5.0 DOMENIUL SOCIO-EMOŢIONAL

5.01 Îi face plăcere şi are nevoie de mult contact fizic şi stimulare tactilă (0-3 luni)

1. Adesea, copilul încearcă să stabilească un contact cu o figură maternă, caldă (poate fi mama, tata sau altă persoană care are grijă de copil), plângând. Fiţi sigur că satisfaceţi atât nevoia de hrană a copilului, cât şi pe cea de stimulare tactilă.

2. Nu sprijiniţi biberonul. Ţineţi copilul în braţe în timp ce mănâncă.3. Staţi astfel încât copilul să se simtă bine şi în siguranţă. Fiţi sigur că copilul nu se simte nici

sufocat, nici în pericol de cădere. Experimentaţi cu poziţii diferite. La acest nivel al dezvoltării, copilul are o mare nevoie de securitate atunci când este ţinut.a. Fiţi atent atunci când tresare. Dacă apar astfel de răspunsuri, ţineţi-l mai bine.b. Copilul poate avea nevoie să fie înfăşat. Înfăşaţi-l bine, dar nu strâns, folosind scutece sau

pături. Înfăşatul este folositor, exceptând cazul în care braţele şi picioarele sunt imobilizate. Înfăşaţi-l numai până la trei luni. Nu mai continuaţi, dacă opune rezistenţă. Folosiţi înfăşatul numai când este necesar, pentru a-i da siguranţă copilului.

4. Tensiunea din corpul adultului este cu uşurinţă transmisă copilului. Cei ce au grijă de copii trebuie să fie relaxaţi, calmi, încrezători.

5. Un copil poate prefera jocurile vesele, mângâielile, gâdilatul, sărutatul. Ţinerea în braţe sau îmbrăţişarea pot fi respinse pentru că sunt experimentate ca ceva restrictiv. Nici un copil nu ar trebui să reziste la orice fel de contact fizic. Această rezistenţă puternică este un avertizment; duceţi copilul la medic sau psiholog.

6. Dacă copilul pare a se lupta şi a respinge ţinutul în braţe, poate că nu se simte confortabil. Mişcaţi-vă braţele şi schimbaţi poziţia copilului. Dacă prezintă hipertonicitate, consultaţi un kinetoterapeut.

7. Ţineţi-l în braţe, legănaţi-l, mişcaţi-l şi mângâiaţi-l cât mai mult. Oricât de mult l-aţi dezmierda, nu este prea mult la această vârstă. Stimularea tactilă, de ex. gâdilatul, săltatul, trebuie făcută cu moderaţie. Copilul oboseşte uşor şi trebuie să fie lăsat să se retragă de la perioadele de joc activ.

5.02 Priveşte faţa (0-1 lună)

Copilul se uită pentru un moment la faţa unei persoane care interacţionează cu el.1. Aşezaţi copilul pe spate sau în şezut sprijinit. Aplecaţi-vă, având faţa la 20-25 cm depărtare de

copil, la nivelul toracelui lui. Daţi din cap, vorbiţi încet şi zâmbiţi-i, în timp ce îl mângâiaţi uşor pe stomac.

2. Atingeţi-l şi ţineţi-l frecvent. Poziţionaţi-l astfel încât vă poate vedea când îl hrăniţi cu biberonul. Din când în când, vorbiţi, zâmbiţi şi daţi din cap.

3. Dacă plânge, ridicaţi-l şi ţineţi-l în sus astfel încât să vă poată vedea faţa sau ţineţi-l peste umăr pentru a vedea ce se este în jur. Calmaţi-l în acest mod, prin stimulare vizuală.

4. Aşteptaţi până ce copilul este într-o stare de somnolenţă, pleoapele încep să se închidă, apoi aplecaţi-vă deasupra copilului, daţi din cap şi vorbiţi-i până ce se uită. Dacă nu se uită la faţa dvs. şi plânge în schimb, amânaţi această activitate pentru mai târziu. Nu încercaţi această activitate dacă doriţi într-adevăr ca el să doarmă.

5. Ţineţi copilul în poziţia pentru hrănire, dar nu-l hrăniţi. Zâmbiţi-i, daţi din cap şi vorbiţi-i. Nu folosiţi această activitate, dacă frustrează sau enervează copilul.

6. Jucaţi-vă cu copilul. Privirea feţei este fundamentul pentru nenumărate abilităţi, cum ar fi zâmbetul şi jocul social, explorarea vizuală, recunoaşterea mamei şi frica de străini. Aceasta este cea mai timpurie experienţă de învăţat. Nu neglijaţi dezvoltarea la această vârstă.

7. Toate activităţile de la 4.01 (Priveşte pentru moment obiectele colorate) şi 4.03 (Priveşte un obiect colorat câteva secunde) sunt adecvate pentru a ajuta copilul să se uite la faţă.

5.03 Zâmbeşte din reflex (0-1,5 luni)

La această vârstă, zâmbetele copilului sunt trecătoare şi rare. Nu apar cu consecvenţă.

1

1. Vorbiţi, daţi din cap şi zâmbiţi, în timp ce îi mângâiaţi unul dintre obraji. Aceasta poate determina un zâmbet reflexiv. Dacă se produce un reflex primar care frustrează copilul, opriţi activitatea.

2. Faceţi mişcări şi activităţi fizice plăcute, cum ar fi săltatul cu blândeţe, legănatul, bătutul din palme, gâdilatul.

3. Atingeţi şi ţineţi copilul cât mai mult posibil. Faceţi plăcut contactul fizic. Referiţi-vă la 5.01 (Îi face plăcere şi are nevoie de mult contact fizic şi stimulare tactilă).

4. Vorbiţi copilului. Vorbiţi încet; spuneţi propoziţii; nu folosiţi doar cuvinte singulare. La această vârstă, copilul preferă de obicei vocile feminine liniştitoare, cu o înălţime normală. Din acest motiv, primele zâmbete sunt adesea adresate mamei. Dacă copilul tresare la vocea adultului, probabil vorbirea este prea bruscă.

5. Amintiţi-vă că un copil are nevoie şi de perioade de linişte. Zgomotul poate fi prea mult sau prea constant pentru copil să-l tolereze.

5.04 Stabileşte contact vizual (0-2 luni)

Când este abordat, copilul se uită în ochii adultului destul de consecvent.A. Aversiunea faţă de o privire consecventă, o indicaţie importantă a existenţei unei probleme, poate

fi cauzată de o suprastimulare sau de moduri greşite de stimulare.1. Micşoraţi cantitatea de stimulare socială. Vorbiţi-i foarte calm şi atingeţi-l cu blândeţe; nu-l

forţaţi să răspundă. Daţi pe rând câte un stimul. Fiţi atent dacă este obosit. Observaţi când copilul este gata de joc şi este atent, vioi şi într-o dispoziţie bună. Ghidaţi-vă în funcţie de copil.

2. Continuaţi să faceţi un efort pentru a aborda social copilul şi a interacţiona cu el de câteva ori pe zi. Nu-l lăsaţi să se retragă în el însuşi. Chiar dacă nu plânge pentru a i se da atenţie, interacţionaţi cu el oricum. Referiţi-vă la 5.03 (Zâmbeşte din reflex).

3. Dacă copilul întotdeauna se uită în altă parte şi respinge contactul vizual, încercaţi să-i urmăriţi faţa cu faţa dvs. şi să îi “prindeţi” ochii cu ai dvs, chiar şi pentru un moment. Dacă aveţi succes, zâmbiţi şi lăudaţi copilul.

4. Experimentaţi, acoperindu-i faţa cu un prosop sau cu o pătură. Aşezaţi-vă în aşa fel încât singura pe care o vede când prosopul este dat la o parte este faţa dvs. Trageţi de prosop sau lăsaţi copilul să tragă de el, dacă poate. Spuneţi “bu” şi mutaţi-vă puţin mai aproape de faţa lui. Nu continuaţi această activitate, dacă îl sperie pe copil.

5. Dacă un copil evită contactul vizual, se poate opune şi contactului fizic. Dacă este aşa, apăsaţi ceva mai tare, nu uşor. Această apăsare poate fi mai uşor acceptată de copil decât o atingere uşoară. Atingerea uşoară poate determina din partea copilului un răspuns de tresărire. Arătaţi-i că atingerea/contactul este inevitabil(ă), vorbindu-i la început blând şi apoi atingându-i una dintre extremităţi, braţul sau piciorul. Aceasta va ajuta copilul să devină mai puţin sensibil la atingere, începând să tolereze, chiar să-i facă plăcere compania adultului şi poate se va linişti astfel încât să accepte contactul vizual. Referiţi-vă la 5.05 (Îşi modelează şi relaxează corpul când este ţinut în braţe; se cuibăreşte) pentru sugestii suplimentare.

6. Încercaţi să obţineţi un contact vizual din partea copilului, ridicându-l deasupra dvs. şi zâmbind în sus la el. Nu continuaţi această activitate, dacă îl sperie.

7. Referiţi-vă la 5.02 (Priveşte faţa), 4.03 (Priveşte un obiect colorat câteva secunde), 4.06 (Urmăreşte cu ochii până la linia mediană) şi 4.04 (Urmăreşte cu privirea persoana în mişcare, din poziţie culcat pe spate).

8. Un copil care refuză în mod consecvent atât contactul vizual, cât şi contactul fizic şi pare normal din punct de vedere fizic, ar trebui să meargă la o consultaţie (psihologică, psihiatrică, neurologică).

B. Nu-şi concentrează deloc privirea; copilul pare dezinteresat de oameni datorită apatiei sau poate dezvoltării foarte lente.1. Referiţi-vă la 4.01 (Priveşte pentru moment obiectele colorate) şi 4.03 (Priveşte un obiect

colorat câteva secunde).2. Duceţi copilul la o evaluare vizuală.

2

5.05 Îşi modelează şi relaxează corpul când este ţinut în braţe; se cuibăreşte (0-3 luni)

Când este luat în braţe, copilul îşi modelează corpul după cel al adultului şi se ghemuieşte pentru a sta confortabil. Este foarte important ca un copil care respinge în mod activ să fie ţinut în braţe, să fie ajutat să-şi găsească o poziţie în care să se simtă confortabil.1. Fiţi sigur că copilul se simte în siguranţă când este ţinut. Poate fi ţinut în poziţia pentru legănat,

lângă umărul adultului, din zona şoldurilor (cu faţa spre adult sau în altă parte), în şezut sprijinit de toracele adultului sau pe burtă, stând faţă în faţă cu adultul, pe stomacul acestuia. (Copiii preferă poziţii diferite în momente diferite). Nu fiţi temători în ceea ce priveşte experimentarea.

2. Când este ţinut, fiţi sigur că copilul se simte confortabil şi nerestricţionat. Foarte des, un copil se luptă pentru a nu fi ţinut în anumite poziţii deoarece simte că nu poate respira, de ex. când este hrănit la sân, nasul copilului poate fi blocat de sân ori pentru că simte că nu se poate mişca, de ex. un copil mai activ se poate lupta pentru a nu avea braţele şi picioarele blocate.

3. Ţineţi copilul astfel încât să vă poată vedea faţa dvs. sau a altora, cât mai mult posibil. Ţineţi-l uneori deasupra dvs., astfel să se poată uita în jos la faţa dvs.

4. Dacă copilul are mari dificultăţi în a accepta contactul corporal, întindeţi-vă lângă el şi atingeţi-i uşor braţul sau piciorul. Vedeţi dacă vă va permite să vă puneţi mâna în jurul lui, să-i atingeţi stomacul, capul şi faţa. Faceţi din aceasta o activitate plăcută, vorbindu-i şi zâmbind la el. Opriţi activitatea înainte ca el să înceapă să se împotrivească. Lucraţi gradat la stadiile privind acceptarea contactului fizic.

5. Despre un copil care evită în mod constant contactul corporal se spune că este defensiv din punct de vedere tactil. Nu permiteţi ca această situaţie să continue. Consultaţi un psihiatru, un psiholog, un neurolog şi un terapeut ocupaţional.

5.06 Atrage atenţia asupra sa când nu se simte bine (0-3 luni)

Copilul poate fi agitat, poate plânge sau ţipa, când este expus situaţiilor neplăcute din mediu, de ex. zgomote tari sau când este neliniştit interior, de ex. îi este foame.1. Copilul nu ar trebui să plângă fără a fi cineva lângă el. Plânsul este încercarea copilului de a

comunica. Întăriţi-i aceste încercări prin satisfacerea nevoilor, dacă este posibil.2. Faceţi tot ce este posibil pentru a răspunde adecvat plânsului copilului şi a-i atenua neliniştea.

Adesea, răspunsul dvs. adecvat poate veni prin încercare şi eroare. Copilului îi poate fi foame şi soluţia, desigur, este să-l hrăniţi. Apoi, din nou, poate avea dureri datorită gazelor intestinale, soluţia fiind apăsarea pe stomac. Copilul poate fi ud sau murdar (pe unii copii îi deranjează foarte tare). Pe copil îl poate durea ceva; poate că agrafa cu care este prins scutecul nu este la locul ei. Copilul se poate simţi singur; luatul în braţe poate ajuta. O cauză frecventă a plânsului este oboseala, care adesea este trecută cu vederea. Un copil foarte obosit poate dori să plângă singur câteva minute sau poate prefera să fie pus să doarmă de către părinţii lui.

3. Un copil care plânge rar sau neinsistent este adesea în pericol de a fi ignorat. Răspundeţi cu consecvenţă oricăror “sunetele” ale copilului sau celor mai vagi plânsete. Lăsaţi-l să descopere că vă poate controla răspunsurile prin propriul lui comportament.

4. Daţi-i multă atenţie, chiar dacă copilul nu o cere. Jucaţi-vă cu el, vorbiţi-i şi luaţi-l în braţe.

5.07 Răspunde cu zâmbet când este abordat social (1,5-4 luni)

Acum copilul zâmbeşte destul de consecvent, când se face un efort pentru “a-l vedea zâmbind.”1. Petreceţi zilnic ceva timp într-un joc social. Daţi-i mai curând “doze” mici şi frecvente de

distracţie decât o perioadă de joc lungă.2. Aşezaţi copilul întins pe spate. Aplecaţi-vă peste el cu faţa la aprox. 20-25 cm deasupra toracelui

copilului. Fiţi sigur că faţa dvs. este paralelă cu cea a copilului. Vorbiţi, zâmbiţi, daţi din cap şi mângâiaţi-l uşor pe stomac. Mângâiaţi-i obrazul lângă gură, dacă este necesar, pentru a-l încuraja să zâmbească. Dacă mai târziu determină un reflex primar care-l frustrează pe copil, opriţi activitatea.

3. Fiţi sociabil şi bucuraţi-vă de rutina zilnică, de ex. hrănirea, schimbarea scutecului, îmbrăcatul, îmbăierea. Lăsaţi copilul să ştie că vă face plăcere compania lui.

3

4. Un copil care este prea obosit sau prea stimulat se va retrage, devenind dezinteresat, se va uita în altă parte sau chiar va adormi. Respectaţi-i dorinţa de relaxare şi nu solicitaţi un comportament social până mai târziu.

5.08 Se opreşte dintr-un plâns inexplicabil (3-6 luni)

De obicei, copilul a depăşit acest plâns colic, iritant, care adesea caracterizează primele trei luni. Această condiţie poate dura până la 5-6 luni, dar aceasta se întâmplă rar. Următoarele activităţi sunt pentru un copil care nu a depăşit “plânsul iritabil periodic.”1. Un copil se poate linişti la apariţia unei feţe, printr-un ton cald al vocii, o mână aşezată cu blândeţe

pe abdomen sau prin ţinerea ambelor mâini ale copilului deasupra abdomenului lui şi legănarea lui uşoară.

2. Liniştirea poate apărea adesea la un nivel psihologic şi neurologic. Aţi putea lua în considerare:a. Înfăşarea adecvată a copilului, dar nu strâns.b. Mişcarea continuă, de ex. legănatul, mersul, săltatul.c. Sunete continue, monotone, de ex. ticăitul ceasului, muzica înceată de la radio, fredonatul.d. Aprinderea luminii din camera copilului, deşi aceasta poate fi nepotrivită pentru un copil mai

mare.3. Nu deveniţi neliniştit dacă sunteţi prea distras sau furios pe copil şi aveţi nevoie să vă relaxaţi.

Aceasta este foarte normal. Lăsaţi un alt părinte să vă ţină copilul pentru un timp. Tensiunea care există la părinte determină o creştere a tensiunii şi la copil. Dacă părintele este foarte tulburat şi nu are nici o altă alternativă, poate pune jos copilul şi poate merge până ce se calmează.

4. Ţineţi şi liniştiţi copilul cât mai mult posibil, când are perioade de agitare sau plânge. Acesta poate fi un plâns colic sau doar rezultatul stresului sau oboselii. Dacă vă simţiţi tensionat, ceea ce va înrăutăţi situaţia copilului, lăsaţi-l singur, cel puţin temporar.

5. Satisfaceţi nevoia copilului de companie şi atenţie, când plânge doar pentru a fi ţinut în braţe. Aceasta este perfect în regulă. Satisfacerea nevoilor copilului nu determină “răsfăţarea” lui. Mijlocul principal de comunicare al copiilor de această vârstă este plânsul. Este foarte important pentru dezvoltarea viitoare a copilului ca aceste încercări timpurii de comunicare să fie recunoscute.

6. Lipsa unei stimulări tactile poate cauza plânsul inexplicabil al copilului. Un copil care este ţinut mult timp, de ex. în spatele mamei sau pe piept cu ajutorul unei curele, poate plânge mult mai puţin.

5.09 Vocalizează ca răspuns la vorbirea şi zâmbetul adultului (3-5 luni)

Copilul vocalizează, gângureşte sau scoate sunete de bucurie ca răspuns la interacţiunea socială.1. Imitaţi-i sunetele scoase de el; vorbiţi, zâmbiţi şi daţi din cap, când copilul vocalizează spontan.2. Jucaţi jocuri vocale cu copilul. Gânguriţi la el, scoateţi sunete amuzante, cântaţi-i cântece scurte în

timp ce-l hrăniţi, îi schimbaţi scutecul, îl îmbăiaţi. Nu deveniţi prea tăcut când sunteţi cu copilul. Puteţi începe “vorbirea” folosind sunete pe care deja le scoate.

3. Faceţi pauze la timpul potrivit, când vorbiţi cu copilul. Observaţi dacă scoate sunete proprii. Dacă da, răspundeţi-i imediat, zâmbindu-i şi vorbindu-i.

5.10 Distinge persoanele străine (3-6 luni)

Copilul rămâne nemişcat, se uită fix, tace sau refuză să zâmbească la vederea unui străin. Acum, discriminează persoanele familiare de cele nefamiliare.1. Lăsaţi copilul să se familiarizeze mai mult cu două sau trei persoane care vin frecvent în vizită.

Aceasta ar putea reduce anxietatea viitoare privind străinii.2. Fiţi sigur că tata are contacte frecvente şi plăcute cu copilul. Lăsaţi-l să se ocupe puţin de copil.3. Fiţi sigur că copilul vede feţe şi lucruri noi când îl luaţi la cumpărături, în parc, la plimbare sau în

vizită.

4

4. De obicei, la această vârstă, copiii preferă vocile de înălţime înaltă, în locul celor de înălţime joasă. Aceasta poate determina acceptarea figurilor feminine şi o frică de figurile masculine. Nu vă îngrijoraţi; este doar temporar. În acest timp, tata nu ar trebui să evite contactul cu copilul, chiar dacă este scurt sau de la o anumită distanţă.

5. Un copil discriminează străinii, învăţând prima dată persoanele familiare. Prima dată, copilul recunoaşte vizual mama, familia sau pe cel ce-l îngrijeşte. Pentru a reuşi să discrimineze persoanele familiare de cele nefamiliare, un copil trebuie îngrijit de aceeaşi persoană în mod consecvent

6. Referiţi-vă la 5.17 (O recunoaşte pe mama vizual) pentru activităţi.

5.11 Se socializează cu străinii/oricine (3-5 luni)

Copilul se poate afla în prezenţa oricărei persoane plăcute şi răspunde adecvat.1. Din când în când, luaţi copilul în scurte plimbări, de ex. la magazin sau în parc. Este important să

lăsaţi copilul să se obişnuiască cu vederea şi auzul altor persoane din interiorul şi din afara casei. Nu lăsaţi un copil de această vârstă să devină suprastimulat.

2. Introduceţi în acest moment o persoană care va sta cu copilul. Poate fi înspăimântător pentru copil să stea cu altcineva mai târziu când prezintă o anxietate legată de străini. Fiţi sigur că o vede destul de des şi o place, înainte de a deveni anxios în ceea ce priveşte străinii.

3. Un copil se poate împotrivi străinilor şi poate deveni extrem de tulburat datorită absenţei mamei, încă din prima lună. Nu este cazul să vă îngrijoraţi. Poate fi legată de timpul cât mama ţine copilul şi de rapiditatea cu care devine familiar cu vocea ei, zâmbetul şi modul în care îl ţine. Dacă copilul este foarte agitat, el poate fi considerat anxios în ceea ce priveşte străinii şi nu trebuie să fie separat cu forţa, în special în timpul perioadelor vulnerabile sau obositoare. Oricum, este o idee bună să familiarizaţi copilul cu cel puţin o persoană, pentru a o elibera pe mama din când în când.

5.12 Cere atenţie socială (3-8 luni)

Copilul devine irascibil şi plictisit când este lăsat singur. El învaţă că plânsul aduce atenţie. Plânsul folosit pentru a atrage atenţia este un comportament pozitiv şi ar trebui întărit.1. Fiţi preocupat de plâns; nu lăsaţi singur un copil care plânge. Ajutaţi-l.2. Aşezaţi copilul în poziţii şi în locuri diferite, de ex. pe podea, scaun sau în pătuţ; mişcaţi-vă

împreună prin casă în timpul zilei.3. Daţi-i jucării adecvate, în special unele destul de mici pentru a fi manipulate.4. Alternaţi cu copilul jocul social şi jocul cu jucării. Nu-l izolaţi pentru a-l învăţa ce înseamnă

independenţa. Nu-l izolaţi niciodată. Dezvoltarea lui depinde de contactul social, nu de a învăţa să fie singur. Oricum, nu faceţi greşeala de a-l distra tot timpul. Ar trebui să fie capabil să se bucure de prezenţa dvs., fără a avea nevoie de interacţiunea dvs. directă. Staţi în aceeaşi cameră cu el, dacă amândoi doriţi asta, dar ocupaţi-vă cu alte lucruri pentru cel puţin câteva minute.

