1
Partidul-Stat. Structuri politice. 1948-1965.
Rezumat
Prin lucrarea propusă “Partidul-Stat. Structuri politice. 1948-1965”s-au urmărit
definirea și argumentarea conceptului de Partid-Stat și prezentarea structurilor politice prin
intermediul cărora Partidul Muncitoresc Român a monopolizat puterea politică, realitatea
puterii fiind transferată de la organele de stat la cele de partid. După căderea comunismului,
accesul la fondurile de arhivă a permis studierea regimurilor de factură totalitară. Au fost
astfel publicate culegeri de documente, au fost elaborate studii și lucrări științifice care
abordează această perioadă istorică, însă o analiză detaliată asupra modului în care Partidul
și-a subordonat și a controlat viața de stat prin intermediul structurilor politice special create
nu există. S-au cercetat fie fenomenele sociale, politice, economice, culturale și spirituale
specifice regimurilor staliniste, fie s-au realizat prezentări evenimențiale ale acestui interval
de timp. Considerăm astfel obligatorie completarea istoriografiei cu un studiu detaliat care să
recompună osatura Partidului-Stat.
“Orice organ și orice lucrător al organului de stat, indiferent de postul pe care îl ocupă
trebuie să se afle sub controlul organelor și organizațiilor de partid”, declara liderul
Partidului-Stat, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu prilejul prezentării “Raportului delegației
P.M.R. cu privire la lucrările Congresului al XX-lea al PCUS” la plenara lărgită a C.C. al
P.M.R. din 23-25 martie 1956. Din această perspectivă ne-am propus abordarea lucrării cu
titlul “Partidul-Stat. Structuri politice. 1948-1965”. Structurile politice de partid au dublat
structurile statului, aflate sub controlul total al Partidului Muncitoresc Român prin
proliferarea practicii populării acestora cu oameni devotați regimului comunist. În fapt,
dominația Partidului s-a realizat prin:
• Structurile politice de partid, de stat sau mixte.
• Crearea unei rețele de personal aflat exclusiv în slujba conducerii comuniste.
• Desemnarea conducerii în structurile politice de stat.
• Ocuparea pozițiilor cheie în guvern de către cei mai importanți lideri ai regimului.
2
• Controlul exercitat asupra procedurilor de selectare a candidaților pentru deputați
în parlament și în organele locale ale puterii de stat pentru a asigura alegerea unui
număr adecvat de suporteri simpatizanți ai partidului.
Preluarea modelului sovietic la nivel instituțional a influențat decisiv evoluția
structurilor politice în intervalul cronologig menționat. Uniformizarea instituțională a fost
însoțită de egalizarea economică, intelectuală și culturală. Caracterul totalitar al noului regim
instaurat la 30 decembrie 1947 a avut repercursiuni semnificative asupra structurilor politice.
Statul s-a transformat într-o “organizație de fațadă compusă din birocrați simpatizanți”.
Deciziile partidului comunist deveneau hotărâri, decrete și legi ale guvernului. Organul
legislativ, cel executiv, chiar și justiția jucau rolul de executanți ai politicii partidului
comunist.
Spre deosebire de un regim politic democratic, în interiorul căruia structurile politice
de partid participă la buna funcționare a structurilor politice de stat, fără însă a le controla și
dirija, în interiorul unui sistem politic totalitar, subordonarea organelor statului Partidului era
o necesitate. Totodată, apare o categorie cu totul aparte, respectiv cea a structurilor politice
mixte, de partid și de stat. Acestea constituie expresia cea mai elocventă a supremației
absolute a Partidului Muncitoresc Român.
Lucrarea se compune din trei capitole al căror conținut încearcă să evidențieze
evoluția structurilor politice în perioada 1948-1965 și implicarea Partidului Muncitoresc
Român în toate domeniile vieții de stat.
Prima parte a Capitolului I constituie baza teoretică a lucrării propuse, ea sintetizând
trăsăturile generale ale sistemului totalitar al Partidului Unic precum și evoluția raportului
dintre Partid și Stat în interiorul lagărului socialist. Partidul, sprijinindu-se pe ideologia
marxist-leninistă, a înființat structuri politice și guvernamentale și a stabilit politicile
naționale de dezvoltare. Din punct de vedere organizatoric, Partidul avea o structură
piramidală.
Secretarul General
Congresul
Comitetul Central
Biroul Politic
Secretariatul
Comisia Controlului de Partid
3
Direcții/Secții – corespondente ale birourilor guvernamentale, cu drept de control
asupra organelor statului
Comitete locale de partid
O trăsătură dominantă a regimului Partidului-Stat constă în crearea unui cadru aparent
democratic de funcționare a structurilor politice. În realitate, puterea se concentra la nivelul
organelor executive, Biroul Politic și Secretariatul, structuri care îi reuneau pe cei mai
influenți membri ai Partidului Unic.
Trecând de la general la particular în cea de-a doua parte a primului capitol este
analizată structura organizatorică a Partidului Muncitoresc Român la nivel central. Acest
subcapitol ne permite evidențierea similitudinilor existente între formula structurilor politice
de partid ale P.M.R. și cele ale P.C.(b) U.S. Plecând de la prevederile statutare, informația
este completată de materialul de arhivă, reprezentat de stenogramele organelor executive ale
Partidului-Stat (Biroul Politic, Secretariatul ale C.C. al P.M.R.). Anul 1949 prezintă o
semnificație aparte din perspectiva analizei structurilor din componența Partidului
Muncitoresc Român întrucât Secretariatul adresa C.C. al P.C.(b) U.S. rugămintea de a permite
unei delegații române să meargă în U.R.S.S. pentru a fi instruită în legătură cu aparatul
central de partid. În urma răspunsului favorabil a fost redactat un proiect pentru îmbunătățirea
structurii organizatorice a P.M.R., acțiune absolut necesară dacă luăm în considerare
declarațiile unui secretar al C.C. al P.M.R., Teohari Georgescu: “Fără organe de partid bine
organizate nu se poate să avem un aparat de stat mai puternic”. Plenara a V-a a C.C. al P.M.R.
din 21-23 ianuarie 1950 a pus bazele noii structuri organizatorice a Partidului Muncitoresc
Român care s-a menținut (fără modificări esențiale) până în momentul desfășurării
Congresului al IX-lea al C.C. al P.C.R. din iulie 1965. Structurilor anterior menționate li s-a
adăugat Biroul Organizatoric, organism important care avea și prerogativa alegerii și numirii
cadrelor din nomenclatura organelor de partid.
