LOGO
Tema 3. Administrația publică: organizarea și
funcționarea
Company Name
Subiectele
1. Autoritățile și institiuțiile administrației publice centrale și locale
2. Funcționarea autorităților administrației publice locale
Company Name
1. Autoritățile și institiuțiile administrației publice centrale și locale
Cunoașterea managementului public necesită o cunoaștere a autorităților publice.
Există trei tipuri de autoritate:- Autoritate legislativă- Autoritate executivă- Autoritate juridică.
Company Name
Autoritatea legislativă aparține Parlamentului Republicii Moldova, care este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a statului.
Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Inițiativa legislativă aparține deputaților în Parlament, Președintelui R.M. Și Guvernului.
Autoritatea legislativă
Company Name
Autoritatea executivă conform Constituției R.M. Aparține Președintelui R.M., Guvernului, ministerelor și altor instituții de specialitate care își exercită autoritatea la nivel național.
Constituția R.M. prevede, de asemenea o colaborare între Președintele Republicii și Guvern. De asemenea, Președintele poate participa la ședințele Guvernului. În acest caz el prezidează ședințele Guvernului la care participă.
Autoritatea executivă
Company Name
Ministerele sunt organe de specialitate ale statului, funcționează în subordinea Guvernului și transpun politiva Guvernului, hotărîrile și dispozițiile lui.
Autoritatea executivă
Company Name
1. Ministerul Economiei2. Ministerul Finanțelor3. Ministerul Justiției4. Ministerul Afacerilor Interne5. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene6. Ministerul Apărării7. Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale8. Ministerul Agriculturii Și Indistriei Alimentare9. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor10. Ministerul Mediului11. Ministerul Educației12. Ministerul Culturii13. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei14. Ministerul Sănătății15. Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor16. Ministerul Tineretului și Sportului
Organele centrale de specialitate ale administrației
publice sunt:
Company Name
Parlamentul R.M. La propunerea Prim-ministrului formează pe lîngă Guvern alte autorități administrative centrale. Aceste autorități administrative centrale se constituie în domeniul organizării economice și alte domenii care nu intră în atribuțiile ministerelor.
Autoritățile administrative centrale sunt conduse de directori generali sau directori, numiți și eliberați din funcție de Guvern.
Alte autorități administrative centrale
Company Name
1. Biroul Național de Statistică2. Agenția Relații Funciare și Cadastru3. Biroul Relații Interetnice4. Serviciul Grăniceri5. Agenția ”Moldsilva”6. Agenția Rezerve Materiale7. Agenția Turismului8. Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice și Corupției
Aceste autorități administrative centrale sunt:
Company Name
Autoritatea juridică este exercitată de Curtea Constituțională, care este unica autoritate de juristicție constituțională în R.M. care este formată din șase judecători numiți pe un termen de șase ani.
- Doi judecători sunt numiți de Parlament,
- Doi judecători de Președintele R.M.-Doi judecători de Consiliul Superior al
Magistraturii.
Autoritatea juridică
Company Name
Autoritatea publică locală constituie totralitatea organelor cu competență generală sau specială formate pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale.
Divizarea teritoriului în unități administrativ-teritoriale este chemată să asigure realizarea principiilor autonomiei locale, descentralizarea serviciilor publice, asigurării cetățenilor la organele puterii și consultării lor.
Autoritatățile și instituțiile administrației publice locale
Company Name
Autoritățile care contribuie la realizarea administrației publice locale sunt reprezentate de :
Autoritățile locale cu putere deliberativă care sunt:
1
Consiliile Sătești,
Comunale
2
Consiliile Orășănești
3
Consiliile Municipale
Autoritatățile administrației publice locale cu putere deliberativă
Company Name
Autoritățile locale cu putere executivă care sunt:
1
Primăriile Sătești și Comunale
2
Primăriile Orășănești
3
Primăriile Municipale
Autoritatățile administrației publice locale cu putere executivă
4
Primarii și Primarul General al Capitalei
Company Name
Autorități ale administrației publice locale de nivelul întâi sunt autoritățile publice care activează pe teritoriul satului, orașului pentru promovarea intereselor colectivităților locale
Administrația publică locală se divizează
în:
Autorități ale administrației publice locale de nivelul al doilea autorități publice care activează pe teritoriul raionului, municipiului Chișinău, unității teritoriale autonome cu statut juridic special.
Company Name
Structura administrației publice este o configurație internă a administrației și totalitatea relațiilor care se stabilesc în interiorul acestui sistem.
