ISTORIA VIEŢII. POVESTIREA PRACTICILOR.

Apariţia acestor tehnici se leagă de Şcoala de la Chicago care a insistat asupra

importanţei documentelor biografice. Oscar Lewis a privilegiat această tehnică, ca şi F.

Ferraroti (Histoire et histoire de vie, 1981) ş.a. care au relevat importanţa ei pentru

aprehensiunea trăitului, a practicilor oamenilor în situaţiile de viaţă, a rutinelor cotidiene.

Unii fac distincţii, între "povestirea practicilor", "istoria vieţii", "demersul

autobiografic". Putem reţine că dacă "povestirea vieţii" o asociem cu documente obiective

pentru argumentarea, pentru creşterea fiabilităţii imformaţiilor subiective furnizate obţinem

"istoria vieţii" (D. Bertaux).

În literatura de specialitate aflăm mai multe definiri ale tehnicii :

- individul îşi gândeşte viaţa şi şi-o organizează într-un discurs pe care îl expune

(după A. Mucchielli, Les méthodes qualitatives, Paris, PUF, 1991)

- reconstituirea realităţii sociale plecând de la trăitul oamenilor, de la reţelele şi

situaţiile sociale în care sunt prinşi (după J. Poissier, S. Clapier-Valladin, P.

Raybout, Les récits de vie. Théorie et pratique, Paris, PUF, 1983)

În fapt, AS caută să obţină informaţii necesare cercetării, luând act de experienţa de

viaţă a unei persoane, pe baza amintirilor acesteia. Într-un grup, într-un context local unde

sunt valori, norme, reguli etc. comune, vieţile au traiectorii proprii, originale. Dacă le

reconstituim putem afla amănunte semnificative privind viaţa socială, comunitară, a grupului

etc., cunoaşterea lor fiind îmbogăţită, mai plină de semnificaţii.

Această tehnică pune în prim-plan naratorul care îşi (re)găseşte, îşi (re)organizează

viaţa într-o povestire coerentă, dînd semnificaţii experienţelor trăite.

Sigur că prezentarea naratorului poate fi completată cu alte documente : mărturii ale

cunoscuţilor, apropiaţilor, rudelor, părinţilor, copiilor, cu date din cazier, dosarul medical,

diplome, fişa de personal, corespondenţa, fotografii, decupaje din presă, alte documente

oficiale etc.

Spre deosebire de statistică, sau chiar de chestionar care "confiscă dreptul la cuvânt",

această tehnică lasă individul să povestească liber. AS îl poate stimula (îi poate propune chiar

un "aide-memorie" după care să se ghideze atunci când povesteşte).

Povestea celui investigat fiind revelatorul unui trăit social, AS trebuie să permită o

spontaneitate maximală (nu trebuie uitate virtuţile "maieuticii socratice").

M. Malard (Bâtir et réussir – un projet de prevention des conduites de dependances,

Lille, 2000) o consideră tehnica privilegiată pentru studiul drogaţilor, alcoolicilor,

prostituatelor, vagabonzilor, toxicomanilor şi altor "categorii periculoase".

1

Cercetare cantitativă Cercetare calitativă

cuvinte-cheie : control, extensie

demers ca în ştiinţele exacte

obiectivitate, generalizare, reproductibilitate

logica verificării

se ştie ce e semnificativ

context dat

controlul variabilelor a priori

stabilirea de relaţii cauzale, de corelaţii

proceduri codificate, fixe

simplificarea, falsifierea

date "discrete"

cuvinte-cheie : comprehensiune, profunzime

demers etnologic, (auto)biografic

onestitea ştiinţifică a discursului

logica descoperirii

a priori, totul poate fi semnificativ

context construit

controlul variabilelor a posteriori

stabilirea cauzalităţii locale, simbolice

proceduri variabile

comprehensiunea complexităţii

date "bogate"

(după Alex Mucchielli,coord.)Dictionnaire des méthodes qualitative en sciences humaines et sociales,

Armand Colin, 1996)

R. Mayer şi F. Ouellet (în Méthodologie de recherche pour les intervenants sociaux,

Quebec, 1991) disting mai multe tipuri ale acestei tehnici: biografică, tematică, editată etc.,

după cum urmăreşte biografia completă a experienţei de viaţă a subiectului, a unei perioade

din viaţa lui (de exemplu, cât timp a trăit divorţat, cât timp a fost închis etc.)

