Charles Spurgeon
= 1 =
Înaintea porții strâmte
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 2 =
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 3 =
ÎNAINTEA
PORȚII STRÂMTE
Charles Spurgeon
= 4 =
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE Charles Haddon Spurgeon
© 2017 Asociația MAGNA GRATIA.
Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin fotocopiere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în re-cenzii, fără permisiunea prealabilă a dețină-torului drepturilor de autor.
Publicat în original sub titlul Before the Wicket Gate.
Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.
Dacă nu este precizat altfel în text, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Socie-tatea Biblică Interconfesională din Româ-nia (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisi-une.
Traducerea: Asociația MAGNA GRATIA.
Tehnoredactare și design pentru ediția electronică: Asociația MAGNA GRATIA.
RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!
Este interzis în mod expres:
imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prieteni și rude;
imprimarea profesională (la ti-pografie, indiferent dacă produ-sul este comercializat sau nu);
stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de internet, portaluri sau transmiterea pe cale electronică, altfel decât a link-urilor către website-ul unde acestea sunt stocate în original.
copierea și republicarea a peste 250 de semne/publicație pe alte portaluri, pagini de internet, blo-guri, în publicații tipărite sau în predici, prezentări, conferințe etc.
Politica de copyright completă este dis-ponibilă la adresa de internet: http://www.magnagratia.org/copy-right.html
Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: [email protected] Internet: www.magnagratia.org
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 5 =
CUPRINS
Prefață 7
Capitolul 1. Trezirea 9
Capitolul 2. Doar prin Isus 15
Capitolul 3. Credința personală în Hristos 23
Capitolul 4. Credința – un lucru foarte simplu 33
Capitolul 5. Frica de a crede 43
Capitolul 6. Dificultatea de a crede 51
Capitolul 7. O cercetare folositoare 59
Capitolul 8. Un obstacol real 67
Capitolul 9. Despre întrebările nesfârșite 73
Capitolul 10. Fără credință, nu există mântuire 81
Capitolul 11. Pentru cei care au crezut 85
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 6 =
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 7 =
Prefață
Milioane de oameni locuiesc în regiuni îndepărtate și în
același timp departe de Dumnezeu și de pacea sufletului. Noi
ne rugăm pentru ei și îi avertizăm. Dar acum trebuie să ne
ocupăm de un grup mai restrâns, care nu sunt departe de Îm-
părăție, ci au sosit înaintea porții strâmte, care este așezată
la începutul căii care duce la viață. Cineva s-ar putea gândi că
acești oameni se grăbesc să intre. Deasupra porții se află o
invitație deschisă de a intra fără plată, un bun venit aștep-
tându-i și spunându-le că aceasta este singura cale către viața
veșnică. Cel tulburat și împovărat ar părea să fie cea mai pro-
babilă persoană care va intra și își va începe călătoria către
cer. Dar ce anume îi oprește pe acești oameni?
Tocmai aceasta doresc să descopăr aici. Sărmani prie-
teni! Ei au venit de departe, au ajuns aici, iar calea creștină
pe care au căutat-o se află chiar în înaintea ochilor lor. Dar
de ce nu se avântă ei dintr-o dată pe drumul pelerinului? Din
nefericire, au o mulțime de motive și, oricât de lipsite de ra-
țiune ar fi, este nevoie de o persoană foarte înțeleaptă pentru
a răspunde la toate acestea. Eu nu pretind că pot răspunde
tuturor acestor obiecții, dar Domnul poate să îndepărteze ne-
bunia care le-a cuprins inima și doar El poate să conducă o
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 8 =
persoană să facă marele pas, pasul hotărâtor spre veșnicie.
Totuși, Domnul lucrează prin instrumentele Lui, și am scris
această carte cu dorința fierbinte ca El să o folosească pentru
scopul binecuvântat de a-i conduce pe căutători la încrederea
imediată și simplă în Domnul Isus Hristos.
Persoana care nu va face pasul credinței, începând călă-
toria către cer, va pieri. Și ar fi un lucru îngrozitor să mori
tocmai înaintea porții care duce la viață. Aproape mântuit,
dar cu totul pierdut! Este cea mai groaznică situație. Așa cum
au murit oamenii aflați lângă arca lui Noe când a venit poto-
pul, așa va fi pierdut și cel care se află la doar un metru de
Hristos, dar nu își pune încrederea în El. De aceea, am o do-
rință fierbinte să îi conduc pe prietenii mei ezitanți peste
acest prag. Intrați! Intrați!, este îndemnul meu urgent. Între-
barea mea este: „De ce stați afară?” Fie ca Duhul Sfânt să facă
eficiente rugămințile mele în inimile multora care își în-
dreaptă privirile către aceste pagini! Fie ca El să pună la lucru
puterea Sa extraordinară pentru a da naștere dintr-o dată cre-
dinței în suflet.
Cititorule, dacă Dumnezeu binecuvântează această carte
spre binele tău, fă-i autorului această favoare: fie împrumută
exemplarul tău cuiva care stă ezitant în fața porții, fie cum-
pără încă unul și dăruiește-l mai departe. Dorința lui fierbinte
este ca această carte să fie de ajutor multor mii de suflete.
Încredințez această carte în mâinile lui Dumnezeu, căci
fără harul Lui nu va rezulta nimic bun din tot ceea ce am scris.
Charles Haddon Spurgeon
= 9 =
1
Trezirea
Există o mulțime de oameni care nu manifestă nicio pre-
ocupare în legătură cu lucrurile veșnice. Lor le pasă mai mult
de câini și pisici decât de propriile suflete. Este un lucru bun
să ajungi să te gândești la propria persoană și la felul în care
vei sta înaintea lui Dumnezeu și a lumii veșnice. Acest lucru
este adesea un semn că mântuirea se apropie de noi. În mod
natural, noi nu găsim nimic plăcut în anxietatea pe care pre-
ocupările spirituale ne-o cauzează și, de aceea, încercăm să
ne întoarcem la somnul nostru. Dar este un lucru periculos să
amâni acest lucru când moartea și judecata sunt atât de si-
gure. Dacă Domnul ne-a ales la viață veșnică, El nu ne va lăsa
să ne întoarcem la somnul nostru spiritual. Dacă suntem sen-
sibili la lucrurile veșnice, ne vom ruga ca anxietatea legată de
sufletele noastre să nu se disipeze câtă vreme nu suntem
mântuiți cu adevărat.
Cel ce a suferit în locul meu,
Va fi Medicul meu;
Nu voi fi mângâiat,
Până ce Isus mă va fi aflat.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 10 =
Ar fi un lucru îngrozitor să mergi până în Iad visând, și
acolo să te trezești descoperind o prăpastie imensă între tine
și Rai. La fel de teribil ar fi să fi fost alertat să scapi de mânia
care vine și să ignori acea influență care te avertizează, întor-
cându-te la lipsa ta de sensibilitate. Am observat că cei care
trec peste convingerile lor și continuă în păcatele lor nu mai
sunt atât de ușor de influențat data următoare, când sufletele
lor sunt provocate. Fiecare trezire care este lepădată face ca
sufletul să fie mai somnoros decât înainte și mai puțin proba-
bil să fie stârnit la simțăminte spirituale. De aceea, inimile
noastre ar trebui să fie puternic tulburate chiar și la gândul
de a încerca să scăpăm de această cercetare în orice alt fel
decât cel corect. Anumiți oameni au fost „vindecați” de boală
printr-o falsă medicină, care doar a mascat simptomele, așa
încât ei au murit mai târziu. A fi vindecat de cercetarea minții
printr-o falsă speranță ar fi un lucru groaznic: remediul ar fi
mai rău decât boala însăși. Ar fi mult mai bine dacă blândețea
conștiinței ne-ar face să experimentăm ani îndelungați de an-
xietate, decât să o pierdem și să pierim în împietrirea inimii.
Dar a fi doar treziți să ne vedem pericolul spiritual nu
este un lucru suficient pentru a rămâne satisfăcuți cu aceasta,
sau ca să ne permită să supraviețuim de la o lună la alta. Dacă
aș suna alarma când mi-aș descoperi casa în flăcări, n-aș pu-
tea să stau pe marginea patului și să-mi spun: „Sper că sunt
cu adevărat treaz! Sunt profund recunoscător că n-am fost lă-
sat să îmi continui odihna!” Nu, ci mi-aș dori să scap de
moarte și aș goni către ușă sau fereastră pentru a ieși afară
din casă, așa încât să nu mor în locul în care mă găsesc. Nu
mi-ar fi de niciun folos să mă ridic din pat, și totuși să nu
scap. Țineți minte – trezirea nu este echivalentă mântuirii.
TREZIREA
= 11 =
Un om poate ști că este pierdut, și totuși să nu fie niciodată
mântuit. El poate fi gânditor, și totuși să moară în păcatele
sale. Dacă descoperi că ești falit, doar a te gândi la datoriile
tale nu este totuna cu a le plăti.
Un om poate să-și cerceteze rănile pe tot parcursul anu-
lui, dar acestea nu vor putea fi vindecate doar pentru că omul
simte durerea asociată cu ele și doar pentru că le poate socoti.
Să ispitești o persoană să rămână satisfăcută cu simțământul
păcatului este un truc al diavolului. Un alt truc al amăgitoru-
lui este să sugerezi minții faptul că păcătosul nu poate să-și
pună credința în Hristos până când nu simte un anume grad
de disperare, pentru a adăuga astfel la lucrarea ispășitoare a
Mântuitorului. Trezirile noastre nu au ca scop să-L ajute pe
Mântuitorul, ci să ne ajute pe noi să venim la El. Este absurd
să-ți imaginezi că faptul că sunt conștient de păcat ar ajuta cu
ceva la îndepărtarea păcatului. Este ca și cum aș gândi că apa
n-ar putea să-mi curețe fața dacă nu am privit suficient de
mult timp în oglindă și dacă nu mi-am numărat petele de mur-
dărie de pe frunte. Un simțământ al nevoii de a fi mântuit
prin har este un semn foarte bun, dar omul are nevoie de în-
țelepciune pentru a se folosi de acest simțământ în mod co-
rect, și pentru a nu face un idol din el. Anumiți oameni par să
se fi îndrăgostit de îndoielile, temerile și tulburările lor. Nu
poți să-i îndepărtezi de teroarea propriilor minți, căci par li-
piți de ea. Se spune că cele mai mari probleme de la o herghe-
lie se petrec atunci când staulul cailor este cuprins de foc, căci
în acele clipe nu-i mai poți scoate din grajd. Dacă te-ar urma
doar, ar putea scăpa de flăcări, dar ei par să fie paralizați de
frică, iar acest lucru îi împiedică să scape din foc. Cititorule,
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 12 =
vei lăsa ca frica judecății să te împiedice să scapi tocmai de
ea?
Un om care fusese pus într-o temniță întunecată și mi-
zeră vreme de mulți ani ajunsese lipsit de dorința de a pleca
din ea. Ușa s-a deschis, dar el a insistat cu lacrimi să i se per-
mită să stea în locul în care fusese închis vreme de atâția ani.
Să te simți bine în închisoare? Alipit de cătușele acelea de fier
și de mâncarea din pușcărie? Cu siguranță că trebuie să fi fost
un nebun. Ești dornic cumva să rămâi treaz, dar nimic mai
mult? Nu vrei să fii iertat cât de repede este posibil? Dacă vrei
să stai în anxietate, cu siguranță că trebuie să îți fi ieșit în-
trucâtva din minți! Dacă pacea este la îndemână, ia-o de în-
dată. De ce să accepți întunericul gropii, unde picioarele ți se
cufundă în noroi? (Psalmii 40:2) Lumina este la îndemâna ta,
lumina cerească – de ce să stai în întuneric și să mori în dis-
perare? Nici măcar nu-ți poți imagina cât de aproape este
mântuirea de tine. Dacă ai ști, cu siguranță că ți-ai întinde
mâna și ai prinde-o, căci este aproape de tine și îți este oferită
de îndată.
Nu te gândi că sentimentele de disperare îți vor câștiga
îndurarea. Atunci când Pelerinul, aflat pe calea care ducea la
Poarta cea Strâmtă, s-a poticnit în Mlaștina Disperării – crezi
că noroiul acela de pe hainele lui i-a fost de vreun ajutor în a
fi primit mai ușor la poartă? Pelerinul n-a gândit în felul
acesta, și nici tu n-ar trebui să crezi așa ceva. Nu ceea ce tu
simți te mântuiește, ci ceea ce Isus Hristos a simțit atunci
când a șters păcatul, pe cruce.
Imaginează-ți că un prieten a venit să ne vadă, și el a
călătorit cu tramvaiul prin orașul aglomerat. Dintr-o dată,
TREZIREA
= 13 =
fața lui pălește. Îl întrebăm care este problema, iar el răs-
punde: „Mi-am pierdut portofelul, și avea în el toți banii mei.”
Apoi el vorbește despre sumă cu mare precizie, descriind ce-
curile, bancnotele și monezile pe care le avusese. Noi îi spu-
nem că trebuie să fie o sursă de mare mângâiere să știe cu
atâta precizie câți bani a pierdut. Dar el nu pare să aprecieze
consolarea noastră. Îl asigurăm că ar trebui să fie recunoscă-
tor să știe atât de exact câți bani a pierdut, căci mulți oameni
trebuie să își pierdut portofelele și totuși să fie incapabili să-
și amintească cu ce pagubă s-au ales. Prietenul nostru nu
zâmbește absolut deloc. „Nu mă ajută cu nimic să știu cât am
pierdut”, răspunde el. „Spuneți-mi unde să-l găsesc și abia
atunci mă ajutați. Nu-mi este de niciun folos și nu mă poate
mângâia cu nimic doar să știu cât am pierdut.”
În același fel, a crede că ai păcătuit și că sufletul tău este
pierdut și obiectul dreptății lui Dumnezeu este un lucru foarte
bun, dar nu te va salva. Mântuirea nu vine prin a cunoaște
necazul în care te afli, ci prin a te agăța cu totul de eliberarea
care-ți este pusă la dispoziție în Hristos Isus. Un om care re-
fuză să privească la Hristos, dar persistă în atașamentul față
de păcatul și ruina lui, ne amintește de acel băiat care a arun-
cat o monedă într-o gură de canal din Londra, și s-a tot învâr-
tit acolo ceasuri la rând, găsindu-și mângâiere prin a spune,
„Pe-acolo a alunecat! Chiar printre acele două bare de fier l-
am văzut căzând.” Sărmanul băiat! Indiferent cât de bine își
va aminti evenimentul, poate chiar mulți ani de acum înainte,
doar asta nu îi v-a aduce înapoi moneda. Să învățăm din acest
lucru.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 14 =
= 15 =
2
Doar prin Isus
N-am putea spune sufletului căutător prea des sau prea
clar faptul că singura lui speranță la mântuire stă în Domnul
Isus Hristos. Aceasta ține complet de El, doar de El și numai
de El. Isus este cu totul suficient pentru a-l salva atât de vi-
novăția, cât și de puterea păcatului. Numele Lui este Hristos,
pentru că „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Ma-
tei 1:21). „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”
(Matei 9:6). El este înălțat în slavă „ca să dea ... pocăința și
iertarea păcatelor” (Faptele Apostolilor 5:31). Dumnezeu a
găsit potrivit încă din vechime să rânduiască o metodă de
mântuire care să fie dependentă în totalitate de singurul Său
Fiu. Pentru a împlini această mântuire, Domnul Isus Hristos
a devenit om și, fiind găsit în asemănare cu omul, S-a făcut
ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Dacă ar fi
fost posibilă o altă cale de eliberare, cupa amărăciunii ar fi
fost luată de la El. În cazul în care noi am fi putut să fim sal-
vați cu un preț mai mic decât viața Lui, ar fi fost normal și
rațional ca Preaiubitul cerului să nu fi murit pentru a ne
salva. Harul infinit avea nevoie de o jertfă măreață. Dragostea
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 16 =
infinită s-a supus morții de dragul nostru. Cum am putea visa
că ar exista o altă cale decât aceea pe care Dumnezeu ne-a
oferit-o cu un asemenea preț și ne-a prezentat-o în Sfânta
Scriptură atât de simplu și atât de insistent? Este adevărat că:
„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un
alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”
(Faptele Apostolilor 4:12).
A presupune că Domnul Isus Hristos mântuiește doar pe
jumătate și că ar mai exista ceva de făcut sau de simțit de
către oameni, pentru a finaliza lucrarea Lui, este un lucru rău.
Ce-am putea adăuga noi sângelui și neprihănirii Lui? „Toate
faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).
