INTRODUCERE
Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel
mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la
iniţiativa băncii centrale, având următoarele funcţii: ghidarea ratelor de
dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea
orientării politicii monetare.
Piaţa monetară este o componentă esenţială a pieţei capitalurilor şi are un
rol deosebit de important în derularea normală a fluxurilor de plăţi la nivelul
economiei. În ultimele decenii ea a cunoscut transformări profunde, generate de
inovaţia financiară în domeniu, dar şi de dorinţa autorităţilor monetare de a
perfecţiona şi a eficientiza instrumentele de politică monetară şi de a potenţa
concurenţa pe piaţa creditului.
In primul rand, politica de ,,open market este de natura contractuala, nu
reglementara. Ea se realizeaza pe o anumita piata, unde se formeaza un anumit
pret, si anume pe piata monetara. Pe aceasta piata, unde se schimba pe titluri
lichiditatile create de banca centrala, aceasta din urma initiaza vanzarea sau
cumpararea unor titluri, generand, astfel, o cerere sau o oferta de moneda legala.
Initiativa respective nu intalneste adeziunea la schimb a celeilalte parti decat la
un anumit nivel al pretului, acarui variatie reflecta starea lichiditatii pietei. Or,
prin aceasta, procedura se deosebeste mult de cea a rescontului, care - cel putin
in forma sa simpla - este mai rigida, in sensul ca banca centrala monetizeaza
toate efectele comerciale care ii sunt prezentate, la o dobanda pe care o
stabileste unilateral.
In al doilea rand, politica de ,,open-market" este aplicabila
deopotriva bancilor comerciale ,,aflate in Banca" sau ,,aflate in afara Bancii",
1
pe cand politica de rescont nu se aplica decat bancilor aflate in prima situatie.
Politica de ,,open market" este, deci, reversibila; achizitionarea de efecte de
catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare, iar vanzarea de efecte,
la reducerea sa. Prin aceasta, politica de ,,open market" este superioara politicii
de rescont, care nu poate sa ,,inchida" sau sa ,,deschida" ,,robinetul" de
alimentare cu lichiditati a sistemului bancar comercial.
Astfel, cele doua deosebiri esentiale dintre politica de ,,open market" si
politica de rescont sunt, pe de o parte, flexibilitatea efectului-pret al celei dintai
si rigiditatea efectului-pret al celei din urma, iar pe de alta parte, reversibilitatea
efectului cantitativ al celei dintai si ireversibilitatea efectului cantitativ al celei
din urma.
Capitolul I Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori
2
Piaţa monetară este o componentă importantă a pieţei creditului alături de
piaţa financiară care este o piaţă a capitalurilor pe termen lung şi piaţa valutară.
Cele trei pieţe se individualizează prin instituţiile funcţionale şi prin modul de
derulare a tranzacţiilor. Graniţele dintre cele trei componente ale pieţei
creditului nu pot fi trasate riguros, deoarece legăturile dintre acestea sunt foarte
strânse, iar unele evenimente sau tendinţe de pe una dintre pieţe pot influenţa
tendinţele celorlalte pieţe. Piaţa monetară este o piaţă a capitalurilor pe termen
scurt şi foarte scurt pentru toate organismele de credit bancare. Ea este o piaţă
delocalizată, tranzacţiile încheindu-se prin telefon, fax sau telex. Piaţa monetară
este o piaţă a monedei centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile
deţinute de bănci la banca centrală), deoarece operaţiunile de împrumut se
derulează între băncile creatoare de monedă, precum şi între acestea şi banca de
emisiune şi se realizează numai în moneda bănci centrale1.
Piaţa monetară reprezintă un mecanism important în sistemul monetar şi
financiar al unei ţări, atât ca urmare a faptului că ea joacă un rol deosebit în
redistribuirea resurselor de creditare din economie, cât şi datorită faptului că
acesta reprezintă locul în care intervine banca de emisiune în scopul controlării
volumului de lichidităţi al pieţei sau al influenţării nivelului ratei dobânzii care
se formează zilnic pe aceasta.
Piaţa monetară se identifica până acum câteva decenii cu piaţa
interbancară, o piaţă a specialiştilor restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de
împrumut realizate între banca de emisiune şi băncile comerciale agreate la
refinanţare de către acesta sau între acestea din urmă. Acest tip de piaţă se
caracteriza în principal prin operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a
băncilor comerciale de către banca de emisiune pe calea rescontării efectelor de
comerţ.
