Post on 06-Feb-2018
1. Programul analitic / Syllabus
CONŢINUTUL DISCIPLINII
Cursuri
Psihologia medicală – scop, obiective, istoria acestei discipline. Personalitatea.
Psihologia medicală a vârstelor.
Scopul, atribuţiile esenţiale, obiectul de studiu, obiectivele, istoria acestei discipline.
Relaţii actuale şi de perspectivă. Relaţiile psihologiei medicale cu alte discipline. Psihologia
persoanei, componentele structurale ale personalităţii, dezvoltarea ei ontogenetică. Concepţii
privind tipologiile personalităţii. Psihologia medicală a vârstelor.
Sănătatea, esenţa sănătăţii mentale. Boala şi reacţia psihologică. Probleme
psihologice ale bolnavilor cu diferite afecţiuni. Medicina psihosomatică.
Conceptul de sănătate şi normalitate, criteriile sănătăţii mentale, rolul factorilor
psihologici în cadrul bolii. Reacţii psihologice legate de boală şi comportamentul în boală.
Aspecte psihologice ale bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului cardiovascular, respirator, digestiv,
endocrin, urogenital. Bolile psihosomatice.
Relaţia medic-pacient. Moartea şi doliul ca probleme ale psihologiei medicale.
Aspecte psihologice ale suicidelor. Corelaţii psihologice în cancer.
Dialogul medic-pacient, situaţia bolnavului, transferul şi contrtransferul. Etapele întâlnirii
medic-pacient. Situaţia bolnavului. Informarea pacientului de către medic. Consimţământul.
Bolile iatrogene. Importanţa psihologică a mediului spitalicesc. Rolul echipei de îngrijire.
Probleme specifice spitalelor de psihiatrie. Factorii de risc în suicide, managementul
pacienţilor suicidari. Motivele doliului, managementul acestor persoane. Stadiile doliului,
doliul la părinţi şi copii. Aspecte psihologice în cancer. Decesul şi moartea. Reacţiile
pacienţilor terminali, managementul lor.
Psihoterapia - scop, obiective, istoria acestei discipline. Indicaţii şi contraindicaţii.
Metode. Hipnoza, traeningul autogen, psihoterapia de grup cognitiv-comportamentală.
Scopul, obiectivele, istoria acestei discipline, accesibilitatea, indicaţiile şi contraindicaţiile
psihoterapiei. Clasificarea, metode, hipnoza, trainingul autogen, psihoterapia de grup,
psihodrama moreniană, terapia comportamentală, terapia cognitivă, psihoterapia nondirectivă,
terapia tranzacţională de grup, Gestalt- terapia.
Psihoterapia psihanalitică. Psihanaliza.
Scopul, obiectivele, istoria acestei discipline, accesibilitatea, indicaţiile şi
contraindicaţiile, caracteristicile tehnicilor psihoterapeutice. Psihanaliza, istoricul, psihanaliza
ca psihoterapie. Personalitatea în viziunea şi perspectiva psihanalizei. Psihoterapia în
concepţia psihanalizei. Transferul pozitiv şi negativ, contrtransferul. Personalitatea în
viziunea şi perspectiva psihanalizei. Complexul paternalist.
Psihodiagnosticul.
Definiţia psihodiagnosticului, tehnicile sale. Observaţia, anamneza, convorbirile,
chestionarea, testele. Observaţia. Observaţia în cadrul examinării psihologice. Anamneza. Planul
de convorbire cu subiectul. Simptomele. Prima copilărie (până la intrarea în şcoală). Vârsta
şcolară. Viaţa profesională. Viaţa familială. Teste şi chestionare. Neverbale (hârtie- creion).
Proiective (RORSHACH; T.A.T.; Testul de completare a propoziţiei; SZONDY; LUSCHER).
De inteligenţă (W.A.I.S; W.I.S.C). BECK. HAMILTON. ROSENZWEG. M.M.P.I. RAVEN.
