FRACTURA DE STRESS
Fractura de stres este fractura osului normal datorat suprasolicitarilor fizice. Fracturile de stres sunt
des intalnite in cazul sportivilor de performanta, caresunt supusi unor programe de antrenament de
intensitate mare.
Fracturile de stress sunt specifice osului normal supus unor forte exagerate. Aceasta conditie e diferita
fata de fracturile rezultate pe un os anormal supus unor forte moderate.
Patofiziologie: Osul ca si muschii se adapteaza in mod constant cerintelor impuse de organism si se
afla intr-o continua regenerare si remodelare. Legea lui Wolf afirma ca structura osului se dezvolta in
functie de fortele ce le suporta. Astfel un atlet implicat in activitati sportive executa multe sarituri,
marsuri etc. Oasele acestuia se mineralizeaza mai mult oferindu-i o rezistenta mai mare fata de
persoanele sedentare. Ultimele studii in domeniu pe atletii de performanta arata microfisuri in structura
osului la intervale diferite de timp ce nu prezinta simptome clinice si dispar la controalele ulterioare.
Concluzia acestora evoca capacitatea organismului de a se regenera in conditii normale de stres. In
urma eforturilor fizice repetitive se produc microfisuri adesea nedetectabile,iar in conditii optime osul
se regenereaza. Daca aceste conditiile nu sunt respectate apar zone de injurii mai extinse ce
favorizeaza aparitia fracturilor de stress.
Exista o corelatie stransa intre densitatea osului si rezistenta sa. Cu cat osul este mai dens cu atat
rezistenta osului este mai mare.
Semne si simptome.
Examenul clinic releva dureri la incarcare asupra membrului afectat. Simptomele sunt de intensitate
mica la inceput crescand ulterior in timp, fiind precedate de eforturi mari sau de schimbarea
incaltamintei. In evaluarea corecta a pacientului, dezechilibru alimentar, discrepanta de lungime a
membrelor si statusul muscular trebuie luate in considerare
Daca osul este accesibil la palpare,edemul si durere in punct fix si absenta ei in miscarile pasive este
specifica.
Epidemiologie.
Unul din cinci atleti sufera o fractura de stres. Frecventa si distributia pe subpopulatii este influentata
de factorii de risc ce scad rezistenta osului. Astfel caucazienii, femeile cu amenoree,tulburari de
alimentatie,osteoporoza,sportivii si militarii sunt cei mai afectati. . Din cauza suprasolicitarilor
musculatura este mai putin capabila sa absoarba socurile. Prezenta unor modificari structurale ale
oaselor pot modifica biomecanica acestuia crescand riscul aparitiei fracturii de stress.
Investigatii.
In urma examenului clinic se efectueaza radiografii cu proiectii perpendicular una fata de cealalta
respectiv, antero-posterioare si de profil. In cazul cand sunt semne de boala metabolica sau fractura
pe os patologic se recomanda testele specifice cat si consulturi interdisciplinare pentru un diagnostic
correct.
Tratamentul consta in tratarea corecta a fracturii prin imobilzarea gipsata sau tratament chirurgical. In
acelasi timp se urmareste si identificarea factorilor de risc pentru a preveni eventualele recidive.
Pentru atleti se intrerupe ciclul de miscari repetitive, repaus ce ar putea dura intre 4 si 12 saptamani, si
se incearca depistarea erorilor de antrenament. In mod normal regimul de antrenament nu trebuie sa
depaseasca 10% de la o saptamana la alta. Incaltamintea este de asemenea aleasa cu grija pentru
satisfacerea biomecanicii piciorului in raport cu efortul . Recuperarea se incepe cu tonifierea
musculaturii. Inotul este ideal pentru mentinerea unui status cardiovascular bun.
Majoritatea fracturilor de stres se produc la nivelul membrului inferior.
http://www.ortopedica.ro/orteze-glezna-c31/
Fracturile de stres la nivelul colului femural se asociaza cu dureri la nivel inghinal, sau in regiunea
anterioara a coapsei. Tratamentul fracturilor fara deplasare consta in repaus fizic si mobilizarea
partiala in limita durerilor. Acesta poate dura chiar cateva luni. Daca fractura este cu deplasare se
recomanda intreventia chirurgicala si fixarea acesteia.
Tibia este sediul cel mai comun fracturilor de stres. Durerea in regiunea anterioara a gambei este
nepecifica unei afectiuni anume, iar cauza si examenul fizic sunt esentiale in diagnosticul corect.
Periostita,sindromul de compartiment si fractura de stres in fazele incipiente au elemente in comun iar
diagnosticul diferential se impune. Durerea la inceputul efortului ameliorate in timp este caracteristica
periostitei. Durerea ce creste in intensitate in timpul antrenamentului pana la incapacitatea de a mai
continua se manifesta in fractura de stres. Daca radiografiile nu sunt concludente se recomanda RMN
sau scintigrafia. Repausul fizic poate dura chiar si 8-12 saptamani concomitent cu fiziokinetoterapie.
Daca tratamentul ortopedic este nesatisfacator , interventia chirurgicala este necesara.
Fracturile de stres la nivelul metatersienelor sunt frecvente la militari,atleti si dansatori de balet.
Metatarsul 2 este cel mai frecvent afectat urmat de 3,1,4 si 5. Tratamentul ortopedic este de electie cu
imobilizarea membrului,iar cel chirurgical este exceptional.
Tratamentul medicamentos consta in antiinflamatoare si analgezice pentru confortul pacientului.
Tratamentul anticoagulant este necesar in cazul imobilizarii in atela gipsata dataorita riscului crescut
de tromboza venoasa profunda.
Complicatiile sunt aceleasi oricarei fracturi:pseudartroza,artroza postraumatica,dureri cornice si
necroza aseptica.
Recuperarea depinde de complianta pacientului dar si de interactiunea cu chirurgul ortoped si
fiziokinetoterapeut. Dozarea efortului este crucial, iar timpul acordat trebuie sa fie sufficient pentru o
vindecare rapida si pentru prevenirea ulterioarelor complicatii.