Am putea petici zdrențele noastre pe țesătura de preț a nepri-
hănirii Lui divine? Zdrențele și hainele de un alb strălucitor
puse alături? Gunoaiele noastre și aurul Său curat? Chiar și
numai a ne imagina un astfel de lucru este o insultă la adresa
Mântuitorului. Am păcătuit suficient ca să o adăugăm și pe
aceasta la toate celelalte nelegiuiri ale noastre.
Chiar dacă am fi avut vreo neprihănire proprie, cu care
să ne lăudăm, chiar dacă frunzele noastre de smochin ar fi
mai mari decât în mod obișnuit și n-ar fi pălite total, am cădea
de înțelepți dacă le-am da deoparte și dacă am accepta nepri-
hănirea care este cu mult mai plăcută înaintea lui Dumnezeu
decât orice merit al nostru. Domnul trebuie să vadă mai mult
ceea ce este acceptabil în Fiul Său decât ceea ce vede în cele
mai bune reușite ale noastre. Cele mai bune reușite ale noas-
tre! Până și aceste cuvinte par ironice, chiar dacă au fost
scrise cu bună intenție. Ce ar exista atât de bun în vreunul
dintre noi? „Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu
este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani
DOAR PRIN ISUS
= 17 =
3:12). Eu, cel care scrie aceste rânduri, aș mărturisi fără oco-
lișuri că nu am în mine nici măcar o bunătate de mărimea
unui fir de păr. N-aș putea să produc nici măcar o zdreanță,
sau o bucată dintr-o zdreanță. Sunt total falit. Dar chiar dacă
aș avea cel mai fin costum, făcut din fapte bune pe care până
și mândria și le-ar putea imagina, l-aș rupe în bucăți ca să pot
să mă îmbrac doar cu haina mântuirii, care îmi este dată fără
plată de Domnul Isus, și care este constituită din garderoba
cerească a meritelor Sale.
Atunci când nădăjduim să primim orice lucru bun doar
de la El, atunci Îl glorificăm cel mai mult pe Domnul nostru
Isus Hristos. Acest lucru semnifică faptul că Îl tratăm așa cum
merită să fie tratat și, întrucât El este Dumnezeu, și deasupra
Lui nu mai este nimeni, și este și normal să privim la El și să
fim mântuiți.
Aceasta înseamnă să Îl tratăm așa cum Îi place să fie
tratat, căci El îi cheamă la Sine pe toți cei ce se trudesc și pe
toți cei ce sunt împovărați, iar El le va da odihnă. A-ți imagina
că El nu poate să mântuiască până la capăt înseamnă să-L li-
mitezi pe Sfântul lui Israel și să diminuezi puterea Lui; în-
seamnă să batjocorești inima iubitoare a Prietenului păcăto-
șilor și să arunci o umbră de îndoială asupra dragostei Lui. În
oricare dintre aceste cazuri, am comite un păcat crud împo-
triva celor mai milostive aspecte ale cinstei ce I se cuvine, și
care constau din abilitatea și dorința Lui de a-i mântui pe toți
cei care vin la Dumnezeu prin El.
Copilul aflat în pericolul de a fi cuprins de incendiu se
agață doar de pompier și își pune încrederea în acesta. El nu
ridică întrebări cu privire la puterea brațelor pompierului de
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 18 =
a-l purta sau cu privire la zelul inimii lui de a-l salva. El doar
se agață de pompier. Fierbințeala flăcărilor este teribilă, fu-
mul este înecăcios, dar copilul rămâne agățat, iar eliberatorul
lui îl va conduce rapid în siguranță. Agață-te de Isus cu ace-
eași siguranță de copil, căci El poate și te va scoate din peri-
col, din flăcările păcatului.
Natura Domnului Isus ar trebui să ne inspire cu cea mai
deplină siguranță. Întrucât El este Dumnezeu, El poate să ne
și mântuiască. Întrucât El este Om, este și plin de toată plină-
tatea cu care ne binecuvântează. Întrucât El este deopotrivă
Dumnezeu și Om într-o Persoană măreață, El îl întâlnește pe
om în calitatea Sa umană și pe Dumnezeu în sfințenia Lui.
Scara este suficient de lungă pentru a se întinde de la Iacov,
cel plecat înaintea lui Dumnezeu pe pământ, până la Iehova,
DOAR PRIN ISUS
= 19 =
Cel care domnește în ceruri. A aduce o altă scară ar fi ca și
cum am presupune că El a eșuat să ofere un pod suficient de
lung pentru această distanță, și a-L dezonora în chip inimagi-
nabil. Dacă până și a adăuga cuvintelor Sale înseamnă să atra-
gem un blestem asupra noastră, ce ar putea însemna să pre-
tindem că am adăuga ceva la El? Amintește-ți că El, doar El
este calea, iar să presupui că noi trebuie, într-un fel sau altul,
să adăugăm căii divine, înseamnă a fi suficient de aroganți să
ne gândim că am putea adăuga ceva Lui. Departe de noi un
astfel de gând! Fii dezgustat de așa ceva ca de o blasfemie
căci, în esență, aceasta ar fi cea mai rea dintre blasfemiile ce
s-ar putea rosti împotriva Domnului dragostei.
A veni la Isus cu un preț în mâna ta ar fi o mândrie de
nesuportat, chiar dacă am avea vreun merit pe care să-l pu-
tem aduce. Ce să-I dăm noi Lui, de care să aibă nevoie? Ce am
putea să-I aducem, de care El să aibă nevoie? Și-ar vinde El
oare binecuvântările neprețuite ale răscumpărării Lui? Ceea
ce El a împlinit cu sângele inimii Lui, le-ar pune El oare în
negoț cu noi, le-ar da El pe lacrimile, promisiunile, perfor-
manțele noastre religioase, pe sentimentele sau faptele noas-
tre? El nu Se coboară să Se vândă ca la piață: El va dărui totul
fără plată, așa cum este nimerit dragostei Lui regale.
Dar omul care a oferit un preț înaintea Lui nu știe cu
cine are de-a face și nici cât de grav Îi stârnește Duhul la mâ-
nie. Păcătoșii ce vin cu mâinile goale pot să capete tot ce-și
doresc. Tot ceea ce ei ar putea avea nevoie se găsește în Isus,
iar El dăruiește totul celor care cer. Dar trebuie să credem că
El este totul în tot și trebuie să nu îndrăznim să rostim un
cuvânt care să sugereze că am putea completa ceea ce El a
finalizat sau să ne facem pe noi mai pregătiți pentru ceea ce
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 20 =
ne dăruiește atunci când venim ca niște păcătoși lipsiți de me-
rite.
Motivul pentru care putem avea speranță pentru ierta-
rea păcatelor și viața veșnică, prin credința în Domnul Isus,
stă în faptul că Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile. El S-a
jurat pe Sine în Evanghelie că îi va salva pe toți cei care își
pun credința cu adevărat în Domnul Isus, iar El nu va întoarce
niciodată spatele promisiunii Lui. El găsește atât de plăcut să
Îl trimită pe singurul Său Fiu, încât Își găsește în același timp
plăcerea în toți cei care își pun nădejdea în El, care este sin-
gura speranță pentru ei. Însuși mărețul Dumnezeu Îl prinde
în mâna Sa pe cel care s-a alipit de Fiul Lui. El împlinește
mântuirea pentru toți cei care caută acea mântuire venind la
Răscumpărătorul care a fost junghiat. Spre onoarea Fiului
Său, El nu va tolera ca omul care își pune încrederea în El să
fie dat de rușine. „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan
3:36), căci Dumnezeul veșnic l-a luat în mâinile Sale, și l-a
făcut părtaș vieții Lui. Dacă ți-ai pus încrederea doar în Isus,
nu trebuie să te temi, căci vei fi mântuit cu siguranță, atât
acum, cât și în ziua revenirii Lui.
Atunci când omul se pocăiește și crede în Hristos, există
o unire ce are loc între el și Dumnezeu, iar acea unire îi ga-
rantează binecuvântarea. Credința ne mântuiește pentru că
ea ne face să ne agățăm de Hristos Isus, iar El este una cu
Dumnezeu, aducându-ne astfel în părtășie cu Dumnezeu.
Mi s-a spus că, în urmă cu câțiva ani, în apropiere de
Cascada Niagara, s-a răsturnat o barcă iar doi bărbați au fost
luați de ape și duși către dezastru. Câțiva oameni de pe mal
au reușit să arunce o frânghie către aceștia, și amândoi au
DOAR PRIN ISUS
= 21 =
prins-o. Unul dintre ei s-a ținut strâns de ea și a fost adus în
siguranță la mal, dar celălalt a văzut un buștean mare plutind
în apropiere și, abandonând frânghia, s-a agățat de acel lemn.
Probabil că el se gândise că îi va fi mai bine datorită mărimii
lui dar, pentru că nu exista nicio frânghie care să-l țină legat
de mal, aceasta l-a dus până peste marginea cascadei. Mări-
mea acelui buștean n-a fost de niciun ajutor celui care s-a
agățat de el. Era nevoie de o ancoră ca acesta să poată fi adus
la mal în siguranță. În mod asemănător, atunci când un om
își pune încrederea în meritele lui, în faptele lui bune, în ru-
găciunile lui, în dărnicia, ritualurile lui sau orice alte lucruri
de acest fel, el nu va fi mântuit, pentru că între el și Dumne-
zeu nu există nicio unire prin Isus Hristos. Dar credința, chiar
dacă ar părea că este o frânghie firavă, ea se găsește pusă în
mâna mărețului Dumnezeu, pe malul care este sigur. Puterea
infinită a Lui susține frânghia de legătură și îl trage pe om de
la distrugere. O, binecuvântarea credinței, care ne unește cu
Dumnezeu prin Mântuitorul rânduit de El, Isus Hristos! Citi-
torule, nu ți se par aceste cuvinte de bun simț? Gândește-te la
ele și fie ca, în curând, să existe o legătură de unire între tine
și Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus!
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 22 =
= 23 =
3
Credința personală
în Hristos
Există astăzi o tendință groaznică de a-L scoate pe Hris-
tos din Evanghelie. Gândește-te cum ar fi să scoți făina din
rețeta pâinii. Oamenii aud explicată calea mântuirii și sunt de
acord că ea este biblică și că oferă soluția completă la pro-
blema lor, dar uită că un plan n-are nicio utilitate dacă nu este
pus în practică. Ei uită că, în privința mântuirii, credința per-
sonală în Domnul Isus Hristos este esențială. Drumul către
York nu mă va duce acolo, dacă eu nu mă pun în mișcare.
Toată învățătura sănătoasă care a fost transmisă și crezută
vreodată nu îi va mântui niciodată pe oameni dacă ei nu își
vor pune personal credința în Hristos. Dl. MacDonald le-a ce-
rut cândva locuitorilor insulei St. Kilda să îi spună cum este
mântuit un om. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiți dacă
ne pocăim și ne abandonăm păcatele, și ne întoarcem la Dum-
nezeu”. „Da”, a spus o femeie în floarea vârstei, „și cu inima
sinceră”. „Evident”, s-a alăturat un al treilea, „și cu rugă-
ciune”. „Și”, a adăugat al patrulea, „trebuie să fie o rugăciune
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 24 =
sinceră”. „Trebuie să existe sârguință în același timp”, a spus
un al cincilea, „în păzirea poruncilor”. În felul acesta, fiecare
persoană a contribuit cu ceva, simțind că un crez foarte onest
și decent a fost creionat în felul acesta, așteptând apoi ca pre-
dicatorul să-și dea acordul. Dar tot ce au obținut ei a fost să
stârnească cea mai profundă milă din partea lui, căci apoi el
a trebuit să o ia de la capăt și să-L predice pe Hristos acestor
oameni. Ei adăugaseră alte lucruri la simpla încredere în
Hristos, însoțită de pocăință. Mintea carnală întotdeauna își
croiește pentru sine o cale prin care eul să poată lucra și să
devină măreț.
Dar calea lui Hristos este tocmai pe dos. Domnul Isus o
prezintă foarte condensat în versetul următor: „Cine va crede
și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osân-
dit” (Marcu 16:16). A crede și a fi botezat nu sunt aspecte me-
ritorii, de care să fii mândru. Ele sunt atât de simple, încât să
te lauzi cu ele este imposibil, iar harul fără plată strălucește
când lauda de sine a omului încetează. Această cale de mân-
tuire este concepută așa încât să poată fi doar prin har.
Se poate ca acum cititorul meu să fie nemântuit: care
este motivul? Ai îndoieli cu privire la calea mântuirii, așa cum
este ea prezentată în textul pe care l-am citat? Te temi că ai
putea să nu fii mântuit dacă ai ascultat de acel pasaj? Cum ar
fi posibil, când Dumnezeu a jurat pe Cuvântul Său în ce pri-
vește siguranța acestei căi? Cum poți eșua dacă Dumnezeu a
lăsat această cale, și Și-a dat promisiunea? Crezi oare că
această cale de mântuire este foarte ușoară?
De ce, atunci, nu o urmezi? Tocmai ușurința ei îi lasă
fără scuză pe cei care o ignoră. Dacă ai fi făcut un lucru dificil
CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS
= 25 =
ca să poți fi mântuit, nu fi atât de nebun încât să neglijezi
această cale, care îți cere puțin.
A crede înseamnă a-ți pune încrederea sau a te bizui pe
Hristos Isus. Cu alte cuvinte, înseamnă să renunți la depen-
dența de tine, și să depinzi doar de El. A fi botezat înseamnă
să te supui poruncii pe care Domnul nostru a împlinit-o la râul
Iordan, față de care convertiții s-au supus în Ziua Cincizecimii
și pe care a ascultat-o temnicerul din Filipi chiar în noaptea
convertirii lui. Ea reprezintă mărturisirea exterioară, în fața
altora, care urmează credinței din inimă. Nu semnul exterior
este ceea ce te mântuiește, ci el arată moartea, îngroparea și
învierea noastră împreună cu Isus și, asemenea Cinei Domnu-
lui, nu poate fi neglijat.
Esența este să crezi în Hristos și să-ți mărturisești cre-
dința. Crezi tu în El? Atunci, dragă prietene, lasă deoparte te-
merile tale: vei fi mântuit! Ești încă necredincios? Atunci
amintește-ți că există o singură ușă, și dacă nu vei intra prin
ea, vei muri în păcatele tale. Ușa este acolo, dar dacă tu nu
intri prin ea, la ce îți va fi de folos să știi că există? Este vital
să asculți de porunca Evangheliei. Nimic nu te poate salva
dacă nu auzi vocea lui Isus și dacă nu Îl asculți cu adevărat.
Doar să te gândești și să te hotărăști nu va rezolva problema.
Trebuie să ajungi să faci cu adevărat pasul credinței, căci doar
atunci când vei crede cu adevărat vei trăi cu Dumnezeu.
Am auzit de un prieten care dorea să fie de ajutor în
convertirea unui tânăr. Cineva i-a spus: „Poți să mergi și să
vorbești cu el, dar nu cred că vei avea succes, pentru că el deja
știe foarte bine planul mântuirii”. Și așa era și situația, motiv
pentru care, când prietenul nostru a început să vorbească cu
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 26 =
acel tânăr, a primit următorul răspuns: „Sunt recunoscător,
dar nu cred că-mi poți spune multe lucruri, fiindcă de multă
vreme am cunoscut și am admirat planul de mântuire prin
jertfa substitutivă a lui Hristos”. El știa acel plan, dar nu cre-
zuse în Persoana lui Hristos. Planul de mântuire este peste
măsură de minunat, dar nu ne va ajuta dacă nu credem per-
sonal în Domnul Isus Hristos. Ce utilitate ar putea avea să știi
că există planul unei case, dacă nu intri în acea casă tu însuți?
Bărbatul din poza noastră, care stă în ploaie, nu se simte con-
fortabil privind la planul care stă înaintea ochilor lui. La ce
bun să existe modele de îmbrăcăminte, dacă tu nu ai o
zdreanță să pui pe tine?
A existat cândva un șef arab la Cairo, care era foarte
bolnav și s-a dus să fie consultat de un doctor misionar. Acel
doctor i-a spus că îi poate da o rețetă. Și așa și făcut, dar după
CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS
= 27 =
o săptămână a descoperit că arabul nostru nu se simțea cu
nimic mai bine. „Ai luat rețeta mea?”, a întrebat el. „Da, am
mâncat fiecare bucățică din acea hârtie”. El visase că avea să
fie vindecat prin devorarea scrisului doctorului, lucru pe care
l-aș putea denumi planul medicinei. El ar fi putut mai bine să
meargă la o farmacie și să ia medicamentele, care poate că l-
ar fi însănătoșit. Dar nimic bun n-ar fi putut să-i producă
mâncatul acelei rețete. Același lucru este valabil în cazul mân-
tuirii. Nu planul de mântuire te poate salva, ci punerea în
practică a acelui plan prin Domnul Isus, în moartea Lui în lo-
cul nostru, și prin acceptarea de către noi a planului și a lui
Hristos.