SCHMIFSCHEK. EYSENCK.
Psihiatria - obiect, definiţie, istoria dezvoltării sale ca disciplină medicală.
Clasificarea tulburărilor mentale. Tulburări de percepţie.
Istoria dezvoltării psihiatriei, principalele curente şi opinii în psihiatria contemporană.
Obiectul şi limitele sale ca disciplină medicală. Epidemiologia tulburărilor psihice. Psihiatria
socială şi organizarea asistenţei psihiatrice. Principiile de clasificare ale bolilor psihice.
Clasificarea clinico - nozologică a bolilor psihice (Kraepelin). Criteriile de clasificare O.M.S.
(I.C.D.10). Criteriile de clasificare ale Asociaţiei Americane de Psihiatrie (D.S.M. IV).
Manifestări de bază ale tulburărilor de percepţie (iluzii, halucinaţii, tulburări psihosenzoriale),
particularităţi la copii.
Patologia memoriei şi intelectului. Tulburări ale gândirii.
Semiologia memoriei, intelectului şi gândirii. Dereglările de memorie: hipermnezia,
hipomnezia, amnezia, paramnezia. Sindromul Korsakov. Retardul mental, QI. Tulburările de
ritm şi coerenţă ale gândirii. Tulburările de conţinut ale gândirii. Idei obsedante, prevalente şi
delirante. Boli în cadrul cărora se întâlnesc, particularităţi la copii.
Tulburări motivaţional - afective, motorii. Tulburări ale conştiinţei.
Semiologia afectivităţii şi dereglările ei: hipotimia, atimia, apatia, hipertimia, depresia,
anestezia psihică dureroasă, raptus melancolic, anxietatea, angoasa, frica, euforia, moria,
labilitatea afectivă, inversiunea afectivă, ambivalenţa afectivă, disforia. Sindroamele apatico-
abulic, depresiv, maniacal. Tulburarea afectivă bipolară, tulburarea depresivă recurentă,
ciclotimia, distimia. Sindroamele de stupor şi excitaţie psihomotorie. Conştiinţa şi dereglările ei:
obnubilare, sopor, comă. Tulburările de conştiinţă de tip delirant, starea oneiroidă, starea
amentivă, starea crepusculară, particularităţi la copii.
Schizofrenia.
Istoria, starea actuală a acestei probleme. Etiologie, patogenie. Forme clinice. Tipuri de
debut şi evoluţie. Particularităţile ei în copilărie şi în perioada de involuţie. Prognosticul.
Principii de tratament, recomandări practice a medicaţiei. Recuperarea socială, particularităţi la
copii.
Tulburări psihice organice.
Definiţia, conceptul de demenţă. Demenţa în boala Alzheimer. Demenţa vasculară,
senilă. Demenţa în boala Pick, Huntington, Parkinson, HIV-SIDA, epilepsie. Delirium.
Halucinoza organică. Tulburarea afectivă organică. Tulburarea organică de personalitate.
Sindromul organic cerebral (posttraumatic), epilepsia posttraumatică.
Tulburări mentale şi comportamentale, datorate utilizării de substanţe psihoactive.
Actualitatea problemei, epidemiologie. Clasificarea, tabloul clinic. Alcoolismul cronic.
Psihozele alcoolice. Beţie patologică, expertiza. Tulburări mentale şi comportamentale datorate
utilizării opioizilor şi canabinoizelor. Tulburări mentale şi comportamentale datorate utilizării
sedativelor, hipnoticelor, cocainei. Tulburări mentale şi comportamentale datorate utilizării
halucinogenelor, tutunului. Tulburări mentale şi comportamentale datorate utilizării solvenţilor
volatili şi altor substanţe psihoactive. Consecinţele administrării i.v. a drogurilor. Profilaxie,
tratament, reabilitare, particularităţi la adolescenţi.
Tulburările somatoforme. Tulburările mentale în cadrul bolilor interne. Tulburări
mentale asociate cu puerperiul. Sindroamele psihopatologice postinfecţioase.
