UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA TEOLOGIE-ASISTENŢĂ SOCIALĂ
VOCAŢIA UMANĂ ŞI CRIZA DE IDENTITATE
ÎNTR-O LUME SECULARĂ
Coordonator Ştiinţific :
Preot Prof.Dr. CONSTANTIN GALERIU
Disciplina :
ANTROPOLOGIE CREŞTINĂ
Absolvent:
CRĂCIUN GEANINA FLORENTINA
TÂRGOVIŞTE
-2002-
Listă de abrevieri1
1) Acad.= Academician 30)op.cit.= opera citată
2) Apoc.=Apocalipsa Sfântului Ioan 31) p. = pagina
3) Apr.-Iun. = Aprilie-Iunie 32) Pr.= Preot
4) Apud.=de la 33) Prof.=Profesor
5) Arhim.=Arhimandritul 34) Ps.= Psalmi
6) Art.cit.=articolul citat 35) P.S.B.= Părinţi şi Scriitori
7) Coord.=Coordonator Bisericeşti
8) Cor.=Epistola către Corinteni 36) rev. = revista
9) Cuv.=Cuviosul 37) Rom.= Epistola către Romani
10)Dr.=Doctor 38) Sf. = Sfântul
11)Drd.=Doctorand 39) S.T.= Studii Teologice
12)Edit.=Editura 40) S.V.= Sub voce, sub cuvânt
13) Efes.= Epistola către Efeseni 41) ş.a.m.d.= şi aşa mai departe
14) E.I.B.M.B.O.R = Editura Institutului Biblic şi 42) vol.= volum.
De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
15) etc. = etcetera
16) Evr. = Epistola către Evrei
17)Fac. = Facere
18) Fil. Rom.= Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii
19) ibidem= în acelaşi loc
20) idem.= acelaşi ( acelaşi autor,altă operă)
21) In. = Evanghelia Sfântului Ioan
22) I.P.S. =Înalt Prea Sfinţit
23) Înţ.Sol.= Înţelepciunea lui Solomon
24) lect.= lector
25) Lc.= Evanghelia după Sfântul Luca
26)Mc.= Evanghelia Sfântului Marcu
27)Mt.= Evanghelia Sfântului Matei
28)N.B.= Nota bene(Notează bine, ţine minte).
29) nr.= numărul
2
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – CHEMAREA SPRE IDENTITATE ŞI IDEEA SECULARIZĂRII
CAPITOLUL II – VOCAŢIA OMULUI DUPĂ REVELAŢIE
1) Desăvârşirea omului ca persoană
2) Datoriile omului faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă
de el însuşi.
A: Datoria omului faţă de Dumnezeu
B: Datoria omului faţa de aproapele
C: Datoria făţă de noi înşine
3) Căsătoria ca vocaţie.
4) Vocaţia omului pentru comuniune.
CAPITOLUL III – CĂUTAREA UNEI NOI IDENTITĂŢI
1) Trecerea de la persoană la individ.
2) Umanismul psihologic
3) „Libertatea ” omului de azi
4) Patimile majore care devorează societatea contemporană.
A: Prostituţia şi pornografia
B: Homosexualitatea
C: Violenţa
CAPITOLUL IV – NEBUNII PENTRU HRISTOS-CONDAMNAŢII
SECULARULUI
CAPITOLUL V – MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DIN CRIZA SPIRITUALĂ A
IDENTITĂŢII UMANE
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE.
3
INTRODUCERE
Viaţa este supremul dar pe care omul l-a primit în schimbul unei îndatoriri:
înălţarea şi îndumnezeirea creaţiei, prin puterea Tatălui, prin exemplul Dumnezeului – Om
şi cu ajutorul Harului, iar toată lucrarea să fie sub o singură formă: Iubirea. Această
îndatorire devine astfel ceea ce numim noi, vocaţie umană . Aşa se face că adevărata
noastră identitate se află în Chipul lui Dumnezeu, Întrupat, în acest om desăvârşit : Iisus
Hristos, Fiul lui Dumenzeu, care a readus firea umană, prin Întruparea , Moartea, Învierea
şi Înălţarea sa, la locul de unde a fost constituită .
Întreaga Sa viaţă şi lucrare ne cheamă şi pe noi la comuniunea cu El , ceea ce
înseamnă că noi suntem datori a trăi ,precum a trăit Hristos; a ne lupta cu păcatul asemenea
Lui ; a ne jertfi întreaga noastră viaţă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru, după
exemplul Fiului, a învia şi noi din moartea sufletească cum a înviat şi El omorând moartea
şi a ne Înălţa fiinţa noastră desăvârşită şi îndumnezeită în virtutea faptului că suntem
mlădiţele cele adevărate care se Înalţă întru Slavă.
Cei care nu vor să răspundă la chemarea lui Dumnezeu către iubire nu mai
urmează Calea , nu mai doresc Adevărul, făcându-se robi întunericului şi nu mai trăiesc
viaţa , murind însetaţi şi rupţi de trupul lui Hristos. Aceste mlădiţe se rup prin propria lor
libertate, cad pe pământul cel întunecat şi trăiesc cu iluzia că ele vor fi tulpini roditoare şi
înrădăcinate prin sinea lor. Adevărata lor identitate devine ştearsă sensibilă în faţa
păcatului şi haotică în ce priveşte delimitarea binelui de rău.
Omul pornit spre egocentrism devine sclavul propriei sale fiinţe pervertite, ale
celorlalţi asemenea lui şi în final devine rob al păcatului nemaiputându-şi stăpâni pornirile
hrănite din viaţa împătimită şi moartă sufleteşte.
4
Şi el , ca mădular al lui Hristos, pentru că Învierea este un act universal, va învia, în
schimb aceasta va fi spre osânda lui . Înălţarea lui pentru a ajunge la asemănarea cu
Creatorul, va fi imposibilă .
Societatea contemporană suferă de acest proces de secularizare şi consecinţele
ei sunt amintite anterior. Originea rupturii de Dumnezeu stă în egoismul cu care Omul
şi-a făcut drum spre neascultarea poruncii divine.
Cu timpul, acest flagel s-a întins în toate sferele umanului, devenind firesc. Generaţii
întregi suferă astfel de complexe, depresii,anomalii sau alte diferite patimi , lipsa de sens în
viaţă, devenind un factor decisiv.
Cu toate că sunt lipsiţi de căldura ce o emană iubirea lui Dumnezeu, cu toate că
devin prin viaţa lor trădători şi ucigători ai lui Hristos, cu toate că <<harul>> care-i
povăţuieşte devine materia cu care s-au înrobit, totuşi ei sunt mădulare, deşi bolnave, ale
Bisericii. Pentru aceştia, întreaga umanitate, rămasă sănătoasă , sau cel mai puţin afectată
de cruzimea secularului, suferă şi suspină. Acesta este semnul pentru care orice adevărat
creştin dator este să pună în temă fiecare individ cu privire la adevărata vocaţie şi identitate
umană , şi la pericolul care-l pândeşte în fiecare clipă, trăită în acest sistem ucigător de
suflete. Cu voinţa de mântuire şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrarea de reînviere a omului
din această moarte sau criză de identitate, va schimba lumea în pământ nou şi ceruri noi.
5
CAPITOLUL I .
CHEMAREA SPRE IDENTITATE ŞI IDEEA
SECULARIZĂRII
„ Oricine voieşte să vină după Mine, să se
lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.Căci
cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine
va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie
acela îl va scăpa ” – Marcu 8,34-35.
Nu putem vorbi despre taina umanului decât dacă-l punem în relaţie cu Dumnezeu,
pentru că omul estre creat de Dumnezeu.Dar el nu este orice fel de creatură , ci a fost zidit
după << chipul lui Dumnezeu >>, care devine coroana creaţiei şi tinde spre asemănarea cu
Ziditorul lui, prin lucrarea virtuţiilor şi dialog neîncetat cu Acesta. Apoi, el a fost zidirea
mâinilor lui Dumnezeu prin cuvântul << Să facem >> , nu prin << Să fie >>, cum s-a
întâmplat la crearea universului sensibil.
Din punct de vedere al finalităţii, toate ştiinţele duc la om . Unele sunt raportate la
trebuinţele umane ( ne referim aici la întreaga piramidă a trebuinţelor ), iar altele dezbat
direct problema omului. Cu toate acestea, omul nu s-a putut defini pe sine – prin sine; nu
şi-a putut da un răspuns cuprinzător la întrebarea : << Ce este omul ? >>, decât în
momentul când s-a raportat la Creatorul Său; „Omul este o fiinţă personală , asemenea lui
Dumnezeu şi nu o natură oarbă. Acesta este rolul chipului divin din el ” 1).Vedem astfel că
datorită <<chipului>>din noi, ne definim umanul pornind de la „Arhetipul Dumnezeiesc:
cu acest element dumnezeiesc al firii umane, Sfinţii Părinţi structurează fiinţa omului .
Antropologia atinge , astfel nivelul unei Teologii a omului ” 2).
______________________
1) Vladimir Lossky, Introducere în Teologia Ortodoxă, Edit. Enciclopedică , Bucureşti, 1993, p.95.
2) Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, Editura Christiana,Bucureşti,1995,p.29.
6
Vorbind despre om din diferitele unghiuri ale ştiinţei,în fiecare ştiinţă, vocaţia este alta.
Unele acordă chiar o mare importanţă acestei probleme, mai ales atunci când este vorba de
pedagogie , de psihologie, de orientarea profesională,etc. Psihologia, de exemplu, defineşte
vocaţia umană ca fiind : „ chemarea către o anumită activitate sau spre îndeplinirea unor
misiuni sociale,întemeiată pe conştiinţa propriilor aptitudini şi de răspândirea privind
valorificarea lor…Ea este o sinteză de însuşiri care obligă la manifestări personale,
originale, creatoare de valori…Este deci, interacţiunea optimă între aptitudinile pentru ceva
şi atitudinile faţă de acelaşi obiect în cadrul unei înalte conştiinţe axiologice şi în baza unei
viguroase tendinţe de autodepăşire.” 3).Şi totuşi, acele„aptitudini” nu pot intra în
interacţiune cu atitudinile, de care psihologia ne vorbeşte, dacă nu ar fi << Ceva >> care
să-i dea dorinţa omului de a se autodepăşi. Fiecare din noi are acel <<Ceva>>pe care ,cum
am mai amintit anterior, toate ştiinţele îl definesc în mod diferit. În acest sens, Jung „ se
referă la Sine ca la principiul prin care este modelat omul, iar actul conştiinţei de sine are
loc prin mijlocirea fundalului divin. Astfel după el, Dumnezeu aşa se revelează, viu
complex, psiho-spiritual, în gândirea, cuvântul, viaţa fiecăruia, tocmai prin asemenea acte
care se vădesc în om, dar care îşi au sursa mai presus de om.” 4). Bineînţeles că prin Jung
nu întreaga psihologie va recunoaşte că vocaţia umană stă în şi prin Dumnezeu ,la fel cum
nici toată beletristica sau filozofia, nu va afirma aceasta în virtutea faptului că Eliade
spunea că : „ Sensul vieţii omului e de a conferi un sens omului .”, iar Einstein găsea
sensul vieţii în a fi religios. Citindu-i pe aceştia astfel,şi Victor Frankl, marele psihanalist
al vremurilor noastre, a cunoscut ca o iluminare lăuntrică această vocaţie.
Deci putem afirma, plecând ori de la ştiinţele umane, pentru o lume seculară, ce nu
recunoaşte vocaţia omului ca având sursă divină, ori de la „nepătrunsele căi ale
Domnului ”, pentru cei care au iluminarea să-şi găsească sensul vieţii şi scopul identităţii,
în Dumnezeu, precum a spus Sfântul Apostol Pavel : „Prin harul lui Dumnezeu sunt
ceea ce sunt ”(I Cor. 15.10 ) , că identitatea omului „ derivă de la Dumnezeu,Cel care,
____________________
3) Paul Popescu Neveanu Dicţionar de Psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti,1978, vs.- vocaţie
4) Pr.Prof.Dr.Dumitru Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă ,apud. Analele Universităţii „Valahia”,
„Facultatea de Teologie”, Târgovişte,2001,p.116
7
deşi se împărtăşeşte, nu se schimbă. Astfel , aceasta<< vine de sus >>, ea este un dar al
Împărăţiei şi trebuie să fie luat cu sinceritatea şi inocenţa copilului:<<Cine nu va
primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea >>(Luca 18,17)” 5).
Tot ceea ce ne înconjoară şi chiar ce este în noi, totul, de la infinitul galactic până la
infinitul (microcosmosul) din noi, este creat cu un scop. Frumos aminteşte astfel, Părintele
Dumitru Stăniloae, printre altele că, scopul cosmosului, al universului este acela de a-i sluji
omului, dar singurul,- omul, îşi are scopul în sine neavându-şi cauza în lume ,ci în el şi
totodată prin el, în Dumnezeu, după a cărui chip a fost creat. Noi nu suntem creaţi pentru
materia care ne înconjoară, căci omul este scopul lumii, nu invers. Scopul lumii, al
cosmosului care ne înconjoară, este acela de a constitui condiţia materială a existenţei
omului, iar acesta nu este conştientizat, decât de noi care, la rândul nostru avem un scop
final, etern, în Dumnezeu. De fapt, noi înşine suntem un scop, fiind fiinţe cu sens.Astfel,
sensul nostru este acela de a ne uni cu Persoana Dumnezeiască, iar răspunsul nostru este, de
fapt, chemarea Lui din noi, prin „Chipul dăruit ”. Umanul e creat să urce în mod conştient şi
liber, condus de Înţelepciunea ipostatică, care e totodată Fiul lui Dumnezeu, până la a fi
făcut umanul Persoanei lui…El e creat, ca viaţa lui să devină viaţa lui Dumnezeu Cuvântul,
iar viaţa lui care uneşte spiritul cu materia devenind viaţa umană a lui Dumnezeu Cuvântul,
să devină a Lui şi lumea materială ca mediu de manifestare al Persoanei dumnezeieşti” 6)
„În calitatea mea de ţărână sunt ataşat de viaţa de aici, de jos,
însă fiind şi o părticică divină, port în pieptul meu dorinţa după o viaţă viitoare ”-Sf.
Maxim Mărturisitorul.
Fiind trup şi suflet, ducem în viaţa noastră, o luptă între lumea sensibilă şi
lumea inteligibilă. Aceasta este şi o cauză a modului cum am fost creaţi; pe de o parte
animalul nu se relaţionează decât orizontal, iar îngerul doar vertical împlinind astfel prin
firea lor, fiecare, rolul existenţei lor. Omul în schimb are două lucrări simultane : slujeşte
__________________
5) Pr.Prof.Dr. Ioan Bria Destinul Ortodoxiei , EIBMBOR, Bucureşti,1989,p.343
6) Pr. Dumitru Stăniloae Iubirea creştină, Edit. Porto-Franco,Galaţi,1993,p 17
8
vertical, spre Dumnezeu, sau prin libertatea sa, în jos, spre cădere ( dar aceasta din urmă o
face după păcatul său) şi slujeşte orizontal ( către aproapele şi către el însuşi ), scopul fiind
doar unul singur: prin aproapele şi prin el însuşi-în şi spre Dumnezeu. Tot aşa , reciproc, şi
„Duhul Sfânt înfiază pe cei odată creaţi, ridicându-i la un plan de viaţă superior, la viaţa
comună cu Dumnezeu. El ne ridică din planul creaţiei în relaţie nemijlocită cu Dumnezeu
faţă de noi,nemailăsându-ne să trăim ca simple creaturi ale lui ” 7). Sfinţii Părinţi au arătat în
nenumărate lucrări, parcă şi pentru lumea noastră contemporană, originea umanului în
Infinit, drept pentru care revenirea în Infinitul divin se face prin urcuşul cu ajutorul Lui,
făcându-se astfel„ asemănare nu cu natura creată, ci asemănare cu Creatorul lui, Dumnezeu”
(Sf. Grigorie de Nyssa ). Acest lucru îl observăm în referatul biblic: „ Să facem om după
chipul şi asemănarea noastră ” (Fac.1,26 ). Este important de remarcat diferenţa dintre :
„ să fie” şi„ să facem”. Apare , deci sfatul divin în care este nevoie de comunicare. De fapt
noi prin comunicare am fost creaţi. Acest lucru ne diferenţiază de animal (de înger – nu se
ştie,căci lumea îngerilor a fost făcută în tăcere) . Comunicarea noastră , ca răspuns , poartă,
de asemenea, dublul model al Treimii : oiconomic şi theologic( Către aproapele şi către tot
ce-i stă în simţurile sale pământeşti şi către Dumnezeu ). „ După chipul ” se referă la chipul
Mântuitorului în care avea să se întrupeze mai târziu. Acesta este „ o persoană vie care ne
vorbeşte nu de la o distanţă infinită, inaccesibilă nouă… ci ni s-a relevat însuşindu-şi titluri
şi activităţi ale firii şi vieţii noastre de : <<învăţător>>,<<semănător>>,<<păstor>>,
<<doctor>>, învăţând, sfinţind, vindecând şi spălând păcatele prin viaţa şi lucrarea Sa.”8)
„După Asemănarea Noastră”- preînchipuie îndumnezeirea, care trebuie actualizată prin
urcuş . La fel ca şi înmulţirea talanţilor, actualizarea chipului prin virtuţi duce la asemănare.
Pilda aceasta este cel mai elocvent exemplu. Căderea a dus la imposibilitatea omului de a
mai urca spre asemănarea cu Dumnezeu. Dar Fiul – Dumnezeu Cuvântul prin întruparea sa,
___________________
7) Pr. Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Fil. Rom., Vol.VII, notă la Sf.Grigorie Palamas
Despre împărtăşire dumnezeiască, EIBMBOR, Bucureşti, 1977,p 378.
8) Pr.Prof.Dr.Constantin Galeriu, Munca creatoare, însuşirea chipului divin în noi, apud rev. Studii
Teologice, Mai-Iunie,1982,p 309.
9
restabileşte armonia, înalţă filiaţia sa spre Divin , iar pe de altă parte ne lasă drept dovadă
şi exemplu de Fiu al lui Dumnezeu. „Omul adevărat este fiu a lui Dumnezeu. Iar un fiu
capătă continuu de la tatăl, daruri noi şi până la urmă tot ce are şi tatăl. Oameni au această
natură paradoxală : pe de o parte, este creată, pe de alta, este chemată să primească Viaţa
necreată a lui Dumnezeu prin har.Înălţarea la care-s chemaţi să ajungă fiii creaţi ai Lui
Dumnezeu e dată în Fiul cel Unul-născut al lui. Fiul cel Unul-născut făcându-se om şi
înviind ca atare ne-a descoperit filiaţia noastră divină şi înălţimea la care avem să
ajungem.”9).Este interesant cum,chiar Fiul-Cuvântul se întrupează.Prin Cuvântul său a fost
creat omul . A zis : <<Să facem >>, şi tot prin Cuvânt s-a întrupat devenind om-adevărat
comunicând cu omul, refăcând posibil dialogul omului cu Cel pe care l-a părăsit , l-a înşelat
şi l-a neascultat dintru începuturi. Astfel Cuvântul devine pentru noi atât creaţie cât şi
relevaţie. De asemenea , noi , fiind după chipul său, avem – dialogul, devenim fiinţe
cuvântătoare şi avem în noi la fel ca Fiul, veşnica sete de Absolut , de a ne restabili legătura
cu Treimea prin comunicare,în virtuţi ajungând la desăvârşire.Deci, „ lumea noastră
spirituală şi Cuvântul care o revelează constituie darul, bogăţie,unicitate noastră. Iar cuvântul
în însăşi definiţia lui obişnuită este tocmai această exteriorizare, comunicare, voce purtătoare
a ei, voce purtătoare de sens, voce care întrupează şi exprimă sensul şi sensurile
existenţei. ”10).
„Oare de ce l-a creat Dumnezeu pe om liber şi responsabil ?
Tocmai pentru că El a dorit să-l cheme spre o vocaţie supremă : îndumnezeirea” -
Vladimir Lossky.
În preaînţelepciunea Sa, Hristos în toată viaţa Sa pământească, pe lângă
faptul că a fost pildă de Viaţă, de iubire şi de jertfă, ne-a dat să descifrăm din pildele cu
talanţii, semănătorul, plata slujitorilor,etc. nu numai îndemnuri morale ,ci şi un adânc sens, o
legătură, mai bine zis, cu însuşi sensul vieţii. Prin pildele acestea ni se arată clar că viaţa
___________________
9)Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae,Fil.rom.,vol. VI,notă la Sf. Simeon Noul Teolog „ Cuvântări morale,
EIBMBOR, 1977, Bucureşti,p 138.
10) Pr.Prof.Dr.Constantin Galeriu, Preoţia ca slujire a cuvântului,în rev. Ortodoxia nr.3 ,1981 p. 295
10
este o misiune de îndeplinit, şi toată această misiune, în final, se rezumă la una singură :
Iubirea. Dumnezeu fiind Treime, este dialog şi revărsare de Iubire şi odată cu începerea
legăturii cu făptura, îsi revarsă Dumnezeirea, Pronia, Creaţia. Mântuirea şi Sfinţirea, către
ea, prin Iubire. Prin darul pe care ni l-a dat, căci „ Aceasta este viaţa de veci; Să Te
cunoască pe Tine, Singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care l-ai
trimis ” (Ioan 17,3), noi devenim responsabili de a răspunde chemării spre El, căci altfel nu
ar fi fost posibilă comunicarea, decât prin reciprocitate . Dar nu toţi răspundem la fel , căci
sursa este una, dar darurile sunt diferite. „Acestea sunt darurile Sfântului Duh, de care
vorbeşte şi proorocul şi apostolul, daruri multiple, ca de pildă : al temerii ( de a nu cădea din
adevăr din cinstea divină ), al tăriei, al evlaviei, al sfatului , bunei credinţe, cunoştinţei,
înţelegerii, înţelepciunii (Isaia XI ,2) sau al …apostoliei, învăţăturii, tămăduirilor, dreptei
judecăţi , etc…Nimeni nu poate nega aceasta, iar cel care şi-l va descoperi, îşi descoperă în
el totodată sensul vieţii sale în această porţiune de timp şi spaţiu , care ne este dată fiecăruia
să o trăim 11).
Dar nu numai într-atât constă împlinirea sensului vieţii noastre. Odată
descoperit, darul va fi înmulţit cu trudă poate. Desigur, după Evanghelie ţelul nostru e să
realizăm o viaţă perfectă << fiţi desăvârşiţi ! >> .Tocmai în cultivarea darurilor găsim noi
o adevărată împlinire a acestei slujbe sfinte; doar astfel lucrăm şi desăvârşim mereu şi
propria făptură şi pământul ce ne-a fost dat în stăpânire. „ Numai cultivând darul , culegem
fructul păcii, al păcii cu Dumnezeu în Hristos prin care creştinul redobândeşte încrederea şi
speranţa fundamentală în viaţa, în bucuria de a trăi care cum spunea Prea Fericitul Patriarh
Justin, dă vieţii noastre un sens dumnezeiesc: avem viaţă ca şi Dumnezeu. De aceea datori
suntem să o păzim ca un bun dumnezeiesc.12).
Fiul, cum am mai amintit, a fost trimis să ne descopere o viaţă înrădăcinată şi
permanent cu puterea , de jertfă în faţa lui Dumnezeu şi a unora faţă de alţii, viaţă a cărei
condiţie este împlinită prin în exemplul Persoanelor Preasfintei Treimi care se jertfesc.
__________________
11) Idem, Sensul creştin al pocăinţei,în rev. Studii Teologice, noiembrie-decembrie, 1985,p. 689.
12) Idem, Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ pace, în rev. S.T.;Mai-Iunie,1983, p 327
11
În referatul biblic găsim în dialogul lui Dumnezeu cu omul , după crearea sa,
îndemnul „ Creşteţi şi vă îmulţiţi !”(Facere 1,28 ). Oare, să se fi referit Dumnezeu doar la
îndemnul de a procrea ?. Apoi ei au fost făcuţi oameni maturi; şi atunci de ce : „creşteţi?”
Amintindu-ne de asemănarea la care trebuie să ajungă omul, nu putem să afirmăm decât că
vocaţia sa era aceea de a creşte în virtuţi, de a gusta clipă de clipă, din Dumnezeu până la
îndumnezeire.Odată cu aceştia şi tot ceea ce ei „stăpâneau” şi „umpleau pământul” se
desăvârşea. Întreaga natură trecea o dată cu ei şi prin ei la desăvârşire. De aceea şi Sfântul
Simeon Noul Teolog spune : Pentru că Dumnezeu, cunoscând de mai înainte toate, a creat
lumea într-o ordine şi într-o stare bine orânduită, iar raiul l-a sădit după acestea ca pe unul ce
avea să însemne veacul viitor.13) Faptul că Adam a dat nume animalelor, este o dovadă în
plus că tot ceea ce-l înconjoară pe om depinde de relaţia omului cu Dumnezeu. Aici se pune
întrebarea : Omul unde ar fi ajuns, mergând spre desăvârşire ? Dar făptura ? Problema se
pune dacă raiul în care trăiau ei (Adam şi Eva ) este acelaşi la care trebuie să ajungă odată ce
ar fi atins pragul asemănării. Răspunsul e simplu : ce rost ar mai avea toate creaturile dacă
nu l-ar fi urmat pe om , căci el era doar stăpânul lor. „Raiul are deci o semnificaţie
eshatologică. E pus chiar la început, sfârşitul desăvârşit şi veşnic. Dacă lumea a fost făcută
înainte de om, raiul a fost făcut după om, şi prin efectul lui. Adică raiul de la început trebuia
să fie dezvoltat prin om într-un rai şi mai desăvârşit . Şi toată creaţia trebuia să fie făcută ca
acest rai. 14). Ce putea fi mai frumos decât ca omul să crească duhovniceşte şi odată cu el
întreaga creaţie.
„Adame, unde eşti ?”-Facere 3,9.
Dar omului i s-a dat poruncă să nu mănânce din „pomul cel din mijlocul raiului ”.
Problema pomului este legată de taina scoateri lui Adam din pământ şi de chemarea lui la o
existenţă , duhovnicească. Aşezat ca o lume mare într-una mică, omul avea menirea de a
spiritualiza gradina Edemului, extinzând, în aceasta, taina unirii sale cu Dumnezeu. De
_________________
13) Simeon Noul Teolog Cuvântări morale în Fil.rom.,Vol.VI,p.124
14)Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae Fil.rom.,VolVI,nota la Simeon Noul Teolg, op.cit,p.124
12
aceea, Dumnezeu i-a rânduit omului timp pentru creşterea duhovnicească, pentru înaintare în
iubirea lui.Acesta este, de fapt, şi rostul poruncii de a nu gusta dintr-un anumit pom, el fiind
încă nepregătit pentru această experienţă.
Referindu-ne la semnificaţia celor doi pomi din mijlocul raiului, Sfântul Maxim
Mărturisitorul susţine că : „pomul vieţii este mintea sufletului, în care îşi are înţelepciunea
scaunul, iar pomul cunoştinţei binelui şi răului e simţirea trupului în care e vădit că se află
mişcarea iraţională”15).De fapt, odată cu urcuşul lui Adam spre Dumnezeu, el gustă din
pomul vieţii, dar dacă era lăsat, ca şi astăzi de altfel, să depăşească hotarele firii prin
încălcarea poruncii Dumnezeieşti, nu ar fi ştiut singur să-şi conducă viaţa pe care doar
Creatorul i-o putea conduce, în virtutea libertăţii sale. Apoi „ în starea iniţială , Adam
comunica cu Dumnezeu <<în răcoarea Raiului >> încât cu memoria harului divin primit
„ faţă către faţă” şi fără memoria păcatului care s-a înălţăt ca un zid al separării,
<<Dumnezeu umblă continuu pentru el prin grădina transparentă a lumii. >>.Existenţa ,
vocaţia lui era menită iubirii luminoase, jertfelnice care nu putea fi atinsă de moarte…Adam
era chemat la o schimbare, transfigurare duhovnicească prin jertfă, întrucât primise o parte a
Sfântului Duh de viaţă făcător în chipul său divin 16).
Această stare de armonie firească între creatura înzestrată cu darul chipului divin
şi Creatorul ei a durat până în momentul încălcării poruncii divine.Consecinţa acestui păcat a
fost universală, de ea având parte întreaga umanitate.
Primul efect al încălcării a fost : ruşinea, astfel că Adam , nemaisimţindu-se în Rai ,
nu-şi găsea locul, ascunzîndu-se de Dumnezeu. Apoi, prin frunzele de smochin, şi-au
acoperit fiinţa (trupul) cu patimile cu care oricum, se ruşinează şi se va ruşina omul în faţa
lui Dumnezeu . „Dar şi după căderea în păcat starea edemică , prima vocaţie nu are mai
puţină influenţă asupra destinului pământesc al omului şi al chemării sale”17), căci creată
după chipul lui Dumnezeu, persoana umană este bună.
____________________
15)Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 43 către Talasie, apel Fil.rom., Vol,III, Editura Harisma,
Bucureşti,1994,p .163.
16) Pr.Prof. Constantin Galeriu, Vocaţia pascală a făpturii, în rev.Ortodoxia Nr.2,Bucureşti, 1989, p.13
17) Paul Evdokimov,op.cit, p.29
13
Odată cu căderea , răul îşi face apariţia în lume. Cu toate acestea, răul, spunem
noi nu are substanţă, ci numai binele. Minciuna la fel; dar Adevărul, din contră, este
personalizat. Tote filozofiile îl impersonalizează pe Dumnezeu, numindu-l „Nedefinitul” , pe
când Creştinismul frumos mărturiseşte :” Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.(Ioan 14,6).
Minciuna este cea care nu este ; răul, întunericul nu pot exista decât în mod parazitar. Răul
există doar pentru că există Binele .Când Binele se întrupează şi devine Bunătate, apare răul.
Pentru Adam, înainte de cădere, nu exista în sistemul lui logic de gândire, acest Paradox :
Rău –Bine. Dumnezeu l-a creat pe om să fie bun , iar cunoaşterea răului într-o stare de
nedesăvârşire duce la moarte. „Răul nu are nici o raţiune . Ideea că trupurile au fost create de
Dumnezeu cu un scop pozitiv, conform unei raţiuni a fiinţei umane aflate în Dumnezeu, are
drept consecinţă faptul că ele sunt chemate la o existenţă eternă împreună cu sufletul, în
Dumnezeu cel infinit bun, deci personal ”18)
Cu toată gravitatea păcatului, chipul nu s-a alterat, ci doar a fost umbrit.
Comunicarea cu Dumnezeu nu a încetat, deşi are loc într-un mod mult mai distant, căci
tocmai în vederea acestei comunicări, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Vocaţia noastră este aceasta : „ să dăm nu ceea ce nu avem, ci ceea ce
suntem” – Paul Evdokimov.
După Sfinţii Părinţi, chipul omului nu este dat ca „ o idee organizatoare sau
instrumentală, ci este principiul constitutiv al fiinţei umane… cu toate că , acesta nu este
depus în noi ca o parte a fiinţei noastre : ci întreaga fiinţă umană este creată, sculptată după
<< chipul lui Dumnezeu >>…Chipul îl putem reduce la tăcere prin cădere, dar că baza
obiectivă nu se poate manifesta decât în asemănarea subiectivă .. în funcţia sa de asemănare
cu Dumnezeu el face reale cuvintele Mântuitorului :<< „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl
vostru cel ceresc desăvârşit este ”>>19)
__________________
18)Pr.Prof.Dumitru Stăniloae, P.S.B., Vol.80, notă la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, EIBMBOR,
Bucureşti 1983,p.34.
19) Paul Evdokimov, op.cit., pp.35-39
14
Având „Chipul după Chip” omul se află în sânul lumii, în faţa şi deasupra ei, cu o
autoritate divină ,având menirea să crească mereu după chipul lui Dumnezeu şi printr-o
harismă deosebită s-o stăpânească. Să se stăpânească , să se guverneze şi pe sine şi lumea,
s-o explice şi să-i călăuzească destinul. Aceasta este menirea lui.
Referindu-ne la diferenţa dintre „chip” şi „asemănare”- Sfinţii Părinţi pun în lumină
această vocaţie originală a omului.Astfel, Sfântul Vasile cel Mare învaţă „ Dacă te-ar fi
făcut dintru început după asemănarea lui Dumnezeu, unde ar fi fost darul tău ? De unde te-ar
fi încununat ? Dacă ziditorul ar fi dat firii totul cum ţi-ar fi deschis împărăţia cerurilor ?
Acum însă una ţi s-a dat ( adică chipul ) cealaltă (asemănarea ) nedesăvârşită s-a lăsat ca şi
tu să lucrezi la desăvârşirea ta pentru ca vrednic să te faci de plata cea de la Dumnezeu ”20)
Lucrarea noastră pentru desăvârşire este sfinţitoare, creatoare şi slujitoare, chiar liturgică.
