Studiu comparativ privind administraţia publică
centrală pe exemplul Portugaliei şi Sloveniei
Coord. Lect.univ:
Iaşi, 2011
1
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe
exemplul Portugaliei şi Sloveniei
O administraţie profesională şi eficientă este un instrument necesar nu doar pentru
a dezvolta politici şi a elabora legi, ci şi pentru a le implementa şi gestiona cu rezultate
cât mai bune sistemele reglementate de acetse legi. Prin urmare, investiţiile în
administraţie, atât în termeni financiari, cât şi ca eforturi de modernizare, sunt
indispensabile în cazul în care se urmăreşte pe termen lung al unei ţări.
Sistemele administrative din Portugalia şi Slovenia sunt substanţial diferite.
Portugalia este un membru vechi al UE, o ţară cu care România este adeseori asemuită ca
performanţă economică şi mentalitate, iar analiza cadrului administrativ ar fi cu atâtmai
utilă.
Slovenia reprezintă un model de tranziţie la economia de piaţă, fiind ţara cu cel
mai ridicat PIB/locuitor, dintre noile ţări care au aderat la UE.
Capitolul 1. Sistemul administrativ din Portugalia1.1. Principalele caracteristici ale sistemului administrativ din Portugalia
Deşi conducerea politică a Portugaliei include un parlament, o adunare şi un
cabinet ce necesită sprijinul parlamentului, Preşedintele ţării se bucură de o autoritate
considerabilă. Sistemul dual a fost un răspuns la experienţele trăite de Portugalia de-a
lungul istoriei. Cu toate acestea, limitele de autoritate ale preşedintelui nu au fost foarte
clar exprimate, chiar şi după revizuirea Constituţiei din 1982. Crearea sistemului
constituţional, sub influenţa franceză (1832) conduce la o separare a puterilor în stat.
Ulterior se adoptă Codul administrativ (1842) care a stabilit principiile fundamentale ale
guvernării locale. 1
1 Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 51;
2
Se înfiinţează Consiliul de Stat cu o secţie judecătorească (1845) devenită
Tribunal Administrativ Suprem (1870), iar interpretarea exegetică a Codului
Administrativ a format bazele jurisprudenţei administrative. 2
La începutul sec. XX se dezvoltă doctrina administrativă portugheză sub influenţă
franceză, dar adaptată particularităţilor naţionale, elaborându-se o legislaţie
administrativă de uniformizare, concretizată în noul Cod Administrativ În consecinţă, au
existat perioade când relaţiile dintre principalele instituţii ale sistemului administrativ
portughez au rămas oarecum ambigue.
Preşedintele este ales prin vot majoritar în cadrul alegerilor desfăşurate pe
teritoriul întregii ţări. Mandatul este de cinci ani şi nici un preşedinte nu poate ocupa
această funcţie pentru mai mult de două mandate consecutive. Preşedintele este invertit
cu importante puteri politice, nefiind un simplu simbol al unităţii naţionale, ci chiar şeful
statului.În perioadele de criză dar nu numai în aceste contexte, preşedintele poate instala
şi destitui guverne şi poate exercitao influenţă considerabilă asupra scenei politice.
Constituţia din 1976 şi revizuirea ei din 1982 consacră statul democratic bazat pe
domnia legii existând o diviziune şi interconectare a puterilor între preşedintele
republicii, guvern, adunare legislativă, tribunale.
Guvernul are şi puteri legislative în domeniile nerezervate parlamentului adoptând
reglementări statutare supuse controlului şi ratificării legiuitorului.
Capitolul referitor la activităţile administraţiei publice conţine principii
constituţionale referitoare la:
• promovarea şi apărarea interesului public în raport cu cel personal;
• exercitarea funcţiei publice cu imparţialitate;
• dreptul la audiere şi la apărare în cadrul procedurilor disciplinare;
• participarea cetăţenească la procesul decizional administrativ care afectează
comunitatea;
• responsabilitatea funcţionarilor publici.
În această ţară asistăm la procesul de transpunere a prevederilor constituţionale în
legislaţia ordinară, printr-un proiect de lege privind procedura administrativă graţioasă
(necontencioasă). Domeniul dreptului material administrativ general este reglementat 2 Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 45.
