătrunderea trupelor germane în țară. Suportul aerian a fost acceptat, iar in
seara de 21 august, cei patru lideri politici s-au întâlinit la Casa Nouă (din spatele Palatului) și
au aprobat planul regelui, împreună cu proiectele de telegrame adresate lui Știrbey și
generalului Wilson. De asemenea, Iuliu Maniu și Lucrețiu Pătrășcanu sunt rugați de rege să-i
aducă acestuia o listă cu membrii noului guvern până pe 23 august la prânz. S-a mai stabilit ca
până pe 26 august, liderii politici să acționeze prudent, pentru a nu atrage atenția. 26
Plecat la Snagov, Ionel Styrcea află că Antonescu urma să-ți schimbe cartierul general
în Transilvania, lucru pe care regele nu-l știa. De asemenea, Styrcea a mai aflat că Antonescu
se va întoarce la București, pe 23 august urma să plece iar pe front, iar de acolo direct in
Transilvania. Știrea a dat peste cap toate planurile. Când a aflat că Antonescu nu va fi în țară
pe 26 august, regele a convocat o întrunire pentru a revizui planurile. Deoarece nu mai avea
25 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.26 Ivor Porter, op .cit., p. 99 - 101.
8
timp să-i consulte și pe liderii politici, regele și-a asumat toată responsabilitatea pentru
schimbarea drastică ce se impunea. Audiența trebuia stabilită pentru a doua zi, înainte ca
Antonescu să plece pe front. Iuliu Maniu și Brătianu au trimis delegați la mareșal pentru a-l
convinge să nu plece pe front până nu-l informează pe rege de intențiile sale.27 „Regele a
înțeles atunci că timpul discuțiilor trecuse și că doar o acțiune rapidă și hotărâtă putea salva ce
mai era de salvat”28
La ultima întâlnire a mareșalului cu regele Mihai, Antonescu se arată a fi de acord cu
semnarea armistițiului, însă numai după ce ar fi ajuns deja la o înțelegere cu germanii.29 Pe 22
august se întâlnește cu diplomatul german Clodius, pe care a încercat să-l convingă de faptul
că dacă Hitler nu-i va acorda sprijin, va fi forțat să iasă din război. Considerând că acest lucru
nu era foarte important, trimite o telegramă fără prioritate la Berlin, care va ajunge pe 24
august, când Antonescu deja fusese arestat.30 De asemenea, dacă germanii urmau să fie
anunțați că România ia în considerare semnarea armistițiului, Hitler i-ar fi înlăturat pe toți și
ar fi instalat în România un guvern legionar, decis să continue lupta, alături de Germania,
până la capăt.31
Când, în dimineața zilei de 23 august, Antonescu i-a spus lui Gh. Brătianu ca este
dispus să semneze armistițiul dacă liderii partidelor politice își vor exprima în scris acordul cu
încheierea armistițiului, în condițiile știute (pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul
Herța), Iuliu Maniu a refuzat să-și dea semnătura. 32
În aceeași zi, atât Mihai Antonescu, cât și soția mareșalului au încercat să-l determine
pe acesta să accepte un armistițiu. Cu toate că mareșalul încă ezita, Mihai Antonescu a
programat o audiența la Palat pentru cei doi. Faptul că Antonescu dorea să discute cu regele a
fost interpretat ca o dorință a lui Antonescu de a accepta armistițiul sau de a demisiona. În
acest fel, arestarea sa putea fi evitată. Totuși, Antonescu nu avea nicio intenție de a-l vedea pe
rege și cel mai probabil urma să plece pe front, sau în cartierul său din Transilvania. De
asemenea, Antonescu era hotărât să discute situația armistițiului cu germanii, lucru care ar fi
pus în pericol întreaga țară deoarece Hitler ar fi aplicat metode brutale pentru a împiedica
semnarea armistițiului.