Structurile politice din componența aparatului de partid au reprezentat organele
decizionale ale regimului comunist. Secțiile pe ramuri de activitate ale C.C. al P.M.R.,
direcțiile și secțiile politice din instituțiile de stat, Comisia Controlului de Partid (aceasta
soluționa 1.500 de cazuri de excluderi/confirmări ale membrilor de partid anual și pentru a se
evita supraaglomerarea acestei structuri politice la nivel central erau responsabilizate
Colegiile de partid din teritoriu) constituiau forme organizatorice de manifestare a autorității
Partidului Unic. Comitetul Central prin intermediul structurilor politice componente acționa
4
ca un adevărat supraguvern. Organele executive ale P.M.R. au fost afectate de lupta pentru
putere, ele suferind modificări de formă și nu de fond.
Modelul organizatoric central a fost aplicat și la nivel local. Secretarul general al
Partidului-Stat avea corespondent în teritoriu în persoana prim-secretarului comitetului
județean/regional de partid. Indiscutabil, controlul asupra instituțiilor statului se exercita în
teritoriu prin intermediul organelor locale de partid. Comitetul regional de partid asigura
realizarea directivelor P.M.R., coordonând munca de partid și de stat din regiune1. Astfel,
ultimul subcapitol este rezervat evoluției organelor locale de partid în perioada 1948-1965.
Prevederile statutare sunt completate de Instrucțiunile Direcției Organizatorice a C.C. al
P.M.R. cu privire la alegerea Birourilor Organizațiilor de bază și a Comitetelor organizațiilor
de partid din 30 mai 1949, prevederile plenarei a V-a a C.C. al P.M.R. din ianuarie 1950.
Totodată s-au analizat repercursiunile pe care reforma administrativă le-a avut asupra
structurilor locale, a căror organizare respecta “principiul teritorial și al locului de producție”.
Au fost analizate alegerile organelor locale de partid din perspectiva structurilor politice
implicate în buna lor desfășurare. Organizate cu scopul legitimării autorității Partidului-Stat și
creând aparența democrației în societatea de tip totalitar, ele infirmă principiul că orice
membru de partid putea fi ales și alegător. Copiind practica instituită la nivel central, prin care
organele elective doar confirmau în funcții persoanele prestabilite de instanțele supreme ale
Partidului, și la nivel local membrii organizațiilor de bază, ai comitetelor aprobau listele
impuse de structurile ierarhic superioare. Direcția Organizatorică, ulterior Secția Organelor
Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.M. se ocupa de pregătirea alegerilor. Direcția
Cadre (ulterior Sectorul de verificare a cadrelor), Comisia Controlului de Partid constituiau
instanțele care se ocupau de verificarea celor desemnați în fruntea organelor locale de partid.
Lupta pentru supremație în P.M.R. s-a repercutat și asupra acestor structuri. Eliminarea
grupului “deviaționiștilor de dreapta” a schimbat viziunea conducerii de partid asupra acțiunii
de colectivizare, iar comitetele raionale sătești au devenit “organe de conducere a întregii
activități politice și economice din raza lor, mobilizând masele țărănimii muncitoare în lupta
pentru transformarea socialistă a agriculturii”.
1 Dreptul structurilor politice de partid de a controla unitățile economice ale statului era foarte clar specificat în Rezoluția Plenarei a V-a a C.C. al P.M.R. din ianuarie 1950: “Organizațiile de bază din întreprinderi, S.M.T., gospodării agricole de stat, gospodării agricole colective, societăți comerciale au dreptul de control asupra activității administrative a conducerii acestor unități”.
5
Dacă primul capitol a fost destinat analizei structurilor politice din componența
Partidului Muncitoresc Român, în Capitolul II, intitulat “Statul” ne-am propus prezentarea
celuilalt centru de putere. O sursă de informare substanțială este reprezentată de textul celor
trei legi fundamentale adoptate de statul democrat-popular în intervalul 1948-1965. Plecând
de la prevederile constituționale am analizat organul suprem al puterii de stat, Marea Adunare
Națională, Consiliul de Miniștri, organele locale ale puterii de stat, Sfaturile Populare și nu în
ultimul rând modul de organizare a justiției populare din perspectiva subordonării acestor
structuri Partidului Muncitoresc Român.
În doctrina comunistă, principiul separării puterilor în stat era desființat, fiind înlocuit
cu așa numitul principiu al colaborării acestora. În realitate, s-a produs subordonarea,
transformată în principiu constituțional, a tuturor puterilor statului față de unica forța
conducătoare, Partidul Comunist. Marea Adunare Națională a reprezentat o structură politică
de fațadă, ale cărei prerogative înscrise în constituție au fost în mod repetat încălcate.
Alegerea Prezidiului M.A.N., formarea guvernului R.P.R., modificarea Constituției erau în
realitate exercitate de organele executive ale Partidului Muncitoresc Român. Componența
structurilor interne ale parlamentului comunist și a membrilor acestuia erau de asemenea
prestabilite de Partidul-Stat. Sesiunile M.A.N. erau convocate și planificate de conducerea de
partid. Prin implicarea organelor locale de partid în acțiunea de selecționare a candidaților
pentru Marea Adunare Națională, partidul comunist controla această structură. La nivel
central, Direcția Organizatorică și Direcția de Propagandă și Agitație au reprezentat două
dintre structurile politice direct implicate în organizarea procesului electoral. “Noi ne-am
pierdut treptat obișnuința de a munci pentru a ne asigura influența în diferite cercuri ale
societății. De ce? Pentru că nu sunt partide, nu sunt organizații care ar putea să ne dea de
furcă și este destul să miști un deget de la propagandă sau de la organizatoric și gata”, declara
liderul Partidului-Stat în 1964.