5.13 Vocalizează plăcerea si neplăcerea (3-6 luni)

Copilul nu mai plânge pentru orice, deşi plânsul este încă răspunsul frecvent. Uneori, copilul scânceşte, mormăie sau scoate un sunet de nefericire, în loc să plângă. Plăcerea poate fi indicată printr-un gângurit, chicotit, râs sau prin orice alt sunet. Vocalizarea copilului nu este încă foarte consecventă, în special cea legată de neplăcere.1. Fiţi sigur că răspundeţi, când copilul vocalizează. Copilul poate vocaliza puţin înainte de a începe

să plângă pentru a i se acorda atenţie, când se trezeşte pentru a fi hrănit. Nu aşteptaţi până ce începe să plângă tare. Duceţi-vă imediat la el dacă scoate orice fel de sunete şi satisfaceţi-i nevoile. Astfel copilul învaţă că plânsul nu trebuie să fie singura lui cale de a comunica.

2. Daţi-i copilului mult timp pentru a răspunde, când vă socializaţi cu el. Nu vorbiţi în mod constant, astfel ca el să nu poată participa. Lăsaţi-l să răspundă, chiar minim, apoi răspundeţi-i înapoi.

5

3. Ascultaţi la vocea copilului. Dacă oricând în timpul zilei scoate un sunet, răspundeţi-i. Strigaţi-l sau treceţi pe la el şi vorbiţi-i. Faceţi ca vocea dvs. să o oglindească pe cea a copilului. Dacă scoate sunete de bucurie, răspundeţi-i cu bucurie.

4. Un copil căruia i se vorbeşte în mod constant poate să nu fie capabil să spună un cuvânt. “Vorbitul” reciproc este foarte important. Fiţi sigur că este suficientă linişte pentru copil să “vorbească” şi că a terminat de “vorbit” înainte ca dvs. să-i răspundeţi.

5.14 Devine conştient de situaţii ciudate (3-6 luni)

1. Luaţi copilul în diverse călătorii în afara casei, de ex. la magazin, în parc, în cartier, la zoo, în vizită.

2. Fiţi sigur că alte persoane sunt invitate frecvent acasă la copil.3. Mergeţi într-o călătorie cu autobuzul, dacă copilul este obişnuit cu maşina, şi invers.4. Mergeţi la picnic unde copilul face o activitate familiară, cum ar fi mâncatul, într-un mediu

nefamiliar.5. Lăsaţi copilul să stea întins pe iarbă, să atingă nisipul, să se bălăcească în apă, să stea întins pe

diferite texturi, cum ar fi o plută de cauciuc sau un preş pentru plajă făcut din paie. Experimentaţi, sprijinindu-l în şezut sau în picioare în aceste situaţii.

5.15 Se bucură de jocul social (3-6 luni)

1. Gâdilaţi-l, legănaţi-l şi mişcaţi-l cu blândeţe.2. Cântaţi-l scurte cântece şi jucaţi-vă ce el jocuri vocale.3. Jucaţi-vă cu mâinile şi cu degetele de la picioarele copilului.4. Scoateţi sunete prosteşti, von-verbale către copil, de ex. cloncănit, fluierat, etc. şi vedeţi dacă

zâmbeşte.5. Faceţi o mişcare sau o activitate amuzantă, dependentă de unele activităţi ale copilului, de ex.

suflaţi deasupra stomacului copilului ori de câte ori dă din picioare, bateţi din palmele lui sau gâdilaţi-l ori de câte ori dă din mâini. Aşezaţi-vă astfel încât se uită direct la faţa dvs.

6. Lăsaţi copilul să ţopăie pe genunchii sau stomacul părintelui, acompaniind versurile pentru copii.7. Dansaţi împreună cu copilul.8. Faceţi feţe prosteşti, dacă acestea nu îl sperie pe copil.9. Nu epuizaţi copilul prin joc social. Câte cinci minute de joc de zece ori pe zi sunt mai bune decât

una sau două ore în continuu. Lăsaţi copilul să se distreze singur, lăsându-l scurte perioade singur (cel puţin 2-5 minute).

10. Atenţie: Unele dintre aceste activităţi nu sunt adecvate pentru copiii cu paralizie cerebrală, fără o consultare din partea unui kinetoterapeut. Toţi copiii au nevoie şi le plac jocurile vesele, dar anumite poziţii şi adaptări sunt foarte importante pentru jocul copiilor cu paralizie cerebrală. Echipament special, de ex. un leagăn din plasă, poate fi adesea folosit pentru jocuri vesele şi poate fi adaptat pentru a preveni modelele de mişcare indezirabile.

5.16 Face mişcări de apropiere către oglindă (3-5,5 luni)

Copilul se uită fix şi se mişcă puţin către oglindă. Poate da din braţe. Uitatul lui este adesea foarte serios.1. Atârnaţi o oglindă sau o cutie de aluminiu strălucitoare de pătuţ sau de ţarc, într-una din părţile

laterale ale câmpului vizual al copilului.2. Loviţi uşor oglinda pentru a-i atrage atenţia copilului sau ţineţi oglinda direct în faţa ochilor

copilului. 3. Dacă tot nu răspunde, referiţi-vă la 5.02 (Priveşte faţa), 5.03 (Zâmbeşte din reflex), 5.07

(Răspunde cu zâmbet când este abordat social), 5.09 (Vocalizează ca răspuns la vorbirea şi zâmbetul adultului), 5.04 (Stabileşte contact vizual).

6

5.17 Îşi recunoaşte mama vizual (4-8 luni)

Copilul poate zâmbi, se poate mişca, linişti sau poate începe să plângă când o vede pe mama. “Mama” este folosită pentru oricine are grijă de copil la început.1. Fiţi preocupat de plânsul copilului şi răspundeţi adecvat. La această vârstă, copilul nu ar trebui

împins să accepte liniştirea din partea celorlalţi. Cea mai importantă necesitate este învăţarea să se adapteze celui care are grijă de el.

2. Fiţi preocupat de plânsul copilului; luaţi-l în braţe şi aşezaţi-l peste umărul dvs. pentru a stimula explorarea vizuală, în special dacă copilul are câteva luni şi are probleme în a se uita în jur.

3. Opriţi-vă şi spuneţi-i “Bună,” mângâind copilul, ori de câte ori treceţi pe lângă el. Fiţi sigur că vă vede faţa.

4. Un copil răspunde unui “gestalt” de indicii recunoscute. Recunoaşterea vizuală poate depinde de “similaritatea” apariţiei mamei. O pălărie nouă, bigudiuri, ochelari de soare, părul ud sau un bandaj pe faţă pot să distrugă complet recunoaşterea şi să sperie un copil care are sub 1 an. Dacă este posibil, evitaţi aceste accesorii. Dacă copilul devine tulburat şi accesoriile nu pot fi îndepărtate, mama poate ţine copilul într-o poziţie în care acesta nu îi poate vedea faţa şi ea îi poate vorbi. Vocea ei familiară, mirosul şi atingerea îl vor asigura că este într-adevăr aceeaşi mamă.

5.18 Îi plac jocurile zburdalnice (4-8 luni)

1. Lăsaţi părintele să ridice copilul deasupra capului şi să-l mişte cu blândeţe.2. Începeţi lent, apoi continuaţi cu jocuri mai zburdalnice, de ex. la început legănaţi copilul foarte

lent, apoi din ce în ce mai repede.3. Uitaţi-vă la faţa copilului. Dacă exprimă frică, opriţi-vă imediat, aduceţi-l aproape de corpul dvs şi

ţineţi-l în siguranţă. Întoarceţi-vă la jocuri mai liniştite.4. Folosiţi o pătură pentru a legăna copilul. Pentru această activitate este nevoie de două persoane.

Aşezaţi copilul pe spate pe pătură. Fiecare adult ar trebui să stea la un capăt al păturii, ţinând câte un colţ în fiecare mână. Ridicaţi pătura (şi copilul) câţiva cm deasupra podelei. Legănaţi uşor pătura dintr-o parte într-alta, înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Continuaţi, pe măsură ce copilul devine confortabil şi îi place “călătoria.”

5. Jucaţi-vă de-a călăritul calului, copilul fiind pe stomacul sau pe genunchii dvs.6. Staţi pe podea şi târâţi-vă în jurul copilului. Un copil de câteva luni este adesea fermecat de asta.7. Gâdilaţi-l blând. Râdeţi când râde şi el.8. Întoarceţi copilul cu susul în jos.9. Ţopăiţi împreună pe pat.10. Stropiţi cu apa din cadă. (Fiţi sigur că nu este săpun în ea.)11. Dansaţi împreună pe muzică.12. Aşezaţi copilul pe umărul dvs şi luaţi-l în „călătorie.” Ţineţi strâns copilul de vreme ce încă nu se

poate ţine. Fiţi sigur că sunteţi atent la tavanele joase, uşi şi ramurile copacilor.13. Referiţi-vă la măsurile de precauţie pentru copiii cu paralizie cerebrală- 5.15 (Se bucură de jocul

social).

5.19 Repetă activităţile distractive (4-8 luni)

Copilului mic îi place repetiţia şi va repeta sau va încerca să repete orice “joc” îi place.1. Prezentaţi-i jocuri şi jucaţi-le mereu:

a. Cântaţi-i, ţinându-l de mâini şi legănându-vă împreună.b. Ţopăiţi pe muzică.c. Legănaţi-vă pe muzică.d. Cântaţi-i un cântec de leagăn, legănând cu blândeţe copilul.e. Jucaţi-vă cu palmele, bătând din palmele copilului, dacă nu imită.f. Lăsaţi copilul să vă dea dvs., iar dvs. să îi daţi înapoi o jucărie pe care copilul o place. Faceţi

aceasta numai cu un copil mai mare care a învăţat să dea drumul. Fiţi sigur că daţi jucăria înainte şi înapoi.

2. Purtaţi o conversaţie: întâi vorbiţi dvs, apoi vorbeşte el. Daţi-i mult timp pentru a răspunde. Lăudaţi chiar şi un răspuns minim. Continuaţi atâta timp cât copilul răspunde.

7

3. Daţi-i o jucărie pe care copilul o poate activa prin lovire. Lăsaţi-l să se joace cu ea în continuu.4. Daţi-i oale şi cratiţe în care să lovească, tobe să bată, clopoţei din care să sune. Este acceptabil

orice face un sunet acceptabil, cu un efort minim. Încurajaţi copilul “să facă din nou.”5. Ajutaţi-l să înveţe că poate face să se întâmple lucruri amuzante. O jucărie moale pentru strâns în

mână, pe care copilul o poate lovi pentru a scoate un sunet, îl poate interesa. De asemenea, sunt bune mingiile care se mişcă doar prin cea mai mică atingere.

5.20 Manifestă nelinişte faţă de persoanele străine (5-8 luni)

Copilul care prezintă anxietate faţă de străini dovedeşte o dezvoltare reală privind discriminarea şi afecţiunea. Deşi este dificil pentru părinţi şi pentru alte persoane, aceasta este o etapă importantă şi pozitivă.1. Acum copilul este înspăimântat de prezenţa străinilor, plângând ca protest sau respingând ca

aceştia să pună mâna pe el. Expuneţi copilul foarte lent diferitelor persoane şi în ceea ce priveşte atingerea copilului de către aceste persoane.

2. La această vârstă, nu lăsaţi copilul singur cu persoane străine, ci numai dacă se simte în mod evident confortabil cu ele.

3. Mama sau persoana care are grijă de copil ar trebui să ţină copilul, atunci când el este abordat de către persoanele străine.

4. Mama ar trebui să fie relaxată şi fericită. Tensiunea din corp sau îngrijorarea este transmisă copilului şi îi dă acestuia un bun motiv pentru a-i fi teamă.

5. Lăsaţi copilul să se familiarizeze cu două sau trei persoane care vin frecvent în vizită. Cereţi-le să ignore copilul până ce acesta face prima încercare de apropiere. Ei nu ar trebui să abordeze copilul, dar ar trebui să vorbească mamei, să rămână în preajmă şi să aibă scurte contacte vizuale cu copilul.

6. Nu vă mişcaţi brusc sau nu scoateţi sunete tari lângă copil, dacă sunteţi o persoană străină.7. Dacă copilul acceptă o jucărie de la dvs., probabil că vă acceptă pe dvs, cel puţin este tentat şi de

obicei va coopera în joc, în învăţare sau evaluare.8. Familiaritatea vizuală cu o persoană străină există înaintea familiarităţii tactile.9. Dacă există o frică de tată, în cele din urmă va dispărea. Tata ar trebui să fie calm, tăcut şi bine

dispus, să nu încerce jocuri zburdalnice şi să fie frecvent în preajma copilului, astfel ca acesta să îl observe.

10. Anxietatea faţă de persoanele străine se bazează pe recunoaşterea vizuală a persoanelor familiare şi pe discriminarea străinilor. Referiţi-vă la 5.17 (O recunoaşte pe mamă vizual) şi la 5.10 (Distinge persoanele străine).

11. Un copil foarte prietenos, care a fost îngrijit de mai multe persoane, poate să nu manifeste niciodată o anxietate faţă de persoanele străine. Aceasta este în regulă numai dacă copilul este ataşat pozitiv de una sau două persoane care au grijă de el şi îi discriminează pe cei care-i cunoaşte de cei pe care nu-i cunoaşte în ceea ce priveşte cantitatea de atenţie şi afecţiune dată.

5.21 Ridică braţele către mamă (5-6 luni)

1. Daţi-i copilului anumiţi indici înainte de a-l lua în braţe. Bateţi uşor din palme, întindeţi-vă către copil şi spuneţi “Sus,” într-un mod ademenitor. Aşteptaţi un răspuns. Dacă nu există nici un răspuns timp de cinci secunde, luaţi-l în braţe oricum. Faceţi aceasta ori de câte ori ridicaţi copilul.

2. Limbajul, indiferent dacă este gestual, vocal sau verbal, este cel mai probabil să fie folosit şi dezvoltat dacă este propria recompensă, de ex. dacă este eficient pentru copil ca mijloc în realizarea unui scop, precum luatul în braţe.

3. Referiţi-vă la 3.20 (Îşi ţine capul în linie cu corpul, când este tras pentru a sta în şezut) şi la 3.37 (Ridică capul şi colaborează când este tras în poziţia şezut).

8

5.22 Cercetează trăsăturile adultului (5-7 luni)

1. Puneţi mâinile copilului pe faţa dvs. şi ajutaţi-l să cerceteze, atingându-vă ochii, nasul, gura. Dacă copilul vrea să vă încerce şi faţa dvs. din punct de vedere gustativ, lăsaţi-l, dacă suportaţi aceasta. Apoi, sărutaţi-l.

2. Fiţi sigur că nu descurajaţi comportamentul lui de explorare, atunci când apare spontan. Ţineţi unghiile copilului scurte, astfel că nu veţi fi zgâriat!

3. Lăsaţi copilul să cerceteze şi să atingă orice, cum ar fi texturi diferite, jucării, corpul său. Dacă nu cerecteză, încurajaţi-l să facă asta.

4. Dacă vă trage de păr sau de maxilar, nu-l certaţi sau nu ţipaţi la el. Îndoiţi în jos încheietura mâinii copilului, suficient pentru a da drumul strânsorii. Nu trageţi de pumnul copilului.

5. Experimentaţi, “decorându-vă” faţa cu ruj, stele sau ochelari de soare pentru a-l atrage spre faţa dvs. Nu faceţi aceasta, dacă copilul se sperie.

6. Ţineţi între dinţi un biscuite sau un alt produs alimentar şi încurajaţi copilul să îl tragă afară.7. Lăsaţi copilul să atingă barba tatălui.8. Scoateţi afară limba şi mişcaţi-o. Lăsaţi-l să îşi bage degetele în gura dvs. Sugeţi-i degetele pentru

a-l lăsa să simtă diferenţa între ce faceţi dvs. şi sugerea degetelor de către copil.9. Aşezaţi o pană, o hârtie rulată sau un creion neascuţit între buza superioară şi nas şi ţineţi-l acolo,

ţuguindu-vă buzele. Încurajaţi copilul să vă dea la o parte “mustaţa.”10. Aşezaţi o carte pe capul dvs. şi lăsaţi copilul să o ia.

5.23 Zâmbeşte la imaginea din oglindă (5,5-8,5 luni)

1. Folosiţi activităţile de la 5.16 (Face mişcări de apropiere către oglindă). Acordaţi un timp lung pentru un răspuns din partea copilului.

2. Folosiţi o oglindă mare, astfel încât atât adultul, cât şi copilul să se poată vedea. Vorbiţi-i şi zâmbiţi-i imaginii din oglindă a copilului. Loviţi uşor oglinda pentru a-i atrage atenţia.

3. Folosiţi o metodă care de obicei determină râs şi zâmbet şi faceţi-o în faţa oglinzii, de ex. gâdilaţi copilul, suflaţi deasupra stomacului sau scoateţi sunete amuzante.

4. Dansaţi împreună cu copilul în faţa oglinzii.5. Faceţi o jucărie preferată, un animal de pluş, o păpuşă sau un animal de casă “să danseze” lângă

sau “să vorbească” oglinzii.6. Aşezaţi copilul în faţa oglinzii în feluri diferite. Experimentaţi, aşezându-l într-o poziţie de căţel

(aşezat pe burtă cu greutatea pe antebraţe şi capul întins), întins lateral, în şezut sprijinit, în patru labe (mâini-genunchi), în picioare cu sprijin sau uitându-se peste umărul dvs.

5.24 Se distinge pe sine ca fiind separat de mamă (6-9 luni)

La început, copilul se consideră probabil o parte din mamă şi din mediu. La această vârstă, copilul a învăţat să se distingă de mediul său. El ştie că este o persoană distinctă, aşa cum este şi mama lui. Această conştientizare determină cunoaşterea dependenţei şi dragostei de mamă (sau de persoana care are grijă de copil). Prin acest ataşament de cel ce are grijă la început de el, copilul îşi dezvoltă capacitatea de a iubi alte persoane şi îşi dezvoltă stima de sine.1. Referiţi-vă la 5.17 (Îşi recunoaşte mama vizual) pentru activităţile de început. 2. Ajutaţi copilul să se diferenţieze pe sine şi pe mamă, accentuând individualitatea copilului.

Aceasta se realizează cel mai bine prin răspunsul consecvent la şi îndeplinirea nevoilor şi lăsându-l să descopere că acţiunile lui aduc rezultate. Dacă plânge sau este agitat, nu-l ignoraţi; răspundeţi suferinţei copilului şi încercaţi să-i satisfaceţi nevoile. Dacă el “vorbeşte,” zâmbeşte, gângureşte sau râde, răspundeţi-i într-o manieră veselă. Vorbiţi-i cât mai mult posibil.

3. Jucaţi jocuri cu părţile corpului copilului. Îndreptaţi-vă către şi gâdilaţi-l pe burtă; jucaţi-vă cu degetele de la picioarele copilului; lăsaţi-l “să găsească” gura lui şi gura dvs; lăsaţi-l să-şi introducă degetele în gura dvs. şi dvs. să vă introduceţi degetele în gura lui; lăsaţi-l să-şi “găsească” mâna lui şi mâna dvs. şi să compare degetele, mărimea şi diferenţa la atingere.

4. Ajutaţi-l să se găsească pe sine şi pe adult în oglindă. Referiţi-vă la 5.28 (Răspunde jucăuş la oglindă).

5. Jucaţi un joc de genul “Unde este mami?” sau “Unde este copilul?” cu un copil mai mare. Aplaudaţi când este corect.

9

6. Fiţi pregătit pentru anxietatea de separare care însoţeşte dragostea lui faţă de mamă. Referiţi-vă la 5.25 (Manifestă anxietate la separarea de mamă).

5.25 Manifestă anxietate la separarea de mamă (6-9 luni)

Frica copilului de a fi separat de mamă la această vârstă este o dovadă a normalităţii sale emoţionale, precum şi a conştientizării şi recunoaşterii dependenţei lui faţă de ea. Deşi scopul final pentru fiecare copil include abilitatea de a se separa şi de a fi independent, aceasta nu este vârsta la care să se ceară dezvoltarea acestor abilităţi. Separarea ia un timp foarte lung, iar modul în care face faţă separării este dependent de nivelul de dezvoltare al copilului. Lucrul asupra fricii privind separarea este un proces gradat care probabil începe acum, dar continuă până ce copilul are 2,5-3 ani sau mai mult.A. Dacă are sub 18 luni, nu separaţi în mod forţat:

1. Copilul care este din punct de vedere al dezvoltării sub 18 luni, ataşat de mama lui şi fricos când mama este absentă. Un copil de această vârstă are nevoie de respectul nostru în ceea ce priveşte fricile lui. El are nevoie să fie dependent.

2. Copilul care a acceptat separarea în trecut, dar acum a atins un stadiu temporar de dezvoltare a anxietăţii de separare, de ex. 8 sau 13 luni.

3. Copilul sub 2,5-3 luni care acceptă personalul centrului sau şcolii şi activităţile, când mama este prezentă. Copilul este bucuros să interacţioneze şi să participe atâta timp cât mama nu pleacă, dar este tulburat când ea lipseşte. (Chiar dacă acest copil are peste 18 luni, nu este necesar să-l separaţi cu forţa.)

4. Copilul care recent a trecut printr-o separare traumatică având o durată ceva mai lungă. Dacă copilul este spitalizat între vârsta de 1 şi 5 ani sau dacă mama pleacă de acasă într-o vizită, în spital sau în vacanţă mai mult de o zi, copilul va reacţiona probabil dramatic odată ce lucrurile s-au reîntors la normal. Această situaţie necesită o grijă deosebită. Unele manifestări ale anxietăţii crescute a copilului includ: regresie (face pe el, îşi suge degetul, cere biberonul), probleme cu somnul (plânge când este pus în pat, nu poate dormi, se trezeşte noaptea, îi e frică de întuneric); se agaţă, scânceşte în mod excesiv, iniţial este ostil faţă de mamă sau faţă de alţii, este agresiv şi retras.Părinţii trebuie să facă un efort să-l înţeleagă şi să-l consoleze în timpul lunilor în care copilul se recuperează în urma tulburării. Aceasta poate dura luni.a. O separare repetată trebuie să fie evitată pe cât posibil.b. Toleraţi orice regresie, fără ceartă sau ruşine; aceasta este temporară.c. Staţi împreună cu copilul în camera lui până ce adoarme.d. Lăsaţi copilul să ştie că înţelegeţi că este supărat pe mama lui şi tulburat datorită separării.

Şi mama ar trebui să fie liniştită în legătură cu supărarea. Mama ar trebui să liniştească copilul, spunându-i că nu va mai pleca, dacă acest lucru este adevărat.

e. Lăsaţi copilul să se ţină strâns şi daţi-i afecţiunea de care are nevoie.f. Spuneţi-i încrezător că nu este nimic de care să se teamă.g. Jucaţi-vă cu o păpuşă şi interpretaţi situaţiile care provoacă teamă, dacă copilul este destul

de mare astfel încât să înţeleagă. Repetaţi acest joc ori de câte ori doreşte copilul.h. Dacă copilul înţelege, citiţi-i unele cărţi despre separare sau inventaţi poveşti despre

aceasta. O carte bună pe acest subiect este Iepurele fugar de Margaret Wise Brown. De asemenea, se găsesc şi cărţi despre experienţele din spital.

