7/30/2019 Fizica rapirilor - first part
1/5
FIZICA RAPIRILOR de CORRADOMALANGA
CUM NE RAPESC ALIENII
In lumina intamplarilor pe care rapitii le-au trait se pote in sfarsit dezvolta o teorie foarte complexa
a fisici actuale. Rapitii sant de fapt simpli observatori care ne povestesc senzatiile fizice pe care le
simt in momentul in care alienii ii rapesc.
Am sa utilizez aceste senzatii si observatii vazute, auzite, cinestetice ca sa verific daca teoria
propusa pana acum (universul holografic al lui BHOM) permite pe de o parte sa intelegem cum au
loc rapirile iar pe de alta parte sa descriem corect Universul, atat in partea sa holografica cat si in
cea reala.
Este evident ca trebuie sa ai incredere in marturiile rapitilor si sa nu interpretezi gresit evenimentelediferite asa cum face de fapt stiinta actuala si ufologia de stat. Interpretarea gresita este posibila
dupa ei datorita unei falsificari voluntare sau involuntare determinata de mania in care se vrea a fii
protagonist sau de absenza de cunostinte a rapitilor, care i-ar face sa intelega gresit ceea ce de fapt
se intampla in realitate: s-a inteles de mult ca in realitate adevaratii maniaci ai protagonismului sant
de fapt ufologii si ca fenomenul de rapire (abdaction) este o realitate, este un fenomen real.
Stiinta oficiala manevrata de guverne care dintotdeauna au santajat cautatorii cu promisiunea de a
face rost de fonduri pentru cercetari pentru cei care (politically correct) se comporta bine in
conformitate cu parametrii lor si sufocati de obtuzitate intelectuala au facut cariera in universitati
cu aceleasi concursuri aranjate. In acest caz o sa ne fie de ajutor dandu-ne formule matematice si
teorii in gradul de a ne explica ce anume se intampla in timpul fenomenului de rapire. Chiar asa: nuavem nevoie de inventare nimic nou si nemaiauzit, o sa fie suficient sa utilizam ceea ce stiinta a
inventat dar nu vrea sa utilizeze.
MARTURII NUDE SI CRUDE
E interesant sa intelegem ce se intampla in timpul unei rapiri, sau mai bine zis in momentul inceperi
si a sfarsitului ei, si sa vedem daca din marturiile rapitilor putem sa adunam lucruri particolare care
sa ne ajute in vreun mod sa mergem pe strada corecta ca sa intelegem cum functioneaza realitatea
virtuala, adica intregul denumit Spatiu, Timp si Energie: in cuvinte simple daca se poate verifica
capacitatea de descriere corecta a ralitati virtuale cu ajutorul formulelor puse la indemana de catre
cercetatori. Pentru aceasta iata cateva marturii de pe inregistrarile facute in timpul hipnozei
regresive.
MARTURIA 1
Doi prieteni sant in discoteca unul asteapta la usa pe care se intra in baie iar celalat intra in baie.
Iese dupa 25 de minute foarte dezorientat, turmentat. Hainele lui sant pline de o pulbere alba care se
demonstreaza a fi parfumata. Prietenul ii cere sa justifice timpul in care a stata in baie, dar foarte
repede cei doi intra in sala de dans unde sant multi tineri care se agita in ritmul muzicii.Cand ies de
la discoteca cel care ramasese in baie se duce sa isi ia haina de la garderoba si descopera ca si
pardesiul este murdar de acea pulbere alba.O sedinta PNL neasteptata pe care am facut-o celui incauza ne-a dezvaluit o realitate incredibila. Prietenul care era in baie se intoarce si nu gaseste deloc
usa, dar vede o specie de drum intunecat, in care la inaltimea de un metru de la pamant prinde
http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/15/fizica-rapirilor-de-corrado-malanga/http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/15/fizica-rapirilor-de-corrado-malanga/http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/15/fizica-rapirilor-de-corrado-malanga/http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/15/fizica-rapirilor-de-corrado-malanga/http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/15/fizica-rapirilor-de-corrado-malanga/7/30/2019 Fizica rapirilor - first part