Guvernul a reprezentat o altă structură politică subordonată Partidului Muncitoresc
Român. Comparând cele două organe ale puterii de stat, Marea Adunare Națională și
Consiliul de Miniștri se constată că formalismul instituției parlamentare nu se regăsește și în
cazul organului central al administrației de stat, fapt explicabil prin identificarea miniștrilor
cu membrii de bază ai P.M.R. Această realitate nu a exclus controlul total exercitat de Partid
asupra Consiliului de Miniștri. Cu ajutorul stenogramelor ședințelor Biroului Politic și ale
Secretrariatului C.C. al P.M.R. am evidențiat modul în care s-a realizat acest control.
6
Remanierea guvernamentală deși ținea de competența Marii Adunări Naționale era exercitată
de organele executive ale P.M.R. În primii ani de la preluarea puterii politice o preocupare
constantă a liderilor comuniști a vizat schimbarea componenței aparatului de stat care
deservea ministerele. Schimbarea compoziției socio-profesionale a organelor administrației
centrale a fost așadar un alt aspect supus analizei. Restructurările din organele executive ale
P.M.R. declanșate în 1952 s-au repercutat și asupra structurilor politice de stat. Remanierea
miniștrilor a fost însoțită de declanșarea unor anchete în instituții precum Ministerul de
Finanțe, Ministerul Agriculturii, Banca R.P.R. Structurile abilitate să cerceteze activitatea
instituțiilor menționate erau structuri politice mixte, de partid și de stat. În toată perioada
1948-1965 deciziile care au influențat structura organizatorică a Consiliului de Miniștri au
fost luate de Partidul Muncitoresc Român.
Din prezentarea organelor statului democrat popular nu putea lipsi analiza organelor
locale ale puterii de stat. “Organele de partid conduc și îndrumează Sfaturile Populare prin
hotărârile și directivele date și prin comuniștii care sunt trimiși să muncească în cadrul
Sfaturilor Populare”. Acest citat, extras dintr-un referat întocmit de Secția Organelor
Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.M. indică modul în care Partidul Muncitoresc
Român și-a asigurat controlul acestor structuri politice. Legea nr. 17 din 13 ianuarie 1949 a
instituit cadrul de funcționare a Consiliilor Populare. Pentru punerea ei în aplicare a fost
creată o Comisie de stat coordonată de unul dintre cei mai influenți membri ai Secretariatului
C.C. al P.M.R., deținătorul Ministerului Afacerilor Interne, Teohari Georgescu. Reforma
administrativ-teritorială din 1950 a vizat introducerea unui control direct și centralizat al
puterii politice la nivel local. Au fost înființate structuri de partid speciale care au pregătit
raionarea precum și alegerile de deputați pentru Sfaturile Populare. Activitatea acestora a fost
monitorizată de P.M.R. prin intermediul Sectorului Sfaturi Populare din Secția Organelor
Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.M. O altă direcție de cercetare în analiza
organelor locale ale puterii de stat a constat în prezentarea structurilor politice implicate în
organizarea alegerilor de deputați din Sfaturile Populare.
Justiția populară a fost și ea subordonată Partidului-Stat. Cadrul de organizare
judecătorească a fost trasat de legile fundamentale din 1948, 1952, 1965 completate de legi
speciale. Imixtiunea politicului în realizarea actului de justiție s-a produs prin crearea unei
categorii speciale, cea a asesorilor populari, prezenți la toate instanțele de judecată. Secția
Administrativ Politică a C.C. al P.M.R. prin Sectorul Justiție, Procuratură, Arbitraj de Stat,
7
Controlul de Stat a reprezentat structura politică din aparatul C.C. al P.M.R. care a coordonat
activitatea justiției comuniste.
Cum au reușit comuniștii să transforme economia românească? Prin adoptarea unui
cadrul legislativ adecvat noilor principii ale regimului democrat-popular și prin crearea unor
structuri politice de partid, de stat sau mixte cu rol în dirijarea celor trei procese economice
majore: naționalizare, planificare, colectivizare. La aceste întrebări încearcă să răspundă cel
de-al treilea capitol al lucrării, intitulat “Partidul-Stat şi structurile politice implicate în
transformarea vieŃii economice - 1948-1965”. Astfel, am prezentat structurile create pentru
realizarea acțiunii de naționalizare întrucât ele evedințiază transferul puterii de la organele de
drept ale statului la organele de partid. Comitetul de Stat al Planificării a reprezentat
organismul cu rol principal în coordonarea economiei. Această structură de inspirație
sovietică a fost intens politizată dovadă stând documentele de arhivă analizate. Organele
executive ale C.C. al P.M.R. au constituit și în acest caz structurile decizionale în privința
activității desfășurate de o instituție a statului democrat-popular. Secția Plan-Finanțe a C.C.
al P.M.R. controla Comitetul de Stat al Planificării. O altă formă de manifestare a controlului
politic a constat în numirea “persoanelor de încredere” în cadrul Comitetului, la nivel de
conducere predominând comuniștii din ilegalitate. Adoptarea planurilor de stat pe anii 1949,
1950 și a primului plan cincinal s-a făcut la comandă și sub îndrumarea strictă a P.M.R.
(discuțiile pe marginea planului de stat se purtau în ședințele organelor executive de partid).