1 Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – Monedă şi credit – Ed. Ankarom , Iaşi, 1999 , p. 189
3
Dezavantajele principale ale funcţionării pieţei interbancare erau
numeroase: compartimentarea pieţei capitalurilor, automatismul refinanţării
băncilor comerciale de către banca de emisiune, existenţa unui monopol excesiv
al băncilor comerciale în sfera creditului, eficienţa redusă a politicii monetare a
băncii centrale.
Aceste dezavantaje au fost depăşite o dată cu trecerea la piaţa monetară
deschisă („open market”).
Lărgirea pieţei monetare o dată cu accesul agenţilor nebancari şi al
marilor întreprinderi a făcut ca piaţa monetară să devină implicit o piaţă a
monedei bancare. În noile condiţii refinanţarea băncilor comerciale nu se mai
face automat de către banca de emisiune, aceasta putând interveni pe piaţă în
mod discret în vederea controlării lichidităţilor pieţei şi a influenţări nivelului
ratei dobânzii.
Pe lângă funcţia de finanţare a băncilor comerciale, piaţa monetară mai
îndeplineşte şi funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichidităţi al
acestora.
Pe piaţa monetară băncile comerciale îşi acordă împrumuturi sau îşi
rambursează credite acordate anterior. De asemenea, pe această piaţă au loc
zilnic decontări interbancare care se realizează numai în moneda băncii centrale.
Aceste decontări sunt determinate de fluxurile de lichidităţi din conturile
clienţilor băncilor, adică încasările şi plăţile zilnice efectuate în şi din conturile
clienţilor unei bănci, de la şi către clienţi care au conturi deschise la alte bănci2.
În fiecare zi au loc astfel de fluxuri monetare între agenţii nefinanciari care au
conturi deschise la bănci diferite, fluxuri care conduc la modificarea raporturilor
dintre bănci, care devin în urma acestor operaţiuni fie debitoare, fie creditoare
2 Basno Cezar, Dardac Nicolae – Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 79
4
faţă de celelalte bănci. La sfârşitul zilei, fiecare bancă devine în consecinţă, per
sold, debitoare sau creditoare faţă de celelalte bănci. Pe piaţa monetară are loc
zilnic stingerea acestor datorii într-un cadru organizat.
Actorii pieţei monetare sunt băncile comerciale, casele de economii,
societăţile financiare, casele de titluri, trezoreria statului, banca de emisiune etc.
Instituţiile care mobilizează economiile băneşti de la agenţii economici şi
populaţie, denumite generic investitori instituţionali, sunt structural creditoare.
Ele deţin un excedent de lichidităţi şi apar pe această piaţă în postura de
ofertanţi de capitaluri pe termen scurt. Din categoria acestora fac parte casele de
economii, cooperativele de credit, fondurile de pensii, societăţile de investiţii,
societăţile de plasament, companiile de asigurări etc. Solicitatorii de capitaluri
sunt instituţiile structural debitoare care îşi plasează de regulă resursele pe
termene mai lungi şi au nevoie de lichidităţi (băncile şi instituţiile de credit,
societăţile de leasing)3 etc.
Principalii actori ai pieţei sunt totuşi băncile comerciale care apar pe
această piaţă fie în postura de împrumutători, fie în cea de împrumutaţi. Pe piaţa
monetară deschisă un actor esenţial este şi banca de emisiune, care are un rol
regulator deosebit de important. Funcţionarea eficientă a pieţei monetare
presupune şi prezenţa intermediarilor (curtieri sau case de rescont), care asigură
fluidizarea tranzacţiilor realizate pe această piaţă şi furnizează informaţii
numeroase privitoare la evoluţia sa zilnică. Aceşti intermediari sunt fie
reprezentaţi ai marilor bănci care lucrează în contul acestora (curtierii), fie
societăţi financiare care operează pe cont propriu (casele de rescont) şi care
obţin venituri din diferenţa de dobândă aferentă creditelor acordate sau primite
şi din operaţiunile de arbitraj asupra titlurilor pieţei.
