UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI
FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
LUCRARE DE LICENŢÃ
Coordonator ştiinţific,
Conf. univ. dr. Mirela Arsith
Absolvent,
Roman Andrei George
GALAŢI
2012
UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI
FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
COMUNICAREA INTERCULTURALĂ PE INTERNET
STUDIU DE CAZ - COMUNICAREA
INTERCULTURALĂ ÎN
CADRUL SOCIETĂȚII GLOBALE DIN MEDIUL
ONLINE
Coordonator ştiinţific,
Conf. univ. dr. Mirela Arsith
Absolvent,
Roman Andrei George
GALAŢI
2012
2
Cuprins
Argument·······················································································································4
Capitolul I.
Evoluția actelor de comunicare în spațiul interculturalității······································6
1.1. Comunicarea interculturală nonverbală··································································17
1.2. Cultura umanistă şi tehnocultura············································································19
1.3. Tendinţe ale culturii umaniste şi tehnoculturii în societate·····································22
Capitolul II.
Interacțiunile interculturale din cadrul cyber-culturilor··········································24
2.1. Modelul cibernetic al comunicării···········································································24
2.1.1. Cyber-Cultura Populară······································································································26
2.1.2. Studiul Cyber-Culturii·········································································································29
2.1.3. Studiile Critice ale Cyber-Culturii························································································32
2.2. Contextualizarea Interacţiunilor Online··································································33
2.3. Tratarea Cyber-Culturii···························································································34
2.4. Accesul Online şi Barierele······················································································35
2.5. Design Digital·········································································································38
Capitolul III.
Comunicarea interculturală în cadrul societății globale din mediul online·············41
3.1. Cultura Internetului şi Social News·········································································41
3.2. Reddit.com - un model pentru social news·····························································43
3.3. Digg.com - un exemplu de așa nu···········································································44
3.4. Reddit.com versus Digg.com···················································································46
3.5. Comunitatea Reddit sau Redditorii sau Hivemind··············································54
IV. Concluzii················································································································56
Bibliografie··················································································································58
Anexa 1························································································································61
Anexa 2························································································································62
3
ARGUMENT
Motivul pentru care am ales această temă de licență este reprezentat de progresul
accelerat ce dobândește o inerție exponențială în domeniul comunicării interculturale la nivel
global prin intermediul mediului virtual pus la dispoziție de serviciul Internet-ului.
Disponibilitatea acestui serviciu devine din ce în ce mai mai accesibilă pentru foarte multe
persoane ce provin din culturi cât se poate de diferite, diversitate de nivel internațional.
În cadrul mediului online, în ultimii ani, și-au făcut apariția servicii sociale gratuite și
disponibile pentru orice om cu acces la Internet. Serviciile sociale, ce fac parte din mișcarea
Web 2.0, au ca unic scop îmbunătățirea experienței sociale ce poate uni virtual oamenii aflați
la distanțe geografice considerabile și din medii și culturi complet diferite. Astfel, deși
internetul conține un amestec heterogen de culturi offline, în mediul online deja se poate
contura o cultură a Internet-ului, unită prin servicii sociale de genul site-urilor de social-media
cum ar fi Facebook.com, MySpace.com sau Google Plus, blogging și micro-blogging cum ar
fi Wordpress.com, Blogger.com și Twitter.com dar și prin intermediul site-urilor de social
news cum ar fi Reddit.com, Digg.com sau Slashdot.org. Acestea din urmă au interesanta
proprietate de încuraja formarea comunităților în jurul lor, unele din ele ajungând chiar să
dețină cele mai puternice și unite comunități din tot mediul virtual.
Considerăm că aceste comunități merită o atenție deosebită deoarece, prin acțiunile
asupra cărora se pun de acord, pot influența foarte puternic masele iar de cele mai multe ori
rezultatele sunt cât se poate de pozitive.
Ipoteza de la care pornim în demersul nostru este aceea conform căreia, într-o
societate globală, comunicarea interculturală se află într-o plină expansiune. Considerăm că o
comunicare interculturală autentică depășește acceptarea diferenței, toleranței, și accede la
înțelegere și modificare comportamentală.
Lucrarea de față este structurată pe trei capitole ce vor evidenția progresul tehnologic
al mediului online și formarea comunităților regăsite în cadrul acestuia încă din primele stadii
ale dezvoltării sale. Primele două capitole sunt axate strict pe partea teoretică iar al treilea
capitol este axat pe o abordare practică.
4
Astfel, în primul capitol am dezbătut aspectele ce țin de evoluția în timp a actelor de
comunicare, accentul fiind pus pe interrelaționarea între culturile diferite. În plus, observând
aspectele interculturale ale tehnoculturii, am ales să le studiez deoarece, mai mult ca orice alt
mediu de comunicare în masă, Internetul a ajutat la formarea unui sat global, încurajând o
cultură proprie.
Așadar, în capitolul doi, am insistat asupra aspectelor definitorii ale comunicării online
încă de la începuturile mediilor virtuale și aducem în atenție persoanele ce au adus contribuții
semnificative pentru dezvoltarea rețelelor globale, încurajând comunicarea și cyber-cultura
prin diverse modele de design digital.
Dovezile pentru evoluția în timp a calității și a funcțiilor mediului online sunt aduse în
capitolul trei în care voi discuta impactul internetului asupra societății și impactul
comunităților virtuale asupra mediului offline. Aceste comunități sunt preponderent adunate
în jurul site-urilor de social news și astfel considerăm că merită o atenție deosebită. Pentru
studierea comunităților online din jurul site-urilor cu specific social-news, formate din sute de
mii de indivizi, am ales pentru studiul de caz cele mai importate site-uri de știri sociale,
Reddit.com și Digg.com, pe care le-am analizat în mod comparativ.
5
CAPITOLUL I.
EVOLUȚIA ACTELOR DE COMUNICARE ÎN SPAȚIUL
INTERCULTURALITĂȚII
Ca domeniu distinct al ştiinţelor comunicării şi cercetare sistematică aplicată,
comunicarea interculturală are o istorie relativ recentă, începând cu cea de a doua jumătate a
secolului XX, când în SUA au fost iniţiate studii şi aplicaţii privitoare la contactele dintre
americani şi indivizi sau grupuri aparţinând unor culturi diferite de cea americană.
Dacă în trecut ocaziile şi actele concrete de comunicare între reprezentanţi ai unor
culturi diferite implicau o relativ redusă parte a populaţiei lumii, în epocile modernă şi
contemporană realităţile, situaţiile, consecinţele acestor procese de comunicare au crescut, în
mod spectaculos, ca frecvenţă şi complexitate. Acest lucru a fost şi este posibil mai ales
datorită progreselor ştiinţifice şi tehnice din domeniul telecomunicaţiilor, transportului şi, nu
în ultimul rând, datorită apariţiei şi evoluţiei „noilor media” din secolul XX : radioul,
televiziunea, Internetul. Acestea au făcut posibilă acea societate planetară multiculturală, „The
Global Village”, despre care vorbea Marshall McLuhan în scrierile sale (Understanding
Media: The Extensions of Man, 2001, şi The Medium Is the Massage, 2008), devenite azi
clasice pentru istoria teoriilor comunicării media.
Prin intermediul mass-media, al celor audio-vizuale în mod special, ale căror
transmisii prin sateliţi acoperă astăzi practic întreg globul, oameni din cele mai îndepărtate
părţi ale lumii pot fi, în timp real şi în acelaşi momente, martori direcţi ai unor evenimente
care se petrec oriunde în lume. La aceşti factori ce favorizează comunicarea interculturală azi,
se adaugă fenomenul globalizării, cu baza sa economică şi implicaţiile în toate sectoarele şi
domeniile vieţii sociale, politice, culturale, precum şi turismul.
Fiind o disciplină nouă, în mod firesc, se află într-o permanentă dezvoltare, multe
dintre temele şi subiectele generale dar şi particulare sunt departe de a fi clarificate sau
sistematizate. În legătură cu acest aspect, profesorii şi autorii americani Larry Samovar şi
Richard Porter (2006), coordonatori ai unei ample antologii de texte despre comunicarea
interculturală, ce a cunoscut începând cu 1972 numeroase ediţii, remarcă: „Cercetarea despre
6
natura comunicării interculturale a ridicat multe întrebări, dar a produs puţine teorii şi mult
mai puţine răspunsuri. Multe dintre cercetări au fost asociate cu alte arii decât cea a
comunicării, mai ales cu antropologia, relaţiile internaţionale, psihologia socială, socio şi
psiholingvistica. Deşi subiectele de cercetare au fost numeroase, cunoaşterea acumulată nu a
fost sistematizată.” (Samovar, Porter, 2006, p. 59)
Interculturalitatea este un concept nu numai frecvent, ci chiar excesiv folosit astăzi,
denumire a unui fenomen social şi psihologic complex şi controversat. De multe ori, asistăm
la o golire de sens prin întrebuinţare inadecvată sau printr-o insuficientă informare asupra
fenomenului din partea utilizatorului. În acelaşi timp, este obiect de cercetare pentru ştiinţe
precum sociologia, psihologia, comunicarea şi, nu în ultimul rând, pedagogia interculturală.
Această preocupare nu este un accident şi nu trebuie să fie un lux în cadrul unei societăţi, ci
efectul perceperii cu acuitate a unei realităţi puternic conflictuale, generate de însăşi natura
societăţii contemporane: multiculturală în structura ei, dar definită de o dinamică a
diferenţelor şi similitudinilor interculturale.
O altă abordare în încercarea de a defini comunicarea interculturala, a venit din partea
lui Samovar și Porter: „Comunicarea interculturală investighează acele elemente ale culturii
care influenţează în cea mai mare măsură interacţiunea între membrii a două sau mai multe
culturi, atunci când indivizii se află în situaţii de comunicare interpersonală.” (Samovar,
Porter, 2006, p. 67)
Interculturalitatea este un fenomen viu, al contactului direct între culturi, punând în
discuţie nu numai valori sociale, dar şi importante valori umane, dreptul omului la libertate, la
propria indentitate, la diversitate. Prin urmare, comunicarea interculturală reprezintă un
imperativ în contextul unei observaţii care nu poate fi negată: în societatea modernă, forma
cea mai răspândită de conflict este cea de tip intercultural. În acestă situaţie, educaţia
interculturală este o necesitate. Conceptul de ICL (Intercultural Learning) devine o preocupare
a organizaţiilor internaţionale deşi încercările de a-i fixa particularităţile, obiectivele,
metodele şi chiar mijloacele de evaluare s-au confruntat cu probleme generate de însăşi natura
complexă şi conflictuală a fenomenului.
Există elemente care au suscitat controverse dând naştere unor abordări diverse, chiar
unor direcţii diferite în înţelegerea şi realizarea comunicării interculturale în procesul
educativ, putând fi identificată o problematică a conflictului şi eşecului în abordarea educaţiei
interculturale.
Vom porni prin introducerea unei triade care exprimă succinct, dar sugestiv
complexitatea unui fenomen cultural contemporan, subliniind atitudinile potenţial generatoare
de conflictualitate. Sunt scoase în evidenţă implicaţiile şi sunt enunţate indirect riscurile şi
7
variabilele care intervin în procesul educaţiei interculturale pentru dezvoltarea unei
comunicări autentice. Discutarea celor trei concepte este impusă de nevoia disocierii, în
absenţa căreia apare confuzia, generatoare de neaşteptate riscuri în practică.
Dincolo de cuvinte, o realitate extrem de dureroasă este figurată aici, în limitările, dar
şi în încercările sale de a găsi soluţii unui fenomen care este al lumii în care trăim şi care
produce incredibile manifestări de violenţă. Astfel, schema Assimilation/Insertion/Integration
propune trei momente ale procesului, aducând în discuţie valori care pot funcţiona cel puţin
ambivalent, negativ şi pozitiv: toleranţă, celălalt, respect, valori, diferenţe etc. Astfel, poate fi
urmărit în dinamica sa parcursul spre o autentică comunicare interculturală şi problemele pe
care acesta le poate întâmpina.
În acest context, ilustrarea Asimilării poate fi “Îl accept pe Celălalt dacă renunţă la
valorile proprii, la ceea ce îl face să fie diferit”. În această accepţie, Celălat este acceptat fără
rezerve sau discriminare, dar cu o condiţie: el trebuie să renunţe la propria personalitate şi să
adopte valorile şi comportamentul societăţii în care se află, total şi fără ezitare. Cea a Inserţiei
poate fi “Îl tolerez pe Celălalt cu caracteristicile sale culturale, dar el este un străin, diferit şi
va rămâne astfel pentru totdeauna”.
Prin urmare, Celălalt are dreptul de a munci şi de a face parte din societate, dar el
rămâne pentru totdeauna diferit. Integrarea este reprezentată de o frază de tipul “Mi-aş dori să
poţi crede în valorile mele, dar nu te voi obliga să renunţi la ale tale”. Aceasta este, de fapt,
adevărata atitudine, un proces deschis, dinamic, depinzând de timp, respectând diversitatea.
Din această perspectivă, comunicarea interculturală devine un demers anevoios,
ridicând o multitudine de întrebări. În primul rând, dificultatea majoră în realizarea educaţiei
interculturale este generată de însăşi natura conflictuală a fenomenului: varietatea percepţiilor
în diferitele culturi, dinamica acestora în funcţie de timp, spaţiu, relaţii sociale şi personale.
Conflictul impune ca o primă etapă în configurarea oricărei posibile soluţii recunoaşterea şi
exprimarea lui, ulterior explorarea lui, în incercarea de a găsi metode de rezolvare.
Dincolo de valorile individuale, există valori culturale care, de obicei, derivă din teme
sau subiecte filosofice mai ample şi care sunt o parte a mediului cultural. Valorile au un
caracter evaluativ şi normativ, ele informează un membru al unei culturi despre ceea ce se
consideră a fi rău sau bun, drept sau nedrept, adevărat sau fals, pozitiv sau negativ, plăcut sau
neplăcut etc. Valorile culturale ghidează percepţiile şi comportamentele indivizilor. Acestea
nu sunt universale, ci sunt însuşite prin procesele de învăţare culturală.
Există mii de valori în fiecare cultură. Samovar şi Porter (2003) consideră că cele mai
importante valori culturale care influenţează comunicarea interculturală sunt cele care privesc:
individualismul, familia, religia, materialismul, natura umană, ştiinţa şi tehnica, progresul şi
8
schimbarea, competiţia, munca şi distracţia, egalitatea, rolurile de gen, natura şi mediul,
timpul, vorbirea, tăcerea, supunerea, autonomia interpersonală. Principalele instituţii prin care
se transmit aceste valori sunt biserica, familia, statul.
O altă problemă este generată de folosirea inadecvată a noţiunii de cultură. Este foarte
important să căutăm şi să inţelegem care este concepţia noastră despre ce înseamnă o cultură
pentru a cunoaşte cu claritate ce vrem să spunem când utilizăm termenul. În accepţie comună,
termenul denumeşte cultura naţională, atribuindu-i-se caracteristici precum naţional,
internaţional, etnic implicând totodată şi diferenţele între acestea.
În mediile academice, dar nu numai , termenul este utilizat frecvent pentru a numi
mari arii culturale, percepute ca entităţi: britanică, franceză, asiatică, est şi vest europeană.
Acest tip de a utiliza termenul este pândit de pericolul vagului, generalizând, mergând până la
a cuprinde continente întregi. Cerut de un demers teoretic, devine inoperant în momentul în
care, aplicat realităţii concrete, anulează diversitatea, pericolul fiind acela al dezvoltării unor
obişnuinţe psihice, de comportament şi limbaj care exclud diferenţele, respectul particularului.
Ishii, Klopf, Cooke (2003) consideră concepţia despre lume ca una dintre calităţile
fundamentale ale culturii, care este cercetată din perspective diferite : antropologică, ca mod
caracteristic în care oamenii se raportează la univers; sociologică, ca o „definiţie”a realităţii;
psihologică, drept un cadru de referinţă cuprinzător, în accepţia conceptului german de
„Weltanschauung”; din perspectiva ştiinţelor comunicării, concepţia despre lume este una
dintre „lentilele” prin care oamenii văd realitatea şi restul lumii. (Ishii, 2003, p. 313)
Educaţia interculturală în sine presupune o serie de practici, de metode care pot fi puse
şi ele în discuţie. De altfel, realizarea şi utilizarea unor reale abilităţi de comunicare
interculturală în procesul de învăţare impun mereu noi metode. Patru obiective
complementare s-au impus atenţiei: dezvoltarea unei gândiri critice, înţelegerea culturii ca un
proces, într-o permanentă schimbare, diferenţa de percepţie interior/exterior la nivelul
înţelegerii mecanismului cultural şi valorificarea, nu în ultimul rând, a experienţei. Criteriile
care au stat la baza acestei selecţii au fost: o cultură trebuie văzută ca un proces caracterizat de
dinamism, într-o schimbare şi dezvoltare permanentă, ea este o entitate complexă şi, prin
urmare, trebuie figurate în mod hotărât abilităţile obţinute prin educaţie în sensul dezvoltării
unei comunicări interpersonale care trebuie să includă o dezvoltare personală şi socială.
Abilităţile educaţionale trebuie să echipeze pe cei care învată cu mijloace de a accesa
şi înţelege o foarte mare diversitate de practici culturale şi înţelesuri indiferent de statutul lor,
trebuie să ajute pe cei care învaţă în dezvoltarea unei întelegeri a proceselor implicate când
aceia din medii cultural diferite interacţionează şi produc sau construiesc o situaţie de
comunicare, trebuie să le permită celor care învaţă oportunităţi de a analiza şi reflecta, să
9
identifice zonele de conflict, să le descrie şi, în urma experienţei, să recunoască oportunităţile
în a construi relaţii sau comportamente.
Edward Burnett Tylor publica Primitive Culture, opera sa de impact major asupra
ştiinţelor sociale în general şi asupra antropologiei in special. Dat fiind extrordinarul succes al
unei asemenea definiţii merită să o amintim textual, aşa cum a enunţat-o autorul de sorginte
evoluţionistă. De fapt Tylor scria aşa:
„Cultura sau civilizaţia ... acest complex include cunoştinţe, credinţe, arta, morala,
legi, obiceiuri şi alte capacităti şi deprinderi achiziţionate de oameni ca membri ai societăţii.“
(Tylor, 2011).
Cultura este un set de norme, valori, convingeri, atitudini și asumpții împărtășite de un
grup de persoane de obicei aparținând aceleiași țări sau regiuni, însă nu numai. Putem vorbi
despre cultura britanică sau de cultura românească, raportate la perimetrul unor țări, însă
putem vorbi și de culturi regionale, precum o așa zisă cultură „ardelenească” sau o cultură
europeană împărtășită de majoritatea cetățenilor Europei. De asemenea, putem vorbi despre
așa numitele subculturi, care nu țin de regiuni delimitabile geografic: subcultura tineretului
urban, ghetto, hippy, etc.
Fiecare cultură are un set de norme, de reguli nescrise, în funcție de care membrii
acesteia își modelează comportamentul și percep lumea din jurul lor. E ca un fel de "software
mental" pe care fiecare persoană îl dobândește în familie, cartier, școală și în decursul
contactelor sale cu comunitatea per ansamblu. Cultura influențează puternic comportamentul
oamenilor și este rezultatul mediului socio-economic, al valorilor pe care le respectă grupul, al
modelelor umane urmate de membrii comunității, al comportamentelor ritualice și al modului
în care circulă informația în comunitatea respectivă.