2/5
forma silueta unei perechi de fiinte mititele cu pielea inchisa si fara vesminte: asa cum stim sant
asa numitii grigi care apar intotdeauna in fenomenale de rapiri.El este total paralizzat, este in pozitie
orizontala si vine impins catre sala de dans in care acei putini oameni care erau acolo apar
transparenti si statici (nemiscati). Trec prin pereti, mese si persoane care par inconstintenti ca si
cum nici nu ar fi fost. Cei doi grigi transporta corpul sau pana in fata usii de la discoteca pe o targa
invizibila fara roti, apoi se opresc in fata garderobei de unde ii iau pardesiul, il arunca peste corpulcelui rapit si toti ies pe usa din fata a discotecii. Sus, in inaltime este aceeasi lumina care de acolo
preia pe cei trei si ii ridica in inaltime. Inauntrul masinii zburatoare rapitul este pus in pozitie
verticala, dar inainte sa faca aceasta cele doua fiinte aliene ii dau jos pantofii in care el pusese o
cantitate de talc ca sa poata sa ii incalte mai bine. Acel talc se varsa pe hainele sale si pe pardesiu.La
intoarcere rapitul catre era tot in pozitie orizontala impreuna cu cei doi grigi coboara din masina
zburatoare transportati fiind de aceeasi lumina care i-a si sustras. Trec pe langa garderoba si aici el
isi aduce amimte ca pardesiul ii cade de pe el, traverseaza discoteca unde persoanele nu se misca
sant transparente, practic aproape invizibile dar se gaseau in alte pozitii in comparatie cu cele pe
care le aveau la iesirea din discoteca. Rapitul vine dus in baie si de aici.totul incepe sa se miste
din nou si sa se auda sunetul muzicii. El deschide usa si gaseste hainele sale inexplicabil murdare de
talc, isi priveste prietenul si nu e in stare sa dea nici o explicatie plauzibila. Trecusera 25 de minutedin timpul nostru iar el era naucit.
MARTURIA 2
Rapitul povesteste ca era in tren ca sa mearga la Padova sa-si gaseasca un prieten. Plecase de la
Roma dar nu ajunsese nici macar la Firenze. Dintro data compiuterul la care lucra in
compartimentul lui gol se blochiaza. Se blochiaza totul. Totul sta pe loc, nici trenul nu mai merge
cu toate ca nu a franat ca sa se opreasca. O parte din vagon devine transparent si lui vede doi grigi
care, aproape zburand, intra in compartimentul unde nimic nu se misca. El vine luat si purtat in
afara trenului. In inaltime se vedea aceeasi masina zburatoare in care trebuia sa intre dar are timp sa
priveasca in jos trenul sau care se oprise tocmai cand trebuia sa intr intr-un tunel. Cand el este
transportat inapoi trenul este oprit numai ca este intr-o pozitie diferita fata de aceea pe care o avea
cand a fost luat. Totul este oprit dar scena se vede cu incetinitorul. Rapitul vine pus in locul de unde
a fost luat iar cei doi grigi ies prin aceeasi parte transparenta trenului printre lamiere. El noteaza ca
compiuterul era cazut pe jos si ca in stanga in fata lui este asezata o persoana care inainte nu era si
care in acel moment dormea. Dintr-o data totul se repune in miscare, se aud zgomotul si vibratile,
trece controlorul iar el naucit il intreaba: cat timp mai dureaza pana sa ajunga la Firenze?
controlorul il priveste perplex si ii spune ca au trecut deja de Bologna si peste putin timp vor ajunge
la Padova. In statia unde trebuia sa ajunga, prietenul sau noteaza ca el era foarte nedumerit, si
imi lasa si el in scris marturia sa in ceea ce priveste aceasta situatie. Compiuterul in schimb nu a
mai functionat niciodata.