Sub legea evreiască, păcătosul aducea un miel drept sa-
crificiu, apoi își punea mâinile peste el. Asta nu era un vis,
nici o teorie sau plan. În acea jertfă, el găsea ceva substanțial,
era un lucru real pe care putea pune mâna și îl putea atinge.
În același fel ne bizuim noi pe lucrarea reală a lui Hristos, cel
mai substanțial lucru de sub cer. Noi venim la El cu credință
și spunem: „Dumnezeu mi-a oferit o jertfă aici, și eu o accept.
Cred în mântuirea împlinită pe cruce. Sunt sigur că păcatul a
fost îndepărtat de către Hristos, și mă odihnesc în El”. Dacă
vrei să fii mântuit, atunci trebuie să treci dincolo de accepta-
rea planurilor și a doctrinelor, și să ajungi în locul în care să
te odihnești în Persoana divină și în lucrarea finalizată a
Domnului Isus Hristos. Dragă cititorule, Îl vei primi, Îl vei
avea tu pe Hristos chiar acum?
El îi cheamă pe toți cei ce sunt trudiți și împovărați să
vină la El, și El le va da odihnă (Matei 11:28). El nu promite
acest lucru dacă ei doar visează la El. Ei trebuie să vină, și
trebuie să vină la El, nu doar la biserică, nu doar la botez, ci
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 28 =
la nimic altceva decât la Persoana Lui divină. Atunci când șar-
pele de aramă a fost ridicat în pustie, oamenilor nu li s-a spus
să privească la Moise, nici la chivot, nici la stâlpul de nor, ci
la șarpele de aramă (Numeri 21:8). Doar privirea nu era sufi-
cientă, dacă ei nu priveau la obiectul corect, iar obiectul co-
rect era insuficient dacă ei nu priveau. Nu era de ajuns ca ei
să știe de existența șarpelui de aramă, ci fiecare trebuia, in-
dividual, să privească la el.
Atunci când un om este bolnav, el poate ști multe lucruri
despre medicamente, și totuși ar putea muri dacă nu le ia.
Trebuie să Îl primim pe Isus Hristos, căci „tuturor celor ce L-
au primit... le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”
(Ioan 1:12). Aș vrea să subliniez aceste două cuvinte: trebuie
să Îl primim, și trebuie să Îl primim pe El. Trebuie să deschi-
dem larg ușa și să Îl luăm în interior pe Hristos Isus, căci
„Hristos în noi” este „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Hris-
tos trebuie să nu fie pentru noi nici mit, nici vis, ci un Om real
și Dumnezeu adevărat, iar primirea Lui de către noi nu tre-
buie să fie o acceptare forțată, ci un consimțământ fericit, din
inimă, al sufletului, care spune că El este totul în tot în mân-
tuirea noastră. N-ar trebui, deci, să venim la El de îndată și
să facem din El singura noastră nădejde?
Un porumbel poate fi vânat de un uliu și se poate simți
constant în pericol. Dacă porumbelul află că există un adăpost
între niște stânci, el se va grăbi fericit într-acolo. Odată ce
este adăpostit pe deplin în acel refugiu, nu se mai teme de
pasărea de pradă. Dar dacă el nu se ascunde în acea stâncă,
va fi capturat de inamicul lui. Stânca nu i-ar fi de niciun folos
porumbelului dacă n-ar pătrunde în mod real în adăpostul ei.
Întreg trupul trebuie să-i fie ascuns în stâncă. Cum ar fi dacă
CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS
= 29 =
ar ști de alte zece mii de păsări că și-au găsit siguranța acolo,
înaintea acestui porumbel? Acest simplu fapt n-ar putea să
salveze porumbelul urmărit de uliu. Trebuie să se pună întru
totul în adăpost și să se îngroape acolo în refugiul lui, altfel
viața îi va fi distrusă. Ce imagine a credinței este aceasta! Ea
înseamnă să intri în Hristos, ascunzându-te în rănile Lui.
Stânca veacurilor, croită pentru mine,
Dă-mi voie să mă ascund în Tine.
Porumbelul nu se mai vede acum, ci doar stânca. În ace-
lași fel, sufletul vinovat se ascunde în coasta străpunsă a lui
Isus, prin credință, și este îngropat în El, invizibil pentru ju-
decata răzbunătoare a lui Dumnezeu. Dar trebuie să existe
această primire personală a lui Hristos drept adăpost, și toc-
mai acest lucru este ignorat de atât de mulți oameni, fiind
amânat zi de zi, până când ei ajung să „moară în păcatele lor”.
Ce cuvinte groaznice sunt acestea! Este ceea ce Domnul nos-
tru spunea evreilor necredincioși, și ceea ce ne spune și nouă
acum: „dacă nu credeți... veți muri în păcatele voastre” (Ioan
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 30 =
8:24). Îți tremură inima la gândul că poate exista cineva care
să citească aceste rânduri, și totuși să se afle în compania ti-
căloasă a celor care vor pieri în felul acesta. Fie ca Domnul să
prevină acest dezastru prin mărețul Lui har!
Am văzut zilele trecute o imagine remarcabilă de care
mă voi folosi drept ilustrație a căii de mântuire prin credința
în Isus. Un infractor comisese o crimă pentru care pedeapsa
era moartea, dar el trăia în vremurile de demult, când biseri-
cile erau considerate sanctuare în care criminalii puteau să se
ascundă și astfel să scape de moarte. Imaginați-vi-l pe crimi-
nal gonind către biserică, pe când gărzile îl urmăresc cu săbi-
ile scoase, însetate după sângele lui! Ei îl urmează până la ușa
bisericii. El gonește sus pe scări, și tocmai când urmăritorii
sunt gata să îl prindă și să îl taie în bucăți în pragul bisericii,
iese prezbiterul și, ținând sus crucea, strigă către ei: „Înapoi,
înapoi! Nu pătați casa lui Dumnezeu cu sânge! Înapoi!” Dintr-
o dată, soldații respectă emblema și se retrag, în timp ce săr-
manul fugar se ascunde tremurând în spatele robei preoțești.
Același lucru este valabil cu noi și Hristos. Păcătosul vinovat
aleargă direct la Isus și, chiar dacă Dreptatea îl urmărește,
Hristos Își ridică mâinile străpunse și strigă înaintea Dreptă-
ții: „Înapoi! Eu îl adăpostesc pe acest păcătos. Eu îl ascund în
locul tainic al chivotului Meu. Nu-l voi lăsa să piară, căci el își
pune încrederea în Mine.”
Păcătosule, aleargă la Hristos! Dar tu răspunzi, „Sunt
prea ticălos!” Cu cât ești mai ticălos, cu atât mai mult Îl vei
onora prin a crede că El este capabil să te protejeze chiar și
pe tine. „Dar sunt un păcătos atât de rău.” Atunci o onoare
mai mare va fi acordată Lui, dacă te vei ascunde în El, chiar
dacă ești un păcătos atât de rău. Dacă ai o boală neînsemnată
CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS
= 31 =
și îi spui doctorului – „Sunt foarte sigur că îndemânarea ta
mă va vindeca”, nu îi vei aduce un compliment deosebit. Ori-
cine poate să ajute în cazul unei boli neînsemnate. Dar dacă
ești grav bolnav, de o boală complicată care te face să suferi
teribil, și dacă spui – „Nu găsesc un doctor mai bun decât tine.
Nu voi accepta niciun alt sfat, decât al tău. Sunt fericit să-mi
încredințez viața în mâinile tale!”, ce onoare îi vei face pu-
nându-ți viața în mâinile lui, atunci când te găsești într-un
pericol extrem. Fă același lucru cu Hristos! Pune-ți sufletul în
grija Lui – fă acest lucru cu hotărâre și fără îndoială. Îndrăz-
nește să renunți la toate celelalte speranțe și riscă totul pe
Isus. Spun „riscă”, deși nu există niciun risc real în acest lu-
cru, căci El este cu totul capabil să mântuiască. Aruncă-te pur
și simplu în brațele lui Hristos și nu lăsa ca nimic altceva de-
cât credința să fie în sufletul tău față de El. Crede în El, pune-
ți nădejdea în El, și nu îți va fi rușine niciodată de această
siguranță. „Cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine” (1
Petru 2:6).
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 32 =
= 33 =
4
Credința – un lucru
foarte simplu
Pentru mulți oameni, credința pare un lucru dificil. Rea-
litatea este că e dificil pentru că e ușor. Naaman s-a gândit că
este greu să meargă să se îmbăieze în râul Iordan, dar dacă
ar fi avut vreun lucru foarte dificil de făcut, l-ar fi făcut cu
bucurie (2 Împărați 5). Oamenii gândesc că mântuirea trebuie
să fie rezultatul vreunui lucru sau sentiment foarte misterios
și greu. Dar gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noas-
tre, și căile Lui sunt diferite de căile noastre. El ne-a oferit
calea mântuirii la fel cum am spune A, B, C, și asta pentru ca
până și cel mai neștiutor și mai slab dintre oameni să poată fi
mântuit. Nu există nimic în legătură cu mântuirea care să
ducă la confuzie pe cineva. Dar, pentru că toți se așteaptă să
fie încurcați de ea, mulți oameni ajung cumva tulburați când
descoperă că este atât de simplă. Realitatea e că noi nu cre-
dem că Dumnezeu chiar spune ceea ce El spune, așa că acțio-
năm ca și cum vorbele Lui n-ar fi adevărate.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 34 =
Am auzit cândva de un învățător de școală duminicală
care a făcut un experiment cu copiii, pe care eu nu știu dacă
l-aș încerca vreodată, căci ar putea să fie unul foarte scump.
Acest învățător încerca să ilustreze ce este credința și, pentru
că nu putea să ajungă la mințile băieților din clasa lui, și-a
scos ceasul din buzunar și i-a spus unuia dintre ei: „Îți voi da
acum acest ceas, John. Îl vei lua?” John se gândea ce ar putea
intenționa învățătorul și, în loc să accepte comoara respec-
tivă, n-a dat niciun răspuns. Învățătorul a trecut apoi la ur-
mătorul băiat: „Henry, iată ceasul. Îl vei lua?” Băiatul a răs-
puns foarte politicos: „Nu, mulțumesc, domnule!”
Învățătorul a încercat apoi același lucru cu mai mulți
băieți, și n-a obținut decât același rezultat, până când unul
mai fără educație și care n-a stat prea mult pe gânduri, ca
alții, ci fiind mai degrabă credincios, a spus în cel mai natural
fel cu putință: „Vă mulțumesc, domnule”, și a pus ceasul în
buzunarul propriu. Apoi ceilalți băieți s-au trezit la realitatea
uimitoare: colegul lor tocmai ce primise un ceas pe care ei
CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU
= 35 =
toți îl refuzaseră. Un băiat a întrebat imediat: „Poate să-l păs-
treze?” „Desigur”, a spus învățătorul, „i l-am oferit, iar el l-a
acceptat. N-aș putea să dăruiesc un lucru, după care să-l cer
înapoi. V-am oferit vouă tuturor ceasul, dar niciunul n-ați
vrut să-l primiți.”
„Dacă aș fi știut că nu glumiți”, a spus unul dintre băieți,
„l-aș fi luat”. Evident că l-ar fi luat. El se gândise că este doar
un joc cu un tâlc. Toți ceilalți băieți au fost groaznic de supărați
la gândul că au pierdut ceasul care li se oferise. Fiecare a pro-
testat, „Credeam că nu vorbiți serios, de aceea…” Nimeni nu a
acceptat darul, ci toți se gândiseră doar. Fiecare se gândise te-
oretic să îl accepte, dar au rămas la teorie, cu excepția acelui
băiat simplu, care a crezut ce i s-a spus și a primit ceasul.
Îmi doresc să pot fi mereu asemenea unui copil simplu
și să cred literal ceea ce Domnul spune, însușindu-mi ceea ce
El îmi pune înainte și cunoscând că El nu se joacă cu mine și
că n-aș putea greși cu ceva atunci când accept ceea ce El îmi
oferă în Evanghelie. Doar să cred și să nu pun nicio întrebare.
Dar noi tot avem îndoieli. Când Domnul Îl înalță pe preaiubi-
tul Său Fiu înaintea unui păcătos, acel păcătos ar trebui să Îl
primească fără ezitare. Dacă Îl primești, Îl ai, și nimeni nu-L
mai poate lua de la tine. De ce să nu-ți îndrepți mâna către El
și să-L primești acum? Când oamenii acceptă Biblia ca fiind
literalmente adevărată și când văd că Isus Hristos este oferit
cu adevărat tuturor celor care își pun credința în El, toată
greutatea legată de înțelegerea căii mântuirii se risipește pre-
cum chiciura de dimineață, atunci când soarele strălucește.
Într-o zi, au venit două persoane în biroul meu. Auziseră
Evanghelia de la mine de câtva timp, și fuseseră profund
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 36 =
atinse de ea. Ele și-au exprimat regretul că aveau să se mute
undeva departe, dar și-au arătat recunoștința pentru faptul
că m-au auzit predicând. M-am bucurat de mulțumirile lor,
dar m-am simțit neliniștit cu privire la o lucrare mai eficientă
care să se petreacă în sufletele lor, așa că le-am întrebat: „Dar
voi ați crezut cu adevărat în Domnul Isus Hristos? Sunteți
mântuite?” Una dintre ele mi-a răspuns: „Am încercat din
greu să cred”. Aud o astfel de replică destul de des, dar nicio-
dată nu o las neprovocată. „Nu merge așa”, am spus eu. „I-ai
spus vreodată tatălui tău că ai încercat din greu să crezi în
el?” Ele au recunoscut că o astfel de vorbire ar reprezenta o
insultă la adresa tatălui lor.
Apoi le-am prezentat Evanghelia foarte clar, într-un
limbaj pe cât de simplu am putut, și le-am implorat să creadă
în Hristos, care este mai vrednic de credință decât cei mai
buni dintre tații noștri pământești. Una dintre ele a răspuns:
„Nu pot să cred: nu pot să cred că sunt mântuită.” Am conti-
nuat spunând, „Dumnezeu a spus că oricine își pune credința
în Fiul Său este mântuit. Îl vei face un mincinos acum, sau vei
crede Cuvântul Lui?” În timp ce vorbeam, una dintre ele a pă-
rut dintr-o dată uimită, apoi ne-a spus strigând: „Acum văd
totul! Sunt mântuită! O, binecuvântați pe Mântuitorul pentru
mine; El mi-a arătat calea, și m-a mântuit! Acum văd totul”.
L-am binecuvântat și preamărit pe Domnul din toată inima
pentru acel suflet adus la lumină. Dar una dintre cele două
persoane, totuși, nu putea vedea Evanghelia la fel ca cealaltă,
deși mă simt încredințat în inima mea că va ajunge să o vadă
după nu multă vreme. Cât de ciudat ar părea ca amândouă
persoanele să audă aceleași cuvinte, dar una să vină la lu-
mină, iar cealaltă să rămână în întuneric.
CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU
= 37 =
Schimbarea care vine peste acea inimă, atunci când
mintea pricepe Evanghelia, este adesea reflectată pe fața
omului, și ea strălucește ca lumina soarelui. Astfel de suflete
proaspăt iluminate adesea exclamă: „Este atât de clar acum.
De ce n-am văzut oare aceste lucruri până în clipa asta? Înțe-
leg acum tot ceea ce am citit în Biblie. Totul îmi pare clar într-
o clipă, iar acum pot vedea ceea ce nu înțelegeam niciodată în
trecut.” Realitatea este că adevărul a fost întotdeauna clar,
dar oamenii au căutat semne și minuni și, de aceea, nu văd
lucrul care e atât de aproape de ei. Oamenii în vârstă adesea
își caută ochelarii când aceștia se găsesc pe frunțile lor. Ei
spun deseori că eșuează să vadă lucrurile care se află chiar
înaintea ochilor lor. Isus Hristos este chiar acolo, și tot ceea
ce trebuie să facem este să privim la El și să trăim, dar noi
credem atâta confuzie și complicăm acel lucru care este pe cât
de simplu ar putea fi.