Comunicarea interculturală e un proces prin care două persoane aparținând unor
culturi diferite încearcă să schimbe idei, sentimente, simboluri și înțelesuri. Deși limba este
unul dintre cele mai ușor de recunoscut elemente ale culturii, informația este transmisă nu
doar pe cale verbală, ci și prin limbajul nonverbal, intonația pe care o folosim, ritmul vorbirii,
volumul vocii, însă și prin limbajul corporal - gesturi, mimică, atitudine, poziție, proximitate
față de interlocutor, etc.
Oamenii care vin din culturi diferite au în spate un mediu și o experiență diferită de a
noastră și ca atare uneori gândesc și simt altfel decât noi și, mai ales, interpretează mai mult
sau mai puțin diferit ceea ce spunem sau modul în care o spunem. Acest lucru poate produce
disconfort în comunicare și chiar confuzii, uneori amuzante, alteori mai serioase. Un vorbitor
nativ de limbă engleză, unul de poloneză și unul de italiană s-ar putea să nu se înțeleagă
10
extrem de bine nu doar pentru că vorbesc limbi diferite, ci pentru că modelul realității la care
raportează ceea ce se spune este diferit.
Dorim să comunicăm un anumit lucru, însă nu putem fi siguri dacă ceea ce a perceput
interlocutorul nostru este exact mesajul pe care l-am intenționat noi. Putem, desigur,
presupune că acesta a înțeles ceea ce am dorit să comunicăm, însă această rămâne, până la
urmă, o simplă presupunere. Desigur că astfel de situații pot apărea foarte frecvent chiar și
între membrii aceleiași culturi! Atunci însă când între interlocutori se mai interpun și bariere
culturale, lucrurile devin puțin mai complicate.
De aceea, este bine să conștientizăm acele bariere interculturale și să încercăm, pe cât
posibil, să le înlăturăm, astfel încât ceea ce dorim să comunicăm să se apropie cât mai mult de
ceea ce este recepționat dar mai ales interpretat de interlocutor. Trebuie să ne auto-analizăm
propriile valori, asumpții bazate pe experiența noastră și stereotipuri culturale față de noi
înșine și față de alții, dar și să ne aplecăm asupra culturii celuilalt, pentru a afla cum anume
interpretează acesta lumea din jur prin prismă valorilor, asumpțiilor bazate pe experiența sa și
stereotipurilor sale.
Este cunoscut faptul că pe linia lui Tylor a urmat o adevărată proliferare de
reelaborări, revizuiri, corecţii, distincţii ale conceptului de cultură. De fapt, când în 1952
antropologii americani Kroeber şi Kluckhohn au încercat să analizeze starea dezbaterii în ţara
lor, s-au găsit în faţa unui număr impunător de definiţii diferite – este vorba despre mai mult
de o sută (Barnard, 2000, 102) – pe care le-au clasificat în trei categorii: descriptivă şi istorică,
normativă şi psihologică, structurală şi genetică.
Totuşi, în ciuda acestui hăţiş metodologic care pare a justifica termenul depreciativ de
culturalism, există două elemente puse în evidenţă de Tylor care erau până atunci permanent
reluate în mod explicit sau implicit de aproape toţi autorii. În primul rând trebuie citată
asumpţia conform căreia cultura este învăţată de om ca membru al unei colectivităţi prin
procesul de socializare, aculturaţie şi enculturaţie. Trebuie apoi mentionată convingerea că
prin cultură se înţelege un complex întreg în care diversele elemente formează un organism
bine integrat sau regularizat de o logică socială specifică. Tocmai aceste doua aspecte ale
noţiunii de cultură vor fi cel mai dur criticate în anii optzeci şi cele care au făcut să se
reflecteze asupra validităţii integrale a termenului.
Aşa numita criză a reprezentărilor în ştiinţele sociale inspirată din curentul postmodern
va „atinge” în mod special conceptul de cultură care va fi deconstruit în antropologie, cu
sigurantă fără motiv, dar cu prea multă furie iconoclastă. De fapt, prima dintre acuzele
justificate aduse definiţiilor clasice ale culturii în anii optzeci este aceea că ar fi redus
11
individul la un fel de automat care urmează, în virtutea formelor specifice de învăţare,
normele şi modelele culturale dictate de societate.
Criticii acestei epoci subliniau în mod justificat că cele două concepte clasice de
cultură nu erau imune la un anume determinism şi că membrii unei societăţi nu erau
consumatori pasivi de cultură, ci că în realitate produceau şi construiau cultura. Trebuia deci
studiat omul ca autor mai mult decât ca actor, fiind atenţi la a nu o reifica, prin considerarea ei
drept realitate obiectivă, imuabilă şi aproape ineluctabilă. Dar al doilea punct de vedere, de
factură metodologică, bine fondat şi actual, este în mod sigur mult mai amplu. Pornind de la
experienţa proceselor socio-culturale induse de extinderea lumii economice, de creşterea
mondializarii şi a mişcărilor migratorii internaţionale, criticii considerau că ideea de cultură
înţeleasă ca un ansamblu complex sau ca un întreg coerent, organic şi bine integrat nu mai era
valabilă.
Dacă autorii clasici, aşa cum spunea Hans-Rudolf Wicker, vorbeau despre cultura
complexă, astăzi este sigur mai adecvat să gândim în termeni de complexitate culturală
(Wicker, 1997). În această formulare fericită este evidenţiat faptul că, astăzi nu mai are sens
să analizăm o cultură ca pe o entitate fixă şi izolată. Se poate adăuga totuşi că acest principiu
nu este valabil in mod singular pentru societatea modernităţii târzii sau reflexive ci şi pentru
acelea din trecut (este suficient să ne gândim la complexitatea culturală a marilor imperii, de
la cel roman la cel britanic trecând prin Vielvölkerstaaten al Europei centralorientale şi
balcanice).
Este deci plauzibil să presupunem că cele două concepte clasice de cultură au suportat
în mod inconştient influenţa unor idei dominante în epocă, aceea de naţiune şi de stat naţional,
care în mod cert se fondează pe presupusa invariabilitate a apartenenţei şi identităţii, ca şi pe
omogeneitatea culturală în interiorul unui teritoriu dat. Trecând de la analiza culturii
complexe la aceea de complexitate culturală înseamnă să gândim cultura ca pe ceva
schimbător, procesual şi relaţional, care este produs de indivizi şi colectivitate în virtutea unor
interacţiuni permanente, tranzacţii, negocieri, schimburi, tensioni şi nu în ultimul rând prin
conflicte tragice şi foarte dureroase.
A studia complexitatea culturală inseamnă a pune in relaţie diferenţele definite
cultural, fără a nega însă frontierele pe care înseşi grupurile sociale le imaginează, le
construiesc şi în consecinţă le esenţializează. Conform unui punct de vedere actual este de
aceea dăunător din perspectivă metodologică să examinăm în mod pur monografic o
minoritate religioasă, lingvistică sau etnică, o colectivitate teritorială sau de imigranţi, o
naţiune titulară în interiorul unui Stat etc., ştiind bine că în realitate, prin natura lucrurilor,
membrii acestor comunităţi imaginate cultural (Anderson, 1983, p. 16) interacţionează
12
permanent şi se confruntă in mod obişnuit cu indivizi aparţinând de două grupuri cu
caracteristici similare.
Tocmai din aceste motive astăzi termenul de cultură nu mai poate fi utilizat fără
precizări particulare. Aceasta nu înseamnă însă că ştiinţele sociale şi în special antropologia
au rebuit să abandoneze una dintre noţiunile lor de bază care de asemenea a contribuit în mod
major la succesul acestei discipline. Popularitatea studiilor culturale în mediile academice
anglosaxone demonstrează în mod elocvent chiar acest fapt.
Pentru a scăpa de etichetele parţial justificate de culturalism, esenţialism, reificare şi
altele, şi pentru a fi în rând cu noile orientări metodologice, a trebuit să se recurgă la ceea ce
aş numi o stratagemă eficace şi isteaţă, şi anume aceea de a folosi anumite prefixe, care însă a
creat un pic de dezorientare, ceva confuzie şi certe dificultăţi de comunicare între persoanele
aparţinând grupurilor profesionale diverse. De fapt astazi se utilizează din ce în ce mai puţin
termenul de cultură, în timp ce se utilizează mai mult noţiuni ca de exemplu multiculturalism,
comunicare interculturală şi raporturi transnaţionale (înţelese evident ca legături
transculturale), în care prefixurile multi-, inter- şi trans- posedă între ele evidente afinităţi, dar
şi subtile diferenţe de conotaţie, nu intotdeauna perceptibile la prima vedere.
Prefixul multi-, cu care se exprimă după caz o orientare pur descriptivă sau o aspiraţie
normativă, tinde în realitate să reliefeze diferenţa şi nu rareori separarea netă dintre culturi.
Acesta posedă de aceea o direcţie mai relativistă şi comunitaristă, mai mult aditiv şi mai puţin
relaţional decât celelalte două pe care le-am menţionat (Taylor, 1992; Akkari, 2002). Nu
trebuie să ne mire că „multi“ este utilizat de studioşi, politicieni şi intelectuali producători de
identitate în ţări unde diferenţa culturală este considerată ca un dat, un fapt care trebuie luat în
mod pragmatic ca atare (Anglia) sau unde aceasta devine obiectul unui adevărat cult (Statele
Unite, Canada, Australia). Dar „multi-“ este extrem de popular chiar şi în societatea post-
colonială; este un derivat al societăţilor plurale voite şi impuse de imperiul britanic şi de cel
olandez.
În acest context etnic şi cultural, cu majoritate şi minoritate uneori paralele, dar de cele
mai multe ori juxtapuse social în interiorul unei entităţi statale, aşa cum arată exemplele
clasice din Trinidad Tobago, Malaysia, Singapore, Indonesia, Mauritius şi Republica
sudafricană, „multi-“ reprezintă un element indispensabil în discursurile care işi propun să
legitimeze diferenţele culturale în sfera publică, punându-le în scena în mod demonstrativ.
Nu este deci o întâmplare dacă în aceste societăţi prefixul „multi-“ devine o
componentă esenţială a diversităţii subliniată şi celebrată de-a lungul unor manifestări de
diferite genuri (festivaluri, festivităţi, ritualuri ecc.) care au, în definitiv, ca scop întărirea unei
stabilităţi sociale destul de precare şi menţinerea status quo-ului.
13
Prefixul „inter“ presupune însă, atât în mediul descriptiv cât şi în cel normativ, o
viziune mai universalistă şi o orientare mai voluntaristă. Şi din acest motiv în unele cazuri, din
eroare sau pe bună dreptate, este utilizat în opoziţie cu multi (Akkari, 2002). De fapt, prin
intermediul prefixului „inter“ se exprimă aproape fără excepţie o disensiune faţă de ideea de
cultură înţeleasă ca o cuşcă de fier care pare să fie însă inerentă prefixului „multi“ . Întâlnirea
şi interacţiunea dintre culturi este concepută de aceea în termeni declarat dinamici şi
relaţionali şi implică la indivizi capacitatea de a defini, a plasa şi a negocia, între anumite
limite, propria apartenenţă şi propria identitate culturală.
În termenii în care apare „inter-“ este vorba în mod evident de un spirit mai liberal şi
câteodată iacobin, aparţinând republicanismului civic care în definitiv postulează modele
normative de integrare şi nu de separare culturală între majorităţi şi minorităţi. Este de aceea
aproape banal, dar nu superfluu, să observăm că prefixul „inter-“ este mai caracteristic lumii
francofone, mai pătrunsă de valorile Revoluţiei de la 1789. Cu toate acestea trebuie adăugat
că, modelele de integrare care operează cu prefixul „inter-“ sunt deseori înţelese de
propunătorii lor ca alternative ale deja cunoscutelor strategii asimilaţioniste care au influenţat
timp de un secol raportul dintre majoritate şi grupurile minoritare în Franţa.
Prefixul „trans-“ este fără îndoială acela care subîntelege conţinuturi mai utopice şi
pentru că termenii în care acesta apare se fondează deseori pe un individualism mai marcat şi
pe un voluntarism care atinge everything goes. Adjectivele ca transcultural sau transnaţional
sunt de cele mai multe ori utilizate pentru a indica acea capacitate personală sau colectivă de a
transcende graniţele culturale şi frontierele naţionale şi de a trece de la o apartenenţă şi de la o
identitate la alta cu o extremă uşurinţă. Aceia care operează cu perspectiva transculturalităţii
şi/sau transnaţionalităţii văd deci societatea ca pe o lume transnaţională în care indivizii cu
identităţi devenite deja nomade trăiesc şi interacţionează în ambient cosmopolit (aşa-zişii
ethnoscapes) caracterizaţi de hibridare şi de creolizare culturală. Dar această privire sugestivă
şi optimista, inerentă utilizării prefixului „trans-“, ne pare adecvată doar pentru analiza unor
grupuri minoritare specifice, cu statut social elevat, ca de exemplu anumite elite migratoare
(managerii nemţi la Tokyo, operatorii financiari americani la Hong Kong, corespondenţii
jurnalişti în Orientul Mijlociu, specialiştii în informatică indieni la Silicon Valley etc.). A dori
să generalizăm la societatea globală acest aspect specific al complexităţii culturale, fie şi cu o
orientare normativă, ar corespunde iniţierii unei noi şi periculoase reificări a unei viziuni
utopice.
Apariţia naţiunilor moderne este fie rezultatul unei evoluţii geopolitice, fie al uneia
culturale. În primul caz este vorba despre o experienţă comună acumulată de populaţia
trăitoare pe un anumit teritoriu supus unei anume suveranităţi statale. În cel de al doilea caz
14
referirea se face la construirea unui anumit fel de viaţă, de raportare la lumea exterioară şi de
creaţie, comun unor persoane pentru care, ca grup, legatura cu un teritoriu statal nu are nici o
relevanţă.
De aici, pe aceste două linii de evoluţie diferite, a rezultat conceptul teritorial şi
conceptul organic al naţiunii. Conceptul teritorial are caracter obiectiv întrucât el aşează în
plan central elementul palpabil, material al teritoriului, privind naţiunea ca pe o comunitate
umană ce locuieşte un teritoriu, ce trăieşte între frontierele teritoriale ale unui stat. Aşa s-a
format naţiunea franceză şi pe această bază generalul De Gaulle a putut identifica republica cu
naţiunea şi a vorbit despre ea ca despre o entitate ,,unică şi indivizibilă”. Din concepţia
teritorială asupra naţiunii s-a desprins conceptul de ,,naţiune civică”, membrii naţiunii
distingându-se doar prin raportul juridic care îi leagă de statul pe teritoriul căruia trăiesc.
Conceptul organic are caracter subiectiv întrucât el pleacă nu doar de la om şi de la
realitatea abstractă a spiritualităţii, ci de la cultura care este un produs al gândirii şi simţirii
umane, iar nu un dat precum pământul. Acest produs s-a dezvoltat în timp şi potrivit unei
logici intrinseci care îi explică elementele de identificare. Naţiunea este, astfel, o comunitate
caracterizată prin anumite relaţii spirituale între indivizii care îi sunt membri, relaţii incluzând
tradiţie, limbă, tendinţe culturale, interese, eventual religie,comune.
O astfel de comunitate - apărută în afara ideii de stat şi lipsită, deci de statalitate - pe
măsură ce şi-a stabilizat caacteristicile culturale şi a devenit conştientă de sine, a început să
dorească protecţie statală şi, prin urmare, să-şi caute un stat. Aşa s-a născut naţiunea germană,
dar şi cea română. Unificarea principatelor române ca o consecinţă a conştiinţei naţionale
formate în afara unui stat unitar şi iridenta română transilvană, bucovineană şi basarabeană
reflectă exact modelul descris. Conceptul organic a evoluat către acela de ,,naţiune culturală”.
Naţiunea culturală trăieşte pe teritoriul mai multor state iar pe teritoriul unui anumit stat
trăiesc părţi ale mai multor naţiuni culturale care împreună alcătuiesc o naţiune civică.
Naţiunea franceză s-a desăvârşit prin transformarea statului feudal centralizat şi unitar al
francezilor într-un stat naţional francez.
Naţiunea română, ca şi cea germană, s-au desăvârşit prin adunarea tuturor
comunităţilor de români împărtăşind aceeaşi cultură într-un stat unic (naţional) care, din
raţiuni istorice, în cazul României este un stat unitar, iar în cel al Germaniei este stat federal.
Provocarea cu care Europa de astăzi este confruntată se leagă de întrebarea asupra
modului în care poate fi făcută sinteza între naţiunea civică şi cea culturală, în condiţiile în
care statele naţiune nu sunt pure din punct de vedere ethic.
Ca situaţie aparte a comunicării interpersonale, cea interculturală aduce cu sine
elementele a ceea ce, într-o accepţie largă şi din perspectivă antropologică , se denumeşte
15
drept cultură. Există numeroase definiţii ale conceptului de cultură, mai succinte sau mai
detaliate şi care, deseori, se completează reciproc. Amintim câteva dintre ele, formulate de
antropologi ai culturii şi cercetători ai comunicării interculturale.
Carmen Costea (2010) este de părere că „Interculturalitatea reprezintă un răspuns
adecvat la problemele contemporane de comunicare și dezvoltare, generate și de influența
europeană asupra societății românești, deoarece cauza primordială a problemelor actuale de
comunicare este reprezentată de abordarea și înțelegerea factorilor culturali în dezvoltarea
societății.” (Criza E In Noi, 2010, p. 10)
Michael Howard (1989) defineşte cultura ca fiind „modul obişnuit în care grupurile
umane învaţă să-şi organizeze comportamentul şi gândirea în relaţie cu mediul lor
înconjurător.” (Contemporary Cultural Anthropology, 1989, p. 131)
Un alt antropolog, William Haviland (1987) o identifică faptul că „o serie de reguli
sau standarde împărtăşite de membrii unei societăţi şi care acţionează asupra acestora, dă
naştere la comportamente ce sunt considerate potrivite sau acceptabile.” (Cultural
Anthropology, 1987, p. 105)
Autoarea unei lucrări destinată învăţării şi practicii eficiente a comunicării
interculturale, Daisy Kabagarama (1993) numeşte cultură „modul de viaţă al unui grup sau
popor”, precizând că „ de obicei oamenii care împărtăşesc o cultură sunt de aceeaşi rasă şi/sau
provenienţă etnică şi trăiesc într-o proximitate geografică”. E posibil, adaugă ea, „ca oameni
de diferite rase şi provenienţe etnice, depărtaţi din punct de vedere geografic să împărtăşească
aceeaşi cultură.” (Breaking the Ice. A Guide to Understanding People from Other Cultures,
1993, p. 232)
Samovar şi Porter (1991) precizează că „noţiunea de cultură, în sens antropologic,
desemnează modurile de viaţă ale unui grup social, adică modurile sale de a simţi, de a
acţiona sau gândi raporturile cu naţiunea, cu omul, cu tehnica şi creaţia artistică. De
asemenea, ea cuprinde comportamentele efective, reprezentările sociale şi modelele care le
ghidează, respectiv sistemele de valori, ideologiile, normele sociale etc. Această noţiune se
aplică la grupuri sociale de naturi şi extensii foarte diferite : trib, etnie, clasă socială, naţiune,
civilizaţie. În societăţile moderne, industriale, cadrul naţional s-a impus ca nivelul cel mai
semnificativ într-o structură diferenţiată a culturii.” (Understanding Intercultural
Communication, 2003, p. 67)
O altă definiţie a conceptului de cultură, enunţată de aceeaşi autori : „Depozit al
cunoaşterii, experienţei, credinţelor, valorilor, atitudinilor, înţelesurilor, ierarhiilor sociale,
religiei, noţiunilor de timp, roluri, relaţii spaţiale, concepţii despre univers şi obiecte
16
materiale, dobândite de un grup de oameni de-a lungul generaţiilor, prin experienţă
individuală şi de grup.” (Samovar, Porter, 2003, p. 83)
Analizând conceptul de cultură în relaţie cu cel de comunicare interculturală, Edward
Hall (1982) distinge trei niveluri ale unei culturi. Primul nivel, pe care îl numeşte „conştient şi
tehnic”, este cel în care limbajul verbal şi simbolurile, cu o semnificaţie precisă, au un rol
important în comunicare. Al doilea nivel este unul „ascuns”, rezervat unui număr restrâns de
indivizi, din care cei străini de acea cultură sunt excluşi. Al treilea nivel, inconştient şi
implicit, este cel al culturii „primare”, stratul cel mai profund şi peren al acesteia: „nivelul
culturii primare este compus din datele fundamentale care structurează modul nostru de
gândire...”
