Nichita Stanescu - Balada motanului

Motan m-as fi dorit sa fiucu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare si mustete lungi, c-un ochi verzui si-un ochi caprui.La ora cnd tiris-grapiszapada noptii se adunaeu, cocotat pe-acoperis, sa urlu a pustiu la luna.Si-atuncea, sapte gospodinesa dea cu bolovani n minesi sa ma-njure surd, de Domnul, ca le-am stricat, urlind, tot somnul.De sus, din virful saptaminii, sa le rinjesc urlat, scirbos:iubesc doar locul nu stapinii, precum fac ciinii pentr-un os.Si iarasi sapte gospodinesa dea cu bolovani n mine, iar eu sa urlu, urlu-ntrunaatt ct n-o apune luna.Motan m-as fi dorit sa fiucu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare si mustete lungic-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Cnd zorii ziua o deznoadasa ma tot duc, sa ma tot ducsi tinicheaua prinsa-n coadas-o zdranganesc pe strazi, nauc.Jegos si obosit, apoi, cu matele n liturghie, sa ma adun, sa ma-ncovoiprin albiturile-n fringhie.Ca-n fata unui sobolanspinarea sa mi-o fac colansa scuip, sa scuip si-n urma iarhai-hui sa plec pe strazi, hoinar.Pisicile de prin vecinisa le gonesc pe la pricini, sa-mi fete fiecare-un puic-un ochi verzui si-un ochi caprui.Iar cnd o fi uitat sa morla circiuma din mahalasorbita-n calea pumnilorposirca acra viu sa stea."Hei... viata, viata... iesi din corthai, pune-mi-te iar pe dant...te uita... zace colo-n santmotanul mort, motanul mort..."