Download - Jurisprudenta Lipsa Martor PV

Transcript

Dosar nr. 10558/2004 R O M A N I A

JUDECATORIA PITESTI SENTINTA CIVILA Nr. 40

Sedinta publica de la 07 Ianuarie 2005Completul compus din:PRESEDINTE Camelia PirvuGrefier Roxana Niculae

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S C VULTURUL COMPANY SRL si pe organ constatator AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - AGENTIA DAMBOVITA, avand ca obiect plangere contraventionala (O.G. 2/2001). La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns cj. Nicu Gheorghe pentru petenta, lipsind organul constatator. Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care: Petenta, prin reprezentantul sau, depune la dosar coipa foii de parcurs din 27.09.2004, si solicita in dovedirea plingerii, proba cu acte. Instanta, din oficiu, invoca exceptia nulitatii absolute a procesului verbal contestat pentru lipsa mentiunilor referitoare la semnatura contraveninetului iar in lipsa acestuia a martorului. Petenta, prin reprezentantul sau, solicita admiterea exceptiei, pe fondul cauzei admiterea plingerii, anularea procesului verbal de contraventie.

INSTANTA

Constata ca prin adresa nr. 897/25.10.2004 a ARR a fost inaintata spre competenta solutionare a Judecatoriei Pitesti plingerea formulata de catre petenta SC Vulturul Company SRL impotriva procesului verbal seria AIR nr. 022573/27.09.2004. Se arata in motivare de catre petenta ca sanctiunea aplicata este neintemeiata deoarece nu se face vinovata de savirsirea faptei descrise in cuprinsul procesului verbal respectiv aceea de a nu fi respectat graficul de circulatie prevazut in caietul de sarcini. Plingerea petentei a fost inaintata instantei insotita de intimpinarea formulata de catre intimata si copia procesului verbal. La termenul din data de 07.01.2005 instanta din oficiu a invocat exceptia nulitatii procesului verbal pentru lipsa mentiunilor referitoare la semnatura contravenientului si a martorului in lipsa primeia.

Analizind procesul verbal instanta constata ca la rubrica "Obiectiuni" agentul constatator a trecut in mod lacunar "reprezentantul legal al societatii nefiind prezent la intocmirea prezentului proces verbal nu a putut formula obiectiuni", iar in continuare se arata ca nu s-a putut identifica nici un martor la fata locului deoarece toti cei prezenti la intocmirea procesului verbal aveau calitatea de agenti constatatori. Potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001 procesul verbal trebuie sa fie semnat de contravenient iar in lipsa acestuia sau in caz de refuz se va face mentiunea despre aceste impreajurari care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. Rolul martorului este tocmai acela de a conforma motivul pentru care se refuza de catre contravenient semnarea procesului verbal sau nu poate fi semnat de catre acesta. In speta nu exista nici un martor care sa ateste maniera in care a fost intocmit procesul verbal, martor care eventual ar putea fi chemat inaintea instantei pentru a relata cu privire la motivele refuzului contravenientului sau imposibilitatii acestuia de a semna procesul verbal. Practic, procesul verbal a fost incheiat fara ca reprezentantul legal al societatii sa fie de fata, probabil la sediul intimatei, si in aceasta maniera i s-a rapit acestuia dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului. De altfel, si acesta este un motiv de nulitate absoluta a procesului verbal de contraventie. PENTRU ACESTE MOTIVE,IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plingerea formulata de petenta SC Vulturul Company SRL, cu sediul in Mioveni, str. Petre Jugravul, bl. L5, sc.D, ap. 17, jud. Arges, impotriva procesului verbal de contraventie seria AIR nr. 022573/27.09.2004 emis de intimata ARR Agentia Arges. Dispune anularea procesului verbal de contraventie seria AIR nr. 022573/27.09.2004 emis de intimata ARR Agentia Arges. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica de la 07 Ianuarie 2005

Presedinte, Camelia Pirvu

Grefier, Roxana Niculae