Tulburarea de somatizare, somatoformă nediferenţiată, algică, hipocondriacă, dismorfică
corporală. Tulburări mentale în cadrul bolilor cardiovasculare, endocrine, aparatului digestiv şi
genital. Tulburări mentale asociate cu puerperiul. Sindroamele psihopatologice postinfecţioase
psihopatiforme, parkinsoniforme, psihoorganice. Particularităţi la copii.
Tulburări nevrotice corelate cu stresul. Reacţii acute la stres. Tulburări ale
personalităţii şi comportamentului adultului.
Definiţia, definiţia psihanalitică, criterii, istoria acestor tulburări. Contribuţia lui S. Freud.
Epidemiologie, etiologie. Clasificare. Tulburări anxios-fobice, tulburarea de conversie,
neurastenia. Evoluţie, dinamică. Tratament, profilaxie. Reacţii acute la stres - definiţie, criterii.
Clasificare. Tulburare de stres posttraumatică - definiţie, criterii. Clasificare. Tratament,
particularităţi la copii. Tulburări ale personalităţii şi comportamentului adultului - definiţie,
criterii de diagnostic. Noţiuni de reacţii, compensări, decompensări. Dinamica, tratamentul,
adaptarea socială şi expertiza tulburărilor de personalitate.
Tulburări globale de dezvoltare. Tulburări ale instinctului alimentar, tulburări non-
organice ale somnului, disfuncţiile sexuale necauzate de o boală sau tulburare organică.
Tulburări comportamentale şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă.
Autismul infantil, sindromul Asperger. Tulburări ale instinctului alimentar, tulburări non-
organice ale somnului, disfuncţiile sexuale necauzate de o boală sau tulburare organică.
Tulburările hiperkinetice, tulburări ale conduitei, tulburările emoţionale, mutismul, ticurile,
enurezisul, encoprezisul, balbismul.
Lecţiile practice.
Psihiatria - obiect, definiţie, istoria dezvoltării sale ca disciplină medicală.
Clasificarea tulburărilor mentale. Tulburări de percepţie.
Scopul lecţiei practice.
Însuşirea bazele organizatorice ale spitalului, dispensarului, staţionarului de zi, centrului
de sănătate mentală şi a normelor de conduită ale personalului medical. Cooperarea cu bolnavii
psihici. Manifestările de bază ale tulburărilor de percepţie (iluzii, halucinaţii, tulburări
psihosenzoriale).
Principalele obiective didactice.
Asistenţa psihiatrică. Morbiditatea psihică şi epidemiologia tulburărilor psihice.
Caracteristica dereglărilor psihice (simptom, sindrom, maladie). Principiile de clasificare ale
bolilor psihice. Manifestările psihopatologice ale tulburărilor de percepţie (iluzii, halucinaţii
propriu-zise, pseudohalucinaţii, tulburări psihosenzoriale). Particularităţile clinice ale
dereglărilor de percepţie în diferite nozologii şi vârste. Prezentarea bolnavilor.
Patologia memoriei şi intelectului. Tulburări ale gândirii.
Scopul lecţiei practice.
Evaluarea şi însuşirea metodelor de evaluare ale tulburărilor intelectual-mnestice, a
asigura cunoaşterea testelor psihopatologice elementare.
Principalele obiective didactice
Psihologia memoriei, patologia memoriei - hipermnezia, hipomnezia, paramnezia:
pseudoreminiscenţele, confabulaţiile, criptomnezia. Principii de diferenţiere. Sindromul
Korsakov. Gradele de întârzieri mentale. Etiologia, influenţa radiaţiei. Procesul asociativ şi
tulburările lui. Tulburări de ritm şi coerenţă. Tulburări de conţinut ale gândirii. Ideea obsesivă.
Ideea prevalentă. Clasificarea ideilor delirante. Sindroamele: paranoic, paranoid, parafrenic.