Cel mai elocvent exemplu din cuvintele Mântuitorului, despre vocaţia noastră este parabola
talanţilor. Dumnezeu ,prin această pildă, ne împărtăşeşte dorinţa că aşteaptă de la noi un
răspuns creator, în virtutea dialogului Său cu ipostasul „după chip”.Şi faptul că Stăpânul
din parabolă s-a bucurat văzând că cel ce primise cinci talanţi n-a câştigat nici mai mult, nici
mai puţin, decât tot pe-atât cât i s-a dat, iar cel ce primise doi, a mai adus şi el de asemenea
încă doi, ne arată că , „Dumnezeu ne instituie partenerii Săi în creaţie :<<Destul este
ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul >>(Matei 10,25 ).
Oferindu-ne lumea ca un dar din partea Sa, El o primeşte apoi ca o ofrandă a omului,
cerându-ne să sporim valorile creaţiei să dăm Ziditorului un răspuns personal, original, şi să
slujim pe om, neamul, patria, fiecare după darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. 21)
A stinge darul, a îngropa talantul, e păcat de moarte. << Luaţi-i talantul şi pe sluga
leneşă o aruncaţi în întunericul cel dinafară>>(Matei 25,30) . Într-adevăr, de ce întuneric
e cuprinsă o conştiinţă care la capătul unei vieţi deşarte, nu poate vedea mai nimic pozitiv,
____________________
20) Basile de Cesarei ,Sun l’ Orige de l’ homne , apud Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Vocaţia pascală
a făpturii, p.10.
21)Pr.Prof.Dr. Constantin Galeriu, Complementaritatea valorilor spirituale potrivit docmei de la
Calcedon, în rev. Ortodoxia, nr.4,1980,p.964.
15
nici o realizare care să dureze, să hrănească pe cineva şi pe el să-l însoţească la judecată.
Prin talanţii daţi Dumnezeu ne dă sensul, fiinţa însăşi a chipului nostru divin şi care
trebuie să devină asemănare.
Înmulţirea talanţilor reprezintă răspunsul nostru la chemarea Lui .Dumnezeu vrea să
vadă în om << chipul şi asemănarea >> Sa şi în orice osteneală ziditoare şi binefăcătoare se
observă o părticică din chipul divin al Creatorului. În talantul ascuns, îngropat în patimi şi în
deşertăciuni, se îngroapă chipul nostru însuşi . „Se atrofiază umanul. Osânda apare atât de
firească: <<întuneric >> ce era deja în el. Iar Apostolul rosteşte o sentinţă tot atât de aspră ,
încă de aici : - << Dacă cineva nu vrea să lucreze acela nici să nu
mănânce>>(IITes.3,10).El însuşi se osândeşte pieirii 22).
Odată cu căderea apare necesitatea întrupării Mântuitorului pentru a duce, mai bine
zis, a readuce Zidirea Sa la originea ei.Astfel, El coboară , nu din alt motiv decât din iubire,
la cei creaţi, pentru ai ridica la Sine. Odată cu ducerea făpturii la ţinta ei, Hristos nu iese din
Sânul Sfintei Treimi, iar prin coborârea aceasta nu iese din iubire.
Dumnezeu s-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni
purtător de duh” – Sfântul Atanasie cel Mare .
Domnul se relevează acum pe Sine în divino-umanitatea Sa, dar ne fundamentează şi
pe noi în bipolaritatea noastră teandrică, în înfăptuirea , asemănării. „Ascensiunea noastră
ia acum naştere , ipostatic, din coborârea Sa, din chenoza Sa .Şi trebuie spus că Evanghelia
lui Ioan încă din Prologul ei anunţă această vocaţie şi condiţie a noastră , afirmând :
<< Celor câţi l-au primit , care cred în numele Lui le-a dat putere ca să se facă fii ai lui
Dumnezeu.>> (Ioan 1,12).Astfel, modelul şi modul nostru creştin de a fi, este teandric,
după chipul Chipului .
Odată cu chenoza Mântuitorului are loc şi perihoreza.Astfel,existenţa Sa se
împleteşte cu firea omenească cu scopul de a o îndumnezei,pe cea din urmă ,în virtutea
iubirii.Cu toate că firea omenească este îndumnezeită ,natura omenească nu încetează a fi
_____________________
22) idem.Munca creatoare…, p 312.
23) idem ,Complementaritatea … p359
16
omenească.Această acţiune se desăvârşeşte prin Moartea ,dar mai ales Invierea lui Hristos.
Astfel ,El se jerfeşte pentru a ne descoperi o viaţă nouă-Învierea.Dacă Adam s-a jerfit(prin
neascultare) pentru a muri,Hristos transformă moartea în jertfă,Înviind astfel neamul
omenesc dintru stricăciunea lui Adam întru nestricăciune.Cu toate acestea, „Fiul lui
Dumnezeu, însuşindu-şi trăsătura pătimitoare, nu şi-a însuşit şi împătimirea.Trăsătura
pătimitoare,deşi a intrat în firea noastră după căderea în păcat,a devenit o slăbiciune a firii
create ,care putea fi ţinută în frâu de fire şi poate fi folosită ca mijloc de biruire a
păcatului.”24)
Dar scopul Întrupării Mântuitorului nu este doar al răscumpărării,căci din „Crez”
citim: „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”.Acel „pentru noi” este mai mult decât
răscumpărarea, refacerea chipului,- este îndumnezeirea cu ajutorul Harului. Ortodoxia,
depăşeşte Scolastica Romano-Catolică prin care Hristos vine doar să dea satisfacţie onoarei
jignite.
„Ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său”(Mc 8,37)
Hristos,care este puterea Duhului şi prin El,ne vesteşte şi ne luminează întreg
orizontul vieţii, dă răspuns întrebărilor noastre şi sens ultim existenţei noastre.Ideea este ca
noi să menţinem ,nu din când în când ,ci „ neîncetat” duhul aprins ,dialogul şi încercarea
intensă de a-l imita pe Hristos ,ca purtători ai Chipului său.Cu toate acestea ,niciodată nu
vom ajunge să realizăm chipul Dumnezeului-Om.El este modelul omului desăvârşit ,a cărui
vocaţie a fost împlinită sub toate formele ,dar cu toate acestea El este şi Începutul fără
început şi Sfârşitul fără sfârşit.Totuşi, nu este un motiv să considerăm că noi suntem cu mult
mai neputincioşi în a realiza chemarea spre o nouă identitate .
Este adevărat că în jos te poţi coborâ mai uşor,dar „noul adevăr este că te ridici mereu în
bine,să fi tot mai bun ,după chipul Mântuitorului”25)
Restabilirea noastră în Viaţa cu Hristos se face ,în primul rând, prin Taina
__________________
24) Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,P.S.B.,vol.80,notă la Sf. Maxim Mărturisitorul,Ambigua,p.51
25) Pr. Prof. Dr.Dumitru Stăniloae,Ortodoxia este viitorul omenirii,în rev. Mişcarea nr.8-9,
Bucureşti,1993.p.5
17
Botezului .Măreţia botezului constă în aceea că face din cel botezat o „făptură
nouă”.Apostolul Pavel spune că în taina botezului ,credinciosul reface,în mod
sacramental,liturgic,actul mântuitor al lui Hristos,adică trecerea de la moarte la înviere
(Rom.6,3-4).Astfel, eliberându-l de „omul cel vechi”, de umanitatea sa negativă ,decăzută ,
”Harul îi împărtăşeşte fiinţei <<chipul>> propriu într-o comuniune de tip nou .Sensul acestei
treceri este de a schimba vechiul în nou ,a introduce o realitate nouă(IICor. 5,17)”26)
Odată botezat ,omul primeşte harul.Bineînţeles că acesta nu-şi face simţită prezenţa atunci,ci
când sufletul se hotărăşte să comunice cu Dumnezeu,când omul întreg se întoarce cu faţa
spre Dumnezeu prin păzirea poruncilor, prin invocarea permanentă a numelui Domnului;
atunci focul harului divin se extinde cuprinzând toate simţurile umane.
În acest moment, trebuie să-i dăm minţii noastre o singură preocupare :lucrarea cu
harul pentru dialog cu Fiul.”Când sufletul e încărcat din cauza mâniei sau tulburat din cauza
beţiei, sau apăsat de vreo grea descurajare,mintea nu poate,oricât a-i sili-o să se facă stăpână
pe amintirea Domnului.Numai atunci când se eliberează de patimi,sufletul deţine harul care
se roagă şi care-l strigă odată cu el pe Domnul.De aceea,Apostolul spune:<<De asemenea,şi
Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre,căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie ,ci
însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite>>”27)
„Vocaţia persoanei e de a reuni natura creată şi necreată prin
iubire dobândind împărăţia Sfântului Duh” – Pr. Prof. Dumitru Popescu.
Noi suntem creaţi şi chemaţi să depăşim lumea prin Dumnezeu, însă nu putem a o nega sau
dispreţui, ci pentru a o înălţa prin luminile harului, pentru a pune deasupra ei o pecete
teandrică.
Aceasta înseamnă că iubirea este fondul şi expresia noastră autentică, căci ea
comunică lumină şi crează comuniune sacră. „ Iubirea e la început şi iubirea de Dumnezeu şi
între oameni este idealul spre care tindem.28)
______________________________
26)Ioan Bria,Destinul Ortodoxiei,p.342
27)Meyendorff,John,Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă,Edit .Enciclopedocă ,Bucureşti,1995,p.29
28)Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ortodoxia este viitorul…,p.10.
18
Dar nu numai Dumnezeu-Fiul lucrează cu noi la împlinirea vocaţiei noastre. Rolul
Duhului Sfânt este la fel de important, căci El recrează interioritatea noastră şi în ea ne
descoperim noi identitatea noastră. De aceea, <<„Duhul , Însuşi, se roagă pentru noi cu
suspinuri negrăite”>>(Rom.8,26) Datorită Lui şi prin El se revelează în noi chipul teandric
al Dumnezeului-Om. „Duhul face din creştin un <<teofil>> ,un <<teolog>>, care să dea
răspuns liber,viu iubirii lui Dumnezeu” 29).
Toată lucrarea Sfintei Treimi cu fiinţa umană după cădere nu ar fi fost necesară , dacă
firea umană nu s-ar fi alterat, dacă omul nu ar fi fost din natură sa, bun şi dacă iubire nu ar fi
fost puntea de legătură între El şi noi .Dar originale în noi sunt : iubirea, nevinovăţia,
încrederea, setea după adevăr şi după Bunătate, puritatea, etc.Munca noastră pentru a le
dobândi este în firea noastră cea mai adâncă,iar inactivitatea, parazitismul,inerţia îşi face loc,
doar în momentul apariţiei păcatului. Virtutea este în opoziţie cu păcatul (tot în mod
parazitar apare răul din el ). Acesta din urmă umbreşte virtutea când scoatem din fiinţă
noastră păcatul , răzuim, de fapt, ceea ce ne acoperise acesta în noi şi ajungem la esenţă –
Virtutea. A scoate păcatul nu înseamnă a aduce altceva în loc, ci a lăsa ceea ce prin creaţie
ne este propriu, aşa cum spune şi Sf. Ap. Pavel : „ Ceea ce se cuvenea să
facem ,am făcut ”,iar viaţa noastră , dacă în esenţă este bună „aceasta este desăvârşirea : să
nu purtăm în noi înşine nici o trăsătură a veacului acestuia. Aceasta pentru ca nu cumva din
pricina ei să avem în noi vreo lipsă a deprinderii dumnezeieşti şi să ne îndurerăm armonia de
pata care ştirbeşte integritatea adevărului şi să nu aflăm prilejul îndreptării noastre” 30)
Doar astfel vom ajunge ca orice facem să fie un răspuns şi o rugăciune către
Dumnezeu să zicem în orice vreme „ Atunci când omul în creşterea lui spirituală, se găseşte
deodată în faţa Lui, el simte în mod zdrobitor transcendenţa Lui. Dar Dumnezeu este cu
29)Pr.Prof.Dr. Constantin Galeriu, Complementaritatea …, p.359.
30)Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri, Partea a-II-a, în P.S.B., Vol . 81, EIBMBOR,Bucureşti,1990,P.16
19
toate acestea un Dumnezeu viu şi se împărtăşeşte omului” 31). Această cale de comunicare a
lui Dumnezeu cu făptura , cu omul arată deschiderea lui către noi şi participarea noastră la
viaţa dumnezeiască, ceea ce dă şi substanţă vocaţiei noastre de a fi şi de a ne realiza ca
chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Omul, chip al Chipului, devine Dumnezeu prin
îndumnezeire , se bucură deplin de lepădarea de sine şi de tot ceea ce îi aparţine prin natură
pentru că Harul Duhului biruieşte în el şi pentru că Singur Dumnezeu, în mod vădit lucrează
în el ; astfel aceia ce sunt vrednici de Dumnezeu în toate cele , nu au decât una şi aceiaşi
lucrare , sau, mai degrabă, această energie comună este numai energia lui Dumnezeu în mod
vădit lucrează în el ; astfel aceia ce sunt vrednici de Dumnezeu , în toate cele, nu au decât
una şi aceiaşi lucrare, sau mai degrabă , această energie comună este numai energia lui
Dumnezeu, pentru că El se comunică , deplin acelora care sunt în totalitate vrednici de
aceasta…. Aşa ajunge omul să-şi nege propria sa existenţă ca Minunatul Pavel care nu ştia
dacă avea o viaţă a lui proprie :
<<Eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine !>>(Gal.2,20)32).
* * *
„ Dumnezeu a murit”-Nietzche…,
dar „ A înviat”– Marcu.16,6.
Mesajul evanghelic este ,după cum bine ştim , pentru toate timpurile şi pentru
toate neamurile. Cu toate acestea, Societatea contemporană trece printr-o criză de
necorespondenţă a Evangheliei cu necesitatea existenţială a timpului actual-postmodernist .
Cauza este una singură –Secularizarea. Omul secular nu-şi mai găseşte identitatea în
Dumnezeu datorită acestui sistem în care a intrat, vârtej în care „privirile omului se întorc de
la lumea valorilor spirituale supreme, adică de la Dumnezeu, către valorile trecătoare ale
acestei lumi, făcându-l să devină în final, sclavul lor. 33) Este adevărat că, în ultima perioadă,
31) Mayendoff, John, op. Cit., p.34
32) ibidem,p.3c.
33)Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu,Teologie şi cultură ,EIBMBOR,,Bucureşti ,1993,p.5
20
ştiinţa a progresat uimitor, dar în măsura în care aceasta se întâmplă prin neacceptarea
faptului că Teologia a proorocit ,într-un fel ,toate descoperirile şi ştiinţa doar le-a
confirmat,într-un alt fel ,necontrazicând totodată teologia ,omul se scufundă ,contrar
aşteptărilor ştiinţei ,iar cuceririle acesteia se vor prăbuşi ,ducându-l pe om la criza de
identitate,într-un turn Babel.
Procesul de secularizare a început ,după părerea unora,de curând.Şi totuşi ,căderea
lui Adam ,nu este oare, ruptura pe care şi-a făcut-o?, delăsarea în plăcerile acestei lumi?
Înlocuirea valorilor pe care el le avea de la Dumnezeu cu valorile materiale ale acestei lumi
este primul act de secularizare.O lungă perioadă de vreme ,omul s-a luptat cu el însuşi,cu
Legea lui Dumnezeu, până când s-a lăsat cu totul cucerit de materie ,conştient fiind de acest
lucru.
În perioada întrupării lui Hristos acest fenomen era mai scăzut ,dar a crescut „iarăşi
cu apariţia Scolasticii, a Renaşterii păgâne ,a Revoluţiei franceze (1789) şi a
Iluminismului.De atunci secularizarea s-a extins progresiv,molipsind teologia şi cultura
occidentală şi provocând o importanţă mutaţie în lumea creştină apuseană”34).Astfel,viaţa şi
sensul ei,lumea cu întregul ei mecanism,ştiinţa umană cu toate culmile ei îşi deplasează
centrul de gravitate de la Dumnezeu la om,adică,înfinal,de la teocentrism se trece la
antropocentrism.Datorită acestui fapt,”ştiinţa s-a eliberat progresiv de metafizica
teologică,constituindu-şi propriul ei univers ştiinţifico-tehnic şi propriul ei limbaj
simbolic.Teologia nu a mai fost considerată regina ştiinţelor ,iar Biserica şi-a pierdut
supremaţia universală în orizontul vieţii sociale”.35)Acest univers îl face pe om lipsit de
experienţa reală a comunicării cu Dumnezeu ,lăsând în urma lui concepţii ale separării cum
ar fi:deismul sau panteismul,opoziţia între sacru şi profan ,dihotomia între spirit şi materie,
cultură şi gândire autonomă ,în final,idolatrie ,ş.a.m.d.
34) Ieromonah Mihail Stanciu,Sensul creaţiei,Aşezământ studenţesc Sfântul Apostol Andrei ,
Slobozia,2000,p.114
35) Pr.lect.dr. Gheorghe Popa ,Secularizarea lumii moderne:o stringentă problemă pentru reflecţia
teologică , în rev. Ortodoxia,nr.3-4,1999,p.261
21
Dacă ,ne amintim de pilda Fiului Risipitor ,acesta a părăsit <<casa părintească>> şi
<<şi-a risipit averea trăind în desfătări>>(Luca 15,13)La fel se întâmplă şi cu omul
contemporan,mai ales cu cel din apus .Dacă „în primul mileniu de istorie creştină s-a pus
accentul mai mult pe teologie decât pe ştiinţă ,în cel de-al II-lea mileniu ,accentul s-a
schimbat mai curând în favoarea ştiinţei decât a teologiei.”36)
Omul a vrut să pună stăpânire pe lucrurile lui Dumnezeu, înaintea lui
Dumnezeu şi fără El.(Sf. Maxim Mărturisitorul)
Această cultură apuseană , seculară , este nouă sau poate atât de veche
(antico-păgână),încât astăzi a fost reînsuşită sub o formă mai puternică,mai liberă şi mai
oficială,introducându-se mai mult sau mai puţin forţat în firescul omenesc,în normalitate,sub
marca progresului.Să nu uităm ,totuşi,că aici ,în România,când Ştefan cel Mare ridica
nenumăratele locaşuri de cult ,mănăstirile noastre ,cele de întărire în spiritualitatea Ortodoxă,
Cristofor Columb descoperea America.Uimitor,acum aceştia din urmă,Occidentul ,în
general,vine să ne murdărească tradiţia cu o cultură nouă ,actuală,pragmatică,nu <<uzată de
timp>>.Astfel,”după 1848(Revoluţia din Ţările Române),cultura românească a fost scindată
în două curente.Pe de o parte,avem o cultură populară care continuă să rămână profund
influenţaţă de valorile şi scrisul Ortodoxiei româneşti şi ,pe de altă parte, o cultură a unei
părţi din intelectualitate care rămâne din ce în ce mai influenţată de idealurile culturii
apusene.”37)Acest fenomen pretinde ruptura inevitabilă care s-a produs ,în numele
autonomiei.Totuşi,dacă în ţările cu tradiţie protestantă sau catolică această ruptură este
favorabilă ,căci vocaţia umană nu se raportează aproape deloc la Dumnezeu(fie că omul
trăieşte predestinat Raiului sau Iadului-după învăţatura protestantă,fie că Dumnezeu ia forma
umanului prin Papă , coborându-l pe Dumnezeu în materie – după învăţătura
Romano-Catolică),în cultura ortodoxă ,respectiv română,aceasta nu poate fi numită decât o
năvală barbară impusă. „În ţările ortodoxe ,ideologia materialismului s-a confruntat cu un
creştinism <<nesecularizat>>,un creştinism care respectă transcendenţa lui Dumnezeu,dar
care-l şi comunică. Este prima dată în istorie, când se produce o ciocnire paradoxală între
36)coord. Pr. Prof. Dumitru Popescu,Ştiinţă şi teologie,XXI:Evul dogmatic,Bucureşti,2001,p.11
37)idem,Teologie şi Cultură,p.46
22
ideologia marxistă şi cultura creştină bizantină,între comunism şi isihasm.rezultatul:nici
ateism pur,nici secularism pur,ci o cultură bastardă”38)
Cum am mai amintit, secularizarea s-a produs, într-un grad mai ridicat ,în Apus
din două mari gândiri:
167) după cădere,Domnul-Dumnezeu fie s-a rupt de natura creată închizându-se într-o
transcendenţă deistă care nu mai are semnificaţie spirituală pentru viaţa creştină;
167) s-a confruntat ,în chip panteist,cu creaţia ,întocmai ca şi gândirea elenistă.
În prima concepţie,omul îl elimină pe Dumnezeu din creaţie ,iar această gândire
este specifică creştinului occidental.Cea de-a doua ,este specifică orientului ,culturi vechi
păgâne,însă ,prin confundarea naturii umane cu natura Divină,după cum Papa înţelege
infailibilitatea sa,şi prin el întreaga Biserică Romano-Catolică,Catolicismul ia formă
panonteistă.,lăsându-i Protestantismului gândirea deistă (şi nu numai
lui).”Panonteismul,acceptă prezenţa lui Dumnezeu în creaţie,nu în fiinţă,pentru că ,în acest
caz,ar fi vorba ,ci prin lucrare sau prin energie marcată.Aşa se explică şi motivul pentru care
numeroşi teologi occidentali ,dintre cei mai cunoscuţi ,încearcă să depăşească deismul
culturii occidentale care-l separă pe om de Dumnezeu,contribuind la naşterea
pozitivismului”39)prin această concepţie pananteistă.
Şi totuşi,secularizarea îşi are originile în deism, deşi prin lucrările ei, ia formă
panteistă ( materie devine Dumnezeul omului ). Această dihotomie între spirit şi materie,
ruptura dintre om şi Dumnezeu îşi are originea „ în grava eroare a teologiei creştine
raţionaliste, care a confundat transcendenţa lui Dumnezeu cu absenţa Sa din creaţie” 40).
38)Pr. Prof. Dr. Ion Bria,Ortodoxia în Europa .Locul Spiritualitătii Române,Edit.Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei,Iaşi,1995,p.27
39) Coord.Dumitru Popescu, Ştiinţă şi …., p.17
167)ibidem,Hristos – Biserică-Societate,EIBMBOR,Bucureşti,1998,p35,apud Stanciu Mihail „Sensul
creaţiei” , p.134.
23
De fapt, ideea că Dumnezeu s-a retras în transcendenţa Sa nu este altceva , decât dorinţa
omului, întunecat de cădere , de a-l alunga pe Dumnezeu din viaţa sa, pentru ca el, omul, să-
şi poată face singur lucrarea sa „liberă”, neconstrânsă de privirile lui Dumnezeu.Nu
Dumnezeu a plecat, ci omul l-a îndepărtat şi <<s-a ascuns Adam şi femeia lui de faţa
Domnului Dumnezeu printre pomii raiului >>(Facere 3,8). Această gândire secularizată
tinde, pe baza deismului,să-l elimine pe Dumnezeu din realitatea existenţei umane, pentru a-l
pune în locul Său pe om. Tot aşa şi lumea inteligibilă, aspiraţia către Dumnezeu este
înlocuită cu lumea sensibilă . Acea lume nu mai poate fi un dar al lui Dumnezeu din cer , ci
rezultatul „triumfului final” al ştiinţei pe pământ.
Toate se fac pe baza autonomiei omului sau a <<raţiuni autonome >> după cum o
numea Imanuel Kant. Teologia răsăriteană s-a împotrivit de la bun început conceptului de
raţiune autonomă sau de cunoaşterea autonomă pentru că „nu există raţiunea autonomă
fiindcă raţiunea, sau este luminată de puterea lui Dumnezeu şi pusă în slujba binelui, sau este
umbrită de puterea diavolului şi pusă în slujba răului …Interpretată în spiritul teologiei
patristice, raţiunea autonomă este raţiunea omului căzut în păcat.41)
Omul s-a hotărât să renunţe la bucuriile incomparabile ale
Paradisului Ceresc, pentru a căuta cu perseverenţă, prin toate mijloacele iscusite ale
minţii, ale ştiinţei, pe cele din viaţa aceasta –Alexandru Mironescu.
Tot acest univers, în care omul trăieşte în lipsa lui Dumnezeu priveşte mai multe
aspecte şi parcurge mai multe etape. De pildă, gândirea acestui om nu poate fi liberă, în
primă fază, decât atunci când va scăpa de ideea de Dumnezeu, şi cum?…negându-l.El
gândeşte, amăgindu-se astfel, că ideea de Dumnezeu este o plăsmuire a istoriei. Nu poate să
creadă el în Ceva, dacă nu-i dă un argument palpabil, material. Apoi, prin această formă este
din sfera sacrului, şi desacralizează universul, creându-şi o situaţie cu totul nouă, modernă.
El consideră că doar aşa va fi întru totul liber. De aici o seamă de consecinţe capitale care
afundă toată natura în neant, haos, instabilitate, <<logică a lumii fără logică >>.Universul
41) idem. , Teologie şi cultură, p.48
24
religios îşi pierde credibilitatea atât pentru oamenii simpli care-i copiază pe intelectuali, cât
şi pentru savanţii care dintr-un exces de orgoliu nu vor să accepte întâietatea Teologiei în
faţa ştiinţei. Progresiv apare indiferenţa omului secular, faţă de transcendental. Dacă nu,
omul, caută să găsească un sens nou al vieţii şi a culturii, întorcându-se din nou către
păgânism, fiindcă vechiul păgânism a fost distrus. Aşa , el „preferă să se adreseze religiilor
orientale, care se caracterizează printr-o maximă sacralizare a profanului, asistând astfel la o
reacţie cu totul nouă faţă de profanarea sacrului, anume la sacralizarea profanului,fapt care
nu face decât să sporească confuzia religioasă în care se află omul modern. 42). Acest om,
intră într-un regres al vieţii spirituale, într-o epocă tribală, devenind un prizonier al idolilor
fără forma, căci nu are argumente înţelepte, ci întunecate, în virtutea cărora îşi pierde
sufletul.El a obţinut cu ajutorul tehnicii oarecare putere asupra lumii naturale exterioare, dar
şi-a pierdut busola spirituală şi sensul vieţii, devenind prizonierul patimilor interioare şi a
unui nihilism fără ieşire din lumea vidată de prezenţa lui Dumnezeu.” 43).
În acest sens, progresiv, materia ia locul lui Dumnezeu. Omul împătimit deja, nu mai
vede nimic spiritualizat şi se hrăneşte, cu materia devenind în acelaşi timp din ce în ce mai
însetat. Biserica devine „instituţie” sau monument istoric, familia nu un nucleu al
societăţii-,ci „casa” în care locuieşte fie cu o soţie şi un copil, fie cu un „individ” de-acelaşi
sex cu el, fie cu un animal, fie doar cu un televizor, etc.;femeia devine „instrument de
satisfacere a unor plăceri carnale, sau maşină de de făcut copii”,etc.Chiar şi aproapele a
devenit obiect care cere ce-i lipseşte, care , dacă i se cere, dă , de unde are sau de unde nu
are, sau obiect căruia, este obligat, poate prin statutul său, să-i dea informaţii privind
progresul sau regresul vieţii materiale, etc. Relaţia lor nu mai este ca de la subiect la subiect,
ci de la subiect la obiect sau mai mult, de la obiect la obiect. Icoana însăşi nu mai poartă în
ea chipul reprezentat, ci este un <<chip cioplit>>.Omul secularizat nu mai vede nimic în
spatele materiei. „ Nu este de mirare dacă s-a trecut la adorarea trupului omenesc, la vitalism
42) idem, Ortodoxie şi Contemporaneitate, Edit.Diogene., Bucureşti, 1996 p.153
43) Mihail Stanciu, op.cit.,p.134
25
şi sensualism. Este vorba de o mutaţie spirituală pe care Nietzche a prevăzut-o cu un secol
înainte, spunând despre cultura omenească că avea să-l părăsească pe Apollo, zeul raţiunii,
pentru Dionysos, zeul vitalismului şi fecundităţii. Dar tot atât de condamnabilă este şi teoria
vitalistă ca una ce trece de la omul care caută să-şi tortureze trupul, ca să îmbibeze patimile
din el, la omul care devine sclavul patimilor trupeşti. Educaţia sexuală cere se predă în unele
şcoli în mod iresponsabil, până şi copiilor, nu va duce la eliberarea omului de nevroze, ci va
adânci criza individuală şi spirituală a lumii contemporane. Vitalismul este religia omului
natural care se lasă dominat de propriile instincte. Acesta nu are conştiinţa păcatului şi
consideră starea de imoralitate ca o stare normală a omului.”44)Odată cu senzualitatea, nu
creşte iubirea, ci se caută a creşte satisfacerea, ori când aceasta nu se întâmplă se trece la
violenţă. Explozia de violenţă are în principal această cauză : nesatisfacerea propriilor
interese, vicii, prejudecăţi, mentalităţi, patimi, etc.
Un alt efect al antropocentrismului este acela al relaţiei cu natura. Omul nu s-a
mulţumit doar să-l creeze pe Dumnezeu în mintea Sa, ci a pus stăpânire şi pe natura cărui i-a
fost încredinţată. Porunca de a stăpâni pământul a luat două alternative. Pe de altă parte s-a
folosit de ea pentru a o distruge. Acest uz nu a avut ca scop necesitatea, ci satisfacerea unor
<<mofturi >>.Apoi , în ea omul a descoperit cu ajutorul ştiinţei, secrete şi bogăţii ce l-au
putut ajuta a o domina şi înlocui cu altele, modificând-o şi transformând-o mereu.
Consecinţele acestui mod de a concepe raportul dintre om şi natură s-au soldat cu apariţia
crizei ecologice contemporane care a dobândit dimensiuni de-a dreptul planetare, punând în
pericol viaţa generaţiei actuale, dar mai ales viaţa generaţiilor viitoare. 45).
„Ce-i foloseşte omului să-şi câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde
sufletul” – Mc.8,36.
De asemenea, secularizarea încearcă se elimine din viaţa omului, întregul proces de
transmitere a Mesajului Evanghelic, pornind de la familie până la cele mai
44) Pr. Prof.Dr. Dumitru Popescu, Teologie şi cultură, p.50
45)idem,Omul fără rădăcini,Edit.Nemira,Bucureşti,2001,p.13
26
sensibile componente ale societăţii. Aşa se face că, tinerilor nu li se acordă posibilitatea unei
educaţii în vederea creşterii normale a copilului(în spiritul moral al Dreptei
Credinţe);educaţia religioasă din şcoli devine fie formală ,fie abstractă şi teoretizată;legătura
omului cu divinul ,cu natura înconjurătoare,cu semenii etc. se rupe datorită tehnologizării
tuturor formelor de contact umane (amintim aici de intervenţia massmediei în viaţa omului
care îl determină pe acesta din urmă să se raporteze la mediu înconjurător doar virtual).
Legătura omului cu istoria,cultura sau natura încojurătoare este relativizată şi
diminuată datorită aceluiaşi factor care a invadat societatea contemporană
(presa,aibă,Internetul).Mai nou,omul rupt de natură ,îşi aduce natura în casă,rupt de cultură
improvizează „kitsch-uri” şi rupt de istorie o inventează.
Toate acestea a luat o altă dimensiune:aceea a profanului ,a desacralizării tuturor
fenomenelor care prin existenţa lor este sacră. „De aceea ,avem nevoie de o altă versiune a
spaţiului mioritic ,care să mobilizeze satele,colectivităţile locale ,inclusiv parohiile ,să se
auto-salveze.Aceasta înseamnă că până când aceste virtuţi culturale amintite mai sus nu se
extind şi pe plan social ,economic,politic,ele nu pot fi valori istorice actuale.Spaţiul mioritic
trebuie convertit în spaţiul economic,sentimentul fiinţei în proiect istoric,liturgic în apostolat
social,naţionalismul ortodox în solidaritate naţională .Cultura nu este deci o simplă
comemorare a trecutului ,ci o sinergie între trecut şi prezent,care se practică de grupuri şi
instituţii sociale concrete”46)
Mentalitatea s-a schimbat şi odată cu ea , atât compartamentul ,cât şi
ţinuta.Tinerii de astăzi ,şi nu numai ei ,vor într-un fel sau altul să iasă din tiparele
moralităţii.Astfel tiparele lor se schimbă, nu în funcţie de ei sau de sentimentele şi raţiunea
lor ca identităţi morale,ci de ce aduce moda acum,devenind, inconştient,prizonierii propriilor
vicii.Libertatea omului de astăzi se reduce doar la un <<spirit de turmă>> nefiltrată fiind de
înţelepciunea,ce cu rost ia fost dăruită omului, gândind sub imboldul <<raţiunii fără
raţiune>> a lumii decăzute. Decenţa, ruşinea, respectul,ierarhizarea statuturilor sociale,codul
46)Pr. Prof. Dr.Ion Bria ,Ortodoxia în Europa , p.28
27
bunelor maniere ,etc. devin fenomene depăşite. Astăzi se caută senzaţionalul,
palpitantul, competiţia coruptă şi, ca un răspuns la perioada sclavagistă,ieşirea din tipare.