Ultimele două niveluri constituie „un ansamblu de reguli de comportament şi gândire
nonverbală, implicită, ce controlează tot ceea ce facem. Această gramatică culturală ascunsă
determină maniera în care indivizii percep mediul lor, îşi definesc valorile, îşi stabilesc
cadenţa şi ritmurile de viaţă fundamentale”. Folosind termeni din informatică, Hall compară
primul nivel al culturii, „cultura conştientă, explicită, manifestă, despe care vorbim şi o
descriem” cu soft-ul unui computer iar celelalte două niveluri , ce formează „cultura profundă
sau nivelul de cultură fundamental”, cu hard-ul computerului.
Insuccesul sau dificultatea interacţiunilor indivizilor din culturi diferite sunt
determinate în mare măsură, după părerea sa, de faptul că „cea mai mare parte a relaţiilor
interculturale sunt trăite ca şi când ar exista numai mici diferenţe la nivelul soft-ului şi nici
una la nivelul hard-ului”. Hall concluzionează : „nu există nici un aspect al vieţii umane care
să nu fie atins şi influenţat de cultură”.
1.1. Comunicarea interculturală nonverbală
Tăcerea, ca element paralingvistic, face parte din elementele comunicării nonverbale.
Există culturi în care se vorbeşte mult, altele în care oamenii sunt mai cumpătaţi la vorbă, cum
se spune, mai tăcuţi. Dar tăcerea, cum s-a observat, are semnificaţii diferite de la cultură la
cultură. Dacă acestea nu sunt cunoscute se pot naşte situaţii delicate în procesul de
comunicare interculturală. În acest sens, iată relatarea unei experienţe, ce se poate încadra în
categoria şocurilor culturale, pe care a trăit-o un japonez atunci când a călătorit în U.S.A.:
„Când am ajuns, în 1950, în U.S.A., am fost extraordinar de surprins, chiar încurcat,
de faptul că americanii trebuie să vorbească mereu şi pretutindeni, chiar şi în timpul mesei...
Nu mi-am putut stăpâni impresia că americanii aveau oroare de tăcere, în vreme ce japonezii
pot sta foarte bine împreună fără să spună un cuvânt.” (Samovar, Porter, 2003, p. 190). Nici
17
occidentalii nu se simt mai în largul lor atunci când sunt obligaţi să respecte standardele
culturale nipone.
Având în vedere dificultatea sau de cele mai multe ori imposibilitatea de a înţelege
limba celuilalt, recursul la limbajul gesturilor şi la alte forme de comunicare nonverbală este
frecvent în cazul întâlnirilor interculturale. Pe de altă parte, chiar dacă utilizează aceeaşi
limbă, discursul este întotdeauna însoţit de o anumită mimică, de un anumit ton, de elemente a
căror semnificaţie diferă de la cultură la cultură, uneori atât de mult încât gestul care undeva
semnifică „nu”, alundeva semnifică „da”.
Încă nu s-a ajuns la o sistematizare unanim acceptată a formelor de comunicare
nonverbală, cea mai des invocată în literatura de specialitate fiind cea întocmită de M. Argyle:
limbajul corpului, proxemica, unghiul de orientare (în care se stă faţă de o altă persoană),
aspectul exterior al unei persoane (inclusiv vestimentaţia şi bijuteriile), postura, mişcările
capului, mimica, contactele vizuale, elementele paralingvistice. Astfel Gerhard Maletzke
precizeaza ca „formele de manifestare ale comunicării nonverbale sunt într-o mare măsură
modelate cultural. Una şi aceeaşi formă poate semnifica în diferite culturi altceva, uneori chiar
ceva opus, ceea ce este, neîndoielnic, o sursă de grave neînţelegeri în comunicarea
interculturală.” (Rambu, 2003, p. 76)
Hans-Jürgen Lüsebrink distinge între culturi contextuale şi culturi necontextuale.
(ibidem, p. 25) Orice proces de comunicare se desfăşoară într-un anumit context şi reuşita ei
depinde mai mult sau mai puţin de acesta. În culturile contextuale, precum cele din spaţiul
latin din Europa şi din America, Japonia sau ţările arabe, comunicarea are o importantă
componentă implicită.(Ibidem) În aceste spaţii culturale formele comunicării nonverbale joacă
un rol foarte important. În culturile necontextuale, precum Elveţia, Germania, ţările nordice,
U.S.A, dimpotrivă, „comunicarea este explicită, univocă, lineară, puternic orientată spre
conţinut şi bazată într-o mică măsură pe comunicarea nonverbală.” (Ibidem, p. 26)
Alţi autori operează cu următoarele disticţii:
- Culturi în care canalele nonverbale de comunicare sunt mai puţin utilizate şi în care
presupoziţiile tacite joacă un rol minor.
- Culturi în care canalele nonverbale de comunicare sunt intens folosite.
- Culturi în care presupoziţiile tacite sunt folosite în mod special. (ibidem, pp. 21 – 22)
Există o bogată bibliografie consacrată limajului trupului şi celorlalte forme de
comunicare nonverbală. Aici ne rezumăm doar la câteva concluzii la care au ajuns cercetările
din domeniul interculturalităţii cu pivire la contactele vizuale. Felul în care privim şi mai ales
felul în care este abordat vizual partenerul de dialog este modelat cultural. Într-un mod foarte
18
general, cercetătorii disting între societăţi ale privitului „minimal” şi societăţi ale privitului
„maximal” (Collett, pp. 145 – 150). Se spune că ochii sunt oglinda sufletului.
Exceptând persoanele care au exersat îndelung arta ascunderii, pe care greu le poţi
„citi”, nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama din priviri ce se ascunde în sufletul unui om.
O privire poate fi prietenoasă sau ostilă, interesată sau dezinteresată, ironică sau serioasă.
Toate acestea pot fi însă observate doar în cazul în care standardele culturale permit o privire
directă. „În cultura occidentală contactul vizual direct trece drept foarte important.
Atunci când o persoană nu-şi priveşte partenerul său de dialog trece drept nesinceră.
Se spune: nu trebuie să te încrezi în omul care nu te priveşte. În anumite culturi asiatice,
dimpotrivă, respectul îţi interzice adesea să-l priveşti pe celălalt în mod direct. Femeilor
asiatice nu le este de regulă permis să-i privească pe ceilalţi oameni – bărbaţi şi femei – în
ochi. Singura excepţie o reprezintă soţul.” (ibidem, p. 77)
Din punct de vedere comunicativ, relevante sunt „frecvenţa, durata şi intensitatea
contactelor vizuale.” (ibidem, p. 82)
Importanţa acordată de anumiţi cercetători comunicării nonverbale este exagerată. Se
afirmă că 70% sau chiar mai mult din mesajele cuprinse în fluxul comunicării sunt
nonverbale. Un asemenea enunţ este un formidabil impuls dat unei producţii de carte
pseudoştiinţifică, însă vandabilă.
1.2. Cultura umanistă şi tehnocultura
Secolul nostru, secolul intrării in zodia „multicomunicării”, a „tehnoculturii”, a
„transculturaţiei generalizate”, marchează, după cum indică noii termeni folosiţi, creşterea
conştiinţei teoretice privind mutaţiile, rupturile, restructurările produse în ordinea civilizaţiei
şi a culturii. De câteva decenii, din diverse perspective teoretice se încearcă surprinderea
schimbărilor produse, exprimarea lor în noi termeni conceptuali.
În esenţă, cultura „umanistă” dispunea de o doctrină bine definită a cunoaşterii,
afirmând existenţa unor subiecte principale, a unor teme majore ale gândirii alături de
subiecte mai puţin importante şi de elemente nesemnificative ale vieţii cotidiene. Cultura
umanistă este marcată de ideea de ierarhie, de ordonare a conceptelor, afirmând existenţa unor
concepte generale cu funcţii integratoare în procesul cunoaşterii. Folosirea limbii, însuşirea
scrierii, elemente de geometrie şi de gândire raţională, cunoaşterea limbilor antice, anumite
principii de comportament social, mari idei filosofice, erau considerate elemente
indispensabile pentru educarea unui om cultivat.
19
Percepţiile individuale se raportau la un ecran al cunoaşterii care ar putea fi
reprezentat intuitiv printr-o reţea de linii şi ochiuri asemănătoare pânzei de păianjen, reţea
care comportă linii principale, secundare, terţiare, această localizare, această topologie a
cunoaşterii permiţând gândirii sesizarea oricărei structuri. O asemenea concepţie a culturii
este acum perimată, datorită a acel puţin două motive:
1. funcţia cantitativă a cunoaşterii pe care se bazează punctul de vedere „enciclopedist”
al culturii umaniste este relativ limitat de posibilităţile creierului uman. Spiritul uman
este condamnat să rămână superficial, în condiţiile amplificării permanente a
cunoştinţelor;
2. cultura „filologică” nu mai corespunde structurii profund schimbate a gândirii noastre.
Pentru orientarea în viaţa reală învăţământul umanist a devenit insuficient. Elementele
de mobilare a creierului uman îi parvin acestuia pe căi cu totul diferite decât cele tradiţionale.
Învăţământul tradiţional, de factură umanistică oferea un nucleu de cunoştinţe de bază,
pe fondul căruia spiritul integra noile concepte, trecând de la cunoaşterea de baza la
cunoaşterea contigentă.
În cadrul schimbat al culturii din era tehnologică, lumea înconjurătoare este
descoperită „la întâmplare”, cunoştinţele noastre de bază provenind din cele mai diferite
surse, în funcţie de nevoile imediate ale omului.
Teoreticianul francez Abraham Moles (Artă şi Ordinator, 1974, p. 73) spune că
particularităţile şi structura culturii contemporane în raport cu cele ale culturii umaniste
tradiţionale pleacă de la un fapt real, incontestabil, a cărui recunoaştere a devenit un loc
comun: acela al ofensivei, saturării şi excesului de informaţie în societăţile industrializate de
astăzi. Un al doilea fapt incontestabil este prezenţa, alături de canalele tradiţionale de
diseminare a informaţiei, a mijloacelor de comunicare de masă audio-vizuale care tind să-şi
consolideze monopolul asupra informaţiei cotidiene. Aceste fapte nu pot să nu influenţeze
modalităţile de percepere şi de cunoaştere a lumii şi să modifice sensibilitatea noastră.
Pentru a fi viabilă, orice cultură necesită un minimum de integrare realizată în jurul
unui nucleu de valori împărtăşite în comun de membrii respectivei comunităţi. Informaţiile
recepţionate prin diverse canale, în principal prin mass-media, chiar dacă sunt fragmentate şi
disparate, ele sunt raportate de individul receptor la valorile grupului său de referinţă, la
cunoştinţele deja dobândite, iar acestea se datorează, parţial şi unei culturi de structură
carteziană, bazată pe concepte centrale şi organizată în reţele ierarhizate de cunoştinţe.
Vechiului model al culturii, respectiv celui al „culturii capital” ale cărui interese
cumulative făceau din spiritul cultivat un spirit cultivator, tinde să i se substituie în prezent
20
modelul împrumutat şi impus de tehnică sub forma tehnoculturii. Tehnocultura este
caracterizată în esenţă de reproductibilul generalizat şi de multitudinea mijloacelor de
transmitere a culturii, fenomen care marchează cea mai profundă mutaţie întâlnită până în
prezent şi anume, intrarea omenirii în era „multirealului”. Traversând intermediarul verbal,
comunicarea se încarcă în prezent cu mesaje care concurează transmisia verbală şi care, sub
forma reproducerilor, elaborează un ansamblu de noi raporturi între receptor şi lume. (Mişcol,
2000, p. 135)
Transformând comunicarea, reproducerea instituie un nou punct al cunoaşterii,
transformând simultan conştiinţa umană şi sentimentul existenţei, care încetează să mai fie
legat exclusiv sau prioritar de percepţia originalului verbal.
Integrat unui sistem de producţie industrială, fenomenul reproducerii, al multiplicării
tehnice, a operelor tinde să constituie propria lor lume, independentă de operele de la care au
emanat, creând un sistem care-şi impune imperios existenţa şi care, îşi dictează propriile sale
legi. Marea schimbare, de care încă nu am luat cunoştinţă, cea mai mare parte dintre noi
constă în deplasarea de la cultura agrară spre un nou complex, o nouă realitate care se
numeşte „tehnocultură” şi care are consecinţe imense, nu numai asupra difuzării, ci mai cu
seamă asupra elaborării comunicării.
Prezenţa mijloacelor comunicării de masă, înţelegerea discursivă bazată pe gândirea
logică şi pe experienţa îndelungată a lecturii tinde să fie, nu neapărat înlocuită, ci secondată de
un nou tip de înţelegere care implică imaginea, sunetul, mimica, şi gestica. Este vorba despre
o anume tehnică de transmisie care modifică într-un anumit sens limbajul, propunând un mod
particular de sesizare a realului, în funcţie de specificul mediumu-lui, de capacitatea proprie
de structurare a acestuia. Deschiderea spre noile fenomene inaugurate de epoca
informaţională a mass-mediei, schimbarea atitudinii teoretice faţă de acestea în vederea
interpretării lor adecvate, nu trebuie să conducă la ignorarea sau minimalizarea fenomenelor
de continuitate şi coexistenţă a culturii în sensul clasic şi tehnoculturii.
Cultura, zicere a lui Simion Mehedinți (Civilizaţie şi cultură, 1999, p. 85.), înseamnă
complexul creațiilor sufletești care înlesnesc adaptarea individului la mediul său de viață, câtă
vreme ansamblul descoperiririlor tehnice care ușurează adaptarea individului la mediul
înconjurător ar desemna, în viziunea aceluiași autor, civilizația. Convocat de Fernand Braudel
în Gramatica civilizațiilor (1994), Alexander Weber operaționalizează cultura prin valori,
idealuri, principii normative, iar civilizația prin cunoștințe tehnice și practice, mijloacele prin
care se acționează asupra naturii.
Aderăm la gândul conform căruia orice civilizație are un resort cultural, dar nu
împărtășim credința că între ele ar exista o sinonimie, după cum suntem refractari și la ideea
21
că ele pot fi clar scindate, potrivit perspectivei unui Spengler atenționat de Blaga. Relația este
una simbiotică, cu faze istorice în care preponderent manifestă este latură materială, în timp
ce în anumite secvențe temporale prim planul îl deține dimensiunea spirituală, cultura. Dar
întotdeauna trebuie precizat prin ce se individualizează palierul material și spiritual al oricărei
societăți.
1.3. Tendinţe ale culturii umaniste şi tehnoculturii în societate
Abordarea unor tendinţe şi mutaţii semnificative în zona principalelor orizonturi ale
culturii umaniste şi tehnoculturii nu poate face abstracţie de reflecţiile privind posibilele lor
puncte de contact precum şi de posibilele lor similitudini şi/sau influenţe mutuale. Atât ştiinţa
cât şi arta secolului nostru sunt marcate de momente revoluţionare manifestate pregnant în
tendinţa lor spre universalitate, tendinţe care se exprimă în mod necesar în abstractizare şi
esenţializare.
Instanţa mediatoare între cultura umanistă şi tehnocultură, între ştiinţă şi societate,
între ştiinţă şi viaţa cotidiană este tehnologia ca sistem de acţiune practică. Tehnica a devenit
în mod permanent condiţie şi consecinţă a ştiinţelor, prin perfecţionarea mijloacelor de
observaţie a acestora şi prin posibilitatea exploatării pe baza cunoaşterii aprofundate a
domeniului de experienţă corespunzător.
Vorbind despre specificul revoluţiei ştiinţifice contemporane putem reţine, ca o
caracteristică a sa, noul loc pe care îl ocupă ştiinţele socio-umane în structura ştiinţei. Este
vorba despre istorie, sociologie, economie politică, psihologie, lingvistică, antropologie etc.,
care sunt ştiinţe ale omului, ale activităţii sale în societate şi care ating în mod necesar
subiectivitatea şi valoarea. Aceste determinaţii delimitează de fapt ştiinţele socio-umane de
cele ale tehnoculturii, ridicând totodată probleme de principiu în ceea ce priveşte demersul de
interpretare şi generalizare teoretică a datelor empirice.
Ştiinţele omului au acumulat în secolul nostru un imens material faptic pe care l-au
supus interpretării din perspective metodologice diferite în esenţă, care conturează două
atitudini principial diferite în ceea ce priveşte interpretarea, atitudini generate de înţelegerea
diferită a specificului acestor ştiinţe.
Filosofii moderni au pus în evidenţă faptul că trăsăturile proceselor interne ale ştiinţei
se modifică în secolul nostru, îndeosebi, în limitele unor noi probleme logico-gnosologice,
cerând noi tipuri de abordare şi interpretare a raporturilor dintre cultura umanistă şi
tehnocultură în societate. Asemenea trăsături ale proceselor interne ale ştiinţei contemporane
vizează, apariţia şi dezvoltarea unor noi ştiinţe şi noi procese de comandă complexe, în
direcţie neclasică a structurilor şi sistemelor axiomatice.
22
Caracterul activităţii ştiinţifice şi a reflectării asupra lui se modifică, în acelaşi timp,
prin extinderea unui nou tip de abordare interdisciplinară care deosebeşte cultura umanistă de
tehnocultură, deosebire care reiese atât din spaţiul disciplinelor pe care le reuneşte (teoretice,
aplicative şi tehnice) cât şi prin recunoaşterea influenţelor structurilor politico-ecomonice cât
şi a conexiunilor ideologice asupra dezvoltării lor în societate. Trăsăturile ştiinţei
contemporane evocate în acest cadru evocă lărgirea spectaculoasă a graniţelor ştiinţei prin
crearea de noi tendinţe ale culturii umaniste si tehnoculturii in societate (Oltea, 1999, p. 109).
Abordarea analogiilor între cultura umanistă şi tehocultură în lumina stilului cultural
se dovedeşte o metodă fertilă, întrucât permite descifrarea convergenţelor subterane ale
activităţii spiritului uman, legitimând totodată punctul de vedere istoric, potrivit căruia,
fiecărei epoci îi corespunde un anumit tip de gândire şi un fel propriu de exprimare, un mod
specific de reacţie la lumea reală şi la cea imaginară, o anume sensibilitate, toate acestea
configurând de fapt un anumit tip de cultură şi de civilizaţie.
