ŞCOALA SUPERIOARĂ DE JURNALISTICĂ
LUCRARE DE DIPLOMĂREFLECTAREA FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ ÎN
PRESA SCRISĂ
Coordonator stiintific: Prof. univ. DORINA STĂNESCU
Absolvent:
BOLÂNĂ CORNELIA
BUCURESTI2003
MOTTO
„...Cu douã mii de ani în urmã
la Atena violenþa aducea tristeþe peste
întregul oraº. Toþi oamenii simþeau
ruºinea, revolta ºi spaima.
Douãzeci de secole mai târziu
violenþa este tratatã ca un
fapt divers ...”
PIERE MOUSTIERS
C U P R I N S
Introducere ………………………………….……………………...………
Capitolul I
Ce reprezintă fenomenul de violenţă ...…..........................………….
4
6
1.1. Definiţie şi concept. Precizări terminologice ................……….…. 6
1.2. Modele şi teorii explicative ale fenomenului de violenţă .………... Modelul biologic bazat pe noţiunea de instinct ........………….. Modelul psihologic bazat pe noţiunea de frustrare (raportul frustrare-agresivitate) .............................…….………. Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv …….….....
14
15
1617
1.3. Diverse tipologii ale violenţei şi agresivităţii …………....….......... 18
1.4. Surse de influenţă ale agresivităţii ………….................................. 23
Capitolul II
Mass-media – sursă de influenţare a violenţei şi agresivităţii ...….. 25
2.1. Teoria învăţării sociale ..................................……………..........… 27
2.2. Teoria catharsisului .................................................……………… 29
2.3. Teoria amplificării devianţei .......................……………............…
Agresivitatea şi violenţa – fenomene particulare ale comportamentului deviant …………................................….
Amplificarea devianţei ……………………………………………..
31
31
32
Capitolul III
Senzaţionalul şi influenţa mediatică …………………………………... 34
3.1. Definirea senzaţionalului în presa scrisă …………………………...
Violenţa, o „monedă tocită” de ziare …………………………… Metodologie ……………………………………………....... Obiectivele analizei ………………………………………... Ipoteze de lucru …………………………………………...... Constatări principale ………………………………………. Concluzii …………………………..…………………………
34
363636363738
. Caracterul evident comercial şi senzaţional al unor publicaţii sau programe TV ……………………………………... 40
3.2. Efectele sociale ale consumului de presă scrisă ……………………
Efectele mass-media ………………….………………….………..
42
42
Relaţia media-societate ………………..…...……………………. Relaţia funcţională media-societate ………………….…... Resurse mediatice în plan acţional ………………….……..
434445
Capitolul IV
Reflectarea în presa scrisă a fenomenului de violenţă şi agresivitate …………………...…………………..…...…………………... 51
4.1. Analiza de conţinut a titlurilor publicaţiilor periodice : ………….. Metodologie ……………………………………………....... Obiectivele analizei ………………………………………... Ipoteze de lucru …………..………….………………..……. Constatări principale …………..………….…………….… Concluzii . …………..………….……………..………….…
Ziua – între adevăr şi informaţie ……..………….……….. Evenimentul zilei – între necesar şi senzaţional ………... Naţional – între senzaţie şi adevăr ………………………..
515152525459606162
4.2. Analiza de conţinut privind relaţia între violenţă/agresivitate şi cotidianele analizate …………………..... 63
Capitolul V
Combaterea şi prevenirea fenomenului de violenţă …………..……. 69
5.1. Combaterea şi prevenirea fenomenului de violenţă din perspectiva instituţiilor implicate …………..………….……….
Reglementari legislative …………..………….………….…. Reglementari deontologice …………..………….……….…. Propuneri …………..………….……………………………...
69717376
Concluzii …………..…………...…………..………….……………….…. 78
Bibliografie …………..………….………………………………………... 80
Anexe …………..…………...…………..…………...…………..………... 82
I N T R O D U C E R E
4
Violenţa şi agresivitatea reprezintă fenomene sociale complexe, ale căror
modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de soluţionare
interesează atât factorii instituţionalizaţi de control social cât şi opinia publică.
Violenţa şi agresivitatea sunt fenomene care se completează şi care generează o
serie de consecinţe negative şi distructive asupra structurii şi stabilităţii sociale
şi provoacă stări demoralizatoare şi de insecuritate la nivelul grupurilor şi
indivizilor.
Deşi cauzele violenţei sunt diversificate, studiile şi cercetările întreprinse
pe aceasta tema releva ca – sursele – sunt alimentate de perpetuarea unor
structuri economice, politice şi sociale deficitare care sunt incapabile sa
atenueze, în anumite momente dificultăţile economice, inflaţia, sărăcia şi
şomajul, inegalităţile şi inechităţile între indivizi şi grupuri sociale. Violenţa, în
virtutea desfăşurării sale spectaculoase, beneficiază din partea mass-mediei de o
extindere la scară socială extrem de largă.
Expunerea prelungită la violenţa prin mass-media poate să aibă efecte
cumulative directe asupra tinerilor şi asupra lumii adulte şi un efect pe termen
lung din ce în ce mai nociv asupra valorilor general admise de societate.
Considerând ca fenomenul violenţei în România are o determinare
multicauzală, lucrarea de faţă îşi propune o inventariere a principalelor aspecte
teoretice, metodologice şi practice legate de specificul şi particularităţile acestui
fenomen în condiţiile societăţii noastre.
Lucrarea este structurata pe capitole, cinci la număr, acestea având după
caz, mai multe sau mai puţine subcapitole. Într-o prima parte a lucrării sunt
prezentate unele perspective teoretice şi modele conceptuale privind
fenomenul de violenţă, accentul fiind pus pe însăşi definiţia de violenţă (concept
şi structură), formele de manifestare şi sursele de influenţare.
În capitolul al doilea, sunt expuse principalele teorii explicative ale
impactului realizat de proliferarea voilentei in mass-media.
5
În capitolul al treilea, pornind de la definirea senzaţionalului, prezentăm –
într-o preanchetă ce precede analiza proriu-zisă din capitolul IV – maniera în
care presa scrisă “uzează” de diverse ştiri despre violenţă, exploatând în acest
fel slăbiciunea publicului românesc pentru senzaţional.
În al patrulea capitol – care reprezintă şi baza practică a acestei lucrări –
am realizat analize pe „orizontală” şi pe „verticală” ale diferitelor articole
selecţionate din cotidienele alese, respectiv, Ziua, Evenimentul Zilei şi
Naţional.
Capitolul al cincilea prezintă controlul şi prevenirea violenţei şi evident
opinii proprii despre tratamentul şi combaterea fenomenului.
6
C A P I T O L U L I
C E R E P R E Z I N T Ă F E N O M E N U L
D E V I O L E N Ţ Ă
1 .1 . DEFINIŢIE ŞI CONCEPT. PRECIZĂRI
TERMINOLOGICE.
Evoluţia societăţii contemporane, evidenţiază faptul că, în pofida
intensificării intervenţiilor statului, justiţiei şi administraţiei în acţiunea de
prevenire şi combatere a delicvenţei şi criminalităţii, asistăm la o extensie a
actelor de violenţă şi agresivitate, îndreptate împotriva persoanelor,
patrimoniului public sau privat.
În România de azi, fenomenul de violenţă reprezintă o problemă socială
complexă, ale cărei modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de
soluţionare interesează atât factorii instituţionalizaţi de control social cât şi
opinia publică. Este important de remarcat şi faptul că inegalităţile sociale
dintre indivizi şi grupurile sociale, crizele economice, inflaţia, sărăcia,
şomajul generează stări conflictuale şi tensiuni sociale.
În Dicţionarul Politic, din 1975, violenţa avea o definiţie ştiinţifică şi
anume : „aplicarea forţei în relaţiile interumane sau interstatale, recurgerea la
presiune psihologică şi chiar la exterminare fizică, pentru a se obţine
supunerea faţă de o voinţă străină” .
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia 1984, violenţa este
„însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie
(2); lipsă de stăpânire în vorbire sau în fapte, vehemenţă, furie (3); faptul de
a întrebuinţa forţa brutală, constrângere, violentare, siluire, încălcarea ordinii
legale (4); faptă, violentă, impulsivă (5)”.
În zilele noastre, conotaţia cuvântului violenţă a căpătat noi aspecte în
Dicţionarul Limbii Române pentru Elevi şi anume, „violenţa” reprezintă în
7
primul rând o „însuşire, caracter a ceea ce este violent; putere mare,
intensitate, tărie”; în al doilea rând, „lipsă de stăpânire în vorbă sau în fapte,
vehemenţă, furie”; în al treilea rând, „faptul de a întrebuinţa forţa brutală,
constrângere, violentare”.
Fenomenul este generalizat şi se regăseşte în toate societăţile, fie ele şi
occidentale sau foste comuniste, cu precizarea că această creştere a actelor de
violenţă este mult mai accentuată în toate ţările foste comuniste, decât în cele
occidentale.
Îngrijorător este mai ales ritmul de creştere, modificările în structura
criminalităţii, în direcţia „marii criminalităţi” şi mai ales a violenţei.
Dintr-un studiu comparativ referitor la evoluţia criminalităţii în
capitalele est-europene (Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, Sofia,
Moscova) a reieşit că din cele 22 de motive de nelinişte prezentate subiecţilor
investigaţi, violenţa, ca şi crima organizată ocupă primele două locuri, cu un
procent de 75% şi respectiv 70%, faţă de degradarea stării sociale 55%, de
război sau pericol 57%, sau şomaj 48%.
Alarmante sunt şi modificările de ordin calitativ ce au intervenit. De la
tipul de violenţă primitiv, legat în special de consumul de alcool, precum şi
violenţa de tip pasional, se trece la o violenţă de tip utilitar (tâlhării, omorul de
interes material), sau asociate crimei organizate (traficul de stupefiante, furtul
de maşini etc.).
Reprezentând o problemă socială, ale cărei modalităţi de manifestare şi
soluţionare, interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie,
administraţie), cât şi opinia publică, asemenea tipuri de delicte şi crime
comise prin violenţă, tind să devină deosebit de intense şi deosebit de
periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor; indivizilor,
fiind asociate de multe ori, cu cele din crima organizată, terorism şi violenţa
instituţionalizată, specifice „subculturilor” violenţei şi crimei organizate.
Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă
sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă întâlnite în diferite
societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea 8
acestora, mai ales că, de multe ori violenţa acoperă o gamă largă de
comportamente individuale şi sociale ce îşi au propria lor etimologie.
Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite
criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un
moment dat într-o societate, de anumite interese sociale şi politice, dar şi în
funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt
relative spaţial şi temporal (atât de la o societate la alta, cât şi de la o
perioadă la alta).
Violenţa nu constituie totuşi un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei
fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor,
instituţiilor şi societăţilor umane. Pentru acest motiv, unii specialişti şi
cercetători consideră că violenţa constituie o permanenţă umană, fiind legată
de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii. Ea este amplificată în prezent
de actele de terorism şi crimă organizată. Comise în scopul de a inspira frică,
spaimă în rândul opiniei publice, constau într-o serie de delicte şi crime ce
violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate, violuri,
agresiuni fizice).
În momentul de faţă, alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională
sau utilitară, se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale,
specifică crimei organizate.
De asemenea, asistăm la o „internaţionalizare” a violenţei la nivelul
diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi
tipuri de delicte şi crime ce transgresează şi interpelează diferite arii
geografice, culturale şi normative, ceea ce implică identificarea unor noi
forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate
la nivel naţional şi internaţional.
Durkheim1 afirma: „crima este normală, fiindcă o societate în care ar
lipsi este cu totul imposibilă”. Este normală existenţa unui anumit nivel al
criminalităţii, dar acest nivel nu trebuie să fie foarte ridicat. Ceea ce
1 Durkheim Emil, Sociologia. Regulile metodei sociologiei, 1974, p . 879
îngrijorează astăzi, este tocmai faptul că violenţa, este din ce în ce mai mult
prezentă în viaţa cotidiană.
Această prezenţă masivă a violenţei se datorează în bună măsură
mediatizării intense făcută prin presă sau prin televiziune, dar şi prin săli de
cinematograf, unde rulează filme violente.
Noţiunea de „agresivitate” (după Lagache) 2 se situează la nivelul
dispoziţiilor, adică acea tensiune care pune organismul în mişcare, până când
motivaţia actului comportamental va fi redusă sau satisfăcută. Această definire a
violenţei este foarte largă şi afirmă că violenţa constituie o dispoziţie
indispensabilă pentru ca personalitatea sa să se poată constitui sau, mergând
mai departe, pentru ca o fiinţă vie să-şi poată ocupa locul în mediul social sau
geografic. Se poate spune deci, violenţa la un om nu se situează neapărat în
cadrul comportamentelor interzise, antisociale.
Orice fiinţă pentru a putea exista, trebuie să răspundă situaţiilor pe care
societatea le impune. Trebuie ca într-o oarecare măsură, să „agresioneze”
lumea înconjurătoare, dar acest lucru să fie realizat într-o manieră care să-i
permită să se dezvolte, să se afirme, să-şi realizez proiecte care-l animă.
Pentru această raţiune, se poate considera că o anumită violenţă pare
indispensabilă. Nu trebuie uitat însă că, în anumite condiţii, această violenţă
se poate dovedi distrugătoare, trecând în cealaltă extremă, când va fi
considerată ca un comportament „interzis” sau când prin forma de
manifestare şi intensitate, să se încadreze în conduitele devianţei.
Noţiunea de violenţă se referă la o utilizare ilegitimă şi ilegală forţei
(Lalande)3 şi poate fi deci, definită ca o forţă care se utilizează împotriva
ordinii, a legii sau a dreptului (Lafon) 4. Această definiţie criminologică, spun
alţi autori, nu ia în considerare războiul sau cazurile de legitimă apărare, când
utilizarea forţei apare ca legitimă.
Având în vedere interpretările făcute agresivităţii de către specialişti,
putem accepta această dispoziţie, tradusă în comportament, ca o tendinţă
2 Lagache Daniel, medic şi psihanalist francez (1903-1972), L ‘ Unite de la psychologie, 19493 Banciu Dan, Sociologia crimei şi criminalităţii, 1996, p. 334 idem 3
10
generală întâlnită la individul în stare de ostilitate activă, a tendinţei de
atacare, dar şi un potenţial care permite individului de a utiliza împrejurările
de fapt în scopul satisfacerii nevoilor existenţei sale, deci în scop paşnic şi
constructiv.
Încercând o corelare între agresivitate şi delicvenţă, literatura de
specialitate stabileşte următoarele categorii ale comportamentului violent:
comportamentul agresiv nediferenţiat, ocazional, fără răsunet
antisocial obligatoriu sau imediat;
comportamentul agresiv delictual, proriu-zis, polimorf, permanent, în
cadrul căruia se poate diferenţia un comportament specific, criminal;
comportamentul agreseiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei
stări patologice, fie preexistente, fie dobândite în modificările de
personalitate produse în psihopatizări, narcomanii etc.
În cazul agresivităţii, condiţionarea are un caracter permanent şi este
constituită predominant pe acţiunea factorilor de mediu, de ordin social
negativ şi presupune elemente cauzale sau motivaţionale patologice,
condiţiile de mediu sau de ordin social având un rol minor sau accidental.
În consecinţă, delictele şi crimele comise prin violenţă reprezintă acte
ilegitime şi antisociale comise de anumiţi indivizi ce atentează asupra vieţii,
demnităţii, integrităţii şi proprietăţii altor persoane şi care sunt caracterizate
de utilizarea constrângerii fizice, morale sau simbolice sau prin abuz,
intimidare şi frică asupra victimelor acestor acte. Ele presupun folosirea sau
ameninţarea folosirii forţei şi constrângerii în scopul producerii unor
prejudicii morale sau vătămării integrităţii persoanei (omor, viol, lovituri,
vătămări corporale) sau bunurilor acesteia (tâlhărie, jaf etc.). Plecând de aici
se constată că noţiunea de delict şi crimă violentă implică trei elemente:
1) autorul , care exercită sau utilizează violenţa în diverse modalităţi,
forme şi scopuri şi care poate fi un individ izolat, un grup, o
organizaţie sau instituţie;
11
2) victima, care suportă sau asupra căreia se exercită violenţa şi care
poate fi, de asemenea, un individ, un grup, o organizaţie sau chiar o
instituţie;
3) acţiunea violentă, comisă în diferite modalităţi şi forme, de către
anumiţi indivizi, grupuri sau organizaţii, prin care sunt lezate
drepturile şi libertăţile altor indivizi, grupuri sau organizaţii ori
patrimoniul acestora.
Studiile şi cercetările efectuate în diferite ţări relevă faptul că delictele
şi crimele comise cu violenţă prezintă anumite particularităţi, comparativ cu
alte tipuri de crime şi anume:
factorii de personalitate sunt implicaţi cu precădere în comiterea
acestui tip de delicte, comportamentul violent fiind, adesea, consecinţa unor
stări de frustrare individuală, manifestate la anumiţi indivizi;
delicvenţii care săvârşesc asemenea fapte cu violenţă, cedează de
asemenea unor impulsuri de moment sau unor stări explozive, neavând
capacitatea de a-şi stabili şi controla echilibrul emoţional necesar;
comiterea delictelor cu violenţă este potenţată de un nivel de
instrucţie, scăzut al delicvenţilor ca şi integrarea deficitară în
familie,profesie, comunitate;
printre factorii defavorizanţi ai acestor delicte şi crime se numără
consecinţele stării de dezorganizare personală şi neorganizare a unor indivizi,
datorate creşterii demografice, urbanizării, imigraţiei şi proceselor de
aculturaţie;
consumul de alcool, care precede de multe ori fapta violentă,
reprezintă un puternic factor criminogen, implicat în fapta delincventă;
între autor şi victimă preexistă sau apar accidental anumite relaţii,
care explică violenţa, victima aflându-şi şi ea rolul bine determinat în
declanşarea delictului sau crime;
12
între mobilurile care sunt urmărite prin asemenea delicte, mai
frecvente sunt cele de jaf, răzbunare, gelozie (în cazul omorurilor) , satisfacerea
unor instincte sexuale (viol) sau materiale (tâlhărie);
între mijloacele cele mai frecvente utilizate în aceste delicte sunt
lovirea, sechestrarea, şantajul şi constrângerea (fizică, morală sau simbolică).
În general, psihologii înţeleg prin comportament violent, acel
comportament care duce la vătămarea celui atacat, fie că este vorba de
distrugere sau rănire, fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire.
Violenţa este văzută ca fiind utilizarea forţei şi constrângerii de către
individ, grup sau clasa socială în scopul impunerii violenţei asupra altora.
Termenul de „violenţă” dobândeşte semnificaţii particulare în funcţie de
contextul de referinţă în care îşi fixează sensul.
Din punct de vedere juridic, violenţa caracterizează folosirea forţei
fizice sau autorităţii personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare
a integrităţii unei persoane.
În sociologia politică, violenţa semnifică un mijloc pentru asigurarea
dominaţiei de clasă sau pentru dobândirea unei poziţii dominatoare, concretizate
sub forma războaielor de cucerire, terorismului internaţional etc.
În antropologia culturală, violenţa este echivalentă cu constrângerea
exercitată de o anumită comunitate culturală asupra alteia sau de un anumit
sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenţi represivi cu
caracter economic, politic sau spiritual, în scopul modelului dominator.
În psihologie, violenţa desemnează comportamentul violent manifestat cel
mai adesea în urma unor frustrări.
În sociologie, violenţa nu mai este o resursă a puterii claselor sau
grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele şi
grupurile sociale defavorizate (atunci când promovarea intereselor nu se
poate realiza pe „căi normale”) sau marginalizate, constituite de indivizi
lipsiţi de resurse, neintegraţi social ori socializaţi în mod deficitar (ca o
13
reacţie de compensare faţă de situaţia stigmatizantă şi deci devianţa în care se
află).
Absenţa accesului la mijloacele instituţionalizate de realizare a
scopurilor socialmente dezirabile, constituie motivul pentru care aceşti
indivizi recurg la mijloace ilicite, ilegitime, adeseori violente, prin
intermediul cărora pot dobândi acces la „oportunităţi sociale”. Violenţa este
astfel o consecinţă a marginalizării, a proceselor de dezorganizare socială,
manifestându-se prin comportamente violente care încalcă legea sau codurile
normative nescrise.
Atunci când indivizii aparţin unor asemenea subculturi, utilizează
mijloace şi modalităţi antisociale şi ilegitime, ne aflăm în faţa unor
„subculturi delincvente”. În cadrul acestor subculturi există un sistem de
norme şi valori, standarde şi reguli de conduită care este diferit de cel al
societăţii, uneori fiind chiar contradictoriu cu sistemul dominant (cum este de
pildă cazul aşa numitelor contraculturi). R.A. Cloward şi L.E. Ohlin, inspiraţi
din paradigma elaborată de Merton 5 privind anomia, induc noţiunea de
„oportunitate diferenţială”, reprezentată prin ansamblul mijloacelor prin care
grupurile sociale îşi realizează interesele şi scopurile dezirabile. În funcţie de
aceste oportunităţi (legitime sau ilegitime) şi de mijloace utilizate (licite sau
ilicite) se structurează spre conformitate sau devianţă, care sunt independente
de poziţiile ocupate de indivizi în cadrul „structurii de oportunitate”.
Spectrul agresivităţii umane este larg. Omul îşi poate orienta
agresivitatea direct împotriva unui congener lovindu-l, jignindu-l verbal sau
ironizându-l. Agresivitatea umană poate de asemenea acţiona indirect, atunci
când adversarul este vorbit de rău sau i se întinde o cursă. Agresivitatea se
poate manifesta şi prin refuzul contactului social, ajutorului sau discuţiei de
pildă.
Agresivitatea poate fi îndreptată împotriva unui individ sau grup, atât
în conflictul ideologic, cât şi în cel armat. Tuturor acestor forme le este
comun faptul că, cu ajutorul lor se exercită asupra unui congener sau unui
5 Rădulescu S.M., Teorii sociologice ţn domeniul devianţei şi al problemelor sociale, 1994, p. 5914
grup de congeneri o presiune, care conduce în cele din urmă la îndepărtarea
acestora faţă de cei cu rang înalt, sau faţă de norma grupului.