Arta actuală susţine haosul. Muzica modernă nu mai are melodie,pictura nu mai are
formă,iar culorile ei sunt fără conţinut,literatura devine simbolică,cu poezia cea fără
rimă,simetrie şi viaţă.Simbolurile literaturii moderne sunt mult prea abstracte ,căci <<nivelul
de inteligenţa a crescut>>Virtualul,calculatorul,desenele animate violente sunt <<băile de
spălare>> a identităţii unei persoane în devenire.”Preocupările spirituale ale omului
secularizat s-au restrâns la câteva acte formaliste,la extazuri provocate şi la spectacole
distractive cu premii.Plăcerile egoiste şi calculele economice au luat locul rugăciunii şi al
comuniunii.Pentru omul care nu ştie decât de plăceri şi de afaceri, modul lui de viaţa e
dominat de lozinca<< time is money>.În mentalitatea consumismului occidental de azi,care
ne sfidează şi pe noi,însăşi ideea de păcat e perimată”47)Ca atare,omul modern a încetat să se
mai preocupe cu adevărat de sine,căutând mereu în afara sa; a încetat să mai vrea să fie
pentru a încerca doar să ştie sau cum s-a dovedit curând doar să poată şi să aibă.Dar
totuşi,există acel ceva care îl determină pe om să sesizeze că drumul lui este spre <<a fi>.,nu
spre<<a avea>>.”Religia industrială îl face pe om sclav al propriilor sale sisteme inventate ,
iar acestea nu-i pot satisface setea de eternitate ,căci materia este trecătoare şi creaţia omului
este un concept artificial care reduce lumea la o simplă maşină ,golind-o de orice
spiritualitate. Cu toate că materia a provocat în sufletul omului contemporan vidul spiritual ,
tot el,omul ,îşi compensează acest vid prin cauză,prin refugiu în materie.”În locul unei curse
orientate spre valorile netrecătore personalizate în Hristos ,Dumnezeu şi om adevărat,omul
este îndrumat să se lanseze într-o cursă nesfârşită după valorile materiale”48)
Omul lipsit de sens se caracterizează prin lipsă de viaţă şi un spirit delăsător.
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni,căci sau pe unul îl va urâ şi
47)Mihail Stanciu,op.cit ,p.134
48)Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu ,Hristos, Biserică…,p.39
28
pe celălalt îl va iubi,sau de unul se va lipsi şi pe celălalt îl va dispreţui ,nu puteţi să
slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”(Matei 6, 24)
Oamenii istoriei erau în viaţa ca pe câmpul de luptă: cu cât erau mai constrânşi de
libertate cu atât luptau mai mult pentru dreapta lor credinţa ,pentru adevăr,pentru moralitate
şi pentru popor.Tinerii nu mergeau prin viaţă ,monotoni şi laşi,ci erau dispuşi oricând să se
jerfească sub orice fel de formă .Nu le era frică de moarte,de drumuri,de muncă,de jertfă,ci
doar de Dumnezeu.Astăzi ,stilul conservator nu se mai raportează la valori.Se trăieşte „aici şi
acum”-„carpe diem” într-o lume fără dinamism,fără vreun ţel măreţ pentru care merită jertfă
şi luptă continuă.Priviri pierdute (parcă hipnotizate),mers fără destinaţie,zgomot,din toate
punctele de veder ,etc,acestea-s doar câteva aspecte ale lumii contemporane
secularizate.această lume este „normală”,căci o deţine majoritatea ,iar dacă materia (de la
lucrurile create de om până la om-ca materie)devine uzuală,deja existenţa ei,pentru o
societate „normală”există în sine.Astfel, s-a format o concepţie mecanistă,bazată pe
existenţa lucrurilor în sine,care face abstracţie de Dumnezeu.Dar,aşa cum răul,care este
cauza acestor anomalii,nu există,nici un lucru,fie creat de Dumnezeu,fie descoperit de om,nu
îşi poate avea existenţa în sine.De altfel, „au început să apară semne de speranţă acolo unde
ne aşteptam mai puţin,în domeniul fizicii fundamentale,care a depăşit existenţa lucrurilor în
sine şi a relaţiilor mecaniste dintre lucruri ,de cauză şi efect promovate de fizica
clasică”49)Cu toate acestea,sunt unii care din anumite motive,bine argumentate ,după ei, nu
vor să renunţe nici la ideea existenţei lucrurilor în sine,dar nici la creştinism de dragul
modernismului,ci încearcă o împăcare între cele două propunând ,poate,soluţii care li se par
lor credibile.
Într-un suflet dominat de patimi,omul îşi pierde cunoştinţa religioasă,de aceea este
cel mai grav când el ajunge să creadă că îşi este suficient sieşi.Mai precis,omul devine
49)idem,Omul fără rădăcini,p.8
29
atunci,propriul său idol.Acest demers este combătut de „principiul antropic,pentru care omul
nu este centrul universului,ci vectorul,săgeata,care indică sensul acestuia eliminând simultan
cosmocentrismul fizicii clasice şi antropocentrismul idealist”50)
Pe acesta îl regăsim mereu în omul medieval care comunică cu Dumnezeu,om care
încă nu s-a pierdut.Atâta timp cât el mai poate saluta prin „Doamne ajută”înseamnă că
rădăcina va prinde şi pământ prielnic seminţei bune. „Din punctul nostru de
vedere,responsabilitatea creştinului ortodox are în vedere nu numai profesia… ,ci pe
Dumnezeu şi pe semen. Aici se are în vedere nu numai fapta ,dar şi persoana,fiindcă
creştinul îl are pe Dumnezeu mereu în faţă”51)
În concluzie, putem afirma faptul că într-o o lume a confuziilor şi dezorientărilor
teoretice, filosofice sau teologice, mărturie comună a creştinilor pentru sensul existenţei
omului şi creaţiei dobândeşte o importanţă capitală pentru lumea în care trăim.
50)idem,Ştiinţă şi teologie,p.227
51)idem,Hristos,Biserică…,p.83
30
CAPITOLUL II.
VOCAŢIA OMULUI DUPĂ REVELAŢIE
Subcapitolul I.
DESĂVÂRŞIREA OMULUI CA PERSOANĂ
Aibă:”Suiete prin toate făpturile la mine şi din toate gustă un
singur fruct:Viaţa mea cea adevărată”-Sf. Ioan Damaschin
Potrivit revelaţiei,adică Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii,omului i s-a dat
„Chipul Chipului,dar nu numai,ci şi predispoziţia la desăvârşire cu ajutorul Harului
Duhului Sfânt.Zidit după chipul lui Dumnezeu ,omul are imprimată în fire chemarea şi
libertatea de a fi asemenea cu el prin vieţuire.”Fiţi desăvârşiţi ,precum tatăl nostru ,Cel
ceresc,desăvârşit este”(Matei 5,48). Natura umană nu este fără sens ,ci este teoforică.
Datorită acestui fapt,omul tinde spre Dumnezeu prin har( şi nu numai),întărindu-i firea
omului.Astfel,Harul divin şi lucrarea omului se împletesc astfel în mod perihoretic,exact în
modul împletirii firilor Dumnezeului-Om:Iisus Hristos”Mişcarea ţine de firea celor
create.ea nu e rea prin sine ,cum susţinea origenismul.Ea poate duce firea şi la bine şi la
rău.Dar e rânduită să ducă la desăvârşire ,adică la Dumnezeu ,supremul bine.Şi numai
făcând aceasta ,mişcarea duce la împlinire ,firea umană.Dumnezeu,însă nu poate fi dus mai
sus ,dar nici la rău.El nu poate urca dincolo de Sine ,dar nu se poate nici altora În alt
sens,în El este o viaţă a iubirii.52)
Deci putem afirma astfel că ţine de libertatea făpturii să urmeze acest curs al vieţii în
bine,al jertfei în vederea desăvârşirii,a înoirii spre mai multă viaţă,în vederea progresului
nesfârşit la care este chemată existenţa ,dar acesta nu se face decât cu osteneală căci
„nimeni nu va putea să atingă viu acea lume binecuvântată fără să fie pregătit de viaţă în
52)Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae,P.S.B.,vol.80 la Sfântul Maxim Mărturisitorul ,Ambigua,p.51
31
Hristos şi fără să fie format <<potrivit chipului Său>>”(Nicolae Coborila,”Viaţa în
Hristos”,II,9)53)
„ Iar Dumnezeu a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea
veşnică întru Hristos Iisus, El însuşi după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la
desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi” – I Petru 5,10.
Sensul vieţii noastre sete dat prin creaţie de Dumnezeu dar mai precis de
Hristos,căci noi suntem după chipul Fiului. El dă sens viţii noastre, şi tot el dă sens tuturor
lucrurilor care ne înconjoară pe noi. Pentru că omul este coroana creaţiei şi pentru că Fiul
lui Dumnezeu s-a făcut om, „umanul este chemat să urce în mod conştient şi liber, condus
de Înţelepciunea ipostatică, care e totodată Fiul lui Dumnezeu…Omul e creat ca viaţa lui
să devină viaţa lui Dumnezeu-Cuvântul 54). În tot urcuşul nostru spre Viaţă şi spre Adevăr
noi, avem Calea, ca exemplu concret, căci Dumnezeu nu a stat sus şi ne-a privit cum
progresăm, ci s-a dat pe Sine pildă făcându-se , prin Întrupare, -după cum spune Sfântul
Maxim Mărturisitorul, Mişcare. „însuşi faptul că fiinţa umană se mişcă şi nu se opreşte
decât când ajunge la desăvârşire…, avem o dovadă că omul e făcut pentru Dumnezeu,
deosebit în esenţă de El.
Sfântul Maxim face din mişcare un argument al existenţei lui Dumnezeu cel personal,
transcendent naturii, ca ţintă a aspiraţiei omului spre nesfârşita comunicare cu Cel ce din
veci se află în comuniune.55)Acest motiv, al Întrupării Domnului este capital, dar
premergător acestuia este Răscumpărarea, căci nu trebuie să pierdem din vedere faptul că
omul a căzut iar urcuşul său spre desăvârşire, nu porneşte de la Chipul curat, de la firescul
cel dintâi ci de la nefiresc, de la robia păcatului. Aşadar, deşi scopul omului are aspect
pozitiv, totuşi el va pleca de la o stare negativă. Acest aspect negativ este răscumpărarea
de către Hristos, iar apoi truda omului odată iertat. „Pentru ca omul să se poată reîntoarce
53) Pr.Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, p, 344
54) Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iubirea creştină, p, 17
55) idem, P.S.B., Vol.80, Notă la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p.35
32
în mod liber la Dumnezeu este necesar, în primul rând ca El să îl elibereze din starea sa de
păcătos şi de muritor. Această stare solicită răscumpărarea care apare în plenitudinea
planului divin, nu ca un final, ci ca un plan negativ.”56) Şi truda omului răscumpărat, nu se
face în lipsa ajutorului dumnezeiesc, ci din contră, în virtutea chemării spre desăvârşire a
lui Hristos căci „ Iată stau la uşă şi bat ; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide
uşa, voi intra la el şi voi cina cu el , şi el va cina cu Mine” (Apoc.3,20).
Mişcarea despre care vorbeam anterior , are două căi, căci libertatea omului face ca
el să aleagă mişcarea în sensul îndumnezeirii sau în sensul negativ, al căderii. Omul iubeşte
ce este bun şi aspiră spre lumină, dar din cauza umbririi căii sale de către păcat, omul poate
deveni rău, „Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte lucrarea şi efectele produse de
păcat<<sfârşirea firii >>. Omul însă, printr-o lucrare ascetică de purificare şi restaurare a
firii sale căzute, poate unifica funcţiunile trupeşti şi sufleteşti, le poate înduhovnici şi
ancora în transcendent”57).
Lucrarea necesită efort, căci nu e de conceput ca în această lume, răul să fie darnic,
iar binele zgârcit în bucurii. Există totuşi o deosebire : răul începe cu momeala plăcerii şi
sfârşeşte cu durere, întimp ce binele începe cu osteneala încercării, uneori chiar un fel de
cruce şi apoi se încununează prin bucurie, răsplată şi înviere. De aceea „chipul” trebuie
lucrat permanent din această viaţă pentru a junge la deplinătatea firii. Pe scurt pentru a
afirma că la fel păcatul strămoşesc s-a transmis oamenilor, aşa S-a transmis şi această
tânguire şi dorinţa de izbăvire, omenirea simţind nevoia unui Mântuitor pentru a reface
comuniunea cu Dumnezeu. Odată cu Întruparea Logosului, cu Moartea, Învierea şi
Înălţarea Sa , omenirea recapătă posibilitatea de a relua urcuşul duhovnicesc, de a se
îndrepta din nou către Dumnezeu. Îndumnezeirea firii umane a Mântuitorului se răsfrânge,
56)Vladimir Lossky , Introducere în Teologia Ortodoxă , p.116
57) Preot Ioan Teşu, Teologia necazurilor, Edit. Christiana, Bucureşti, 1998,p.73.
33
în mod virtual (obiectiv) ,asupra întregii omeniri (aspectul recapitulativ al răscumpărării ).
Această obiectivitate, înseamnă posibilitatea omului de a se reînoi în şi prin Hristos.
Întrepătrunderea Lucrării Dumnezeieşti se face de către lucrarea omenească. Astfel „ în noi
rămâne să se lucreze întâi înlăturarea păcatului, şi apoi să înaintăm spre slăbirea afectelor,
dobândind, nestricăciunea sufletului şi, împlicit ,progresul spre nestricăciunea trupului .”58)
„Cu cât te ridici pe o înălţime mai mare cu atât cuprinzi cu
ochiul un orizont mai larg” – Nichifor Crainic.
Trebuie avut în vedere faptul că menirea noastră, vocaţia, chemarea, desăvârşirea în
final, nu este împlinită decât într-o dublă analiză a conştiinţei : şi faţă de cele zece porunci,
deci de păcatele săvârşite, dar şi faţă de talanţii, de darurile primite care afirmă esenţa
noastră eternă şi activă. Dacă în Vechiul Testament poruncile date de Dumnezeu, erau la
imperativ, aceasta se întâmpla pentru ca omul să se curăţească de patimi ( nu că astăzi
omul nu este împătimat, dar atunci omul era căzut şi lipsit de Har. ).Atunci poruncile erau
necesare, căci firea umană era aşa căzută, încât „sfatul” nu l-ar fi mişcat pe om . În noul
Testament, Legea apare ca fiind sugestivă sub forma „talanţilor” sau a „Fericirilor”, pentru
că Legea Noului Testament este Legea Dragostei, a Fericirii şi a Învierii.De amândouă
aceste căi ,avem nevoie pentru a ajunge la desăvârşire .Lucrăm noi cu stăruinţă poruncile
Domnului (ptr.despătimire)şi astfel într-un vas curat să se poată descoperi darul
încredinţat,căci „nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi,astfel vinul nou va sparge
burdufurile şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile .Ci vinul nou trebuie pus în
burdufuri noi şi împreună se vor păstra”(Luca 5,37-38).Aşadar noi în viaţă ,biruim
păcatul prin căinţă,dar îl şi depăşim prin creaţie şi naştere din nou.Acel”creşteţi şi vă
înmulţiţi”din Facere I,28 se referă la urcuşul omului spre asemănare,desăvârşire.Cu toate
acestea,deşi ,”toţi oamenii suntem după <<Chipul>> lui Dumnezeu,după asemănare nu
sunt decât aceia ,care prin multă dragoste şi-au dat libertatea lor lui Dumnezeu .Când deci
_____________________
58) Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, P.S.B., vol. 80, nota la Maxim…, p.52.
34
nu suntem ai noştri ,atunci suntem asemenea Celui ce prin dragoste ne-a împăcat cu
Sine.La aceasta însă nu va ajunge cineva ,de nu-şi va convinge sufletul său să nu se mai
lase vrăjit de slava vieţii uşoare”59)Doar astfel,încurajarea ce ne-o dă Dumnezeu prin harul
şi dragostea Sa ne ajută să creştem în lepădarea patimilor egoiste şi în iubirea
dezinteresată.Cu acest mers înainte,”schimbându-ne mereu în ceva din ce în ce mai
bun,trecând din slavă în slavă,neajungând vreodată la capătul desăvârşirii”60),progresăm în
urcuşul nostru,văzându-ne ,astfel,din ce în ce mai mici,cu cât ne apropriem mai mult de
Lumină .Sfântul Simeon –Noul Teolog relatează pe scurt ,într-un discurs în care descrie
propria sa vocaţie monarhică,acest urcuş într-un mod sublim „Tu m-ai scos din mlaştina
urât mirositoare şi când am atins pământul ,Tu m-ai dat în grija slujitorului Tău …dându-i
poruncă să mă spele de toată murdăria.El m-a luat de mână şi m-a condus ca pe un orb la
izvor,adică la Sfintele Scripturi şi la Dumnezeieştile Porunci… În cele din urmă,Tu ai
binevoit să-mi dezvălui taina:într-o zi pe când M-ai scufundat odată şi înc’odată ,după cum
ni se pare,în apa purificatoare am văzut flăcări fulgerătoare ,care mă înconjurau…
Apoi,prin harul tău mi-a fost dat să contemplu o altă taină şi mai mare.Am văzut
că,legându-mă de Tine ,Tu Te înălţai la ceruri ,dar nu ştiu dacă şi eu am fost luat cu trupul
meu sau fără el…Şi plângând fără încetare ,am pornit în căutarea
ta ,Necunoscutule.Zdrobit de tristeţe şi de mâhnire,am uitat complet şi lume şi tot ceea ce
este în lume,fără să păstrez înfirea mea ceva din tot ceea ce cădea sub simţurile
noastre.Atunci ai apărut Tu,Tu cel nevăzut,Cel Nepătruns.Cel neapropiat…”61)
59)Diadoch al Foticeei ,Fil rom,vol.I,Institutul de Arte plastice,”Dacia Traiana”S.A.,Sibiu,1947,p336
60)Sf. Grigorie de Nyssa,Fit .desăvârşit,Bucureşti,1335,P58,PR.Prof.Dr.Constantin Scalerien”Sensul
creştin…”,p678
61)Meyendorff,John,op.cit,p.40
35
Fiecare pas spre Dumnezeu este amintit mai sus cu o înţelepciune copleşitoare.Orice
gând ,orice faptă ,a omului,poate să fie în comuniune permanentă cu Dumnezeu şi
chemarea ,odată cu aproprierea de el,devine tot mai stăruitoare.Aceasta-i calea desăvârşirii.
„Dumnezeul Puterilor … caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta
şi desăvârşeşte pe ea pe care a zidit-o Dreapta ta”(Psalmul 79,15-16)
Pentru că suntem toţi fiii lui Dumnezeu ,acest urcuş are cele trei trepte,pentru
toţi,adică:despătimirea sau lucrarea de purificare în care „omul se găseşte în mediul lumii
sensibile,cu care luptă să-şi desfacă simţurile (purificarea are aici un caracter negativ,cum
ammai amintit),iluminarea unde el se găseşte în mediul lumii inteligibile;pe de –o parte
luptă pentru eliberarea sufletului de pasiuni,iar, pe de altă parte,pentru fortificarea în virtuţi
sub acţiunea harului şi ,astfel,iluminarea are totodată un caracter negativo-pozitiv şi ,în
sfârşit,desăvârşirea ,care aparţine lui Dumnezeu,în a cărei lucrare,omul se găseşte dincolo
de lumea inteligibilă ,în imperiul divin,acceptând pasiv contemplaţia unitivă,pură de orice
element sensibil şi de orice element inteligibil”62) .Cu toate că aceste trepte sunt aceleaşi
pentru toţi ,ele,datorită progresului individual a fiecăruia,diferă de la o persoană la
alta.Astfel spune Sfântul Ioan Scărarul –„focul dumnezeiesc pe unii îi arde din cauza
nedeplinei curăţii ,pe alţii dimpotrivă îi luminează ca pe unii ce au atins
desăvârşirea”63)Deci,treapta la care ajunge unul poate fi o treaptă inferioară pentru altul.Nu
toţi avem aceiaşi talanţi ,căci unul care e desăvârşit va simţi întotdeauna pe cineva superior
lui şi va avea mereu sentimentul că acela a ajuns la desăvârşire şi el va mai fi nevoie să
urce.acest fenomen este real,căci în tot drumul mântuirii smerenia nu lipseşte,ci din contră
devine factor capital.Smerenia este axa care-l face pe om să nu se mai învârtă(cum am mai
precizat în primul capitol) în jurul său devenind egocentric, ci se învârte în jurul lui
Dumnezeu .
36
62)Nechifor Crainic,Sfinţenia,Împlinirea umanului,Edit.Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
63)Ignatie Brianciavinov,Despre rugăciunea lui Iisus , Edit.Credinţa Strămoşească,Iaşi,2002,p.72
Astfel, el simte aproprierea de Dumnezeu şi prin aceasta simultan şi de aproapele
său(exemplul razelor care se apropie cu cât sunt mai aproape de sursa de lumină).Cele trei
trepte ale urcuşului le putem asemăna(după cum o făcea şi Nechifor Crainic)cu trei Tainele
Sfinte ale Bisericii noastre,adică „Botezul este taina purificării,mirungerea,taina
iluminării,iar euharistia,taina desăvârşirii”64)Şi celelalte taine au scopul de a-l ajuta pe om
să urce spre asemănare.Pe tot acest drum, lucrează deşertarea de sine,depăşirea propriei
persoane şi nu în ultimul rând lepădarea de lume.Dacă noi suntem datori să-i slujim lui
Dumnezeu ,avându-l pe el în prim plan,apoi pe aproapele şi abia, în ultimul rând ,pe noi
înşine,lupta cu păcatul ,care-i apus virtuţii are loc mai întâi în trup,apoi continuă cu
lumea(din a cărui război puţin trec) şi abia în sfârşit cu diavolul înşuşi.Depăsirea de sine,ne
cheamă,după cum spune,Sfântul Grigorie Teologul „să devenim într-atât Dumnezeu,cât
Hristos s-a făcut om”,astfel făcându-ne „părtaşi dumnezeieştii firi”(II Petru
I,4) .După lepădarea de toate acestea ,în sufletele curăţite apar prin cunoştinţă”iluminările
primei lumini.Acestea nu numai că fac sufletele bune şi luminoase ,ci le şi ridică prin
contemplare naturală la cerurile gândite cu mintea.Dar nici acolo nu le opreşte lucrarea
dumnezeiască în suflete,ci le desăvârşeşte până ce sufletele se unesc prin înţelepciune şi
prin cunoaştere celor negrăite cu Unul şi se fac în El unul în loc de multe”65)Această lucrare
o explică Părintele Stăniloae în felul următor: „Primă lumină e Dumnezeu,<<Cerurile
inteligibile>> sunt cerurile cunoaşterii de minte,spre deosebire de <<cerurile sensibile>>-
cunoaşterii prin simţiri.La aceste ceruri,sufletele sunt ridicate de iluminările dumnezeieşti
prin contemplarea raţiunii lor dumnezeieşti ale firii.
64)Nechifor Crainic,ibidem,p.86
65)Cuv.Nichita Stithatul ,Cele 300 de capete despre făptuire ,despre fire şi despre cunoştinţă, în
Filocalia rom.,vol.VI,EIBMBOR, Bucureşti,1977,p.312
37
Dar aceasta e numai treapta a-II-a a urcuşului duhovnicesc.A-III-a e unirea sufletului cu
„Unul”,de la care îşi au obârşia toate ,adică cu Dumnezeu.Dar sufletul se uneşte cu unul ,
numai când a devenit <<unul>>,ridicându-se peste privirea şi cugetarea distinctă a
raţiunilor dumnezeieşti”66)
Cel desăvârşit alungă frica,dispreţuieşte răsplata şi iubeşte din tot
sufletul-Sf.Isaac Sirul.
Odată aflat întru această stare,omul lucrează permanent cu virtuţiile
asemănându-se îngerilor.Starea acestuia devine nu starea omului înainte de cădere,(căci
acela era sensibil la cădere),ci aceea a adevăratei naturi umane.Omul îndumnezeit e mai
mult decât Adam înainte de cădere ,e Hristos –Înviat.Tot acest urcuş l-a avut de-alungul
vieţii pământeşti şi Dumnezeu-Omul.
Trăirea în Dumnezeu duce şi la „o stare de linişte ,pentru că trăieşte în
Dumnezeu,unde omul are totul şi certitudinea existenţei sale”67)Aici omul se aseamănă cu
Dumnezeu,dar nu se confundă ,căci omul „omul devine prin har ceea ce Dumnezeu este
prin natura sa…După chipul pâinii şi al vinului ,omul devine,prin lucrarea harului,o
părticică a firii umane îndumnezeiste a lui Hristos.”68)Omul devine persoană deplină –trup
şi suflet,iar armonia dintre aceste două componente ale omului atinge apogeul;amateria
devine spiritualizată.Această preschimbare radicală a omului ,de natură materială şi
spirituală este numită de Sfinţii Părinţi:naştere din nou sau înviere înainte de moarte sau
îndumnezeire.Omul desăvârşit „se cunoaşte printr-un semn sigur „ Spune Sfântul Isaac
Sirul :<<dacă de zece ori pe zi ,s-ar lăsa aruncaţi în flăcări de iubire faţă de aproapele ,tot
nu li s-ar părea îndeajuns>> ”….Viaţa sufletului –chip,oglindă a lui Dumnezeu ,devine
viaţa sufletului locaş al lui Dumnezeu”69)
66)Pr.Prof. Dr.Dumitru Stăniloae,Fil.rom,colVI,notă la Cuv.Nichita,op.cit,p.312
67)ibidem,p.314
68)Paul Eudochinov,Cunoaşterea lui Dumnezeu , p.141
38
69)idem,Femeia Şi Mântuirea Lumii,Edit.Christiana,Bucureşti,1995,p.104
39
Subcapitolul II.
DATORIILE OMULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU ,
FAŢĂ DE APROAPELE ŞI FAŢĂ DE ELE ÎNŞUŞI
Aibă : „Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră, lui
Hristos-Dumnezeu să o dăm”- Sf.Ioan Gură de Aur
167) Datoria omului faţă de Dumnezeu
În capitolul anterior, vorbeam de ierarhizarea luptei omului cu patimile, adică
mai întâi cu el însuşi, apoi cu lumea şi în final cu diavolul. În concordanţă cu acest fapt,
trebuie să avem în vedere şi ierarhizarea raportării noastre în ce ne priveşte vocaţia, atât
vertical, cât şi orizontal.Astfel în orice faptă noi vedem o angajare treimică : Dumnezeu,
aproapele,sinele. Între mine şi aproapele meu stă ca mijlocitor, ca punte de legătură,
Dumnezeu, adevărul divin 70).
Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar Întreit în Persoane, Dacă-I<<Persoane>>
necesită legătura între Ele şi ce altă legătură poate fi , decât iubirea. Mai mult de cât atât,
„Dumnezeu este iubire”( I Ioan 4,8) căci „Dumnezeu s-a înfăţişat neamului omenesc prin
Iubire, prin arătarea Sfintei Treimi întru Unul Singur Dumnezeu”71). El mai are şi alte
atribute, dar legătura care se face, în sânul Sfintei Treimi şi oiconomic, are loc prin
intermediul Iubirii.Odată revărsată, iubirea lui Dumnezeu asupra noastră noi răspundem
prin viaţa noastră ( prin gândurile, prin cuvintele şi prin faptele noastre ) iubirii, căci dacă
nu este reciprocă nu mai există relaţie, nici comunicare, şi în cele din urmă nici iubire. Cu
toate acestea, răspunsul nostru, nu este doar exterior, ca o responsabilitate morală, ci
porneşte din noi.
70) Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Sensul creştin…, p.675
71) Episcop Nicolae, Velimirovici, Cosiana Învăţătură despre iubirea în Hristos, Edit. Ileana,
Bucureşti 1998, p. 6340
„Chipul” din noi cheamă pe om la asemănarea cu Dumnezeu ,în primul rând ca factor al
iubirii. „Este elanul dinamic al întregii noastre fiinţe spre Arhetipul său divin, aspiraţie
irezistibilă spre Dumnezeu. Este eroul omenesc îndreptat spre spre Eroul divin, setea de
nestins, dorul neostenit după Dumnezeu „72). Din inima sa, omul răspunde chemării de
iubire a lui Dumnezeu. Iubirea astfel, leagă divinul cu umanul prin mişcarea reciprocă a
unuia către celălalt, „iubirea e sursa tuturor formelor de bine. Cel ce o are e omul realizat
deplin, în comuniune neîmpiedicată şi în apropiere maximă de Dumnezeu. E omul
îndumnezeit. Iubirea e fluidul spiritual care curge de la Dumnezeu la om ca să ne întoarcă
de la om la Dumnezeu.”73). Vorbind despre Iubirea lui Dumnezeu, apoi despre iubirea
omului, ne referim la toată istoria omenirii. Cu toate acestea legătura lui Dumnezeu cu
omul şi legătura omului cu Dumnezeu se face diferit în cele două Testamente. Omul
Vechiului Testament era în comuniune cu Dumnezeu într-o formă total diferită de cea a
Noului Testament, care s-a putut raporta direct la Dumnezeu prin Fiul.
Sutele de legi ale poporului iudeu erau datorii ale omului pentru Dumnezeu,
(datori exterioare ); Atât cunoaşterea lui Dumnezeu era diferit, cât şi revelaţia Divină; era
făcută doar prin prooroci sau prin îngeri. Proorocii simţeau cuvântul lui Dumnezeu, iar
ceilalţi oameni ascultau cuvântul lui Dumnezeu, fără să-l fi văzut pe Fiul lui Dumnezeu
folosind cuvântul într-un dialog cu ei. Dar în lucrarea minunată a lui Dumnezeu,el nu doar
a poruncit ,ci s-a angajat într-un dialog iubitor cu omul ,căci spune Sfântul Apostol Pavel
că „după ce Dumnezeu odinioară,în multe rânduri şi în multe chipuri a grăit părinţilor
noştri prin profeţi ,în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul.”(Ev.1,1) Odată cu
întruparea Fiului raportarea omului la Dumnezeu s-a făcut prin ruperea morţii şi a
blestemului .El ridică pe om de la stadiul de făptură micşorată cu puţin faţă de îngeri ,ca fiu
al lui Dumnezeu(nu prin fiinţă ,ci prin har).
72) Paul Evdokinov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, p.37
73) Sf. Maxim Mărturisitorul ,Scrieri. Partea a II –a , p.28
41
Astfel,”îngerii rămân mai prejos.Când a coborât Hristos ,a coborât mai prejos decât îngerii,
dar acum urcă cu omul mai presus de ei.”74)Iubirea Tatălui, faţă de Fiul,este nemăsurabilă,
căci este în sânul SfinteiTreimi ,dar faţă de Fiul ca om este,să zicem ,mai mică ,deoarece
Tatăl l-a jerfit pe Fiul , pentru făptura Sa creată spre a deveni , asemenea , Fiică a
Tatălui.Fiul,făcându-se om ,ne-a descoperit filiaţia noastră divină.Omul a aşteptat această
descoperire pentru ca şi el(________,prin puterea şi exemplul Fiului ,moartea)să Înalţe ,
din iubire faţă de Tatăl ,prin iubirea descoperită de Fiul şi în iubirea Duhului Sfânt ,firea
Sa către Dumnezeu.Bineînţeles că”adevărata iubire o găsim doar în Hristos şi a fost adusă
de Hristos în lume pentru a ne-o arăta până unde poate fi ea dezvoltată :jertfa de sine
pentru binele celorlalţi.”75)dar şi împărtăşirea ei nu afost dată deodată ,ci atât cât poate
omul duce în urcuşul său spre Dumnezeu.Omul îi slujeşte lui Dumnezeu asemenea unui
copil ,care este învăţa , câte puţin , pentru a înţelege bine semnul , drumul .Cu toate
aspectele sale ,(urcuşurile şi posibilele ispite spre cădere).Când părinţii îşi învaţă copilul
să meargă , ei ,mai întâi,îl sprijină ,iar ,pe urmă ,îl lasă să plece singur.Astfel , copilul
cade , se loveşte ,plânge,dar va fi mai atent pentru viitor. Dacă ar fi susţinut tot timpul ,el
niciodată nu s-ar întări şi şi nu va învăţa să meargă .La fel face şi Dumnezeu cu noi.Vine
la noi,iar apoi ,când crede de cuviinţă ,se retrage,dar nu precum gândesc deiştii ,în
transcendenţa Sa,ci în inimile noastre.Această lucrare o face Domnul,prin <<căi
nepătrunse>>,căci El,care-i iubirea,oare,nu ştie cum să ne înveţe să iubim? „Cel ce a
sădit urechea ,oare nu aude? Cel ce a zidit ochiul,oare,nu priveşte?”(P.S. 93,9)
Un al II-lea aspect al dăruirii lui Dumnezeu ,omului,este acela al setei acestuia de
Dumnezeu.Cu cât căutarea e mai mare,cu atât,Dumnezeu este mai aproape şi răspunsul
omului este mai curat.”Oricine doreşte întregimea unitară a persoanei iubite(adică
Dumnezeu),dar o primeşte atât cât poate .O primeşte întreagă ,pentru că persoana iubită i
se dăruieşte întreagă,dar o primeşte cât poate ,pe cât de mare este iubirea lui primitoare.