3 Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – op. cit., p. 194 - 195
5
Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaţiuni de
piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:
operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate,
în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile
pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele
respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate
absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la
instituţiile de credit;
emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de
lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de
depozit;
operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de
lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit active
eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele
respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru
garantare - tranzacţii reversibile destinate injectării de lichiditate, în
cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând
proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;
vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare -
tranzacţii destinate absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora
BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare, transferul
proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin
mecanismul "livrare contra plată";
swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi
contrapartidă, prin care BNR:
6
o injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă
contra lei şi vânzând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută
convertibilă contra lei;
o absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei
şi cumpărând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută
convertibilă contra lei.4
Până de curând (în perioada 1997 - trimestrul III 2008), operaţiunile de
piaţă monetară ale BNR au fost utilizate aproape în exclusivitate în scopul
drenării excedentului de lichiditate din sistemul bancar.
Începând din ultima parte a anului 2008, odată cu schimbarea poziţiei nete de
lichiditate a băncilor din excedent în deficit, operaţiunile de piaţă monetară
destinate injecţiilor de lichiditate au devenit predominante, BNR trecând astfel
în poziţia de creditor al sistemului bancar.
1.1 Principalele categorii de credite de refinanţare a băncilor comerciale de către BNR
Piaţa monetară în România, aflată în curs de formare, comportă
refinanţarea băncilor comerciale de către BNR. Principalele categorii de credite
de refinanţare practicate de BNR sunt: creditul structural, creditul de licitaţie,
creditul special şi creditul lombard (overdraft).
Creditul structural este creditul acordat de BNR în cadrul unui plafon
stabilit pentru fiecare bancă comercială şi pentru fiecare tip de garanţii.
Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau publice. Creditul structural
prefaţează creditul reescont, iar dobânda percepută anticipează taxa oficială a
4 ***www.BNR.ro
7
scontului. Totuşi, deşi creditul comercial şi emiterea de înscrisuri cambiale au
fost legal autorizate, recursul la acestea, în structura actuală de proprietate şi a
prezenţei blocajului financiar atât de extins, nu este posibil în mod obiectiv.
Creditul de licitaţie reprezintă actualmente principala cale de refinanţare
a băncilor comerciale. El prefigurează operaţiunile de open market. Acest credit
se acordă pentru maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat, se acordă în
cadrul unui plafon, la rate de dobânzi rezultate la licitaţie. Dar mecanismul
operaţiunilor pe piaţa liberă nu poate funcţiona corespunzător într-o economie
în care titlurile se emit doar ocazional, iar piaţa bursieră nu are capacitatea
efectivă de a le evalua. De aici şi evoluţiile incoerente discrepante ale nivelului
ratelor de dobânzi cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancară şi activitatea
financiară a întreprinderilor.
Creditul special se acordă băncilor comerciale aflate în criză de
lichiditate pe o perioadă de până la 30 de zile în condiţiile unor garanţii
financiare şi în active reale, cu condiţia prezentării de programe eficiente de
redresare.
Creditul lombard (overdraft) sau creditul „de pe o zi pe alta” (day-to-day)
este menit să susţină efectuarea plăţilor zilnice exigibile ale unei bănci
comerciale aflate în criză. Se acordă la nivelul soldului debitelor al contului
curent al băncii la BNR în limita a 75% din fondurile proprii ale băncii
beneficiare în condiţiile garantării cu anumite hârtii de valoare.
Dobânzile practicate de către banca centrală pentru refinanţarea sistemul
bancar şi implicit a economiei naţionale au devenit – în absenţa predominării
economiei de piaţă şi în condiţiile unui sistem bancar etatist – cel puţin în
anumite perioade ale anilor 1994 - 1995 şi cu deosebire la începutul anului
1997, excesiv de pozitive dacă nu chiar abuzive, depăşind cu mult rata inflaţiei
fiind prohibitive pentru majoritatea agenţilor economici. Impactul lor asupra
8
gestiunii curente a întreprinderilor şi mai ales asupra investiţiilor a fost puternic
resimţit. Terapia prin mijloace monetare a inflaţiei se impune a se asocia cu
acţiunea asupra cauzelor structurale ale dezechilibrului inflaţionist.
Variaţia nivelurilor de dobânzi, rar întâlnită în alte ţări în asemenea
proporţii, este expresia instabilităţii vieţii noastre economice, a lipsei de
sensibilitate a întreprinderilor etatiste la terapia prin instrumente valorice, a
necesităţii unor măsuri hotărâte de restructurare a economiei româneşti.