B. Dacă copilul are între 18 şi 36 luni, lucraţi asupra anxietăţii gradate. Separarea are loc prin paşi succesivi sau prin aproximări succesive. Începeţi de la nivelul la care este copilul şi treceţi prin toţi paşii următori. Adesea, copilul nu ajunge la ultimul pas până la vârsta de 36 luni. Nu încercaţi să separaţi cu forţa un copil sub 18 luni. Poate să vă ia o săptămână sau peste un an să lucraţi la stadiile separării. Urmaţi copilul şi bazaţi-vă pe cunoaşterea nivelului lui de dezvoltare.1. Acasă, copilul ar trebui:

a. Să fie lăsat în ţarc sau pe podea, într-o cameră în care şi mama este prezentă, dar nu este atentă. Vedeţi dacă copilul poate fi lăsat “singur” pentru aproximativ 5 minute. Daţi-i la început jucării fascinante, de ex. multe baloane sau o cutie metalică de cafea plină cu articole de bucătărie noi şi interesante.Atenţie: Dacă există probabilitatea ca el să spargă şi/sau să înghită bucăţi de balon, nu-i oferiţi baloane fără să-l supravegheaţi.

b. Să fie lăsat singur în cameră în timp ce mama merge în altă cameră. Daţi-i jucării fascinante şi care să-i atragă atenţia. Dacă copilul o urmează pe mamă, nu-l forţaţi să stea

10

singur. Încercaţi din nou mai târziu. Începeţi cu plecări foarte scurte, de10 secunde, dacă este necesar; creşteţi durata la aproximativ 5 minute. Mama ar trebui să-i spună din când în când unde şi când pleacă.

c. Să fie lăsat 5 minute cu o persoană familiară, în timp ce mama pleacă din cameră.d. Să tolereze vizitele prietenilor mamei. Vizitele ar trebui să fie de 2-3 ori pe săptămână,

astfel devin evenimente obişnuite pentru copil. Gradat, copilul se va apropia de aceşti prieteni, când se obişnuieşte cu ei şi se simte “în siguranţă.”

e. Să meargă cu mama la cumpărături, în parc sau în jurul blocului.f. Să stea cu tata sau cu o persoană foarte familiară în casă, în timp ce mama este plecată.

2. Începeţi de la nivelul la care este copilul şi treceţi pe rând prin următorii paşi. La centru sau la şcoală, copilul ar trebui:a. Să tolereze prezenţa dvs. fără a fi tulburat, când mama este cu el. Dacă este necesar,

începeţi de la o anumită distanţă. Staţi liniştit pe podea. Nu trebuie să aveţi contact vizual prea frecvent. Treptat, chiar dacă durează câteva zile, mutaţi-vă mai aproape până ce ajungeţi chiar lângă copil. (Cu un copil normal, acest proces ar trebui să ia doar câteva minute.) Vorbiţi-i mamei, nu copilului. Suferinţa copilului sau lipsa ei vă influenţează viteza şi distanţa de abordare.

b. Să accepte o jucărie pe care i-o oferiţi. Daţi-i mult timp pentru un răspuns lent, precaut. Dacă ia jucăria din mâna dvs., puteţi vorbi din când în când cu el. Dacă nu, întoarceţi-vă la 2.a.

c. Să vă lase să îl atingeţi ocazional pentru scurte momente, în timp ce îi vorbiţi. Retrageţi-vă înainte de a deveni agitat.

d. Să vă lase să vă jucaţi cu el. Folosiţi o jucărie cu care atât dvs., cât şi copilul puteţi să vă jucaţi şi care presupune un contact strâns. Vorbiţi, faceţi sugestii, faceţi jocul să fie uşor.

e. Să vă lase să îl ţineţi. Fiţi gata să îl puneţi jos, imediat ce are nevoie să se întoarcă la mamă. Lucraţi asupra acestui pas până ce copilul vă lasă să îl ţineţi confortabil. Nu vă ridicaţi şi nu o lăsaţi pe mamă să plece.

f. Cercetaţi de la o anumită distanţă de mamă, în timp ce ea stă în acelaşi loc. Copilul se va întoarce în mod frecvent la mamă pentru siguranţă. Încercaţi să vă alăturaţi copilului, mişcându-vă încet, când el se joacă puţin mai departe. Nu ţineţi copilul şi acceptaţi orice întoarcere la “bază.” (Mama). Când copilul este confortabil în jocul cu dvs., la o anumită distanţă faţă de mamă, pentru 5-10 minute treceţi la pasul următor.

g. Să vă permită să aveţi grijă de el, în timp ce mama rămâne în acelaşi loc toată dimineaţa sau vă urmează din spate, cum este mai uşor pentru copil. Personalul ar trebui să ducă copilul la toaletă, chiuvetă, la masa pentru a lua gustarea. Dacă aţi început cu mama care vă urmează, schimbaţi apoi, aceasta rămânând în acelaşi loc, imediat ce copilul se simte confortabil. (La această vârstă, mama ar trebui să fie sfătuită sa-şi aducă ceva de făcut.) Copilul încă se poate întoarce la mamă temporar, dar mama ar trebui să facă un efort să fie foarte nepăsătoare şi plictisită când copilul este cu ea. Mama ar trebui să se poarte ca şi cum nu este nimic de făcut dacă copilul rămâne cu ea, în timp ce persoanele de la centru au jucării şi fac activităţi care-l ispitesc să se întoarcă la grup.

h. Să-i permită mamei să plece pentru scurt timp, nu mai mult de 1 minut, când se joacă ceva captivant cu dvs. Mama ar trebui să plece din locul în care a stat, să vină la copil, şi întâmplător să menţioneze despre dorinţa de a lua un scutec, de a merge la baie sau de a lua un pahar cu apă. Trebuie să precizeze că va veni imediat înapoi. Atunci, mama ar trebui să plece, indiferent dacă copilul răspunde. Dacă copilul ţipă, ea poate sta în afara uşii, numără până la cinci, apoi se întoarce imediat. Ar trebui să informeze copilul că s-a întors şi să-şi ocupe scaunul. Dacă mama poate face acest lucru de 3-4 ori fără să-l tulbure pe copil, treceţi la pasul următor.

i. Mergeţi afară pentru perioadele de joc, dacă aceasta este o parte din rutina obişnuită şi lăsaţi-o pe mama în spate, la locul ei obişnuit. Ar trebui să fie acolo când vă întoarceţi.

j. Să o lase pe mamă să plece 10-15 minute. Ea trebuie ca, ocazional, să informeze copilul că pleacă (să facă ceva), dar se va întoarce imediat. Plecarea trebuie să fie rapidă, veselă şi convingătoare. Copilul ar trebui să fie cu mama sau mama să se întoarcă la copil înainte ca acesta să înceapă să plângă.

k. Să poată tolera foarte bine aceste perioade scurte de separare, pentru a trece la pasul următor. Apoi, mama poate pleca pentru aproximativ o oră. Ea trebuie să spună copilului că pleacă, dar se va întoarce în curând. Dacă copilul devine îngrijorat în timp ce mama este absentă, calmaţi-l din când în când, spunându-i că mama va fi înapoi după ora de

11

muzică sau înaintea mesei de prânz sau orice altceva este adevărat. Distrageţi-i atenţia cât mai repede cu o activitate interesantă.

l. Să poată sta la şcoală sau la persoana care are grijă de el toată dimineaţa, fără ca mama să fie prezentă şi fără să fie agitat. Mama poate aduce copilul şi apoi poate pleca. Cuvintele de despărţire ar trebui să fie scurte, de ex. “Pe curând! Ne vedem la masa de prânz.” Mama ar trebui să plece repede, fără să se uite înapoi. Uneori copilul poate plânge un minut sau două, imediat după ce mama pleacă. Asta este neimportant, dacă separarea a fost realizată deja.

C. Dacă copilul are peste 18 luni (până la 20 luni), folosiţi separarea bruscă numai ca o ultimă resursă:1. Dacă mama nu poate coopera privind separarea gradată; dacă copilul frecventează şcoala de

câteva luni şi toate eforturile de a-şi face prieteni şi de a interacţiona cu el au eşuat; în ciuda prezenţei şi interacţiunii cu mama, copilul refuză toate activităţile de la şcoală şi orice apropiere din partea personalului.

2. Mama ar trebui să intre împreună cu copilul în clasă, să-l aşeze pe podea cu o jucărie interesantă, şi să spună vesel şi repede: “Pa! Mami va veni înapoi după masa de prânz (sau altceva)” şi să plece imediat fără să se uite înapoi. O persoană din centru ar trebui să se apropie imediat de copil şi să stea cu el, să-l liniştească şi să-i distragă atenţia pe parcursul zilei. În fiecare zi ar trebui să fie aceeaşi persoană.

5.26 Cooperează în joc (6-10 luni)

Copilului îi plac jocurile simple de tip dă-şi-ia, cum ar fi bătutul din palme, şi cooperează prin orice efort, pentru a iniţia jocurile. Jocul ar trebui să fie amuzant.1. Daţi-i copilului mult timp pentru a răspunde la jocuri şi întăriţi cu generozitate răspunsurile

minime.2. Balansaţi copilul într-o pătură. Opriţi-vă periodic şi aşteptaţi ca el să facă o mişcare sau să scoată

un sunet care să vă indice că mai vrea. Referiţi-vă la 5.18 (Îi plac jocurile zburdalnice).3. Jucaţi un joc de genul “Dă-mi” manevrând obiecte înainte şi înapoi.4. Jucaţii-vă cu mingea. La început, copilul nu se va juca foarte bine. Urmăriţi împreună mingea,

târându-vă după ea, înainte de a o rostogoli împreună înainte şi înapoi.5. Jucaţi-vă “Cucu-bau” folosind o cârpă. Vedeaţi dacă copilul va trage cârpa de pe faţa lui.6. Cântaţi versuri pentru copii şi faceţi gesturi cu mâinile dvs. şi cu mâinile copilului. Lăsaţi copilul

să încerce singur gesturile.7. Jucaţi-vă de-a v-aţi ascunselea folosind o jucărie. Ascundeţi jucăria în timp ce copilul se uită şi

apoi, încurajaţi-l să o “găsească.” Puneţi jucăria sub o cârpă astfel că formele se văd în mod evident sau ascundeţi-o în spatele a ceva, lăsând să se vadă o margine a jucăriei. Exageraţi “bucuria” când “găseşte” jucăria.

8. Puneţi împreună jucării într-un recipient sau scoateţi-le din recipient.

5.27 Se luptă contra poziţiei culcat pe spate (6-12 luni)

Nivelul activităţii copilului creşte în timpul celei de a doua jumătăţi a primului an. Este nevoia lui crescută de a cerceta motric mediul dintr-o poziţie verticală, aceasta determinând rezistenţa la a sta întins.1. Învăţaţi să schimbaţi scutecul copilului în timp ce este în poziţie verticală, de ex. în timp ce stă în

picioare ţinându-se de barele de la pătuţ. Schimbatul scutecului poate deveni o adevărată luptă dacă copilul se înfurie când este aşezat pe spate.

2. Oferiţi-i copilului o jucărie foarte interesantă cu care să se joace, chiar înainte de a-l aşeza întins pentru a-l schimba sau îmbrăca. Aceasta poate sau nu să meargă. Dacă este încă agitat, încercaţi să-i respectaţi dorinţa de a sta vertical, în loc să vă luptaţi cu el.

3. Referiţi-vă la 5.36 (Cercetează cu entuziasm mediul- precauţiile de siguranţă sunt importante).4. Nu forţaţi copilul să stea pe spate în cadă, de ex. pentru a-i clăti părul. Spălaţi-l părul cu o cârpă

umedă pentru spălat şi lăsaţi-l să stea în şezut. Un copil poate fi înspăimântat de lipsa securităţii în cadă, atunci când trebuie să stea întins pe spate.

12

5.28 Răspunde jucăuş la oglindă (6-9 luni)

Copilul loveşte uşor, arată, râde, “vorbeşte” sau face feţe la imaginea din oglindă. Orice răspuns pozitiv, care este mai mult decât un zâmbet, este acceptabil.1. Lăsaţi copilul să se joace cu palmele sau să se joace “Cucu-bau” în faţa oglinzii.2. Daţi-i o zăngănitoare sau un clopoţel ori altă jucărie pe care o poate scutura în faţa oglinzii.

Încurajaţi copilul să se uite la ce se întâmplă în oglindă. Loviţi uşor oglinda pentru a-i atrage atenţia.

3. Faceţi împreună feţe prosteşti în oglindă.4. Sărutaţi copilul în oglindă.5. Daţi-i ample posibilităţi de a răspunde. Dacă nu există nici un răspuns vesel, mergeţi înapoi la 5.16

(Face mişcări de apropiere către oglindă) şi la 5.23 (Zâmbeşte la imaginea din oglindă).

5.29 Poate arăta teama şi insecuritate faţă de situaţii anterior acceptate (6-18 luni)

Creşterea conştientizării de către copil a mediului său şi creşterea înţelegerii faptului că este neajutorat par să declanşeze noi frici şi insecurităţi. Dar, acestea sunt semne pozitive ale creşterii abilităţii lui cognitive. Fricile cele mai comune includ: cada, spălarea părului, aspiratorul, animalele, lucrurile care se mişcă brusc sau cele care scot sunete tari. Copilul se poate speria de un singur lucru sau de mai multe. În acelaşi timp, copilul poate fi înspăimântat de persoanele străine şi temător privind separarea de mamă. Atât de multă teamă poate să-i tulbure pe părinţi care văd aceasta ca o serioasă schimbare a personalităţii copilului lor, nu demult netemător şi prietenos. Cu toate acestea, este o etapă perfect normală, una în care copilul se dezvoltă treptat. Aceasta nu este o etapă care durează de la 6 la 18 luni. Mai curând, o frică bruscă poate apare în timpul acestei perioade şi poate dura câteva luni. Fricile care durează mult timp necesită intervenţia unui psiholog.De asemenea, aceasta este o perioadă când pot să reapară anxietatea şi suspiciunea faţă de persoanele străine, în special între 12 şi 13 luni. Nu este o cauză de îngrijorare şi poate fi tratată ocazional.1. O metodă ocazională şi care presupune înţelegere, poate fi folosită cu copiii temători. Ţineţi-l

aproape şi liniştiţi-l în locurile care-l sperie sau când sunt prezente animalele care-l sperie. Evitaţi folosirea aspiratorului, mixerului, când copilul este prin preajmă. Nu este nevoie să fie învăţat să-şi depăşească fricile. În câteva luni, va uita de acestea, deşi acum nu este învăţat cum să tolereze obiectele înspăimântătoare.

2. Folosiţi câteva luni un burete pentru spălat sau o chiuvetă pentru spălat. Limpeziţi-i părul cu o cârpă de spălat sau folosiţi un spray slab. Evitaţi să turnaţi apă peste capul copilului, dacă aceasta îl sperie. Ia ceva mai mult timp, dar merită dacă încrederea copilului rămâne intactă.

3. Glumiţi pe seama sunetelor tari sau zgomotelor înspăimântătoare, care apar fără voia noastră. Folosiţi un limbaj simplu pentru a vorbi despre zgomot, de ex. “Doar un camion vechi!” Jucaţi un joc în care să imitaţi sunetele lovirii, apoi râdeţi.

4. Din fericire, frica de a cădea poate apare acum Această frică poate reduce îngrijorarea dvs. în ceea ce priveşte căţărarea copilului pe diverse obiecte, dar totuşi trebuie să puneţi la depărare scaunul înalt.

5.30 Arată plăcere/neplăcere pentru anumiţi oameni, obiecte, locuri (7-12 luni)

1. Respectaţi alegerile copilului ori de câte ori este posibil. Nu-l împingeţi către oameni pe care nu-i agreează. Aveţi compasiune faţă de cabinetul doctorului, faţă de maşină sau orice altceva.

2. Copilului îi place cel mai mult acele obiecte pe care le-a văzut că le folosesc părinţii şi “se joacă” cu ele. Jucăriile lui preferate sunt de obicei cele pe care părinţii l-au învăţat că sunt interesante. Impulsul de a fi adult ca şi părinţii săi îi determină foarte mult alegerea jucăriilor sau activităţilor.

3. Arătaţi către locuri familiare: “Uite parcul! Unde sunt leagănele cu care ne-am jucat ieri?” “Iată magazinul. Îţi aminteşti când am văzut un căţel acolo?” Copilul poate să nu înţeleagă toate acestea, dar poate prinde familiaritatea implicată.

4. De obicei, copilul place persoanele care se joacă cu el. Uneori, rudele cred că copilul ar trebui “să îi cunoască” şi adesea aşteaptă o afecţiune imediată şi un joc interactiv. Rudele, în special cele care

13

nu vin în vizită frecvent, ar trebui să fie atente la o abordare agresivă. Se apelează cel mai mult la o modalitate lentă, dar prietenoasă şi interesantă. De asemenea, pot ajuta cadourile şi perioadele de joc. Mai târziu, rudele şi prietenii pot ajuta copilul să îi placă, jucându-se în mod direct cu el. Odată ce s-a stabilit încrederea, copilul nu ar trebui să fie ignorat; el are nevoie de o perioadă de joc cu adulţii, o perioadă de joc adecvată vârstei, o perioadă de joc adecvată intereselor şi nivelului de dezvoltare.

5.31 O lasă numai pe mamă să-i îndeplinească nevoile (8-12 luni)

Copilul refuză atenţia şi îngrijirea oricui, cu excepţia mamei. El plânge, se agită, respinge, în special dacă mama este în câmpul lui vizual.1. Respectaţi respingerea de către copil a celorlalţi şi abordaţi-l lent. Referiţi-vă la 5.20 (Manifestă

nelinişte faţă de persoanele străine) şi la 5.25 (Manifestă anxietate la separarea de mamă).2. În această perioadă, tata poate fi respins de către copil. Asta este doar temporar. Treptat, lăsaţi-l pe

tata să îşi asume responsabilităţile pentru activităţile preferate ale copilului, cum ar fi îmbăierea şi hrănirea. Tata ar trebui să se şi joace cu copilul şi să se distreze împreună cu el. În curând va fi acceptat din nou.

3. Copilul poate accepta atenţia din partea altor membrii ai familiei, dacă mama nu este prezentă. Ea ar trebui să fie în afara câmpului vizual şi auditiv.

5.32 Întinde jucăria pentru a o arăta altora, nu pentru a-i da drumul (9-12 luni)

Copilul este capabil din punct de vedere fizic să dea drumul jucăriei, dar din punct de vedere social şi al dezvoltării nu este pregătit. Jucăriile sunt oferite ca un mijloc de socializare; copilul nu intenţionează să renunţe la ele.1. Uitaţi-vă la şi admiraţi obiectele oferite. Atingeţi-le, dacă copilul vă dă voie.2. Ajutaţi copilul să arate o jucărie sau un obiect preferat unei persoane familiare, de ex. tatălui.

Ajutaţi-l să ţină jucăria în afară pentru a o arăta tatălui. Tatăl ar trebui să-şi exprime plăcerea şi interesul faţă de jucăria pe care copilul i-o arată.

3. Cereţi-i copilului să vă arate jucăria lui şi lăudaţi jucăria.4. Ajutaţi-l să arate jucăria lui păpuşii sau unui animal de pluş.5. Uneori, copilul dă drumul jucăriei în mod accidental. Daţi-i-o imediat.

5.33 Testează reacţiile părinteşti în timpul mesei (9-12 luni)

Copilul pare a fi în mod deliberat “obraznic” sau răutăcios, în timpul acestei perioade. El se joacă cu mâncarea doar pentru a vedea cum vor reacţiona părinţii.1. Nu forţaţi copilul să mănânce. Dacă începe să se joace sau să devină neliniştit, lăsaţi-l să plece de

la masă.2. Lăsaţi-l să mănânce cu degetele şi toleraţi mizeria pe care o face. Referiţi-vă la 6.25 (Mănâncă cu

degetele).3. Lăsaţi copilul să mănânce pentru a se mulţumi pe sine, nu pe părinţi.4. Nu comentaţi despre obiceiurile lui la masă sau despre cât mănâncă. Puteţi să numiţi alimentele, să

observaţi mirosurile, să comentaţi în privinţa culorilor.5. Introduceţi o varietate de alimente.6. Oferiţi-i peste mai mult timp un aliment pe care l-a respins, poate peste câteva săptămâni.7. Oricum, la această vârstă, copilul mănâncă foarte puţin. O masă bună pe zi este suficientă.8. Nu spuneţi nimic dacă copilul aruncă mâncare, scuipă mâncare sau se joacă în mod excesiv. Cu

calm daţi la o parte mâncarea şi aşteptaţi un minut sau două. Puteţi să-i mai daţi copilului “încă o şansă” dacă pare a dori înapoi mâncarea, dar dacă apar aceleaşi comportamente, îndepărtaţi mâncarea şi lăsaţi-l să plece de la masă. Probabil nu îi este foame.

9. Dacă copilul încearcă să ia lingura din mâna dvs., oferiţi-i o altă lingură pentru a exersa apucatul. De asemenea, puteţi să-l lăsaţi să vă ia lingura dvs. pentru a experimenta, în timp ce dvs. vă luaţi o altă lingură.

14

5.34 Testează reacţiile părinteşti la culcare (9-12 luni)

Copilul încearcă comportamente noi şi răutăcioase doar pentru a vedea cum reacţionează părinţii lui. Le testează încrederea, precum şi propria lui independenţă.1. Rămâneţi vesel şi consecvent. Acum este timpul să stabiliţi un mic ritual privind culcarea, de ex.

citirea unei poveşti, învelirea ursuleţului sau cântatul cântecelor. Respectaţi rutina. Nu grăbiţi copilul.

2. Nu vă implicaţi în jocuri active, captivante cu o oră înainte de culcare.3. Rezistaţi să verificaţi un copil care se agită şi să-i îndepliniţi cerinţele din ce în ce mai multe.

Aceste activităţi pot prelungi ritualul de culcare cu o oră sau mai mult.4. Folosiţi vocea dvs. şi strigaţi copilul în semn de liniştire, în loc să vă tot întoarceţi la el. Strigaţi-l

vesel pentru a-l lăsa să ştie că sunteţi în apropiere.5. Itemii de mai sus sunt adecvaţi numai dacă vreţi să învăţaţi copilul să meargă singur la culcare.

Dacă doriţi să adoarmă, legănându-l, plimbându-l, etc., recurgeţi la toate mijloacele, dar aşteptaţi-vă ca acest comportament să continue până la 3-4 ani.

