Notă informativă la proiectul hotărîrii Guvernului „Pentru aprobarea Normei sanitar-
veterinare privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală”
Proiectul de hotărîre nominalizat este elaborat în conformitate cu
prevederile articolului 37 al Legii nr. 221-XVI din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară și întru executarea pct. 36 al Hotărîrii Guvernului nr. 842 din 18 decembrie 2009 „Cu privire la aprobarea Planului naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2010”.
Actul normativ este armonizat cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 470/2009/CEE din 6 mai 2009 privind stabilirea procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.(J.O. Din 16,06,2009, L152/11-22) Scopul prezentului act normativ îl constituie ocrotirea sănătăţii publice și protejarea intereselor consumatorului, prin excluderea, pe cît este posibil,a plasării pe piață a produselor alimentare de origine animală, în care limita maximă admisibilă de reziduuri este depășită sau care sînt contaminate cu reziduuri ale substanțelor farmacologic active în cazul neadmiterii prezenței reziduurilor în produsele respective, precum și evitarea utilizării preparatelor interzise și a tratamentului ilegal al animalelor de la care se obțin produse alimentare de origine animală. Proiectul de act normativ prevede procedura de stabilire a unei cantități limită de reziduu ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală în baza evaluării ştiinţifice a riscurilor și formulării recomandărilor privind gestionarea riscurilor, precum și clasificarea substanțelor farmacologic active întru excluderea stabilirii limitei pentru rezuduuri în cazul în care substanțele farmacologic active nu prezintă risc pentru sănătatea publică, sănătatea și bunăstarea animalelor. În contextul celor expuse, considerăm oportună şi necesară examinarea şi promovarea proiectului respectiv, astfel va fi adusă legislaţia naţională în concordaţă cu legislaţia comunitară în domeniul respectiv, vor fi lichidate barieirile tehnice în comerţul liber dintre state şi se va garanta condiții echivalente cerinţelor comunitare. Viceministru Vasile BUMACOV Ex: Hîncu Lucia Tel:210-724
Proiect
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
HOTĂRÎREA nr. __________ din ____________________2010
Chişinău
Pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele
alimentare de origine animală
În scopul ocrotirii sănătăţii publice și în conformitate cu prevederile art. 37, alin.(1) al Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 51-54, art. 153), Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală (se anexează). 2. Agenția Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va adopta:
Măsuri privind forma şi conţinutul cererii pentru obținerea avizului privind stabilirea limitelor de reziduuri pentru substanțele farmacologic active în produsele alimentare de origine animală; Principiile metodologice de evaluare a riscului şi recomandările privind gestionarea riscului în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din produsele alimentare de origine animală;
Norme privind utilizarea unei limite maxime admisibile de reziduuri, stabilită pentru o substanţă farmacologic activă dintr-un anumit produs alimentar pentru un alt produs alimentar din aceeaşi specie, sau limita maximă admisibilă de reziduuri stabilită pentru o substanţă farmacologic activă pentru una sau mai multe specii, pentru alte specii;
Regulamentul intern privind clasificarea substanţele farmacologic active care fac obiectul unui aviz cu privire la limita maximă admisibilă de reziduuri. 3. Prezenta Hotărîre va intra în vigoare după 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Prim-ministru Vladimir FILAT
Contrasemnează: Ministrul agriculturii
şi industriei alimentare Valeriu Cosarciuc
Aprobată prin Hotărîrea
Guvernului
nr.____din__________2010
Norma sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de
origine animală
Normă sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din produsele alimentaree de origine animală (în continuare - Norma sanitar-verinară) este armonizată cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 152 din 16 iunie 2009, pag.11-22)
Capitolul I Dispoziții generale
1. Prezenta Normă sanitar - veterinară prevede cerințe și proceduri de
stabilire: a) a concentraţiei maxime admisibile de reziduu al unei substanţe
farmacologic active în produsele alimentare de origine animală („limita maximă admisibilă de reziduuri");
b) a nivelului reziduurilor unei substanţe farmacologic active pentru anumite substanţe pentru care nu s-a stabilit o limită maximă admisibilă de reziduuri („valoare de referinţă") în cadrul programului de monitorizare și control;
c) a nivelului reziduurilor de anumite substanțe cu efect hormonal sau tireostatic și a substanțelor β-agoniste interzise pentru utilizare animalelor de la care se obțin produse alimentare.
2. Prevederile prezentei Norme sanitar – veterinare nu se aplică: a) principiilor active de origine biologică utilizate în produsele medicinale
veterinare imunologice destinate producerii unei imunităţi active sau pasive sau diagnosticării unei stări de imunitate;
b) contaminanților din produsele alimentare, cu excepția celor care fac obiectul unor norme speciale.
3. În sensul prezentei Norme sanitar - veterinare, noţiunile utilizate au următoarea semnificaţie:
reziduuri ale substanţelor farmacologic active - substanţe farmacologic active, fie substanţe active, excipienţi sau produse de descompunere şi metaboliţii acestora, care rămîn în produsele alimentare obţinute de la animale, exprimate în mg/kg sau µg/kg de produs în stare proaspătă; animale productive - animale crescute, întreținute, sacrificate sau achiziționate de la care se obțin produse alimentare de origine animală.
Capitolul II
Limite maxime admisibile de reziduuri Secțiunea 1
Evaluarea şi gestionarea riscurilor
4. Orice substanţă farmacologic activă pentru fabricarea produselor medicinale veterinare destinate administrării animalelor productive trebuie să fie înregistrate în Nomenclatorul produselor farmaceutice de uz veterinar, conform prevederilor Regulamentului privind înregistrarea produselor farmaceutice de uz veterinar (Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 321 din 18.03.2008, Monitorul Oficial, Nr. 63-65, art Nr : 404 din 28.03.2008). Solicitantul înregistrării a unui produs medicinal veterinar fabricat din substanţă farmacologic activă, după caz, deţinătorul certificatului de înregisrtrare a produsului medicinal veterinar respectiv, prin intermediul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) trebuie să prezinte Agenției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Produselor de Origine Animală (în continuare Agenția) informația cu privire la limita maximă admisibilă de reziduuri.
5. Agenţia trebuie: a) să efectueze o evaluare ştiinţifică a riscurilor; b) să formuleze recomandări privind gestionarea riscurilor întru asigurarea
unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii publice, garantarea lipsei efectului negativ a produselor medicinale veterinare asupra sănătății publice, sănătății şi bunăstării animalelor; c) să ia în considerare limitele maxime admisibile de reziduuri stabilite pentru substanţele farmacologic active într-un produs alimentar, pentru alte produse alimentare derivate din aceeaşi specie sau limitele maxime admisibile de reziduuri stabilite pentru o substanţă farmacologic activă la una sau mai multe specii, pentru specii diferite de animale întru garantarea disponibilităţii produselor medicinale veterinare autorizate pentru tratarea bolilor la animale de la care se obţin produse de origine animală și asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii publice; d) la evaluarea ştiinţifică a riscurilor, să ia în considerare metabolismul şi eliminarea substanţelor farmacologic active din organismul animalelor respective, tipul de reziduuri şi cantitatea acestora care poate fi ingerată de către oameni pe parcursul unei vieţi fără un important risc pentru sănătatea publică, exprimată în doză zilnică acceptabilă; e) să ia în considerare toate constatările științifice relevante;
f) să utilizeze abordări alternative referitoare la doza zilnică acceptabilă. 6. La evaluarea ştiinţifică a riscurilor trebuie abordate următoarele aspecte:
a) tipul şi cantitatea de reziduuri considerate a nu prezenta un pericol pentru sănătatea umană;
b) riscul efectelor toxicologice, farmacologice sau microbiologice la oameni; c) reziduurile care apar în produsele alimentare de origine vegetală sau care
provin din mediu; d) informaţiile privind controlul sau expunerea, în cazul în care
metabolismul şi eliminarea substanţei nu pot fi evaluate. 7. Recomandările pentru gestionarea riscurilor, bazate pe evaluarea
ştiinţifică a riscurilor, trebuie să rezulte din analiza următoarelor aspecte: a) disponibilitatea substanţelor alternative pentru tratamentul speciilor de
animale respective sau necesitatea substanţei evaluate întru evitarea suferinţei inutile a animalelor sau garantarea siguranţei persoanelor care tratează animalele; b) alţi factori, așa ca aspectele tehnologice ale producerii produselor alimentare destinate consumului uman şi a hranei pentru animale, fezabilitatea controalelor, condiţiile de utilizare şi de aplicare a substanţelor în produsele medicinale veterinare, bunele practici în domeniul utilizării produselor medicinale veterinare şi biocide, precum şi probabilitatea unei utilizări incorecte sau ilegale;
c) eventuala necesitate de a stabili o limită maximă admisibilă de reziduuri sau o limită maximă admisibilă provizorie de reziduuri pentru o substanţă farmacologic activă în produsele medicinale veterinare, nivelul acestei limite maxime admisibile de reziduuri şi orice condiţii sau restricţii pentru utilizarea substanţei respective;
d) în cazul în care datele furnizate sînt suficiente pentru a permite identificarea unei limite sigure sau în cazul în care nu se poate ajunge la o concluzie finală asupra sănătății umane în ceea ce privește reziduurile unei substanțe, din cauza absenței informațiilor științifice, atunci nu se recomandată nicio limită maximă admisibilă de reziduuri, adică egală cu zero sau sub limita de detecție a metodei de încercări utilizată.
8. În termen de 15 zile Agenţia trebuie să transmită solicitantului avizul definitiv privind stabilirea limitelor de reziduuri, precizînd motivele care întemeiază concluziile făcute.
Limitele de reziduuri stabilite se includ în anexele la prezenta Normă sanitar-veterinară, care se actualizează pe măsura înregistrării unor noi produse farmaceutice de uz veterinar în Nomenclatorul produselor farmaceutice de uz veterinar.
9. Solicitantul poate, în termen de pînă la 60 de zile de la primirea avizului, să solicite, în scris, reexaminarea avizului, prezintînd Agenției date detaliate în sprijinul cererii depuse.
10. În termen de 60 de zile de la primirea cererii de reexaminare a avizului, Agenția trebuie să examineze cazul respectiv și să confirme avizul sau să emită un alt aviz, anexînt concluzia motivată.
11. În anumite cazuri în care se impune autorizarea de urgenţă a unui produs medicinal veterinar sau a unui produs biocid, din motive legate de protecţia sănătăţii publice, a sănătăţii şi bunăstării animalelor se permite Agenţiei să aplice o procedură accelerată pentru evaluarea limitei maxime admisibile de reziduuri a unei substanţe farmacologic active în respectivele produse.