1 .2 . MODELE ŞI TEORII EXPLICATIVE ALE
FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ
În problema agresivităţii, „cauza unui comportament
distructiv, este de fapt reunirea tuturor condiţiilor care, luate
separat nu sunt suficiente să explice acest comportament”.
A căuta etiologia agresivităţii, înseamnă a descifra un mozaic de cauze
ale căror inter-relaţii sunt în măsură să explice acest tip de comportament
deviant. Majoritatea autorilor sunt de acord că numai cercetarea unei
„cauzalităţi circulare” să cuprindă problema în complexitatea ei.
Etiologia agresivităţii este departe de a fi elucidată într-o manieră care
satisfacă cerinţele adepţilor diferitelor tabere. În cazul comportamentelor
complexe este lipsit de sens, afirma Elibesfeld 6, de a opta între „înnăscut” şi
„dobândit”, pentru că este de aşteptat că atât mediul, cât şi zestrea ereditară
să fi participat la construcţia lor. Acest punct de vedere este reprezentat de
antropologul Freeman „o abordare interacţională a studiului agresivităţii
conduce la concluzia generală că, comportamentul agresiv este determinat
atât de variabile interne, cât şi de variabile externe, fiind puternic influenţat
de învăţare”.
Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale comportamentului
agresiv în jurul cărora gravitează opinia majorităţii specialiştilor.
Un prim model este cel biologic , axat pe noţiunea de instinct, explicat
la nivelul psihologiei animale de lucrările Konrad Lorentz, iar la nivel uman
de cele ale lui De Greff. Un al doilea model, cel psihofiziologic se bazează pe
noţiunea de frustrare al cărui susţinător este Brekowitz. Al treilea model este
cel socio-cultural care se bazează pe noţiunea de învăţare şi este determinat
de relaţiile interpersonale (Bandura).
6 Eibestfeld Eibil, Agresivitatea umană, 1995, p. 2615
Mode lu l b io log i c baza t pe no ţ iunea de ins t inc t
Primul punct de vedere care susţine caracterul înnăscut al agresivităţii
este reprezentat de lucrările lui Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel
pentru medicină şi fiziologie în anul 1973 şi care ajunge la concluzia conform
căreia „comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri:
foamea, frica, sexualitatea şi agresivitatea” 7. Lucrările lui Lorentz
demonstrează şi interpretează conţinutul noţiunii de agresivitate atât sub
forma ostilităţii, a caracterului distructiv, răufăcător, cât şi în sensul
constructiv şi posesiv al tendinţelor active, orientate către exterior, de
afirmare a eului.
Cercetările asupra psihologiei umane precizează, atunci când se aduce
în discuţie problema agresivităţii la om ca noţiune de instinct, trebuie
înlocuită cu acea pulsiune, aceasta din urmă fiind în măsură să confere
agresivităţii umane un alt statut de cel pe care îl ocupă în lumea animală. Şi
deci, este periculos să se facă extrapolări, o cunoaştere a sistemului
relaţional, care are loc în lumea animală este susceptibilă să determine o mai
bună înţelegere a caracterului specific al sistemului uman, forţele şi
slăbiciunile sale. „Dacă e să înţelegem natura impulsurilor noastre agresive
trebuie să le vedem în contextul originii noastre animale”.
Termenul de instinct se referă la un comportament înnăscut, dar el nu
trebuie limitat la o amplă reacţie motorie, ci aici trebuie inclus şi aspectul
cognitiv: instinctul constituie o sensibilitate prestabilită la anumiţi stimuli
(stimuli semnal) şi prin aceasta, un mod de a cunoaşte lumea.
Potrivit etologilor se pare că nu se poate vorbi de un instinct agresiv,
adică de existenţa spontană de a ataca şi distruge. Agresivitatea apare ca o
referinţă la o nevoie vitală ca foamea, apărarea, sexualitatea etc. Dacă trecem
aspecte la nivel uman, se pare că nu există nici o raţiune de a crede că aceasta
7 Lorentz Konrad, An aggression, 1971, p.1816
nu ar reprezenta o tendinţă la agresiune în caz că nevoile vitale sunt în
pericol.
Eibestfeld vorbeşte despre existenţa unor elemente preprogramate în
comportamentul agresiv al omului. Există stimuli declanşatori cum sunt
durerea, „clişeele situaţionale” etc.
Durerea fizică îi determină chiar pe copiii foarte mici să fugă, să se
apere sau să contraatace. Reacţia este universală şi se pare că are rădăcini
filogenetice, căci şi pentru animale durerea constituie un stimul puternic
pentru declanşarea agresivităţii.
Mode lu l ps iho log i c baza t pe no ţ iunea de f rus trare
( rapor tu l f rus trare -agres iv i ta te )
Prin frustrare se înţelege în general o interferenţă într-o secvenţă a
activităţii orientate către un scop. Cercetările, mai ales experimentale, făcute
de o serie de autori asupra rolului frustrării în declanşarea comportamentului
agresiv pleacă de la cele două teze ale şcolii de Yale, care pot să fie
formulate ca două întrebări:
1) Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrări ?
2) Orice frustrare duce la comportament agresiv ?
Problema frustrării este încă discutată în literatura de specialitate.
Pentru o serie de autori violenţa reprezintă un răspuns posibil faţă de starea
de frustrare, în timp ce alţi autori consideră că frustrarea nu este decât o
condiţie ce favorizează agresiunea.
Frustrarea, prin ea însăşi nu declanşează un comportament agresiv.
După afirmaţiile lui Berkowitz 8, ea suscită o anxietate, ca variabilă
intermediară şi se poate considera că tensiunea generată de această anxietate
declanşează reacţia agresivă. Berkowitz merge mai departe şi afirmă că este
nevoie să se lărgească conceptul de frustrare şi să se prevadă nu numai o
frustrare reală, dar şi una posibilă sau imaginară.
8 Berkowitz Leonard, Frustration-aggression hipothesis, 1989, p. 10617
Strâns legată de noţiunea de frustrare este cea de agresivitate,
considerată de unii autori ca o „componentă esenţială, normală a personalităţii
care poate fi canalizată, deturnată sau abătută în momentul în care scapă
controlul raţiunii”.
Raportul frustrare-agresivitate, în mecanismul cauzal al delictelor
comise cu frustrarea, prin ea înseşi nu declanşează în mod violenţă şi
agresivitate necesită câteva sublinieri:
direct, imediat şi automat ca un comportament agresiv, ci suscită
mai degrabă o stare de anxietate şi de tensiune afectivă, care poate declanşa
sau nu reacţia agresivă;
nu orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrări,
putându-se identifica în patologia individuală cazuri de agresivitate
constituţională sau situaţiile când agresivitatea se datorează apariţiei sau
intervenţiei unor ocazii criminogene (consum de alcool, relaţii conflictuale cu
victima, instigaţia unei persoane etc.); sau mobile mai mult sau mai puţin
structurate sau justificate (ura, răzbunarea, dreptatea, pasiunea, utilitatea).
Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv
Numeroşi autori atrag atenţia asupra factorilor culturali, ai noţiunii de
învăţare în determinismul comportamentului agresiv.
În studierea etologiei agresivităţii este fără îndoială important să se ţină
seama şi de condiţiile pe care le oferă mediul familial sau colectiv, care, în
anumite cazuri, pot constitui veritabile canale de transmisie a acestui tip de
comportament. Mass-media constituie fără îndoială unul dintre aceste
mijloace dar nu şi singurul. Problema principală care se pune în privinţa
cinematografului sau literaturii ce prezintă scene agresive, distructive este
aceea dacă aceste scene au asupra spectatorului sau cititorului un efect
inhibitor sau, din contră, îl împing să imite comportamentul pe care îl
descoperă în acest sens. Se consideră, în general, că influenţa scenelor
agresive depinde în mare parte de existenţa prealabilă a obiceiurilor agresive
la aceasta sau o iritaţie prealabilă.
18
Perspectiva modelului socio-cultural atrage atenţia asupra rolului
învăţării în dezvoltarea comportamentului agresiv. În legătură cu problema
ridicată de difuzare tot mai răspândită a violenţei prin mass-media şi în special
prin televiziune, sau făcut o serie de experimente. Tinerii care au văzut un
film în care apare un duel cu săbii sau comportat mai agresiv în testul în care
a urmat decât tinerii care vizionaseră un film tot atât de lung, dar cu un
conţinut neutru (Walters şi Thomas – 1963).
În procesul normal de dezvoltare al copilului, învăţarea socială prin
imitare joacă un rol deosebit. Copilul se identifică cu părintele de acelaşi sex.
El imită din proprie iniţiativă, motivat de o predispoziţie înnăscută de a
învăţa. Dincolo de aceste aspecte, influenţele educative care vin din partea
adulţilor modelează nemijlocit atitudinea fundamentală a copiilor .
Pentru formarea structuri lor comportamentului agresiv, un rol
decisiv î l are învăţarea din succese. Copii i învaţă repede că pot obţine
satisfacerea unei dorinţe printr-un protest negativ.
Controlul agresivităţii poate fi realizat şi prin manipularea excitaţiilor
cheie (înnăscuţi sau învăţaţi). Nevoile modificate prin învăţare pot crea şi ele
perturbări atunci când anumite obstacole se împotrivesc satisfacerii lor. Însă,
dacă individul îşi dă seama că satisfacerea se află dincolo de posibilităţile
sale, deci nu dispune de mijlocele necesare unei acţiuni încununate de succes;
atunci cel puţin pentru un timp el se va împăca cu situaţia. Procesele de
învăţare pot controla agresivitatea şi în sensul că oferă individului modele de
acţiune neagresive. Dacă o societate ar satisface dorinţele ca răspuns la o
rugăminte şi nu ca răspuns la agresiune, atunci agresivitatea nu ar mai fi
folosită ca mijloc de realizare a dorinţelor.
1 .3 . DIVERSE TIPOLOGII ALE VIOLENŢEI ŞI
AGRESIVITĂŢII
Formele violenţei se îmbogăţesc pe parcursul evoluţiei societăţii
umane şi capătă o amploare din ce în ce mai mare, cu toate mijloacele şi
costurile sistemelor de apărare împotriva acestora.
19
Modalităţile actelor de violenţă variază în funcţie de epocă, topografie,
circumstanţe, cultură, dar mai ales în funcţie de evoluţia moral-spirituală a
comunităţilor. Cu alte cuvinte violenţa are o geometrie variabilă. Formele ei
merg de la violenţa în plină lumină, la violenţa foarte bine ascunsă. Sfera de
definire a violenţei este mult mai largă decât cea stabilită de criminologie.
Jean-Claude Chesnais9, încercând să stabilească zonele semantice incluse în
definiţie, stabileşte într-o viziune geometrică trei cercuri.
Ca nucleu, deci, primul cerc, este violenţa fizică, pe care autorul o
consideră cea mai gravă, întrucât cauzează vătămări corporale sau chiar
moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutală şi mai sălbatică formă.
Al doilea cerc, mult mai întins, îl reprezintă violenţa economică , care
priveşte toate atingerile şi frustrările asupra bunurilor materiale, cunoscând
practic o infinitate de forme. În societăţile cu grad ridicat de evoluţie
industrială se poate opera foarte greu la despărţirea a ceea ce ai de ceea ce
eşti, întrucât individul se identifică extrem de mult ca existenţă cu ceea ce-i
aparţine ca mijloc de existenţă. În acest fel, violenţa se confundă cu
delicvenţa.
Cel de-al treilea cerc îl reprezintă violenţa morală . A vorbi de violenţă
în acest sens, spune Chesnais constituie un abuz de limbaj în condiţiile vieţii
moderne, când se confundă în toată ambiguitatea, reglementarea şi
agresiunea, organizarea şi agresiunea.
Din această perspectivă, s-a stabilit următoarea tipologie a violenţei:
1) Violenţa privată:
a) violenţa criminală:
mortală omorârea, asasinarea, otrăvirea,
execuţiile capitale;
corporală lovituri şi răniri mortale;
sexuală violul.
b) violenţa noncriminală:
9 Chesnais J.-C., Histoire de la violence en Occident de 1800 a nos jours, 1981, p.10820
suicidul şi tentativa de suicid;
accidentele rutiere, de muncă.
2) Violenţa colectivă:
a) violenţa cetăţenilor contra puterii:
terorismul;
revoluţiile şi grevele.
b) violenţa puterii contra cetăţenilor:
terorismul de stat;
violenţa industrială.
c) violenţa paroxistică:
războiul.
Există şi o tipologie a violenţei care se distinge între:
a) violenţa primitivă de regulă ocazională, accidentală, întâmplătoare
caracterizată prin reacţii necontrolate şi explozive ale unor indivizi, reacţii
generale şi favorizate de o serie de ocazii criminogene (consum de alcool, relaţii
conflictuale cu victima etc.);
b) violenţa pasională generată de mobile de răzbunare, gelozie,
umilire, caracteristică indivizilor ce manifestă sentimente egocentrice, şi autiste
sau care dovedesc o instabilitate emoţională şi o diminuare sensibilă a
mecanismelor voluntare de autocontrol şi autoreglare;
c) violenţa utilitară generată de mobilurile ce urmăresc profitul,
interesele materiale, bunuri şi servicii, întâlnite în delictele de furt cu violenţă,
jaf şi tâlhărie;
d) violenţă pseudojustiţiară generată de mobilurile ce urmăresc
repararea prejudiciului şi pedepsirea autorului omorului, violului sau jafului de
către un grup sau comunitate ce se substituie justiţiei legale (cazul vendetei,
linşajului etc.);
21
e) violenţa simbolică generată prin intermediul anumitor coduri, mesaje
şi simboluri ce acţionează ca factori declanşatori ai anumitor acte de violenţă
produse de unii indivizi asupra altora;
f) violenţa raţională caracteristică crimei organizate şi activităţilor
organizaţiilor criminale, având ca finalitate obţinerea de profituri ilicite la cote
deosebit de ridicate (omorul şi răpirea de persoane, traficul de persoane,
constrângerea şi şantajarea fizică şi morală, traficul de arme şi substanţe
psihotrope etc.).
O altă clasificare a violenţei distinge:
a) violenţa maritală (familială) ansamblul conflictelor din grupul
familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului;
b) violenţa protestatară acţiunile violente întreprinse de grupurile
minoritare ca răspuns la prejudicii şi discriminări etnice sau rasiale;
c) violenţa socializată dobândirea tehnicilor care implică violenţa
colectivă prin intermediul mass-media;
d) violenţa simbolică noţiune introdusă de Pierre Bourdien pentru a
caracteriza autoritatea sau influenţa culturală exercitate de clasele dominante
în scopul asigurării puterii;
e) violenţa structurală termen utilizat de sociologul francez
Madeleine Growitz, cu referire la procesul de menţinere în ţările
subdezvoltate a unor structuri economice care favorizează neocolonialismul.
*
Dată fiind marea complexitate a fenomenului de agresivitate , orice
încercare de tipologizare se loveşte de dificultăţi mai mari sau mai mici. Astfel,
considerăm că pot fi identificate următoarele criterii:
1) În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită
agresivă. În raport cu acest criteriu diferenţiem următoarele tipuri de
agresivitate:
agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului; 22
agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină;
agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă;
agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată.
2) În funcţie de mijloacele utilizate în vederea intenţiilor agresive. În
raport cu acest criteriu diferenţiem:
agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală;
agresivitatea directă (cu efecte asupra victimei) şi agresivitatea
indirectă (între agresor şi victimă existând intermediari).
3) În funcţie de obiectivele urmărite. Privitor la acest criteriu
diferenţiem:
agresivitatea ce urmăreşte obţinerea unor beneficii, a unui câştig
material;
agresivitatea ce urmăreşte predominat rănirea şi chiar distrugerea
victimei.
4) În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii , diferenţiem:
agresivitatea violentă şi agresivitatea nonviolentă;
agresivitatea latentă şi agresivitatea manifestată.
Conduita agresivă are mai multe forme:
a) conduita autodistructivă este caracteristică persoanelor dinamice,
psihopatice, adăugându-se cadrului lagital, stărilor tanatogene din morţile
violente, alături de stările de agresivitate potenţială;
b) conduita heterodistructivă are în vedere atitudini agresive
caracterizate prin utilizarea forţei fizice în raporturile interpersonale.
În legătură cu această formă de agresivitate, putem aminti şi cele două
forme de agresivitate prezentate de Eibestfeld în lucrarea „Agresivitatea
umană”; şi-anume agresivitatea explorativă şi educativă.23
1. agresivitatea explorativă comportamentul agresiv este utilizat
adesea pentru testarea spaţiului social de mişcare. Copiii se comportă agresiv
pentru a vedea cât de departe pot merge. Răspunsul celorlalţi le indică
limitele toleranţei, precum şi norma comportamentală a culturii din care face
parte.
2. agresivitatea educativă încălcarea reguli lor convieţuiri i ,
atrage după sine pedeapsa. Grupurile de copii , copii i mai mari î i pun la
punct pe cei care încalcă reguli le jocului: vinovaţi i sunt ironizaţi şi
adesea pedepsiţ i f izic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru convieţuirea
adulţ i lor: cei care încalcă legile sunt urmăriţ i şi pedepsiţ i .
1.4. SURSE DE INFLUENŢARE A AGRESIVITĂŢII
Din nefericire, sunt extrem de multe asemenea surse şi ele creează mari
probleme sociale, pentru a căror rezolvare este nevoie de uriaşe investiţii
materiale şi eforturi socio-profesionale. Datorită perspectivelor teoretice
diferite ce au generat definiţii şi clarificări divesre, vom încerca să grupăm
aceste surse în trei categorii.
1) Surse care ţ in mai mult de individ, de conduita şi de
reactivitatea lui comportamentală: frustrarea, atacul sau provocarea
directă, durerea fizică şi morală, căldura, aglomeraţia .
2) Surse ale agresivităţii în cadrul familiei: bătaia, incestul.
3) Surse ce ţin de mijloacele de comunicare în masă: surse scrise (ziare,
reviste, cărţi), televiziune.
Ca o concluzie a acestei abordări, am conturat posibilele surse de
influenţare a fenomenului de violenţă şi ne propunem să evidenţiem pe cele
care ţin de mijloacele de comunicare în masă. Astfel, mass-media reprezintă
una dintre “resursele” utilitar-simbolice fundamentale ale construirii identităţii
la nivel personal, intra- şi inter-grupal, dar şi o funcţie de facilitare a
comunicării intre-personale, urmată de învăţarea socială. Utilizarea media 24
creează noi atitudini, percepţii, motivaţii la nivel inter-personal care duc la
apariţia de comportamente sociale inedite. Aşadar, atitudinile comportamentale
sunt influenţate de structura activităţilor asociate media şi de nevoile derivate
din consunul subiectiv al mesajelor comunicării mass-mediei.
25
C A P I T O L U L I I
M A S S - M E D I A – S U R S Ă D E I N F L U E N Ţ A R E
A V I O L E N Ţ E I Ş I A G R E S I V I T Ă Ţ I I
Atât în unele surse scrise (ziare, reviste, cărţi), cât şi în cadrul
programelor de televiziune, apar diferite acte de violenţă, de aceea unii autori
au pus problema dacă expunerea la violenţă poate determina creşterea
agresivităţii. Părerile specialiştilor sunt împărţite. Unii consideră că
expunerea la violenţă ar avea efecte catharsice, reducându-se astfel propriile
nevoi de a acţiona agresiv. Alţi autori, însa, ce se bazează, mai ales, pe
teoriile învăţării sociale, consideră că expunerea la violenţă conduce în mai
mare măsură la creşterea agresivităţii decât la catharsis. În ultimul timp, însă,
se pare că majoritatea autorilor înclină balanţa tot mai clar în direcţia
efectelor negative ale expunerii la violenţă. Paul Iluţ 10 (1994) include în lista
efectelor negative ale mass-mediei asupra agresivităţii următoarele:
dezinhibiţia, învăţarea de tehnici de agresiune, afectarea operaţionalităţii
sistemului cognitiv, desensibilizarea faţă de victimă (vezi figura 2.1.)
+
+
+
+
_
Fig. 2.1
10 Iluţ Paul, Comportament prosocial-comportament antisocial, în I.Radu (coord.), Psihilogie socială, 1994, p. 417
Expunere la violenţa mass-
media
Dezinhibiţie
Invăţarea de tehnici de agresiune
Afectează operaţionalitatea
sistemului cognitiv
Desensibilizarea faţă de victima
Catharsis
Agresivitate
Amplificarea devianţei
26
Mass-media are pretutindeni în lume o importanţă deosebită,
constituindu-se astăzi într-o forţă imensă, care nu numai că informează, dar şi
modelează atitudini şi comportamente. Mass-media influenţează profund pe
oameni în felul de a înţelege viaţa, lumea şi propria lor existenţă.
Ce este mass-media ?
Sintagma, consacrată mai întâi în limba engleză şi atât de des
întrebuinţată în limbajul curent, reuneşte un cuvânt englez: mass , prin care se
înţelege „o cantitate mare de entităţi agregate” şi altul de origine latină:
mediu , plural media 11 – cuvânt de origine latină – „mijloc de transmitere a
ceva”, se referă la „mijloacele de comunicare în masă”, înţelese ca „seturi de
tehnici şi metode de transmitere, de către furnizori centralizaţi, a unor mesaje
unei audienţe largi, eterogene şi dispersate geografic”. Mijloacele de
comunicare în masă sunt: presa scrisă, radio, televiziune, internet, cinema,
publicitate prin afişe etc. Primul astfel de mijloc de comunicare, ordinea
istorică, este tiparul, inventat în anul 1455 de Johann Gutenberg. 12
Însă, se consideră că putem vorbi de mass-media abia la mijlocul
secolului al XIX-lea, adică din momentul în care audienţa a devenit destul de
largă şi eterogenă. Ziarele şi cărţile publicate înaintea acestei perioade,
adresându-se exclusiv unor elite.