5.35 Se implică într-un joc simplu de imitare (9-12 luni)

La această vârstă, copilul poate realiza imitări simple. Poate bate din palme în imitaţie, poate apuca lingura şi poate încerca să mănânce singur, îşi poate peria părul dacă poate lua peria. Aceste activităţi nu durează foarte mult şi nu sunt de obicei secvenţe de comportament complete.1. Referiţi-vă la 5.26 (Cooperează în joc) pentru jocuri simple, care încurajează comportamentul

timpuriu de imitare.2. Recunoaşteţi şi admiraţi comportamentul imitativ, chiar dacă rezultatul este ceva murdar sau non-

productiv. Un copil progresează datorită laudelor privind realizările sale.3. Nu descurajaţi comportamentul imitativ spontan. Permiteţi copilului “să folosească” lingura, “să-şi

pieptene” părul sau “să şteargă” masa cu un burete, dacă încearcă să ia toate acestea de la dvs. Luaţi dvs. un alt obiect.

4. Daţi-i şi copilului ceva pentru a se spăla, când este în cadă şi încurajaţi-l să se spele pe burtă, un loc preferat pentru că este vizibil. Lăudaţi orice succes.

5. Sunaţi dintr-un clopoţel, scuturaţi o zăngănitoare, strângeţi o jucărie care scoate un sunet. Daţi jucăria copilului şi încurajaţi-l să repete comportamentul dvs. Bucuraţi-vă împreună cu el în privinţa oricărui sunet pe care reuşeşte să îl producă.

6. La început, imitaţi copilul, dacă are probleme în a vă imita. Staţi lângă el, în timp ce se joacă cu jucăriile. Lăsaţi-l să ştie că vă distraţi. Atrageţi-i atenţia către jocul dvs. imitativ. Copilul poate repeta doar pentru a vă determina să “o faceţi din nou.” De asemenea, puteţi să imitaţi comportamentul mamei, târându-vă şi cercetând împreună cu ea, imitându-i comportamentul verbal prin repetarea sunetelor pe care le scoate. Dvs. demonstraţi conceptul de joc imitativ prin acţiunile dvs. Dacă copilului îi place cum mimaţi, în cele din urmă vă va imite.

5.36 Cercetează cu entuziasm mediul- precauţiile de siguranţă sunt importante (9-12 luni)

Copilul este orientat mai mult fizic, decât social. Interesul lui pentru oameni, limbaj şi jocurile sociale poate descreşte, deşi nu dispar cu siguranţă. Interesul copilului se îndreaptă către abilităţile lui motorii, către mediu şi către obiectele pe care le poate cerceta şi descoperi pentru el. Nu-i respingeţi încântarea în privinţa mediului fizic şi încrederea în sine prin limitarea sau descurajarea comportamentului lui activ.1. Permiteţi-i copilului să cerceteze în siguranţă. Protejaţi-l pentru că nu trebuie să vă aşteptaţi ca el

să se supună interdicţiilor. Copilul nu ar trebui să fie pedepsit pentru explorările sale şi pentru că se urcă pe diverse lucruri.

2. Nu încărcaţi copilul cu mulţi “Nu-nu” chiar acum. Încă nu poate înţelege şi nu se poate controla singur. Ar trebui să nu fie mai mult de 1-2 obiecte interzise în imediata vecinătate. Orice altceva ar trebui îndepărtat. Poate fi distras de la obiectele interzise, arătându-i jucării sau jocuri noi. Niciodată nu pedepsiţii un copil pentru că cercetează.

15

3. Acesta este un moment important pentru a securiza casa.a. Ţineţi în locuri înalte sprayul împotriva furnicilor şi gândacilor, soluţiile de curăţat,

şampoanele, medicamentele, vitaminele, alcoolul, lichidul pentru încărcat brichete, ţigările, chibriturile, brichetele, pungile de plastic. Firele ataşate de aparatele electrice şi instalaţiile ar trebui să fie amplasate astfel încât copilul să nu poată ajunge la ele. Instalaţiile ar trebui aplicate direct pe perete.

b. Îndepărtaţi obiectele care se pot sparge şi cele de valoare.c. Aşezaţi cărţile bune pe rafturile de sus sau prindeţi-le bine. Lăsaţi copilul să se joace cu reviste

vechi aflate pe rafturile de jos.d. Puneţi porţi de protecţie la scări şi lângă cuptor, dacă copilul poate ajunge la butonul

cuptorului. Închideţi uşile care credeţi că trebuie să stea închise.e. Astupaţi sau acoperiţi bornele electrice nefolosite. Îndepărtaţi, ascundeţi sau astupaţi toate

firele electrice.f. Legaţi uşile cabinetului cu sfori sau benzi de cauciuc. Fiţi sigur că copilul nu ajunge lângă

evacuatorul de gunoi.g. Puneţi preşuri antiderapante sau perne la piciorul scaunelor sau orice obiect pe care se poate

sui copilul. Nu lăsaţi copilul să meargă pe podeaua umedă.h. Îndepărtaţi obiecte periculoase sau ascuţite pe care copilul le-ar putea băga în gură, de ex.

creioane, foarfeci, beţe de la îngheţată, beţigaşe pentru mâncat, furculiţe, nuci, popcorn, obiecte mici şi tari. Nu-l lăsaţi să mestece obiecte care sunt vopsite.

i. Aşezaţi obiecte în centrul meselor, nu pe margine. Nu folosiţi feţe de masă care pot fi trase.j. Îngrădiţi curtea sau supravegheaţi în mod constant jocul de afară.k. Nu lăsaţi copilul să aibă jucării cu şnur de 30 cm sau mai mult sau jucării atârnate de pătuţ la

care poate ajunge şi se poate strangula când devine foarte activ.l. Fiţi sigur că nu-şi poate băga capul prin barele de la pătuţ sau ţarc ori de la balcon.m. Acoperiţi colţurile măsuţelor de cafea.

5.37 Îi place să fie constant în câmpul vizual şi auditiv al adultului (12-13 luni)

1. Permiteţi-i copilului acest comportament, în timpul acestei perioade, deşi poate enerva părinţii foarte tare. Nu izolaţi copilul pentru “a-l învăţa” cum să fie singur. Copilul învaţă să-i placă să fie singur numai dacă i s-a dat posibilitatea să fie printre oameni când vrea.

2. Lăsaţi copilul singur împreună cu jucăriile preferate, câte două sau trei minute. Treptat, creşteţi perioadele de timp în care nu sunteţi lângă el.

3. Lăsaţi copilul să urmărească şi “să ajute” la diversele activităţi desfăşurate pe parcursul zilei. Lăsaţi-l să şteargă praful, să măture sau să se joace cu oalele şi cu cratiţele în timp ce mama spală vasele.

5.38 Dă jucăria unui adult cunoscut, în mod spontan şi la cerere (12-15 luni)

Copilul este deja capabil să dea drumul în mod voluntar şi cu scop. Copilul foloseşte această interacţiune într-un mod sociabil.1. Ţineţi mâna în afară într-un mod ademenitor şi cereţi copilului să vă dea obiectul. Lăudaţi succesul

şi daţi-i înapoi obiectul.2. Acceptaţi şi mulţumiţi-i copilului pentru daruri şi jucării. Adesea, un copil oferă jucării ca semn al

prieteniei. Întotdeauna daţi-le înapoi imediat, când copilul le cere. Un copil vede acest dat ca pe ceva foarte temporar. Admiraţi-i jucăriile.

3. Jucaţi un joc prin care schimbaţi jucării cu copilul, dar niciodată nu necăjiţi copilul pentru a-l face să creadă că intenţionaţi să-i ţineţi obiectele lui.

4. Unui copil care are probleme cu musculatura mâinilor îi poate lua un timp mai lung până să dea drumul obiectelor sau le poate da drumul într-o manieră improprie. Referiţi-vă la 4.50 (Dă drumul obiectelor în mod voluntar).

16

5.39 Are un comportament independent; este dificil de disciplinat- faza “nu” (12-15 luni)

Copilul pare a spune “Nu” oricărei sugestii. Acest stadiu extrem de important este critic pentru dezvoltarea copilului ca persoană independentă, încrezătoare în sine. Acest stadiu ar trebui încurajat, nu descurajat; contează abilitatea de a spune “Nu.” Aceasta nu înseamnă că părinţii ar trebui să permită copilului să facă regulile. Ei trebuie să folosească ghidarea pozitivă pentru a controla copilul şi nu trebuie să permită copilului să îi controleze pe ei.1. Daţi atenţie comportamentului cooperant al copilului. Ignoraţi, pe cât posibil, “nu-urile” copilului

şi răspunsurile negative.2. Un copil aflat la această vârstă nu trebuie întrebat niciodată dacă vrea să facă ceva, decât dacă are

într-adevăr o altă alternativă. Spuneţi-i “Să facem” sau doar să facă ceva, fără alte comentarii. Purtaţi-l cu veselie, în siguranţă şi într-un mod practic prin toate rutinele zilnice.

3. Folosiţi distractori. Aceştia constituie un instrument puternic. Copilul poate fi fascinat de multe lucruri; perioada de atenţie şi memoria sunt încă de scurtă durată. Luaţi-l de lângă un lucru şi repede implicaţi-l în altă activitate.

4. Reduceţi numărul “nu-urilor” pe care le adresaţi direct copilului. Fiţi sigur că aţi securizat casa. Cu cât aude mai mulţi de “nu,” cu atât mai mulţi va folosi şi el.

5. Nu luaţi întotdeauna “nu-ul” copilului ca pe ceva final. Adesea, el nu ştie ce înseamnă cu adevărat. Oricum, fiţi atent: uneori deciziile lui trebuie respectate.

6. Copilul care spune “nu” unei comenzi ferme, adesea va fi cooperant dacă este rugat într-un mod liniştit şi cu blândeţe să “Lase ceva în pace” sau să se oprească dintr-o anumită activitate.

7. De asemenea, începe să scâncească în această perioadă. Faceţi tot posibilul să ignoraţi scâncitul, dar nu şi copilul. Răspundeţi cerinţelor copilului înainte de a începe să scâncească.

8. Un copil ar trebui să audă şi este de aşteptat să fie supus unui număr mic de “nu-uri” sau de restricţii în casă. Este posibil să evitaţi “nu-urile” dacă aranjaţi casa cu grijă şi dacă folosiţi distractori în locul lui “nu” pentru a-l controla.

9. La această vârstă disciplina este singurul ghid. Pedeapsa, pentru că de obicei înfurie copilul, nu este eficientă comparativ cu sugestiile pline de tact, distractorii şi o rutină zilnică stabilită. Modelarea de către părinţi a comportamentului adecvat este de asemenea un mijloc puternic de ghidare. Un copil sub doi ani nu ar trebui niciodată să fie pedepsit fizic sau să i se dea o palmă. Încă nu se poate controla , nici nu poate înţelege relaţia cauză-efect între comportamentul său şi consecinţele negative. Copilul poate fi foarte înspăimântat de pedeapsă sau furie şi, de aceea, temporar îşi poate inhiba comportamentul indezirabil. Cu toate acestea, copilul nu poate într-adevăr să înveţe din pedeapsă, de ex. produce o schimbare de durată în comportament, independent de controlul adultului.

5.40 Acţionează impulsiv, este incapabil să recunoască regulile (12-15 luni)

Copilul nu poate înţelege bine sau nu poate urma regulile pentru că îşi poate controla foarte puţin impulsurile. El nu ignoră regulile ca o sfidare, ci pentru că nu se poate opri.1. Ocazional copilul îşi aminteşte de restricţii, dar, de obicei nu-şi poate controla acţiunile sale fără

ajutor din partea părinţilor. Nu este ceva rău dacă îşi aminteşte, dar nu se supune, doar că nu are suficient autocontrol pentru a se supune. Nu ar trebui să se simtă ruşinat sau să fie pedepsit pentru această inabilitate. Îndepărtaţi-l de lângă activităţi interzise şi implicaţi-l în altceva.

2. Nu direcţionaţi verbal copilul; îndepărtaţi-l fizic când vreţi să facă ceva.3. Permiterea aruncării inadecvate a obiectelor nu este necesară. Dacă copilul aruncă jucării, daţi-le

de o parte şi lăsaţi-l să arunce o minge. Dacă aruncă creioane, daţi-i un creion colorat şi de îndată ce desenează de câteva ori, cereţi-i să vi-l dea dvs. Dacă este posibil, anticipaţi aruncatul pentru a-l preveni. Dacă aruncă mâncare, îndepărtaţi-o într-o manieră veselă şi lăsaţi-l să plece de la masă.

4. Niciodată nu lăsaţi un copil să doarmă nesupravegheat acasă, afară, într-un scăunel înalt, lângă stradă, într-o piscină sau baie, pe WC. Cu siguranţă nu este suficient de mare pentru a-şi aminti pericolele sau a se proteja.

5. Poate fi important să inspectaţi din nou casa şi să o securizaţi pentru un copil mai mare care este mai curios şi mai activ.

6. Faceţi reguli pentru dvs., structuraţi mediul, dar nu aşteptaţi ca şi copilul să poată structura. Nu pedepsiţi un copil pentru că “a încălcat regulile.” El nu înţelege ce sunt regulile şi este destul de dificil pentru un copil de 1 an să urmeze reguli.

17

5.41 Încearcă să se autoconducă: rezistă controlului adultului (12-15 luni)

Copilul învaţă să se impună şi să se controleze. Aceasta este doar o altă faţă a etapei “nu” şi dorinţei de independenţă a copilului.1. Daţi-i copilului multe posibilităţi să exerseze nou descoperita auto-conducere. Fiţi sigur că nu este

controlat prea mult.2. Securizaţi casa pentru copil astfel că nu este supus unui control prea mare în sensul atingerii

obiectelor interzise sau periculoase.3. Dacă este capabil, învăţaţi copilul să facă lucruri pentru el însuşi, cum ar fi: să aducă lucruri, să

ajute când este îmbrăcat şi dezbrăcat; să se spele singur; iar după 18 luni să se spele pe dinţi şi să meargă la toaletă. Lăudaţi-l pentru reuşitele lui.

4. Dacă îl puneţi să aleagă, întrebându-l dacă vrea să facă ceva, acceptaţi-i alegerea, care de obicei va fi “Nu.” Nu spuneţi “Vrei să...” dacă nu puteţi să-i respectaţi decizia.

5. Lăsaţi-l să aleagă cartea de citit sau jucăria cu care vrea să se joace. Nu faceţi întotdeauna sugestii şi nu alegeţi pentru el.

6. Lăsaţi-l să decidă când a terminat de mâncat şi daţi-l de la masă imediat.7. Dacă trebuie să vă exercitaţi controlul, cum trebuie să faceţi adesea, faceţi-o repede, vesel şi

practic, vorbind cât mai puţin. Ignoraţi-i protestele.8. Fiţi mândru şi mulţumit când copilul ajunge în acest stadiu al auto-conducerii. Acest stadiu

înseamnă creştere şi independenţă.9. Nu pedepsiţi copilul pentru nou-descoperita independenţă sau negativitate. Nu este nici un motiv

întemeiat pentru a pedepsi sau bate un copil care are sub 2 ani. Puteţi speria copilul inhibându-l temporar, dar nu veţi opri comportamentul în mod permanent sau nu veţi învăţa copilul nimic valoros.

5.42 Prezintă frecvent accese de furie (12-18 luni)

Copilul are accese de furie care îi deranjează pe adulţi. Aproape fiecare are o idee diferită despre ce înseamnă accesele de furie. Poate cel mai bun mod de a le defini este în funcţie de reacţia adulţilor la acestea. Dacă adultul se simte destul de tulburat de emoţia negativă a copilului încât doreşte “să facă ceva” în privinţa acestui comportament, atunci putem să numim acesta un acces de furie. Un adult poate vedea orice plâns furios sau ţipăt ca o criză, chiar dacă comportamentul durează doar câteva secunde. Un altul se poate referi la datul din picioare, ţipat, scene isterice de 45 minute, care se repetă de mai multe ori pe zi. Indiferent de definiţie, următoarele sugestii se aplică dacă comportamentul copilului deranjează.A. Accese de furie întărite intern: Majoritatea crizelor unui copil sub trei ani sunt necontrolate şi sunt

rezultatul unei frustrări de nesuportat pentru copil. La această vârstă, un copil poate tolera foarte puţin. Cauza este internă. Aceasta nu înseamnă că copilul este răsfăţat sau îi manipulează pe părinţi. Copilul doar îşi arată sentimentele nefericite şi îşi exprimă dificultatea foarte mare pe care o presupune creşterea şi învăţarea să facă faţă mediului. Frustrarea copilului poate să apară nu dintr-un incident specific, ci din mediu ca întreg. Evenimentul ca întreg trebuie luat în consideraţie. Poate că trebuie găsit un mijloc indirect de descreştere a crizelor.1. Un copil, când este foarte obosit, suprastimulat sau emoţionat, poate deveni irascibil şi

tensionat. Acestea sunt primele cauze ale acceselor de furie. Copilul poate că nu doarme şi nu se odihneşte suficient. Verificaţi orele de culcare şi de sculare, trezirile în timpul nopţii, orele când doarme ziua. Observaţi dacă crizele apar cu preponderenţă după sau în timpul unor evenimente speciale, captivante. Dacă este aşa, copilul poate avea nevoie de un ajutor special pentru a se relaxa, a se calma sau a se implica în activităţi liniştite. Perioadele de activitate ar trebui să alterneze cu cele de relativă inactivitate. Perioadele regulate de socializare afară ar trebui să alterneze cu timpul petrecut împreună cu adultul.

2. Un copil poate fi de asemenea iritat şi tensionat pentru că alimentaţia poate fi inadecvată. Verificaţi aceasta împreună cu părinţii.

3. Verificaţi mediul copilului. Un mediu care necesită prea mult conformism şi autocontrol, poate de asemenea să producă tensiune la orice vârstă la care autocontrolul este minim. Casa şi şcoala ar trebui să fie securizate astfel că copilul poate “intra în diverse lucruri” fără a fi nevoie să facă faţă diverselor restricţii. Ar trebui să aibă multe posibilităţi pentru a-şi exersa abilităţile de luare a deciziilor şi de independenţă.

18

4. Un copil are nevoie de consecvenţă din partea adultului din jurul lui, precum şi de multă dragoste, afecţiune şi atenţie pozitivă. Aşteptările şi atenţia inadecvată pot de asemenea să determine accese de furie. Restricţiile ar trebui să fie câteva, dar ferme şi pe înţelesul copilului. Îndepărtaţi orice îl deranjează în mod constant pe copil. Cererile comportamentale ar trebui să fie adecvate vârstei (nici un copil de 1 sau de 2 ani nu poate fi cooperant sau nu se poate autocontrola ca unul de 3 ani.)

5. De asemenea, este important modul în care se dă atenţie crizei de furie. Copilul poate avea nevoie de compasiune, să fie îmbrăţişat şi ajutat în redirecţionarea atenţiei. El poate avea nevoie de un distractor. Poate avea nevoie ca ocazional să fie lăsat singur până ce sentimentele trec. Oricum, este important ca dvs. să nu cedaţi niciodată în faţa crizei, anulând o regulă sau dându-i ceea ce a vrut înainte de a face criza. Altfel, accesele de furie pot deveni repede mainipulative şi cu scop.

B. Accese de furie întărite extern: Acestea sunt crize cu scop, ori pentru a obţine atenţie pozitivă sau negativă, ori pentru a controla mediul. De obicei, aceste crize sunt foarte frecvente, durează mult timp (peste 30 minute) şi se pot declanşa sau opri prin voinţă. Adesea, nu există lacrimi.1. Dacă copilul face o criză manipulativă, cel mai bine este să ignoraţi complet copilul şi

comportamentul lui. Nu-i vorbiţi, nu vă uitaţi la el, nu-l liniştiţi şi nu reacţionaţi în nici un fel. În special, nu fiţi tensionat, tulburat sau afectat în nici un fel de comportamentul lui. Dacă este imposibil să fiţi calm şi relaxat, plecaţi din cameră sau chiar din casă, dacă este în siguranţă. Nu-l pedepsiţi pentru accesele de furie. Mergeţi la copil cât de repede puteţi şi întăriţi-i comportamentul, vorbindu-i, zâmbindu-i, luându-l în braţe şi îmbrăţişându-l odată ce criza s-a terminat (rar durează mai mult de 45 de minute) sau copilul s-a calmat în mod considerabil. Poate îi daţi ceva de mâncare sau vă jucaţi cu el. Nu discutaţi cu el despre comportamentul anterior. Uitaţi-l. Nu îi daţi ce a vrut înainte de a se declanşa criza. Această metodă va lua două sau trei săptămâni pentru a fi cu adevărat eficientă, în funcţie de severitatea comportamentului. La început, comportamentul se poate înrăutăţi, dar este pentru scurt timp, poate două sau trei zile.

2. Un copil care se automutilează sau se răneşte în orice fel în timpul crizei, nu trebuie lăsat singur sau ignorat. Ţineţi-l în braţe ca pe un bebeluş, cu un braţ sub spatele lui, în sus şi peste piept şi braţe, iar celălalt braţ peste picioarele lui. Dacă este ţinut cu fermitate, copilul nu se poate răni nici pe sine, nici pe adult. Este important ca adultul să fie calm, relaxat şi neîngrijorat. Este extrem de dificil pentru părinte sau pentru personalul de la centru să fie şi să se simtă relaxat, deşi acest lucru este foarte important pentru copil. De obicei, este foarte folositor ca o a doua persoană să fie prezentă pentru a vă ajuta. Această persoană poate sta împreună cu dvs. pentru a vă ţine companie şi poate vorbi şi glumi împreună cu dvs. Chiar un copil care ţipă poate fi tolerat de către adult. Puteţi să-i vorbiţi calm copilului indiferent dacă pare sau nu să vă asculte. Nu-l mustraţi. În schimb, puteţi spune lucruri, precum “Este în regulă,” “Vei fi bine,” “Te voi ţine aşa doar până te vei calma.”

3. Aceste modalităţi de a face faţă acceselor de furie, discutate la punctele 1 şi 2 sunt aproape întotdeauna nonnecesare pentru un copil sub doi ani. Crizele datorită frustraţiei sau nefericirii apar de obicei sub această vârstă şi necesită un tratament mai blând şi care să fie de un ajutor mai mare. Folosiţi metodele de tratament discutate la punctele 1 şi 2 pentru accesele de mânie care sunt a) extreme, acestea sunt rare şi ocazionale, dar adesea periculoase pentru copil sau pentru ceilalţi şi de obicei apar acasă sau la şcoală; sau pentru acele crize care sunt b) serioase şi frecvente, acestea apar mai mult de 3-4 ori pe zi şi durează cel puţin 15 minute de fiecare dată. Amintiţi-vă că accesele de manipulare pot fi prevenite complet dacă accesele timpurii nu sunt niciodată răsplătite. Liniştiţi-l, înţelegeţi-l, dar nu cedaţi.

4. Ţinerea respiraţiei este un fel de criză sau răspuns la frustrare. Nu lăsaţi copilul să vă vadă spaima. De asemenea, încercaţi să-i ignoraţi comportamentul. Copilul nu-şi va face rău. Încercaţi să-l faceţi să se calmeze şi să se liniştească; distrageţi-l înainte de a deveni aşa de tulburat. Oricum, nu daţi copilului atât de multă atenţie pentru a nu-şi face un obicei din a-şi ţine respiraţia pentru a primi atenţie.