În condiţiile actuale pe piaţa noastră interbancară se efectuează mai ales
operaţiuni de refinanţare şi mai puţin operaţiuni de creditare interbănci. O dată
cu creşterea ponderii proprietăţii private în economie, criteriul eficienţei va
predomina, iar lichidităţile economiei vor creşte. BNR va dobândi posibilităţi
mai largi de intervenţie prin operaţiunile de open market. În cadrul acestor
operaţiuni banca centrală cumpără şi vinde pe piaţă titluri ale împrumuturilor
publice, cu scopul de a lărgi sau restrânge lichidităţile băncilor, de a influenţa
volumul creditelor şi evoluţia generală a cursurilor titlurilor pe piaţă. În măsura
în care banca centrală cumpără titluri de pe piaţă, ea distribuie monedă,
lichidităţi. În situaţia inversă, are loc un reflux de monedă şi astfel scad
lichidităţile de pe piaţă.
Tranziţia la piaţă monetară deschisă presupune privatizarea băncilor
comerciale, întărirea dominaţiei nete a unora dintre ele, creşterea numărului de
bănci, dezvoltarea reţelei bancare.
1.2 Trecerea de la piaţa interbancară la piaţa monetară deschisă
9
Tranziţia de la piaţa interbancară la piaţa monetară deschisă va presupune
glisarea formelor actuale de finanţare spre formele consacrate pe plan
internaţional. Se are în vedere introducerea reescontului, operaţiune prin care
băncile comerciale îşi transformă o parte a portofoliului lor de efecte de comerţ
în lichidităţi prin banca centrală: introducerea operaţiunilor de open market ca
alternativă faţă de reescont şi instrument mai eficient de influenţare a dobânzilor
în economie.
Piaţa deschisă este o piaţă pe care toţi agenţii care dispun de capitaluri pe
termen scurt pot să le ofere tuturor celorlalţi agenţi care au nevoie de lichidităţii
pe termene scurte. Are loc astfel o finanţare directă nemediată. Deschiderea
pieţei monetare a reprezentat un mijloc de luptă împotriva unei excesive
compartimentări a pieţei banilor, întrucât diferiţii împrumutători de capitaluri şi
debitori pentru capitaluri de aceeaşi natură – fie că sunt instituţii financiare,
trezoreria statului sau întreprinderi – sunt supuşi aceloraşi condiţii. Această
reaşezare a pieţei banilor permite reducerea ponderii intermediarilor financiari,
un enorm şi costisitor angrenaj de acordarea a creditelor. Deschiderea pieţei
monetare este subordonată dezideratului de a permite tuturor debitorilor să
emită titluri cu scadenţe diferite pe o piaţă la care au acces toţi creditorii.
Deschiderea pieţei asigură tuturor ofertanţilor posibilitatea a arbitra între
plasamentele pe termen lung şi cele pe termen scurt, potrivit anticipărilor asupra
evoluţiei ratei dobânzii. Piaţa monetară este deschisă întreprinderilor, trezoreriei
statului şi tuturor instituţiilor financiare. Unii dintre aceşti agenţi au primit
dreptul de a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile. Noile
instrumente ale pieţei monetare sunt: certificate de depozit, bilete de trezorerie,
bonuri de tezaur negociabile, bonuri negociabile ale instituţiilor financiare,
bonuri ale societăţilor financiare şi ale caselor de titluri.
10
Politica de open market exercită două efecte: un efect cantitativ asupra
mărimii masei monetare în circulaţie şi un efect-preţ asupra ratei dobânzii
predominante în economie.
Politica de open market acţionează continuu asupra politicii de creditare a
băncilor comerciale. Aceasta afectează tot timpul supralichiditatea bancară
conferind astfel băncii centrale posibilitatea de a influenţa destinaţia
excedentelor respective de lichidităţi: cumpărări de titluri de la banca centrală
fără emisiune monetară sau acordarea de credite economiei cu emisiune
monetară.
Capitolul II Efectele politicii de ,,open market"
2.1. Efectul cantitativ
11
Efectul cantitativ al politicii de ,,open market" este evident:banca centrala
cumpara sau vinde titluri pe piata monetara, titluri pe care, in modul acesta, le
monetizeaza sau demonetizeaza.5 Rezultatul acestor tranzactii este, dupa caz,
cresterea cantitatii de moneda legala in circulatie (cumpararea de titluri) sau
scaderea acestei cantitati (vanzarea de titluri). Ori, moneda bancii centrale este o
moneda fundamentala (,,high-powered money") in raport cu moneda bancilor
comerciale, iar ca urmare, variatiile cantitatii de moneda legala se traduc, prin
jocul multiplicatorului creditelor, prin variatii ale intregii mase monetare.