Analizând prin prisma stilului cultural analogiile între cultura umanistă şi tehnocultură
în societate nu mai sunt interpretate ca fiind generate de influenţe directe dinspre una înspre
cealaltă, influenţe greu de susţinut, având în vedere specificul fiecăruia şi tipul diferit de
raţionalitate care le guvernează. Similitudinile sunt privite ca rezultat al asimilării paralele cu
modalităţi particulare a spiritului epocii, a reprezentărilor şi valorilor dominante, a
mentalităţilor şi aspiraţiilor specifice, în opera ştiinţifică şi în opera de arta.
Fără îndoială, în determinarea stilului cultural al epocii noastre, tehnocultura are un rol
dinamic şi decisiv, raţionalitatea sa specifică şi valorile subiacente tind să influenţeze întreg
edificiul cultural. Sistemele culturale contemporane rezidă în faptul că deşi cultura şi
tehnologia sunt subsisteme ale acestora, ele dobândesc o dinamică şi un loc fără precedent în
sfera culturii, manifestând o influenţă sensibilă asupra societăţii. Această particularitate
determină însăşi schimbarea locului şi rolului culturii contemporane în ansamblul vieţii
sociale.
23
CAPITOLUL II.
INTERACȚIUNILE INTERCULTURALE DIN CADRUL CYBER-
CULTURILOR
2.1. Modelul cibernetic al comunicării
Un alt model al comunicării, în care modelul „informatic” va fi dezvoltat este cel
cibernetic. Rorbert Wiener a propus, dând chiar titlul lucrării sale - Cybernetics (1948), o
ştiinţă generală a comunicării aplicabilă deopotrivă omului şi maşinii numită cibernetică. Din
punct de vedere etimologic, cuvântul cibernetică derivă din termenul grec Kubernein care
înseamnă a pilota, a guverna, kubernêtikê - arta sau ştiinţa guvernării.
Cibernetica este definită ca ştiinţa controlului şi a comunicării la oameni şi maşini;
studiază funcţionarea organismelor, luând cuvântul organism într-un sens foarte general –
ansambluri biologice şi mecanice fără a ţine cont de natura lor. Wiener a oferit primul mare
model teoretic de unificare a ştiinţelor umane (Balle, 1998, p. 79) - biologie fizică, logică,
matematică, ergometrie, informatică - în jurul unei paradigme a comunicării.
Comunicarea umană este, potrivit acestui model, asemeni unui dispozitiv de
comunicare între maşini capabile să transmită şi să interpreteze ordine. Orice sistem (maşină,
organism, organizaţie) este ca o «cutie neagră» (black box) dotată cu o „intrare” (in-put) şi o
„ieşire” (out-put) şi posedă o funcţie de transformare ce permite anticiparea out-put-ului
pornind de la in-put. Orice modificare adusă unui element din sistem le afectează pe toate
celelalte.
Accentul este pus pe feed-back, conexiunea inversă dintr-un sistem comunicaţional ce
cuprinde procedeele de autoreglare care permit sistemului să se adapteze la modificările de
context. În acest fel, sursa poate răspunde şi se poate adapta la informaţiile pe care le primeşte
despre rezultatele mesajelor trimise şi se menţine echilibrul sistemului (homeostazie –
proprietate a organismului de a menţine în limite apropiate constantele mediului intern). În
abordarea comunicării vor fi introduse conceptele vehiculate de acest model: feed-back,
autoreglare, homeostazie.
Feed-back-ul are efect de modificare şi ghidare a activităţilor de codificare şi
transmitere ale „comunicatorului” şi poate lua forme diferite în funcţie de tipul de eveniment
24
comunicaţional. Poate fi, de exemplu, cealaltă jumătate a unei conversaţii, rezultatele
examenelor, studiile statistice de audienţă a unei companii de televiziune, recenziile unei cărţi,
expresia facială a interlocutorului etc. Wilbur Schramm accentuează faptul că feedback-ul
face ca procesul de comunicare să fie circular şi nu linear şi multidirecţional; el reprezintă „un
element cheie pe care nici o reprezentare a procesului de comunicare umană nu-l poate omite”
(Drăgan, p. 67).
Modelul informaţional şi modelul cibernetic ilustrează, după cum arată Jean-Michel
Besnier, faza în care problemele comunicării au fost „anexate” de către ştiinţele de inspiraţie
matematică şi fizică. Astfel încât, în anii ’80 s-au formulat modele matematice integratoare ce
exprimă mai profund logica proceselor de comunicare, beneficiind şi de contribuţia
importantă a ştiinţelor comunicării (lingvistica, semiotica, ştiinţele cognitive etc.). Un model
matematic avansat (generalizat) al lui Jean-Michel Besnier al comunicării este redat schematic
in fig. 1.
Fig. 1
Posibilităţile oferite de teoria informaţiei au trezit şi interesul psihologilor care au
elaborat o seamă de studii asupra capacităţii de transmisie a omului. Problema pe care au
întâmpinat-o a fost aceea a recodificării informaţiei care poate fi făcută în termeni diferiţi de
codificarea experimentatorului. Omul nu este „un simplu canal” care doar transmite
informaţie; el o supune unui tratament - decodează, filtrează, stochează, utilizează informaţia
în cursul unei experienţe oarecare.
Deși încă este o disciplină relativ nouă, studiul culturii spațiului cibernetic a înflorit în
decursul ultimei jumătăți ale anilor '90, așa cum s-a putut observa din numeroasele monografii
și antologii publicate în egală măsură de presa academică și populară și de numărul din ce în
ce mai mare de lucrări științifice prezentate la conferințele numeroaselor discipline de pe
glob. Foarte semnificativ a fost felul în care această disciplină a suferit diverse schimbări de la
creare, apoi structurare, reformare, transformare; de fiecare dată, de câte ori a fost nevoie, noi
subiecte și teorii au fost testate și adăugate.
25
În acest al doilea capitol voi încerca să pun într-un context de trei stagii sau generații,
marile lucrări științifice din domeniul cyber-culturii, realizate în ultimii zece ani. Primul
stagiu, cyber-cultura populară, este marcat de originea jurnalistică și caracterizat de natură
descriptivă, dualismul limitat și folosirea Internetului ca o metaforă a frontierelor
jurnalismului.
Al doilea stagiu, studiul cyber-culturii se focuseaza în mare parte pe comunitățile
virtuale și identitățile online și beneficiază de un aflux de teoreticieni din mediul academic. Al
treilea stagiu, studiile critice ale cyber-culturii, extinde noțiunea de cyber-cultură pentru a
include patru arii de studiu: interacțiuni online, disertatii digitale, accesul și blocarea
internetului și designul interfeței cyber-spațiului, explorând de asemenea și interacțiunile și
interdependențele dintre cele patru domenii.
2.1.1. Cyber-Cultura Populară
Al doilea subcapitol va începe cu ceea ce eu voi numi cyber-cultura populară, o
colecție de esee, studii și cărți scrise de jurnaliști, scriitori și teoreticieni interesați de acest
domeniu. Începând cu prima jumătate a anilor 1990, acești critici culturali au început să
îndosarieze articole și povestiri pe internet, cyber-spațiu și superautostrada informațiilor
(information superhighway) pentru marile ziare, reviste și alte publicații americane.
Un impact semnificativ l-a avut faptul că ceea ce pornise ca o coloană ocazională a
secției dedicată tehnologiei dintr-un ziar, ajungea curând pe primele pagini ale respectivelor
ziare, în articole dedicate (feature) din secțiile de business și în suplimentele de lifestyle dar și
în domeniul de new media. Între 1993 și 1994, de exemplu, revista Time a publicat două
articole de cover pe Internet în timp ce Newsweek a publicat articolul de cover „Men, Women
and Computers.“ Mai mult, în 1994, edițiile cu numărul 2 ale cărților de how-to „The Internet
for Dummies“ și „The Whole Internet“ au devenit best-sellere, semnalând interesul din ce în
ce mai mare pentru Internet, al populației.
Cele mai populare scrieri ale cyber-culturii erau în general descriptive. De regulă era
necesar ca termenul „Internet“ să fie urmat de „the global computer network system“
(sistemul global de rețele ale computerelor) deoarece jurnaliștii ce se aventurau în acest
domeniu, aveau sarcinile inevitabile de a introduce cititorii non-tehnici într-o versiune în mare
parte tehnică a cyber-spațiului pre-World Wide Web. De asemenea, o mare parte din aceste
sarcini includeau descrieri amănunțite, explicații și aplicații ale primelor tehnologii Net, cum
ar fi: FTP (File Transfer Protocol), gopher, lynx, configurații UNIX, telnet și Usenet.
În adiția faptului că prima cyber-cultură populară era supra-descriptivă, aceasta mai
suferea din cauza unui dualism limitat. Conform scrierilor primilor teoreticieni academici din
26
domeniul cyber-culturii (Jones 1997; Kinney 1996; Kling 1996; Rosenzweig 1999),
începuturile acestui domeniu prindeau formele de păreri distopiane și opinii utopice. Criticii
culturali blamau Net-ul pentru alfabetizarea în curs de deteriorare alături de alienarea politică
și economică și fragmentarea socială. De exemplu, Birkerts (1994) a amenințat că Internetul,
hypertext-ul și o serie de alte tehnologii electronice vor produce analfabetizare și un simț al
realității mai slab împământat.
Sale (1995) a susținut cu vehemență părerile lui, regăsite și în cartea „Rebels Against
the Future: The Luddites and Their War on the Industrial Revolution: Lessons for the
Computer Age“, distrugând computere în timp ce se afla în turneul promoțional. Stoll (1995),
după o schimbare bruscă a carierei de la un hyper-hacker al cyber-spațiului la un opozant al
acestor tehnologii, amintea utilizatorilor că „viața reală este mult mai interesantă, mult mai
importantă, mult mai bogată decât orice ai putea regăsi pe ecranul unui calculator“. (STOLL,
C. 1995: Silicon Snake Oil: Second Thoughts on the Information Highway. New York:
Doubleday)
În schimb, un grup important de scriitori, investitori și politicieni au făcut vagi
referințe asupra declarațiilor tehnofuturistilor conform cărora cyberspatiul este o nouă
frontieră a civilizației, un domeniu digital ce ar avea un imens potențial pentru afaceri, ar
putea încuraja activități democratice și ar putea duce la sfârșitul inegalităților economice și
sociale.
Printre primele platforme, incluzând marile trusturi de presă americane, s-au numărat
și cele mai populare reviste susținute de organizații precum Electronic Frontier Foundation.
Aceste reviste lucioase purtau nume stranii și provocatoare precum „Mondo 2000“, „bOing
bOing“ și „Wired“. Încapsulând retorica utopică a tehnofuturistilor, editorul revistei Wired,
Louis Rossetto a făcut legături între cyber-spațiu și „o noua economie, o nouă contra-cultură
ce se află dincolo de politică“ în timp ce editorul executiv al aceleiași reviste, Kevin Kelly a
denumit cyber-spațiul ca fiind „o tehnologie sută-la-sută pozitivă“ (Keegan, 1995, p. 42).
Editorul asociat, John Perry a adus argumentul conform căruia „odată cu dezvoltarea
Internetului și odată cu omniprezența mijloacelor de comunicare a rețelelor formate din
calculatoare, intrăm într-unul din cele mai revoluționare procese tehnologice de la capturarea
focului.“ (1995, pp. 35-46)
Fără nici o surpriză, în rândul susținătorilor cyber-spațiului s-au alăturat și politicieni
precum Vice Președintele Statelor Unite ale Americii din anul 1995, Al Gore, care a susținut
un discurs la o conferință din Buenos Aires. Acesta a remarcat următoarele aspecte:
„Aceste autostrăzi, sau mai bine spus, rețele de informații distribuite, ne vor permite să
împărtășim informații, să ne conectăm și să comunicăm cu o comunitate globală. Din aceste
27
conexiuni, noi vom deriva un progres economic sustenabil și robust, sistem sanitar
îmbunătățit și, cel mai important, un sentiment mai grandios conform căruia suntem
îngrijitorii planetei.“1
Eventual, în adiția naturii descriptive și a dualismului retoricii, primi cyber-culturaliști
populari au folosit metafora jurnalismului de frontieră. William Gibson (1984) în mod faimos
a bătut în cuie termenul de cyberspațiu în romanul sau revoluționar „Neuromancer“: „Cyber-
spațiul. O halucinație consensuală simțită în fiecare zi de către miliarde de operatori legitimi...
O reprezentare grafică a datelor abstracte regăsite în toate băncile de date ale fiecărui
computer din sistemul uman. Complexitate de neimaginat...“ (W. Gibson, Neuromancer.,
1984, p. 28). În volumul „Neuromancer“, o nouă frontieră apare, una în care valoarea banilor
nu își are rădăcinile în spațiul geografic ci în informațiile digitale.
Nu a durat mult până ce activiștii, scriitorii și tehnicienii din mediul academic au prins
metafora și au încercat să o concretizeze. În eseul considerat canonic „Across the Electronoc
Frontier“, Kapor și Barlow (1990) descriau rețeaua „the Net“ astfel: „În condițiile actuale,
cyber-spațiul este o regiune de frontieră populată de o mână de tehnicieni mai puternici ce pot
tolera austeritatea regăsită în interfețele sălbatice, protocoale de comunicare incompatibile,
baricade proprietare, ambiguitățile culturale și legale și lipsa generalizată de hărți folositoare
și metafore.“ (Kapor, M. și Barlow, 1990)
Astfel, metafora frontierei a rămas bătută în cuie. Rheingold (1993) a observat că:
„Acești pioneri încă mai sunt acolo, explorând frontiera; granițele domeniului încă nu s-au
determinat dar nici formă acestuia și nici măcar cea mai bună cale de a-ți găsi o ușă de
intrare“(Rheingold, H. 1993, pp. 57-80). Rushkoff (1994) nota că „În nici un alt domeniu nu a
mai fost revitalizat spiritul american de pionier decât în cel de domeniul cybernetic de
frontieră“. (Rushkoff, D. 1994, p. 248)
Whittle (1997), discutând viitorul Internetului, făcea următoarele afirmații: „Pionerii,
întemeietorii și intrușii teritoriilor virgine ale cyber-spațiului l-au divizat în zone cu ordine
socială și l-au arat în brazdele altor discipline - pentru simplul motiv că resursele naturale
regăsite în minte au mai mare valoare dacă sunt împărtășite“ (Whittle, 1997, p. 81).
2.1.2. Studiul Cyber-Culturii
Precum majoritatea generațiilor și cea de-a doua generație a studiilor cyber-culturii a
avut de suferit având caracteristici precum o natură descriptivă, dualism binar și metafore de
1 http://www.ntia.doc.gov/report/1995/global-information-infrastructure-agenda-cooperation, accesat in data de 4 iun 2012, ora 11:13
28
frontieră și astfel se pot face foarte ușor referințe spre a fi numită cyber-cultura populară. În
mod controversat, unii din primii jurnaliști au făcut studii și observații importante asupra
cyber-spațiului, astfel permițându-le accesul spre comunitatea celei de-a două generații.
Un astfel de jurnalist a fost Julian Dibbell, a cărui volum cu titlul provocator „A Rape
în Cyberspace; or How an Evil Clown, a Haitian Trickster Spirit, Two Wizards, and a Cast of
Dozens Turned a Database into a Society“ a apărut în „The Village Voice“ în 1993. În acel
articol, Dibbell prezenta povestea controversată a Domnului Bungle, un membru al
LambdaMOO (un domeniu popular, accesabil de mai mulți utilizatori - MUD) ce folosea
programul „Voodoo Doll“ ce-i permitea controlul asupra acțiunilor altor utilizatori.
Folosindu-ne de acțiunile lui Dibbell ca un punct de plecare, putem caracteriza a doua
generație cu un singur pasaj scris de cyber-teoreticiana Allucquere Rosanne Stone (1991) ce a
definit cyber-spațiul ca fiind „incontestabil un spațiu social în care oamenii încă se întâlnesc
față în față, dar sub noi definiții pentru cuvintele <<întâlnire>> și <<față>>.“ (STONE, A. R.
1991: Will the real body please stand up?: Boundary stories about virtual cultures., apud
Benedikt, M. (ed.) Cyberspace: First Steps. Cambridge, MA: MIT Press, 81-118). În alte
cuvinte, deși cyber-spațiului îi lipsește o parte din geografia fizică regăsită în lumea reală,
precum un cartier, un oraș, o țara, acesta tot oferă oportunități foarte reale pentru comunitățile
colective și identitățile individuale. Asupra acestor două coloane de susținere se rezeamă
studiul cyber-culturii.
Unul din cei mai tineri și cu siguranță unul din cei mai citați susținători ai ideii de
comunități virtuale este Howard Rheingold. Conform cărții sale, „Stone“, Rheingold (1993)
definește comunitatea virtuală ca fiind „un grup de oameni ce se pot întâlni față în față sau nu
și care fac schimb de cuvinte și idei prin medierea computerizată a programelor și rețelelor.
În cyber-spațiu, discutăm și susținem idei, pornim disertații intelectuale, creem acte de
comerț, facem schimb de informații, împărtășim suport emoțional, facem planuri, organizăm
sesiuni de brainstorming, bârfim, ne certăm, ne îndrăgostim, găsim noi prieteni și îi și
pierdem, ne jucăm, flirtăm, creem artă desăvârșită și discuții plictisitoare. Facem tot ce fac, în
general, oamenii când se întâlnesc dar o facem în cuvinte și pe ecranele PC-urilor, lăsându-ne
corpurile în urmă.“ (Rheingold, 1993, 57-80)
La câteva luni mai târziu, Rheingold publică „The Virtual Community“ (1993) o
expansiune semnificativă asupra eseelor de mai devreme ce a devenit rapid unul din
principalele texte ale studiilor cyber-culturii. În această carte, Rheingold pune la dispoziție o
scurtă istorie a Internetului, o scurtă istorie socială, în special a unei comunități - „the Whole
Earth 'Lectronic Link“ (WELL) - și alte nenumărate exemple ale interacțiunilor ce au loc atât
în cadrul WELL-ului cât și pe tot restul Internetului. Deși autorul concluzionează într-un
29
capitol asupra pericolelor unui internet supra încărcat, supravegherilor online și hiper-
realitatea indusă de cyber-spațiu. Entuziasmul lui Rheingold suna în felul următor:
„Noi, momentan, avem acces la o unealtă ce ar putea aduce un spirit de fericire și
înțelegere în viețile noastre și ar putea ajuta la revitalizarea sferei publică. Aceeași unealtă,
dacă este folosită și controlată în mod impropriu ar putea deveni un instrument al tiraniei.
Viziunea comunicațiilor globale proiectate și controlate de cetățeni este o versiune de utopism
tehnologic ce ar putea fi numită o viziune de agora electronică.“ (Rheingold, 1993, p. 167)
Dacă lucrarea „The Virtual Community“ este prima coloană de susținere a studiului
Cyber-Culturii, atunci cea de-a două trebuie să fie „Life on the Screen: Identity în the Age of
the Internet“ scrisă de Sherry Turkle (1995). Aceasta se adresează ideii de identități online
prin explorarea etnografică a unui număr semnificativ de medii virtuale, inclusiv domeniile
Multi-User (sau MUD). Aceasta descoperă că deși unii utilizatori utilizează cyber-spațiul
pentru a reprima ceea ce de altfel ar fi o realitate mai puțin ficțională și mai „reală“ sau mai
bine zis o viață offline, majoritatea folosesc domeniul digital pentru a exercita o identitate mai
veridică sau o multiplicitate de identități. În fiecare caz, utilizatorii sunt liberi să-și aleagă
sexul, sexualitatea și personalitatea conform etichetărilor date de Bruckman (1992) referitoare
la „bancul de lucru al identității“.