5. Răspunsul părinţilor la aceste crize ar trebui să fie cât mai constant posibil, indiferent de cum se comportă copilul.

6. Dacă este dificil de determinat de ce au apărut crizele, puteţi să ţineţi evidenţa numărului şi perioadei când apar crizele, ce se întâmplă în mod direct înainte şi după, de ex. răspunsul părinţilor. Căutaţi un pattern (model).

19

5.43 Are nevoie şi aşteaptă ritualuri şi rutină (12-18 luni)

Copilul devine ritualist în privinţa rutinelor familiare şi cere un model repetitiv pentru unele activităţi zilnice.1. Copilul începe să ceară ca ritualurile să fie făcute exact în acelaşi fel în fiecare zi pentru că în

sfârşit el înţelege şi îşi aminteşte modul în care sunt făcute lucrurile şi ordinea lor. Aceasta este în special adevărat pentru ritualurile de la culcare. Aceasta este o etapă naturală şi care nu face rău. Ritualurile îi dau copilului confort şi securitate şi pot dura ceva timp.

2. Nu stabiliţi un ritual, în special la culcare, care nu poate fi continuat un timp mai îndelungat. Ţineţi un ritual un timp scurt. Altfel, dacă părintele citeşte şase poveşti şi îi dă de băut de patru ori, se va afla în situaţia de a face asta mereu.

3. Copilul poate obiecta în mod violent împotriva unei schimbări care a survenit acasă sau la şcoală. Respectaţi-i dorinţa.

4. Timpul rutinelor obişnuite, joc, ieşiri afară, îmbăiere sau somnul din timpul zilei, pot deveni foarte importante pentru copil. Rutinele generale sunt bune pentru copiii care încearcă să înveţe despre cum este rânduită lumea.

5. Evitaţi o schimbare mare, cum ar fi mutatul, luarea unei vacanţe sau mersul la spital, dacă sunt posibile. La această vârstă poate fi foarte dificil pentru copil.

6. ATENŢIE: Preocupările ritualiste ale copilului ar trebui să-i ocupe o mică parte din zi. O necesitate exagerată pentru similaritate poate fi un indiciu de anormalitate.

5.44 Începe să aibă simţul umorului – râde la ceea ce i se pare nepotrivit (12-18 luni)

Copilul învaţă ce lucruri sunt normale şi ce lucruri sunt anormale în mediul său. Dacă evenimentele neobişnuite sau ciudate nu-l înspăimântă, copilul le poate vedea ca “prosteşti” şi poate râde. Un simţ al umorului timpuriu este de obicei evidenţiat în mediul familiar.1. Expuneţi copilul acasă, cât mai mult posibil, unei rutine familiare, dar nu rigide. Până ce va şti ce

este familiar şi adecvat, un copil nu poate recunoaşte şi aprecia umorul a ceea ce nu este familar. De asemenea, este important ca el să se simtă confortabil cu şi neameninţat de ceea ce este nefamiliar, cel puţin uneori. Copilul care tresare tot timpul la evenimentele străine trebuie să fie expus la acţiuni minore şi nefamilare în contextul unei rutine confortabile şi familare, acasă.

2. Repetaţi situaţiile amuzante împreună cu copilul şi râdeţi cu el atâta timp cât lui îi plac. La această vârstă, o glumă este amuzantă indiferent de câte ori este spusă. Nu numai că îi plac repetiţiile evenimentelor amuzante, dar se aşteaptă ca şi ceilalţi să râdă mereu cu el. Este important ca adultul să nu descurajeze acest simţ al umorului în devenire, ignorând un eveniment amuzant numai pentru că nu mai este nou.

3. Vedeţi dacă copilului îi face plăcerea o îmbrăcăminte pusă pe o parte a corpului “incorectă”, ori a dvs ori a lui. Puneţi o şosetă pe capul dvs., o căciulă pe piciorul lui, pantalonii pe braţul lui. Râdeţi la toate acestea.

4. Uitaţi-vă împreună cu copilul la reclamele de la TV şi râdeţi la părţile amuzante. La această vârstă, el poate râde pentru că o pisică cântă ca o persoană sau pentru că cineva “poartă” baloane de săpun pe cap. Amintiţi-vă că simţul umorului copilului este diferit de cel al adultului. “Glumele” pentru adult, verbale sau non-verbale, nu sunt apreciate de copil. Copilul poate râde sau plânge când cineva cade sau când el tresare. Nu susţineţi comedia bufă, de exemplu, dacă aceasta sperie copilul.

5. Dansaţi sau plimbaţi-vă cu copilul având labele picioarelor peste ale dvs.6. Râdeţi împreună cu el dacă el începe să râdă pentru că dvs. aţi scăpat sau aţi vărsat ceva. Jucaţi un

joc de aruncare de obiecte având reacţii exagerate şi o nepăsare “prostească.”7. Modelaţi situaţii amuzante adecvate pentru copil. Adesea, ceea ce este amuzant pentru copil este

descoperit în mod accidental. Spontan, el râde la ceva ce percepe ca amuzant, ceva ce poate trece neobservat de adult. Când copilul râde, este important ca adultul să ştie şi să reacţioneze la situaţia amuzantă chiar dacă situaţia nu este amuzantă şi pentru adult.

20

5.45 Îi face plăcere să imite comportamentul adultului; răspunde bine la noile sarcini (12-18 luni)

1. Lăsaţi copilul să o “ajute” pe mama prin casă; să şteargă praful, să spele vasele, “să spele” cada sau veranda din faţă, să strângă şi să adune frunzele, să înmâneze adultului uneltele pe care trebuie să le folosească (unele sigure) sau îmbrăcămintea pe care să o atârne, să spele maşina, să ude grădina cu un furtun. Nu cereţi sau nu aşteptaţi să termine sarcinile; aceste “însărcinări” ar trebui să fie ceva amuzant, nu forţat.

2. Părinţii şi copiii ar trebui să strângă împreună jucăriile la sfârşitul zilei. Ei ar trebui să facă această activitate cu veselie şi împreună. Este o cale bună pentru a stabili un bun obicei, iar mai târziu copilul va face asta singur.

3. Daţi-i o sarcină mică, cum ar fi să-i aducă papucii tatălui sau să aducă ziarul. Apreciaţi voinţa copilului, spunându-i: “Eşti de un mare ajutor.”

4. Acesta este timpul ideal pentru a introduce deprinderile referitoare la folosirea toaletei, spălatul pe dinţi, propria spălare. Acestea sunt activităţi minunate, fascinante pentru copil deoarece el îi vede pe părinţi făcându-le.

5. Copilului îi plac beneficiile jucatului cu păpuşa, imitând grija părintească faţă de el, în special dacă este un nou bebeluş. Atât băieţeii, cât şi fetiţele ar trebui să aibă cel puţin o păpuşă bebeluş.

5.46 Se joacă cu mingea în mod coooperativ (12-15 luni)

Copilul cooperează cu bucurie într-un joc de tip dă-şi-ia. El poate tolera să dea drumul mingiei pentru că ştie că aceasta va fi rostogolită sau aruncată înapoi către el.1. Jucaţi-vă cu mingea împreună cu copilul, în faţa oglinzii. Încurajaţi-l să-şi folosească mâinile

pentru a împinge sau a rostogoli mingea.2. Jucaţi-vă cu mingea cu copilul aflat pe un dispozitiv, pe burtă pe o scândură sau la o măsuţă la

care se stă în picioare. De asemenea, se poate juca în şezut, în genunchi sau în picioare, cu sau fără sprijin. (Referiţi-vă la secţiunea motricităţii grosiere, acolo unde consideraţi necesar.)

3. Aruncaţi de la unul la altul o minge moale din material textil.4. Experimentaţi cu diverse feluri de mingi, de ex. o minge mică de tenis, o minge care se strânge cu

mâna, o minge din cauciuc moale, o minge mare de plajă, pentru a vedea care este cea mai uşor de mânuit pentru copil. Începeţi cu o minge mare şi descreşteţi mărimea pe măsură ce copilul îşi îmbunătăţeşte abilităţile.

5. Introduceţi baloanele; de obicei, un copil le adoră. Râdeţi când acestea se sparg, dar îndepărtaţi repede resturile astfel încât copilul să nu le bage în gură şi să se înece.

6. Dacă copilul are nevoie de un ajutor suplimentar pentru a se juca cu mingea, implicaţi doi adulţi. Lăsaţi un adult să stea în spatele copilului şi să îl ajute să arunce. Cel de-al doilea adult trebuie întotdeauna să rostogolească sau să arunce imediat înapoi mingea.

7. Un copil de această vârstă rar poate să prindă o minge. Jocul cu mingea presupune urmărire şi aruncare sau răstogolirea mingiei de la unul la altul. Rostogoliţi mingea între picioarele copilului pentru a o “prinde,” dacă stă în şezut cu picioarele întinse şi depărtate.

8. Aruncaţi o minge de-a lungul camerei şi distraţi-vă urmărind-o împreună. Fiţi sigur că copilul recuperează mingea şi “câştigă cursa.”

5.47 Arată preferinţe faţă de jucării (12-18 luni)

Copilul prezintă o personalitate distinctă în raport cu alţi copii, aceasta manifestându-se în preferinţele sale pentru păpuşi vs. cărţi. vs. cuburi vs. camioane, jocuri liniştite vs. jocuri active. Anumite jucării îl atrag; altele sunt ignorate.1. Lăsaţi copilul să se joace cu mături, unelte sigure, oale şi tigăi, reviste vechi, cutii metalice şi

veselă care nu se sparge. Copilul poate prefera “jucăriile” pe care vede că le folosesc părinţii săi pentru că el vrea atât de mult să fie ca ei.

2. Fiţi sigur că jucăriile copilului sunt disponibile. Jucăriile puse într-o cutie sau pe o etajeră aflată la înălţime şi unde copilul nu poate vedea sunt “pierdute.” În ceea ce îl priveşte pe copil, ele nu există. Desigur că prea multe jucării în câmpul vizual al copilului pot fi copleşitoare, dar câteva jucării vizibile şi disponibile îi permit copilului să arate ce i-ar plăcea să facă şi îl ajută să ia propriile decizii.

21

3. Obiectele care se strâng la piept, jucăriile care îl liniştesc sunt populare printre jumătate din copii, începând cu această vârstă. Nu este important dacă copilul dezvoltă un ataşament puternic faţă de o pătură sau un animal de pluş. Nu este necesar să ajutaţi copilul să îşi dezvolte un astfel de ataşament, dar nici nu trebuie să vă îngrijoraţi în legătură cu un ataşament foarte puternic faţă de un astfel de obiect.

5.48 Prezintă un comportament uşor de distras (12-15 luni)

Un copil de această vârstă “fuge” de la un lucru la altul. Se plictiseşte repede, este uşor de distras şi este pur şi simplu incapabil să stea liniştit o perioadă mai mare de timp. Acest comportament este prea normal ca să vă îngrijoraţi, atâta timp cât el se joacă sau cercetează cel puţin o parte din timp.1. Nu cereţi o atenţie prelungită în timpul unui joc liniştit. O activitate sedentară, liniştită, care

implică motricitatea fină nu ar trebui să dureze mai mult de cinci minute.2. Alternaţi perioadele active şi liniştite pe parcursul zilei, dându-i şanse frecvente pentru a-şi

consuma energia fizică..3. Nu vă aşteptaţi ca el să fie “bun” în locurile în care merge adultul, de ex. la restaurant sau la

magazin. Singura modalitate reală pentru a vă descurca într-un restaurant cu un copil neastâmpărat care nu stă într-un loc este să nu-l luaţi acolo. Dacă trebuie să mergeţi, daţi-i lucruri interesante cu care să se joace şi vorbiţi frecvent cu el. Nu vă aşteptaţi să stea pentru ca dvs. să beţi cafeaua, odată ce mâncarea s-a terminat.

4. Jucaţi-vă cu jucăriile împreună cu el. De obicei, un copil se poate concentra un timp mai îndelungat, când participă şi adultul.

5. În fiecare zi lăsaţi-l să stea liniştit un anumit timp, de ex. înainte de culcare. Implicaţi-l în jocuri liniştite care necesită o anumită atenţie. Vorbiţi despre părţile corpului, făcând din asta un joc. Vorbiţi despre imaginile dintr-o carte; citiţi poveşti din carte, dacă copilul este interesat; spuneţi versuri pentru copii. Spuneţi poveşti despre lucruri amuzante pe care le-a făcut copilul în acea zi, de ex. ce a făcut în parc.

5.49 Are tendinţa să fie complet murdar (12-18 luni)

Copilul nu are simţul curăţeniei sau ordinii. De obicei, copilul se delectează făcând dezordine/murdar cu absolut orice lucru.1. Lăsaţi-l să picteze cu degetele; lăsaţi-l să folosească lut nontoxic. Ocazional, lăsaţi-l să atingă

mâncarea, laptele pe care l-a vărsat, sucul din cană.2. Daţi-i multă apă şi nisip pentru joc.3. Îmbrăcaţi-l cu haine vechi şi lăsaţi-l să facă plăcinte din noroi. Copilul are nevoie să fie murdar.4. Ocazional, este normal să se joace cu mişcările intestinelor; nu-l mustraţi sau nu-l faceţi să-i fie

ruşine. După vârsta de 18 luni, poate fi necesar sau de dorit să-i creşteţi puţin aversiunea. Câteodată faceţi afirmaţii despre disconfort şi despre a fi “drăguţ şi curat.” Totuşi nu păreţi prea preocupat în privinţa disconfortului sau curăţeniei.

5. Copiii care sunt excesiv de pretenţioşi şi de ordonaţi trebuie să fie introduşi treptat în jocul murdar. Jucaţi-vă cu noroi, acuarele sau făină şi uitaţi-vă vesel şi bucuros la copil. Invitaţi-l să se alăture. Poate avea nevoie să vă observe un timp înainte de a se alătura.

6. Nu săriţi pentru a-i spăla mâinile, faţa sau măsuţa ori de câte ori s-a murdărit puţin, atunci când mănâncă. Fiţi calm şi nepăsător în privinţa murdăriei de pe copil.

7. Lăsaţi-l să vă ajute când faceţi prăjituri, vă jucaţi cu plastelină sau frământaţi pâine.8. Copilul care este înspăimântat sau nu îi place murdăria de pe mâini, de ex. plastelină, acuarele sau

noroi, poate avea nevoie de o curăţire frecventă. Ţineţi un burete sau o cârpă umedă la îndemână astfel ca mâinile lui să poată fi şterse imediat la cerere. Subliniaţi verbal că murdăria se şterge imediat. Aceasta îl va ajuta să cerceteze şi să-i placă lucrurile murdare.

9. Referiţi-vă la 1.68 (Îi plac activităţile murdare, cum ar fi pictatul cu degetele).

22

5.50 Îi face plăcere să fie în centrul atenţiei în familie (12-18 luni)

Copilului îi place să fie admirat şi privit în familie, chiar dacă poate să îi fie ruşine sau poate fi conştient de sine printre ceilalţi. Adesea repetă activităţile pentru a atrage atenţia, şi, în general, cere să i se acorde atenţie.1. Recunoaşteţi repetarea comportamentului copilului pentru a primi atenţie pentru ce este. Anumite

comportamente sunt din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce părinţii le acordă atenţie. Este important în mod special să vă amintiţi că dojenirea, certatul, trasul unei palme sunt forme ale atenţiei. Aceste aşa-numite pedepse pot, foarte probabil, să crească frecvenţa comportamentelor indezirabile. Acordaţi atenţie doar acelor comportamente pe care le aprobaţi.a. Dacă este nevoie de pedeapsă, faceţi-o cu un minim de atenţie şi de vorbit. Izolarea copilului

pentru 1-5 minute poate fi adesea eficientă. Pedeapsa trebuie să fie minimă la această vârstă.b. Plecaţi sau întoarceţi-vă cu spatele când copilul scânceşte, geme sau se agită pentru a vă

“manipula.”c. Vorbiţi mult despre şi daţi atenţie comportamentelor bune ale copilului. Învăţaţi-l ce să facă,

nu numai ce să nu facă.2. Învăţarea are loc datorită atenţiei din partea părinţilor. Cuvinte noi, gesturi noi, abilităţi noi, un

turn înalt făcut din cuburi, orice sarcină va fi repetată dacă părinţii observă şi laudă copilul. Învăţaţi-l să fie mândru de abilităţile şi de succesele sale.

5.51 Îmbrăţişează şi sărută părinţii (14-15,5 luni)

1. Demonstrarea afecţiunii este învăţată direct prin imitaţie. Îmbrăţişaţi şi sărutaţi copilul frecvent. Spuneţi-i ce faceţi. Invitaţi-l să răspundă. Faceţi un joc din asta.

2. Adesea, un copil sărută cu gura deschisă. Nu vă retrageţi de la aceasta.3. Jucaţi-vă cu păpuşi sau animale. Cereţi copilului să le îmbrăţişeze şi să le sărute, în timp ce dvs. îl

îmbrăţişaţi şi îl sărutaţi pe el.4. Nu-l încurajaţi să îmbrăţişeze şi să sărute pe oricine întâlneşte. Aceste gesturi de atenţie ar trebui

să fie numai pentru membrii familiei sau alte persoane foarte apropiate de copil. Un obicei de nediscriminare a sărutului de salut sau de luat la revedere este foarte greu de separat în anii ce urmează, mai ales dacă este vorba despre un copil handicapat.

5.52 Imită activităţile casnice (15-18 luni)

Imitaţia copilului este foarte simplă, incompletă şi de scurtă durată. Îi copiază pe părinţi pentru că îi place să facă asta. Este un semn bun că se dezvoltă normal în identificarea cu părinţii.1. Daţi copilului sarcini simple să le facă prin casă, de ex. să şteargă o zonă a mesei sau să aranjeze

jucăriile. Acestea nu ar trebui să fie treburi menajere, ci jocuri.2. Lăsaţi-l să adune resturi de hârtie de pe podea şi să le pună în coş. Lăsaţi-l să ducă pentru dvs.

lucruri în bucătărie.3. Lăsaţi-l să îndoaie ziarele şi să le pună la locul lor.4. Puneţi oale şi cratiţe şi alte lucruri care nu se sparg pe rafturile joase din bucătărie, astfel că copilul

se poate juca cu ele.5. Daţi-i o cârpă pentru “a ajuta” la ştergerea prafului împreună cu mama. 6. Daţi-i un burete sau o cârpă când este în cadă, pentru “a spăla” cada şi pereţii.7. Lăsaţi-l să vă ajute să puneţi lucrurile la locul lor, dându-le părinţilor sau educatorului.8. Copilul nu poate îndeplini singur sarcinile. Îi va plăcea “munca,” dacă un adult îi ţine companie şi

lucrează împreună cu el. Este o vârstă bună pentru aranjarea lucrurilor împreună; distraţi-vă.9. Atât băieţeii, cât şi fetiţele adoră să imite munca mamei, pentru că este cea mai vizibilă pentru ei.

Ei preferă măturile, făraşul, spălarea vaselor, “gătitul.” De asemenea, tatăl va implica copilul în munca lui prin casă ori de câte ori poate.

23

5.53 Îşi exprimă afecţiune (18-24 luni)

1. Fiţi afectuos cu copilul; el învaţă prin imitaţie.2. Nu respingeţi afecţiunea; bucuraţi-vă, atingând şi îmbrăţişând copilul.3. Băieţii nu sunt “feminini” pentru că sunt afectuoşi. Atingerea este normală şi sănătoasă.4. Copilul este încă un bebeluş; bucuraţi-vă şi vorbiţi cu el.5. Atingeţi-i mult corpul. Nu ignoraţi părţile cu deficienţe, dacă copilul este handicapat.6. Jucaţi-vă cu el şi ascultaţi-l. Respectaţi-i drepturile. Spuneţi-i să este “curat,” “bun,” “în regulă.”

Lăsaţi-l să se joace cu degetele de la picioarele dvs. Gâdilaţi-vă reciproc, săriţi, daţi-vă în leagăn, jucaţi-vă împreună de-a v-aţi ascunselea, faceţi împreună tumbe pe podea, cântaţi cântece, bucuraţi-vă unul de altul!

7. Nu necăjiţi copilul. Poate că nu reuşeşte pentru că nu înţelege. Chiar când s-a acţionat într-un mod glumeţ, îl confuzionează şi îl supără. Astfel, puteţi să-l învăţaţi să nu aibă încredere, să respingă jocul adultului, astfel devenind negativist, de ex. nu ţineţi jucării sau mâncare prea departe de copil, ca şi cum ar fi un joc.

8. Afecţiunea nu înseamnă superprotecţie. Daţi-i atâta independenţă şi autocontrol cât poate face faţă.9. Afecţiunea nu înseamnă doar îmbrăţişări şi sărutări; este o atitudine pozitivă. Nu întrerupeţi un

copil pentru a-l săruta şi “iubi.” Astfel, doar îl abateţi.10. Simpatia şi afecţiunea sunt în principal învăţate prin imitaţie şi experienţă. Simpatia şi afecţiunea

parentală arătate copilului, îl învaţă să aibă aceleaşi emoţii faţă de alţii. Nu-l faceţi puternic şi curajos ignorându-i nevoia de dragoste şi simpatie.

5.54 Manifestă gelozie la atenţia acordată altora, în special altor membri ai familiei (18-24 luni)

Copilul îşi arată gelozia nu prin cuvinte, ci printr-un comportament negativist. Poate deveni agresiv, gălăgios sau destructiv. Se poate comporta ca un bebeluş, poate scânci, poate manifesta dependenţă sau cere ajutorul părinţilor atunci când nu este necesar. Acţiunile lui sunt dovada nevoii de a i se acorda atenţie suplimentară, chiar dacă el nu ştie ce este în neregulă cu el.1. Acesta este un comportament natural, normal şi acceptabil. Niciodată nu faceţi un copil să se simtă

ruşinat pentru că este gelos, în special faţă de un nou bebeluş.2. Fiţi în permanenţă atent şi iubitor faţă de copil. Asiguraţi-l de grija şi atenţia dvs. permanentă.3. Satisfaceţi-i dorinţele copilului de a avea scutece, un biberon, a fi legănat. Va renunţa singur la

aceste activităţi pe măsură ce descoperă că nu sunt atât de minunate precum par.4. Fiţi foarte interesat de activităţile adecvate vârstei copilului. Din când în când, admiraţi-l cât de

mare este şi cât de multe poate face.5. Lăsaţi-l să vă “ajute” când aveţi grijă de bebeluş. Ocazional referiţi-vă la bebeluş ca fiind fără

ajutor şi nu aşa de capabil ca el.6. Daţi-i o păpuşă bebeluş cu care să se joace. Lăsaţi-l să fie violent cu el, dacă aşa doreşte.