Secțiunea 2 Alte substanţe farmacologic active pentru care se poate
solicita avizul Agenţiei
12. Solicitantul înregistrării a unui produs medicinal veterinar fabricat din substanţă farmacologic activă trebuie să solicite, în scris, Agenţiei un aviz cu privire la stabilirea limitelor maxime admisibile de reziduuri în cazul, în care:
a) substanța respectivă deține autorizația de utilizare într-un produs medicinal veterinar într-o altă țară, însă nu deține cerere pentru stabilirea unei limite maxime admisibile de reziduuri pentru respectiva substanță în produsele alimentare sau speciile de animale;
b) substanţa respectivă este inclusă într-un produs medicinal veterinar înregistrat, însă nu dispune de o cerere pentru stabilirea unei limite maxime admisibile de reziduuri pentru respectiva substanţă în produsele alimentare sau speciile la care se administrează produsul respectiv.
13. Cererea pentru stabilirea unei limite maxime admisibile a reziduurilor pentru substanţa respectivă în produsele alimentare sau la speciile vizate:
1) se completează pe formularul emis de către Agenţie; 2) se examinează în termenele stipulate în prezenta Normă sanitar-veterinară numai în cazul în care: a) este valabilă, completată corect și deplin; b) solicitantul a prezentat date suficiente pentru stabilirea unei limite maxime admisibile a reziduurilor pentru substanţa respectivă; c) solicitantul a pus la dispoziție, într-o anumită perioadă de timp, informaţii suplimentare necesare pentru emiterea avizului în termenele stipulate în prezenta Normă sanitar-veterinară; 3) se reexamenează în termenele stipulate în prezenta Normă sanitar-veterinară; 4) nu se examenează în cazul prezentării incomplete a documentației și neachitării taxelor prevăzute în Regulamentul privind înregistrarea produselor farmaceutice de uz veterinar (Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 321 din 18.03.2008, Monitorul Oficial, Nr. 63-65, art Nr : 404 din 28.03.2008). 14. Pentru substanţele farmacologic active destinate includerii într-un produs biocid utilizat în creşterea animalelor, limita maximă de reziduuri se stabileşte în conformitate prezenta Normă sanitar-veterinară.
Capitolul III Reexaminarea unui aviz
15. În cazul apariţiei unor noi informaţii importante pentru sănătatea publică și a animalelor, solicitantul solicită Agenției reexaminarea avizului și eliberarea unui nou aviz pentru substanţa respectivă, anexînd la cerere informaţiile explicative pentru soluţionarea problemei. 16. În baza rezultatelor evaluării se stabilește limita maximă admisibilă de reziduuri pentru combinaţiile substanţe active/tip de produs, pentru care aceasta este necesară. 17. În cazul în care limita maximă admisibilă de reziduuri a fost stabilită pentru anumite produse alimentare sau specii de animale, atunci stabilirea unei limite maxime de reziduuri pentru respectiva substanţă în alte produse alimentare sau specii de animale se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare. 18. Agenţia, după înlăturarea tuturor informaţiilor de natură comercială confidenţială, face publice datele referitoare la limitele maxime admisibile de reziduuri pentru anumite produse alimentare sau specii de animale, care includ în Planul de monitorizare a reziduurilor.
Capitolul IV Clasificarea substanțelor farmacologic active
19. Agenția trebuie să clasifice substanţele farmacologic active care fac obiectul unui aviz cu privire la limita maximă admisibilă de reziduuri și destinate includerii într-un produs biocid utilizat în creşterea animalelor în funcție de dispozițile specifice referitoare la condițiile de utilizare a substanțelor clasificate. 20. Clasificarea: 1). Prevede o listă cu substanţele farmacologic active şi categoriile terapeutice cărora le aparţin; 2). Stabileşte legătura fiecarei substanţe şi, după caz, cu anumite produse alimentare sau specii de animale cu indicarea: a) limitei maxime admisibile de reziduuri; b) limitei maxime admisibile provizorie de reziduuri; c) absenţei necesităţii în stabilirea limitei maxime admisibile de reziduuri; d) interdicţiei privind administrarea unei substanţe. 21. Limita maximă admisibilă de reziduuri se stabilește în cazul în care aceasta este necesară pentru protecţia sănătăţii umane, în baza avizului Agenţiei, inclusă în anexe la prezenta Normă sanitar-veterinară. 22. Limita maximă admisibilă provizorie de reziduuri poate fi stabilită în cazul în care datele ştiinţifice sînt incomplete, cu condiţia să nu existe motive pentru a presupune că reziduurile substanţei respective, în limita propusă, prezintă un risc pentru sănătatea publică. Limita maximă admisibilă provizorie de reziduuri se aplică pentru un termen de cel mult cinci ani, care poate fi prelungit o dată, pentru o perioadă de
pînă la doi ani, dacă se demonstrează că o asemenea prelungire permite finalizarea cercetărilor ştiinţifice în curs de desfășurare. 23. Limita maximă admisibilă de reziduuri nu se stabilește în cazul în care informația din aviz confirmă lipsa necesității stabilirii acesteia pentru protecţia sănătăţii publice. 24. Se interzice administrarea unei substanţe animalelor de la care se obţin produse alimentare, în baza avizului, în cazul în care: a) orice prezenţă a unei substanţe farmacologic active sau a reziduurilor acesteia în produse alimentare de origine animală poate prezenta un risc pentru sănătatea umană; b) nu se poate ajunge la nici o concluzie definitivă cu privire la efectele reziduurilor unei substanţe asupra sănătăţii umane. 25. Clasificarea include condiţiile şi restricţiile de utilizare sau de aplicare a unei substanţe farmacologic active, folosite pentru produsele medicinale veterinare, care face obiectul unei limite maxime de reziduuri sau pentru care nu s-a stabilit nicio limită maximă de reziduuri, în cazul în care este necesar pentru protecţia sănătăţii umane.
Capitolul V Administrarea de substanţe animalelor de la care se obţin
produse alimentare
26. Numai substanţele farmacologic active pentru care este stabilită legătura fiecarei substanţe şi, după caz, cu anumite produse alimentare sau specii de animale cu indicarea limitei maxime admisibile de reziduuri, limitei maxime admisibile provizorie de reziduuri sau absenţei necesităţii în stabilirea limitei maxime admisibile de reziduuri pot fi administrate animalelor productive. 27. Prevederile pct. 26 al prezentei Norme sanitar-veterinare nu se aplică în cazul studiilor clinice autorizate de către Agenție, care nu provoacă formarea unor reziduuri ce prezintă riscuri pentru sănătatea publică prin produsele alimentare obținute de la animalele incluse în studiile clinice autorizate.
Capitolul VI Valori de referință
28. Agenția: a) va efectua controale sanitar-veterinare privind reziduurile substanţelor farmacologic active în produselor alimentare de origine animală importate sau introduse pe piaţă în scopul verificării conformităţii cu cerinţele privind hrana pentru animale, produse alimentare, precum şi a normelor de sănătate şi de bunăstare a animalelor; b) poate stabili valori de referinţă pentru reziduurile substanţelor farmacologic active care nu fac obiectul unei clasificări în conformitate cu
prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare, în urma consultării cu laboratorul naţional de referinţă pentru analizele de laborator ale reziduurilor și evaluării riscurilor cu respectarea principiilor metodologice și metodelor științifice; c) trebuie să reexamineze periodic valorile de referinţă stabilite, luînd în considerare, orice noi date ştiinţifice referitoare la siguranţa alimentară, rezultatele anchetelor şi testelor analitice, progresul tehnologic; d) trebuie să pună la dispoziţia laboratorului naţionale de referinţă informaţiile despre metodele analitice validate; e) trebuie să organizeze efectuarea încercărilor de laborator în conformitate cu planul de monitorizare a reziduurilor în scopul depistării administrării ilegale a substanţelor farmacologic active interzise sau neautorizate; f) trebuie să clarifice prezenţa recurentă a reziduurilor şi să întreprindă măsurile necesare. 29. Valorile de referinţă trebuie stabilite în baza conţinutului de analit într-o probă, detectat şi confirmat de laboratorul național de referință printr-o metodă analitică validată cu luarea în considerare a celei mai scăzute concentraţii a reziduurilor care poate fi cuantificată printr-o metodă analitică validată.
30. Centrul Republican Diagnostic Veterinar păstrează o evidenţă a rezultatelor încercărilor de laborator, exectuate şi informează Agenția, în cazul în care testele analitice efectuate asupra produselor cu aceeaşi origine indică rezultate recurente care sugerează o eventuală problemă. 31. Se consideră neconforme și interzise pentru import și plasarea pe piață produsele alimentare de origine animală în care conţinul reziduuri ale unei substanţe farmacologic active:
a) clasificată și pentru care este indicată limita maximă admisibilă de reziduuri, limita maximă admisibilă provizorie de reziduuri sau absenţa necesităţii în stabilirea limitei maxime admisibile de reziduuri - depăşeşte limita maximă admisibilă de reziduuri;
b) neclasificată și pentru care nu este indicată limita maximă admisibilă de reziduuri, limita maximă admisibilă provizorie de reziduuri sau absenţa necesităţii în stabilirea limitei maxime admisibile de reziduuri, cu excepţia cazului în care au fost stabilite valori de referinţă pentru respectiva substanţă şi nivelul reziduurilor nu atinge sau nu depăşeşte aceste valori de referinţă.