3
prin Codul Administrativ care vizează numai guvernarea şi administraţia locală, în timp
ce codificarea procedurală rămâne încă un deziderat formulat constituţional.
Jurisprudenţa administrativă nu are relevanţa celei franceze, dar tribunalele aplică
şi dezvoltă principii generale ale dreptului administrativ făcându-se distincţie între
principiile legale generale sau fundamentale, principiile generale de drept public şi
principiile generale ale dreptului administrativ3. Dintre unele principii enumerăm:
• promovarea interesului public:
• legalitatea, egalitatea şi imparţialitatea;
• competenţa profesională administrativă:
• audierea prealabilă şi corectă.
Aceste principii, în majoritatea lor, cunosc şi o consacrare constituţională
Portugalia are un regim semiprezidenţial în care şeful statului este ales prin vot
popular. Acesta desemnează pe şeful guvernului. Guvernul este competent să emită
decrete legi în domenii nerezervate parlamentului.
Potugalia, conform Constituţiei sale (art.6/1), este un stat unitar, a cărui structură
respectă principiile de autonomie, a guvernării locale şi de descentralizare democratică a
administraţiei publice.
Autorităţile locale sunt comunele, municipalităţile şi regiunile administrative
supuse supravegherii puterii executive centrale
1.2.Consiliul de stat
Consiliul de stat, care a înlocuit Consiliul Revoluţiei, prin reforma constituţională
din 1982 funcţionează ca insituţie consultativă de înalt nivel pe lângă preşedinte.
Membrii săi sunt: Preşedintele Adunării Republicii, Primul Ministru, preşedintele Curţii
Constituţionale, avocatul poporului, preşedinţii guvernelor regionale, foştii preşedinţi
aleşi în condiţiile constituţiei din 1976, cinci cetăţeni numiţi de preşedinte şi cinci
personae alese de Adunarea Republicii. Acest consiliu este un grup consultative cu
rădăcini adânci în istoria Portugaliei şi aminteşte de conceptul portughez vechi al
3 Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 49;
4
reprezentării corporative, regionale şi funcţionale. Aceasta nu are putere executivă şi nu a
fost foarte activ în ultima perioadă. Prin urmare, a fi membru în această structură a rămas
mai mult o chestiune onorifică.4
În Portugalia sistemul de drept administrativ moderează impactul constrângerilor
legale asupra executivului prin asigurarea puterilor discreţionare şi prin împuternicirea
tribunalelor administrative de a controla exercitarea acestor puteri hotărând dacă
atoritatea publică a respectat limitele legale ale libertăţii de acţiune în decizia pentru un
anumit curs de acţiune. Standardele directoare ale revizuirii pentru legalitatea conducerii
administrative sunt înrudite cu”cas d’ouverture” în procedurile administrative franceze.
Faptul că libertatea de acţiune administrativă are radăcini atât de puternice în
sistemele constituţionale individuale stabileşte limite clar definite pentru orice viitoare
aproximări a diverselor legi naţionale care guvernează utilizarea şi controlul libertăţii de
acţiune. Este de aşteptat ca separaţia constituţională şi balansul puterilor între parlament ,
administraţie şi tribunale, care, în unele cazuri, a parcurs un proces de dezvoltare care a
durat secole şi care a contribuit la variatele teorii despre libertatea de acţiune, care vor
dovedi rezistenţă la schimbări şi vor stânjenieforturile pentru obţinerea unei convergenţe
a diverselor legi de drept administrativ. Relaţia administraţiei cu tribunalele determină în
mod special cât de mare este libertatea de care se bucură executivul în luarea de decizie.
Variatele sisteme de protecţie legală au, de asemenea, o importanţă crucială în
determinarea întinderii libertăţii de acţiune administrativă.5
1.3. Autoritatea executivă
Primul Ministru al Portugaliei este şeful guvernului şi gestionează problemele
curente ale naţiunii. El alege sau aprobă numirea miniştrilor din cabinet şi le coordonează
activitatea. Întregul cabinet este responsabil pentru măsurile luate, nu doar Primul
Ministru conduce operaţiunile forţelor armate, deşi preşedintele este oficial comandantul
4 Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 53;5 Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 51;
5
şef. Şi în alte domenii Primul Ministru este independent, iar preşedintele nu are dreptul să
îi indice acestuia ce politici sa urmeze.