Incidentul cu acele două persoane îmi amintește de un
altul. O prietenă mult respectată a venit la mine într-o dimi-
neață de duminică, după serviciul bisericii, pentru a-mi
strânge mâna și pentru că, spunea ea, „Am împlinit vârsta de
50 de ani în aceeași zi ca și tine. Sunt asemenea ție, păstorule,
în acel lucru, dar sunt extrema cealaltă în lucrurile mai bune”.
I-am răspuns: „Atunci trebuie să fii o femeie foarte bună, căci
în multe lucruri îmi doresc și eu să fiu opusul a ceea ce sunt”.
„Nu, nu”, spuse ea, „nu m-am referit deloc la asta. Eu nu sunt
deloc un om bun.” „Ce?”, am replicat eu surprins, „nu ești un
credincios în Isus Hristos?” „Ei bine”, s-a bâlbâit ea cu multă
emoție, „eu, eu... voi încerca”.
În clipa aceea m-am apropiat de ea și i-am spus: „Dragă
suflete, sper că nu vrei să-mi spui că vei încerca să crezi în
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 38 =
Domnul meu! Nu voi permite o astfel de vorbire. Asta e ne-
credință. Ce a făcut El rău ca să vorbești despre El în felul
acesta? Vrei să-mi spui că vei încerca să mă crezi? Nu cred că
vrei să mă insulți în felul acesta. Tu spui despre mine că sunt
un om vrednic de crezare și astfel mă crezi pe cuvânt. Cu si-
guranță că n-ai vrea să-L crezi mai puțin pe Hristos, nu-i
așa?” Apoi, cu lacrimi în ochi, ea a exclamat: „Roagă-te pentru
mine!” Răspunsul meu a fost următorul: „Nu cred că pot face
așa ceva. Ce aș putea să-I cer Domnului să facă pentru cineva
care nu-și pune credința în El? Nu văd nimic pentru care să
mă rog. Dacă vei crede în El, vei fi mântuită, iar dacă nu vei
crede în El, nu-I pot cere să inventeze o modalitate nouă prin
care să te mântuiască.”
Apoi ea a repetat: „Voi încerca să cred!”, dar i-am spus
cu toată seriozitatea că nu accept „încercări”, fiindcă mesajul
Domnului nu menționează „încercarea”, ci El a spus: „Crede
în Domnul Isus, și vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).
Am insistat apoi asupra ei cu mărețul adevăr care spune că
„Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan 3:36), dar și cu
reversul lui teribil – „cine nu crede, a și fost judecat” (Ioan
3:18). Am îndemnat-o la credință deplină în Domnul odată
răstignit dar acum înălțat, iar Duhul Sfânt, prezent atunci, a
făcut-o capabilă să-și pună credința în El. A spus apoi cu toată
sinceritatea: „M-am uitat dintotdeauna la sentimentele mele,
și aceasta a fost greșeala mea. Acum îmi pun nădejdea, îmi
încredințez sufletul lui Isus Hristos, și sunt mântuită”. Și a
găsit pacea imediată prin credință. Nu există nici o altă cale.
Dumnezeu a transformat necesitățile vieții în chestiuni
foarte simple. Trebuie să mâncăm, și până și un copil știe cum
să ducă mâncarea la gură. Trebuie să bem, și până și cel mai
CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU
= 39 =
firav bebeluș știe cum să facă acest lucru, fără să fie nevoie
să îl înveți. Există un izvor în curtea orfelinatului Stockwell,
iar atunci când curge pe vreme caniculară, băieții se duc la el
în mod natural. N-au nevoie să le predăm lecții despre cum să
folosească izvorul. Mulți băieți necăjiți vin la orfelinat, dar
niciunul n-a fost vreodată atât de neștiutor încât să fie inca-
pabil să bea apă. Tot așa, în lucrurile spirituale, credința este
ceea ce mâncatul și băutul sunt în lucrurile pământești. Prin
gura credinței, noi luăm binecuvântările harului în natura
noastră spirituală, și ele devin ale noastre.
Dacă vrei să crezi, dar te gândești că nu poți, nu vezi că,
așa cum putem mânca și bea fără a fi niște oameni puternici,
și ne întărim trupurile prin mâncare, tot așa Îl putem primi
pe Isus Hristos fără efort și, primindu-L, primim putere pen-
tru tot efortul ulterior de care am avea nevoie?
Credința este un lucru atât de simplu încât oridecâteori
încerc să o explic sunt preocupat să nu îi încețoșez simplita-
tea. Atunci când Thomas Scott a tipărit notițele lui explicative
la cartea Călătoria Creștinului a lui John Bunyan, el l-a între-
bat pe unul dintre enoriașii lui dacă a înțeles cartea. „Oh, da”,
a răspuns persoana respectivă, „l-am înțeles pe John Bunyan
foarte bine, și sper că într-o zi, prin harul Domnului, voi în-
țelege și explicațiile dumitale”. M-aș simți distrus dacă citito-
rul meu ar înțelege ce este credința, dar apoi ar ajunge la con-
fuzii datorită explicațiilor mele! Voi încerca totuși să o explic,
și mă rog ca Domnul să facă explicațiile mele clare.
Mi s-a povestit despre o situație când, pe un drum
anume, exista o porțiune aflată în dispută. Proprietarul dorea
să-și păstreze controlul asupra acelui teren dar, în același
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 40 =
timp, nu dorea să deranjeze publicul. Așa că a făcut un aran-
jament care a condus la următoarea situație. Văzând o fetiță
care stătea la poartă, un turist s-a apropiat de ea și i-a oferit
câțiva bani ca să-i permită să treacă de poartă. „Nu, nu”,
spuse copilul, „nu voi accepta nimic, ci doar trebuie să mă
întrebați, „te rog, îmi dai voie să trec?”, și apoi sunteți bine-
venit să treceți”. Trebuia cerută permisiunea. Dar, ce era in-
teresant, era că ea putea fi obținută doar prin a cere. În ace-
lași fel, viața veșnică este disponibilă fără plată, și poate fi
primită imediat prin a ne pune încrederea în cuvintele Aceluia
care nu poate minți. Crede în Hristos, și prin acea credință
vei primi mântuirea și viața veșnică. Nu filozofa! Nu te așeza
și nu îți necăji sărmanul creier. Doar crede-L pe Domnul așa
cum l-ai crede pe tatăl tău. Crede în El așa cum ți-ai încredința
banii unei bănci sau sănătatea în mâna unui doctor.
CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU
= 41 =
Credința nu ți se va mai părea dificilă, și nici n-ar trebui
să fie dificilă, tocmai pentru că este simplă. Credința în-
seamnă să îți încredințezi viața, să crezi în Persoana, lucra-
rea, meritele și puterea Fiului lui Dumnezeu. Unii gândesc că
această încredere este un exercițiu al imaginației dar, în rea-
litate, este cel mai simplu și mai rațional lucru posibil. Pentru
unii dintre noi, adevărurile care erau cândva dificile de crezut
sunt acum realități pe care le găsim imposibil de pus sub sem-
nul întrebării. Dacă ar fi ca vreunul dintre strămoșii noștri să
se ridice dintre morți și să vină în lume astăzi, cât de multe
lucruri ar avea de crezut! Ar putea spune: „Unde sunt flinta
și fierul? Vreau să fac puțină lumină”. Dar noi i-am da acea
cutiuță, cu bețișoarele acelea din lemn, și i-am spune să lo-
vească unul dintre bețișoare de marginea cutiei. I-ar trebui o
grămadă de credință înainte de a fi convins că în felul acesta
s-ar produce o flacără. „Vino cu noi, bunicule. Stai în scaunul
acela. Privește la cutiuța dinaintea ochilor tăi. Poți să faci și
o poză”. „Nu”, ar spune el, „e ridicol. Nu pot crede”. „Poți să
călătorești cu viteza de 50 de mile pe oră, și asta fără cai”. El
n-ar putea să creadă, până îl vom urca în tren. „Bunicule, poți
vorbi acum cu fiul tău din New York prin telefon, și el îți poate
răspunde”. Am putea să-l uimim pe bătrânul domn. N-ar avea
el nevoie de toată credința lui?
Totuși, noi credem aceste lucruri fără efort, pentru că
experiența ni le-a făcut atât de familiare. Dar credința este cu
totul necesară pentru voi, cei care sunteți străini de lucrurile
spirituale. Voi păreți pierduți în timp ce noi vorbim despre
ele. Dar, pentru noi, ea este simplă, pentru că avem o viață
nouă și avem părtășie în realitățile spirituale. Avem un Tată
cu care vorbim, și El ne aude. Avem un Mântuitor care ascultă
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 42 =
dorințele inimilor noastre și ne ajută în luptele noastre împo-
triva păcatului. Pentru cei care înțeleg, totul este clar. Fie ca
aceste lucruri să fie clare și pentru tine!
= 43 =
5
Frica de a crede
Frica de a crede este un rezultat straniu al naturii noas-
tre căzută în păcat. Totuși, am întâlnit-o atât de des. Ea oferă
aparența smereniei, și încearcă să treacă drept modestie dar,
în realitate, este un lucru foarte mândru. Dacă oamenilor le-
ar fi frică să nu creadă, aceasta ar fi o temere mai credibilă,
mai reală, dar să-ți fie frică să îți pui credința în Dumnezeu
este, în cel mai fericit caz, un lucru absurd, iar în realitate
este o modalitate ipocrită de a refuza să-I dai Domnului onoa-
rea care se I cuvine pentru credincioșia și adevărul Lui.
Ce pierdere de vreme este să te preocupi să găsești mo-
tive pentru care credința, în cazul tău, nu te va mântui! Avem
Cuvântul lui Dumnezeu care spune că oricine crede în Isus nu
va pieri, și totuși căutăm argumente care să ne convingă de
ce am putea pieri dacă am crede. Dacă cineva mi-ar lăsa o
casă de moștenire, n-aș începe să pun întrebări. La ce mi-ar
folosi să inventez motive pentru care n-aș dori să primesc
acea casă sau orice alt fel de proprietate? Dacă Domnul este
mulțumit să mă mântuiască prin meritele preaiubitului Său
Fiu, și eu ar trebui să fiu mulțumit să fiu mântuit în acel fel.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 44 =
Dacă Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt, responsabilitatea de a
împlini promisiunea Lui nu stă în mine, ci în Dumnezeu, care
a făcut promisiunea.
Dar poate că tu te temi că ai putea să nu fii unul dintre
cei căruia îi este adresată promisiunea. Nu te alarma cu o as-
tfel de suspiciune. Niciun suflet n-a venit vreodată la Hristos
și astfel să greșească. Nimeni n-a venit la El, dacă Tatăl nu l-
a atras, iar Isus a spus: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni
afară” (Ioan 6:37). Nimeni n-a ajuns să-L aibă pe Hristos ca
un hoț, căci toți cei ce Îl au, Îl au printr-un drept divin. Dom-
nul S-a dat pentru noi și ne este oferit fără plată, așa încât
oricine Îl primește, are un drept dat prin har să facă asta.
Dacă te-ai alipit de Hristos chiar și doar atingându-te de haina
Lui (Matei 9:20; 14:36), fără permisiune și pe dinapoia Lui,
chiar și așa, din El va curge har către tine, la fel de sigur ca și
când te-ar fi chemat pe nume și ți-ar fi spus să crezi în El.
Leapădă orice frică atunci când îți pui credința în Mântuito-
rul. Acela care crede în Isus Hristos este unul dintre aleșii lui
Dumnezeu.
Sugerezi cumva că ar fi un lucru groaznic dacă ar fi să
crezi în El și totuși să pieri? Așa ar fi. Dar, întrucât vei pieri
în mod sigur dacă nu crezi, în cel mai rău caz, riscul pe care
ți-l vei asuma crezând n-ar fi foarte mare.
Nu pot pieri dacă voi merge;
Sunt hotărât ca să încerc;
Căci dacă stau deoparte,
Știu că e sigur c-o să pier.
La ce ți-ar folosi să stai în Mlaștina Disperării pentru
totdeauna? Cu siguranță ar fi mai bine să mori luptându-te pe
FRICA DE A CREDE
= 45 =
calea împărătească ce duce către Cetatea cerească, decât să te
adâncești din ce în ce mai mult în noroiul și spurcăciunea gân-
durilor întunecate și lipsite de credință! N-ai nimic de
pierdut, pentru că deja ai pierdut totul. De aceea, lasă trecutul
în urmă, și îndrăznește să crezi în îndurarea lui Dumnezeu,
care este disponibilă chiar și pentru tine.
Dar cineva ar putea să își deplângă situația în felul ur-
mător: „Dacă vin la Hristos, și El mă respinge?” Răspunsul
meu este, „Încearcă-L!” Încredințează-ți viața în mâna Dom-
nului Isus, și vei vedea dacă El te va respinge. Vei fi primul în
fața căruia El ar închide ușa speranței. Prietene, nu trece acel
pod până când nu ai ajuns la el! Atunci când Isus Hristos te va
respinge, acela va fi momentul când vei putea să disperi, dar
acel moment nu va veni niciodată. „Omul acesta îi primește
pe păcătoși” (Luca 15:2). Cu siguranță că El nu a început să îi
respingă.
A existat cândva un om care s-a rătăcit de pe drumul lui,
într-o noapte, și a ajuns pe marginea unei prăpăstii, sau cel
puțin așa se gândea el, și a fost îngrozit de teamă că ar putea
să cadă în ea. De aceea, s-a cățărat într-un copac bătrân și a
stat acolo, agățat de acel suport fragil cu toată puterea sa. Se
simțea ca și cum, dacă ar fi dat drumul mâinilor sale, ar fi fost
zdrobit în bucăți de niște stânci groaznice care îl așteptau jos,
în prăpastie. A stat acolo agățat, cu sudoarea curgându-i pe
frunte și cu mușchii încordați în tot organismul. Apoi a trecut
la o stare disperată de febră și slăbiciune și, în final, mâinile
lui nu mai puteau susține trupul. Așa și-a relaxat puțin muș-
chii! Și a căzut imediat! A căzut – aproape un metru - ajun-
gând imediat pe un mal moale, unde a rămas fără să fie rănit
și în perfectă siguranță până s-au ivit zorile.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 46 =
În același fel, mulți oameni se tem să-și mărturisească
păcatul, să abandoneze orice nădejde în meritele proprii și să-
și pună credința în Dumnezeu. Lor le este frică să abandoneze
nădejdea de care se agață în neștiința lor. Dar aceasta este o
frică orientată greșit. Renunță să te încrezi în orice cu excep-
ția lui Hristos, și aruncă-te. Dă drumul încrederii în faptele
tale, în rugăciunile tale sau în sentimentele tale. Aruncă-te
acum! Acum! Vei ateriza fără răni și în siguranță. În dragostea
Lui, în eficacitatea sângelui Său prețios și în neprihănirea Lui
perfectă, Isus Hristos îți va da imediat odihnă și pace.
Oprește-te din încrederea în propria persoană. Cazi în brațele
lui Isus! Aceasta este partea majoră a credinței – să renunți
la orice și să cazi pur și simplu pe Hristos. N-ai niciun motiv
să-ți fie frică: doar ignoranța este ceea ce te face să ai frică în
ce privește siguranța ta veșnică. Moartea nădejdilor pămân-
tești este viața credinței, iar viața credinței este viața veșnică.
Lasă eul să moară, pentru ca Hristos să trăiască în tine.
Dar trist este că nu putem să îi obligăm pe oameni să
facă acest simplu act de credință în Isus. Ei vor încerca orice
idei, în loc să renunțe la meritele proprii. Ei se vor împotrivi
credinței și le va fi frică de ea, ca și cum ar fi un monstru.
Cine te-a vrăjit în felul acesta? Îți este frică tocmai de ceea ce
va fi moartea oricărei temeri a ta și începutul bucuriei tale.
De ce să mori prin a prefera, într-un mod pervers, alte căi
înaintea planului de mântuire rânduit de însuși Dumnezeu?
Este o tragedie că există atât de multe suflete care spun:
„Ni se spune să ne punem credința în Isus Hristos, dar, în loc,
noi vom merge la biserică regulat”. Du-te la închinarea pu-
blică, dar nu o folosi ca pe un substitut pentru credință, căci
ea va deveni o nădejde falsă pentru tine. Porunca este, „crede
FRICA DE A CREDE
= 47 =
și vei trăi”. Ascult-o, orice altceva ai face. „Bine, voi citi cărți
bune. Poate că voi căpăta vreun beneficiu spiritual în felul
acestea”. Citește câte cărți bune dorești, dar nu aceasta este
Evanghelia. Evanghelia este, „Crede în Domnul Isus, și vei fi
mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).