Anexa nr. 1 la Norma sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală
Lista substanţelor farmacologic active pentru care
au fost stabilite limite maxime admisibile de reziduuri
Substanța farmacologic activă
Reziduu Specia de animale
Limita maxima admisibilă de reziduri
Produsul de analizat
Alte dispoziții
1. Medicamente antiinfecțioase 1.1. Agenți chimioterapeutici 1.1.1. Sulfamide
Toate substanețele din grupa sulfamidelor
Substanța de bază Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
100 mg/kg Mușchi, ficat, rinichi, grăsime
Suma reziduurilor tuturor substanțelor nu trebuie să depășească 100 mg/kg
Derivați de diamino pyrimidina 10 mg/kg Grăsime 300 mg/kg Ficat 150 mg/kg Rinichi
Bovine
30 mg/kg Lapte
40 mg/kg Piele și grăsime
50 mg/kg Ficat
Baquiloprim Baquiloprim
Porcine
50 mg/kg Rinichi
50 mg/kg Mușchi (1) 50 mg/kg Grăsime (2) 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția cabalinelor
50 mg/kg Lapte
100 mg/kg Mușchi 100 mg/kg Grăsime
Trimethoprim Trimethoprim
Cabaline
100 mg/kg Ficat
Nu se utilizează la păsările care produc ouă pentru consum uman (1) pentru peste, limita se referă la mușchii și pielea în proporție naturală (2) pentru porcine și păsări, limita se referă la piele și grăsime în
100 mg/kg Rinichi proporție naturală 1.2. Antibiotice 1.2.1. Peniciline
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Amoxicyllin Amoxicyllin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
4 mg/kg Lapte
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Ampicillin Ampicillin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
4 mg/kg Lapte
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Benzylpenicillin Benzylpenicillin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
4 mg/kg Lapte
300 mg/kg Mușchi 300 mg/kg Grăsime 300 mg/kg Ficat 300 mg/kg Rinichi
Cloxacillin Cloxacillin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
30 mg/kg Lapte
300 mg/kg Mușchi 300 mg/kg Grăsime 300 mg/kg Ficat 300 mg/kg Rinichi
Dicloxacillin Dicloxacillin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
30 mg/kg Lapte
300 mg/kg Mușchi 300 mg/kg Grăsime 300 mg/kg Ficat 300 mg/kg Rinichi
Nafcillin Nafcillin Toate rumegătoarele
30 mg/kg Lapte
Numai pentru uz intramamar
300 mg/kg Mușchi 300 mg/kg Grăsime 300 mg/kg Ficat
Oxacillin Oxacillin Toate speciile de la care se obțin produse 300 mg/kg Rinichi
animaliere 30 mg/kg Lapte 25 mg/kg Mușchi 25 mg/kg Ficat
Phenoxymethyl-penicillin
Phenoxymethyl-penicillin
Porcine
25 mg/kg Rinichi
25 mg/kg Mușchi 25 mg/kg Piele și
grăsime 25 mg/kg Ficat
Phenoxymethyl-penicillin
Phenoxymethyl-penicillin
Păsări
25 mg/kg Rinichi
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Bovine
4 mg/kg Lapte
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat
Penethamate Benzylpenicillina
Porcine
50 mg/kg Rinichi
50 mg/kg Muşchi 50 mg/kg Grăsime 50 mg/kg Ficat 50 mg/kg Rinichi
Penethamate Benzilpenicilină Toate mamiferele producătoare de alimente
4 mg/kg Lapte
1.2.2 Cefalosporine Cefacetril Cefacetril Bovine 125 mg/kg Lapte Numai pentru uz
intramamar 200 mg/kg Muşchi 200 mg/kg Grăsime 200 mg/kg Ficat 1000 mg/kg Rinichi
Cefalexină Cefalexină Bovine
100 mg/kg Lapte
Cefalonium Cefalonium Bovine 20 mg/kg Lapte 50 mg/kg Muşchi 50 mg/kg Grăsime 100 mg/kg Rinichi
Cefapirină Sumă de cefapirină şi desacetyl-cefapirină
Bovine
60 mg/kg Lapte
Cefazolină Cefazolină Bovine,ovine, caprine
50 mg/kg Lapte
Cefoperazone Cefoperazone Bovine 50 mg/kg Lapte 50 mg/kg Muşchi 50 mg/kg Grăsime 100 mg/kg Ficat 200 mg/kg Rinichi
Bovine
20 mg/kg Lapte
50 mg/kg Muşchi 50 mg/kg Piele și
grăsime 100 mg/kg Ficat
Porcine
200 mg/kg Rinichi
50 mg/kg Muşchi 50 mg/kg Grăsime 100 mg/kg Ficat
Cefquinonă Cefquinonă
Cabaline
200 mg/kg Rinichi
1000 mg/kg Muşchi 2000mg/kg Grăsime 2000mg/kg Ficat 6000mg/kg Rinichi
Bovine
100mg/kg Lapte
1000 mg/kg Muşchi 2000mg/kg Grăsime 2000mg/kg Ficat
Ceftiofur Suma tuturor reziduurile rămase cu structura betalactam exprimată ca desfuroyl-ceftiour
Porcine
6000mg/kg Rinichi
1.2.3. Quinolone 100mg/kg Muşchi(1) 50mg/kg Grăsime(2) 150mg/kg Ficat 150mg/kg Rinichi
Acid oxolinic Acid oxolinic Toate speciile producătoare de alimente
(1) pentru pește limita se referă la mușchii și piele în proporție naturală (2)pentru porcine și păsări limita se referă la pieșe și grăsime în proporție naturală.Nu se folosește la animalele al căror lapte sau ouă sunt produse pentru consum uman
100mg/kg Muşchi(1) Danofloxacin Danofloxacin Toate speciile de 50mg/kg Grăsime(2)
(2) pentru porcine limita se referă la
200mg/kg Ficat la care se obțin produse animaliere cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor și păsărilor
200mg/kg Rinichi grăsime și piele în proporție naturală
200mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 400mg/kg Ficat 400mg/kg Rinichi
Bovine, ovine, caprine
30mg/kg Lapte
200mg/kg Muşchi 100mg/kg Piele și
grăsime 400mg/kg Ficat
Păsări
400mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
300mg/kg Muşchi(1) 100mg/kg Grăsime(2) 800mg/kg Ficat
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor și păsărilor
600mg/kg Rinichi
(1) pentru pește limita se referă la mușchii și pielea în proporție naturală
400mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 1400mg/kg Ficat
Bovine, ovine, caprine
800mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
400mg/kg Muşchi 100mg/kg Piele și
grăsime
Difloxacin Difloxacin
Porcine
800mg/kg Ficat
800mg/kg Rinichi 300mg/kg Muşchi 400mg/kg Piele și
grăsime 1900mg/kg Ficat
Păsări
600mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
100mg/kg Muşchi(1) 100mg/kg Grăsime 200mg/kg Ficat
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, iepurilor și păsărilor
200mg/kg Rinichi
(1) pentru pește limita se referă la mușchi și piele în proporție naturală
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 300mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi
Bovine, ovine, caprine
100mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime(2) 200mg/kg Ficat
Porcine, iepuri
300mg/kg Rinichi
(2) pentru porcine limita se referă la grasime și piele în proporție naturală
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Piele și
grăsime 200mg/kg Ficat
Enrofloxacin Suma de enrofloxacin și ciprofloxacin
Păsări
300mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
200mg/kg Muşchi 250mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat
Flumequine Flumequine Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor,
1000mg/kg Rinichi
porcinilor, păsărilăr și peștelui
200mg/kg Muşchi 300mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat 1500mg/kg Rinichi
Bovine, porcine, ovine, caprine
50mg/kg Lapte
200mg/kg Muşchi 300mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat
Porcine
1500mg/kg Rinichi
(2) pentru porcine limita se referă la grăsime și piele în proporție naturală
400mg/kg Muşchi 250mg/kg Piele și
grăsime 800mg/kg Ficat
Păsări
1000mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
Pește 600 mg/kg Mușchi și piele în proporție naturală
150mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 150mg/kg Ficat 150mg/kg Rinichi
Bovine
75mg/kg Lapte
150mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime și
piele 150mg/kg Ficat
Marbofloxacin Marbofloxacin
Porcine
150mg/kg Rinichi
10mg/kg Piele și grăsime
Pui
100mg/kg Ficat
Sarafloxacin Sarafloxacin
Salmonide 30 mg/kg Mușchi și piele în proporție
1.2.4. Macrotide 50mg/kg Muşchi Acetylisovaleryl-
acetiltylosin Suma de acetylisovaleryl și
Porcine 50mg/kg Piele și
grăsime 50mg/kg Ficat
acetiltylosin
50mg/kg Rinichi 200mg/kg Muşchi(1) 200mg/kg Grăsime(2) 200mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi 40mg/kg Lapte
Erytromycin Erytromycin A Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
150mg/kg Ouă
(1) pentru pește limita se referă la mușchi și piele în proporție naturală (2) pentru porcine limita se referă la grăsime și piele în proporție naturală
200mg/kg Muşchi 300mg/kg Grăsime 300mg/kg Ficat 300mg/kg Rinichi
Bovine
200mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Piele și
grăsime
Pui
50mg/kg Ficat
250mg/kg Muşchi 2000mg/kg Ficat
Spiramycin Spiramycin
Suma de spiramycina și neospiramycina Spiramycin 1 Porcine
1000mg/kg Rinichi
50mg/kg Muşchi(1) 50mg/kg Grăsime(2) 1000mg/kg Ficat 1000mg/kg Rinichi
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția păsărilor
50mg/kg Lapte
(1) pentru pește limita se referăla mușchi și piele în proporție naturală (2) pentru porcine limita se referă la grăsime și piele în proporție naturală
75mg/kg Muşchi 75mg/kg Piele și
grăsime 1000mg/kg Ficat
Tilmicosin Tilmicosin
Păsări
250mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
100mg/kg Muşchi(1) 100mg/kg Grăsime(2) 100mg/kg Ficat 100mg/kg Rinichi
Tylosin Tylosin A Toate speciile de la care se obțin produse animaliere 50mg/kg Lapte
(1) pentru pește limita se referăla mușchi și piele în proporție naturală (2) pentru porcine și păsări limita se
200mg/kg Ouă referă la grăsime șpiele în proporție naturală
100mg/kg Grăsime 3000mg/kg Ficat 3000mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
100mg/kg Piele și grăsime
3000mg/kg Ficat
Tulathromycin (2R, 3S, 4R, 5R, 8R, 10R, 11R, 12S, 13S, 14R) -2-ethyl-3, 4, 10, 13-tetrahydroxy-3, 5, 8, 10, 12, 14-hexamethyl-11-[[3, 4, 6-trideoxy-3- (dimethylamino)-beta-D-xylo-hexopy-ranosyl]oxy]-1-oxa-6-azacyclopent-decan-15-one exprimat ca echivalenți ai tulathromycin
Bovine Porcine
3000mg/kg Rinichi
1.2.5. Florfenicol și compuși inrudiți 100mg/kg Muşchi 200mg/kg Grăsime 2000mg/kg Ficat
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, păsărilor și peștelui
300mg/kg Rinichi
200mg/kg Muşchi 3000mg/kg Ficat
Bovine, ovine, caprine
300mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumuli uman
300mg/kg Muşchi 500mg/kg Piele și
grăsime 2000mg/kg Ficat
Porcine
500mg/kg Rinichi
100mg/kg Muşchi 200mg/kg Piele și
grăsime
Florfenicol Suma de florfenicol și metaboliți măsurați ca florfenicolamina