Încurajaţi-l să se joace cu el, când mama este ocupată cu bebeluşul.7. Un copil devine gelos pe afecţiunea părinţilor unul faţă de celălalt. Copilul trebuie să înţeleagă că

el nu poate interveni în totalitate, deşi părinţii ar trebui să-i înţeleagă sentimentele. Părinţii nu ar trebui să aibă manifestări lungi de afecţiune în faţa copilului, dar nici nu este nevoie să se ascundă de el.

8. Un anumit fel de gelozie se evidenţiază prin întreruperile constante de către copil a părintelui sau educatorului care vorbeşte cu un alt adult, citeşte sau este la telefon. În mod constant, copilul încearcă să intervină pentru a atrage atenţia adultului sau pentru a fi parte a ceea ce se întâmplă. Poate face încercări pentru a se alătura conversaţiei, repetând cuvintele adultului şi încercând să introducă noi subiecte. Implicaţi copilul ori de câte ori este posibil. Dacă nu este posibil, refuzaţi interacţiunea cu blândeţe, dar ferm. Mama poate spune “Acum sunt ocupată pentru că vorbesc cu doamna Ionescu (sau citesc). Trebuie să-ţi găseşti altceva de făcut.” Ajutaţi la implicarea copilului în ceva adecvat. Ignoraţi orice încercări continue din partea copilului; dacă este absolut necesar, îndepărtaţi-l blând din cameră.

24

5.55 Arată o mare varietate de emoţii, de ex. frică, furie, simpatie, modestie, vină, ruşine, anxietate, bucurie (18-24 luni)

Copilul „se împinge singur” pentru a fi mare şi manifestă o gamă largă de emoţii. Aceasta este o dezvoltare naturală. Emoţiile negative ar trebui să fie de intensitate medie şi să ocupe o mică parte din ziua copilului.1. Copilul poate cere să îl lăsaţi singur la toaletă şi vă îndeamnă să ieşiţi şi să închideţi uşa. Nu râdeţi

de dorinţa lui, dar respectaţi nou-descoperitul individualism şi modestia.2. Copilul poate să se opună brusc îmbrăcatului şi dezbrăcatului în faţa celorlalţi, pe plajă sau în

sufragerie. Respectaţi-i aceste dorinţe atunci când apar.3. Minimalizaţi pe cât posibil mustrarea sau corectarea copilului în faţa celorlalţi, în special faţă de

cei de vârsta lui. Dacă este necesar să-l corectaţi, luaţi-l de-o parte sau în altă cameră.4. Copilul se poate simţi vinovat pentru că a făcut ceva interzis. Dacă vina este copleşitoare, trebuie

să-l liniştiţi şi să-l calmaţi. Oricum, o mică vină poate fi un lucru bun şi un semn al unei conştiinţe care se dezvoltă. Ocazional, puteţi încuraja aceasta.

5. Niciodată nu faceţi un copil să se simtă ruşinat sau vinovat în legătură cu accidentele privind toaleta, masturbarea sau corpul în general. Se va simţi singur puţin vinovat, iar un sentiment al vinovăţiei suplimentar nu ar trebui adăugat. Nu-l faceţi să fie ostil faţă de propriul său corp.

6. Modelaţi pentru copil un comportament vesel, exuberant. Dacă se întâmplă ceva bun, bateţi din palme; arătaţi-i copilului cum să se arate încântat.

7. Nu descurajaţi comportamentul natural de încântare. Recunoaşteţi şi alăturaţi-vă bucuriei copilului.8. Arătaţi-i imagini de copii cu diferite expresii faciale. Vorbiţi despre cum se simt.9. O încântare exagerată a copilului poate determina o explozie/criză dacă nu poate face faţă

sentimentelor lui. Chiar sentimentele sau experienţele bune pot fi prea mult şi pot deveni neplăcute, în special pentru un copil sensibil. Într-un astfel de caz, copilul poate avea nevoie de ajutor pentru a se calma. Evitaţi să faceţi prea multe lucruri emoţionante într-o singură zi.

5.56 Doreşte controlul celorlalţi: comandă, luptă, opune rezistenţă (18-24 luni)

1. Urmaţi uneori directivele copilului. Satisfaceţi-i dorinţa de a fi adult.2. Stabiliţi puţine limite, dar ferme.3. Poate direcţiona şi controla păpuşile. Ajutaţi-l şi încurajaţi-l în acest fel de joc.4. Ajutaţi-l să glumească şi să râdă în legătură cu mustrarea şi cu agitarea lui. Faceţi un joc din asta şi

spuneţi că sunteţi un copil “prostuţ,” în timp ce el se joacă de-a adultul “sever.”5. Uneori lăsaţi-l să controleze situaţia şi chiar pe părinţi şi educatori.6. Fiţi calm în privinţa acceselor lui de furie. Referiţi-vă la 5.42 (Prezintă frecvent accese de furie)

pentru sugestii.7. Întrebaţi-l ce vrea şi respectaţi-i alegerea.8. Numiţi şi respectaţi sentimentele, chiar dacă acţiunile copilului trebuie să fie între anumite limite,

de ex. spuneţi: “Tu eşti supărat. Este în regulă să fii supărat, dar nu poţi lovi. Oamenii nu sunt pentru a fi loviţi; unele obiecte sunt pentru a fi lovite.”

9. Încercaţi să glumiţi uneori pe seama dispoziţiei proaste a copilului; adesea funcţionează.

5.57 Se simte uşor frustrat (18-24 luni)

Copilul poate suporta o provocare sau o împotrivire foarte mică. El este frustrat de propria sa inabilitate, precum şi de limitele sau cererile din partea părinţilor.1. Minimalizaţi cererile şi regulile cât mai mult posibil. Pentru un copil este destul de dificil să fie la

înălţimea propriilor cerinţe interne.2. Aceasta este vârsta primelor manifestări ale acceselor de furie. Acestea nu sunt manipulări, ci

suferinţe şi frustrări reale pe care nu le poate ţine înăuntru sau controla. Distragerea şi puţină liniştire pot fi foarte folositoare, dacă copilul le permite. În această perioadă, un copil are nevoie să fie lăsat singur.

3. Poate fi necesar, temporar ori permanent, să îndepărtaţi o jucărie care frustrează un copil datorită dificultăţii ei.

25

4. Fiţi sigur că copilul se odihneşte şi doarme suficient. El are nevoie de un mediu calm şi relaxat care încurajează perioade scurte de joc liniştit.

5. Dacă trebuie să frustraţi copilul, de ex. refuzându-i o cerere sau îndepărtând o jucărie, o mică distragere şi înţelegere pot fi importante. Nu răspundeţi la plâns şi ţipăt, renunţând sau schimbându-vă cererile.

6. Niciodată nu-l necăjiţi, chiar şi în joc.7. Referiţi-vă la 5.42 (Prezintă frecvent accese de furie) pentru sugestii suplimentare

5.58 Interacţionează cu cei de-o seamă folosind gesturi (18-24 luni)

Copilul poate împinge, trage sau apuca jucăriile. Poate lovi. Majoritatea interacţiunilor lui sunt încă agresive. Ocazional, el loveşte uşor, oferă jucării, face “pa” unui alt copil.1. Ajutaţi copilul să interacţioneze cu ceilalţi copii în joc. Doi copii pot sta în şezut faţă în faţă,

ţinându-se de mâini şi balansându-se înainte şi înapoi. De asemenea, copiii se pot ţine de încheieturile mâinilor şi pot simula un tren, fie stând pe taburete, fie stând în picioare şi mişcându-se pe un traseu prin cameră.

2. Folosiţi o cutie mare plină cu diverse tipuri de paste, orez, tăiţei lungi. Puneţi doi copii în cutie pentru jocul cu “nisip” folosind diferite instrumente pentru săpat. Lăsaţi copiii să interacţioneze, incluzând jucării de apucat, fără să interfereze prea mult.

3. Luaţi copilul în parc unde se joacă alţi copii, o dată sau de două ori pe săptămână, iar dacă este posibil, chiar mai des. Lăsaţi-l doar să se uite fără a se alătura, atâta timp cât doreşte. Pot trece câteva săptămâni înainte ca el să se alăture. Un copil poate fi “prea conştient de sine” pentru a interacţiona cu alţii înainte de a şti sigur “toate regulile.” Indiferent dacă participă activ sau nu, un copil timid se poate distra singur, dacă nu este constrâns de adult să facă mai mult decât este pregătit să facă.

4. Părinţii ar trebui să invite câte un copil acasă, în mod regulat. Mai mult decât un copil este de obicei prea obositor, la această vârstă.

5. Vor fi multe altercaţii între copii. Asta este în regulă; copiilor ar trebui să li se permită să-şi rezolve propriile conflicte, dacă nici unul dintre ei nu este într-un pericol real.

5.59 Se implică în jocul paralel (18-24 luni)

Copilul se joacă lângă sau în jurul altor copii. Se uită la alţii în mod intenţionat. Cu toate acestea, la această vârstă nu interacţionează sau nu se joacă cu alţi copii.1. Unui copil de această vârstă îi place să se joace lângă sau în jurul altor copii. Aceasta este

pregătirea pentru jocul interactiv care urmează. Cu toate acestea, copilul nu ar trebui încă să fie împins să facă lucruri împreună cu ceilalţi. Lăsaţi-l să se joace singur sau doar să stea şi să privească.

2. Direcţionaţi jocul interactiv al copilului, dacă vreţi ca acesta să fie pozitiv. De obicei, interacţiunea nesupravegheată duce la altercaţii. Toţi copiii se tratează unii pe alţii fără empatie; ei împing, trag şi smulg jucării ori de câte ori au chef. Aceasta este perfect acceptabilă. Nu va face copilul “egoist” şi “lăudăros.”. Lăsaţi-l să se lupte, să se sprijine pe el însuşi, să înveţe să se descurce fără ajutorul adultului.

3. Luaţi copilul în parc în mod frecvent, unde se joacă cei de vârsta lui.4. Aşezaţi doi sau trei copii într-o cutie cu nisip sau într-o cutie mare cu paste făinoase în ea. Daţi-le

jucării sigure pentru a le folosi în acest mediu.5. Din punct de vedere interacţional, de obicei un copil poate accepta atâţia copii câţi ani are; de ex.

un copil de 1 an se poate distra numai cu un singur copil; un copil de 3 ani, cu trei copii. Un grup mai mare este tolerat numai cu mult ajutor şi direcţionare din partea adultului.

26

5.60 Se bucură de jocul solitar câteva minute, colorând, construind, uitându-se la cărţile cu imagini (18-24 luni)

Copilul nu se poate juca tot timpul singur, chiar şi pentru câteva minute. La început ocazional, apoi, din ce în ce mai frecvent, poate folosi jucăriile şi se poate amuza singur perioade din ce în ce mai lungi de timp. Nu-l întrerupeţi!1. Dacă perioada de atenţie a copilului este întotdeauna foarte scurtă:

a. Jucaţi-vă cu copilul; aceasta întotdeauna face jucăriile mai importante pentru el. Treptat, retrageţi-vă din jocul direct şi începeţi doar uitându-vă la copil; rămâneţi lângă el, lăudaţi-l şi interacţionaţi verbal cu el, când este necesar. Începeţi să vă retrageţi complet pentru o perioadă scurtă, promiţându-i că veţi fi imediat înapoi. De exemplu, mergeţi în bucătărie pentru câteva secunde, spălaţi-vă pe mâini şi veniţi înapoi. Treptat creşteţi perioada de timp cât sunteţi plecat.

b. O perioadă foarte scurtă de concentrare a atenţiei poate indica suprastimularea copilului. Lăsaţi ca doar două sau trei jucării odată să fie vizibile pentru copil. Reduceţi zgomotul şi dezordinea în gospodărie sau în clasă, dacă este necesar. Duceţi copilul într-un colţ liniştit. Vorbiţi-i încet şi simplu. Ajutaţi-l să se relaxeze.

c. Poate că este dezinteresat. Este jucăria prea uşoară, prea grea, într-adevăr plictisitoare? Daţi-i jucării foarte interesante; de ex. o legătură de baloane pe podea pot fi un mijloc puternic pentru a-i atrage interesul.

2. Lăsaţi copilul să se uite la TV doar ocazional şi doar la emisiuni bune pentru copii. Uitaţi-vă împreună cu el. El ar trebui să facă lucruri, nu să se uite la lucruri majoritatea timpului.

5.61 Îi plac jocurile dinamice şi agitate /zburdalnice (18-24 luni)

1. Învăţaţi copilul să se dea peste cap; rotiţi-l/învârtiţi-l prin cameră; “luaţi-l la plimbare pe diverse jucării mari”; lăsaţi-l să atingă tavanul; ajutaţi-l să stea în cap.

2. Evitaţi jocurile în care tata face pe ursul sau îl urmăreşte pe copil; în schimb faceţi diverse acrobaţii. Primul este prea real şi sperie un copil mic.

3. Daţi-i mult spaţiu şi posibilităţi în casă şi afară pentru jocul activ. Copilul are nevoie de activităţi motorii zilnice. Bicicletele pentru copii, echipamentele de gimnastică din casă şi de afară, leagănele, barele şi cutiile cu nisip sunt foarte populare şi foarte benefice.

4. Un mic joc zburdalnic cu părinţii poate fi prea emoţionant pentru copil. Nu exageraţi cu jocul “isteric,” la care se râde mult, în special seara.

5. Copiilor handicapaţi le lipsesc adesea aceste jocuri zburdalnice. Nu vă fie teamă să încurajaţi astfel de jocuri. Prea mulţi copii handicapaţi sunt excesiv de pasivi pentru că le lipseşte experienţa de acest fel.

5.62 Experimentează un sentiment puternic al importanţei de sine (18-24 luni)

Copilul începe să simtă că este centrul universului şi se aşteaptă ca şi alţii să-l trateze în consecinţă. Adesea este descris ca “egoist,” dar, de fapt, el învaţă să aibă sentimente pozitive şi bune despre el însuşi, să-şi dezvolte respectul de sine şi să devină o individualitate. Acesta este un stadiu foarte important al dezvoltării, dacă copilul urmează să crească pentru a deveni un adult încrezător şi independent.1. Un copil poate lua lucruri, poate cere lucruri, nu împarte şi adesea loveşte alţi copii. Nu-l faceţi să-

i fie ruşine de aceste activităţi. Copilul nu va împărţi ceva cu altcineva înainte de a avea trei ani sau mai mult şi, chiar atunci, sunt o mulţime de lupte. Lăsaţi copilul să smulgă jucării de la un alt copil şi viceversa. Lăsaţi-l să-şi apere propriile bunuri. Un copil învaţă să împartă şi să-şi aştepte rândul, nu fiind forţat, ci simţindu-se generos faţă de oamenii pe care-i place cu adevărat.

2. Sugeraţi-i copilului să dea unui alt copil o jucărie pe care nu o foloseşte sau care este veche. Lăudaţi răspunsurile pozitive, dar nu vă manifestaţi dezamăgirea dacă el refuză.

3. Precedenta este importantă în special pentru fraţi/surori dacă trebuie să evitaţi rivalitatea, gelozia şi luptele constante.

4. Nu încercaţi să-l faceţi pe copil să se simtă vinovat pentru că a rănit pe alţii. Opriţi ferm o astfel de activitate, dar încă nu vă aşteptaţi ca el să înţeleagă durerea altora.

27

5. Lăsaţi copilul să-şi dezvolte un simţ puternic de proprietate şi “al meu.” El are nevoie de respectul dvs. faţă de jucăriile lui. Daţi-i un loc special pe care îl poate numi locul lui unde îşi ţine jucăriile, îmbrăcămintea, pantofii. Lăsaţi copilul să înveţe că el are lucruri, dar nu este încă pregătit să înţeleagă ce înseamnă al tău.

5.63 Încearcă să-i liniştească pe alţii la necaz (22-24 luni)

1. Copilul poate plânge când plâng alţi copii. Liniştiţi-l. Ocazional, lăsaţi-l să-i liniştească pe copiii supăraţi.

2. Încurajaţi copilul să mângâie uşor sau să consoleze un alt copil, în special dacă l-a făcut să plângă. Aceasta îl învaţă înţelegerea celorlalţi şi interacţiunea între cei de-o seamă.

3. Un copil nu poate linişti alţi copii plângă ce el nu a fost liniştit şi tratat cu înţelegere pentru nefericirea sau suferinţele lui. Un copil nu devine prea “delicat” pentru că este consolat când plânge sau se loveşte. Nici nu devine “brav,” ignorându-i supărarea sau ridiculizându-l; învaţă doar că nu vă pasă de sentimentele lui. Chiar loviturile uşoare pot cere o atenţie de scurtă durată, dar plină de înţelegere. Un copil tratat cu înţelegere devine într-adevăr “brav” şi învaţă să nu mai plângă aşa de mult la o vârstă mai mare, când doreşte să crească şi să fie “mare.” La această vârstă, îi sunt adesea rănite sentimentele (nu o rănire reală), aceasta fiind cauza principală a plânsului.

4. Furia este de asemenea o formă de suferinţă. În special, când părinţii se ceartă, un copil mic este destul de supărat şi poate încerca să remedieze situaţia Părinţii ar trebui să încerce să nu respingă încercările copilului, în acest timp. Ei îl pot ajuta să facă faţă acestei situaţii, dându-i mai multă atenţie, strângându-l în braţe, mângâindu-l. Ei ar putea să vorbească deschis şi în mod realist despre supărarea lor, atunci când se poate aşa ceva. Îl pot lăsa pe copil să ştie că toată lumea se enervează câteodată şi asta este în regulă pentru că ei încă ţin unul la altul.

5.64 Îşi apără lucrurile personale (23-24 luni)

Copilul şi-a dezvoltat un simţ al proprietăţii. De asemenea, este destul de încrezător în sine pentru a-şi apăra lucrurile de ceilalţi.1. Copilul încă nu împarte şi poate chiar încerca să-şi apere lucrurile de părinţi. Respectaţi-i dreptul la

proprietate aşa cum doriţi ca el să îl respecte pe al dvs.2. “Al meu” devine un cuvânt foarte popular. Asta îl ajută pe copil să se vadă ca o individualitate şi îl

ajută să-şi dezvolte un ego sănătos. Chiar îl ajută la învăţarea folosirii pronumelui corect. Copilul care nu spune niciodată “al meu” ar trebui să fie învăţat să spună.

3. Fiecare copil din familie ar trebui să aibă câteva lucruri, îmbrăcăminţi sau jucării şi un loc, pat, cutie cu jucării sau un colţ al camerei, care să fie într-adevăr al lui şi poate fi ascuns de ceilalţi. Copilul poate împărţi unele dintre lucrurile sale, dar nu pe toate. Este prea confuz/neclar pentru el.

4. Un copil poate ascunde lucruri care îi aparţin astfel că nimeni nu le poate avea. Asta este în regulă; lăsaţi-l să ştie că nu trebui să împartă decât dacă vrea.

5. Un copil la această vârstă nu fură cu adevărat, dar poate să apere cu îndârjire un lucru atractiv care este al altuia, ca şi cum ar fi al lui. Înţelegeţi-i sentimentele şi dorinţele, dar lăsaţi-l să ştie că nu poate avea obiectul dorit. Îndepărtaţi-l cu calm de lângă el, chiar dacă va fi nevoie să forţaţi puţin. Fiţi pregătit pentru accesul de furie care va urma.

5.6 5 Se distinge pe sine ca persoană separată; contrastează cu ceilalţi (24-36 luni)

Copilul începe să înţeleagă cu adevărat că el este separat de părinţii săi şi de restul lumii. Realizarea că el singur este responsabil pentru propriul corp, această conştientizare a integrităţii corporale, este puternică şi înspăimântătoare. Copilul poate deveni temător în ceea ce priveşte rănile, fricos în anumite circumstanţe, îngrijorat de diferenţele corporale, modest.1. O tăietură mică poate produce ţipete, dar nu datorită durerii, ci supărării. Întotdeauna trataţi

aceasta cu empatie, dar fiţi practic şi relaxat. Un bandaj şi un sărut pot merge bine, apoi puteţi să-i atrageţi atenţia către altceva. Un copil se poate speria de bandaje pentru că sunt ceva străin care se lipesc de corp. Respectaţi-i frica şi nu insistaţi.

2. Luarea temperaturii poate fi trăită ca pe o “violare.” Nu-i luaţi temperatura rectal, ci sub braţ.

28

3. Nu-i daţi păpuşi ale căror braţe şi cap se pot scoate cu uşurinţă. Copilul se poate speria că acelaşi lucru i se poate întâmpla şi lui.

4. Fiţi pregătit să-i daţi explicaţii simple despre răni sau handicapuri pe care le vede sau despre care întreabă. Principala lui îngrijorare este aceea că acelaşi lucru i s-ar putea întâmpla şi lui; are nevoie să fie liniştit astfel că nu va deveni o persoană temătoare sau handicapată.

5. Daţi-i răspunsuri simple la întrebările despre diferenţele dintre ceilalţi şi copil. În mod constant spuneţi-i că îl placeţi exact aşa cum este. Spuneţi-i, de ex. : “Mama are păr castaniu ca Maria şi ca Ioana. Tu ai părul blond ca tata, George şi Mihai. Îmi place părul tău blond.” sau “Tata are mâini mari pentru că este mare. Mâinile tale sunt mici pentru că tu eşti mic. Când vei creşte mare, şi tu vei avea mâinile mari.” Sau pentru un copil handicapat: “Când te-ai născut ceva s-a întâmplat cu picioarele tale, astfel că ele nu fac toate lucrurile pe care ar trebui să le facă, aşa cum şi eu m-am născut cu ‘dinţii încovoiaţi’. Tu ai fost născut aşa, dar noi doi avem ochi de aceeaşi culoare.” Acest fel de explicaţie, care este adecvată acum, nu se va face pentru un copil mai mare sau orb. Pe măsură ce explicaţiile devin mai complexe, răspunsurile trebuie să devină mai detaliate. Puteţi vorbi despre diferenţe; puteţi să empatizaţi cu frustrările copilului, de ex. “Şi eu aş fi vrut ca tu să poţi alerga, dar nu poţi. Ce altceva poţi face în schimb?” Nu-i sugeraţi că lucrurile se vor schimba când copilul va creşte mare, decât dacă este adevărat. Asiguraţi copilul că dvs. vă place aşa cum este. Spuneţi scurt remarcile. O propoziţie sau două sunt suficiente dacă nu cumva copilul cere mai multe. Nu mai faceţi o problemă din handicap mai mult decât aţi face privitor la diferenţele normale.

5.66 Este timid cu străinii şi în afara casei (24-30 luni)

Copilul îşi poate băga degetele în gură, poate refuza contactul vizual, îşi poate ascunde faţa şi se poate agăţa de fusta mamei, când este abordat de străini sau de alţi copii. Poate părea timid, în special la şcoală.1. Lăsaţi copilul să-şi intre în propriul ritm. A-l împinge pe copil să vorbească, să povestească sau să

se joace, îl face să fie mai timid şi mai rezistent. Fiţi realist în privinţa incapacităţii de a interacţiona. Respectaţi-i nevoia lui de a alege când şi cu cine va interacţiona.