Consecintele exacte ale acestor operatiuni efectuate pe piata monetara sunt
insa diferite, dupa cum banca centrala tranzactioneaza titluri cu bancile
comerciale sau cu agentii din sectorul nebancar.
Sa presupunem ca banca centrala cumpara titluri. In cazul in care titlurile
sunt cumparate de la bancile comerciale, operatiunea respectiv determina
cresterea lichiditatii in moneda legala a acestora din urma cu o suma egala cu
valoarea titlurilor achizitionate si, cresterea la multiplu a posibilitatilor bancilor
comerciale de a acorda noi credite. In cazul in care titlurile sunt cumparate de la
agentii din sectorul nebancar, va creste lichiditatea in moneda legala a agentilor
nebancari, si nu lichiditatea bancilor comerciale. Insa sectorul nebancar nu are
puterea de a crea moneda, si, prin urmare, respectiva emisiune de moneda legala
nu poate servi ca baza pentru o emisiune ulterioara de moneda scripturala,
aceasta avand loc numai in masura in care clientii bancilor depun in conturile
lor curente bancare aceasta cantitate noua de moneda legala, conferind, astfel,
bancilor comerciale posibilitatea unei cresteri la multiplu a creditelor pe care le
acorda. Se impune insa precizarea ca posibilitatea bancilor comerciale de a
creste la multiplu volumul creditelor acordate este mai redusa decat in cazul
precedent, deoarece bancile trebuie sa sterilizeze sub forma de rezerve
obligatorii o parte din moneda bancii centrale pe care o primesc sub forma de
5 Basno C. ''Moneda, Credit, Banci'' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995, pag 330- 333.
12
depuneri. De asemenea, deoarece agentii nebancari manifesta de obicei, o
preferinta marginala pozitiva pentru moneda legala, este de asteptat ca bancile
comerciale sa nu recupereze sub forma de depuneri intreaga cantitate de
moneda legala emisa de banca centrala cu ocazia cumpararii de titluri de la
agentii nebancari, ceea ce reduce si mai mult capacitate de creatie monetara a
bancilor comerciale. Rezulta ca efectul cantitativ exercitat asupra marimii masei
monetare este mai puternic in cazul in care banca centrala monetizeaza titluri
achizitionate de la bancile comerciale, si mai slab, in cazul in care monetizeaza
titluri achizitionate de la agentii nebancari.
Astfel, efectul cantitativ al politicii de ,,open market" se exercita asupra
lichiditatilor bancare, atat la inceput, cat si ulterior, prin jocul multiplicatorului
creditelor. Exista, deci, o deosebire esentiala fata de politica de rescont, care nu
face altceva decat sa insoteasca pasiv cresterea masei monetare. Politica
de ,,open market" este o politica preventive, spre deosebire de politca de
rescont, care este una de conformare, ceea ce consituie un evident avantaj,
deoarece bancile comerciale nu mai dispun de o marja de manevra in afarea
spatiului controlat de banca centrala. Intr-adevar, chiar si o banca ,,in afara
Bancii", care poate iesi de sub incidenta politicii de rescont a bancii centrale, se
afla tot timpul sub incidenta politicii sale de ,,open market".
Efectul-pret.
La fel ca efectul cantitativ, efectul- pret al politicii de ,,open market" este
evident. Banca centrala intervine pe piata monetara fie in calitate de vanzator de
titluri, fie in calitate de cumparator de titluri, influentand, astfel,6 pretul de
echilibru al pietei respective. Astfel, in cazul in care banca centrala vinde titluri,
preturile (cursurile) acestora scad, iar in cazul in care cumpara titluri, preturile
6 ** Este insa de remarcat ca limitarea cererii de refinantare a bancilor comerciale nu duce neaparat la reducerea lichiditatii pietei monetare, intrucat aceasta poate fi alimentata de afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de cresterea remuneratiilor aferente titlurilor.
13
(cursurile) lor cresc. Nu exista, asadar, nici o deosebire fata de comportamentul
altor piete.