Păsări
2500mg/kg Ficat
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
750mg/kg Rinichi
Pește 1000mg/kg Mușchi și piele în prop. naturală
500mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 50mg/kg Ficat 50mg/kg Rinichi
Bovine
50mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Piele și
grăsime 50mg/kg Ficat
Thiamphenicol Thiamphenicol
Pui
50mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la păsările care produc ouă pentru consum uman
1.2.6. Tetracicline 100mg/kg Muşchi 300mg/kg Ficat 600mg/kg Rinichi 100mg/kg Lapte
Chlortetracicline Suma substanţei de bază şi 4-epimerului
Toate speciile de la care se obţin produse animaliere
200mg/kg Ouă
100mg/kg Muşchi 300mg/kg Ficat
Bovine
600mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactaţie, de la care se obţine lapte destinat consumului uman
100mg/kg Muşchi 300mg/kg Piele și
grăsime 500mg/kg Ficat
Doxycyclina Doxycyclina
Porcine
1000mg/kg Rinichi
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 200mg/kg Ficat 750mg/kg Rinichi
Bovine
100mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Piele și
grăsime
Gentamicin Suma de gentamicin C1, C 1 a, C2 şi C 2 a
Porcine
200mg/kg Ficat
750mg/kg Rinichi 500mg/kg Muşchi(1) 500mg/kg Grăsime(2) 500mg/kg Ficat 5000mg/kg Rinichi 1500mg/kg Lapte
Neomycin (inclusiv framycetin)
Neomycin B Toate speciile de la care se obţin produse animaliere
500mg/kg Ouă
(1) pentru peşte limita se referă la muşchi şi piele în proporţie naturală (2) pentru porcine şi păsări limita se referă la grăsime şi piele în proporţie naturală
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 600mg/kg Ficat 2500mg/kg Rinichi
Kanamycin Kanamycin A Toate speciile de la care se obţin produse animaliere cu excepţia pestelui
150mg/kg Lapte
Nu se utilizează la animalele de la care se obțin ouă pentru consum uman Pntru porcine şi păsări limita se referă la grăsime şi piele în proporţie naturală
500mg/kg Muşchi(1) 1500mg/kg Ficat 1500mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale de la care se obține lapte sau ouă destinate consumului uman
Paromomycin Paromomycin Toate speciile de la care se obţin produse animaliere (1) pentru pește
limita se referă la mușchi și piele în proporție naturală
300mg/kg Muşchi (1) 500mg/kg Grăsime (2) 1000mg/kg Ficat 5000mg/kg Rinichi
Toate speciile de la care se obţin produse animaliere cu excepția ovinelor
200mg/kg Lapte
(1) pentru pește limita se referă la mușchi și piele în proporție naturală (2)Pntru porcine şi păsări limita se referă la grăsime şi piele în proporţie naturală
Ovine 300mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime 2000mg/kg Ficat 5000mg/kg Rinichi
Spectinomycin Spectinomycin
200mg/kg Lapte
500mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime
Streptomycin Streptomycin Bovine, ovine
500mg/kg Ficat
1000mg/kg Rinichi 200mg/kg Lapte 500mg/kg Muşchi 500mg/kg Piele și
grăsime 500mg/kg Ficat
Porcine
1000mg/kg Rinichi
1.2.11. Alte antibiotice Novobiocin Novobiocin Bovine 200mg/kg Lapte 1.2.12. Polipetide
Bovine 100mg/kg Lapte 150mg/kg Muşchi 150mg/kg Grăsime 150mg/kg Ficat
Bacitracin Suma de bacitracin A bacitracin B și bacitracin C
Iepuri
150mg/kg Rinichi
1.2.13. Inhibitori betalactamici 100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 200mg/kg Ficat 400mg/kg Rinichi
Bovine
200mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Piele și
grăsime 200mg/kg Ficat
Acid clavulanic Acid clavulanic
Porcine
4000mg/kg Rinichi
1.2.14. Polymyxine 150mg/kg Muşchi (1) 150mg/kg Grăsime (2) 150mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi 50mg/kg Lapte
Colistin Colistin Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
300mg/kg Ouă
(1) pentru pește limita se referă la mușchi și piele în proporție naturală (2)Pntru porcine şi păsări limita se referă la grăsime şi piele în proporţie naturală
2. Agenți antiparazitari 2.1. Agenți acționînd împotriva endoparaziților 2.1.1. Salicylanilide Closantel Closantel Bovine 1000mg/kg Muşchi
3000mg/kg Grăsime 1000mg/kg Ficat 3000mg/kg Rinichi 1500mg/kg Muşchi 2000mg/kg Grăsime 1500mg/kg Ficat
Ovine
5000mg/kg Rinichi 30mg/kg Muşchi 30mg/kg Grăsime 10mg/kg Ficat
Bovine
40mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinate consumului uman
100mg/kg Muşchi 250mg/kg Grăsime 150mg/kg Ficat
Rafoxanide Rafoxanide
Ovine
150mg/kg Rinichi
2.1.2. Tatra-hydro-imidazoli (imidazolthiazoli) 10mg/kg Muşchi 10mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Levamisol Levamisol Bovine, ovine, porcine, păsări
10mg/kg Rinichi
2.1.3. Benzimidazoli și pro-benzimidazoli 100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 500mg/kg Rinichi
Albendazol Suma de albendazol, sulfoxid, albendazol sulfona și albendazol 2 amino sulfona exp. ca albendazol
Toate rumegătoarele
100mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 1000mg/kg Ficat 500mg/kg Rinichi
Albendazol-oxid Suma de albendazol, sulfoxid, albendazol sulfona și albendazol 2 amino sulfona exp. ca albendazol
Bovine, ovine
100mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime
500mg/kg Ficat
Bovine, ovine, porcine, cabaline
50mg/kg Rinichi
Febantel Suma de reziduuri axtractibile care pot fi oxidate la exfendazol
Bovine, ovine
10mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat 50mg/kg Rinichi
Febantel Suma de reziduuri axtractibile care pot fi oxidate la exfendazol sulfona
Toate rumegătoarele
10mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat 50mg/kg Rinichi
Fenbendazol Suma de reziduuri axtractibile care pot fi oxidate la exfendazol sulfona
Toate rumegătoarele
10mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Piele și
grăsime 400mg/kg Ficat
Suma de flubendazol (2-amino-1H-benzimidazol-5-yl) (4-fluorophenil) methanona
Porcine, pui, vînat cu pene
300mg/kg Rinichi
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Piele și
grăsime 400mg/kg Ficat
Flubendazol Curci
300mg/kg Rinichi
Flubendazol
Flubendazol Pui 400mg/kg Ouă 60mg/kg Muşchi 60mg/kg Grăsime 400mg/kg Ficat
Mebendazol Suma de mebendazol Methyl (5-(1-hydroxy, 1-phenyl) methyl-1H-benzimidazol-2-y1)carbamat și (2-amino-1H-benzimidazol-5-y1) phenylmethanone, exprimat ca echivalenți ai mebendazolului
Ovine, caprine, cabaline
60mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinate consumului uman
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 1000mg/kg Ficat 500mg/kg Rinichi
Netobimin Suma de albendazol oxid, albendazol sulfona și albendazol 2-aminosulfona exprimat ca albendazol
Bovine, ovine
100mg/kg Lapte
Numai pentru uz oral
50mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime
Oxfendazol Suma de reziduuri extractibile care pot fi oxidate la oxfendazol
Toate rumegătoarele
500mg/kg Ficat
50mg/kg Rinichi sulfona 10mg/kg Lapte 100mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime 200mg/kg Ficat
Oxibendazol Oxibendazol Porcine
100mg/kg Rinichi
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 100mg/kg Rinichi
Thiabendazol Suma de thiabendazol și 5-hydroxythia-bendazol
Bovine, caprine
100mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Ficat
Triclabendazol Suma de reziduuri extractibile care pot fi oxidate la ketotriclabendazol
Bovine, ovine
100mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinate consumului uman
2.1.4. Derivați de fenol incluzînd salycilanide 400mg/kg Muşchi 200mg/kg Grăsime 200mg/kg Ficat
Nitoxinil Nitoxinil Bovine, ovine
400mg/kg Rinichi
20mg/kg Muşchi 20mg/kg Grăsime 500mg/kg Ficat 100mg/kg Rinichi
Oxyclozanide Oxyclozanide Toate rumegătoarele
10mg/kg Lapte
2.1.5. Benzensulfonamide 35mg/kg Muşchi 100mg/kg Ficat
Clorsulon Clorsulon Bovine
200mg/kg Rinichi
2.1.6. Derivați de piperazina 400mg/kg Muşchi 800mg/kg Grăsime și
piele 2000mg/kg Ficat
Porcine
1000mg/kg Rinichi
Piperazine Piperazine
Pui 2000mg/kg Ouă 2.1.7. Tetrahydropyrimide
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 800mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi
Morantel Suma de reziduuri care pot fi hidrolizate la N-methyl-1,3- propanediamine și exprimate ca echivalenți de morantel
Bovine, ovine
50mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 800mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi
Morantel Suma de reziduuri care pot fi hidrolizate la N-methyl-1,3- propanediamine și exprimate ca echivalenți de morantel
50mg/kg Lapte
2.2. Agenți acționînd împotriva ectoparaziților 2.2.1. Organofosfați Coumafos Coumafos 100mg/kg Miere
20mg/kg Muşchi 700mg/kg Grăsime 20mg/kg Ficat
Albine
20mg/kg Rinichi
Diazinon Diazinon
Bovine, porcine, ovine, caprine
20mg/kg Lapte
50mg/kg Muşchi 400mg/kg Grăsime
Ovine
50mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
50mg/kg Muşchi 700mg/kg Piele și
grăsime 20mg/kg Ficat
Porcine
20mg/kg Rinichi
25mg/kg Muşchi 550mg/kg Piele și
grăsime 50mg/kg Ficat 30mg/kg Rinichi
Phoxim Phoxim
Pui
60mg/kg Ouă
Valabil începînd cu data de 8 octombrie 2005
2.2.2. Formamidine Amitraz Suma de amitraz și Bovine 200mg/kg Grăsime
200mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi 10mg/kg Lapte 400mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi
Ovine
10mg/kg Lapte
200mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 200mg/kg Rinichi
Caprine
10mg/kg Lapte
400mg/kg Piele și grăsime
200mg/kg Ficat
Porcine
200mg/kg Rinichi
toți metaboliții conținînd 2,4 DMA moyeți exprimate ca amitraz
Albine 200mg/kg Miere 2.2.3. Piretroide
20mg/kg Muşchi 200mg/kg Grăsime 20mg/kg Ficat 20mg/kg Rinichi
Alphacypermethrin Cypermethrin (suma de izomeri)
Bovine, ovine
20mg/kg Lapte
500mg/kg Grăsime 50mg/kg Rinichi
Cyhalothrin Cyhalothrin (suma de izomeri)
Bovine
50mg/kg Lapte
10mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 10mg/kg Ficat 10mg/kg Rinichi
Cyfluthrin Cyfluthrin (suma de izomeri)
Bovine
20mg/kg Lapte
20mg/kg Muşchi 200mg/kg Grăsime 20mg/kg Ficat 20mg/kg Rinichi
Toate rumegătoa-rele
20mg/kg Lapte
Cypermethrin Cypermethrin (suma de izomeri)
Salmonide 20mg/kg Mușchi și piele în prop.