Preluând modelul stalinist, colectivizarea a vizat în primul rând distrugerea proprietății
private. Problema agrară a preocupat conducerea comunistă din chiar momentul preluării
puterii de către guvernul Dr. Petru Groza. Din punct de vedere al structurilor politice se
remarcă activitatea Secției Țărănești a C.C. al P.M.R. înlocuită ulterior de Comisia Agrară și
respectiv Secția Agrară a C.C. al P.M.R. cu rol major în stabilirea politicii agrare. Partidul își
rezerva dreptul de a stabili în amănunt mersul agriculturii românești. Pentru demararea
oficială a acțiunii de colectivizare au fost înființate structuri politice speciale la începutul
anului 1949 (Comisia centrală pentru desăvârșirea reformei agrare, Comisiile județene și
Comisiile comunale). Coordonatorii principali ai acțiunii de expropiere erau comitetele
județene ale Partidului Muncitoresc Român. Plenara a V-a a C.C. al P.M.R. din 21-23
ianuarie 1950 a dispus crearea structurilor politice de partid cu rol în subordonarea agriculturii
românești (Secția Agrară și direcțiile politice). Direcția Politică din cadrul Ministerului
Agriculturii, secțiile politice din S.M.T.-uri și G.A.C.-uri au reprezentat structuri politice
8
implicate direct în colectivizarea agriculturii. Partidul-Stat dirija aceste sectoare prin
intermediul directorilor politici adjuncți care “coordonau alături de directorii administrativi
întreaga activitate a întreprinderii, fiind răspunzători pentru îndeplinirea planului de
producție”.
Am considerat oportună realizarea unui volum de anexe, care cuprinde documente
inedite referitoare la structurile politice.
Lucrarea de faŃă apelează frecvent la o serie de termeni fundamentali în definirea
Partidului-Stat: totalitarism, Partid Unic, centralism, putere. În primul rând, nu putem vorbi de
o astfel de formă de organizare şi funcŃionare a societăŃii în care Partidul controlează şi
dirijează toate aspectele vieŃii sociale şi individuale, decât în interiorul unui regim totalitar.
Un astfel de regim nu tolerează nici o acŃiune independentă, care nu este corelată cu
obiectivele Partidului-Stat, unicul partid din societatea respectivă. Partidul Unic
monopolizează conducerea societăŃii prin: eliminarea partidelor politice rivale, dispariŃia
societăŃii civile prin supunerea tuturor membrilor societăŃii unui proces de transformare într-
un “om nou”, fuziunea puterilor (principiul separării puterilor în stat nu funcŃionează),
controlul maselor prin intermediul poliŃiei politice, centralizarea tuturor aspectelor vieŃii
social-economice şi culturale. Centralizarea a fost o formă de organizare a serviciilor
economice, politice, culturale, caracterizată prin concentrarea puterii într-un singur centru, în
mâinile Partidului Muncitoresc Român, devenit din 1965 Partidul Comunist Român. În
societăŃile totalitare puterea era una: cea a Partidului, care însuma puterea legislativă,
judecătorească şi executivă. DeŃinând puterea, Partidul-Stat a putut menŃine în R.P.R, R.S.R,
coeziunea societăŃii şi ordinea comunistă instaurată la începutul anului 1948 până în 1989.
Studierea regimului comunist ocupă în istoriografia postdecembristă una din
principalele direcții de cercetare. Există teme frecvent abordate de către istorici, sociologi,
politologi (represiunea, Securitatea, rezistența anticomunistă, Biserica, procesul de
colectivizare a agriculturii), în timp ce alte subiecte au o reprezentare foarte slabă. Majoritatea
autorilor definesc cel puțin o dată sistemul politic totalitar de stânga prin intermediul
termenului de Partid-Stat. Și totuși, rareori, acest concept se bucură de analize substanțiale.
Ce este un regim al Partidului-Stat ? Ce ideologie are la bază ? Cine l-a experimentat pentru
prima dată și în câte alte state s-a propagat ? A fost el preluat de regimul comunist instaurat la
30 decembrie 1947 ? Și pentru că orice sistem politic își creează în primul rând structuri prin
intermediul cărora să guverneze se naște întrebarea care au fost structurile politice ale
Partidului-Stat în perioada 1948-1965 ? Sunt doar o parte din problemele supuse analizei.
9
Pentru creionarea unei imagini cât mai reale asupra modului în care subiectul este
tratat în literatura de specialitate am apelat la următoarele categorii de studii:
a. Studiile autorilor străini, surse de referință, realizate în anii 1960-1980.
Dintre acești autori îi menționăm pe: Hannah Arendt2, P.J.D. Wiles3, Hugh
Seton Watson4, Maurice Duverger5, Emil B. Ader6, Richard C. Gripp7,
Teresa Rakowska-Harmstone8, Robert G. Wesson9, Maria Hirszowicz10,
Leslie Holmes11.
b. Studiile autorilor români din afara lagărului socialist: GhiŃă Ionescu12, Vlad
Georgescu13, Mihai Botez14.
c. Studiile apărute după 1989, realizate de istorici români şi străini, au fost
încadrate în două subcategorii:
• Victor Frunză15, Stephen Fisher-GalaŃi16, Ioan Scurtu şi Gheorghe
Buzatu17, Florin Constantiniu18, Stelian Tănase19, Adrian Cioroianu20,
Vladimir Tismăneanu21, Jean François-Soulet22, Ivan T. Berend23,
Ben Fowkes24, Geoffrey Swain, Nigel Swain25 sunt autori care
realizează o prezentare generală a intervalului 1948-1965.