Spre deosebire de preşedinte, Primul Ministru este ales indirect. Ca şi în celelalte
sisteme parlamentare, Primul Ministru este liderul celui mai numeros partid din
parlament sau şeful coaliţiei de partide de la guvernare. Primul Ministru poate rămâne în
această funcţie pentru patru ani cât durează un mandat întreg. Primul Ministru poate
solicita un vot de încredere din partea parlamentului, dar poate fi înlocuit din funcţie în
cazul unui vot negativ de încredere sau printr-o schimbare a conducerii din cadrul
parttidului său. Dacă un Prim Ministru se dovedeşte incompetent, pierde sprijinul popular
sau politic sau eşuează în tentativa de a conduce ţara în direcţia dorită, preşedintele poate
cere formarea unui nou guvern.
În primii zece ani după Revoluţia din 1974, Portugalia a fost guvernată de aproape
12 guverne, însă numărul de prim-miniştri nu au fost la fel de mare pentru că, cu excepţia
a doi dintre ei, toţi au condus mai mult decât un mandat. După 1985, sistemul politic a
dobândit o stabilitate mai accentuată odată cu formarea de către Anibal Cavaco Silva,
liderul Partidului Social-Democrat, a unui guvern iniţial minoritar şi apoi majoritar care a
rezistat întreaga perioadă legislativă 1987-1991.
1.4. Consiliul de Miniştri
Preşedintele Republicii Portugheze desemnează pe primul ministru şi la
propunerea acestuia, numeşte şi pe ceilalţi membri ai Guvernului.6
Consiliul de Miniştri sau cabinetul este cea mai înaltă instituţie din stat,
reprezentattivă pentru autoritatea executivă. Consiliul este format din Primul Ministru şi
15-18 miniştri. În prezent, există 16 portofolii: Ministrul pentru Administraţie şi Interne,
Ministrul pentru Afaceri Externe, Ministrul pentru Finanţe Publice, Ministrul pentru
Apărare Naţională, Ministrul pentru Justiţie, Ministrul Mediului, Ministrul Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Comunicaţiilor, Ministrull Muncii şi Solidarităţii Sociale, 6 Ioan Alexandru - Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 59;
6
Ministrul Sănătăţii, Ministrul Educaţiei, Ministrul pentru Stiinţă, Tehnologie şi
Învăţământ Superior, Ministrul pentru Cultură, Preşedintele Consiliului de Miniştri
(compusă din: Ministrul de Stat al Administraţiei Interne, Ministrul pentru Preşedinte,
Ministrul pentru Probleme Parlamentare).
Majoritatea miniştrilor provin din Parlament. În cabinetele de coaliţie, majoritatea
miniştrilor aparţin de regulă partidului cel mai important din coaliţie, cel al Primului
Ministru, iar restul, celorlalte partide ale coaliţiei. Odată ce un parlamentar a fost numit în
cabinet, el este obligat să renunţe, cel puţin temporar, la locul său din parlament.7
Consiliul de Miniştri are atât funcţii administrative, cât şi potice, fiind responsabil
pentru securitatea şi apărarea naţională precum şi pentru implementarea politicilor
guvernamentale. Mai mult, cabinetul portughez are autoritate legislativă extinsă, în
virtutea faptului că poate emite decrete şi legi în cadrul ariei sale de responsabilitate. El
are de asemenea dreptul (de către Adunarea Republicii) să adopte legislaţie în ariile de
responsabilitate ale parlamentului, mai ales pentru chestiunile care ar dura mult timp în
procedura parlamentară. Consiliul este responsabil atât individual cât şi colectiv pentru
acţiunile sale în primul rând în faţa Primului Ministru şi apoi în faţa parlamentului.
Articolul 203 din Constituţia din 1989 permite unui număr de miniştri să se
reunească pentru a forma aşa-numitele „consilii ale miniştrilor specilizaţi” menite să
găsească soluţii pentru probleme de interes comun. Secretarii de stat şi alti funcţionari
publici din ministere pot fi chemaţi pentru a acorda asistenţă în aceste situaţii, iar
rezultatele colaborării lor sunt supuse apoi atenţiei întregului cabinet.