La fel ca și în cazul lui Rheingold, opinia lui Turkle asupra cyber-spațiului este în
mare parte entuziastă. Printr-un număr semnificativ de studii de caz, autorul relevă cum
utilizatorii de MUD-uri își creează identități online pentru a ajuta la „navigarea“ prin viața lor
offline. De exemplu, Turkle o prezintă pe Ava, o absolventă a studiilor superioare ce și-a
pierdut un picior într-un accident de mașină. Pe perioada de convalescență, Ava începuse să
utilizeze MUD și și-a creeat un caracter cu un singur picior. La puțin timp după, caracterul
său a prezentat o legătură romantică cu un altul și au început să facă dragoste virtuală, sau
„tinysex“. Conform lui Turkle, aceste interacțiuni online i-au permis eventual lui Ava să se
simtă confortabil în corpul său „offline“, fiind de părere că: „Virtualitatea nu trebuie să fie
considerată o închisoare. Aceasta poate fi vasul, scara, spațiul tranzițional, moratoriul ce va fi
expulzat după atingerea mai marii-libertăți. Nu trebuie să respingem viața de pe ecran, dar
nici nu trebuie să o tratăm ca o viață alternativă“. (Turkle, 1995, p. 263)
Pe la mijlocul anilor 1990, sudiile cyber-culturii erau în curs de desfășurare, focusate
în primul rând pe comunitățile virtuale și identitățile online. Mai mult, ca rezultat al
entuziasmului regăsit în studiile lui Rheingold și Turkle, cyber-cultura a fost deseori definită
ca o zonă de împuternicire, ca un spațiu online rezervat avansării, creativității și comunității.
Din fericire, această simplificare a fost egalată de bogăția regăsită în câmpul ce se năștea,
făcând loc interdisciplinarității. Odată cu popularitatea crescândă a operatorilor de internet cu
30
interfețe primitoare pentru utilizatori, precum AOL, CompuServe și adoptarea la scară largă a
Netscape-ului, pe la mijlocul anilor 1990, marea agitație a Internetului începuse. Un aspect
semnificativ a constat în faptul că introducerea Web-ului nu a fost numai un avans tehnologic
semnificativ dar și o barieră doborâtă de utilizatori. Înlocuirea FTP-ului greu de stăpânit cu o
ușoară interfață în care trebuia indicat cu mouse-ul și apoi printr-un simplu click se realiza
tranziția, a dus la popularea Web-ului cu populație mai puțin tehnică. Aceste lucruri, cuplate
cu avansările tehnologice au devenit demne de considerații academice. Eforturile concentrate
ale administratorilor universităților de a uni în mod electronic facultățile, conferințele
universitare, lucrările, arhivele și discuțiile au condus academicientii tehnofobi către mediul
virtual în care s-au ținut și încă se țin discuții și prelegeri, au ajutat la dezvoltarea academică a
Net-ului.
După cum se și aștepta, noi teoreticieni din mediul academic au contribuit cu noi
metode și teorii. De exemplu, în timp ce unii sociologi denumeau comunitățile virtuale ca
fiind „rețele sociale“ („social networks“ Wellman 1997), alții foloseau tradițiile sociologice
ale interacționismului și „teoria acțiunii dilemei“ („dilemma theory“, Kollock & Smith 1996;
Smith & Kollock 1999).
În cadrul antropologiei, teoreticienii începuse să formuleze un nou subdomeniu,
antropologia cyborg-ului, devotată explorării interacțiunilor dintre indivizi, societate și
computerelor legate în rețele (Downey & Dumit 1998; Escobar 1996). Cercetătorii dintr-un
câmp asemănător, etnografia, au prins ideea de a studia ceea ce fac utilizatorii în diversele
medii online de la Turkle. Aceștia au studiat majoritatea domeniilor cuprinse între baruri
online de lesbiene până la grupuri media de presă puse la dispoziție de Usenet precum și
„tele-grădini“ („tele-gardens“) și orașe online (Baym 1995, 1997; Correll 1995; McLaughlin
et al 1997; Collins-Jarvis 1993; Silver 2000). În același timp, lingviștii au început studierea
grafologiei diferitelor stiluri de scris, Netiquettes și (inter)textualitatea codurilor utilizate în
cadrul mediilor online (Danet et al 1997; Herring 1996a, 1996b, 1996c). În mod similar,
studiile feministe ale cercetătorilor au folosit analiza textuală și teoriile feministe pentru a
localiza, construi și deconstrui genurile sexuale în cadrul cyber-spațiului Cherny & Weise
1996; Consalvo 1997; Dietrich 1997; Ebben & Kramarae 1993; Hall 1996). Mai mult, un
număr de activiști din cadrul comunității și teoreticieni academici au început să exploreze
intersecția dintre comunitățile virtuale și cele online sub formă de rețele comunitare, inclusiv
cele din cadrul Public Electronic Network (PEN) din Santa Monica, California, Blacksburk
Electronic Village (BEV) din Blacksburg, Virginia și Seattle Community Network (SCN) din
Seattle, Washington (Cisler 1993; Cohill & Kavanaugh 1997; Schmitz 1997; Schuler 1994,
1996; Silver 1996, 1999, 2000).
31
2.1.3. Studiile Critice ale Cyber-Culturii
Pe la sfârșitul anilor 1990, studiul cyber-culturii înflorise. Într-adevăr, în a doua
jumătate a anilor '90, multe publicații academice și populare publicase nenumărate
monografii, volume editate și antologii dedicate câmpului crescând al cyber-culturii. A treia
generație de academicieni dedicați acestor studii nu se mai limitau la doar comunități virtuale
și identități generale ci la studierea într-un mod foarte critic și minuțios a unui câmp modern
și inovator. Sarcina lor nu a fost ușoară deoarece prin natura domeniului, informațiile necesare
erau haotice și foarte dificil de structurat. Cu toate acestea, trebuie argumentat că studierea
cyber-culturii conține patru mari arii independente asupra cărora este necesară câte o atentă și
minuțioasă focusare.
Așa cum a reieșit din paginile precedente, perspectivele și prioritățile primei și celei
de-a doua generații de teoreticieni ai cyber-culturii difereau semnificativ. În locul apropierii
de cyber-spațiu ca o entitate ce necesită descriere, teoreticienii contemporani ai cyber-culturii
văd acest spațiu ca fiind un loc disponibil pentru contextualizare și caută să ofere obiecte de
studiat mai complexe, mai problematice. În general, patru arii de focus dominante au reieșit.
Luate împreună, aceste arii servesc la întemeierea structurii pentru studiile critice ale
cyber-culturii:
Studiile Cyber-Culturii explorează interacțiunile online de domeniul socialului,
culturalului și economiei;
Studiile Cyber-Culturii examinează și redau poveștirile pe care le spunem referitoare
la însăși aceste interacțiuni;
Studiile Cyber-Culturii analizează o gamă de considerente sociale, culturale, politice și
economice ce încurajează, fac posibile și/sau neagă accesul indivizilor sau grupurilor
asupra acestor interacțiuni;
Studiile Cyber-Culturii analizează decizia tehnologică deliberată, accidentală și/sau
alternativă și procesele de design care, în momentul implementării, formează interfața
dintre rețea și utilizatorii săi.
Studiile Cyber-Culturii, în cea mai bogată manifestare, explorează intersecțiile între
toate și oricare luate câte două, din aceste patru puncte focale.
2.2. Contextualizarea Interacțiunilor Online
Deși majoritatea teoreticienilor academici din câmpul studiului critic al cyber-culturii
recunosc importanța unei comunități virtuale și a unor identități online, aceștia fac un pas
32
înapoi pentru a contextualiza subiectele. De exemplu, Jones (1995) pune bazele pentru ceea ce
va fi numită construcția socială a realității online.
Spre deosebire de marea majoritate a cyber-culturalistilor ce trădează domeniul ca un
nou și inovator univers, Jones contextualizează cyberspatiul în cadrul unor paradigme de
comunicare mai tradiționale și ale unor studii de comunitate între care se număra și cercetările
lui James Carey asupra sublimității electronice, noțiunile de pseudo-comunități ale lui James
Beniger și teoriile postmoderniste geografice ale lui lui David Harvey. De acolo, autorul ne
amintește de construcția culturală a cyberspatiului și ne avertizează să nu celebrăm în mod
necritic potențialul său.
La doi ani mai târziu, Jones (1997) continuă procesul său necesar în ceea ce privește
contextualizarea prin problematizarea unor definiții cheie și direcțiile studiilor cyber-culturii.
Trăgând noțiuni din studiile lui Benedict Anderson, Richard Sennet, și din nou, James Carey,
Jones concluzionează în mod faimos și istoric asupra potențialului Net-ului de a transcende
timpul și spațiul.
Mai mult, într-un comentariul asupra lucrării lui Rheingold „The Virtual Community“,
Jones pune la îndoială noțiunea aparent lipsită de probleme a comunităților virtuale. Înlocuind
Neo-Luddism-ul cu atenție critică, Jones cere o sănătoasă reevaluare a cyber-spațiului,
spunând că „Internetul este încă una dintr-o serie de tehnologii moderne ce subminează
noțiunea tradițională de societate civilă ce necesită unitate și descurajează multiplicitatea în
timp ce îți dau impresia că acestea de fapt recreaza o astfel de societate“. (Jones, 1997, p. 61)
În adiția contextualizării comunităților virtuale și a identităților online, mulți
teoreticieni au mers mai departe lepădând descoperirile lui Rheingold și Turkle pentru a face
explorări mai critice și descoperiri proprii. De exemplu, încercarea lui Mclaughlin (1995) de a
creea reguli de conduită generale mediului online prin adunarea acestora din cadrul a cinci
grupuri de presă online pe o perioadă de trei săptămâni și mai apoi analizarea acestora pentru
discursul normativ implementabil la modul general. Din datele obținute acesta a dedus șapte
categorii de comportament reproșabil, inclusiv utilizarea în mod novice a tehnologiei, irosirea
lățimii de bandă, violări etice și limbaj neadecvat.
Mai departe, s-au descris căile prin care „regulile de conduită pe Usenet, așa cum sunt
în prezent constituite pot fi luate ca un set de ghidaje complexe conduse de factori economici,
culturali, socio-psihologici și discursivi“. Foarte asemănătoare cu un set simplu de
„netiquette“, descoperirile autorului trasează parametrii complecși și factorii ce ajută la
succesul sau eșecul relativ al comunităților online. Lucrări similare (Kollock and Smith 1996;
MacKinnon 1998, 1997, 1995; Phillips 1996) se focuseaza pe parametrii și pedepsele ce
33
servesc la stabilirea unui standard în ceea ce privește comportamentul online, anume ce este și
ce nu este acceptabil.
În același timp, Baym (1995) a folosit metode etnografice pentru a înțelege mai bine
natura comunităților virtuale. Baym explorează grupurile de presă online cu trafic mare ce
utilizează Usenet denumite „rec.arts.tv.soaps“ sau r.a.t.s. și sugera ieșirea comunităților
online din intersecția complexă a cinci factori: context extern, structuri temporale,
infrastructura sistemului, scopurile grupului și caracteristicile participanților.
Aplicarea factorilor cum sunt r.a.t.s. a condus pe Baym la următoarea concluzie:
„participanții în comunicațiile mediate de computer dezvoltă forme de expresii ce le permit să
comunice informații sociale și să creeze și să codifice înțelesuri specifice grupurilor, să
negocieze în mod social identități specifice grupurilor, să formeze relații ce includ stări de la
antagonizare jucăușă la sentimente adânc romantice care se mută între rețea și interacțiuni
față-în-față și creează norme ce servesc la organizarea interacțiunii și la menținerea climatului
social dezirabil.“ (Baym, 1995, pp. 29-52.)
Un alt element important de contextualizare a interacțiunilor online dar încă
neexplorat în totalitate este istoricul și dezvoltarea în timp a comunităților virtuale. Deși, în
trecut, teoreticienii au considerat comunitățile online ca fiind medii virtuale existente deja,
teoreticienii academicieni ai studiilor critice ale cyber-culturii (Dibbell 1998; Horn 1998;
Silver 1996, 1999) au început analiza originilor desfășurate pe o scurtă durată dar cruciale ale
mediilor virtuale.
2.3. Tratarea Cyber-Culturii
Precum majoritatea formelor de cultură, cyber-cultura este, în esență, un produs al
poveștilor pe care le spunem despre el. Într-adevăr, poveștile spuse la o cafea, citite în ziare,
privite și înțelese din filme precum The Net, The Matrix și Disclosure ne informează de
diferitele căi în care noi încurajăm cyber-cultura. Mai mult, aceste povești spuse precum și
lipsa lor, au potențialul de a descuraja și a schimba părerea cybernautilor în formare, aceștia
urmând să renunțe treptat la mediul online. Astfel, pentru unii teoreticieni (Borsook 1996;
Sobchack 1993; Ross 1991), cyber-spațiul nu este numai un site pentru comunicații și
comunități dar și un generator de discuții, motive și teorii, majoritatea foarte reale și foarte
bine imaginate, unde o varietate de interese își găsesc originile, miturile și indicațiile pentru
viitor.
Așa cum reiese din numeroasele lucrări ale teoreticienilor din a treia generație a
studiilor cyber-culturii, două importante motive au reieșit: Net-ul ca o frontieră și cyber-
spațiul că un oraș al băieților. De exemplu, Miller (1995) notează căi prin care metafora „Net-
34
ului ca o frontieră“ servește la construirea cyberspatiului că un loc cuprins de ostilitate
masculină, un spațiu nesigur pentru femei și copii. Aceasta argumentează că „ideea că femeile
merită protecție specială într-un mediu imaterial precum Net-ul este în mod intim legată cu
ideea că mințile femeilor sunt slabe, fragile și necorespunzător echipate pentru mediul dur și
sălbatic.“ (Miller, 1995, pp. 49-57).
Mai mult, așa cum argumentează Doheny-Farina (1996), metafora invocă mitul
american al individului și „evocă imagini tradiționale americane individuale, reiesite din
spiritul pionier de curerire al teritoriilor pentru o viață independentă.“ (Doheny-Farina, 1996,
p. 89)
Adițional metaforei conform căreia Net-ul este privit ca o frontieră, un motiv regăsit în
mod dominant în cercetările științifice face referire la cyberspațiu ca un mediu asemănător
unui „oraș de băieți“. Înțelegerea cyber-culturii într-un mod în care nu este decât un mediu de
interacțiuni online dar și de povești spuse prin acele interacțiuni, teoreticienii au luat în
cosiderare și scrierile din revistele cu specific tehnologic precum Wired și Mondo 2000. De
exemplu Borsook (1996) analizează căile prin care revistele trendy prezintă teme
contraculturale în numele comercialismului condus de testosteron:
Wired a fost, în mod consistent și cu acuratețe, comparat în media națională americană
cu revista Playboy. Aceasta conține imagini de consum de tip glossy ce prezintă lucruri
absolut necesare de cumpărat pentru orice tehnofil - care, deși toate acestea se petrec în anii
'90, includ scanere portabile considerate cool și de asemenea echipament audio și mașini
prezentate în profilurile idolatrizabile ale unor moguli masculini regasibili, de altfel, și într-un
top Fortune. Este practic o carte cu material dezirabil pentru bărbații tineri.“ (Borsook, 1996,
pp. 24-41).
2.4. Accesul Online și Barierele
În timp ce studiile cyber-culturii celebrează existența comunităților online, studiile
critice ale cyber-culturii caută să înțeleagă mai bine participanții săi. Deși lucrări importante
din domeniul marginalității online au pornit deja, necesitățile sunt mult mai mari. Într-adevăr,
teoreticienii din toate domeniile și disciplinele, în prezent se reped să studieze topicul cyber-
culturii, puțini au ajuns atât de departe încât să exploreze marginile problemelor de rasă,
etnicitate și sexualitate în mediul online.
Un pas în direcția corectă este reprezentat de studiile de la National
Telecommunications and Information Administration sau NTIA, o agenție a Departamentului
de Comerț al Statelor Unite ale Americii. Într-o serie de trei părți, prin lucrările cu numele de
„Falling Through the Net“, NTIA examinează ceea ce ei numesc „despărțirea digitală“
35
(„digital divide“), o discrepanță din ce în ce mai mare între ceea ce ar trebui și ceea ce n-ar
trebui să existe în cadrul elementelor economice, sociale, culturale și geografice din mediul
online.
De exemplu, în „Falling Through the Net: A Survey of the 'Have Nots' in Rural and
Urban America“ (1995), NTIA conclude că rasa, clasa, vârsta și educația contribuie
semnificativ la accesul spre mediul online. În „Falling Through the Net II: New Data on the
Digital Divide“ (1998) NTIA și-au extins studiul regăsind faptul că deși americanii, ca
națiune, au accesat Internetul în cifre exponențiale, „discrepanța digitală“ între anumite
grupuri de americani a crescut mai ales între anii 1994 și 1997 iar acum există o diferență
mult mai mare față de ce a fost până acum în ceea ce privește accesul unor indivizi în cadrul
unor grupuri. De exemplu, este o discrepanță din ce în ce mai mare între cei cu venituri mici
și cei cu venituri mai mari. În plus, deși grupurile rasiale diferite dețin mai multe computere
decât în 1994, afro-americanii și hispanicii sunt cu mult în urma caucazienilor în ceea ce
privește accesul online.
În ultimul raport „Falling Through the Net: Defining the Digital Divide“ (1999),
NTIA, relevă faptul că diviziunea digitală s-a mărit și mai mult, stârnind o remarcă din partea
lui Larry Irving, secretar asistent al Commerce for Telecommunications: „Diviziunea digitală
a Americii devine rapid o prăpastie rasială.“ Ca înainte raportul relevă faptul că deși
americanii, că națiune, continuă să intre destul de des pe Internet, discrepanțele bazate pe rasă,
clasă socială și regiune contribuie la distanță din ce în ce mai mare între cei săraci și cei
bogați.
În plus față de barierele scoase la iveală de către NTIA, mai sunt și alte bariere dar
orientate spre cultură. Artistul și scriitorul Guillermo Gomez-Pena (1996) povestește intrarea
din 1994 a sa și a colaboratorului său, Roberto Sifuentes, în cyber-spațiu, un spațiu digital ce,
în mare parte, deja își „așezase“ bazele pe etnocentrism:
„Noi suntem, de asemenea, perplexati de etnocentrismul benign ce răspândește
dezbaterile în jurul artelor și tehnologiilor digitale. Limba punte a fost fără îndoială engleza,
anume limba oficială a comunicațiilor internaționale iar vocabularul utilizat în aceste discuții
era hyper-specializat și apolitic iar dacă nu ar participa și alte subculturi americane cum este
cea Chicano sau Mexicane la Net, ar fi din cauza lipsei de informații pertinente sau
interesante și nu din lipsa banilor sau accesului la internet, o altă cauza probabilă ar mai fi și
pentru că suntem nepotriviți din punct de vedere cultural.“ (Gomez-Pena, 1996, pp. 173-179).
Mergând într-o direcție similară, Bailey (1996) argumentează că anumite obiceiuri
comune cum ar fi netiquette sau unele acronime constituie un „snobism de începător“, ce
produce un teren neprimitor pentru culturile marginalizate, spunând: „Net-ul luat ca o națiune,
36
produce cunoștințe împărtășite și un limbaj care să ne unească împotriva celor din afară.