74)Sorin Dumitrescu,7 dimineţi cu Părintele Stăniloae ,Edit.Anastasia,Bucureşti,p.10
75)Pr. Ioan Teşu,op.cit.,p.175
42
Unul o primeşte mai mult ,altul, mai puţin şi unul, mai mult după un aspect,altul,după alt
aspect,după capacitatea sa de iubireşi deci de primire”76)Nu există om care să nu-l
primească pe Dumnezeu şi să nu se simtă dator de a-i răspunde(cel puţin atât,dacă nu vrea
să-i slujească) într-un mod sau altul,căci nu există ateu,în adevăratul sens al
cuvântului.”Fără Dumnezeu” ,spune Petre Ţuţea ,”omul nu e decât animalul muritor şi
raţional,vietatea care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri .”77)Deci ,într-un mod sau altul ,
omul ia act de prezenţa lui Dumnezeu,atât cât poate mintea sa înţelege.El este liber să
recunoască sau nu chemarea divinităţii.Apoi tot în libertatea sa stă şi răspunsul său.Astfel,
„dovada celui care nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Lui este că nu păzeşte
poruncile Lui,iar dovada celui care-l iubeşte este păzirea poroncilor lui Hristos şi răbdarea
suferinţelor pentru El până la moarte.”78)
Dar care sunt poruncile lui Hristos pe care omul trebuie şi este dator ,să le
împlinească ?Acestea nu au spiritul iudaic,imperativ „Să nu …”ori „Să faci…”,căci Hristos
ne pune în faţă,simplu,Binele şi răul şi ,sugestiv,ne sfătuieşte să alegem Binele.dar care
este Binele? El Însuşi ;prin exemplul Lui,noi ne împlinim datoria ,dacă Îl urmăm .Oricum,
moştenirea vieţii veşnice atârnă în porunca dată de Dumnezeu şi reamintită de Hristos
prinpilda samarineanului milostiv ,adică: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău,din toată
inima ta şi dintot sufletul tău şi din toată puterea ta,şi din tot cugetul tău,iar pe aproapele
tău ca pe tine însuţi”(Lc 10,27)Deci prin inimă,suflet ,putere şi cuget înţelegem iubirea
pentru Dumnezeu în gândire ,sentiment şi voinţă sau mai bine zis,gând ,cuvânt şi faptă.În
această măsură,pornirea spre Bine şi spre iubire”îndeamnă nu numai făptura spre
Dumnezeu ,ci şi pe Dumnezeu spre făptură”.79)Această relaţie,care se naşte prin
intermediul iubirii,nu se face ca de la obiect la obiect,sau obiect-subiect,căci”numai
obiectele se cunosc prin efortul exclusiv al meu.
76)Sfântul Grigorie Paloma,Despre împărtăsirea dumnezeiască,în Fil.rom,volVII,p.380
77)Petre Ţuţea,Proiectul de tratat,Eros,Edit.Thètis,Bucureşti,p.22
78)Sf. Vasile Cel Mare ,Scrieri .Partea a II –a, în P.S.B,vol.18,EIBMBOR,Bucureşti,1989,p.105
79)Preot Dumitru Stăniloae,Iubirea Creştină,p.65
43
Cunoaşterea altei persoane de către o persoană e rodul deschiderii voluntare a uneia către
alta,e rodul întâlnirii voluntare şi iubitoare a lor.”80)În plus ,alături de exemplul lui Hristos
avem exemplul propovăduitorilor Lui,al martirilor ,al mărturisitorilor,etc.,care s-au făcut în
această viaţă datori de a-i sluji lui Hristos, pentru ca-n cealaltă viaţă să-i dea Slavă şi să se
bucure de El.
B) Datoria omului faţă de aproapele
„Timpul ne este dat pentru a răspunde lui Dumnezeu şi
oamenilor .Şovăim :<<Să răspundem sau nu lui Dumnezeu şi
oamenilor ?>> Adesea nu răspundem chemării oamenilor.Nu-l
vedem îndată sau ,poate, niciodată ,pe Dumnezeu în oameni.
Egoismul nostru ne împiedică să răspundem îndată nevoii de
iubire a celuilalt.Eu aştept El aşteaptă.Timpul se prelungeşte”
(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae)
Cea de-a doua poruncă pe care ne-a dat-o Mântuitorul este aceea de a ne iubi
unii pe alţii,la fel cum ne iubim pe noi înşine.Aici trebuie să punctăm două aspecte:
În primul rând,iubirea de sine se referă la iubirea pentru ceea ce ne-a dăruit
Dumnezeu,adică să fie teocentrică;nu este vorba de egoism.Dar: a) cel care se lasă
pradă păcatului nu se iubeşte pe sine ,ci se înrobeşte şi,bineînţeles că, iubirea de
aproapele va fi exclusă sau ,cel puţin greşit direcţionată.Apoi:b) dacă noi nu ne
iubim pe noi înşine ,cu atât mai mult pe aproapele .
În al doilea rând,din cauza neiubirii de sine sau a antropocentrismului fiecăruia,omul
tinde să se oprească ,doar la aproapele(şi nu orice fel de aproape,ci acela pe care-l
iubeşte),neputându-se ridica către Dumnezeu prin cel de lângă el,negăsind ,în acesta
din urmă ,chipul lui Dumnezeu ,ci materia,se închide iarăşi în întunericul
păcatului.Dar”cine este aproapele meu?”(Lc.10,29)
80)Sf. Maxim mărturisitorul , Scrieri.Partea a II-a ,p.24
44
Mântuitorul ,după predica de pe munte , a făcut diferenţă între legea Veche
şi cea Nouă.Astfel,printre alte porunci ,legi ale lui Moise ,Hristos se leagă şi ,de aceea,
a iubirii aproapelui.astfel,chipul aproapelui nu-l poartă doar acela care iubeşte pe cel
care-l iubeşte,căci „Ce plată va avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?”(Mt.5,46)
Pilda cu samarineanul milostiv se pare a fi cel mai elocvent exemplu.Măntuitorul putea
spune că „a trecut pe cale” un iudeu oarecare ce s-ar fi oprit.dar nu a făcut aceasta ,căci
a vrut să aratemfaptul că Legea Vechiului testament este depăşită de către desăvârşirea ,
lupta neîncetată şi jertfa fără de prihană ,la care omul năzuit dintru începuturi,de fapt.
El cere nu numai să ne iubim aproapele ,ci: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,binecuvântaţi pe
cei vă bleastămă ,faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă
prigonesc”.(Matei 5,44) Să considerăm această datorie morală faţă de acest fel de
aproape ca fiind ,după cum ,frumos, spunea Sfântul Ignatie Briancianinov ”paharul
mântuirii noastre”.(Ps.65,4)Astfel „la căutare ,tu primeşte paharul din măini
omeneşti.Ce-ţi opasă ţie ,dacă aceşti oameni fac un lucru legiuit sau fără de lege?Treaba
ta este să porţi drept,precum este dator cel ce-i urmează lui Hristos.Roagă-te pentru
dânşii ,Domnului ca…cele săvârşite asupra ta să le fie socotite ,celor ce le-au săvârşit
întru faptă bună la judecata lui Hristos”.81)
„Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim :pe Tatăl ,pe Fiul şi
pe Sfântul Duh,Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”-Sf.Ioan Gură de Aur
Grija faţă de aproapele este o datorie ,la fel ca şi aceea de a-l sluji lui
Dumnezeu,venită din interiorul sufletului uman şi , întotdeauna , va fi legată de prima
poruncă.Cel care nu-l iubeşte pe Hristos sau îl iubeşte „căldicel” nu va vedea nici în
aproapele şi nici în el însuşi Chipul lui Dumnezeu şi templul Duhului Sfânt.De aceea, cu
cât omul se îndreaptă mai mult spre Dumnezeu, „este mai apropiat de alţii ,prin faptul că
sunt transparenţi.Îl vede pe Dumnezeu în ei”.82)
81)Sf. Ignatie Briancianinov,Cuvinte către cei care vor să se mântuiască,vol.II,Edit.Eofix,
Bucureşti,2000,p.275
82)Sorin Dumitrescu ,op.cit.,p.78
45
Iubirea de aproapele este condiţionată de iubirea de Dumnezeu .Ava Dorotei asemăna acest
drum spre Hristos „împreună cu”, „lângă” aproapele,asemenea razelor soarelui. „ Fiecare
merge pe o rază a lui. Cu cât te afli mai aproape de Soare ,de Centru ,cu atât te afli mai
aproape de celelte raze,de ceilalţi.Cu cât eşti mai departe de centru ,cu atât eşti mai
depărtat de ceilalţi.”83)Pe acest drum ajung gândurile noastre şi reuşim să-l mărturisim pe
Hristos în acelaşi gând.Dacă persoanele care se iubesc din apropierea lor,reuşesc să-şi
vorbească ,chiar prin gânduri şi sunt,în acelaşi spirit duhovnicesc,Hristos vine la ei şi le
devine povaţă,îndrumător pe tot parcursul urcuşului duhovnicesc.Lumea este după cum o
percepem noi ; ochii fizici pe toţi ,parcă ,îi cuprinde de-a lungul vieţii. Astfel că ei se pot
înduhovnici sau adânci în neant.Dacă lumea este rea este ,este ,pentru că noi o vedem rea
şi,chiar poate,contribuim la răutatea ei prin răspunsul pe care îl dăm.Omul crează lumea
după cum o percepe.Cel înduhovnicit întotdeauna-l va vedea pe aproapele ,cel puţin, ca el
sau mai sus,iar păcatul îl va considera un accident asupra aproapelui.Dacă el percepe
lumea frumoasă ,bună,transfigurată şi în legătură cu Dumnezeu ,ea aşa devine ,căci Hristos
i-o descoperă astfel,iar anomaliile nu-l influenţează cu nimic ,ci doar zice: „Iartă-
i ,Doamne că nu ştiu ce fac!”(Lc 23,34) .Dar vrăjmaşul diavol asta încearcă:să-l facă pe
om să-l perceapă pe aproapele său ca fiind rău .
Ceea ce uneşte este rugăciunea.Ea-l uneşte pe om de Dumnezeu ,dar şi pe om de
aproapele său.În viaţă dăm ,poate ,de oameni pe care nu-i vom mai vedea niciodată ,dar
gândul la ei şi pomenirea lor în rugăciunile noastre ne apropie.
Apoi, un lucru este evident: dacă noi nu am şti care sunt obligaţiile noastre
pentru aproapele,n-ar mai exista atâtea legi (fie ele morale,dar ,mai ales,juridice).Acest
lucru se vede concret:cu cât lipseşte Dumnezeu dintre oameni,cu atât se îndepărtează omul
de el şi ,implicit ,de aproapele.
83)xxxPăr.Galeriu,Andrei Pleşu,Dialoguri de seară,Edit.Harisma,Bucureşti,1991,p.40
46
Omul se simte răspunzător ,de la începutul vieţii ,până la sfârşit,de diferiţi
oameni,mai apropiaţi sau mai depărtaţi cu care vintră în contact ,dar trebuie avut grijă ca
răspunsul dat acestora să nu fie din responsabilitate morală,ci, mai mult ,din dragoste
pentru aproapele şi ,prin aceasta,de Dumnezeu,căci „datori suntem să ne punem sufletele
pentru fraţi”-Ioan 3,16 .Adevărat spune Sfântul Evanghelist Ioan că doar ,în măsura în
care ne vom considera fraţi,ne vom apropia de Tatăl ,căci „starea de jertfă faţă de
Dumnezeu şi faţă de aproapele e tocmai opusul egoismului.şi,în biruirea obsesiei din sinea
mea se deschide uşa inimii din ultima adâncime ,din adâncul persoanei mele unde nu
poate ajunge moartea”84) Şi totuşi ,tot o formă de egoism este şi iubirea aproapelui ,pentru
că –i aproapele <<meu>> ,căruia-i sunt dator să-i slujesc.În pilda cu samariteanul milostiv,
legiuitorul îl întreabă pe Hristos:”Cine este aproapele meu?”,dar Mântuitorul îi răspunde,
după pildă,”Care dintre cei trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între
tâlhari?”Se poate observa distincţia: „Ce lipseşte,în întrebarea Mântuitorului ,restaurând
adevărul? Lipseşte pronumele posesiv <<al meu>>.Iubirea este în funcţie de
mine.Mântuitorul a pus divin întrebarea :Cui îi sunt eu aproapele? Accentul cade pe
aproapele şi nu pe mine. Eu văd în aproapele pe Celălalt şi nu în raport cu posesia mea
(eu nu sunt posesorul aproapelui meu)”85).
Sub cel puţin aceste aspecte trebuie să-l privim pe aproapele nostru.
84)Pr.Prof. Constantin Galeriu ,Vocaţia pascală a făpturii,p.17
85)idem,Cui îi sunt eu aproapele ,în rev.transilvania,nr.1-2,1999,p.20
47
C) Datoria faţă de noi înşine
„Cunoaşte-te pe tine însuţi”-Socrate , „fiindcă nimeni nu-l
poate cunoaşte pe Dumnezeu ,dacă nu se cunoaşte , mai întâi ,pe
sine însuşi” –Sf. Antonie Cel Mare
Principala ,şi de fapt,singura ,datorie faţă de noi înşine este a ne iubi ,iar din
aceasta decurg multe. Din direcţia din care omul vede iubirea, în acest mod se şi iubeşte.
Dacă iubirea o vede în inima sa, dar proprie lui doar prin har, iar sursa o găseşte la
Dumnezeu, acesta se va îngriji de sine la rău ca fapt al Chipului după care este creat şi a
templului în a cărui Duh Sfânt Sălăşluieşte. Dacă omul îşi va găsi sursa şi sensul existenţei
sale în el însuşi, în alţii sau în alte lucruri, viaţa sa şi-o va raporta şi-o va dărui şi sacrifica
în raport cu sursa din care crede că provine. Noi deţinem o parte din fiecare atribut al lui
Dumnezeu, căci suntem după Chipul Său , deci ,implicit, avem şi libertate. Ea este
îndreptată ca şi celelalte, de altfel, în două moduri (direcţii). Astfel în puterea noastră stă
să ne respectăm pe noi înşine şi să considerăm existenţa noastră ca fiind dată ca un dar, ca
via pe care trebuie să o lucrăm şi pentru care, când va sosi timpul, Stăpânul va trimite
slugile sale să ne ia roadele. (Matei 21,33-34). Avem îngăduinţa, prin libertatea dată, să ne
cultivăm viaţa sau să o schimbăm după bunul plac, dar cum, mereu Hristos ne pune în faţă
Binele şi răul, pentru a alege Binele, la fel va cere, înştiinţându-ne dinainte, întru dreptatea
Sa, roadele sau cum mai găsim în pildele Mântuitorului, talanţii înmulţiţi.
Omul a fost creat de Dumnezeu cu trupşi suflet. Asfel ,iubirea pentru noi va fi atât asupra
trupului, cât şi aupra sufletului. Am putea vorbi mult despre care ar fi îndatoriile faţă de
trup şi sau cele faţă de suflet, dar esenţa stă în exemplul Dumnezeului – Om, care a luat
viaţă pământească şi a trăit , nu diferit de noi, dar desăvârşit. Iubirea de sine a Lui ca om
ne este pildă nouă şi doar în virtutea Lui ne putem simţi datori faţă de noi. Orice abatere a
noastră de la El duce la egoism, la iubire antropocentrică. „Sursa răului stă în egocentrism
şi în izolarea ta de Izvorul Binelui şi înţelegi că mântuirea stă în <<lepădarea de sine>>,
precum a zis Domnul şi în revenirea şi în recentrarea ta în Dumnezeu,… Singurul care te
48
cheamă să ieşi din tine :<<Scoate din temniţă sufletul meu >>(Ps.141,7)86). De fapt, şi
căderea a pornit din egocentrim. Toată această prăpastie aici îşi are sursa : în iubirea,
iraţională de sine.Dacă „Mila este dragostea lui Dumnezeu, până la dispreţul tău însuţi, din
contră lăcomia este dragostea de sine până la dispreţul lui Dumnezeu” 87)
„ Omul a primit poruncă să se facă Dumnezeu”-Sf. Vasile cel Mare
Noi ,în calitate de persoane ,suntem unice şi avem posibilitatea să ne
autodepăşim.Nu este o limitare în graniţele lui Dumnezeu ,din contră,pe noi înşine ne
limităm din momentul în care devenim dependenţi de materie.Astfel, „ depăşindu-ne,ne
îndumnezeim,nu doar ne împlinim datoria faţă de ceea ce ni s-a dat,<<Eul nostru>>,căci ,
cugetele ,faptele,conştiinţa mea îmi aparţin şi sunt conştient de ele,dar Eul este dincolo de
al meu ;el îşi depăşeşte propriile manifestări”88)
86)idem,Vocaţia pascală a făpturii,p.20
87)Bossuet Jacques Bemgue,Opere II,Tratate filozofice, Edit. Dacia ,Cluj-Napoca,2000,p.89
88) Paul Evdokimov,Cunoaşterea lui Dumnezeu,p.32
49
Subcapitolul III.
CĂSĂTORIA CA VOCAŢIE
„Vieţuind împreună ,cele două se configurează
una pe alta , încât bărbatul se completează ca
persoană prin femeie, şi invers.Fiecare devine un
fel de copersoană şi amândoi o unitate
copersonală”-Pr Prof. Dr. Dumitru Stăniloae
Prin însăşi fiinţa sa,omul e predestinat spre comuniune;el poate trăi singur ,
nu se poate desăvârşi singur.Iubirea este această tendinţă fundamentală a fiinţei umane
după comuniune „Nu este bine să fie omul singur ,a zis Dumnezeu .Îi voi face un ajutor
pe potriva lui”(Gen.2,18)
Atât calea mondială,cât şi cea familială presupune comuniune de persoane .
Vocaţia omului este de a ajunge la Dumnezeu şi cum poate astfel acesta ,decât prin şi cu
ceilalaţi.Astfel,amândouă căile poartă pecetea crucii ,a depăşirii de sine.În căsnicie,deci,
omul are nevoie de un „celălalt ,care să fie pe măsura lui ,prin care să se împlinească şi cu
care să se ajute în dobândirea mântuirii.Acesta este ,de fapt ,şi scopul căsătoriei. Dar ,cum
nici două degete nu seamănă ,este firesc ca armonia dintre cei doi să implice
sacrificiul<<eului>> fiecăruia,dar sub o formă fundamentală ,fără de care nici o relaţie nu
există.:Binecuvântarea Domnului prin pecetea pusă de Taina Căsătoriei.
Căsătoria nu este altceva, decât omul complet, căci bărbatul singur sau femeia singură nu
sunt formaţi ca oameni decât împreună ,dar nu sub forma concubinajului ,ci a poruncilor şi
cuvintelor dumnezeieşti.
Apoi,prin forma căsătoriei „se satisface adânca nevoie după dragostea
exclusivă a unei alte fiinţe ,după unitate în dualitate”.89)
_________________
89) Pr. Prof.. Ilie Moldovan,Adevărul şi frumuseţea căsătoriei.Teologia iubirii II,Tipografia Episcopiei
Ortodoxe Alba –Iulia,1996,p.54
50
Prin Taina Nunţii ,omul care este chip al lui Dumnezeu primeşte acest dar,al
creaţiei.Astfel,omul imprimă,la rândul său,chipul său ,trăsăturile sale unei noi
persoane,după cum i-a fost porunca dintru început :”Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi
pământul”(Gen.1,28) .Apoi această poruncă nu putea fi pusă ,dacă însuşi Dumnezeu nu
era modelul dinaintea omului.”Taina Nunţii ne conduce şpre Taina Sfintei Treimi .Când
bărbatul şi femeia se află în nuntă”,zice Sf. Ioan Hrisostomul, „ei ,atunci, nu sunt chipul
vreunui lucru pământesc ,ci chipul lui Dumnezeu însuşi.Nunta îşi are protochipul în familia
divină a Sfintei Treimi”90) Când vorbim de Dumnezeu ,nu putem vorbi decât sub forma
Celor Trei Persoane ,căci ,în primul rând,Dumnezeu este iubire,iar aceasta nu se poate
manifesta spre sine,ci în comuniune.La fel se întâmplă şi cu omul. „Dacă omul creat de
Dumnezeu ar fi rămas o singură persoană,o fiinţă solitară ,nu ar putea fi înţeleasă drept
purtătoarea chipului Creatorului ei.Între comuniunea treimică şi comuniunea conjugală se
stabileşte astfel o corelaţie ideală în lumina căreia ni se descoperă sensul măreţiei de care
se bucură soţii în căsătorie”.91)Drept pentru aceasta ,mirii sunt binecuvântaţi(în ritualul
Tainei Nunţii)de întreaga Sfântă Treime ,căci sunt chemaţi la aceeaşi unitate desăvârşită a
dumnezeirii.Ca orice taină ,prin binecuvântarea Sfintei Treimi,,menirea şi relaţia celor doi
se schimbă,mai bine zis,se transfigurează sub pecetea Treimii. „Exact aceasta este
vrednicia tainelor :să prefacă,să preschimbe,făptura ,să-l facă drept pe păcătos ,
binecuvântat pe necinstit ,să înalţe la cer pe cel de pe pâmânt”.92)
Această taină nu numai că uneşte pe om de Dumnezeu ,ci uneşte şi pe om de alt
om,atât sufleteşte,cât şi trupeşte ,devenind unul. „Nu mai sunt doi care vin din unul ,ci unul
care vine din doi”.93)
________________________
90)Pr.Prof. Constantin Galeriu,Taina Nunţii ,în S.T.,sept-oct.1960,p.486
91)Pr.prof. Ilie Moldovan,op.cit ,vol I,p.17
92)Fericitul Arhimandrit Epifanie,Familiei ortodoxe cu smerită dragoste,Schitul Locu ,Sf Munte Athos,
2001,p.18
93)Părintele Amedee şi Dominique Meggle,Monahul şi Psihiatrul,Edit.Christiana,Bucureşti,1997,
p.160-161
51
Odată cu instituirea acestei Taine ,lucrarea omului cu Dumnezeu ,nu se mai face
individual,nu se mai face individual sau prin comuniune cu ceilalţi exterior,ci direct prin
noua fiinţă care se identifică cu el.
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipsi de
femeia sa”-Marcu 10,7
Această unire este ,cum am mai precizat anterior,crucea vieţii ,căci
fiecare se depăşeşte pe sine pentru a fi contopit cu celălalt ,care ,în esenţă ,este diferit de
el.De aceea,şi Biserica îi numeşte acum „Sfinţilor Mucenici”.Mucenicia lor stă în depăşirea
de sine,în sacrificiu şi în crearea noilor generaţii ,toate trecute doar într-un singur gând:
dobândirea Sfântului Duh .Responsabilitatea devine dublă :vertical-se dăruieşte şi devine
responsabil în unanimitate cu celălalt ,iar orizontal are în vedere slujirea lui Dumnezeu.Dar
slujirea celui cu care s-a unit,nu prinde aripi decât prin legătura pe care doar iubirea o
poate face .Ea îi leagă pe cei doi dar tot ea îi leagă şi pe cei doi de dumnezeu ,ca mai târziu
să-i lege pe cei doi noua creaţie a lor,copilul şi pe fiecare dintre ei de copil,prin şi în
Dumnezeu,cu ajutorul iubirii. Se face astfel : un triunghi de relaţie reciproca :
eu –tu –Dumnezeu , care devine unul. Relaţia eu-tu-copilul devine închisă , rigidă,
neechilibrată,nestatornică şi destrămătoare ,în lipsa lui Dumnezeu.În <<eu-tu-copilul>>
devenim <<noi>> ,care ne unim cu Dumnezeu; devenim unul ,ca şi Dumnezeu-Sfânta
treime ce este doar Unul,deşi comunică cu făptura fiecare Personal,după cum şi noi vom
comunica personal(eu-tu-copilul )cu Dumnezeu (deşi suntem Unul).Toată această relaţie
devine o taină pe care exteriorul nu o înţelege dacă nu o trăieşte la fel sau dacă nu o vede
prin ochii duhovniceşti formaţi prin legătura neîncetată cu Dumnezeu(mă refer aici la
monahi).
Este important de amintit ,faptul că relaţia celor doi uniţi prin Taina
Căsătoriei,unul de celălalt,unul de celalt şi împreună de Dumnezeu nu are loc,ideal doar
din momentul nunţii.Ea este pregătită de o relaţie dinaintea Căsătoriei ,relaţie care,la fel
este dirijată şi subordonată doar lui Dumnezeu ,altfel nu rezistă.Referitor la aceasta ,ne
amintim ,din experienţa părintelui Stăniloaie,însoţit fiind de Oliver Clement,din timpul
52
unei călătorii cu trenul ,referitoare la cei doi tineri aflaţi în compartiment „care se
îmbrăţişau cu mare delicateţe ,vădit îndrăgostit unul de celălalt…cred că cei doi tineri ,care
se iubesc şi se iubesc încă fără a fi ajuns la nivelul mai coborât al plăcerilor trupeşti,
văd,fiecare din ei,taina celuilalt.Şi cred că nici unul dintre ei n-ar voi să-l definească pe
celălalt.Celălalt rămâne un mister nedefinit şi infinitul se întinde dincolo de marginile
lumii acesteia,se întinde până la Dumnezeu.Atunci probabil că,implicit,cei doi tineri,care
sunt într-o iubire curată,trăiesc într-un fel prezenţa negrăită a lui Dumnezeu între ei.Şi
aceasta îi face să se înalţe peste ei ,să se înalţe spre acel izvor al iubirii,al apropierii între
oameni,al trebuinţei lor unul de altul şi ,poate, că asta înseamnă o neaşteptată înălţare a
sufletului.”94)
Acest << frumos >> se întâmplă doar în comuniune cu Dumnezeu şi când acea
curiozitate a trupului este abţinută până la căsătorie ,curiozitate care, doar după această
Taină,nu se epuizează niciodată.Într-o altă formă,aluatul frământat, poate, cu trudă ,dar fără
Dumnezeu,nu creşte şi nu dă roade ,ci devine uscăcios.De aceea ,cuplurile care au
desconsiderat căsătoria ,ca taină şi ca binecuvântare a unirii şi procreerii, prin relaţia
trupească pusă deasupra celei sufleteşti ,nu au ajuns dăcât la haos ,necazuri în realţie şi
chiar ,de cele mai multe ori,la despărţire(Bineînţeles că despărţirea nu o putem condiţiona
doar din motivul acesta:al relaţiei sexuale înainte de căsătorie).Astfel,erotismul rămâne nu
numai pentru adolescenţi ,dar şi pentru adult o eternă şi irezistibilă promisiune de
autodepăşire,dar şi rezervă,fără ,îndoială şi mrejele unei capcane seducătoare, în care multe
suflete curate îşi pot frânge zborul”95)
De regulă,în perioada de adolescenţă ,tânărul nu caută să se apropie de Dumnezeu
prin relaţia ,cu jumătatea,pe care el şi-o caută ,nepărtinitor ,ci efectiv relaţia cu Dumnezeu
este separată de ceea ce se numeşte dragoste între un băiat şi o fată.Aceasta
devine,astfel,prima cădere El trece, cu această mentalitate,de la o persoană la lata
devenind ,astfel, şters în ideal,în vocaţie ,în aspiraţii ,în viaţă ,etc.
El încearcă doar să se integreze social prin căutarea de „pereche”;descoperă ,după una sau
mai multe încercări ,erotismul sau dragostea şi „când satisfacţia generată de unul dintre cei
94)Sorin Dumitrescu,7 dimineţi…,p.103-104
95)Nicolae Mitrofan şi Iolanda Mitrofan,Elemente de psihologie a copilului ,Edit. Şansa ,Bucureşti,53
1994,p.45
doi factori sau chiar de amândoi este destul de intensă şi încrederea în celălalt destul de
mare,încearcă să se gândească la căsătorie”.96)Tot acest drum nu-l putem considera decât
un eşec dintr-un început ,pas cu pas şi până în final. Sensul unirii celor doi devine o
imagine ecocentrică în ochii tânărului, imagine ce nu i se va schimba odată cu căsătoria,
căci scopul unirii, în virtutea sa este satisfacerea propriilor nevoi, idealuri şi aspiraţii. Deci
intervine, cu un rol capital, educaţia părinţilor şi modul cu aceştia i-au format tânărului
viziunea asupra sensului vieţii. „Dacă le prezintă tinerilor copii idealul monogamiei, le dă
deja un înalt ideal care poate fi realizat numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Părinţii trebuie să
propovăduiască bucuriile şi luptele căsniciei în principal prin exemplul lor propriu” 97).
Un alt rol important în dobândirea acestei viziuni a vieţii o are Preotul care, este
necesar să-i catehizeze pe tineri. „Pregătirea de altfel trebuie să înceapă chiar de la
Spovedanie de când sunt copi, copile, totul este gradat”. 98)
Odată înfăptuită taina Nunţii cele două persoane se unesc şi au în vedere războiul
nevăzut cu cele văzute şi nevăzute, ca stând împreună, să crească puterea pentru a-şi
împlini un singur ţel : mântuirea ( aici nu vom omite şi aspectul secundar : procreerea ).
Când altul este scopul celor doi , sau când fiecare dintre ei au alt scop, în familie, pe care
de acum au întemeiat-o, apare răul, negativul, căci implicit prezenţa lui Dumnezeu nu mai
există. El fiind armonie, nu destrămare sau gânduri, idealuri diferite. Deci ,aici nu mai sunt,
decât câţiva paşi, până la cădere. Primul efect se vede asupra trupului, căci apare lipsa de
comunicare, „Ispitele trupeşti vin într-un plan profund , fapt care se traduce printr-o relaţie
intimă încordată” 99). Dacă relaţiile între cei doi slăbesc, consecinţele apar pe toate
planurile. Cel mai grav este când se răsfrâng şi asupra copiilor, căci acesta devine un
96)Nicolae Mitrofan şi Cristian Ciupercă ,Încursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei,Edit.
Press Mihaela,Bucureşti ,1998,p.12
97) Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Edit. Deisis, Sibiu,
2000,p.100.
54
98) Pr. Nicolae Tănase, Taina iubirii, în rev. „Tinereţe, ideal, Biserică”,Edit. Agaton, Făgăraş
2002,p.220.
prim factor în deteriorarea unei societăţi sănătoase.Vedem , astfel, cât de mare este
răspunderea membrilor familiei şi cât de nefastă este asupra întregii societăţi şi a
generaţiilor viitoare, lipsa de iubire,înţelegere,etc. toate în principal izvorâte din lipsa de
Dumnezeu. Când vocaţia omului ca membru al familiei, cu toate implicaţiile ei, este
raportată la Dumnezeu atât copii, cât şi generaţiile viitoare,şi în final o întreagă societate
este sănătoasă. Astfel , „părinţii se unesc în numele iubirii şi Dumnezeu creează un nou
suflet nemuritor din sufletul părinţilor, aşa precum a zidit-o pe Eva din Adam, tot în suflet
viu” 100). Acest suflet, devine şi el, verigă importantă pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu.
„Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat”Evrei 13,4.
Nu se cuvine să uităm că de fapt, căsătoria de astăzi, ca şi toate lucrurile din
zilele noastre este o căsătorie decăzută şi degradată, din pricina faptului că aceasta este
văzută nu ca o continuare a fecioriei prin „patul nespurcat” ,ci tocmai invers, ca o
legalizare a actului sexual. Acum este depăşită chiar şi trecerea de la feciorie la lăcomia
sexuală din timpul căsniciei ( cu sau fără apariţia avorturilor ).
Se caută, sub această mentalitate, satisfacerea propriilor instincte, căci suntem într-o
epocă în care predomină instinctul.Prima fază într-o astfel de incursiune, este trecerea
rapidă de la o persoană la alta. „ De aceea, bărbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se
mai realizează ca persoană, definită prin convieţuirea cu o singură persoană ca femeie.
Trăsăturile lui personale vor fi fluide, nedefinite. Propriu-zis el va deveni mai mult un
individ-specie, căci e lipsit de o adevărată şi permanentă comuniune personală”101).
Nu este de mirare că , după lungi căutări, tânărul rămâne profund dezamăgit, fie că
convieţuirea împreună a fost legalizată sau probatorie. Nu poate fi un act mai crud de
desocializare, discreditare şi ruinare a instituţiei familiei, decât sub forma aceasta : de
îndepărtare a ei de temeiurile creştine pe care a fost aşezată. Apoi ,într-un final, datorită
imaginii, formate de-a lungul experienţelor amoroase, a psihologizării şi conceptualizării
contemporane a termenului dragoste, tânărul nu se mai conformează cu realitatea ,
99) Michael Philippe, Un Singur trup-aventura mistică a cuplului, Edit.Amarcard, Timişoara,1995,p.43
55
100) Pr.Prof. Constantin Galeriu, Notă introductivă la Dr. Kenneth Me All, Vindecarea arborelui
genealogic, Edit. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 18
101)Pr.Prof.DumitruStăniloae,TeologiaDogmaticăOrtodoxă,vol.III,EIBMBOR,BUCUREŞTI,1997,p122
înţelegând dragostea ca o relaţie de moment. În această relaţie, perverteşte aşa de mult
dragostea, încât celălalt este redus la un simplu obiect, de satisfacere a unor plăceri. Acesta
este motivul pentru care, omul contemporan, în familie , suferă de „lacebunită”, devenind
de fapt o epidemie socială..La ce bun să te angajezi într-o viaţă, care se anunţă înşelătoare?