naturală 10mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 10mg/kg Ficat 10mg/kg Rinichi
Toate rumegătoa-rele
20mg/kg Lapte
Deltamethrin Deltamethrin
Pește 10mg/kg Mușchi și piele în prop. naturală
10mg/kg Muşchi 150mg/kg Grăsime 20mg/kg Ficat 10mg/kg Rinichi
Flumethrin Flumethrin (suma de trans-Z izomeri)
Bovine, ovine Bovine 30mg/kg Lapte
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
50mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime 50mg/kg Ficat 50mg/kg Rinichi
Permethrin Permethrin (suma de izomeri)
Bovine
50mg/kg Lapte
2.2.4. Derivați de alcyl-uree Diflubenzuron Diflubenzuron Salmonide 100mg/kg Mușchi și
piele în prop. naturală
Teflubenzuron Teflubenzuron Salmonide 500mg/kg Mușchi și piele în prop. naturală
2.2.5. Derivați de pyrimidina 200mg/kg Muşchi 150mg/kg Grăsime 400mg/kg Ficat
Dicycanil Suma de dicycanil și 2,4,6-triamino-pyrimidine-5-carbonitrile
Ovine
400mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
2.2.6. Derivați de triazine 200mg/kg Muşchi 150mg/kg Grăsime 400mg/kg Ficat
Cyromazin Cyromazin Ovine
400mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
2.3. Agenți acționînd împotriva endo- și ectoparaziților 2.3.1. Avermectine
10mg/kg Grăsime Bovine 20mg/kg Ficat
20mg/kg Muşchi 50mg/kg Grăsime 25mg/kg Ficat
Abamectin Avermectina Bla
Ovine
20mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
10mg/kg Muşchi 150mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Bovine
30mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
20mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 50mg/kg Ficat
Ovine, porcine
30mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
20mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 50mg/kg Ficat
Doramectin Doramectin
Caprioara inclusiv ren
30mg/kg Rinichi
Emamectin Emamectin B1a Pește, Salmonide
100mg/kg Mușchi și piele în prop. naturală
50mg/kg Muşchi 250mg/kg Grăsime 1500mg/kg Ficat 300mg/kg Rinichi
Eprinomectin Eprinomectin B1a Bovine
20mg/kg Lapte
100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Ivermectin 22,23-dihydro avermectin B1a
Toate speciile de mamifere de la care se obțin produse animaliere
30mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
50mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Moxidectin Moxidectin Bovine, ovine
50mg/kg Rinichi
Cabaline 50mg/kg Muşchi 500mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 50mg/kg Rinichi Bovine 40mg/kg Lapte
Moxidectin Moxidectin Ovine 40mg/kg Lapte
2.4. Agenți acționînd împotriva protozoarelor 2.4.1. Derivați de triazinetrione
100mg/kg Muşchi 200mg/kg Piele și
grăsime 600mg/kg Ficat
Pui, curci
400mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc ouă pentru consum uman
100mg/kg Muşchi 150mg/kg Piele și
grăsime 500mg/kg Ficat
Toltrazuril Toltrazuril sulfona
Porcine
250mg/kg Rinichi
2.4.2. Derivați de quinazolone 10mg/kg Muşchi 25mg/kg Grăsime 30mg/kg Ficat
Halofuginone Halofuginone Bovine
30mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc lapte pentru consum uman
2.4.3. Carbanilide 10mg/kg Muşchi 25mg/kg Grăsime 30mg/kg Ficat
Bovine, ovine
30mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la ovinele care produc lapte pentru consum uman
Imidocarb Imidocarb
Bovine 20mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Lasalocid Lasalocid A Păsări
50mg/kg Rinichi
Numai pentru uz intravaginal în scopuri zootehnice
3. Agenți care acționează asupra sistemului nervos 3.1. Agenți care acționează asupra sistemului nervos central 3.1.1. Tranchilizanți butyrofenonici
100mg/kg Muşchi Azaperon Suma de azaperon și azaperol
Porcine 100mg/kg Piele și
grăsime
100mg/kg Ficat 100mg/kg Rinichi
3.2. Agenți care acționează asupra sistemului nervos autonomic 3.2.1. Anti-adrenergici
5mg/kg Muşchi 5mg/kg Piele și
grăsime 25mg/kg Ficat
Carazolol Carazolol Porcine
25mg/kg Rinichi
5mg/kg Muşchi 5mg/kg Piele și
grăsime 15mg/kg Ficat 15mg/kg Rinichi
Carazolol Carazolol Bovine
1mg/kg Lapte
3.2.2. Agenți beta-2 sympathomimetici 0,1mg/kg Muşchi 0,5mg/kg Ficat 0,5mg/kg Rinichi
Bovine
0,05mg/kg Lapte 0,1mg/kg Muşchi 0,5mg/kg Ficat
Clenbuterol Clenbuterol
Cabaline
0,5mg/kg Rinichi
1. Agenți antiinflamatori 1.1 Agenți antiinflamatori nesteroidieni 1.1.1. Derivați ai acidului arylpropionic
500mg/kg Muşchi 1000mg/kg Grăsime 1000mg/kg Ficat
Carprofen Suma de carprofen și Conjugat de carprofen glucuronide
Bovine, cabaline
1000mg/kg Rinichi
50mg/kg Muşchi 20mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Vedaprofen Vedaprofen Cabaline
1000mg/kg Rinichi
1.1.2. Derivați ai grupului fenamate 50mg/kg Muşchi 400mg/kg Ficat
Acid tolfenamic Acid tolfenamic Bovine
100mg/kg Rinichi
50mg/kg Lapte 50mg/kg Muşchi 400mg/kg Ficat
Porcine
100mg/kg Rinichi
20mg/kg Muşchi 30mg/kg Grăsime 300mg/kg Ficat
Flunixin Bovine
100mg/kg Rinichi
5-hydroxyflunixin 40mg/kg Lapte 50mg/kg Muşchi 10mg/kg Piele și
grăsime 200mg/kg Ficat
Flunixin Porcine
30mg/kg Rinichi
10mg/kg Muşchi 20mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Flunixin
Flunixine Cabalin
200mg/kg Rinichi
4.1.3. Derivați de acid enolic 20mg/kg Muşchi 65mg/kg Ficat
Meloxicam Meloxicam Cabaline
65mg/kg Rinichi
4.1.4. Derivați de oxicam 20mg/kg Muşchi 65mg/kg Ficat
Bovine, porcine
65mg/kg Rinichi
Meloxicam Meloxicam
Bovine 15mg/kg Lapte
4.1.5. Derivați de pyrazolona 100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat 100mg/kg Rinichi
Bovine
50mg/kg Lapte
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Piele și
grăsime 100mg/kg Ficat
Metamizol 4-metilaminoantipirin
Porcine
100mg/kg Rinichi
100mg/kg Muşchi 100mg/kg Grăsime 100mg/kg Ficat
Cabaline
100mg/kg Rinichi
4.1.6. Derivați de acid fenilacetic 5mg/kg Muşchi 1mg/kg Grăsime 5mg/kg Ficat
Bovine
10mg/kg Rinichi
5mg/kg Muşchi 1mg/kg Piele și
grăsime 5mg/kg Ficat
Diclofenac Diclofenac
Porcine
10mg/kg Rinichi
5. Corticoizi 5.1. Glucocorticoizi
0,75mg/kg Muşchi 2,0mg/kg Ficat 0,75mg/kg Rinichi
Bovine
0,3mg/kg Lapte
0,75mg/kg Muşchi 2,0mg/kg Ficat
Betamethasone Betamethasone
Porcine
0,75mg/kg Rinichi
0,75mg/kg Muşchi 2,0mg/kg Ficat
Bovine, porcine, cabaline
0,75mg/kg Rinichi Bovine 0,3mg/kg Lapte
0,75mg/kg Muşchi 2,0mg/kg Ficat 0,75mg/kg Rinichi
Dexamethasone Dexamethasone
Caprine
0,3mg/kg Lapte
10mg/kg Muşchi 10mg/kg Grăsime 10mg/kg Ficat
Methylpredni-solone Methylprednisolone Bovine
10mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animale în lactație, de la care se obține lapte destinat consumului uman
4mg/kg Muşchi 4mg/kg Grăsime
Prednisolonesolone Prednisolonesolone Bovine
10mg/kg Ficat
10mg/kg Rinichi 6mg/kg Lapte
5. Agenți acționînd asupra sistemului de reproducere 5.1. Progestogen
4mg/kg Grăsime 2mg/kg Ficat
Chlormadinone Chlormadinone Bovine
2,5mg/kg Lapte
Numai pentru uz zootehnic
Ovine 1mg/kg Lapte Numai pentru uzintravaginal în scop zootehnic
Flugestone acetat Flugestone acetat
Caprine 1mg/kg Lapte Numai pentru uzintravaginal în scop zootehnic
1mg/kg Grăsime și piele
Porcine
0,4mg/kg Ficat
Numai pentru uz intravaginal în scop zootehnic
1mg/kg Grăsime
Altrenogest Altrenogest
Cabaline 0,9mg/kg Ficat
Numai pentru uz zootehnic
0,2mg/kg Muşchi 0,2mg/kg Grăsime 0,2mg/kg Ficat 0,2mg/kg Rinichi
Norgestomet Norgestomet Bovine
0,12mg/kg Lapte
Numai pentru uz zootehnic
Anexa nr. 2
la Norma sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală
Lista substanţelor nesupuse unor limite maxime admisibile de reziduuri
1. Compuși anorganici Substanțe farmacologic Specia de animale Alte dispoziții Aluminium distearate Toate speciile la care se obțin
alimente
Aluminium hydroxide acetate Toate speciile la care se obțin alimente
Aluminium phosphat Toate speciile la care se obțin alimente
Aluminium salicylat, bazic Bovine Numai pentru uz oral Nu se folosește la animalele al căror lapte se folosește pentru consum uman
Aluminium tristearat Toate speciile la care se obțin alimente
Ammonium chloride Toate speciile la care se obțin alimente
Barium selenate Bovine, ovine Bismuth subcarbonate Toate speciile la care se obțin
alimente Numai pentru administrare orală
Bismuth subgallate Toate speciile la care se obțin alimente
Numai pentru administrare orală
Bismuth subnitrate Toate speciile la care se obțin alimente
Numai pentru administrare orală
Bismuth subsalicylate Toate speciile la care se obțin alimente
Numai pentru administrare orală
Borați și acid boric Toate speciile la care se obțin alimente
Bromide, sare de potasiu Toate speciile la care se obțin alimente
Bromide, sare de sodium Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru administrare orală
Calcium acetate Toate speciile la care se obțin alimente
Calcium benzoate Calcium carbonate Calcium chloride Calcium gluconate Calcium glycerophosphate Toate speciile la care se obțin
alimente
Calcium hydroxide Calcium hypophosphite Calcium malate Calcium oxide Calcium phosphate Calcium polyphosfate Calcium propionate Calcium silicate
Calcium stearate Calcium sulphate Calcium glucoheptonate Toate speciile de la care se
obțin alimente
Calcium glucona glucoheptonate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium gluconolactate Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium glutamate Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium carbonate Toate speciile de la care se obțin alimente
Cobalt dichloride Toate speciile de la care se obțin alimente
Cobalt gluconate Toate speciile de la care se obțin alimente
Cobalt oxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Cobalt sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Cobalt trioxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper chloride Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper gluconate Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper heptanoate Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper methionate Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper oxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Copper sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Dicopper oxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Hydrochloric acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Folosit ca excipient
Hydrogen peroxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Iod și compușii anorganici ai iodului inclusiv:
Toate speciile de la care se obțin alimente
- iodura de sodium și potasium
- iodat de sodium și potasium
- iodofori inclusiv polyvinylpyrrolidone-iodine
Iron dichloride Toate speciile de la care se obțin alimente
Iron sulphat Toate speciile de la care se obțin alimente
Magnesium Toate speciile de la care se obțin alimente
Magnesium sulphat Magnezium hydroxide Magnesium stearate Magnesium glutamate Magnesium orotate Magnesium aluminium silicate Magnesium oxide Magnesium carbonate Magnesium phosphat Magnesium glycerophosphate Magnesium aspartate Magnesium citrate Magnesium acetate Magnesium trisilicate Nickel gluconate Toate speciile de la care se
obțin alimente
Nickel sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Potassium DL-aspartate Toate speciile de la care se obțin alimente
Potassium glucoronate Toate speciile de la care se obțin alimente
Potassium glycerophosphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Potassium nitrate Toate speciile de la care se obțin alimente
Potasium selenate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium chlorite Bovine Numai pentru uz topic Sodium dichloroisocyanurate Bovine, ovine, caprine Numai pentru uz topic
Sodium hypophosphite Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium glycerophosphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium propionate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium selenate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium selenite Toate speciile de la care se obțin alimente