MARTURIA 3
Cu metoda ancorelor activata prin posta electronica, nu a fost nici macar nevoie de prezenta mea
acolo, o doamna isi aduce aminte de o experienta traumatica din vremea adolescentei, cand era la
mare impreuna cu mama si tatal. Era pe punctul de a se ineca, dar avea costumul de baie uscat iar
tatal sau s-a aruncat de pe plaje catre ea ca sa o salveze, apoi s-a certat cu baiasul si cu trecatorii ca
nu au facut nimic ca sa salveze saraca copila. In fine s-au intors toti acasa fara alte discutii. Chiar si
mama avea amintiri contradictorii cu putinul de care fiica ei isi aducea aminte.Ancorele le fac sa
isi aduca aminte lucruri foarte diferite de ceea ce ele isi aminteau. Fata era in apa si la un moment
dat se blochiaza tot. Nu respira apa si aceasta nu intra in plamani, dar vede marea fierband si cevafoarte luminos venea de dedesubt. Are impresia ca este intr-un balon transparent care nu ii permitea
contactul cu apa. Retraeste situatia de sus, si chiar daca era nelarumurita vede ca ceva de sus o trage
7/30/2019 Fizica rapirilor - first part
3/5
inuntru. Cand coboara totul este oprit: trecatorii, tatal care alerga catre fiica sant blocati ca intro
fotografie tridimensionala. Nu se aude nici un zigomo. Tatal sau o prinde de mana si totul se ia de la
capat. Rapirea a durat destul de mult dar pentru cei de pe plaja timpul a ramas in mod straniu oprit.
MARTURIA 4
O doamna care a iesit sa se plimbe in gradina seara, intalneste pe cineva care din spatele unui copac
indreapta un pistol catre ea si trage un proiectil in ea. Ea crede ca impotriva ei a fost un atentat,
intra in casa dar sotul, in mod diferit de fiica sa nu aude nimic si rade de ea. In hipnoza regresiva
femeia vede ca in spatele copacului este un alien destul de inalt care parea un sarpe in picioare cu
maini, piciore si coada insotit de un mic grigio. Unul dintre cei doi indreapta ceva catre femeie si
din ceea ce ar fi trebuit sa fie teava unei pusti iese un con semitransparent care mergea catre femeie.
Conul se mareste tot mai mult. Scena se petrece cu incetinitorul si cand conul intra in zona in care
femeia statea si se uita la acest fenomen timpul se opreste. Se opreste tot. Chiar si cainele pe care
doaman il avea cu ea era blocat in mijlocul aerului, probabil in tentativa de a ataca
agresorii. Femeia se ridica in aer si o vede coborand pe fata sa pe fereastra, zburand in aer in
pozitie orizontala. Cele doua femei sant purtate intr-o masina zburatoare aliena. Cand rapirea esteaproape pe sfarsit cele doua femei sant readuse una in gradina iar celalta in camera ei trecand in
interior tot pe fereastra. In acel moment timpul incepe sa curga se aude galagia de afara, femeia nu-
si aminteste nimic si fuge catre sotul sau. Trecusera in schimb 40 de minute de cand femeia a urlat
prima data. Sotul a uitat de acel urlet pentru ca oricum nimic nu se intamplase intre timp, si oricum
fiind foarte atent la ceea ce face pe compiuter nu a dat atentie la aceste particularitati. Fiica insa isi
aminteste zgomotul impuscaturii. Toti cei trei partecipanti la aceasta intamplare erau nesiguri de
propriile lor capacitati de intelegere.
MARTURIA 5
Era seara si un om se intorcea acasa la volanul propriiei sale masini pe care isi instalase un
navigator satelitar, si isi da seama ca il prinde somnul. Se opreste: nu e nimeni sau parea ca nu e
nimeni. Se culca dar cand se scoala isi da seama ca s-a intamplat ceva iesit din comun: in tot acest
timp masina sa a mers facand o ruta care a ramas inregistrata pe navigatorul satelitar. Masina a
mers pe acea strada a virat la stanga pe o straduta laterala de tara, apoi s-a intors inapoi a facut un
inel, s-a intors pe strada normala iar apoi a mers inainte cativa km. In acest loc urmele se intrerup
brusc. Problema e ca masina nu se gasea la sfarsitul strazii memorizzate de navigator ci la inceputul
ei ca si cand dar fi fost purtata inapoi pana in momentul in care omul a adormit. Cu toate acestea
reintoarcerea nu a fost in registrata. Intr-o sedinta de hipnoza omul isi aduce aminte ca de fapt el nu
adormise ci in momentul in care a virat pe straduta laterala o masina zburatore plina de alieni
dinozauri si militari itelieni l-au rapit cu violenta.