2. Ocazional, menţionaţi că într-o zi când va fi mare, nu va mai fi timid sau se va putea juca.3. Copilul îşi poate pierde vremea sau se poate agăţa de rutinele iniţiale ale programului unei zi de

şcoală. El doreşte să meargă foarte lent pentru a fi pregătit să înceapă ziua. Aceasta nu este lene, dar nevoia de încetineală cuprinde şi absoarbe situaţia înainte de a se implica. Lăsaţi-l să facă totul în funcţie de ritmul său. Nu-l grăbiţi.

4. Mama ar trebui să stea la şcoală până ce copilul s-a familiarizat cu activitatea de dimineaţă. De obicei, aceasta nu ia mai mult de 15-20 minute.

5. Nu cereţi copilului “să se pună în valoare” sau să îndeplinească o sarcină în faţa altora. Aceasta îl face “foarte” conştient de sine. Dacă copilul nu reuşeşte sau refuză, părinţii se pot simţi ruşinaţi sau nefericiţi şi îl pot face să se simtă “prost” sau că este o dezamăgire pentru ei.

5.67 Afară ţine de mână părintele (24-30 luni)

1. Întotdeauna oferiţi-i mâna copilului când mergeţi la plimbare, etc. Daţi-i drumul dacă este în siguranţă şi el vrea asta.

2. Nu trageţi copilul de mână. Aceasta poate face dintr-o activitate presupus pozitivă una foarte neplăcută.

3. Nu insistaţi că “a crescut” şi să-i daţi drumul. Asta se va întâmpla mai târziu de la sine.4. Pentru un copil foarte timid, ţinutul de mână este un bun substitut pentru a-l ţine când îi este frică.

Spuneţi-i că îl veţi ţine de mână când cere să fie luat în braţe, astfel că se va simţi în siguranţă. Nu-l forţaţi, dar încercaţi să-l încurajaţi.

5. Un copil extravertit poate nu va dori niciodată să-l ţină pe părinte de mână şi poate fi întotdeauna pe fugă. Asta este în regulă, dar supravegheaţi-l de aproape. Insistaţi să-l ţineţi de mână numai când este absolut necesar, ca atunci când traversaţi strada.

29

5.68 Este extrem de posesiv faţă de cei dragi (24-36 luni)

Acum copilul ştie într-adevăr cui “aparţine” şi este ataşat puternic şi permanent de cei ce au grijă de el. El doreşte ca aceste persoane iubite să-i acorde atenţie doar lui şi adesea este gelos pe atenţia acordată altora sau pe afecţiunea dintre părinţi. Naşterea unui frate/soră în această perioadă poate determina sentimente puternice de gelozie.1. Părinţii ar trebui să încerce să nu fie prea afectuoşi unul faţă de celălalt în faţa copilului, dar ar

trebui să-l lase să ştie într-un mod ferm şi pozitiv că au timp atunci când doresc să fie împreună numai ei sau doresc să facă lucruri împreună.

2. Fiţi sigur că copilul primeşte suficientă atenţie pozitivă. O îmbrăţişare rapidă sau câteva cuvinte de dragoste pot ajuta foarte mult un copil gelos.

3. Faceţi un efort pentru a ţine copilul mai mare în centrul atenţiei, dacă aveţi un nou copil. Părinţii ar trebui să-i spună că-i înţeleg sentimentele de gelozie şi că îl iubesc aşa cum au făcut-o întotdeauna. Ei ar trebui să încerce să-l includă în activităţile pentru bebeluş şi să-l admire că este mare şi că se pricepe aşa de bine. Îl pot lăsa uneori să pretindă că este un bebeluş. Părinţii ar trebui să petreacă ceva timp doar cu copilul, în fiecare zi şi să-l facă să înţeleagă că îl iubesc cu adevărat şi au nevoie de el la fel de mult ca întotdeauna.

5.69 Prezintă un comportament dependent; se agaţă şi scânceşte (24-30 luni)

Copilul simte puternic dependenţa şi nevoia de părinţii lui. Un copil de doi ani este la vârsta maximă în care scânceşte, se frământă şi se agaţă, în special când este ora de culcare. Alte dăţi, el se poate simţi independent şi doreşte să fie singur.1. Copilului îi plac demonstraţiile de afecţiune din partea părinţilor săi şi îi place ca şi el să arate

afecţiune pentru ei. Aceasta este o vârstă veritabilă a manifestării afecţiunii.2. Nu vă îngrijoraţi faţă de lipsa de independenţă sau de “feminitatea” comportamentului unui băieţel.

Încă nu este gata să renunţe la comportamentele infantile, dar aceasta nu are un efect ulterior asupra dezvoltării “masculine.” Părinţii ar trebui să fie cât de empatici şi înţelegători pot fi şi să încerce să aprecieze nevoia copilului de a şti că poate fi dependent.

3. Amintiţi-vă că un copil va depăşi marea majoritate a acestor comportamente când va atinge vârsta de dezvoltare de aproximativ trei ani. Încercaţi să toleraţi acest comportament dificil. Dacă faceţi un caz din asta, copil va continua aceste comportamente care au fost întărite prin atenţia adultului.

5.70 Îi place să se relaţioneze; cunoaşte mai multe persoane (24-36 luni)

1. Dacă este posibil, duceţi frecvent copilul într-un grup de joacă.2. Lăsaţi-l după-amiaza cu un adult de încredere, prieten sau rudă, astfel că se va simţi bine departe

de dvs.3. Faceţi un efort special pentru a avea ca prieteni copiii din vecini. Invitaţi-i acasă la dvs.4. Unul dintre cele mai mari lipsuri ale unui copil handicapat este în aria relaţionării cu cei de-o

seamă. Un copil care nu poate ieşi din casă nu va învăţa abilităţile de care are nevoie la şcoală şi când va fi adult. Faceţi un efort pentru a include copilul într-un grup de copii cu acelaşi nivel de dezvoltare. Chiar dacă părintele trebuie să conducă mulţi km pentru a duce copilul în grup, ar trebui să încerce să facă asta. Copilul handicapat este acceptat uşor de alţi copii dacă întrebărilor colegilor li se răspunde în mod liber; un părinte ar trebui să le explice în termeni simpli problema copilului; adulţii nu ar trebui să protejeze mai mult sau să se comporte în mod special cu copilul; copilul ar trebui să fie învăţat să explice dizabilitatea sa într-un mod liber şi fără ruşine.

5.71 Spune “nu”, dar se supune oricum (24-30 luni)

1. Faza “nu” continuă, dar nu mai este aşa bine definită. Ignoraţi cuvintele, dacă acţiunile copilului sunt în concordanţă cu cerinţele.

2. Faceţi tot ce este posibil pentru a fi “neobosit” când copilul se opune. El doar încearcă să înveţe că este o persoană care are dreptul la propriile idei.

30

3. Încercaţi să vedeţi umorul situaţiei şi uneori glumiţi pe seama încăpăţânării lui.4. Continuaţi să faceţi încercări pentru a direcţiona copilul cu acţiuni, în loc de cuvinte. Nu stabiliţi

prea multe reguli. Aceasta este o vârstă a încăpăţânării.5. Ascultarea şi cooperarea încep să apară în sfârşit, dar la început sunt inconsistente şi ocazionale.

“Nu-ul” spus pe un ton mediu îl ajută pe copil să-şi manifeste independenţa şi să se supună în acelaşi timp. Oricum nu vă aşteptaţi la acest ton tot timpul; Copilul nu a depăşit încă nevoia de a se impune prin a fi negativ, până la vârsta de trei ani.

6. Un copil de această vârstă poate fi uneori determinat să aibă un comportament cooperativ. Dacă vrea să facă ceva singur, manevrarea sau forţarea fizică îl pot face foarte furios sau insolent.

5.72 Are tendinţa de a fi agresiv fizic (24-30 luni)

Copilul poate fi foarte agresiv, loveşte, muşcă şi strânge. Nu are obiceiuri proaste de la cei de-o seamă sau de acasă. Majoritatea comportamentului său este natural şi dispare odată cu încurajarea din partea adultului.1. Preveniţi ferm cât de multe astfel de activităţi puteţi, înainte ca el să aibă şansa să le termine. Nu-l

mustraţi şi nu încercaţi să-l faceţi să-i fie ruşine. Acestea nu-l fac decât să se simtă mai rău. Spuneţi-i că este în regulă să fie furios şi să vă spună despre asta; nu este niciodată în regulă să lovească.

2. Nu muşcaţi sau loviţi înapoi. Asta îl învaţă pe copil că un astfel de comportament este acceptabil.3. Redirecţionaţi-i acţiunile, spunându-i: “Oamenii nu sunt pentru a fi loviţi. Anumite jucării (sau

orice obiecte adecvate) sunt pentru lovit.” Daţi-i câteva săptămâni pentru a înţelege ce i-aţi spus, înainte de a renunţa datorită eşecului.

4. Dacă agresivitatea persistă, îndepărtaţi copilul cu calm de lângă persoana pe care o loveşte sau daţi-vă dvs. la o parte de lângă el. Nu vorbiţi despre acest comportament; îl puteţi menţine prin atenţia acordată.

5. Copilul poate încerca să-şi exprime agresivitatea şi furia faţă de adulţi, dar niciodată nu-i permiteţi să vă atace fizic, lovindu-vă, trăgându-vă de păr, strângând sau muşcând. Chiar în momentele de furie maximă, copilul simte că un astfel de atac asupra sistemului lui de sprijin puternic şi de care are nevoie (părinţii sau educatorii) este greşit. Probabil că îi este frică şi de furia adultului. El îşi imaginează că este la fel de intensă şi de răzbunătoare ca a lui. Pentru el şi pentru propriile lui sentimente de siguranţă şi securitate, copilul are nevoie să fie protejat de propriile acte de agresivitate. Preveniţi sau opriţi cu fermitate orice atac fizic, în special faţă de adulţii de care el este dependent.

5.73 Îi face plăcere să experimenteze activităţile adultului (24-30 luni)

Copilului continuă să-i placă jocul care imită activităţile adultului. Pe măsură ce jocul continuă, devine mai variat şi mai complex. Mama şi activităţile ei din gospodărie sunt de obicei cele mai vizibile şi de aceea cele mai imitate. Copilul îşi consideră comportamentul ca o “muncă reală” de care este mândru, nu ca un joc imitativ.1. Lăsaţi copilul să se joace de-a îmbrăcatul cu hainele vechi ale părinţilor, pălăriile, pantofii, etc.2. Lăsaţi-l să vă ajute în gospodărie, ştergând masa, punând la locul ei vesela care nu se sparge,

măturând podeaua, lustruind mobila, spălând maşina. Poate să nu facă o treabă foarte bună, dar lăudaţi-i efortul oricum.

3. Lăsaţi-l să vă ajute la gătit, turnând ingrediente, amestecând, curăţând unele vase.4. Lăsaţi-l să fie creativ când învaţă despre activităţile adultului. Daţi-i o păpuşă pentru a imita

interacţiunile părinte-copil.5. Lăsaţi-l să vă ajute să puneţi lucrurile la locul lor, în special lucrurile dvs; aranjarea lucrurilor lui

ar putea părea prea “plictisitoare.”6. Lăsaţi-l să-şi folosească abilităţile pentru autoîngrijire. Lăsaţi-l să-şi pieptene părul când tata îşi

piaptănă părul, să simuleze că se bărbiereşte, să ajute la îngrijirea celui mic aducând diverse lucruri, să încerce să se îmbrace, chiar să se machieze.

7. Dacă părinţii îi apreciază eforturile, oricum stângace, se stabileşte începutul unui comportament cooperativ.

31

8. Majoritatea intereselor unui copil pot părea “feminine” la această vârstă. Jocul cu păpuşa şi imitarea mamei sunt foarte populare. Asta este perfect în regulă. Băieţelul începe să se identifice cu şi să-l imite pe tata la aprox. 3-4 ani.

5.74 Accesele de furie ajung la maximum (24-30 luni)

Copilul are accese de furie care au cauze interne. Aceste crize nu sunt un semn că adultul a întărit comportamentul negativ al copilului.1. Copilul care nu a avut înainte accese de furie poate începe acum. Referiţi-vă la 5.42 (Prezintă

frecvent accese de furie).2. Pe măsură ce accesele de furie datorate frustrării cresc în cantitate, părinţii tolerează din ce în ce

mai greu. În special mama are nevoie de ceva timp departe de copil.

5.75 Cel mai bine se relaţionează pe rând cu câte un adult familiar (24-30 luni)

1. Un copil este adesea copleşit, suprastimulat şi incapabil să se relaţioneze cu doi adulţi în acelaşi timp, chiar dacă ambii adulţi sunt părinţii săi. Poate că este gelos. Poate că îi este greu că trebuie să facă o alegere între ei. Poate că este prea conştient de autoritatea lor şi este îngrijorat că este condus de doi adulţi puternici.

2. Dacă este posibil, fiecare părinte trebui să se joace pe rând cu copilul, o anumită perioadă în fiecare zi, în timp ce celălalt nu se află în apropiere.

3. Lăsaţi unul dintre părinţi să direcţioneze şi să conducă atunci când familia este împreună, nu acelaşi părinte tot timpul.

4. Implicaţi-l în activităţi liniştite, nestimulative atunci când familia este împreună, în special la sfârşitul zilei, când copilul este obosit.

5. Faceţi tot posibilul să-i înţelegeţi comportamentul negativist, irascibil, care se manifestă la această vârstă.

6. Fiţi sigur că copilul s-a familiarizat cu adulţii “de afară” destul de frecvent.

5.76 Se implică cel mai bine în interacţiunea cu un copil mai mare, nu cu un frate/soră (24-36 luni)

1. Un copil de 5-6 ani este cel mai bun coleg de joacă pentru un copil de această vârstă. Copilul se joacă cel mai bine numai cu un singur copil pe rând, dar de obicei nu cu un frate/soră mai mare. Căutaţi un copil din vecini.

2. Daţi-i unele posibilităţi pentru a se juca cu cei de-o seamă, dar fiţi disponibil pentru a supraveghea şi direcţiona.

5.77 Dramatizează folosind o păpuşă (24-30 luni)

Jocul cu păpuşa este foarte folositor şi important. Copilul învaţă să se identifice cu adulţii, mimând comportamentul acestora cu ajutorul păpuşilor.1. La început jucaţi-vă cu copilul şi ajutaţi-l să înţeleagă astfel de jocuri în care pretinde că este

altcineva.2. Cea mai bună păpuşă este una solidă şi simplă. Păpuşile nu pot fi îmbrăcate încă. De obicei sunt

preferate păpuşile “dezbrăcate.” Alegeţi o păpuşă care are păr doar de formă, nu are firele de păr înfipte în cap. O păpuşă cu rădăcinile înfipte în cap este mai uşor de stricat. Daţi-i o păpuşă ale cărei braţe şi cap nu se detaşează; părţile care se detaşează pot speria copilul care crede că şi el se poate desface în bucăţi.

3. Daţi-i copilului câteva lucruri solide şi simple, de ex. un pat pentru păpuşă, un biberon, poate un căruţ sau un scaun ori o pătură pentru păpuşă.

4. Începeţi să vă jucaţi cu păpuşa foarte simplu. De exemplu, folosiţi un biberon de jucărie şi hrăniţi “copilul.” Apoi, daţi-i copilului echipamentul şi cereţi-i să vă imite. Treceţi la punerea păpuşii în

32

pat, luarea ei la plimbare, hrănirea, toaleta. Oglindiţi experienţele zilnice ale copilului când îl ajutaţi în jocul cu păpuşa.

5. Nu vă fie teamă să lăsaţi băieţeii să se joace cu păpuşi. Este o experienţă valoroasă pentru ei.6. Nu vă supăraţi de tratarea violentă a păpuşii, mai ales dacă este un bebeluş în casă. Gelozia poate fi

rezolvată adeseori prin folosirea unei păpuşi.

5.78 Iniţiază propriul joc, dar are nevoie de îndrumare pentru realizarea ideilor (24-36 luni)

Copilul se gândeşte la lucruri pe care să le facă şi apoi devine frustrat pentru că nu îşi poate realiza planurile. Cu siguranţă are nevoie de ajutorul adultului.1. Fiţi sigur că copilul are adesea şansa să se gândească la ce va face.2. Fiţi de acord şi alăturaţi-vă copilului când vă cere să vă jucaţi cu el, dar lăsaţi-l să vă îndrume. De

obicei, statul, privitul şi făcutul unor comentarii din când în când este suficient.3. Uneori fiţi “prea ocupat” pentru a vă juca imediat, dar fiţi sigur că îi indicaţi verbal că sunteţi

ocupat cu o anumită activitate. Aceasta îl va ajuta ca treptat să se “dezobişnuiască” de participarea dvs.

4. Daţi-i suficiente jucării care îi dezvoltă creativitatea, de ex. cuburi, păpuşi, echipamente folosite în gospodărie şi camioane, pentru a începe jocurile în care îşi foloseşte imaginaţia. Jucaţi jocuri simple împreună cu copilul, în care simulaţi diverse lucruri/activităţi.

5. Dacă copilul devine frustrat în joc, ajutaţi-l să-şi adune toate materialele, să le pună împreună şi să înceapă. Apoi, plecaţi cât mai repede.

6. Dacă copilul este adesea frustrat, poate că jucăriile sunt prea dificile şi ar trebui să fie folosite când copilul are o vârstă adecvată care să-i permită să se joace cu aceste jucării. Poate că are prea multe jucării în jur şi nu se poate concentra bine pe mai mult de una sau două. Îndepărtaţi o parte din jucării, cel puţin temporar.

5.79 Oboseşte uşor (24-30 luni)

Un copil poate fi irascibil, scânceşte, se agaţă, este agresiv sau are accese de furie. Prima dată, trebuie luată în considerare oboseala. De obicei, un copil se poate implica într-o activitate captivantă 30 minute până să obosească. Aceasta este în special valabil pentru jocul cu cei de-o seamă, activităţile în grup sau evenimentele speciale.1. Nu pedepsiţi un copil pentru că este obosit. Pregătiţi imediat câteva interacţiuni relaxante cu un

adult, de ex. cititul, vorbitul, cântatul sau legănatul.2. Alternaţi perioadele de timp liniştite şi relaxante cu cele active.3. Pentru jocurile în grup, lăsaţi adultul să supravegheze şi să direcţioneze.4. Fiţi sigur că copilul doarme suficient atât noaptea, cât şi în timpul zilei.5. Un copil care a fost “bun” la şcoală, în vizită, etc. poate obţine totul de la părinţii săi odată ce a

ajuns înapoi “în siguranţă” şi acasă. Copiii de doi ani sunt de obicei foarte ascultători când sunt afară şi îşi exprimă sentimentele de furie, confuzie, etc. acasă. Părinţii trebuie doar să fie răbdători şi să dea drumul tensiunii până ce copilul se poate adapta şi poate face faţă. Nu pedepsiţi copilul pentru comportamentul său.

5.80 Pierde timpul şi amână (24-30 luni)

Copilul poate continua ani în şir acest obicei foarte dificil şi frustrant de a pierde timpul şi de a amâna, dacă nu este abordat acum sau prevenit înainte de a începe. Există multe motive pentru începerea acestui comportament, dar toate au legătură cu adulţii. Un copil nu este niciodată în mod natural leneş sau delăsător.1. Un copil poate fi direcţionat prea mult. Se poate interveni în viaţa lui în mod constant. Lăsaţi-l pe

el să ia decizii; lăsaţi-l să se joace în modul în care doreşte; nu-l direcţionaţi în mod constant. Lăsaţi-l singur şi abordaţi-l treptat.

2. Prea mult se poate aştepta de la copil. Regulile, activităţile, jucăriile şi aşteptările ar trebui să fie în funcţie de vârsta copilului. Nu-l lăsaţi să fie permanent frustrat de inabilitatea de a face ce se aşteaptă de la el. Adesea ar putea să aibă succes.

33

5.80 Ignoraţi complet toate obiceiurile alimentare.Nu lăudaţi, îndemnaţi, mustraţi sau refuzaţi. Referiţi-vă la 6.30 (Poate refuza mâncarea- Îi descreşte apetitul).

5.81 Este normal pentru un copil să facă lucrurile în mod lent, în special când învaţă. Nu-l împingeţi sau nu-l grăbiţi. Daţi-i suficient timp pentru a îndeplini sarcinile, de ex. să se îmbrace, să meargă la culcare şi să mănânce relaxat.

5.82 Lăsaţi-l să facă pentru el când poate.

5.81 Îşi valorizează obiectele personale; foloseşte pronumele “al meu” (24-30 luni)

1. Încurajaţi copilul să înveţe ce este a lui. Spuneţi-i copilului ce îmbrăcăminte, jucării, veselă, mobilă sunt ale lui. Contrastaţi-le pe acestea cu lucrurile părinţilor. Puteţi avea nevoie să arătaţi spre copil şi să spuneţi “Al meu” sau “Păpuşa mea.” Vedeţi dacă vă imită.

2. Fiţi sigur că fiecare copil din familie are câteva lucruri personale cu care poate face ce vrea.3. Nu-l forţaţi să împartă. Dacă nu articol este într-adevăr al copilului, poate face ce vrea cu el.4. Dacă vă solicită să-i lăsaţi lucrurile în pace, supuneţi-vă prin orice mijloace.5. Arătaţi spre lucrurile dvs. şi explicaţii în termeni simpli că dvs. controlaţi aceste lucruri aşa cum şi

el şi le controlează pe ale lui. Puteţi să îi cereţi să lase câteva lucruri când şi dvs. îi lăsaţi lucrurile în pace. Desigur, el nu îşi va aminti aceasta, dar este un început.

6. Începeţi să îi oferiţi pentru a folosi unele din lucrurile dvs. şi cereţi-i ca şi dvs. să folosiţi unele din lucrurile lui. Acesta este un început pentru altruism.

7. Nu vă aşteptaţi ca să îi pese încă de lucruri, nici măcar de cele valoroase. Părinţii încă trebuie să aducă jucăriile în casă când plouă.

5.82 Este mândru de îmbrăcămintea sa (24-30 luni)

Copilului îi plac complimentele pe care le primeşte şi care vizează modul cum arată. Acest comportament este mai obişnuit la fetiţe, dar este adecvat şi important pentru ambele sexe.1. Spuneţi copilului cât de drăguţ este îmbrăcat.2. Cereţi prietenilor şi familiei ca uneori să laude îmbrăcămintea copilului, în special când el este

mândru de ceea ce poartă.3. Amintiţi-vă că gusturile copilului diferă de cele ale adultului. Un copil poate prefera un tricou

ţipător în locul unuia cu gust, având mici desene pe el. Dacă preferinţele copilului pentru îmbrăcăminte sunt prea ţipătoare pentru dvs., relaxaţi-vă. “Bunul gust” vine odată cu vârsta şi cu experienţa.