Sulphur Toate speciile de la care se obțin alimente
Zinc acetat Toate speciile de la care se obțin alimente
Zinc chloride Zinc gluconate Zinc oleate Zinc stearate 2. Compuși organici Substanța farmacologic active Specia de animale Alte dispoziții 1-Metil-2-pyrrolidone Toate speciile de la care se obțin
alimente
17-oestradiol Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru uz terapeutic și zootehnic
2-aminoethanol Toate speciile de la care se obțin alimente
2-aminoethanol-glucoronate Toate speciile de la care se obțin alimente
2-aminoethy dihydrogenphosphate
Toate speciile de la care se obțin alimente
2-pyrrolidone Toate speciile de la care se obțin alimente
În doze parenterale pînă la 40 mg/kg mc
3,5-diiodo-L-thyrosine Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
8-hydroxyquinoline Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic la animalele nou născute
Acetyl cysteine Toate speciile de la care se obțin alimente
Acetylsalicylic acid Toate speciile de la care se obțin alimente exceptînd peștele (1)
Acetylsalicylic acid DL-lysine Toate speciile de la care se obțin alimente exceptînd peștele (2)
Acizi alkyl benzen sulphonic linear cu lungimea lanțului alkyl de la C9 la C3, conținînd mai puțin decît 2,5% din lanțuri mai lungi de C13
Bovine Numai pentru uz topic
Acizi alkyl benzen sulphonic linear cu lungimea lanțului alkyl de la C9 la C13, conținînd mai puțin decît 2,5% din lanțuri mai lungi de C13
Ovine Numai pentru uz topic
Alfacalcidol Bovine Numai pentru bovine după parturiție
Alfaprostol Iepuri, bovine, porcine, cabaline Allantoin Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai pentru uz topic
Gel aloe vera și întregul extract de frunze de aloe vera
Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Aluminium salicylate, bazic Toate speciile de la care se obțin alimente, exceptînd peștele
Numai pentru uz topic
Ammonium lauryl sulphat Toate speciile de la care se obțin alimente
Amprolium Păsări Numai pentru uz oral Porcine, iepuri Numai pentru uz oral Ovine Nu se folosește la animalele în
lactație, al căror lapte este destinat consumului uman
Apramycin
Pui Nu se folosește la animalele ale căror ouă sunt destinate consumului uman
Atropine Toate speciile de la care se obțin alimente
Azagly-nafarelin Salmonide Nu se folosește la peștii ale căror ouă sunt destinate consumului uman
Azamethiphos Salmonide Bacitracin Bovine Numai pentru uz intramamar la
bovinele în lactație și pentru toate țesuturile, cu excepția laptelui
Beclomethasone dipropionate Cabaline Numai pentru inhalare Benzalkonium cchloride Toate speciile de la care se obțin Numai pentru folosirea ca
alimente excipient în concentrații de pînă 0,05%
Benzocaine Salmonide Benzylalcohol Toate speciile de la care se obțin
alimente Pentru folosirea ca excipient
Betaine Toate speciile de la care se obțin alimente
Betaine glucoronate Toate speciile de la care se obțin alimente
Biotin Toate speciile de la care se obțin alimente
Bismuth subnitrate Bovine Numai pentru uz intramamar Bituminosulfonates, săruri de ammonium și sodium
Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic Nu se folosește la animalele în lactație, al căror lapte este destinat consumului uman
Bovine Nu se folosește la animalele în lactație, al căror lapte este destinat consumului uman
Porcine
Bromhexine
Păsări Nu se folosește la animalele ale căror ouă sunt destinate consumului uman
Bronopol Salmonide Se folosește numai pentru ouăle fertilizate în fermă
Bronopol Pește
Brotizolam Bovine Numai pentru uz terapeutic Buserelin Toate speciile de la care se obțin
alimente
Butafosfan Bovine Numai pentru uz intravenos Butorphanol tartrate Cabaline Numai pentru administrare
intravenoasă Butyl 4-hydroxybenzoate Toate speciile de la care se obțin
alimente
Butylscopolaminium bromide Toate speciile de la care se obțin alimente
Carbasalate calcium Toate speciile de la care se obțin alimente exceptînd peștele (3)
Caffeine Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium aspartate Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium pantothenate Toate speciile de la care se obțin alimente
Carbetocin Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Cefacetrile Bovine Numai pentru uz intramamar și toate țesuturile exceptînd laptele
Cefalonium Bovine Numai pentru uz intramamar și tratament al ochilor, și pentru toate țesuturile exceptînd laptele
Cefazolin Bovine, ovine, caprine Numai pentru uz intramamar, exceptînd dacă ugerul poate fi folosit ca aliment pentru consum uman
Cefoperazone Bovine Numai pentru uz intramamar la bovinele în lactație și pentru toate țesuturile exceptînd laptele
Cetostearyl alcohol Toate speciile de la care se obțin alimente
Cetrimide Toate speciile de la care se obțin alimente
Chlorhexidine Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Chlorocresol Toate speciile de la care se obțin alimente
Chlorphenamine Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Clazuril Porumbei Cloprostenol Bovine, porcine, cabaline,
caprine
Coco alkyl dimethyl Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizarea ca excipient
Corticotropin Toate speciile de la care se obțin alimente
D-phe 6-luteinising-hormone eliberînd hormon
Toate speciile de la care se obțin alimente
Decoquinate Bovine, ovine Numai pentru uz oral Nu se folosește la animalele în lactație, al căror lapte este destinat consumului uman
Dembrexine Cabaline
Denaverine hydrochloride Bovine Deslorelin acetate Cebaline Detomidine Bovine, cabaline Numai în scopuri terapeutice Dexpanthenol Toate speciile de la care se obțin
alimente
Diclazuril Ovine Numai pentru uz oral la miei Diclazuril Toate rumegătoarele
Porcine Numai pentru uz oral
Diethyl phtalate Toate speciile de la care se obțin alimente
Diethylene glycol Bovine, porcine Dimanganese trioxide Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai pentru uz oral
Dimethy phtalate Toate speciile de la care se obțin alimente
Dinoprost Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Dinoprost Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Diprophylline Toate speciile de la care se obțin alimente
Doxapram Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Enilconazole Bovine, cabaline Numai pentru uz topic Ergometrine maleat Toate speciile de mamifere de la
care se obțin alimente Numai la animalele după fătare
Etamiphylline camsylate Toate speciile de la care se obțin alimente
Etamsylate Toate speciile de la care se obțin alimente
Ethanol Toate speciile de la care se obțin alimente
Ethyllactate Toate speciile de la care se obțin alimente
Etiproston tromethamine Bovine, porcine Fenpipramide hydrochloride Cabaline Numai pentru uz intravenos Fertirelin acetate Bovine Flumethrin Albine (miere) Folic acid Toate speciile de la care se obțin
alimente
Furosemide Bovine, cabaline Numai pentru administrarea
intravenoasă Glycerol formal Toate speciile de la care se obțin
alimente
Gonadotrophin eliberînd hormon
Toate speciile de la care se obțin alimente
Heptaminol Toate speciile de la care se obțin alimente
Hesperidin Cabaline Hesperidin methyl chalcone Cabaline Hexetidine Cabaline Numai pentru uz topic Human chorion gonadothrophin Toate speciile de la care se obțin
alimente
Human menopausal urinary gonadotrophin
Bovine
Humic acids și sărurile lor de sodium
Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Hidrochlorothiazide Bovine Hidrocortisone Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai pentru uz topic
Hydroxyethylsalycilate Toate speciile de la care se obțin alimente exceptînd peștele
Numai pentru uz topic
Compuși organici ai iodului-iodoform
Toate speciile de la care se obțin alimente
Isobutone Toate speciile de la care se obțin alimente
Isoflurane Cabaline Numai pentru uz ca anestezic Isoxsuprine Bovine, cabaline Numai pentru uz terapeutic Jecoris oleum Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai pentru uz topic
Ketamine Toate speciile de la care se obțin alimente
Ketanserin tartrate Cabaline Ketoprofen Bovine, porcine, cabaline
Acid L-tartaric și sărurile lui mono- și dibazice de sodium, potasium și calcium
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizarea ca excipient
Lactic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Lecirelin Bovine, cabaline, iepuri Levomethadone Cabaline Numai pentru uz intravenos Levothyroxine Toate speciile de mamifere de la
care se obțin alimente Lidocaine Cabaline Numai pentru anestezie local-
regional Lobeline Toate speciile de la care se obțin
alimente
Lupostriol Toate speciile de mamifere Malic acid Toate speciile de la care se obțin
alimente Pentru utilizarea ca excipient
Manganese carbonate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese chloride Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese gluconate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese glycerophosphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese oxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese pidolate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese ribonucleate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Manganese sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz oral
Mecillinam Bovine Numai pentru uz intrauterin Medroxyprogesteron acetate Ovine Numai pentru uz intravaginal
în scopuri zootehnice Melatonin Ovine, caprine Menadione Toate speciile de la care se obțin
alimente
Menbutone Bovine, ovine, caprine, porcine și cabaline
Menthol Toate speciile de la care se obțin alimente
Mepivacaine Cabaline Pentru uz intraarticular și epidural ca anestezic local
Mercaptamine hydrochloride Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Methyl nicotinate Bovine, cabaline Numai pentru uz topic Methyl salicylate Toate speciile de la care se obțin
alimente exceptînd peștele Numai pentru uz topic
Hidrocarburi minerale, de Toate speciile de la care se obțin Se exclud compușii aromați și
vîscozitate scăzută pînă la vascozitate înaltă inclusiv ceară microcristalina, aproximativ C10-C 60 alifatic, compuși ramificați alifatici și alicyclici
alimente nesaturați
N-butane Toate speciile de la care se obțin alimente
N-butanol Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizarea ca excipient
Natamycin Bovine, cabaline Numai pentru uz topic Neostigmine Toate speciile de la care se obțin
alimente
Nicoboxil Cabaline Numai pentru uz topic Nonivamide Cabaline Numai pentru uz topic Novobiocin Bovine Numai uz intramamar și pentru
toate țesuturile exceptînd laptele
Oleyloleate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Omeprazole Cabaline Numai pentru uz oral Oxytocin Toate speciile de mamifere de la
care se obțin alimente
Pancreatin Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Papain Toate speciile de la care se obțin alimente
Papaverine Bovine Numai vitei nou-născuți Paracetamol Porcine Numai pentru uz oral Peracetic acid Toate speciile de la care se obțin
alimente
Phenol Toate speciile de la care se obțin alimente
Phloroglucinol Toate speciile de la care se obțin alimente
Phytomenadione Toate speciile de la care se obțin alimente
Piperonly butoxide Bovine, ovine, caprine, cabaline Numai pentru uz topic Piperazine dihydrochloride Pui Pentru toate testurile exceptînd
ouăle Policresulen Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai pentru uz topic
Polyethylen glycol 15 hydroxy Toate speciile de la care se obțin Pentru utilizarea ca excipient