Să presupunem că un doctor are un pacient în grija lui
și îi spune acestuia: „Trebuie să faci o baie dimineața, căci îți
va fi de mare ajutor pentru boala ta”. Dar omul acela ia o
ceașcă de ceai dimineața, în loc să facă o baie, și își spune,
„Sunt sigur că îmi va face la fel de bine”. Ce va spune doctorul
când îl va examina – „Ai urmat sfaturile mele?” „Nu, nu le-am
urmat”. „Atunci nu te poți aștepta să capeți vreun rezultat
bun de la vizitele mele, pentru că n-ai luat aminte la sfaturile
pe care ți le-am dat.”
Tot așa Îi spunem și noi în fapt lui Isus Hristos:
„Doamne, Tu mi-ai spus să-mi pun credința în Tine, dar eu
am făcut altceva! Doamne, vreau să fiu convins de păcat,
vreau să mă simt ca pe buza Iadului, vreau să fiu alarmat și
neliniștit!” Da, tu vrei orice altceva, cu excepția acelui lucru
pe care Hristos te cheamă să îl faci, anume să-ți pui credința
în El.
Fie că simți, fie că nu simți, predă-ți viața în mâinile Lui,
pentru că El te poate salva, și numai El. „Dar ne spui cumva
să nu ne rugăm și să nu citim cărți bune?” Nu, n-am spus ni-
ciun cuvânt împotriva vreunuia dintre aceste lucruri, nimic
altceva decât ceea ce doctorul ar fi spus împotriva acelui om
care și-a băut ceașca de ceai. Să-și bea ceaiul, dar nu în loc să
facă baia care i-a fost prescrisă.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 48 =
Să se roage oamenii, și cu cât se roagă mai mult, cu atât
este mai bine. Să citească și să cerceteze Scripturile. Dar, re-
ține, că dacă aceste lucruri sunt puse în locul credinței simple
în Hristos, sufletul va ajunge ruinat. Ai grijă să nu se spună
despre tine de către Domnul nostru: „Cercetați Scripturile,
pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică... și nu vreți să
veniți la Mine, ca să aveți viața” (Ioan 5:39-40). Vino la cre-
dința în Hristos, căci fără El vei pieri pe vecie.
Ai observat vreodată cum un brad poate să crească prin-
tre stâncile unde nu pare să existe niciun pic de sol?
El își înfige o rădăcină printre crăpăturile cât de mici
din stâncă. Își face loc în stâncă și o sfarmă de parcă ar avea
o gheară uriașă. El se ține strâns legat de pământ cu o sută de
ancore. Poza de mai jos este foarte precisă în acest sens.
Acum, dragă cititor, lasă ca această imagine să te ilustreze pe
tine.
Agață-te de Stânca veacurilor. Ține-te de ea cu rădăcina
acelei credințe mici. Lasă ca acel firișor mărunt să crească și
între timp să trimită un altul care să cuprindă aceeași stâncă.
Agață-te de Isus Hristos și ține-te strâns de El. Crește în El.
Rupe rădăcinile naturii tale pământești, și înfășoară fi-
brele inimii tale în jurul Lui.
El este la dispoziția ta, fără plată, așa cum stâncile sunt
la dispoziția bradului.
Poți să te atașezi de El la fel de ferm așa cum bradul se
atașează de munte.
FRICA DE A CREDE
= 49 =
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 50 =
= 51 =
6
Dificultatea
de a crede
Se poate întâmpla ca tu, cititorul meu, să simți că te afli
în dificultatea de a crede. Hai să ne gândim la asta. Nu putem
crede printr-un act imediat. Starea minții pe care noi o des-
criem ca acea minte care crede este un rezultat, urmarea unor
stări preliminare ale minții.
Noi ajungem la credință în etape. Poate exista o credință
la prima vedere, dar, de regulă, ajungem la ea în etape: deve-
nim interesați, luăm în considerare, auzim dovezile, ajungem
convinși și astfel pe punctul de a crede.
Dacă, așadar, vreau să cred, dar pentru un anume motiv
descopăr că nu par să am credință, ce ar trebui să fac? Ar tre-
bui să stau așa, uitându-mă ca vițelul la poarta nouă, sau ar
trebui, în calitate de ființă inteligentă, să mă folosesc de mij-
loacele potrivite? Dacă vreau să cred ceva, ce ar trebui să fac?
Hai să răspundem acestor întrebări folosind niște reguli de
bun simț.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 52 =
Dacă mi s-ar spune că sultanul din Zanzibar era un om
bun și s-ar întâmpla ca acest lucru să mă intereseze, presupun
că n-aș simți nicio dificultate în a crede. Dar dacă, dintr-un
motiv sau altul, aș avea vreo îndoială cu privire la acest lucru,
și totuși aș vrea să cred, cum aș acționa? N-aș vâna eu oare
toate informațiile de care aș putea să mă folosesc și n-aș în-
cerca să găsesc adevărul, studiind ziarele și orice alte docu-
mente? Cu atât mai mult dacă s-ar întâmpla ca el să se afle în
țara mea și ar fi de acord să ne întâlnim.
Aș putea de asemenea să vorbesc cu membrii curții lui
și cu cetățenii din țara lui. Și, în felul acesta, aș fi ajutat să
ajung la o decizie utilizând aceste surse de informații. Dove-
zile cântărite și cunoștințele obținute mă vor conduce la cre-
dință. Este adevărat că credința în Isus Hristos este darul lui
Dumnezeu, dar El o dăruiește în mod obișnuit printr-o moda-
litate care se potrivește legilor minții, și așa ni se spune că
„astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin
Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dacă vrei să crezi în
Domnul, ascultă la lucrurile care vorbesc despre El, citește
despre El, gândește-te la El, cunoaște lucrurile legate de El și
vei descoperi cum credința prinde rădăcini în inima ta în ace-
lași fel în care grâul răsare atunci când sămânța care a fost
semănată ajunge să dea de umezeală și căldură.
Dacă aș vrea să am credință într-un anume medic, aș
cere referințe cu privire la priceperea lui. Aș vrea să-i văd di-
plomele care dovedesc cunoașterea meseriei lui și, de aseme-
nea, aș vrea să aud ce are el de spus în legătură cu cazurile de
boli complicate. În fapt, aș căuta modalități de a cunoaște
pentru a putea crede.
DIFICULTATEA DE A CREDE
= 53 =
Deschide-ți urechea larg în ceea ce Îl privește pe Isus
Hristos. Mulțimi de suflete ajung la credință atunci când se
află sub influența unei lucrări care Îl prezintă în mod clar și
constant. Puțini oameni rămân în starea de necredincioși
atunci când un predicator face din Hristos răstignit subiectul
său central. Dar există unele biserici unde nu se întâmplă
asta. Nu asculta la predicatorii lor. Am auzit de unul care a
găsit în Biblia de la amvonul său un bilet cu următorul mesaj:
„Domnule predicator, vrem să Îl vedem pe Isus!” Mergi la lo-
cul de închinare pentru a auzi vorbindu-se despre Isus Hristos
și, dacă nu poți auzi nici măcar Numele Lui menționat, mergi
într-un alt loc unde oamenii se gândesc mai mult la El și, de
aceea, șansele sunt mai mari ca El să fie prezent acolo.
Citește multe despre Domnul. Cărțile Scripturii sunt lo-
cul unde Îl poți găsi. Biblia este fereastra prin care putem
privi ca să Îl vedem pe Domnul nostru. Citește cu mare atenție
ce spune Biblia despre suferințele și moartea Lui, și nu va
trece multă vreme până când Domnul va face ca, într-un mod
tainic, credința să se înfiripeze în sufletul tău. Crucea lui
Hristos nu doar că răsplătește credința, ci ea dă naștere cre-
dinței și o stârnește. Mulți credincioși pot spune:
Când Te văd rănit și îndurerat,
Murind pe acea cruce blestemată,
Curând simt inima mea crezând
Că Tu ai suferit totul pentru mine.
Dacă nu este suficient să auzi și să citești, atunci pune-
ți mintea la lucru în mod intenționat pe acest subiect. Fie
crede, fie află care este motivul pentru care nu crezi. Privește
la această problemă cu maximul abilităților tale și roagă-L pe
Dumnezeu să te ajute să faci o investigație profundă și să
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 54 =
ajungi la o decizie onestă într-un fel sau altul. Gândește-te la
cine era Hristos și dacă Persoana Lui divină și umană merită
sau nu încrederea ta. Gândește-te la ceea ce El a făcut ca la o
temelie bună a credinței. Gândește-te la moartea Lui, la învi-
erea Lui din morți, la înălțarea Lui și la faptul că El trăiește
veșnic pentru a mijloci pentru păcătoși, și vezi dacă nu cumva
aceste lucruri Îl fac vrednic ca tu să îți pui credința în El. Apoi
strigă la El, și El te va auzi. Când Usher a dorit să știe dacă
Rutherford era cu adevărat un om sfânt, așa cum se auzea, s-
a dus la casa acestuia deghizat într-un cerșetor, a căpătat un
loc de poposire peste noapte, și așa l-a auzit vărsându-și în
toiul nopții inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă vrei să Îl cu-
noști pe Domnul, apropie-te de El cât poți de mult, studiind
caracterul Lui și apelând la dragostea Lui.
În trecut, se poate să fi avut nevoie de dovezi pentru a
mă determina să cred în Domnul Isus Hristos, dar acum Îl cu-
nosc atât de bine, prin experiență, încât ai avea nevoie de o
grămadă de dovezi ca să mă determini să pun la îndoială exis-
tența și dragostea Lui. Acum îmi este mult mai natural să cred
în El decât să nu cred. Aceasta este noua natură triumfătoare,
dar nu a fost mereu așa. La început, noutatea credinței este o
sursă de slăbiciune, dar după repetate acte de credință, ea se
transformă într-un obicei. Experiența confirmă credința cu
putere.
Nu sunt lovit de îndoială, tocmai datorită faptului că
adevărul pe care îl cred a lucrat o minune în mine. Am primit
și încă am o viață nouă pe care nu o aveam anterior, și aceasta
este cea mai puternică confirmare. Îmi place de familia aceea
care s-a îngrijit de-a lungul anilor de far. Un vizitator care a
venit să vadă casa farului, privind pe fereastră peste ape, a
DIFICULTATEA DE A CREDE
= 55 =
întrebat-o pe femeie: „Nu îți este teamă când vine noaptea și
când apare furtuna și valuri uriașe lovesc farul? Nu îți este
teamă că farul și tot ce se găsește în el ar putea fi spulberat
și luat de valuri? Eu aș fi îngrozit să mă aflu într-un turn izo-
lat în mijlocul valurilor”. Femeia a remarcat faptul că ideea
nu-și făcuse loc niciodată în mintea ei. Ea trăise acolo atât de
mult timp încât se simțea la fel de sigură pe acea stâncă izo-
lată ca și cum ar fi trăit pe uscat. În ceea ce-l privește pe soțul
ei, atunci când el a fost întrebat dacă nu cumva s-ar simți în-
fricoșat la sosirea vreunui uragan, el a răspuns, „Preocuparea
mea este îndreptată spre a păstra lămpile bine îngrijite și a
mă asigura că lumina rămâne aprinsă pentru a evita ca vreun
vapor să ajungă naufragiat”. În ceea ce privește îngrijorările
legate de siguranța farului sau siguranța personală câtă
vreme s-ar afla în el, omul le depășise de multă vreme.
Așa se petrec lucrurile și în credinciosul matur. El poate
spune cu smerenie, „știu în cine am crezut. Și sunt încredințat
că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua
aceea” (2 Timotei 1:12). De acum, nimeni să nu mă mai necă-
jească cu îndoieli și întrebări. Am în sufletul meu dovezile
adevărului și ale puterii Duhului, și nu mai ascult de îndoieli.
Evanghelia este pentru mine adevărul: sunt gata să pier
dacă n-ar fi adevărată. Îmi risc destinul veșnic al sufletului
punându-mi încrederea în adevărul Evangheliei, dar știu că
în acest lucru nu există niciun risc. Singura mea preocupare
este să păstrez luminile aprinse așa încât să pot fi de ajutor
și altora. Îmi doresc ca Domnul să-mi dea suficient combusti-
bil pentru lampa mea, așa încât să pot să arunc o lumină peste
marea întunecată și periculoasă a vieții, și astfel sunt fericit.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 56 =
Dacă este adevărat că predicatorul meu și mulți alții ca
el au găsit pacea și odihna perfectă în Evanghelie, de ce n-ai
găsi și tu aceste lucruri? Este Duhul Domnului limitat? Evan-
ghelia este adevărată pentru că Dumnezeu este Autorul ei.
Crede în ea! Mântuitorul este capabil să te salveze, pentru că
El este Fiul lui Dumnezeu. Pune-ți încrederea în El! Sângele
Lui prețios este plin de putere. Caută-L spre iertarea ta! Inima
Lui grațioasă este iubitoare. Aleargă la El chiar acum!
Așadar, îl îndemn pe cititorul meu să caute credința;
dar, dacă el este lipsit de dorință, ce aș mai putea face eu? Eu
am adus calul la apă, dar nu-l pot obliga să se adape. Amin-
tește-ți totuși că necredința este un act al voinței atunci când
dovezile sunt aduse iar omul refuză să le cerceteze cu grijă.
Acela care nu dorește să cunoască și să accepte adevărul, nu
DIFICULTATEA DE A CREDE
= 57 =
poate să mulțumească decât propriei persoane dacă moare cu
o minciună în mâna sa. Este adevărat că „Cine va crede și se
va boteza, va fi mântuit”, dar în același timp este adevărat și
că „cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 58 =
= 59 =
7
O cercetare
folositoare
Pentru a-l ajuta pe căutător să găsească credința adevă-
rată în Hristos, i-aș reaminti lucrarea Lui în locul păcătoșilor:
„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea
cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). „El a
purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24).
„Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tu-
turor” (Isaia 53:6). „Hristos, de asemenea, a suferit odată
pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să
ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18).
Privește în special la această afirmație: „prin rănile Lui
suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). Aici, Dumnezeu tratează pă-
catul ca pe o boală, și pune înaintea noastră remediul costisi-
tor pe care El l-a oferit.
Îți cer să mă însoțești cu seriozitate în gândurile tale
vreme de câteva minute, timp în care voi aduce înaintea ta
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 60 =
„rănile” Domnului nostru Isus Hristos. Domnul a hotărât să
ne restaureze și, de aceea, El L-a trimis pe singurul Său Fiu,
„Dumnezeu din Dumnezeu”, pentru ca El să se coboare în
această lume, să ia asupra Sa natura noastră, așa încât să îm-
plinească răscumpărarea noastră. El a trăit ca un om printre
oameni și, la vremea potrivită, după mai bine de 30 de ani de
ascultare, a sosit momentul când El a făcut față de noi cel mai
mare act de bunătate, anume s-a așezat în locul nostru și a
purtat „pedeapsa, care ne dă pacea” (Isaia 53:5).
El a mers la Ghetsimani și acolo, când a gustat pentru
prima dată cupa noastră amară, stropi mari de sânge și-au
făcut apariția pe fruntea Lui. A mers apoi înaintea lui Pilat și
la scaunul de judecată al lui Irod și acolo a îndurat batjocura
și suferința în locul nostru. În ultimă instanță, ei L-au țintuit
pe cruce și L-au lăsat acolo să moară – să moară în locul nos-
tru. Cuvântul „răni” este folosit pentru a ilustra suferințele
Lui, atât suferințele trupului, cât și pe cele ale sufletului.
Hristos a fost făcut în întregime o jertfă pentru noi, căci în-
treaga Lui umanitate a suferit. În privința trupului Său, El a
suferit o întristare alături de cea a minții, care nu poate fi
descrisă vreodată. La începutul suferințelor Lui, când a sufe-
rit cu atâta compasiune în locul nostru, El era în agonie și, în
această stare trupească, stropi de sânge s-au scurs de pe frun-
tea Lui și au căzut pe pământ.