In situatia de echilibru, stocul de titluri existent este distribuit in mod ideal
in portofoliul institutiilor bancare. In cazul in care, din diverse motive, un agent
doreste sa modifice marimea sau structura portofoliului sau de titluri, el va
incerca sa vanda sau sa cumpere titluri, modificand, astfel, oferta sau cererea de
titluri de pe piata. Echilibrul pietei se restabileste in cazul in care oferta de titluri
din partea agentului in cauza gaseste o cerere din partea altor agenti - sau
invers.: cererea de titluri din partea agentului in cauza gaseste o oferta
corespunzatoare de titluri din partea altor agenti. Este evident ca aceasta
modificare a stocurilor de titluri detinute in portofoliu de catre diversi agenti
economici, cu actele de cerere si oferta carora le dau nastere, determina variatii
ale preturilor (cursurilor) titlurilor.
Preturile (cursurile) titlurilor sunt legate insa de rata dobanzii aferenta
creantelor respective. Dupa cum se stie, aceasta legatura este exprimata prin
relatia:
R = i x P
unde:
R - venitul adus de un anumit titlu,
P - cursul (pretul) titlului,
i - randamentul titlului(exprimat, de obicei, sub forma ratei dobanzii)
Venitul adus de un anumit titlu R, este o marime predeterminata, iar ca
urmare i x P = constant, ceea ce inseamna ca, in conditii ,,caeteris paribus",
14
cresterea pretului (cursului) unui titlu determina o scadere de egala valoare a
randamentului (ratei dobanzii) sau, si invers.
Rezulta ca efectul pret al politicii de ,,open market" se exercita atat asupra
cursului titlurilor negociate pe piata monetara, cat si asupra ratei dobanzii
aferente acestora. De altfel, in practica, bancile centrale isi definesc politica
de ,,open market" prin stabilirea ,,nivelului de interventie" atins de rata dobanzii
de pe piata monetara. In cazul in care banca centrala decide sa reduca
acest ,,nivel de interventie", ea va incita bancile comerciale sase refinanteze de
la banca centrala, ceea ce va duce la ameliorarea lichiditatii bancare. Invers, in
cazul in care banca centrala decide sa majoreze ,,nivelul de interventie", ea va
frana cererea bancilor comerciale de a se refinanta de la banca centrala.
O prima consecinta a efectului- pret descris mai sus este modificarea
costului datorita agentilor economici, la fel ca in cazul politicii de rescont. Pe de
o parte, variatiile ratei dobanzii de pe piata monetara, la care bancile comerciale
pot obtine lichiditatile bancii centrale, (ce le sunt necesare, reamintim, pentru
operatiunile lor de creditare), se repercuteaza asupra dobanzilor pe care bancile
comerciale le pretind de la clientii lor pentru operatiunile de scont si de
acordare de credite pe care le efectueaza cu acestia din urma.
A doua consecinta a efectului- pret este modificarea ,,costului optiunii"
(,,opportunity cost") aferent plasamentelor bancare. La urma urmelor, bancile
comerciale au de ales intre, pe de o parte, a cumpara titluri de la banca centrala
(sau de la ceilanti participanti la piata monetara), iar pe de alta parte, a accepta
creante sectorului nebancar pe calea scontului si a acordarii de credite. In cazul
in care rata dobanzii de pe piata monetara este ridicata, iar ratele dobanzii pe
care le pot incasa de la clienti sunt relative mici (tinand seama si de prima de
risc aferenta creditelor pe care le acorda), bancile comerciale isi vor reduce
oferta de credite si, deci, creatia lor monetara, cumparand in schimb titluri
15
prin ,,open-market". Invers, in cazul in care ratele dobanzii de pe piata monetara
sunt relative mai mici decat ratele dobanzii pe care le pot practica in relatiile cu
clientii lor, bancile comerciale vor vinde titluri la ,,open market" si vor folosi
lichiditatile obtinute pe aceasta cale pentru a se angaja in operatiunile de
creditare solicitate de sectorul nebancar. In modul acesta,, politca de ,,open
market" modifica elementele de calcul ale optiunilor pe care bancile comerciale
le fac intre, pe de o parte, acordarea de credite agentilor nebancari si cedarea de
titluri de catre banca centrala, iar, pe de alta parte, achizitionarea de titluri de la
banca centrala si neacordarea de credite sectorului nebancar. Este usor de inteles
ca,daca rata dobanzii de pe piata monetara creste, bancile vor dori sa-si
utilizeze lichiditatile (daca le au) pentru plasamente pe aceasta piata si ca, deci,
din cauza cresterii generale a dobanzilor, vor acorda, probabil, mai putine
credite sectorului nebancar. Invers, daca piata monetara se destinede, bancile
comerciale vor dori sa faca mai putine plasamente pe piata respective,
utilizandu-si lichiditatile pentru a efectua operatiuni de creditare a sectorului
nebancar pe o scara crescatoare la multiplu.
