RENAȘTEREA ITALIANĂ

1. Conceptul de „Renaștere”; periodizare

2. Perspectiva ca fundamentare a spațiului pictural

3. Recuperarea Antichității clasice

4. Iconic & narativ

5. Portretul; corporalitate & gestualitate

6. Peisajul

1. Conceptul de „Renaștere”; periodizare

• dualitatea „Renașterilor”: meridională (Italia) și nordică (Țările de Jos)

• RENAȘTERE (sec. XV-XVI) şi diferitele „renaşteri” (Renașterea carolingiană din sec. IX-X, „renașterea” din sec. XII-XIII)

Andrea Mantegna, Sf. Sebastian, 1457-1458

• dualitatea „Renașterilor”: meridională (Italia) și nordică (Țările de Jos)

• RENAȘTERE (sec. XV-XVI) şi diferitele „renaşteri” (Renașterea carolingiană din sec. IX-X, „renașterea” din sec. XII-XIII)

Jan van Eyck, Fecioara în biserică, c. 1425

Gentile da Fabriano, Închinarea Magilor, 1423

Goticul internațional

1. Conceptul de „Renaștere”; periodizare dualitatea „Renașterilor”: meridională (Italia) și nordică (Țările de Jos)

Andrea Mantegna, Sf. Sebastian, 1457-1458 Jan van Eyck, Fecioara în biserică, c. 1425

RENAȘTEREA (sec. XV-XVI) versus diferitele „renaşteri” (renașterea carolingiană din sec. IX-X, „renașterea” din sec. XII-XIII)

Nicolo Pisano, Fortitudo (Hercule), c. 1260, Baptisteriul din Pisa Michelangelo Buonarotti, David, 1504, Florența

2. Perspectiva ca fundamentare a spațiului pictural

Leon Battista ALBERTI, Della pittura, 1435

- planul pictural este definit ca o suprafață ce intersectează / secționează piramida vizuală alcătuite din raze (fereastra albertiană)

Leon Battista ALBERTI, Della pittura, 1435

„Noi ne închipuim aceste raze ca pe niște fire extrem de subțiri, care apar la un capăt ca o fâșie foarte fină, strâns legată în interiorul ochiului unde-și are sediul simțul vederii; acolo alcătuiesc un fel de mănunchi al tuturor razelor; din acest nod se extind apoi firișoare extrem de drepte și subțiri până la suprafața opusă.”

fereastra albertianămetoda perspectivei matematice – proprie picturii italiene

Filippo Brunelleschi - „inventatorul” perspectivei

Filippo Brunelleschi - „inventatorul” perspectivei

Perspectiva înainte de perspectivă

Dieric Bouts Cina cea de Taină, c. 1440

Perspectiva înainte de perspectivă

Lorenzo Monaco, Logodna Fecioarei, c. 1420-24

Masaccio, Sf. Treime, c. 1425

Leonardo da Vinci, studiu pentru Închinarea Magilor, c. 1481

Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, c. 1498

Andrea Mantegna, Camera degli Sposi, c. 1465-74

Andrea Mantegna, Plângerea lui Christos, c. 1490

3. Recuperarea Antichității clasice

Sandro Botticelli, Calomnia lui Apelles, c. 1494-95

inventarului vizual – reprezentarea, în pictură, a unui „cadru antic” (forme și detalii arhitecturale, sculptură etc.)

Andrea Mantegna, Sf. Sebastian, c. 1457-58

inventarului vizual – reprezentarea, în pictură, a unui „cadru antic” (forme și detalii arhitecturale, sculptură etc.)

Raffaello Sanzio, Școala din Atena, c. 1509

inventarului vizual – reprezentarea, în pictură, a unui „cadru antic” (forme și detalii arhitecturale, sculptură etc.)

Raffaello Sanzio, Școala din Atena, c. 1509

3. Recuperarea Antichității clasice

Sandro Botticelli, Nașterea zeiței Venus, c. 1485

subiectul pictural – scena mitologică – recursul la texte antice (ex: Metamorfozele lui Ovidiu, Imnurile homerice, Eneida lui Vergiliu etc.)