Înainte de a-Și putea curăța fața de acest sânge, oamenii
L-au luat în grabă ducându-L înaintea marelui preot. În toiul
nopții, ei L-au legat și L-au târât după ei. L-au dus apoi înain-
tea lui Pilat și a lui Irod. Aceștia L-au bătut, iar soldații lor L-
au scuipat în față, s-au purtat cu El cu violență și pe cap I-au
pus o coroană de spini. Bătaia romanilor este unul dintre cele
O CERCETARE FOLOSITOARE
= 61 =
mai groaznice moduri de tortură care pot fi folosite. În trecut,
în armata britanică, era ceva groaznic ca „pisica” – un bici
înfricoșător – să fie folosită asupra unui soldat: era o modali-
tate brutală de tortură. Dar, pentru romani, cruzimea era atât
de naturală încât până și cele mai obișnuite pedepse erau mai
mult decât brutale. Biciul roman se spune că era făcut din fâ-
șii de piele de vită, înnodate din loc în loc, iar de aceste noduri
erau legate copite de oi și bucăți de oase, așa încât, atunci
când lovitura de bici cădea pe spatele gol, „plugarii... au tras
brazde lungi” (Psalmii 129:3). Mântuitorul nostru a fost che-
mat să suporte durerea crudă a biciului roman, și asta nu ca
pe un obiectiv al pedepsirii Sale, ci doar ca pe o prefață a răs-
tignirii.
La aceasta, persecutorii au adăugat bătăi grele, părul
smuls și altele, căci nu L-au scutit de nicio formă a suferinței.
În ciuda slăbiciunii trupului Său, prin post și sângerare, ei to-
tuși L-au obligat să-Și ducă crucea până când, pentru ca vic-
tima lor să nu moară pe drum, au forțat pe altcineva să I-o
poarte. L-au lovit, L-au pus jos, și L-au țintuit pe lemn. I-au
străpuns mâinile și picioarele. L-au înălțat apoi pe cruce, și
au izbit-o în pământ, așa încât toate membrele Lui au fost dis-
locate, așa cum spune plângerea din Psalmul 22: „Am ajuns
ca apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart”.
El a stat acolo agățat pe lemnul crucii, sub soarele arză-
tor, până când febra I-a topit puterea și a spus: „Am ajuns ca
apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut
inima ca ceara, și se topește înlăuntrul meu. Mi se usucă pu-
terea ca lutul, și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus
în țărâna morții” (Psalmii 22:14-15). Acolo a stat El, o prive-
liște pentru Dumnezeu și oameni. Greutatea trupului Său s-a
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 62 =
susținut în picioarele Sale până când cuiele au trecut prin ner-
vii și mușchii Lui. Atunci greutatea durerii a început să stea
în mâini, și astfel a zdrobit și acele părți sensibile ale trupului
Său. Până și o rană măruntă în mână poate să dea naștere
tetanosului. Dar cât de groaznic trebuie să fi fost chinul cau-
zat de acel fier care a zdrobit părțile delicate ale mâinilor și
picioarelor Lui! Astfel, tot felul de dureri trupești I-au tortu-
rat ființa.
În toată această vreme, vrăjmașii Lui s-au strâns în ju-
rul Său, arătând cu degetul în batjocură și scuipând din gurile
lor ofense și jigniri, glumind la auzul rugăciunilor Lui și jubi-
lând la vederea suferințelor Sale. El a strigat, „Mi-e sete”
(Ioan 19:28), și ei I-au dat oțet amestecat cu vin. După câtva
timp, El a spus, „s-a isprăvit” (Ioan 19:30). Astfel, El îndurase
complet întristarea rânduită și plătise pe deplin prețul pentru
dreptatea divină. Doar atunci El Și-a dat sufletul.
Oamenii sfinți din vechime au vorbit mult și într-un fel
deosebit despre suferințele trupești ale Domnului nostru, și
n-am nicio ezitare să fac același lucru, cu credința că păcăto-
șii, cutremurându-se, pot vedea mântuirea în aceste suferințe
dureroase ale Răscumpărătorului.
A descrie suferințele trupești ale Domnului nostru nu
este un lucru ușor, și recunosc că am eșuat în această privință.
Dar suferințele sufletului Său, care au fost sufletul suferințe-
lor Lui – cine le poate înțelege vreodată și, cu atât mai mult,
să le și descrie?
De la bun început v-am spus că El a vărsat stropi de
sânge. Aceasta era inima Lui care revărsa în exterior sânge,
expresia întristării groaznice a Duhului din El. Iată, El a spus,
O CERCETARE FOLOSITOARE
= 63 =
„Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei
26:38). Trădarea lui Iuda și părăsirea de către cei doisprezece
L-au întristat pe Domnul nostru, dar greutatea păcatului nos-
tru era presiunea reală de pe inima Lui. Vinovăția noastră L-
a forțat să verse sânge, semnul vieții Sale.
Nicio limbă nu poate povesti agonia Lui atunci când era
în așteptarea patimilor Sale – suferința Sa de pe cruce. Cât de
puțin putem înțelege așadar din patima Lui? Atunci când a
fost țintuit pe cruce, El a îndurat ceea ce niciun martir nu a
suferit vreodată. Atunci când au murit, martirii au fost astfel
susținuți de Dumnezeu încât ei s-au bucurat chiar și în decur-
sul experimentării durerilor lor. Dar Mântuitorul nostru a
fost abandonat de Tatăl până acolo încât a strigat: „Dumne-
zeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei
27:46). Acela a fost strigătul cel mai amar dintre toate, cea
mai adâncă durere a întristării Sale inimaginabile. Totuși, a
fost necesar ca El să fie abandonat, pentru că Dumnezeu tre-
buia să-Și întoarcă spatele față de păcat, și astfel Și-a întors
spatele și față de Mântuitorul, care a fost făcut păcat pentru
noi. Sufletul marelui Substitut a suferit o oroare a ticăloșiei
în locul acelei orori a Iadului în care păcătoșii ar fi fost cu-
fundați dacă El nu ar fi luat păcatul lor asupra Sa și dacă nu
ar fi fost făcut blestem pentru ei. Este scris, „Blestemat e ori-
cine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13), dar cine cunoaște
oare ce înseamnă cu adevărat acel blestem?
Remediul pentru păcatul meu și al tău se găsește în su-
ferințele substitutive ale Domnului Isus Hristos, și doar în ele.
Aceste „răni” ale Domnului au fost făcute în locul nostru. Dacă
întrebarea ta este, „mai există ceva ce trebuie să facem pentru
a îndepărta vinovăția păcatului?”, răspunsul meu este acesta:
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 64 =
nimic, nimic din ceea ce tu ai putea face. Prin rănile lui Isus
Hristos suntem vindecați. El a îndurat toate aceste răni și nu
a lăsat niciuna pentru noi.
„Dar nu trebuie noi să credem în El?” Da, evident. Dacă
ți-aș spune că un anumit unguent vindecă, nu aș nega faptul
că ai nevoie de un bandaj cu care să aplici acel unguent pe
rană. Credința este bandajul care lipește plasturele împăcării
în Hristos pe rana păcatului nostru. Nu bandajul vindecă, ci
vindecarea este făcută de către unguent. Tot așa, nu credința
vindecă, ci lucrarea de ispășire făcută de Hristos.
„Dar trebuie să ne pocăim”, strigă un altul. Evident că
trebuie și ne vom pocăi, pentru că pocăința este primul semn
al vindecării. Dar rănile Mântuitorului ne vindecă, nu pocă-
ința noastră. Aceste răni, atunci când sunt aplicate inimii,
produc în noi pocăința: noi urâm păcatul, pentru că L-a făcut
pe Hristos să sufere.
Atunci când îți pui în mod autentic credința în Isus Hris-
tos, care a suferit pentru tine, descoperi faptul că Dumnezeu
nu te va mai pedepsi niciodată pentru aceleași păcate pentru
care Fiul Său a murit. Dreptatea lui Dumnezeu nu va permite
să vadă datoria plătită mai întâi de către Garant (Domnul
Isus) și apoi de către cel datornic, adică tu.
Dreptatea nu poate cere plata de două ori. Dacă Garan-
tul însângerat a purtat vinovăția mea, atunci eu nu o mai pot
purta. Când am acceptat că Hristos Isus a suferit pentru mine,
am acceptat o eliberare completă de datoria pe care o aveam
față de dreptatea lui Dumnezeu. Am fost condamnat în Hris-
tos și, de aceea, pentru mine nu mai există nicio condamnare.
O CERCETARE FOLOSITOARE
= 65 =
Acesta este fundamentul siguranței păcătosului care
crede. El trăiește pentru că Mântuitorul a murit în locul lui și
este primit înaintea lui Dumnezeu pentru că Hristos este ac-
ceptat. Omul pentru care Isus este un substitut acceptat poate
pleca liber; nimeni nu se mai poate atinge de el. Este eliberat.
O, cititorule, Îl vei avea tu pe Isus Hristos ca Substitut al tău?
Dacă Îl ai deja, atunci ești liber. „Oricine crede în El, nu este
judecat” (Ioan 3:18). Astfel, „prin rănile Lui suntem vinde-
cați”.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 66 =
= 67 =
8
Un obstacol real
Chiar dacă nu este în sine un lucru dificil să credem în
Acela care nu poate să mintă și să ne punem credința în Acel
singurul despre care cunoaștem că poate să mântuiască, to-
tuși însăși acest lucru poate fi dificil pentru unii cititori. Acest
obstacol poate fi unul secret, dar cât se poate de real. O ușă
poate fi închisă și să nu fie nevoie de o piatră foarte mare, pe
care să o vadă toți, ci doar de un cui invizibil, care ține ușa în
acea poziție. Tot așa, orice om poate să aibă vederea bună, și
totuși să fie incapabil să observe un obiect, pentru că există
un obstacol în cale. N-ai putea să vezi nici măcar soarele, dacă
ochii ți-ar fi legați cu o bandă care te-ar orbi. Și ce benzi or-
bitoare insistă oamenii să-și lege peste ochii lor!
Un păcat dulce, ascuns în inimă, va împiedica un suflet
să se apropie de Hristos prin credință. Domnul Isus a venit
pentru a ne mântui din păcat și, dacă noi rămânem hotărâți
să continuăm să păcătuim, între Hristos și sufletele noastre
nu va fi niciodată pace. Dacă cineva consumă otravă, doctorul
de la urgență ar putea avea pregătit un antidot eficient, dar
dacă pacientul persistă în a-și ține la gură sticla de otravă și
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 68 =
continuă să bea picăturile ei mortale, cum ar putea să-l sal-
veze doctorul? Mântuirea constă în mare în separarea păcă-
tosului de păcatul său, căci însăși natura mântuirii ar trebui
să se schimbe pentru ca vreun om să poată fi mântuit în timp
ce el iubește păcatul și trăiește intenționat în el. Un om nu
poate fi vindecat și să rămână în același timp bolnav. Tot așa,
nimeni nu poate fi mântuit, și să rămână totuși îndrăgostit de
rău.
Un bețiv va fi mântuit prin credința în Hristos – adică el
va fi mântuit din a fi bețiv. Dar dacă el este hotărât să rămână
bețiv, el nu va fi mântuit și nu a crezut cu adevărat în Hristos.
Prin credință, un mincinos poate fi salvat din minciună, dar
el se lasă apoi de ea și se îngrijește să spună întotdeauna ade-
vărul. Chiar dacă am avea doar o jumătate de ochi, toți am
putea vedea că el nu poate fi mântuit de minciună și totuși să
își continue viața în stilul vechi de înșelătorie și neadevăr.
Unul care urăște o altă persoană va fi salvat din acel simță-
mânt de ură prin a crede în Domnul Isus Hristos. Dar dacă
este hotărât să îndrăgească ura, este clar că el nu este mântuit
de ea și la fel de clar că el nu a crezut în Domnul spre mântu-
irea sufletului său. Principalul efect al mântuirii este că ești
eliberat de dragostea față de păcat. Acesta este efectul sigur
al credinței în Mântuitorul. Dar dacă acest efect este atât de
departe de a fi dorit încât este chiar refuzat, orice vorbă și
orice discuție legată de credința în Mântuitorul, spre mântu-
ire, devine inutilă și mincinoasă.
Un om merge la biroul de transport și întreabă dacă
poate fi dus în America. Este asigurat că un vapor este gata și
că doar trebuie să se urce la bord, și în curând va ajunge la
UN OBSTACOL REAL
= 69 =
New York. „Da”, spune el, „dar vreau să rămân acasă în An-
glia și să mă îngrijesc de magazinul meu câtă vreme traversez
Atlanticul”. Agentul se gândește că vorbește cu un nebun, și îi
spune apoi să se ducă la treaba lui și să nu-i irosească timpul
făcând pe nebunul. A pretinde că ai crezut în Hristos spre
mântuirea ta din păcat, în timp ce ești încă hotărât să continui
în el, înseamnă să Îl batjocorești pe Hristos. Îi cer cititorului
meu să nu se facă vinovat de o astfel de profanare. Nu îți în-
chipui că Mântuitorul cel sfânt ar putea fi în vreun fel protec-
torul păcatului.
Privește la copacul din imagine – iedera a crescut peste
tot, înconjurându-l și sufocându-l, sugându-i viața și uci-
gându-l. Ar putea acel copac să fie salvat? Grădinarul se gân-
dește că da, și este dornic să-și dea toată silința pentru asta.
Dar, înainte de a începe să își folosească toporul și cuțitul, i
se spune că nu trebuie să taie iedera. „Atunci este imposibil”,
spune el. „Tocmai iedera este ceea ce ucide copacul și, dacă
vrei să îl salvăm, nu poți salva iedera.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 70 =
Dacă vrei să îți pui nădejdea în mine pentru salvarea
copacului, trebuie să mă lași să îndepărtez acea iederă căță-
rătoare și ucigașă”. Nu este aceasta o chestiune de bun simț?
Evident că da. Nu îi poți încredința grădinarului soarta copa-
cului decât dacă îi dai posibilitatea să taie și să îndepărteze
acel lucru care îl ucide.
Dacă păcătosul dorește să rămână în păcatul lui, el va
muri în păcat. Dacă este dornic să fie salvat din păcat, Domnul
Isus Hristos este capabil să facă asta, și El o va face dacă pă-
cătosul își încredințează situația în grija Lui.
Care este atunci păcatul pe care îl îndrăgești cel mai
mult? Cumva vreun rău grosolan? Atunci rușinea ar trebui să
te facă să te oprești. Este cumva dragostea față de lume, frica
de ceea ce vor spune oamenii, ori ambițiile păcătoase? Cu si-
guranță că niciunul dintre aceste lucruri n-ar trebui să te facă
dornic să trăiești ca un vrăjmaș al lui Dumnezeu. Este oare la
mijloc o iubire care corupe inima precum cancerul? Poate
vreo creatură să rivalizeze cu Isus Hristos? Cu siguranță că
este idolatrie să permiți vreunui lucru pământesc să se com-
pare chiar și pentru o clipă cu Domnul Dumnezeu. Cineva
spune, „pentru mine, a mă lăsa de păcatul acela specific care
mă ține captiv, mi-ar afecta serios afacerea, ar ruina planu-
rile mele și ar face ca utilitatea mea să fie afectată în multe
moduri”. Dacă asta este situația, problema ta își găsește răs-
puns în cuvintele Domnului, care îți spune să-ți scoți ochiul și
să-ți tai mâna sau piciorul, și să le arunci de la tine, dacă vrei
să nu ajungi în Iad (Matei 5:29-30). Este mai bine să intri în
viață cu un singur ochi, cu cele mai umile planuri, decât să îți
păstrezi toate planurile tale, dar să nu fii găsit în Hristos. Mai
bine să fii un credincios șchiop decât un păcătos care țopăie.
UN OBSTACOL REAL
= 71 =
Mai bine să fii pe scara de jos a vieții, dar în armata lui Hris-
tos, decât să fii purtătorul steagului și un ofițer de rang înalt
sub comanda Satanei. Dacă Îl câștigi pe Hristos, contează prea
puțin ce vei pierde. Fără îndoială că mulți au avut de suferit
diverse dezavantaje în viață dar, dacă au viața veșnică, au fost
mari câștigători.
Prietenul meu, lucrurile stau așa cum spunea John Bu-
nyan. O voce îți vorbește acum și spune – „Vei rămâne cu pă-
catul tău și vei merge în Iad, sau îl vei părăsi și vei merge în
Cer?” Acest lucru trebuie hotărât aici și acum. În Numele lui
Dumnezeu, te întreb lucrul acesta: ce alegi – Hristos și mân-
tuirea, sau păcatul tău îndrăgit și condamnarea? Nu există te-
ren de mijloc. Amânarea sau refuzul de a te decide constituie
în mod practic o decizie sigură în favoarea celui rău. Persoana
care crede că are nevoie de timp pentru a se decide dacă vrea
să continue cu minciunile ei este deja pe calea greșită. Acela
care nu știe dacă vrea sau nu să fie mântuit de păcate oferă
în felul acesta o dovadă a unei inimi rele.