Organisme adiţionale au fost create pentru a asista miniştri sau Consiliul ca întreg.
În 1984 s-a constituit în cadrul Ministerului Justiţiei un birou special pentru a asigura
suport tehnico- legislativ în vederea sprijinirii procesului de elaborare a proiectelor de
lege. Pe langă aceasta, un număr de consilii superioare sprijină miniştri în activitatea lor
prin realizarea unor studii şi previziuni specifice. Exemple ar fi Consiliul Naţional pentru
Educaţie, care, pe lângă faptul că oferă consiliere ministerelor, aceste structuri se
întâlnesc cu beneficiarii afectaţi direct de deciziile guvernamentale
Capitolul 2. Sistemul administrativ în Slovenia
7 Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 55;
7
În lumea de azi, indiferent de forma de comunicare în care oamenii se constituie
şi trăiesc, aproape totul este sau devine politic, de la revoluţiile sociale până la
problemele serviciului public. Aceasta înseamnă că politicul, în forma sa cea mai
concretă de manifestare care constă în exercitarea puterii, reprezintă o condiţie
fundamentalăpentru organizarea şi funcţionarea societăţilorumane.
Din aceste motive problematica complexă a puterii şi a guvernării reprezintă
pretutindeni în lume un domeniu de mare interes atât pentru actorii nemijlociţi ai acestui
fenomen social, respectiv guvernanţii, cât şi pentru diferitele stiinţe care şi-au asumat
sarcina de a studia fenomenul din varii perspective.
La înţelegerea administraţiei ca fenimen universal, prezentat pretutindeni acolo
unde oamenii sunt constituiţi în societăţi statale, încearcă să-şi aducă o contribuţie
importantă şi studiul comparativ al sistemelor administrative.
Cu toate că, aşa cum demonstrează istoria omenirii şi realitatea contemporană,
guvernarea şi administrarea sunt contemporane vitale existenţiale pentru popor sau
naţiune, totuşi pentru fiecare dintre acestea ele dobândesc fizionomii proprii.8
În general configuraţia unui sistem administrativ este dictatănde voinţa şi interele
puterii police, care încearcă să gestioneze într-o manieră proprie, trebuinţele
colectivităţilor umane pe arii mai extinse sau restrânse, trebuinţe care sunt, mai ales în
timpurile actuale, într-o dinamică de mare complexitate şi diversitate.
Tendinţa firească de evoluţie a fiecărui sistem administrativ este dictată de
problemele administrative pe care este chemat să le rezolve. Dat fiind însă faptul că
asupra lui exercită presiuni o diversitate de factori, configuraţia pe care o dobândeşte nu
este una stabilită dar mai ales pe deplin armonizată cu sarcinile administrative pe care le
ridică fiecare colectivitate umană. Este şi aceasta o cauză a caracteristicilor şi fizionomiei
particulare pe care fiecare sistemo dobândeşte la un moment dat.
2.1. Particularităţi ale sistemului administrativ din Slovenia
8 Gheorghe Robu, Cornelia Gabriela Livadaru – „Sisteme administrative comparate”, Editura Junimea, Iaşi, 2005, pg. 8;
8
Slovenia este o republică democratică, cu un sistem de guvernare parlamentar.
Constituţia slovenă (adoptata la 23 decembrie 1991) pune mare accent pe guvernarea
locală.
Slovenia nu are un sistem de guvernare regională. Municipalităţile sunt cele mai
importante unităţi administrativ-teritoriale care gestionează problemele locale.
Constituţia slovenă garantează principiul autoguvernării nivelelor municipal şi regional
dar doar prima există de fapt.
Slovenia se bucură de o substanţială stabilitate politică şi economică.
A fost dintotdeauna cea mai prosperă regiune a fostei Iugoslavii şi a parcurs tranziţia de
la economia socialistă la cea de piaţă mai uşor decât multe alte ţări.
Este singura dintre fostele republici iugoslave care a aderat la UE şi a făcut acest lucru în
primul val - în mai 2004. Slovenia a devenit membră NATO în acelasi an.