La ce bun ,să te căsătoreşti, dacă puţin mai târziu te desparţi ? La ce bun, să ai copii, dacă
trebuie să-i creşti într-o lume ca aceasta?102) etc. Astfel, observăm că pas cu pas, omul
devine sclavul propriilor sale patimi şi antrenează în căderea sa : 1) persoana cu care ar
trebui să se identifice ( pentru Dumnezeu, în primul rând, pentru el în al-II-lea rând şi
pentru persoana iubită cu ajutorul căruia amândoi se vor fi desăvârşit );2) generaţiile care
scapă de flagelul avortului şi vor fi născute, crescute şi educate sub această formă de
mentalitate;3) generaţiile care s-ar fi născut din copii nenăscuţi, victime mortale şi ele ale
„libido-ului omenesc şi în final; 4) o întreagă societate şi nici mai mult , nici mai puţin,
decât o istorie particularizată, poate.
56
102)Părintele Ausédée…, op.cit., p.22
Subcapitolul 4.
VOCAŢIA OMULUI PENTRU COMUNICARE
„Dobândeşte pacea lăuntrică şi mii
de oameni se vor mântui în jurul
tău”-Sf.Serafim de Sarov.
Nu putem vorbi despre comuniune între oameni decât raportându-ne, cum am
mai menţionat de nenumărate ori, la Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi
Întreit în Persoane. Este firesc, deci să vorbim, astfel căci dacă Dumnezeu este Persoane,
evident forma de comunicare dintre ele este model pentru noi. Comunicarea Intertreimică
este în perfectă armonie, apoi Comunicarea lui Dumnezeu se deschide şi ea, nu doar
theologic, ci şi oiconomic, către om. Dacă în interiorul Sfintei Treimi, comuniunea nu
suferă de vreo părtinire, egoism,ruptură,etc. atunci nici către om Dumnezeu nu se va revela
altfel.Acest lucru îl putem argumenta prin prezenţa Fiului în comuniunea cu noi din
perioada întrupării. Prin unirea divinului cu umanul, Hristos a adus comuniunea dintre
Dumnezeu şi om ( prin cele două firi ale sale )la treapta desăvârşirii, dar a adus
comuniunea desăvârşită şi între oameni( prin relaţia Sa, ca Om, cu ucenicii Săi şi cu toţi cei
care l-au înconjurat devenindu-le Frate.) Dar relaţia Sa, nu se ,limitează, doar la acea
perioadă şi cu oamenii acelor vremuri. Ea este mereu actualizată cu noi prin puterea
necreată a Duhului Sfânt, astfel că această comuniune are loc de la cap, care-i Hristos spre
trup,care-i Biserica. „În lumina acestei relaţii înţelegem că omul poate cădea singur în
păcat, dar nu se poate mântui decât în comuniunea pe care o reprezintă Biserica ,fiindcă
Dumnezeu este comuniune, Trime şi iubire .103)
Prezenţa lui Hristos în viaţa noastră, a dus la ruperea egocentrismului şi la
căutarea unui nou sens : slujirea lui Dumnezeu nu prin Legea exterioară, ci prin Legea
slujirii aproapelui, deci trăirea în comuniune după chipul însuşi al Prea Sfintei Treimi. 57
103) Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini, p.9.
De aceea, „omul singur nu e fericit. El este creat pentru comuniune, Or comuniunea
presupune un schimb de valori de daruri” 104). În această măsură, Hristos a instituit
Biserica, ca trup tainic al Lui, pentru ca identitatea creştinului să dea roade,aici , în
comunitatea , celor care odată primind Evanghelia, o propovăduiesc şi în acelaşi timp se
înalţă, prin ajutorul Sfintei Taine, către Cel din care îşi are existenţa.
Cel care intră în Biserică iese de fapt din starea de păcat ( păcatul de regulă, rupe
relaţia de comuniune cu ceilalţi şi cu Dumnezeu ) şi în prezenţa Duhului împărtăşit aici,
intră în credinţă şi spiritul comunităţii.
În viaţa de acum, noi primim fiecare în parte taina Botezului,. dar foarte mulţi dintre
noi , devenim independenţi, izolaţi de comunitate, prin ruperea relaţiei cu Biserica, ca trup
a lui Hristos şi se transformă din mădulare al trupului , în indivizi. Dar Biserica, nu este o
adunare de indivizi, căci tot cel care crede că centrul vital şi unic al Bisericii, este clerul
sau instituţia Bisericească şi nu Hristos, se pierde şi este căzut. Relaţia cu Biserica nu se
face la Botez, Nuntă şi înmormântare. Aproapele devine frate, cu care intru în relaţie doar
prin Intermediul Bisericii.
În Hristos,toate mădularele au personalitate proprie, dar lucrează împreună cu
ceilalţi pentru mântuirea lor. Participarea la viaţa în Hristos trebuie să fie întreagă. „Astfel
omul va fi în acelaşi timp o parte , nu mădular al trupului lui Hristos prin firea sa; dar el va
fi de asemenea , ca persoană, o fiinţă care cuprinde în ea totul.Sfântul Duh care se aibă o
ungere împărătească peste firea umană a Fiului ,Capul Bisericii,se împărtăşeşte fiecărui
mădular al acestui trup ,creează ,spunând astfel,mai mulţi hristoşi ,mai mulţi unşi ai
Domnului,persoane pe care de îndumnezeire alături de Persoana
dumnezeiască”.105)Deci,Biserica,ca organism teondric,devine comunitate de ipostasuri ,de
persoane,cărora Hristos le este Ipostasul Suprem.Apoi,fiecare ipostas ,nu numai că iese din
individualism şi lucrează împreună cu celelalte ipostasuri şi mădulare ale trupului ,ci
lucrează şi vertical,personal, cu Dumnezeu.Aceste două lucrări se întrepătrund ,lucrarea cu
Duhul,face ca să crească comuniune cu semenii,mai ales când aceştia sunt în suferinţe şi în
104) Arhiepiscopul Andrei ( Alba Iulia ),Fericire şi nefericire în rev. Epifania iulie-august, 1999,p.3.
105) Vladimir Lossky,Teologia mistică a Bisericii de răsărit,Edit.Bonifaciu,1998,p.157
58
nevoi.De aici,decurge şi această exigenţă majoră a Bisericii,de a se implica activ în
problemel comunităţii pentru a vindeca rănile pricinuite de răul şi păcatul intrat în sânul
comunităţii,căci „comunitatea cere ca partenerii să aibă ceva care să-i apropie ,care să-i
ajute ,care să-i facă să se înţeleagă”.106)
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere riscul de a te deschide lumii şi de a-l
pierde pe Hristos.Noi ni-l asumăm integral pe celălalt ,dar cu ceea ce este autentic în el,aşa
cum şi Hristos şi-a asumat umanitatea cea fără de păcat;astfel,păcatul celuilalt ne poate,şi
pe noi, îndepărta de scopul,iniţial desăvârşitor,al nostru.
„Ci precum într-un singur trup avem mai multe mădulare şi mădularele
nu au toate aceeaşi lucrare,aşa şi noi cei mulţi un trup suntem în Hristos şi fiecare
suntem mădulare unii altora”-Ram.12,4-5
În Biserică ,vocaţia fiecărui membru este alta, deoarece,el primeşte de la
începutul vieţii „propria entitate şi propriile caracteristici ,conform locului pe care îl ocupă
şi funcţiei pe care o deţine în întreg.107)Şi aici ,doar iubirea poate lega şi poate face ca
relaţia să fie armonioasă,deşi fiecare are altă lucrare,căci scopul este acelaşi şi sunt într-un
singur Duh.
Odată ce omul se îndepărtează mai târziu sau mai devreme de comuniunea
cu dumnezeu ,uşor se îndepărtează de ceilalţi.Aşa, „dezbinarea dintre noi nu lasă mintea
să-şi împlinească lucrarea sa de cunoaştere a lui Dumnezeu,de unire cu El şi cu
semenii”.108)Dar consecinţele nu se opresc aici.”Dacă un mădular este bolnav ,toate
mădularele suferă împreună”(I Cor 12,26)Cel mai grav este că astăzi multe mădulare sunt
bolnave,iar principala cauză este acea mentalitate de mântuire egoistă ,în afara
Bisericii,Biserica de azi este înţeleasă ca instituţie ; dar pentru a reface „trupul tainic al
mântuitorului este nevoie de misiune intensă şi propovăduire a Evangheliei este nevoie de
o luptă , a mădularelor sănătoase ,împotriva păcatului şi a râului universal.Când răul devine
obştesc ,iei toate armele pe care ţi le-a dat Hristos şi lupţi până la mucenicie.
__________________
106) Dumitru Stăniloae ,Iisus Hristos şi restaurarea omului,Edit. Omniscop,Craiova,1993,p.69
107)Mitropolit Emilianos Timiadis,Preot ,Parohie,Înoire,Edit. Eofix,Bucureşti,2001,p.69
108)Cuv. Nichita Stithatul ,op.cit.,în Fil.rom.,vol VI,p.310
59
Ca membru al comunităţii ,omul are menirea să cunoască Evanghelia pentru
a o propovădui .Tinerii de astăzi ar trebui îndrumaţi ,spre misiune .La Sfânta Liturghie ,
omul îl primeşte pe Hristos ,dar nu-l va ţine doar pentru el. „Sfântul Ioan Scărarul spunea
că creştinul are responsabilitate ,nu numai pentru propria sa mântuire ,ci şi pentru lucrarea
mântuitoare a lui Hristos care,visează şi angajează întreaga lume.”109)
Cu harul şi încărcătura Logosului ,credinciosul împarte harul şi celor care
nu-l au (sau nu-l voiesc),prin diferite metode de misiune.Cum ar fi : „Liturghie după
Liturghie” sau „Catehesele Mistagogice” în care clerul explică,celor veniţi în sânul
Bisericii,semnificaţiile întregului cult(Sfintele Taine,Sfânta Liturghie,etc.),până la
diversele dialoguri prin programe de educaţie,schimb de idei cu alte culturi religioase (în
care,fireşte nu se va face nici un compromis al Dreptei Credinţe)etc.”Identitatea creştină se
afirmă şi se practică în urmarea lui Hristos în contextul propovăduirii Evangheliei celor ce
nu cred,în contextul ospitalităţii oferite celor de altă confesiune ,al solidarităţii economice
cu cei săraci şi în suferinţă. Există diverse forme şi situaţii umane în care creştinii pot
descoperi prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu ,urmând exemplul lui Hristos,iar a urma lui
Hristos înseamnă a mobiliza toate forţele spirituale într-un efort continuu,insistent ,de a
face voia Tatălui <<precum în cer şi pe pământ>>(Matei 6,10)”.110)
Şi această vocaţie a desăvârşirii noastre în comuniune a cărui temelie e
pusă de Hristos prin Evanghelia Sa şi viaţa Sa,trebuie să o realizeze fiecare chiar din
această lume,căci ,după aceea,e prea târziu.
109) Î. .P.S. Nifon Mihăiţă ,Episcopul Târgoviştei ,Liturghie după Liturghie în Curs de Miriologie şi
Ecumenism,partea I,Universitatea Valahia Târgovişte,Facultatea de teologie ortodoxă ,2001,p.59
110) Ion Bria ,Destinul Ortodoxiei,p.349
60
CAPITOLUL III.
CĂUTAREA UNEI NOI IDENTITĂŢI
Subcapitolul I.
TRECERA DE LA PERSOANĂ LA INDIVID
„<< Adame,unde eşti?>>Răspunsul acesta :<<Am
auzit glasul Tău în rai şi m-am temut ,căci sunt gol şi
m-am ascuns>>Şi i-a zis Dumnezeu:<<Cine ţi-a spus că
eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am
poruncit să nu mănânci?…De aceea,l-a scos Domnul
Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden,ca să
lucreze pământul ,din care fusese luat.”-Fac.3,9-11;3,23
La început ,Dumnezeu l-a făcut pe om bun,cu trup nestricăcios ,dar ,cu toate
acestea ,era încă nedeplin, duhovniceşte. Este şi firesc să se fi întâmplat aşa ,căci locul
unde avea să ajungă omul (adică la Dumnezeu) se făcea tot cu ajutorul Dumnezeului –Om
prin harul Duhului Sfânt ,după planul Tatălui. Deci,Adam avea lucrarea aceasta ,iar locul
unde el vieţuia era,de asemenea,nestricăcios şi bun,el fiind împărat peste toată făptura
văzută.
Căderea lui Adam ,şi prin el , a întregii umanităţi a dus la toate consecinţele
ştiute şi neştiute din istoria omenirii, ce îşi au cauza într-un singur punct: moartea ,atât cea
trupească ,dar mai ales cea sufletească „Omul n-a reuşit să dea expresie vocaţiei sale ,
primite din partea Creatorului ,de a transforma cerul şi pământul în paradis şi să se ridice el
însuşi ,cu întreaga zidire , către imortaliatea Ziditorului , ci a căzut în stricăciunea lumii*,
* N.B.”Stricăciunea lumii” exista deja,înainte de căderea lui Adam,în iadul format prin căderea lui
Lucifer
61
cunoscând un proces de involuţie ,care l-a apropiat de fiinţele inferioare lui”111) ,
devenind,astfel,mai mult un individ –specie, decât persoană.
Dacă „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu „(Înţ.Sal.1,7),pentru
Adam ,aceasta era învelită în iubirea faţă de Creator.Odată cu căderea ,Adam a devenit
gol.Aceasta este primordiala şi principala ispitire a vrăjmaşului ,încercarea de a lua omului
frica de Dumnezeu.”Nu ,nu veţi muri!Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca
din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu ,cunoscând binele şi răul.”
(Fac.3,4-5)Odată smulsă această virtute ,omul intră într-o înşelătorie şi pseudolibertate.Se
rupe ,imediat de legătura cu Ziditorul său,se îndepărtează de adevărata sa vocaţie ,
identitatea proprie şi-o regăseşte în orice altceva,numai în Dumnezeu , nu ,şi ,de aici,
moartea.În tot acest coborâş ,omul se ascunde prin diferite modalităţi (fiecare istorie,până
la fiecare ins în parte,se ascunde diferit) de Dumnezeu.
Acel „m-am ascuns şi m-am temut,căci sunt gol”(Fac.3,10)nu este
altceva decât neîncetata acoperire a conştiinţei umane de glasul lui Dumnezeu ,iar
„frunzele de smochin pe care şi le-au cusut”(Fac.3,7) sunt patimile,din totdeauna ,cu
care omul îşi ascunde goliciunea ,adică îşi acoperă conştiinţa.
Din acest moment,întreaga umanitate o ia în altă direcţie ,tot verticală ,dar
în cădere .Mai grav este că a tras după ea şi natura ,care devine blestemată ,neroditoare şi
în dezarmonie cu ea însăşi şi cu omul .Pământul blestemat în faptele lui Adam este trupul
lui Adam ,necontenit blestemat prin faptele lui,adică prin patimile minţii lipită de
pământ ,la nerodirea virtuţilor ,care sunt fapte ale lui Dumnezeu.Din trupul său se hrăneşte
omul cu durere şi cu întristare multă ,bucurându-se doar de piţina dulceaţă ce i-o dă el.Din
trup îi răsar omului,pe deasupra plăcerii stricăcioase,grijile şi gândurile ,ca nişte spini şi
marile ispite şi primejdii,ca nişte mărăcini.”112)Pe bună dreptate avea să se întâmple
aceasta,căci omul era după Chipul lui Dumnezeu ,dar purta în el şi pecetea pământului din
care a fost zidit. Odată cu urcşul sau coborâşul său , şi pământul îl urma.Pe de altă parte, la
111)Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu ,Omul fără rădăcini,p.69
112)Sf.Maxim Mărturisitorul ,Răspunsuri către Talasie,în Fil.rom.,voIII,p.51
neascultarea lui Adam faţa de Dumnezeu (Stăpânul Său), şi universul, al cărui stăpân îi 62
era, omul a devenit neascultător făţă de om .El devine lipsi de rodirea de la sine, iar
lucrarea lui se va face cu sudoare, osteneală şi doar în ascultare şi supunere faţă de
Dumnezeu, Creatorul său. Întreaga natură însăşi a devenit neascultătoare. Dar repunerea
omului în relaţia primordială cu Ziditorul, aduce de la sine şi armonizarea lumii
înconjurătoare.
Vai de cei ce zic răului-bine şi binelui-rău,care numesc
lumina-întuneric, şi întunericul-lumină, care socotesc amarul-dulce şi dulcele-amar;
aceasta este haina de piele, viaţă în moarte, iraţionalitate- Sf. Grigorie Palama.
Dacă la început omul a fost înzestrat cu raţiunea în bine, neexistând pentru el
răul, după cădere, omul, pentru că nu se afla încă la asemănarea cu Dumnezeu, nu mai
poate diferenţia binele de rău, căci nici răul nu-l cunoştea în esenţa lui, ca să se ferească de
el, dar nici la Binele Absolut nu ajunsese.
Astfel , adevărata lui raţiune se acunde şi ajunge ca şi pe el, şi viaţa sa, şi
lumea întreagă, să nu le mai poată percepe decât „aici şi acum” devenind astfel iraţional
sau cu o raţiune pervertită, ilogică, nearmonioasă şi fără Logosul divin. „Spiritul uman
primeşte de acum, chipul unei materii amorfe, în loc să oglindească veşnicia. Spiritul ar
trebui să primească viaţa de la Dumnezeu, sufletul de la spirit şi trupul de la suflet. Dar
spiritul începe să trăiască de pe urma sufletului, hrănindu-se cu valori nedumnezeieşti,
cum ar fi bunătatea şi frumuseţea, care nu vin de la Dumnezeu, atrăgându-i atenţia asupra
pomului. La rândul său, sufletul trăieşte pe urma trupului; iau naştere, în acest fel patimile.
În cele din urmă trupul trăieşte de pe urma universului terestru, ucide pentru a mânca( şi nu
numai ) şi astfel descoperă moartea”113).
Căderea nu se opreşte doar aici. Mintea omului se face tot mai îngustă. Deşi
veşnicia nu se pierde, omul o pierde din vedere şi trăieşte în întregime superficial şi
material. Legătura cu pământul, cu dobitoacele şi cu relativul devine tot mai strânsă. Pentru
omul căzut, Dumnezeu rămâne în Transcendenţa Sa. Creatorul nu pleacă, ci doar „se roagă
cu suspinuri grele”(Rom, 8,28); făptura se îndepărtează crezând,paradoxal, că Ziditorul se
113) Vladimir Lossky, Introducere în Teologia Ortodoxă, p.114.
63
îndepărtează. Păcatul căderii aduce în ultimă instanţă „pierderea sensului existenţei : o
viaţă în întregime superficială, materială, o viaţă de plăcere, egoistă, legată de conflictul cu
ceilalţi şi cu uitarea lui Dumnezeu”114)
Datorită minţii închise în temniţa păcatului, omul confundă binele cu răul,iar
păcatul pătrunde atât de adânc în fiinţa umană, încât pare a fi firesc. De fapt tot ceea ce era
din din origine firesc, devine nefiresc, iar nefirescul devine firesc şi anormalul-normal.
Făcându-ne mădulare păcatului, trupul înrobit începe să ne răsvrătească împotriva
sufletului. Odată ucis sufletul, trupul ne coboară la cele mai josnice păcate astfel că omul
tinde să devină anexa propriului său trup.
Odată intrat păcatul în om, devine,cu timpul, patimă, căci se va generaliza, va
deveni obicei. Patima se aseamănă cu instinctul; nu se mai simte imoralitate, dar nici
dependenţa de păcat, deoarece ea stă acolo, ascunsă în suflet şi odată nesatisfăcută, iese
afară şi reacţionează violent atât faţa de individ cât şi faţă de ceilalţi.
Chiar şi privirile omului împătimit, devin înrobite şi înguste. El vede lumea
rea, după cum este el, devine egoist, căci trupul cere o serie de satisfaceri şi
anticomunitar;chiar dacă în exterior pare să comunice, de fapt, comunicarea devine strict
pragmatică, individualistă, fără suflet şi cu raport exterior : de satisfacere a propriilor
patimi. Refuzul, în toate cazurile, planurile şi raporturile nu are decât un singur efect:
violenţa manifestată diferit de la om la om, de la societate la societate, de la o istorie la
alta. „Unde mai există relaţie personală, nu mai există umanitatea. Nu se mai poate vorbi
de drepturile omului, de aplicaţii umanitare, Pentru că umanitatea nu mai există, decât la
cei care se opun şi care trag consecinţe şi pot să sufere pentru asta. Pot fi şi ucişi pentru
asta”115).
Consecinţele actuale sunt grave căci s-a trecut de la teologie la epocentrism, de la Hristos
114) M. Costea de Beauregerd, Dumitru Stăniloae, Mica Dogmatică vorbită.Dialoguri la Cernica, Edit.
Deisis, Sibiu, 1995,p.156.
115)Alexandru Paleologul,Există o tendinţă dea distruge moştenirea creştină în Europa ,în rev.
Ziua,iulie,1999,p.15
64
la umanism, de la sacru la profan. Omul contemporan duce o relaţie de subiect-obiect cu
aproapele , sub aripa Drepturilor Omului , devine posesiv, lacom şi războinic.Aceasta
ieşire din propria-i vocaţie, duce la tendinţa de autonomie pe care şi-o apără, căci prin ea
îşi poate satisface dorinţele care l-au înrobit şi tot prin ea încearcă să-l ucidă pe Dumnezeu
din inima sa, dar nu reuşeşte, căci „sau va fi cu adevărat liber, decât în momentul în care va
fi ucis ultimul Dumnezeu”(Pr.Prof.Dr.Dumitru).Prin intermediul tehnicii şi a ştiinţei ,
încearcă să se înalţe deasupra Teologiei şi ,în ultimă instanţă ,se foloseşte de diferite
vicleşuguri pentru a o învinge.Când nici aceasta nu-i reuşeşte ,se aruncă în mrejele
indiferenţei ,afirmând că:”Dumnezeu a murit”-Nietzsche,căzând pentru a doua oară (după
Adam) ,în ziua când ,de fapt, a fost creat pentru veşnicie,adică în Vinerea ce desemnează
moartea lui Hristos ca om. „Postmodernismul nu este altceva decât cufundarea în lumea
Vinerii Mari,dar care nu mai ajunge până duminica ,nu cunoaşte Învierea …Căci noi nu
punem aici punct (în Vinerea Mare).Acolo unde Nietzsche pune punct sau semnul
exclamării, noi punem virgula ,pentru că anume după aceasta ,El a înviat.”116)
Omul devine din persoană după chipul lui Dumnezeu- individ coborât la rangul cel
mai jos al iraţiunii, prin negarea şi respingerea chemării lui Dumnezeu.
116) Ierodiacon Savatie, Baştovei Ortodoxia pentru postmodernişti, Edit. Harisma, Timişoara, 2001,
apud //A:\ Ortodoxia.htm. , p.2.
65
66
Subcapitolul II.
UMANISMUL PSIHOLOGIC.
„Omul a căzut prin trufie în clipa când îl îmbată
iluzia înălţării prin propria-i natură”– Nechifor Crainic
(„ Omul e măsura tuturor lucrurilor”-Protagoras )
A ) De ce <<umanism>>?
Slăbiciunea lui Adam era încă dinaintea căderii, el lăsându-se uşor ispitit de ideea că
ar putea fi cel puţin la fel ca Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă de atunci până astăzi, şi va
mai continua, odată cu continuarea păcatului, pe tot parcursul istoriei omenirii ,fie
manifestat mai uşor sau mai pregnant în unele perioade.
Forma mentalităţii umaniste, a luat amploare, concret încă din vremea apostolică,
odată cu apariţia ereziilor care negau total divinitatea lui Iisus Hristos. Apoi, contemporan
vorbind, protestanţii şi chiar catolicii, Apusul în general, pun accent pe firea umană a
Mântuitorului, diminuând, eliminând, chiar, firea dumnezeiască a Fiului. Odată privit
Hristos, dar ca om , legătura cu divinitatea nu mai are nici o punte şi astfel se rupe, fiind
alungată în transcendenţa Sa, iar Hristos, pentru unii, devine modelul suprem de om sau
omul perfect. Toate aceste tendinţe îşi au originea în ruperea relaţiei autentice cu
Dumnezeu, şi înţelegerea parţială sau nulă a relaţiei dumnezeieşti şi în raportarea omului
doar la planul terestru , material, deci tot la om, în ultimă instanţă. Se trece astfel de la
teocentrism la anteopocentrism, iar această orientare o întâlnim cel mai frecvent în Apus
„ tendinţa nativă spre narcisism care caracterizează cultura apuseană , a avut drept
consecinţă în psihologia modernă o fixare asupra propriului eu.”117)
117) Pr.Prof. Dr. Nicholae Achimescu, Tinerii în faţa ofensivei noilor mişcări religioase, în rev. „Ideea
Creştină”, nr.3, 2001, p.23.
67
Secularizarea devine tot mai pregnantă, cu cât spiritualul, sacrul, religiosul,misticul, nu
numai că sunt îndepărtate, dar sunt şi negate şi înlocuite cu spiritualităţi improvizate, sub
diferitedenumiri ( libido, supra-eu, Sine,om deplin, Arhetip, etc.), pur umaniste. Gândirea
umanistă ajunge la culmea de a considera omul ca fiind un dumnezeu care, cu ajutorul
ştiinţei şi progresului, poate acum crea şi inventa mereu totul, inclusiv propria sa natură.
Sub această nouă identitate, omul gândeşte precum Alezandru Musina că „Eu sunt
centrul Universului, dar şi din motivul că universul ar fi altul fără mine”. Într-o lume cu
miliarde de „axis mundi”, ce mai poate lipsi decât haosul.
„Nevroza este o greşeală de determinare a destinului
în căutarea vocaţiei proprie” - Dr.Caruso.
B : De ce <<psihologic>>?
Nici o altă ştiinţă umanistă şi antropologică nu poate dezbate mai mult problema
omului afară de psihologie ( vorbim aici de o societate postmodernistă, secularizată, fără
Dumnezeu ca ultim sens al existenţei ). Dar toate teoriile, mari, ale psihologiei au mutat
centrul de gravitate de la Dumnezeu spre om adorând propria-şi raţiune-umană. În om stă
după această ştiinţă, întreaga gândire, etc.
Astfel psihologia tradiţională este împărţită în : psihanaliză ( în genere-
freudismul )şi behaviorismul.
167) Freudismul înţelege reacţiile omului în acţiunea libidoului asupra
inconştientului „Subliniind apartenenţa omului la regnul animal, importanţa
corpului şi a nevoilor biologice, freudismul a tins să reducă complexitatea
existenţei umane la baza sa biologică, punând deseori în centrul sistemului uman
instinctul sexual”118).
Unul din ucenicii lui Frend a fost Adler care găsea în inferioritate fizică cauza
fundamentală a multora din patologiile psihice. Se poate observa din ambele cazuri că
psihanaliza pleacă, în explicarea minţii umane, de la starea de boală. Într-adevăr şi Sfântul
Apostol Pavel afirma că „ceea ce face nu ştie”(Rom.7,15), dar o ia ca o împotrivire a
păcatului, când afirmă acesta,şi o spune cu convingerea că e supus riscului căderii, dar
____________________
118) Elen Zamfir ,Psihologia socială; texte alese, Edit. Ankarom, Iaşi 1997,p.5068
singurul-Hristos îl ţine deasupra şi lucrează cu şi prin el.
Separat de această trăire paulină, psihanaliza pe lângă concepţia că
inconştientul refulează pulsiunile, care odată înăbuşite duc la nevroze, psihoze, psihopatii,
evocă „ trei instanţe sufleteşti în care oscilează întreaga existenţă umană :
-binele care-i <<polul pulsional al personalităţii >>
-eul ca instanţă centrală a personalităţii, dar şi câmp de conştiinţă,
-supraeul care-i <<instanţă a personalităţii al cărui rol este echivalent cu cel al
unui judecâtor sau cenzor în raport cu eul>>119)
Sub ce bază oare şi cu ce argumente, poate psihanaliza să se considere
temeinică, când întreaga existenţă umană, ar fi absurd, să se judece pe ea însăşi, să se
explice şi să se vindece prin ea însăşi. Apoi ce-ar mai fi :să ne punem problema existenţială
în funcţie de partea noastră bolnavă găsind un ţap ispăşitor, nu în noi, ci în ceilalţi şi să ni
se furnizeze permanent ideea : „Nu eşti tu de vină, ci mediul, conjunctura, materialul
genetic, refularea, etc.” sau Tu eşti un om bun, intenţiile tale nu au fost rele…Te
înţelegem…Tu poţi , tu ai putea să faci binele…Ai încredere în tine şi doar aşa vei
reuşi…tu, doar tu eşti cel care poate schimba lumea în <<bine>>”. În acest sistem
închis al psihanalizei, „ omul nu este practic niciodată în măsură să–şi afirme complet Eul.
Atunci când nu se supune altora, el se supune luişi . El este jucăria pulsurilor interioare şi a
dorinţelor latente care sunt abstracţii realizate” 120).
Să admitem faptul că cele trei componente psihanalitice (sinele, eul şi
supraeul) ar fi reale. Totuşi nu înţelegem două lucruri :
i)prin ce se leagă una de celelalte ; cum se condiţionează
între ele şi prin ce proces sinele se subordonează eului şi
eul-supraeului. Originea eului ar trebui să fie în şine, iar
supraeul să se deducă din eu.
119)Pr.Prof. Constantin Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă, p. 106
120)Alain de Benoit , O perspectivă de dreapta ,Edit .Anastasia ,Bucureşti,1998,p.105
69
Dar este absurd ca orice imperativ categoric
să-şi primească legitimitatea din inocenţă. (din
ceva inferior ne referim aici), putându-ne referi şi
la ceva identic cu acel imperativ despre care
vorbeam.
ii) Mai exact,este imposibil ca sinele să se poată
refula de la sine,pilsaţiile să se cenzureze sau
sublimeze,ele însele şi eul
să ajungă propriul său legislator moral.
Tot ceea ce am relatat ar fi dus la ideea lui Jean –Paul Sartre (dacă ar fi
adevărat) care declară că „omul ,fiind liber,trebuie să aleagă,să se inventeze pe el însuşi ,să
fie propriul său proiect fără referinţă la vreun model prestabilit.Potrivit acestei concepţii
psihanalitice, de altfel ,omul se ridică şi se dezvoltă proiectându-ne în neant ,fără ca nimic ,
nicăieri să-i ofere vreun punct de sprijin .”121)
Această tendinţă psihanalistă,foarte uşor ,şi-a asimilat-o societatea
contemporană apuseană care şi-a permis să se axeze şi pe ramura cea mai sensibilă şi mai
imorală a acestei tendinţe ,şi anume,pe feudane cu întreaga lui teorie sexuală.În acest
moment,cu durere trebuie spus că Occidentul suferă de o defulare a întregii
sexualităţi ,vorbim aici pentru toate planurile existenţiale . Mai rău este că aceste exagerări,
ce privesc vindecarea prin sex a pătruns şi în ţările ortodoxe. Aşa se face că „ în casele de
bolnavi psihici pacienţii sunt eliberaţi să se împerecheze ca animalele, iar la o vreme
chirurgii vin şi avortează bietele bolnave…Nu lipsa contactelor organice îl nenorocesc pe
bietul pacient, ci lipsa afectivităţii.Tot Frend a constatat că aceşti melancolici înstrăinaţi se
masturbează foarte mult…Totuşi, acesta nu le trezeşte setea la viaţă, nu-i tămăduieşte de
boala lor. Dacă s-a şi constatat o remediere temporară după astfel de <<tratament>>, este
pentru că cei doi sărmani, batjocoriţi în acest fel. Poate că şi-au unit sufletele, dincolo de
această animalică ____________________
121)Viktor E. FranKl.,Transcendenţa conştiinţei morale,în rev. „Transilvania”,pp.60-62
70
şi tristă descărcare, adică au cunoscut un început al dragostei, pe cât li se putea” 122)
b) Curentul behaviorist pune accent, într-un mod mai puţin absurd, poate pe
comportament şi pe factorii care-l determină. După această teorie, omul este : explicat,
tratat, înţeles, abordat, etc. doar din comportamentul,ca răspuns la stimulii exteriori. Se
ajunge astfel la aceeaşi concluzie : omul este o maşină.
Alături, sau mai bine zis după cele două cuvinte ale psihologiei tradiţionale, se
situează psihologia umanistă care încearcă definirea omului în întreg ansamblul său: atât
interior ( prin pulsurile sale ), cât şi exterior.(comportamentul său). Dar şi această tendinţă
lasă de dorit,. Astfel, spun ei, „omul are nevoie de descoperirea propriilor lui potenţe
interioare, nu pentru a se manifesta el însuşi ca personalitate distinctă, izolată, ci pentru a
putea coopera şi înţelege mai bine pe ceilalţi << aici şi acum>>….deci, procesul de
autodescoperire şi autodezvăluire a individului în raport cu ceilalţi”123) e fundamental.