Dacă ești nerăbdător să te lepezi de orice lucru rău,
Domnul te va face capabil să faci acest lucru imediat. Harul
Lui a schimbat deja direcția dorințelor tale: în fapt, inima ta
este înnoită. De aceea, bazează-te pe El pentru a-ți da putere
să te lupți cu ispitele, atunci când ele vin, și să împlinești po-
runcile lui Dumnezeu zi de zi. Domnul Isus Hristos are mare
putere în a-l face pe omul șchiop să sară de bucurie și în a-i
face capabili pe cei care sunt bolnavi să își ridice patul și să
umble (Luca 7:22; Matei 9:2-7). El te va face capabil să biru-
iești asupra unui obicei rău. El va putea scoate și demonii din
tine. Da, chiar dacă ai avea șapte demoni în tine, El îi va
alunga imediat, căci nu există vreo limită a puterii Sale de a
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 72 =
curăța și sfinți. Acum, că ești dornic să fii mântuit, cea mai
importantă dificultate a fost îndepărtată. Cel care a făcut ca
voința ta să fie îndreptată către bine poate să se folosească de
toate celelalte puteri ale tale și să le îndrepte către gloria Lui.
N-ai fi dorit fierbinte să te lepezi de toate păcatele, dacă El nu
te-ar fi îndreptat în mod tainic în acea direcție. Dacă îți pui
acum încrederea în El, acest lucru va arăta clar că El a început
o bună lucrare în tine, și sunt sigur că El o va continua.
= 73 =
9
Despre întrebările
nesfârșite
În aceste zile, credința simplă, ca de copil, este un lucru
foarte rar întâlnit. În general, oamenii nu mai cred nimic, ci
pun sub semnul întrebării toate lucrurile. Îndoielile sunt atât
de răspândite pe cât sunt dudele, iar toate mâinile și buzele
sunt pătate de ele. Mi se pare foarte ciudat ca oamenii să vâ-
neze dificultățile și piedicile legate de mântuirea lor. Dacă aș
fi condamnat la moarte prin spânzurare, dar aș fi avut o sin-
gură șansă de a căpăta îndurare, n-aș pierde timpul gân-
dindu-mă la motive pentru care îndurarea mi-ar putea fi re-
fuzată. I-aș lăsa pe acuzatorii mei să se ocupe cu asta. Dacă
aș fi pe punctul de a mă îneca, m-aș agăța de orice pai și evi-
dent că n-aș refuza un colac de salvare. A căuta motive împo-
triva propriei vieți este un soi de sinucidere de care doar un
om ieșit din minți s-ar putea face vinovat. A tot argumenta
împotriva singurei noastre surse de speranță seamănă cu si-
tuația unui om nebun, care stă pe o creangă de copac și o taie
cu scopul de a se coborî din acesta. Dar ce nebun ar face asta?
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 74 =
Totuși, mulți par în zilele noastre să pledeze în favoarea pro-
priei lor distrugeri. Ei caută prin Biblie texte care îi averti-
zează și, după ce le-au descoperit, se întorc la filozofie și scep-
ticism pentru a închide ușa în propria față. Cu siguranță că
aceasta nu este o ocupație sănătoasă pentru un om cu mintea
întreagă.
Astăzi, mulți oameni care nu pot să nu se gândească la
lucrurile spirituale ignoră presiunea supărătoare a conștiin-
ței prin a se juca cu marile adevăruri ale revelației. Evident
că există taine mari în Cartea lui Dumnezeu, căci cum ar pu-
tea Dumnezeul infinit să vorbească așa încât toate gândurile
Sale să fie înțelese imediat de către niște oameni limitați? Dar
pur și simplu este culmea nebuniei să te apuci să dezbați
aceste lucruri profunde și totuși să nu tratezi adevărurile sim-
ple, clare, și care sunt mântuitoare pentru suflet. Îmi amin-
tesc de doi filozofi care atâta au dezbătut pe tema mâncăruri-
lor, încât au plecat flămânzi de la masă, în timp ce un țăran
FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE
= 75 =
obișnuit ce-a stat într-un colț n-a pus prea multe întrebări, ci
a pus mâna pe cuțit și furculiță, și a plecat fericit acasă.
Mii de oameni sunt acum fericiți în Domnul datorită fap-
tului că au primit Evanghelia ca niște copii credincioși, în
timp ce alții, care pot întotdeauna să vadă dificultăți sau să le
inventeze, sunt mai departe ca niciodată de orice nădejde
mângâietoare a mântuirii. Cunosc mulți oameni care par să
se fi hotărât să nu vină la Hristos până nu au înțeles cum este
posibil ca doctrina alegerii să fie consecventă cu invitația de
a veni fără plată la Evanghelie. Tot așa aș putea să mă hotă-
răsc să nu mănânc niciodată pâine până nu mi s-a explicat
cum este posibil ca Dumnezeu să mă țină viu, și totuși trebuie
să mănânc pentru a rămâne în viață. Adevărul este că mulți
dintre noi cunoaștem deja suficiente lucruri, așa încât nevoia
reală nu este aceea de a înțelege mai multe lucruri cu mintea,
ci de a crede mai mult adevărul în inimă. Nu avem nevoie de
ajutor ca să depășim dificultățile, ci de mai mult har pentru a
ne determina să urâm păcatul și să căutăm împăcarea cu
Dumnezeu.
Dați-mi voie să adaug aici un avertisment împotriva ten-
dinței de a critica Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic
nu poate fi mai distructiv pentru suflet. A încerca să Îl corec-
tezi pe Creatorul tău este un lucru impertinent și grosolan, și
are tendința de a împietri inima mai tare decât o piatră de
moară. Îmi amintesc de unul care folosea o foarfecă pe Biblia
lui și n-a durat mult până când s-a lepădat de tot ce crezuse
până atunci. Duhul de reverență este sănătos, dar insolența
de a critica Biblia inspirată distruge toate sentimentele co-
recte față de Dumnezeu.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 76 =
Dacă cineva își cunoaște vreodată nevoia după Mântui-
torul după ce a tratat Scriptura cu un spirit critic și mândru,
foarte probabil că va descoperi că îl împiedică conștiința să
găsească mângâiere prin a-i reaminti de felul rău în care a
tratat Cuvântul sfânt. Va deveni dificil pentru el să găsească
consolare în pasajele Bibliei pe care le-a tratat cu aroganță,
sau chiar le-a lăsat deoparte considerându-le nevrednice de a
fi luate în seamă. În necazul lui, versetele par să râdă de pro-
blemele sale. Când vine vremea greutăților, izvoarele pe care
el le-a blocat cu pietre nu mai aduc niciun fel de apă care să-
i potolească setea. Ia aminte când disprețuiești un pasaj bi-
blic, ca să nu îndepărtezi singurul prieten ce te-ar putea ajuta
în ceasul necazului.
Un conte anume din Germania i-a cerut slujitorului său
să citească un capitol din Biblie în fiecare dimineață. Atunci
când el nu era de acord cu ceva, avea să strige cu răutate,
„Hans, treci peste asta!” Într-o zi, lui Hans i-a luat timp înde-
lungat înainte să înceapă să citească. El a început să răsfo-
iască Biblia până când stăpânul său a strigat, „Hans, de ce nu
citești?” Hans a răspuns atunci: „N-a mai rămas aproape ni-
mic. Am trecut peste tot!” Așadar, într-o zi, obiecțiile stăpâ-
nului său au fost îndreptate către un pasaj, în altă zi către un
altul, până n-a mai rămas nimic care să-i aducă mângâiere
sau învățătură. Să nu distrugem singura noastră sursă de în-
durare printr-o atitudine critică. Într-o zi am putea avea ne-
voie de acele promisiuni și de acele părți ale Scripturii care
au fost cel mai puternic atacate de către sceptici și care s-ar
putea dovedi esențiale pentru viețile noastre. De aceea, hai-
deți să păzim comoara neprețuită a Bibliei, și să fim hotărâți
să nu respingem nici măcar o propoziție din ea. Ce treabă
FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE
= 77 =
avem noi să ne împiedicăm de întrebările complicate, în timp
ce sufletele noastre sunt în pericol? Calea de a scăpa de păcat
este suficient de clară. Dumnezeu nu ne-a batjocorit oferindu-
ne o cale a mântuirii pe care să nu o înțelegem. „Crede și vei
trăi” este o poruncă pe care și un copil o poate înțelege și se
poate supune ei.
Nu te mai îndoi, ci crede acum;
Nu mai pune întrebări, ci doar primește.
Îndoielile șirete și întrebările inutile,
Lasă-le să fie crucificate odată cu Isus.
În loc să tot argumenteze asupra Scripturii, omul con-
dus de Duhul lui Dumnezeu va veni imediat la Hristos. Văzând
că mii de oameni de bun-simț – oameni care sunt acum și ca-
racterizați de cel mai bun caracter – își pun toată credința în
Mântuitorul, el va face la fel, și se va opri din amânare.
Atunci, el va începe o viață care merită trăită și poate să le-
pede orice temeri. El poate astfel să înainteze către acea cale
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 78 =
înaltă și mai bună de a trăi, care izvorăște din dragostea față
de Hristos. De ce să nu facă și cititorul meu același lucru,
chiar acum? Trebuie doar să vrei!
Un măcelar care trăia în Newark, New Jersey, a primit
o scrisoare de la vechea familie din Germania, care îl informa
că, prin moartea unei rude, a moștenit o sumă considerabilă
de bani. La acea vreme, el se ocupa cu despicarea unui porc.
După ce a citit scrisoarea, și-a dat jos în grabă șorțul murdar
și n-a mai așteptat să vadă porcul tăiat în bucățele mici și fă-
cut cârnați, ci a părăsit imediat măcelăria pentru a se pregăti
să meargă acasă, în Germania.
L-ai putea acuza sau ai putea să te gândești că el ar fi
trebuit să rămână în New York, cu slujba sa de măcelar? Iată
aici felul cum în care acționează credința. Măcelarul a crezut
ceea ce i s-a spus, și a acționat imediat. Un om de bun simț!
FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE
= 79 =
Dumnezeu Și-a trimis mesajul către omenire, prezen-
tându-ne Vestea Bună a mântuirii. Atunci când o persoană
crede Vestea Bună ca adevărată, acea persoană acceptă bine-
cuvântarea care îi este anunțată și se grăbește să o capete.
Dacă crede cu adevărat, atunci Îl va primi pe Hristos imediat,
alături de tot ceea ce El îi oferă, se întoarce de la căile sale
păcătoase și se îndreaptă către Cetatea cerească, unde se va
bucura de binecuvântările depline. Nu își pune problema că
ar putea fi sfânt prea repede sau că ar putea să își abandoneze
păcatul prea devreme. Dacă el ar putea vedea cu adevărat ce
este păcatul, ar alerga cât mai departe de el ca și cum ar fugi
de un șarpe veninos, și s-ar bucura să fie eliberat de el prin
Isus Hristos.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 80 =
= 81 =
10
Fără credință,
nu există mântuire
Unii cred că este nedrept ca, dacă ei nu vor crede în Isus
Hristos, pentru ei să nu rămână decât condamnarea. Dar dacă
te vei gândi un minut la acest lucru, vei considera că este
drept și rezonabil. Nu există nicio modalitate ca o persoană
să își mențină puterea trupească, decât dacă mănâncă. Dacă
ai spune, „Nu voi mai mânca de-acum înainte, urăsc un astfel
de comportament animalic”, ai putea să te duci în Madeira
sau să călătorești oriunde – presupunând că ai trăi suficient
de mult – dar cu siguranță că vei descoperi că nicio climă și
niciun exercițiu fizic n-ar putea să te mențină în viață, dacă
ai refuzat mâncarea.
Ai putea să te plângi atunci, că este nedrept să mori pen-
tru că nu crezi în mâncare? Nu este nedrept ca, dacă nu vei
mânca, să trebuiască să mori. Același lucru se petrece în mod
precis și cu credința – „Crede, și vei fi mântuit”. Dacă nu vei
crede, nu este nedrept să fii pierdut. Ar fi ciudat să fie altfel.
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 82 =
Imaginează-ți un om stând lângă o fântână și spunând,
„Nu voi atinge nici măcar un strop de apă, câtă vreme voi trăi.
De ce n-aș putea să îmi potolesc setea într-un alt fel, după
placul meu?” Evident că i-am spune acelui om că trebuie să
bea apă, altfel va muri. Dacă el spune, „Nu voi bea niciodată,
dar mi se pare nedrept să trebuiască să mor din cauza asta.
Este crud și dovadă de bigotism să îmi vorbești în felul acesta”
– evident că omul acela greșește. Setea lui este rezultatul ine-
vitabil al ignorării unei legi a naturii. În același fel, trebuie să
crezi, altfel vei muri. De ce să refuzi să asculți această po-
runcă? Bea, omule, bea! Primește-L pe Hristos, și vei trăi.
Aceasta este calea mântuirii, și pentru a intra pe ea, trebuie
să îți pui încrederea în Hristos. Nu este nimic nedrept în fap-
tul că va trebui să pieri, dacă nu îți vei pune credința în Mân-
tuitorul.
Imaginează-ți un om aflat pe mare. El are o hartă și,
dacă este bine studiată, cu ajutorul unui compas, acea hartă
îl va călăuzi către destinație. Steaua polară strălucește, și
chiar și ea îl va ajuta. Dar el spune, „Nu mă voi lăsa călăuzit
de stele. Nu cred în Polul Nord. Nu mă voi bizui pe vreun com-
pas sau pe vreo hartă. Nu cred în ele. Arta navigației nu este
decât un nonsens inventat de către oameni pentru a face bani
pe seama altora, și nu mă voi lăsa condus într-o astfel de în-
șelătorie” – omul acela nu va ajunge niciodată la destinație și,
cu toate acestea, el crede că este nedrept să sufere astfel. Nu
putem fi de acord cu el.
Unii dintre voi veți spune, „Nu voi citi Biblia și nu te voi
asculta vorbindu-mi despre Isus Hristos: nu cred în aceste lu-
cruri”. Atunci Dumnezeu spune, „cel care nu crede va fi con-
damnat”. Ai putea spune, „Dar este nedrept”. Nu este. Nu este
FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE
= 83 =
cu nimic mai nedrept decât faptul că, dacă ai respinge folosi-
rea compasului și a stelelor, nu vei putea ajunge în port. Nu
există alternativă, căci așa trebuie să stea lucrurile.
Ai putea spune că nu vrei să ai nimic de-a face cu sân-
gele lui Hristos și chiar să batjocorești religia. Dar ți-ar putea
părea dificil să râzi de aceste lucruri atunci când ajungi pe
punctul de a muri, când acea transpirație rece trebuie să-ți fie
ștearsă de pe obraz, și când inima bate împotriva coastelor
tale ca și cum ar vrea să sară de-acolo și să fugă de Dumnezeu.
O, suflete! Atunci vei descoperi că acele duminici și acele ser-
vicii ale bisericii, ca și această Carte veche, sunt ceva mai
mult și mai bun decât te gândeai tu, și vei fi uimit să descoperi
că ai fost atât de nebun încât să neglijezi orice ajutor adevărat
care să te conducă la mântuire. Mai mult, ce trist se va dovedi
să Îl fi neglijat pe Hristos, acea singură Stea polară care poate
să ne călăuzească spre cer.
Unde trăiești?
Poate că trăiești de cealaltă parte a râului, și trebuie să
treci podul pentru a ajunge acasă. Imaginează-ți că te-ai ho-
tărât să nu crezi în poduri, în bărci sau chiar în existența apei.
Pe drumul către casă, ajungi la pod, dar nu vei traversa râul
folosindu-te de el. Există o barcă acolo, dar ești hotărât să nu
o folosești. Înaintea ta se află râul, și tu ești hotărât că nu vei
vrea să îl traversezi în modalitatea obișnuită, dar crezi că este
nedrept să nu poți ajunge acasă. Cu siguranță că există ceva
ce a distrus puterea rațiunii în tine. Dacă un om nu va face ce
este necesar pentru a obține un anume lucru, cum s-ar putea
aștepta el să îl capete?
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 84 =
Imaginează-ți că ai consumat otravă, iar doctorul îți
aduce un antidot și spune, „Ia-l repede, căci altfel vei muri.
Dacă îl iei imediat, îți garantez că otrava va fi neutralizată”.
Dar tu refuzi, spunându-i că nu crezi în antidoturi: „Lasă ca
lucrurile să meargă pe calea lor. Nu voi lua remediul tău. În
plus, eu nu cred că există vreun remediu pentru otrava pe
care am consumat-o și, mai mult decât atât, nu-mi pasă dacă
există vreunul.”