Dezvoltarea semnificativă a mijloacelor de comunicare în masă s-a
produs însă, în acest secol prin apariţia mass-mediei electronice: prima
jumătate de secol a fost marcată de apariţia cinematografului şi a radioului,
iar a doua de extinderea la nivel de masă a televiziunii. În sfârşit, perioada pe
care o traversăm este prin intermediul diferitelor mijloace ca şi un sistem de
control al comunicării. De la începuturi şi până astăzi oamenii au comunicat
între ei şi şi-au transmis gânduri, idei, cuvinte etc. influenţându-se reciproc.
De aceea şi comunicarea a fost înţeleasă şi definită diferit de-a lungul
timpului. Astăzi, în viaţa cotidiană a omului, comunicarea capătă o
dimensiune şi o semnificaţie cum n-a avut-o vreodată în istoria umanităţii. S-
a afirmat de multe ori că în zilele noastre comunicarea ia proporţii
11 Coman Mihai, Introducere in sistemul mass-media, 1999, p.6112 Galaxia Gutemberg, - era cuvintelor scrise - Coman Mihai, Manual de jurnalism, vol. I, p. 48
27
neobişnuite, ea este o caracteristică esenţială a civilizaţiei şi a devenit
incontestabil o instituţie.
Nu există domeniu al vieţii în comun care să nu folosească într-o măsură
mai mică sau mai mare, de aceea ce numim cu sens larg, comunicare, definită
de dicţionare ca „acţiunea omului de a comunica”, „de a stabili o relaţie cu
alte persoane”, „de a fi în legătură de idei, gânduri etc.”, sau cât se poate de
simplu „comunicarea între două persoane”.
Totodată, comunicarea trebuie înţeleasă, deopotrivă, ca activitate, lucrare,
stare de relaţie cu altă persoană – dar şi ca rezultat al acestei activităţi sau
lucrări umane – „comuniune”.
Efectele mass-mediei se pot manifesta în numeroase domenii ale vieţii
umane: social, cultural, politic, economic, religios. Este o realitate astăzi că
mijloacele de comunicare în masă pot exercita o mare influenţă pozitivă sau
negativă, pot ajuta la o evoluţie sau involuţie a obiceiurilor, tradiţiilor,
ideilor, principiilor, a normelor de viaţă, în general a civilizaţiei, pot accelera
sau frâna procesul intelectual sau cultural al omului sau a unei comunităţi.
Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-mediei nu se
constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ, în sensul ziditor al
cuvântului. Câteodată – şi vremurile prezente par să confirme din ce în ce
mai mult acest lucru – mass-media nu reuşeşte să concretizeze în fapt
potenţialul benefic pe care îl are, ci, dimpotrivă, devine un instrument al
violenţei. Agresiunea informaţională cu care mass-media contemporană
impune imagini în conştiinţa publică, intră adesea în conflict cu
aspiraţiile spirituale la nivel individual sau social.
2.1. TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE
Agresivitatea este un comportament social învăţat. Această poziţie este
legată în special de numele lui Albert Bandura 13, care formulează teoria
învăţării sociale a agresivităţii. Conform acestei teorii comportamentul
13 Bandura Albert, The social Learning Perspective. Mecanisms of Agression., 1986, p. 66 28
agresiv se învaţă ca toate celelalte comportamente, prin mai multe modalităţi
şi anum:
1) direct, prin învăţare directă (prin recompensarea sau pedepsirea unor
comportamente);
2) prin observarea şi învăţarea unor modele de conduită ale altora, mai
ales ale adulţilor. Din acest punct Bandura a efectuat următorul
experiment:
„Într-o grădiniţă o parte din preşcolari au asistat la un spectacol dat de
un actor, care tot timpul se comporta violent, agresând o păpuşă mare din
plastic. Observându-se copiii în zilele următoare, s-a constatat că aceştia se
comportau mult mai agresiv cu jucăriile şi cu păpuşile lor, în comparaţie cu
ceilalţi, care nu asistaseră la spectacolul respectiv. Şi după opt luni 40% din
lotul experimental imitau acte de agresiune din categoria celor văzute la
spectacol”. Astfel rezultă rolul important jucat de exemplul celor din jur.
Cel mai frecvent, consideră Bandura, modelele de conduită agresivă pot
fi întâlnite în:
a) familie (părinţii copiilor violenţi şi ai celor abuzaţi sau maltrataţi
adesea provin ei înşişi din familii în care s-a folosit ca mijloc de
disciplinare a conduitei pedeapsa fizică).
Copiii bătuţi de părinţii lor sau asistând la acte de violenţă între părinţi,
devin şi ei bătăuşi. Sunt şi cazuri când părinţii nu tolerează violenţa în
familie, dar încurajează comportamentul îndrăzneţ, arogant şi chiar violent
faţă de ceilalţi copii.
b) mediul social (în comunităţile în care modelele de conduită agresivă
sunt acceptate şi administrate, agresivitatea se transmite uşor noilor
generaţii, de exemplu subcultura violentă a unor grupuri de
adolescenţi, oferă membrilor lor modele de conduită agresivă).
Sunt şi mentalităţi prin care societatea favorizează agresiunea („ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte”), răzbunarea, lăudând pe cel puternic
(„supraomul”) care poate să-l strivească pe cel slab. Pe măsură ce cresc,
29
copiii, devenind adolescenţi, admiră pe cei capabili să-i dispreţuiască şi să-i
bată pe cei mai puţin musculoşi. În plus, uşurinţa cu care se pot procura armele
de foc, în unele ţări, favorizează agresiunea armată, uciderea cu o armă de foc
este mult mai uşor de efectuat decât atunci când agresorul ia contact direct cu
victima.
c) mass-media (în special televiziunea, care oferă aproape zilnic
modele de agresiune fizică sau verbală).
În multe ţări, filmele oferă zilnic spectacolul unor violenţe, bătăi, omoruri.
La fel, cărţile de aventuri ce inundă standurile şi librăriile, consacră sute de
pagini detaliilor referitoare la modul cum să organizeze jefuirea unei bănci
sau să se elimine orice probă de legătură cu un omor. Sunt cazuri când hoţi
autentici au utilizat tehnici vizionate la televizor sau citate într-o carte.
2 .2 . TEORIA CATHARSISULUI
Există un alt punct de vedere, contrar celui susţinut Albert Bandura, şi
anume teoria catharsisului , propovăduită mai ales de cei legaţi din punct de
vedere bănesc de proliferarea violenţei în mass-media.
Această teorie afirmă că pornirea oamenilor – înnăscută, indusă prin
socializare sau provocată de evenimente specifice – de a se comporta agresiv
faţă de semenii lor, poate fi satisfăcută prin acţiuni substitutive care să nu facă
rău nici altora şi nici lor înşile. Creându-se posibilitatea ca indivizii să-şi
descarce mânia şi ura prin mijloace inofensive, se reduce tensiunea emoţională
şi, prin urmare, probabilitatea ca ei să săvârşească acte antisociale.
Se consideră că efectul de catharsis operează prin trei căi principale:
1) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de
teatru, filme, spectacole sportive etc. (idee teoretizată încă de
Aristotel);
2) consumarea tendinţei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor
(teorie dezvoltată de Freud);
30
3) angajarea în acţiuni violente efective, dar care nu au consecinţe
antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate faţă de obiecte
neînsufleţite), idee anticipată deja de Platon.
Pentru a verifica cele trei căi de realizare a efectului de catharsis sau
realizat studii experimentale, şi – anume:
• Majoritatea cercetătorilor indică nu numai că expunerea la violenţă
mass-medială nu reduce violenţa efectivă, ci o încurajează. Nici vizionarea
unor competiţii sportive ce presupun agresivitate nu au un efect de
catharsis. Mai mult, se pare că întăresc tendinţa spre violenţă (Stephan S.,
1985)1 4 .
• Privitor la exprimarea pornirilor agresive în planul imaginarului, aici
rezultatele investigaţiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirectă a
frustrării, mâniei, revoltei, prin scenarii ce rezolvă acţiuni agresive doar în
teritoriul fanteziilor mentale pure sau în cel al povestirilor scrise, al picturii
etc., conduce probabil la o micşorare a tendinţei de a realiza practic în viaţa
reală, acte de violenţă antisocială (S. Stephan, 1985; Sears, 1991) 15.
• Realizarea de activităţi fizice viguroase, ce implică agresivitate sau
cel puţin un mare efort, dar care nu au consecinţe umane şi social negative
cum ar fi diferite sporturi şi jocuri, muncă grea, reduc doar temporar starea de
dispoziţie înspre agresivitate faţă de persoanele ce formează obiectul mâniei
(Zillman, 1988)16.
Cercetările evidenţiază că, în general, orice formă de comportament
substituant (inclusiv cel verbal) mai degrabă sporeşte probabilitatea unor acte
violente antisociale intenţionate de un actor decât să o micşoreze.
14 Radu Ion, Psihologie socială, 1994, p. 42015 idem 14 16 idem 14
31
2 .3 . TEORIA AMPLIFICĂRII DEVIANŢEI
Agresivitatea şi violenţa – fenomene particulare ale
comportamentului deviant
Comportamentul deviant, aberant, inadaptat, antisocial, infracţional sau
delictual nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru, după cum terminologia de
agresiune, agresivitate, violenţă, distrucţie, nu are în parte aceeaşi
semnificaţie, nu se raportează obligatoriu unui substrat psihopatologic şi nu
reprezintă neapărat un conţinut antisocial sau infracţional.
Observatorii vieţii sociale cunosc că fenomenul devianţei este limitat
ca răspândire deşi important prin consecinţe, însă formele sale de
exprimare sunt deosebit de numeroase, variate ca intensitate.
Devianţa are un caracter mai mult sau mai puţin permanent, aşa încât
nu poate fi subestimată sau negată, ea poate îmbrăca oricare din formele de
manifestare, în funcţie de transformările sociale, de influenţa profundelor
modificări structurale ale societăţii. Astfel, violenţa şi agresivitatea sunt
forme ale conduitei deviante. În concepţia lui Robert Merton 1 7 , devianţa
reprezintă acea conduită „care se abate semnificativ de la normele stabilite
pentru status-urile sociale ale oamenilor (…). Comportamentul deviant nu
poate fi descris în mod abstract, ci trebuie legat de normele care sunt, din
punct de vedere social, definite ca fiind adecvate, iar din punct de vedere
moral, obligatorii pentru cei care ocupă diferite status-uri”.
O altă idee importantă în sociologia devianţei este aceea că nici un
act nu este prin el însuşi, deviant, ci este definit ca atare, numai ca urmare
a interacţiunilor sociale în cursul cărora indivizii reacţionează faţă de
conduitele altor indivizi, care nu seamănă cu cele ale majorităţii,
etichetându-le ca fiind deviante.
Această idee s-a concretizat în aşa numita teorie a etichetării 18,
prezentată în tabelul 2.1. : Tabelul 2.1.
17 Rădulescu S.M., Sociologia devianţei, 1998, p. 3618 Kitsuse Jhon, Social Reaction to Deviant Behavior. Problems of Theory and Method, în Social Problems, 1962, p.247
32
M o d e l t e o r e t i c
S t u d i u Î n t r e b ă r i Presupuner i C a u z ă E x e m p l e
Teoria etichetării
De ce (cum) o anumită conduită este desemnată ca fiind deviantă.
Cum reacţionează societatea faţă de devianţă ?
Devianţa este relativă (depinde de cei care o etichetează).
Faptul de a nu semăna cu ceilalţi.
Cei care, fiind lipsiţi de putere, sunt etichetaţi de cei care au puterea.
Amplificarea devianţei
Procesul prin care o activitate iniţială, etichetată ca devianţă, este
„amplificată” ca rezultat al reacţiilor sociale care sunt coordonate pe larg şi
articulate de către mass-media. Conceptul a fost dezvoltat mai ales de către
Wilkins (1964), care a argumentat, că în anumite condiţii, când primeşte
informaţii simplificate, stereotipe şi adesea de natură să inducă în eroare,
referitoare la grupuri şi activităţi etichetate ca deviante , o societate
reacţionează astfel încât produce şi mai multă devianţă. Informaţiile iniţiale
generează o reacţie agitată, care la rândul ei dezvăluie şi poate promova
activităţi deviante mai mari. Acest ciclu este de obicei prezentat sub formă de
spirală (vezi figura 2.2.).
Această schemă – fig. 2.2. – subliniază rolul mass-media ca furnizor de
informaţii şi, în special, de etichete şi definiţii ale devianţei. Young (1981)
sugerează că mass-media ar fi „gardianul consensului”, iar în analizele sale
referitoare la consumul ilicit de droguri (1971), el prezintă o explicaţie
inteligibilă a variaţilor mass-media pe această temă. Rock (1973) oferă o
interpretare alternativă a ciclului, interpretare care ar implica următoarele
stadii:
a) Se profilează un aparent „val de criminalitate”, orchestrat de mass-
media, care generează creşterea îngrijorării publicului.
33
b) Preocupările publicului, exprimate şi reprezentate de mass-media,
grupurile de presiune şi cererile politice concentrează atenţia poliţiei
şi a agenţilor de control asupra activităţii deviante.
c) Această creştere a atenţiei duce la un număr mai mare de arestări care
pare să releveze o devianţă crescută sau în creştere.
d) Aceasta duce la accelerarea valului de criminalitate şi mobilizează pe
mai departe preocupările şi grijile publice (întoarcere la stadiu l).
Conceptul oferă o modalitate utilă atât pentru a reconsidera, cât şi
pentru a analiza anumite cazuri.
Fig. 2.2. Teoria amplificării devianţei
activitatea deviantă iniţială
informaţiile transmise societăţii de definitorii primari : poliţie, curţi
judecătoreşti prin mass-media
acestea produc reacţii sociale negative
care duc la izolare şi la rezistenţă din partea
grupurilor sau activităţilor deviante
care cresc activităţile deviante
care cresc controlul social
34
C A P I T O L U L I I I
S E N Z A Ţ I O N A L U L Ş I I N F L U E N Ţ A
M E D I A T I C Ă
3 .1 . DEFINIREA SENZAŢIONALULUI ÎN
PRESA SCRISĂ
Din păcate, violenţa face parte din viaţă şi există multe publicaţii
care ţin sa ne reamintească de acest lucru. Atunci când o ştire despre un
caz violent (o crimă, un viol, un abuz) are ca efect combaterea unor cazuri
similare, putem vorbi de o presă în slujba publicului. De cele mai multe ori
însă, valoarea jurnalistică a acestor ştiri este scăzută. Sărace în informaţii,
dar spectaculoase, ştirile despre violenţă exploatează slăbiciunea
publicului românesc pentru senzaţional.
Prin materiale de senzaţie, presa manipulează opinia publică spre
„deliciul” ei, - deliciu care face, de asemenea, ca target-ul sa fie de la mai
mare – spre şi mai mare. Astfel, senzaţionalul din ştiri reprezintă „sarea”
şi „piperul”, după cum este definit şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii
Române ca: „ceva care impresionează puternic, uimeşte, emoţionează, care
interesează în cel mai mare grad, remarcabil”.
Plecând de la premisa ca „mass-media participă nu numai la geneza,
ci şi la manipularea opiniei publice”, Robert Cisimo 1 9 a studiat „presa ca
parte din sistemele de manipulare cele mai active” ale opiniei publice
ajungând la concluzia ca ea reprezintă o „armă teribilă” sub raportul
potenţialului de influenţare.
Ca principale tehnici , folosite în mod curent, enumera:
1) selectarea ştirilor , este apreciată ca fiind cea mai eficientă cale
de inserţie a influenţei în spaţiul informaţional, deoarece criteriile de
selectare aparţin celor care deja au o anumită influenţă în structura
socială. Este evident, că aceştia vor selecta nu informaţiile care le lezează
19 Robert Cisimo, cit. în Buzărnescu Ştefan, Sociologia opiniei publice, p. 61
interesele, ci pe acele care duc la realizarea lor. Mai ales dacă un ziar este
la început de drum va miza pe un conţinut „bogat” de materiale de
senzaţie.
2) orientarea ştirilor , conţine un mare potenţial de influenţare
adresându-se unui anumit segment de indivizi; şi se realizează, de obicei,
prin omiterea unor componente ale mesajului iniţial, publicul având acces
doar la unele segmente ale circuitului informaţional.
3) influenţarea prin plasarea ştirilor vizează dimensionarea
axiologică a conţinutului în funcţie de pagina pe care este culeasă ştirea
sau de locul atribuit acesteia într-o pagină de ziar. Astfel, plasarea unui
fapt oarecare pe prima pagină îl poate proiecta în sfera evenimenţialului,
în timp ce un eveniment autentic, dar favorabil puternicilor zilei, prin
distribuire pe ultimele pagini contribuie substanţial la aruncarea lui în
anonimat, opinia publică urmând acest curent.
4) influenţarea prin titluri se bazează pe faptul ca sinteza din
titlul articolului constituie o evaluare a articolului (ştirii propriu- zise) în
structura de ansamblu a publicaţiei. Caracterele cu care sunt culese
titlurile indică şi importanţa lor pentru editori, importanţă care se
transferă, astfel, publicului şi care îi influenţează, de asemenea, în
alegerea celor mai incitante, cumparând astfel respectivul ziar.
5) alegerea evenimentelor care vertebrează un flux comunicaţional cu
mare putere de influenţare, întrucât, spre exemplu, abordarea întregii
activităţi a unui lider în contextul statusului de prestigiu a ramurii de
activitate în care s-a afirmat contribuie la discreditarea lui într-o manieră
aparent reverenţioasă, dar eficientă.
6) selecţia fotografiilor în presa scrisă precum şi explicaţiile care
însoţesc fotografiile pot afecta semnificativ atitudinea publicului faţă de
conţinutul din imagini. O modalitate de denigrare fără cuvinte o constituie
alăturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei persoane căreia nu
i se face o „presa bună” în momentul respectiv.
Violenţa, o „monedă tocită” de ziare
În patru săptămâni, ziarele au vândut peste 200 de articole
despre fapte diverse dramatice
Metodologie :
Pornind de la ideea că senzaţionalul articolelor de presă conturat pe
fenomenul de violenţă determină vânzarea ziarelor, vom prezenta o
preanchetă în care vom urmări pe o perioadă determinata evoluţia articolelor
care conţin acte de violenţă şi vom lua în considerare doar acele articole în
care ziariştii exploatează mediatizarea unui aspect de senzaţie din spectrul
fenomenului de violenţă. Pentru realizarea preanchetei, cotidianele avute în
vedere sunt: Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional, acestea numărându-se printre
ziarele cu cel mai mare tiraj şi cele mai de senzaţie la ora actuală.
Obiectivele analizei :
Surprinderea numărului de articole despre violenţă prezentate de fiecare
ziar în parte şi câte procente dintre aceste articole conţin un aspect de
senzaţie – luam spre analiza evenimentul „Jean Monnet” – intens mediatizat,
din totalul de articole publicate din perioada 01-30 noiembrie 2002.
Ipoteze de lucru :
Modelul de tratare a informaţiilor de presă conceput de către ziarişti, se
bazează pe impactul pe care acestea îl au psihismul publicului. Cu cât
informaţia atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atât
probabilitatea ca ea să fie reţinută este mai mare (Moles Abraham, 1976).
Ziariştii speculând latura senzaţională a unui eveniment, acesta, - de la
o ediţie la alta – capătă dimensiuni impresionante, influenţând atitudinile
comportamentale ale publicului ţintă.
Parafrazând învăţătura manualelor de jurnalism, putem spune că „morţii
fac ştirile”. Cu cât un eveniment este urmat de mai multe decese, cu atât
informaţia va fi sigur folosită de presă şi mediatizata la maxim.
Astfel, nevoia de informaţii de senzaţie îi determină pe jurnalişti să
scrie ştiri despre violenţă, relevându-se în acest fel şi apetenţa cititorilor
pentru senzaţional. Oamenii nu s-au schimbat prea mult faţă de vremea Romei
Antice. Dacă atunci voiau „pâine şi circ”, acum lucrurile stau la fel. Sigur,
ceva mai rafinat: pâinea a devenit caviar sau chips-uri, după buzunarul
fiecăruia, iar circul ... violenţa, de la cea verbală, pană la cele mai atroce
crime, care nu lipsesc din majoritatea cărtilor şi au ajuns şi în articole.
Cititorii satisfăcuţi înseamnă audienţă, publicitate, bani ! Din păcate, restul
(mult mai important) rămâne într-un plan secund.
Constatări principale :
În perioada 01-30 noiembrie 2002 am înregistrat 205 de articole despre
violenţă, dintre care 27 din ele semnalează evenimentul „Jean Monnet”, adică
26,36%. Dintre ziarele urmărite cel care a publicat cele mai multe articole
despre acest tip de violenţă în raport cu numărul total de materiale este
cotidianul Ziua (9,09%), urmat de Naţional (8,97%) şi de Evenimentul Zilei
( 7,69%), după cum putem vedea şi în tabelele de mai jos:
Z i u a
Tabel 3.1.
Total articole cu şi
despre violenţă
publicate
Numărul de ediţii care
acoperă evenimentul
„Jean Monnet”
Raport nr. de ediţii ce
acoperă acest eveniment
– total art. publ.
132 12 9,09%
N a ţ i o n a l
Tabel 3.2.
Total articole cu şi
despre violenţă
publicate
Numărul de ediţii care
acoperă evenimentul
„Jean Monnet”
Raport nr. de ediţii ce
acoperă acest eveniment
– total art. publ.
78 7 8, 97%
E v e n i m e n t u l Z i l e i
Tabel
3.3.
Total articole cu şi
despre violenţă
publicate
Numărul de ediţii care
acoperă evenimentul
„Jean Monnet”
Raport nr. de ediţii ce
acoperă acest eveniment
– total art. publ.