Cristina de Robertés, H. Pascal ş.a. fac distincţie între :

povestirea autobiografică (naratorul se exprimă liber, după o logică proprie)

psihobiografică (naratorul insistă asupra trăirilor, semnificaţiilor date

experimentelor în contextul unor evenimente care l-au marcat)

etnobiografică (naratorul e considerat o oglindă a etno-sub-socioculturii sale)

Metodologia utilizată în cazul folosirii acestor tehnici este asemănătoare cu cea a

convorbirii, numai că intervin precauţii specifice pentru selectarea persoanelor, atunci când se

culeg informaţiile, se transcriu, se interpretează. Selecţia se face pe baza variabilelor

strategice ale AS în funcţie de tema de cercetare.

Persoanele identificate vor trebui să fie exemplare pentru aspectele temei ; mai mult ca

în alte cazuri, acestea trebuie să fie disponibile (să poată fi investigate circa 2-3 ore pe zi, timp

de o săptămână sau două), să aibă capacitatea de a se exprima coerent, să manifeste interes

pentru cercetare, să poată oferi informaţii utile, pertinente.

Când se poate opri AS să studieze povestirile practicilor ?

În momentul în care îşi dă seama că acestea nu-i mai aduc nici un spor de

comprehensiune, de inteligibilitate a temei tratate. Dacă are delimitat – cât se poate de clar –

fenomenul studiat, se poate mulţumi să atingă o diversitate maximală de date.

2

Saturaţia poate fi văzută în cercetările cantitative ca atingerea "reprezentativităţii" (iar

în cele calitative ca o atingere a "semnificaţiei complete". Sigur că extraordinara complexitate

a fenomenelor descrise într-o istorie a vieţii o face greu generalizabilă. AS poate spune că se

mulţumeşte cu o informaţie bogată, adecvată, că poate încerca să transpună, mutatis-

mutandis, anumite cunoştinţe.

Asistentului social i se cere mult tact cu ocazia contactului iniţial. Trebuie să explice

naratorului motivele alegerii temei, alegerii lui, finalitatea cercetării. Într-o atmosferă

destinsă, confortabilă, de încredere, simpatie, empatie, cercetătorul lasă pe cel investigat să

povestească (după ce i-a cerut acordul să înregistreze).

Povestirea înregistrată constituie materia primă supusă tratării.

Conţinutul "pieptănat" încă din faza transcrierii este plasat în situaţia etno-socio-culturală

a naratorului (fiindcă acesta nu e un izolat, chiar dacă poate fi exclus, marginalizat  ; are

familie, prieteni, vecini, rude, merge la biserică, la primărie, la instituţii ale AS)

În prezenţa naratorului, AS citeşte ceea ce a transcris, ascultă comentariile, adăugirile,

corecţiile, interpretările acestuia, le înregistrează.

AS confruntă povestirea cu alte documente, cu mărturii ale persoanelor menţionate de

către narator.

Culege informaţii despre traiectoria naratorului, evenimente în care a fost implicat, despre

situaţia economică, socială, morală, despre genealogia sa etc.)

AS culege mai multe istorii ale vieţii. Din ele va căuta să desprindă constante şi

nuanţe individuale care vor da profunzime cercetării (în care utilizează şi statistici, observaţii,

chestionare).

Transcrierea trebuie să fie cât mai fidelă (se practică transcrierea pe 2/3 din partea

stângă a paginii, treimea din dreapta rămânând pentru adnotări, "noduri de sens", cuvinte-

cheie etc.).

AS face analiză de conţinut, reţinând categoriile descriptive principale din povestirea

naratorului decupată în unităţi cu sens (categoriile să aparţină textului). Categoriile obţinute

pot fi apoi juxtapuse pentru a constitui o primă tematizare globală a povestirii recoltate.