Tot acest proces pare şi el frumos, filantropic, chiar. Dar unde este noţiunea de
Dumnezeu sau cel puţin de transcendent, iar dacă există, este evident că e doar ea un
fenomen exterior fiinţei umane ce ţine de cultură, „religie”, nu de esenţa şi în constituţia
omului. Rolul divinităţii, al religiosului se rezumă doar la a împlini spiritul care aspiră spre
cultural şi etic.
Ca o reacţie la toate teoriile psihologiei atee ,avem totuşi şi psihologi
(psihiatrii) ca C.G.Jung şi V. Franke, care au găsit sensul vieţii şi vocaţia omului în
Dumnezeu.
Astfel, Jung este de părere că ultima cauză a persoanei umane este credinţa
pentru Dumnezeu. Cele două probleme care l-au preocupat pe Jung au fost : inconştientul
uman şi Sinele (considerat de, marele lui profesor al psihanalizei- Frend-ca fiind parte a
individului ) Pentru Jung inconştientul uman nu se opreşte la sexualitate ci o ia tocmai în
cealaltă direcţie : spre transcendent „Inconştientul este , desigur , receptacolul a tot ceea ce
noi am uitat, dar el apare ca un mare x, despre care singurul lucru incontestabil pe care îl
122) Ierodiacon Savatie Boştovei, Între Frend şi Hristos, Edit.Marineasa, Timişoara,2002,p.26
123) Elena Zamfir, op.cit, p.55.
ştim este că din el emană influenţe importante”124)
71
Sinele, de asemenea , pentru Jung este de o importanţă vitală, purtând în el pecetea
sensului vieţii, adică Arhetipul „În inconştient există un Arhetip al totalităţii care îl apropie
de imaginea (chipul n.n.)lui Dumnezeu. Asemănarea este stabilită mai ales şi prin aceea că
Arhetipul produce o simbolistică ce a caracterizat şi exprimat divinitatea totdeauna.
Imaginea lui Dumnezeu nu coincide cu inconştientul pur şi simplu, ci cu un anume
conştient al acestuia : cu Arhetipul sinelui 125).
Vedem deci, cum nevrozele şi psihozele nu-şi au cauza deloc în sexualitate.
Victor Frankl,psihanalist al secolului nostru ,îi atribuie lui Dumnezeu meritul
cuvenit într-o formă foarte aproape de învăţătura evanghelică.După formula Norici von
Ebner Eschenbach : „Fii stăpânul voinţei tale şi sclavul conştiinţei tale morale” şi sub
curentul inţiat de el,Logoterapia ,Frankl se ocupă ,prin terapiile sale,nu numai de găsirea
voinţei de sens a omului(pacientului),ci şi ,de aceea a voinţei de de un sens ultim,a unui
suprasens.Aşa ajunge el la ideea că doar credinţa religioasă este ,în ultimă instanţă ,
credinţa în acest ultim sens ,act de încredere faţă de suprasensul existenţial .Această
concepţie are în vedere două perspective:
a) Dacă omul ar fi pus în faţa singurătăţii sau a necesităţilor spirituale ,el,care –i creat în
şi pentru comuniune,pentru a-şi salva existenţa de la moartea datorată însingurării ,
intră în dialog cu el însuşi.Aici descoperă,spre surprinderea sa ,o altă lume contradictorie
celei fără sens a lumii materiale( cu toate aspectele şi suferinţele sale),ultima ,şi de
fapt,principala sursă a realităţii conştiinţei sale-dialogul cu Dumnezeu Însuşi.
Oricum ,înţelegerea conştiinţei morale depăşeşte simpla natură
omeneascvă,intrând într-un univers ,care nu aparţine omului ,dar este în om,adică-n
transcendenţa divină .
b)Acea voce a conştiinţei este ,de fapt,vocea transcendenţei ,iar omul ireligios nu ştie să
recunoască această transcendenţă a conştiinţei morale.
A fi „stăpânul voinţei sale”înseamnă a fi stăpân pe ceva ce-ţi aparţine .Însă a
124) Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă125)ibidem,p.114
fi sclavul conştiinţei ar însemna să-ţi descoperi realitatea ta în ceva deasupra ta ,căci omul
72
nu poate fi prin firea sa propriul său sclav;este un non sens În calitatea de stăpân a
voinţei,omul devine creator,dar în calitatea de sclav al conştiinţei ,omul este creatură.
Această mentalitate ,cum am mai amintit anterior,omul ireligios nu şi-o poate explica.El
se opreşte prematur în a considera că ultima instanţă în faţa căruia trebuie să răspundă
pentru faptele sale este conştiinţa sa.De aici,nu-şi mai pune întrebări pentru mai
departe,,căci ai însemna să se ridice pe o culme mai sus ,dar materialist fiind ,îi este drag
pâmăntul de sub picioare drept pentru care nu îndrăzneşte să se aventureze în
transcendent ,spunând astfel:este un act de copil să intri în poveşti fără sens (sensul
găsindu-l doar în lumea de aici)
El însuşi (Frankl), găsindu-şi această voacţie ,vede pentru toţi ceilalţi
aceeaşi vocaţie :lipsa pentru a găsi un sens în existenţă şi în viaţă ;în aceeaşi ordine de
idei ,pentru el ,originea nevrozelor ,psihozelor,suferinţelor şi relelor,într-un final,stă în
vidul spiritual şi lipsa de sens a omului (facem referire aici ,în principal la omul
contemporan care este cel mai dispus acestor riscuri şi traume)126)
Aceşti din urmă doi psihanalişti (Jung şi frankl) răspund uşor acelora
urmăriţi de obsesia sexuală (freudismul) sau cea a puterii(Adler).
Apoi ,psihologia umanistă riscă şi ea să se închidă în sfera umanului
pentru că întreg procesul existenţial nu-l pune prin şi în Dumnezeu ca sursă „omul fiind
propriul său proiect ,autonom în raport cu propriul său trecut şi pe linia autoconstrucţiei
sale.”127)
Toate aceste tendinţe au prins adânci rădăcini în societatea
postmodernistă.Este surprinzător de grav.Consecinţele nu sunt asupra individului,mai ales
când aceste mentalităţi sunt răspândite în masă,de cei ce se doresc a fi medicii unei
societăţi bolnave (psihologii,psihiatrii,sociologii ,etc).Atât ei au căzut în prăpastia
propriilor idei,dar au tras şi vor mai trage în continuare nenumărate suflete slabe ,
_______________
126)comentariu la Pr. Prof. dr. Constantin Galeriu ,Psihanaliza … ,pp.119-120 şi Viktor Frankl ,
op.cit.,pp.57-60
127)Elena Zamfir ,op.cit.,p.58
73
zdruncinate de lipsa comuniunii cu Dumnezeu prin Biserică (înţelegem aici toate laturile
şi trăsăturile care sunt cuprinde în Biserică) şi poate a multor generaţii de acum încolo ,
atâta timp ,cât totuşi Dumnezeu va îngădui.
Cursele narcisismului sunt şi vizibile ,grosolane,poate ,dar şi măiestrie .
”Vânătorul e iscusit şi pe cel ce scapă din curele grosolane îl prinde în lanţurile cele
meştesugite…Căderea e ascunsă în toate chipurile biruinţei ;dorinţa de a plăcea oamenilor ,
făţărnicia ,slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuţii. Amăgirea ,întunecata
înşelare,poartă chip duhovnicesc ,ceresc.Dragostea sufletească ,adesea pătimaşă,se ascunde
sub chipul iubirii sfinte ;desfătarea mincinoasă,închipuită se dă drept desfătare
duhovnicească…Câte curse pentru trup! El însuşi ,ce mai cursă! Cum se foloseşte de el
stăpânitorul lumii acesteia!…”128)
Cu toate acestea ,înfricoşatul tablou este îngăduit a fi văzut doar de ochii cei
înduhovniceşti ,căci el nu se încheie doar aici.Dacă omul ar cunoaşte în ce prăpastie şi la ce
nivel se află ,ar deznădăjdui ,s-ar simţi asemenea lui Iuda şi şi-ar pune sfârşit vieţii ,
suferinţei sufleteşti şi deznădejdii ,dar aceasta nu este îngăduită ;… nu la nivel de masă.
128)Sf. Ignatie Briancioninov,Cuvinte către cei…,p.112
74
Subcapitolul III. „ LIBERTATEA” OMULUI DE AZI
„Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă
primiţi;dacă va veni un altul în numele său ,pe acela îl
veţi primi” (Ioan 5-43)
Într-una din cărţile sale,Vladimir Lossky amintea faptul că <<omul a fost
creat de Dumnezeu liber şi responsabil pentru că l-a chemat la o vocaţie
supremă-îndumnezeirea >> Este adevărat ,iar întreaga chemare a lui dumnezeu a avut în
vedere iubirea faţă de noi ,căci aceasta implică libertate .Dar, oare,ce fel de libertate ,
aduce,astăzi ,iubirea egocentrică sau pătimaşă faţă de aproapele sau cea pur lumească?
Ne înspăimântă doar gândul că noi suntem conduşi de propriile noastre patimi sau de cele ,
prin care am fost manipulaţi de alţii .
Trebuie să remarcăm faptul că Părinţii Bisericii vorbesc de două feluri de
libertăţi (mai ales Sfântul Maxim Mărturisitorul dezbate această problemă)Astfel,există o
libertate a firii ,adică cea în care ne mişcăm spre Dumnezeu şi una a persoanei ,în care
Dumnezeu nu se bagă ,căci ,spune Sf. Marcu Ascetul „Dumnezeu poate orice,dar nu-l
poate constrânge pe om să-L iubească”În primul tip de libertate avem „theonomia care-i
sinergism,comuniune,orietenie <<Nu vă mai numesc pe voi slujitori ,vă numesc
prieteni>>(Ioan 15,15)…În schimb ,autonomia umană,<<încapsulează>>omul închis în el
însuşi,ea este instabilă şi problematică,iarheteronomia este voinţa demonică străină
omului.”129)Observăm astfel,că ultimele două „energii”(autonomia şi heteronomia)aparţin
libertăţii persoanei.Şi totuşi ,dacă am continua ideea pariului lui Pascal am afirma un lucru,
oarecum logic:omul ,după cum bine observă ,singur,are în sinea sa o sensibilitate spre a
face binele şi spre a evita şi ocoli răul.În acest sens ,el nu are nimic de pierdut dacă s-ar
pune în slujba Binelui Suprem ,care are în Fiinţa Sa – libertate supremă. O minte
129)Paul Evdokimov,Taina iubirii ,Edit.Christiana,Bucureşti,1994,p.72
75
întunecată nu realizează ,faptul că acea libertate pe care el o are şi pe care nimeni nu i-o
poate viola ,cu vreun drept ,îşi are originea în Dumnezeu,dar se poate de ea .
Deci,nu pierde nimic,în viaţă ,,dacă se lasă dus de Harul divin în tot ceea ce
face (eventual ,pierde înfăptuirea unor patimi,vicii sau ambiţii care nici acestea ,de fapt ,
nu-i spaţiu ,ci –s exterioare lui) În schimb,dacă se lasă în voia libertăţii autonome ,riscă să
cadă ,căci la robie,dependenţă,patimă şi ,în final,la heteronomie.Şi demonii au avut ,
înaintea noastră,liberul arbitru,îngeri fiind,şi au căzut.”El a fost creat bun de Creator,dar,în
virtutea liberului arbitru,el şi cu puterile care au apostaziat împreună cu el,adică demonii,a
ajuns descoperitorul răutăţii ,în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în
bine”130),căci şi-au pus voinţa şi libertatea lor în slujba lui Dumnezeu.
Cum am mai amintit în capitolele anterioare,societatea contemporată suferă de
acel proces de individualizare ,datorită îndepărtării de Dumnezeu ,de iubire şi de
aproapele.
Aşa se face că „actul de identitate al modernităţii e noţiunea de drept individual –dreptul
omului,dreptul individului.”131)
Sub acest drept care duce la miliarde de drepturi individuale şi de aici la haos
universal (se observă concret aceasta în toate catastrofele contemporane),omul are drept
asupra celuilalt ,căci după mintea lui,celălalt prin libertatea sa ,intră în libertatea lui şi deci
violează dreptul omului ,fireşte.
Astfel,homosexual are drept la religie ,chiar dacă acea confesiune nu acceptă
homosexualitatea ,prostituata are dreptul de a intra ( la fel ca şi homosexualul,tot prin lege
civilă şi sub imboldul drepturilor omului)în interiorul celulei societăţii-familia,pentru a
echilibra defulările pulsaţiilor sexuale,iar mai nou printr-un proiect de lege,Israelul vrea să
introducă ,deţinerea Noului Testament de către oricine din lume,ca infracţiune penală
datorată proselitismului care se face asupra Legii iudaice.”132) Lista rămâne deschisă şi
cutremurătoare.
130)Sf. Ioan Damaschin,Dogmatica,Edit,Scripta,Bucureşti,1993,p.89
131)Christos Yannaras,Ortodoxie şi Occident ,Edit. Credinţa Strămoşească,1995,p.57
132)Ieromonah Hristodul Aghioritul,La Apusul Libertăţii,Edit. Σofix,Bucureşti,1999,p.78
76
În voinţa sa, omul are libertatea să zică<<Da!>> lui Hristos (Aşa cum a spus şi
Fecioara Maria – consecinţa „nu”-ului. Ei, aducând ,astfe,l neântruparea, nemărturisirea,
deci continuarea existenţei umane în iadul păcatului original). La fel, omul poate zice şi
<<Nu>> lui Hristos şi tot la fel poate zice <<Nu!>>-lumii seculare. Orice răspuns are un
efect global, în timp şi spaţiu( deci atât pentru generaţiile viitoare, cât şi pentru semenii
noştri ). Răspunsul nostru este foarte greu de dat într-o lume seculară, căci ea poartă
amprenta psihologică a îmbrăcării lupului în piele de oaie sau mai bine zis a apariţiei răului
sub forma virtuţii, binelui. Oricum ar fi răspunsul, pentru că suntem făpturi create,
libertatea noastră faţă de ceva, implică supunerea faţă de altceva. Omul contemporan
crede că atât timp cât nu se abate de la legea morală, este liber, dar orice mic păcat aduce
de la sine altul mai mare. „Vrei să mănânci, să bei,să petreci, să te îmbeţi, apoi, şi să-ţi
împlineşti poftele trupului, vrei să te împleticeşti, să te împiedici şi să cazi, ca în cele din
urmă să te blestemi pe tine însuţi?”133).
Se observă astfel trecerea, rapidă, de la libertate la robie. Mai rău este faptul
că se încearcă împrimarea ideii de normalitate. Sub numeroase motivaţii şi argumente
„logice” se asociază vieţii spirituale,experienţe ce se doresc a se numi normale. Prin
dezvoltarea societăţii de ____________ abuzivă şi aducerea pe piaţa de desfacere a
lucrurilor inutile,omulmcontemporan înţelege normalitatea .Astfel,se caută gustul bun ,nu
sănătatea,produsele cu o mare gamă de publicitate şi,mai ales,cele ce sunt de actualitate .
Manipularea se observă a fi foarte subtilă ,în ce priveşte particularul(individul).Cursa
devine şi mai „măiastră” cu cât sfera de mainpulare creşte la nivel de societate până la
nivel global.Pentru cei traumatizaţi de acest ritm alert,în care nu se ştie ce este normal şi ce
nu este normal,refuzul ultraliberalismului îi determină la violenţa ,la antisocial,la
naţionalism fanatic sau la mişcări religioase ieşite din sfera Bisericii.Nici această cale nu se
dovedeşte a fi mai dreaptă.”Supraoferta neselectă conduce la o confuzie de roluri şi la
incapacitatea omului de a fi statornic din punct de vedere profesional,religios sau sexual…
Fie prin supralicitarea identităţii colective care uneori se manifestă agresiv în
133) Episcop Ottocar Prohászka Concepţia superioară a vieţii, Edit.Credinţa Strămoşească, Iaşi, 1998, p.
77
exterior ,fie prin supraidentificarea cu <<eroi sau lideri idealizaţi>> se ajunge la o
completa dispoziţie a propriei identităţi.”134)
Noua strategie liberală are consecinţe nefaste atât pe plan individual ,cât şi
familial,partenerial,sexual,economic,cultural şi ,nu în ultimul rând ,religios,iar supunerea
nu se mai face decât pe plan politico-legal.Actele imorale se raportează doar la planul
constituţional.Astfel,pentru omul contemporan,Dumnezeu nu mai este Hristos,ci
Statul,Guvernul ,poporul,lumea şi legile ei.
Când Statul devine corupt,omul devine şi el asemenea .Când lumea din
jurul lui a deevenit coruptă,a luat-o pe cale,şi-a adoptat vreo opinie,încearcă o nouă
mentalitate sau nu se conformează unor anumite idei,îşi schimbă garderoba sau îşi
împropriază un stil de viaţă mai <<la modă>>,omul merge după <<spiritul de turmă>>;îşi
spune în sine că aşa o fi bine.Pentru aceşti oameni putem să spunem un singur lucru:vor fi
judecaţi după legea lor morală şi după atât cât cunosc.
Dar,ce ne facem cu cei care cu un picior în groapă,se numesc drept
creştini şi se lasă robiţi de toate influenţele nefaste a unei lumi secularizate,slujind ,astfel,la
doi domni.Aceşti oameni sunt purtaţi de valurile vieţii ,îngrijoraţi doar de bucata de
pâine ,de confortul familiei şi plutesc inert în toropeala traiului molcom şi fără
probleme .Dacă mai ştiu,de prin bunici sau vecini că-i bine să aprindă şi o candelă sau să
mai ţină şi un mic post în săptămâna Patimilor,o fac ,împlinindu-şi astfel,datoria,de
creştini.Dacă nu,aceşti apostaţi contemporani trăiesc în amorţeala vremurilor din urmă
frecventând ,ca buni şi autentici creştini ce pretind a fi,şi alte curente ,de relaxare ori de
ocupare a timpului,cum ar fi:Yoga ,New Age,Zeu ,etc.Unii dintre ei frecventează
săptămânal Biserica ,mărturisind că aceste tehnici de meditaţie îl înalţă mai mult spre
divinitate,acumulează energiii cosmice ,se autoluminează,etc şi se documentează
combinând Filocaliile Sfinţilor Părinţi ( ce deţin informaţii „benefice” despre metodele de
„iniţiere” în rugăciunea inimii,de pildă) cu acele manuale ce-au sucit mii de capete cu
filozofiile lor . „Lepădarea sau apostazia poate lua chiar şi chipul lui Hristos ,chip paşnic şi
blând ,conciliant şi iubitor.Întâlnim acest chip atât
134)Pr. Prof. dr. Nicolae Achimescu,art. cit. în ideea Creştină ,p.25
78
în conferinţe pro-ortodoxe,în alianţe de pace,în bănci ale religiilor ,în funcţii ecologice sau
umaniste,în întruniri,mitinguri şi dezbateri cu scopuri ,desigur dintre cele mai nobile.”135)
Foarte grav este faptul că acest război,cu secularizarea şi cu înrobirea omului (şi a libertăţii
sale),este nevăzut.
În vechime apostazia se făcea vădit .Presiunile se înţelegeau a fi antihriste.Acum,însă,nu
trupurile se înrobesc(ceea ce ducea odată la mucenicie) ,ci sufletele celor slabi şi a celor
mai puţini slabi,ce cad pradă acestui sistem psihologic de manipulare şi condamnare la
chin veşnic.
Atât o metodă de manipulare ,cât şi o formă de îngrădire a libertăţii este
mass- media.
Trebuie să recunoastem că ,în ultimul timp ,aceasta a devenit o putere .Omul
contemporan se vede zilnic hrănit (cu cafeaua de dimineaţă) de presa care-l amăgeşte fie cu
cele mai siropoase minciuni politice,fie cu cele mai noi bârfe,privind starurile şi vedetele
actuale,fie cu informaţii privind cele mai înfricoşătoare ,zguduitoare şi traumatizante
întâmplări,etc.Astfel,preocupările zilnice sunt mereu înveninate şi reactualizate cu acest
vid spiritual.
Pe de altă parte,televizorul,nu are funcţia de
divertisment ,informaţie ,culţură,etc,ci de a forma un om nou,spălat de tot ce are bunAcesta
reuşşte să introducă în om nun numai o patimă,ci toate patimile mari:curvia,(care primează
în toate filmele actuale,publicităţile şi emisiunile de divertisment),iubirea de aur(prin
jocurile la care este incitat sărmanul om amăgit de „comorile Makăi”,prin publicităţile
aduse tuturor inutilităţilor scumpe,rafinate şi la „modă”),reţea de sânge şi violenţa (prin
pogramele jurnalistice care aduc înfaţă toate exemplele negative,la ore dintre cele mai
negativiste,adică scandaluri,bătăi,ucideri,scene”de horror” şi prin filmele şi desenele
animate pentru copii cu tentă violentă,etc),reţea de putere,egoismul şi multe altele.Cel mai
frecvent „se importa reţete pentru emisiuni de succes,cu cotă garantat- astronomică de
135)Ieromonah Hrisostom ,Apostaţi contemporani,în rev. Ideea Creştină,p.38
79
audienţă şi de încasări ,telenovelele pe gustul gospodinelor ispiteite de meandrele
pasiunilor latine,ritmuri exotice cu ingrediente de harem,pe post de folclor naţional,reviste
„beton”,gata să arate „pe-a dezbrăcatelea” vedete de budoar ,topuri de vulgarităti şi
imbecilităţi la modă.”136) Poate vocabularul ne pare a fi prea exagerat, dar realitatea aceasta
nu evocă nici măcar o mică parte din aceste relatări de groază.
Folosită nu ca scop, ci ca mijloc nu ar fi deloc de condamnat, dar poate că
produce cele mai grave boli sociale, ea primează pe lista de curse a vrăjmaşului în lumea
contemporană. „ Elementele negative ale mas-media se constitue, pentru mulţi, un refugiu
ale căror specific individualist duc la sărăcie spirituală şi la deformarea chipului interior al
persoanei”.137)
O altă formă de înrobire a omului contemporan, recent apărută este folosirea
internetului, căci folosirea acestuia şi a calculatorului în general, duce mai întâi la
dependenţă. „Dotat cu o modestă placă de sunet şi una video un computer poate înlocui
biblioteca, televizorul, radioul,călătoriile, zilele de muncă ş.a.m.d. Aşa sloganul devine
apocaliptic: <<Lumea aşa cum o ştiai tu dispare. Fără cinema. Fără televizor. Fără ziare.
Doar internetul>>..În această lume nu se mai vorbeşte de persoane, ci de <<utilizatori>>.
Nimeni nu mai are chip,sex, vârstă sau alte trăsături.”138) Se poate observa că adevăratele
informaţii şi relaţii dintre oameni nu există, decât virtual, deci interiorul nu ne poate oferi
decât iluzia electronică a aproapelui. Dar nu există viaţă cu adevărat în afara relaţiilor
directe. Poţi informatiza orice, dar nu spiritul omenesc.
136) Lucian Dragomir, România Impex în rev. Ideea Creştină, p.31.137) Arh.Drd. Ştefan Ilarie, Mass- Media şi Biserica ,în rev. „ Tinereţe, Ideal, Biserică”,p.143.138) Pr. Ioan Florescu ,Probleme de morală pe care le pune folosirea Internetului, în rev.Ideea Creştină,pr.1,2001,p.9.
80
„În spatele sistemului perfect al cărţii de credit al codului de
bare, realizat prin computer se ascunde o dictatură universală, se ascunde sclavia,
robia făţă de Antihrist”-Cuc. Paisie Aghionitul.
Cea mai dezastruoasă formă de înrobire a omului ( atât sufleteşte cât şi
trupeşte ) este încercarea sistemului contemporan antihrist de a globaliza lumea ( Uniunea
Europeană, acordul Schengen, Ftacmasoneria, N.A.T.P., moneda europeană). Înrobirea
individului mai are puţină libertate, dar globalizarea forţată prin manipulare nu este altceva
decât începutul apocalipsei.
Uniunea Europeană este acea încercare de a aduce la un „numitor comun”
întreaga Europă prin unirea tuturor statelor într-unul singur. „Obiectivele fundamentale ale
Uniunii sunt : menţinerea păcii, stabilirea unei uniuni între popoarele europene, întărirea
coeziunii economico-sociale, întărirea protecţiei drepturilor şi întereselor cetăţenilor
statelor, menţinerea şi dezvoltarea unei strânse cooperări a domeniului justiţiei şi afacerilor
interne.”139) Binenţeles că adevăratele obiective nici Uniunea nu le cunoaşte, intui totul,
căci mintea lor întunecată va mai naşte, cu timpul, noi idei de manipulare şi forţare
diplomatică de rupere a omului de rădăcina sa strămoşească şi de dreapta credinţă.
Putem asemăna această instituţie ca lupul care ostenit de anii vieţii, anunţă
toate animalele pădurii că vrea să încheie un pact de pace şi armonie. Retras într-un loc
sigur (pe teritoriul lui) în care nimeni nu are acces fără a fi invitat sau îngăduit de el,
aşteaptă să vină micile animăluţe pentru a se uni cu el ( aşa cum înţelege el unirea ). Astfel
viziunea sa era înconjurată de oasele proaspete ale celor care au căzut şi crezut în cursa lui.
Unirea care se încearcă astăzi în Europa are ca model felul de a gândi, a lupului.
139) Ana Rădulescu, Instituţiile Europene, în curs de asistenţă a copilului, Facultatea de Teologie-Ortodoxă, Târgovişte,2002.
81
Noi însă, fiind scârbiţi de modele de acest el ar trebui să spunem „Nu!” din toată inima,
dar nu se întâmplă aşa, căci prin racticalor se foloseşte de slăbiciunile noastre. Unii, mai
întunecaţi decât cei care se lasă pradă acestor promisiuni, fără a le cerceta, în profesiunea
lor, îi condamnă pe cei ce nu aderă la Uniune, considerându-i fanatici şi speriaţi de
demonii Apocaliptici argumentându-şi afirmaţiile prin aceea că aceşti fanatici nu cunosc
nimic despre Uniune şi se retrag din sălbăticie. Dar nici nu e nevoie să cunoaştem care sunt
tratativele acestor instituţii europene sau mondiale. O minte care Întocmeşte Drepturile
Omului fondate pe dreptul de viaţă, la liberate, la egaitate, la solidaritate, la cetăţenie, etc.
şi în acelaşi timp, cheamă in faţa tribunalului european pentru aplicarea de sancţiuni celor
care nu aderă sau nu respectă Acordul Schengen poate fi o mnte nemincinoasă ?. Ce drept
la viaţă are cel care-i lăsat „în stradă” ,( dacă nu-şi întocmeşte acte pe baza de date
electronice ) să moară de foame, sau ce drept la viaţă are cel care nici măcar nu vede
această lume, datorită legalizării avorturilor şi prostituţiei tot de către cei ce scriu
Drepturile omului ?.Să le răspundem prin întebarea : „În păcate te-ai născut tu întreg şi
tu ne înveţi pe noi?”(Ioan 9,34), căci „dacă orb pe orb va călăuzi amândoi va cădea în
groapă”( Matei 15,14). „Ei încearcă cu grijă să facă popoarele să nu înţeleagă care va fi
forma finală şi de aceea purced treptat la crearea de noi acorduri cum este şi cel de la
Schegen….Prin acest acord, este desfiinţată deja dezvoltarea liberă a personalităţii omului,
fiind aşadar un sistem care permite unora , să exercite la nivel universal o unire electronică
şi un control la nivel personal.” 140) pe motivul că o asemenea înregistrare, ar
facilizadetectarea infractorilor, criminalilor etc., deci ar preveni mai uşor ameninţările ce
vin asupra siguranţei naţionale.
Înregistrarea fiecărei persoane în acest sistem împlineşte ceea ce spune
Apocalipsa, Sfântului Apostol Ioan : „ Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari şi
pe cei bogaţi, şi pe cei săraci şi pe cei slăbănogi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe
mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde,
decât numai cel ce are semnul, adică numărul fiarei, sau numărul numelui fiarei”
(Apoc.13,16-17).
82
140) Ieromonah Hristodul Aghioritul, op.cit.,p.51,60.
Tot acest cadru este înfricoşător pentru unii,incredibil : pentru alţii, iar pentru
majoritatea :poveşti fanatice de îndoctrinare. Fiecare are „libertatea” omului de azi să
aleagă oricare din miile de căi ce i se pun sau i s-au pus în faţă, deja. Cu toate acestea, atâta
timp căt vom mai zice „ Facă-se Voia Ta”, înseamnă că nu suntem biruiţi cu totul şi
lăsându-ne în voia Tatălui avem nădejdea că vom fi povăţuiţi printre vârtejurile adâncurilor
negre până la limanul propus : „viaţa de veci ”(Ioan 17,3).
83
Subcapitolul IV.
PATIMILE MAJORE CARE
DEVOREAZĂ SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
„Folosit-am rău chipul Tău,şi am stricat porunca
Ta;toată frumuseţea mi s-a întunecat ,şi cu patimile mi
s-a stins făclia ,Mântuitorule.”-Canonul Andrei Criteanul
Depărtarea omului de Dumnezeu a dus la nepăsare .Această generaţie,de
astăzi, o putem numi o generaţie a nepăsării atât faţă de legea Evangheliei,faţă de legea
morală,faţă de legea morală civilă ,cât şi faţă de comuniunea armonioasă cu aproapele.Este
tragic să ne gândim,că omul secularizat se consideră „măsura tuturor lucrurilor”,iar în
„lucruri”,el include şi persoana de lângă el.Aşa se face că toţi sunt centre ale universului ,
dar tot ei sunt şi lucrurile celorlaţi.Dar nimănui nu-i convine să fie unealta materială a
celuilalt.
Apusul (loc în care se desfăşoară cel mai pregnant criza de identitate umană)
vine cu cele mai negustoreşti reţete de fericire , extaz şi ,cel mai des, prin intermediul
mass-mediei.Pasiunile latine,tip sodomic,succesele de tip american pe planuri diferite (de
la cel sexual până la cel economic),violenţă şi horror,homosexualitate ,secte,etc sunt doar
câteva din „pastilele” ce suntem nevoiţi să le înghiţim.Publicităţile duc şi ele la complexe
de inferioritate ,la încercări de a ajunge la confortul expus de acele fiinţe zâmbăreţe şi
lipsite de griji,care sunt libere până a << nu se întoarce devreme acasă>>(ţigările
„Viceroy”),la metodele de eliberare a disconfortului şi a sărăciei prin
violenţă ,pornografie,etc.
Toate acestea sunt un şir întreg al consecinţelor autonomiei.
În momentul în care omul a renunţat la Dumnezeu ,considerând să se poate
descurca cu propriile lui puteri şi-şi poate învinge singur toate ispitele nefaste ce vin asupra 84
lui,cade şi,mai mult ,devine sclavul propriei sale „libertăţii”.Omul începe să fie dominat de
pornirile acestea care-s tot mai iraţionale şi nu şi le mai poate controla.Sunt foarte multe
patimi,specifice acestei perioade postmoderniste,dar vom enumera numai câteva dintre
ele,nu înainte de a aminti chiar spusele Sfinţilor Părinţi cu privire la vremurile din urmă:
„acest 666 pe plan moral înseamnă:primul „şase”-cruzimea fără de nici o milă,la care ,de
altfel asistăm ; curvia fără nici o raţiune (şi împotriva firii)- al II-lea „şase”, iar cel de-
al
III-lea –lipsa de credinţă,care există în lume.”141)
A)Prostituţia şi pornografia
Prostituţia datează încă din antichitate ,şi doar pornografia este mai
recentă,dar diferenţa tehnicilor moderne de cele vechi este aceea a legalizării şi încurajării ,
a normalizării şi includerii în existenţa universală a omului.
Sexualitatea străbate întreaga viaţa a omului,suntem de acord cu aceasta ,
dar sexualitatea exagerată şi în afara conduitelor morale şi binecuvântării din sânul
familiei,duce la anomalii(una este un câine legat şi alta este acelaşi câine căţărat pe masă
şi mâncând pâinea omului) .Cu toate împotrivirile ce i s-au adus ,în sexualitate se găseşte
teologic morală actuală ,căci ea este chipul nou al omului modern.