104 8 7,69%
Principalele tit luri ale acestui eveniment intens mediatizat sunt
surprinse de fiecare ziar în diferite feluri, menite să atragă atenţia, astfel:
„Atac cu grenadă în Primăverii”( Ziua , 7 nov), „Reglare de conturi între
clanuri tigăneşti” (Ziua , 8 nov); „Bombă la liceul VIP”( Ev Zi le i , 7 nov ) ,
„Extemporal despre atentat” ( Evenimentu l Z i le i , 8 nov), „Atentat la Liceul
Jean Monnet, chiar pe strada lui Iliescu”( Naţ ional , 7 nov) , „Incompetenţă
sau muşamalizare ?” (Naţ iona l , 8 nov).
Concluzii
Evaluările făcute ne confirmă ipoteza de la care am pornit şi anume
aceea că ziarele din România „cultivă” violenţa într-o mare măsură.
În cele patru săptămâni am înregistrat 205 de ştiri de fapt divers. Sunt
multe, sunt puţine? în fruntea topului s-a plasat cotidianul Ziua, cu 132 de
materiale din totalul de 205; dintre care 9,09% au reflectat cazul „Jean
Monnet”.
Când nu vine preşedintele Bush sau nu fac minerii grevă, ziarele
trebuie să scrie despre ceva, trebuie să vândă, atunci, paginile se vor umple
de materiale fără conţinut informativ, dar menite să atragă atenţia cititorilor.
Se apelează la sensibilitatea publicului, cu ştiri de genul „Fetiţe ucise de o
omletă” (Ziua,4 nov), „Rachiul ucigaş” (Naţionl, nov). Unele dintre cotidienele
monitorizate au pagini dedicate numai acestor tipuri de ştiri, dar asta nu
înseamnă că nu ezită se le publice şi în alte secţiuni ale ediţiei. Dai peste
acestea acolo unde nu te aştepţi, acolo unde nu ar trebui să fie. În lipsă de
subiecte „incitante”, se apelează la ştiri internaţionale. Eventual, cât e două
pagini în care aflăm, de exemplu, că regina Angliei a mai vizitat ceva, că vreo
vedetă a divorţat sau se mărită.
Un subiect „tare” este „pâinea jurnaliştilor”. Cum să nu fie românii
interesaţi de tentativa de răpire a Victoriei Beckham, mai mult decât vreo
creştere de impozite? Cu aşa subiecte îi faci să uite de greutăţile zilnice, de
anticipate sau de corupţie. În cazul Beckham, ziarele noastre s-au repezit să-i
numească pe suspecţi drept „bandiţi” şi „infractori”. A doua zi, ziariştii au
mai „dres-o”, anunţând că unul dintre „bandiţi” este şef de promoţie la
Medicină, iar celălalt a fost handbalist, adică „băieţi buni”. După două zile,
evenimentul a fost uitat.
Există un exces de violenţă în ziarele noastre? Jurnaliştii sunt tentaţi să
exploateze violenţa pentru că nu se pricep să colecteze informaţii despre
evenimente cu relevanţă socială, economică sau pentru că sunt lipsiţi de
mijloacele necesare altor demersuri de tip investigativ. Voluptatea cu care
mass-media din România promovează violenţa îşi are cauzele sale: apelul
emoţional este o sursă de a produce audienţă, dar una discutabilă din
perspectivă profesională. Violenţa din România nu este un fenomen
generalizat pentru a merita mediatizări atât de ample.
Cazul „Jean Monnet” a fost excesiv de mediatizat: premierul şi
miniştrii săi au alergat la locul faptei, urmăriţi de alaiul jurnaliştilor,
preşedintele şi-a dat şi el cu părerea – unde în al tă parte decât în mass-
media ! – analişti, scenarii, ipoteze, declaraţii, suspecţi, promisiuni – un
spectacol jucat cu „casa închisă”. Sub influenţa atentatului terorist de la
Moscova, presa românească s-a grăbit să încadreze în aceeaşi categorie şi
evenimentul din Primăverii. Abia de a doua zi au început să se întrebe dacă
nu e cumva o reglare de conturi între bande sau „opera” rackeţilor. Pe
parcursul a şapte-opt ediţii s-a scris despre filmul evenimentului, despre
starea de sănătate a rănitei, despre primii şi, în acelaşi timp şi ultimii
suspecţi. Apoi informaţiile s-au rărit, s-au „scuturat”, pentru ca, în final, să
dispară. Evenimentul a murit şi ziarele nu s-au sfiit să anunţe: „Eşecul de la
Monnet” (Ziua , 15 nov).
„Faptul divers” a fost mereu prezent în paginile ziarelor şi nu va
dispărea atât de uşor. Cauza ar fi, aşa-zisa „dictatură a cererii”, adică a ceea
ce vrea publicul, dictatură căreia i se supun docil jurnaliştii, fără sa
crâcnească, cu speranţa că tirajele lor vor creşte.
Caracterul evident comercial şi senzaţional al unor publicaţii
sau programe TV
În societatea contemporană, unele mijloace de comunicare în masă
încearcă să ofere programe sau publicaţii care să răspundă anumitor
„nevoi” ale beneficiarilor informaţiei. Exacerbarea violenţei, a
erotismului, a prostituţiei, pot produce schimbări majore, uneori tragice în
comportamentul uman, dezumanizând raporturile dintre om şi semenii lui,
ducând la acte de delicvenţă – uneori chiar juvenile – la degradarea vieţii
de familie sau descoperirea acesteia, îndepărtându-l de comunitate, de
societate, de valorile morale. Chiar dacă nu se ajunge la această adevărată
schizofrenie, articolele sau programele de această factură pot duce la
indiferentism.
Să luăm de exemplu, numai două din elementele caracteristice
majorităţii producţiilor cinematografice – violenţa şi pornografia – pe
care dezvoltarea mijloacelor în masă – mai ales prin intermediul – TV le-
au făcut accesibile unui public larg, inclusiv copiilor şi t inerilor.
Preponderenţa imaginii împinge cuvântul pe planul secund. Un tânăr sau
copil, mare consumator de programe de televiziune, este un om a cărei
privire este antrenată în mod forţat spre exterior. Succesiunea rapidă a
imaginilor creează permanent noi impresii şi acţiuni care înlănţuie
gândirea şi face imposibilă orice tentativă de trezire şi de apelare a
„privirii interioare”. Un astfel de tânăr devine dependent de stimulii
exteriori şi , din această cauză, posibilitatea sa de interiorizare se atrofiază
până la dispariţie. Închis în universul său virtual, tânărul sau copilul –
acesta din urma mai ales cu programele de desene animate – găseşte o
falsă şi egoistă împlinire a aspiraţiilor sale spirituale şi intelectuale.
Efectele acestei „teledependenţe” sunt superficialitatea, sărăcia
sufletească, afectivă, intelectuală şi, mai ales pierderea capacităţii
autentice de comunicare. „Teledependenţa” se manifestă şi în cazul
persoanelor de vârstă medie sau chiar înaintată, ca un „răspuns” la
efortul, la stresul zilnic sau ca indiferenţă. Şi aici remarcăm aceleaşi
efecte: superficialitate, sărăcia sufletească, chiar şi o falsă impresie
despre problemele vieţii .
Un alt efect nociv pe care mass-media îl produce în plan spiritual este
relativizarea şi diluarea noţiunilor şi normelor fundamentale ale credinţei şi
moralei creştine. Indiferentismul religios şi relativismul moral al vremurilor
noastre au ca sursă, printre altele, şi un anume gen de prestaţie jurnalistică.
Tinerii îşi aleg modele şi îşi fac idealuri de viaţă din eroi de film sau
personalităţi artistice a căror moralitate sau influenţă normativă – în înţelesul
bun al cuvântului – sunt îndoielnice. Am aminti numai câteva astfel de
„personalităţi”, precum Michael Jackson sau liderul homosexual al grupului
vocal „Queen” – Freddie Mercury; vocalistul grupului rock „Nirvana” – Curt
Cobain, care s-a sinucis ca urmare a unei stări depresive provocată de o
supradoză de droguri şi desigur mulţi alţii.
3 .2 . EFECTELE SOCIALE ALE CONSUMULUI
DE PRESĂ SCRISĂ
Efectele mass-media
Funcţiile mijloacelor de comunicare în lumea noastră sunt în mod
indiscutabil importante. Şi, după cum li se atribuie adesea puteri intense, ele
sunt acuzate – de la dreapta şi de la stânga, din Nord şi din Sud de către cei
puternici şi de cei umili, de bătrâni şi de tineri – de toate relele societăţii
moderne.
Se poate enunţa principiul: comunicarea în masă are efecte. Acela pe
care îl poate avea asupra copiilor constituie unul dintre subiectele multor
cercetări din domeniul ştiinţelor sociale. Şi nu mai există îndoială : în funcţie
de conţinut, pot determina apariţia unor efecte pozitive sau negative. În
general, se admite faptul că mijloacele de comunicare în masă pot exercita o
influenţă puternică, pe termen lung, dacă mesajul este omogen şi mai ales
dacă urmează calea pe care o doresc beneficiarii.
Totuşi, tot mai des se pleacă de la principiul că mijloacele de
comunicare sunt atotputernice: tradiţie elitistă renăscută prin critica marxistă
şi bineînţeles, şi prin intermediul proprietarilor şi jurnaliştilor care găsesc în
aceasta multiple satisfacţii. Se crede că, dacă un mesaj este publicat, acesta
are cu siguranţă un impact, ca un glonţ tras la ţintă – de aici importanţa
indusă de analizele de conţinut.
Se uită însă un lucru: pentru ca un mesaj să existe este nevoie de cel
puţin două persoane, emiţătorul şi receptorul. Ori, s-a demonstrat de foarte
multe ori că utilizatorul nu este un receptor pasiv: el interpretează mesajul
conform experienţei sale, mediului, nevoilor şi dorinţelor sale. El nu este o
victimă a mijloacelor de comunicare de masă, ci un beneficiar. În consecinţă,
principala influenţă a mediilor de comunicare se exercită prin omisiune: ceea
ce ele nu spun are mai mare influenţă decât ceea ce spun.
Mijloacele de comunicare20 au, indiscutabil, o influenţă considerabilă,
furnizând informaţia şi stabilind ce eveniment şi care persoane sunt
importante. De altfel, se întâmplă ca simpla publicare a unei informaţii să
declanşeze o acţiune a puterilor politice înainte chiar ca utilizatorii să
20 Bertrand C.-J., Deontologia mijloacelor de comunicare, 2000, p.52
reacţioneze. Incontestabil este şi faptul ca mass-media stabilesc şi ordinea de
zi a societăţii: ele nu pot dicta oamenilor cum să gândească, dar decid la ce se
vor gândi. Oamenii îşi formează singuri o opinie despre subiectele care îi
interesează şi, de altfel, opinia majorităţii se impune adesea mijloacelor de
comunicare în masă (în special celor comerciale). Astfel a renăscut
convingerea celor care contează pe utilizatori pentru a cere şi obţine dovada că
mijloacele lor de comunicare în masă respectă deontologia, îşi controlează
calitatea şi oferă servicii bune.
Relaţia media-societate
Comunicarea (de masă şi inter-personală) este un element esenţial în
funcţionarea oricărui sistem social. La nivelul primar al analizei
„comunicarea”21 este procesul social fundamental şi, simultan este un fapt
social total. Presa, radioul şi televiziunea au fost şi sunt încă consideraţi
drept „autori speciali” cu existenţă, set de motivaţii şi valori plus un scop
acţional propriu.
Studiul comunicării din România ultimului deceniu subliniază existenţa
unor legături între sistemul mass-media şi ansamblul social total fără a
încerca să identifice structura şi particularităţile acestora.
Specificitatea unei analize sociologice „aplicate” asupra acestor inter-
relaţionări constă în extremă libertate pe care o poate oferi lipsa unei
„tradiţii” în domeniu. „Provocarea” 22 realului poate conduce însă la o
abordare limitată a domeniului de interes, care ar fi astfel prea puţin
contextualizat şi explicitat. De aici necesitatea unei abordări mult mai
generale a relaţiei media-societate care să preceadă şi să pregătească un
studiu de caz mult mai aplicat.
Teoria comunicării de masă cuprinde un model bazat un raţionament
cauzal-mecanicist, care poate fi regăsit şi în explicaţiile publice oferite în
legătură cu rolul şi funcţiile mass-media româneşti. Este vorba de clasica
21 Drăgan I., Paradigme ale comunicării de masă, 1996, p.1022 idem 21, p.28
„teorie a acului hipodermic al media” 23 (sau „modelul propagandei media”)
dezvoltat în Europa şi în America în perioada interbelică. În explicitarea relaţiei
dintre sistemul mijloacelor de comunicare în masă şi „corpul social”. Această
teorie postulează următoarele:
(1) mass-media are o putere absolută în influenţarea comporta-mentului
social la nivel individual şi grupal;
(2) audienţa mass-media este „pasivă” – individul receptează direct
mesajele comunicării de masă;
(3) relaţia dintre media şi societate este directă şi unidirecţională, strict
cauzală.
„Comunicarea de masă” deţine o poziţie de importanţă primă
postulându-se funcţionarea unei legături cauzale unidirecţională între
societate şi mass-media. A apărut astfel ceea ce poate fi numită ipoteza
dependenţei cauzal-lineare a publicului de mass-media. Cu toate că ea a
îmbrăcat mai multe forme, considerăm că enunţul următor poate constitui o
exprimare sintetică a sa:
Sistemul mijloacelor de comunicare în masă controlează „total” tipurile
de comportamente manifestate la un moment dat în societate .
Relaţia funcţională media-societate
„Mass-media au un rol decisiv în structurarea definiţiilor societale
alternative existente în societatea românească actuală” 24.
Structurarea relaţiilor inter şi intra-grupale va depinde astfel de
„strategiile” de acţiune acceptate în plan individual. „Alegerile” valorice şi
instrumentale (practice) vor fi astfel determinate atât de tipurile de
„racorduri” sociale (materiale sau psihologice) în care se află poziţionat un
individ cât şi de componentele subiective ale „câmpului său de atribute”
(valori, opinii, motivaţii). Media, atât ca tehnologie cât şi ca mesaj se
23 Rubin A.M., Media and Effect. A Uses and Gratifications Perspective., în Brayant J., Zilman D., Media Effects. Advances in Theory and Research., 1994, p.122
24 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p. 17
constituie astfel „resursă” funcţională pentru apariţia şi dezvoltarea unor
„comportamente sociale fragmentate” (opuse dar coexistente) din societatea
românească actuala.
Resurse mediatice în plan acţional
„Mass-media – prin mesajele pe care le transmit – constituie un
mecanism de control în plan social care este limitat la nivel individual şi
grupal de influenţa altor factori – externi comunicării de masă” 25.
La nivel social „controlul” manifestat prin comunicare este de două
tipuri: exogen (vertical), al „puterii” şi endogen (orizontal), cel al „influenţei”
(care ia forma persuasiunii). Rezultatul ambelor forme de „control”
comunicaţional este „socializarea” individului, un proces de „internalizare” al
obiceiurilor care guvernează viaţa socială. Fiind dat că, prin definiţie,
„socializarea” presupune „construcţia identităţii de sine”, influenţa exercitată
de comunicarea de masă în acest plan va fi mediată prin relaţiile de
apartenenţă şi de opoziţie inter-grupală, fiind (cu necesitate) limitată de
acestea.
Problema relaţiei dintre comunicare şi societate constituie „nucleul” de
studiu în cazul sociologiei comunicării de masă. Cercetătorii din domeniu
disting mai multe „modele” alternative, care atrag atenţia permanent asupra
caracterului parţial al acestora:
I. Teoria „cursului în două trepte” („two step flow”) a comunicării.
II. Modelul „utilizărilor şi gratificaţiilor” (asociate media).
III. Teoria „audienţei active” şi etnografiilor asupra receptării mesajelor
media în contextul vieţii de zi cu zi.
I. Modelul „cursului în două trepte” al comunicării relevă cel puţin trei
aspecte pe care le-am considerat importante în această lucrare:
a.) publicul este selectiv în utilizarea media la nivel individual şi inter-
grupal;
25 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p.18
b.) comunicarea inter-personală are o eficacitate sporită comparativ
cu expunerea la mesajele media în schimbarea credinţelor şi atitudinilor ;
c.) schimbarea opiniilor, ideilor şi opţiunilor audienţei este rezultatul unui
„complex” de factori exogeni şi endogeni indivizilor umani în cauză . Prin urmare
comunicarea de masă este doar o cauză necesară dar nu şi suficientă în
explicarea transformărilor comportamentale.
II. Teoria „utilizărilor şi gratificaţiilor” a implicat o „deplasare” de
accent fundamentală în studiul sociologiei comunicării de masă: scopul
principal al cercetării – citând astfel studiul celebru a lui E. Katz26 – nu a mai
fost răspunsul la întrebarea: „Ce fac media oamenilor ?”, ci problema: „Ce fac
oamenii cu media ?”
Dezvoltările ulterioare ale acestei teorii au condus atât la o „tipologie
a nevoilor şi satisfacţiilor” asociate utilizării media cât şi la diferenţirea între
modelul cognitiv şi cel cultural subsumate acestei teorii majore din sociologia
comunicării de mase.
Tipologia nevoilor şi motivelor asociate utilizării media elaborate de D.
McQuail, J. Blumler27, include următoarele dimensiuni:
informarea căutarea „orientării” în diferite medii sociale şi în
valoarea socială;
identitatea personală reântărirea valorilor personale, descoperirea
de modele comportamentale;
integrarea şi interacţiunea socială posibilitatea inter-relaţionării cu alţii,
dobândirea capacităţilor de a analiza diferite „roluri sociale” .
Teoria utilizării mass-media28 asociată cu “aşteptarea” valorii,
diferenţiază două tipuri de „gratificaţii” (semnificaţii) derivate din
utilizarea media:
26 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.270
27 Rubin A.M., Media and Effect. A Uses and Gratifications Perspective., în Brayant J., Zilman D., Media Effects. Advances in Theory and Research., 1994, p.124
28 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.275
„aşteptările” bazate pe credinţa sau percepţia că un obiect posedă
un anumit atribut sau că un comportament va avea anumite consecinţe;
„evaluate” care se fundamentează pe o serie de valori pozitive sau
negative asociate calităţii sau consecinţei aşteptate.
Denis McQuail29 a dezvoltat două „modele” principale subsumate
teoriei utilizărilor şi gratificaţiilor:
un model „cognitiv” în care utilizările media sunt „relaţionate”
(legate) de aspectele cotidiene (de zi cu zi ale vieţii) şi care, în consecinţă
pune un accent deosebit pe nevoile de informare plus integrarea şi
interacţiunea socială. În acest caz există o disjuncţie spaţio-temporală între
„satisfacerea nevoilor” şi actul propriu-zis de expunere la media.
o alternativă „culturală” care subliniază experienţele şi
gratificaţiile imediate (conectate în spaţiul şi timpul social) dezvoltate prin
consumul mesajelor comunicării de masă.
Aceste cercetări au dus la următoarele:
Comportamentul de comunicare, inclusiv selecţia şi utilizarea media,
este direcţionat şi motivat de un anume scop. Comportamentul social în
raport cu mass-media are astfel o natură funcţională – sau „utilitar
pragmatică” – incluzând definirea unor „obiective” asociate expunerii la
media.
Oamenii selectează şi folosesc mijloacele de comunicare în masă
pentru a-şi satisface o serie de nevoi şi aşteptări personale. Utilizarea media
poate fi atât al nevoilor umane bazale cât şi o trebuinţă de a satisface
dorinţe şi interese superioare.
Comportamentul de comunicare al oamenilor este mediat de o mulţime
de factori sociali şi psihologici. Aşteptările în plan personal asociate cu
mass-media sunt modelate de predispoziţii, interacţiunea cu alţii şi de mediul
social. Răspunsurile comportamentale la mesajele media sunt „filtrate” de
29MeQuail Denis, Mass Communication Theory. An Introduction., 1992, p. 8
situaţiile sociale şi psihologice : potenţialul pentru interacţiune inter-
personală, rolurile şi status-urile sociale, personalitatea individuală.
La nivel individual media concurează cu alte forme de comunicare
atunci când sunt căutate „alternative” de selecţie, atenţie şi utilizare pentru
satisfacerea nevoilor şi dorinţelor umane. Cu alte cuvinte, comunicarea de
masă şi cea inter-personală se află într-o relaţie de dependenţă reciprocă.
Oamenii sunt mai influenţabili decât media în această relaţionare, însă
ei pot manifesta unele iniţiative care să medieze „pattern”-urile şi
consecinţele utilizării media. În acest proces, media poate afecta
caracteristicile individuale sau structurile sociale, politice, culturale şi
economice ale unei societăţi.
III. Teoria „audienţei active” şi studiile de „etnografie” asupra
receptării mesajelor media s-au constituit, istoric, ca o reacţie la teoriile
funcţionaliste (funcţia de „agenda setting” a media sau modelul „utilizărilor
şi gratificaţiilor”) fiind parte integrantă a fenomenului care, actual, este
desemnat generic ca „paradigme alternative ale comunicării de masă” 30.
Etnografiile audienţei31 au dus la o serie de dezvoltări actuale ale
teoriei utilizărilor şi gratificaţiilor :
ideea conform căreia mass-media au rolul de a fixa programul
discuţiilor inter-personale.
considerarea mesajelor comunicărilor de masă drept factori decisivi
în socializarea individului.
concepţia potrivit căreia mass-media exercită un efect de structurare
a interacţiunilor la nivel inter-grupal.
Teoria audienţei active a încercat să surprindă patru dimensiuni la
un nivel general de analiză:
există un conţinut dinamic de-a lungul căreia se structurează relaţia
media societate.
30 Drăgan I., Paradigme ale comunicării de masă, p.24231 Marinescu Valentina, Mass-media din România, o lectură sociologică, 2002, p.49
49
efectele media în plan social marchează acele puncte în care
audienţele:
„interpretează” şi înţeleg diferit mesajele transmise de comunicarea
de masă;
„acţioează” asupra acestor semnificaţii în contexte evenimenţiale şi
structurale variate.
structurarea socială este influenţată de modalităţile concrete ale
comunicării la nivel macro şi micro-social.