Sandro Botticelli, Primăvara, c. 1482

Sandro Botticelli, Pallas Atena și centaurul, c. 1482

4. Iconic și narativ

Simone Martini, Madonna col Bambino, 1320

4. Iconic și narativ

Simone Martini, Altarul Sf. Agostino Novello, 1324

Raffaello Sanzio, Madonna Colonna, 1508

4. Iconic și narativ

il festaiuolo (personajul coral, costumat în înger)

care deschide reprezentația de teatru sacru, rămânând pe scenă

Fra Filippo Lippi, Adorarea Pruncului, c. 1465

il festaiuolo (personajul coral, costumat în

înger) care deschide reprezentația de teatru sacru, rămânând pe scenă

Raffaello Sanzio,Madonna del Baldachino, 1507-1508

4. Iconic și narativ

personajele reprezentate marginal – obiceiul (contemporan) în teatru de a introduce și păstra toate personajele pe scenă

Piero di Cosimo,

Vizitațiunea, c. 1490

personajele reprezentate marginal – obiceiul (contemporan) în teatru de a introduce și păstra toate personajele pe scenă

Piero di Cosimo,

Sacra Conversazione, 1493

personajele reprezentate marginal – obiceiul (contemporan) în teatru de a introduce și păstra toate personajele pe scenă

Raffaello Sanzio

Sacra Conversazione, 1504-1505

Andrea Mantegna, Camera degli Sposi, 1465-74

Ambroggio Lorenzetti, Palazzo Publico, Siena, 1338-1340

Ambroggio Lorenzetti, Alegoria Bunei Guvernări, 1338-1340

Ambroggio Lorenzetti, Alegoria Bunei Guvernări, 1338-1340

Gentile da Fabriano, Închinarea Magilor, 1423

Coerența imaginii – spațiu și timp

5. Portretul în Renaștere: corporalitate și gestualitate

I. Definire

• portret real versus portret ideal

• asemănare & falsitate

• mecanismul portretului; comandă, tranzacţie, modalităţi de realizare

Alessandro Allori, Portret de femeie nobilă, c. 1570-1590

Leonardo da Vinci, Mona Lisa (La Gioconda), c. 1503-1505

II. “Anatomia” portretului

• general & particular; tipologic & portretistic

• “stadii” ale portretului: figura, masca, efigia

Monedă romană, Constantin IIPiero della Francesca,

Sigismondo Pandolfo Malatesta, 1451

Domenico Ghirlandajo PisanelloGiovanna Tornabuoni, 1488 Lionello d’Este, 1441

Andrea Mantegna, Lodovico Trevisan, 1459-60 Busturi romane, Muzeele Capitoline

Piero della Francesca

Federico da Montefeltro & Battista Sforza, 1465-66

Jan van Eyck, Familia Arnolfini, 1434-35

Jan van EyckBărbatul cu tichia albastră, c. 1430 Bărbatul cu turban roșu, c. 1433

Antonello da Messina Giovanni Bellini Portretul unui tânăr, 1475 Portretul unui tânăr, 1500

Sandro Botticelli, Închinarea Magilor, 1475

Jacopo Pontormo, Halebardierul, 1530

Agnolo Bronzino, Portretul lui Cosimo I de Medici, 1545

Agnolo BronzinoPortretul Eleonorei de Toleo şi a lui Giovanni de Medici, 1544-45

Leonardo da Vinci, Ginevra Benci, 1474

Leonardo da Vinci, Cecilia Gallerani, 1483-90

Giorgione, Laura, 1506

Agnolo Bronzino, Stefano IV Colonna, 1546

Rafaello Sanzio, Baldassare Castiglione, 1514-1515

6. Peisajul

I. Definire

II. Evoluţie

III. Tipologii

Joachim Patenier, Fuga în Egipt, c. 1500-1524

I. Definire

• există două abordări teoretice:

1. în sens strict – o specie artistică, dezvoltată după mijlocul sec. al XVI-lea, care are drept temă centrală un „spectacol” natural oarecare

