Cuvinte nscocite de mintea omeneasc i simt cum luciul civilizaiei ano ne ine isonul, parc s-ar hrni iari cu plvrgeala noastr, jucndu-se cu gndurile, fiindu-ne martor. nca mai percep atingerea nestingherit a slovelor ce i-au format un colier negru pe gtu-mi alb, ncercnd cu disperare s m fac dependent de vorba nceat ce dicteaz traseul attor oameni...Prin aceast deliberare a cuvintelor, ne percepem propriul antidot al goliciunii existenei noastre. Suntem dependeni de conversaie, tnjim dupa comunicare, noi fiind doar nite siluete terestre ntr-un timp nedefinit de existen.nc nu tiu de ce anume-mi plcea c luciditatea meu devine desctuat, c se leapd de restul naturii mele umane poruncindu-i din senin parc ce s-nfptuiasc...i iari mbriarea spaiului m doboar pe de-a-ntregul. Compasul minutarelor se terg agale de pe cadranul pendulei, acum ruginite. n ai mei ochi tulburi rmase scntei de amintiri ce nnoad fire care pulseaz uneori n inima fiecrui siluete pmnteti. i iar simt acea nevoie...Nevoia de a nu mai fii vulnerabil, de a nu mai depinde de cei din jur, de a depi pragul simplei existene, de a m debarasa de firicelul acela subire ce-i optete unde-i grania dintre fericire si tristee, timiditate i conversaie, dintre tine i mine.Cum se face c, dei eu sunt aici, ntr-o existen delimitat, dar diferit de a ta, simt nevoia de a m confesa, de a dezbate pn noaptea trziu; i intuiesc ct e tartiv dupa cum nevoia mea de interaciune se potolete pe de-a-ntregul, iar setea mea de ecou mprtit s-a scurs de tot de pe cuvinte. Iar tu eti acolo, ntr-un alt nivel de existen. Dar se pare c-mi mprteti nevoia absurd, de comunicare.