Implicatia efectului- pret asupra ,,costului optiunii", descrisa mai sus, este
insotita si de o consecinta patrimoniala asupra valorii titlurilor detinute in
portofoliu, care intensifica efectul amintit. Astfel, cresterea ratei dobanzii pe
piata monetara determina scaderea valorii titlurilor detinute in portofoliu si,7 in
consecinta, refuzul bancilor de a vinde in pierdere si, dorinta lor de a cumpara
titluri, pentru ca - in ipoteza ca anticipeaza o apropiata inversare a situatiei - sa
poata efectua o optiune favorabila. Invers, scaderea ratei dobanzii determina
reprecierea titlurilor negociabile si, in consecinta, refuzul bancilor de a cumpara
si dorinta lor de a vinde titluri, pentru a realize un castig. Rezulta ca efectul-
avere, rezultat din consecintele patrimoniale pe care rata dobanzii le exercita
asupra varorii portofoliului de titluri (reprecierea sau deprecierea portofoliului),
7 Basno Cezar ''Moneda credit banci''. Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995.
16
confirma bancilor corectitudinea politicilor de creditare pe care le-au adoptat ca
urmare a efectului-pret, sporind astfel, intensitatea acesteia din urma.
In concluzie, efectul-pret influenteaza intr-o maniera conjugate atat
vointa de a acorda credite a sectorului bancar, cat si vointa de a angaja credite a
sectorului nebancar, atat ,,costul optiunii" aferent plasamentelor bancare, cat si
costul datoriilor fata de bancile ale sectorului nebancar.
In analiza de mai sus, efectul- pret a fost separat de efectul cantitate. Se
impune insa precizarea ca aceasta disociere a fost determinata exclusiv de
dorinta simplificarii expunerii si ca, in realitate, cele doua efecte amintite
coexista si se potenteaza reciproc. Astfel, o politica de cumparare de titluri
adoptata de catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare si la
scsderea ratei dobanzii, care, la randul lor, actioneaza conjugat in directia
accelerarii cresterii masei monetare. Invers, o politica de vanzare de titluri dusa
de catre banca centrala are ca rezultat o reducere a lichiditatii bancare si o
crestere a dobanzilor, care determina, laolalta, incetinirea cresterii masei
monetare. In principal, datorita conjugarii acestor efecte, politca de ,,open
market" are o certa eficacitate in ceaa ce priveste controlul cantitatii de moneda.
2.1 Aplicarea politicii de ,,open market"
2.1.1. Eficacitatea politicii de ,,open market"
Eficacitatea politicii de ,,open market" este mult mai mare decat cea a
politcii de rescont.
17
Intensitatea mai mare a efectului- cantitate exercitat de politica de ,,open
market" comparativ cu efectul-cantitate exercitat de politica de rescont se
explica prin caracteristicile deja mentionate ale acestor doua instrumente:
rescontul nu este decat o modalitate de refinantare a bancilor comerciale, in
timp ce ,,open market" este o modalitate de control a lichiditatii bancare.
Politica de ,,open market" actioneaza continuu asupra politicii de creditare a
bancilor comerciale, pe cand politica de rescont actioneaza intermittent.
Supralichiditatea bancara este in afara incidentei politicii de rescont a bancii
centrale; numai din momentul in care aceasta supralichiditate se epuizeaza in
diverse actiuni de creditare, bancile comerciale inceteaza sa mai fie
independente. Spre deosebire de aceasta, politica de ,,open market" afecteaza tot
timpul supralichiditatea bancara, conferind, astfel, bancii centrale posibilitatea
de a influenta destinatia excedentelor respective de lichiditati:
1) cumparari de titluri de la banca centrala, fara creatie monetara; sau
2) acordarea de credite economiei - cu creatie monetara.