stearate alimente Polyethylen glycol 7 glyceryl cocoate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Polyethylene glycol stearate cu 8-40 unitați de oxyethylene
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizarea ca excipient
Ulei de ricin polyoxyl cu 30 la 40 unități de oxyethylene
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare ca excipient
Polysulphated glycosaminoglycan
Cabaline
Praziquantel Ovine, cabaline Numai pentru ovine care nu sunt în lactație
Preganant mare serum gonadotrophin
Toate speciile de la care se obțin alimente
Prethcamide (crotethamide și cropropamide)
Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Procaine Toate speciile de la care se obțin alimente
Progesteron(*) Bovine, caprine, ovine, cabaline (iepe)
Propane Toate speciile de la care se obțin alimente
Propylene glycol Toate speciile de la care se obțin alimente
Pyrantel embonate Cabaline Quatresin Toate speciile de la care se obțin
alimente Pentru uz ca și coagulant numai în concentrație de pînă la 0,5 %
R-cloprostenol Bovine, porcine, cabaline, caprine
Rifaximin Toate speciile de la mamifere de la care se obțin alimente Bovine
Numai pentru uz topic Numai pentru uz intramamar, exceptînd cazurile în care ugerul poate fi folosit ca aliment pentru consum uman
Romifidine Cabaline Numai pentru uz terapeutic Salicylic acid Toate speciile de la care se obțin
alimente, exceptînd peștele Numai pentru uz topic
Sodium boroformiate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium 2-methyl-2-phenoxy-propanoate
Bovine, porcine, caprine, cabaline
Sodium acetylsalicylate Toate speciile de la care se obțin
alimente, exceptînd peștele (4) Sodium benzyl 4-hydroxybenzoate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium butyl 4-hydroxybenzoate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium cetostearyl sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Sodium salicylate Toate speciile de la care se obțin alimente, exceptînd peștele
Numai pentru uz topic
Sodium salicylate Bovine, porcine Numai pentru uz oral, nu se administrează animalelor în lactație al căror lapte este destinat consumului uman
Sorbinat sesquioleate Toate speciile de la care se obțin alimente
Somatosalm Somon Sorbitan trioleate Toate speciile de la care se obțin
alimente
Strycnina Bovine Numai pentru uz oral în doze de 0,1 mg/kg bw
Sulfogaiacol Toate speciile de la care se obțin alimente
Tanninum Toate speciile de la care se obțin alimente
Tau fluvalinate Terpin hydrate Bovine, porcine, ovine, caprine Tetracaine Toate speciile de la care se obțin
alimente Numai ca anestezic
Theophylline Toate speciile de la care se obțin alimente
Thiamylal Toate speciile de mamifere de la care se obțin alimente
Numai pentru administrare intravenoasă
Thiopental sodium Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru administrare intravenoasă
Thiomersal Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru folosire ca și coagulat în vaccinuri mulidoze la o concentratie care nu depasește 0,02 %
Thymol Toate speciile de la care se obțin alimente
Tiaprost Bovine, ovine, porcine, cabaline Tiludronic acid, sare de disodiu Cabaline Numai pentru uz intravenos
Timerfonate Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru folosire ca și coagulat în vaccinuri mulidoza la o concentrație care nu depășește 0,02 %
Toldimfos Toate speciile de la care se obțin alimente
Tosylchloramide sodium Bovine Numai pentru uz topic Tosylchloramide sodium Pește Pentru folosire numai în apă în
care s-au născut Tricaine mesilate Pește Pentru folosire numai în apă în
care s-au născut Trichlormethiazide Toate speciile de mamifere de la
care se obțin alimente
Trimethylphloroglucinol Toate speciile de la care se obțin alimente
Vetrabutine hydrochloride Porcine Vincamine Bovine Pentru utilizare numai la
animalele nou născute Vitamine A Toate speciile de la care se obțin
alimente
Vitamine B1 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine B12 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine B2 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine B3 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine B5 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine B6 Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine E Toate speciile de la care se obțin alimente
Vitamine D Toate speciile de la care se obțin alimente
Wool alcohols Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz topic
Xylazine hydrochloride Bovine, cabaline Zinc aspartate Toate speciile de la care se obțin
alimente
(1) Nu se folosește la animalele al căror lapte sau ouă sînt destinate consumului uman. (2) Nu se folosește la animalele al căror lapte sau ouă sînt destinate consumului uman. (3) Nu se folosește la animalele al căror lapte sau ouă sînt destinate consumului uman. (4) Nu se folosește la animalele al căror lapte sau ouă sînt destinate consumului uman. (*) Numai pentru uz terapeutic intravaginal sau zootehnic. 3. Substanțe general recunoscute ca neprezentînd risc Substanțe farmacologic active
Specia de animale Alte dispoziții
Ebsinthium extract Toate speciile de la care se obțin alimente
Acethylmethionine Toate speciile de la care se obțin alimente
Adenosine și ai săi 5'-mono-, 5'-di- și 5'-triphosphatesAlanine
Toate speciile de la care se obțin alimente
Alanina Toate speciile de la care se obțin alimente
Aluminium hydroxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Aluminium monostearate Toate speciile de la care se obțin alimente
Amonium sulfate Toate speciile de la care se obțin alimente
Arginine Toate speciile de la care se obțin alimente
Asparagine Toate speciile de la care se obțin alimente
Aspartic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Benzoyl benzoate Toate speciile de la care se obțin alimente
Benzyl p-hydroxybezoate Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium borogluconat Toate speciile de la care se obțin alimente
Calcium citrate Toate speciile de la care se obțin alimente
Camphor Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz extern
Cardamon extract Toate speciile de la care se obțin alimente
Carnitine Toate speciile de la care se obțin alimente
Choline Toate speciile de la care se obțin alimente
Chymotrypsin Toate speciile de la care se obțin alimente
Citrulline Toate speciile de la care se obțin alimente
Cysteine Toate speciile de la care se obțin alimente
Cytidine și ai săi 5' -mono-, 5' -di- și 5' triphosphates
Toate speciile de la care se obțin alimente
Diethyl sebacate Toate speciile de la care se obțin alimente
Dimethicone Toate speciile de la care se obțin alimente
Dimethyl acetamide Toate speciile de la care se obțin alimente
Dimethyl sulphoxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Epinephrine Toate speciile de la care se obțin alimente
Ethyl oleate Toate speciile de la care se obțin alimente
Ethylendiamintetracetic acid și săruri
Toate speciile de la care se obțin alimente
Eucalyptol Toate speciile de la care se obțin alimente
Folliculo stimulator hormon (FSH) natural de la toate speciile și analogii lor sintetici
Toate speciile de la care se obțin alimente
Formaldehyde Toate speciile de la care se obțin alimente
Formic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Glutaraldehyde Toate speciile de la care se obțin alimente
Glitamic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Glutamine Toate speciile de la care se obțin alimente
Glycine Toate speciile de la care se obțin alimente
Guaiacol Toate speciile de la care se obțin alimente
Guanosine și ai săi 5' -mono-, 5' -di și 5' -triphosphates
Toate speciile de la care se obțin alimente
Heparina și sărurile sale Toate speciile de la care se obțin alimente
Histidine Toate speciile de la care se obțin alimente
Gonadotropina corionică umană (GCU și analogii săi sintetici)
Toate speciile de la care se obțin alimente
Acid hyaluronic Toate speciile de la care se obțin alimente
Inosine și ai săi 5' -mono-, 5' -di și 5' -triphosphatea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Inositol Toate speciile de la care se obțin alimente
Iron ammonium citrate Toate speciile de la care se obțin alimente
Iron dextran Toate speciile de la care se obțin alimente
Iron glucoheptonat Toate speciile de la care se obțin alimente
Isoleucine Toate speciile de la care se obțin alimente
Isopropanol Toate speciile de la care se obțin alimente
Lanolin Toate speciile de la care se obțin alimente
Leucine Toate speciile de la care se obțin alimente
Luteinisin hormon (HL natural pentru toate speciile și ai săi analogii sintetici)
Toate speciile de la care se obțin alimente
Lysine Toate speciile de la care se obțin alimente
Magnesium chloride Toate speciile de la care se
obțin alimente
Magnesium gluconate Toate speciile de la care se obțin alimente
Magnesium hypophosphite Toate speciile de la care se obțin alimente
Mannitol Toate speciile de la care se obțin alimente
Methionine Toate speciile de la care se obțin alimente
Methylbenzoate Toate speciile de la care se obțin alimente
Monothioglycerol Toate speciile de la care se obțin alimente
Montanide Toate speciile de la care se obțin alimente
Myglyol Toate speciile de la care se obțin alimente
Orgotein Toate speciile de la care se obțin alimente
Ornithine Toate speciile de la care se obțin alimente
Orotic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Pepsin Toate speciile de la care se obțin alimente
Phenylalanine Toate speciile de la care se obțin alimente
Poloxalene Toate speciile de la care se obțin alimente
Poloxamer Toate speciile de la care se obțin alimente
Polyethylene glycols (greutate moleculară de la 200-10000)
Toate speciile de la care se obțin alimente
Polysorbate 80 Toate speciile de la care se obțin alimente
Proline Toate speciile de la care se obțin alimente
Serine Toate speciile de la care se obțin alimente
Serotonin Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium chloride Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium cromoglycate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium dioctylsulfosuccinate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium formaldehydesulphoxylate
Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium lauryl sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium pyrosulphite Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium strearate Toate speciile de la care se obțin alimente
Sodium thiosulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
Thioctic acid Toate speciile de la care se obțin alimente
Threonine Toate speciile de la care se obțin alimente
Thymidine Toate speciile de la care se obțin alimente
Tragacanth Toate speciile de la care se obțin alimente
Trypsin Toate speciile de la care se obțin alimente
Tryptophan Toate speciile de la care se obțin alimente
Tyrosine Toate speciile de la care se obțin alimente
Ureea Toate speciile de la care se obțin alimente
Uridine și ai săi 5' -mono-, 5' -di și 5' -triphosphates
Toate speciile de la care se obțin alimente
Valine Toate speciile de la care se obțin alimente
Zinc oxide Toate speciile de la care se obțin alimente
Zinc sulphate Toate speciile de la care se obțin alimente
4. Substanțe utilizate în produsele medicamentoase veterinare homeopatice
Substanțe farmacologic activă
Specia de animale
Alte prevederi
Toate substanțele folosite în produsele medicinale veterinare homeopatice trebuie să aibă o concentrație în produs care să nu depășească 1:10000
Toate speciile de la care se obțin alimente
Adonis vemalis Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Acqua levici Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate.