Relaţia media-societate este dinamică şi bidirecţională. Sistemul mass-
media nu acţionează direct liniar asupra societăţii ci influenţa sa este mediată
în interiorul unei reţele de factori care fac posibilă comunicarea societală
(Katz)32. Oamenii selectează activ dintre alternativele de comunicare în
funcţie de aşteptările şi nevoile lor concrete şi de protecţiile unor acţiuni
viitoare (McQuail şi Blumler) 33 formele specifice ale relaţiei media-societate
reprezintă manifestări particulare ale practicilor societale generale –
comunicarea devine astfel resursă socială şi simultan tip de capital social şi
uman.
Din perspectiva teoriilor opiniilor publice,
mass-media este definită ca: „raporturile şi mijloacele tehnice de
transmitere a mesajelor (instrumentul comunicării)”;
influenţa este înţeleasă drept: „… un mijloc simbolic de persuasiune
… care determină decizia celuilalt de a acţiona într-un anumit fel pentru că
simte că acesta este un lucru bun pentru el şi nu pentru că prin non-
conformare şi-ar încălca anumite obligaţii” ;
putere este definită ca: „capacitatea cuiva de a-şi impune voinţa în
cadrul unei relaţii sociale, în ciuda oricărei rezistenţe întâmpinate şi indiferent
de factorii care determină această capacitate” ;
32 Severin W.J., Tankard J. W., Jr., Communication Theories Originns. Methods and . Uses in the Mass Media, 1992, p.243
33 idem 3250
public este definit formal drept: „… un grup de persoane afectate de
o problemă socială faţă de care adoptă o poziţie pro sau contra exprimată cu
diferite grade de intensitate” ;
audienţă-public: „…ansamblu structural de indivizi care receptează
mesajele mass-media;
audienţa este înţeleasă uneori ca: „… totalitatea receptorilor unui
mesaj difuzat printr-un anumit mediu de comunicare în masă” ;
într-o definiţie standard prin audienţă activă se înţelege: „…
răspunsul publicului de (acceptare sau respingere) a mesajelor transmise de
mass-media;
iar studiile etnografice ale audienţei se centrează pe: „analiza
proceselor culturale şi de comunicare în localizările lor „naturale” şi
simbolice plus materiale” .
Audienţa în schema – deja clasică – a procesului comunicării propuse de H.
Lasswell este o etapă din secvenţa comunicaţională – „Cui ?” (către cine se
realizează comunicarea ?). O definiţie relativ formală ar fi:
„Audienţa este alcătuită din elemente în plan social care – în
„lanţul” procesului comunicaţional – se constituie ca <receptori> ai
mesajelor transmise prin mass-media”.
51
C A P I T O L U L I V
R E F L E C T A R E A Î N P R E S A S C R I S Ă
A F E N O M E N U L U I
D E V I O L E N Ţ Ă Ş I A G R E S I V I T A T E
4 .1 . ANALIZA DE CONŢINUT A TITLURILOR
DIN PUBLICAŢIILE PERIODICE
Metodologie :
Este evident că un astfel de fenomen – violenţa – nu poate trece
neobservat, iar instituţiile informaţionale sunt omniprezente. Dacă pornim de
la ideea certă, ca mass-media are rolul fundamental să informeze opinia
publică şi să o influenţeze, atunci ajungem la concluzia reală, desigur, ca
mass-media informează şi despre fenomenul violenţei. Pentru a evidenţia
existenţa, aria de desfăşurare şi de persistenţă a celor două „forţe” (violenţa
şi agresivitatea), am ales reflectarea în presa scrisă, mai exact în cotidianele
Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional, deoarece – conform unor studii realizate
de cotidianul „Capital” – sunt printre cele mai importante cotidiene naţionale
care informează cel mai bine despre fenomenul tratat în aceasta lucrare.
În paginile acestor ziare, articolele prezentate sunt apreciate în funcţie
de anumite criterii cum ar fi: social (despre violenţă), politic, monden,
fiecare dintre aceste criterii având diferite grade de intensitate. Noi vom lua
în considerare numai acele articole cu şi despre violenţă, după cum sunt ele
apreciate în paginile alocate special din perioada 01 noiembrie 2002- 28
februarie 2003 (două luni de sfârşit de an şi două luni de început de an).
Obiectivele analizei :
Pentru analiza ce se impune unui astfel de subiect, am ales spre
discutare trei cotidiane cu orientări politice diferite şi care informează 52
obiectiv despre fenomenul de violenţă. În acest sens, am desfăşurat un studiu
calitativ, utilizând tehnica analizei documentare, a articolelor apărute pe
parcursul a doi ani.
Astfel, cotidianele Ziua, Evenimentul Zilei şi Naţional sunt „disecate”
pe perioade mari cu pasuri statistice mobile, pentru observarea şi comentarea
frecvenţei articolelor ce desemnează violenţa. Vom încerca să grupam pe
„orizontală” şi pe „verticală” articolele selecţionate pe tipuri de acte de
violenţă în funcţie de frecvenţa apariţiilor pentru fiecare cotidian în parte,
evidenţiind astfel aspectele teoretice pe care le-am expus în primele trei
capitole.
Ipo teze de lucru :
Lumea în care trăim este invadată de agresivitate din cauza articolelor
pline de violenţă dar şi mai ales a cărţilor care propulsează violenţa. După
revoluţia din decembrie 1989 presa a intrat în România în perioada sa adultă,
când articolele au atins un apogeu în ceea ce priveşte publicarea de violenţă,
influenţând puternic viaţa publică şi cea privată. Astfel, apare şi prima
generaţie de tineri români crescută cu presa, cu spectacolul violenţei scrise,
cu creşterea masivă a delincvenţei juvenile şi cu amplificarea violenţei în
mass-media.
Atât tinerii cât şi adulţii, nu sunt capabili să facă deosebirea dintre
spectacol şi realitate la nivelul ideilor şi comportamentelor. Cu cât un articol
din presă este evaluat mai realist, cu atât mai puternic va fi resimţită şi
percepută violenţa conţinută. De aceea violenţa reflectata în presă şi în
literatură, nu trece fără sa lase urme în modul în care oamenii se raportează la
ceilalţi şi la societate. Consumul masiv de articole violente îi
desensibilizează pe oameni, aceştia nemaifiid sensibili la actele de violenţă şi
la victimele violenţei. Starea de indiferenţă se manifestă printr-un
comportament nesocial, oamenii fiind mai puţin dispuşi să vină în ajutorul
victimelor violenţei. Expunerea la violenţa mediatică duce la un proces de 53
desensibilizare faţă de victimă, oamenii obişnuindu-se cu astfel de ştiri. Astfel
se reduce comportamentul de întrajutorare, de milă faţă de cei aflaţi în situaţii
dificile. Se pare ca desensibilizarea emoţională are un efect semnificativ în
impactul mass-media asupra creşterii violenţei.
Pornind de la ipoteza că violenţa este publicată într-o cantitate mult
prea mare, vom analiza modul în care aceasta este prezentă în casele
cititorilor prin numărul de articole publicate accesibile atât adulţilor cât şi
tinerilor. În publicaţiile ultimelor decenii se simte accentul pus tot mai
insistent pe latura tot mai spectaculoasă a violenţei prin utilizarea la maxim a
forţei, sugestiei, informaţiei ce amplifică anxietatea cititorilor.
Unele dintre ziarele monitorizate de noi sunt şi cele care prezintă cel
mai mare tiraj din România (Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional). Prin analiza
făcută se va dovedi sau infirma faptul că o mare parte a succesului acestor
publicaţii se datorează promovării violenţei.
Violenţa promovată de presa scrisă din România are un efect negativ
asupra populaţiei noastre, iar conţinutul încărcat de violenţă şi promovat de
presă acţionează în sensul că deşi multe acte agresive sunt prezente ca
negative şi autorii lor sunt pedepsiţi, cele mai multe apar ca mijloace de
satisfacere a unor interese, ca aducătoare de câştiguri. Asociate cu
personajele pozitive, astfel de comportamente sunt gratificate material şi
social de colectivitate, fiind considerate demne de urmat. La mai mulţi
cititori, un asemenea conţinut slăbeşte constrângerile şi sentimentele faţă de
agresiune, dobândite prin socializare şi educaţie. Aceste constatări ne duc cu
gândul la modul în care violenţa poate acţiona într-o societate cum este cea
românească în prezent şi ce efecte poate avea asupra populaţiei acesteia.
Putem spune aşadar că, mai ales în România, folosirea în mass-media a
violenţei ca un element util şi eficient pentru atingerea unor scopuri, pentru
satisfacerea unor interese ca „scopul scuză mijloacele”, poate influenţa
negativ, adâncind frustrarea unor indivizi care constată că prin mijloace
legitime nu pot spera la satisfacerea dorinţelor lor. Aceste influenţe negative,
posibile, devin mai pregnante în cadrul societăţii româneşti, în care, multe
54
dintre mesajele mass-media subliniază o cauzalitate directă între bogăţie şi
folosirea violenţei pentru a ajunge la ea.
Negreşit, societatea româneasca de azi resimte puternic presiunea
violenţei, a violenţei sălbatice şi sângeroase cât şi a celei insiduoase şi mai
puţin spectaculoase care ne urmăreşte în toate momentele noastre cotidiene,
care pătrunde, făcând ravagii, în intimitatea gândurilor noastre, ne alterează
şi ne aliniază nu numai afectele ci şi ideile. În multe articole violenţa
„normală” a cotidianului constituie tema dominantă.
Acest aspect spectaculos, senzaţional, proiectat pe fundalul unei lumi
fără speranţă şi fără sens este, probabil ceea ce şochează cel mai mult, dă
naştere unor reacţii puternice şi conferă o dimensiune impresionantă unei
teme vechi cum este violenţa, prezentată în toată istoria presei.
Observarea impactului din ce în ce mai mare pe care presa îl are asupra
societăţii, trebuie să declanşeze un semnal de alarmă asupra conturării din ce
în ce mai clare a ideii de violenţă mediatică. Aşadar, fie că ne place sau nu,
articolele violente ale ziarelor induc comportamente agresive pentru cititorii
de o anumită vârstă cum ar fi cei adulţi şi adolescenţi.
Constatări principale :
În perioada 1 noiembrie- 28 februarie am înregistrat 314 articole care
consemnează despre fenomenul de violenţă. Dintre cotidienele urmărite, cel
care a publicat cele mai multe articole de acest gen este Ziua (42,03%),
urmată de Evenimentul Zilei (33,12%) şi de Naţional (24,04%), după cum
vedea şi în tabelele de mai jos:
Z i u a
55
Tabel 4.1.
Total articole care
acoperă fenomenul
de violenţă
Numărul de articole
consemnate de Ziua
Raport numărul de
articole publicate de
Ziua – total articole
consemnate
314 132 42,03%
E v e n i m e n t u l Z i l e i
Tabel 4.2.
Total articole care
acoperă fenomenul
de violenţă
Numărul de articole
consemnate de
Evenimentul Zilei
Raport numărul de
articole publicate de
Ev. Zilei – total articole
consemnate
314 104 33,12%
N a ţ i o n a l
Tabel 4.3.
Total articole care
acoperă fenomenul
de violenţă
Numărul de articole
consemnate de Naţional
Raport numărul de
articole publicate de
Naţional – total articole
consemnate
314 78 24,04%
Distribuţia pe luni a articolelor cu conţinut violent ne arată că
pentru toate ziarele lunile: decembrie şi ianuarie sunt cele mai sărace în
astfel de articole, deoarece atenţia cotidienelor în discuţie s-a concentrat
mai mult asupra evenimentelor specifice sărbătorilor de iarnă,
conferindu-le astfel o nota mult mai tonică. Din acest motiv, se poate
observa o mare diferenţă între procentajul raport-articole înregistrat în
lunile decembrie – ianuarie şi noiembrie – februarie, cele din urma
acoperind şi promovând în acest fel violenţa mai mult decât cele dintâi
56
discutate, deoarece acestea revin la „realitatea” cotidiană. Aceste evaluări
sunt confirmate şi în tabele de mai jos:
Tabel 4.4.
Total articole care
consemnează despre
violenţă
Numărul de articole
acoperit în luna
noiembrie
Raport numărul de
articole publicate în
noiembrie – total
articole consemnate
314 205 65,28%
Tabel 4.5.
Total articole care
consemnează despre
violenţă
Numărul de articole
acoperit în luna
decembrie
Raport numărul de
articole publicate în
decembrie – total
articole consemnate
314 32 10,19%
Tabel 4.6.
Total articole care
consemnează despre
violenţă
Numărul de articole
acoperit în luna
ianuarie
Raport numărul de
articole publicate în
ianuarie – total articole
consemnate
314 32 10,19%
Tabel 4.7.
Total articole care
consemnează despre
violenţă
Numărul de articole
acoperit în luna
februarie
Raport numărul de
articole publicate în
februarie – total articole
consemnate
314 45 14,33%
57
O constatare semnificativă ne arată că din cele patru luni selecţionate,
luna de sfârşit de an – noiembrie (65,28%) – este cea mai bogată în acest gen
de articole, detaşându-se considerabil, cu 61% faţă de celelalte (34,71%),
(vezi tabelul 4.8.)
Tabel 4.8.
Perioada Ziua Evenimentul Zilei
Naţional Total nr. De art.publicate în
fiecare luna
noiembrie 88 58 59 205
decembrie 8 14 10 32
ianuarie 12 16 4 32
februarie 24 16 5 45
Total nr. de art. publicate de fiecare ziar 132 104 78 314
Zilnic, presa prezintă cazuri înspăimântătoare ce au la bază agresiunea,
de la cea verbală, la cea fizică şi, în ultimă instanţă, cu cel mai dramatic final
– crima – sentimentul insecurităţii personale, devenind din ce în ce mai
puternic. Plecând de la această afirmaţie, am grupat articolele pe
domeniile/sectoarele de infracţionalitate în care au fost săvârşite delictele şi
actele de violenţa consemnate în acestea (vezi tabelul 4.9., de mai jos).
Tabel 4.9.
Criminalitatea şi evoluţia unor subcategorii de infracţiuni Judecate* în perioada 01noiembrie 2002- 28 februarie 2003
I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei
Naţional Total articole
Contra avutului public :
Ameninţare cu bombe/ siguranţa naţională
25 12 9 46
* Rădulescu S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, 1999, p. 18158
I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei
Naţional Total articole
Contra persoanei :
Omor :
consumat
tentativă
deosebit de grav
ucidere din culpă
cu arma alba
- - - -
15 14 5 34
2 1 - 3
2 3 - 5
5 3 - 8
6 1 1 8
Lovituri cauzatoare de moarte 1 - 2 3
Vătămare corporală :
gravă
din culpă
tortură/maltratare
6 5 7 18
6 1 3 10
- - - -
2 1 - 3
Violenţa domestică :
matricid
patricid
pruncucidere
incest
omor
omor cu armă albă
omor deosebit de grav
vătămare corporală
vătămare corporală grava
lov. cauzat. de moarte
- - - -
- 2 - 2
- 1 1 2
3 1 2 6
2 3 3 8
4 1 5 10
- 1 3 4
1 - 4 5
9 2 1 12
2 1 2 5
- 1 1 2
Viol 3 4 4 11
Tentativă/lipsire de libertate (răpire, sechestrare)
6 5 4 15
Contra relaţiilor de convieţuire socială :
Trafic de substanţe chimice periculoase
4 - - 4
Ultraj contra bunelor maniere (hărţuire verbală şi sexuală)
2 4 - 6
Prostituţie şi proxenetism 4 4 3 11
Pedofilie 9 16 7 32
59
I N F R A C Ţ I U N I Ziua Evenimentul Zilei
Naţional Total articole
Contra avutului privat :
Tâlhărie 2 3 3 8
Jaf 2 2 3 7
Vandalism 1 - 1 2
De la regimul unor activităţi reglementate de lege :
Infracţiuni la regimul armelor 5 9 - 14
Crima organizată/mafie/corup. 3 3 5 11
T O T A L articole : 132 104 78 314
Concluzii :
Din articolele selecţionate, reţinem că presa acoperă aproape toate
„domeniile”, în sensul ca jurnaliştii acordă atenţie tuturor „tipurilor” de fapte
şi acte care intră sub jurisdicţia fenomenului de violenţă, scriind despre bătăi,
răpiri, despre victimizarea copilului, despre violenţa în prostituţie şi
proxenetism, despre violenţa mafiei etc. evidenţiindu-se astfel că se folosesc
mai multe moduri în săvârşirea actelor de violenţă.
Constatările analizei ne confirmă ipoteza de la care am pornit şi anume
că presa din România cultivă violenţa într-o mare masură. Această
presupunere este dovedită mai ales de numărul de articole ce conţin acte de
violenţă.
O evaluare semnificativă ne arată că „aprovizionarea” publicului cu
articole ce conţin acte de violenţă este un lucru „obişnuit” pentru ziarele
analizate, în fiecare zi din lunile urmărite semnalându-se cel puţin 1-2 articole de
acest gen. În general tendinţa presei este de a exagera actele de violenţă
neavând tot timpul probate toate informaţiile. „Atac cu bombă la liceul
VIP”(Ev.Zilei , 7 nov.), „Misterele de la Monnet”(Ziua ,11 nov).
Studiul evidenţiază ca aproximativ toate materialele se bazează pe
60
administrarea unui factor condiţionat de şoc – care manipulează şi
modelează atitudinile şi comportamentele receptorilor – în interesul
instituţiilor de presă. Competiţia din domeniu obligă la o relatare
preferenţială a ştirilor „violente”, mizând tot mai mult pe mitul subiectului
„bombă”.
Maniera în care ziariştii au predilecţie pentru ştiri „spumoase” care să
impresioneze cititorii, dar totodată şi informându-i constant şi obiectiv despre
evenimentele cu caracter violent, – pentru că reprezintă o realitate ce nu
trebuie ignorată – îi face sa relateze îndeosebi despre crime, violuri,
pedofilie, relevâd astfel – spre surprinderea şi inconştienţa noastră – lumea
„bolnavă” în care trăim, cum ar fi : „Si-a ucis sora inspirat de ”Scream 3”( 28
ian, Naţional), „Si-a ars casa cu tot cu copii şi soţie” ( 14 dec, Naţional), „Plecată
la colindat, găsită decapitată”(30 dec, Ev.Zile i), „Crimă abominabilă într-o
comună din Vaslui”(12 nov, Ziua), „Si-a împuşcat iubita în cap”(5 nov , Ziua),
„Crime sataniste la Craiova” (5 nov , Ziua), „Trei fete violate de tată şi de
rude”(8 nov , Ev.Zilei).
Printre evenimentele cele mai intens mediatizate pe parcursul mai
multor ediţii, îndeosebi în luna decembrie - când s-a consemnat un număr mai
mic de evenimente infracţionale datorită sărbătorilor, deşi rata lor de
producere a fost aceeaşi – este şi cazul pedofililor Treptow şi Sounalet :
”Treptow are îndurare în justiţie”(12 nov , Naţional), ”Treptow se apară cu
intrarea României în NATO”(10 dec, Ev.Zilei), „Pedofilul Treptow şi-a recunoscut
crima”(10 dec, Ziua), „Pedeapsa maximă pentru istoricul american” (12 dec ,
Ev.zilei), „Comando pentru Sounalet”(10 dec , Ziua), „Cazierul lui Sounalet trimis
de Interpol la Iaşi”(16 dec , Ev.Zilei), „Sounalet rămâne în arest de Crăciun”( 24
dec , Ev.Zilei).
Ziua – între adevăr şi informaţie
Cotidianul Ziua este unul dintre ziarele naţionale cu cel mai mare tiraj;
şi asta nu numai datorită profesionalismului de care dau dovadă ziariştii, ci şi
datorită look-ului ziarului care incită la cumpărare. Ziua este unul dintre cele
61
mai „dure” ziare din punct de vedere al informaţiei, căutând uneori să ajungă
la limita dintre necesar şi chiar „dezinformare”.
Privind şi analizând fenomenul violenţei din paginile acestui ziar,
putem afirma că ziariştii acestui cotidian au o adevărată predilecţie pentru
subiecte senzaţionale, având un stil acid, caracteristic. Pe lângă articolele
scrise cu nerv, conţine, în rezumat şi alte subiecte de larg interes. În toate
cele 132 de articole selecţionate se poate observa nu numai scriitura de presă
bună din punct de vedere calitativ, dar şi tendinţa de finalizare a ceea ce unii
ziarişti încep într-un număr de ziar. Ei continuă să „sape” şi să aducă la
„senzaţional” subiectul care li s-a părut interesant.
Cotidianul Ziua, are pagina Eveniment, unde putem găsi informaţii
„fierbinţi” despre fenomenul discutat în această lucrare, dar cea mai bogată
pagină cu articole despre violenţă este numită Dezvăluiri, care variază de la
pagina 6, până la pagina 10 (depinzând, de asemenea, de încărcătura
respectivului număr de ziar). Ziariştii acestui ziar conving prin radicalitatea
cuvântului şi prin forţa sa. Ei scriu consecvent şi bine, fiind informaţi corect
şi redau cititorului exact mesajul pe care doresc sa-l transmită.
Evenimentul Zilei – între necesar şi senzaţional
Dacă până aici, cotidianul Ziua a fost cel care a trecut drept unul cu
„priză” la public, din punct de vedere al calităţii, Evenimentul Zilei aduce
senzaţie şi cantitate, în cele 104 de articole selectate timp de 4 luni de zile.
Cât despre fenomenul ce ne interesează, are două pagini speciale numite
Cotidian – care variază între paginile 2 şi 3; 6 şi 7 – şi Eveniment la
paginile 4 şi 6.
Şi pentru acest cotidian este valabilă afirmaţia că: ziariştii sunt foarte
interesaţi de subiecte din sfera violenţei şi agresivităţii, acordând un spaţiu
redus altor fenomene care, deşi sunt manifestate la scară mare, sunt mai puţin
mediatizate.