Structura administrației se numește structura organizatorică administrativă sau organigrama.
Această structură diferă de la o instituție la alta în funcție de obiectivele propuse.
Organigrama este o prezentare formală ce vizualizează numărul de niveluri ierarhice, tipul compartimentelor și relațiile ierarhice dintre acestea.
2. Funcționarea autorităților administrației publice locale
Company Name
Organigramele au diferite forme și anume:
1
Organigrama piramidală – ordonată de sus în jos, începând
cu posturile de conducere de nivel
superior, astfel încât dimensiunea
responsabilității se diminuează pe măsură ce se apropie de baza
piramidei
2Organigrama
circulară – elementele structurii
sunt ordonate circular, în centru fiind organele de
conducere superioară, iar în
celelalte cercuri sunt grupate alte funcții.
3
Organigrama de evantai – în care
un conducător coordonează doar
doi subordonați
Tipurile de organigramă
Organigrama subdiviziunilor Consiliului Municipiului Chișinău
Consiliul Municipal Chișinău
Primarul General al Municipiului Chișinău
Direcția generală transport
public și căi de
comunicații
Direcția generală
arhitectură și urbanism
Direcția generală
construcții locuințe și amenajare
Direcția funciară
Preturile de sector
- 5
Aparatul Primăriei Municipiului Chișinău
Direcția generală
economie, reforme și
relații patrimonial
e
Direcția generală finanțe
Direcția generală comerț,
alimentație publică și prestări servicii
Direcția generală educație,
știință, tineret și sport
Direcția sănătății
Direcția cultură
Direcția gen. asistență socială
Direcția munic. Protecția
drepturilor copiilor
Company Name
Principiul de funcționare al Consiliului local
Consiliile locale sunt autoritățile administrației publice locale prin intermediul cărora se realizează autonomia locală. Scopul urmărit de consiliile locale este de a soluționa problemele publice din unitățile respective.
Consiliile locale sunt constituite din consilieri aleși în condițiile Codului electoral, numărul cărora se stabilește în funcție de numărul locuitorilor unității administrativ-teritoriale de la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile.
Company Name
Componența numerică al consiliilor locale
Numărul de locuitori ai unității administrativ-
teritoriale
Numărul de consilieri
Până la 1500 9
Între 1501 și 2500 11
Între 2501 și 5000 13
Între 5001 și 7000 15
Între 7001 și 10000 17
Între 10001 și 20000 23
Între 20001 și 50000 27
Între 50001 și 100000 33
Între 100001 și 200000 35
Peste 200000 43
Company Name
Principiul de funcționare al Consiliului local
Competențele consiliilor locale sunt reglementate de Legea privind administrația publică locală.
Company Name
Primarul
Primarul este șeful administrației publice locale. Primarul participă la ședințele consiliului local și are dreptul să se pronunțe asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. El ăși exercită atribuțiile de la data validării mandatului și pînă la data validării următorului mandat de primar.
Atribuțiile primarului:- În domeniul asigurării ordinii de drept,- În domeniul economic și financiar-bugetar,- În domeniul politicii de personal,- În domeniul învățământului, sănătății, protecției
sociale,- În domeniul ecologiei, amenajării teritoriului,
etc.
Organigrama Primăriei Municipiului Chișinău
Primarul General al Municipiului Chișinău
Viceprimar Viceprimar
Direcția controlului regimului
urban
Direcția social-
umanitară și relații
interetnice
Viceprimar Viceprimar
Cabinetul Primarului
general
Direcția judiciară
Direcția administrare publică locală
Direcția administrativ
gospodărească
Direcția tehnologii și sisteme
informaționale
Arhiva municipiului de stat Chișinău
Oficiul de Stare Civilă
Direcția asigurării
inginerești
Direcția management financiar
și audit
Sectretarul Consilului
Company Name
Consiliul raional
Consiliul raional este autoritatea reprezentativă a populației raionului.
Atribuțiile consiliului raional:- Coordonează activitatea consiliilor locale, în
vederea realizării serviciilor publice de interes raional,
- Aprobă strategii, planuri, programe de dezvoltare social-economică a raionului,
- Aprobă bigetul raional, relațiile acestuia cu bugetele satelor, orașelor.
Consiliul raional alege președintele raionului, la propunerea a cel puțin 1/3 din consilierii aleși și cu votul majorității consilierilor.
LOGO
Top Related