În ianuarie 2007, Slovenia a devenit şi prima ţară fostă comunistă care s-a alaturat zonei
euro.
În 1991 şi-a declarat independenţa, şi-a consolidat economia, iar în 2004 a devenit
membru NATO şi UE. şi asta pentru ca, în momentul aderării la UE, nivelul de trai al
celor doua milioane de locuitori era comparabil cu multe ţări vest-europene.
Constituţia slovenă pune un accent deosebit pe guvernarea locală. Fiindcă
Slovenia nu are un sistem de guvernare regională, municipalităţile sunt cele mai
importante unităţi administrativ-teritoriale care gestionează problemele locale, prin
intermediul unui nou sistem de organizare a administraţiei publice şi a autoguvernării
locale ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.
2.2. Preşedinţia
9
Preşedintele este şeful statului, reprezintă Republica Slovenia şi este comandantul
suprem al forţelor armate. El este ales direct pentru un mandat de 5 ani. Nu are dreptul să
deţină această funcţie pentru mai mult de două mandate consecutive. Dacă preşedintele
acţionează contrar prevedrilor Constituţiei sau legilor ţării, Adunarea Naţională poate
sesiza Curtea Constituţională pentru a-l destitui cu acordul majorităţii de două treimi din
judecătorii curţii.
În concordanţă cu prevederile constituţionale, preşedintele republicii trebuie să-şi
exprime opinia cu privire la probleme specifice când îi este solicitat acest lucru din partea
Adunării Naţionale, însă preşedintele nu poate fi împiedicat să-şi spună părerea chiar
dacă Adunarea Naţională nu i-a cerut-o.
Preşedintele poate emite acte cu forţă legală în situaţie de război, în stare de
urgenţă sau dacă Adunarea Naţională nu poate fi convocată, cu condiţia ca aceste acte să
fie transmise Adunării Naţionale cât mai curând posibil.
După consultări cu liderii grupurilor parlamentare din Adunarea Naţională,
preşedintele propune un candidat pentru postul de prim-ministru. El trebuie să dizolve
Adunarea Naţională dacă, pe perioada formării guvernului, adunarea nu reuşeşte să
aleagă un prim ministru sau dacă, urmare a votului negativ de încredere a guvernului,
adunarea nu alege un prim ministru şi, la următorul vot de încredere, primul ministru în
cauză nu obţine majoritatea.
2.3. Autoritatea executivă
Guvernul Republicii Slovenia este autoritatea executivă supremă şi cea mai înaltă
autoritate a administraţiei de stat, indipendent în limitele jurisdicţiei sale şi responsabil în
faţa Adunării Naţionale. Guvernul propune legile ce urmează a fi adoptate de Adunare,
bugetul de stat, programele naţionale şi alte acte prin care se conturează direcţiile
fundamentale şi pe termen lung politicile din diferite domenii ce ţin de competenţa
statului.
În prezent, guvernul sloven este format din primul ministru şi 15 miniştri. Mai
există şi un ministru fără portofoliu, responsabil cu Afacerile Europene.
10
Primul Ministru este responsabil de asigurarea unităţii politice şi direcţiei
administrative a guvernului şi tot el coordonează munca munca miniştrilor, pe care îi şi
propune de altfel în posturi .
Guvernul conduce, direcţionează şi coordonează implementarea politicilor publice
aşa cum sunt ele determinate de Adunarea Naţională. Guvernul asigură implementarea
legilor, a celorlalte reglementări şi acte generale ale Adunării prin propunerea şi
adoptarea măsurilor politice, legale, economice, organizaţionale sau de altă natură care
sunt necesare pentru exercitarea autorităţii executive.9
Guvernul conduce administraţia de stat prin intermediul ministerelor. Guvernul
supraveghează activitatea miniştrilor, emite linii directoare pentru implementarea
politicilor, legilor şi altor normelegale şi se asigură că miniştri îşi coordonează acţiunile
în exercitarea funcţiilor. Guvernul poate aşadar să sisteze implementarea unor
reglementări, instrucţiuni sau ordine ale unui ministru dacă acestea nu respectă
Constituţia, legile sau alte norme legale adoptate de Adunarea Naţională sau de guvern.10
Fiecare ministru este responsabil pentru implementarea deciziilor guvernului şi
pentru reprezentarea poziţiei guvernului. Ministrul conduce şi reprezintă ministerul său,
emite directive politice pentru aceasta şi pentru structurile administrative din subordinea
sa şi le supraveghează implementarea. Ministrul emite reglementări, instrucţiuni şi ordine
ce privesc competenţele ministerului în cauză şi instituţiile subordonate.