MARTURIA 6
O fata povesteste un vis straniu in care niste fiinte care pareau militari intra in casa ei foarte comozi
pe usa din fata. Ea se lupta cu unul dintre ei, iar acesta o arunca pe umeri in timp ce ea recalcitranta
se opune si se agita. Militarul se intoarce si porneste catre scarile casei si o izbeste cu un picior de
tocul usii. In dimineata urmatoare fata isi aminteste acest vis foarte clar ca si cand totul era real, dar
nu isi da seama cum s-a intamplat ca atunci cand s-a sculat avea o zgarietura exact la genunchiul cu
care se lovise de usa. Se duce sa controleze chiar si tocul usii din camera sa de dormit si gaseste o
pata de sange (probabil al sau) in punctul in care in somn s-a lovit.Analiza acestui eveniment in
stadiul de hipnoza releva si in acest caz o realitate diferita. Intr-un anumit punct fata se trezestepentru ca isi da seama ca cineva este in camera sa. O chiama pe mama sa dar isi da seama ca in casa
nu exista nimeni. Isi da seama ca nici in acvariul pe care il avea in camera de dormit nu erau
7/30/2019 Fizica rapirilor - first part
4/5
pestii. Singura creatura vie era ea. Sosesc aceste fiinte care nu erau militari ci fiinte anfibii
(confrontare cu Corrado Malanga- Alieni e Demonii-Chiaraluna Edizioni, PG 2007) urmeaza o
lupta exact ca in somnul ei dar cu ulteriore particularitati pe care pentru a mai scurta, nu sant
relevante in aceasta descriere. Fata care fusese supusa si in alte cazuri la sedinte hipnotice si care
capatase particulare capacitati de autoaparare reuseste sa puna pe fuga alieni de doua ori consecutiv,
apoi isi da seama ca pestii erau intorsi in acvariu si intr-un stadiu de semiconstiinta se reintoarce inpat fericita ca metodele de aparare au functionat cu adevarat.
MARTURIA 7
Un rapit abia a terminat sa-si asiste tanara sotie in timpul nasterii. Nasterea era asistata de medici iar
pe tot percursul sarcini a fost urmarit de mine de departe explicandu-i pas cu pas sotului abia
eliberat de problema rapirlor ce se intampla. El este constient de acesta problema si oricum eliberat
de problema interferentelor, ea este forte credinciosa si inconstienta de acesta realitate. Inutil sa
zicem ca intreaga sarcina a fost o adevarata aventura miraculoasa. Inainte o malformatie in
vecinatatea glandei pineale ne-a facut sa ne gandim la ce e mai rau( dar in fine malformatia dispare).
Apoi a fost aceasi tentativa in jurul a sapte luni si jumatate de a naste prematur cum se intampla deobicei fiilor celor rapiti (lucru care a fost restabilit cu medicamente) si ultima intamplare a fost
cordonul ombelical inodat. Nasterea a fost un adevarat miracol, si pentru asta este suficient sa
spunem ca copilul s-a nascut cu cordonul ombelical in jurul gatului, si, care dupa doctori trebuia sa
fie deja mort de doua saptamani. Dar cum se stie alieni sant bravi ginecologi si urmaresc viata
viitoruli rapit inca din primele secunde de la nastere asa cum am aflat din foarte multe marturisiri
care erau facute in stare de hipnoza. Nici in acest caz lucrurile nu sant diferite. Infirmiera ii da
tatalui copilul care trebuia sa-l duca cu ascensorul in repartul de nou-nascuti. Cand iese din lift tatal
acuza dureri la bratul stang unde avea o rana care parea o arsura, dupa cate am vazut cand el ne-a
aratat-o. Tehnica ancorelor in care el era deja expert ne-a demonstrat adevarul. In lift se opreste
timpul se face o gaura in tavan de unde coboara acelasi grigio care incearca sa traga din bratele
tatalui copilul abia nascut. Tatal se opune sau vrea sa se opuna, dar grigio cu bagheta sa care facea
arcul electric face acea arsura pe bratul tatalui care lasa copilul. Liftul e oprittotul e oprit dupa
care soseste grigio cu copilul pe care il repune in bratele tatalui in liftul blocat pe care il scoate
dintr-un spacie de sac transparent care ne-a fost descris si de alti rapiti si care parea un cos special
pentru nou nascuti. Imediat dupa, liftul incepe sa mearga si apare durerea la brat. Trecuse doar putin
timp.
