Nichita StnescuSufletul metalic al oraului

Se face sear i orizontul coboar.Oraul i ridic un cartier spre lun.E un sunet de fier, de cabluri ntinse.Umbrele oamenilor ncep s apun.

Cnd ridic braul, umbra lui ascuitizbete captul strzii de unde vii, necunoscut,de parc-a fi zvrlit la ntreceri o lancepe care o primeti nepstor n scut.

Eti sufletul de metal al oraului.n amurguri apari n pieele ovale:- Ceteni, s-a fcut sear. ncep serbrile!(Braele tale brbteti par dou macarale)

Te-ntlnesc uneori, cnd m-ntorc de la lucru.Gndurile izbesc n stele i ele rsun.De-a lungul stlpilor zveli, cnd m-ntorcde la lucru,un cartier al oraului se ridic la lun.

Nu te recunosc nicviodat de la prima privire;iei mereu un alt chip.Azi mi-apari ca o schel ndrgostitde tainicul zenit.