Sindromul automatismului psihic. Particularităţile tulburărilor de conţinut la copii şi vârstnici.
Prezentarea bolnavilor.
Tulburări motivaţional- afective şi motorii. Tulburări de conştiinţă.
Scopul lecţiei practice.
Deprinderile practice de diagnosticare a dereglărilor emoţional-volitive. Sindroamele:
maniacal, depresiv, apatico - abulic, agitaţia şi stuporul. Tipurile principale de tulburări ale
instinctelor. Aprecierea gradelor stării de veghe, precum şi depistarea sindroamelor principale
ale dereglării de conştiinţă. Particularităţile îngrijirii şi supravegherii acestor categorii de bolnavi.
Principalele obiective didactice.
Procesele emoţionale. Afect fiziologic şi patologic. Hipertimia, hipotimia, euforia,
disforia, anxietatea, angoasa, labilitatea emoţională, ambivalenţa afectivă, inversiunea afectivă.
Tulburările instinctelor. Sindromul maniacal, depresiv, apatico-abulic. Suicidomania. Date
contemporane despre psihosomatică. Atenţia şi dereglările ei în cadrul diferitor boli. Forme
clinice de excitaţie psihomotorie. Criteriile clarităţii conştiinţei. Sindroamele principale ale
dereglării de conştiinţă. Obnubilare, sopor, comă. Tulburări de conştiinţă de tip delirant, stările:
oneiroidă, amentivă şi crepusculară. Prezentarea bolnavilor.
Schizofrenia.
Scopul lecţiei practice.
Metodele de diagnostic precoce ale schizofreniei, aprecierea corectă a formelor clinice,
de a da studenţilor cunoştinţe despre tratamentul psihozelor endogene, de a însuşi criteriile de
diferenţiere cu nevrozele şi psihozele organice exogene.
Principalele obiective didactice.
Simptomele principale şi facultative ale schizofreniei. Tipuri de evoluţie: continuu-
progredient, progresiv sub forme de accese, remitent. Forme de evoluţie lentă: nevrotiformă şi
psihopatiformă. Formele clinice principale: simplă, hebefrenică, catatonică, paranoidă. Metodele
principale de tratament. Deprinderi de jugulare a excitatiei psihomotorii. Intervenţii în caz de
refuz de alimentaţie în stupoarea catatonică, particularităţi la copii. Discuţie asupra cazurilor
clinice.
Tulburări mentale organice.
Scopul lecţiei practice.
De expus definiţia demenţelor. Demenţa în boala Alzheimer. Demenţa vasculară, senilă.
Demenţa în boala Pick, Huntington, Parkinson, HIV-SIDA, epilepsie. Delirium. Halucinoza
organică. Tulburarea afectivă organică. Tulburarea organică de personalitate. Sindromul organic
cerebral (posttraumatic), epilepsia posttraumatică. De a-i învăţa pe studenţi metodele de
diferenţiere a epilepsiei de sindroamele convulsive în cadrul altor boli. De a-i învăţa metodele de
jugulare a statusului epileptic.
Principalele obiective didactice.
Modificări specifice ale personalităţii. Psihozele epileptice. Tulburările psihice în diferite
stadii ale afecţiunii traumatice cerebrale (sindromul astenic, reacţiile convulsive, stările
crepusculare, sindromul Korsakov, delirium traumatic). Problemele generale ale
gerontopsihiatriei. Discutarea bolnavilor.
Tulburări mentale şi comportamentale, datorate utilizării de substanţe psihoactive.
Scopul lecţiei practice.
Evaluarea criteriilor pentru aceste manifestări. Actualitatea problemei, epidemiologia.
Clasificarea, tabloul clinic. Psihozele alcoolice. Beţie patologică, expertiza. Tulburări mentale şi
comportamentale datorate utilizării opioizilor şi canabinoizelor. Tulburări mentale şi
comportamentale datorate utilizării sedativelor, hipnoticelor, cocainei. Tulburări mentale şi
comportamentale datorate utilizării halucinogenelor, tutunului. Tulburări mentale şi
comportamentale datorate utilizării solvenţilor volatili şi altor substanţe psihoactive.