MARTURIA 8
O rapita coboara din masina ca sa mearga sa faca cumparaturi; vrea sa deschida usa magzinului dar
nu reuseste sa invarta manerul cand.se trezeste intre doua vanzatoare care stateau de vorba.Vinzatoarele sant foarte mirate dar ce puteau sa zica? Povestea ei este aceasta numani ca adevarul
este ca in momentul in care femeia deschide usa magazinului timpul se opreste, apare acelasi grigio
si incepe aceeasi excursie nedorita in compania aceleasi fiinte.
MARTURIA 9
Pe nava care merge la Cagliari acest martor are acelasi vis urat. In timp ce doarme in sacul sau de
dormit se trezeste? si vede ca pe nava nu este nimeni, apoi viseaza o mare galagie si se gandeste ca
nava lui zboara pentru ca (tot in somn) o vede de adevaratelea zburand. Apoi intra in aceeasi camera
cu coridor circular unde un grup de maicute foarte mici? merg in sir indian iar o alta doamna mai
mare ca inaltime le spune ceva.Analizand testul sau TAV (testul de autoevaluare) imi dau seama cade aici putem sa gasim o alta realitate drept pentru care il invat sa aplice tehnica ancorelor.Ceea ce
ne povesteste face parte integranta din somn dar cu mici lacune el ne confirma o alta realitate a
7/30/2019 Fizica rapirilor - first part
5/5
faptelor petrecute. Femeia se trezeste din cauza unu mare zgomot pe care il face nava, dar pe nava
nu era nimeni. O parte a sa devine transparenta si femeia vine ridicata in sus. In timp ce era sus vede
ca jos era nava sa oprita iar deasupra ei era o alta nava metalica din care curgeau picaturi de apa pe
care in vis femeia a vazut-o ca pe nava sa care era plina de apa.(nava aliena iesise din mare). Totul
este oprit in timp ce femeia se afla in masina zburatoare; nu e greu acum de imaginat cine erau
maicutele cele mici si negre care mergeu in sir indian sub comanda femeii inalte, foarte inalte care iicere rapitei sa colaboreze cu toate ca ea refuza. I se fac aceleeasi lucrui care se fac de obicei celor
rapiti. Cand se reintoarce totul este inca oprit dar totul se pune apoi in miscare ca intr-un descantec
in momentul in care se termina rapirea. In acel moment chiar si ceilalti pasageri apar confundand
tehnica de interpretare a femeii despre cele intamplate. Totul devine pentru totdeauna un vis pana in
momentul in care ancorele vor incepe se munceasca.
TIMPUL NU SE OPRESTE PENTRU CA TIMPUL NU EXISTA
La prima vedere s-ar putea sa ai impresia ca in timpul rapirilor timpul se opreste, dar asta nu poate
fi adevarat pentru ca daca s-ar opri intr-adevar totul s-ar opri. Cu alte cuvinte nu s-ar putea misca
nici rapitul nici alianul.Ar fi la fel daca s-ar bloca spatiul pentru ca el depinde de timp, si din ceea cestim variatia spatiului produce valori nule de timp.Asa cum am subliniat si in alte dati, timpul
pare nu numai ca s-ar opri dar chiar ca se intoarce inapoi. Un rapit se scoala dintr-un somn agitat in
care mici fiinte il rapesc luindu-l din camera sa. Evident nu era un somn pentru ca trezindu-se
buimacit si mirat descopera privind ceasul care era pe comoda din camera de dormit ca s-a sculat
inainte de a merge sa se culce: se culcase la 23,30 iar dupa un somn lung s-a trezit la 22,30.O alta
persoana adoarme in avion si cand se trezeste constata ca in avion nu este nimeni. Se agita sa
gaseasca pe cineva in timp ce avionul mergea iar apoi readoarme instantaneu fara sa-si pota
reaminti cea ce s-a intamplat. Cand se trezeste dupa mereu aceleasi 40 de minute obisnuite totul
reintra in normal. Totul ramane in mintea sa ca un adevarat somn, dar sa fie oare asa?
Continuare.
Tradus de GABRIELA DOBRESCU din LA FISICA DELLE ABDUCTION- CORRADO
MALANGA /26 ottobre 2007
Top Related