Ministerele au două funcţii esenţiale: implementarea prevederilor guvernamentale
şi supravegherea autorităţilor locale. Proiectele de lege propuse de miniştri trebuie
discutate şi aprobate de întregul guvern înainte de a fi supuse atenţiei şi aprobării de către
Adunarea Naţională. Miniştrii nu pot, în consecinţă, să propună în mod independent
proiecte de lege Adunării. Ei sunt responsabili pentru propriile decizii de gestionare a
ministerelor lor, precum şi pentru eşecul implementării măsurilor de care trebuie sa se
ocupe ministrul respectiv.
Există diferenţe considerabile între ministere în ceea ce priveşte organizarea. De
exemplu, nu există o regulă generală care să stabilească numărul nivelelor ierarhice sau
9 Dan Chirleşan – Administraţie Publică. Sisteme. Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2007, pg. 76;10 Salvador Parrado Diez – Sisteme administrative comparate, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2006, pg. 89.
11
numărul minim de unităţi structurale componente în interiorul acestora, ele fiind lăsate la
latitudinea fiecărui minister.
În Slovenia, miniştri sunt obligaţi să coopereze în domeniile de interes comun
prin instituirea unor structuri comune de lucru. Problemele acestea trebuie discutate mai
întâi şi abia apoi sunt trimise guvernului ca propuneri clare.
Comitetele interministeriale sunt stabilite prin ordonanţă de guvern, iar membrii
lor sunt secretari de stat şi alţi înalţi funcţionari publici, precum subsecretarii de stat sau
consilieri guvernamentali. Unele comitete de acest gen sunt permanente, altele sunt ad-
hoc, cu manat special
Concluzii
Sistemele administrative din Portugalia şi Slovenia sunt substanţial diferite.
Portugalia este un membru vechi al UE, o ţară cu care România este adeseori asemuită ca
performanţă economică şi mentalitate, iar analiza cadrului administrativ ar fi cu atâtmai
utilă.
Slovenia reprezintă un model de tranziţie la economia de piaţă, fiind ţara cu cel
mai ridicat PIB/locuitor, dintre noile ţări care au aderat la UE.
Deşi conducerea politică a Portugaliei include un parlament, o adunare şi un
cabinet ce necesită sprijinul parlamentului, Preşedintele ţării se bucură de o autoritate
considerabilă. Sistemul dual a fost un răspuns la experienţele trăite de Portugalia de-a
lungul istoriei.
Slovenia nu are un sistem de guvernare regională. Municipalităţile sunt cele mai
importante unităţi administrativ-teritoriale care gestionează problemele locale.
Constituţia slovenă garantează principiul autoguvernării nivelelor municipal şi regional
dar doar prima există de fapt.
Cu toate că, aşa cum demonstrează istoria omenirii şi realitatea contemporană,
guvernarea şi administrarea sunt contemporane vitale existenţiale pentru popor sau
naţiune, totuşi pentru fiecare dintre acestea ele dobândesc fizionomii proprii, astfel
Portugalia şi Slovenia şi-au construit guvernarea şi administraţia după cerinţele şi nevoile
poporului.
12
Bibliografie
13
1. Alexandru, Ioan - Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2007;
2. Androniceanu, Armenia – Sisteme administrative în statele din Uniunea
Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;
3. Chirleşanu, Dan – Administraţie Publică. Sisteme. Editura Universităţii Al. Ioan
Cuza, Iaşi, 2007;
4. Robu, Gheorghe, Livadaru, Cornelia Gabriela – „Sisteme administrative
comparate”, Editura Junimea, Iaşi, 2005;
5. Diez, Salvador Parrado – Sisteme administrative comparate, Editura Universităţii
Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2006.
14
Top Related