Jargonul Net-ului se extinde dincolo de limbajul tehnic până spre acronime celor de genul
„BTW“ - By the way. Acesta mai include neoligisme, hibride între text și grafică denumite
„emoticons“ și continuă aprofundare în snobismul anti-începători. Precum oricare altă
comunitate, cea a Net-ului folosește limba pentru a ridica bariere celor din exterior ce vor să
se alăture.“ (Bailey, C. 1996, pp. 29-49).
Spre deosebire de aceste lucruri, culturile tradițional marginalizate începuse să
folosească Net-ul ca un mijloc de comunicații în cadrul comunității. Într-adevăr, un grup
consistent de cyber-culturaliști contemporani explorează încercările grupurilor cultural
marginalizare de a încerca să construiască spații virtuale de sine definite. De exemplu, Mitra
(1997) analizează practicile discursive ale colaboratorilor grupului de presă Usenet
soc.culture.indian.
Deși se puteau observa „forțe de segmentare“ puternice, mai ales când existau mesaje
inter-domenii precum cele care apăreau și pe soc.culture.pakistan, Mitra argumentează ideea
conform căreia comunitățile online generează „tendințe de centralizare“ mai ales pentru
utilizatorii indieni: „acest popor diasporic, strămutat și distribuit asupra unor mari teritorii,
începe să pătrundă pe internet și să beneficieze de toate tehnologiile asociate cu acesta pentru
a recreea un sentiment de comunitate virtuală prin redescoperirea unor puncte comune.“
(Mitra, 1997, pp. 55-79). Alți teoreticieni (Shaw 1997; Correll 1995) aduc argumente similare
în privința comunităților gay și lesbiene.
Din cercetările multor teoreticieni reiese faptul că masculii tind să domine discuțiile
online, indiferent de subiect, deși, recent utilizatoarele de sex feminin au contrat această
problemă, ce include și ostilitatea masculină, prin crearea unor spații online numai ale lor.
Camp (1996) amintește de Systers, o lista de adrese de mail ale femeilor ce au cariere axate pe
științele computerelor și disciplinelor asociate ce reprezenta un răspuns pentru discuțiile
dominate de bărbați despre femei ce aveau loc în grupuri de Usenet cum ar fi soc.women.
Soluția a fost să „ne retragem într-o cameră numai a noastră, pe listele de mail“
(Camp, 1996, pp. 114-125). Având puterea de control și moderare a listelor, membrii Systers
discutau problemele cele mai relevante pentru ele.
Aceste spații online includeau de asemenea Web-ul. Site-urile sunt la fel de diverse
precum populația ce sperau să le reprezinte ce cuprind grupuri de femei de pe site-uri
academice precum Women's Studies Database și Center for Women and Information
Technology dar și site-uri populare precum geekgirl și AngstGrrl!. Incluse în aceste liste se
mai află și site-uri Web dedicate femeilor precum iVillage.com, Oxygen si Women.com; unite,
aceste site-uri satisfac nevoile cyber-marketing-ului dedicat femeilor.
37
2.5. Design Digital
A doua generație de cyber-culturaliști au explorat diferitele tipuri de comunități și
identități regăsite pe internet. Totuși, de cele mai multe ori aproape că au ignorat căile prin
care design-ul digital al spațiilor online, au definit interacțiunile ce au fost făcute posibile. O
excepție este atenția semnificativă a teoreticienilor literari asupra hypertextului, definind
disciplina de studiu a acestuia.
Focusând mai mult pe software de hypertext mai vechi, precum HyperCard, decât pe
rețele online precum Internetul sau Web-ul, teoreticienii hypertextului (Bolter 1991; Landow
1992, 1994) au comparat noua media cu teoria contemporană critică și au luat în considerade
căile prin care hypertextul reconfigurează atât textul cât și scriitorul și cititorul.
Mai recent, totuși, conversațiile dintre oameni de știință ai calculatoarelor, activiști ai
comunităților online și etnografi au produs noi puncte de vedere asupra relațiilor complexe
dintre oameni și computere. Deseori regăsite sub denumirea de interacțiuni om-computer sau
human-computer interaction (HCI), aceste lucrări iau interfața ca un site critic de interacțiune.
Design-ul interfeței, așa cum știu de mulți ani designerii, poate avea un impact
substanțial asupra relativului succes al intențiilor site-ului. De exemplu, Kollock (1996)
afirmă în lucrarea sa „Design Principles for Online Communities“ că mediul online ar trebui
să fie proiectat să încurajeze cooperarea utilizatorilor, să păstreze o mentalitate instituțională
bazată pe comunitate și să includă elemente ale mediului fizic prin care vor trece utilizatorii.
Momentan câțiva cercetători (Baecker 1997, Kim 1999) dezvoltă modele pentru
analizarea și dezbaterea interfețelor online. Obiectivele vizate de aceștia coincid cu cele ale
unui număr consistent de alte centre de cercetare între care se pot enumera și Graphics,
Visualization and Usability Center (www.cc.gatech.edu/gvu) de la Institutul de Tehnologie
din Georgia, Human-Computer Interaction Lab (www.cs.umd.edu/hcil) de la Universitatea din
Maryland și Knowledge Media Design Institute (www.kmdi.org) de la Universitatea din
Toronto.
Problemele design-ului și participării sunt reunite în noul câmp de studiu denumit
design participativ, ce momentan face valuri în Statele Unite ale Americii; disciplină inovata
în peninsula Scandinavă. Conform lui Schuler și Namioka (1993), designul participativ
„presupune un nou punct de vedere în ceea ce privește designul sistemelor computerizate în
care oamenii ce reprezintă publicul țintă al interfețelor au un rol semnificativ în proiectarea
acestora“.
38
Cu ajutorul suportului oferit de asociația Computer Professionals for Social
Responsibility, designul participativ a fost dezbătut și adoptat și de teoreticieni și de
proiectanți (Muller et al 1992; Shneiderman & Rose 1997; Trigg et al 1994).
Așa cum am subliniat și în capitolele precedente, studiile critice ale cyber-cylturii,
atunci când sunt realizate corespunzător, nu se focuseaza numai pe una din cele patru arii
cheie. Mai degrabă, se caută înțelegerea relațiilor, intersectărilor și interdependențelor dintre
aceste multiple arii. Pentru a înțelege mai bine acest lucru aducem în vedere cercetările lui
Nakamura (1999) și Collins-Jarvis (1993).
Volumul cuprinzător al lui Nakamura, „Race In/For Cyberspace: Identity Tourism
and Racial Passing on the Internet“, explorează căile în care rasa este înscrisă în cadrul uneia
din cele mai populare MUD-uri, LambdaMOO. Ea observă că deși utilizatorilor le este
necesară precizarea sexului, nu există și o opțiune pentru rasă: „Nu se află nici măcar în
meniu“, nota Nakamura. (Nakamura, 1999, pp. 442-453).
Mai mult, formarea identității rasiale este limitată la o preselecție de caractere
stabilite. Încercând să-și exemplifice punctele de vedere mai eficient, Nakamura s-a focalizat
pe caracterele asiatice și a observat că majoritatea acestora (Mr. Sulu, Bruce Lee, Little
Dragon și Akira) aparțin discursului stereotipiei rasiale: „Personajul orientalizat, împreună cu
sabia sa, confirmă ideea masculului oriental potent, antic, exotic și anacronic.“ (Ibidem, p.
445)
Intrând în contradicție cu cei mai optimiști ce văd cyberspatiul ca o zonă unde rasa nu
contează, Nakamura argumentează nu numai că are importanță dar că a fost ignorată
intenționat încă din stadiul proiectării. În mod semnificativ, acest proces este în mare parte o
problemă de design; interfața LambdaMOO este proiectată fără a se ține cont de identitățile
indisponibile utilizatorilor mai ales cele bazate pe rasă.
Pentru a suplini acest neajuns, utilizatorii sunt forțați să-și asume unul din
stereotipurile disponibile într-un număr redus - mai ales cele asiatic-americane. Teoriile lui
Nakamura sunt importante deoarece relevă interdependențele relațiilor dintre designul
interfeței și identitățile utilizatorilor.
Problema accesului, comunităților discursive și dinamica dintre cei din interior și cei
din exterior se reunesc într-un articol despre una din primele comunități ce aparțin unei rețea
din lume, Public Electronic Networking system (PEN) din Santa Monica. Collins-Jarvis, în
articolul său „Gender Representation în an Electronic City Hall: Female Adoption of Santa
Monica's PEN System“, examinează motivele pentru care există un procentaj neobișnuit de
mare de utilizatoare de sex feminin (30 la sută) încă de la începutul anilor 1990. În mod
semnificativ, Collins-Jarvis oferă trei răspunsuri: terminalele publice ale PEN, disponibilitatea
39
subiectelor cu „interes feminin“ ce cuprindeau teme sociale, politice și discuții generalizate, și
ușurința cu care femeile se puteau obișnui și asocia la rețea datorită implementării optimizate
a rețelei și a design-ului acesteia.
Conform cercetărilor lui Collins-Jarvis, utilizatoarele PEN nu necesitau numai acces
pentru a se implica dar și un motiv: „Sistemele computerizate ce au atracție la normele
femeilor și intereselor acestora (de exemplu prin punerea la dispoziție a unui canal care să
permită participarea în cadrul normelor politice) pot într-adevăr să îmbunătățească rata de
adopție a femeilor în mediul virtual“. (Collins-Jarvis, 1993, pp. 49-66). Mai mult, odată cu
amenințarea hackerilor asupra forumurilor cu specific femeiesc și odată cu moartea acestora,
utilizatoarele feminine ale PEN și-au asumat responsabilitatea reinventării și nu respingerii
rețelei.
Această reinventare a presupus dezbaterea unor puncte de vedere în cadrul unor
conferințe și în cadrul unor grupuri de utilizatori devotați. Precum Nakamura, și Collins-Jarvis
a înțeles corect că interacțiunile online sunt influențate direct de mulți factori offline, inclusiv
designul, conținutul și grupul țintă.
Conform sugestiilor lui Collins-Jarvis și ale lui Nakamura, cyber-cultura este cel mai
bine înțeleasă ca fiind o serie de negocieri ce au loc atât online cât și offline. Astfel, este
crucial să păstrăm o imagine de amsamblu mai largă în ceea ce privește motivul, accesul și
designul.
40
CAPITOLUL III.
COMUNICAREA INTERCULTURALĂ ÎN CADRUL SOCIETĂȚII
GLOBALE DIN MEDIUL ONLINE
(Reddit.com versus Digg.com)
3.1. Cultura Internetului și Social News
Mediul internetului, prin natura sa hibridă, joacă un rol foarte special în negocierea
cunoștințelor sociale într-o lume într-o continuă și exponențială globalizare, încurajând
fenomenul de peste două decenii. Internetul este rezultatul precum și co-creatorul și
acceleratorul globalizării. Pe de o parte prezintă caracteristicile mediului de masă și este
utilizat de peste un miliard de oameni în mod frecvent. Pe de altă parte, internetul își
dezvăluie toate avantajele numai dacă este privit ca un mijloc de comunicare ce permite
interlocutorilor de pe o parte, un mod simplu de a împinge informațiile și de a le trage pe
partea cealaltă, în funcție de preferințele și alegerile fiecăruia.
Participanții la fenomenul internetului își au originile atât în zonele de prosperitate
centralizată de unde a pornit acest fenomen cât și de pe cele mai îndepărtate și exotice zone
ale planetei, astfel nu este întotdeauna foarte ușor de identificat cultura, națiunea, genul sau
rasa din care fac parte utilizatorii. Deseori culturile pot fi caracterizate destul de ușor ca fiind
„subțiri“ sau „groase“ în amprenta pe care o lasă asupra mediului online. Problemele acestora
pot fi comunicate de acestea sau pot veni de la alte culturi urmând a fi compilate și pasate mai
departe într-o continuă speranță că vor fi rezolvate sau atenuate.
Internetul este de asemenea cultura ce a fost creată de însăși utilitatea și utilizarea sa și
deci nu este nici omogenă nici integrată în altă formă și în același timp fără o formă clar
definită. Ba din contră, cultura internetului este heterogenă fără a fi integrată și deci foarte
diversificată. Din acest motiv, internetul este un posibil mediu de transport al ordinelor
simbolice dar niciodată specializat pe acest rol.
Una din cele mai speciale caracteristici ale internetului este reprezentată de
independența sa de orice teritoriu sau stat, lucru menționat de multe ori și de către cercetătorul
Andreas Hepp. Cultura internetului este translocală iar internetul este mediul său ce include
toate formatele și șansele de comunicare, fiind în același timp mediul cel mai independent de
o poziție geografică. Deși are nevoie de un spațiu fizic, nu este dependent de un stat sau
națiune dar demonstrează un înalt grad de „împrăștiere geografică“ (Strauss 1994).
41
În acest sens, este de mare ajutor pentru rigidizarea structurii internetului, formarea de
noi lumi digitale cu nuclee translocale înrădăcinate cât mai „împrăștiat“ din punct de vedere
geografic; numai că în același timp, se produce și o dezintegrare a culturilor existente.
Totodată poate fi folosit de către diverse grupuri pentru menținerea și cultivarea
culturilor comunităților pe teritorii extinse de sute de kilometri pătrați. De exemplu, grupurile
japoneze din Germania, printr-o varietate de conexiuni la internet, pot fi întotdeauna în același
mediu virtual cu cei de acasă și astfel își pot păstra intacte, ba chiar continua tradițiile deși
sunt pe partea cealaltă a globului. Astfel identitatea culturală a acestora rămâne conservată.
Cu ajutorul internetului, și alte grupuri, fiecare având subcultura proprie, au reușit să
intre în legătură, să-și coordoneze activitățile spre desăvârșirea unor țeluri sau obiective, astfel
împuternicind legăturile dintre membri, cum ar fi activiștii anti-nuclear, amatorii de șah și
chiar fani ai celebrităților cum ar fi Michael Jackson.
Drept consecință, internetul este caracterizat de o dezvoltare în direcții opuse: pe de o
parte ajută la conservarea și împuternicirea culturilor existențe, dar pe de altă parte pune la
dispoziție medii și oportunități pentru crearea de noi culturi. Astfel, având această natură
duală, cel puțin momentan, nu se poate pune problema unei culturi globale integrate, ci în cel
mai bun caz a unei culturi a internet-ului, caracterizată de site-uri sociale specializate în
diverse arii cum ar fi interacțiunile online între prieteni, în genul Facebook.com,
MySpace.com, Twitter.com, Hi5.com, Google Plus, etc., dar și de interacțiuni sociale online
între străini ce au, în esență, aceleași interese, cum ar fi StumbleUpon.com, Digg.com sau
Reddit.com.
Acestea din urmă, în opinia proprie, merită o atenție deosebită, în mare parte datorită
alianțelor, dezbinărilor, loialităților, trădărilor, migrărilor și a altor caracteristici tipice ale
comunităților imense dar și subcomunitatilor ce pot fi regăsite pe site-uri de genul social
news. Acestea sunt într-o continuă schimbare în funcție de mediul social, cultural, economic
dar și tehnic.
Social News Websites sunt acele site-uri Web unde utilizatorii pot trimite conținut
media și unde pot vota articolele, știrile sau orice altă legătură URL. Unul din primele site-uri
de social news se numește Slashdot.com, a fost lansat în 1997 și este și astăzi operațional. Încă
de pe la sfârșitul anului 2003 au apărut din ce în ce mai multe site-uri de social news, precum
Digg și Reddit, ce s-au bucurat de un succes deosebit adus de noile viziuni asupra domeniului
de social news. Cifrele descriptive traficului de utilizatori s-au mărit exponențial de la an la an
datorită naturii virale a legăturilor către conținutul senzațional promovat de aceste site-uri.
Acest conținut, în funcție de calitate, este votat printr-un algoritm specific site-urilor social
42
news, și poate ajunge la suprafața fiecărui site (la home page), beneficiind de vizibilitate
maximă.
3.2. Reddit.com - un model pentru social news
Reddit este un site de tip Social Media axat pe știri și divertisment, lansat în Iunie
2005. Încă din Aprilie 2007, Reddit genera în jurul a 170 000 de vizitatori unici ce mai apoi s-
au inmultit la 1.6 miliarde de vizualizări pe zi. Compania a fost cumpărată de Conde Nast
Publications în Octombrie 2006 contra unei sume încă nedivulgate. Reddit este până în
prezent cel mai de succes produs marca Paul Graham, ajungând să aibă un rulaj de peste
100000 $ având doar patru angajați.
Conform unui interviu dat de Steve Huffman, co-fondator Reddit și Aaron Swartz,
unul din cei mai vechi angajați și co-fondator Reddit, factorii ce au determinat acest succes
fulminant al unui site original au constat în accesibilitate ușoară, transparență în utilizare și
conținutul interesant. Acest conținut interesant poate fi ușor accesat încă de pe prima pagină
(home page) a site-ului, astfel demonstrând filozofia de simplitate ce a fost folosită în
proiectarea acestuia. Filozofia limbajului de design ce a fost folosită de echipa Reddit se
focuseaza mai mult pe conținut decât pe funcțiile site-ului.
Linkurile trimise de utilizatori ocupă majoritatea spațiului vizibil de pe site. Reddit nu
aglomerează conținutul cu formulare de înregistrare, reclame sau alte funcții. În egală măsură
cu importanța accesibilității articolelor este calitatea continului. Articolele ce apar pe Reddit
pot fi cel mai bine descrise ca fiind știri pentru persoanele orientate spre tehnologie dar nu
doar știri despre tehnologie. Majoritatea articolelor tind să fie intelectuale și interesante, în
mare parte datorită personalității devotatilor lui Paul Graham și ai celorlalți fondatori Reddit.2
Achiziționarea de către Conde Nast a reddit.com a avut loc datorită relației business de
succes ce a apărut în urma unui site creat de echipa Reddit pentru aceștia. Site-ul în cauza,
LipStick.com, a fost creat utilizând tehnologii adaptate de echipa Reddit și datorită succesului
acestuia, implementării de foarte bună calitate și profesionalismului echipei, Conde Nast a
hotărât achiziționarea site-ului reddit.com.
În plus față de susținerea financiară de tip bursă, adusă de programul Y Combinator,
un alt factor important ce a dus la succesul Reddit a fost afilierea sa cu Paul Graham. Acesta a
fost direct responsabil cu lansarea site-ului reddit.com, trimițând un trafic de 3000 - 4000 de
vizitatori de pe site-ul său spre reddit.com.
2 http://www.startup-review.com/blog/reddit-case-study-how-personality-impacts-product-success.php, accesat in data de 10-05-2012, ora 14:41
43
Reddit inițial însămânța articolele artificial prin efortul aproape exclusiv al echipei
Reddit, mai ales în primele zile. Pe parcursul primelor luni de existență a site-ului Reddit, co-
fondatorii Alexis Ohanian și Steve Huffman căutau pe internet cele mai interesant articole de
postat pe Reddit. Aceștia creau iluzia a mai multor colabolatori folosind diferite pseudonime
pentru fiecare cont. Pe măsură ce Reddit forma o comunitate loială de cititori în decursul
primelor luni, și alți utilizatori și-au făcut apariția și au început să posteze articole deși doar în
proporție de 20 %, restul articolelor fiind puse la dispoziție tot de echipa Reddit.
Strategia folosită de Reddit pentru a încuraja postarea de noi articole s-a bazat pe un
sistem de puncte format după conceptul de karma. Fiecare știre (link) trimisă de un utilizator
este supusă votării în două direcții de către ceilalți utilizatori din comunitatea Reddit. Dacă
aceștia votează „sus“, utilizatorul ce a trimis știrea primește câte un punct pentru fiecare
utilizator iar dacă se votează „jos“, utilizatorului autor i se va scădea un punct.