2. în sens larg – peisagistica desemnează orice element vegetal, prezent oriunde, în orice context

• de fapt – este vorba de două moduri de manifestare a unei atitudini psihologice comune : subiectivitatea, „ochiul impur”, prezenţa umană latentă

• peisajul este, de fapt, „artificial” (artificiu, artă), un termen mediu (mediator) între privirea omului (artistului) şi natură

două tipuri de operaţie artistică: 1. in situ – grădina, parcul; „amenajarea” peisajului chiar în natură

Versailles, Franţa, sec. XVII-XVIII

II. Evoluţia peisajului

2. in visu – imaginea, reprezentarea, genul artistic

grădina

• grădina – prima delimitare a unui spaţiu – operaţie similară “decupării” unui peisaj;

• termenul “paradis” provine din tradiţia persană-islamică: pairidaeza (grădină, loc închis) gr. paradeisos;

• tradiţia medievală: hortus conclusus – simbolistică raportată la Cântarea Cântărilor (Sulamita / Fecioara Maria)

Benozzo Gozzoli Miniatură flamandăCapela Regilor Magi, Florenţa Romanul Trandafirului detaliu, 1459-63 c.1485

cele patru criterii ale peisajului deplin (după A. Berque, Les Raisons du paysage, 1995):

1. reprezentări lingvistice (denumire, desemnare, definire etc)

2. reprezentări literare (texte, descrieri etc)

3.reprezentări picturale (imagini, tablouri etc)

4.reprezentări „horticole”(grădini, parcuri etc.)

cele patru criterii sunt întrunite în Europa abia din sec. XVI; până atunci, putem vorbi de proto-peisaje;

„tavoletta de paesi”, Veneţia, Marc Antonio Michiel, 1521.

Giorgione, Asfinţit, 1506-10

1.Reprezentări lingvistice

„tavoletta de’ paesi”, Veneţia, Marc Antonio Michiel, 1521

Girolamo da Carpi, Peisaj cu magicieni, 1525

„paysage” – dicţionarul latin-francez al lui Robert Estienne 1549

Jean Cousin cel Bătrân, Răpirea Europei, c. 1550

1.Reprezentări lingvistice

Pliniu cel Bătrân, Historia Naturalia, xxxv, 116: “Studius, în epoca divinului Augustus [...] a inaugurat un gen fermecător de decoraţiuni

murale, constituite din ville, porticuri şi diverse tipuri de peisaje”

3.Reprezentări picturale

Evul Mediu: peisajul înainte de peisaj

Ierbarul medievalOxford, Biblioteca Bodleiană, MS. Ashmole 1431

Evul Mediu: peisajul înainte de peisaj

Tacuina sanitatis, sec. XIVtratate traduse din limba arabă; manuale de dietetică – precepte pentru viaţa sănătoasă

ilustraţiile reflectă viaţa în Italia de Nord

Evul Mediu: peisajul înainte de peisaj

Calendarul medieval Les très riches heures du Duc de Berry, fraţii Limbourg, 1412-16

apariţia peisajului modern – două condiţii:

• laicizarea elementelor peisajului (cât timp sunt subordonate scenei religioase, ele sunt doar semne, simboluri)

• instituirea profunzimii, a iluziei spaţialităţii - reprezentarea perspectivală: fereastra albertiană

Primele reprezentări de peisaj

Ambroggio Lorenzetti, Alegoria bunei guvernări, 1338-1340Palatul public, Siena, detaliu

un moment decisiv: apariţia ferestrei ca vedutta interioară

Jan van Eyck, Madonna cancelarului Rollin, 1435

Rogier van der Weyden, Sf. Luca pictând-o pe Fecioară, 1435

Primele reprezentări (moderne) de peisaj

Leonardo da Vinci – Studiu de peisaj, 1473

Albrecht Dürer Vedere din Arco, 1494 Vedere din Trento, 1495

Primele reprezentări de peisaj

Joachim Patenier (1480-1524) este considerat primul peisagist modern, autonom

apariţia peisagistului ţine de ramificarea excelenţei în cadrul atelierului medieval şi de specializare