4. Educatorii pot ajuta acomodarea dimineaţa la şcoală, vorbind despre ce poartă copiii şi făcându-le complimente.

5. Amintiţi-vă să lăsaţi copilul să-şi aleagă îmbrăcămintea ori de câte ori este posibil. Lăsaţi-l să aleagă dintre două alternative care sunt acceptabile pentru părinte.

5.83 Devine conştient de diferenţele de sex (24-30 luni)

Copilul îşi cunoaşte propriul sex şi pe cel al altora, deşi uneori poate face greşeli. De asemenea, devine conştient de diferenţele sexuale.1. Copilul are destulă experienţă pentru a fi conştient şi a se întreba despre diferenţele de sex dintre

băieţi şi fete, adulţi şi copii, în special la vârsta de doi ani şi jumătate. Este o greşeală să presupui că un copil “inocent,” care nu a pus întrebări, nu vrea să ştie. Părinţii ar trebui să fie pregătiţi să discute liber acum, atât pentru a evita îngrijorarea, cât şi pentru a pregăti atmosfera de mai târziu cu întrebări mai dificile. Deschiderea comunicării dintre părinte şi copil începe acum.

2. În mod tipic, copilul vrea să ştie: “De ce eu sunt diferit de (un copil de sex opus)?” “De ce par diferit de mama şi tata?” “Este ceva în neregulă cu mine?” “Ar putea să mi se întâmple mie?” Este important să daţi răspunsuri la aceste întrebări.

3. Adesea, copiii întreabă despre lucruri într-un mod indirect. Un băieţel care se uită la mama cum o spală pe surioara lui mai mică, poate să-şi exprime în mod simplu interesul faţă de acest procedeu.

34

Copilul poate încerca să spună că bebeluşul este rănit, să încerce să-i atingă organele genitale sau să-şi atingă propriile organe genitale. Toate aceste comportamente sunt de fapt întrebări. Chiar un copil care încă nu vorbeşte poate beneficia acum de o explicaţie simplă. Dacă nu există altceva, tonul vocii dvs. poate fi de ajutor.

4. Răspundeţi scurt. Luaţi-vă indicii din ceea ce spune copilul. Explicaţiile lungi şi complicate nu sunt necesare la această vârstă. Spuneţi ceva de genul: “Tu eşti băiat, iar bebeluşul este fetiţă. Tu eşti ca tata şi bebeluşul este fetiţă. Tu eşti ca tata, iar bebeluşul este ca mama. Toţi am fost născuţi aşa şi suntem în modul acesta. O fetiţă ca (numele bebeluşului) poate fi mămică când va creşte mare şi tu poţi fi tătic când vei fi mare.” Spuneţi copilului că este ca părintele şi ca toţi prietenii şi rudele de acelaşi sex, cele care sunt mai familare şi plăcute copilului. Spuneţi copilului că el este numai bine pentru un băieţel/fetiţă.

5. Copilul care îşi observă părinţii, în special băieţelul, uneori se îngrijorează în privinţa diferenţelor de mărime. Treceţi prin aceleaşi explicaţii privind adecvarea organelor genitale ale copilului, dacă este necesar. Subliniaţi că el este mic în întregime, dar mai târziu când va creşte va fi ca tata.

6. O fetiţă poate uneori să se îngrijoreze cât de “plată” este ea în comparaţie cu băieţii. Asiguraţi-o că este exact cum trebuie să fie şi cât de mulţumită sunteţi că ea este în acest mod.

7. Amintiţi-vă că nici un copil nu poate încorpora o cantitate mare de informaţii odată. Copilul poate repeta aceeaşi întrebare şi dvs. va trebui să repetaţi explicaţiile de multe ori înainte de a le fi “înţeles pe deplin.”

5.84 Poate fi cuprins de temeri bruşte, în special de animale mari (24-30 luni)

Copilul poate fi cuprins de frici bruşte care par a se ivi pe neaşteptate. În mod particular, animalele pot fi înspăimântătoare, dar de orice îi poate fi frică la această vârstă.1. Acceptaţi sentimentele copilului şi nu-l forţaţi să se confrunte cu situaţiile de care se teme, de ex.

apa, cada, etc. Îl veţi speria şi mai mult şi îl veţi convinge că nu-i înţelegeţi şi nu vă pasă de sentimentele lui.

2. Fiţi calm, relaxat şi vesel în situaţiile înfricoşătoare. Dacă vă este teamă că lui îi va fi teamă, atunci cu siguranţă aşa se va întâmpla.

3. Dacă îi este frică de un animal, oferiţi-i un animal de pluş care arată exact la fel. Lăsaţi-i să se joace şi să abuzeze de el, dacă asta doreşte.

4. Unui copil care îi este frică de câini poate să nu se teamă de un căţeluş din cuşcă aflat într-un magazin unde se vând animale de casă. Experimentaţi această activitate, dar nu-l forţaţi.

5. Dacă îi este frică de apă, săpaţi o gaură în nisipul de pe plajă şi jucaţi-vă cu puţină apă sau puneţi o păpuşă “să înoate” într-o albie de plastic. Căutaţi un joc plăcut şi confortabil care să implice apa.

6. Observaţi dacă poate admira obiectele înfricoşătoare de la o anumită distanţă.7. Citiţi-i despre animalul care îl sperie, dacă îi place această activitate.8. Un simţ al umorului din partea părinţilor poate fi folositor. Uneori un copil poate fi “păcălit,” în

legătură cu frica. Fiţi sigur că nu faceţi glume pe seama fricilor copilului.9. Cel mai important este să fiţi calm în legătură cu fricile copilului. Dacă nu faceţi o problemă din

asta, poate că într-un final vor dispărea de la sine.10. Aplicaţi sugestiile generale privind temerile de animale, oricăror frici care apar brusc.

5.85 Se desparte uşor de mamă într-un mediu familiar (30-36 luni)

Începând de acum, copilul poate face faţă destul de bine separării de mamă. Un copil dependent, timid, încă poate avea dificultăţi. Aceasta este o diferenţă de personalitate, nu neapărat legată de “proasta” învăţare.1. Lăsaţi copilul acasă sau în casa unei persoane prietenoase pe care o cunoaşte foarte bine, dacă vă

aşteptaţi ca să se despartă fericit. Ar trebui să fie foarte confortabil la grădiniţă şi să fie foarte prietenos cu educatoarele, înainte să i se ceară să o lase pe mamă să plece.

2. Rămâneţi în curtea grădiniţei până ce copilul este implicat în unele jocuri sau interacţiuni. De obicei, aceasta nu ia mai mult de 15 minute.

3. Fiţi vesel şi relaxat când vă despărţiţi de copil. Spuneţi un foarte scurt “la revedere.”4. La început, părăsiţi copilul doar pentru o oră.

35

5. Un copil care este sau a fost de curând bolnav, separat de cineva drag, spitalizat, expus unei mari supărări în familie sau unei schimbări majore, chiar după o excursie poate nu va fi capabil să se despartă uşor, dacă nu deloc. Respectaţi-i dorinţele copilului datorită tulburărilor şi daţi-i timp să treacă peste evenimentul traumatic.

6. Referiţi-vă la 5.25 (Manifestă anxietate la separarea de mamă) privind metodele separării gradate.

5.86 Arată independenţă; afară aleargă înaintea mamei; refuză să fie ţinut de mână (30-36 luni)

Copilul se simte mândru şi îşi exersează independenţa, refuzând să fie “cocoloşit” de mamă.1. Insistaţi să-l ţineţi de mână sau în braţe în locuri periculoase, de ex. lângă străzi.2. Faceţi un efort special să-l luaţi în locurile în care poate alerga liber. De obicei, un copil nu va

alerga mai mult de 180 m, înainte de a se întoarce la mama sa.3. Daţi-i o explicaţie simplă privitor la de ce trebuie să îl ţineţi de mână uneori.4. Un copil de această vârstă adesea se rătăceşte în magazine. Trebuie supravegheat cu atenţie. Cel

mai bine este să nu luaţi copilul la cumpărături dacă trebuie să faceţi ceva care necesită multă atenţie şi timp. Niciodată “nu pierdeţi” un copil cu scopul de “a-l învăţa o lecţie” sau nu-l ameninţaţi că-l lăsaţi în magazin. Un astfel de comportament nu poate fi decât dăunător. În cel mai scurt timp, copilul va învăţa că nu poate avea încredere în mama sa sau că ea îl minte.

5. Faceţi un efort să renunţaţi la cărucior, chiar dacă este tentant de folosit pentru că-l restricţionează pe copil. Nici dispozitivele care-l ţin legat de mamă nu sunt o idee prea bună. Copilul are nevoie de independenţă pe care nu o poate căpăta dacă este legat de mama sa. Un copil poate fi jenat şi ruşinat de un astfel de dispozitiv.

5.87 Demonstrează schimbări emoţionale extreme şi răspunsuri paradoxale (30-36 luni)

Copilul manifestă coborâri şi căderi emoţionale care arată cât de greu este acest al 3-lea an de viaţă atât pentru copil, cât şi pentru părinţi. Aceasta este vârsta la care “nu ştie ce vrea.” Se contrazice singur şi este foarte frustrat pentru că este indecis. Reacţiile sale sunt aproape întotdeauna intense.1. Nu ar trebui să vă aşteptaţi ca să ia o decizie şi să o realizeze. La această vârstă, copilul nu este

întotdeauna capabil să decidă dacă merge sau nu într-un anumit loc, chiar dacă este un loc pe care îl preferă, cum ar fi parcul. El este împărţit între alegerile sale şi uneori este tulburat de rezultatul alegerii. Este cel mai bine să luaţi deciziile în locul lui în diferite ocazii. De exemplu, dacă ştiţi că copilul va fi mai târziu dezamăgit că nu a mers într-un loc, decideţi pentru el. Dacă este necesar, insistaţi să meargă, ştiind că îi va plăcea odată ce a scăpat de luarea deciziei.

2. Rezistaţi să deveniţi prea implicat în emoţionalitatea extremă a acestei vârste. Faceţi un efort să rămâneţi calm şi să vă relaţionaţi cu copilul într-un mod relaxat, când el ţipă sau este foarte emoţionat. Înţelegerea sentimentelor lui poate ajuta puţin, dar îndepărtarea de la situaţia stimul şi ignorarea protestelor pot fi mai eficiente.

3. Dacă este posibil, evitaţi situaţiile de luare a deciziei care-l chinuie pe copil.4. Oferiţi-i alternative puţine şi simple.5. Evitaţi fraze precum: “Vrei să....” odată ce răspunsul probabil va fi încă “Nu!” Uneori, datorită

acestei indecizii extreme şi înainte de a vă da seama, copilul poate intra într-un acces de furie.6. Evitaţi folosirea frazelor care să-l includă pe “sau” pentru că este un concept dificil pentru copil şi

este în special frustrant când dorinţa copilului poate fi pentru ambele alternative.7. Nu insistaţi asupra alegerii unei alternative de către copil între două obiecte dorite. Foarte des el nu

a vrut să spună asta şi nu vă poate înţelege insistenţele. Îndepărtaţi celălalt obiect din câmpul vizual cât mai curând posibil, după ce copilul a făcut o alegere.

8. Oricum, rămâneţi la decizia pe care aţi luat-o. Nu oscilaţi între “Da” şi “Nu” doar pentru că şi copilul face aşa.

36

5.88 Începe să se supună şi să respecte reguli simple (începând cu 30 luni)

1. Treptat şi din când în când, copilul înfrânge negativismul primilor ani, când ajunge la 2,5 sau 3 ani. Acum îşi aminteşte la timp să lase un obiect interzis, să vină când este chemat şi decide să coopereze. Această perioadă are urcuşurile şi coborârile ei, aşa că nu vă aşteptaţi la un comportament “bun” tot timpul.

2. Copilul poate lua şi aduce mamei obiecte interzise, pentru a fi îndepărtate. El încearcă într-adevăr să coopereze, deşi nu poate să nu le atingă. Mama ar trebui să-l lase să ştie că apreciază efortul lui.

3. Un copil poate fi uneori deosebit de cooperant, dacă îi amintiţi cu blândeţe despre o regulă şi îl “rugaţi” să facă ceva. Experimentaţi cu aceasta, în loc să ia obiecte interzise sau să îi cereţi un comportament bun.

4. Încă este dificil de stat cu copilul, cu toată această respectare de reguli ocazională. Răspunsurile lui emoţionale rămân extreme. El nu este adult şi nu ar trebui să vă aşteptaţi de la el să se comporte ca un adult.

5.89 Tinde să devină dictatorial şi revendicativ (30-36 luni)

În mod constant, copilul le ordonă celorlalţi şi manifestă atitudini în general iritante. El se comportă ca un “mic rege” şi este furios dacă nu este ascultat. În ciuda dificultăţii, aceasta este o etapă importantă pentru copil. În acest mod exagerat, el învaţă să fie un individ asertiv şi competent, care are încredere în el însuşi şi în abilităţile sale. El învaţă cum să aibă grijă şi cum să se descurce singur. Este greu pentru copil, precum şi pentru părinţi.1. Încercaţi să vă dezvoltaţi un simţ al umorului privind comportamentul copilului. Perioada între

2,5-3 ani probabil că este cea mai dificilă pentru părinţi. Palmele pe care le primesc tind să ajungă la maxim în jurul acestei perioade, deşi sunt în general ineficiente în ceea ce-l priveşte pe copil. O abordare deschisă, amuzantă merge cel mai bine.

2. Nu-i cereţi prea mult copilului. Nu este timpul pentru asta deoarece copilul nu este pregătit să înveţe maniere, să urmeze ordine, să coopereze sau să fie diplomat.

3. Recunoaşteţi comportamentul dictatorial, revendicativ al copilului, precum şi celelalte comportamente în timpul acestui al 3-lea an ca fiind normale şi importante pentru el. Stabiliţi câteva limite foarte ferme, dar, de asemenea, acceptaţi marea majoritate a comportamentelor lui. Un simţ al umorului şi o înţelegere a acestui stadiu al dezvoltării sunt importante. Copilul va depăşi aceste comportamente.

5.90 Vorbeşte cu voce tare (30-36 luni)

1. De obicei, un copil nu este capabil să vorbească folosind un ton jos, bine modulat. Părinţii şi educatorii trebuie să se obişnuiască cu asta.

2. Din nefericire, reacţia automată la un copil care vorbeşte tare este ridicarea propriei voci. Dacă este posibil, evitaţi aceasta. Scădeţi nivelul decibelilor, răspunzându-i în special liniştit şi cu un ton jos, când el vorbeşte tare. Cu cât ridică tonul mai sus, cu atât vorbiţi dvs. mai încet. Cu toate acestea, nu vă aşteptaţi la un succes considerabil cu această metodă.

3. Amintiţi-i cu blândeţe să coboare tonul vocii. Deşi o schimbare reală a comportamentului este improbabilă, puteţi avea un succes de moment. Trebuie să-i repetaţi de multe ori, dar este folositor pentru controlul temporar din restaurant, biserică sau şcoală.a. Distingeţi între o “voce de interior,” moale, liniştită şi o “voce de exterior,” ţipătoare.

Amintiţi-i copilului când este necesar să folosească “vocea de interior.” Aceasta poate să nu meargă cu un copil care nu poate face a astfel de distincţie fină. Încercaţi să-i şoptiţi copilului, când este de dorit o “voce de interior.”

b. Vorbiţi foarte încet când copilul vorbeşte prea tare: “Nu pot să te aud când vorbeşti aşa de tare. Ce ai spus?” Chiar dacă copilul crede că aceasta este o prostie, dvs. aţi putea să-i concentraţi atenţia către vorbirea înceată.

37

5.91 Se opune schimbării; este extrem de ritualist (30-36 luni)

Copilul este foarte sigur de modul în care lucrurile ar trebui să fie; orice schimbare pare a fi destul de ameninţătoare pentru nou descoperita înţelegerii a ordinii şi rutinei.1. Rezistenţa copilului la schimbare constituie o perioadă care trebuie trăită şi tolerată. Nu va fi ceva

permanent.2. Comportamentul ritualist poate fi atât de extrem încât copilul poate cere aceeaşi ceaşcă din care să

bea la fiecare masă, doreşte să i se spună exact aceeaşi poveste în fiecare seară, vrea ca aceeaşi persoană să îl ducă la culcare, insistă ca fiecare persoană să stea pe acelaşi scaun în fiecare seară. Copilul se poate supăra dacă este îmbrăcat în ordinea “incorectă,” de ex. prima dată bluza dacă este obişnuit ca prima oară să i se pună scutecul sau pantalonii. Orice schimbare poate produce o reacţie violentă. Acţionaţi în vederea satisfacerii acestor mici ritualuri, dacă nu sunt prea prelungite sau distructive. Acest extremism nu este cauzat de o învăţare parentală deficitară.

3. Faceţi faţă acestui stadiu, acceptându-l ca parte a dezvoltării normale şi toleraţi-l cât puteţi de mult. Copilul îl va depăşi la cca 3 ani.

4. Referiţi-vă la 5.43 (Are nevoie şi aşteaptă ritualuri şi rutină).5. ATENŢIE: Preocupările ritualiste ar trebui să ocupe doar mică parte din zi. O cerere pentru

similaritate care interferă cu jocul normal sau este generalizată pentru prea multe situaţii semnalează o problemă. Consultaţi un specialist.

5.92 Experimentează dificultăţi cu schimbările (30-36 luni)

Copilul experimentează tulburări emoţionale de severitate diferită, când trebuie să facă faţă schimbărilor. O schimbare implică orice mişcare de la o activitate la alta. De obicei, copilul are probleme cu schimbările între somn şi trezire, joc şi cererea de a dormi, joc şi oprirea acestuia pentru a lua masa, jocul din casă şi de afară şi în ceea ce priveşte prima zi la grădiniţă sau jocul de grup.1. Daţi-i mult timp pentru a se acomoda mental cu noul mediu. Nu-l grăbiţi; daţi-i timp pentru a se

obişnui treptat cu ideea de activitate nouă. Crizele apar când copilul este împins prea repede. Cel mai important este să o luaţi uşor.

2. Schimbările între somn şi trezire determină adesea un comportament foarte irascibil. Încercaţi următoarele pentru a vedea dacă puteţi să-i uşuraţi schimbarea:a. Întindeţi-vă lângă copil când se trezeşte. Staţi liniştit, Apoi începeţi să-i vorbiţi.b. Legănaţi-l până ce este complet treaz.c. Oferiţi-i mâncare, muzică lentă, cărţi, poate un program bun de TV.

3. Daţi-i câteva minute copilului care vine la grădiniţă, dacă este necesar, înainte de a-l saluta şi a insista să înceapă activităţile sau jocul. Un ritual constant dimineaţa poate ajuta. Mama nu ar trebui să plece până ce copilul nu “s-a stabilit.” De obicei, acest proces durează cca 15 minute.

4. Dacă este important pentru dvs, fiţi ferm când vine ora de culcare. Un mic ritual şi o perioadă de timp liniştită înainte, va ajuta copilul să se liniştească, dar nu poate înfrânge complet rezistenţa copilului de a se culca. Fiţi calm şi prietenos, dar insistaţi să doarmă.

5. Fiţi atent să nu întrerupeţi prea brusc activitatea în care este implicat copilul. Când interveniţi în joc, doar staţi şi uitaţi-vă la el. Ajutaţi-l să termine activitatea; Daţi-i un mic avertizment privind ceea ce urmează. Fiţi sigur că i-aţi dat suficient timp pentru a se obişnui cu ideea. Apoi, spuneţi-i că a venit vremea pentru altă activitate, pentru masă, sau orice altceva şi luaţi-l. Nu-l întrebaţi despre preferinţe sau dacă vrea!

6. De obicei, o insistenţă asupra supunerii imediate eşuează şi duce la frustrarea tuturor. Daţi-i timp. Copiii învaţă să fie ascultători mai târziu, când au mai mult autocontrol.

7. Nu-i spuneţi copilului la nesfârşit să facă un anumit lucru. Odată ce v-aţi anunţat intenţiile şi aţi făcut o introducere gradată, duceţi copilului către activitatea planificată. Faceţi asta într-un mod cât mai prietenos posibil.

8. În ciuda precauţiilor adultului, probabil că vor fi supărări şi crize frecvente. Faceţi tot posibilul să le ignoraţi. Nu le lăsaţi să vă influenţeze. Rămâneţi calm. Tulburarea adultului întăreşte comportamentul copilului.

38

5.93 Participă la jocuri în cerc; se joacă interactiv (începând cu 30 luni)

1. Ajutaţi copilul să se joace jocuri foarte simple, cu mult ajutor şi supraveghere din partea adultului. daţi-i fiecărui copil şansa să participe şi să fie “starul” în joc.

2. Îndepărtaţi-vă gradat din joc, pentru a vă retrage complet. Lăsaţi copiii să se joace fără interferenţe, fără să se bată, etc.

3. Lăsaţi-i să alerge, să strige, să ţipe în timpul jocului interactiv. Multe dintre jocurile copiilor par fără scop. Cu toate acestea, copilul se distrează de minune. Daţi-i un timp şi un loc adecvat pentru această activitate. Pe măsură ce copilul creşte, jocul va deveni mai interesant.

4. Adevăratele jocuri interactive care au reguli şi presupun eforturi de cooperare vor avea loc între 6 şi 12 ani. Nu cereţi să se conformeze tuturor regulilor. Chiar dacă supravegheaţi, faceţi jocurile interactive foarte flexibile. Nu subliniaţi câştigul sau pierderea. Preşcolarii au nevoie să câştige tot timpul.

5.94 E mândru când realizează ceva; se opune atunci când i se oferă ajutor (30-36 luni)

1. Încurajaţi-l să facă ce poate face, cum ar fi să se îmbrace parţial, să meargă în loc să fie ţinut, să se spele singur, să ajute în jurul casei. Exprimaţi-vă satisfacţia şi mândria faţă de realizările lui.

2. Aranjaţi lucrurile cu tact şi ajutaţi-l la ce nu poate face, cum ar fi încheierea/descheierea nasturilor. Dacă pantalonii sunt puşi invers, nu constataţi şi nu-i aranjaţi în prealabil, astfel că îi va lua cu partea din faţă.

3. Ajutaţi-l dacă vă solicită. Întrebaţi-l dacă-l puteţi ajuta.4. Întotdeauna fiţi mândru când copilul se simte mândru pentru că este un băiat/fetiţă mare.5. Spuneţi-i copilului că va creşte pentru a fi femeie exact ca mama; băiatul, un bărbat ca tata.6. Luaţi copilul din orice situaţie în care este agitat pentru că nu poate realiza ceva pentru că el nu va

renunţa şi va deveni mai furios datorită eforturilor dvs. de a-l ajuta.7. Dacă copilul este mereu frustrat datorită jucăriilor, poate că sunt prea dificile pentru el. Fiţi sigur

că obiectele de joc sunt adecvate vârstei. De obicei ar trebui să experimenteze succesul în joc.

39