Scris de o echipă redacţională cu o mare experienţă, este foarte apreciat
de oamenii dinamici, ceea ce fac din Evenimentul Zilei un ziar serios, citit şi
influent. Stilul său gazetăresc este foarte apreciat de românii din ţară şi de 62
pretutindeni, având şi sait-ul de ştiri cu cel mai mare trafic din România.
Întâlnim în Evenimentul Zilei din punct de vedere al limbajului acea „duritate
– dulce” a expresiilor, pe care n-o putem întâlni la alt cotidian naţional. La
Ziua, termenii se folosesc prea direct, iar duritatea dezvăluie realitatea într-
un mod care incită la comentarii despre limbajul folosit de ziariştii acestui
cotidian.
Naţional – între senzaţie şi adevăr
Naţional este un ziar care a căpătat notorietate tocmai datorită
articolelor de supersenzaţie pe care le-a publicat înca de la primele apariţii.
Şi-a mărit spaţiul de „acţiune” cu câteva luni în urmă. Am ales spre analiză
acest cotidian deoarece este unul care în viitorul apropiat o să capete şi mai
multa credibilitate având ziarişti tineri, bine pregătiţi. Până nu de mult timp,
acest cotidian scria despre violenţă din „necesitate”, din dorinţa de a obţine
cât mai mult public cititor, dar, de-a lungul anilor ziariştii aduc elemente
noi, bine închegate care doresc a reconstrui practic poziţia ziarului.
Există şi o pagină de Eveniment, care încearcă să acopere toate laturile
acestui fenomen social grav. Întâlnim frecvent şi opiniile unor demnitari şi
poliţişti, cum ar fi Radu Filip, preşedintele C.N.A. : „Violenţa ocupa 90 -92%,
din durata unui program TV sau o bună parte din paginile cotidienelor”,
afirmaţie făcută la 28 ianuarie 2002 în pagina de Eveniment a cotidianului
Naţional.
Am sesizat că în acest cotidian spre deosebire de Ziua şi Evenimentul
Zilei, nu exista „dezvăluiri” în serial, acest fapt conducând la ideea că pentru
acest ziar mai important este sa „vorbească” despre subiecte de actualitate,
decât să încerce sa rezolve dilema cititorului despre un anumit subiect despre
care a scris şi care nu s-a finalizat. Atitudinea politică a ziarului indică faptul
că deşi în Naţional se scrie despre violenţă, articolele sunt doar la nivel de
ştire lăsând parcă anchetele pentru ziarul cel mai bun în materie, adică Ziua.
În ceea ce priveşte „cantitatea” de adevăr cu care sunt scrise anumite
articole care desemnează violenţa, trebuie doar să ne dorim ca acestea să
63
spună adevărul; şi să speram că „adevărul adevărat” odată trecut prin mai
multe spaţii informaţionale nu se deformează.
Target-ul acestui subcapitol a fost exact definirea celor trei cotidiene din
punctul de vedere al importanţei dintre relaţia adevăr - informaţie - senzaţie-
necesar.
4 .2 . ANALIZA DE CONŢINUT PRIVIND RELAŢIA
ÎNTRE VIOLENŢĂ/AGRESIVITATE SI
COTIDIANELE ANALIZATE
Ideal ar fi ca într-o societate liberă, echilibrată, armonioasă, să nu
existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind pe deplin
securizat că niciodată şi nicăieri nu-l pândeşte vreo primejdie, indiferent de
statutul social, profesional, economic, pe linia vârstei, a sexului.
Din nefericire, însă, fiecare societate se confruntă cu fenomenul
infracţional care cel puţin în ultimul timp, manifestă o accentuată tendinţă de
creştere. Creşterea ratei violenţei şi agresivităţii reflectată în mass-media
determină intensificarea sentimentului de insecuritate resimţit în general de
către indivizi, dar mai ales de către cei care prezintă un mai mare risc victimal
sau un mai mare grad de vulnerabilitate victimală (copii, femei, persoane în
vârstă, handicapaţi).
Analiza de conţinut *
S-au folosit trei cotidiane naţionale spre analizare pe o perioadă de
patru luni (noiembrie 2002 – februarie 2003) ; fiind selecţionate un număr de
314 articole care au acoperit de fenomenul de violenţă.
S-au constatat următoarele:
a) cel mai ridicat grad de violenţă prezentat în paginile ziarelor îl
reprezintă cotidianul Ziua (42,03%), urmat de Evenimentul Zilei (33,12%) şi pe
ultimul loc Naţional (23,24%);
* Analiza are la bază Notele de curs, ale d-lui prof. D. Banciu64
b) cei care au comis aceste acte se clasifică după vârstă, după mediul
comiterii infracţiunii, dacă lucrau în momentul săvârşirii infracţiunii, dacă au
antecedente penale sau nu:
peste jumătate din infractori – 56 % au vârsta pană în 35 ani;
majoritatea – 76% au comis infracţiuni în mediul urban;
22% nu aveau un loc de muncă în momentul comiterii faptei;
34% sunt recidivişti şi au stat la ultima condamnare în penitenciar mai
puţin de doi ani.
c) după situaţia familială:
necăsătoriţi 28,93%;
căsătoriţi 32,6%;
concubinaj 5,56%;
divorţaţi 13,31%.
d) după nivelul şcolarizării:
nescolarizaţi 1,81%;
cu 1-4 clase 21,23%;
cu 5-8 clase 42,86%;
cu liceul incomplet 10,33%;
cu liceul absolvit 10,39%;
cu învăţământ superior incomplet 0,56%;
cu învăţământ superior absolvit 3,82%.
e) după locul de muncă avut în momentul comiterii faptei:
fără ocupaţie 26,9%;
muncitori 32,3%;
agricultori 1%;
funcţionari 0,5%;
65
alte categorii 11, 2%.
Sintetizând datele prezentate se scot în evidenţă caracteristicile
principale ale subiecţilor:
sunt oameni tineri 54,67%;
nivelul de educaţie şi cultură generală peste 85%, nu au depăşit
nivelul de 8 clase din care 26% nu au terminat cursurile primare;
76,08% din infracţiuni au fost comise în mediul urban.
Aceasta „radiografie” evidenţiază în limbajul datelor statistice, că un
segment important din numărul faptelor antisociale este rezultatul acţiunilor
desfăşurate de persoane din generaţia tânără, fapt ce creează îngrijorare cu
privire la perspectivele deloc încurajatoare pentru viitorul vieţii publice.
Accentuarea tot mai vizibilă a diferenţierilor în condiţia materială de
viaţă între indivizi şi chiar grupuri a avut ca efect proliferarea sentimentului
de frustrare, sentiment care neputând fi pe deplin controlat a dus în mod
inevitabil la săvârşirea unor acte penale . Tentaţia grupului infracţional
reprezintă în continuare acea irezistibilă vrajă ce pune stăpânire pe minţile şi
mai ales pe sufletele tinerilor proveniţi în special din familii dezorganizate.
În perioada de tranziţie prin care trece societatea românească, un factor
perturbator pentru viaţa şi dezvoltarea generală a tinerilor îl reprezentă
proliferarea deosebit de îngrijorătoare a unor publicaţii, reclame, filme cu
caracter obscen sau pornografice. Incapacitatea lor de a discerne caracterul
exclusiv comercial al acestor publicaţii afectează imaginea despre viaţă şi
despre normele existenţei civile în special, fapt ce se repercutează asupra
întregului sau comportamentului cotidian.
Opinia publică „drogată”, „anesteziată” de această incapacitate,
priveşte violenţa ca pe un spectacol imaginar şi se acomodează, ignorând
orice realitate. Sensibilă doar în faţa teoriilor, a imaginismului romantic, ea
„nu mai acceptă răul” şi se dezinteresează de crimă pur şi simplu.
„Săturată” de informaţii şi constatând că numărul agresiunilor creşte
necontenit, ea sfârşeşte prin a se blaza. Pentru ea spectacolul se repetă. Nu-şi
66
imaginează nici o clipă că victimele sunt fiinţe umane. Ea le vede cel mult ca
pe nişte actori de mâna a doua, ca pe nişte figuranţi. De fapt opinia publică
moare de indiferenţă. În ziua de azi, soarta de victimă nu mai este
îngrozitoare ca altădată. Suferinţa victimei nu este recunoscută, nu se discută
despre nenorocirea ei decât în funcţie de problemele ideologice: „Sunteţi
pentru sau contra pedepsei cu moartea ?” – este întrebarea ce se pune automat. Şi
persoana care trebuie să răspundă se impacientează. Pentru a răspunde la
întrebare trebuie să se alăture unei tabere sau celeilalte. Însă atunci când vreo
brută violează o fetiţă şi apoi o sugrumă, bieţii părinţi sunt întrebaţi dacă se vor
dovedi „capabili de ură”.
“Cu două mii de ani în urmă, la Atena violenţa şi crima aducea tristeţea
peste întregul oraş. Toţi oamenii simţeau ruşinea, revolta şi spaima. Douăzeci de
secole mai târziu, crima şi violenţa sunt tratate ca un fapt divers” 34, ca un fapt
comercial, care face să se vândă foarte bine.
Presa scrisă din România, dedică cel puţin o pagină cu şi despre
violenţă. Însă conţinutul şi forma de manifestare a opiniilor sunt puternic
dependente de sistemul de valori dominate în spaţiul în care are loc
socializarea. Sistemul de valori constituie nu cauza, ci contextul condiţional
al formării opiniei publice. Manifestările specifice fiecărei comunităţi,
precum şi trăsăturile de personalitate completează reperele „genetice” ale
opiniei publice. Sistemul de valori care conferă identitate structurală unei
comunităţi este definit, de obicei, ca sinteză a comportamentelor culturale şi
de civilizaţie admise ca legitime la nivel comunitar. Cultura cuprinde
totalitatea acţiunilor prin care omul cunoaşte şi valorizează natura din
perspectiva nevoilor şi scopurilor sale.
Atitudinea culturală a omului cuprinde o dimensiune explicativă şi una
valorificatore. Prima defineşte raportarea la sistemul integrat şi coerent de
valori existente, cea din urmă cuprinde modalităţile în care s-au reflectat
valorile în universul aşteptărilor concrete, aflat în permanenţă la graniţa dintre
ideal şi real.
34 Moustiers Piere, cit. în Buzărnescu Ş., Socologia opiniei publice, p.6467
Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacţie conduce la părerea că
receptorii primesc direct mesajele nefiltrate. Mass-media apare ca un instrument
care modelează receptorii, opinia publică. Acţionând ca un declanşator de
comportament social programat, mass-media poate determina orientarea în
direcţia dorită, a atitudinii şi comportamentului public.
La o analiză mai riguroasă, un asemenea model se înfăţişează ca având
ca având un caracter mecanicist şi lipsit de subtilitate, rezultat din acţiunea
directă a mass-media asupra unor receptori automatizaţi ce suportă efecte
imediate şi nemijlocite.
Oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte
integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcţiona în afara
informaţiilor furnizate de presă.
Unii indivizi sunt dependenţi de informaţiile oferite de mass-media pentru
„bunul mers al vieţii lor”, însă, în perioade de criză, de tranziţie, de
schimbare social rapidă, „dependenţa lor” se amplifică şi mai mult. În aceste
condiţii de derută, de teamă, de nesiguranţă, audienţa presei sporeşte foarte
mult.
Înainte de 1989 presa era limitată, numărul ziarelor era foarte scăzut şi
acestea erau controlate de putere. Materialele pe care le publicau erau atent
selecţionate, foarte „cuminţi”, iar cele despre violenţă cu prezentare de cazuri
nu existau. Puterea de atunci manipula opinia publică, prin intermediul presei
scrise; şi nu numai, făcând-o să creadă că trăim într-o lume curată, fără
evenimente violente, dar de fapt realitatea era alta. După 1989, presa „a
explodat”. Tonul dându-l Evenimentul Zilei. După modelul lui s-au format şi
alte cotidiene, cu excepţia că în timp Evenimentul Zilei şi-a schimbat
înfăţişarea dintr-un ziar „violent şi constant” într-un ziar serios, iar celelalte
ziare care l-au copiat la început au rămas la fel.
În general, oamenii consideră că presa exprimă ideile dominante , valorile
majorităţii într-o societate. Ca atare, ei îşi raportează propriile atitudini şi
68
idei la acest reper central. Presa are o forţă deosebită în influenţarea opiniilor
unor indivizi controlându-le comportamentul.
De mai multe ori s-a constatat că unele cazuri prezentate în presă nu s-
au prezentat chiar aşa. La 2-3 zile de la eveniment, presa aducea noi amănunte
care le contrazicea pe primele. Aici intervine fenomenul de dezinformare 35, care
are două dimensiuni: neintenţională şi intenţională, vizând fiecare segment de
opinie.
Sub aspect neintenţional, dezinformarea este generată de sursele de
mesaje deservite de neprofesionalişti. Diletantismul celor care transmit
mesajele, contribuie la colorarea senzaţională a conţinutului lor cu intenţia de
a stârni curiozitatea şi interesul unor segmente mai largi de opinie. Sporirea
gradului de audienţă a mesajului insuficient de prelucrat, sub raportul
pertinenţei, poate conduce la dezinformare.
Sub aspect intenţional, dezinformarea se face în funcţie de formele
simbolice prin care sunt modificate informaţiile din mesaj.
35 Buzărnescu Ş., Sociologia oiniei publice, p. 6269
C A P I T O L U L V
C O N T R O L U L ş i P R E V E N I R E A
F E N O M E N U L U I D E V I O L E N Ţ A
5 .1 . COMBATERA FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ
DIN PERSPECTIVA INSTITUŢIILOR IMPLICATE
Etimologia conceptului de violenţă variază datorită diferenţelor de opinie
de la o societate la alta, impersonal şi evolutiv.
Prin caracterul sau profund nociv, problema violenţei este astăzi în centrul
tuturor autorităţilor şi opiniei publice româneşti, în contextul în care organizarea
prevenirii violenţei pe plan naţional este determinată de dinamica şi continua
creştere a infracţionalismului, de diversificarea formelor sale de manifestare şi
de ridicarea ponderii criminalităţii cu un grad sporit de pericol social.
Realitatea de după revoluţie a demonstrat că actele de violenţă au sporit
considerabil, cuprinzând cetăţenii slab pregătiţi sau dezintegraţi familial.
Guvernul României a stabilit un program unitar de prevenire şi de combatere a
criminalităţii, care cuprinde dispoziţii speciale privind stăvilirea violenţei ca
„duşman al democraţiei”. La nivelul Parlamentului a fost constituită o Comisie
de ancheta a actelor de violenţă, care prezintă la sfârşitul fiecărui mandat o
analiză amănunţită a acestui fenomen.
Problema împiedicării fenomenului de violenţă, atât la nivel naţional cât
şi european a preocupat şi conducerea Ministerului de Interne care aadoptat
măsuri coroborate având rezultat final crearea unor organisme specializate care
vin să aplice prin exercitarea acţiunilor de serviciu tocmai reprimarea
fenomenului de violenţă.
În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei au fost înfiinţate structuri noi
cum ar fi formaţiuni specializate în combaterea violenţei în diferite
compartimente de prevenire a infracţiunilor.
70
La nivelul Ministerului de Interne există premise, (fiind elaborate şi
adoptate strategii şi politici generale şi sectoriale), consistente şi viabile,
inclusiv strategia de participare a Ministerului de Interne la programe şi
reuniuni internaţionale în vederea combaterii violenţei.
Reuniunile naţionale ale organismelor statului în activitatea de prevenire
şi combatere a violenţei, au condus la stabilirea de noi strategii, precum şi la
închegarea relaţiilor dintre departamente. Astfel, se constată o îmbunătăţire a
cooperării cu Ministerul Justiţiei şi Parchetul General, precum şi cu Serviciul de
Protecţie şi Pază şi Serviciul Român de Informaţii.
Strategiile de reprimare a criminalităţii impun mai multe măsuri. Pentru
prevenirea şi stoparea violenţei pe plan intern există mai multe soluţii cum ar
fi : redresarea economică, morală şi politică a societăţii; stoparea extensiei
criminalităţii economico-financiare; asigurarea unui mod de viaţă decent pentru
toţi cetăţenii ţi, impunerea fermă a legii penale.
Ministerul de Interne are de asemenea, o concepţie proprie în ceea ce
priveşte lupta împotriva violenţei şi - anume:
executarea de acţiuni radicale împotriva violenţei;
promovarea unei iniţiative legislative pentru extinderea
prerogativelor de constatare a faptelor de violenţă;
desemnarea strategiilor antiviolenţă;
încurajarea raportării cazurilor de violenţă de către public;
cooperarea internaţională;
instituirea de proceduri interne pe linie de violenţă;
iniţierea adoptării de acte normative privind solicitările de probe.
Combaterea nu poate avea eficienţă decât prin redresarea economică,
morală şi politică a societăţii, ca o condiţie esenţială pentru a asigura
respectarea legislaţiei de către cetăţeni.
Violenţa se poate diminua printr-un complex de măsuri menite să asigure
un mod de viaţă decent pentru toţi cetăţenii, dar şi prin impunerea fermă a legii
71
penale, care să descurajeze orice tendinţe de proliferare a acestui fenomen
exhaustiv.
Succesul luptei împotriva acestui flagel depinde în mare masură de
facilităţile legale de care trebuie sa beneficieze structurile specializate pentru a
avea acces la informaţiile „create” în jurul acestui fenomen.
Elaborarea unei legislaţii adecvate va constitui un pas important în
direcţia stăpânirii problemei violenţei.
Reglementări legislative
Codul Penal românesc are prevăzute reglementări clare în toate
infracţiunile şi contravenţiile ce ţin de agresiuni, începând cu vătămarea
corporală simplă sau gravă şi terminând cu alungarea, abandonul sau omorul.
În unele cazuri, Codul Penal face discriminări între infracţiunile petrecute în
familie şi infracţiunile de acelaşi fel (loviri, vătămări grave, viol, omor)
petrecute între alţi indivizi.
Libertatea presei are un ceva indispensabil democraţiei; în societăţile
moderne este un obiectiv sau mai degrabă un deziderat. În mare măsură,
libertatea presei este o instituţie abstractă, pur relaţionară, iar pentru
definirea ei este nevoie de o sumă a acestor inter-relaţii.
O societate este un număr de grupuri de interese: importante,
puternice, în opoziţie cu altele, mai slabe, mai puţin influente. La această
graniţă tectonică se naşte opinia. Dar numai o opinie agresivă face ca
libertatea presei sa fie un subiect controversat şi îl compromite pe ziaristul
care o susţine. Ba chiar îi limitează libertatea de mişcare ca profesionist de
presă, fie şi numai dintr-o normală reacţie de autoapărare a grupului agresat ;
grup ce nu reuşeşte să genereze un mesaj mass-media destul de penetrant,
opozabil.
Libertatea presei a început să se manifeste ca necesitate în România
odată cu aparenta transformare a instituţiilor vechii orânduiri, în altele noi.
72
Dar pentru a vorbi de transformare, e nevoie de schimbări de mentalitate care
nu apar niciodată peste noapte, aşa că putem vorbi de o „cosmetizare”.
Ziaristul este veriga dintre textul Constituţiei şi realitatea presei. Tocmai de
aceea el este cel care să cunoască şi să respecte cel mai bine litera legii şi, nu
în ultimul rând, un cod deontologic strict. În funcţie de fiecare stat, legislaţia
are diverse precizări în ceea ce priveşte agresiunea, indiferent de forma pe
care ar îmbrăca-o.
Reglementările Codului Penal românesc în vigoare în ceea ce priveşte
tipurile de infracţiuni contra persoanelor :
CAPITOLUL I – INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII
CORPORALE ŞI SĂNĂTAŢII
SECTIUNEA 1 – OMUCIDEREA
Art. 174 – Omorul
Art. 175 – Omorul calificat
Art. 176 – Omorul deosebit de grav
Art. 177 – Pruncuciderea
Art. 178 – Uciderea din culpă
SECŢIUNEA 2 – LOVIRE ŞI VATĂMAREA INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SANĂTĂŢII
Art. 180 – Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice
Art. 181 – Vătămarea corporală
Art. 182 – Vătămarea corporala gravă
Art. 183 – Loviturile sau vătămările cauzatoare de moart.
Art. 184 – Vătămarea corporală din culpă
CAPITOLUL II – INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
Art. 193 – Ameninţarea
Art. 194 – Şantajul
73
CAPITOLUL IV – INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
Art. 205 – Insulta
Art. 206 – Calomnia
Reglementari deontologice
Experienţa ultimilor ani, în România, unde noţiunile de libertate a
presei şi deontologice sunt la început de drum, a dovedit că practicienii
instituţiilor mass-media, în dorinţa de a publica ştiri senzaţionale, cu
orice preţ, nu au ţinut seama de „minima moralia”.
Mass-media are nevoie de nişte reguli particulare deoarece ea
reprezintă sursa primară de informaţie într-o democraţie. Informaţia
credibilă şi corectă reprezintă elementul vital al procesului democratic , de
aceea opinia publică are dreptul să pretindă un anumit nivel al
comportamentului etic din partea instituţiilor mass-media. Astfel un cod
deontologic este indispensabil. Pentru a întări această afirmaţie, citez
codul sintetic din lucrarea lui Jean-Paul Bertrand 3 6 (vezi pag. 75).
Dincolo de curiozitatea publicului, chiar şi ştirile fierbinţi trebuie să
fie relatate temperat. Pentru a respecta acest criteriu, s-au enunţat reguli
generale în cazul folosiri unor anumite informaţii cum ar fi:
Crimele pasionale şi violurile . Crimele sunt, prin definiţie, de
interes public şi identitatea victimelor, în general, este dezvăluită în
timpul anchetelor. Dar, prin tradiţie, jurnaliştii omit numele victimelor
violului, cu excepţia cazurilor în care acestea au fost ucise sau sunt
persoane cunoscute. Faptul că acestea sunt de interes public, nu justifică
automat publicarea lor, mai ales din punct de vedere etic. Violul şi-a mai
pierdut din valoarea de stigmat social în ochii opiniei publice, dar
jurnaliştii ţ in să scoată în evidenţă că este un fapt antisocial. Din punct de
vedere al altor jurnalişti , anumite justificări, odată ce acuzările au fost
aduse şi se desfăşoară procese într-o curte de justiţie, mass-media poate
36 Bertrand J.-P., Deontologia mijloacelor de comunicare, 2000, p.7174
relata despre caz. Aceasta politică necesită publicarea atât a numelui
victimei, cât şi a vinovatului deoarece problema vinovăţiei urmează a fi
stabilită.