2 Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994. 3 P.J.D. Wiles, The Political Economy of Communism, Oxford, Basil Blackwell, 1962. 4 Hugh Seton –Watson, From Lenin to Khrushchev, Frederick A. Praeger, New York, 1965. 5 Maurice Duverger, Political parties. Their organization and activity in the modern state, 1964. 6 Emil B. Ader, Communism: classic and contemporary, Woodbury, Barron’s Educational Series, New York, 1970. 7 Richard C. Gripp, The Political system of communism, Dodd, Mead, New York, Toronto, 1973. 8 Teresa Rakowska-Harmstone, Communism in Eastern Europe, Bloomington, Indiana University Press, 1984. 9 Robert G. Wesson, Communism and communist systems, Englewored Cliffs, Prenntice-Hall, 1978. 10 Maria Hirszowicz, The Bureaucratic Leviathan, New York University Press, 1980. 11 Leslie Holmes, “The withering away of the state? Party and State under communism”, Sage Publications, 1981. 12 Ghiță Ionescu, Comunismul în România, Editura Litera, București, 1994; Politica statelor europene comuniste, Frederick A. Praeger, Publishers, New York, 1967. 13 Vlad Georgescu, Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români. 1944-1947, ed. II, Munchen, 1983. 14 Mihai Botez, Lumea a doua. Introducere în comunismologia structurală, Bucureşti, Editura Style, 1997. 15 Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990. 16 Fischer-GalaŃi, Stephen, România în secolul al XX-lea, Iaşi, Editura Institutul European, 1998. 17 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX (1918-1948), Bucureşti, Editura Paideia, 1999. 18 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ed. A 4-a rev. și adaug., București, Editura Univers Enciclopedic, 2008. 19 Tănase, Stelian, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej. 1948-1965, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998. 20 Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, București, Editura Curtea Veche, 2007. 21 Vladimir Tismăneanu , Arheologia terorii, Bucureşti, Editura Eminescu, 1992; Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bucureşti, editura Univers, 1995; Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa răsăriteană, Iaşi, editura Polirom, 1997; Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Iași, Editura Polirom, 2005. 22 Jean Francois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iaşi, Editura Polirom, 1998. 23 Ivan T. Berend, Central and Eastern Europe, 1944-1993. Detour from the periphery to the periphery, Cambridge University Press, Second Edition, 1998. 24 Ben Fowkes, The Rise and Fall Communism in Eastern Europe, Second Edition, Macmillan Press Ltd, London, 1995. 25 Geoffrey Swain & Nigel Swain, Eastern Europe since 1945, Macmillan Press, London, 1993.
10
• Nicoleta Ionescu Gură26, Florin Şperlea27, Angela Banciu28, Eleodor
Focşeneanu29, Octavian Roske30, Dan Cătănuş31, Dumitru Şandru32,
Dorin Dobrincu33, Raluca Grosescu34, Eugen Denize şi Cezar Mâță35,
Robert Levy36 aprofundează unele aspecte specifice regimului
comunist.
Sursele au fost exploatate prin metodologii diverse: folosirea metodei comparative, a
metodei cantitative şi calitative, analiza discursului politic, analiza instituțională. Am îmbinat
analiza de ordin istoric cu elemente din politologie, sociologie.
Din punct de vedere al conŃinutului, aceste lucrări oferă:
• Interpretări ale conceptului de regim totalitar.
• Prezentarea ideologiei marxist-leniniste.
• Prezentarea căilor de impunere a regimului de factură totalitară în întreg
lagărul socialist.
• Analize comparative ale regimurilor politice din statele democrat-populare din
perspectiva structurilor politice create.
• Descrierea structurilor politice, a proceselor social-politice, economice,
religioase şi culturale din statele comunizate.
Totuşi, referirile la structurile politice specifice unui regim al Partidului-Stat în cadrul
istoriografiei sunt parŃiale. Astfel, sunt analizate structurile politice constituŃionale, structurile
26 Nicoleta Ionescu Gură, Stalinizarea României. Republica Populară Română. 1948-1965. Transformări instituționale, Editura All, București, 2005; Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Editura Humanitas, București, 2006. 27 Florin Șperlea, De la armata regală la armata populară. Sovietizarea armatei române (1948-1955), Editura Ziua, București, 2003. 28 Angela Banciu, Istoria vieții constituționale din România (1866-1991), Casa de Editură și presă Șansa S.R.L., București, 1996. 29 Focşeneanu, Eleodor, Istoria constituŃională a României. 1859-1991, ed. II, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992. 30 Roske, Octavian, Colectivizarea agriculturii. Tipologia represiunii. ExecuŃii demonstrative. 1950, în “Arhivele totalitarismului”, nr. 4/1994;Colectivizarea agriculturii. Represiunea totală, 1957-1962, XI, în “Arhivele Totalitarismului”, nr. 4/1998. 31 Dan Cătănuş,, Ecouri ale Raportului Hruşciov din 1956 în Ministerul Afacerilor Interne, în “Arhivele Totalitarismului”, nr. 1-2/1999; Destalinizarea în versiune românească, Cazul Miron Constantinescu – Iosif Chişinevschi. 1956-1961, în “Arhivele Totalitarismului”, nr. 3-4/1999; Dan, Cătănuş, Neacşu Gheorghe, ComponenŃa P.C.R în perioada 1945-1970. Evaluări statistice, în “Arhivele Totalitarismului”, nr. 4/1998; Dan Cătănuş, Roske Ocatvian, Colectivizarea agriculturii în România. Dimensiunea politică, Bucureşti, Institutul NaŃional pentru Studiul Totalitarismului, 2000. 32 Dumitru Şandru, Decretul 83/1949, în “Arhivele totalitarismului”, nr. 1/1993. 33 Dobrincu, Dobrin, Constantin Iordache (editori), Țărănimea și puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România, 1949-1962, Iași, Editura Polirom, 2005. 34 Raluca Grosescu, Fizionomia nomenclaturii, în De ce trebuie condamnat comunismul, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, volumul I, editura Polirom, Iași, 2006. 35 Eugen Denize, Mâță Cezar, România comunistă. Statul și propaganda 1948-1953, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2005. 36 Levy, Robert, Gloria şi decăderea Anei Pauker, Iaşi, Editura Polirom, 2002.
11
interne de partid, cu precădere organele superioare ale Partidului Comunist. Nu au fost însă
studiate structurile politice din planul 2, prin intermediul cărora Partidul şi-a asigurat
controlul structurilor politice de stat. Conceptul de Partid-Stat este asimilat şi altor formule:
regim totalitar stalinist, regim monolitic, regim al Partidului Unic, regim comunist, regim
socialist totalitar.