Prin păstrarea evidenței scorului fiecărui utilizator colaborator se creează o competiție
acerbă între aceștia, fiecare sperând să fie colaboratorul de top (top contributor). Astăzi,
conținutul site-ului Reddit.com este pus la dispoziție exclusiv de către numeroasele
comunități de utilizatori ce se află sub umbrela Reddit și nu de către echipa administrativă.
Datorită strategiei implementate cu succes, traficul site-ului a crescut de la 3000 de
vizualizări pe zi în primele zile, la 170 000 vizualizări pe zi, doi ani mai târziu. În prezent
Reddit adună peste 1.6 miliarde de vizualizări pe zi , devenind unul din cele mai accesate site-
uri de pe internet și în același timp un amalgam de culturi ce interacționează în cadrul
numeroaselor subdomenii ale Reddit-ului create în funcție de interesele fiecărui utilizator.
3.3. Digg.com - un exemplu de așa nu
Digg, precum Reddit, este un site de știri sociale ce a fost lansat cu aproape un an
înaintea competitorului său. Înaintea trecerii la versiunea 4 a interfeței, principalele avantaje
ale Digg constau în abilitatea de a citi știrile sociale într-o interfață modernă, de a le vota prin
sistemul Digg (dezgroapă / pozitiv) sau Bury (îngroapă / negativ) și astfel, în jurul acestui site
și a conținutului trimis de utilizatori s-a putut forma o comunitate online cu caracteristici
agresive.
Digg a pornit ca un experiment, în luna noiembrie 2004, al lui Kevin Rose, Owen
Byrne, Ron Gorodetzky și Jay Adelson. Design-ul original, cu aspect simplist, era lipsit de
reclame și a fost proiectat de Dan Ries. Pe măsură ce popularitatea Digg a crescut, a fost
adăugat și sistemul de reclame online Google AdSense. În luna iulie 2005 site-ul a fost
îmbunătățit trecând la versiunea 2.0. Aceasta venea cu îmbunătățiri precum lista de prieteni,
44
posibilitatea de a „săpa“ („digg“) o poveste fără a fi redirecționat către altă pagină și o
interfață mai modernă și mai ergonomică creată de compania Silverorange3. Încă de pe atunci
Digg se aglomerase cu funcții ce-l îngreunau și astfel echipa deja promisese că va trece la un
design mai minimalist.
În luna iunie 2006, Digg a lansat versiunea 3 a interfeței ce implica noile categorii de
tehnologie, știință, business, video, divertisment și gaming precum și categoria ce le includea
pe toate - View All. Deja, datorită numărului mare de utilizatori Digg, începuse să se
contureze „fenomenul Digg“4. Acesta provoca trafic imens către site-urile de pe prima pagină
a Digg-ului și astfel deseori provocă prăbușirea unora din acele site-uri ce nu fusese
optimizate pentru un trafic atât de intens.
După o perioadă, domeniul digg.com deja atrăgea în jur de 236 de milioane de
vizitatori așa cum a fost înregistrat traficul din anul 2007-2008 conform unui sondaj al site-
ului Compete.com.5 Directorul Digg, Jay Adelson a explicat în 2010 la Conferința South by
Southwest Bigg Digg Shindigg, că Digg urma în scurt timp să primească o puternică
reproiectare. Într-un interviu pentru revista Wired6, Adelson a explicat faptul că „absolut toate
funcțiile vor fi schimbate“ și că „întregul website a fost reproiectat“. Adelson explică faptul că
noul Digg va elimina, în esență, problema articolelor duplicate. De asemenea va preveni
dominarea site-ului de către utilizatorii puternici (power users) și a continului trimis de ei.
Pe 5 aprilie 2010, Kevin Rose a anunțat asumarea postului de director general al Digg
și că Jay Adelson s-a retras. Totuși, după o perioadă Rose a anunțat că este director
intermediar deoarece postul acesta necesită foarte mult timp ce ar fi de preferat să fie investit
în alte lucruri.
În data de 25 august 2010, Digg a lansat versiunea 4 a interfeței. Deoarece interfața a
fost nefinalizată și lăsa de dorit cauzând nenumărate erori și bug-uri, utilizatorii Digg s-au
revoltat și au postat exclusiv articole de pe Reddit, competiția lui Digg. Directorul de
dezvoltare al lui Digg, Matt Van Horn, după lansarea versiunii 4, și-a dat demisia iar pe 1
septembrie 2010 Matt Williams a preluat funcția de director general al Digg, sfârșind
mandatul dezamăgitor al lui Kevin Rose.
3 http://www.silverorange.com/a/portfolio/digg/, accesat in data de 8 iun 2012, ora 15:494 http://catb.org/jargon/html/S/slashdot-effect.html, accesat in data de 8 iun 2012, ora 15:555 http://siteanalytics.compete.com/digg.com/, accesat in data de 8 iun 2012, ora 16:006 http://www.wired.com/business/2010/03/digg-redesign-social-web/, accesat in data de 8 iun 2012, ora
16:0645
3.4. Reddit.com versus Digg.com
În mod inevitabil, Reddit a devenit comparabil cu site-ul mai vechi cu un an ce avea
același profil de știri sociale, Digg.com. Acesta beneficia de trafic mult mai mare deoarece era
mult mai bine optimizat pentru motoarele de căutare. Conform unuia din co-fondatori, Steve
Huffman, în prezent, mai puțin din 10 % din traficul total de pe Reddit provine din Google.
În respectivul interviu devenea clară impresia că succesul lui Reddit nu a fost obținut
prin căi dificile. Steve a scos în vedere câțiva factori cheie ce au contribuit totuși:
1. să fii prietenos și plăcut cu utilizatorii, investitorii și partenerii de afaceri;
2. să ții site-ul pornit, online, și să răspundă constant la trendurile și tendințele
comunității;
3. să aduni impresii favorabile, în special din partea presei. Aaron Swartz, un alt co-
fondator, susține că insistența este cheia.
În alte interviuri, Alexis un alt co-fondator, susține că pasiunea este cheia împreună cu
satisfacerea nevoilor utilizatorilor. Eu aș susține că toți acești factori sunt, fără indoiaia,
important dar mai sunt și alți antreprenori la fel de pasionați, muncitori și în general, băieți
buni, ce nu au parte de succesul realizat de toți cei implicați în formarea Reddit.
În data de 5 ianuarie 2012, Reddit a dezvăluit câteva cifre amețitoare ce fac de rușine
fostul adversar, Digg.com: două miliarde de vizualizări provenite de la 34.8 milioane de
vizitatori unici pentru luna decembrie 2011, cifre dublate în aproape un an de la un miliard de
vizualizări din luna februrie 2011.7
Cel mai important este însă titlul postării pe blogul oficial al Reddit: „2
Billion&Beyond“. Accentul este evident pus pe „Beyond“ (mai departe), un cuvânt ce implică
speranță, optimism și anticiparea viitorului. Echipa Reddit este de părere că poate merge mai
departe, și pe bună dreptate. Între timp, tonul pe blogul oficial al Digg.com nu poate fi mai
diferit.8 Acesta era marcat de un sentiment puternic de defetism, o atitudine obosită de
competiția cu liderul alfa ce a ajuns să fure o mare parte a comunității ce, cândva, își jura
loialitatea pentru Digg. Acesta a fost lansat în mediul online pe 9 decembrie 2004, cu un an
înaintea Reddit. Acesta din urmă deținea o interfață mai plăcută, mai simplă și ușor de utilizat,
presărată cu articole interesante și distractive, însămânțate pe vremea aceea de echipa Reddit,
ceea ce le reflecta clar personalitatea, ce a și dat tonul viitoarelor succese ale Reddit.
Principala atenție din punct de vedere tehnic a echipei, a fost să facă interfața cât mai simplă
și ergonomică pentru fiecare aspect și funcție implementată de Reddit.
7 http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html, accesat in data de 6 iun 2012, ora 16:448 http://about.digg.com/blog, accesat in data de 6 iun 2012, ora 16:45
46
Mai recent, mai exact în primele două semestre ale anului 2010, Digg și Reddit nu se
puteau compara. Digg, pe vremea aceea deținea cifre mult mai impresionante decât Reddit dar
în cadrul aceluiași an, întreagă competiție avea să-și modifice subit datele problemei.
Încurajați de creșterea constantă de care a beneficiat Digg până atunci, aceștia nu au
testat eficient versiunea 4 a interfeței, ce promitea să îmbunătățească descoperirea și
împărtășirea conținutului online. Inițial totul a funcționat perfect, dar pe măsură ce funcțiile
promise nu și-au mai făcut apariția și în noua interfață, utilizatorii au devenit din ce în ce mai
revoltați.
Versiunea Beta putea fi testată de către oricine pentru câteva luni, iar scopul acesteia
era să strângă o listă de îmbunătățiri realizabile pentru noua interfață ca răspuns de la
feedback-ul comunității. Din păcate echipa din spatele site-ului Digg.com a ignorat marea
majoritate a plângerilor ce încă pot fi observate în postarea de blog din data de 25 aug 2010.9
Versiunea 4 a interfeței a fost dezastruoasă rezultând în dezamăgirea maselor ce ducea
lipsă de funcțiile cheie de care a beneficiat Digg până în momentul acela. Aplicațiile prost
optimizate, netestate, au primit undă verde și și-au făcut apariția în cadrul site-ului,
transformând într-un ritm exponențial ambițiile uriașului Digg în dezamăgiri pe bandă rulantă.
Exodul poate fi observat în diagrama din fig. 2, pusă la dispoziție de site-ul de analiză a
traficului pe Internet, Alexa.com10.
Fig. 2
9 http://about.digg.com/blog/digg-version-4, accesat in data de 6 iun 2012, ora 17:1510 http://www.alexa.com/siteinfo/reddit.com, accesat in data de 16 iun 2012, ora 19:10
47
Kevin Rose, întemeietorul Digg.com, nu a mai testat toate funcțiile noii interfețe și a
aprobat înlocuirea vechii interfețe cu varianta 4 ce, în mod clar era neterminată, ba chiar unii
pot susține că se încadra doar în stadiul de pretestare Beta. Comunitățile uriașe ce-și duceau
veacul pe Digg au migrat, încetul cu încetul, pe următorul site ce nu numai că le punea la
dispoziție funcții indisponibile pe Digg dar și răspundea activ la cererile acestora, pe
Reddit.com.
În mod clar, această nouă destinație pentru cei ce doreau să împărtășească dar să și
descopere conținut online interesant, avea să beneficieze de un aflux imens de utilizatori ce
până de curând disprețuiau interfața simplistă, considerată monotonă, primitivă și
neschimbată de la lansarea sa din 2005. Unii chiar au detestat Reddit, susținând că aceștia au
copiat ideea echipei Digg.
Cele mai mari probleme de rezolvat pentru versiunea 4 a interfeței Digg au fost
refacerea paginii Upcoming, reimplementarea butonului Bury dar și posibilitatea stabilirii
paginii „My news“ ca pagină de pornire a utilizatorilor individuali. Unii din aceștia chiar au
acuzat Digg de faptul că această funcție din urmă a fost intenționat eliminată pentru a face
pagina de pornire disponibilă unanim și mult mai vizibilă tuturor utilizatorilor, astfel
forțându-i să treacă prin aceasta și implicit s-a realizat creșterea vizibilității partenerilor de
publicitate ce apăreau în zonele laterale. Aceste acțiuni ale echipei Digg au demonstrat
interesul acestora mai mare pentru marketing decât pentru comunitate și astfel s-a mai produs
o migrare imensă de 33 % în câteva săptămâni, conform site-ului de analiză a traficului
Alexa.com.
Reddit a fructificat la maximum această oportunitate când s-a observat creșterea
traficului și au implementat o pagină de „Bun venit!“ denumită „Reddit 101 for new users“ ce
includea și informații și instrucțiuni de utilizare. Adițional, mulți utilizatori Digg pornise o
revoltă online împotriva companiei, susținută de mulți bloggeri și webmasteri ce s-au simțit,
în decursul timpului, înșelați de politica de favoritism. Aceștia începuse să posteze conținut de
mici dimensiuni cu titluri împotriva lui Kevin Rose și însuși Digg. Majoritatea povestirilor
primeau sute de „Digg-uri“ (sistem asemănător cu cel al Reddit pe bază de karma, numai că în
loc de „sus“ sau „jos“ există „Digg“ și „Bury“), în ciuda eforturilor moderatorilor ce au
încercat în mod ineficient să stopeze fenomenul.
Alte probleme ale noului Digg au constat în faptul că acesta favorizează anumite site-
uri precum BBC, Techcrunch, CollegeHumor și Wired, astfel trădând sistemul bazat pe online
marketing mai degrabă decât pe cerințele comunității.
Pe vechiul Digg, algoritmul de funcționare ce definea filozofia știrilor sociale punea în
valoare conținutul online cel mai interesant, cel mai votat și cel mai discutat în secțiunile de
48
comentarii iar acesta apărea pe prima pagină, având prioritate față de știrile de tip
„Sponsored“. În varianta 4 a interfeței Digg, algoritmul de procesare al conținutului trimis de
comunitate este mult mai complicat ținând cont și de sursele de trafic pentru fiecare poveste în
parte, neglijând comunitatea deja existentă pe Digg în favoarea afluxului de noi utilizatori ce
provin din motoarele de căutare.
Starea curentă a celor două site-uri este cât se poate de diferită. Deși este clar că
Reddit.com a dobândit foarte mult de pe urma decăderii Digg.com, până de curând încă nu se
cunoștea exact situația. Astfel, Vishal Sanjay, în încercarea de a promova noul său site
„Farrrt.com“ a observat o diferență enormă în ceea ce privește afluxul de vizitatori proveniți
de pe reddit.com - 956 vizitatori - comparativ cu digg.com - 139 vizitatori, în urma postării
unui articol de pe respectivul site în domeniul online de social news.11
Rezultatul respectivului experiment relevă clar dimensiunile comunităților online ale
Reddit comparativ cu Digg. Mai mult, rezultatul voturilor respectivelor comunități prezintă
încă o caracteristică interesantă a comunității Reddit. Această a votat într-un mod mult mai
critic decât comunicatea Digg și astfel, pentru respectivul articol, s-au obținut doar două
„puncte karma“, reprezentând diferența dintre cele 29 de voturi pozitive și cele 27 de voturi
negative. În schimb, în cadrul comunității Digg, articolul a strâns 47 de voturi pozitive.
11 http://www.dumblittleblogger.com/2011/05/12/reddit-vs-digg-reddit-now-leads-the-way-stats/, accesat in data de 30 mai 2012, ora 10:58
49
Cu toate acestea, articolul lui Sanjay nu a ajuns niciodată pe pagina principală, unde
teoretic ar trebui să se afle cele mai de succes linkuri ale Digg-ului ci a ajuns, contrar
așteptărilor, pe prima pagină a Reddit-ului, rezultând în 90% mai mult trafic de pe urma
acestui site decât de pe urma Digg.com.
Un alt webjurnalist, colaborator al site-ului startupdispatch.com, Puran Jay, vine cu o
comparație foarte interesantă între Reddit și Digg. Acesta consideră că lupta celor doi giganți
online este foarte asemănătoare cu cea virtuală dintre caracterele Rocky Balboa și Ivan Drago
din filmul „Rocky“. Jay argumentează că aspectul exterior, calitățile și defectele definesc
foarte bine atât pe Ivan Drago (un veritabil superman sovietic, antrenat cu specific științific
pentru a fi în formă fizică maximă, un triumf asupra condiției umane) cât și pe Rocky (un om
plin de defecte dar cu care se poate asocia oricine, mai puțin robotizat și mult mai uman).
Aceste două caractere fictive, în opinia lui Puran Jay, sunt modelele de antiteză
perfectă pentru cele două site-uri. În cele din urmă, spartanismul de modă veche al lui Rocky
triumfeaza asupra preciziei chirurgicale ale lui Drago într-o manieră denumită de Puran Jay ca
50
fiind o „simplitate deliberată“12. Același concept a mai fost întâlnit în Statele Unite ale
Americii când George W. Bush, prin simplitatea sa verbala, a reușit să cucerească americanii
de partea sa, în pofida sofisticarii intelectuale ale lui Al Gore, principalul contracandidat în
cursa pentru președinția SUA.
Digg.com poate fi considerat ca fiind Ivan Drago iar Reddit.com ca fiind Rocky. Digg
reiterează, măsoară, ține cont de cifre și lansează constant noi versiuni. A evoluat în decursul
timpului de la o urâtă colecție de linkuri către o aplicație web foarte plăcută vizual așa cum
poate fi observat in Anexa 2. Reddit pe de altă parte, nu s-a schimbat prea mult în ultimii șase
ani. Design-ul este în mare parte același, are cam aceleași funcții cu care a fost lansat și încă
mai păstrează aspectul unui site construit într-un singur week-end de către un hacker mai
entuziast asa cum reiese și din Anexa 1.
Digg se pretinde a fi camera de știri auto-stilizată a internetului, tratând știrile tragice
cu o importanță deosebită, într-o manieră similară buletinelor de știri CBS sau CNN. Pe de altă
parte, pagina de pornire a Reddit-ului conține în egală măsură imagini cu animale de casă în
diferite ipostaze care mai de care mai haioase, sfaturi cerute comunității dar și știri mai
serioase. Sloganul „Pagina de Pornire a Internet-ului“ („The Homepage of the Internet“)
relevă intențiile grandioase ale echipei din spatele simplistului dar popularului site
Reddit.com.
Conform lui Puran Jay, în lipsa de sofisticare a interfeței Reddit se poate deja contura
o urmă de tradiție ce devine foarte primitoare după puțin timp de interacțiune cu ea. De
exemplu, pentru fiecare discuție mai serioasă, aproape întotdeauna se va găsi cineva să
posteze o imagine cu un pui de câine ce cască, pentru a mai „calma spiritele“. Se poate defini
un sentiment de confort în staza în care se află Reddit, poate și din cauza fricii de schimbare
pe care probabil că o are echipa Reddit, prudență survenită în urma eșecului Digg.
Odată cu atingerea cifrei de 2 miliarde de vizualizări și împinși de eșecul Digg, echipa
Reddit a conceput o serie de reguli de la care nu se vor abate. Aceste reguli servesc la
confortul utilizatorilor și diferă foarte mult de mentalitatea Digg, reguli ce au fost postate pe
blogul oficial în data de 5 ianuarie 2012:
12 http://startupdispatch.com/opinion/digg-vs-reddit-a-tale-of-two-startups/, accesat in data de 6 iun 2012, ora 20:03
51
„Aceasta este o listă de lucruri pe care nu le facem (și nu le vom face vreodată) pentru
trafic:
Noi nu primim trafic prin reclame.
Noi nu participăm în schimb de trafic.
Noi nu trimitem email-uri utilizatorilor noștri (decât dacă și-au uitat parola
contului).
Nu vom hărțui utilizatori în scopul creării unui cont.
Nu vom hărțui utilizatorii să-și invite prietenii să-și creeze cont.
Nu te vom deranja să ne descarci aplicația.
Noi nu utilizăm slideshow-uri sau alte ghidușii de vizualizare ale paginilor
noastre.
Nu știm absolut nimic despre optimizarea sistemelor online de căutare.
Noi nu ne integrăm în Facebook.