27 Ibidem, p. 99 - 101.28 Apud, Mircea Ionnițiu, Amintiri și reflecțiuni Editura Enciclopedică, 1993, p. 4329 Florin Constantiniu, op. cit., p. 437. 30 Ivor Porter, op. cit., p. 102. 31 Florin Constantiniu, op. cit., p. 438.32Ibidem, p. 437.
9
Absența liderilor politici de la Palat și faptul că încă nu fusese întocmită o listă cu
membrii guvernului l-a determinat pe rege să preia întreaga responsabilitate. Armistițiul
trebuia semnat imediat, iar germanii nu trebuiau preveniți de acest lucru. 33
La ora trei după - amiază, Ion și Mihai Antonescu au ajuns la Palat unde au discutat
situația de pe front, mareșalul învinuind armata și liderii politici pentru eșec. El însă nu se
considera deloc vinovat. În acest context, regele a apelat din nou la încheierea armistițiului,
însă Antonescu nu era dispus să facă acest lucru până nu discuta cu germanii și nu primea
garanții de la Aliați că țara nu va fi ocupată, iar frontierele României stabilite la o conferință
de pace. Fără aceste garanții, Antonescu ar fi continuat să lupte alături de germani. Refuzând
să lase locul altei persoane dispuse să încheie armistițiul, Antonescu se arată hotărât să
continue lupta alături de germani pe linia Focșani - Oancea - Bolgrad, iar atunci când aceasta
ar fi cedat, lupta ar fi continuat pe linia Carpaților. Confruntat cu atitudinea categorică a
mareșalului, regele îl demite. 34
O dovadă de netăgăduit a voinței lui Hitler de a păstra sub control spațiul românesc l-
au constituit directivele sale din noaptea de 23 - 24 august și din 26 august. Prima directivă
ordonă arestarea regelui, iar în cazul în care Antonescu nu mai era „disponibil”, să fie
constituit un nou guvern, condus de un general filogerman.35
Conform prerogativelor constituționale, Regele îl numește prim - ministru pe generalul
Constantin Sănătescu, unul dintre comandanții armatei care sprijinise planul Blocului
Național Democratic de răsturnare a lui Antonescu. Acesta a numit la rândul său membrii
guvernului, compus în principal din militari.36 Această situație a fost creată ca urmare a
faptului că liderii partidelor politice au lipsit de la numirea Guvernului, fiind găsiți abia seara
târziu când acesta deja fusese format. În schimb au fost numiți miniștri fără portofoliu Iuliu
Maniu, Constantin I. C. Brătianu, Constantin Titel Petrescu, conducătorul Partidului Social
Democrat și Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentantul Partidului Comunist. Acesti reprezentanți
aveau sarcina de a asigura orientarea politică a noului guvern.37
Guvernul Sănătescu era o formulă intermediară între cabinetul de militari dorit de Iuliu
Maniu pentru a bloca ascensiunea spre putere a comuniștilor, un cabinet destinat să
33 Ivor Porter, op. cit., p. 102 - 104.34 Ibidem, p. 106.35 Florin Constantiniu, op. cit., p. 438.36 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.37 Mircea Ciobanu, op. cit., p. 25.