Consecinţele administrării i.v. a drogurilor. Profilaxie, tratament, reabilitare, particularităţi la
adolescenţi.
Principalele obiective didactice.
Evoluţia şi dinamica alcoolismului. Psihozele alcoolice acute şi cronice (delirium
tremens, halucinoza alcoolică, paranoidul alcoolic, psihoza Korsakov). Particularităţile demenţei
alcoolice. Principiile de bază în tratamentul alcoolismului. Tulburări mentale şi comportamentale
datorate utilizării opioizilor, canabinoizilor, sedativelor şi hipnoticelor, cocainei, stimulantelor
(inclusiv cafeina), halucinogenelor, tutunului, solvenţilor volatili. Metode de terapie. Riscul de
îmbolnăvire cu SIDA.
Tulburări somatoforme (tulburare de somatizare, tulburare somatoformă
nediferenţiată, tulburarea algică, tulburare hipocondriacă, tulburarea dismorfică
corporală). Tulburări mentale în cadrul bolilor cardiovasculare. Tulburări mentale în
bolile endocrine. Tulburări mentale în bolile aparatului digestiv. Tulburări mentale în
bolile aparatului genital. Tulburări mentale asociate cu puerperiul.
Scopul lecţiei practice.
Evaluarea şi însuşirea criteriilor de diagnostic ale tulburărilor somatoforme, tabloul
clinic al manifestărilor psihice în cadrul bolilor interne.
Principalele obiective didactice.
Tulburarea de somatizare, somatoformă nediferenţiată, algică, hipocondriacă, dismorfică
corporală. Tulburări mentale în cadrul bolilor cardiovasculare, endocrine, aparatului digestiv şi
genital.
Sindroame comportamentale asociate cu tulburări fiziologice şi factori somatici
(tulburări ale instinctului alimentar, tulburări non- organice ale somnului, disfuncţiile
sexuale necauzate de o boală sau tulburare organică,). Sindroamele psihopatologice
postinfecţioase. Sindromul psihopatiform postinfecţios. Sindromul parkinsoniform
postinfecţios. Sindromul psihoorganic postinfecţios.
Scopul lecţiei practice.
Criteriile de diagnostic ale sindroamelor comportamentale asociate cu tulburări
fiziologice şi factori somatici şi psihopatologice postinfecţioase.
Principalele obiective didactice.
Tulburări ale instinctului alimentar, tulburări non- organice ale somnului, disfuncţiile
sexuale necauzate de o boală sau tulburare organică. Tulburări mentale asociate cu puerperiul.
Sindroamele psihopatologice postinfecţioase psihopatiforme, parkinsoniforme, psihoorganice.
Particularităţi la copii.
Tulburări nevrotice corelate cu stresul. Reacţii acute la sress.
Scopul lecţiei practice.
Clasificarea nevrozelor, reacţiilor acute la sress şi tulburării de stres posttraumatic.
Tratamentul psihoterapeutic în stările limitrofe.
Principalele obiective didactice.
Actualitatea, epidemiologia şi clasificarea. Criteriile clinice de diagnostic ale tulburărilor
corelate cu stresul. Clinica şi dinamica tulburărilor anxios-fobice, tulburării de conversie şi
neurasteniei. Criteriile de diagnostic ale reacţiilor acute la sress şi tulburării de stres
posttraumatic. Tratamentul.
Tulburări ale personalităţii şi comportamentului adultului.
Scopul lecţiei practice.
Actualitatea tulburărilor de personalitate, principiile de clasificare, metode de tratament.
Principalele obiective didactice.
Noţiuni de reacţii, compensări, decompensări. Metode psihoterapeutice şi intervenţii
medicamentoase. Profilaxie. Adaptare socială.
Tulburări globale ale dezvoltării psihologice.
Scopul lecţiei practice.