Noi nici măcar nu ne legăm conturile de Facebook sau Twitter.“13
Spre deosebire de
Reddit.com, primul lucru pe care-l va
vedea orice utilizator de Digg.com la prima
accesare va fi o solicitare de a utiliza
aplicația Digg Social Reader prin legarea
contului Digg la cel de Facebook, folosind
următoarea explicație: „Descoperiți cele
mai calitative știri de pe web și permite
prietenilor tăi să vadă ceea ce tu citești.
Bara de știri integrabilă în browser îți permite să pornești sau să oprești citirea socială a
articolelor. Adițional, îți poți controla audiențele în privința selecției indivizilor ce-ți pot
vizualiza articolele individuale.“
Pe lângă politica foarte diferită de cea a Reddit, Digg mai promovează și aplicații ce
aparent ajută utilizatorii la menținerea contactului cu știrile ce-i interesează. În realitate, însă,
aceasta nu face nimic altceva decât să îngreuneze programul de navigare a internet-ului
(browser), fiind o aplicație de tip „extension“.
Beneficiul Digg constă în numărul de vizualizări în plus aduse de această bară ce nu
prezintă decât titlurile articolelor sub formă de teasing. În schimb, Reddit nu are o astfel de
aplicație, nu prezintă pop-up-uri ce-ți solicită un cont, nu-ți dezvăluie interesele prietenilor de
13 http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html, accesat in data de 6 iunie 2012, ora 20:3352
pe Facebook sau Twitter. Întreaga experiență Reddit este non-intruzivă în ciuda faptului că
dacă acesta ar fi adoptat politica Digg de webmarketing, cu siguranță ar fi adunat comunitățile
mult mai eficient cu toate că ar fi sacrificat din spiritul ce face din Reddit un site atât de unic.
Folosind Reddit, oricine poate simți comunitatea de oameni din spatele interfeței
deliberat simplistă. Acești oameni împărtășesc lucruri personale de care de altfel ar fi rușinați,
în căutarea unor răspunsuri sau a unor reacții. Spre deosebire de Digg sau de restul
internetului, comunitățile Reddit sunt sensibile la slăbiciunile oamenilor, oferind mai degrabă
ajutor decât un comportament injurios. Între timp Digg și-a pierdut comunitatea. În plus are
doar 10 subcategorii (de la „Business“ la „Gaming“) ce servesc exclusiv ca interfețe pentru
știrile ce se încadrează în acele categorii. Spre deosebire de Reddit, Digg nu poate primi
întrebări și nici nu se poți organiza interviuri în care să fii intervievatul, în genul celor de tip
„AMA“ - acronim de la „Ask Me Anything“ („Întreabă-mă orice“) de pe Reddit.
O altă mare deosebire față de Digg a Reddit este faptul că acesta din urmă dispune de
sub-Reddit-uri, reprezentând sub-domenii asemănătoare cu cele 10 fixe ale Digg. În prezent
există peste 8400 de sub-Reddit-uri ce sunt urmărite, fiecare, de peste 100 de oameni. Oricine
poate creea un sub-Reddit în funcție de interese și astfel ele variază de la cele axate pe
divertisment cum sunt „pics“ (fotografii) sau „funny“ (lucruri haioase) la subiecte
educaționale cum sunt „TodayILearned“ (astăzi am învățat că...) sau „AskReddit“ (întreabă
Reddit-ul), ajungând chiar și la subiecte complet bizare „circlejerks“ sau „askshittyscience“,
astfel permițând internetului să-și expună diversitatea culturală.
Majoritatea sub-Reddit-urilor sunt de dimensiuni destul de reduse, între 1 și 5000 de
abonați, și astfel moderarea acestora devine mult mai simplă, promovând un sentiment mai
puternic de apartenență la o comunitate. Utilizatorii frecvenți ajung să se recunoască între ei
după numele contului și astfel se pot contura personalitățile online tipice comunităților.
Rezultatul final constă în sentimentul că Reddit.com este mai de grabă un site mic, un forum
de nișă decât gigantul pus în valoare de cifrele de trafic.
3.5. Comunitatea Reddit sau Redditorii sau Hivemind
Comunitatea Reddit, adesea denumită în mod individual Redditors sau în mod colectiv
Hivemind („Conștiința-Stupului“), este o parte integrală a experienței Reddit. Alexis Ohanian,
53
unul din co-fondatorii Reddit, declara într-o postare pe blogul său14 că este foarte mândru de
comunitatea ce s-a adunat în jurul proiectului ce l-a făcut faimos.
Acesta declara că încă nu a întâlnit un site cu o comunitate atât de mare și atât de
puternică precum cea a Reddit-ului și, întrebat ce anume a făcut pentru a impulsiona formarea
unei astfel de comunități, răspunsul sau „jalnic“ (în cuvintele lui Ohanian) ar fi că și-a dat
interesul. „Ce altceva poate face un fondator fără preocupări tehnice?“, întreba Ohanian
retoric.
Acesta spunea că, pe lângă comandarea de pizza și menținerea pe linia de plutire a
afacerii, altceva nu putea face. Desigur că Alexis Ohanian a făcut mult mai mult de atât. De
exemplu, și-a mai ocupat timpul liber cu desenarea a sute de sigle Reddit pentru a fi folosite
în diferite ipostaze15, a înfăptuit un parteneriat cu DirectRelief.org pentru strângerea de
fonduri pentru Haiti16 și la sugestiile comunitatii Reddit, chiar a cumpărat un levier și o pălărie
în formă de Headcrab (o ființă imaginară din Half-Life, un joc pentru PC) și le-a trimis unui
om de știință din complexul științific CERN din Geneva (ce semăna fizic cu Gordon
Freeman, un alt personaj fictiv al jocului Half Life)17.
Aceste acțiuni relevă interesul lui Ohanian pentru comunitatea Reddit ce-i reflectă
adesea personalitatea benevolă, umanistă și uneori chiar ilară. De exemplu în data de 8 iunie
2012, un redditor ce suferea de cancer la rinichi în stadiul 4 a postat comunității un interviu cu
sine în care era invitată comunitatea să pună întrebări, iar redditorul le putea răspunde.
Astfel de postări se numesc „Întrebați-mă orice“ - AMA (sau Ask Me Anything).
Atenția comunității Reddit a fost captată imediat de diagnosticul sumbru al intervievatului ce
nu avea să ajungă la 24 de ani. Discuțiile au durat câteva ore iar eventual, redditorul cu
numele de utilizator Kehrk, ce a pornit discuția, a fost nevoit să se retragă datorită oboselii.
Între timp, cât acesta dormea, pe timpul nopții și până a doua zi, comunitatea Reddit a deschis
un fond de donații ce a strâns peste 9000 de dolari pentru redditorul Kehrk. Până la 11 iunie
2012 deja au fost strânși 22000 de dolari iar suma creștea de la o zi la alta.18
Acesta este doar un exemplu prin care comunitatea Reddit, cu toți oamenii ce provin
din diverse medii, culturi, tradiții, se reunesc în mod anonim pentru ajutorarea complet
altruistă a oamenilor ce, într-adevăr au nevoie de ajutor.
14 http://alexisohanian.com/how-reddit-became-reddit-the-smallest-biggest, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 17:30
15 http://s3.amazonaws.com/sp.reddit.com/archive2008.html, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 17:4316 http://blog.reddit.com/2010/01/helping-haiti-because-we-ought-to-do.html, accesat in data de 11 iunie
2012, ora 17:5917 http://blog.reddit.com/2008/09/crowbar-headcrab-and-half-life-strategy.html, accesat in data de 11
iunie 2012, ora 18:0618
http://www.reddit.com/r/IAmA/comments/ur3yv/iama_23_year_old_boy_with_stage_iv_kidney_cancer/c4xuha4, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 18:14
54
Un alt exemplu este provocarea din data de 13 septembrie 2010 adusă de Reddit
comunității sale pentru a doborî recordul deținut de Hillary Clinton de 29945 de dolari strânși
în 5 ani pentru o cauză nobilă. Provocarea a fost de asemenea susținută de celebritatea de
emisiuni Talk-Show cea mai adorata de Conștiința-Stup, Stephen Colbert.
Pe măsură ce inițiativa prindea inerție, suma de bani ce se strângea apărea să se
mărească exponențial până ce site-ul DonorsChoose.org, pe care se realiza actul caritabil, nu
a mai putut ține pasul cu cifrele într-o continuă schimbare și astfel sistemul ce afișa suma
strânsă s-a prăbușit. Banii adunați nu se pierduse dar mass-media americană a ignorat
fenomenul de altruism autentic ce avea loc și a declarat că Reddit și comunitatea sa ataca un
site cu specific umanitar. Reddit și Conștiința-Stupului reușite să strângă în 8 ore o sumă de
două ori mai mare decât cea strânsă în 5 ani de către Hillary Clinton. În data de 11 iunie 2012,
1380 de redditori donase peste 47 000 de dolari ce au fost atribuiți Fondului de Învățământ
Pentru Săraci din SUA.19
IV. CONCLUZII
19 http://www.reddit.com/r/blog/comments/ddc0w/update_on_the_colbert_rally_time_to_show_our/, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 18: 40
55
Prin însăși natura ei, comunicarea interculturală a fost, în trecut, un concept inaplicabil
celor ce nu puteau călători. Uneori comunicarea interculturală s-a putut realiza dar numai
când turiștii vizitau o altă țară. În prezent, Internetul a făcut posibilă comunicarea între
persoanele ce locuiesc la distanțe foarte mari, astfel permițând diverselor culturi să intre în
contact și să devină mai conștiente de mediul global în care sunt situate.
După cum am punctat în capitolul I, comunicarea interculturală este o disciplină
absolut necesară în secolul globalizării. Relaționarea cu alte persoane provenite din medii
culturale diferite de ale noastre, devine din ce în ce mai ușoară pe măsură ce legăturile născute
în mediul online sunt fructificate. Tehnocultura devine teren comun pentru orice om ce
utilizează în mod cotidian internetul, indiferent unde s-ar afla pe glob.
Așa cum reiese din capitolul II, mediul virtual al Internet-ului a pornit din pasiunea
unor tehnofili dar sub nici o formă nu a fost o sarcină ușoară. Începuturile au fost îngreunate
de computere lipsite de performanță, de interfețe greu de utilizat și înțeles, dar mai ales de
neîncrederea unor oameni cu influență, cum ar fi politicienii si marii antreprenori ai anilor '90.
Totuși, rețelele ce mai apoi au alcătuit Internet-ul, au beneficiat de sprijin din ce în ce mai
mare din partea comunităților online ce se aflau în formare.
În ultimii ani, o nouă clasă de tehnologii sociale au apărut pe internet ce a purtat
denumirea de Web 2.0. Acestea au luat avânt devenind, în prezent, afaceri de sute de milioane
de dolari. Beneficiind de o putere financiară enormă, aplicații de social media precum Reddit,
Facebook sau Google, pot pretinde că sunt reprezentantele unei noi ere de participare
colectivă, democrație și creativitate.
Multe disertații și discuții academice au ajuns să aibă ca subiect principal împărtășirea
informațiilor în mod social prin intermediul serviciilor Web 2.0, ajungând la concluzia că
influența asupra jurnalismului și divertismentului, nu poate fi decât pozitivă. De exemplu, așa
cum a fost punctat în capitolul III, pe site-urile de social news, cum ar fi Reddit.com sau
Digg.com, se practică un tip de meritocrație în care oricine poate posta conținut virtual, iar
dacă acel conținut este considerat de restul utilizatorilor ca fiind demn, va fi votat în mod
pozitiv astfel ajungând într-o poziție cu vizibilitate mai bună (urcând eventual până pe prima
pagină). Dacă nu, conținutul trimis și votat în mod negativ va fi separat de restul, căzând în
ierarhie.
Cu toate acestea, comunitățile online sunt foarte fragile și ușor de înstrăinat dacă nu
sunt luate deciziile corecte. De exemplu, dacă un site social ce lucrează la o interfață
îmbunătățită, își modifică prea mult funcționalitatea și aspectul, utilizatorii fideli și obișnuiți
se vor simți respinși iar în cazuri extreme, chiar revoltați, așa cum s-a întâmplat pentru
56
Digg.com în anul 2010. La scurt timp după lansare a avut loc una din cele mai mari exoduri
din mediul virtual până în prezent, de pe Digg.com pe Reddit.com.
Modificarea din temelii a interfeței nu a fost singura greșeală pe care a făcut-o echipa
din spatele site-ului Digg.com. Cea mai mare greșeală a acestora a fost faptul că nu au ținut
cont de sugestiile comunității și în schimb au favorizat influențele corporatiste de web-
marketing. Conținutul informativ de pe Digg, după lansarea mult antagonizatei versiuni 4 a
interfeței, a fost dictat în primul rând de potențialul de trafic și nu de calitatea articolului votat
de comunitate.
În cadrul site-urilor cu specific social news, statutul social individual pare a fi, în mod
ironic, mai puțin important decât statutul social al comunității din care fac parte. Astfel,
membrii ce fac parte din comunitățile online, par a exercita calități precum altruismul și
reciprocitatea față de celălalt membru, situație asemănătoare celei din viața offline, regăsită în
cele mai selecte cluburi.
În cele mai multe cazuri, când un membru din respectiva comunitate cere ajutor, restul
comunității răspunde cu promptitudine. Astfel poate fi strâns un capital social în scopul
ajutorării în privința unei cauze umanitare, cu mare ușurință dacă respectiva cauză va fi
considerată demnă de către comunitate. De cele mai multe ori aceasta este cazul iar
comunitatea, prin participarea activă la adunarea de fonduri sociale, nu cere nimic în schimb
decât expunere în mass-media, în speranța adunării a mai multor participanți la cauzele
respective.
Aceste acte de altruism anonim confirmă ipoteza conform căreia indivizii ce provin
din diferite medii și culturi, pentru a lua parte la comunitatea globală ce prinde formă pe
Internet, trec printr-o modificare comportamentală și reușesc să depășească problema de
acceptare a diferențelor și capătă toleranță și spirit benevolent, încurajând în același timp
înțelegerea prin intermediul Internet-ului.
57
Bibliografie
1. Balle F. (1998), Dictionnaire des medias, Larrousse, Paris
2. Braudel F. (1994), Gramatica civilizatiilor, vol. I, Ed. Meridiane, Bucuresti
3. Cherney L. și Weise E. R. (1996), Wired Women: Gender and New Realities in
Cyberspace. Seattle: Seal Press
4. Collett P. (2005), Cartea gesturilor. Cum putem citi gindurile oamenilor si
actiunile lor, Editura Trei, Bucuresti
5. Collins-Jarvis L. A. (1993), Gender representation in an electronic city hall:
Female adoption of Santa Monica's PEN system. Journal of Broadcasting &
Electronic Media
6. Costea, Popescu, Tasnadi (2010), Criza E In Noi, Editura ASE
7. Donehy-Farina S. (1996), The Wired Neighborhood. New Haven, CT: Yale
University Press
8. Gibson W. (2004), Neuromancer. Ace Hardcover 20th - anniversary edition
9. Giordano, Patry (1996), Multikulturalismus und Multilinguismus. Ein Symposium,
Fribourg
10. Leeson L. H. (1996), Clicking In: Hot Links to a Digital Culture. Seattle: Bay
Press
11. Ishii, Satoshi, Klopf, Donald, Cooke, Peggy (2003), Our Locus in the Universe:
Worldview and Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A
Reader, Thomson Wadsworth
12. Jones S. (1997), Virtual Culture: Identity & Communication in Cybersociety.
London: Sage Publications.
13. McLuhan M. (2008), The Medium Is the Massage, Penguin Uk
14. Mehedinți S (1999), Civilizaţie şi cultură, Bucureşti, Editura Trei
15. Miller L. (1995), Women and children first: Gender and the settling of the
electronic frontier., apud Brook, J. și Boal, I. A. (eds.) Resisting the Virtual Life:
The Culture and Politics of Information. San Francisco: City Lights
16. Mitra A. (1997), Virtual commonality: Looking for India on the internet., apud
Jones, S. G. (ed.), Virtual Culture: Identity & Communication in Cybersociety.
London: Sage Publications
17. Mişcol O. (2000) Comunicare şi cultură, Ed. Oscar Print, Bucureşti
18. Moser, M. A. (1996), Immersed in Technology: Art and Virtual Environments.,
Cambridge, MA: The MIT Press
58
19. Nakamura L. (1999), Race in/for cyberspace: Identity tourism and racial passing
on the internet., apud Vitanza, V. J. (ed.) CyberReader. Boston, MA: Allyn and
Bacon
20. Rheingold H. (1993), A slice of life in my virtual community. In Harasim, L. M.
(ed.) Global Networks: Computers and International Communication. Cambridge,
MA: MIT Press
21. Rheingold H. (1993), The Virtual Community: Homesteading on the Electronic
Frontier., Reading, MA: Addison-Wesley Publishing Co.
22. Rushkoff D. (1994), Media Virus: Hidden Agendas in Popular Culture., New
York: Ballantine.
23. Samovar L. A., Porter R. E. (2006), Intercultural Communication: A Reader,
Thomson/Wadsworth
24. Schnapper D. (1991), La France de l’intégration. Sociologie de la nation en 1990.,
Paris Gallimard
25. Star S. L. (1995), The Cultures of Computing, Oxford: Blackwell Publishers
26. Stoll C. (1995), Silicon Snake Oil: Second Thoughts on the Information Highway.
New York: Doubleday
27. Stone A. R. (1991), Will the real body please stand up? Boundary stories about
virtual cultures., apud Benedikt, M. (ed.) Cyberspace: First Steps. Cambridge,
MA: MIT Press
28. Tylor E. B. (2011), Primitive Culture: Researches Into the Development of
Mythology, Philosophy, Religion, Language, Art, and Custom, Volume 1,
Kessinger Publishing
29. Turkle S. (1995), Life on the Screen: Identity in the Age of the Internet., New
York: Simon & Schuster.
30. Weber E. (1976), Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural
France, Stanford University Press
31. Whittle D. B. (1997), Cyberspace: The Human Dimension. New York: W. H.
Freeman and Co.
Surse Internet
59
http://www.reddit.com/r/blog/comments/ddc0w/
update_on_the_colbert_rally_time_to_show_our/
http://www.reddit.com/r/IAmA/comments/ur3yv/
iama_23_year_old_boy_with_stage_iv_kidney_cancer/c4xuha4
http://blog.reddit.com/2008/09/crowbar-headcrab-and-half-life-strategy.html
http://blog.reddit.com/2010/01/helping-haiti-because-we-ought-to-do.html
http://s3.amazonaws.com/sp.reddit.com/archive2008.html
http://alexisohanian.com/how-reddit-became-reddit-the-smallest-biggest
http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html
http://startupdispatch.com/opinion/digg-vs-reddit-a-tale-of-two-startups/
http://www.dumblittleblogger.com/2011/05/12/reddit-vs-digg-reddit-nleads-the-way-
stats/
http://about.digg.com/blog/digg-version-4
http://about.digg.com/blog
http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html
http://www.wired.com/business/2010/03/digg-redesign-social-web/
http://siteanalytics.compete.com/digg.com/ http://catb.org/jargon/html/S/slashdot-effect.html
http://www.silverorange.com/a/portfolio/digg/
http://www.startup-review.com/blog/reddit-case-study-how-personality-impacts-
product-success.php
http://www.ntia.doc.gov/report/1995/global-information-infrastructure-agenda-
cooperation
http://www.alexa.com/siteinfo/reddit.com
Anexa 1
60
Anexa 2
61
62
Top Related