Prostituţia este susţinută ,nu numai de statul care a legalizat-o şi a făcut-o
să existe ca instituţie socială ,ci de o întreagă societate „care suferă încă din copilărie actul
violent al pornografiei generalizate,această degradare a purităţii interiorului ei.”142)
Factorii care determină ca o femeie să aleagă calea prostituţiei pot fi
diverşi: mediul familial în care a trăit ,câstigurile mari care stau în spatele acestei
„meserii”,presiunea economică,o dragoste ratată ,etcOricare ar fi motivul,ea schimbă
virtutea feminină într-o neguţătorie ce elimină nataliatea .Premiza ,după care
prostituţia”este curătătoria societătii cu funcţia de a proteja familia ,este aceea că ea
încurajează ,soţii şi fiii responsabili ,să frecventeze această instituţie pentru a nu-şi mai
forţa soţiile şi logodnicele să se angajeze în sex premarital,extramarital sau promiscuitate
sexuală.”143)
85
___________________
141)Arh.Arsenie Popacioc ,în Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu,Edit. Anastasia ,Bucureşti,2001,p.21142)Coord.Pr. drd. Constantin Necula ,Femeia creştină ,în rev. Porunca iubirii,vol.2,Edit.Agaton ,2001,Braşov ,p.67 143)Iolanda Nitrofan şi Cristian Ciupercă ,op.cit.,p.232
Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Legalizarea bordelurilor a dus la proliferarea bolilor
cu transmitere sexuală ( în special SIDA );infracţionalitatea a crescut până la 100%;
nelimitarea prostituţiei ilegale, ci din contră dezvoltarea fenomenului;mărirea traficului de
femei; afectarea sănătăţi psihice şi somatice a prostituatelor; ideologia că femeia este
instrument de satisfacere a plăcerilor bărbăteşti; destrămarea nucleului familial,144)etc.
Pornografia societăţii contemporane nu se opreşte doar la mediatizarea
aglomerată a imaginilor care cheamă la prostituţie, ci se întinde până la pornografia cu
copii şi trafic de carne vie.
Protocolul Opţional al Convenţiei Privind Drepturile Copilului defineşte
pornografia cu copii ca fiind „ orice reprezentare prin orice mijloc, a unui copil angajat
într-o activitate explicit sexuală sau simulată – sau orice reprezentare a organelor sexuale
ale unui copil în scopuri sexuale”145). Este foarte semnificativă diferenţa între definiţie care
depăşeste orice limită a normalităţii şi Canonul 100 ,al Sinodului de la Trulan din
692,,împotriva pornografiei care zice:”Orice tăi să privească cele drepte şi cu toată paza
tinereţii ,inima ta(Proverbe 4,23),căci simţurile trupului lesne strecoară în suflet cele ale
lor.Poruncim, aşadar,ca de acum înainte,în nici un chip să nu se mai zugrăvească ,fie pe
tablouri,fie altceva înfăţisate ,chipuri care amăgesc vederea şi care strică mintea şi împing
spre aţâtările plăcerilor ruşinoase .”146)Limbajul actual pentru definirea sau identificarea
unei boli sociale se coboară şi el,devenind murdar,odată cu căderea omului în această nouă
identitate asemănătoare celei lipsite de raţiune şi necuvântătoare .
Pornografia informatizatăeste o adevărartă Sodomă,căci pe lângă reviste
scanate ,sit-uri ,unde imaginea se combină cu sunetul ,filme,strip-tease la
cerere,etc.,,laboratoarele de la Silicon Valley ar pune la punct o membrană informatizată
___________________________
144) Grupul de Iniţiativă pentru apărarea familiei, Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate,
Bucureşti,2002,p.p5-6.
86
145) Întrebări şi răspunsuri despre exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale, în rev.
Salvaţi copiii,M.3,1998,p.6
146) Canonul 100,Sinodul Trulan,apud. Ideea Creştină,nr.12001,p.16
capabilă să primească şi să transmită senzaţii .
Privind din ansamblu ,trebuie spus că responsabilitatea cea mai mare revine
instituţiilor societăţii:familia ,şcoala,mass-media şi Biserica,care prin educaţia lor poate ar
mai diminua puţin efectele grave care au descompus şi alterat chipul lui Dumnezeu din om.
B) Homosexualitatea
„Pentru aceea,Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară ,căci şi
femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii ,
asemenea şi bărbaţii ,lăsând rânduiala cea după fire a părţii
femeieşti , s-au aprins în pofta lor,unii pentru alţii ,bărbaţi cu
bărbaţi ,săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii
lor”(Rom.1,26-27)
Des găsită în abordările Teologiei sub denumirea de sodomie (de la cetatea
Sodoma care era cea mai pătată de ruşinea multor patimi,pănă să fie ştearsă de pe faţa
pâmăntului pe vremea lui Lot şi-a lui Avram),homosexualitatea se dovedeşte a atinge
apogeul fărădelegilor,(la fel ,ca şi prostituţia )odată cu legelizarea ei.
Sub oblăduirea psihiatriei care consideră acest viciu o boală psihică determinată
de factori genetici sau de alte cauze mai presus de voinţa umană,individul se vede mult
mai ispitit de această aventură erotică ce oricum est leală (am mai precizat faptul că
societatea contemporană reduce moralitatea la legea civilă). Şi totuşi totuşi aceştia nu ar
avea atâta amploare dacă societatea, sănătoasă fiind, i-ar marginaliza,
sancţiona,dezintegra,etc. Trebuie să ţinem cont de faptul că o cultură are o profundă
influeţă asupra comportamentului. De aceea, această pătură a socităţii este vast
condamnată, pe când societatea în care ei trăiesc şi-şi amplifică dendinţele prin influenţele
nefaste aduse asupra lor de relaţiile heterosexuale, de exemplu, nu este condamnată. Într-
87
un loc în care strategia scio-economică îi pune pe indivizii de acelaşi sex în activităţi
comune ( de exemplu armată,închisori, şcoli,etc.)
S-a constatat că relaţiile homosexuale i-au amploare cu atât mai mult cu cât relaţia lor cu
Dumnezeu este nulă.
Referitor la relaţia cu Dumnezeu se poate observa că în timp ce sfinţii care văd tot
mai clar păcatul (îndepărtându-se de el ), homosexualii ( şi nu numai ei ) fac paradă şi cer
drepturi. Ei nu-şi dau seama că pe tot drumul lor, îşi înlocuiesc adevărata lor identitate cu
una falsă, de alt sex. „ Falsa persoană descoperă activitatea homosexuală ca fiind plăcută şi
manifestă o cădere de la ceea ce este natural la ceea ce este nenatural.” 147)
Că ar avea cauze genetice, hormonale,sentimentale sau psihologice, este important
de reţinut faptul că această maladie socială şi mai ales spirituală, devine tot mai gravă, cu
cât legalizarea ei pătrunde mai adânc în inimile oamenilor. Se poate observa că noua
metodologie caută să normalizeze păcatul, diminuându-i gravitatea prin cauzele
extravolitive care determină săvârşirea lui.
Tot acest lanţ de păcate este legat foarte bine verigă cu verigă. Individul ( persoana
decăzută din lipsa legăturii cu Dumnezeu) îşi găseşte noul idol- propriul său trup. El caută
toată viaţa să şi-l satisfacă prin toate metodele posibile. După unul sau mai multe eşecuri,
sau după relaţii într-o lume prea feministă se lasă bătut şi încearcă o nouă variantă, cu
gândul că un bărbat îi poate satisface propriile nevoi mult mai uşor, căci „ gândeşte
asemănător”-Dacă nu optează astfel, poate trece foarte uşor într-o altă patimă :violenţa.
C) Violenţa
Cauza primordială a violenţei stă în insatisfacerea propriilor nevoi, fie
fizice, fie psihice cum ar fi : idealuri, aspiraţii,viziuni asupra unui fapt, mentalitate etc.
Când acestea nu sunt în conformitate cu ale celor care au spiritul posesiunii, apare violenţa
verbală, fizică, atitudinală sau de orice altă natură.
Ea este întreţinută cu minuţiozitate, încă din frageda copilărie prin dezvoltarea
sa în cadrul unei familii conflictuale şi prin intermediul televizorului. Răul şi binele sunt
88
amestecate în capul lui . El nu va apuca niciodată vârsta discernării binelui de rău pentru că
nu a trăit niciodată în bine exclusiv.
___________________________
147) William Boriel Zion Eros şi transfigurare, Edt. Reîntregirea, Alba-Iulia,2001,p.240
Desenele animate nevinovate numai în aparenţă au caracter hipnotic, înrobeşte sufletul
copilului. Crează viciul privirii la televizor. Roboţii cu ochi roşi şi aripi , care se răsboiesc
între ei şi ucid, inoculează copiilor setea de violenţă. Imaginile care se ,mişcă cu
repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac şi pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi iau
pofta de învăţătură. Violenţa desenelor animate trece în realitate.Acum, copilul intră în
contact cu alţii de vârsta lui care au trăit sau trăiesc in medii asemănătoare, poate chiar mai
rele. Lipsa educaţiei familiale şi şcolare şi lipsa supravegherii pas cu pas în dezvoltarea
copilului pune pecetea violenţei şi libertinajului în sufletul copilului. Odată cu creşterea lui,
pretenţiile cresc şi , cum am mai precizat la început, odată nesatisfăcute, sămânţa violenţei
dă roade.
Ritmul violent al unie societăţi corupte şi explozia de idealuri ( fiziologice, de
carier, sociale, de statut, ş.a.m.d.) nu fac decât să amplifice tendinţele individului deja
format . Când sursele de a ajunge la aceste idealuri sunt prea sofisticate şi necesită efort
sau sunt inexistente, omul recurge la violenţă. În acest cerc vicios, tânărul, hrănit la fiecare
pas cu cel mai grav virus : sexualitatea îşi ia avânt, şi-şi caută fericirea după dictonul
„ Scopul scuză mijloacele”. Atât de un comportament fericit şi o vestimentaţie tot mai
provocatoare, de expunerea pornografiei la toate colţurile existenţei sale, tânărul se
aventurează ( împreună cu alţi parteneri de drum sau singur ) în lumea violenţei
extramaritale prin viol fizic sau verbal sau intramaritale,şi nu numai .
Nu are rost să expunem acum statistici referitoare la femeile asasinate ce au
fost omorâte de soţi, exsoţi, amanţi,necunoscuţi sau prieteni. „ Femeile maltratate capătă
leziuni corporale grave fiind atacate de către cunoscuţi mai des decât atunci când erau
atacate de către străini….Violenţa casnică se manifestă prin aplicarea forţei şi ameninţarea
cu scopul de a controla un om şi să-şi consolideze autoritatea….Cadavrele cu multiple
89
leziuni foarte grave, torturate, ciopârţite, arse, desmembrate, vădesc o cruzime, delicat
vorbind, bestială. 148)
148) Ierodiacon Savatie Boştovoi, Între Frend şi Hristos, p.89.
Violenţa nu se reduce doar la familie sau la copilărie. Ea ia forme mai grave când
devine flagel social. Comportamentul violent se învaţă prin interacţiunea şi comunicarea cu
alte persoane ce-i permit individului învăţarea tehnicilor, motivaţiilor şi atitudinilor care
conduc şi întreţin violenţa. Nu este de mirare, astfel , că violenţa individuală a trecut rapid
la cea socială şi de aici la cauza războaielor.
Intoleranţa unei alte culturi, mentalităţi sau existenţe, încercarea de
manipulare şi strategia globalizării ( <<Toţi să gândească la fel ca mine, că eu am dreptate
şi ştiu bine că merg pe calea idealului >>), a dus la marile răzbaie şi dictaturi. Cu toate
acestea „ nu putem considera că odată căzută cortina de fier a comunismului în Europa de
Est; a dispărut şi ultimul gen de totalitarism. Asemenea genuri de tragedii vor mai urma ,
chiar mai groasnice. De ce ?. În primul rând fiindcă tehnologia de control asupra vieţii a
făcut un salt uriaş înainte şi în al II-lea rând, norocul nostru este că Stalin şi Hitler au venit
pe lume înainte de răspândirea televiziunii. Dictatorii secolului XXI vor face uz de nişte
tehnologii mult mai avansate şi de aceea cruzimea forţelor totalitare ale viitorului le va
întrece pe cele ale sec. XX .149)
Deci, să primim cu bărbăţie şi aceasta, căci „veţi auzi de războaie şi de
zvonuri de războaie, luaţi seamă să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă
nu este sfârşitul” (Mt.24,6 ).
90
___________________
149)idem, Ortodoxia pentru postmodernişti în întrebări şi răspunsuri, p.11.
CAPITOLUL IV .NEBUNII PENTRU HRISTOS –CONDAMNAŢII SECULARULUI
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate ,că a lor este împărăţia cerurilor .Fericiţi veţi fi ,când vă vor ocărâ, şi vă vor prigoni ,şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră ,minţind din pricina Mea.Bucuraţi-vă şi vă veseliţi , căci plata voastră multă este în ceruri ,că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi”-Matei 5,10-12
Cum am mai precizat în primul capitol,procesul de secularizare nu datează din
perioada Renaşterii.Într-adevăr,de atunci secularizarea a luat o mai mare amploare,dar
omul secular este omul în starea imediată după cădere,Adam cel căzut devine omul
secularizat.
În toată istoria omenirii,mărturisitorii sau cum mai sunt ei numiţi –„nebunii”
pentru Hristos ,de la cei mai vechi proorocvi şi drepţi ai vechiului Testament până la
ultimul martir al vremurilor noastre,au fost prigoniţi ,izolaţi ,condamnaţi de către lume.De
fapt,şi Hristos aminteşte acest lucru în nenumărate locuri .Lumea ,”fii oamenilor „(Fac.6,1)
sunt cei care nu-l iubesc pe Hristos ,din cauza spiritului secularizat .Este firesc,ca tot astfel
şi pe cei ,ce s-au dovedit theologi (vorbitori cu Dumnezeu ) şi continuatori ai
Evangheliei,lumea să nu-i iubească şi să nu-i creadă (odată ce L-au prigonit şi pe însuşi
Fiul lui Dumnezeu,nu numai pe înaintaşii Lui ,care i-au pregătit venirea). Iudeii au aşteptat
vreme îndelungată (şi mai aşteaptă încă) să le vină un mântuitor şi izbăvitor ,dar nu l-au
acceptat pe cel Adevărat ,ci vroiam să vină unul ,care să-i izbăvească lumeşte.Drept aceea
pe Adevăratul Dumnezeu,făcut Om,şi venit întru Slavă Cerească şi nu pământească,L-au
răstignit şi omorât.
După ce lumea L-a omorât pe Dumnezeu cel întrupat şi-a continuat uciderea
ideii de Dumnezeu prin actele de terorerism făcute asupra celor ce l-au propovăduit ,l-au
91
iubit şi l-au împărtăşit generaţiilor următoare.Apoi se face că primii martiri şi primii
condamnaţi ai fiilor secularismului sunt chiar apostolii ,ucenicii Domnului.Însuşi Sfântul
Apostol Pavel mărturiseşte că a „suferit până şi lanţuri ca un făcător de rele ,dar
cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.De aceea ,toate le rabd ,pentru cei aleşi,ca şi ei să
aibă parte de mântuirea ,care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică”
(II Tim.2,9-10)
Martirii primelor secole se dovedesc a fi mărturii vii ,atât ale depăsirii de sine,a
împlinirii vocaţiei lor,cât şi ale războiului nevăzut purces de lumea seculară,cu întregul ei
sistem,împotriva lui Dumnezeu,cu întreaga lui revelaţie.
Lumea păgână a dat omului”libertatea” de a alege dintre miile de idoli ,dar un
singur lucru nu a îngăduit:slujirea adevăratului Dumnezeu.Pentru aceasta mărturisitorii lui
Hristos au fost tăiaţi,batjocoriţi,condamnaţi,întemniţaţi,arşi ,răstigniţi ,aruncaţi animalelor
sălbatice,bătuţi şi omorâţi pentru că au refuzat compromisul.”Să luăm spre exemplu
Panteonul,templul tuturor zeilor din Roma,un imperiu al toleranţei ,faţă de diferitele
culturi,dar unde creştinii au fost persecutaţi sistematic.De ce? Fiindcă refuzau să vadă
lumea cu ochi străini ,ei îşi apărau dreptul de a vedea lumea aşa cum o văd ei.Şi nu doreau
să participe la ceremonii religioase ale zeilor străini,conştienţi de faptul că Dumnezeu e
unul.”150)
Cu toate suferinţele ,aceşti „teofili” rezistau şi mai apropiaţi de Dumnezeu se
aflau ,nesimţind nicidecum suferinţele acelea.Acest lucru se datora faptului că aveau în
orice clipă nădejdea Învierii şi prezenţa lui Iisus în sufletele lor ;Nemurirea ,veşnicia şi
credinţa în Bucuria veşnică le transfigurau sufletele şi prin ele trupurile.
Istoria creştinismului nu se rezumă doar la martirii veacuri,la fel cum nu se
rezumă nici doar la Biserică (în sensul de instituţie şi cler).Tradiţia ,politica,economicul şi
socialul românesc erau ,din cele mai vechi timpuri ,raportate la creştinism ,la sensul
Evangheliei şi la morala cuvenită unei ţări în frica de Dumnezeu.Astfel,Biserica Ortodoxă
a fost o Biserică a Crucii,a luptei pentru apărarea şi menţinerea credinţei strămoşeşti .Un
Ştefan cel Mare a zidit Biserici şi Mănăstiri,un Mihai Viteazu a încercat să-i unească pe
92
creştini într-o singură fiinţa –Biserica lui Hristos şi un întreg singur român ; a luptat de
veacuri să oprească intrarea unei alte credinţe şi a unei alte culturi ( fără frică de
______________
150) Ierodiacon Sovatie Boştovoi, „Ortodoxia pentru postmodernişti”,p.8
Dumnezeu) în pământurile sfinte(după cum mărturiseau ei) ale patriei noastre.Ce morală
creştină mai are politica de azi când nu mai găseşte metode ,ajungând chiar să le
inventeze,metode de blasfemie şi hulire a numelui lui Dumnezeu prin atacurile făcute
asupra Bisericii.Sistemul secular împiedică astăzi o implicare a creştinismului în viaţa
politică şi o actualizare a normelor morale creştine pe toate planurile siciale In această
perioadă ,religiosul nu mai încape nici măcar în inimile omului fără identitate ,cu atât mai
mult în toate sferele socialului.”Biserica foloseşte în istorie pe oamenii care apără
credinţa ,
aşa cum i-a folosit pe Ştefan cel Mare ,pe Mircea cel Bătrân,pe cei care s-au jertfit la
Mărăseşti ,pe cei din ultimul război care au mers lângă neruţi să nimicească comunismul
pe care îl apăra Occidentul.Numai jertfe am adus .Şi Occidentul ce-a făcut în timpul
acesta?A susţinut comunismul .”151).Politica de azi ştie că întotdeauna Biserica a fost forţa
şi râmâne forţa unui stat şi de aceea, s-au grăbit să o paralizeze.Apoi, manualele actuale de
istorie ce mai amintesc din trecutul nostru ,plin de jertfe,marcat de martirii şi eroii căzuţi
pentru Adevăr?Nimic.Se încearcă ,într-o lume seculară ascuderea unor aspecte capitole.Cu
toate acestea ,ei nu strigă din pământ pentru nedreptatea şi necredinţa semenilor şi
urmaşilor lor.Ba mai mult:nedreptăţind jertfa lor cea mult dureroasă ,omul contemporan îşi
vinde pământul , cel cu sudoarea creştinilor , udat şi păstrat şi-şi vinde chiar sufletul ,
duşmanilor lui-acelora care odată le-au ars carele strămoşilor noştri,le-au fuart animalele şi
averea ,le-au batjocorit femeile ,le-au luat în robie copii şi i-au forţat să se lepede credinţă ,
păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie.
Această boală a secularizării a intrat,chiar şi în rândul monahiilor,în lumea aceia
sacră ,departe de lumea materialistă prin două forme: una interioară,iar altă exterioară.
93
Pe de o parte,deşi monahii sunt mucenici de bunăvoie ai dragostei ,unora le
lipseşte duhovnicia şi nevoinţa.Amăgiţi barba de lumesc ,uită că asceţii din vechime nu-şi
tăiau părul şi barba ,ba mai mult nu-şi spălau nici trupurile .Locuitori în chilii frumos
__________________
151) Sorin Dumitrescu,7 dimineţi…,p.67
amenajate,cu zeci de „miresme Athonite”,care mai de care mai frumos mirositoare puse de
fală lângă icoane,cu mai multe rănduri de rase specifice anotimpurilor sau selecţionate
ocazional ,cu băi frumoase în interiorul cărora săpunurile ,şampoanele ,oglinzile ,etc,nu
lipesc , sunt cei ce se doresc a fi numiţi lăsători ai lumii pentruHristos ;dar oare lumea,prin
modernizarea lor,nu a intrat în inimile lor ;oare ar fi în stare ,la vreme,de prigoană să strige,
precum Sfântul Apostol Andrei:”Doamne,lasă-mă pe cruce!?”Adevăraţii monahi se feresc
de stilul conservator,în care –şi aprind o candelă ,dorm liniştiţi noaptea şi fac ascultare ziua
şi se îngrijesc de tabieturile zilnice.Ei se află în stare de jertfă continuă ,de luptă cu
vrăjmaşul prin armele smereniei,nevoinţei şi lepădării de sine ,nu le este teamă de nimic
(afară doar de Dumnezeu –să nu-l supere ) ,cad ,se ridică ,se chinuie în luptele lor cu
păcatul ,şi văd mizeria din ei ,nelăsându-se totuşi biruţi de ea şi astfel voinţa le creşte,dar
mai ales nu se lasă doborâţi de aceşti demoni al veacurilor noastre:confortul şi
materialismul.
Pe de altă parte,aceştia luptă cu lumea şi cu ideile ,ci lipsite de raportarea
întregii vieţi şi vocaţii umane la Dumnzeu.Lumea ,niciodată, nu va înţelege vocaţie
monahală.Deşi,la vreme de necaz fuge,să-şi afle liniştea ,la mănăstire ,omul secularizat îl
consideră pe monah ,mai ales ,când face parte din familia sa o ameninţare.”Păi ,cum altfel?
Când toţi în jurul lui sunt angajaţi într-o <<adâncă>>înţelegere a vremii,el e altfel,deosebit;
se deosebeşte de <<spiritul majoritar>>,<<se ţine deştept >>,nu vrea să intre în rândul
lumii.”152).Lupta lor cu lumea este cu atât mai aprigă,cu cât ei sunt mânaţi de imboldul
inimii ,nu pot fi mângâiaţi de limitele vieţii ,sunt nebuni pentru Dumnezeu şi calcă toate
pentru nebunia lor,după veşnicie.Pe un adevărat monah nu-l determină să intre în
mănăstire,nici decpţiile ,nici lipsurile ,nici complexele de inferioritate,nici nereuşita de 94
adaptare la normele lumii,ci doar dorul nebun,sfârâietor,acea zvârcolire a sufletului viteaz
după Calea Vieţii de dovada de simţuri care duca la Adevăr.Cu toate acestea „părinţi îşi
____________________
152) Ieromonah Hrisostom,Tânărul monah,<<ruşinea familiei>>.,în rev. Ideea Creştină,nr.2,2001,p.34
bleastămă odrasla,fraţi se străduiesc să-l salveze,rudele propun să fie internat la psihiatrie,
prietenii îl ironizează zeflemitor ,socotindu-l pierdut,vecinii îl ocolesc,profesorii îl deplâng;
iar dacă acesta tot nu renunţă la <<fluturii>>săi ,atunci cu toţii îl alungă cu aspre
cuvinte:om fără inimă,îngustat la minte ,nerecunoscător,egoist ,obsedat,etc.,scârbindu-se
de ele ca de ciumă,hotărâţi să-i uite numele şi amintirea.Dar, mai presus de toate,nu pot
înţelege cum acest monstru fără inimă a putut râmâne nesimţiţor la atâtea lacrimi ale
părinţilor care l-au crescut.”153)
Se poate observa cum ruptura de Dumnezeu şi hrana ,sub forma otrăvii cu care
ne hrăneşte zilnic omul zilelor noastre,îl determină, ca la rândul său ,şi el să-şi hrănească
generaţiile următoare, tot doar cu pâinea cea pământească.Mai rău este că sunt convinşi că
ceea ce fac este bun şi vin poate şi cu argumente <<raţionale>.Aşa se face că monahul
nostru luptă cu lumea, fiind condamnat pentru nebunia lui curată şi dreaptă după Hristos.
Această mentalitate atee şi profană vine cum bine ştie ,dintr-o lume ,care ,
dintotdeauna ,l-a eliminat pe Dumnezeu ,din Apus.Astfel,secolul XX a venit cu toată
răutatea întemniţată până atunci ,cu toate armele posibile formate de-a lungul secolelor şi
cu cele mai diabolice metode de condamnare a nebunilor pentru Hristos.Când afirmăm
acestea ,ne referim ,în cea mai mare măsură ,la comunism „acel animal sovietic cu duhori
apocaliptice , cu miros de votcă şi sudori comisăreşti , care a umplut ţara de afişe ,
carnavaluri ,mitinguri ,presa murdară ,prostituţie ,politică ,răsturnare de
valori.154)Monstruasele fărădelegi ale secolului XX,prin care au fost declanşate cele mai
înfricoşătoare resurse ale răului metafizic ,în formule de un grotesc şi un primitivism greu
de imaginat(cum ar fi toate lagărele comuniste cu experienţele diabolice de
acolo)demonstrează că atunci când conştiinţa religioasă este îngropată ,astupată cu
95
<<frunzele de smochin>> ,identitate umană se degenerează ,ajungând la adevărate nebunii
şi îndrăciri.Lagărele morţii,în care au fost închişi aceia care nu se închinau demonilor
mincinoşi ale vremurilor comuniste ,au fost în acelaşi timp <<muguri aprinşi> în care
omul, aflându-se singur nu avea unde evada decât în interiorul inimii sale,loc în care se
___________________
153) ibidem,p.35
154)Arhimandrit Roman Braga ,Rugul aprins ,în rev. „Lumină lină”,luna mai,1991,p.122
întâlnea cu Dumnezeu.Pentru unii , acest rug însemna purificare ,iar pentru alţii-
transfigurare şi înălţare la culmile cele mai desăvârşite ale << suferinţelor fără
durere>>,aduse de mucenicia pentru Hristos.„Lagărele de concentrare care au împărtăşit
Europa au fost într-un fel replicile sinistre ale mănăstirilor pe care europenii secularizaţi şi
livraţi ideologilor şi le-au refuzat cu încăpăţânare.”155)
Apoi, acolo , mulţi deţinuţi importanţi au spus că L-au aflat pe Dumnezeu ,
înnebunească sau să se sinucidă.de fapt,în acele închisori,omul se apropie de Dumnezeu
foarte mult,pentru că instrumentul nu este decât Dumnezeu.
Avem multe exemple ale unor deţinuţi ce şi-au p________ experienţele penitenciare
sau li s-au adus omagii prin scrieri despre ei,de către alţii asemenea lor ,şi pe care ,prin
puterea lor de rezistenţă în faţa monstruoaselor metode de reeducare sau de încercare de a-i
determina să se lepede de credinţa,noi acum îi numim „nebuni pentru Hristos”.Fiecare
mărturie în parte este o verigă pusă, de aceşti condamnaţi ai infernului
pământesc,comunismului,în lanţul sfinţilor mucenici ce nu s-au temut şi nu s-au plecat în
faţa lumii seculare ,ci au preferat cale a Crucii.Vom aminti doar câteva exemple ,fără ca
prin aceasta, să-i închidem într-un << memoriu al durerii>,ci pentru a aminti lumii întregi
că mulţi alţii ,asemenea lor,plâng în pământurile noastre,şi nu numai aici,pentru păcatele
acelora care cu uşurinţă se leapădă de Hristos şi uită jertfa acestor <<sfinţi din calendare
noi>>Astfel,părintele Manolache Dobrescu ,datorită evlaviei sale pentru tot ce ţine de
legătura cu Dumnezeu ,a bunătăţii sale de adevărat păstor,din toate punctele de vedere ,al
turmei lui Hristos şi nu în ultimul rând,datorită faptului că întotdeauna era în stare de a se
96
lepădad de sine ,dar niciodată de credinţa cea adevărată ,pentru că aşa impunea sistemul
anticreştin, afost închis în lagăr ,alături de alte personalităţi ale intelectualităţii româneşti ,
cum ar fi :Pr. Coman Gheorghe ,taăl poetei Ana Blandiana.Deşi era un iubitor de familie
şi-şi preţuia mult atât soţia ,cât şi copiii,ei au fost prima jertfă adusă de acest părinte al
_______________
155) Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău,Conştiinţa religioasă şi provocările modernităţii,în rev. Tinereţe ,
ideal,Biserică,p.84
Domnului .”Dimensiunea suferinţelor se amplifica mai mult la gândul greutăţilor şi
necazurilor pricinuite celor dragi ai familiei sale.Adesea, îşi zicea în sine:<<Eu sufăr
pentru că sunt preot şi,implicit ,anticomunist,dar soţia şî opiii mei cu ce au greşit? Se
chinuiesc din cauza mea.>>”156)
Un alt mare mărturisitor al lui Hristos ,din timpurile noastre a fost părintele
Iulian Stoicescu,fost preot al Bisericii Flămânda „căruia i s-au smuls unghiile de la picioare
cu cleştele (precum înaintaşilor din primele secole),în aceleaşi temniţe masono-
comuniste ,de către fanatici torţionari,”<<oameni cu înfăţişarea ,demoni cu trăirea>>,după
cuvântul Sfântului Dimitrie al Rostovului”157)
Preotul Dumitru Bălaşa mărturiseşte şi ele despre declaraţiile
forţate ,impuse de comunişti ,deţinuţilor,cum că nu cred în Dumnezeu.Acestea trebuiau
scrise pentru a rămâne mărturie vie aceea ce a mărturisit.Acest preot,când i-a venit rândul
să declare cele amintite anterior, aluta microfonul în mână şi a zis :”<<Dragi tovarăşi ,de
opt zile mă chinuiesc să mă lepăd de Dumnezeu,să declar că nu cred în Dumnezeu …
>> ;cu acest început le-am ţinut atunci cea frumoasă predică pe care am ţinut-o în viaţa
mea şi mă aşteptam ca ,după aceea ,să vină şi să mă împuşte…Când am terminat ,le-am
spus că acum or sămă omoare şi să spună şi la mine acasă că am murit cu credinţa în
Dumnezeu şi nu m-am lepădat.Am îngenuchiat şi am cântat „Tatăl nostru” în genunchi.Au
îngenuchiat 2600 de oameni şi în bătaia pietrelor s-a cântat ,când încă funţiona
microfonul.”158)Consecinţele acestor îndrăzneli erau :bătaia până la inconştienţă şi carcera
grea .Acestea le-a îndurat de multe ori şi părintele Arsenie ,preot al unei parohii din
Moscova ,chinuri ce nu le-a simţit datorită neîncetatei comuniuni cu Hristos care-l făcea să
97
treacă dincolo de simţurile materiale. Închis fiind ,de nenumărate ori, exilat în
Voroneţ ,Siberia ,Uralia ,etc,părintele
povesteşte viaţa trăită în lagărele speciale de deţinuţi ,timp de 30 ani ,cu mici întreruperi .
Cu toate chinurile inimaginabile din aceste lagăre , Sfintele Slujbe şi , mai ales , Sfânta
_________________
156) Pr. Vasile Irimia ,Dă Doamne ca mâine dimineaţă să mă trezesc pe perna mea ,în ziarul
Vestitorul Ortodoxiei,1-15 febr.,1998,p.2
157)Teodor Popescu,Ortodoxie şi catolicism ,în ziarul „Icoana din Adânc”,nr.2,2001,p.2
158)Pr. Dumitru Bălaşa ,Credinţa te face liber,în rev. Porunca iubirii ,p.28
Liturghie îl întăreau,dar nu numai pe el,ci şi pe mulţi alţii ,care se schimbau , cu timpul ,
devenind din necruţători criminali,atei convişi sau chiar supraveghetori demonizaţi ,în
<<Cerşetori ai Harului >>.Treptat,lucrarea <<Batiuşcăi>> cu el însuşi ,prin rugăciunea
neîncetată a inimii ,şi cu ceilalţi,prin bunătatea şi cunoştinţele trainice din toate domeniile ,
a devenit vie şi îndumnezeitoare.Când spunem că avea cvunoştinţe trainice ne referim la
faptul că numele său înainte de a deveni preot era „Petre Andreievici”,fiind celebru critic
de artă , scriitorul atâtor învăţături şi lucrări ştiinţifice despre arta rusească , profesor ,
doctor,etc.”159)
Lucrările minunate ale acestor sfinţi pentru acea perioadă au fost subiecte
tabu,dar astăzi sunt mărturia triumfătoare a Proniei dumnezeieşti.
O importantă semnificaţie în acea perioadă de mari încercări a avut-o înfiinţarea
sub numele de „Rugul Aprins”.Aceasta a luat fiinţă la bucureşti ,la mănăstirea Antim .
Importanţa ei constă în faptul că :
- în interiorul ei s-a dezvoltat un buchet de concepte
referitoare la spiritualitatea ortodoxă dezbătută în spirit
filocalic ,împletit cu practicarea rugăciunii lui Iisus;
- s-a tradus Filocalia „care aduce pentru grupul de la
Antim isihasmul ,metoda de vindecare a nebuniei
omului modern,a cărui dramă este fuga de sine ,fuga de
o confrunatre cu Dumnezeu şi ameţeala ,cu
mirajullucrurilor din afară ;”160)
98
- devenirea acestei asociaţii religioase şi culturale ,într-un
focar de spiritualitate ortodoxă ,a dus la un val enorm de
arestări în 1948 şi în 1959,ce i-a costat pe membrii
acestei asociaţii –viaţa,dar nu viaţa pentru politica
acestui regim de teroare ,ci pentru Dumnzeu.