Evaluarea şi însuşirea criteriilor de diagnostic, tabloului clinic al manifestărilor psihice în
cadrul autismului infantil, sindromului Asperger, sindromului Rett.
Principalele obiective didactice.
Autismul infantil, sindromul Asperger, sindromul Rett. Criterii de diagnostic. Tablou clinic.
Evoluţie şi dinamică. Principii de tratament. Măsuri de recuperare.
Tulburări comportamentale şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă
(tulburări hiperkinetice, tulburări ale conduitei, tulburări emoţionale, mutismul, ticuri,
enurezis, encoprezis, balbismul).
Scopul lecţiei practice.
Evaluarea şi însuşirea criteriilor de diagnostic, tabloului clinic al manifestărilor psihice în
cadrul tulburărilor hiperkinetice, tulburărilor de conduită, tulburărilor emoţionale, mutismului,
ticurilor, enurezisului, encoprezisului, balbismului.
Principalele obiective didactice.
Tulburări hiperkinetice, tulburări ale conduitei, tulburări emoţionale, mutismul, ticuri,
enurezis, encoprezis, balbismul. Definiţie. Criterii de diagnostic. Tablou clinic. Evoluţie şi
dinamică. Principii de tratament. Măsuri de recuperare.
LISTA DEPRINDERILOR PRACTICE
1. Asistenţa medicală în caz de sindrom neuroleptic malign.
2. Asistenţa medicală în caz de stare crepusculară.
3. Asistenţa medicală în caz de delirium tremens.
4. Asistenţa medicală în caz de status epileptic.
5. Asistenţa medicală în caz de criză isterică.
6. Asistenţa medicală în caz de schizofrenie febrilă.
7. Asistenţa medicală în caz de agitaţie psihomotorie.
8. Asistenţa medicală în caz de inhibiţie psihomotorie.
9. Asistenţa medicală în caz de atac de panică.
10. Asistenţa medicală în caz de comportament deviant la copii şi adolescenţi.
11. Asistenţa medicală în caz de comportament suicidar.
12. Asistenţa medicală în caz de refuz sau exces de alimentaţie.
Literatura de specialitate
Obligatorie
1. Stelian Rândaşu. Curs de psihologie medicală. Cluj-Napoca, 1997.
2. Iamandescu Ioan Bradu. Manual de psihologie medicală. Bucureşti, 1995.
3. N.Oprea, M.Revenco, N.Cosmovici, V.Paraschiv, V.Chiriţa. Psihologie generală şi
medicală. Chişinău, 1993.
4. Лакосина Н. Медицинская психология. Москва, 1982.
5. Oprea N., Nacu A., Oprea V. Psihiatrie. Chişinău, 2007, 462 p.
6. Kaplan & Sadock. Psihiatrie clinică. Manual de buzunar. Bucureşti, 2001.
7. DSM-IV. Manual de Diagnostic Statistic al Asociaţiei Psihiatrice Americane, Bucureşti,
2000.
8. ICD-10. Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament. Bucureşti, 1998.
9. Al. Nacu, An. Nacu. Psihiatrie judiciară. Chişinău, 1997.
10. N. Oprea, Al. Nacu, M. Revenco. Psihiatrie. Chişinău, 1994.
11. Kopkина M.B., Лaкоcина H.Д., Личко A.E. Психиатрия, 1995.
12. Жаpиков B.A. Психиатрия, 1989.
Opţională
1. M. Revenco. Aspecte clinice ale dinamicii psihopatiilor. Chişinău, 1997.
2. Cărăuşu G. Variante clinice în depresiile refractare. Chişinău, 2011, 165 p.
3. Nacu A., Chihai J., Iacubovschi C. Psihoterapia. Suport de curs pentru studenţi, medici,
psihologi, psihoterapeuţi. Chişinău, 2010, 224 p.
4. Ж. Лапланш, Ж. Б. Понталис. Словарь по психоанализу. Москва, 1996.