10
cârmuiască până la încheierea păcii, adică în intervalul de timp cât problemele militare aveau
să fie pritoritare, și guvernul politic, cerut de suveran pentru a arăta că partidele cele mai
importante sprijină noua orientare a țării. 38
Imediat după arestarea lui Antonescu era importantă și arestarea colaboratorilor săi
principali. Acest lucru era considerat mai important chiar decât adunarea colaboratorilor
regelui. Cel mai important era Cristescu care refuzase să vină, deoarece simțise pericolul. Au
venit în schimb toți miniștrii și apropiații lui Antonescu, care au fost arestați pe rând. 39
Trupele germane de pe teritoriul României au fost luate prin surprindere de această
schimbare a evenimentelor. Deși Hans Friessner (comandantul armatelor germane pe frontul
românesc) a cerut insistent o evacuare a forțelor germane din România, spre teritoriul
controlat de trupele ungare, Hitler a ordonat să ocupe Bucureștiul și să instaleze un nou
guvern. Tentativa a eșuat. Puținele trupe germane din România au fost înfrânte la 28 august,
iar la 31 august forțele germane se aflau în retragere în toată țara. Tot în aceeași zi, Armata
Roșie ocupă Bucureștiul.40
Pe 24 august, ora 16:30, Guvernul român informează pe ministrul german la București
că „țara noastră dorește să-și lichideze prin bună înțelegere raporturile cu Germania și că
armata română, rămânând hotărâtă să se apere, nu va înterprinde nimic din proprie inițiativă,
niciun act ostil față de armata germană. Guvenul român a declarat că va permite retragerea în
ordine a trupelor germane ce vor părăsi de bunăvoie teritoriul nostru.”. Germania a răspuns
însă cu acțiuni agresive (atacuri împotriva unităților române, bombardarea Capitalei). „Prin
aceste acte de agresiune, care s-au produs simultan, în mai multe puncte ale țării, Germania s-
a pus în stare de război cu România”. Numai după acțiunile agresive așe Wehrmachtului,
guvenrul român a ordonat armatei „de a începe lupta împotriva tuturor forțelor militare
germane aflate pe teritoriul României pentru eliberarea țării de sub ocupațiunea germană.”. 41
Pe 23 august 1944 la ora 22:00 se radiodifuzează proclamația Regelui către Țară,
anunțând ruperea relațiilor diplomatice cu Germania și armistițiul cu Națiunile Unite. A
declarat că România s-a alăturat Aliaților, împotriva Axei și că-și va mobiliza forțele pentru
eliberarea nordului Transilvaniei.42 Proclamația regelui a fost ascultată chiar și la închisoarea
38 Florin Constantiniu, op. cit., p. 440.39 Mircea Ciobanu, op. cit., p. 25.40 Keith Hitchins, op. cit., p. 570.41 Florin Constantiniu, op. cit., p. 441.42 Keith Hitchins, op. cit., p. 570
11
Văcărești, acolo unde se afla închis și Nicolae Ceaușescu. Aici, bucuria a sosit în două
rânduri, deoarece prizonierii urmau să fie eliberați, iar în același timp aflaseră că Lucrețiu
Pătrășcanu, liderul lor, fusese numit ministru de justiție. Proclamația a fost recepționată și
transmisă și de BBC, reușind astfel într-o jumătate de oră să facă înconjurul lumii.43
Consecințele actului de la 23 august 1944
Istoricul englez John Erickson scrie că „23 august s-a dovedit a fi una din zilele
decisive ale războiului.” Publicistul german notează că „niciodată, printr-un singur eveniment,
nu s-au pierdut atât de mulți soldați și atât de mari teritorii (cum a pierdut Germania) ca în
urma radicalei schimbări de orientare a regelui Mihai”.
De asemenea, se consideră că desprinderea României de Germania a privat
Wehrmachtul de cele două aliniamente strategice (Carpați și Poarta Focșanilor) și de
aprovozionarea cu petrolul românesc, a deschis Armatei Roșii înaintarea pe două axe
strategice: Balcani și Europa Centrală și a provocat și prăbușirea întregului dispozitiv militar
german din sud - estul Europei, constrâns să evacueze Grecia, Albania și o parte a Iugoslaviei.
Principalul beneficial al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietică, ale
cărei trupe au putut înainta rapid și fără pierderi între 620 și 750 km în cele două direcții:
Balcani și, prin România și Ungaria, spre Viena și Praga.44
Bibliografie
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1997.
Keith Hitchins, România 1866 - 1947, Ediția a 3-a revăzută și adăugită, Traducere din engleză
de George G. Potra și Delia Răzdolescu, Editura Humanitas, București, 2003.
Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ediția a treia, Editura Humanitas,
București.
43 Ivor Porter, op. cit., p. 111.44 Florin Constantiniu, op. cit., p. 442.
12
Ivor Porter, Mihai I al României. Regele și țara, Traducere de Gabriel Tudor, revizuită de
Christian Mititelu, Editura Alfa, 2007.
13