Consecinţele pe termen lung vor apărea în sânul societăţii atunci când
sunt dezvăluite numele victimelor unor acte sexuale sau crime. S-ar putea
spune că astfel de practici permit protejarea inocenţilor şi deteriorarea
acuzaţiilor frivole şi maliţioase. Pe de altă parte, presa poate traumatiza
în continuare victimele şi le poate transforma în martori atunci când se
ajunge la proces. Mai mult, o astfel de publicitate îi poate determina pe
alţii să nu mai declare poliţiei atacurile.
Pedofilia . Tradiţionaliştii ar putea obiecta că atunci când sunt
făcute publice informaţii despre pedofili şi abuzuri sexuale asupra
minorilor, se interpune o piedică în încercarea reabilitării persoanelor în
cauza deoarece se vor simţi stânjeniţi din cauza publicităţii . Totuşi
sporirea numărului de crime juvenile a căpătat interesul publicului şi,
baza de la care pleacă, justificarea este că majoritatea lumii, în special
adolescenţii , ştie să facă diferenţa dintre bine şi rău.
C O D S I N T E T I C
Valori fundamentalesă respecţi viaţasă promovezi solidaritatea între oameni
Reguli morale generale
să nu minţisă nu-ţi însuşeşti bunul altuiasă nu provoci inutil suferinţă
Principii jurnalistice
să fii competent (deci sigur pe tine, gata să-ţi recunoşti erorile)
să nu faci nimic care să nu diminueze încrederea publicului faţă de mijloacele de comunicare
să ai o viziune largă şi profundă asupra informării (informaţia să nu se limiteze la evident, la interesant, la superficial)
să oferi o imagine exactă, completă şi inteligibilă despre actualitate
să deserveşti toate grupurile (bogaţi, săraci, tineri, bătrâni, stânga, dreapta)
să stimulezi comunicarea, deci înţelegerea între oameni
să aperi şi să promovezi drepturile omului şi democraţia
să contribui la armonia societăţii
75
76
Propuneri
Persoanele trebuie să-şi ia anumite măsuri de precauţie pentru a evita
orice risc de victimizare: asigurarea intrărilor în locuinţe, evitarea locurilor
periculoase şi a companiilor dubioase, evitarea reclamei şi a publicităţii legate
de anumite bunuri şi câştiguri de valoare. Măsurile ce se pot lua în vederea
evitării riscurilor victimale pot fi clasificate în:
măsuri de protecţie socială;
măsuri de autoprotecţie;
strategii formative şi educaţionale;
strategii explorative;
strategii operaţionale de protejare;
strategii normative.
Măsurile de protecţie socială – revin în special organelor abilitate prin
lege cu prevenirea, descoperirea şi pedepsirea infractorilor. Acţiunile de pază,
de anticipare şi prevenire a infracţiunilor ale organelor de poliţie, aplicarea
corectă a normelor de drept penal în raport cu situaţia specifică diferitelor
infracţiuni sunt, direct sau indirect, măsuri sociale de protecţie împotriva
victimizării.
Masuri de autoprotecţie – sunt cele care revin în sarcina persoanelor
particulare, care trebuie sa evite riscul victimal şi al victimizării. Pentru evitarea
fenomenului de violenţă se propune urmărirea câtorva obiective importante :
educarea moral-juridică a cetăţenilor pe baza cunoaşterii legilor şi a
formarii convingerilor necesare respectării lor;
pregătirea antiinfracţională a populaţiei pentru a cunoaşte normele de
convieţuire socială, comportamentele generale de evitarea
circumstanţelor ori situaţiilor în care cetăţenii ar putea deveni
victime ale unor infractori;
77
sfătuirea şi îndrumarea individuală a cetăţenilor privind conduita ce
se recomandă a fi urmată pentru a împiedica evoluţia negativă a unor
stări şi ajungerea lor în poziţie de victime.
Pentru realizarea prevenirii generale este suficientă introducerea
represiunii şi nu severitatea acesteia. Se iau măsuri de ordin social şi economic
care să elimine sau să limiteze rolul factorilor care generează acest fenomen (ex.
iluminatul străzilor, descentralizarea administrativă, reducerea timpului de lucru,
reducerea consumului de alcool etc.).
Rata violenţei poate fi redusă ca efect al ameliorării mediului social, fapt
care presupune atât îmbunătăţiri de ordin economic, cultural şi social, cât şi
schimbări de tip atitudinal, respectiv implicarea directă a cetăţenilor la
eradicarea violenţei.
Strategii formative şi educative - accesul părinţilor şi profesorilor la
informaţii privind efectele nocive induse de mesajele violente difuzate de mass-
media; educarea şi formarea profesioniştilor din media fie în cadrul
învăţământului de profil, fie în cadrul unor cursuri special elaborate în acest scop
(cursuri de etică profesională) concentrate pe cunoaşterea efectelor
pozitive/negative ale media şi pe necesitatea asumării responsabilităţii acestor
efecte. Elaborarea şi acceptarea, în deplină cunoştinţă de cauză, a unui cod
deontologic care să susţină autodisciplina şi autoreglementarea în domeniu.
Strategii explorative – evaluarea dimensiunilor reale ale impactului
mesajelor violente atât asupra copiilor şi adolescenţilor, cât şi asupra adulţilor
din România; în studii de analize cantitative şi calitative a programelor oferite
acestora.
Stabilirea unor elemente pentru o strategie operaţională de protejare atât
a copiilor şi adolescenţilor, cât şi a adulţilor faţă de mesajele violente din mass-
media. Promovarea şi controlul gradului de respectare de către difuzorii mass-
media a unei strategii normative coerente de protejare a publicului consumator
( în colaborare cu societatea civilă organizată).
78
C O N C L U Z I I
VIOLENŢA ŞI ZIARUL
Epoca industrializării rapide şi intense a impus o accelerare a
multiplicării şi răspunderii scrise a informaţiei, la început din motive
comercial-publicitare ca mai apoi să extindă aria de la evenimentul
senzaţional, care şochează prin noutatea lui şi stimulează nevoia de
informaţie, dar în acelaşi timp deschide drumul agresiunii informaţiei în viaţa
psihică.
De un secol încoace, dar mai ales în ultimii 50 de ani, milioane de
pagini au găzduit : crime, violuri, jafuri, violenţe, descriind o lume a groazei
aflată în comunitatea în care trăim. Descrierea actelor violente cu detaliile lor
de cruzime şi groază, produce un traumatism sensibilităţii afective a omului
prin efectul său şocant, dar şi prin instalarea fricii pentru propria existenţă,
care exacerbează nevoia de apărare şi conduce spre manifestarea agresivităţii
latente.
Descriindu-se violenţa şi fiind înconjurat de ea, omul este întotdeauna
pregătit să replice prin violenţă. O pagină de ziar cu un articol captivant care
descrie o nume formă de violenţă reprezintă un mod de informare dar şi de
instruire şi învăţare a comportamentelor agresive.
Când descrierile crude ale violenţei îmbracă straie care să impresioneze
un cititor, ele îşi pierd forma informativă şi sunt evenimentele care-l atrag pe
cititor ca să cumpere ziarul. Aici nu se are în vedere preţul afectiv, atât de
preţiosul capital uman.
Un om obişnuit şi normal nu are o dorinţă specială de recepţionare a
evenimentelor tragice. S-a constatat că 50% din oameni nu pot să reziste la
perceperea directă a unei crime sau a unui accident mortal, acesta depăşind
capacitatea emoţională normală.
79
Este falsă ideea că oamenii doresc să primească informaţia despre crime
oribile cu linişte, la o cafea, pentru că ea este însoţită de groază, dezgust şi
frică. De multe ori ziarele sunt propagatoare ale fricii, când titlurile cu litere
mari apar pe prima pagină, însoţite de poze senzaţionale, prezentând cruzimea
fără ocolişuri.
La început, ca suport comercial, acest gen de articole şi publicaţii au
devenit „cârlig” pentru cititori, ca mai apoi să modeleze gustul şi nevoile
publicului cititor.
Cititorul îşi cumpără ziarul pe temeiul senzaţionalului şi formelor
inimaginabile ale crimei, astfel îi creşte nivelul agresivităţii. Prezentarea
amănunţită a detaliilor unor acţiuni violente, provoacă tehnologii mintale,
pentru mulţi potenţiali ucigaşi sau agresori prin forţa sugestiei informaţiei.
Ziarul nu este singurul mijloc de comunicare a violenţei, există o secţiune
a literaturii care cuprinde romanul poliţist, literatura de groază care are în centru
crima. Acest gen de literatură este considerată ca drogul sau otrava în cadrul
comerţului cu medicamente.
Atunci când prezentarea unui act de violenţă depăşeşte sfera
informaţională, iar un articol se îngroaşă cu bună ştiinţă şi intenţii precise,
detaliile, în scopuri comerciale, ziarul este un instrument de inoculare a
agresivităţii.
80
B i b l i o g r a f i e
Banciu Dan •Sociologia crimei şi criminalităţii , Ed Atlas, Bucuresti, 1996, p.33
Bandura Alrbert •The social Learning Perspective. Mecanisms of Aggression, în Toch, H., 1986, p.66
Berkowitz Leonard •Frustration – aggression hipothesis, Psychological Bulletin, 1989, p.106
Bertrand Jaen-Claude •Dontologia mijloacelor de comunicare , Institutul European, 2000, p.52; 71
Buzărnescu Ştefan •Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, p.61-63
Chsnais Jean-Claude •Histoire de la violence en Occident de 1800 à nos jours, Paris, Edition Robert Laffont, 1981, p.108
Codul Penal
Coman Mihai •Manual de jurnalism,vol.I, 1997, p. 48, 52
Cotidiane •Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional noiembrie 2002 - februarie 2003
Dicţionare •DEX, Ed. Acad. Rep. Soc.Rom, 1984
•Dicţionar de sociologe, Ed.Babel, Buc, 1992, coord.:C.Zamfir, L.Vlăsceanu
•Dicţionar de psihologie – Larousse , Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti,1996
Dragomirescu Virgil •Psihologia comportamentului deviant, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
Drăgan I. •Paradigme ale comunicării de masă, Ed. Şansa,
Bucureşti, 1996, p.10 ; 28 ; 126 ; 242
Durkheim Emil •Sociologia. Regulile metodei sociologiei. , Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 87
Eibestfeldt Ebil •Agresivitatea umană, Ed. Trei, Buc., 1995, p.26
1
Girard Rene •Violenţa şi sacrul, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994,
pp.28
Iluţ Paul •Comportament prosocial – comportament
antisocial, în Ion Radu (coord.) Psihologie
Socială, Cluj-Napoca, Ed. Exe S.R.L.,1994,
pp.417, 420
Kitsuse Jhon •Social Reaction to Deviant Behavior. Problems of
Theory and Method, în Social Problems, 9
(Winter), 1962, p.247
Lorentz Konrad •An aggression, Harcourt, New-York, Barce &
World, 1972, p.
Marinescu Valentina •Mass-media din România, o lectură sociologică ,
Ed. Tritonic, Bucureşti, 2002, p17, 18, 48.
Margineanu N. •Condiţia umană, Ed. Ştiintifică, Bucureşti, 1973
McQuail Denis •Mass Comunication Theory. An Introduction.
Sage. Pbl., 1992, p.235
Rădulescu S. M. •Teorii sociologice în domeniul devianţei şi al problemelor sociale, IMAS, Bucureşti, 1994, p. 57-65
•Devianţa, criminalitate şi patologie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.181
•Sociologia devianţei, Ed. Victor, Bucureşti, 1998, p.36
Rubin A. M. •Media Uses And Effects. A Uses and Gratifications Perspective, in Bryant J., Zilman D.(eds.) Media Effects Advances în Theory and Research,Lawrence Erlbaum, 1994, p.122
Severin W.J., Tankard
J.W.•Communication Theories Origins. Methodes and Uses in the Mass Media.Longman Lad., 1992, p. 270, 274.
2
A N E X E
Ziua, Evenimentul Zilei, Naţional - noiembrie 2002 - februarie 2003
Cotidianul Ziua Anexa 1
4 nov. Ameninţare cu bomba la un spectacol de manele
Pag.16/Exde dimin
ameninţare
4 nov. Răpitorii români Pag.3/Ev tentativă de răpire
4 nov Fetiţe ucise de o omletă Pag.4/Ev omor
5 nov Mafia cămătarilor Pag.3/Ev mafie
5 nov Neînţelegeri de familie, război cu bâta Pag.7/Ev vandalism
5 nov Victimele lui Treptow nu sunt pregătite să facă faţă unui proces.
Minorele agresate sexual au devenit agresive
Pag.7/Ev pedofilie
5 nov Un bodyguard şi-a împuşcat în cap iubita Pag.12/Exde dimin
omor cu armă albă
6 nov Crime sataniste la Craiova Pag.10/Ev omor deosebit de grav
7 nov Atac cu grenadă în Primăverii Pag.3/Ev ameninţare
7 nov „Teoria conspiraţiei” – V. Beckham Pag16/Exde dimin
tentativă de răpire
7 nov Înjunghiat pentru că a parcat aiurea Pag.16/Exde dimin
vatămare corp. gravă
8 nov Profesorul Gogu a hărtuit sexual 3 elevi Pag.11/Ev ultraj contra bun. maniere
8 nov Asasinul în serie a împuşcat un copil Pag.11/Ev omor
8 nov Reglare de conturi între clanuri ţigăneşti Pag.3/Ev mafie
8 nov Bătaie între imigranţi români şi imigranţi kosovari în Italia
Pag.11/Ev vătămare corporală
8 nov Ciocoi a tâlhărit un taximetrist băcăuan Pag.12/Ev tâlhărie
8 nov Crima satanistă s-a dovedit a fi un omor la beţie
Pag.12/Ev omor
9-10 nov Medicii spun că Sounalet este nevinovat Pag.7/Ev pedofilie
9-10 nov Poliţişti bătăuşi trimişi la reciclare în Europa Pag.3/Ev vătămare corporală
9-10 nov Liceean înjunghiat în curtea şcolii Pag.7/Ev vătămare corporală
3
9-10 nov Bătută crunt pentru un cinci la română Pag.7/Ev vătămare corporală gravă
9-10 nov Suspectul numărul 1 în cazul “Jean Monnet” Pag.2/Ev ameninţare
9-10 nov Şi-a înjunghiat fiul din greşeală Pag.16/Ex de dimin
viol.dom/va. corporală din culpă
9-10 nov Maior MapN condamnat cu suspendare pentru moartea a doi copii
Pag.16/Ex de dimin
omor din culpă
11 nov Nici o pista în cazul “J. Monnet” Pag.3/Ev ameninţare
11 nov Misterele de la „Jean Monnet” Pag.4/Editorial
ameninţare
11 nov Minorul lunetist şi-a recunoscut crimele Pag.16/Ex de dimin
omor
11 nov Închis pentru atacarea unui poliţist văt. corporală
12 nov Treptow nu suportă puşcăria Pag.2/Ev pedofilie
12 nov Elevii de la J. Monnet s-au jucat cu spray iritant
Pag.2/Ev ameninţare
12 nov Zeci de audieri în cazul bombei din Primăverii Pag.3/Ev ameninţare
12 nov Un elev a venit la scoală cu o grenadă Pag.3/Ev infracţ. la reg. arm.
12 nov Spargerea de la casa parohială :” Preot lovit de un tâlhar”
Pag.8/Infra-cţiuni
tâlhărie
12 nov (Crimă abominabilă într-un sat din Vaslui). Copil omorât în bătaie de tatăl beţiv.
Pag.8/Infra-cţiuni
viol.dom/ lovit.cauz. de moarte
12 nov Zece zile cu cadavrul nevestei în coteţul porcului
Pag.8/Infra-cţiuni
viol.dom/ omor
12 nov Minoră însărcinată cu tatăl vitreg Pag.8/Infra-cţiuni
incest
12 nov Tâlhărit în Gara de Nord din Timişoara Pag.12/Ex de dimin
tâlhărie
13 nov Sechestrată şi maltratată de soţ pentru un avort Pag.7/Ev viol.dom.
13 nov Traficanţi cu mercur arestaţi la Timiş Pag.12/Ex de dimin
trafic cu subst. peric.
13 nov Ministerul Educaţiei ameninţat cu bomba Pag.12/Ex de dimin
ameninţare
16 nov Traficant cu mercur la 71 de ani Pag.12/Ex de dimin
trafic cu subst. peric.
16 nov Împuşcat de un vecin nervos Pag.12/Ex de dimin
văt. corp. gravă
14 nov Treptow e judecat de fina avocatului său Pag.8/Ev pedofilie
14 nov Un tată şi-a atacat copilul în curtea şcolii Pag.9/Ev viol.dom./
4
văt.corp.
14 nov Alarmă falsă cu bombă la o şcoală din Berceni Pag.9/Ev ameninţare
14 nov Hoţ de buzunare muşcat de victimă Pag.16/Ex de dimin
văt. corp.
14 nov Poliţist bătut cu sapa de un contrabandist la Timişoara
Pag.16/Ex de dimin
văt. corp.
15 nov Eşecul de la Monnet Pag.3/Ev ameninţare
15 nov Explozia de la Monnet a demonstrat amatorismul politicienilor
Pag.3/Ev
15 nov Romani tâlhăriţi în Franţa de falşi poliţişti Pag.11/Ev tâlhărie
15 nov Violată de 11 bărbaţi Pag.16/Ex de dimin
viol
15 nov Elev reţinut pentru o alarmă cu bombă Pag.16/Ex de dimin
ameninţare
18 nov Acuzat ca şi-a omorât soţia şi a îngropat-o în curte
Pag.10/Ev viol. fam./ omor
18 nov Judecătoarea Tralion s-a abţinut în dosarul Treptow
Pag.10/Ev pedofilie
18 nov Alarmă falsă cu bombă la o şcoală din Satu-Mare
Pag.16/Ex de dimin
alarmă cu bombă
18 nov Coca Padeanu şi-a omorât copilul imediat după naştere
Pag.16/Ex de dimin
pruncucidere
18 nov 4 ieşeni făceau trafic cu carne vie Pag.16/Ex de dimin
proxeneţi
19 nov Unitate militară sub lupa anchetatorilor : „Paşi mărunţi în cazul J.Monnet”
Pag.11/In fracţiuni
alrmă cu bombă
19 nov Treptow a recunoscut Pag.11/In fracţiuni
pedofilie
19 nov Înjunghiat în spate fără motiv Pag.11/In fracţiuni
văt. corp. gravă
19 nov Un copil de trei luni şi-a omorât fratele de trei luni
Pag.11/In fracţiuni
viol.dom./ omor
19 nov Sechestrat în portbagaj pentru o sticlă de vin Pag.16/Ex de dimin
lipsire de libertate
20 nov False alarme cu bombe la doua licee din Bucureşti
Pag.16/Ex de dimin
alarmă cu bombe
20 nov Un elev a ieşit cu grenada în parc Pag.16/Ex de dimin
infr. la reg. arm.
20 nov 15 ţigani au atacat excorta lui Gruia Pag.16/Ex de dimin
văt. corp.
20 nov Fals poliţist prins cu un pistol militar Beretta Pag.10/Ev infr. la reg. arm.
5
20 nov Un proaspăt graţiat a jefuit staţia Peco din Bucureşti
Pag.10/Ev jaf
21 nov Două ameninţări cu bomba la Ambasada Rusă Pag.3/Ev ameninţare
21 nov Un cerc de suspecţi în cazul „J. Monnet” Pag.3/Ev idem
21 nov Român angajat pentru uciderea unui australian Pag.11/Infrac-ţiuni
omor calificat
21 nov Valutist tâlhărit pe o autostradă din Lugoj Pag.11/Infrac-ţiuni
tâlhărie
21 nov Patru alarme cu bombă la licee din Timiş şi Râmnicu-Vâlcea
Pag.16/Ex de dimin
alarmă cu bombă
21 nov Infractorul care a înjunghiat un poliţist a fost dat în urmărire generală
Pag.16/Ex de dimin
văt. corp.
22 nov Descindere într-un cuib de proxeneţi din Capitală
Pag.17/Infrac-ţiuni
proxeneţi
22 nov Ucigaşul complexat Pag.17/Infrac-ţiuni
omor
22 nov Poliţiştii braşoveni au trei suspecţi pentru un jaf la o casă de schimb
Pag.17/Infrac-ţiuni
jaf
22 nov Elevă tâlharită şi violată de un grup de tineri Pag.17/Infrac-ţiuni
viol
22 nov Florea, Lupu şi Tighir şi-au ucis prietenul în Italia
Pag.15/Ev omor
24 nov Asasinul lunetist ameninţă că va ucide iar Pag.3/Ev ameninţare
26 nov Eleva de la J. Monnet a ieşit din spital Pag.3/Ev alarmă
25 nov Ţigănila şi complicele sunt bănuiţi de comiterea a cinci crime
Pag.3/Ev omor
26 nov Tatiana Popovici încearcă să-l salveze pe Treptow
Pag.2/Ev pedofilie
26 nov Elev torturat în toaleta şcolii Pag.12/Ex de dimin
tortură
26 nov Gelu Bucsu şi-a maltratat copilul de doi ani Pag.12/Ex de dimin
maltratare
26 nov Ameninţare cu bomba la licee din Timiş şi Constanţa
Pag.12/Ex de dimin
alarmă
26 nov Bătut cu toporul de tatăl lui Pag.12/Ex de dimin
văt. corporală
28 nov Alt minor cercetat pentru o alarmă cu bomba Pag.20/Ex de dimin
alarmă
28 nov Paznic de grădiniţă bătut de un ţigan cu o teavă metalică
Pag.20/Ex de dimin
văt. corporală
28 nov Poliţist bucureştean înjunghiat de un hoţ Pag.20/Ex de dimin
văt. corp. gravă
29 nov Pedofilul boschetar Lucifer a fost prins Pag.20/Ex de dimin
pedofilie
6
29 nov Medic înjunghiat în parcarea spitalului Slatina Pag.20/Ex de dimin
văt. corporală
30 nov Prietena italianului ucis la Arad a fost arestată Pag.3/Ev omor
30 nov Jafuri armate, crime, tâlhării şi o sinucidere, în Caransebeş
Pag.3/Ev omor
30 nov Alarmă falsă cu bomba la un liceu Pag.16/Ex de dimin
alarmă
30 nov Un grănicer drogat şi-a ucis cinci camarazi Pag.16/Ex de dimin
omor
30 nov Tânără sechestrată în casa unui poliţist Pag.16/Ex de dimin
lipsire de libertate
27 nov Teroare la Bacău : Rapită din faţa şcolii şi sechestrată
Pag.12/Ex de dimin
lipsire de libertate
27 nov S-a dus la liceu cu pistolul la brâu Pag.12/Ex de dimin
infrac. la reg. arm.