Utilizarea acestei tehnici prezintă avantaje şi dezavantaje. Avantajul e că oferă

informaţii bogate, de mare profunzime pentru AS ; dezavantajul ţine de toate ambiguităţile

declarării, expunerii subiectivităţii ("ideologia autobiografică", spune D. Bertaux,

3

"L’approche biographique : sa validité méthodologique, ses potentialités, în Cahiers

internationaux de sociologie, vol. LXIX, 1980, pp. 198-225).

În literatura de specialitate sunt citate numeroase cercetări reuşite care au utilizat cu

predilecţie această tehnică :

- "moştenirea familială şi traiectoria socială" (în Belgia)

- "modul de a se gospodări al persoanelor în perioadele de criză" (Quebec)

- "traiectoria socială a femeii imigrante" (Canada)

- "dificultăţi de integrare ale imigranţilor" (SUA)

- "capacitatea de a se descurca a şomerilor" (Franţa)

- "patru tinere prostituate"

- "discursul părinţilor copiilor proveniţi din însămânţare artificială"

- "24 adolescenţi din centrul de primire al delincvenţilor" etc.

Iată şi alte câteva exemple de cercetări ce pot fi întreprinse folosind această tehnică.

Problemele asistenţilor sociali din căminele de bătrâni

înregistrarea şi transcrierea integrală a povestirilor (cu precizări privind "nodul

central”, sensul, categoriile-cheie),

desprinderea temelor din unităţi,

decelarea profilului biografic al asistenţilor sociali investigaţi (sexul, pregătirea,

traiectoria personală, profesională etc.),

inventarul terminologiei utilizate de către fiecare în povestirea sa a vieţii,

conturarea unui ansamblu categorial pentru a putea citi din nou povestirile cu ajutorul

lui (lucru firesc într-o analiză tematică),

punerea "cap la cap" a informaţiilor obţinute,

aflarea tematicii globale a povestirilor (de exemplu, care pot fi "(dez)avantajele

(dez)instituţionalizării” etc.

Criza de pe piaţa muncii salariale din localitatea x.

Utilizăm şi ale tehnici de culegere a informaţiilor necesare tratării temei (date statistice,

chestionare etc.) dar selectăm şi un număr de persoane vulnerabile la şomaj sau aflate în

şomaj care ne pot ajuta să desprindem cu mai multă claritate problemele pe care le creează

un asemenea fenomen social. Cercetătorul şi naratorul nu au puterea să schimbe situaţia,

dar rezultatele acestei cercetări (care nu este scop în sine), pot avea impact asupra

lucrătorilor, sindicatelor, patronilor, puterii publice.

4

Cerem permisiunea de a înregistra ceea ce spune naratorul asigurându-l de

confidenţialitatea datelor furnizate,

Reţinem: vârsta, sexul, locul naşterii, domiciliul, statutul matrimonial, părinţi, rude,

copii, studii, apartenenţa religioasă etc. ale naratorului,

Stabilim un ghid al temelor de atins, îl dăm naratorului care va povesti pe această baza :

- cartierul unde locuieşte,

- tipul locuinţei,

- situaţia sa actuală,

- cum îşi organizează viaţa cotidiană : orare, activităţi,

- când şi cum a ales filiera, secţia instituţiei de învăţământ urmată,

- descrierea momentului alegerii, motivaţii, aşteptări etc.,

- traiectoria şcolară (cu prezentarea momentelor-cheie ale acesteia),

- evoluţia identităţii sale,

- strategii ofensive-defensive,

- relaţiile cu colegii, prietenii, conducerea, autorităţile,

- atitudinea faţă de instituţii,

- atitudinea faţă de procesul de formare,

- avantaje şi dezavantaje, obstacole în calea practicării meseriei, profesiei,

- situaţia actuală etc.

Viaţa unei persoane din căminul de bătrâni

istoria familiei

membrii familiei

socializarea, traiectoria şcolară

locuri de rezidenţă, călătorii

meserii, profesii exercitate

recompense

bunuri în proprietate

competenţă, abilităţi, aptitudini, interese

practica religioasă

informaţii în calitate de "purtător de cuvânt" al grupurilor din care a făcut parte

aspiraţii şi speranţe etc.

(completare cu documente de identitate, şcolare, medicale, fotografii, mărturii,

autobiografii etc.).

5