Evident că vei muri, iar atunci când diagnosticul asupra
trupului tău se va pune, verdictul va fi „Mort pe drept!” Așa
va fi și dacă, după ce ai auzit Evanghelia lui Isus Hristos, vei
spune, „Sunt prea avansat pentru a avea de-a face cu acea
idee învechită a substituției. Nu voi asculta de predicator
atunci când îmi vorbește despre jertfă și despre sângele văr-
sat de Mântuitorul”. Atunci când vei pieri, verdictul dat de
propria ta conștiință va fi, „Sinucis: acest om și-a distrus pro-
priul suflet”. Așa spune și Cartea cea veche – „Pieirea ta, Is-
raele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te pu-
tea ajuta” (Osea 13:9). Cititorule, te implor să nu faci asta.
= 85 =
11
Pentru cei care
au crezut
Dragi prieteni, dacă ați început să vă puneți încrederea
în Domnul, credeți în El complet. Faceți așa încât credința
voastră să fie cel mai real și mai practic lucru din întreaga
voastră viață. Nu vă puneți credința în Domnul doar în mintea
voastră și doar pentru câteva lucruri spirituale, ci puneți-vă
credința în El pentru orice și pe vecie, atât aici cât și în eter-
nitate, atât în ce privește trupul, cât și sufletul. Lumea
aceasta nu se poate susține prin lucruri vizibile. Universul
este în întregime susținut prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pri-
vește cum ține El pământul spânzurat pe nimic altceva decât
pe cuvântul Lui. El n-are stâlpi sau proptele. Arcada cerului
stă la locul ei fără să se țină de ceva. Același Domn poate și
va susține orice lucru în care credința își îndreaptă privirile
către El. Cele mai mari probleme sunt ușoare pentru puterea
Lui și cele mai întunecate taine sunt clare pentru înțelepciu-
nea Lui. Puneți-vă credința în Domnul până la ultimul lucru.
Abandonați-vă, și abandonați-vă cu totul în mâna Lui. Lăsați
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 86 =
ca toată greutatea voastră și orice altă greutate să stea în mâ-
inile Dumnezeului atotputernic al lui Iacov.
Puteți să puneți în siguranță viitorul în mâna Domnului,
care trăiește veșnic și care nu se schimbă niciodată. Trecutul
vostru este acum în mâna Mântuitorului, și nu veți mai fi con-
damnați pentru el indiferent cum a fost, căci Domnul a arun-
cat păcatele voastre în adâncul mării. Credeți chiar în această
clipă în privilegiile voastre prezente. Sunteți mântuiți. Dacă
ești un credincios în Domnul Isus Hristos, ai trecut de la
moarte la viață, și ești mântuit.
În zilele de demult, pe când existau sclavi, o domnișoară
a adus la bordul unui vas englez pe slujitoarea sa negresă și
i-a spus căpitanului zâmbind, „Dacă eu și mătușa Chloe ar fi
să mergem în Anglia, ea va fi eliberată?” „Doamnă”, spuse că-
pitanul, „ea este liberă încă de acum. În momentul în care a
pășit la bordul unui vas britanic, a devenit un om liber”. Când
femeia aceea negresă a aflat asta, ea nu a mai părăsit vasul.
Nu speranța libertății i-a dat curaj, ci realitatea libertății.
Așadar, acum tu nu doar că speri la viața veșnică, ci crezând,
ai viața veșnică (Ioan 5:24). Acceptă acest lucru ca pe un fapt
revelat în Cuvântul sacru și bucură-te în consecință. Nu con-
tinua să îl pui sub semnul întrebării, ci crede-l și fii bucuros.
Vreau ca tu, cititorul meu, să crezi spre mântuirea ta
veșnică. Nu fi satisfăcut, nu te lăsa mulțumit cu ideea că poți
primi o naștere din nou care ar putea să moară, o viață ce-
rească care ar putea expira, o iertare care ar putea fi anulată.
Domnul le dă viața veșnică oilor Lui, așa că nu avea odihnă
până nu o capeți. Dacă viața aceasta este veșnică, cum ar pu-
tea să moară ea? Fii mântuit complet, pentru vecie. Există în
PENTRU CEI CE AU CREZUT
= 87 =
viața cea nouă o sămânță vie și incoruptibilă, „care nu poate
putrezi”, ci „rămâne în veac” (1 Petru 1:23). Nu te lăsa amăgit
de o schimbare temporară, de un fel de har care să îmbobo-
cească pentru a se ofili apoi. Tu începi acum călătoria pe dru-
mul harului – iar biletul pe care l-ai obținut te va duce la des-
tinație. Eu nu am fost trimis să-ți predic o mântuire tempo-
rară. Evanghelia pe care sunt învățat să ți-o aduc este
aceasta: „Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit” (Marcu
16:16). El va fi mântuit din păcate, din a se întoarce la păcat,
din a se întoarce pe calea cea lată. Fie ca Duhul Sfânt să te
facă să crezi în mesajul complet, și în nimic mai puțin.
„Vrei să spui”, ar putea spune cineva, „că dacă îmi pun
credința în Hristos voi fi mântuit indiferent de păcatele pe
care pot alege să le fac?” N-am spus nimic de felul acesta. Eu
am descris mântuirea autentică drept o schimbare profundă
a inimii, atât de radicală încât va schimba dorințele și gustu-
rile tale. Dacă ai parte de o astfel de schimbare, produsă în
tine prin Duhul Sfânt, ea va fi permanentă, căci lucrarea Dom-
nului nu este ca un lucru ieftin care se destramă curând.
Pune-ți credința în Domnul care poate să te păzească cât vei
trăi și indiferent de cât de mult ai putea fi ispitit, „Facă-vi-se
după credința voastră” (Matei 9:29). Crede în Isus Hristos
spre viața veșnică.
Poți, de asemenea, să îți pui credința în Domnul în toate
suferințele acestei vieți. În lume, vei avea parte de necazuri.
Învață ca, prin credință, să știi că toate lucrurile lucrează îm-
preună spre bine, și apoi supune-te voii Domnului. Privește la
imaginea acelei oi care este tunsă. Dacă ea rămâne liniștită,
foarfeca nu o va răni, dar dacă se zbate, poate să capete răni.
Supune-te sub mâna lui Dumnezeu, și suferința își va pierde
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 88 =
din ascuțime. Încăpățânarea și murmurul ne pot cauza de o
sută de ori mai multă durere decât înseși necazurile noastre.
Așadar, pune-ți credința în Domnul tău și fii sigur că voia Lui
trebuie să fie cu mult mai bună decât a ta. Astfel, nu doar su-
pune-te ei, ci bucură-te în ea.
Încrede-te în Domnul în ce privește sfințirea. Anumiți
prieteni par să creadă că Domnul nu-i poate sfinți pe deplin,
în spirit, suflet și trup. De aceea, ei fac loc în mod intenționat
anumitor păcate, gândindu-se că nu se pot împotrivi acestui
lucru, și că trebuie să plătească tribut diavolului, atâta vreme
cât se găsesc pe pământ. Nu te lăsa captiv niciunui păcat, ci
luptă-te din greu pentru libertate. Fie că avem de-a face cu
mânia, necredința sau lenea, sau cu orice altă formă de păcat,
PENTRU CEI CE AU CREZUT
= 89 =
noi suntem capabili, prin harul divin, să îi izgonim pe Canaa-
niți și, mai mult decât atât, trebuie să îi scoatem afară.
Nicio virtute nu este imposibil de obținut pentru acei
oameni care cred în Isus Hristos și, de aceea, niciun păcat nu
trebuie să aibă biruință asupra lor. Fără îndoială, este scris
că: „păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră” (Romani 6:14).
Înaintarea în sfințire și în asemănarea cu Hristos aduce o
mare bucurie credincioșilor. Mergi înainte însușindu-ți pe de-
plin aceste lucruri prețioase, căci, crezând, vei beneficia de
ele. „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede” (Marcu
9:23) și chiar și cel mai mare dintre păcătoși ar putea să țină
pasul cu cei mai deosebiți sfinți.
Gândește-te adesea și crede în bucuria cerului. Aceasta
este o credință deosebită și totuși trebuie să o manifestăm
toți. Nu va trece mult timp până când acela care crede în Dom-
nul va fi împreună cu El, acolo unde Domnul se află. Pe capul
lui se va așeza o cunună; ochii lui Îl vor vedea pe Împăratul
în frumusețea Sa; urechile lui vor auzi vocea Sa dragă; sufle-
tul lui va fi în slavă; și acest sărman trup va fi înviat dintre
cei morți și se va alătura sufletului adus la perfecțiune, într-
o stare care nu va mai cunoaște decăderea! Slavă, slavă, slavă!
Iar ea este atât de aproape și atât de sigură.
Haideți să auzim acum muzica cerului și să anticipăm
fericirea cerească.
Dar cineva ar putea protesta, „Încă nu am ajuns acolo”.
Nu, dar credința ne umple cu încântare în așteptarea acelui
moment și, între timp, ea ne susține pe drumul către cer. Ci-
titorule, tânjesc să te văd un credincios ferm în Domnul și
doar în El. Vreau să te văd așezat pe deplin pe Stâncă, nu să
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 90 =
fii cu un picior pe nisip. Pune-ți încrederea în Dumnezeu pen-
tru toate lucrurile, și încrede-te doar în El. Aceasta este calea,
acesta este modul de a trăi. Cunosc această viață prin experi-
ență. Brațul lui Dumnezeu este suficient pentru a mă sprijini
pe el.
Vreau să-ți povestesc puțin despre experiența unui bă-
trân muncitor pe care l-am cunoscut cândva. El se temea de
Dumnezeu și a fost profund învățat de Duhul Sfânt. Era un om
deosebit în munca lui, dar și mai deosebit prin credința lui
simplă. Iată cum descria el credința: „Treceam printr-o iarnă
grea și nu aveam nimic de lucru, nici pâine în casă. Copiii
plângeau, zăpada era groasă, iar calea mea întunecoasă. Bă-
trânul meu stăpân mi-a spus că puteam să iau câteva lemne
când doream, așa că m-am gândit că măcar focul din casă ar
fi putut să-i încălzească pe sărmanii copii, și am ieșit afară cu
toporul pentru a aduna câteva vreascuri. Stăteam acolo lângă
un șanț adânc, plin de zăpadă, care se adunase pe o grosime
de câteva picioare, nici nu știu cât de groasă. În timp ce am
vrut să lovesc într-o bucată de lemn, toporul mi-a alunecat
din mână și s-a dus tocmai în zăpadă, într-un loc unde nu mai
aveam speranță să îl pot găsi. Stând acolo fără mâncare, fără
lemne de foc și cu toporul pierdut, ceva părea că îmi spune,
„William Richardson, poți să mai crezi în Dumnezeu acum?”,
iar sufletul meu a răspuns, „Da, pot”.”
Aceasta este credința adevărată; credința care nădăjdu-
iește în Domnul atunci când toporul s-a dus; credința care
crede în Dumnezeu atunci când toate lucrurile exterioare par
să o discrediteze; credința care este fericită cu Dumnezeu și
doar cu El, atunci când toți prietenii îți întorc spatele. Dragă
cititorule, fie ca tu și eu să avem această credință prețioasă,
PENTRU CEI CE AU CREZUT
= 91 =
această credință reală, această credință care Îl onorează pe
Dumnezeu! Adevărul lui Dumnezeu o merită, dragostea Lui o
pretinde, credincioșia Lui o constrânge. Fericit este acela care
o are. El este cel pe care Domnul îl iubește, iar lumea va cu-
noaște acest lucru înainte de sfârșitul tuturor lucrurilor.
Apoi, cea mai bună credință este o credință de zi cu zi:
credința care are de-a face cu pâinea și apa, cu îmbrăcămin-
tea, cu copiii și animalele, cu facturile și vremea. Religia su-
per-fină și dulceagă care este activă doar în zilele de duminică
și în întâlnirile din sufragerie nu va duce niciodată un suflet
în cer până viața nu devine o trăire îndelungă în credință și
până nu vor exista șapte sabate într-o săptămână. Credința
își dă toate silințele când, vreme de mulți ani, ea continuă zi
de zi, săptămână de săptămână și lună de lună, crezând în
Domnul în ce-l privește pe soțul bolnav, pe fiica ce a greșit, în
ce privește afacerile în declin, prietenul neconvertit și așa
mai departe.
De asemenea, credința ne ajută să ne folosim de această
lume fără să abuzăm de ea. Ea nu este un lucru îngeresc, pen-
tru stele și ceruri, ci un har omenesc, care se simte la ea acasă
în bucătărie și în atelier. Este un fel de ajutor în toate lucru-
rile, și ea se simte confortabil cu orice fel de muncă și în orice
situație a vieții. Este un har pentru fiecare zi, pentru tot tim-
pul anului. Încrederea în Dumnezeu nu se tocește niciodată.
Produsele credinței sunt atât de prețuite în curțile cerești, în-
cât ea găsește întotdeauna o piesă fină de lucrat pe roata ola-
rului sau în cuptorul fierarului.
Oamenii visează la faptul că eroii apar doar în ocazii de-
osebite, o dată sau de două ori într-un secol. În realitate, cei
ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON
= 92 =
mai deosebiți eroi sunt oameni simpli, și adesea ei se găsesc
mai degrabă în obscuritate decât pe scena publică. Încrederea
în Dumnezeul cel viu este aurul din care sunt făcute monedele
eroismului. Perseverența în facerea de bine este unul dintre
terenurile pe care credința crește nu florile ei, ci grâul recol-
tei ei. Truda grea, creșterea unei familii cu câțiva șilingi pe
săptămână, suportarea cu răbdare a durerii constante și așa
mai departe – acestea sunt lucrurile de valoare prin care
Dumnezeu este glorificat prin cei mai simpli și mai obișnuiți
dintre copiii Lui credincioși.
Cititorule, tu și eu vom fi de acord cu aceasta: nu vom fi
multă vreme niște oameni deosebiți, dar ne vom strădui să fim
buni. Pentru aceasta, noi ne vom pune nădejdea în Domnul
Dumnezeul nostru, ai Căruia suntem și pe care Îl slujim. Îi vom
cere să ne sfințească în fiecare zi a săptămânii. Îl vor vom ruga
pe Dumnezeu în același fel în ce privește treburile zilnice, ca și
în ce privește mântuirea sufletului nostru. Ne vom pune încre-
derea în El cu privire la nevoile și planurile noastre de zi cu zi,
ca și în ce privește privilegiile noastre spirituale și nădejdea
noastră cu privire la cer. Domnul Iehova este Domnul casei. Isus
Hristos este Fratele nostru, născut într-o lume împotrivitoare
(Proverbe 17:17), iar Duhul Sfânt este Mângâietorul nostru în
orice ceas al încercării. Noi nu avem un Dumnezeu de care să nu
ne putem apropia, ci El aude, El se îndură și El ajută. Haideți să
ne încredem în El fără întrerupere, fără îndoială și fără ezitare.
Viața de credință este prin „poarta cea strâmtă” a lui Dumnezeu.
Dacă am stat până acum tremurând afară, în lumea largă a ne-
credinței, fie ca Duhul Sfânt să ne facă capabili acum să facem
marele pas decisiv și să spunem, odată pentru totdeauna, „Cred,
Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9:24).
PENTRU CEI CE AU CREZUT
= 93 =
Ascultăm Chemarea – Împlinim Misiunea
Asociația MAGNA GRATIA este o organizație non-profit care își concen-trează eforturile pe proclamarea Evangheliei prin literatură consecvent doctrinară, prin evanghelizare și echiparea bisericilor evanghelice de limba română.
Dacă ai fost binecuvântat citind această carte, poți ajuta la binecuvântarea altui credincios, prin unul sau mai multe lucruri, după cum urmează:
1) Dă mai departe această carte! “Fără plată ați primit, fără plată să dați”.
2) Vizitează paginile noastre de internet la www.magnagratia.org și află mai mult despre lucrarea noastră, și citește GRATUIT cele peste 170 de cărți ale unora dintre cei mai buni autori creștini din istorie.
3) Rămâi conectat la noutățile MAGNA GRATIA prin a vizita pagina noastră de Facebook la www.facebook.com/MagnaGratiaRomania și prin a te abona pe website, așa încât să fii anunțat când publicăm noi resurse.
4) Spune și altora despre lucrarea noastră.
5) Roagă-te pentru noi.
6) Donează și ajută-ne să mergem mai departe cu această lucrare. Donațiile se pot face online, www.magnagratia.org/donatii.html
Pentru orice alte informații, scrie-ne la [email protected].
Mulțumim!
Top Related