Intensitatea mai mare a efectului-pret exercitat de politica de ,,open
market" in comparative cu efectul similar exercitat de politica de rescont
decurge din flexibilitatea celei dintai si rigiditatea celei din urma. Taxa de
rescont impusa de banca centrala pentru refinantarea bancilor comerciale nu tine
seama de acuitatea nevoilor de fonduri ale acestora din urma, desi, prin
modificarile sale discontinue, banca centrala incearca sa afapteze taxa de
rescont la situatia lichiditatilor bancilor. Insa adaptarea aceasta este foarte
aproximativa: un nivel prea mic al taxei de rescont nu pune nici un fel de
probleme de lichiditate bancilor comerciale si, deci, nu are nici un efect, in
vreme ce un nivel prea ridicat creeaza mai multe probleme decat
rezolva. Din aceasta cauza, in unele tari, refinantarea bancara se realizeaza
la o scara de taxe de rescont crescatoare, a carei structura se reamenajeaza
18
periodic in functie de conjunctura. Inovatia respective, desi folositoare, nu
anuleaza insa valabilitatea afirmatiei ca politica de ,,open market" este mai
fertila. Intr-adevar, fiind o politica de natura contractuala, nu reglementara,
politica de ,,open market" se realizeaza pe o piata specifica (piata monetara), la
a carei conjunctura se adapteaza instantaneu. Astfel, restrangerea lichiditatii
pietei monetare determina cresterea dobanzilor de pe piata respective, ceea ce
face ca bancile sa fie, pe de o parte, mai putin inclinate sa vanda titluri ,,la liber"
pentru a finanta creditele distribuite economiei, iar pe de alta parte, mai putin
inclinate sa cumpere titluri ,,la liber" pentru a-si plasa sigur si rentabil
excedentele de trezorerie. Insa banca centrala poate nu numai sa se adapteze la
situatia pietei monetare, ci poate sa o modifice in sensul obiectivelor sale. De
exemplu, in cazul in care considera ca lichiditatea pietei este prea mare, banca
centrala va face sa creasca dobanda pietei, si anume, prin vanzarea de titluri
pana cand bancile incep sa efectueze plasamente pe piata monetara, si, astfel,
sa-si epuizeze lichiditatile excesive. In caz contrar, cand are loc cresterea
lichiditatii pietei monetare, aceasta duce la scaderea dobanzilor,8 ceea ce face ca
bancile, acum mai putin doritoare sa cumpere titluri ,,la liber'', sa incerce sa-si
amplifice creditele acordate economiei. Totusi, banca centrala poate si in acest
caz sa creeze situatia dorita a pietei monetare. Astfel, in ipoteza ca apreciaza ca
lichiditatea pietei monetare este prea mica, banca centrala va cumpara titluri ,,la
liber" pana in momentul in care bancile comerciale vor incepe sa dispuna de
reserve excedentare, iar dobanzile de pe piata monetara vor scadea suficient de
mult pentru a deveni mai putin interesante decat dobanzile aferente creditelor
acordate economiei. Politica de ,,open market" poate, deci, sa modifice, prin
mici aproximari successive, conditiile de echilibru ale pietei monetare, ceea ce
politica de rescont, cu actiunea sa discontinua, nu poate face. Din aceasta cauza,
in tarile in care ,,bancile sunt in Banca", iar, ca urmare, rescontul ramane
8 N Dardac Floricel C. Basno Cezar "Moneda credit banci " Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995.
19
important, acesta este practicat impreuna cu operatiunile de ,,open market", ceea
ce permite o anumita modulare a ratelor dobanzii.
Cu toate ca politica de ,,open market" este mai eficace decat politica de
rescont, ea se bazeaza, la fel ca rescontul, pe procesul de refinantare bancara.
De aceea, eficacitatea sa poate fi diminuata de factorii deja mentionati ca fiind
in general susceptibili sa reduca eficacitatea efectului-pret:
1) inelasticitatea cererii de credite in raport cu dobanda; si
2) afluxurile de capitaluri flotante straine sunt atrase de dobanzile
ridicate de pe piata autohtona.
BIBLIOGRFIE
20
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae – Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de
plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 79
2. Basno C. ''Moneda, Credit, Banci'' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti
1995, pag 330- 333.
3. Basno Cezar ''Moneda credit banci''. Editura didactica si Pedagogica,
Bucuresti 1995.
4. N Dardac Floricel C. Basno Cezar "Moneda credit banci " Editura didactica si
pedagogica, Bucuresti 1995.
5. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – Monedă şi credit – Ed. Ankarom , Iaşi, 1999 ,
p. 189
6. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – op. cit., p. 194 - 195
**Este insa de remarcat ca limitarea cererii de refinantare a bancilor comerciale
nu duce neaparat la reducerea lichiditatii pietei monetare, intrucat aceasta
poate fi alimentata de afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de
cresterea remuneratiilor aferente titlurilor.
***www.BNR.ro
21