Lucrările apărute în afara lagărului socialist prezintă după părerea noastră o importanŃă
considerabilă. Ele fixează cadrul instituŃional al regimului Partidului-Stat. Prin urmare am
considerat oportună întocmirea unui prim subcapitol dedicat analizei sistemului politic
comunist pe baza acestora, cu atât mai mult cu cât studiile de după 1989 nu înregistrează
realizări în această direcŃie. Ne-am orientat spre acei autori neintroduşi încă în peisajul
istoriografic românesc şi care aprofundează studierea acestui tip de sistem politic. Detaliem în
acest context contribuŃia lui Maurice Duverger, “Political parties. Their organization and
activity in the modern state”, apărută în 1964 care surprinde trăsăturile esenŃiale ale regimului
Partidului Unic:
• Scopul Partidului Unic este acela de a forma elite noi, capabile să organizeze
Ńara pentru masele care nu se pot guverna singure.
• Principalii lideri politici, economici, administrativi sunt izolaŃi de mase, ei
reunindu-se în casta “nomenclaturii”.
• Alegerile electorale care în mod normal constituie o modalitate prin care liderii
îşi cunosc popularitatea în preferinŃele maselor, au în cazul Partidului Unic o
funcŃie formală.
• Partidul Unic este o maşină de propagandă care formează, organizează şi
dirijează opinia publică.
• Partidul este un instrument al terorii, exercitată atât în interiorul sistemului, cât
mai ales asupra membrilor întregii societăŃi.
Structurile politice specifice regimului Partidului-Stat sunt analizate pe baza
documentelor programatice, ceea ce conferă credibilitate lucrărilor. Autorii menŃionaŃi au
reuşit să surprindă nu doar efectele guvernărilor comuniste dar şi cauzele care explică evoluŃia
acestora.
În privinŃa studiilor semnate de către autorii români din afara lagărului socialist,
anterior anului 1989, şi care conŃin informaŃii cu referire la subiectul tezei, se impune
menŃionarea studiilor lui GhiŃă Ionescu, “Comunismul în România”, lucrare apărută în 1964 şi
“Politica statelor din centrul şi estul Europei”, apărută în 1967. Primul studiu reprezintă un
12
instrument foarte util în cunoaşterea realităŃilor proprii societăŃii româneşti în perioada 1944-
1963. Sunt abordate toate aspectele care Ńin de preluarea puterii politice de către comunişti,
consolidarea acesteia (constituŃiile, politica economică, cea cultural-educaŃională, evoluŃia
structurilor interne ale Partidului Muncitoresc Român, etc). Prin cercetarea documentelor
programatice ale P.M.R., a presei comuniste, a legislaŃiei, GhiŃă Ionescu a surprins aspectele
esenŃiale specifice statului democrat-popular. Cealaltă lucrare, al cărei conŃinut l-am detaliat
în primul capitol, prezintă cadrul şi reŃeaua puterii, modul real în care era deŃinută şi
exercitată puterea.
Vlad Georgescu, în “Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români. 1944-1977” oferă
date cu privire la politizarea şi rusificarea întregului fond cultural românesc. Studiul prezintă
importanŃă întrucât semnalează una din realităŃile specifice tuturor domeniilor vieŃii de partid
şi de stat, respectiv preluarea modelului sovietic.
Mihai Botez, în lucrările “Intelectualii din Europa de Est” şi “ Lumea a doua.
Introducere în comunismlogia structurală” defineşte societăŃile comuniste plecând de la
ideologie. Din punct de vedere economic sunt analizate : acŃiunea de naŃionalizare, de
planificare. Din punct de vedere al sistemului politic, autorul distinge “paralizarea spiritului
critic al maselor”, în fond depolitizarea maselor largi ale populaŃiei, în timp ce aparatul de stat
este prezentat ca executant al indicaŃiilor partidului.
Aceste studii, de o valoare incontestabilă oferă un foarte important suport teoretic.
Credem noi că lipsa informaŃiei primare, de arhivă, anterior anului 1989 a fost în mod fericit
suplinită de analiza documentelor programatice, actelor oficiale ale regimurilor din spaŃiul
socialist. Acestei etape caracterizată prin realizarea unor contribuŃii esenŃiale pentru
înŃelegerea sistemului politic specific unui regim al Partidului-Stat i-a urmat perioada
postdecembristă. Accesul la arhive a pus la dispoziŃia specialiştilor o cantitate foarte mare de
informaŃii, interesul istoricilor canalizându-se cu predilecŃie spre subiectele neabordabile în
perioada regimului comunist.
Jean François-Soulet, în lucrarea “Istoria comparată a statelor comuniste din 1945
până în zilele noastre” identifică manevrele de cucerire a puterii politice, distrugerea societăŃii
civile prin eliminarea “duşmanilor de clasă”, prezintă procesele economice derulate în statele
comunizate. Foarte utile s-au dovedit a fi comentariile cu privire la structurile interne de
partid, autorul insistând asupra rolului Comitetului Central al P.C.U.S., de “parlament al
U.R.S.S.”, prin intermediul multiplelor sale departamente (afaceri externe, economie,
învăŃământ, Securitate, justiŃie, propagandă) controlând în fapt întreg aparatul de stat. Este
argumentat transferul de putere de la organele de stat la cele de partid. Acest studiu
13
comparativ este o dovadă a faptului că realităŃile proprii statelor din lagărul socialist prezintă
numeroase similitudini: noua ordine socială impusă de U.R.S.S. statelor satelizate a îmbrăcat
forme aproximativ identice, în ciuda tradiŃiilor lor istorice, culturale foarte diferite.
O analiză comparativă a regimurilor comuniste conŃin şi studiile “Eastern Europe
since 1945”, “The rise and the fall of communism in Eastern Europe”, “Central and Easter
Europe. 1944-1993. Detour from the periphery to the periphery” ale autorilor Geoffrey Swain
şi Nigel Swain, Ben Fowkes şi Ivan T. Berend. Cele trei lucrări sugerează uniformitatea
instituŃională a lagărului socialist. Planificarea, naŃionalizarea, legile fundamentale sunt
prezentate din această perspectivă. Partidul era omnipotent şi omniprezent: “organizaŃiile
oficiale de stat nu aveau nici un rol independent sau autonomie, ci pur şi simplu transformau
deciziile de partid în acŃiuni ale statului”.