6 dec Boschetari periculoşi identificaţi într-un caz de tentativă de omor
Pag.12/Ex de dimin
tentativă de omor
7 dec Terorist kurd expulzat din România Pag.3/Ev sig. naţională
7 dec Criminal sadic arestat la Suceava Pag.3/Ev omor
9 dec Ziua face dezvăluiri senzaţionale despre activităţile serviciilor secrete : „Terorişti expulzaţi din România”
Pag.3/Ev siguranţă naţională
10 dec Pedofilul Treptow şi-a recunoscut vina Pag.3/Ev pedofilie
10 dec Comando pentru Sounalet Pag.3/Ev pedofilie
12 dec Cadre active ale Serviciului de Pază şi Protecţie sunt denunţate penal pentru metode de tortură specifice fostei Securităţi : „Teroarea generalilor”
Pag.3/Ev tortură/ maltratare
13 dec Pedofilul de la Iaşi arestat pentru un singur viol
Pag.9/Ev pedofilie
30 dec Crimă de Crăciun Pag.9/Ev omor
27 ian Trafic cu mercur în gara Timişoara Pag.12/Infrac-ţiuni
trafic cu subst.peric
28 ian Groaza vine prin cablu – Crima ca în „Screa 3” la Alexandria
Pag.9/Infrac-ţiuni
omor
29 ian Recidivişti violenţi reţinuţi de poliţişti Pag.9/Ev văt. corporală
29 ian Client bătut de patru proxeneţi Pag.9/Ev proxenetism
30 ian Alarmă falsă cu bombă la Opera Maghiară din Cluj
Pag.9/Ev ameninţare
30 ian Omorât în bătaie pentru ca nu-i plăceau manelele
Pag.9/Ev lov. cauzat. de moarte
7
30 ian Violată de băieţi cunoscuţi prin Internet Pag.9/Ev viol
30 ian Români arestaţi în Italia pentru proxenetism Pag.9/Ev proxenet.
30 ian Înjunghiaţi de doi narcomani Pag.9/Ev infracţ. la reg. arm.
31 ian Ieşean mâncat de lupi Pag.9/Infrac-ţiuni
omor cu armă albă
31 ian Minodora din Galaţi a născut o fetiţă pe care a aruncat-o la WC după ce i-a tăiat gâtul
Pag.9/Infrac-ţiuni
viol. dom/ pruncucidere
1 feb Crima odioasă la Mehedinţi Pag.7/Infrac-ţiuni
omor
3 feb Plic cu „antrax” la Constanţa Pag.16/Ex de dimin
ameninţare
3 feb Sugrumată şi arsă Pag.16/Ex de dimin
omor deosebit de grav
8 feb Pedofil la 18 ani Pag.7/Infrac-ţiuni
pedofilie
9 feb Portretele criminalului de la Biserica Icoanei Pag.7/Infrac-ţiuni
omor/ criminal
9 feb Alarma cu caşcaval Pag.7/Infrac-ţiuni
ameninţare
11 feb Împuşcături la Arad Pag.9/Infrac-ţiuni
mafie/ răfuială
13 feb Tâlhar bătut de trecători Pag.9/Infrac-ţiuni
văt. corporală
25 feb Înjunghiată de frate Pag.9/Infrac-ţiuni
violare domiciliu
25 feb Şi-a ucis copilul Pag.9/Infrac-ţiuni
pruncucide re
25 feb Ţiganii au luat cu asalt Spitalul judeţean din Suceava
Pag.9/Infrac-ţiuni
vandalism
25 feb Bătaie între sate din cauza fetelor Pag.9/Infrac-ţiuni
văt. corporală
25 feb Români audiaţi în cazul Victoriei Beckham Pag.9/Infrac-ţiuni
tentativă de răpire
28 feb Poliţist înjunghiat în Colentina Pag.9/Infrac-ţiuni
ultraj
28 feb Boschetarul – ucigaş ameninţă din boxa acuzaţilor : „Am să le tai gâtul colegilor de cameră”
Pag.9/Infrac-ţiuni
ameninţare
28 feb Copil ucis în bătaie de unchi Pag.9/Infrac-ţiuni
viol.domiciliu lovit. cauzat. de
8
moarte
28 feb O elevă si-a ameninţat şcoala cu bomba Pag.9/Infrac-ţiuni
ameninţare
28 feb Violată repetat de tată Pag.9/Infrac-ţiuni
incest
28 feb Pedofilul Sounalet nu vrea să fie judecat la Iaşi
Pag.9/Infrac-ţiuni
pedofilie
28 feb Beţiv criminal la volan Pag.9/Infrac-ţiuni
omor cu circ. atenuante
28 feb Strangulat la un pahar Pag.9/Infrac-ţiuni
omor
28 feb Cadavru de fată Pag.9/Infrac-ţiuni
pruncucide re
28 feb Traficant de carne vie Pag.9/Infrac-ţiuni
proxenet.
Evenimentul Zilei Anexa 2
2 nov Directorul ucis, vecin cu Nicolae Văcăroiu Pag.11/Ev omor
3 nov Romani implicati în rapirea V.Beckham Pag.2/Ev tent de rapire
3 nov Omleta ucigaşă Pag.2/Ev omor
3 nov Jefuită în propria casa Pag.4/Co tidian
jaf
5 nov Deputatul bătăuş, caz minor pt. P.S.D. Pag.6/Ev văt. corporală
5 nov Şi-a împuşcat iubita în cap Pag.4/Co tidian
omor/infracţ. la reg. arm.
5 nov Femeie poliţist tâlhărită Pag.4/Co tidian
tâlhărie
5 nov Senzaţii grave la Spitalul de Urgenţă din Craiova : „Prunc ucis de spagă”
Pag.6/Ev omor
6 nov Răpitorii V. Beckham zâmbeau când au fost puşi sub acuzare
Pag.3/Ev tentativă de răpire
6 nov Mesaj scris cu sângele victimelor Pag.2/Ev crimă macabră
6 nov Agentul care şi-a ucis soţia nu avea permis de portarmă
Pag.4/Co tidian
omor cu armă albă
7 nov Bombă la liceul VIP Pag.2/Ev ameninţare
8 nov I-am omorât că m-au făcut bulangiu Pag.5/Ev omor
8 nov Extemporal despre atentat Pag.2/Ev ameninţare
9
8 nov Teroare fără suspecţi Pag.3/Ev idem
8 nov Profesorul Gogu, acuzat ca şi-a hartuit sexual elevii
Pag.4/Co tidian
ultraj contra bun. maniere
8 nov Reducere de pedeapsă pt.pedofilul Geofferey Neal
Pag.4/Co tidian
pedofilie
8nov Trei fete violate de tată şi de rude Pag.5/Ev incest
9 nov Dana Năstase era în liceul J.Monnet Pag.5/Ev ameninţare
9 nov Director ucis din greşeală Pag.4/Co tidian
ucidere din culpă
10 nov Stigmatul crimei Pag3/Dosar omor deoseb. de grav
10 nov S-a bătut până a rămas fără mâini Pag.2/Actua-litatea
văt. corp. gravă
12 nov Grenada care a isterizat Şcoala nr.5 Pag.3/Ev infracţ.la reg. armelor
12 nov Scuza lui Treptow : „Tatiana mi-a adus fetele”
Pag.3/Ev pedofilie
12 nov Studentă hărţuită în numele conducerii Pag.7/Ev ultr. contra bun. maniere
12 nov Patron de ciupercărie, asasinat de nevastă Pag.7/Ev omor
12 nov Omorâtă în coteţul porcului Pag.4/Co tidian
viol.dom./ omor
12 nov Şi-a ucis copilul cu parul Pag.4/Co
tidian
viol.dom./ lov.cauzat. de moarte
13 nov Nou-născut aruncat la gunoi Pag.4/Co tidian
viol.dom./ pruncucidere
13 nov Atentat cu bombe la 3 licee din centrul Craiovei
Pag.7/Ev ameninţare
13 nov Alarmă cu 3 bombe la Ministerul Ed şi Cercetării
Pag.7/Ev idem
13 nov Pedofilul francez Sounalet trimis în judecată Pag.4/Co tidian
pedofilie
14 nov Tentativă de răpire în şcoală Pag.7/Ev tentativă de lips.de lib.
14 nov Afacerea „Arme pentru SPP, învăluită în ceaţă”
Pag.5/Ev infr. la reg. armelor
14 nov Tâlhari la şcoală Pag.4/Co tidian
tâlhărie
15 nov Am 20 de martori care îmi susţin declaraţiile (J.,Monnet)
Pag.2/Ev alarmă
15 nov Copil de 8 ani abuzat sexual Pag.4/Co pedofilie
10
tidian
15 nov Comision „topit” în afacerea „arme pentru SPP”
Pag.7/Ev infr. la reg. armelor
17 nov Băgată în spital de fiul ei Pag.2/Ev văt. corp. gravă
17 nov Bunicuţ traficant de mercur Pag.2/Ev trafic de subst. peric
17 nov Pedofilul Treptow, batjocorit în puşcărie Pag.2/Ev pedofilie
8 nov Deputat P.S.D. bătăuş în revolta de la Braşov Pag. 7/Ev văt. corporală
18 nov Ucigaşe de copii Pag.4/Co tidian
omor
19 nov Mână criminală la 14 ani Pag.4/Co tidian
omor
19 nov Prunc ucis de somnul dispecerilor de Salvare Pag.4/Co tidian
ucidere din culpă
28 nov La 4 ani, maltratată de părinţi : ”Mi-au pus mâinile pe plita încinsă”
Pag.6/Ev maltratare
29 nov Recidivist, violator de minori Pag4/Co tidian
viol
30 nov Jaf armat la 2 benzinării din Caransebeş Pag.7/Ev jaf armat
27 nov Grenadierul de la J. Monnet comparat cu asasinatul lui Kennedy
Pag.2/Ev infracţ. la reg. armelor
26 nov Ameninţări cu bombă înaintea venirii lui Buch Pag.5/Ev sig. naţională
20 nov Şi-a muşcat copilul de faţă Pag.4/Co tidian
văt. corporală
21 nov Pedofilii Treptow şi Sounalet judecaţi de acelaşi magistrat
Pag.4/Co tidian
pedofilie
21 nov Sechestrată de băieţii senatorului P.R.M. Iorga
Pag.4/Co tidian
lipsire de libertate
21 nov Trptow în celula cu un fost procuror şi un fost fotbalist
Pag.4/Co tidian
pedofilie
22 nov Ucise de vrăjitor Pag.8/Ev omor
22 nov Ucigaşul prostituatei din Drumul Taberei a fost prins
Pag.8/Ev omor
7 dec Românul care a îngrozit Europa : Opriş a hăcătuit o elveţiancă gravidă cu gemeni
Pag.3/Ev omor deosebit de grav
10 dec Teptow se apără cu intrarea în NATO Pag.3/Ev pedofilie
10 dec Fost ministru francez, în apărarea lui Michel Sounalet
Pag.3/Ev idem
12 dec Pedeapsă maximă pentru istoricul american. Treptow şi complicea – câte 7 ani
Pag.5/Ev idem
11
20 dec Împuşcată în patul părinţilor Pag.2/Ev omor
23 dec Elev dat în urmărire pentru ca si-a ucis mama Pag.4/Co tidian
matricid
29 dec O fată din clanul Belgienilor din Tunari a fost tranşată şi aruncată în hazna. „ Crimă oribilă în satul peştilor.”
Pag.2/Ev omor deosebit de grav
30 dec Plecată la colindat, găsită decapitată Pag.2/Ev omor deosebit de grav
25 ian Şi-a strâns colegul de gât până a leşinat Pag.4/Co tidian
omor
27 ian Au ameninţat cu bomba ca să scape de matematică
Pag.6/Co tidian
ameninţare
27 ian Şi-a omorât tatăl în bătaie Pag.6/Co tidian
patricid
28 ian Ofiţer implicat într-o reţea de prostituţie Pag.6/Co tidian
proxenet.
29 ian Crimă descoperită din întâmplare Pag.4/Co tidian
omor
30 ian Şi-a ucis fiul din greşeală Pag.4/Co tidian
omor din culpa
30 ian Din gelozie, un pompier a sechestrat 3 persoane. „Trei ore cu pistolul la tâmplă”
Pag.4/Co tidian
lipsire de libertate
1 feb Comisar de mediu, ameninţat Pag.2/Ev ameninţare
1 feb Copil mutilat şi omorât Pag.4/Co tidian
omor deoseb. de grav
1 feb Minore „exportate” în Spania şi Italia Pag.4/Co tidian
proxenetism
10 feb Danezul Bent Lund (68 de ani), anchetat pentru pedofilie, a scris „Manual de utilizare a copilului din România”
Pag.7/Ev pedofilie
13 feb „De Revelion, m-au ţinut 3 zile şi 4 nopţi într-o cuşcă de câini, legată şi dezbrăcată”
Pag.7/Ev lipsire de libertate
14 feb „Piciu şi Buric”, arestaţi Pag.7/Ev proxenet.
25 feb Fără violenţă (ghid TV)
25 feb Bătut fiindcă s-a dat la fetele din satul vecin Pag.4/Co tidian
văt. corporală
12
Naţional Anexa 3
1 nov O mamă a 8 copii şi l-a ucis pe a-l nouălea Pag7/De toate
pruncucidere
1 nov Student pedofil prins de poliţiştii mehedinţeni Pag7/De toate
pedofilie
1 nov 8 români au fost reţinuţi în Spania pentru trafic de persoane
Pag7/De toate
proxenet.
2 nov Ameninţare cu bombă la spectacolul lui Adrian, Copilul Minune
Pag2/Ev ameninţare
4 nov Români implicaţi într-o tentativă de răpire Pag.2/Ev tentativă de răpire
4 nov Pedofilul danez a fost trimis în judecată Pag.5/La zi pedofilie
4 nov Un student a atacat o patrulă de jandarmi Pag.2/Ev văt. corporală
5 nov Un vâlcean şi-a violat timp de 5 ani fiica Pag.6/De toate
incest
5 nov Un oltean a fost înjunghiat de un homosexual Pag.6/De toate
văt. corporală
5 nov O studentă a rupt mâna mamei sale cu o bâtă de baseball
Pag.6/De toate
văt. corporală gravă
5 nov Un bodyguard din Brăila şi-a împuşcat iubita Pag.6/De toate
omor/infracţ. la reg. arm.
5 nov Oltenii care au vrut s-o rapească pe V.Beckhem
Pag.3/Ev tent. de răpire
5 nov Un sucevean şi-a incendiat nevasta pentru a o vindeca de băutura
Pag.2/Ev omor
5 nov Un hunedorean şi-a bătut cumplit nevasta şi a abandonat-o în stradă
Pag.2/Ev văt. corporală gravă
5nov Un sucevean şi-a incendiat iubita pt. a o vindeca de alcoolism
Pag.2/Ev omor
5nov Mafia română din Spania şi Italia acţionează sub forma unor trupe de gherila
Pag.3/Ev mafie
8 nov Incompetenţă sau muşamalizare ? - „J.Monnet” Pag.3/Ev ameninţare
8 nov Atac cu bate de baseball la un magazin din Zărneşti
Pag.6/De toate
vandalism
9 nov Botoşeanul care şi-a omorât familia ar putea scăpă din închisoare
Pag.6/De toate
omor deosebit de grav
9 nov Un elev din Târgu-Jiu a fost înjunghiat sub ochii colegilor de clasă
Pag.3/Ev văt. corporală gravă
9 nov Tot mai mulţi elevi sunt agresaţi în şcoli Pag.3/Ev văt. corporală
9 nov Legiştii afirmă ca Sounalet este nevinovat Pag7/De toate
pedofilie
9 nov Au apărut bulgarii „J. Monnet” Pag.12/Tel. roşu
ameninţare
13
9 nov Un argeşean şi-a omorât prietenul cu o lovitură de pumn
Pag.6/De toate
omor
10 nov Scrisori fanteziste sunt trimise la liceul „J.Monnet”
Pag.12/Tel. roşu
alarmă
11 nov O femeie şi-a spintecat cu cuţitul propriul copil
Pag.12/Tel. roşu
omor deoseb. de grav
11 nov Un ieşean şi-a ucis cu sălbăticiune nevasta pentru că i-a pus coarne
Pag7/De toate
omor deoseb. de grav
12 nov O faţă de 17 ani a fost violată de tatăl adoptiv Pag7/De toate
incest
12 nov Miliardarul din Dragosloavele a fost ucis de soţie cu ajutorul amantului
Pag7/De toate
omor
12 nov Incidentul de la Jean Monnet face pui Pag.3/Ev ameninţare
12 nov Treptow are îndurare în justiţie Pag.2/Ev pedofilie
12nov Bătută de soţ cu un casetofon până a murit Pag.12/Tel. roşu
omor
12 nov Un băiat de 9 ani a fost omorât de tatăl său cu un par
Pag.2/Ev viol.dom./ omor
13 nov Alarma cu bomba la Min. Educaţiei Pag.1/Ev. alarmă
13 nov Amantul soţiei ucigaşe a fost scos din mizerie de miliardarul din Dragosloavele
Pag.3/Ev omor
14 nov Proxenet turc arestat la Brăila Pag.2/Ev proxenet
15 nov Un baieţel de 8 ani a fost abuzat sexual mai mult timp
Pag.6/De toate
pedofilie
15 nov Un copil de 4 ani din Harghita, internat după ce a fost bătut de tatăl său
Pag.7/De toate
vat. corp. gravă
17nov Judecătoarea dosarului Treptow a depus cerere de abţinere
Pag.3/Ev pedofilie
20 nov Băieţel de 12 ani, bătut de mama sa cu furtunul Pag.6/De toate
viol.dom./văt. corporală
23 nov Fii senatorului Iorga sunt testaţi cu detectorul de minciuni
Pag.12/De toate
lipsire de libertate
25 nov Şi-a omorât prietenul cu foarfeca, apoi i-a tăiat picioarele pentru a-l îngropa (Brăila)
Pag.6/De toate
omor deoseb. de grav
30 nov Bonnie şi Clyde din Caraş-Severin Pag.1/Ev. jaf
30 nov Poliţist din Giurgiu găsit împuşcat în cap Pag.2/Ev omor
30 nov Un braşovean a supus o fetiţă la perversiuni sexuale
Pag.2/Ev pedofilie
30 nov Un student din Cluj arestat pentru ca şi-a jefuit colegii
Pag 3/Ev jaf
27 nov Ucis pentru o vacă Pag.2/Ev omor
28 nov Fiul si-a ucis tatăl bolnav cu bastonul Pag.7/Ev patricid
14
părintelui
29 nov Dublă ameninţare cu bomba la Timişoara Pag.6/De toate
ameninţare
2 dec Tânăra care a participat la jafurile din Caransebeş – arestată
Pag.7/De toate
jaf
2 dec Fii senatorului P.R.M. Nicolae Iorga au ajuns pe mâna procurorilor – cercetaţi pt. răpire şi sechestru de persoane
Pag.7/De toate
lipsire de libertate
12 dec 7 ani de închisoare pentru pedofilul K. Treptow
Pag.23/Ev pedofilie
12 dec Noi audieri în cazul francezului acuzat de pedofilie : „Sounalet şi-a aruncat în luptă circumcizia”
Pag.3/Ev Idem
14 dec O elevă din Turnu-Severin susţine că a fost bătută de profesoara de franceză
Pag.2/Ev văt. corporală
14 dec Şi-a ars casa cu tot cu copii şi soţie Pag.12/Ex. de dimin
omor
18 dec Doi chinezi s-au bătut din China până în România
Pag.2/Ev văt. corporală
18 dec Fostul director de la Jidveni a ajuns în închisoare
Pag.3/Ev corupţie
25 ian Tâlhărea bătrânii care scoteau bani de la B.C.R.
Pag.2/Ev tâlhărie
25 ian Un ieşean a fost înjunghiat de 13 ori de fiica sa Pag.2/Ev patricid
27 ian Un elev din Focşani şi-a strâns colegul de gât până a leşinat
Pag.2/Ev omor
28 ian Pres. CNA, R. Filip : „În prezent, violenţa ocupă 90-92% din durata unui program TV.”
Pag.3/Ev violenţă
28 ian Crimă înfiorătoare la 13 ani : „Şi-a ucis sora inspirat de „Scream 3”
Pag.3/Ev omor
29 dec Crimă inspirată de „Scream 3”- analizată de specialişti : „Copiii şi influenţa negativă a televizorului”
Pag.3/Ev omor
25 dec O bandă de români terorizează Austria Pag.7/De toate
tâlhărie
26 feb Mafioţi italieni prinşi cu afaceri murdare la Craiova
Pag.6/De toate
mafie
25 feb Când femeile devin dependente de bătăile soţilor
Pag.2/Ev văt. corporală
25 feb „Gorbaciov” a ucis în bătaie un braşovean Pag.2/Ev omor
15