Atropa belladonna
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Apocynum cannabinum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100. Numai pentru uz oral.
Aesculus hippocastanum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 10.
Agnus castus Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Ailanthus Toate speciile de la care se obțin
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile
altissima alimente homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Allium cepa Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Arnicae radix Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 10.
Artemisia abrotanum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Bellis perennis Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Calendula officinalis
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 10.
Camphora Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Cardiospermum licacabum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Convallaria majalis
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Crataegus Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Echinacea Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia. Numai pentru uz topic. Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu
depășească o parte la 10.
Eucalyptus globulus
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Euphrasia officinalis
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Ginkgo biloba Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Ginseng Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Hamamelis virginiana
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 10.
Harpagophytum procumbens
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Harunga madagascariensis
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Hypericum perforatum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Lachnanthes tinctoria
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Labaria pulmonaria
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Okoubaka Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Phytolacca americană
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Prunus laurocerasus
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Ruta graveolens
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000. Nu se utilizează la animale care produc lapte pentru consum uman.
Selenicereus andiflorus
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Serenoa repens Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Silybum marianum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Solidago virgaurea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Syzygium cumini
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Thuja occidentalis
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Turnera diffusa Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
Urginea maritimă
Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 100.
Numai pentru uz oral.
Virola sebifera Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații în produse care să nu depășească o parte la 1000.
Viscum album Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare în produse medicamentoase veterinare homeopate preparate în concordanță cu farmacopeile homeopate, numai în concentrații corespunzătoare tincturii mamă și diluțiilor acesteia.
5. Substanțe folosite ca aditivi alimentari în produsele alimentare destinate consumului uman. Substanța farmacologic activă
Specia de animale Alte prevederi
Subtanțele cu E-număr Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai substanțele aprobate ca aditivi în produsele alimentare destinate consumului uman
6. Substanța de origine vegetală. Substanța farmacologic activă Specia de animale Alte prevederi
Aloes, Barbados și Capae, extractul uscat standardizat și preparatele obținute din acestea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Anisi stellati fructus, extractele standardizate și preparatele din acestea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Angelicae radix aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Anisi aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Arnica montana (arnicae flos și arnicae planta total)
Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Balsamum peruvianum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Boldo folium Toate speciile de la care se obțin alimente
Capsici fructus acer Toate speciile de la care se obțin alimente
Carlinae radix Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Carvi aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Caryophylli aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Calendulae flos Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Centellae asiaticae extractum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Chrysanthemi cinerariifolii flos Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Cimicifugae racemosae rhizoma Toate speciile de la care se obțin alimente
Nu se utilizează la animale care produc lapte pentru consum uman
Cinchonae cortex, extracte standardizate și preparatele acestora
Toate speciile de la care se obțin alimente
Cinnamomi cassiae cortex, extracte standardizate și preparate din acestea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Cinnamomi ceylanici cortex, extracte standardizate și preparate din acestea
Toate speciile de la care se obțin produse animaliere
Condurago cortex, extracte standardizate și preparate din acestea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Cinnamomi cassiae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Cinnamomi ceylanici aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Citri aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Citronellae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Coriandri aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Cupressi aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Echinacea purpurea Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Eucalypti aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Foeniculi aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Frangulae cortex, extracte standardizate și preparate din acesta
Toate speciile de la care se obțin alimente
Gentianae radix, extracte standardizate și preparate din acestea
Toate speciile de la care se obțin alimente
Hamamelis virginiana Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Hippocastani semen Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Hyperici oleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Juniperi fructus Toate speciile de la care se obțin alimente
Lavandulae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Lauri folii aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Lauri fructus Toate speciile de la care se obțin alimente
Lespedeza capitata Toate speciile de la care se obțin alimente
Lini oleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Menthae arvensis aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Matricaria recutita și preparatele acesteia
Toate speciile de la care se obțin alimente
Majoranae herba Toate speciile de la care se obțin alimente
Matricariae flos Toate speciile de la care se obțin alimente
Medicago sativa extractum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Melissae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Melissae folium Toate speciile de la care se obțin alimente
Menthae piperitae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Millefolii herba Toate speciile de la care se obțin alimente
Myristicae aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru utilizare la animale nou născute
Produse de oxidare a Terebinthinae Bovine, porcine, ovine, caprine
Extract de Pyrethrum Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Quercus cortex Toate speciile de la care se obțin alimente
Quillaia saponins Toate speciile de la care se obțin alimente
Rhei radix, extracte standardizate și preparatele acesteia
Toate speciile de la care se obțin alimente
Ricini oleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Pentru utilizare ca excipient
Rosmarini aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Rosmarini folium Toate speciile de la care se obțin alimente
Ruscus aculeatus Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Salviae folium Toate speciile de la
care se obțin alimente
Sambuci flos Toate speciile de la care se obțin alimente
Sinapis nigrae semen Toate speciile de la care se obțin alimente
Strychni semen Bovine, ovine, caprine
Numai pentru uz oral la doze pînă la echivalentul a 0,1 mg stricnina/kg corp
Symphyti radix Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local pe pielea intactă
Terebinthinaea aetheroleum rectificatum
Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Terebinthinae laricina Toate speciile de la care se obțin alimente
Numai pentru uz local
Thymi aetheroleum Toate speciile de la care se obțin alimente
Tiliae flos Toate speciile de la care se obțin alimente
Utical herba Toate speciile de la care se obțin alimente
7. Agenți antiinfecțioși Substanța farmacologic activă
Specia de animale Alte prevederi
Acid oxalic Albine producătoare de miere
8. Agenți antiinflamatori
Substanța farmacologic activă
Specia de animale Alte prevederi
Carprofen Bovine Numai pentru laptele de bovină
Anexa nr. 3 la Norma sanitar-veterinară privind procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală
Lista substanțelor farmacologic active pentru care
au fost stabilite limite maxime admisibile de reziduuri provizorii
Substanța farmacologic activă
Reziduu Specia de animale
Limita maximă de reziduuri
Produsul de analizat
Alte dispoziții
1. Medicamente antiinfecțioase 1.1. Antibiotice 1.1.1. Macrolide
50 mg/kg Piele și grăsime
Acetyl-isovaleryl-tylosin
Suma de acetyl-isovaleryl-tylosin și 3-0-acetyltylosin
Păsări
50 mg/kg Ficat
Nu se folosește la animalele care produc ouă destinate consumului uman
1.1.2. Quinolone
100 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime 150 mg/kg Ficat
Oxolinic acid
Oxolinic acid
Bovine
150 mg/kg Rinichi
Nu se utilizează la animalele care produc lapte pentru consum uman
1.2.1. Florfenicol și compușii săi
50 mg/kg Mușchi 50 mg/kg Grăsime și
piele 50 mg/kg Ficat
50 mg/kg Rinichi
2. Agenți antiparazitari 2.1. Piretroide
25 mg/kg Mușchi 250 mg/kg Grăsime 25 mg/kg Ficat 25 mg/kg Rinichi
Fenvalerate (suma de izomeri RR, SS, RS și SR)
Bovine
40 mg/kg Lapte
2.2. Derivați de triazinetrione Toltrazuril Toltrazuril
sulfone Bovine 100 mg/kg Mușchi
150 mg/kg Grăsime 500 mg/kg Ficat 250 mg/kg Rinichi
Nu se folosește la animalele care produc lapte destinat consumului uman
3. Agenți acționînd asupra sistemului de reproducere 3.1. Progestone
0,5 mg/kg Mușchi 0,5 mg/kg Grăsime 0,5 mg/kg Ficat
Flugestone acetat
Flugestone acetat
Ovine, caprine
0,5 mg/kg Rinichi
Numai pentru uz terapeutic sau zootehnic
0,5 mg/kg Mușchi 0,5 mg/kg Grăsime 0,5 mg/kg Ficat 0,5 mg/kg Rinichi
Norgestomet Norgestomet Bovine
0,15 mg/kg Lapte
Numai pentru uz terapeutic sau zootehnic
Anexa nr. 4
la Norma sanitar-veterinară privind
procedurile de stabilire a limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală
Lista substanțelor farmacologic active pentru care nu s-a fixat
o limită maximă admisibilă de reziduuri
Nr. crt.
Substanța farmacologic activă
1 Aristotochia spp. și preparatele sale 2 Cloramfenicol 3 Cloroform 4 Clorpromazina 5 Colchicina 6 Dapsone 7 Dimetridazol 8 Metronidazol 9 Nitrofurani (inclusiv Furazolidona) 10 Ronidazol
Top Related