Date generale cu privire la perioada supusă studiului sunt oferite şi în lucrarea Pierre
Milza şi Serge Berstein, Istoria Secolului XX. 1945-1973. Lumea între pace şi război, vol. II.
O privire de ansamblu asupra perioadei comuniste se regăseşte şi la Victor Frunză,
Istoria stalinismului din România, Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în
zilele noastre, Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Deletant, Dennis,
România sub regimul comunist , Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej,
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc,
Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc.
Istoriografia românească de după 1989 grupează astfel lucrări generale, cronologii37 şi
studii axate strict pe o problematică. InformaŃii cu privire la regimul Partidului-Stat se
regăsesc şi la Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria Românilor în secolul XX. Sunt analizate
mecanismele politice, economice care au făcut posibilă acapararea și păstrarea puterii de către
comunişti.
Un studiu care prezintă o semnificaŃie aparte pentru lucrarea de faŃă este cel al autoarei
Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948-1950:
transformări instituționale. Este singura lucrare din peisajul istoriografic românesc care
prezintă detaliat structurile politice ale regimului Partidului-Stat. Autoarea analizează în mod
special funcționarea acestora. Amintim de asemenea lucrarea lui Eugen Denize, Cezar MâŃă,
România comunistă. Statul şi propaganda. 1948-1953, care trece în revistă legislaŃia adoptată
37 Mihai Retegan, Cristina Păiuşan, Narcis Dorin Ion, Regimul comunist din România. O cronologie politică. 1945-1948, Editura Tritonic, București, 2002.; Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București, 2008.
14
de regimul democrat-popular, semnalând modificările care au survenit în organizarea
structurilor politice de stat.
O altă sursă prețioasă de documentare este reprezentată de Raportul Final38. Pentru
subiectul acestei teze de doctorat au prezentat importanță cele 10 trăsături fundamentale ale
regimului partidului-stat pe care le-am detaliat în cuprinsul primului capitol. De asemenea,
capitolul dedicat justiției comuniste reliefează politizarea excesivă a acestui domeniu al vieții
de stat.
Parcurgerea literaturii de specialitate a semnalat lipsa unei viziuni unitare asupra
structurilor politice de partid, de stat sau mixte şi a modului în care prin intermediul lor
Partidul Muncitoresc Român a controlat societatea românească. Modul de funcŃionare a unei
structuri, componenŃa ei sunt parametri care ne-au indicat rolul dominant al Partidului-Stat.
S-a constatat astfel concentrarea puterii la nivelul organelor de partid şi implicit formalismul
structurilor politice de stat. Chiar în condiŃiile în care componenŃa socio-profesională a
organelor statului a fost definitiv schimbată, transferul puterii de la structurile de partid la cele
de stat nu s-a realizat.
O sursă capitală de informare pentru realizarea acestei teze de doctorat o reprezintă
informația primară, de arhivă.
Au fost studiate la Arhivele NaŃionale Istorice Centrale următoarele fonduri:
• Fondul C.C. al P.C.R. – Cancelarie (1948-1965), cu 3 volume care grupează mai multe
categorii de documente (stenogramele şedinŃelor Biroului Politic al C.C. al P.M.R., ale
Secretariatului, rezoluŃiile plenarelor şi congreselor C.C. al P.M.R. şi discuŃiile purtate pe
tema acestora, comunicatele C.C. al P.M.R., rapoarte cu referire la probleme economice,
politice, organizarea internă de partid, Hotărâri sau proiecte de hotărâri ale C.C. al P.M.R.
şi ale Consiliului de Miniştri; discuŃii pe seama planurilor de stat, anuale, cincinale şi a
primului plan pe 6 ani, legi, decrete, regulamente privind funcŃionarea diverselor structuri
interne ale Partidului Muncitoresc Român). Toate aceste documente evidenŃiază
implicarea Partidului Muncitoresc Român în toate segmentele vieŃii de stat.
• Fondul C.C. al P.C.R. – SecŃia Organele Conducătoare de partid, sindicale şi de U.T.C.
(SecŃia Organizatorică) (1948-1965) conŃine documente de maximă importanŃă pentru
lucrarea de faŃă. Ea însăşi una din cele mai importante structuri politice din aparatul C.C.
al P.M.R., SecŃia organizatorică a reprezentat un veritabil instrument de control. Planurile
de muncă, rapoartele instructorilor secŃiei care mergeau în teritoriu şi controlau modul în
38 Comisia PrezidenŃială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport Final, editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.
15
care organele locale de partid şi de stat realizau indicaŃiile P.M.R., regulamentele de
funcŃionare a unor structuri interne de partid, rapoartele cu privire la alegerile organelor de
partid, ale alegerilor de deputaŃi pentru Marea Adunare NaŃională şi Sfaturile Populare,
rapoartele cu privire la componenŃa aparatului de stat şi de partid au constituit surse de
informare absolut inedite pe care le-am valorificat.
• Fondul C.C. al P.C.R. – SecŃia Administrativ-Politică a fost investigat pentru
organigramele acestei structuri politice cu rol în coordonarea JustiŃiei populare şi
rapoartele Sectoarelor din componenŃa sa.
• Fondul C.C. al P.C.R. – SecŃia Agrară conŃine documente care permit prezentarea rolului
acestei structuri politice în politica de socializare a agriculturii româneşti. SecŃia Agrară
avea trecute în domeniul său de activitate: controlarea şi executarea hotărârilor partidului
şi ale guvernului de către Ministerul Agriculturii, DirecŃia Politică de pe lângă Ministerul
Agriculturii, Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole. Ca tipuri de
documente pe care le-am supus analizei amintim: rapoarte, situaŃii, tabele, grafice privind
desfăşurarea colectivizării, a campaniilor agricole, planuri de muncă ale SecŃiei Agrare,
instrucŃiuni ale C.C. al P.M.R. cu privire la organizarea activităŃii politice la sate, în cadrul
G.A.C.-urilor şi S.M.T.-urilor, scheme de organizare a SecŃiei Agrare, directivele
Comitetului Central al P.M.R. pentru intensificarea acŃiunii de colectivizare, hotărâri
privind înfiinŃarea SecŃiilor politice, a posturilor de directori politici adjuncŃi în cadrul
S.M.T.-urilor, stenogramele şedinŃelor membrilor SecŃiei Agrare. Scopul studierii acestui
fond a constat nu atât în evidenŃierea datelor tehnice, a aspectelor strict economice cât mai
ales în identificarea mecanismelor structurale care au permis Partidului să monopolizeze
activitatea în domeniul agrar.