__________________
159) Părintele Arsenie , Acuzatul Zek-18376,Un sfânt în lagărele comuniste,Edit.
Bunavestire,Bacău,2001,p.39
160)Arhimandrit Roman Braga ,art.cit.,p.123
Prin martirajul acestora ,Biserica şi-a putut umple calendarele noi în sfinţi –martiri ai
secolului nostru,secol zdruncinat de mai încercări de lepădare de Hristos.Cel mai rău este
că aceşti sfinţi nu sunt doar eroi şi nu bat toba pe stradă pentru a aminti lumii
seculare,jertfa lor ,ci mai mult,sunt lăsaţi să fie consideraţi naţionalişti şi habotnici
ascunzându-li-se adevăratele lor fapte.
În ultimii ani s-au publicat multe memorii care descriu viaţa acestora din
perioada dictaturii.Vorbim astfel, de milioane de credincioşi care s-au pierdut în aceste
lagăre şi închisori ,ori au fost chinuîţi inuman şi judecaţi .Aceştia au pătimit ,deoarece nu
au vrut să se lepede de Dumnezeu ,aşa cum cere aceasta lume seculară,să se lepede de
adevărata lor identitate.
Au murit,deci,slăvind numele Lui,iar Acela nu i-a părăsit .Dacă vom închide
gurile noastre ,nu vom da dovadă decât de tradare a lui Hristos ,a lor, a pământului sfinţit
cu sângele lor ,şi a noastră ,căci încă mai trăim pe pământ .
Datoria noastră înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor este să nu îi uităm chinurile,
durerile ,nevoinţele şi moartea ,ci să-i arătăm tuturor pe aceşti <<nebuni pentru Hristos>>.
99
CAPITOLUL V.
MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DIN CRIZA SPIRITUALĂ
A IDENTITĂŢII UMANE
„Adevărat ,adevărat zic vouă:vine ceasul şi acum este ,
când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor
auzi ,vor învia”-In.5,25
Societatea contemporană este din ce în ce mai marcată de această criză de
identitate .Omul nu mai ştie :ce este bine şi ce este rău ;cine este bun ,cine este rău ;cine-i
vrea binele şi cine îl urăşte,ce este păcat şi ce este virtute ,al cui este ; pentru cine sau
pentru ce trăieşte ;ce rol are în această lume ,etc. –într-un cuvânt îşi pierde adevărata
identitate,fiind fluturat de ispitele vieţii în toate locuriel întunecate cu mâinile legate ,cu
urechile asurzite şi cu ochii închişi.
Pacea şi liniştea sufletească sunt străine sau poate şi mai aduce vag
aminte din vremea copilăriei.Inima de copil este ,datorită contactului mult prea redus cu
păcatul ,curată şi în comuniune cu Dumnezeu.El crede totul mai uşor ,fapt pentru care
poate el este şi cel mai vulnerabil la o lume nevăzută.În schimb,omul matur,odată pierdut
din sfera teandrică,se leagă tot mai mult de o lume văzută ,palpabilă,materială.Acestea sunt 100
însoţite,indiscutabil de suferinţă. Degeaba spune acest om fără „chip” că este fericit .Se
amâgeşte ;înrobit fiind de patimile lumii secularizate ,acesta încearcă ,artificial,să-şi
provoace fericirea ,dar confundând-o, aproape întotdeauna, cu plăcerea simţurilor .”Omul
aflat în starea aceasta nu stăpânşte cumpăna dintre suferinţă şi plăcerea simţurilor ,ci este el
chinuit de cele legate de suferinţă şi plăcere ,astfel încât nu câştigă nimic din sporirea
durerilor –nu numai că îi sunt nefolositoare ,ci chiar dăunătoare.Semnul este …lipsa de
încredere în Evanghelie Domnului.”161)
___________________________
161) Sf. Grigorie Paloma,Tratat de viaţa spirituală,în Porunca iubirii ,vol.2,p.19
Singura soluţie ,ca omul să-şi redobândească adevărat să identitate ,este
repunerea sa în locul de unde-şi are izvorul existenţei sale,adică Dumnezeu ,printr-un
proces de pocăinţă şi reînnoire.Cu fiecare individ trecut prin acest proces ,până ,până la
statutul de persoană ,până la statutul de persoană ,după chipul lui Dumnezeu ,se va putea
înnoi societatea întreagă pentru a deveni o comuniune de persoane în Hristos cu pecetea
Duhului Sfânt.
Sfântul Maxim Mărturisitorul aminteşte de „două chipuri” ale naşterii .
Primul e cel după fiinţaă ,ca să zicem aşa ,care e al omului întreg.Prin aceasta se sădeşte în
suflet desăvârşirea înfierii în potenţă .Al doilea e cel după bună plăcere şi după hotărârea
voinţei ,o modelează până la îndumnezeire ,unind-o întreagă cu Dumnezeu.”162)
Venirea lui Hristos nu a fost în zadar. El ,nu doar a răscumpărat omul din
din păcatul strămoşesc ,ci a restabilit întreaga armonie umană şi a pus început Învierii,prin
exemplul propriei Sale Învieri.Prin aceasta putem afirma că învierea noastră nu stă la a
doua venire a Mântuitorului ;aceea este învierea trupească.Adevărata înviere stă aici în
viaţă noastră ,cea de acum (este vorba despre învierea din păcat ,învierea sufletească ).El
ne îndeamnă să nu ne pierdem curajul şi să înviem şi noi ,ca Fii ai lui Dumnezeu ce suntem
prin biruinţa păcatului ,căci frumos ne mărturiseşte : „Îndrăzniţi ,eu am biruit
lumea” (In. 16,33)
Primul act prin care ne unim cu Hristos ,biruind păcatul este ,cel de la Taina
Botezului ,când primim pecetea Duhului Sfânt şi Harul .Aceasta este prima naştere . Cu
101
ajutorul Harului pe care-l primim la Botez, vom lucra măntuirea noastră ,mai bine zis
Harul va lucra cu noi(voinţa noastră –puterea Lui)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele: duhul trândăvirii ,al grijii de
multe ,al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert-nu mi-l da mie;iar duhul blândeţii ,
al gândului smerit ,al răbdării şi al dragostei ,dăruieşte-l mie ,slugii tale.Aşa ,Doamne,
________________________
162)Sf Maxim Mărturisitorul ,Fil. Rom. ,vol III,p.55.Autorul se referă ,prima dată ,la Taina Botezului în
care se coboară Harul lui Dumnezeu.Acesta rămâne în om ,chiar dacă omul înclină spre păcat.Cea de-a
doua naştere este taina Euharistiei ,ce are loc doar în voinţa unirii cu Hristos ,după ce ,în prealabil,s-a
dezrobit de păcat prin Taina Spovedaniei (a Mărturisirii).
împărate ,dăruieşte –mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu ,că
Binecuvântat Eşti şin vecii vecilor .Amin.”-Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Moartea a intrat în lume odată cu neascultarea .Adam a gustat din pomul
cunoştinţei binelui şi răului..Acestedouă principiisunt despărţite. Existenţa amândurora
implică despărţire,descompunere care nu-i decât moartea .intrebarea se pune dacă adam a
murit imediat după gustarea fructului oprit trupeşte ,el n-a murit atunci,dar sufleteşte din
momentul acela a murit .se observă ,deci,că există două feluri de morţi:o moarte spirituală
şi una trupească. Ca şi la adam ,omul cade în pat şi moare mai întâi sufleteşte ,iar apoi
trupeşte,căci „întru păcate m-a născut maica mea”(Ps.50) Cu toată această
explicaţie,totuşi,omul este mai atras de cele pământeşti ,căci mai degrabă îşi plânge
moartea sa trupească (şi nu doar a lui,ci şi a celorlalţi din jurul său),decât moartea
sufletească ce are o importanţă capitală pentru soarta omului .”Or creştinul adevărat ,nu are
în vedere sfârşitul lumii,ci sfârşitul lui,în primul rând …Despre gândul morţii, Părinţii spun
că gândul la moarte ,viaţa este ,iar călcarea poruncii duce sufletul ,sărmanul suflet ,la starea
aceasta de moarte;deci moartea începe în suflet şi se sfârşeşte în trup.”163)
Dar ,moartea ce a intrat în lume prin Adam ia un nou sens odată cu moartea lui
Hristos ,devenind biruinţă.Pentru că biruinţa morţii nu putea avea loc decât prin omorârea
răului aici,unde a luat el naştere ,Hristos se jertfeşte şi reface comuniunea,relaţia noastră
adâncă cu Dumnezeu şi cu semenii.Într-adevăr ,acest lucru nu se putea face decât prin
102
starea de jertfă .Şi totuşi ,noi „identificăm jertfa cu moartea .Dar jertfa nu e moarte.Jertfa e
din iubire ,moartea e din păcat.”164)
Obiectiv ,omul ,prin jerfa mântuitorului ,învie ,dar subiectiv vorbind,reînvierea
din starea de păcătoşenie nu se face decât prin pocăinţă ,nu doar prin Botez.”Starea harnică
a înnoirii şi vieţii celei noi dată nouă prin Sfântul Botez are nevoie să fie sprijinită prin
___________________
163)Pr. Prof. dr. Constantin Csalerin ,Moarte şi înviere în duh ,în ziarul Epifania ,martie-aprilie,
1998,pp.4-5
164) ibidem,p.4
vieţuirea după poruncile evanghelice.”165).Mântuitorul a resttabilit firea umană ,aducând-o
la stadiul de a putea ajunge la desăvârşire .la fel caşi lui Adam ,Dumnezeu îi cere ,şi de
această dată , omului nevoinţă personală.Fiind într-o continuă oscilaţie cu caracterul
ostenelilor şi nevoinţelor permanente ,omul se află mereu între slăbiciune şi putere , între
cădere şi ridicare .Pentru a ajunge la adevăratul sens al său,omul are nevoie de o rupere
taotală de păcat ,căci unirea cu Hristos nu se face decât în stare de curăţire.De aceea,căinţa
permanentă de păcate este necesară ,dar nu suficientă ,căci poate ajunge la ceea ce ruşinea
sfântul Grigorie Smaitul ,adică:”Pomii care se răsădesc des,nu prind rădăcini”.O pocăinţă
sinceră,cu nevoinţa ,atât cât poate duce omul ,nici mai mult ,dar nici mai puţin ,împlinită în
Taina Sfintei Spovedanii,scoate din rădăcini păcatul.Pilda fiului risipitor este foarte
semnificativă în acest sens .Acesta „venindu-şi în fire” s-a desprins de slujirea „poruncilor”
şi ca unul dintre cei mai mici slujitori ai tatălui său,deci smerindu-se până într-acolo,încât
s-a lepădat de statutul pe care-l deţine,vine înapoi,se întoarce acolo de unde-şi avea
originea.(Lc.15,17-18) „A-ţi veni în fire” înseamnă a te identifica cu chipul divin pe care-l
porţi în tine,a-ţi regăsi adevărata identitate.Păcatul nu aparţine firii,spunea fericitul Apostol
Pavel;ea este ,în esenţă curată.Curăţia şi lepădarea de cele cu care te-ai robit necesită ca
prim act:”venirea în sine”.
Tatăl l-a primit spunând un lucru capitol:”Căci acest fiu al meu mort era şi a
înviat ,pierdut era şi s-a aflat.”(Luca 15,24)Despre moartea omului ,cu sensul de moarte
103
sufletească (despre ,care vorbeam la început ),se mai aminteşte în nenumărate rânduri în
Sfânta Scriptură şi ceea ce le este specific lor este moartea simţurilor: „Ochi au şi nu
văd,urechi au şi nu aud.”(Mt.13,14)
Aşa cum moartea omului este de două feluri ,la fel este şi învierea ,iar dacă
prima naştere este Botezul,ce-a de-a doua este taina Euharistiei,adică prima înviere a
omului –învierea sufletească .Învierea trupească va fi la judecata obştească .Când omul
învie ,se deşteaptă ; se trezeşte întreaga sa fiinţă din amorţeala păcatului ;iar simţurile sale
________________
165) Sf.Ignatie Briancianinov,Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi împăraţi,vol.III,Edit.Εoφіα,
Bucureşti ,2002,p.69
şi regăsesc vocaţia lor „vine ceasul şi acum este ,când morţii vor auzi glazul Fiului lui
Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia”(In.5,25) Hristos deschide prin Evanghelia sa şi
prin viaţa Sa,simţurile adormite ale celor care s-au rupt de comuniunea cu Dumnezeu,iar
cuvântul „acum” are sens de moment (Hristos propovăduia oamenilor învăţătura şi mulţi
care-l auzeau,înviau),dar are şi sensul veşniciei .Cuvântul lui Dumnezeu ,atunci,şi acum
poartă pecetea Învierii.
Înainte de Împărtăşirea cu Hristos ,omul intră la judecat a de aici (Taina
Mărturisirii).Aceasta se face în taină şi întăreşte omul pentru cea de-a doua judecată ,cea de
dincolo :Sfântul simeon Noul Teolog,spunea că :”Creştinul terbuie să stea în această
conştiinţă a judecăţii…Sunt două judecăţi .Una are loc aici jos: „este judecata în vederea
mântuirii ,şi cealaltă ,după sfârşitul lumii,este judecata osândirii.În viaţa de acum,când prin
pocăinţă şi chair cu voia noastră intrăm în lumina dumnezeiască şi ne vedem acuzaţi şi
judecaţi ,totuşi prin mila şi îndurarea dumnezeiască,această cauzare şi aceastaă judecată se
fac taină ,în adâncimile ,această cauzare şi această judecată se fac în taină, în adâncimile
sufletului nostru pentru curăţirea noastră şi pentru iertarea păcatelor noastre.”166)
Este necesat, defapt capital, ca învierea sufletească să se facă aici, în viaţa
aceasta. Odată cu moartea trupească, învierea sufletească devine imposibilă.
Creştinul în urcuşul său duhovnicesc, învie de fiecare dată când se naşte cu
Hristos şi „ unit cu Hristos în Euharistie, nu se mai teme de moarte, ci poartă în el trupul
104
lui Hristos cel înviat sau doctoria nemuririi,sau al nestricăciunii eterne, cum numesc Sfinţii
Părinţi Euharistia” 167) . Aşa se face că după moartea cea trupească, el, trupul, la înviere va
fi spiritualizat, înduhovnicit, iar graniţele între el şi Dumnezeu, între el şi ceilalţi asemenea
lui, se vor rupe. Făcând o asemănare cu făptura îngerească, ne permitem să afirmăm că
trupurile noastre se vor asemăna cu cele ale îngerilor.
______________________
166) Pr. Prof.Dr.Constantin Galeriu, Moarte şi înviere în duh, p.5.
167) Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 58.
Pe dealtă parte, la transformarea aceasta, oamenii virtuoşi nu vor lua parte,
decât ca martori, deci vor trece din această viaţă, direct în fericirea veşnică, peste judecata
particulară.
Cum am mai precizat la început, doar sub forma reânoirii umane, întreaga
creaţie ( care-i pusă sub slujirea omului ) îşi va recăpăta armonia primară transformându-se
în ceruri noi şi pământ nou.
105
CONCLUZIE
Întreg universul a fost creat de Dumnezeu pentru Dumnezeu şi pentru om.
Pentru Dumnezeu a fost creat, nu în sensul de necesitate, ci în sensul de împărtăşire. Putea
la fel de bine să nu fie creat. Fiinţa dumnezeiască îşi este deajuns Sieşi, dar iubirea cere
dăruire, fără a primi neapărat ceva în schimb. Astfel, din iubire, Dumnezeu i-a dăruit
omului acest univers, i-a dăruit fraţi şi pe omul însuşi i l-a dăruit; dar mai presus de toate
S-a dăruit pe Sine omului, atât, cât poate, omul primi. Vocaţia omului a constat în aceea de
aduce , în viaţa sa, universul către originea lui- adică la Dumnezeu prin desăvârşirea lui, iar
acest lucru îl poate face doar prin urcuşul omului spre desăvâşirea propriei sale identităţi.
Apoi, omul era dator de a urca spre Dumnezeu cu fraţii care i-au fost daţi de către Creator.
Însăşi lepădarea de sine îl făcea pe om liber de a se apropia, mai sigur, de Cel al cărui chip
îl poartă. Nu în ultimul rând, vorbim şi de dăruirea pe Sine a Domnului. Este o uimitoare
jertfă această dăruire, ce a avut ca scop exemplul adevăratei vocaţii umane, iar aceasta s-a
făcut prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.
106
Odată cu căderea noastră, ne-am făcut robi păcatului. Intrarea păcatului şi
termenului de <<rău>>, în lume nu a adus decât dezordine, haos şi descompunere.
Dezarmonia S-a produs pe toate planurile, noţiunea de bine amestecându-se cu noţiunea de
rău. Aşa se face că omul, trecut la <<frunzele de smochin >> şi fugar ascuns de Dumnezeu
fiind, confundă binele cu răul şi răul cu binele. Haosul s-a produs în toate punctele
existenţiale de la macrocosm până la microcosmos. Pomul cunoştinţei binelui şi răului s-a
dovedit a fi fatal, căci o dată cu el , omul a început a sluji la doi domni : şi Binelui şi răului.
Principala consecinţă a fost acea că relaţia sa cu Dumnezeu, cu aproapele său, cu sinele său
şi cu întregul univers a intrat într-un proces de descompunere, iar acest lucru nu este
altceva decât secularizarea, ruptura teandricului în două luni total diferite, cu identităţi
diferite, cu vieţi diferite şi cu scopuri diferite.
Binenţeles, omul contemporan a avut destulă diplomaţie să dea termenului de
secularizare un alt sens, mai blând; ba unii din contră l-au considerat un fenomen benefic.
Progresul, din punct de vedere ştiinţific, a omului secularizat, l-a pus în faţa mult mai
multor idoli decât a putut născoci mintea antico-păgână. Înrobirea în propria sa plasă, îl
face pe omul secularizat să se simtă liber. În această postură, devine individualitate într-o
societate comunitar-secularizată.
Într-o astfel de lume nu se poate decât a merge pe două căi : ori joci după
regulile sistemului cu toate capriciile lui, împropiindu-ţi-le, asimilindu-ţi-le într-o
pseudoidentitate sub forma reeducării şi falsei libertăţi, ori nu te supui sistemului secular şi
de aici rişti alte căi greşite. Astfel, unii devin antisociali, inadaptaţi sau revoluţionari,
habotnici, căzând în extremele altor abateri de la morala creştină( de la secte sau mişcări
naţionaliste până la sinucigaşii ce-şi caută desăvârşirea dincolo de această lume mică şi
închisă cum ar fi paranormali sau <<geniile neânţelese?!>>). Alţii în schimb se leapădă de
lume ( sensul necurat al lumii ), dar şi de ei înşişi rămânând doar cu Hristos. Aceştia vor fi
mereu departe de lume cu inima, în lume cu trupul şi cu viaţa în Dumnezeu. Noi îi numim
<<nebuni pentru Hristos>>, dar lumea seculară îi va osândi, prigoni şi chiar omorâ pentru
că rup , prin exemplul vieţii lor, acele <<frunze de smochin>> ce acoperă ruşinea
omenească descoperindu-le vocea conştiinţei, iar acest lucru deranjează, când e dulce
107
veninul( căci lumea preferă dulceaţa veninului ucigător : „Privând mai degrabă viaţa pentru
această dulceaţă, că apoi nu ştiu ce mă mai aşteaptă”) – principiul Carpe/diem…..
Soluţia de ieşire din această criză de identitate nu este alta decât revenirea la
adevărata identitate, ori acest lucru nu-l putem împlini decât atunci când vom fi convinşi
( chipul lui Hristos din noi ne va spune aceasta ) că originea noastră este în Dumnezeu şi
vocaţia noastră este de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
Atât timp cât trupul va cere materialul, lumescul şi nu va fi purificat şi
transformat ( transfigurat ), simţurile şi viaţa vor avea limitele doar aici pe pământ, dar
dacă ne vom lăsa în voia Creatorului, prin Pronia Sa, cu siguranţă, vom ajunge la ceea ce
dorim cu adevărat : libertatea deplină, viaţa deplină, eternitate, fericire şi iubire deplină, şi
toate în şi cu Dumnezeu.
BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare
1.Biblia sau Sfânta Scriptură ,Ediţia Sinodală ,Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ,Bucureşti,1988
II. Autori patristici
1) Cuviosul Nichita Stithatul ,Cele trei sute de capete despre făptuire ,
despre fire şi despre cunoştinţă ,în volumul „Filocalia Sfintelor nevoinţe ale
desăvârşirii”,volumul VI ,traducere ,introducere şi note de Preot Profesor Dr.
Dumitru Stăniloae,E.I.B.M.O.R.,Bucureşti ,1977
2) Diodoch al Foticeei ,Cuvânt ascetic în 100 de capete,în volumul „Filocalia
Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul I,traducere ,introducere şi
note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,Institutul de arte grafice
„Dacia Traiana” S.A. ,Sibiu,1947
3) Sfântul Grigorie Paloma ,Despre împărtăşirea dumnezeiască ,în volumul
„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul VII,traducere,
108
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,
E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1993
4) Sfântul Ioan Damaschin,Dogmatica ,Editura Scripta,Bucureşti,1993
5) Sfântul Maxim Mărturisitorul ,Răspunsuri către Talasie , în volumul
„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul III,traducere,
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,Editura
Harisma ,Bucureşti ,1993
6) Idem,Scrieri . Partea I, traducere, introducere şi note de Preot
Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” ,
volumul 81, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1990
7) Idem,Scrieri .Partea a-II-a, traducere, introducere şi note de Preot
Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” ,
volumul 81, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1990
8) Sfântul Simeon Noul Teolog ,Cuvântări morale , în volumul
„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul VI,traducere,
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,
E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1977
9) Sfântul Vasile cel Mare ,Scrieri . partea a-II-a, Colecţia „Părinţi şi
scriitori bisericeşti” , traducere, introducere şi note de Preot Profesor
Dr. Dumitru Stăniloae, volumul 18, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1989
III. Lucrări teologice
1) Părintele Arsenie ,Acuzatul Zek-18376,Un sfânt în lagărele comuniste,
Editura Bunavestire , traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.
Dumitru Stăniloae,Băcău,2001
2) Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români,Tinereţe ,Ideal,Biserică,
Editura Agaton ,Făgăraş ,2002
109
3) Beaurgard Costa ,Dumitru Stăniloae ,Mica dogmatică vorbită.Dialoguri
la Cernica,Editura Desis, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.
Dumitru Stăniloae,Sibiu,1995
4) Alin Bevois,O perspectivă de dreapta ,Editura Anastasia, traducere,
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Bucureşti,1998
5) Pr. Prof. Dr., Ion Bria ,Destinul Ortodoxiei, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1989
6) Pr. Prof. Dr., Bria Ion , Ortodoxia în Europa .Locul spiritualităţii
româneşti,Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei,Iaşi,1995
7) Nichifor Crainic,Sfinţenia. Împlinirea umanului ,Editura Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei,Iaşi,1993
8) Sorin Dumitrescu,Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu,Editura
Anastasia,Bucureşti,2001
9) Sorin Dumitrescu,7 dimineţi cu Părintele Stăniloae,Editura Anastasia,
Bucureşti
10) Arhimandritul ,Epifanie,Familii ortodoxe cu smerită dragoste,Schitul
Locu,Sfântul Munte Athos, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.
Dumitru Stăniloae, Bucureşti,2001
11) Paul Evdokimov,Cunoaşterea lui Dumnezeu,Editura Christiana, traducere,
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti,1995
12) Paul Evdokimov,Femeia şi mântuirea lumii,Editura Christiana, traducere,
introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti,1995
13) Paul Evdokimov , Taina Iubirii ,Editura Christiana , traducerea Gabriela
Moldoveanu,Bucureşti,1994
14) Ieromonah,Hristodul Aghiritul,La apusul libertăţii ,Editura Εоφіα,
traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,
Bucureşti,1999
15) Sfântul Ignatie Briancininov,Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi
împovăraţi .Experienţe ascetice ,volumul III, Editura Εоφіα ,traducere de
Adrian şi Xenia Tănăsescu –Vlas ,Bucureşti,2001
110
16) Sfântul Ignatie Briancininov,Cuvinte despre cei care vor să se mântuieşte .
Experienţe ascetice,volumul II, Editura Εоφіα, traducere de Adrian şi Xenia
Tănăsescu –Vlas ,Bucureşti,2000
17) Sfântul Ignatie Briancininov,Despre rugăciunea lui Iisus,Editura Credinţa
Strămoşească ,Iaşi,2002
18) Michael Philipe Laroche,Un singur trup,aventura mistică a cuplului,
Editura Amarcard,Timişoara ,1995,traducere, introducere şi note de Preot
Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Timişoara,1995
19) Vladimir Lossy,Introducere în teologia Ortodoxă,Editura Enciclopedică,
traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,
Bucureşti,1993
20) Vladimir Lossky,Teologia mistică a Bisericii de Răsărit ,Editura Bonifaciu,
traducere Răducă,Bucureşti,1993
21) Maica Magdalena,Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi,
Editura Deisis,Sibiu,2000
22) John Meyendoff,Sfântul Grigorie Paloma şi mistica ortodoxă ,Editura
Enciclopedică, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru
Stăniloae, Bucureşti,1995
23) Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan ,Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia
Iubirii II,Tipografia Episcopiei Ortodoxe ,Alba Iulia ,1996
24) Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan ,Iubirea –Taina Căsătoriei . Teologia Iubirii I .,
Tipografia Episcopiei Ortodoxe,Alba Iulia,1996
25) Andrei Pleşu , Părintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară ,
Editura Harisma,Bucureşti ,1991
26) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu,Hristos,Biserică ,Societate, E.I.B.M.O.R,
Bucureşti,1998
27) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini ,Editura Nemira,
Bucureşti,2001
111
28) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu,Ortodoxie şi contemporaneitate,Editura
Diogene,Bucureşti,1996
29) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu, Ştiinţa şi teologie,XXI Eonul dogmatic,
Bucureşti,2002
30) Pr. Prof. Dr. , Dumitru Popescu , Teologie şi cultură , E.I.B.M.O.R,
Bucureşti,1993
31) Episcop , Ottocar Prohaszha ,Concepţie superioară a vieţii,Editura Credinţă
Strămoşească ,traducere Ioan Rinea,Iaşi,1998
32) Ieromonah , Mihail Stanciu,Sensul creaţiei,Aşezământ Studenţesc Sfântul
Apostol Andrei,Slobozia,2000
33) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae ,Iisus Hristos şi restaurarea
omului ,Editura Omniscop,Craiova,1993
34) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Iubirea creştină,Editura
Porto-Franco,Galaţi,1993
35) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică
Ortodoxă, vol.III, E.I.B.M.O.R, Bucureşti,1997
36) Preot Ioan Teşu,Teologia necazurilor,Editura Christiana,Bucureşti,1998
37) Mitropolit,Emilianos Timiadis,Preot ,Parohie,Înnoire,Editura Εоφіα,
Bucureşti ,2001,traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru
Stăniloae,
38) Petre Ţutea,Proiectul de tratat.Eros,Editura Thétis,Bucureşti
39) Episcop, Nicolae Velimirovici,Casiana.Învătătura despre iubirea în
Hristos,Editura Ileana ,Bucureşti,1998, traducere, introducere şi note de Preot
Profesor Dr. Dumitru Stăniloae
40) Christos Yasinaras,Ortodoxie şi Occident,Editura Bizantină,Bucureşti,1995,
traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae
41)William Basil Zion,Eros şi transfigurare,Editura Reîntregirea ,Alba Iulia,
2001
112
IV. Articole, studii teologice
1) Preot Profesor Dr. Nicolae Achimescu ,Tinerii în faţa ofensei noilor
mişcări religioase,în revista „Ideea Creştină”,nr.3,2001
2) Arhiepiscopul Andrei de Alba Iulia , Fericire şi nefericire ,în revista
”Epifania”,iulie-august,1999
3) Ierodiacon Savatie Bastovoi,Ortodoxia pentru post modernistă,Editura
Marineasca,Timişoara ,2001 în // A:\ Ortodoxia.htm
4) Preot Dumitru Bălaşa ,Credinţa te face face liber,în revista ”Porunca
Iubirii”,vol.2,Editura Agaton,Braşov,2001
5) Arhimandrit Roman Braga ,Rugul aprins,în revista „Lumină lină”,lina
mai,1991
6) Lucian Dragomir ,România Impex,în revista „Ideea Creştină”,nr.3,2001
7) Preot Prof. Dr. ,Constantin Galeriu,Compleritatea valorilor spirituale
potrivit dogmei de la Calcedon,în revista ”Ortodoxia”,nr.4,1880
8) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Cui îi sunt eu aproapele?,în revista
„Transilvania”,nr.1-2,1999
9) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Moartea şi Învierea în duh ,în revista
„Epifania”,iulie-august,1999
10) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Munca creatoare ,însuşire a chipului
divin în noi,în revista ”Stadii Teologice
11) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Preoţia ca slujire a cuvântului,în
revista „Ortodoxia”,nr.3,1981
12) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Sensul creştin al pocăinţei,în revista
Studii Teologice,noiembrie-decembrie,1985
13) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ
pace ,în revista „Studii Teologice”,mai-iunie,1983
14) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Taină nunţii,în revista „Studii
Teologice”,septembrie-octombrie,1960113
15) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Vocaţia pascală a făpturii,în revista
„Ortodoxia”,nr.2,aprilie-iunie,1989
16) Sfântul Grigorie Paloma,Tratat de viaţă spirituală ,în revista „Porunca
Iubirii”,vol.2,Editura Agaton,Braşov,2001
17) Ieroschimonah, Hrisostom,Apostaţi contemporani,în revista „Ideea
Creştină”,nr.3,2001
18) Ieroschimonah, Hrisostom,Tânărul monah,<<ruşinea familiei>>,în
revista „Ideea Creştină”,nr.2,2001
19) Preot Vasile Irimia ,<<Dă ,Doamne,ca mâine dimineaţă să mă trezesc
pe perna mea!>>,în ziarul „Vestitorul Ortodoxiei”,nr.197,1898
20) coord. Preot Drd.Constantin Necula,Femeia creştină,în revista „Porunca
Iubirii”,Editura Agaton,Braşov,2001
21) Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon Mihăiţă ,Liturghie după Liturghie,în
curs de Misiologie şi Ecumenism,Partea I,Universitatea Valahia Târgovişte,
Facultatea de Teologie,2001
22) Alexandru Paleologul,Există o tendinţă de a distruge moştenirea
creştină în Europa,în ziarul „Ziua”,iulie ,1999
23) Pr. Lect. Dr. Gheorghe Popa,Secularizarea lumii moderne:O strigentă
problemă pentru reflecţia teologică,în revista „Ortodoxia”,nr.3-4,1999
24) Preot Teodor Popescu,Ortodoxie şi catolicism,în revista „Icoana din
Adânc”
25) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Ortodoxia este viitorul
omenirii,în revista „Mişcarea „,nr.8-9,1993
V. Studii şi lucrări de specialitate
1) Ierodiacon,Savatie Baştăvoi,Între Freud şi Hristos ,Editura Marinărească ,
Timişoara ,2002, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.
Dumitru Stăniloae
2) Jacques Bossuet Benique,Opere II.Tratate filosofice,Editura Dacia ,Cluj-
114
Napoca,2000
3) Preot Ioan Florin Florescu ,Probleme de morală pe care le pune folosirea
Internetului ,în revista „Ideea creştină”,nr.1,2001
4) Viktor Frankl,Transcendenţa conştiinţei morale ,în revista„Transilvania”,
nr.1-2,1999
5) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Psihanaliza şi drepta credinţă,în
Andele,Facultatea de Teologie,Târgovişte,2001
7) Grupul de iniţiativă pentru apărarea familiei,Faţă ascunsă a prostituţiei
legalizate,Bucureşti,2002
8) Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă ,Incursiune în psihosociologia şi
psihosexologia familiei
9) Nicolae şi Iolanda Mitrofan, „Elementele de psihologie a cuplului”,
Editura Şansa ,Bucureşti,1994
10) Dr., Kenneth McAll,Vindecare arborelui genealogic ,Editura Harisma ,
Bucureşti,1993
11) Paul Popescu Neveanu,Dicţionar de psihologie,Editura Albatros ,
Bucureşti,1978
12) Organizaţia „Salvaţi copiii”,Întrebări şi răscumpărări despre
exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale ,în publicaţia „Salvaţi
copiii”,nr.3,1998
13) Ana Rădulescu,Instituţiile Europene ,în cursul de „Asistenţa socială a
copilului”,Facultatea de Teologie Ortodoxă,Târgovişte,2002
14) Elena Zamfir,Psihologie socială .Texte alese,Editura Ankarom,Iaşi,1997
115
116
Top Related