• Fondul C.C. al P.C.R.- Secția Economică (1950-1965) conține documente al căror
conținut ne-a permis reconstituirea organigramei acestei structuri politice și totodată ne-a
furnizat date cu privire la activitatea Consiliului de Miniștri.
• Fondul Președinției Consiliului de Miniștri – Stenograme (1948-1959) a fost investigat
pentru a analiza reorganizarea Consiliului de Miniștri.
Un alt segment istoriografic este reprezentat de culegerile de documente publicate.
Informații utile lucrării se regăsesc în primul rând în volumele de documente publicate
de Arhivele Naționale, Stenogramele ședințelor Biroului Politic al Comitetului Central al
Partidului Muncitoresc Român 1948, Arhivele Naționale Române, București, 2002,
Stenogramele ședințelor Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
16
Român 1949, Arhivele Naționale Române, București, 2003, Stenogramele ședințelor Biroului
Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român 1950, Arhivele Naționale
Române, București, 2004, Stenogramele ședințelor Biroului Politic și ale Secretariatului
C.C. al P.M.R., 1952, vol.IV (partea II), București, Arhivele Naționale Române, 2007.
Documentele de aici recompun algoritmul instituționalizării regimului politic al Partidului-
Stat. Ele ne-au permis reconstituirea formulei organizatorice a structurilor politice de partid și
de stat (organele executive ale C.C. al P.M.R., organele locale ale puterii de stat, Marea
Adunare Națională) și a modului în care partidul comunist le-a controlat. “Agresiunea
comunismului în România”, lucrare semnată de Gheorghe Buzatu și Mircea Chirițoiu conține
documente de asemenea importante. Directiva specială pentru implantarea comunismului în
imperiul KGB, din 2 iulie 1947, reprodusă în această colecție de documente, specifică pașii
care trebuiau urmați pentru reușita acțiunii de sovietizare a spațiului central și est-european:
lichidarea opozanților politici, unificarea tuturor partidelor într-unul singur, deci crearea
Partidului Unic, începutul politicii de colectivizare a agriculturii, compromiterea proprietății
private, modificarea politicii cultural-educaționale, înlocuirea sistematică din posturile de
conducere a celor “cu origine socială nesănătoasă”, cu cei necalificați, dar corespunzători sub
aspectul extracției sociale. Deși adresată de către KGB filialei sale din Varșovia, această
directivă sintetizează în cele 45 de puncte “un program de infiltrare și de aservire comunistă
nu doar a societății poloneze ci a întregului răsărit al Europei”.
Un alt volum de documente important pentru cercetarea problemei structurilor politice
ale Partidului-Stat se dovedește a fi Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste
din România, Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe
Gheorghiu-Dej (1945-1965), volum editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand
Goșu, Editura Humanitas, București, 2009. Am identificat o serie de documente care ne-au
ajutat să argumentăm politizarea justiției populare prin intermediul Sectorului Justiție,
Procuratură, Arbitraj de Stat, Controlul de Stat, structură politică din componența Secției
Administrative a C.C. al P.M.R.
O direcție importantă de cercetare constă în studierea documentelor programatice ale
Partidului Muncitoresc Român. Un aliat redutabil se dovedește a fi discursul politic specific
epocii Dej. La nivel declarativ, preemțiunea Partidului în raport cu structurile statului este
foarte des invocată, mai ales după ce în textul constituției statului democrat-popular s-a
statuat că: “Partidul Muncitoresc Român este forța conducătoare atât a organizațiilor celor ce
17
muncesc, cât și a organelor și instituțiilor de stat. În jurul lui se strâng laolaltă toate
organizațiile celor ce muncesc din Republica Populară Română”. Rezoluțiile plenarelor C.C.
al P.M.R., ale Congreselor partidului comunist din 1948, 1955, 1960, 1965, statutul P.M.R.,
reprezintă o sursă documentară esențială. Nu am neglijat nici articolele publicate în oficiosul
P.M.R., “Scânteia”, care au vizat prezentarea schimbărilor survenite în componența
structurilor politice de partid și de stat.
Memoriile constituie o sursă de informare prețioasă. Silviu Brucan (GeneraŃia irosită.
Memorii, Editurile Universul & Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1992), Paul Niculescu-Mizil (O
istorie trăită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997), Gheorghe Apostol (Eu şi Gheorghiu-
Dej, EdiŃie de casă, Regie proprie, 1998), Gheorghe Gaston Marin (În serviciul României lui
Gheorghiu-Dej. Însemnări din viaŃă, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 2000), Paul
Sfetcu (13 Ani în anticamera lui Dej, Editura FundaŃiei Culturale Române, Bucureşti, 2000)
au rememorat epoca Dej. În același cadru pot fi menționate și volumele de interviuri realizate
de Lavinia Betea cu Ion Gheorghe Maurer (Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre
stalinizarea României, FundaŃia Ioan Slavici, Arad, 1995), cu Alexandru Bârlădeanu
(Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Editura Evenimentul
Românesc, Bucureşti, 1997), respectiv Corneliu Mănescu (Convorbiri neterminate. Corneliu
Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Polirom, Iaşi, 2001). În calitatea lor de foști membri ai
regimului Partidului-Stat aceștia au descris procesele specifice societății românești din
perioada în care au deținut unele demnități (miniștri, președinți ai Comisiei de Stat a
Planificării, etc.).
Lucrarea de față deschide și alte perspective de cercetare. Înmulțirea surselor de
informare prin accesul la noi fonduri de arhivă poate întregi analiza structurilor politice
specifice regimului Partidului-Stat.
Top Related